MEMORIA ŞI TULBURĂRILE EI

Memoria, una din cele mai durabile funcţii psihice, fără de care nu
ne-am putea imagina viaţa, pentru că recurgem la ea fără să ne dăm
seama, uneori dar de foarte multe ori inconştient şi involuntar; în ea se
depozitează amintirile, deprinderile, experienţa şi este evocabilă uneori
şi de o rezonanţă afectivă.
• memoria este o funcţie a creierului, care constă în fixarea, păstrarea şi
evocarea sau recunoaşterea experienţei noastre trecute; procesul de
fixare şi de păstrare-evocare depinde foarte mult de integritatea şi
calitatea morfofuncţională a sistemului nervos central, iar condiţiile
indispensabile unei memorii bune se leagă de această integritate; în
realizarea memoriei întâlnim un circuit hipocampo-mamilar, talamo-
cingular şi a cortexului.
• în funcţie de intervenţia logicii, memorarea poate fi logică sau
mecanică.
• după participarea voinţei, putem vorbi de memoria voluntară şi cea
involuntară.
• după modalitatea realizării predominanţei memoriei psihosenzoriale,
memoria poate fi vizuală (pictori, meseriaşi), auditivă sau motorie.
• reactualizarea memoriei se face sub formă de recunoaştere, în
prezenţa obiectului deja învăţat, cunoscut, sau sub formă de evocare
(ecforare), în absenţa acestor forme, semne sau lucruri
• o parte a memoriei este uitarea, nu patologică ci normală, procesul de
uitare a elementelor de umplutură, elementele esenţiale rămânând
valide.
• Memoria are două depozite: unul de scurtă durată, prin care trec
tranzitoriu toate evenimentele pe care le trăim, dar ea se întinde pe
parcursul minute- 20 de h, elementele importante fiind transferate în
memoria de lungă durată.
• I. Tulburări cantitative:
• 1. Hipermnezia de evocare este posibilitatea exagerată a fixării în
memorie sau a stocării amintirilor, care devin multe şi tumultoase,
fără o legătură directă cu tema principală a gândirii; astfel stocarea şi
recunoaşterea se face cu lux de amănunte, iar bolnavii îşi amintesc
lucruri considerate de mult uitate. Apare în: sindroamele maniacale
(memoria este inundată de amintiri, iar uneori acestea, insuficient
conturate, conduc la prezentarea deformată, la false recunoaşteri);
stările de excitaţie uşoară, de enervare, dar apare o hipermnezie
negativă; bolile febrile.
Ea poate fi:
• parţială (delir sistematizat), bolnavul îşi însuşeşte tot ce se leagă de
ideea lui delirantă, restul nu îl interesează;
• mecanică (la oligofreni şi la idioţi giganţi);
• viziune panoramică (trecerea prin faţa ochilor a celor mai importante
fenomene şi eşecuri trăite); apare în momentele critice, când viaţa
este în pericol;
• apare în stările fobice
• 2. Hipomnezia se manifestă prin scăderea memoriei, situaţie în care
fixarea, păstrarea, evocarea se face impersonal şi greoi, când se
acompaniază cu anxietate vorbim despre dismnezie. Apare în stări de
oboseală, nevroze, la vârstnici cu suferinţe cerebrale (ASC, HTA),
encefalopatii (TCC), depresii, intoxicaţii, alcoolism, oligofrenie sau
demenţă.
• 3. Amnezia reprezintă incapacitatea de memorare, de origine
organică, legată de alterarea structurii neuronale, secundar toxicelor,
traumatismelor, infecţiilor, atrofiilor. Poate cuprinde fixarea,
păstrarea, recunoaşterea şi evocarea. Ea poate fi:
• anterogradă: bolnavul nu poate să-şi fixeze (amnezie de fixare)
evenimentele petrecute după un accident traumatic, toxic sau
vascular-cerebral. El nu va avea amintiri după acel moment.
• retrogradă: bolnavul nu-şi aminteşte de evenimentele pe care le-a
trăit înaintea traumatismului cranio-cerebral (amnezie de evocare);
apar foarte rar. Când ele se intercalează: apare la acelaşi bolnav o
lacună mnestică (amnezie antero- şi retrogradă).
• Apar în traumatismele cranio-cerebrale, sindromul Korsakov, în
psihozele toxiinfecţioase, în tumorile cerebrale, accidentele vasculare,
în beţia patologică,
• În tulburările de memorie, special în amnezia de evocare, întâlnită în
afectările cronice cerebrale, uitarea de realizează după legea lui Ribot:
evenimentele care se pierd din memorie sunt cele recente, iar
memoria coboară treptat la 60-50-40-30 de ani, ajungând chiar la
amnezie sau uitarea de sine, a conştiinţei, urmată de disoluţia
memoriei, în care amnezia merge de la complex la lucruri simple
(iniţial sunt uitate numele proprii, apoi cele comune, urmate de
adjective, ultimele uitate fiind verbele).
• II. Tulburări calitative.
• Paramenziile pot fi amintiri deformate, false, lipsite complet de
realitate. Prin analogie cu tulburările de percepţie se vorbeşte de iluzii
de memorie: amintiri deformate, acompaniate de halucinaţii de
memorie, evenimentele reţinute fiind total denaturate.
• La baza lor stau localizarea eronată a amintirilor în timp şi spaţiu,
amestecul unor amintiri reale cu fapte imaginare sau vise, cu lucruri
auzite, povestite sau citite.
1. 1. Confabulaţiile, evocări ale unor lucruri sau evenimente pe care
bolnavul nu le-a trăit niciodată sau le-a trăit, dar le deformează,
plasându-le eronat în timp şi spaţiu. Bolnavul amestecă amintirile reale
cu fapte imaginare, cu evenimentele citite, văzute, auzite.
• Apare în sindromul Korsakoff (sindrom amnestic); (legat de
dezorientarea temporo-spaţială, false recunoaşteri, dorinţa de a umple
golurile din memorie),
• 2. Ecmnezia este posibilitatea retrăirii active, dar în prezent, a unor
evenimente din trecut sau chiar retrăirea unei personalităţi trecute.
Apare în stările demenţiale, schizofrenii, parafrenii, dar poate apărea şi
în alte tulburări de personalitate, de transpunere în rolul altei persoane.
• 3. Anecforia, posibilitatea de a reproduce anumite evenimente,
fenomene pe care le-a trăit, cunoscut, dar le-a uitat. Se realizează cu
puncte de sprijin (îi dai nişte date elementare: data, anul, locul).
• 4. Criptomnezia, însuşirea unor materiale ştiinţifice, artistice, picturale,
pe care bolnavul le cunoaşte, dar la un moment dat, susţine că el este
autorul.
• Examenul memoriei şi al tulburărilor de memorie
• Se desfăşoară în raport direct cu bolnavul, prin comunicare;
• Îl rugăm pe acesta să fie atent, îi spunem un număr de 5,6,7 cifre (atenţie matematicieni,
telefoniste), intercalate, nesuccesive (ex.31728);
• Distragerea atenţiei; rugăm să repete din nou, iar cele pe care pacientul le uită, se
subliniază (100% uitate = sindrom grav);
• Când bolnavul nu are o pregătire şcolară, se spun 4-5 cifre sau 4-5 denumiri sau nume de
persoane;
• Memorizarea unei date;
• Povestirea unei istorioare pentru testarea memoriei de păstrare şi evocare: repetate zilnic
(intervine şi imaginaţia);
• Se arată bolnavului un material, planşă cu nouă figuri, fizionomii. Bolnavul repetă
reţinerea acestora, după care se prezintă o planşă cu 25 de figuri şi i se cere bolnavului să
recunoască primele 9 (metode Bernstein);
• Controlul datelor anamnestice: se examinează memoria de evocare, cunoştinţele şcolare,
cele în legătură cu meseria. Se evaluează cunoştinţele profesionale, metodele de sugestie
104.
SINDROMUL DEMENŢIAL

• Criterii de diagnostic conform DSM IV-TR sunt reprezentate de

pierderea capacităţii intelectuale, deteriorarea memoriei şi una din
următoarele: deteriorarea gândirii abstracte pusă în evidenţă prin
interpretare concretă; dificultăţi în gestionarea acţiunilor şi sesizarea
absurdului; alterări ale raţionamentului; afazia, agnozia; modificări de
personalitate; stare de conştiinţă clară.
• 1. Demenţa degenerativă primară care apare în - demenţe presenile,
boala Alzheimer
• 2. Demenţe secundare care pot fi toxice sau traumatice .
• SINDROMUL PSEUDODEMENŢIAL

• Se caracterizează prin originea psihogenă a simptomelor, reversibilitatea

fenomenelor şi absenţa substratului lezional sau existenţa lui într-o formă net
disproporţională faţă de gravitatea aparentă a tulburărilor de memorie şi
personalitate.
• Prototipul este sindromul pseudodemenţial cu acţiuni alături şi răspunsuri alături –
pseudodemenţa Wernicke. A fost descrisă în TCC, stres emoţional, intoxicaţii masive,
la deţinuţi, sau în boli vasculare cerebrale. Pacientul are un aspect general de
stupiditate şi de obtuzie, dificultăţi de deplasare chiar în salon, titubează (nu-şi
găseşte drumul, nu se poate alimenta). Prezintă deficit al controlului emoţional,
impulsivitate, explozivitate, reacţii disforice sau catastrofice, incapacitate
intelectuală (nu ştiu, nu-şi amintesc) şi elemente depresive. Pacientul dă răspunsuri
alături dar legate de întrebare, prezintă gesturi alături, deficit de orientare
asemănătoare stării crepusculare cu care se suprapune uneori. Are debut brusc, cu
adresabilitate la medic în scurt timp de la instalarea tabloului clinic.
• Se va face diagnostic diferenţial cu depresia; probă terapeutică cu normotimizante.