CURS NR.

4

SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ – PARTEA II
PROCESELE DE CUNOAȘTERE
- CONTINUARE -
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ

III. MEMORIA

 Definiție = proces psihic al orientării retrospective,
realizat prin întipărire (fixare), păstrare (conservare) și
evocare (reactualizare) a informațiilor, memoria
oglindește experiența anterioară și constituie rezervorul
gândirii și imaginației, suportul cognitiv al insului.
 Funcția mnezică este sistematizată astfel:
-memoria imediată (reproducerea unui material nu
depășește 10 secunde de la prezentarea lui);
-memoria recentă (>10 sec.);
-memoria evenimentelor îndepartate (se referă la
evenimentele trăite de la începutul vieții până în
perioada prezentă).
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ


TULBURĂRILE DE MEMORIE (Dismnezii):
1. Cantitative: hipomnezii, amnezii, hipermnezii.
2. Calitative (paramnezii):
 - tulburările sintezei mnezice imediate (sentimentul
de straniu, falsele recunoașteri);
 -tulburările rememorării trecutului: confabulația,
ecmnezia, anecforia, etc.
1.a. Hipomnezia = semnifică scăderea în diferite grade
a funcției mnezice. Întâlnite în viața cotidiană în stări
de surmenaj, alcoolism; pot fi regăsite și în patologia
psihiatrică, în stări de dezvoltare insuficientă a
funcțiilor cognitive (oligofrenii), stări de involuție,
etc.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
1.b. Amneziile = pierderea totală a capacității mnezice. Au fost sistematizate astfel:


a)Amnezii anterograde (de fixare): se referă la evenimentele trăite după debutul bolii
și survin ca o consecință a scăderii capacității de fixare a imaginilor și
evenimentelor noi (de etiologie alcoolică, infec țioasă sau traumatică, psihoza
maniaco-depresivă,stări nevrotice, etc).
b)Amneziile retrograde (de evocare): în care tulburarea memoriei se întinde progresiv
spre trecut, în sens retrograd, dinaintea debutului bolii spre copilărie.
Amnezia are caracter progresiv, de la complex spre simplu,de la inconstant la
constant și de la neobișnuit la automatizat.
Alți autori împart amneziile în:
- amnezia lacunară: reprezintă un hiatus mnezic (temporar) în via ța insului,
constatabil în stări grave de modificare a lucidită ții con știin ței (stări confuzionale,
TCC, echivalențe epileptice, stări crepusculare, stări de be ție patologică).
- amnezia tardivă (întârziată) se deosebește de cea lacunară prin faptul că lacuna
mnezică asupra perioadei confuzive se instalează treptat, după o anumită
perioadă (epilepsie, stări confuzionale).
- amnezia tematică (electivă): amintirile au fost bine fixate, dar rememorarea lor
voluntară devine imposibilă.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ


1.c.Hipermneziile = tulburări cantitative ale funcției
mnezice, caracterizate prin exagerarea evocărilor. Se
întâlnesc la oameni normali, legate de momente cu
conținut afectiv negativ/pozitiv. În afecțiuni psihice
(paranoia, stări febrile, narcoza cu eter, cloroform)
Mentismul este o situație psihopatologică, în care
subiectul devine spectator la desfășurarea incoercibilă și
tumultoasă a ideilor și amintirilor sale. El poate fi
expresia unor stări de oboseală și surmenaj și constituie
cauza insomniilor de adormire.
 Forma supremă de hipermnezie este viziunea retrospectivă
trăită de bolnav în unele stări halucinatorii, în crize de
epilepsie temporală sau în stări de pericol existențial
iminent.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ


2. Dismnezii calitative (paramnezii) = sunt amintiri deformate,
false, neconcordante cu realitatea (fie sub aspectul desfășurării
lor cronologice, fie sub aspectul lipsei de legătură cu realitatea
obiectivă trăită în prezent sau în trecut de bolnav).
Cuprind:
2.a. Tulburările sintezei mnezice imediate:
 * Criptomnezia: constă în nerecunoașterea ca fiind străin a
unui material literar, muzical sau științific, pe care bolnavul l-
a citit sau auzit în realitate, dar pe care, in mod iluzoriu îl
consideră ca fiind propriu. (în SCH, deliruri sistematizate,
unele demențe traumatice). Trebuie deosebită de plagiat, care
este o acțiune conștientă, întreprinsă cu un anumit scop.
Situația inversă, în care bolnavul consideră că evenimentele
trăite sunt doar citite, auzite, văzute = ,,înstrăinarea
amintirilor’’.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ


* Falsa recunoaștere/,,dubla conștiință’’ = constă în a
recunoaște ceea ce de fapt bolnavul nu cunoaște (stări
de surmenaj, obnubilare a conștiinței, stări maniacale,
SCH, etc.). Este probabil starea premergătoare
fenomenelor de ,,déjà vu’’, ,,déjà connu’’, în care
subiectul are impresia că a mai vazut, cunoscut, etc.
persoanele/situațiile respective.
* ,,Iluzia de nerecunoaștere’’ , în care bolnavul crede că
recunoaște persoane, pe care nu le-a cunoscut și nu
este sigur că recunoaște persoane pe care le-a
cunoscut.
* Paramneziile de reduplicare = caracterizate prin
dedublarea perpetuă a obiectelor și situațiilor trăite.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ


2.b. Tulburările rememorării trecutului (allomnezii): sunt falsificări
mnezice retrospective sau reproduceri ale unor evenimente reale din
trecut, pe care bolnavul le situează în mod fals în prezentul trăit:
* Pseudoreminiscențele = constau în reproducerea unor evenimente reale
din trecutul bolnavului, pe care acesta le trăiește ca evenimente
prezente;
* Confabulatiile se manifestă prin reproducerea unor evenimente
imaginare (pe care bolnavul nu le-a trăit), el fabulând asupra
trecutului cu convingerea că îl evocă.
* Ecmnezia = reprezintă o tulburare mai globală de memorie, bolnavul
confundă trecutul cu prezentul (este vorba de întoarcerea întregii
personalități la perioade demult trăite de bolnav). (demența senilă).
* Anecforia este o tulburare mai ușoară a memoriei, care poate fi întâlnită
în stările de surmenaj, unele forme și stări demențiale; constă în
posibilitatea reproducerii de către bolnav, cu ajutorul anturajului, a
unor amintiri pe care pacientul le credea uitate.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
IV. IMAGINATIA = proces psihic secundar, solidar și analog

cu gândirea, care creează scheme și proiecte opera ționale noi.
 1.Scăderea imaginației : însoțește tulburările operaționale ale
gândirii, atât pe cele pasagere cât mai ales pe cele permanente –
staționare, precum și stările de inhibiție. Se întâlne ște în
oligofrenii, demențe, stări confuzionale, stări depresive.
 2.Exaltarea imaginației : este reprezentată de o creștere a for ței
imaginative, care poate invada progresiv realitatea mergând în
paralel cu construcții delirante. Apare în intoxica ții u șoare, stări
maniacale, parafrenii, SCH paranoidă.
 3.Mitomania = tendința patologică mai mult sau mai puțin
voluntară și conștientă la minciună și la crearea unor povestiri
imaginare. Se întâlnește la personalitățile dizarmonice de tip
isteric, border-line, debili mintali, sdr.Korsakov.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
Probleme de diagnostic a mitomaniei:


La copii : - sub 8 ani - minciuna e fiziologică;
- peste 8 ani – considerată cu premeditare ca ”reac ție de apărare” sau
”reacție de compensare” (în dorința de recunoaștere/valorificare din partea
anturajului).
Lipsită de scop și beneficiu utilitar - mitomania se deosebe ște de minciună și se
apropie de delir, fără a aparține lumii delirante. Dacă fabulația, coerentă și
adaptată aparține mitomaniei, confabulația (însoțită de scăderea pragului de
control al conștiinței) realizează un discurs străin, rupt de realitate.
 Simulația : se referă la falsificarea adevărului în privin ța stării de sănătate.
Simulația este accentuată, tenace și persistentă, gradul și fidelitatea simulării unei
boli fiind în funcție de imaginația, inteligența și rezistența celui care simulează.
 Metasimulația: după un episod psihotic acut real, sau după un accident, subiectul
refăcut, realizând beneficii cosecutiv situa ției patologice, perseverează în acuzele
sale anterioare.
 Suprasimulația: presupune o tulburare somatică/psihică preexistentă, pe care
bolnavul o amplifică.
 Disimularea: constă în ascunderea unor simptome psihice/somatice în scopul
sustragerii de la un tratament obligatoriu/ob ținerii unui beneficiu/punerii în
aplicare a unei idei delirante cu tendin țe suicidare.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
V. GANDIREA = proces central al vieții psihice,o activitate cognitivă complexă, mijlocită


și generalizată, prin care se distinge esen țialul de fenomenal, pe baza experien ței și
prelucrării informațiilor. Activitatea cognitivă orientează subiectul în situa ții de via ță,
modulându-i conduita.
OPERAȚIILE GÂNDIRII:
1.Analiza = operația de desfacere/separare mentală a obiectului/fenomenului, în păr ți
componente care deosebesc însușirile sale.
2.Sinteza = operația opusă analizei, care realizează reunirea mentală a însu șirilor
obiectelor și fenomenelor înconjurătoare.
3.Comparația = este operația prin care se disting asemănările și deosebirile dintre
obiectele și fenomenele analizate.
4.Abstractizarea = operație a gândirii prin care se desprind anumite laturi ale
obiectelor/fenomenelor descrise prin prisma acestuia, separat sau independent de
celelalte, care sunt luate în considera ție.
5.Concretizarea = operație inversă de descriere a unui fenomen prin toate atributele sale.
6.Generalizarea = extinde rezultatele sintezei asupra cazurilor particulare specifice.
Prelucrarea permanentă a conținutului noțional al gândirii se desfă șoară prin judecată și
raționament. Judecata relaționează noțiunile, stabilește raporturi între obiectele și
fenomenele din realitate, stabilește valoarea de adevăr sau fals. Raționamentul reunește
judecăți cu scopul de a desprinde noi informații asupra realită ții. În activitatea de gândire
un rol important îl au asociațiile.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ


Clasificarea tulburărilor de gândire:
V.1. Tulburări de ritm și coerență:
 a. Accelerarea ritmului ideativ poartă numele de ,,fugă de
idei’’ și se caracterizează prin aceea că asociațiile se fac la
întâmplare , după aspecte superficiale, rimă, sau contraste
facile. Fuga de idei este însoțită de o labilitate crescută a
atenției și de exacerbarea evocărilor. Apare în sindroame
maniacale, SCH , stare de ebrietate, intoxicații ușoare, stări
nevrotice, surmenaj.
Mentismul = o formă aparte de accelerare a ritmului ideativ
caracterizat prin depănarea rapidă, incoercibilă a
reprezentărilor și ideilor. Bolnavii adesea fac efort să-și
stăpânească gândurile dar nu reușesc. (stări de tensiune
nervoasă, de oboseală pronunțată, intoxicații ușoare cu cofeină,
tutun, alcool, medicamente psihotone);
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
Incoerența gândirii este tulburarea maximă a proceselor asociative, în care


ideile, chiar cuvintele nu se mai leagă după reguli, ci se derulează aleator.
(confuzia mintală, demențe, SCH). Forma extremă a incoerenței gândirii =
’’salata de cuvinte’’ (bolnavul exprimă o serie de cuvinte sub forma unui
amestec lipsit total de conținut logic și inteligibilitate). Uneori incoeren ța ia
aspect de verbigerație = constă în repetarea stereotipă a aceleia și propozi ții,
fraze sau cuvinte, frecvent lipsite de orice înteles.

 B. Încetinirea ritmului ideativ : Lentoarea ideativă se traduce printr-o

exprimare în ritm lent (bradilalie), cu voce de intensitate scăzută, deci o
scădere cvasiglobală a funcțiilor psihice - bradipsihie (encefalite, intoxicație
cu CO, stări de obnubilare a conștiinței, SCH, depresie, oligofrenia).
 O forma specială de lentoare cunoscută sub denumirea de vâscozitate
psihică este caracteristică epilepsiei. Lentoarea ideativă se poate accentua
progresiv până la oprirea fluxului ideativ, fenomen cunoscut ca ,,fading
mental’’ (mai ales in SCH). Alteori ritmul ideativ încetează brusc pentru
câteva secunde, apoi cursul gândirii poate fi reluat - ,,baraj ideativ’’(SCH).
Dispariția fluxului ideativ - ,,anideație’’: apare în idioție, demență,
epilepsie).
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
V.2. Tulburări de conținut ale gândirii:


În analiza conținutului gândirii este necesară precizarea unor noțiuni:
a. Ideea dominantă: se detașează de celelalte idei impunându-se într-un
anumit moment gândirii; este reversibilă, aparține normalului;

b. Ideea obsesivă: se impune conștiinței deși este străină și contradictorie

personalității insului. Acesta luptă să o învingă dar de obicei nu
reușește.
Obsesia se poate prezenta clinic sub forma unei idei (obsesii ideative), a
unor amintiri și reprezentări obsesive, sub forma unei fobii (obsesii fobice)
sau a unor tendințe impulsive (obsesii impulsive).
Obsesii ideative: realizează o intoxicație prin idee, majoritatea au
conținut bifazic (ideea este urmată de opusul ei), subiectul este într-un
continuu dubiu asupra acțiunilor sale (”de ce?”, ”poate...”, ”dacă...”)
Amintirile și reprezentările obsesive se exprimă clinic prin perseverarea
penibilă a rememorării unor evenimente cu conținut neplăcut, idei care
contrazic realitatea (ex: obsesia că și-a îngropat copilul încă viu).
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
 Obsesii fobice: constau în teama nejustificată fa ță de anumite

evenimente, lucruri, ființe, etc., pe care pacientul nu o poate
alunga. De regulă apar pe fondul unei anxietă ți difuze.
Fobia = stare de frică cu obiect bine precizat. Se caracterizează prin:
intensitate, adezivitate, ilogism,rezisten ță de neînvins. Pot fi
sistematizate: frica de locuri - deschise, inchise, înalte (hipsofobia);
de obiecte – ascuțite (aihmofobia,oxifobia); de foarfece, ace; de
tren, vapor, apă (hidrofobia); etc. Teama generală - pantofobia.
 Obsesii impulsive: îndeamnă bolnavul la acte particulare,
irationale, ridicole.
Compulsiunile = teama de a nu da curs tendin țelor impulsive.
Bolnavii au capacitatea voluntară de a se stăpâni, astfel încât
compulsiunea nu se transformă într-un act impulsiv. Totul se
desfășoară pe fondul unei anxietăți marcate. Ei realizează ritualuri,
în acest scop (pentru a evita o nenorocire numără de două ori
ferestrele casei – aritmomanie)
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
c. Ideea prevalentă = se caracterizează prin poziția dominantă în câmpul


conștiinței, prin semnificație aberantă, prin faptul că orientează cursul
gândirii, în plus celelalte idei gravitează în jurul ei, o sprijină și o
argumentează. În ciuda neconcordanței ei cu realitatea este totu și în
armonie cu insul. O formă specială – ideile ipohondriace – orientate
asupra propriului organism, pot îmbrăca toate formele de gravitate
până la ideea delirantă.
d. Ideea delirantă = exprimată limpede, evoluând pe fond de claritate a
conștiinței, nu corespund realității, cu care se află în opozi ție evidentă
și pe care o exprimă deformat. Este caracterizată de o judecată eronată
care stăpânește, domină conștiința și modifică comportamentul, este
impenetrabilă la contraargumente, incompatibilă cu existența unei
atitudini critice.
Prin idee delirantă înțelegem un sistem de idei patologice elaborate
mental ca expresie a tulburărilor de gândire; trebuie deosebită de
noțiunea de ,,delir’’ care înseamnă o stare de tulburare a lucidității
conștiinței.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ


Ideile delirante se sistematizează astfel:
 -idei delirante expansive (macromanice);
 -idei delirante depresive (micromanice);
 -idei delirante mixte (întâlnite atât pe fond euforic cât și
depresiv).
Idei delirante expansive: de mărire și bogăție (grandoare); de
invenție (plan, aparat); de reformă (planuri de pace
universală și veșnică); de filiație (descendenți ai unor
familii renumite); erotomanice (iubit de o persoana cu
nivel socio-economic superior); mistice și religioase
(purtătorul unui mesaj transcedental, unei misiuni
spirituale).
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
Idei delirante depresive: de persecuție (convingerea că sunt urmăriți, că se


complotează împotriva lor); de revendicare (rezultă din convingerea
bolnavului că a fost victima unei nedreptăți - intentează procese, î și fac
singuri dreptate - crimă); de gelozie (suspectează gesturile, expresia
mimicii, intonația partenerului și le interpretează drept probe de
adulter); de relație (persoanele din ambianță exercită o influență
negativă prin cuvinte, gesturi, acțiuni, fac aprecieri defavorabile
asupra calităților sale); de autoacuzare și vinovăție (bolnavul se
consideră vinovat de situația grea în care se află, de nereu șita copiilor
și în general de nenorocirile altora); ipohondriace (evoluează pe fondul
unei stări afectiv-negative); de negație (bolnavul nu recunoa ște realită ți
evidente, ajungând să nege însăți realitatea funcțiilor vitale, etc).
Idei delirante mixte: aceste idei nu exprimă mixtura ideativă, ci
ambiguitatea, pe care evoluează aceste idei; sunt idei delirante de
interpretare (evenimente exogene sau endogene), de influen ță
(convingerea că se află sub influența unor forțe xenopatice), idei
metafizice, cosmogonice. Delirul rezidual este ideea delirantă care
rămâne ca monosimptom după ce au trecut toate celelalte aspecte
psihotice (tulburări de conștiință, halucinații, agitație psihomotorie).
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
V.3. Tulburări ale comunicării verbale și grafice a gândirii


 Limbajul este activitatea de comunicare între oameni și de
realizare a gândirii verbale, no ționale, specific umane.
Limbajul oral este forma de bază a limbajului, în care se
exprimă caracterele sonore și corelațiile auditiv-motorii
(ascultarea și vorbirea).
a. Tulburările limbajului oral: dislogii, disfazii, dislalii.
 Dislogii: sunt considerate modificările de formă și conținut
ale gândirii. În cadrul dislogiilor se disting:
* Tulburări de formă ale vocii: tulburări de intensitate, înăl țime
și timbru.
 Vocea = poate fi de intensitate crescută,cu tonalitate înaltă
(stări de excitație psihomotorie, stări maniacale) sau poate
avea intensitate scăzută, șoptită (depresii, psihastenie și
uneori în schizofrenie).
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
 Hiperactivitatea verbală simplă = bavardaj (creșterea

debitului verbal) (isterie, anxietate).
 Accelerarea propriu-zisă a ritmului și debitului verbal,
consecutiv accelerării ritmului ideativ = Logoree
(intoxicații ușoare, stări hipomaniacale și manie).
 Accelerarea ritmului ideativ cu repetarea stereotipă a
unor cuvinte sau fraze neinteligibile, care duce la
pierderea coerenței ideative = Verbigeratie.
 Hipoactivitatea verbală simplă (depresie, psihastenie) -
comunicarea este eliptică, ezitantă, monotonă =
Bradifemie.
 Dispariție a activității verbale = Mutism (expresie a
unor leziuni neurologice/tulburări psihice).
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
* Tulburări de conținut ale limbajului: alterarea sensului cuvintelor,

care pot fi modificate, trunchiate, fuzionate.
 La nivelul cuvintelor - bolnavul poate folosi un cuvânt obișnuit cu
sens diferit de acela îndeobște cunoscut - ,,Paralogism’’.
 Alteori bolnavul folosește neologisme = cuvinte inventate de ei.
(SCH) -.,,Grosolalie’’
 La nivelul frazei:
 -agramatism = bolnavul renunță la conjuncții, prepoziții, articole -
stil telegrafic (stări maniacale, intoxicații, confuzii mentale).
 -paragramatism = fraza cuprinde expresii bizare sau neoforma ții
verbale, care pornesc de la rădăcini corecte.
 -embololalie/embolofazie = pe fondul unui discurs normal, sunt
inserate în mod repetat unele cuvinte străine în sensul lor obi șnuit.
(SCH).
 Disociere semantică = utilizarea în special a neologismelor și a
cuvintelor cu sens îndepartat de conținutul lor semantic;
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
 Disfaziile (afaziile) = tulburările exprimării orale și scrise,

determinate de o leziune cerebrală circumscrisă și unilaterală :
-surditatea verbală = incomprehensiunea cuvântului vorbit;
-intoxicația prin cuvânt = bolnavul repetă răspunsul la prima
întrebare și la întrebările următoare;
-amnezia verbală = uitarea unor cuvinte/vocabularului în întregime.
Disfaziile se însoțesc întotdeauna de alexie/cecitate verbală, care constă
în incomprehensibilitatea limbajului scris.
 Dislaliile = tulburări de pronunție determinate de modificări ale
funcționării aparatului logomotor: dislalii de sunet/silabă/cuvânt.
-dislalia pentru R = rotacism;
-dislalia sunetelor înalte (S,J,Z) sau a combinațiilor (PS,TS,KS) =
Sigmatism, apare datorită implantării vicioase a dinților, polipi
nazali;
 -Balbism = datorită unor modificări ale mușchilor fonatori sau
respiratori.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ
 b.Tulburările limbajului scris: psihografice, diagrafice, caligrafice.


- urmează tulburărilor limbajului oral, astfel: dislogiile, disfaziile și
dislaliile au ca expresie grafică tulburări denumite psihografice, diagrafice
și respectiv caligrafice.

 * Tulburarile psihografice (corespunzătoare dislogiilor) pot fi

sistematizate în:
a) tulburări ale activității grafice;
b )tulburări ale morfologiei grafice;
c) tulburări ale semanticii grafice.

 a) Tulburări ale activității grafice includ :

- hipoactivitatea grafică,scăderea activității grafice,de intensitate variabilă,
mergând până la refuzul de a scrie;
- hiperactivitatea grafică, cu grade diferite, iar în forma sa maximă se
exprimă prin tendința irezistibilă de a scrie = graforee.
- Grafomania = tendința impulsivă, patologică de a scrie, manifestată în
exces.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ


b) Tulburările morfologiei grafice:
 Starea afectivă a bolnavilor psihici se poate exprima prin
aspectul scrisului: cu litere mari și rânduri ascendente în
manie, hipomanie și stări de excitație psihică; cu litere
mărunte și rânduri descendente în stările depresive.
 Tulburări de scris:
- scris seismic (litere inegale, rânduri suprapuse);
- scrisul în oglindă ( de la dreapta la stânga);
- scrisul în ghirlandă (SCH, deliranți, demențe);
- scrisul suprapus (SCH).
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ


 c) Tulburările semanticii grafice:
-paragramafismele (se referă la transpoziții de litere
și cuvinte, substituții, omisiuni, etc).(SCH).
-neografismele(SCH paranoidă, parafrenie,
paranoia).
* Tulburări diagrafice – corespund disfaziilor;
* Tulburări caligrafice – corespund dislaliilor.