www.referat.

ro

Patologia memoriei
Modificările amnezice
-de Susciuc Anastasia
-si Mara Apalamarita
MEMORIA

Memoria este funcţia psihică de bază care face posibile fixarea, conservarea, recunoaşterea şi reproducerea
informaţiilor şi trăirilor noastre. Memoria este implicată în toate procesele psihice. Memoria imaginativă permite
conservarea şi reproducerea reprezentărilor; iar memoria verbal-logică - a propoziţiilor, ideilor. Există şi o memorie
afectivă - deşi controversată.
Memoria nu e un simplu depozit de informaţii. Se poate vorbi şi de memorie motorie, ea făcând posibilă
formarea priceperilor şi deprinderilor, explicând învăţarea dansului, a înotului, a scrisului etc. în această privinţă,
întâlnim o divergenţă de păreri şi mai accentuată. Unii filosofi, ca de exemplu Henri Bergson, consideră că există
două forme de memorie net deosebite: „memoria spiritului", care ar conserva imaginile, ideile, raţionamentele şi
„memoria materiei" (a creierului) reţinând îmbinarea şi succesiunea mişcărilor.

Studiind tulburările memoriei se poate face o raportare clară la importanţa şi ponderea tulburărilor de
memorie într-un anumit tablou psihopatologic şi le putem corela mai exact cu entităţile psihopatologice în care
apar.
Modificările amnezice sunt considerate de mult timp ca fiind unul dintre elementele componente
importante ale transei hipnotice. Dintre acestea ”amnezia” este fenomenul cel mai frecvent,de
asemenea,reamintirea unor evenimente uitate,fenomen asociat regresiei de varsta precum si o serie de modificari
numerice care pot fi grupate sub numele de „disociatii numerice” sunt si ele intalnite in timpul transei si sunt
utilizate in diverse scenarii terapeutice.

HIPERMNEZIA

Un fenomen rar îl constituie hipermnezia, când, în urma unui accident ori a unei boli, o persoană îşi
reaminteşte fapte, cunoştinţe de mult uitate.
Hipermnezia este considerată exacerbarea cantitativă memoriei şi nu constituie niciodată o tulburare
psihică primară fiind întotdeauna secundară tulburărilor mai grave ale altor funcţii sau stări psihice.
Astfel, tulburările structurii de personalitate pot cauza evocări excessive. În psihopatia paranoică, în funcţie
de ideea dominantă de tendinţele interpretative sunt fixate şi evocate o multitudine de fapte, date, corelate cu
acestea pe care in mod normal psihismul nu le fixează.
 În mentism (derularea caleidoscopică a unei multitudini de imagini), hipermnezia este, de obicei, secundară
tulburărilor care pot fi determinate de oboseală, surmenaj sau de alte stări patologice. Aici, hipermnezia este
secundară tulburării de percepţie şi gândire.
Modificările organolezionale ale creierului, cum sunt stările infecțioase toxice, stările de şoc, pot provoca
amnezii. La unii oligofreni pot apărea hipermnezii uimitoare, coexistând cu o serioasă deficiență cognitivă.
Hipermneziile mai pot apărea: după consumul de psihodisleptice şi psihedelice, în psihozele reactive
(hipermnezie selectivă legată de evenimentul semnificativ psiho traumatizant pentru bolnav) şi în marile manii, aici
hipermnezia fiind secundară tulburărilor de afectivitate, hipertimiei pozitive excesive, asociată cu o tahipsie
marcată.
Acest tip de tulburare se intalneste in unele betii patologice expansive. Pacientii maniacali manifesta stari
de agitatie psihomotorii, tulburari de limbaj si memorie, vorbesc foarte rapid si trec de la o idee la alta. Aceste
tulburari sunt combinate cu un aspect vestimentar specific - haine multicolore, culori vii, accesorii variate dar
neasortate.

AMNEZIA

Amnezia (din greaca, =fara memorie) se referă la pierderi de memorie parțiale sau totale. Cauzele pot fi
numeroase, de exemplu: în urma unui accident, care a cauzat traumatizarea craniului, o comoție cerebrală, o
infecție cerebrală (meningită, encefalită), o hemoragie cerebrală, o hipoxie cerebrală (oxigenare insuficientă),
intoxicație, hipnoză sau un șoc intens psihic.Devenind neglijent în igiena mintală, suferind o traumă cerebrală, ori
înaintând în vârstă, este și normal ca o persoană să sufere de amnezie. Cu toate acestea, atunci când pierderile de
memorie încep să interfereze cu activităţile de zi cu zi, aceasta trebuie să fie evaluată de către un medic pentru a nu
fi un semn de o boală mai profundă.
Această subgrupă a tulburărilor cantitative de memorie semnifică pierderea totală a forţei mnezice. Raportat
la etapa fixării, evocării, ele au fost clasificate după Ranchsburg in amnezii de fixare (antergrade) si amnezii de
evocare (retrograde). In cele anterograde, apare un deficit de fixare: bătrânii, care ţin minte multe detalii din trecut,
nu mai ştiu ce-au făcut acum câteva minute, unde şi-au pus ochelarii etc. Acestea sunt forme normale. în cazurile
acute, bolnavul nu ştie dacă adineauri a mâncat sau nu, ori salută sora medicală cu „bună dimineaţa" de câte ori
intră în salon, uitând că a văzut-o de mai multe ori în acea zi.
 Amneziile retrograde survin în urma unor accidente sau afecţiuni ale creierului şi constau în uitarea
trecutului, de obicei pentru o perioadă scurtă, de câteva zile. în cazurile grave, uitarea poate fi foarte vastă:
bolnavul nu mai ştie cine e, trebuie să reia totul de la început.
Sunt cazuri în care pacientul nu-şi poate aminti printr-un efort voluntar anumite noţiuni, evenimente, fiindu-
i afectată memoria „explicită", dar poate utiliza aceleaşi cunoştinţe într-o activitate obişnuită (se păstrează memoria
„implicită").
Există şi amnezii de recunoaştere, când bolnavii nu recunosc obiectele şi utilizarea lor, e vorba de
„agnozii".
Amneziile extinse constituie tulburări foarte grave, întreaga viaţă psihică este afectată, memoria fiind o
funcţie fundamentală; fără ea construcţiile psihice complexe sunt imposibile.
Este de mai multe feluri:
1. motorie (apraxie) - consta in uitarea actelor motorii. Apraxia este la randul sau de 2 feluri:
 apraxie ideatoare - caz in care bolnavul uita conceptia gestului
 apraxie motorie - caz in care bolnavul nu stie sa exprime gestul
2. amnezie senzoriala (agnozie) - desi simturile sunt intacte, bolnavul nu recunoaste ceea ce simte (este
de fapt o amnezie simbolica).
3. amnezia memoriei sociale (afazie) - se manifesta prin pierderea functiei sociale a memoriei (uita
persoanele apropiate)
In afara de aceste tulburari se mai intalnesc:
- tulburari sistematizate ale memoriei, de ex. in cazul unor encefalopatii traumatice pacientul poate
prezenta amnezie partiala, care poate fi verbala (interesand vocabularul), sau goluri de memorie (amnezie
lacunara).

Amnezia de fixare (anterogradă)

Dacă procesul de fixare mnezică este un act intelectual complex, în amnezia de fixare scade această
capacitate, uneori pană la posbilitatea de a fixa evenimente, idei, imagini.

Se mai numeşte amnezie anterogrată, deoarece este vorba de incapacitatea de a fixa evenimente sau
imagini, după intervenţia unei boli, ce afectează acest proces psihic.
Figura 1

În figura 1 linia OX reprezintă timpul. Săgeata „B” reprezintă intervenţia factorului patogenetic. Se observă
că până la momentul intervenţiei acestuia, memoria de fixare se desfăşoară corect iar după aceea se instalează
amnezia anterogradă.
Sfera perceptivă, senzorială, ideativă, toate intervin, de obicei, in procesul de fixare al memoriei, Când sunt
afectate in diferite procese morbide el influenţează fixarea.
Conştiinţa reprezintă un factor esenţial in fixarea mnestică. Stările psihopatologice în care este afectată
claritatea conştiinţei (stări confuzionale de diferite etiologii, stări reactive, psihogene sau psihoze în faza acută)
influenţează profund funcţia mnezică de fixare.
La aceşti bolnavi construcţia prezentului este imposibilă, raportarea la dimensiunile realului nu se mai
poate face, apărând o discontinuitate, o ruptură a vieţii psihice, din punct de vedere al construcţiei trecut – prezent
– viitor, pentru că toate acestea se realizează printr-o fixare mnezică, acum, imposibilă. Aceast lucru se datorează
faptului că, acţiunea trăită in stare confuzivă nu poate fi fixată si transformată in evocare, nu se fixează nimic și
nu se poate evoca ceea ce nu s-a fixat.

2.Amnezia de evocare (retrogradă)

Este forma de amnezie, în care procesul mnezic de evocare este tulburat progresiv în sens retrograd, din
momentul intervenţiei bolii. Boala, evoluând procesul dismnezic, devine progresiv, deci şi anterograd. Practic, în
timp, amnezia devine anteroretrogradă fiindcă este vorba de afectarea atât a memoriei de evocare cât şi a celei de
fixare. Pe măsura evoluţiei bolii, amnezia devine progresivă, evoluând în paralel cu aceasta.
Figura 2

În figura 2 se observă că funcţia mnezică este corectă până la intervenţia lui B (boala), după care se
instalează incapacitatea memoriei de fixare, apoi şi cea de evocare.
Faptul că bolnavul evocă mai corect evenimentele fixate cu mult înaintea debutului bolii faţă de cele
recente, indică o destructurare a psihicului în sfera cognitiv – logică, în capacitatea de sistematizare.
Delay a introdus termenul „lege a disoluţiei memoriei”, în sensul că amnezia merge întotdeauna de la
complex la simplu, fiind uitate mai întâi numele proprii, apoi cele comune, adjectivele, verbele, apoi afectele,
ultimele dispărând din obişnuiţele simple şi profund înrădăcinate.

Figura 3
 Schema de mai sus (figura 3) este o reprezentare grafică a ceea ce Ribot a descris ca fiind „legea
regresiunii memoriei”.
Linia orizontală reprezintă factorul timp, linia oblică, pe care sunt reprezentate pierderile treptate ale
achizţiilor de la complex la simplu, corespunde anumitor momente de pe linia orizontală (a,b,c,d,e) şi respectiv
anumitor funcţii psihice.
În amnezia lacunară este suprimată atât fixarea, cât şi evocarea, pentru o scurtă perioadă de timp.

Asadar, consieram ca o cunoastere propice a patologiei memoriei este necesara, intrucat cunoscandu-i
cauzele putem preveni aparitia amneziei si a hipermneziei, dar putem intelege si problemele celor din jur cu atat
mai bine, cu cat cunoastem aceasta problema.