Voi incerca in randurile de mai jos sa surprind cateva repere importante in istoria

"devenirii" meseriei de psiholog, fara a avea pretentia ca voi cuprinde toate

elementele care sa defineasca modul cum a evoluat rolul psihologului in societate.
M-am axat mai ales pe primii pasi facuti in istoria psihologiei de cei mai marcanti
psihologi. La sfarsit, incerc sa le ofer celor care doresc sa lucreze ca psihologi cateva
repere in privinta domeniilor in care un astfel de specialist poate sa-si desfasoare
activitatea.
O orientare importanta in psihologie s-a nascut o data cu primul laborator de
psihologie experimentala din Germania, infiintat de W. Wundt. Introspectionistii
considera ca obiectul psihologiei este viata interna a individului, care este izolata de
mediul extern. Pentru a studia acesta realitate interioara, psihologul trebuie sa se
dedubleze: el este, in acelasi timp, obiect si subiect al cercetarii. Dar acest fapt nu
permitea cunoasterea altor oameni. Atunci s-a apelat la empatie ce presupune
transpunerea psihologului in trairile psihice ale celorlalti. Introspectionistii se
preocupa de studierea fenomenelor constiente, scopul lor fiind descrierea si
explicarea fenomenului psihic.

La sfarstiul secolului XIX, medicii nu erau pregatiti sa acorde vreo valoare

psihismului. Ei nu credeau in posibilitatea unui tratament stiintific al afectiunilor
mentale. O data cu nasterea psihanalizei, psihologul, dar si oricare medic, a acceptat
sa nu mai fie acela ca prescrie reteta, ci acela care accepta pozitia de receptivitate,
in care invata ceva despre celalalt si despre el insusi. Se poate urmari evolutia rolului
psihanalistului conform evolutiei psihanalizei in timpul vietii lui Freud. Acesta
porneste de la conditia de “confesor”, “instructor”, “profesor” care foloseste sugestia.
Dupa 1904, psihanalistul devine interpret, traducatorul unor materiale inconstiente,
folosind metoda asociatiilor de idei involuntare. Dupa 1918, psihanalistul se confunda
cu o “oglinda“ pentru pacient. Psihanalistul, “in felul unei oglinzi”, nu trebuie sa
reflecteze decat ceea ce i se arata.

C. G. Jung a propus o alta functie a psihologului. El este liber sa relationeze spontan

fata de pacient, nefiind obligat sa abordeze o anume tehnica. Analistul isi poate
exprima ganduri, sentimente, reactii. El trebuie sa fie activ, constient pentru a initia o
relatie dinamica, de reciproca schimbare. Analistul nu porneste inarmat cu continuturi
universal valabile, aplicabile oricarui om, ci acorda celuilalt si siesi sansa de a fi unic.
In relatia analitica orice analist stie ca nu este treaba lui, nu este menirea lui de a da
ajutor. Ajutorul poate veni doar dintr-o transformare a atitudinii pacientului,
transformare care se poate obtine doar in masura in care relatia Ego - inconstient
este corecta. “Totul depinde de om si prea putin sau nimic de metoda”, spunea Jung.

O alta orientare este cea behaviorista, impusa din 1913 de americanul Watson.
Obiectul psihologiei este, de aceasta data, comportamentul (ansamblul de raspunsuri
asociate stimulilor care il declanseaza). Psihologul behaviorist studiaza oamenii
observandu-le comportamentul mai degraba decat trairile interne, care sunt
considerate nesigure, inabordabile printr-o metoda obiectiva. Psihologul behaviorist e
preocupat de descoperirea si formularea legilor cauzale, de ameliorarea si dirijarea
comportamentului.

Pierre Janet a propus o abordare diferita a obiectului psihologiei: conduita, in

ansamblu, activitatea umana. Psihologul trebuie sa studieze omul in raporturile sale
cu lumea si cu ceilalti oameni, fiind important procesul adaptarii la viata sociala.
Janet sincronizeaza intr-un tot unitar comportamentul si viata interioara a individului.

Psihologii umanisti (Maslow, Rogers) sunt preocupati de sinele individual si unic al

omului. Psihologul cauta sa descopere ce este unic in om, ceea ce il deosebeste de
animal. Psihologul umanist se orienteaza spre rezolvarea de probleme care sa duca
la bunastarea umana mai degraba decat sa studieze componente izolate ale
comportamentului in laborator.

Psihologii cognitivisti argumenteaza ca oamenii nu sunt receptori pasivi ai stimulilor;

mintea proceseaza activ informatia pe care o primeste si o transforma in noi forme
sau categorii. Cognitivistii sunt preocupati de cum percep oamenii evenimentele si de
cum codifica si isi reprezinta informatia in memorie. Ei dezvolta o teorie a modului de
functionare a mintii umane mai degraba decat sa-si propuna sa prevada
comportamente.

Cercetarile efectuate si experienta practica de-a lungul anilor au demonstrat ca

diferitele orientari abordate de psihologi (cele prezentate find doar cateva care s-au
impus mai mult si au marcat progrese importante in psihologie) nu trebuie sa fie
considerate separat, ci ca fiind complementare. Aceasta deoarece omul este un
univers complex care poate fi studiat sub mai multe aspecte: biologic, social, cultural,
psihic etc. De aceea, astazi nu se impune unui psiholog sa abordeze vreo modaliate
strict specifica de lucru sau sa adere la vreuna din aceste orientari, ci psihologul se
foloseste in activitatea sa de metode adecvate fenomenului studiat. Dar exista si
psihologi care se specializeaza, de exemplu, in psihanaliza, adoptand, bineinteles,
conceptia psihanalitica despre psihic.

Rolurile psihologilor in diferite domenii de activitate

Consilierul poate fi psihoterapeut si se ocupa de consiliere personala sau de grup.

Ajuta la rezolvarea problemelor emotionale si de comportament. Desi evita
formularea de solutii, chiar si atunci cand i se cer, consilierul poate juca un rol
important in largirea spectrului de decizii posibile si cantarirea mai adanca a
acestora.

In psihologia muncii, psihologul se preocupa de selectia personalului, studiaza

aptitudinile muncitorilor, evalueaza pregatirea profesionala. Se implica in organizarea
muncii cu scopul de a imbunatati conditiile de lucru conform nevoilor oamenilor. In
management, psihologul evalueaza procedurile si schimbarile introduse de
manageri, construind, cand e necesar, noi instrumente sau tehnici pentru a
eficientiza munca managerului. In domeniul marketingului, psihologul face testari
asupra ambalarii produselor, asupra reclamei, in general asupra metodelor folosite
pentru promovarea unui produs. Psihologul se ocupa si cu determinarea
caracteristicilor utilizatorilor unui anume produs. O contributie importanta a
psihologului (in industrie, armata etc) este aceea de a promova cercetari asupra
designului aparatelor de zbor, automobilelor etc.

In psihologia educatiei, psihologul face cercetari asupra tipurilor de predare si asupra

variabilelor invatarii. De asemenea, psihologul dezvolta teste pentru a detecta
capacitatile sau incapacitatile elevilor si evalueaza programele de educatie,
colaborand la elaborarea lor.  Poate ocupa si postul de consilier educational. Piaget
observa ca “... rolul psihologului este, inainte de toate, sa furnizeze date pe care
pedagogul sa poata sa le utilizeze si nu sa-i dea sfaturi.”

In psihologia dezvoltarii, psihologul face cercetari asupra dezvoltarii emotionale,

comportamentale, intelectuale a copilului si adultului. Lucreaza in programe pentru
cei in varsta sau pentru copii cu handicap. Psihologul poate face cercetari si asupra
animalelor.

In domeniul medicinii, psihologul studiaza relatia dintre stres, personalitate si boala

(boli de inima, ulcere, boli vascular-circulatorii etc.). Se ocupa de tratarea
problemelor emotionale care sunt asociate cu boala sau indispozitia persoanei.
Psihologul clinician se ocupa de probleme cum ar fi: handicapuri mentale, abuz de
droguri sau alcool, tulburari psihosexuale, inclinatii spre suicid, depresii, anxietate.

In domeniul ecologiei, psihologul este preocupat de efectele poluarii urbane.

Psihologul studiaza atitudinile persoanelor in privinta mediului si utilizarii acestuia.
Lucreaza consultant in problemele de design industrial, designul scolilor, al caselor
etc.

In justitie, psihologul studiaza problema criminalitatii si a prevenirii acesteia. Se

ocupa de programe privind reabilitarea sociala a incarceratilor. In plus, se ocupa de
alegerea candidatilor in posturile din acest domeniu de la politisti la avocati.

Psihologii care lucreaza in laborator, deci in domeniul experimentarii, aplica metode

stiintifice de cercetare pentru a studia comportamentul animal si uman. Ei dezvolta
metode precise de masurare si control. Acestia pot conduce cercetari de psihologie
comparata.

Numarul locurilor de munca si domeniile in care sunt angajati psihologi depind, in

principal, de dezvoltarea economica a tarii si de conditiile domeniilor in care sunt
utilizati specialisti. Ca tendinta, in tarile industrializate, in zilele noastre, predomina
activitatile de cercetare traditional-academica, fiind dezvoltate foarte multe ramuri ale
psihologiei: cognitiva, comparativa, educationala, experimentala, a personalitatii,
industrial-organizationala, fiziologica, psihometria, psihologia sociala. In tarile in curs
de dezvoltare prevaleaza activitatile din serviciile de sanatate, fiind dezvoltata
psihologia clinica, scolara, counseling.

Psihologul nu se bucura inca de stabilitatea prestigiului care inconjura astazi pe un

matematician, fizician, chimist, biolog sau cibernetician. Insa, rolul esential al
psihologului, acela de a urmari bunastarea oamenilor si eficientizarea activitatii lor,
este necesar oriunde oricand.
Foto: Cristina Dragulin
Cristina Dragulin, psiholog clinician specialist, este editor coordonator al site-
ului Psihologie.ro. Imbina zi de zi pasiunea pentru psihologie cu cea pentru
scris si citit. Cum fara nici una nu se poate simti implinita pe deplin, a gasit o
modalitate de a le "aduce impreuna" in acest site, in scrierea si traducerea de
carti de psihologie.
 Cui ii este frica de psiholog?
 
Parteneriatul in vederea cooperarii si sprijinirii eficiente, comunicarea organizationala si
interpersonala optime nu sunt doar deziderate, ci pot deveni realitate. Partenerii de dialog
poarta responsabilitatea pentru relatia stabilita. Dihotomiile de tipul gandirii alb/negru pot fi
nuantate, iar partenerul de dialog trebuie privit de la inceput ca avand potential si
disponibilitate pentru ascultare activa.
 
Psihologul, intre definitii si realitate

Rolul psihologului dupa 1989 – in cadrul armatei, dar si in alte domenii de activitate – parea sa fie
incert de la bun inceput. Neintelegerea rolului acestuia, cu efecte variind de la stres si rezistenta la
indiferenta si ignoranta, persista si in prezent. Exista, desigur, exceptii care au recunoscut valoarea
reala a oportunitatii de a beneficia de asistenta si consiliere psihologica si de consiliere in domeniul
resurselor umane. Perceptia psihologului in unitate a fost determinata si de necunoasterea exacta a
activitatilor cu specific psihologic. Psihologul care lucreaza in cadrul armatei percepe toate aceste
fenomene drept comprehensibile si normale in contextul schimbarilor sociale intervenite dupa 1989.
Conform definitiei COR (Clasificarea ocupatiilor din Romania) psihologul „efectueaza cercetari
asupra proceselor mentale, studiaza comportamente umane individuale si colective si aplica
cunostintele dobandite la promovarea adaptarii fiintelor umane pe plan profesional, social, educativ,
testeaza si determina caracteristicile mentale, acorda consultatii, analizeaza influenta ereditatii si a
factorilor sociali si profesionali asupra mentalitatii si a comportamentului indivizilor“. Psihologul este
descris de Grupul de lucru pentru informare si consiliere privind cariera (1997) ca fiind „specialistul si
practicianul de inalta calificare in psihologie care actioneaza in multiple domenii – in clinica,
laboratoare, scoala, in armata etc. In activitatea sa intra si selectia si orientarea profesionala, precum
si instruirea si evaluarea profesionala“.
 
Psihologul in armata – o provocare?
 
Prezenta psihologului in armata este un exemplu valoros al unei realitati sociale actuale si,
totodata, ne ofera caile de parcurs pentru viitor in vederea ajungerii la o intelegere deplina a rolului
acestuia, la anularea fricii cauzate de necunoastere, la cresterea increderii in psiholog si in solicitarea
de servicii psihologice.
Orice efort de comunicare, mai ales intr-o societate in schimbare, presupune noi canale de
comunicare, intrucat cele obisnuite se dovedesc a fi mai putin accesibile, chiar restrictive. Sustinatorul
unei inovatii va intampina dificultati, adesea, in a atrage atentia unui public numeros sau de a-l
convinge, chiar daca dispune de resurse pentru a utiliza noile mijloace de comunicare.
Cazul comunicarii in armata – un mediu restrictiv prin definitie – ofera un exemplu privind limitele
impuse comunicarii de cultura si structura specifice armatei.
Schimbarea impusa societatii noastre creeaza conflicte firesti intre modelele traditionale si cele noi.
Mentalitatile vechi se schimba lent sau partial, iar noile mentalitati sunt achizitionate, uneori rapid, dar
nu neaparat si in termeni pozitivi. Se doreste, la orice nivel ierarhic, asimilarea instantanee a noilor
modele – agreate –, dar aceasta se petrece, adesea, intr-un ritm nesatisfacator de acceptare si
sedimentare a noului.
Rezistenta psihologica inseamna si neacceptarea unui stimul nou, chiar daca acesta este favorabil,
pozitiv. Orice stimul nou peturbant intr-un sistem (aparitia functiei de psiholog in armata, de pilda) va
determina un „conflict“ normal, la niveluri intra si interpersonal, dar si organizational. Solutionarea
pozitiva a acestui „conflict“ poate conduce la o mai buna adaptare, sporind flexibilitatea sistemului.
Majoritatea oamenilor are tendinta de a intra in triunghiul dramatic (alcatuit din pozitiile psihologice
de Salvator, Persecutor si Victima). De exemplu, in contactele cu psihologul, indivizii adopta o pozitie
de victima (cer asistenta) pentru ca mai tarziu sa apara in postura de persecutor (nu isi asuma
responsabilitatea de a face ceva legat de problema existenta). Psihologul este vazut ca un Salvator
care rezolva problemele fara nici o implicare din partea individului.
Diferite modele referitoare la rolul psihologului au acompaniat prezenta acestuia in armata, fiind
bazate pe experientele individuale anterioare. Mai mult, experientele si obisnuinta de a recurge la
servicii psihologice erau limitate – majoritatea militarilor tratand cu suspiciune si teama psihologul, iar
perceptiile, gandurile, afectivitatea si comportamentele care au intampinat aparitia psihologului au fost
predominant bazate pe date insuficiente si pe „imaginatie“ sau, altfel spus, „din auzite“.
 Acest proces ar putea fi analizat in trei etape:
1) un model initial – cuprinde experientele anterioare cu psihologi (sau lipsa acestora), ceea ce a
condus la un model initial de „evaluare“ a psihologului, incomplet, selectiv si subiectiv.
2) un model ajustat – prin contactele profesionale cu psihologul unitatii, prin observatie, participari
la sesiuni de consiliere, evaluari psihologice etc.
3) un model operational – in acest stadiu, individul si-a consolidat un model propriu de „citire“ a
psihologului, prin verificarea, testarea cu realitatea, ceea ce a ingaduit o intelegere deplina a rolului
psihologului. Rezistenta a fost depasita, iar acceptarea acestuia nu mai este doar o chestiune formala,
asistenta psihologica fiind voluntara.
Aceste stadii de ajustare a modelelor sunt aplicabile tuturor persoanelor anjagate in armata, fara
deosebire de grad sau functie. Este foarte adevarat ca nu toti parcurg aceste etape pentru a ajunge la
modelul operational, unii blocandu-se la stadiile 1 – cei mai multi – sau 2.
Pe de alta parte, odata inclusa intr-un proces interactional si in contact cu o cultura specifica, este
posibil ca o persoana sa preia modele de conduita „asteptate“. Aceasta se va asocia sau disocia, in
proportii diferite, de rolurile pe care le interpreteaza. De cele mai multe ori, intalnim roluri „fade“,
sterile, de asteptare, lipsite de continut, unii constituindu-si rolul in functie de reactiile si asteptarile
celorlalti, de imprejurari, fara nici o legatura cu propria personalitate, ci cu jocul de interese,
subordonarea si adaptarea artificiala la forma. Psihologul nu ar trebui sa faca parte din aceasta
categorie.
Relationarea psihologului cu cei din mediul in care activeaza presupune disponibilitatea acestuia
de a asculta activ, ceea ce asigura, intre solicitant si psiholog, o legatura sensibila, afectiva si
intelectuala.
Sunt numeroase situatii in care angajatii unei unitati sunt trimisi la psiholog. Teoria sustine ca in
cazul consilierii sub mandat – o persoana este trimisa la psiholog, nu vine din proprie initiativa –
rezultatele sunt limitate sau nu se ajunge de fiecare data la o comunicare reala. Insa participarea la
sedintele de consiliere psihologica modifica eventualele modele de percepere a psihologului si poate
conduce la schimbari pozitive la nivelul personalitatii celui consiliat. Munca terapeutica, bine indeplinita
de psiholog, conduce la rezultate pozitive pentru cel consiliat si contribuie la insusirea modelului
operational despre care am amintit. Daca m-as raporta la propria experienta, as putea spune ca
numeroase persoane care au acceptat consilierea psihologica au apreciat indicatiile terapeutice si le-
au utilizat intr-o directie favorabila lor.
 
Cand liderii militari dau tonul...
 
In unitati psihologul are nevoie de cooperarea si sprijinul conducerii (de la diferite niveluri ierarhice)
pentru desfasurarea in conditii optime a activitatilor sale, printr-o comunicare adecvata care este usor
diferita de cea specifica mediului militar, care este, in principal, unidirectionala.
Opiniile vehiculate de conducere (mai ales in ceea ce priveste perceptia asupra psihologului)
influenteaza receptorii de la nivelurile inferioare si este de dorit ca acest tip de mesaje sa intareasca
pozitia psihologului in cadrul unitatii. Este adevarat ca, in unele cazuri, si reprezentantii conducerii au
acceptat pur formal rolul psihologului, fapt dovedit prin limitarea si ingradirea activitatii acestuia
(excluderea, de pilda, de la participarea la reuniuni importante pe teme specifice).
Rezistenta psihologica, ignoranta sau indiferenta pot fi intelese pana la un punct, dar atunci cand
acestea devin conduite cu caracter general se impune o schimbare radicala.
Liderii militari au un rol important prin modelul de gandire si reactie pe care il incurajeaza, mai cu
seama ca, in armata, exista grade diferite de putere si influenta. Iata cateva comportamente distructive
si constructive care apar la diferite niveluri ierarhice:
*omportamente distructive: anxietate excesiva, agresivitate prost directionata, autoritarism,
negarea sau ignorarea conflictelor, interpretarea initiativei proprii ca semn de patologie individuala,
sanctiuni injuste sau absenta sanctiunilor, abandonarea, aprecierea gandirii rigide, reprimarea
parerilor diferite.
* comportamente constructive: claritatea limitelor profesionale – fiecare isi aprecieaza domeniul de
expertiza propriu in raport cu ceilalti, facilitarea si sprijinirea activitatilor psihologului, acceptarea de
feedback argumentat, abilitatea de a negocia, flexibilitate, respect reciproc.
 
Efectele negative produse de acceptarea predominant formala a psihologului si limitarea activitatii
acestuia nu pot i cu claritate prevazute, dar este foarte probabil ca acestea sa apara in viitorul
apropiat.
In orice tip de relatii, dar mai ales in cazul unui parteneriat, responsabilitatea pentru un rezultat
favorabil revine, in egala masura, partilor implicate. Psihologul recunoaste potentialul de ascultare
activa si neinflentabila de factori subiectivi si se asteapta la disponibilitatea si responsabilitatea unui
raspuns argumentat al partenerilor sai de dialog, la comportamente si interactiuni benefice unitatii.
Psihologul se asteapta sa fie apreciat in functie de prestatia sa (nu doar formal), ca specialist si
partener egal de dialog in raport cu liderii militari, tinandu-se seama de scopul comun – activitatea
optima a personalului unitatii.

A se vedea Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Universul Enciclopedic, Bucureşti 1998, p.867.