Sunteți pe pagina 1din 7

Subiecte examen Psihodiagnoza copilului IF 2017-2018

1. Ce este psihodiagnoza? (Definiție, 1pct)


Psihodiagnoza reprezintă un mod de cunoaștere a omului, folosind instrumente pentru analiza
sau explorarea personalității sau a simptomelor psihice pentru a stabili un diagnostic.
Psihodiagnoza analizează atât patologia cât și starea de normalitate.
Ursula Șchiopu definește psihodiagnoza ca pe un mod de cunoaștere complexă a omului
folosind tehnici psihologice care permit adunarea de informații într-un mod organizat. În
psihodiagnoză se folosesc metode ca observația, metoda biografică, ancheta, interviul,
chestionarele și testele proiective (Șchiopu, Ursula, 1997). În cazul copiilor se folosesc mai ales
teste de aptitudini, de inteligență și teste de evaluare a dezvoltării. Psihodiagnoza evaluează
mentalul persoanei, modul în care emoțiile și gândurile lor le influențează comportamentul.

2. Modele de psihodiagnostic. (Definiții, 2pct)

Există două tipuri de modele de psihodiagnostic: modelele categoriale și cele dimensionale.


Modelele de psihodiagnostic categoriale folosesc interviul clinic și anamneza pentru a observa
diferențele comportamentale calitative. În aceste modele există două variante a rezultatului
diagnosticului: persoana evaluată fie are, fie nu are o anumită tulburare. Un astfel de model este
oferit de Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale (DSM-IV, 2000; DSM-V, 2013).
Modelele de diagnostic dimensionale sunt empirice, cantitative și au ca principiu faptul că există o
gamă de trăsături pe care le are orice individ într-un anumit grad, aceste trăsături fiind măsurate
prin diferite proceduri statistice (Campbell, Kamphaus, 2008).

3. Ce include evaluarea psihologică a copilului? (enumerare, 2pct)


Evaluarea psihologică a copilului include:
- Interviul cu părinții;
- Evaluarea nivelului de dezvoltare cognitivă a copilului;
- Evaluarea personalității;
- Măsurarea diferitelor simptome folosind scale (anxietate, depresie, stres posttraumatic);
- Evaluarea relației copil – părinți.

4. De ce utilizăm un model teoretic folosit în psihodiagnoza copilului? (2pct)


Ocampo (de Assis et. al, 2014) a conceput un model teoretic al psihodiagnozei copilului care
începe prin interviul cu părinții cu scopul de a realiza o anamneză, apoi se continuă cu activități
și jocuri cu copilul, urmate de teste psihologice și un interviu pentru feedback. Din perspectiva sa
intervenția psihologică se realizează doar în faza de interviu final, când se cunosc cauzele
simptomelor și problemelor raportate de părinți inițial.
Modelul teoretic folosit în psihodiagnoză este ca o hartă pe care o utilizăm pentru a cunoaște direcția
în care explorăm caracteristicile copilului:
- furnizează criteriile de diagnostic, standarde asupra a ce este norma din perspectivă socială,
emoțională, cognitivă, fizică și comportamentală;
- diferențiază comportamentul normal de cel anormal;
- determină modul de conceptualizare al diagnosticului;
- oferă un ghid pentru tratament și consiliere (Wilmshurst, 2015).
5. Teoriile stilurilor de parentare. (Tipuri, definire, 3pct)

Baumrind (apud Wilmshurst, 2015) a studiat stilurile de creștere a copilului și impactul lor asupra
comportamentului și dezvoltării sale:
- stil de parentare autocratic (dictatorial) – nivel ridicat de structură, scăzut de căldură: copii sunt
agresivi, necooperanți, se tem de pedeapsă, nu au inițiativă, stimă de sine scăzută.
- stil de parentare permisiv – nivel scăzut de structură, ridicat de căldură: copii nu au autocontrol și
nu sunt responsabili.
- stil de parentare autoritar – nivel ridicat și de structură și de căldură oferă condiții optime pentru
dezvoltare, copii crescuți altfel au o stimă de sine ridicată, autocontrol și încredere în sine.

6. Un stadiu de dezvoltare ale copilului în modelul lui Pamela Levin. (Caracteristici, Nevoie, Teme
de dezvoltare, 4pct)
Stadiul A fi – 0-6 luni.
Caracteristici:
- bebelușul experimentează lumea: are nevoie să mănânce, să bea, să doarmă și să primească
afecțiune.
- acceptare și grijă
- sunt valoros/valoroasă?
- îmi sunt satisfăcute nevoile?
- aparțin?
Nevoia fundamentală este de contact.
Teme de dezvoltare:
- cere să fie îngrijit
- plânge pentru a arată că are nevoie de ceva
- a conecta emoțional, a învăța să aibă încredere în sine și adulți
- a accepta atingere, îngrijire
- să decidă să trăiască, să fie

Stadiul A face – 6-18 luni.


Caracteristici:
- copilul vrea să fie activ
- explorează lumea prin simțurile sale, experimentează, verifică dacă este în siguranță
- se distanțează de părinți pentru a testa granițele
- ce pot să știu?
Nevoia fundamentală este de stimulare.
Teme de dezvoltare:
- a învăța că există opțiuni și nu toate problemele se rezolvă ușor
- a arăta inițiativă
- a explora mediul
- a arăta ce nevoi are și a avea încredere în sine și ceilalți
- a cere ajutor atunci când se află în dificultate, stres
- a continua să dezvolte un atașament sigur cu părinții

7. Abuzul copilului. (Definire, tipuri, descriere, 4pct)


8. Care sunt efectele abuzului asupra copilului? (2pct)
Abuzul copilului reprezintă maltratarea fizică sau psihică a copilului într-un mod intenționat, de
către părinți sau îngrijitori. Neglijarea copilului este o lipsă de grijă, de atenție din partea părinților
sau altor îngrijitori care conduce la deteriorări psihologice sau fizice (Stuart-Hamilton, 2007, p.58).
Abuzul copilului este foarte răspândit și poate apare în orice mediu social, cultural sau etnic. Este
periculos deoarece are efecte asupra sănătății fizice și psihice a copilului, poate duce chiar la deces,
de asemenea are impact asupra dezvoltării și vieții persoanei pe termen lung.
Abuzul asupra copilului poate fi un eveniment izolat, dar de obicei se repetă de-a lungul timpului.
Abuzul poate fi fizic, emoțional/psihologic, sau sexual.
Abuzul fizic înseamnă rănirea copilului, de exemplu prin lovire, bătaie, arsuri, fracturi.
Abuzul sexual presupune implicarea copilului în activități sexuale pe care copilul nu le poate înțelege
și pentru care nu își poate da consimțământul, fiind minor. Exemplu: atingeri nepotrivite ale sânilor
sau organelor genitale, expunerea organelor sexuale în fața copilului, sex oral, genital sau anal cu
copilul, exhibiționism, voyeurism, prezentarea unor materiale pornografice, prostituție, pornografie.
Abuzul emoțional sau psihologic este cea mai comună formă de abuz asupra copilului; înseamnă
umilire, intimidare, desconsiderare, trădarea încrederii, neglijare, stare de nesiguranță. Abuzul
psihologic se referă la amenințări, jocuri psihologice, șantaj emoțional, izolare, manipulare. Părinții
nu asigură copilului iubire, grijă, un mediu sigur și stabil care să favorizeze dezvoltarea sănătoasă a
copilului. De asemenea orice formă de violența în familie reprezintă un abuz asupra copilului.

9. Ce este trauma și ce este evenimentul traumatizant? (definiții, ipostaze, enumerare, 3pct)


Trauma este un concept important, mai ales în domeniul stresului traumatic, însă definirea sa
este dificilă, deoarece este un concept folosit ca un termen general cu diferite sensuri. Totuși este
necesară o definire clară pentru a nu desconsidera existența traumei.
Conceptul de traumă se folosește pentru a denumi
- aspectele obiective ale factorilor de stres,
- percepția individuală subiectivă asupra factorului stresor,
- reacția individuală de stres acut sau cronic la factorul de stres.
Faptul că termenul definește aceste trei ipostaze duce la creșterea lipsei de precizie a termenului.
În medicină trauma fizică reprezintă un șoc sau o rană permanentă sau temporară provocată de o
boală severă sau de un accident.
La nivel psihologic trauma reprezintă trăirea unor evenimente catastrofale – război, agresiune
sexuală, dezastre naturale. Stresorii traumatici pot fi de natură fizică, psihică sau pot coexista
(Reyes, Elhai, Ford, 2008).
Evenimentele traumatizante sunt abuzul (fizic, psihologic sau sexual), neglijența, agresiunea
colegilor, expunerea la violență în familie sau în societate, accidente, dezastre, boli sau răniri grave.
Nu toate experiențele traumatice conduc la o trăire traumatică din perspectivă psihologică sau la o
tulburare. După eveniment pot apare semne sau reacții la situația traumatică fără ca să putem vorbi
despre tulburarea de stres posttraumatic (PTSD). Doar atunci când aceste reacții se mențin pentru o
perioadă de timp mai lungă, peste o lună de zile, și au impact asupra vieții de zi cu zi și a
funcționalității copilului, se pune problema unei diagnoze.
Tulburarea de stres posttraumatic se referă la simptomele care apar în urma un eveniment
traumatic cum ar fi un accident de mașină, incendiu, un dezastru natural, abuz de orice fel,
asistarea la violență în familie sau la școală, război, o pierdere importantă cum ar fi decesul
neașteptat al unei rude apropiate.
10. Ce este reziliența? (2pct)
Reziliența este un concept nou în psihologie care se referă la capacitatea de recuperare internă.
Oamenii au capacitatea de a funcționa normal, sănătos din punct de vedere psihologic și fiziologic,
de a avea emoții pozitive chiar și după expunerea la o situație cu potențial traumatizant. Până recent
se credea că acest lucru nu este posibil. În general oamenii reacționează la o situație traumatică prin
disfuncții, recuperare, reziliență sau reacții întârziate.
Reziliența nu este un mod de negare, evitare sau o manifestare a unei patologii ascunse, de
asemenea nu reprezintă o capacitate excepțională de rezistență, ci este un mod de reacție comun,
răspândit. Însă chiar și persoanele reziliente pot avea anumite simptome și dificultăți (insomnii,
ruminare, amintirea situației traumatice), însă acestea sunt de intensitate scăzută. Reziliența se
bazează fie pe o abordare pragmatică a situației fie pe o adaptare flexibilă la cerințele situației
(Reyes, Elhai, Ford, 2008).

11. Întrebările directe în evaluare a traumei și abuzului la copii. (2pct)


Întrebările directe aduc o contribuție importantă la obținerea unui istoric al abuzului sau
traumei. Ele pot fi adresate verbal în cadrul interviului sau adresate în scris. Un aspect important
este adaptarea lor în funcție de stadiile de dezvoltare.
Exemple de întrebări directe despre situații traumatice:
- În familia ta a avut loc un eveniment mai dificil? De exemplu a murit cineva apropiat, sau o
rudă a fost grav bolnavă, spitalizată, sau cineva din familie a avut probleme legate.
- Ai fost tratat mai dur de către cineva?
- Crezi că cineva s-a purtat nepotrivit?
- Părinții tăi se ceartă sau sunt violenți?

12. Reglarea emoțională la copil. (definiție, descriere, tipuri, 4pct)

Reglarea emoțională a fost definită ca „procesul folosit pentru a gestiona și schimba dacă, când și
cum, experiențele emoționale și stările psihologice, precum și modul în care emoțiile sunt exprimate
în comportament” (Eisenber, Hofer, Vaughan apud Eiseberg, Sulik, 2012, p. 77).
Există discuții privind folosirea termenului ca referindu-se atât la reglarea emoțională internă cât și a
celei externe, caz în care părinții ajută copii în gestionarea emoțiilor. Ambele aspecte sunt necesare și
importante pentru modul în care copiii explorează și experimentează emoțiile și comportamentele
care decurg din aceste emoții. Procesul de reglare emoțională este inerent emoției înseși, de aceea
este dificilă separarea lor. Ca urmare atenția cercetătorilor este centrată pe procesul de reglare în sine
și nu pe intensitatea emoției exprimate sau resimțite.
În psihologia dezvoltării s-a considerat inițial că copii nu au capacitatea de auto-reglare emoțională.
Însă acum există cercetări care dovedesc existența unor abilități incipiente de auto-reglare emoționale
și control voluntar, precum și existența unui proces de evoluție a acestor abilități chiar și pe parcursul
adolescenței. Părinții ajută nou născuții sa-și regleze emoțiile prin încercările de alinare stresului,
frustrărilor sau fricii prin metode ca distragerea sau liniștirea copilului. Capacitatea de auto-reglare
emoțională și control voluntar se dezvoltă foarte mult la școlari și preșcolari (Eiseberg, Sulik, 2012).
Reglarea emoțională are la bază modul de centrare a atenției (concentrarea asupra unui aspect),
strategii cognitive (distragerea atenției), controlul voluntar, controlul inhibitor (capacitatea de a vorbi
mai încet atunci când i se cere), modularea răspunsului comportamental.
Capacitatea de reglare emoțională este asociată cu o bună adaptare la adolescenți, cu competențele
sociale, conștiința, simpatia și comportamentele prosociale (Eiseberg, Sulik, 2012).
Capacitatea de auto-reglare emoțională se măsoară folosind metode comportamentale, măsurători
fiziologice sau chestionare psihologice.

13. The Children's Behavior Questionnaire (CBQ) (Chestionarul comportamentului la copii) -


(autori, descriere, câteva exemple de scale, 4pct)
The Children's Behavior Questionnaire (CBQ) (Chestionarul comportamentului la copii) este
un instrument de evaluare a temperamentului la copii între 3 și 7 ani care a fost dezvoltat de către
Rothbart M.K. și S. Putnam. La chestionar răspund părinții referindu-se la copilul lor.
Instrumentul a fost cercetat pe loturi atât de copii cât și de adulți, fiind construite mai multe versiuni
de lungimi diferite. De asemenea există mai multe versiuni în limbi diferite deoarece chestionarul se
folosește pe scară largă în cercetare în psihologia dezvoltării.
Varianta inițială a chestionarului are 195 de itemi, însă există și două variante mai scurte cu 94
respectiv 36 de itemi. Se răspunde pe o scală Likert de la 1 la 7, unde 1 este „extrem de neadevărat
pentru copilul tău” și 7 reprezintă „extrem de adevărat pentru copilul tău”.
Exemple de întrebări:
„Suportă destul de bine durerea”,
„Este dificil să îi atragi atenţia atunci când se concentrează asupra unui obiect sau asupra unei
activităţi”.
Testul evaluează 15 dimensiuni ale temperamentului:
- Nivelul de activitate – nivelul global de activitate motorie, incluzând și gradul de locomoție.
- Furie/Frustrare – nivelul afectului negativ care apare atunci când este întreruptă o sarcină în
desfășurare sau este oprită realizarea unui obiectiv.
- Abordare – nivelul de entuziasm și anticipare pozitivă a unor activități plăcute care sunt așteptate.
- Concentrarea atenției – capacitatea de a menține atenția concentrată asupra aspectelor legate de
temă.
- Disconfort – cantitatea de afect negativ față calitățile senzoriale ale stimulările (intensitate,
luminozitate, mișcare, sunet, textură).
- Reactivitate și calmare – ritmul recuperării după momentele de stres ridicat, entuziasm sau excitare
globală.
- Teamă – cantitatea de afect negativ, neliniște, îngrijorare, nervozitate care apare în anticiparea unei
dureri, stres sau unei situații amenințătoare.
- Plăcere de intensitate ridicată – nivelul de plăcere sau bucurie care apare în situații cu stimuli de
intensitate, complexitate, noutate și distonanță ridicate.
- Impulsivitate – rapiditatea răspunsului.
- Control inhibitor – capacitatea de a planifica și reprima răspunsuri nepotrivite în baza
instrucțiunilor sau în situații noi, neclare.
- Plăcere de intensitate scăzută – nivelul de plăcere sau bucurie care apare în situații cu stimuli de
intensitate, complexitate, noutate și distonanță scăzute.
- Sensibilitatea percepției – capacitatea de a detecta stimuli exteriori cu o intensitate scăzută.
- Tristețe – nivelul afectului negativ, dispoziției scăzute și energiei în situații care implică pierdere,
suferință, dezamăgire.
- Timiditate – abordarea lentă sau inhibată în situații care presupun noutate sau neclaritate.
- Zâmbet și râs – nivelul afectului pozitiv ca răspuns la schimbarea intensității, complexității sau
distonanței stimulului

14. Simptomele pentru tulburarea depresivă majoră conform DSM 5 (enumerare, cum apar la copii,
5pct)

- Dispoziție depresivă în cea mai mare parte a zilei aproape zilnic. Aceasta este observată de alții
sau este relatată ca tristețe, sentiment de gol, lipsă de speranță. La copii și adolescenți poate apare
o stare iritabilă mai degrabă decât depresivă.
- Interes scăzut pentru orice fel de activități aproape zilnic.
- Scăderea în greutate fără a ține o dietă, creșterea sau lipsa apetitului.
- Insomnie sau hipersomnie aproape zilnic.
- Agitație psihomotorie.
- Oboseală sau stare de lipsă de energie.
- Sentiment de inutilitate, lipsă de valoare, vinovăție neadecvată aproape zilnic.
- Capacitatea scăzută de concentrare, nehotărâre.
- Idei suicidare sau tendințe suicidare.
La copii aceste simptome pot apare astfel:
- Copilul este iritabil
- Tolerează greu orice fel de frustrare,
- Nu se mai joacă cu jucăriile preferate,
- Scade în greutate sau nu mai ia în greutate,
- Îi este greu să doarmă mai mult de 6 ore sau doarme mai mult decât de obicei,
- Nu reacționează emoțional, este apatic,
- Se simte obosit,
- Se simte vinovat.

15. KID-SCID tradus Interviul Clinic Structurat pentru DSM-IV (autor, validare, scale, cotare, 5pct)
KID-SCID tradus Interviul Clinic Structurat pentru DSM-IV, versiunea pentru Copii este un
instrument semistructurat a cărui autor este de D. Hien din S.U.A. Varianta inițială a fost
construită pentru adulți și se numește SCID.
Instrumentul a fost adaptat de către Daniel David în 2007 şi comercializat în România de RTS
Cluj-Napoca.
Scopul testului este de a ajuta în realizarea unui diagnostic psihiatric la copii conform Manualului
de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale.
Scalele testului sunt:
- Tulburările de Comportament Disruptiv,
- Episoadele Afective şi Psihotice,
- Tulburările Afective şi Psihotice,
- Tulburările Anxioase,
- Tulburările în Legătură cu Alcoolul şi Substanţele,
- Tulburările de Adaptare.

Se realizează un interviu general, urmat de modulele de diagnostic propriu-zise. Nu se cotează


răspunsurile la întrebări, ci se cotează itemii corespunzători criteriilor de diagnostic. Atunci când
copilul oferă răspunsuri simple „da” sau „nu” se cer explicații suplimentare sau exemple concrete.
Psihologul care realizează evaluarea are un rol crucial în diagnoză, bazându-se pe judecata sa poate
considera un criteriu satisfăcut sau nu, indiferent de ceea ce afirmă copilul.

Există de patru variante de cotare:

- „?” – „informaţie insuficientă”, informaţia nu este potrivită pentru a cota criteriul 1, 2 sau 3 (cum ar
fi situația în care se neagă prezenţa unui simptom, care este însă sugerat de biletul de trimitere sau de
internările anterioare);
- „1” – „absent sau fals”, simptomul descris de criteriu este foarte clar absent;
- „2” – „sub nivelul prag”, pragul pentru un criteriu nu este atins, un simptom chiar dacă este prezent
nu este sever;
- „3” – „nivel prag sau adevărat”, pragul pentru criteriu este atins sau depășit ceea ce este demonstrat
de o descriere, exemple concrete, dovezi, comportamente din timpul interviului.

Ca în toate evaluările copilului se folosesc informații obținute în timpul interviului cu copilul, în


timpul interviului cu părinții precum și informații obținute din alte surse. (http://rtscluj.ro/,
Veleanovici, 2015)

16. Ce aspecte urmărește evaluarea dezvoltării? (2pct)

Evaluarea dezvoltării folosește observația și testele standardizate și urmărește mai multe aspecte:
- Dezvoltarea motorie,
- Dezvoltarea cognitivă,
- Dezvoltarea limbajului,
- Dezvoltarea emoțională și socială,
- Dezvoltarea capacității de a fi autonom (copilul se îmbracă singur, merge la toaletă ș.a.).
Instrumentele de evaluare a dezvoltării la copil sunt scurte și bazate pe joc.

17. Caracteristicile dezvoltării (3pct)


Dezvoltarea se caracterizează prin:
- Schimbări direcționate: evoluția are loc permanent într-un sens ascendent, de la simplu la
complex;
- Schimbări ordonate, sistematice, consistente: dezvoltarea este treptată și logică, are loc în etape,
fiecare etapă se bazează pe transformările din etapa anterioară;
- Schimbări cumulative: caracteristicile și achizițiile etapei anterioare se regăsesc în etapa
actuală, la acestea adăugându-se noi aspecte specifice etapei;
- Schimbări cantitative: există modificări concrete, evidente, care pot fi măsurate (înălțime,
greutate, vocabular, creșterea abilităților, dezvoltarea trăsăturilor de personalitate);
- Schimbări calitative: modificări interioare ale abilităților și trăsăturilor de personalitate, mai
complexe dar mai puțin vizibile, mai greu de evaluat;
- Schimbări durabile: există trăsături care durează în timp, ceea ce face posibilă realizarea unei
predicții asupra comportamentului (Dincă, Margareta).