NP Arteni Iulia

Data 05.05.2022

Evaluare

1. Studiați paragraful ”Conceptul de bunăstare a copilului” și stabiliți:

● Ce reflectă bunăstarea copilului?
Bunăstarea copilului reflectă importanța satisfacerii necesităţilor copilului în toate
domeniile importante pentru creştere și dezvoltare armonioasă a acestuia care-i asigura un
început bun în viaţă cît şi pregătirea pentru realizări pe tot parcursul vieţii.

● Care sunt domeniile de bunăstare a copilului?

Domeniile de bunăstare includ: siguranță, sănătate, realizare, îngrijire cu afecțiune,
activism, respect, responsabilitate și incluziune.

● Ce presupune îngrijorarea în legătură cu bunăstarea copilului? Ce servește

drept reper pentru constatarea îngrijorării? Exemplificați.
Îngrijorarea este o stare de neliniște, motivată de factorii care pot influienţa negativ
bunăstarea copilului.
Drept motive de îngrijorare pentru domeniile de bunăstare a copilului sunt:
1) pentru sănătate - dacă copilul nu atinge normele de dezvoltare și sănătate caracteristice
vârstei;
2) pentru siguranță – copilul nu este protejat de situații, acțiuni sau inacțiuni din partea
celorlalți care ar putea să-l afecteze (risc de abuz, pericol de vătămare, neglijare etc.);
3) pentru realizare – dacă copilul nu este pregătit pentru etapa următoare de dezvoltare să
înfrunte provocările legate de un mediu educațional nou;
4) pentu respect – în situația copilului este ignorată vulnerabilitatea și dependența lui sau îi
este neglijat dreptul de a fi tratat cu demnitate;
5) pentru responsabilitate – copilul nu-și asumă responsabilități în familie, școală, comunitate;
nu urmează reguli simple și instrucțiuni, nu respectă proprietatea altor copii, nu se joacă în
cooperare cu alți copii, nu recunoaște atunci cînd s-a comportat urît și nu-și asumă
responsabilitatea pentru acțiunile proprii;
6) pentru îngrijire cu afecțiune – copilul nu are o persoană apropiată cu care are stabilit un
atașament, relații afective;
7) pentru activism – copilul nu are oportunități și nu participă în activități de joc, recreere și
activități pe interese;
8) pentru incluziune – copilul nu frecventează școala, nu are acces la serviciile educaționale,
nu participă în activități comunitare.

2. Studiați paragraful ”Cercetări în domeniul dezvoltării copilului” și reflectați:

● Care sunt factorii care determină vulnerabilitatea copiilor?
Vulnerabilitatea situației copiilor este cauzată de mai mulți factori:
1) rata înaltă a abuzului şi neglijării copiilor sub vârsta de 4 ani;
2) riscul cel mai înalt de deces în urma abuzului şi neglijării la copiii mai mici de un an;
3) nivelul înalt al vulnerabilității, combinat cu separarea de familie în această etapă critică de
dezvoltare;
4) efectele traumei ce se transmit din generaţie în generaţie;
5) lipsa abilităților de formare a atașamentului, competențelor sociale și emoționale, de
autoprotejare, încredere și independență.

● Care este impactul unei experiențe negative trăite la o vârstă fragedă? Care
sunt riscurile?
Experiențele negative formate la o vârstă fragedă, prezintă un potențial risc pentru
probleme fizice și mentale pe tot parcursul vieții. Trauma cauzată de abuz sau neglijare
este agravată prin separarea de familie, în mod special, în vârstele mici, care poate fi
intensificată de trauma multi-generațională.
Primii ani de viaţă reprezintă cea mai critică şi, în acelaşi timp, cea mai vulnerabilă
perioadă în dezvoltarea copilului. În primii câțiva ani se pune baza creşterii intelectuale,
emoţionale şi morale.

● Argumentați importanța primelor cinci ani din viața copilului asupra

dezvoltării emoționale și afective a copilului. Care pot fi consecințe
neglijării la această vârstă.
Creierul copilului se dezvoltă intens în primii 5 ani de viață. Una dintre cele mai
importante influențe asupra dezvoltării emoționale și cognitive este relația de încredere a
copilului cu adultul. În acest context, consolidarea factorilor protectori ai familiei este
importanță pentru formarea competențelor parentale, sprijinirea mamei pentru a fi mai
eficientă pentru copil în rolul său de părinte.
Cercetările în domeniul dezvoltării copilului, realizate într-o varietate de medii,
demonstrează că neglijarea severă: afectează dezvoltarea creierului şi procesarea
informaţiei la copil, afectează dezvoltarea sistemelor fiziologice de reacţionare la stres,
mărește riscul de apariţie a unor tulburări emoţionale şi de relaţionare interpersonală,
dificultăţi de învăţare şi nereuşita şcolară.

● Identificați semnele și simptomele traumei la diferite etape de dezvoltare a

copilului.
Semnele și simptomele traumei:
• de la naştere până la 3 ani: tulburări în alimentaţie și a somnului, probleme somatice,
anxietate cauzată de separare, sentiment de neajutorare/pasivitate, iritabilitate/este dificil de
a-l linişti pe copil, dispoziţie și activism inhibate, jocuri repetitive/post-traumatice, regresie
în dezvoltare, frică generală/noi temeri, uşor de speriat, retard în vorbire, etc.;
• de la 3 până la 5 ani: frică generală/noi temeri, neajutorare, pasivitate, nelinişte,
impulsivitate, hiperactivitate, simptome fizice (dureri de cap, de stomac, etc.), dificultăţi în
identificarea factorilor ce cauzează neliniştea, deficit de atenţie, dificultăţi în soluţionarea
problemelor, iritabilitate, comportament agresiv, etc.;
 • de la 6 până la 12 ani: anxietate sau teamă, nelinişte cu privire la siguranţa proprie/a altor
persoane, dezechilibru emoţional/dispoziţie schimbătoare, uşor de speriat, trist sau supărat,
tulburări ale somnului, coşmaruri de noapte, probleme de învăţare, instabilitate în reuşita
şcolară, caută atenţie/e “lipicios”, revenire la comportamente tipice pentru vârstele mai
mici (regresie), înscenarea traumelor în joc, spune că nu-i pasă despre cele întâmplate, etc.;
• de la 13 până la 25 ani: persoana se simte deprimată, greu își imaginează viitorul și greu
își face planuri, tulburări în alimentaţie, automutilare/autovictimizare (de ex., tăiere),
supra- sau sub-estimarea pericolului, agresivitate neadecvată, dificultăţi de învăţare,
comportament autodistructiv, abuz de droguri sau alcool, impulsivitate sexuală (sau
comportament provocator), tulburarea somnului, retragere din activităţi și relaţii,
copilul/tânărul se simte închistat/închis în sine/rupt de viaţă, discută evenimentele
traumatice în detalii, etc.

● Cum influențează trauma copilului capacitatea părintelui de a oferi îngrijire

adecvată și stabilirea relațiilor cu propriul copil?
Trauma de care a suferit copilul și care a condus la diverse schimbări exprimate în
comportamente și reacții, poate influența capacitatea părinților/persoanelor în grija cărora
se află copilul de a înțelege manifestările copilului și de a alege formele de comportament
care ar recupera efectele traumei.
Trauma la copil poate influența negativ capacitatea părinților/persoanelor în grija cărora
se află copilul de a oferi îngrijire adecvată și stabilirea relațiilor cu copilul. Pentru că
trauma poate influenţa afecţiunea şi reacţiile copilului, părintele/persoana în grija căreia se
află copilul ar putea să nu perceapă corect reacţiile copilului pentru a consolida rezilienţa
proprie.

3. Studiați paragraful ”Consolidarea factorilor protectori ai familiei pentru

asigurarea bunăstării copilului” și stabiliți:
● Ce se înțelege prin factori protectori ai familiei? Identificați factorii
protectori ai familiei?
Factorii protectori ai familiei țin de competențele parentale care, fiind formate și
consolidate, asigură puterea și eficiența familiei în oferirea copilului unei îngriji adecvate și
condiții pentru dezvoltare eficientă.
Factorii protectori ai familiei sunt:
Reziliența parentală;
Rețeaua socială de suport a familiei;
Capacitatea parentală pentru îngrijirea și dezvoltarea copilului;
Sprijinul concret la necesitate;
Capacitatea părinților/persoanelor în grija cărora se află copilul de a dezvolta competențele
emoționale și sociale ale copilului.

● Cum factori protectori ai familiei pot influența depășirea riscurilor legate de

viața de zi de zi? Exemplificați.
Rezilienţa parentală include capacitatea de control a stresului, menținând buna
funcţionare, în pofida dificultăţilor, experienţelor nefaste sau traumei trăite, ceea ce
mărește posibilitatea de a obține rezultate favorabile. Stresul poate afecta părintele
personal, precum şi în raport cu copilul propriu. Stresul poate fi cauzat de: schimbări
radicale în viaţă (de ex., schimbarea locului de trai), evenimente neaşteptate (pierderea
locului de muncă sau aflarea noutăţii că propriul copil are probleme grave de sănătate),
factori individuali (abuzul de substanţe, experienţe traumatizante din copilărie), factori
sociali (probleme relaţionale sau sentimentul de singurătate și izolare), condiţii la nivel de
comunitate sau de mediu (de ex., sărăcie persistentă, pierderi în urma calamităţilor
naturale, etc.).

Rețeaua socială de suport a familiei- reflectă dorința și capacitatea părinților de a

stabili relații sociale cu membrii comunității, de a participa la diferite activități din
comunitate, de a solicita şi obţine susţinere emoţională, sprijin informaţional,
instrumental sau spiritual din partea membrilor comunității.
Relaţiile constructive şi de susţinere cu membrii familiei extinse, prietenii, vecinii,
colegii de lucru, membrii comunităţii, prestatorii de servicii sunt nişte resurse de valoare,
care oferă: susţinere emoţională (de ex., afirmarea capacităţilor parentale, comportament
empatic şi lipsit de prejudiciile celorlalţi), sprijin informaţional (de ex., oferirea unui sfat
privind rolul de părinte sau recomandarea consultării unui specialist), sprijin instrumental
(de ex., acordarea transportului, asistenţă financiară, ajutor în găsirea unui loc de muncă),
sprijin spiritual (de ex., inspirarea optimismului, încurajarea).
Capacitatea parentală pentru îngrijirea și dezvoltarea copilului - presupune
competențe parentale formate, dorința și capacitatea de a învăța despre îngrijirea și
educația copilului, cunoașterea copilului propriu.
Creierul în dezvoltare are nevoie de alimentare adecvată, perioade regulate de somn,
activitate fizică şi o varietate de experienţe de stimulare. Creierul în dezvoltare are, de
asemenea, nevoie de părinţi/îngrijitori pregătiţi şi stabili din punctul de vedere emoţional,
care să recunoască şi să răspundă consecvent necesităţilor copilului mic, să interacţioneze
cu el într-un mod afectuos, sensibil şi grijuliu. Astfel de îngrijire stimulează dezvoltarea
ataşamentului stabil între copil şi adult. Copilul mic care are format un ataşament stabil,
dezvoltă sentimentul de încredere, se simte protejat şi este capabili să exploreze mediul
înconjurător în baza unei temelii solide.
Sprijinul concret la necesitate - presupune capacitatea părinților de a cunoaște și de
a apela la ajutor în diferite situații de dificultate, experiențele de accesare a serviciilor
și de depășire a barierelor în acest proces.
Ajutorul acordat părinţilor pentru a găsi şi primi sprijinul necesar în situaţii dificile
contribuie la realizarea necesităţilor de bază ale copilului și familiei, precum şi în accesarea
serviciilor specializate, cum sunt cele medicale, de sănătate mentală, sociale, educaţionale,
psihologice, juridice, etc.
Astfel, părinţii au nevoie de experienţe care să-i ajute să-şi cunoască drepturile în accesarea
serviciilor, să cunoască şi să se orienteze în rețeaua existentă de servicii.
Practica de valorificare a aspectelor puternice ale familiei se bazează: pe o relaţie de
încredere între profesioniștii din diferite servicii şi părinţi, precum şi în rândul
profesioniștilor care lucrează cu aceeaşi familie,
pe înţelegerea cauzelor dificultăţilor apărute şi depunerea eforturilor pentru a schimba
situaţia creată,
pe valorile familiei şi ale comunității pe care ei pot conta pentru a aplana efectul
circumstanţelor stresante şi pentru a realiza schimbările necesare,
pe resursele şi competenţele nevalorificate ale părinţilor ce trebuie să fie identificate,
mobilizate şi apreciate,
pe implicarea activă a părinţilor în procesul de schimbare,
pe îndrumarea şi învățarea părinţilor pentru a se orienta în reţeaua complexă a sistemului
de servicii medicale, sociale și educaționale.
Capacitatea părinților/persoanelor în grija cărora se află copilul de a dezvolta
competențele emoționale și sociale ale copilului – este capacitatea părinților de a
stabili relații emoționale cu copilul, de a exprima dragoste şi afecţiune faţă de copil,
de al ajuta pe copil să-şi exprime emoţiile și de a gestiona emoţiile acestuia.
Experienţele primilor ani de viaţă stau la baza sănătăţii, bunăstării şi învăţării pe viitor. În
trecut cel mai mare accent se punea pe formarea capacităţilor academice ale copilului,
pregătindu-l pentru şcoală. Cercetările din ultimii ani au demonstrat o legătură puternică
dintre competenţele sociale și emoţionale ale copilului mic şi dezvoltarea lui cognitivă,
capacităţilor vorbirii, sănătății mintale şi reuşitei şcolare. Competenţele sociale și
emoţionale ale copilului includ: respectul de sine, încredere în forţele proprii, eficacitatea
personală (credinţa că eşti capabil să realizezi ceva), autocontrolul (respectarea regulilor,
controlul impulsurilor, acţionarea adecvată contextului), planificarea şi îndeplinirea unor
acţiuni, capacitatea de a finisa sarcinile (menţinerea concentrării pe o sarcină evitînd
distragerea), răbdarea, persistenţa (dorinţa de a mai încerca odată, atunci cînd primele
încercări au eşuat), soluţionarea conflictelor (rezolvarea neînţelegerilor într-un mod
constructiv), deprinderi de comunicare, empatie (înţelegerea şi răspunsul la emoţiile
altora), abilități sociale (de a forma prieteni şi a menține relațiile de prietenie), moralitate
(însuşirea simţului de bine şi de rău).
Relaţia cu un adult consecvent, grijuliu şi pregătit, care promovează activ dezvoltarea
acestor competențe, este esenţială pentru obţinerea unor rezultate socio-emoţionale în viaţa
copilului. Dezvoltarea competenţelor sociale și emoţionale include: crearea unui mediu în
care copilul se simte liber să-şi exprime emoţiile, răspunsul emotiv adresat copilului şi
modelarea empatiei, stabilirea unor aşteptări şi limite clare (de ex., „În familia noastră
nimeni nu lovește pe altul”), separarea emoţiilor de acţiuni (de ex., „E firesc să fii supărat,
dar nu lovi pe nimeni dacă eşti supărat”), consolidarea deprinderilor sociale (cum ar fi
salutarea celorlalţi şi răspunsul la binele făcut), crearea oportunităţilor care ar ajuta copilul
să-și rezolve problemele (de ex., „Cum crezi, ce trebuie să faci tu, dacă un copil te
porecleşte?”, etc.).

● Cum putem la nivel de instituție educațională consolidate factorii protector

ai familiei.
Strategii pentru consolidarea rezilienței la părinți:
Manifestați o atitudine pozitivă faţă de părinți, bazată pe aspectele puternice ale acestora;
Susţineți familia în calitate de factor principal în luarea unor decizii bune care vizează
copilul;
Înțelegând că rolul de părinte este în sine stresant, ajutați-i pe părinţi să-şi formeze
strategii de control a stresului în rolul lor de părinți.

Strategii pentru formarea rețelei sociale de suport a familiei:

Stabiliți relaţii pozitive cu părinții pentru a putea discuta despre diferite aspecte legate de
educația copilului;
Încurajaţi părinții să lărgească sau să aprofundeze reţeaua socială de suport a familiei,
ținând cont de calitatea relaţiilor stabilite.
Strategii de consolidare a competențelor parentale pentru îngrijirea și dezvoltarea
copilului:
Recomandați părinţilor cursuri de educaţie parentală existente în comunitate.
Formați la părinți aşteptări adecvate faţă de copil în corespundere cu potențialul lui.
Discutați cu părinții atunci când aşteptările lor nu corespund cu etapa de dezvoltare a
copilului.
Accentuați importanţa îngrijirii cu afecțiune pentru a-l ajuta pe părinte să aprecieze just
importanţa rolului său.
Oferiți părinților informația necesară la timpul potrivit: exact în momentul în care
întâmpină dificultăţi legate de îngrijirea și educația copilului.
Ajutați părinții să identifice surse de informaţie de încredere (cărți, internet, alte persoane),
pe care el poate conta atunci când are nevoie de informaţie cu privire la îngrijirea și
educația copilului.
Strategii de consolidare a competențelor parentale pentru îngrijirea și dezvoltarea
copilului:
Recomandați părinţilor cursuri de educaţie parentală existente în comunitate.
Formați la părinți aşteptări adecvate faţă de copil în corespundere cu potențialul lui.
Discutați cu părinții atunci când aşteptările lor nu corespund cu etapa de dezvoltare a
copilului.
Accentuați importanţa îngrijirii cu afecțiune pentru a-l ajuta pe părinte să aprecieze just
importanţa rolului său.
Oferiți părinților informația necesară la timpul potrivit: exact în momentul în care
întâmpină dificultăţi legate de îngrijirea și educația copilului.
Ajutați părinții să identifice surse de informaţie de încredere (cărți, internet, alte persoane),
pe care el poate conta atunci când are nevoie de informaţie cu privire la îngrijirea și
educația copilului.
Strategii pentru oferirea familiei sprijinului concret la necesitate:
Încurajați părinții să caute și să solicite ajutor la necesitate;
Ajutați părinții să se orienteze în rețeaua de servicii sau direcţionați-i la alte persoane care
ar putea să-i ajute să acceseze serviciile de care au nevoie, indiferent de experienţele pe
care le-au avut cu serviciile;
Ajutați părinții să înţeleagă rolul lor ca persoane care pledează pentru sine şi pentru copilul
propriu.
Strategii pentru consolidarea părinților în dezvoltarea competențelor sociale și emoționale
la copil:
Oferiți părinților sugestii, explicații şi resurse pentru a-i ajuta să-şi dezvolte capacităţile
date;
Consolidați părinții cum să susţină dezvoltarea socio-emoţională a copilului (cărţi, jocuri);
Organizați discuții cu părinții pentru a le explica comportamentul dificil al copilului.
Pentru a sprijini familia în dezvoltarea competențelor parentale profesioniștii pot utiliza
diferite strategii și metode de lucru precum, convorbiri, școala părinților, conferințele
familiale, crearea grupurilor de suport, etc. Accentul principal în acest proces trebuie pus
pe implicarea părinților în luarea deciziilor care țin de familie și copil. Fiecare contact,
vizită în familie efectuată de către profesioniști trebuie să fie folosită pentru consolidarea
relației cu părinții și dezvoltarea competențelor parentale necesare, stabilite în baza
evaluării.

4. Studiați paragraful ”Locul și rolul mecanismului de cooperare intersectorială

pentru prevenirea primară a riscurilor în sistemul de servicii adresate copilului și
familiei” și stabiliți:
● Care sunt avantajele implementării Instrucțiunii cu privire la mecanismul de
cooperare intersectorială pentru prevenirea primară a riscurilor privind
bunăstarea copilului (HG nr. 143/2018)? Alcătuiți o listă ale acestora și
clasificați-le după gradul de prioritate.
Avantajele implementării Instrucțiunii sunt:
- reglementează aplicarea în practică a unui mecanism de conlucrare intersectorială care
este valabil pentru toți copiii și familiile lor;
- impulsionează un proces de cooperare dintre profesioniști, servicii, organizații, inclusiv
cu copilul și familia acestuia;
- oferă un limbaj și o înțelegere comună a domeniilor de bunăstare a copilului și
favorizează schimbul de informație între profesioniştii implicați;
- propune profesioniștilor cunoștințe și instrumente de lucru care eficientizează activitatea
lor;
- implică schimbare de atitudini a profesioniștilor față de familie și valorificarea rolului ei
în asigurarea unui mediu stabil și protector pentru fiecare copil;
- mobilizează resursele și suportul oferit familiilor pentru a preveni situațiile de dificultate.

● Explicați principiile care asigură fundamentarea Instrucțiunii. ,

Implementarea eficientă a Instrucțiunii este asigurată prin fundamentarea acesteia pe un șir
de principii, precum interesul superior al copilului ca factor determinant în luarea deciziilor,
utilizarea capacităţilor şi punctelor forte ale familiilor în promovarea bunăstării copiilor,
consolidarea serviciilor universale în satisfacerea necesităților copiilor și familiilor acestora,
abordare holistică în procesul examinării îngrijorărilor şi promovării domeniilor de
bunăstare a copilului, intervenția timpurie ca mijloc de prevenire sau reducere a necesităţii
intervențiilor de protecție.