INSTRUCŢIUNI

privind mecanismul de cooperare

intersectorială pentru prevenirea primară
a riscurilor privind bunăstarea
fiecărui copil
(domeniul educație)
CERCETĂRI ÎN DOMENIUL
DEZVOLTĂRII COPILULUI
 Consolidarea capacităților familiei pentru asigurarea
unui mediu favorabil pentru dezvoltarea copilului,
presupune formarea cunoștințelor despre:

• dezvoltarea creierului în primii ani de viaţă;

• impactul pe care îl are stresul asupra copilului;
• importanţa afecţiunii din partea maturilor;
• impactul abuzului şi neglijării copilului, precum și
semnelor, simptomelor traumei.
 Multiple cercetări au demonstrat importanța
atașamentului față de copil pentru dezvoltarea lui
sănătoasă.
- reprezintă un sistem de
organizare de bază, a cărui
dezvoltare condiționează și este
fundamentul sănătății mentale.
Atașamentul
- este o relație afectivă între două
persoane, care învinge timpul și
distanța.
 Factorii-cheie în dezvoltarea ataşamentului:

1. sensibilitatea adultului, care îl

face capabil să răspundă adecvat
la semnalele transmise de copil şi
să interacţioneze cu el pentru
modularea stării de excitaţie a
acestuia;
2. abilitatea adultului de a iniţia diverse interacţiuni,
stimulând adecvat copilul.
 Relaţiile de ataşament sunt de natură ciclică
în diadă, fiecare individ influenţăndu-l pe celălalt:

- fiecare partener îl stimulează pe celălalt;

1 - fiecare partener are un efect modulator asupra

nivelului de excitare a celuilalt;
2
- relaţia facilitează atingerea unui nivel optim de dezvoltare, iar
acesta este ameninţat dacă unul din parteneri se schimbă, dacă
relaţia se modifică sau dacă intervine despărţirea;
3
4

- ataşamentul este un factor de reglare

a funcţiilor organismului.
(Grossmann K.E, Grossmann K., 1993)
 1. Nevoia de siguranță și
sentimentul de a fi protejat
Efectele de
durată ale 2. Organizarea sistemului de
atașamentului procesare a informației
se răsfrâng în
special în 3. Aptitudinile de integrare
următoarele socială
sfere psihice:
4. Construirea identității de
sine
 Vulnerabilitatea situației copiilor
este cauzată de mai mulți factori:
1) rata înaltă a abuzului şi neglijării copiilor sub vârsta
de 4 ani;
2) riscul cel mai înalt de deces în urma abuzului şi
neglijării la copiii mai mici de un an;
3) nivelul înalt al vulnerabilității, combinat cu separarea
de familie în această etapă critică de dezvoltare;
4) efectele traumei ce se transmit din generaţie în
generaţie;
5) lipsa abilităților de formare a atașamentului,
competențelor sociale și emoționale, de autoprotejare,
încredere și independență.
 Experiențele negative formate la o vârstă fragedă,
prezintă un potențial risc pentru probleme fizice și
mentale pe tot parcursul vieții.
Trauma cauzată de abuz sau neglijare este agravată
prin separarea de familie, în mod special, în vârstele mici,
care poate fi intensificată de trauma multi-generațională.
Toți factorii enumerați au o influență directă asupra
dezvoltării creierului copilului.
.

„Primii ani de viaţă reprezintă cea mai

critică şi, în acelaşi timp, cea mai vulnerabilă
perioadă în dezvoltarea copilului.
În primii câțiva ani se pune baza creşterii
intelectuale, emoţionale şi morale. Nu putem
rata copilăria în aceşti primi ani”.

Brazelton, T. B., & Greenspan, S. (2000).

The irreducible needs of children: What every
child must have to grow, learn, and flourish.
Cambridge, MA: Perseus Books.
Dezvoltarea creierului
 Creierul copilului se dezvoltă intens în primii 5 ani de
viață. Una dintre cele mai importante influențe asupra
dezvoltării emoționale și cognitive este relația de
încredere a copilului cu adultul.
Deoarece relaţiile afectuoase sunt necesare, şi
totodată esenţiale, absenţa lor prezintă pericol pentru
dezvoltarea şi bunăstarea copilului. Neglijarea cronică
este mai dăunătoare decât abuzul activ, însă acestui
fenomen i se acordă mai puţină atenţie în practica de
îngrijire și de dezvoltare a copilului. Consecinţele
negative ale neglijării pot fi înlăturate sau reduse prin
intervenţii adecvate, realizate la timpul potrivit.
 Cercetările în domeniul dezvoltării copilului,
realizate într-o varietate de medii, demonstrează că
neglijarea severă:

• afectează dezvoltarea creierului şi procesarea

informaţiei la copil;
• afectează dezvoltarea sistemelor fiziologice de
reacţionare la stres;
• mărește riscul de apariţie a unor tulburări emoţionale şi
de relaţionare interpersonală, dificultăţi de învăţare şi
nereuşita şcolară.
 Experienţele negative din copilărie:
• măresc riscul problemelor de sănătate şi de
comportament în adolescenţă şi în viaţa matură;
• pot duce la abuzul sau dependenţa de alcool şi alte
substanţe, depresie, tulburări de anxietate, predispuneri
suicidale, diferite boli (cardiace, pulmonare, de ficat),
predispunerea spre violență sau suferinţa de violenţă în
familie, promiscuitate sexuală şi sarcină neplanificată.
Toate acestea influențează negativ capacitatea
parentală în familia nouă (este fenomenul de
reproducere a problemei din generație în generație).
Cercul vicios al traumei, abuzului şi neglijării copilului

Observăm că cercul este

neîntrerupt şi problemele se
agravează cu fiecare ciclu
din viaţă.
 Atunci când un copil este expus abuzului şi neglijării,
este înaltă probabilitatea ca el să fie traumatizat.
Reacționând la traumă, copilul poate adesea prezenta
comportament provocator. Acţiunile provocatoare ale
copilului pot să frustreze şi să deranjeze părinții. Fiind
supărat, părintele ar putea răspunde agresiv, prin abuz sau
neglijare, la comportamentul provocator al copilului,
traumatizându-l în continuare.
Experiențele de stres trăite în copilărie afectează
capacitățile parentale de a îngriji copilul, care se
răsfrâng, la rândul lor, asupra capacităților parentale pe
viitor ale propriilor copii.
Stresul la copiii mici
Impactul traumei asupra dezvoltării
creierului
 Impactul abuzului și neglijării în copilărie asupra
capacității de a stabili și menține relații sociale

Samuels, B. (2012). Looking the future: An agenda for the Children’s Bureau’s next 100 years.
 Dezvoltarea optimă a creierului copilului

depinde foarte mult de acţiunile pline de dragoste şi afecţiune din

partea părinților / persoanelor în grija cărora se află copilul.

Dezvoltarea timpurie a creierului este în raport direct cu

capacitatea îngrijitorilor de a-i oferi atenţie adecvată, îngrijire şi
afecţiune, de a încuraja învăţarea.
Profesioniștii care contactează la direct cu copiii trebuie să
cunoască și să identifice semnele și simptomele traumei suferite
în copilărie care se manifestă diferit la diferite etape în viața
copilului.
 Semnele și simptomele traumei

•de la naştere până la 3 ani:

tulburări în alimentaţie și a somnului, probleme
somatice, anxietate cauzată de separare, sentiment de
neajutorare/pasivitate, iritabilitate/este dificil de a-l linişti
pe copil, dispoziţie și activism inhibate, jocuri
repetitive/post-traumatice, regresie în dezvoltare, frică
generală/noi temeri, uşor de speriat, retard în vorbire etc.;
 Semnele și simptomele traumei

•de la 3 până la 5 ani:

frică generală/noi temeri, neajutorare, pasivitate,
nelinişte, impulsivitate, hiperactivitate, simptome fizice
(dureri de cap, de stomac etc.), dificultăţi în identificarea
factorilor ce cauzează neliniştea, deficit de atenţie,
dificultăţi în soluţionarea problemelor, iritabilitate,
comportament agresiv etc.;
 Semnele și simptomele traumei

•de la 6 până la 12 ani:

anxietate sau teamă, nelinişte cu privire la siguranţa
proprie / a altora, dezechilibru emoţional/dispoziţie
schimbătoare, uşor de speriat, trist sau supărat, tulburări ale
somnului, coşmaruri de noapte, probleme de învăţare,
instabilitate în reuşita şcolară, caută atenţie, revenire la
comportamente tipice pentru vârstele mai mici (regresie),
înscenarea traumelor în joc, spune că nu-i pasă despre cele
întâmplate etc.;
 Semnele și simptomele traumei

•de la 13 până la 25 ani:

persoana se simte deprimată, greu își imaginează
viitorul / face planuri, tulburări în alimentaţie,
automutilare / autovictimizare (de ex. tăiere), supra- sau
sub-estimarea pericolului, agresivitate neadecvată,
dificultăţi de învăţare, comportament autodistructiv, abuz
de droguri sau alcool, impulsivitate sexuală (sau
comportament provocator), tulburarea somnului, retragere
din activităţi și relaţii, copilul/tînărul se simte închis în
sine / rupt de viaţă, discută evenimentele traumatice în
detalii etc.
 - La care din vârstele menționate este mai
dificil de identificat semnele și simptomele
traumei?
ISTORIA LUI JOEY
 Partea 1 a istoriei lui Joey
Mamă a 4 copii, Debbie, s-a adresat la medic cu cel mai mic copil, Joey (9 luni)
cu o umflătură la cap. Ea spune că l-a găsit aşa pe bancheta din spate a mașinii după ce l-a
adus de la bunica. După examinare s-a constatat pe corpul copilului vînătăi recente și mai
vechi și zgîrîieturi. Mama a explicat că vînătăile sânt de la căzături din timpul jocului, dar a
și recunoscut că lovește uşor copilul în timpul jocului.
În procesul de evaluare se constată că părinţii copilului sânt separaţi. Copiii mai
mari au o frecvență bună la școală. Din observarea relațiilor s-a constatat că Joey zîmbeşte
şi pare fericit. Tatăl lui Joey a plecat din familie după naşterea lui, când Debbie l-a întâlnit
pe prietenul ei Mick. El nu se implică în viaţa copiilor mai mari, dar îl vizitează des pe Joey
și doar el îl poate calma când acesta plânge. Familia s-a mutat recent la această adresă,
însă deja caută o locuință nouă.
Medicul a constatat că Joey nu are făcute toate vaccinile și manifestă probleme
de comportament, se lovește intenționat cu capul de podea.
Din consultarea mamei de către psihiatru reiese că ea a avut depresie în
adolescență, dar la moment nu prezintă semne de boală mintală, în schimb acceptă cu
uşurinţă ca Joey să fie plasat în familia unor prieteni pe perioada evaluării. În copilărie
Debbie a fost plasată în asistență parentală profesionistă după ce a fost expusă violenţei
din partea ambilor părinţi. Ea s-a căsătorit la 16 ani. Recent ea a aflat că tatăl său nu îi
este tată adevărat ceea ce a afectat-o mult.
 ISTORIA LUI JOEY ACTUALIZAREA 1
În urma evaluării și a discuțiilor în cadrul ședinței echipei
multidisciplinare s-a stabilit că Joey suferă de vătămare fizică
şi de neglijare.

Echipa a decis să nu separe copilul de familie, însă în Planul de

lucru cu familia să fie incluse:
• monitorizarea sistematică a situației,
• acordarea sprijinului familial,
• monitorizarea intensivă a sănătății şi a dezvoltării copilului prin
vizitarea familiei la domiciliu de către asistenta medicală,
• includerea mamei în programul de educaţie a părinţilor.
 Partea a 2-a a istoriei lui Joey
Pentru cazul lui Joey a fost deschis dosar de protecţie a copilului.
Asistentul social vizitează sistematic familia și raportează că mama este
gingașă cu copiii, dar observă că Joey continuă să se lovească cu capul de podea. În
timpul unei vizite a observat o vânătaie la Joey. Mama zice că Joey s-a lovit în timpul
jocului, dar mai târziu că el s-a lovit de scaun. 
Tatăl lui Joey a solicitat mai mult acces la copil. El este iritat de faptul că Mick
stă în casă la Debbie, dar a recunoscut că nu vede nici un risc pentru copii din partea lui
Mick.
Asistentul medical l-a referit pe copil la neuropatolog, pentru a consulta
problema lovirii cu capul. Pe parcursul următoarelor 3 luni toţi copiii au fost examinaţi
de medicul de familie – care a constatat starea bună a sănătății copiilor.
Peste 2 luni mama s-a adresat cu Joey la spital. Copilul avea o umflătură în
partea stângă a capului, dar avea și simptome de răceală. Mama spune că el a fost împins
de un alt copil și s-a lovit de scară. Medicul acceptă cauzele invocate de mamă, se
concentrează pe celelalte simptome și externează copilul acasă.
Şcoala raportează că Debbie a fost văzută strigând și lovind unul din copii și că
au permis absenţa de câteva zile a copiilor mai mari.
Deoarece Debbie deja frecventa programul de educare a părinţilor, ca parte a
Planului de asistență, nu au fost luate alte măsuri la această etapă.
ISTORIA LUI JOEY – ACTUALIZAREA 2

• Specialiștii în protecția copilului convocată ședință

extraordinară pe cazul lui Joey, în rezultatul căreia se decide că
Joey nu trebuie separat de familie;

• Asistentul medical constată vânătăi multiple la Joey şi faptul că

el a slăbit considerabil;

• Medicul de familie constată că Joey are o infecție virală și

recomandă mamei să-l interneze pe copil la spital;

• Poliţia declară că nu are pentru ce să inițieze anchetă penală.

REZULTATUL
Pe 3 august, la ora 11.35,
Serviciul de Urgență
din Londra a fost apelat….

la ora 12.19
copilul în vîrstă de 18 luni a
fost declarat decedat
Expertiza medico-legală a constatat
multiple fracturi și leziuni interne care au fost
aplicate o perioadă îndelungată de timp, care nu au
fost investigate și tratate.
Acest copil a fost agresat o perioadă
îndelungată de timp și a decedat din același motiv.
 Toți acești copii au avut aceeași soartă. Aceste șase cazuri au
fost de ajuns pentru:
 a schimba atitudinea tuturor specialiștilor care interacționează
cu copiii și familiile acestora;
 - a schimba mecanismele de colaborare dintre diferiți
profesioniști din educație, sănătate, ordine publică și protecție a
copilului.
 Fiecare profesionist
care lucrează cu copiii trebuie să se întrebe:

1. Am eu toată informația necesară pentru a ajuta

acest copil?
2. Ce pot face eu acum pentru a-l ajuta pe acest
copil?
3. Ce suport poate fi necesar de la alți specialiști sau
organizații pentru al ajuta pe acest copil?