Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-PROIECT DE CERCETARE-
TEMA:
“INFLUENŢA MEDIULUI
FAMILIAL
ASUPRA
COMPORTAMENTULUI
COPIILOR”
Motto: „Omul va deveni mai bun, atunci când îi veţi arăta cum este el în realitate.” (A.
Cehov)
1
BOBARU (ALEXE) MIHAELA-MAGDALENA
-2008-
I. ARGUMENTAREA TEMEI
CONCEPTE FUNDAMENTALE
Cauzistica socială cu care am intrat în contact, m-a determinat să mă detaşez de experienţa
comună, care mi-a format imagini neclare despre fenomenul social supus cercetării mele şi să-mi
formez o experienţă specializată cu imagini clare, noţiuni şi concepte conturate şi definite care mi-au
fost de un real folos în desfăşurarea cercetării. Ansamblul noţiunilor şi conceptele formează baza
analizei prealabile a informaţiilor şi a clarificării fenomenelor studiate. Au fost supuse analizei
familila care constituie un mediul propice agresivităţii verbale şi nonverbale asupra copilului.
Aceste familii aparţin următoarelor categorii sociale:
familii situate la un prag inferior din punct de vedere al situaţiei materiale, cu mai
mulţi copii, care au un climat conflictogen;
familii dominate de violenţă din cauza consumului de alcool a unui membru al
acesteia;
familie monoparentală în urma divorţului dintre soţi;
DEFINIREA TERMENILOR:
a) Mediul familial
Mediu “înseamnă societatea, lumea în mijlocul căreia traieşte cineva, ambianţa, anturaj”.
(DEXI)
Familial = “care aparţine familiei, care se referă la familie.”(DEXI)
Familia este o formă de comunitate umană, intemeiată prin căsătorie, care este formată din soţi
şi copiii acestora.
„ Familia este instituţia socială cea mai des întâlnită în societatea modernă . Existenţa ei
implică însă şi „riscuri”. Dezideratul social ne cere fiecăruia să ne formăm o familie nouă, şi fiecare
dintre noi suntem membri ai familiei de origine. Însă cine ne învaţă cum să ne formăm o familie, ce
roluri să adoptăm?” 2
Familia umană se deosebeşte de alte grupuri prin următoarele caracteristici: e formată din
persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge, adopţie; membrii familiei locuiesc sub acelaşi
acoperiş, alcătuind un singur menaj; e compusă din persoane care interacţionează în cadrul rolului
de soţ- soţie, mamă- tată, etc.; menţine şi perpetuează o cultură comună derivată în principal din
cultura societăţii date, prezentând şi caracteristici proprii familiei respective.
În Dicţionarul UNESCO întâlnim o abordare mai largă, în care familia e înţeleasă drept :
„ formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi pe descedenţii
acestora prin relaţii strânse de ordin biologic, economic, psihologic şi spiritual”. Această definiţie
este apropiată mult de înţelegerea sociologică a conceptului şi se poate ajunge la o concluzie practic-
metologică potrivit căreia abordarea familiei trebuie făcută în strânsă legătură cu funcţionalitatea ei.
Într-o lume în care toate instituţiile şi tipurile de raporturi sociale se schimbă în ritm
accelerat, familia nu poate să rămână neschimbată şi nu poate fi absolutizat un model sau altul de
organizare familială sau de interacţiune părinte- copil. Nu se poate recomanda o „reţetă” universal
2
Revista de securitare comunitară, Anul II, nr. 5, 2002, p. 70
4
valabilă a familiei bune din punct de vedere al reuşitei în dezvoltarea copilului, în asigurarea
succesului din punct de vedere educaţional şi al integrării sociale.
„ Ingredientele” sunt extrem de numeroase şi mai ales „cantităţile” optime şi modul de
combinare trebuie adecvate fiecărei situaţii particulare. Aceasta se raportează la mai multe elemente:
pregătirea/ profesia părinţilor, obiective, aspiraţii, potenţial, repere culturale sau religioase.
Potenţializarea şi eficientizarea resurselor este esenţială pentru evitarea şi renunţarea la fenomenele
neglijării şi abuzului asupra copilului. Nimeni nu spune că este uşor sau simplu, însă fiecare familie
reintegrată în cursul normal al societăţii este un model pozitiv, cu reale valenţe de „contaminare” a
societăţii.
Mediul familial se constituie din: membrii familiei între care există relaţii complexe de a
căror funcţionalitate depinde eficienţa şi succesul în dezvoltare, direcţionarea şi integrarea copilului
în societate, precum şi spaţiul de locuit cu totalitatea dotărilor de care dispune, care trebuie să
răspundă nevoilor familiei.
Mediul familial întemeiat pe un sistem de interacţiuni afective intense este apt de a reacţiona
la trebuinţele copilului, de a participa şi favoriza elaborarea personalităţii, a imaginii de sine şi
despre lume. „ Familia este cea mai în măsură să răspundă nevoilor copiilor. Aceasta este din
punct de vedere afectiv cea mai adecvată trebuinţelor lui, pentru că numai relaţiile afective şi
sentimentele de dragoste îl fac pe părinte să înţeleagă şi să intuiască copilul şi starea lui de
copilărie. În familie, copilul îşi poate satisface nevoile sale primare, îşi poate manifesta frustrările
inevitabile, temperate de dragostea părinţilor.” 3 În familie copilul poate să- şi investească toate
resursele emoţionale, să înveţe să şi le controleze pentru că asigurarea unui mediu afectiv va
constitui garanţia pentru o dezvoltare armonioasă.
„Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin
securizare materială, dragoste şi educaţie.”
„Familia este prin definiţie cadrul de satisfacere al nevoilor membrilor ei. Nevoile de bază,
fiziologice sunt la fel de importante ca şi nevoia de securitate, de dragoste şi apartenenţă, de
recunoaştere. Toate aceste nevoi categorisite de Maslow ca fiind nevoi de tip D, care apar prin lipsă
şi împing individul la a căuta satisfacţie , depind de ceilalţi, de cei din jurul individului, de ceilalţi
membri ai familiei. Este evident faptul că o familie în care legăturile dintre membrii ei nu sunt de
dragoste şi respect, nu poate constitui un cadru propice de satisfacere a nevoilor umane şi deci de
dezvoltare normală.”4
b)Comportamentul
După definiţia dată în DEXI „comportament înseamnă ansamblul manifestărilor prin
care se exteriorizează viaţa psihică la oameni şi la animale; / Modalitate , manieră de a acţiona şi
de a reacţiona la anumite împrejurări sau situaţii, în funcţie de stimulii externi sau interni.”
După Pieron, comportamentul desemnează modul de a fi şi acţiona al animalelor şi al
omului, manifestări obiective ale activităţilor lor globale.
Comportamentul uman se caracterizează prin coeficientul cel mai înalt de complexitate atât
în ceea ce priveşte nivelele de integrare neurofiziologice cât şi formele de manifestare. Trăsătura
distinctivă a comportamentului uman este dată de condiţionarea sa social-istorică, fiind analizat şi
evaluat pe baza criteriilor adaptării şi integrării individului în viaţa socială.
Fiecare situaţie socială impune o normă de comportare care exprimă cerinţele societăţii în
ceea ce privesc atitudinile, alegerile şi acţiunile manifestându-se sub forma unor obişnuinţe, uzante,
3
Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzuluiasupra copilului, Organizaţia salvaţi copiii/ Alternative Sociale,
Bucureşti, 2002, p.22
4
Muntean, Ana,; Popescu, M.; Popa, S., Victimele violenţei domestice: copiii şi femeile, Editura Eurostampa, Timişoara,
2001, p.143
5
moravuri ca moduri constante de comportare. La baza lor se află întotdeauna o motivaţie, un
ansamblu de mobiluri sau stimuli înnăscuţi sau dobândiţi, conştientizaţi, interni sau externi care
determină şi susţin energetic realizarea acţiunilor, faptelor, atitudinilor.
Comportamentul deviant este cel care se abate de la normele acreditate în cadrul unui
sistem social mergând până la conflict cu valorile culturale. Comportamentul deviant este opus celui
conformist având şi o semnificaţie şi o inadaptare, deviantă este o abatere de la medie. Prin
comportament deviant se înţeleg numai abaterile în sens negativ, antivaloric. Reprezentând o abatere
de la anumite valori sau moravuri, comportamentul deviant este definit concret în raport cu grupul
sau colectivitatea; ceea ce e normal pentru un grup poate fi deviant pentru altul. La şcolari întâlnim
comportamente deviante cum sunt cele de tipul negativismului şi malformaţiile caracteriale.
Comportamentul devine în ultimă instanţă oglinda fidelă a structurii şi profilul personalităţii.
Calea cea mai bună de modelare a comportamentului este confruntarea sistematică a copilului cu
situaţii reale cât mai variate în care el să reacţioneze şi să acţioneze în conformitate cu anumite
criterii şi etaloane valorice, asumându-şi rolul pe care să-l exercite în diferite sfere ale socialului.
Inadaptarea comportamentală a unor elevi poate fi remarcată prin tulburările de relaţionare
ale acestora cu părinţii, profesorii, colegii, prietenii, ea cuprinzând modificări comportamentale
diverse: minciuna, inconsecvenţa comportamentală, violenţa verbală, fumatul ostentativ, copiatul,
bruscarea celorlalţi colegi, refuzul de a saluta, diferite atitudini nonconformiste, cât şi abateri mai
grave de la normele morale, ce intră în domeniul legislaţiei penale: furtul repetat, tâlhăria,
vagabondajul, spargerea unor locuinţe, prostituţia, consumul de alcool sau de droguri, etc.
1. SCOPUL: Diminuarea agresivităţii între elevii proveniţi din familii cu climat tensionat şi
abuziv pentru copil
2. OBIECTIVELE:
1. Cunoaşterea mediului familial pentru un număr de 12 copii;
2. Identificarea influenţei mediului familial asupra comportamentului copiilor;
3. Diminuarea agresivităţii verbale şi fizice în cadrul intrafamilial prin ameliorarea
potenţialului educativ al părinţilor în acest sens; (?)
Operaţionalizarea conceptelor
Operaţionalizarea conceptelor este o etapă absolut necesară în desfăşurarea unei cercetări, dar nu
putem reduce explicaţia sociologică numai la aceasta. „ Transformarea conceptelor în indici şi culegerea
datelor pe teren sunt etape principale dar ele trebuie continuate, prelungite în generalizări teoretice şi
integrări conceptuale.”5
Operaţionalizarea conceptelor oferă materialul- itemii, întrebările- din care vor fi construite
instrumentele de lucru (ghidul de observaţie, ghidul de interviu, întrebările pentru chestionare). Valoarea
investigaţiei sociologice este în funcţie de valoarea instrumentelor de lucru, dar şi în funcţie de profunzimea
cu care au fost abordate.
Operaţionalizarea conceptelor este cu atât mai necesară cu cât conţinutul reprezentativ al unui
concept variază în funcţie de individ şi de natura cunoştinţelor lui. Operaţionalizarea conceptelor şi stabilirea
ipotezeI pun problema „ obiectului real” şi a „obiectului construit”, al investigaţiei .
3. IPOTEZA:
Putem spune în mod justificat că identificarea ipotezei este momentul cel mai important din întregul
demers al cercetării pentru că este pus în evidenţă sensul întregului demers, descoperirea unor noi informaţii
5
Miftode, V., Tratat de metodologie socială , Editura Lumen, 2003, p. 19
6
şi semnificaţii legate de fenomenul cercetat, neglijarea şi abuzul în mediul intrafamilial fiind foarte criticate
în momentul actual.
Dacă copiii sunt agresaţi în familie, atunci comportamentul lor va fi agresiv.
SUBIECŢII CERCETĂRII
În anii de activitate efectuate în mediul şcolar am avut posibilitatea de a identifica copii care
folosesc un limbaj obscen şi sunt agresivi cu colegii din cauza agresivităţii verbale şi nonverbale la
care aceştia asistă în cadrul famiilor de origine, care la rândul lor se confruntă cu realităţi sociale ce
le influenţează funcţionalitatea normală. Printre problemele cu care se confruntă familia din
comunitatea unde lucrez (Şcoala cu cls, I-IV Valea-Hotarului, com Dragoslavele), în această
perioadă de tranziţie prelungită pot enumera:
sărăcia accentuată de lipsa de efort pentru reducera ei;
degradarea familiei prin degradarea umană, socială şi morală;
scăderea interesului pentru o bună educaţie a copilului şi şcolarizarea lui;
creşterea delicvenţei juvenile;
parazitism social, dependenţă, prin urmărirea beneficiilor din partea statului;
lipsă de interes pentru sănătatea populaţiei;
acuzarea, victimizarea socială fără o implicare efectivă a colectivităţii pentru reducerea
culpei şi diminuarea fenomenelor de neglijare şi abuz în cadrul intrafamilial ( un exemplu
bun ar fi lipsa de atitudine a persoanelor care sunt martore la astfel de situaţii şi consideră că
este doar problema familiei cum îşi educă copiii).
Grupul ţintă cercetat este format din copiii identificaţi în mediul şcolar ca fiind expuşi
riscului de de agresivitate în familie. Au fost vizate şi familiile acestora pentru a se identifica care ar
putea fi cauzele ce influenţează comportamentul şcolar al acestor copii.
Lotul de subiecţi: este alcătuit din 12 membrii care sunt selectaţi aleatoriu şi sunt
clasificaţi după următoarele variabile:
După sex: băieţi = 5; fete = 7.
După vârstă : 9 ani = 1 copil; 8 ani = 1 copil; 7 ani = 10 copii.
După experienţă: 10 copii au frecventat grădiniţa, 2 copii nu au frecventat cursurile
învăţământului preşcolar.
După modul de relaţionare a grupului de elevi : 2 fete îşi rezolvă singure conflictele,
restul copiilor nu reuşesc să comiunice, iar conflictele iau amploare (constatându-se
agresivitate verbală şi fizică în relaţia dintre elevi), find necesară intervenţia
învăţătoarei.
7
. V. METODOLOGIA CERCETĂRII
1. Instrumentele cercetării
Pentru realizarea cercetării am apelat la o serie de tehnici şi metode specifice acestui
domeniu. Mi-am propus să prezint şi metodele folosite. Îmi încep descrierea cu prima tehnică
folosită, şi anume:
Documentarea
După observaţia directă, documentarea constituie a doua sursă principală de culegere a
datelor şi informaţiilor sociologice. O bună cercetare o realizează cel care ştie „ să vadă” realitatea
şi totodată să se informeze asupra realităţii. Deşi este o tehnică clasică, indinspensabilă, nu poate
constitui o sursă unică şi nu poate suplini celelalte tehnici de investigaţie.
Documentarea asupra temei cercetate mi-a oferit o imagine de ansamblu asupra anumitor
aspecte vizate, ţinându-se cont de faptul că în asistenţa socială această tehnică este o metodă de
evaluare a clientului, cât şi un proces care se desfăşoară pe toată perioada de instrumentare a cazului.
Legat de documentarea faptică, cu direcţie sigură - clientul: este recomandat, pentru a lucra
eficient şi ordonat, ca să se obţină cât mai multe documente relevante referitoare la situaţia
clientului, pentru cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a acesteia. Tipurile de documente studiate au
fost în majoritatea lor documente oficiale, cum ar fi: cataloage şcolare, registre şcolare, fişe de
caracterizare psihopedagogică, diferite situaţii statistice, anchete sociale de la primărie, fişe
individuale de observaţie a comportamentului copiilor, Planul de dezvoltare al şcolii, Programul
activităţilor educative şi extraşcolare, etc. De asemenea am consultat şi documente personale-
particular oficiale, precum certificatele de naştere ale copiilor, buletinele sau cărţile de identitate ale
părinţilor, precum şi caietele elevilor.
În ceea ce priveşte documentarea asupra familiei copilului vizat, informarea am realizat-o
pe terenu – la domiciliul copiilor, prin anumite tehnici( observaţie, întrevedere) prin care am putut
culege datele necesare.
Documentarea în universul de informaţii relevante despre client este o incursiune în
intimitatea familiei lui, necesitatea confidenţialităţii este o cerinţă primordială şi o regulă
deontologică a asistentului social.
Observaţia
Orcie teorie trebuie să se bazeze pe observaţie, dar observaţia trebuie să aibă la bază o
teorie.Observaţia este o tehnică de bază în cercetarea sociologică, ea ne poate oferi date cu valoare
de fapte, ce pot completa volumul de informaţii deţinute. Ea trebuie să completeze şi să se poată
face corelaţii între valoarea de adevăr a opiniilor corelate cu fapte, comportamente concrete.
Astfel, observaţia poate reprezenta descrierea unor grupuri, situaţii, evenimente, stiluri de
relaţionare diferite, ţinând cont de contextul desfăşurării ei. În lucrarea de faţă observaţia a avut un
rol important, am plecat de la o ipoteză de lucru- comportamentul deviant este consecinţă a
neimplicării părinţilor în educarea copiilor, indicând riscul neglijării sau chiar al abuzului în cadrul
intrafamilial- pe care am dorit să o certific prin această tehnică, completând cunoaşterea cu date
concrete.
Observaţia participativă a însemnat, în acest caz, prezenţa mea în mediul şcolar. Plasarea
într-o teorie, ca bază a observării, este esenţială; nu se pot aduna orice fel de informaţii, doar cele
relevante din punct de vedere al scopului cercetării.
8
Observaţia este o tehnică de lucru ce necesită aplicarea pe întregul proces de studiere a unei
problematici. În cadrul lucrării de faţă, observaţia a fost utilizată în cadrul mediului şcolar, unde au
avut loc o parte dintre întrvederi cu părinţii, dar şi în mediul familial. Observaţia presupune
urmărirea comportamentului verbal şi non- verbal al clientului în timpul desfăşurării unei
întrevederi, şi nu numai, observarea adecvării dintre răspunsurile oferite de interlocutor şi
comportamentul non- verbal al acestuia.
Am folosit următoarele tipuri de observaţie:
- observaţia participativă- prin implicarea mea în diverse evenimente sociale în cadrul şcolii;
- observaţia directă- utilizată pe parcursul întrevederilor cu părinţii;
- observaţia indirectă- aspectul copiilor, igiena şi îmbrăcămintea, comportamentul verbal şi non-
verbal al copiilor şi relaţionarea lor cu cei din jur;
- observaţia intenţionată, planificată- unele aspecte care am considerat că trebuie să fie
cunoscute, pe baza unui ghid de observaţie( exemplu- caracteristicile psihoindividuale ale
copilului observate pe perioada desfăşurării observaţiei în mediul şcolar şi în mediul familial);
- observaţia neanticipat, întâmplătoare- aspecte legate de comportamentul părinţilor faţă de
copil în momente care nu demarăm o tehnică de lucru anume.
Informaţiile obţinute prin această tehnică trebuie analizate şi sintetizate, eliminarea celor
neconcludente şi reţinerea celor ce relevă aspecte importante, legate de problemă, fenomenul studiat.
Aceste informaţii trebuie validate şi susţinute şi de alte tehnici.
Întrevederea
Întrvederea reprezintă o întâlnire între persoana care desfăşoară cercetarea şi subiecţii
cercetaţi, se bazează pe relaţionare, scopul fiind a obţine informaţii primare necesare explorării
problemei, explorării soluţiilor, evaluarea unor intervenţii, stabilirii sarcinilor, planului de acţiune.
Am folosit foarte mult această tehnică pe parcursul întregii mele acţiuni de cercetare.
Întrvederea a însemnat o foarte mare parte a întâlnirilor mele cu acei copii din grupul ţintă, precum
şi întâlnirile cu membrii familiilor acestora; pe baza lor am strâns foarte multe informaţii. Practic,
întrevederea a fost principala tehnică de explorare a sentimentelor, stărilor afective ale copiilor,
anumite aspecte din viaţa lor personală.
Întrevederea este numită procedeu de investigare verbală, pentru că se bazează pe
conversaţie, „ schimburile” sunt informale, se pot cere completări şi clarificări referitoare la
aspectele neînţelese suficient, neexploatate optim. Desfăşurarea întrevederii se bazează pe repetiţii,
pe reformulări, cea ce oferă un cadru mai larg de manifestare a celor doi ce realizează dialogul. Se
purcede la cunoaşterea celuilalt mai nuanţată, prin exprimarea verbală, dar şi prin conduite, fapte şi
reacţii, stări afective manifestate „ faţă în faţă”.
De asemenea, prin întrevederi am explorat reprezentările sociale, modul în care privesc
părinţii neglijarea şi abuzul în cadrul intrafamilial, rolul mamei şi al tatălui din punct de vedere
educativ.
Atitudinea mea, ca persoană care a orientat discuţiile pe o anumită tematică, a necesitat
deschidere, tact, naturaleţe, a trebuit să reuşesc să încurajez părinţii să vorbeasă acolo unde au apărut
momente de tăcere sau inhibiţie. Cadrul contactual al întrvederii s-a bazat pe înţelegerea scopului
temei, obiectivelor ce au stat apelului meu către părinţi, pe acceptarea din partea acestora a
„intromisiunii” în viaţa lor privată, cu asigurarea confidenţialităţii şi a scopului obiectiv al studiului,
a explicării în ce constau tehnicile pe care le voi utiliza pe parcursul întâlnirilor noastre.
2. Metodele cercetării :
didactice: observaţia, dezbaterea, problematizarea, explicaţia, exerciţiul, jocul didactic;
sociologice: chestionarul, teste sociometrice.
9
a) Chestionarul –definire:
Cercetarea prin chestionar are ca obiectiv producerea unei cunoaşteri ştiinţifice. Aceasta nu
se situează numai la nivel empiric, angajând şi un punct de vedere teoretic, o viziune asupra lumii
potrivit căreia un fapt social este determinat de alte fapte sociale. Astfel, utilizăm chestionarul în
cazul în care trebuie identificate efectele anumitor factori sociali.
Chestionarul este o succesiune logică şi psihologică de intrebări scrise sau de imagini grafice
cu funcţie de stimuli, în raport cu ipoteza cercetării, care prin administrare de operatori de anchetă
sau prin autoadministrare, determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau
nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris.
10
- intimidarea;
- jignirea;
- cuvintele ameninţătoare;
- lovirea;
- excluderea din casă.
Acest chestionar l-am aplicat părintilor,să aflu cât mai multe informaţii despre relaţiile existente între
copii şi parinţi,stilul de comunicare adoptat de aceştia.
“Raspundeti cu atenţie la urmatoarele afirmaţii:
-dacă sunteti de acord încercuiti “DA”,iar dacă nu încercuiţi “NU”
11
Comunicarea asertivă este atunci când părinţii îşi exprimă ideile şi cerinţele în mod
rezonabil,dar în acelaşi timp direct şi clar.
Comunicarea pasivă –atunci când părinţii pun dorinţele,nevoile copilului deasupra
propriilor nevoi.
Comunicare agresivă -atunci când părinţii pun dorinţele,nevoile lor deasupra dorinţelor
copilului.
1. a) Cu cine din clasă ai dori să lucrezi în situaţia în care o muncă independentă ar necesita mai mulţi
colegi?
1. ______________________________
2. ______________________________
3. ______________________________
.
b) Cu cine din clasă nu ai vrea ?
1. ______________________________
2. ______________________________
3. ______________________________
13
3. ______________________________
3. a) După care colegi ai regreta, dacă s-ar muta cu familia în altă localitate?
1. ______________________________
2. ______________________________
3. ______________________________
b) Cu cine nu ai vrea să dansezi/ pe cine nu vrei să facă parte din echipa ta?
1. ______________________________
2. ______________________________
3. ______________________________
Statutul sociometric al unui membru al grupului rezultă din raportarea numărului de alegeri şi
respingeri primite de fiecare membru, la numărul total al membrilor grupului.
14
VI. PRELUCRAREA, ANALIZA ŞI
INTERPRETAREA REZULTATELOR
15
Informaţiile oferite de testul sociometric sunt foarte importante pentru cercetător. Pe baza lor
putem realiza orientarea pozitivă a relaţiilor dintre membrii unui grup, putem explica tensiunile
latente sau manifestate între ei, putem converti relaţiile negative în relaţii pozitive cu valenţe
educativ-formative.
Cele două instrumente de investigare (chestionarul şi testul sociometric) pot constitui un
sprijin deosebit în cunoaşterea fundamentelor socioafective ale unui grup, care scapă de obicei
observaţiei directe; dar mai ales oferă posibilitatea unei acţiuni, a unei intervenţii asupra grupului,
care să ţină cont de organizarea sa internă, pentru îmbunătăţirea funcţionării acestuia, ameliorarea
coeziunii de grup, dar şi în reconstituirea unor relaţii pozitive.
16
În majoritatea cazurilor studiate, părinţii au fost deschişi colaborării, dar nu au considerat că
îşi neglijează copiii, ci că acest fapt este datorat lipsurilor cu care se confruntă familia. De fapt, ei
prin neglijarea unui copil înţeleg, după cum s-a exprimat unul dintre părinţi a-l ignora total pe acel
copil „ nu-l ţin închis într-un coteţ ca pe un animal.”
Pentru că nu au fost cazuri de neglijare foarte gravă şi existenţa certitudinii de abuz fizic, ci
lipsă de educaţie adecvată, intervenţia are la bază principiul menţinerii copilului în familie şi
încercarea de a schimba ceva în ceea ce priveşte mediul familial. Se impune cu necesitate
identificarea unor modalităţi eficiente de intervenţie şi mai ales de prevenire violenţei în familie şi
îndreptarea atenţiei specialiştilor asupra lucrului cu familia, în vederea schimbării
comportamentului părinţilor, conştientizarea efectelor negative ale unei relaţii tensionate dintre
membrii familiei asupra copilului şi cooperarea cu serviciile sociale (dacă este nevoie), cu şcoala
în vederea schimbării şi creării unui mediu familil favorabil îngrijirii şi dezvoltării normale a
copilului.
După cum rezultă din cele relatate de-a lungul lucrării, abuzul nivelul de cultură scăzut este
o realitate a vieţii familiale din comunitatea de rromi , realitate pentru care serviciile din domeniul
respectării şi promovării drepturilor copilului trebuie să fie pregătite. Situaţiile de viaţă ale
copiilor expuşi acestor tipuri de relaţii nu pot fi rezolvate numai prin măsuri administrative, ci
prin o bună colaborare a tuturor instituţiilor unei comunităţi. Printre aceste instituţii se numără şi
şcoala, care ar trebui să-şi ia rolul în modul cel mai serios posibil, pentru a educa părinţii care nu
ştiu să ofere copiilor ceea ce e mai bine pentru ei şi pentru viitorul lor. Şcoala trebuie să
colaboreze cu celelalte instituţii abilitate şi să ofere sprijinul necesar îndeplinirii acestor
deziderate.
Propuneri:
Dezvoltarea de servicii sociale alternative de consiliere şi suport pentru părinţi, care să
aibă ca scop prevenirea comportamentelor violente, şi în mediul rural;
Dezvoltarea de programe de informare şi educare a opiniei publice referitoare la efectele
negative ale utilizării pedepsei fizice ca „ metodă de educaţie”;
Cursuri de perfecţionare pentru cadrele didactice, care să aibă ca temă abuzul asupra
copilului şi modalităţi de diminuare a efectelor negative de către cadru didactic;
Implementarea prin colaborare cu şcoala a unor proiecte pentru copiii victime ale violenţei
în cadrul intrafamilial;
Subproiecte pentru care să aibă ca scopuri: creşterea stimei de sine pentru copiii proveniţi
din medii defavorizate, diminuarea eşecului şcolar ( absenteismul, repetenţia, etc.);
Implicarea cadrelor didactice în campanii de convingere a opiniei publice asupra
promovării disciplinării pozitive ca metodă de educaţie;
Implimentarea serviciilor de asistenţă socială, consiliere psihopedagogică în cadrul
şcolilor din mediul rural.
EVALUAREA PROIECTULUI
În Raportul final se precizează o serie de aspecte pozitive şi negative, care s-au ivit pe parcursul
desfăşurării activităţii.
Aspecte pozitive:
Din punct de vedere psihologic, rezultatele obţinute s-au materializat în creşterea gradului de
intercunoaştere reciprocă dintre copii şi părinţi, a colaborării dintre familie şi şcoală.
Din punct de vedre pedagogic, desfăşurarea acestei activităţi a condus la dezvoltarea unui
climat favorabil care a determinat dezvoltarea încrederii în sine, şi în final, la creşterea gradului de
interrelaţionare . Copiii şi-au îmbunătăţit comportamentul , părinţii au conştientizat efectele
negative ale climatului familial inadecvat.
17
Aspecte negative
S-a constatat că nu toţi părinţii au manifestat un real interes faţă de realizarea activităţilor
aferente.
BIBLIOGRAFIE
18