Universitatea București

Facultatea de Sociologie și Asistență socială

Anul II, seria 1, grupa 2

PERIOADA ADOLESCENȚEI
-Crizele adolescenţei-

Studentă: Coman Alexandra-Elena

Profesor Coordonator Dr.: Hanibal Dinu Dumitrașcu

BUCUREȘTI,

2017
 Cuprins:

Introducere………………………………………………………..……………………………...3

Studiu de caz……………………………………………………………………………………..4

Cuprins…………………………………………………………………………………….….….4

Dezvoltarea fizicã………………………………………………………………………………..5

Dezvoltarea psihicã……………………………………………………………………………...5

Dezvoltarea socială şi dezvoltarea personalităţii………………………………………….…….6

Crizele adolescentei……………………………………………………………………………..7

Concluzii…………………………………………………………………………………………10

2
I.Introducere:

Deşi fiecare etapă de vârstă îşi are valoarea și frumuseţea ei în evoluţia fiinţei umane
adolescenţa ocupă,totuşi, un loc important, căci este vârsta marilor întrebări, a viselor îndrăzneţe
și de ce nu și a crizelor existenţiale. Despre adolescenţă s-a scris foarte mult, fără a se găsi însă
explicaţii satisfăcătoare pentru toate întrebările şi problemele caracteristice acestei vârste.
Adolescenţa este cu siguranţă o etapă a schimbărilor. Din punct de vedere conceptual şi social
există o pronunţată tendinţă de a vedea adolescenţa ca pe o perioadă de discontinuitate marcantă
din viaţa noastră. În perioada adolescenţei are loc maturizarea fizică, intelectuală, maturizarea
emoţională, stabilirea unei identităţi personale, emanciparea faţă de părinţi.

Dintre teoreticienii cei mai importanţi care au analizat etapa adolescenţei amintim pe Eric
Erickson ce dezvoltă modelul psiho-social folosind conceptul de criză în adolescenţă, acesta
consideră formarea identităţii ca un proces inconştient de diferenţiere faţă de ceilalţi. Tot în
aceastã în această perioadă de criza apare definirea propriei fiinţe în timp şi spaţiu prin întrebări
precum: “Cine sunt eu? Încotro mă îndrept?”.Începând cu aceste întrebãri retorice pe care
adolescentul nostru și le adreseazã apar si primele crize ale adolescenţei.

,,Deşi nu există un consens între cercetători, nici măcar referitoare la stadiile cronologice de
dezvoltare ale copilului, totuşi majoritatea autorilor în abordarea aspectelor specifice
adolescenţei se referă la cele trei stadii importante de dezvoltare ontogenetică şi psihică a
copilului’’(Șchiopu, U., 1997, p. 206):

- Stadiul preadolescenţei/pubertăţii între 10-14 ani

- Stadiul adolescenţei propriu-zise între 14-18 ani

- Stadiul adolescenţei prelungite/postadolescenţei între 18-25 ani

3
Studiu de caz:

C.A are 16 ani este elevã în clasa a 10 a la un liceu din Pucioasa. Până în urmă cu un an situaţia
ei şcolară era foarte bună, ea avea printre primele 5 medii din clasă. În acest an evoluţia ei
şcolară a scăzut dramatic.De câteva luni nu mai învaţã asa cum o fãcea inainte, stã numai în
camera ei , nu mai vrea sã mai mãnânce , nu povestește pãrinţilor despre grupul sãu de prieteni,a
început sã fumeze,absenteazã de la ore și are uneori un limbaj foarte agresiv Mama Anei este
îngrijorată de evoluţia fiicei ei, însă toate eforturile sale de a discuta sau de a-şi controla fiica s-
au soldat cu eşec deoarece Ana refuză să vorbească cu mama sa În fiecare zi C.A are discuţii cu
mama ei in legãturã cu vestimentaţia,comportamentul și machiajul excesiv pe care tânãra îl
folosește. A fãcut o fixaţie pe felul în care aratã, iar mama ei nu este deloc mulţumitã de felul în
care se comportã fiica ei.C.A se ceartã tot timpul cu mama ei .În urma discuţiilor cu consilierul
școlar acesta ii spune doamnei C.L cã fiica sa trece printr-o perioadã de crizã a adolescenţei și o
îndrumã pe mamã sã discute tot mai mult cu fiica ei despre problemele pe care le întâmpinã
indiferent de natura lor.

II.CUPRINS:

Trebuie subliniat totuși faptul că în adolescenţă se trece prin intense schimbări biopsihologice,
de status şi de rol social, cărora tânărul adolescent trebuie să le facă faţă, dar pentru care nu are
încă o înarmare psihică satisfăcătoare adolescentul nostru se confruntã cu diferite ,,crize”.

Concomitent are loc o creştere impetuoasă a forţelor interne, a mecanismelor de cunoaştere,

orientare, înţelegere, o multiplicare şi creştere a aptitudinilor, aspiraţiilor, dorinţelor, intereselor
şi creativităţii etc. Datorită sesizării modificărilor de forţă şi de condiţionare generală a existenţei
adolescentului, începe să i se dezvolte dorinţa de cunoaştere de sine, cu sentimentul că a fost
parcursă o foarte mare distanţă de la copilărie. Adolescentul sesizează neliniştit caracteristicile
obscure, ale propriului organism, ale propriei inteligenţe, sensibilităţi etc. El trăieşte într-o
oarecare anxietate această situaţie de profunde schimbări dar pe care adolescentul nostru își
dorește să o înţeleagă şi să o descifreze. În aceste condiţii i se dezvoltă deosebit de mult
conştiinţa de sine, dar şi dorinţa fierbinte de a deveni o persoană respectabilă, respectată la
rândul ei și contribuantă în viaţa socială, adultă.

4
 Pentru a conștientiza perioada de crizã a adolescenţei este necesarã parcurgea dezvoltãrii atât
din punct de vedere fizic,psihic cât și social.

Dezvoltarea fizicã:

„În legatură cu acest aspect al dezvoltării, H. Lehalle spune că schimbările biologice nu mai
sunt spectaculoase, dar cele psihice devin mai intense. Acesta continuă şi în adolescenţă, însă cu
ritmuri mai scăzute. La sfârşitul stadiului se ajunge la o înălţime medie între 170cm şi 177cm la
băieţi, iar la fete între 162cm şi 168 cm. Mai ales în mediul urban creşterea în înălţime este mai
accentuată. Creşterea în greutate este la băieţi în jur de 60-65 kg, iar la fete este puternic
influenţată de modelele culturale. Procesele de osificare se continuă şi se desăvârşesc la nivelul
coloanei vertebrale, adică se osifică apofizele vertebrelor şi plăcuţele intervertebrale şi astfel
creşte rezistenţa generală a sistemului osos. Se produce osificarea sternului (partea superioară se
va osifica definitiv între 20 şi 25 ani), a oaselor lungi ale membrelor. La nivelul facial se
realizează armonizarea trăsăturilor. Sistemul muscular se dezvoltă mai ales sub raport funcţional,
adică al capacităţii crescute de tonus şi al unui reglaj perfecţionat în producerea mişcărilor. Se
atinge o armonie generală a întregului organism şi o frumuseţe fizică specifică acestui interval al
vieţii. Sistemul neuroendocrin se echilibrează şi se înregistrează un prim nivel al maturizării
sexuale. Sistemul nervos se perfecţioneză funcţional: creşte viteza de realizare a conexiunilor
nervoase şi posibilitatea de a fi organizate şi ierarhizate rapid. Se amplifică mai ales activitatea
lobilor frontali.” (Creţu, 2009, p.274)

Schimbările fizice şi modificările bruşte ale înfăţişării afectează conceptul de sine şi

personalitatea. Efectele unei maturizări prea rapide sau dimpotrivă prea lente îşi pun amprenta
asupra adolescentului, dar de obicei se “sting” la maturitate.
Dezvoltarea psihicã :

,, Luând în consideraţie aspectele generale ale întregii perioade, se pot evidenţia o serie de
caracteristici ce îi dau o notã de specificitate în raport cu celelalte etape ale vârstelor
umane.Astfel printer cele mai semnificative subliniem dezvoltarea conștiinţei și a conștiinţei de
sine,în care sunt implicate identitatea egoului și plasarea subiectului în realitate.Personalitatea
este alcãtuitã dintr-un nucleu format din eu și sine ceea ce îi dã un character de dualitate’’(Verza
1994 p 189)

5
 Pe plan subiectiv, psihologic are loc un proces de schimbare a imaginii de sine, care intră în
conjuncţie cu tendinţa adolescentului de a se autodefini. Această „creare” a unei noi identităţi are
loc, adesea, prin opoziţia faţă de imaginea adultului şi adoptarea unor norme sociale şi de grup
prezente la ceilalţi tineri din aceaşi generaţie. Schimbări majore apar şi în plan social:
adolescenţii petrec tot mai mult timp cu alte persoane de aceaşi vârstă şi petrec mult mai puţin
timp cu părinţii şi familia decât atunci când erau copii.

Totodată, adolescenţă este perioada în care se iau decizii importante pentru dezvoltarea
personalã şi se fac planuri cu privire la viitor. De exemplu, în perspectiva alegerii unei dezvoltãri
profesionale, adolescenţii trebuie să decidă ce tip de liceu doresc să urmeze, ce examene să dea,
dacă să urmeze sau nu studii universitare etc.

Chiar dacă adolescenţa este vârsta unor importante schimbări în viaţa unei persoane, nu este
obligatoriu să fie însoţită de conflicte şi crize adaptative dramatice. Cercetările realizate în
ultimii ani asupra adolescenţei au arătat cu claritate faptul că aceste caracteristici depind mai ales
de aspectul şi calitatea (autenticitatea) relaţiilor cu familia, şcoala şi grupul de prieteni, de
contextul mai larg, cultural şi social în care adolescentul se dezvoltă.

Indiferent cât de critică este trecerea de pragul acestei vârste, ea presupune cu necesitate
rezolvarea unor sarcini adaptative - “probleme de dezvoltare”, care fac posibilă apariţia nu doar
biologică ci şi psihologică a viitorului adult:dobândirea independenţei de părinţi,adaptarea la
propria maturizare sexuală,stabilirea unor relaţii de cooperare şi de lucru cu alte persoane, fără
însă a fi dominat de acestea,decizia şi pregătirea pentru o anumită vocaţie,dobândirea unui
sentiment al identităţii. Orice adolescent se confruntã cu aceste probleme înainte de a deveni
adult.
Dezvoltarea socială şi dezvoltarea personalităţii:

Una din sarcinile majore ale adolescenţei o reprezintă formarea unei identităţi personale,
înţelegerea propriei persoane drept o entitate distinctă de toţi ceilalţi, dar în acelaşi timp coerentă
şi integrată transsituaţional.
Centrarea pe prorpia persoană, legată de modificările fizice care au loc în pubertate şi de
descoperirea identităţii, poate pendula între narcisism şi ură pentru propria persoană /

6
autodepreciere. Dacă există o discrepanţă prea mare între conceptul de sine şi sinele ideal, pot
uşor apare anxietatea şi hipersensibilitatea.
Anxietăţile legate de viitor pot duce la diverse strategii de autoapărare:izolare emoţională, care
duce la pasivitate, apatie, cinism, scăderea nivelului de aspiraţii;negarea realităţii, cu retragerea
din orice competiţie, “îmbolnăvirea” în perioade de examene, perioade de indecizie şi de refuz al
problemelor stresante;fantasmare, vise cu ochii deschişi, pentru a compensa realitatea sau
dimpotrivă pentru a “suferi” ca un veritabil erou neînţeles, o victimă a propriului curaj;

Crizele adolescenţei :
,,Conceptul de crizã are semnificaţii aparte in domeniul sociologic și psihologic, fiind definit
ca ansamblul de fenomene tensionale(ca urmare a acumulãrilor cantitative) care marcheazã o
schimbare bruscã și semnificativã.Criza psihologicã, ce influenţeazã ceea ce numim criza
adolescenţei, semnaleazã momentul unei tulburãri de conduitã însoţitã de inadaptarea
socialã(criza negativisumului, de la 3 ani, criza pubertãţii),,(Dumitrașcu,2006 p 221)

Se foloseşte expresia „criză a adolescenţei” pentru totalitatea manifestărilor de comportament şi

atitudini copilăreşti ce persistă la adolescent, inclusiv pentru opoziţia lui făţişă sau interioară faţă
de reglementarea nouă în care trebuie să-şi satisfacă dorinţele şi trebuinţele. Cu alte cuvinte
2criza adolescenţei” exprimă nesiguranţa adolescentului faţă de noi trebuinţe şi cerinţele externe
şi interne ce se formulează în această perioadă, cerinţe şi trebunţe care se cer satisfăcute în
condiţii încă nesesizate deplin de către adolescent.

Stanley Hall a fost acela care a privit adolescenţa ca un fenomen psihologic de criză. Criza
personalităţii a fost considerată mult timp drept principala trăsătură a acestei perioade de vârstă,
fapt care a determinat pe unii autori să descrie în acest cadru o serie de "aspecte specifice",
determinate de tulburările adaptării adolescentului la mediu.
Criza adolescenţei apare adesea în urma respingerii modelelor adultului şi căutarea unor
modele proprii. În funcţie de succesul sau eşecul procesului de socializare la nivelul familiei,
şcolii sau grupurilor de apartenenţă adolescentul se poate confrunta cu unele dificultăţi care pot
orienta comportamentul acestuia într-o direcţie greşită. Astfel, adolescenţa va fi marcată de o

7
etapă a revoltei, în care tânărul va fi tentat să nu se mai supună regulilor părinţilor, profesorilor
va încerca sa facă tot posibilul pentru a se face remarcat, prin aspectul exterior, accentul pus pe
obiectele de vestimentaţie, sau chiar consumul de alcool, tutun, droguri, fuga de acasă
,comiterea unor infracţiuni pentru a demonstra că este pregătit să-şi asume rolul de persoană
adultă.
Cuvântul criza poate genera mai multe înţelesuri, in ceea ce urmeazã am sã ma refer la
tipurile de crize mai evidente si mai cunscute, legate de condiţia umanã.

,,Criza de originalitate’’ este o crizã de dezvoltare, de aceea are un caracter mai universal.Se
manifestã și este specificã perioadei pubertãţii și adolescenţei.Este criza cea mai complexã din
viaţa omului modern, pentru cã este provocatã de un fenomen complex de transformare a
copilului în adult, schimbândui-se starea biologicã de fond, statutul de vârstã,cel social, cel civil,
cel pivind ce se așteptã de la el dinspre societate dar și cerinţele lui noi legate de aceste schimbãri
și de antrenarea funcţionalã a identitãtţi sexuale,,(Schiopu,p 5)
Adolescentul considerã omul matur lipsit de orizont, de imaginaţie, conservator şi mărginit.
Cerinţa de originalitate este de fapt baza creării identităţii de sine.Criza de originalitate din
păcate însă, nu are doar o parte înclinată spre creaţie. Există cealaltă parte, care se manifestă acut
prin nonconformism, prin agresivitate şi decizii şocante, doar pentru a ieşi în evidenţă. De aici
originalitatea uneori prea mare în vestimentaţie şi coafuri,modul de ascultare a muzicii şi genuri
muzicale uneori de neînţeles pentru cei maturi.
Toţi tinerii trec prin forme mai puţin sau mai mult evidente de criză de originalitate. „Se
consideră că la aproximativ un sfert din adolescenţi, criza este mai puţin sesizabilă, iar în 1-2%
cazuri ia aspecte foarte dramatice sau, dimpotrivă, insesizabile”(Şchiopu, p 46)
Tot în cadul acestei crize are loc si consolidarea unei noi personalitãţi.Adolescentul nostru
este foarte preocpuat de felul in care aratã și felul în care se dezvoltã. După 14-15 ani „criza de
originalitate” se deplasează spre domeniile mai subtile, spirituale
În adolescenţă se vorbeşte frecvent şi despre crizele de autoritate. Tânărul caută să se
afirme, cere să (re)stabilească anumite drepturi.

În cadrul familiei, conflictele de autoritate iau de cele mai multe ori o formă banală: „La ce
vârstă ai voie să ieşi cu prietenii, să dai cu ruj, să fumezi prima ţigară?”, „La ce oră ai voie să te
întorci seara acasă?”. Dacă adolescentului i se stabileşte o anumită limită, el va fi tentat să o

8
depăşească. Pe de altă parte, părintele va face în aşa fel încât regulile impuse să fie respectate. Cu
cât nesiguranţa părinţilor cu privire la propriile decizii este mai mare, cu atât mai puternică este
opoziţia lor la încercarea de „eliberare” a adolescentului. Înăsprirea regulilor, dar şi îngăduinţa
excesivă înlătură posibilitatea unui dialog autentic. Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât
idealul adolescentului este să găsească în adult o fiinţă înzestrată cu forţă şi putere de judecată,
cu voinţă. Pe de altă parte, odată ce a a atins un anumit nivel de echilibru, adolescentul doreşte să
se apropie de părinţi. El încearcă să găsească printre adulţi un confident căruia să îi vorbească
despre flirturile sale, le solicită sfaturi, vrea să afle detalii din trecutul lor sentimental. Ar dori ca
discuţiile pe care le poartă cu adulţii despre diverse aspecte ale moralei sexuale să fie deschise,
sincere. De multe ori însă, adolescentul preferă să ascundă prima sa experienţă sexuală.

Având in vedere perioada de schimbări rapide biologice, psihologice şi sociale şi că trebuie

să ia decizii majore în aproape toate ariile vieţii adolescentul nostru trãiește o crizã criză de
identitate deoarece nu ştie foate bine cine este sau încotro se îndreaptă.
Adolescenţa se manifestă prin autoreflectare, prin conştiinţa că existenţa proprie se deosebeşte
substanţial de a celorlalţi oameni, reprezentând o valoare care trebuie preţuită şi respectată.
Adolescentul încearcă, cu înfrigurare, să se cunoască şi să se autoevalueze în raport cu realizările
sale şi ale altora. El se întreabă adeseori, ‘cine sunt eu?’, iar răspunsurile ce şi le dă se bazează pe
maturizarea intelectual-afectivă foarte evidentă pentru unii adolescenţi, chiar de la 16 ani, iar
pentru alţii la 18 ani
„Conceptualizarea luării deciziilor se referă la un set de procese care intervin atunci cînd o
persoană încearcă să îşi dea seama cum să atingă un anumit scop. După ce îşi stabileşte scopul,
individul generează un set de opţiuni fie căutându-le în memorie, fie consultând surse externe.
Apoi, el trebuie să evalueze opţiuni, să o aleagă pe cea mai bună ţi să o aplice. În final, persoana
în cauză se confruntă cu consecinţele propriei decizii.” (Adams, 2009, p. 271)

Există o serie de indicatori ai faptului că un adolescent a trecut de limitele uzualei “crize” a

vârstei şi intră deja în tipare atipice, problematice cum ar fi : suspendare, exmatriculare sau
scădere spectaculoasă în performanţa şcolară agresare verbală a celorlalţi, crize de furie
apartenenţa la un grup sau o “gaşcă” necorespunzătoare pierderea interesului pentru vechile
activitati care îi produceau placere, pentru sporturi sau alte hobby-uri probleme cu legea

9
depresie, izolare tentative de manipulare a adulţilor lipsă de motivaţie minciuni frecvente, lipsă
de onestitate, consum de droguri.

III.CONCLUZII :

Fiecare generaţie trăieşte în adolescenţă momentele sale de reconstituire interioară a

lumii şi vieţii şi a valorilor morale, sociale, economice, culturale etc.

Adolescenţa este o perioadă caracterizată prin probleme specifice, care trebuiesc

rezolvate pentru a putea face saltul la viaţa adultă – independenţa faţă de părinţi, adaptarea la
propria maturizare sexuală, dobândirea identităţii personale. Fiecare copil sau tânăr are un model
intern despre ce e “normal” sau “corect” să i se întâmple o dată cu venirea pubertăţii, şi despre
momentul când trebuie să traverseze toate schimbările fizice pe care le presupune aceasta. Cu cât
este mai mare discrepanţa dintre ceea ce crede el că ar trebui să i se întâmple şi ce i se întâmplă
în realitate, cu atât impactul psihologic al acestor schimbări este mai mare.

De la un adolescent la altul criza de originalitate se manifestă şi durează diferit. Durata şi

intensitatea ei nu pot fi în general prevăzute. Este de cele mai multe ori declanşată de evenimente
cu caracter mai puternic stresant, de o decepţie sau o umilire, de o întâlnire cu o întâmplare
încărcatã emoţional..
Consider că această perioadă prin care trece fiecare adolescent trebuie privită cu mare
atenţie de către părinţi, adolescenţii trebuiesc înţeleşi şi trataţi ca nişte ‘mici’ adulţi şi în niciun
caz ca nişte copii.

10
Bibliografie :

Adams, G. (2009). Psihologia adolescenței. Polirom, Iași

Crețu, T. (2009). Psihologia vârstelor. Polirom, Iași,

Dumitrașcu,H (2006) Dezvoltare umanã, Fundaţiei Axis,Iași

Șchiopu,U. (1979).Criza de originalitate la adolescenţi,Didacticã și Pedagogicã,București

Şchiopu, U.,Verza E., (1997): Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Verza E. (2000) ,Psihologia vârstelor,Ed. Pro Humanitate,București

11