UNIVERSITATEA DE PETROL SI GAZE-PLOIESTI

P.I.P.P.-I.D.
GRUPA 4610

PROBLEMELE FAMILIALE SI IMPACTUL LOR ASUPRA

DEZVOLTARII
PERSONALITATII COPILULUI PRESCOLAR

COORDONATOR:Lector univ. dr. MIHAELA SUDITU

CURSANT:Dumitru Emilia

1
 CUPRINS

Introducere.................................................................3
Rezumat.....................................................................4
Divortul si urmarileacestuia asupra copiilor................8
Violenta si agresivitatea............................................10
Abuzul.......................................................................15
Conditiile materiale....................................................20

2
 Motto : "In familie si pe genunchii mamei se formeaza ceea ce
este mai valoros pe lume - omul de caracter" Loisel

Multe din dificultăţile de adaptare şi integrare socială, atât ale

copilului cât şi ale adultului, îşi au originea în disfuncţiile familiare din
mica copilărie, ca şi în cele de mai târziu.
Conflictul conjugal sau lent, începând cu tensiuni emoţionale şi
defecte de comunicare între soţi şi sfârşind cu atitudini parentale
neconsensuale, modele educaţionale şi morale alterate sau deviate
(ex. comportamente agresive, alcoolismul, adulterul, abuzul sexual al
mamei sau al tatălui, patologia psihiatrică a unuia dintre soţi,
neparticiparea la suportul financiar al familiei, sărăcia endemică
favorizând insecuritatea biologică şi socială a copilului)- toate acestea
sunt de natură să producă fisuri şi răni adânci în structura
personalităţii copiilor, greu corectabile sau niciodată vindecabile.
In zilele noastre se vorbeste tot mai des de probleme , iar
toate aceste probleme se reflecta si asupra copiilor.
Intr-o societate in care majoritatea oamenilor nu-si urmaresc
decat propriile interese , intr-o societate in care aderarea la
“principiile” democratiei occidentale devanseaza respectarea
individului ca entitate umana, copilul nu-si gaseste locul ce ar trebui
sa il ocupe atat in familie cat si in societate.
Copilul trebuie respectat ca o persoana distincta, trebuie
respectat la fel ca si adultii.Ei au drepturi fundamentale , atat ca fiinte
omenesti cat si ca cetateni ai unui stat: dreptul la o viata
particulara,dreptul la intimidate, dreptul la o dezvoltare normala.

3
 Experienta a demonstrat ca principalele cauze raspunzatoare
de tulburarile in plan afectiv, mai ales in cazul copiilor, sunt regasite,
cel mai adesea in familie, acolo unde copilul isi petrece cea mai mare
parte a timpului( mai ales pana la 3 ani), acolo unde au loc primele
experiente si relatii cu terte persoane si unde este educat si format ca
om si personalitate.
In urma studiilor efectuate s-a demonstrat ca numarul copiilor
proveniti din familii dezorganizate,care sunt victime ale violentei in
familie, care sunt maltratati sunt in continua crestere si
comportamentul acestora este diferit de cel al copiilor care traiesc
intr-un mediu diferit de al lor.
Desi Romania se afla printre putinele tari din lume in care
legislatia interzice folosirea pedepselor fizice asupra copilului , totusi,
specialistii sunt de parere ca mai avem de lucrat la acest capitol ,
intrucat o mare parte a romanilor sunt inca de parere ca bataia “ e
rupta din rai”.
Jumatate din parintii romani folosesc bataia ca metoda de
disciplinare.In ciuda acestei legi, potrivit statisticilor publicate in
studiul “Abuzul si neglijarea copilului” (realizat in 2001 de
ANPDC,Banca Mondiala si OMS), se evidentiaza ca 47.2% din parinti
spun ca folosesc bataia ca metoda de disciplinare a copilului , iar
84% din copii declara ca sunt batuti de parinti.Pedepsele fizice
aplicate copiilor detin cea mai mare pondere in mediul rural.Astfel
87% din parintii de la sate ce au copii cu varste cuprinse intre 3 si 5
ani , respectiv 78% din parintii ce au copii de 6-7 ani , au declarat ca
le aplica acestora pedepse fizice.In mediul urban , violenta fizica are

4
o pondere mai mica(52.6% la copiii intre 6 si 7 ani si 50.2% la cei
intre 3 si 5 ani).
De asemenea , in 75% din scoli se inregistreaza fenomene de
violenta , iar 48.1% din copiii din institutii afirma ca sunt pedepsiti prin
bataie de catre personalul didactic, asa cum arata intr-un studiu
asupra violentei in scoala realizat de UNICEF, Ministerul Educatiei si
Cercetarii , Institutul de Stiinte ale Educatiei si Institutul
Criminalistic.Intr-un alt sudiu, realizat de Inspectoratul Scolar al
Municipiului Bucuresti, in decembrie 2005-ianuarie 2006, se arata ca
60% din elevi sunt agresati verbal si fizic in scoala si in familie.
Scopul cercetarii este care urmarirea schimbarilor de
comportament ale copiilor care traiesc in familii cu probleme
materiale, monoparentale, in familii unde se practica violenta si
agresivitatea,abuzul.
Daca copiii proveniti din astfel de familii au o personalitate
diferita decat a celorlalti copii, atunci mediul in care acestia traiesc
trebuie urmarit si schimbat pe cat posibil.
Cu cat acesti copii traiesc in mediul familial nefavorabil unei
dezvoltari armonioase cu atat personalitatea lor (si nu numai) va avea
de suferit.
Grupul familial este prima şi cea mai persistentă sursă de
influenţe care se exercită asupra sugarului şi chiar şi înainte de
naştere şi apoi asupra copilului mic pentru care, până la un anumit
moment, modurile de acţiune ale părinţilor şi familiei sale sunt
singurele care există, singurele pe care le cunosc. Copilul strânge
toate experienţele ulterioare, le înţelege şi reacţionează emoţional la
ele după bazele pe care i le-a furnizat familia. Se poate spune că

5
fiecare copil mic este oglinda universului său familial. Cheia modului
său de a vedea, de a simţi, de a intra în relaţie cu alte persoane,
poate fi găsită în particularităţiile contactului lui cu cei care au alcătuit
familia căreia îi aparţine. Sub influenţa acestui contact, fiecare individ
îşi construieşte prototipurile tuturor relaţiilor de subordonare,
complementaritate şi reciprocitate. Obişnuinţele, reacţiile pe care
copilul şi le însuşeşte în acest cadru < se amestecă atât de intim în el
încât le putem considera ca factori determinanţi ai constituţiei sale,
dificil de distins de factorii bilogici de origine genetică de care sunt
legaţi. > ( Anthony şi Koupernik, 1970, p.19, (2)). Influenţele
ulterioare le pot eventual modifica pe cele familiale, dar ele nu pot
niciodată şterge sau remodela într-o formă absolut nouă aceste prime
experienţe fundamentale.
Grupul familial care, prin pregnanţa sa pentru copil, prin
intensitatea legăturilor afective şi materiale care s-au înnodat, permite
iniţierea sa treptată în viaţa socială, are o dublă funcţie: protectoare şi
iniţiatoare. Orice copil capătă încredere în sine şi în alţii când este
susţinut de atenţia tutelară a persoanelor care îl înconjoară, care îl
iubesc şi care doresc dezvoltarea sa în direcţia afirmării propriului eu,
a propriului limbaj. Mişcările, complicitatea ludică, contactele cu
ceilalţi, întăresc sentimentul său de încredere. Vocile şi cuvintele
celor din familie, prezenţa lor şi interacţiunea cu ei, întăresc şi susţin
energia copilului.
În viaţa sa emoţională copilul are nevoie să simtă afecţiunea
părinţilor, să aibă certitudinea că va beneficia de câte ori are nevoie
de înţelegerea şi solicitudinea pe care o va găsi întotdeauna alături
de ai săi, < de confortul de a şti că nu este sfârşitul lumii chiar dacă

6
face ceva despre care ambii părinţi consideră că este greşit. Are, de
asemenea, nevoie de confortul de a şti că poate câteodată să facă o
năzbâtie, dar părinţii pot să-l controleze.> ( Kahn, 1971, p.95,(32)).
De asemenea, el simte nevoia să-şi exprime liber sentimentele
în relaţie cu persoanele apropiate, mai ales dacă ţinem cont şi de
faptul că copilul mic e mai aproape de implicarea în conflicte de
dragoste şi ură decât indivizii mai în vârstă care au învăţat deja ce
este şi nu este social acceptabil.
Cele mai acute probleme educative, culminand cu esecul
scolar provin din absenta sau ignorarea atentiei parintilor fata de
dezvoltarea si supravegherea copilului , dar mai ales datorita
<<eroziunii>> afective intalnite in familiile dezorganizate.Rolul familiei
ca principal mediu de dezvoltare psihica a copilului este foarte
important, indeosebi in etapele timpurii ale evolutiei si dezvoltarii
sale.Iata de ce o familie prea exigenta sau prea permisiva, cu un
nivel economic precar sau in care sunt prezente unele boli psihice,
alcoolismul, consumul de droguri, delicventa, violenta fizica sau
verbala, despartirile dintre soti sau concubinajul, genereaza
dezechilibre si tensiuni care influenteaza in mod direct procesul
evolutiei si dezvoltarii armonioase a membrilor ei minori. Pe de o
parte , specialistii sunt de parere ca divortul este pentru copil, cea
mai traumatizanta forma de dezorganizare a familiei deoarece acest
process, de cele mai multe ori ireversibil <<destarma>> toata
imaginea despre lume si viata, despre sine si despre ceilalti ,
construita de copil in mintea sa; pe de alta parte, copilul considera ca
este o lege a firii ca el sa aiba alaturi pe parintii sai, care au obligatia
de a-l ingriji si ocroti, parasirea caminului de catre unul dintre parinti

7
este ceva de neconceput pentru varsta lor frageda.
Părinţii servesc drept ghizi, educatori şi modele pentru copiii lor.
Separarea de partener sau familie este o situatie din ce in ce
mai des intalnita in societatea noastra.Desi pare a se banaliza prin
frecventa de care da dovada, parasirea , fie ca este ilegala sau
legala, prin divort, antreneaza o multime de efecte psihologice
negative asupra membrilor familiei si asupra familiei care mai ramane
in urma unui astfel de eveniment.
Lisa Parkinson, definea divortul ca un “complex psihosocial in
aceeasi masura in care este un proces juridic”. Ea identifica sase
dimensiuni ale experientei de divort: emotionala, legala, economica,
parentala, comunitara si psihologica.
In lucarea “Copiii din familii despartite:intre trauma si
speranta.Un studiu psihanalitic” psihologul si pedagogul austriac
Helmuth Fidgor constata ca obiectiile pe care psihologia le aduce
divortului si care sunt de foarte multe ori aproape de condamnarea
morala a parintilor ( parintii ar trebui sa se gandeasca mai intai de
toate la copii) par sa fie sprijinite de catre o multitudine de rezultate
obtinute de cercetarile ultimilor 10-15 ani, indreptate inspre tema
divortului si a influentei acestora asupra copiilor. Astfel s-a devedit ca
divortul parintilor si recasatorirea parintelui caruia i-a fost incredintat
copilul sunt cel mai des intalnite cauze ale simptomaticii care-i
determina pe respectivii parinti sa apeleze la serviciile de psihiatrie
infantile sau la alti specialisti (psihologi, consilieri scolari).
Cert este ca o familie dezorganizata nu-i mai poate oferi
copilului un climat afectiv si emotional cu efecte benefice asupra
personalitatii copiilor.

8
 Este universal cunoscut faptul ca in fata divortului copiii
reactioneaza diferit, de obicei le este foarte greu, iar ranile sunt mult
mai profunde decat ale celor doi parteneri care se despart. Fiecare
copil este unic, are propria sa personalitate, evolutie si ritm de
dezvoltare. In cazul unui divort, copiii de varsta prescolara pot
reactiona devenind foarte dependenti de parinte sau tematori cu
privire la momentele separarii. Schimbarile in obiceiurile lor de a
manca sau dormi sunt adesea un semn ca un copil trece printr-un
moment dificil. Uneori au accese de furie mai prelungite sau pot
plange mai usor decat in mod obisnuit.
“Copilul revelator” al esecului conjugal parental este aproape
intotdeauna imatur emitional, chiar daca uneori, compensator si sub
influenta altor factori el poate avea o evolutie intelectuala si
performationala buna sau chiar de exceptie.
Parintii nu realizeaza ca nu este suficient ca relaţia între copil
şi fiecare părinte să fie bună, fiind nevoie de o relaţie armonioasă şi
între părinţi. Altfel, neinţelegerile, conflictele şi agresiunile dintre
părinţi îl determină pe copil să trăiască într-un climat de tensiune şi
nervozitate, ceea ce duce la unele reacţii de nemulţumire şi protest
sau la dezvoltarea unui caracter închis. Se mai poate observa şi
faptul că imaginea acestora în ochii copilului se depreciază cu timpul,
astfel incat unul o sa fie favorizat , iar celalalt respins.
În urma unor cercetări efectuate pe un lot de copii cu vârste
cuprinse între 5 şi 11 ani, am putut constata că un procent foarte mic
de copii, din astfel de familii, are un nivel intelectual scăzut, iar între
cele două grupe formate, pe vârste, nu există nicio diferenţă
semnificativă. Ceea ce demonstrează că tipul de familie nu afectează

9
dezvoltarea inteligenţei. Preşcolarii din familiile dezorganizate sunt
inhibaţi, se simt dominaţi de acele tensiuni din familie, dar şi neglijaţi,
neapreciaţi, ba chiar excluşi uneori. Cu toate încercările pe care le
fac de a atrage atenţia asupra lor, din dorinţa de a se afirma, de a fi
băgaţi în seamă, de a se bucura şi ei de acea căldură părintească pe
care o bănuiesc doar, tânjind după ea, aşa cum văd la alţi copii. În
permanenţă au acea senzaţie că se află pe punctul de a pierde ceva,
poate chiar atenţia sau dragostea cuiva.
Tulburările de afectivitate sunt mai accentuate la prima grupă
a copiilor între 5-7 ani, decât în a doua de 7-11 ani, pentru că sunt
mai vulnerabili şi imaturi afectiv, resursele lor de adaptare şi apărare
fiind limitate. Chiar dacă dezorganizarea se datorează tatălui, el
rămâne pentru copil personajul cel mai important, el fiind bărbatul,
omul încărcat de semnificaţii afective, fie că sunt negative sau
pozitive, copilul îl iubeşte şi îl detestă în acelaşi timp.
Deci, putem conchide cu un concept la fel de important că aceşti
copii, chiar dacă sunt anxioşi, frustraţi, interiorizaţi, ei pot şi trebuie
ajutaţi neapărat.
O alta problema destul de importanta o reprezinta violenta si
agresivitatea.Destul de frecvent agresivitatea este asociata si chiar
confundata cu violenta. Violenta este o forma agresiva de
comportament care a existat de la inceputul comunitatii umane, dar
care azi a inceput sa capete proportii exagerate si ingrijoratoare.
Pedagogia puterii si a simtului de proprietate promoveaza
ideea ca pedepsele corporale sunt benefice si necesare in procesul
instructivo-educativ si ca , prin ele, ii vom invata pe copii sa-si
respecte parintii si sa-i asculte.

1
 Copiii care traiesc intr-o familie violenta ajung sa dezvolte
acelasi comportament ca si parintii lor.Indiferent de varsta , copiii sunt
invatati ca violenta este o metoda eficienta de a controla alti oameni.
Tolerarea violentei in familie , violente comise asupra femeilor
si copiilor face parte dintr-o traditie profana straveche, aceasta
practica eronata este “legitimata” ca o tactica de intimidare ,
apreciindu-se ca e absolut necesara ca vointa copiilor sa fie “franta”
pentru a-I invata cum “ se cuvine” sa se comporte.
Copiii din familiile violente invata ca:
- este acceptabil ca un barbat sa loveasca o femeie
- violenta este modul de a obtine ceea ce vrei
- oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie
- barbatii care pedepsesc femeile si copiii sunt masculi adevarati
- exprimarea sentimentelor inseamna slabiciune
La varsta prescolara , copiii cred ca totul se invarte in jurul lor
si este provocat de ei. Daca sunt martori ai violentelor sau
abuzului, pot crede ca ei l-au provocat.Unele studii au aratat ca
baietii prescolari au cele mai mari rate ale agresivitatii si cele mai
multe probleme somatice, fata de alte grupe de varsta.
Orice manifestare de protest sau indarjire din partea
copilului ,rezultata din aplicarea unor astefel de practici
“educationale”, e interpretata ca un indiciu al necesitatii de a recurge
la sanctiuni suplimentare. Asemenea abuzuri deformeaza si
mutileaza vointa umana, consecintele fiind deosebit de grave: copilul
(sau copilul devenit adult) ajunge sa fie sau complet indiferent sau
teribil de irascibil si agresiv.

1
 Copiii care au fost martori ai violentei in familie deseori devin
agresivi cu colegii, prietenii si profesorii.Ei tind sa fie neobedienti,
iritabili si usor de infuriate.Copiii care distrug obiectele si au tendinta
de a se implica in conflicte,pot dezvolta o personalitate delincventa la
adolescenta. Aceste comportamente sunt mai pronuntate la baieti ,
dar au fost identificate in numar semnificativ si la fete. Trebuie
accentuat faptul ca, chiar daca nu exista nici un dubiu ca copiii
martori si/sau victime ale violentei domestice sunt afectati in plan
comportamental , cognitive si emotional, cercetarile nu sunt foarte
conclusive in ceea ce priveste efectele definitive la nivelul sexului,
varstei sau stadiului de dezvoltare.Inconsistentele sugereaza ca sunt
mai multi factori care trebuie luati in considerare: durata si frecventa
violentelor, rolul copilului in familie, numarul separarilor si mutarilor,
dezavantajele sociale si economice.
Prezenta agresiunii si expunerea copilului la diferite forme de
abuz constituie argumente si factori de neliniste pentru toti cei care
sunt preocupati de sanatatea , educatia si viitorul copiilor.
Abuzurile comise asupra copiilor se soldeaza cu nopti bantuite de
cosmaruri , tipete de groaza, lacrimi innabusite, individualitati
reprimate si frante.
Expunerea copiilor la acte de violenta psihica, emotionala,
fizica, sexuala poate fi devastatoare pe termen lung.
Mai mult ca altadata, se observa la copiii prescolari o crestere
in intensitate a manifestarilor de violenta si agresiviate, exprimate cu
precadere prin actiuni fizice,verbale, prin refuzul de a colabora sau
coopera cu colegii, prin distrugerea unor jucarii sau prin adoptarea
unei conduite ostile.

1
 Stim ca pana la varsta de 2-3 ani, sentimentele de rautate sau
ura sufleteasca, copilareasca, nu au un obiect sau un subiect
concret.
Consideram ca unele forme de manifestare sunt in limitele
normalului , deoarece copiii de 2-3 ani sunt in totalitate dependenti de
parinti , si acestora le revine rolul de a intervene pentru a corecta
aceste comportamente, pentru a institui reguli, a stabili limite,
oferindu-le copiilor exemple corecte de comportament.Numai
procedand asa , aceste manifestari de rautate infantile vor fi de
scurta durata, nu vor evolua si mai ales, nu vor degenera in alte
sentimente.
O alta situatie tipica cu care ne confruntam si care duce la
aparitia violentei la copil este lipsa caldurii , a afectiunii si instalarea in
sufletul copilului a sentimentului ca nu este iubit , ca este neglijat.
Psihologia moderna considera ca “agresivitatea este o calitate
a organismelor vii, care pentru supravietuire , adaptare , dezvoltare ,
deci, ca o conditie a existentei , consta in actiunea acestora asupra
mediului inconjurator in scopul apararii , cautarii hranei , perpetuarii
speciei” (Dragomirescu, 1976, 80)
Din perspectiva psihologiei sociale, Nicolae Mitrofan (1996,
434) considera “ agresivitatea ca fiind o forma de conduita orientata
cu intentie catre obiecte , personae sau catre sine, in vederea
producerii unor prejudicii, a unor raniri , distrugeri sau daune”.
Sigmund Freud si Konrad Lorentz sustin ca agresivitatea
este innascuta, iar Leonark Bergowitz si John Dollard afirma ca
agresivitatea este un raspuns la o frustrare.

1
 Copiii de varsta prescolara reprezinta primul nivel al unei
societati in miniatura, in care se poate investiga in ce masura un
comportament deviant, agresiv, violent se poate transforma intr-un
comportament echilibrant sau in ce masura si in ce conditii, este
valabila reciproca.Personalitatea viitorilor adulti trebuie sa se dezvolte
pe deplin, iar copiii integrati in invatamantul de masa pe treapta cea
mai mica, invatamantul prescolar, trebuie sa dobandeasca o educatie
de calitate, inclusiv prin prisma combaterii manifestarilor unui
comportament agresiv la aceasta varsta.
Cum se stimuleaza agresivitatea copiilor? Prin imitatie. Copiii
imita actiunile parintilor , ale altor copii si ale eroilor din mass-media,
in special cand actiunea este recompensata si copilul admira si se
identifica cu acel model.Cand se generalizeaza , acest proces
creeaza ceea ce uneori se numeste scenarii cognitive pentru
rezolvarea problemelor sociale de zi cu zi intr-un mod automat si sunt
foarte rezistente la schimbare.Prin insensibilizarea la efectele
violentei.Cu cat copilul priveste mai multa violenta , cu atat accepta
ca valid un comportament agresiv. Mai mult , copiii care privesc
scene violente devin suspiciosi si se asteapta ca si altii sa se poarte
violent – o inclinatie atributionala care promoveaza comportamentul
agresiv.Copiii cu o expunere sporita la violenta vad lumea ca pe un
loc intunecos si sinistru si sunt predispusi sa exagereze posibilitatea
de a fi implicate intr-un act agresiv.
La agresivitate si ostilitate , copilul nu raspunde direct in raport
cu parintele agresor, ci indirect prin atitudini si chiar actiuni agresive
si autoagresive.

1
 Violenta manifestata in cadrul familiei si mai ales asupra
copiilor a atras tot mai mult atentia specialistilor care la randul lor au
incercat sa evidentieze structurile de personalitate specifice celor ce
maltrateaza copiii, mecanismele si dispozitivele motivationale care
sustin asemenea forme de conduita , consecintele imediate si de
perspectiva asupra sanatatii fizice si psihice a copiilor supusi unui
asemenea tratament. Neintelegerile , conflictele si agresiunile dintre
parinti il determina pe copil sa suporte o anumita nervozitate , sa
traiasca intr-un climat de tensiune , ceea ce duce la cresterea
reactiilor de prudenta si aparare fatisa ori la dezvoltarea unui caracter
inchis.
Simptome ca :neliniste generala, bulimie, devieri
comportamentale , dificultati in respectarea disciplinei scolare si
familiale, furt, stari anxioase , nervozitate accentuate , fobii, crestrea
potentialului agresiv, slaba concentrare a atentiei nu sunt considerate
ca manifestari datorate problemelor afective pe care le are copilul. Nu
este sufficient ca relatia individuala a copilului cu fiecare parinte sa fie
buna, el are nevoie si de o relatie armonioasa intre parinti.Uneori
ajustarea comportamentului echivaleaza cu tulburari ce apar in sfera
afectiva, volitiva, cognitive si de personalitate, iar aparitia acestor
tulburari poate fi atat de complexa incat sa necesite ajutor specializat
inca din perioada prescolaritatii pentru a evita cronicizarea unor stari
afective nocive si a unor practice comportamentale care pot
influenta , pe o durata mai mare de timp , dezvoltarea armonioasa a
personalitatii copilului .

1
 Abuzul cuprinde toate formele de violenta fizica sai psihica
savarsite impotriva copilului , orice comportament care implica
folosirea fortei si a superioritatii pentru a-l rani: bataia ,insultele,
umilinta, agresuinea sexuala, comportamentele cu conotatie sexuala
savarsite in prezenta copilului, intimidarea, lovirea, supunerea la
practice injositoare, munca fizica inadecvata varstei si capacitatilor
fizice, expunerea la pericole, alungarea de acasa, amenintarile,
neglijarea, obligarea la savarsirea unor acte gen furt, cersetorie,
prostitutie etc.
Abuzul emotional este cea mai frecventa forma de abuz a
copilului. Efectele abuzului emotional este insa croitor de destin
pentru copil.Un copil timid , neincrezator , incapabil sa se manifeste
la gradinita si mai tarziu la scoala, la locul de munca , cu partenerul
de viata , este un copil ranit de vorbe care nu i-au transmis dragostea
, ci ura , dorinta de a-l distruge. Aceasta este semnificatia cuvintelor
rastite, a ordinelor agresive date copilului caruia nu I se ingaduie
replica.Chiar si un obiect inofensiv care a fost asociat cu agresivitatea
poate stimula mai tarziu violenta.Majoritatea cazurilor de violenta se
petrec pe fondul consumului de alcool.Copiii agresati fizic sau psihic
manifesta dificultati de adaptare scolara si interpersonala, fug de
acasa sau de la scoala, au rezultate scazute, mergand pana la
abandon scolar.Ei sunt foarte timizi , dar in acelasi timp le este teama
si manifesta agresivitate fata de cei din jur.De asemenea , acesti
copii se confrunta cu scaderea atentiei si a puterii de concentrare,
anxietate generalizata, cosmaruri si dificultati de adormire, dureri de
cap, de stomac sau alte manifestari somatice ale emotiilor negative.

1
 Climatul familial joaca un rol important in explicarea existentei
unui comportamnet agresiv la copiii de varsta prescolara.
Abuzul fizic implica folosirea fortei fizice asupra copilului si
supunerea la munci dificile ce depasesc posibilitatile acestuia avand
ca rezultat vatamarea integritatii sale corporale.
Abuzul de orice natura asupra copilului aduce dupa sine grave
tulburari de comportament, intarzieri in dezvoltarea si manifestarea
agresivitatii sub cele doua forme: fizica si verbala, in relatiile cu
ceilalti.Zgomotele prea intense , violente, sunt terifiante pentru
copil.Ele sporesc spaima initiala a copilului.
Pentru ca vorbele , limbajul, devin un spatiu in care locuieste
copilul , inca de la nastere este foarte important modul cum se
vorbeste cu copilul ,de aici si pericolul vorbelor violente adresate
copilului.
Ce simte si gandeste copilul abuzat?
Culpabilitate.Considera ca permanent greseste si ca merita
pedepsele primate, ca este raspunzator de supararea parintilor.
Frica.Copilul supus frecvent agresiunilor, invata sa traiasca intr-o
asteptare anxioasa, intr-o stare de permanenta alerta, in special daca
face parte dintr-o familie in care intalnim violenta domestica, certurile
dintre parinti degenerand in violente care se rasfrang si asupra
copilului.Copilul nu doarme bine, nu se alimenteaza adecvat sau
sufficient, se imbolnaveste des, isi face foarte multe griji, asteptand in
orice clipa sa fie agresat.
Nedreptate.Copilul intelege ca cel puternic detine puterea, ca din
cauza inferioritatii sale fizice este victima, isi insuseste acest raport si
invata un model de comportament.Mai tarziu , cand dezvolatrea fizica

1
ii permite, isi exprima agresivitatea asupra celor mai slabi(copii,
animale).
Nu sunt iubit.Este greu ca un copil care este umilit, lovit,amenintat, sa
aiba incredere in adultul care il raneste.El va considera ca nu merita
iubirea adultului , ca nu este dorit,acceptat, iubit.Chiar daca parintele
ulterior regreta tratamentul aplicat copilului,copilul va ramane
permanent cu un sentiment de neincredere in acesta, deoarece i-a
dovedit ca este capabil sa il raneasca.
Ma voi razbuna.Uneori copilul este constient de faptul ca din cauza
inferioritatii fizice, nu se poate apara.De aceea , el tolereaza abuzul si
, in secret, incepe sa elaboreze planuri de razbunarepentru mai
tarziu.El nu este capabil sa ierte si sa treaca cu vederea ceea ce i se
intampla, deoarece nu i se arata un model de toleranta si
intelegere.Cand vine capabil sa-si domine intr-o mai mica sau mai
mare masura parintele, poate gasi o modalitate de razbunare:
sfidare, fuga de acasa, delicventa,sau atacuri violente.
Asta este normalitatea.Modelele de comportament se invata in
famile.De aceea este bine sa nu subestimam capacitatea copiilor de
a ne imita in cele mai mici amanuntecomportamentu(bun sau rau), cu
atat mai mult cu atat,la varste fragede, nu detine filtru cu ajutorul
caruia sa discarna binele de rau.Copilul crescut intr-o familie in care
se practica violenta invata ca aceasta e maniera in care oamenii
relationeaza,Aceasta este normalitatea.Odata insusita aceasta
credinta,ea se va reflecta in toate interactiunile sale.Mai tarziu, cand
va creste si isi va intemeia o familie, va aplica aceleasi metode,
convins fiind ca asa se procedeaza.Un exemplu dat copiilor este mai
valoros decat o mie de cuvinte.Chiar daca mesajul verbal dat

1
copilului este”te iubesc”, daca nu este sustinut si de comportamentul
parintelui, acest mesaj nu va valora nimic.De aceea uneori intalnim
parinti care se plang”i-am spus de mii de ori sa se poarte frumos”, “i-
am explicat de fiecare data sa nu se bata”, dar daca exemplu oferit a
fost altul, acesta i-a demonstrat cum se procedeaza in mod practic.
E mai bine sa mint.Copilul observa ca atunci cand greseste este
pedepsit,certat,batut,parintii nu iarta si nu tolereaza.De aceea, pentru
a evita pedepsele aspre, invata sa ascunda adevarul, sa il
denatureze.Curand, acesta devine un obicei care ii aduce
beneficii(evitarea pedepsei), pe care il transforma in convingere
personala “inseamna ca este bine sa minti”.Cand minciunile sunt
descoperite, copilul este din nou pedepsit, mai aspru chiar, pentru
minciuna.Asta nu il va face sa renunte la ea, ci sa se
perfectioneze,caci a vazut deja ca minciuna il scapa de cele mai
multe ori.Daca ajunge sa minta suficient de bine, nu va mai fi
pedepsit.
Studiile arata ca si lipsa parintilor afecteaza viata copilului ,
generand adevarate drame, de la comportament deviant, ticuri , pana
la tentative de suicid.Chiar daca nu ii lipseste nimic din punct de
vedere al alimentatiei, igienei, copilul simte ca nu are cine sa il
reprezinte.El are o incredere in sine scazuta, considera ca nu este
important, devine neascultator, agresiv si mai putin afectuosi. Copiii
de varsta prescolara sunt marcati de o mare tristete, de sentimente
de frustrare, confuzie si anxietate.

1
 O alta teorie ,abandonata, este cea care insista asupra
conditiilor economice, materiale. Realitatea arata ca nu numai copiii
proveniti din medii sarace au manifestari agresive, ci si cei din medii
si familii privilegiate.Factorul individual reprezinta un alt factor de care
trebuie sa tinem cont atunci cand incercam sa cautam cauzele care
determina tendintele agresive ale unui copil. Agresivitatea poate fi
privita si sub aspectul patologic , caz in care se disting doua forme: -
agresivitatea constitutionala , dependenta de zestrea ereditara si de
structura neuro- psihica ( debilitate mintala, hiperemotivitate, autism);
agresivitatea castigata, datorita unor factori si imprejurari
( traumatisme cranio- cerebrale, encefalopatii manifestate prin
descarcari agresive). Labilitatea afectiva reprezinta una din
caracteristicile personalitatii celor violenti , ea manifestandu-se prin:
sugestionarea rapida in raport cu impresiile de moment formate, lipsa
unei autonomii afective.De mare importanta este si aplicarea unui
management educational corect al grupei de copii de catre
educatoare.
F. Dubet spune ca indiferenta cadrelor didactice este cea mai
importanta manifestare a dispretului fata de copii.Sunt numeroase
cazurile in care copiii sufera ca urmare a unor judecati negative a
cadrului didactic , pentru ca ele vin sa intareasca propriul sentiment
de indoiala, de descurajare, de lipsa de incredere in fortele
proprii.Acest dispret, o data interiorizat, poate antrena un ansamblu
de consecinte in plan comportamental : lipsa de comunicare ,
pasivitate, indiferenta sau indisciplina si perturbarea ordinii,
dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.Folosirea tonului ridicat
, evaluarea neobiectiva, intimidarea , adresarea de jigniri ,

2
amenintarea , lovirea, nervozitatea permanenta , ironia, absenta
raspunsului la solicitari au consecinte mai garve la prescolari decat la
elevii mari.

Bibiografie:
Campania de informare”Parinte de nota 10”
Iren Eibl-eibesfeld,trad. Vasile Dem. Zamfirescu,Agresivitatea
umana.Studiu etologic.-Editura trei,bucuresti,2005
Mihaela Sterian-Agresivitatea mediatica si personalitatea
,Ed.Paideia,2006
Revista “Psihologia” , nr.5/2001
UNICEF, Ministerul Educatiei si Cercetarii , Institutul de Stiinte ale
Educatiei si Institutul Criminalistic.Inspectoratul Scolar al Municipiului
Bucuresti, in decembrie 2005-ianuarie 2006,Studiu “Violenta asupra
copiilor”
ANPDC,Banca Mondiala,OMS,Studiu “Abuzul si neglijarea
copilului”,2001
Nicolae Mitrofan, 1996
Helmuth Fidgor “Copiii din familii despartite: intre trauma si
speranta.Un studiu psihanalitic.”
Lisa Parkinson
Kahn,1971

2
2