UNIVERSITATEA „SPIRU-HARET”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI PEDAGOGIE – BRAŞOV

MASTERAT – CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ŞI EDUCAŢIONALĂ
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT – ONLINE
SEMESTRUL II

PORTOFOLIU

CONSILIEREA FAMILIEI

Titular de curs:
Conf. univ. dr. CORNELIA TATU

Masterand: Borşa Anamaria

1
 Divorţul şi impactul asupra copiilor

Oricat de comun incepe sa fie divortul in societatea noastra mai sunt din fericire si
copii care nu trebuie sa faca fata acestei realitati. Totusi problemele maritale nu sunt
singurele cauze ale conflictului in familie. Asa cum exista discrepante intre soti, asa pot
exista si intre parinti si copii.
Oricat de mult ar fi dorit divortul, el induce o serie de consecinte psihologice, morale,
materiale asupra partenerilor si asupra familiei implicate in divort. Cauzele cele mai frecvente
ale aparitiei divortului sunt: emanciparea economica a femeii, industrializarea, modernizarea,
schimbarea mentalitatii despre divort, infidelitatea, consumul exagerat de alcool, nepotrivirile
de caracter etc.
Cuplurile care se casatoresc astazi asteapta sa obtina prin casatorie fericire personala;
tocmai de aceea sperantele ridicate se transforma mult mai repede in reprosuri si deziluzii
pentru ca realitatea nu se potriveste asteptarilor. O alta cauza pare a fi boala, infirmitatea sau
somajul.
Majoritatea barbatilor se casatoresc mai repede decat femeile, in special dupa divort.
Femeile par a fi dominate mai mult de procese de constiinta si de tulburari psiho-fiziologice,
care fac mai probabila o perioada de pauza decat intrarea intr-o noua relatie.
Atat barbatii, cat si femeile care intra intr-un nou mariaj intampina mari dificultati si
daca nu gasesc persoana potrivita ajung la un nou divort, traind acut sentimental insingurarii.
Exista insa si persoane care nu se implica mult in casatorie si din aceasta cauza
despartirea se produce mai usor.
Societatea actuala promoveaza acest tip de individ si face din divort o realitate "la
moda" ceea ce duce atat la scaderea numarului de casatorii cat si la cresterea numarului de
divorturi. In cazul in care exista si copii, situatia se complica. Intrebarea care se naste este
"cine are mai mult de suferit parintii sau copiii?"

Copiii si divortul parintilor

Copiii fac fata divortului mult mai greu decat parintii. La inceput copiii nu vor ca
parintii sa divorteze; conflictul este mai mult al parintilor decat al copiilor. In timp ce parintii
au motive reale pentru separare, copiii (in special cei mici) inteleg arareori aceste motive, insa

2
nu detin nici un control asupra divortului. Decizii ca acelea referitoare la persoana cu care vor
locui sau cat de des isi pot vedea celalalt parinte nu sunt in mainile lor. In sfarsit, copiii, in
special cei mici, nu au suficienta maturitate emotionala pentru a putea trece printr-o asemenea
experienta care s-ar putea dovedi coplesitoare.
Copilul incepe sa-si puna o serie de intrebari carora nu le poate da un raspuns si nici nu
este ajutat sa o faca. Poate cea mai tuburatoare intrebare pe care si-o poate pune un copil aflat
in aceasta situatie este: "Eu cui apartin?". El se vede nevoit sa ramana cu un parinte chiar daca
il doreste pe celalalt. Daca ramane cu parintele dorit, copilul il poate culpabiliza pe celalalt,
dar se si poate autoculpabiliza, simtindu-se neiubit, respins, vinovat, fapt care-l poate face
complexat, revoltat sau chiar antisocial.
O alta problema fecventa este cea a identificarii in privinta rolului sexual - pot aparea
probleme de asumare corecta a identitatii, pot aparea orientarile de tip homosexual.
Adolescentii au parte de o serie de probleme speciale ca rezultat al divortului. Atunci
cand separarea are loc inainte ca adolescentul sa fi trecut prin perioada de criza, experienta
poate fi terifianta.
Totusi, ca si parintii, cei mai multi copii ajung sa accepte pana la urma divortul. Invata
sa puna o distanta intre ei si conflictul parintilor, sa fie realisti in legatura cu aceasta situatie si
sa o accepte. Insa trebuie sa ne intrebam: "Cu ce sacrificii?".
Adaptarea se produce mai usor atunci cand parintii se ocupa special sa le explice
copiilor divortul, sa le raspunda la intrebari si sa-i lase sa-si exprime deschis atitudinile si
sentimentele.
Trebuie specificat insa ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme
ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate
sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i determine
pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici continuarea unei
relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o atmosfera incarcata de
teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe ori mult mai daunatoare
pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort.
Familiile cu un potential conflictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si
psihomoral, afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a copiilor.
Copiii, din cauza crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit orice conflict
dintre parinti. Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale conflictuale din cadrul
familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea modelului parental si,
totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental in aceste situatii poate fi

3
respins in mod "activ" de copii, devenind model "negativ" care, treptat, poate conduce la
stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului antisocial.
Ideal ar fi cand se ia decizia divortului, situatia sa fie foarte bine cantarita si sa se tina
cont de impactul si de consecintele psihologice asupra copilului, de etapa de dezvoltare
psihologica in care se afla, si sa se ia masuri in acest sens. Asa cum in urma unui divort multe
persoane apeleaza la psiholog pentru a depasi acesta problema mult mai usor, cu atat mai mult
recomand acest lucru si in cazul copiilor care trec printr-o situatie familiala dificila.
Copilul se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, reactioneaza, isi pierde
increderea in parinti, se simte lipsit de protectia implicita pe care i-o ofereau acestia si se vede
pe sine ca abandonat, slab si vulnerabil in fata unei vieti din care a luat cunostinta doar cu
partea intunecata. Trauma divortului parintilor este ampla si se poate dezvolta impredictibil.
Nici unul din parinti nu isi recunoaste culpa, fapt care repercuteaza asupra inteligibilitatii
pentru copil a propriei situatii. Situatia devine si mai dramatica atunci cand copilul este pus sa
aleaga intre mama si tata. Copilul nu este o fiinta rationala, pentru ca nici parintii nu sunt. El
va fi de partea celui care-i ofera mai mult sau mai concret. Iar instanta e obligata prin lege sa
consemneze partajul afectiv al copilului.
Cele mai importante consecinte s-ar putea sintetiza in:
- tendinta de stigmatizare a copilului cu parinti divortati (mai mare in societatile
traditionale);
- efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini
fata de familie si munca;
- fenomenul de supraprotectie materna la baiatul ramas cu mama.
Investigand efectele divortului asupra copilului s-a ajuns la urmatoarele concluzii: (Petru Ilut,
2005);
- in cazul in care dupa divort copilul continua sistematic si pozitiv sa interactioneze cu
celalalt parinte nu exista diferente pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un
parinte si cel din familia biparentala;
- stima de sine a copilului este afectata mai mult ( negativ ) la familiile cu conflicte
decat la cele comportamentale. Ca familia monoparentala sa functioneze bine , intre parintii
divortati nu mai trebuie sa existe conflicte;
- comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt
afectate radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui;
- facand insa comparatie intre copii biparentali si monoparentali se observa ca ultimii
au performante scolare mai slabe , in cazul lor existand si cazuri mai multe de devianta;

4
 - impactul negativ al divortului asupra copilului depinde de mai multi factori:
- gradul de conflictualitate al familiei care s-a destramat:
- sanatatea mintala a parintilor;
- densitatea retelei sociale a actualei familii a copilului;
- varsta pe care a avut-o copilul la divort.
In afara de sugari si copii mici care inca nu constientizeaza ce se intampla , pentru copii
separarea este perceputa ca pe un fenomen extrem de neplacut: sunt ingrijorati ca nu stiu ce se
va intampla cu ei daca isi vor mai vedea bunicii si rudele parintelui care nu mai sta cu ei, daca
trebuie sa schimbe scoala si locuinta etc.
Unii isi asuma vina despartirii parintilor, altii ii invinovatesc pe parinti: pe tata care
pleaca, pe mama care l-a facut sa-si paraseasca familia.
Pentru copiii din familia in care exista diferite forme de violenta, divortul reprezinta o
eliberare. De multe ori din exterior este vazuta despartirea ca o eliberare dar in sufletul
copiilor ramane ca o amaraciune pentru tot restul vietii.
Cu toate ca sistemul juridic lucreaza conform principiului ca-i mai bine pentru copil, el
rezolva doar partial situatia, mai ales cu privire la litigiile legate de custodia si intretinerea
copiilor. Pentru acest motiv s-a cazut de acord pentru binele persoanelor implicate, mai ales
pentru copii sa functioneze institutia numita medierea divortului formata din persoane
specializate (asistenti sociali, consultanti si terapeuti maritali ) ce au drept sarcina asistarea
cuplului in timpul si dupa proces pentru a-si rezolva problemele personale, juridice, legate de
custodia si intretinerea copiilor.
Divortul lasa mari dureri in vietile celor care au decis sa plece pe carari diferite si, ce e
mai grav, el are in mod inevitabil un efect profund asupra copiilor. Despartirea parintilor
poate lasa copilului rani psihologice aproape de nevindecat, insa acest lucru depinde foarte
mult de modul in care parintii stiu sa faca fata situatiei.
de Laura Zaharia
Cei mai multi copii reactioneaza la divortul parintilor prin manifestarea unor semne de
suferinta, mai mult sau mai putin vizibile. Uneori au accese de furie mai prelungite sau pot
plange mai usor decat in mod obisnuit. Devin dintr-o data mai tematori cu privire la clipele
separarii, cum ar fi momentul lasarii la gradinita sau atunci cand trebuie sa mearga la culcare.
Pot aparea chiar si schimbari in obiceiurile culinare, semn ca cei mici trec printr-un moment
dificil. Divortul parintilor este o trauma majora pentru copii, care nu inteleg de ce unul dintre
parinti trebuie sa-i paraseasca. Iar psihologii spun foarte limpede: copiii ai caror parinti s-au
despartit au mari sanse sa treaca printr-un divort la randul lor.

5
 Schimbari de comportament
În primul rând apare simţul singurătăţii, copiilor li se pare că numănui nu-i pasă de el,
toţi îşi fac interesele iar părerea lui cu adecărat nu contează. În cazul divorţului părerile
copiilor sunt întotdeauna pentru păstrarea familiei, prezenţa ambilor părinţi. Absenţa unui
părinte întotdeauna va lăsa o lacună în inima copilului, care este singurătatea.
Se intampla sa apara si comportamente noi, cum ar fi suptul degetului, folosirea unui
limbaj de bebelus, udarea patului in timpul noptii, pierderea de obiecte, varsarea lucrurilor,
uitarea anumitor gesturi - toate expresii ale anxietatii sau ale furiei. Copiii mai mari, de varsta
scolara, manifesta de obicei aceleasi semne, insa pot avea si caracteristici mai fatise de manie,
ingrijorare sau tristete, cum la fel de bine pot afisa o atitudine de indiferenta.
'Ma simt vinovat!'
Deseori un copil se simte vinovat de problemele parintilor, astfel ca el adopta atitudinea
unui copil foarte cuminte, sperand ca in acest fel parintii nu se vor mai desparti. Exista insa si
cazuri de copii care devin dintr-o data agresivi sau ostili cu parintii. Daca aceasta perioada
dificila nu este gestionata cum trebuie, un copil poate ramane afectat pentru o perioada lunga
de timp sau chiar pentru totdeauna.
Neîncrederea faţă de sine, faţă de puterile proprii şi capacităţi personale sunt la fel o
consecinţă a divorţului părinţilor. Pentru că lipseşte educaţia permanentă a ambilor părinţi,
întotdeauna apare simţul de neîncredere în ceea ce face, frica că oamenii nu-l vor aborda
serios din pricina problemelor ce le are în familie.
Iata ce spune M. A. in varsta de 16 ani:
„A fost o perioada când familia noastra a trecut prin mari probleme care s-au soldat într-
un final cu divorţul părinţilor. Era greu pentru noi, insa aceasta nu a şters dragoste ce o port
pentru ambii părinţi. Nu am simţit acelasi lucru din partea lor, mai precis din partea tatălui
meu. Mă doare mult ruptura care s-a produs şi răceala care s-a lasăt peste relaţia noastră. Dar
acestea sunt implicaţiile divorţului: ruptură, nesiguranţă, neîncredere".
La investigarea unor situatii familiale extrem de nefavorabile, de exemplu familii in care
exista mari tensiuni, parinti care sunt neglijenti si abuzivi, s-au descoperit deseori probleme
serioase. De exemplu s-a constatat ca stresul si depresia parintilor au legatura cu dezvoltarea
atasamentului insecurizant la copii (Jarvais si Creasey, 1991, in A. Birch). Putem presupune
ca acest tip de atasament va fi la randul sau sursa de stres emotional atat pentru familie cat si
pentru viitoarele relatii ale copilului care va avea tendinta sa repete pattern-ul invatat.

6
  
Carlson si colab.,1989 (in A. Birch) examinand un esantion de copii neglijati si
inadecvat tratati au evidentiat faptul ca aproximativ 80% dintre ei au dezvoltat un atasament
dezorganizat si dezorientat (descris de Main si Soloman, 1986 si adaugat la clasificarea lui
Mary Ainsworth).
Este foarte probabil ca regimul stresant si contradictoriu dintr-un cadru familial abuziv
sa interfereze cu organizarea unui sistem eficient de atasament.
Nu este inca clar care sunt trasaturile cele mai importante ale comportamentului parental
in dezvoltare atasamentului securizant, in ce fel influenteaza calitatea relatiei dintre parinti,
nivelul de stres din familie, etc.
Putem aminti aici cateva dintre studiile care fac legatura dintre atasamentul timpuriu si
relatiile ulterioare pe care le stabilesc indivizii.
Rutter & Rutter, 1993, afirmau ca stabilirea unui tip de atasament in copilarie
influenteaza capacitatea viitorului adult de a fi parinte eficient.
Franz & co., 1991, au efectuat un studiu longitudinal pe o perioada de 36 de ani in care au
aratat ca atasamentul format in perioada copilariei era asociat cu o casnicie fericita si relatii
cordiale la varsta de 41 de ani. Nu se stie insa cu siguranta daca factorul determinant a fost
calitatea atasamentului timpuriu.
Parkes & co., 1991, au aratat ca adultii care au avut relatii dificile cu proprii parintii au
copii cu care au stabilit o relatie de atasament insecurizant. Dar si aici apar multe exceptii.
Main & co., 1985, concluzionau ca mamele care au avut o copilarie nefericita dar au o buna
relatie cu proprii copii erau capabile sa analizeze rational propriile experiente, pe cand cele
care au o relatie bazata pe atasament insecurizant cu proprii copii nu erau capabile sa
analizeze in mod rational propriile experiente.
Aceste studii ne ofera un posibil raspuns al legaturii dintre stresul emotional existent in
familie si care influenteaza nu doar parintii ci si copii, uneori in mod direct, alteori pe cai
ocolite, dar nu reprezinta o regula pentru ca existenta multiplelor exceptii indica influenta
altor factori determinanti in evolutia individului.
Daca efectele divortului pot fi dezorganizatoare pentru copil, in sensul in care
influenteaza calitatea adaptarii ulterioare, putem afirma ca el reprezinta un factor de stres care
actioneaza asupra dezvoltarii copilului, pe termen mai scurt sau mai lung, cu efecte mai
vizibile sau mai putin vizibile.Trebuie de aceea actionat in consecinta si luate masuri de
sustinere psihologica a copilului in timpul unui asemenea eveniment si de consiliere a familiei
pentru a actiona cat mai adecvat si cu efecte cat mai putin traumatizante pentru copil.

7
 BIBLIOGRAFIE:
Anthony Gidens – Sociologie , Editura BIC ALL,Bucuresti , 2001
Petru Ilut - Sociopsihologia si Antropologia familiei, Editura Polirom,
2005
Elisabeta Stanciulescu, Sociologia educatiei familiale (volumul I si II), Editura Polirom,
2002
Georgeta Ghebrea – Factori ce afecteaza stabilitatea cuplului marital,
www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf
Georgeta Ghebrea - Regim politic si viata privata (familia si politica
familiala in Romania), Universitatea Bucuresti, 2003
Maria Voinea – Sociologia familiei Editura Universitara Bucuresti, 1995
Xenia Costa-Foru – Cercetarea monografica a familiei, Editura Tritonic,
Bucuresti, 2004
Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu (coordonatori) Dictionar de sociologie,
Editura Babel, Bucuresti, 1993

8
 Plan de consiliere pentru familiile cu copii cu CES

In toată lumea, ca şi în România, angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia

copiilor este fundamentală pentru reuşita participării şcolare. La orice copil, în mod particular
la copiii cu cerinţe educative speciale, gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu şcoala
este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele şcolare obţinute de copii.
Psihopedagogia modernă centrată pe copil se bazează pe convingerea că familia este primul
educator şi cu cel mai mare potenţial de educare. Familiile copiilor cu CES sunt adesea
responsabile de copiii lor tot restul vieţii.
Un rol foarte important al şcolii în context este acela de a sprijini familiile să aibă
încredere în resursele proprii, pentru a face faţă greutăţilor cu care se confrunt
Implicarea familiilor în ameliorarea educaţiei copiilor cu CES a condus la multe
schimbări positive, adesea în modalităţi radicale. În România familiile şi asociaţiile de
persoane ori de părinţi ai copiilor cu dizabilităţi au contribuit în mod substanţial, mai ales
după 1990, la adoptarea unor măsuri de ameliorare a calităţii şcolarizării copiilor cu CES.
Donellan şi Mirrenda (1984, apud Shea şi Bauer, 1994) propun câteva standarde
fundamentale pentru programele de colaborare a părinţilor în educaţia specială:
- toate intervenţiile ar trebui să plece de la presupunerea că nu părinţii sunt cauza
dizabilităţilor copiilor lor; se are în vedere riscul ca părinţii să fie blamaţi pentru dizabilităţile
copiilor lor;
- cadrele didactice ar trebui să aplice criteriul celei mai puţin periculoase presupuneri; de
pildă, dacă un program educaţional utilizat de un părinte a fost ineficient, aceasta s-a
întâmplat nu pentru că familia a aplicat necorespunzător acest program;
- o explicaţie completă a dificultăţilor copilului la şcoală este esenţială pentru părinţi;
- niciun specialist sau cadru didactic nu ar trebui să le spună părinţilor că nu mai este
nimic de făcut pentru copilul lor;
- programele de intervenţie şi sprijin ar trebui să implice familiile la maximum. Ele ar
trebui să fie construite astfel încât să satisfacă nevoile copilului în contextual larg al nevoilor
familiei. Părinţii ar trebui să fie recunoscuţi ca fiind cei mai potriviţi în relatarea istoriei,
comportamentului şi nevoilor copilului. Ei ar trebui să aibă acces total la informaţiile
educaţionale şi la “diagnosticele” copilului.

9
 În multe ţări dezvoltate ale lumii părinţii au drepturi sporite (mai puternice decât cele
actuale în România) în ceea ce priveşte participarea la educaţie a copilului cu CES. În SUA,
de pildă, părinţii au dreptul de:
- a controla toate datele despre educaţia copilului lor;
- a face o evaluare independentă, o caracterizare a copilului lor ca elev;
- a primi înştiinţări scrise despre orice schimbare în identificarea, evaluarea şi orientarea
copilului lor sau despre orice schimbare în PEI (Planul Educaţional Individualizat) al
copilului;
- a participa în mod egal cu personalul şcolii în dezvoltarea şi revizuirea PEI a copilului.
Ca şi în cazul copiilor, familiile sunt foarte diferite; necesităţile lor de a fi sprijinite sau
posibilităţile de a oferi sprijin sunt extrem de diverse. Fiecare familie are potenţialul şi nevoile
sale unice, care trebuie valorizate corespunzător de către şcoală.
Comunicarea şi colaborarea eficientă dintre cadrele didactice şi părinţi se bazează pe
câteva elemente (Beckman, Newcomb, 1996, apud Step by Step, 2001):
- Respectul (reciproc) – poate fi modelat adesea de către cadrele didactice. Este
important să se plece de la premisa că părinţii sunt cei mai importanţi profesori din viaţa
copilului; respectul şi tactul dovedit de cadrul didactic faţă de complexitatea unor probleme
poate induce respectul reciproc;
- Atitudinea imparţială, care solicită gândirea pozitivă şi deschisă despre familii,
evitarea judecăţilor evaluative şi dezaprobatoare. Atitudinea imparţială înseamnă încurajarea
familiilor de către cadrele didactice să-şi evaluaze propriile decizii fără a influenţa cu propria
lor părere;
- Empatia faţă de părinte poate fi uşor sesizată de acesta prin deschiderea la dialog şi
comunicare sinceră.
Shea şi Bauer (op. cit.) descriu un continuum al activităţilor colaborative, bazate pe
următoarele elemente
- timpul disponibil în care aceste activităţi pot fi făcute;
- cantitatea şi calitatea dorită de implicare a persoanelor;
- calitatea sprijinului din partea personalului şcolii, pe care şi-o doresc părinţii şi pe care
o pot obţine.
Formele de colaborare şi sprijin reciproc între şcoală şi familie sunt:
* Activităţile de oferire a informaţiilor – în cadrul acestora familile primesc informaţii
din partea persoanelor autorizate (aviziere, scrisori şi bilete, carnete de corespondenţă,

10
telefoane, publicaţii / buletine periodice ale şcolii, diferite ştiri, programe de întâlnire cu
părinţii, şedinţe.
* Activităţile de împărtăşire a informaţiilor – cele mai obişnuite activităţi de acest tip
sunt şedinţele părinţi – cadru didactic. În educaţia cerinţelor speciale, şedinţele cu părinţi iau
foarte des forma unor şedinţe axate pe PEI. Se planifică acum activităţile de colaborare şi se
rezolvă problemele apărute în aplicarea planului. Informaţiile sunt oferite de asemenea prin
intermediul unor carnete în care se notează istoria devenirii copilului, performanţele acestuia,
dar şi problemele întâmpinate. Înformaţiile pot veni atât de la cadrul didactic la părinte, cât şi
invers.
* Sprijinul colaborativ pentru curriculum-ul şcolar – activităţile de sprijin presupun o
implicare activă a membrilor familiei în cadrul programelor şcolii. Cele mai obişnuite
activităţi de acest gen sunt intervenţiile comune familie –şcoală, în care membrii familiei
lucrează împreună cu cadrele didactice pentru fixarea obiectivelor PEI. Părinţii pot juca rolul
de profesori acasă şi pot supraveghea studiul suplimentar al copilului în scopul sprijinirii
derulării PEI sau a temelor şcolare.
* Colaborarea cu comunitatea şcolară - presupune cooperarea pentru îndeplinirea unei
sarcini anume împreună, membrii familiei şi cadrele didactice. În cardul acestei colaborări,
membrii familiei pot juca rolul în cadrul şcolii de instructori, voluntar, membri de comitet de
intervenţie, tutori, instructori de “minipredare”, asistenţă în cadrul călătoriilor în afara şcolii,
ajutor în pregătirea materialelor didactice şi echipamentului necesar.
* Pregătirea părinţilor – cere atât părinţilor cât şi specialiştilor să-şi aloce timp pentru
pregătirea şi programele educaţionale ce vor fi aplicate. Pregătirea părinţilor este o activitate
foarte constructivă deoarece implică învăţarea şi acumularea cunoştinţelor şi tehnicilor
folositoare părinţilor în schimbarea comportamentelor neadecvate ale copiilor. Sensibilizarea
părinţilor pentru obiectivele, ţintele, abilităţile programelor este esenţială în educarea şi
pregătirea acestora.
Situaţiile de non-colaborare între şcoală şi familie sunt frecvente. Ele sunt cauzate de
motive diverse, de percepţii diferite ale părinţilor şi cadrelor didactice cu referire la valoarea
şcolii, a copiilor etc. În munca cu problemele părinţilor, Bemporad, Ratey şi O’Driscoll
(1987, apud Shea şi Bauer, 1994), susţin că există trei tipuri de asemenea probleme, cu care
şcoala se confruntă:
- problemene native ale părinţilor: vigoarea fizică şi energia psihică de a putea trăi şi
sprijini copilul care are o dizabilitate;

11
 - tendinţele psihologice de apărare folosite de părinţi pentru a face faţă epuizării, furiei
şi durerii survenite în urma necazurilor derivate din situaţia de părinte;
- apare o schimbare a experienţelor sociale ale părinţilor ca rezultat al dizabilităţii
copilului; adesea părinţii îşi alocă o mare parte de timp şi resurse financiare pentru a se
documenta singuri în problematică specifică dizabilităţii, pentru a căuta servicii de reabilitare
adecvate, pentru a încerca să devină chiar ei intervenanţi în ameliorarea unei situaţii.
Recunoaşterea complexităţii problemelor personale ale elevilor poate creşte
sensibilizarea cadrelor didactice faţă de nevoile părinţilor.
Sunt şi părinţi ale căror dificultăţi nu pot fi atenuate prin intervenţia cadrelor. Aceşti
părinţi trebuie orientaţi către specialişti calificaţi (consilieri, psihologi, psihopedagogi,
asistenţi sociali, medici etc.). Orientarea este binevenită atunci când părinţii:
- resimt probleme financiare;
- sunt implicaţi în neînţelegeri maritale sau alt gen de crize;
- simt deseori sentimente de neajutorare, disperare;
- cred că nu sunt pregătiţi pentru educarea copilului lor;
- sunt situaţi constant la nivele înalte de stress;
- încep deseori să se plângă mai degrabă de probleme personale decât de cele
manifestate de copil sau de programul educaţional al acestuia.
Modalităţi de stimulare a implicării familiale
• Invitarea părinţilor în activităţi la clasă poate înlesni o experienţă pozitivă prin:
- selectarea unei activităţi care poate fi demonstrată uşor;
- angajarea părinţilor să lucreze doar cu grupuri mici de copii (2-3);
- încurajarea bunei dispoziţii, a unei atmosfere relaxante;
- evitarea declarării de învingători;
- consilierea în îndrumarea comportamentului copiilor.
• Grupurile de sprijin constituite din părinţi (ai copiilor cu CES)
Părinţii acestor copii au nevoie de a se întâlni cu alţi părinţi care au copii cu CES, mai ales
dacă este vorba de probleme de acelaşi fel sau asemănătoare. Grupurile de sprijin constituite
din părinţi le oferă acestora şansa de a-şi comunica informaţii, de a da şi de a primi un suport
emoţional, de a lucra ca o echipă cu interese comune în favoarea copiilor.
Iniţiativa constituirii unor asemenea grupuri este bine să vină de la părinţi. Modalităţile
de organizare şi activităţile pe care şi le propune grupul de sprijin pot fi foarte diverse, în
funcţie de problematica şi potenţialul copiilor, ale şcolii, ale contextului comunitar etc. Ceea

12
ce este important şi esenţial în buna funcţionare a grupului este cultivarea sentimentului de
comunitate.
• Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor este foarte importantă, cel puţin din două
motive. Pe de o parte, părinţii copiilor cu CES au nevoie de mai multe informaţii pentru a se
putea implica, pe de altă parte multe din aceste informaţii pot fi dureroase.
• Implicarea părinţilor ca factori de decizie este esenţială.
Părinţii copiilor cu CES îşi stabilesc, cel mai adesea anterior venirii la şcoală (grădiniţă) relaţii
cu specialişti şi servicii ale comunităţii, sunt ei înşişi surse de informaţii, deci pe ansamblu
resurse importante pentru şcoală, pentru alţi părinţi. Informaţiile oferite de părinţi pot fi
incluse în modalităţi diverse de luare a deciziilor privitoare la copiii cu CES.
• Formarea unei echipe de sprijin care să includă şi părinţii.
Funcţionarea unor asemenea echipe formate din cadre didactice şi / sau diverşi specialişti este
optimizată dacă ele cuprind şi părintele copilului, ca şi cadrul didactic care predă la clasa
respectivă. Uneori chiar şi membri ai personalului nedidactic al şcolii pot aduce date utile la
reuniunile acestei echipe.
În concluzie, instituirea respectului reciproc, a relaţiilor empatice, ca bază a unei
colaborări autentice între cadrele didatice, elevi, familiile lor şi specialişti este un proces
complex, care cere timp, energie, prudenţă, adesea mult bun simţ şi bună credinţă. Este
important de menţionat că în acest proces nu numai copiii sunt cei care învaţă, ci şi adulţii.
Pornind de la ideea că reuşita oricărui demers este asigurată dacă acţiunea este bine
planificată, am pregătit un plan de acţiune oglindit în tabelul ce urmează.

Faza de lucru Conţinut Obiective Participanţi

1. Primul contact  Prima întâlnire  Cunoaşterea  Învăţătorul
familiei  Copilul
substitutive şi a  Familia
copilului substitutivă

2. Analiza generală  Colectarea unor  Realizarea unei  Învăţătorul

a situaţiei date de bază cu imagini de  Asistentul social
privire la copil şi ansamblu asupra  Medicul
situaţia familială situaţiei de viaţă a  Psihologul
familiei, precum şi  Familia
nevoile prioritare

13
 Faza de lucru Conţinut Obiective Participanţi
ale copilului. substitutivă
 Informaţii din  Colectarea de date
analize de dosar, sub aspect
convorbiri, psihosocial şi
observaţii şi alte medical.
surse.

3. Demararea  Realizarea unei  Stabilirea unei  Învăţătorul

procesului de relaţii de lucru relaţii de lucru  Familia
consiliere pentru consilierea corespunzătoare  Copilul
şi analiza cazului.  Psihologul
 Identificarea unor  Consilierea
posibile soluţii sau familiei în cadrul
ipoteze de lucru unui proces de
privind rezolvare a
soluţionarea problemelor sale.
cazului.
 Informarea familiei  Identificarea unor
cu privire la posibile resurse
serviciile care ar adecvate nevoilor
putea fi copilului şi
solicitate/utilizate familiei sale
şi de la cine,

4. Evaluarea  Realizarea  Evaluarea  Învăţător

complexă a evaluării complexe nevoilor de  Familie
copilului, a copilului. dezvoltare ale  Copil
familiei, a copilului.  Asistent social
mediului - sănătate  Psiholog
înconjurător - educaţie
 Medic
- socializare
 Rude
- psihomotrice
 Vecini
- comunicare

14
 Faza de lucru Conţinut Obiective Participanţi
- dezvoltare
cognitivă si
emoţională.
- dezvoltare
comportamentală
şi autonomie
personală şi socială.

 Realizarea  Evaluarea
diagnozei familiei familiei
 componenţa
 încadrarea în
muncă
 venituri
 locuinţă
 integrare socială
 istoricul şi
dinamica familiei
 puncte forte şi
puncte slabe ale
familiei
 Evaluarea
capacităţii
parentale
- îngrijirea de bază
- securitate
- stimulare şi căldură
emoţională
- ataşament
- îndrumare
- stil educaţional
5. Analiza de caz  Discuţii în cadrul  Analiza de caz  Directorul şcolii

15
 Faza de lucru Conţinut Obiective Participanţi
echipei  Stabilirea  Învăţătorul
pluridisciplinare domeniilor  Asistentul social
prioritare de  Psihologul
intervenţie şi  Profesori
formare
 Informaţii
 Întocmirea unui
raport scris

Bibliografie:

Traian Vrăşmaş, Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, 2004
Mary A. Favley, Curriculum bazat pe comunitate (traducere de Gabriela Chiroiu), Editura
Reninco, 2001
Eleanor Stokes Szanton, Educaţia centrată pe copil 0-3 ani, Iaşi, 1999
*** O lume demnă pentru copii, Editura Mark Link, Bucureşti, 2003
*** Carte pentru profesioniştii care lucrează cu părinţii, Editura Vanemonde, Bucureşti,
2005
*** Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli. Ghid managerial, Bucureşti, 1999
sursa imaginii : freeschoolclipart.com

Plan de consiliere pentru familia cu tineri consumatori de droguri

16
 Tinerii sunt mereu in cautare de aventuri, de distractie sau de experiente noi. De aici ar
putea pleca dorinta acestora de a consuma droguri, mai ales daca o fac din distractie. Cert
este, ca, odata intrati in acest joc al drogurilor, cu greu mai pot gasi iesirea. Pentru parinti,
exista cateva metode prin care v-ati putea da seama daca copilul dumneavoastra este sau nu
un consumator de droguri. Pentru a ajunge la o concluzie in acest sens, specialistii au creat un
chestionar adecvat consumatorilor de droguri si care se bazeaza pe semnele ce ar putea indica
utilizarea de droguri. Metode si sfaturi pentru imbunatatirea vietii de familie si pentru
eliminarea suspiciunilor legate de consumul de droguri:
1. Incercati sa fiti cat mai apropape de prietenii copilului dumneavoastra (o
solutie ar fi sa-i invitati o data pe saptamana la dumneavoastra acasa). Daca observati
ca prietenii lui nu mai sunt aceiasi sau ca au un comportament cu care dumneavoastra
nu sunteti de acord, incercati sa discutati cu copilul dumneavoastra pentru a afla care
sunt motivele pentru care si-a ales astfel de prieteni.
2. Fiti cat mai atenti cu apetitul sau orele de somn ale copilului. Cautati semne de
depresie sau de refugiu. Daca exista astfel de semne, nu le puneti imediat pe seama
drogurilor! Poate fi vorba de o perioada mai proasta sau mai obositoare.
3. Aflati daca interesul lui pentru activitatile favorite este acelasi. Daca observati
ca nu-si mai ocupa timpul cu ceea ce inainte ii placea sa faca, incercati sa aflati chiar
de la el cauza. Va veti da seama ca este o problema, in cazul in care raspunsul lui este
ezitant.
4. Ingrijorarea trebuie sa apara in momentul in care v-ati dat seama ca lipseste
prea des de acasa, ca rezultatele scolare nu mai sunt aceleasi sau ca numarul de
absente este destul de mare.
5. Vedeti daca copilul dumneavoastra a devenit mai neglijent cu propria-i
persoana si cu ingrijirea zilnica.
6. Analizati gradul de ostilitate din comportamentul copilului
7. Asigurati-va ca toate lucrurile din casa sunt la locul lor si ca nu va lipsesc bani.
8. Ocupati-va de curatenia din camera lui chiar daca inainte era el cel care o
facea. Poate veti gasi anumite indicii cum ar fi sticlute de medicamente, seringi,
brichete, tuburi din ambalaje de plastic...
9. Analizati-i cu atentie trasaturile fetei si vedeti daca are ochii rosii, fata palida
sau secretii nazale ca in cazul unei raceli.
10. Observati daca are intepaturi pe antebrati sau picioare.

17
 Factorii de protectie familiala previn consumul de droguri si aparitia unor
comportamente dezadaptative. Acestia sunt:
- Implicarea semnificativa a parintilor in viata copiilor
- Existenta unor norme familiale si modele de comportament clare si stabile
- Utilizarea modelelor disciplinare pozitive din parte parintilor
- Supravegherea comportamentului copiilor (grupul de prieteni, activitatile scolare si
extrascolare, etc.)
- Perceperea de catre copii a dezaprobarii familiale in legatura cu consumul de droguri
- Sprijinul parintilor cu privire la participarea copiilor la activitati de socializare

Literatura stiintifica poate oferi exemple de buna practica in domeniul prevenirii

consumului de droguri in familie. Obiectivele generale ale acestor programe initiate in scoli
sunt:
- reunirea parintilor elevilor;
- incurajarea unor comportamente parentale adecvate
- oferirea de informatii cu privire la riscurile asociate consumului de droguri.Sesiunile
de instruire cuprinse in aceste programe isi propun:
- Cresterea receptivitatii parintilor in privinta recunoasterii consumului de droguri la
copii: comportamente ciudate, schimbarea grupului de prieteni, scaderea rezultatelor la
invatatura, schimbari in aspectul fizic si al starii de sanatate.

Ce puteti face daca fiul / fiica dv. consuma droguri?

• absolut necesar: pastrati-va calmul;
• comunicati copilului îngrijorarea cu privire la schimbarile pe care le-ati observat la el;
• fiti un bun ascultator, încurajati copilul sa-si exprime sentimentele;
• un parinte bun este ascultator, intelegator si iertator;
• cititi, cautati informatii despre ce înseamna drogul si ce reprezinta în viata copilului
dumneavoastra;
• explicati calm copilului riscurile la care se expune prin consumul de drog;
• discutati de comun acord cum puteti rezolva aceasta situatie;
• adresati-va unui specialist care va poate îndruma în abordarea acestei probleme;
• vizitati impreuna un psiholog sau un specialist in dependente spre a discuta despre
problema consumului de droguri.

18
 • Priviti faptele: Copiii care învata de la parintii sau tutorii lor despre riscurile
consumului de droguri vor avea o sansa de 36% mai redusa de a fuma marijuana decât cei
care nu primesc aceste informatii. Sansa de a consuma inhalante scade cu 50%, în cazul
cocainei cu 56%, iar în cazul LSD cu 65%.
Ca si parinte, esti cea mai puternica influenta din viata copilului tau. Dar strategiile
parintesti anti-drog sunt rareori instinctive si de succes, chiar si pentru cei mai buni parinti.
Sfaturile care urmeaza te pot ajuta sa îti îndepartezi copilul de droguri, care în ziua de astazi
sunt aproape de ne-evitat.
Poti face ceva. Si poti începe chiar acum.
Srategie de lucru:
 Ca un bun parinte, ma implic!
Copiii care sunt apropiati de parintii lor sunt mai putin expusi comportamentelor de risc.
Cu cât te implici mai mult în vietile copiilor tai, cu atât se vor simti mai pusi în valoare si vor
fi mai dispusi sa îti raspunda.
1. Stabileste un „timp al vostru, împreuna”. Stabileste o rutina, un obicei saptamânal
regulat de a face ceva special cu copilul tau – chiar si ceva foarte simplu, cum ar fi a merge la
o înghetata.
2. Nu-ti fie teama sa întrebi unde se duce, cu cine se va întâlni si ce va face. Fa
cunostinta cu prietenii lui – si cu parintii acestora – pentru a le cunoaste activitatile.
3. Încearca sa fi acasa la sfârsitul orelor, atunci când copilul se întoarce acasa. „Zona
periculoasa” pentru consumul de droguri este intervalul de timp 16:00 – 18:00, atunci când nu
e nimeni prin preajma; daca reusesti, aranjeaza-ti un orar flexibil la locul de munca. Daca
copilul tau va veni cu prietenii, este bine sa fie supravegheati de un adult.
4. Mâncati împreuna cât de des puteti. Mesele sunt o ocazie excelenta de a discuta
despre evenimentele de peste zi, de a oferi suport si a strânge legaturile. Studiile arata ca acei
copii ale caror familii manânca împreuna cel putin de 5 ori pe saptamâna sunt mai putin
expusi riscului de consum de alcool sau droguri.
 Ca un bun parinte, invat sa comunic cu copilul meu!
Stii care este formatia muzicala preferata a copilului tau? Care sunt cele mai „tari”
chestii de pe la scoala? Cu cât comunici mai mult, cu atât copilul tau îti va vorbi cu mai multa
usurinta despre droguri sau alte subiecte sensibile.
1. Fii foarte ferm(a) în a arata copiilor tai ca nu doresti ca ei sa consume droguri.
Niciodata. Nicaieri. Nu lasa loc de interpretari. Si vorbeste des despre pericolele si

19
consecintele negative abuzului de alcool si droguri. Doar o data sau de doua ori pe an nu este
suficient.
2. Fii un ascultator mai bun. Întreaba – si încurajeaza întrebarile. Parafrazeaza ceea ce
copilul îti spune. Cere-i parerea în deciziile de familie. Arata-i dorinta de a asculta, asta îl va
face sa se simta mult mai confortabil în a se deschide în fata ta.
3. Da raspunsuri sincere. Nu inventa ceea nu stii; ofera-te sa te interesezi. Daca esti
întrebat(a) daca ai consumat vreodata droguri, spune-le singurul lucru important: ca nu doresti
ca ei sa consume droguri.
4. Foloseste-te de emisiunile TV, reclamele anti-drog, discutiile de la scoala etc. pentru
a putea introduce subiectul într-un mod natural, ne-fortat.
5. Nu reactiona într-un mod care ar putea taia sansa oricarei discutii ulterioare. Daca
copilul face afirmatii care te provoaca sau te socheaza, întoarce-le spre o discutie calma
despre: de ce copilul tau crede ca oamenii folosesc droguri sau daca efectul merita riscul.
6. Joaca roluri cu copilul tau si exerseaza moduri prin care se pot refuza drogurile sau
alcoolul în diferite situatii. Fii constient(a) cât de grele sunt astfel de situatii.
 Ca un bun parinte, sunt un exemplu pentru copil!
Fii un model, acea persoana care doresti sa fie si copilul tau. Ce mesaj anti-drog poate fi
mai puternic?
1. Fii un exemplu viu, zi de zi al sistemului tau de valori. Arata compasiunea,
onestitatea, generozitatea si deschiderea pe care doresti ca si copilul tau sa o aiba.
2. Adu-ti aminte ca nu se compara nimic cu „fa cum spun eu, nu cum fac eu” când este
vorba de droguri. Daca iei droguri, sau abuzezi repetat de alcool, nu te poti astepta ca copilul
tau sa-ti urmeze sfaturile. Cauta un ajutor profesional.
3. Analizeaza-ti comportamentul. Daca abuzezi de alcool sau droguri, ia aminte ca si
copiii tai vor încerca sa faca acelasi lucru. Sau daca râzi fara probleme la un film în care e
vorba de o persoana beata sau drogata, ce mesaj transmiti copilului tau?
 Ca un bun parinte, am reguli si tin la respectarea lor!
Copiii între 11 si 13 ani – vârste de risc ridicat pentru consumul de droguri – sunt din ce
în ce mai independenti. Totuti, în ciuda protestelor lor, au înca nevoie de structurare si
îndrumare; au nevoie ca tu sa le arati ca îti pasa destul de mult încât sa pui niste limite.
1. Creaza niste reguli – si discuta înca de la început consecintele încalcarii lor. Fati clare
asteptarile. Nu fa amenintari gratuite sau concesii de la reguli. Nu impune nici certuri sau
pedepse neasteptate.

20
 2. Stabileste un regulament si urmeaza-l cu strictete. Fii însa pregatit(a) sa negociezi în
ocazii speciale.
3. Controleaza-ti copiii la intervale regulate. Da-le o cartela de telefon sau un telefon
mobil pe care pot primi apeluri, împreuna cu reguli clare de utilizare.
4. Suna parintii copilului la care se tine o petrecere. În timpul petrecerii nu te teme sa te
opresti si tu când îti duci copilul pentru a saluta gazdele si a te asigura ca exista o
supraveghere a adultilor în casa.
5. Fa sa-i fie usor copilului sa plece de la o petrecere la care se consuma droguri. Spune-
i de la început ca fie tu, fie un alt adult, veti veni sa-l luati în momentul în care se va simti
neplacut. Mai târziu, fii pregatit (a) sa discuti cu el despre ceea ce s-a întâmplat la petrecere.
6. Ascultati instinctele. Nu te teme sa intervii daca instrinctul îti spune ca ceva rau se
petrece.
 Ca un bun parinte, imi laud si-mi rasplatesc copilul!
Ce poate încuraja mai mult un copil decât aprobarea primita din partea parintilor sai?
Cuvântul potrivit la momentul potrivit poate întari legatura care te ajuta sa-ti tii copilul
departe de droguri.
1. Rasplateste-l când e cuminte consistent si imediat. Exprimarea dragostei, a aprecierii
si a multumirii sunt cu bataie lunga. Chiar si copiii care se considera prea mari pentru a mai
primi îmbratisari se bucura de un cuvânt de multumire sau lauda.
2. Accentueaza pozitivul. Pune accent pe lucrurile pe care copilul tau le face cum
trebuie. Abtine-te de la tendinta de a fii critic (a). Afectiunea si respectul - a-l face pe copilul
tau sa se simta bine – vor accentua partile bune ale comportamentului acestuia, cu rezultate
mult mai bune decât jena sau confuzia.
Reguli care trebuie respectate de catre parinti pentru a preveni consumul de drog
in cadrul familiei:
• Daca ati avut in trecut o experienta legata de consumul de drog, impartasiti aceasta
informatie cu copilul dvs.
• Subliniati greselile, impactul negativ pe care l-au avut asupra vietii dumneavoastra,
inclusiv asupra familiei si prietenilor.
• Stabiliti reguli impotriva consumului de droguri in casa dumneavoastra.
• Cunoasteti care sunt prietenii copiilor si daca consuma sau nu droguri.
• Evitati ca proprii copii sa petreaca timp cu consumatori de drog.
• Intalniti-va cu parintii acestora si discutati despre acest subiect.
• Aflati unde sunt copiii dumneavoastra atunci cand nu sunt acasa.

21
 • Incurajati-ii sa practice sport sau alte activitati.
• Ajutati-i sa se simta bine cu ei insisi si sa-si cladeasca increderea in sine. Aceste
lucruri ii vor ajuta sa nu se implice in activitati legate de consumul de drog.
• Invatati semnele consumului de drog. Semnele includ schimbari de dispozitie care
aparent n-au nici un motiv, neglijenta, scaderea subita in greutate. Consumatorii de drog care
folosesc ace pentru a-si injecta drogurile tind sa poarte camasi, pulovere largi si lungi chiar
daca este foarte cald afara.
• Fiti atenti la rezultatele scolare, adolescentii sunt mult prea preocupati sa-si procure
droguri, sa-si otraveasca mintea, corpul.
• Fiti un bun exemplu pentru copii, nu consumati droguri/alcool, mai ales atunci cand
sunteti prost dispus/suparat.
• Daca sunteti implicati in consumul de drog, faceti-va o favoare dumneavoastra si
copiilor dumneavoastra, renuntati la ele.
• Cautati consiliere si discutati cu un profesionist despre problemele dumneavoastra
Familia reprezinta una din cele mai puternice resurse în lupta toxicodependentului cu
boala sa. Din pacate însa, drumul de la familia ca resursa pâna la angajarea ei într-un mod
eficient în aceasta lupta este presarat cu obstacole. Este binecunoscuta importanta pe care o
are familia în a influenta decizia persoanei dependente de a intra într-un program de
recuperare si de a-l urma pâna la capat.

BIBLIOGRAFIE:

22
 Ábram Zoltán, Mészáros Franciska, Enyedi Lajos, Consumul de droguri, alcool şi
fumatul la începutul mileniului la tinerii din Transilvania, în „Fekete Eden”, Institutul
Programelor de Cercetare, Cluj-Napoca, Editura Scientia, 103–131, 2002.
Albert-Lőrincz, Enikő, Adolescentul dezadaptat, Cluj-Napoca, Editura Komp-Press,
1999.
Albert-Lőrincz, Enikő, Albert Lőrincz, Márton, Szabó, Béla, Dégi L. Csaba,
Comportamentul de sănătate şi incidenţa consumului de droguri în rândul tinerilor din
Transilvania, în „Fekete Eden”, Institutul Programelor de Cercetare, Cluj-Napoca, Editura
Scientia, 13–103, 2002.
Consumul de droguri, alcool şi tutun în rândul preadolescenţilor şi adolescenţilor din
judeţul Mureş, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, Târgu-Mureş, 2002.
EMCDDA (European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction), Annual report
on the state of the drugs problem in the European Union and Norway, Office for Official
Publications of the European Communities, Luxembourg, 2002.
EMCDDA, Report on the drug situation in the candidate CEECs, Office for Officia.

23