Tema: Consecinţele violenţei domestice; impactul sărăciei şi şomajului asupra sistemului familial.

Dificultăţi familiale generate de conduitele delincvente ale minorilor. Consecinţele consumului de

alcool asupra vieţii de familie. Servicii de sprijinire şi educaţie a familiei.

SĂRĂCÍE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac.
2. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în
fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare.

Consecinţele psiho-comportamentale ale violenţei domestice asupra copilului.

Una din cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi formarea tinerilor în vederea
integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială. În cadrul grupului familial, părinţii exercită, direct sau
indirect, influenţe educaţional- formative ale propriilor copii.
Într-o familie normală, în interacţiunea copii- părinţi, aceştia din urmă se adaptează firesc trebuinţelor psiho-
afective şi fizice, necesare unei dezvoltări echilibrate, armonioase a minorilor. Perturbarea funcţiilor familiei
se petrece (în general) ca o stare de boală cronică ce se acutizează în momentele evenimentelor de violenţă.
Într-o familie violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă
ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.
Simptomatologia frecvent descrisă de către copiii- victime ale abuzului este următoarea:
 tulburări de somn şi coşmaruri (imagini legate de evenimentul abuzului reapar în timpul somnului sub
forma viselor şi a coşmarurilor). Tulburările de somn includ: insomniile, incapacitatea de relaxare şi
odihnă;
 anxietate generalizată;
 hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se află într-un loc similar cu cel în
care s-a produs evenimentul;
 evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de momentul evenimentului
traumatic.
Copiii din familiile violente învaţă că: este acceptabil ca un bărbat să lovească o femeie; violenţa este
modul de a obţine ceea ce vrei; oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie; bărbaţii care
pedepsesc femeile şi copiii sunt masculi adevăraţi; exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune; nu trebuie
să vorbească despre violenţă, să aibă încredere în sine, să simtă.
Copiii care trăiesc într-un mediu violent sunt martori ai ameninţărilor verbale, aruncării obiectelor,
bătăilor, ameninţărilor cu arme, torturării sexuale, încercărilor de sinucidere, crimelor. Copiii nu sunt numai
martori, ci pot fi şi victime în timpul acestor incidente.
Studiindu-se copiii care au ajuns în shelterele pentru victimele violenţei domestice, au fost observate
următoarele efecte ale violenţei, în funcţie de stadiul de dezvoltare, indiferent dacă un copil este martor sau
victimă a agresiunilor.
 Sugarii reacţionează la mediul din jurul lor; când sunt supăraţi, plâng, refuză mâncarea sau se închid
în sine şi sunt foarte susceptibili faţă de deprivarea emoţională.
 Copiii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaţiona cauzele de emoţii; prezintă
probleme de comportament cum ar fi îmbolnăviri frecvente, timiditate profundă, stima de sine scăzută
şi probleme sociale la grădiniţă cum ar fi loviri, muşcări sau contraziceri. La acest stadiu apar
diferenţele de gen.
 La vârsta preşcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor şi este provocat de ei. Dacă sunt martori
ai violenţelor sau abuzului, pot crede că ei le-au provocat. Unele studii au arătat că băieţii preşcolari au
cele mai mari rate ale agresivităţii şi cele mai multe probleme somatice, faţă de alte grupe de vârstă.
 Copiii de şcoală primară, în special în stadiul târziu, încep să înveţe că violenţa este calea cea mai
potrivită pentru a rezolva conflictele într-o relaţie. Deseori au probleme la teme iar la fetele din această
grupă de vârstă au fost identificate cele mai ridicate nivele de agresivitate şi depresie.
  Adolescenţii văd violenţa ca o problemă a părinţilor lor şi deseori consideră victima ca fiind vinovată.
Conflictele dintre părinţi au o influenţă profundă asupra dezvoltării adolescenţilor şi a
comportamentului lor ca adulţi şi este cel mai puternic predictor al delincvenţei violente.
Există numeroase efecte principale la copiii martori ai violenţei domestice şi unele efecte subtile. Cel mai
bine documentate şi notabile efecte sunt creşterea agitaţiei şi comportament agresiv, ca şi depresia şi
anxietatea.
1.  Comportament agresiv şi neobedient. Copiii care au fost martori ai violenţei în familie deseori devin
agresivi cu colegii, prietenii şi profesorii. Ei tind să fie neobedienţi, iritabili şi uşor de înfuriat. Copiii care
distrug obiectele şi au tendinţa de a se implica în conflicte, pot dezvolta o personalitate delincventă în
adolescenţă.
2.  Emoţii şi conflicte interioare. Problemele emoţionale interioare, cum ar fi anxietatea, depresia, stima de
sine scăzută, închiderea în sine şi letargia, au fost identificate la copiii expuşi la violenţa domestică. Alţi copii
prezintă afecţiuni somatice (suferinţe corporale, dureri şi îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste simptome
apar pentru că există o tensiune internă acumulată, la copiii care nu găsesc moduri de rezolvare a unor
probleme, care nu îşi pot exprima conflictele sau nu pot căuta ajutor.
3.  Efecte la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Alte studii au arătat că acei copii martori ai
violenţelor sunt influenţaţi la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Copiii care sunt sau au fost implicaţi
în incidente familiale violente sunt preocupaţi de această problemă şi nu se pot concentra asupra cerinţelor
educaţionale. Dezvoltarea lor socială poate fi afectată pentru că ei sunt foarte trişti, anxioşi sau prea
preocupaţi ca să se implice; sau tendinţa lor de a folosi strategii violente în rezolvarea problemelor
interpersonale îi fac nepopulari şi se simt respinşi.
4.  Stresul post-traumatic (post-traumatic stress disorder – PTSD). Studiile recente au demonstrat că mulţi
copii martori ai violenţelor prezinta PTSD. Definiţia tulburării post-traumatice, găsită în DSM-IV explică:
persoana care suferă de stres post-traumatic a fost expusă unei ameninţări cu moartea sau unei răniri/
ameninţări a integrităţii sale fizice; răspunsul persoanei include frica intensă, neputinţă sau oroare; în cazul
copiilor – comportament agitat sau dezorganizat. În plus, evenimentul este reexperimentat prin coşmaruri,
amintiri recurente ale evenimentului produse de anumite elemente sugestive, sunt prezente simptome ale unei
permanente stări de disconfort, cum ar fi dificultăţile în adormire, iritabilitatea, izbucnirile de furie, dificultăţi
de concentrare, hipervigilenţă şi o teamă exagerată. Mulţi copii care au fost expuşi la violenţe nu au cunoscut
niciodată un mediu calm, paşnic, chiar din copilărie.
Efectele asupra vieţii de familie
Violenţa domestică poate face membrii familiei să nu se simtă în siguranţă şi să îşi piardă încrederea. Poate
conduce la diminuarea respectului de sine şi poate, de asemenea, culmina cu o despărţire sau divorţ.
Efectele asupra părinţilor
Partenerul care este abuzat s-ar putea simţi:
 intimidat, stresat, anxios, ruşinat, vinovat, deprimat şi foarte singur;
 mai puţin capabil să facă faţă ca părinte;
 mai puţin capabil să facă faţă vieţii de zi cu zi.
Partenerul care comite abuzuri s-ar putea simţi:
 frustrat;
 foarte nervos şi greu de controlat;
 neapreciat de familie;
 mai puţin capabil de a fi părinte;
 foarte singur.
Efectele asupra copiilor
Traiul într-un mediu violent afectează copiii, atât fizic cât şi emoţional. Gravitatea consecinţelor asupra
lor depinde de vârsta copiilor şi durata perioadei în care au fost expuşi la violenţă. Poate fi greu pentru copii să
facă faţă tensiunilor de acasă, pe măsură ce situaţia continuă. Copiii de multe ori trăiesc într-o stare constantă
de anticipare, aşteptând ca abuzul să se întâmple oricând.
Efectele asupra copiilor pot include sentimente de teamă, neîncredere, ruşine, furie, neputinţă, stimă de
sine scăzută şi depresie. Copiii ar putea indica semne de stres, cum ar fi dureri de cap, dureri de stomac,
probleme de somn, coşmaruri şi enurezis (boală care se manifestă prin pierderea necontrolată a urinei).
  Copiii în aceste situaţii ar putea începe să creadă că violenţa domestică este normală şi că singura
modalitate de a obţine ceea ce îşi doresc este să o folosească. Ei pot ajunge să creadă că nu e nimic greşit în a
fi abuziv sau abuzat.
Alte efecte asupra copiilor:
 chiulul de la şcoală şi a petrece mai mult timp cu părintele rănit;
 fuga de la domiciliu;
 utilizarea de droguri şi alcool;
 limbaj şi comportament agresiv;
 performanţă slabă la şcoala;
 lipsa prietenilor;
 retragerea din activităţile de familie.
Cum să îţi ajuţi copiii. Copiii au nevoie de:
 protecţie împotriva abuzului fizic, emoţional şi verbal;
 să ştie că intimidarea, abuzul şi violenţa nu sunt acceptabile;
 încurajare pentru a vorbi despre sentimentele şi grijile lor;
 sprijin suplimentar de la un adult de încredere;
 sprijin la şcoală;
 ajutor profesionist în cazul în care prezintă semne de probleme comportamentale sau emoţionale;
 să fie asiguraţi că nu este vina lor;
 să fie asiguraţi că sunt iubiţi;
 să ştie unde să apeleze şi de unde pot primi ajutor în caz de urgenţă.
Sărăcia în R. Moldova a devenit extrem de pronunţată în anii de tranziţie. Moldova face parte din
numărul celor mai sărace opt ţări, şi anume: Moldova, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Kîrgîzstan, Mongolia,
Tajikistan şi Uzbekistan. Datele demonstrează că sărăcia în R. Moldova a afectat mai larg populaţia decât în
alte ţări din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică. De exemplu, dacă în 1999 în Rusia doar 40% din
populaţie se găsea sub pragul sărăciei, în Armenia – în jur de 55%, în R. Moldova - peste 70%.
Cauzele principale, care au contribuit la apariţia şi intensificarea sărăciei în R. Moldova.
- Deportări masive ale populaţiei.
- Foametea de după război.
- Şocul economic legat de destrămarea Uniunii Sovietice în 1991.
- Conflictul secesionist din stînga Nistrului şi, ca rezultat, problema integrităţii teritoriale.
- Şocul economic legat de criza economică din Rusia în 1998. Economia R. Moldova era strâns legată de
economia Rusiei în perioada anterioară proclamării independenţei, ceea ce a predestinat influenţa crizei din
Rusia asupra economiei R. Moldova.
- Poziţia geografică. Cu toate că expresia „Moldova are poziţie geografică favorabilă” a devenit proverbială,
în perioada de tranziţie acest lucru nu s-a dovedit a fi adevărat. În opinia noastră, fiind o ţară mică, fără resurse
naturale semnificative, R. Moldova nu prezintă un interes deosebit pentru comunitatea internaţională.
- Lipsa unor resurse naturale proprii, şi, drept urmare, dependenţa de importul lor. Importurile acoperă
96% din necesităţile energetice ale ţării. Gazul natural, importat în exclusivitate din Rusia, are cotă de 52%
din toate importurile energetice ale ţării. Combustibilul lichid constituie 29%, energia electrică – 13,8%,
combustibilul solid (în special cărbune) - 5,5%.
- Instabilitatea politică „cronică” şi lipsa voinţei politice de a implementa politici necesare în întregime, ce
a condus la încetinirea reformelor. Conform studilor BM, sărăcia este mai mare acolo unde reformele au fost
încetinite sau implementate parţial.
- Multitudinea planurilor naţionale. În total, în R. Moldova sunt în vigoare circa 350 de strategii, programe,
planuri, concepţii de activitate şi alte documente cu caracter strategic în variate domenii. Monitorizarea
implementării acestor documente nu era eficientă şi multe prevederi nu au fost realizate sau realizate cu o
întărziere semnificativă.
- Eşecul în aplicarea propriului scenariu de dezvoltare. Guvernele R. Moldova acceptau condiţiile şi
„reţetele de-a gata” propuse de către instituţiile internaţionale financiare, care nu întotdeauna luau în
considerare particularităţile ţării şi necesităţile specifice locale.
- Acumularea datoriilor financiare externe. Datoriile externe totale ale R. Moldova au constituit aproape
zero la începutul anilor 1990. În 1992, doar la un an de la proclamarea independenţei, R. Moldova a devenit
membră a împrumutat 16 mil. dolari SUA, suma fiind multiplicată de 13 ori între 1992-1993. În anul 2001
datoriile externe totale au constituit 113% din PIB, R. Moldova devenind una dintre cele mai îndatorate ţări
din regiune.
- Ineficienţa în colaborare cu donatorii străini.
- Utilizarea creditelor pentru consum curent.
- Ineficienţa în utilizarea banilor publici
- Şomajul este considerat drept cauză primară a sărăciei în ţară, şomerii fiind un potential nevalorificat de
resurse umane. Rata de angajare a populaţiei în economia în perioada de tranziţie era în declin, scăzînd de la
47,5% în 1990 pînă la 41,3% în 2001. Statul nu a realizat progrese în ceea ce priveşte crearea locurilor de
muncă.
- Privatizarea ineficientă. Privatizarea contra bonuri care a avut loc în ţară în 1994-1996, s-a dovedit a fi
ineficientă, deoarece a rezultat în stăpînirea fragmentară a întreprinderilor mari şi mijlocii.
- Dependenţa economiei de agricultură. Sectorul agrar, împreună cu industria alimentară şi cea a băuturilor, a
rămas o parte semnificativă a economiei ţării în perioada de tranziţie, constituind mai mult de 33% din PIB.
Agricultura fiind dependentă de factorii climaterici, a contribuit semnificativ la vulnerabilitatea economiei
Rep.
Alcoolismul este considerat o boală de familie pentru că suferă mai întâi cel care este consumator şi dependent
de alcool, iar apoi, în egală măsură sau mai mult, suferă partenerul de căsnicie, soţul sau soţia, şi nu în ultimul rând
copiii. Copiii părinţilor consumatori de alcool, încă de la naştere vin pe lume cu un organism slăbit, predispus la
îmbolnăvire. Această lege a eredităţii ruinează familiile, generaţiile şi poate distruge un întreg popor. Consumul de
alcool în perioada copilăriei, perioadă de dezvoltare, este o adevărată crimă. În anii critici ai adolescenţei, când
organismul se dezvoltă în forţă, alcoolul face ravagii în sistemul muscular, nervos şi osos, dar o influenţă tot atât de
nefastă o are şi asupra energiei spirituale, puterii voinţei şi formării caracterului.
Abuzul si dependenta de alcool nu au efecte doar asupra starii de sanatate a persoanei afectate.
Dependenta de bauturi alcoolice afecteaza in primul rand persoana care abuzeaza de alcool zi de zi, dar poate avea
efecte ravasitoare asupra intregii familiei. Daca alcoolicul are si copii, situatia sa va influenta negativ si dezvoltarea
micutilor. 
Alcoolismul este o boala ce poate fi tratata cu ajutor medical. La fel ca in cazul celor mai multe dependente, persoana
afectata este constienta de efectele negative ale abuzului zilnic, insa simte nevoie sa bea pana nu mai poate. 
Vezi care sunt modurile in care alcoolismul influenteaza negativ viata de familie.
1. bugetul familiei
Mai ales atunci cand familia are un buget mic sau traieste chiar aproape de pragul saraciei, alcoolismul unuia dintre
membri poate inrautati si mai mult situatia.
Cantitatile din ce in ce mai mari de bauturi alcoolice consumate de alcoolic pot destabiliza bugetul familiei si pot crea
datorii ce trebuie suportate de ceilalti membri ai familiei .
In afara de pericolul falimentului, nici dezalcoolizarea nu este complet gratuita si implica costuri legate de
medicamente.
Daca alcoolicul a continuat timp de ani de zile abuzurile, situatia sanatatii sale se poate inrautati, iar familia este nevoita
sa suporte cheltuielile medicale neacoperite de asigurare. 
Cand scapa complet de sub control, alcoolismul poate afecta si viata profesionala , astfel ca intreaga familie risca sa
piarda o sursa de venit.
2. Conflicte in familie
Traiul alaturi de un alcoolic nu este usor. Adesea, persoanele care abuzeaza de bauturile alcoolice, devin violente fizic si
psihic cu membrii familiei.
Starea psihica a alcoolicului poate fi afectata puternic si de sentimentele de vinovatie, care creeaza frustrari din ce in ce
mai mari, frustrari ce sunt refulate adesea pe cei mai apropiati. 
Depresia devine un adevarat pericol pentru ceilalti membri ai familiei, care observa tendintele de autodistrugere ale
alcoolicului, dar nu le pot stopa. 
3. Efectul asupra copiilor
Copiii care au un parinte alcoolic trec adesea prin clipe de cosmar. In afara de faptul ca sunt martori ai abuzurilor
parintelor si ai certurilor pe aceasta tema, copiii au de infruntat si cea mai mare presiune sociala. 
Atunci cand un parinte este alcoolic, copiii sunt expusi glumelor si rautatilor colegilor de scoala, iar evenimentele
sociale la care participa alaturi de parinti devin o tortura. 
Adesea, copiii cu un parinte alcoolic nu simt ca fac parte din familie si prezinta un risc mai mare de depresie.
Sentimentele de vinovatie, cauzate de ideea ca ei ar fi motivul pentru care parintele este alcoolic, pot duce la un cerc
vicios, in care copilul incepe sa bea pentru a scapa de realitatea creata de parintele alcoolic. 
In cazul in care copiii sunt abuzati verbal sau fizic in mod repetat de parintele alcoolic, responsabilitatea revine si
celuilalt parinte, care acepta un mediu impropriu pentru dezvoltarea armonioasa a copiilor.
Chiar daca dependenta de alcool poate fi greu de infrant, aceasta boala poate fi tratata cu succes, iar sprijinul moral al
familiei poate fi un ajutor inestimabil pentru alcoolicul care incearca sa renunte la dependenta.
Noţiunea de delincvenţă exprimă încălcarea normelor juridice cu caracter penal prin care sunt protejate cele
mai importante valori şi relaţii sociale. Delincvenţa este o formă de devianţă socială negativă, definită adesea şi prin
termenii de criminalitate şi infracţionalitate. În ce priveşte termenul delincvenţă juvenilă, în literatura de specialitate
există mai multe opinii. Conform legislaţiei Republicii Moldova, minorul delincvent este o persoană cu vârsta cuprinsă
între 14-18 ani, care a comis o crimă sau o acţiune pasibilă de pedeapsă. Menţionăm, însă, că în categoria de delincvenţă
juvenilă uneori sunt incluşi şi tineri mai mari de 18 ani, care manifestă comportamente deviante de la normele
convieţuirii sociale. Desfăşurarea unor activităţi eficiente de prevenire şi dezrădăcinare a fenomenelor delincvente
necesită, în primul rând, cunoaşterea temeinică a cauzelor ce le-au generat.

Consilierea familială este un tip de serviciu social specializat, astfel încât ea nu poate fi realizată decât de
specialişti formaţi în domeniul consilierii în asistenţă socială.
Consilierea familială reprezintă sprijinul social acordat familiilor care traversează o situaţie de criză, funcţională
sau nu, situaţie ce reclamă mobilizarea resurselor individuale şi sociale în scopul favorizării adaptării familiei la
schimbare.
Principiile care stau la baza activităţii serviciilor de zi sunt:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
b) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
c) respectarea demnităţii copilului;
d) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
e) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului;
f) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
g) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
h) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale;
i) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
j) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului.

Activităţile consilierilor se vor focaliza pe:

- consilierea părinţilor pentru depăşirea unor situaţii de dificultate (divorţ, pierderea locului de munca, conflicte
intrafamiliale, boli cronice, decesul unuia dintre soţi, etc.) care pun in pericol dezvoltarea copiilor sau care
generează riscuri de separare a copiilor de mediul lor familial,
- informarea părinţilor în vederea acoperirii nevoilor copiilor,
- consolidarea abilităţilor şi cunoştinţelor părinţilor privind îngrijirea şi educarea copilului,
- sprijinirea şi consilierea copiilor care au dificultati de dezvoltare si/sau integrare in familie, şcoala, grupuri
socio-profesionale.

Asistentul social de la nivelul Centrelor de consiliere si sprijin pentru părinţi si copii realizează pentru copil si
familie următoarele activitati:

a. asistenţa juridico-administrativă; aceasta se realizează cu colaborarea activa a clientului in funcţie de gradul sau de
autonomie. Asistentul social analizează situaţia administrativa a clientului, îl informează despre drepturile si obligaţiile
sale, ii explica natura documentelor administrative de care are nevoie (acte de stare civila, adeverinţe, certificate,
atestate), ii explica procedurile administrative, îl ajuta pe client sa isi administreze documentele si îl orientează spre
servicii specializate.
b. asistenta pentru obţinerea prestaţiilor (beneficii în bani: alocaţii, venitul minim garantat, alte ajutoare financiare):
asistentul social informează clientul despre drepturile lui, verifica/analizează resursele acestuia, împreuna cu clientul
face demersurile necesare pentru obţinerea de câtre acesta a prestaţiilor acordate conform legii.
c. acompanierea pentru găsirea sau păstrarea unei locuinţe: asistentul social evaluează dificultăţile clientului, gradul
de urgenta al situaţiei sale, îl informează pe client asupra drepturilor si obligaţiilor sale, asupra demersurilor pe care
trebuie sa le realizeze, asupra procedurilor necesare, pregăteşte clientul pentru cazul in care este nevoie de schimbarea
cadrului sau de viata.
d. susţinerea demersurilor de (re)integrare şcolara si profesionala: asistentul social tine seama de aşteptările si
opiniile clientului, evaluează situaţia clientului din punct de vedere şcolar si profesional, identifica instituţiile la care
poate apela clientul, sprijină accesul la structuri de invatamant si cursuri de formare profesionala, îl acompaniază pe
client in demersurile sale.
e. asistarea mamelor in cadrul maternităţilor si spitalelor de pediatrie: asistentul social evaluează situaţia familiei, o
informează asupra sprijinului care îi poate fi acordat, intermediază relaţia familiei cu instituţiile, autoritati, servicii
pentru mama si copil, dezvoltarea unei reţele de sprijin comunitar pentru părinţi si copii; consiliază familia asupra
modalităţilor concrete de sprijinire a tinerelor mame (in special a celor cu depresie post-partum): evitarea exercitării
unor presiuni inutile si a culpabilizării de către familie, impartirea intre membrii familiei a sarcinilor zilnice de îngrijire
a copilului, încurajarea mamei.
f. asistarea clienţilor cu dificultăţi psiho-sociale, persoane cu probleme psihologice, de comportament, dependente de
alcool, droguri, supuse abuzurilor din partea unor persoane, copii cu risc de separare de familie: Asistentul social
evaluează gradul in care relaţiile interpersonale sau izolarea perturba viata clientului, realizează întrevederi de tip psiho-
social (asculta, susţine, sprijină clientul in dezvoltarea de competente sociale), transmite informaţii asupra gravitaţii
stării clientului, informează clientul asupra drepturilor si posibilităţilor de sprijin precum si a instituţiilor competente,
consiliază clientul in raport cu situaţia sa actuala, face un inventar al resurselor posibile pentru client, realizează
împreuna cu clientul un proiect de schimbare a situaţiei sale de viata, identifica obstacolele care pot împiedica
schimbarea, îl susţine in situaţii de criza, propune resurse terapeutice.