Relatiile de atasament la tinerii cu comportament agresiv

In acest articol, am revizuit descoperirile majore din cercetari asupra tulburarilor

comportamentului agresiv in afara ariei atasamentului, si apoi am trecut la o revizuire mai
profunda a relatiilor timpurii de atasament la copiii agresivi. Pentru ca studiile de
atasament s-au concentrate asupra perioadei copilariei si a prescolaritatii, literature despre
atasament se extinde printr-o imagine longitudinala asupra tulburarilor decomportament
agresiv, amandoua dezvoltandu-se dintr-o contextualitate a primilor ani de viata intr-o
viziune extinsa a contextului relatiilor familiale cum au fost traite si reprezentate de-a
lungul dezvoltarii timpurii.
Tulburarilor de comportament agresiv sunt definite de 2 categorii de diagnostice in
DSM III R : tulburari opozitionale (ODD) si tulburari de comportament (CD). O
diagnosticare a ODD se bazeaza pe comportamente antisociale mai putin severe si mai
putin clare decat CD, cum ar fii : nesupunerea in fata autoritatii, istericale, spirit de
contradictie, un comportament provocator, pe cand o diagnosticare a CD cere mai multe
comportamente agresive si antisociale ca bataia, chiulul, furtul, minciuna sau incendierea.
Totusi, copiii cu varsta sub 6 ani rar se califica pentru un diagnostic de CD dar
majoritatea cu CD au antecedente de ODD. Studii epidemiologice asupra populatiei
generale estimeaza ca 6% din scolari prezinta CD si toate studiile ajung la concluzia ca la
varsta scolara, CD sunt de cateva ori mai frecvente la baieti decat la fete, intre 5% si 10%
la baieti si 1-3% la fete.
Intr-o revizuire recenta asupra dezvoltarii, Greenberg, Speltz, & DeKlyen ofera un
model de 4 factori ai etiologiei tulburarilor comportamentului agresiv. Acesti 4 factori
include actori de stress din familie, disciplina, caracteristici ale copilului ca
temperamental sau probleme neurobiologice, si relatii le de atasament. Indicii de stress
familial, cum ar fi conflictele din cuplu, parinte singur, venit mic, educatie precara si
membrii numerosi, par a fi asociati cu cresterea ratei tulburarilor la copii in general.
Oricum, indicii cumulativi ai adversitatii familiale, pot fii in mod particular strans legati
de CD. Intr-un studiu asupra 300 de copii germani, Blanz, Schmidt, si Esser afla ca la
varsta de 13 ani, CD, dar nu si ADHD, au fost prezise de scorul familiei la Rutter’s
Cumulative Family Adversity index aplicat la 8 ani. Cu privire la psihopatologia
parentala, copiii cu CD sau cu CD si ADHD au mai degraba parinti cu o tulburare
diagnosticata, mai ales tulburare de personalitate antisociala, depresie severa, sau abuzz
de substante, decat copiii care au doar ADHD.
Una dintre cele mai bune descoperiri documentate din domeniul psihopatologiei
copilului este relatia puternica dintre disciplina ineficienta si aspra data de parinti si
tulburarile de comportament agresiv. Aceasta relatie a fost raportata la varsta de 2 – 3 ani
si a fost imbratisata in majoritatea teoriilor despre etiologia CD.
Copiii de varsta scolara cu CD severe manifesta de asemenea de timpuriu probleme
decitit si deficiente in aptitudinile verbale. Moffit, intr-o revizuire a 47 studii publicate,
conclude ca cea mai puternica descoperire in studiul comportamentului antisocial este un
deficit de IQ de o.50 de deviere standard, sau 8 puncte, comparativ cu colegii fara devieri
comportamentale. Acest deficit se manifesta in primul rand la subtestele verbale, asa ca
IQ performantei depaseste constant IQ ul verbal la grupurile delicvente. Relatiile cauzale
dintre functionarea neuropsihologica, realizarile scolare, mediul familial, si
comportamentul agresiv, raman neclare, cu efecte tranzactionale complexe implicate. In
ceea ce priveste rolul factorilor genetici in etilogia tulburarilor de comportament agresiv,
literatura de specialitate este neconcludenta, de asemenea un effect al mediului a fost
tintit in studiile gemene ale CD. Efectul puternic al genului asupra incidentei tulburarilor
agresive sugereaza tulburarile au in aceeasi masure si cause biologice si cause de mediu.
Componenta antisociala a tuburarilor exterioriyate pare sa se stabilizeze de a lungul
timpului. Olweus, revizuind o duzina de studii longitudinale asupra copiilor de scoala
pana la adulti, concluzioneaza ca masurarea comportamentului antisocial au cam acelasi
test + retest ca masurarea inteligentei din copilarie. Cam jumatate din copiii cu probleme
timpurii continua cu o traiectorie de agresivitate cronica, si acesti copii cu o agresivitate
cronica tind sa fie cei care prezinta primele simptome in timpul prescolaritatii, care
preyinta o varietate si o frecventa ridicata a acestor simptome timpurii in mai multe
situatii, atat acasa cat si la scoala, care prezinta de asememnea de timpuriu comportament
hiperactiv si care dezvolta comportamente antisociale ascunse ca furtul si minciuna, inca
din primii ani de scoala. Recent, stabilitatea intergeneratii a comportamentului agresiv
este asociat cu comportamentul parental negativ. Eron, Ledfkovitz, si Walder au
descoperit ca, copiii agresivi de 8 ani, repetea practicile parentale sarace ale propriilor
parinti, cand au fost vazuti la varsta de 30 de ani.
In functie de inceperea timpurie a comportamentelor agresive, Patterson si Bank a
impartit baietii si adolescentii cu CD in doua grupuri: care au inceput timpuriu si care au
inceput tarziu. Literatura despre atasamant are3 in mod curent de oferit in ceea ce
priveste conceptualizarea mediului familial al celor cu un inceput timpuriu, printre acestia
la unii comportamentele agresive incepand in perioada prescolaritatii. In modelul lui
Patterson si Bank despre cei care incep de timpuriu, la Pasul 1, nteractiunile coercitive
dintre parinte si copil, caracterizate prin certuri si disciplina inconsistenta, exploziva,
conduce copilul la un comportament agresiv, care , la Pasul 2, manifesta respingerea
semenilor, esec la scoala si stare depresiva. Aceste evolutii de la pasul 2 sunt urmate, in
schimb, de implicare crescuta in acte de delicventa, in grupuri deviante si abuzul de
substante, ca si esecul la locul de munca.
In modelul leui Patterson si Bank, rasaturile si dispozitiile care tind sa plseze familia ca
pericol de initiere a procesului coercitiv include lipsa competentelor sociale a parintelui,
trasaturi antisociale ale parintelui si copil cu dificultati temperamentale. Analizand
relatiile intrea factorii familiali, trasatura antisociala a mamei apare ca prima cauza
independenta a interactiunilor coercitive. Patterson si Bank, noteaza mai mult anecdotic ,
cum ca, interactiunile coercitive apar intr-o familie mai mare in care copilul nu a deprins
aptitudinile prosociale necesare pentru a forma relatii apropiate cu parintii sau cu colegii,
nu a fost invatat sa depuna efort in disciplina, nu a invatat sa accepte raspunsuri critice,
desi aceste observatii nu au fost sistematic cercetate. Patterson si Bank au scos in
evidenta faptul ca aceste observatii se aplica doar celor cu inceput timpuriu, in care
inceputul timpuriu al acestor procese familiale rezultate din respingere timpurie a
colegilor si a criticii colegilor invate cum sa socializeze si sa formeze relatii intime cu
egalii.
Un studiu extins pe esantioane nonclinice coroboreaza relatia dintre disciplina
coercitica si agresiunea din copilarie, raportata de Patterson si Bank. Aceasta lucrare face
de asemenea clar ca comportamentul parental coercitiv este parte dintr-o atitudine
parentala mai larga in care tehnicile pozitive ale motivatiei si indrumarii nu au fost
folosite. De exemplu, intr-o recenta meta – analiza a 47 de studii, rothbaum si weisz au
studiat relatia dintre 5 variabile majore de control parentalsi comportamentul exteriorizat
al copilului ( furie, nesupunere, accese de furie) , incluzand lauda comportamentelor
dezirabile ( lauda ),indrumare si directionare catre comportamentele dezirabile
( indrumare ), folosirea stimulentelor pozitive ( setari motivationale), oferirea sugestiilor
si a alegerilor si oferirea raspunsului la comportamentul initiat de copil ( sincronizare).
Aceste tehnici de control parental sunt legate semnificativ de comportamentul exteriorizat
si sunt incarcate intr-un factor mai mare de acceptare – respingere, mai degraba decat un
factor ortogonal permisiv – restrictiv. Aceste rezultate plaseaza practicile parentale
coercitive intr-un context mai larg de comportament parental de respingere, caracterizat
prin absenta apropierii calde, a respectului autonomiei si a receptivitatii parentale.
O lucrare recenta despre prejudecatile atributionale ostile ne a marit intelegerea
proceselor cognitive care insotesc comportamentul agresiv. Dodge, Pettit, McClaskey și
Brown (1986) initial au raportat ca baietii agresivi in copilarie de mijloc exprima
prejudecati spre atributiile intențiilor ostile fata de colegi în situații de provocare
ambigue. Examinând familiile correlate la aceste prejudecăți, Dix și Lochman (1990) au
constatat că mamele de băieți agresivi au avut, de asemenea, intentii ostile de a filma
secvente in care se poarta urat. Mamele de baieti agresivi atribuie comportamentul
neadecvat al copilului mai mult dimensiunilor negative ale personalității, atribuie mai
multă responsabilitate copilului pentru comportamentul neadecvat, au simțit că ar fi mai
deranjate de comportamentul neadecvat al copilului și dau răspunsuri de disciplina mai
puternice. Pettit, Dodge, și Brown (1988) au constatat de asemenea, că agresiunea
copiilor a fost corelata cu tendințe ale mamelor de a face atribuții ostile vinietelor care
implică proprii lor copii. Astfel, studii recente dezvolta modelul lui Patterson și Bank
(1989), cu dovada că ciclurile coercitive părinte - copil sunt încorporate într-un context
mai larg a comportamentului de respingere a părinților și că această atitudine parentală de
respingere este de natură să includă perceptii caracteristice si prejudecati in ptelucrarea
informațiilor care pot să fie transmise de la mamă la copil.

Relațiilor de atașament timpurii și Tulburările de comportament agresiv

CercetarIle despre atașament indică acum faptul că multe dintre corelările familiale ale
comportamentului agresiv copil pot fi identificaet în copilărie, înainte de debutul
ciclurilor coercitive. În plus, comportamentele dezorganizate de atașament la sugari par a
fi precursori pentru comportamentul coercitiv care apare mai tarziu in copilarie. Așa cum
este definit inițial de John Bowlby (1969), termenul de atasament nu se referă la toate
aspectele legate de relația părinte-copil. În schimb, sistemul de comportament de
atașament include acele comportamente pentru sugari care sunt activate de stres și care au
ca scop reducerea excitarii și reinstaurarea unui sentiment de securitate, de obicei, cel mai
bine realizat in copilarie prin contact fizic cu un îngrijitor familiar. Sistemul parental de
ingrijire a primit mai puține investigații empirice, dar cuprinde, theoretic, setul reciproc
de comportamente parentale de ingrijire care monitorizează siguranța și securitatea pentru
sugari și să coopereze cu comportamente de atașament ale copilului de a promova
reglementarea optimă de excitare și de securitate pentru sugari. Comportamente
parentale, cum ar fi predarea, stabilirea limitelor și jocul sunt mai puțin esențiale pentru
funcția de atașament decât aspecte mai generale ale disponibilității parentale pentru
creșterea copilului și capacitatea de reacții sensibile la semnalele sugarului.
Receptivitatea sensibila implică nu numai un răspuns prompt la suferinta sau la situatiile
negative, ci, de asemenea, o poziție mai generală de receptivitate deschisa la comunicarea
sugarului și intențiile, care servesc pentru a preveni experiența excesivă sa afecteze
negativ. Sistemul comportamental de atașament este, de asemenea, înțeles să funcționeze
într-un mod reciproc cu sistemul de comportament de explorare, astfel încât menținerea
unui sentiment de securitate emite ipoteza de a sprijini explorarea optimă și stăpânirea
ambelor medii sociale și nonsociale. Deoarece sistemul comportamental de atașament
este un sistem activat de stres experimentat, comportamentele de atașament pot să nu fie
evidente în medii familiare, de stres redus, astfel încât paradigma de evaluare a alegerii a
implicat două separari scurte într-un decor nefamilial.
Cercetarea atasamentului s-a dezvoltat în două valuri. Din 1970 pana in 1985,
anchetatorii s-au concentrat pe replicarea și extinderea descoperirii inițiale a lui
Ainsworth și colegii (Ainsworth, Blehar, Waters, si Wall, 1978) cei trei au organiyat
modele de comportament pentru sugari față de îngrijitor, denumite modele sigure,
evitante si ambivalente, au fost identificate la vârsta de 1 an, ca răspuns la stresul usor
generat de separari scurte de mamă într-un cadru de laborator necunoscut (denumit
evaluarea situatiei straine). Din 1985 până în prezent,odata cu cercetările atasamentului a
a început să studieze din ce in ce mai mult familiile cu risc ridicat, a devenit evident
faptul că comportamentele unor copii nu se potrivesc la nici unul dintre cele trei modele
descrise anterior, conducând pe Main și Solomon (1990) să codifice o a patra categorie de
atașament la sugari, comportamentul de atașament marcat dezorganizat (D). O meta-
analiza recenta a studiilor de atașament incluzand grupurile dezorganizate a dat o
distribuție de 55% sigure, 23% evitantă, 8% ambivalenta, și 15% dezorganizate (van
IJzendoorn, 1995). Deoarece modelele ambivalente sunt rare și nu au fost legate de
tulburări de comportament agresiv tarzii, , acestea nu sunt discutate aici. În timpul
primului val de cercetare a atașamentului, modelele sigure, evitante si ambivalente de
comportament pentru sugari au fost empiric legate de diferențele anterioare în
comportamentul de ingrijire materna observat la domiciliu, mamele de sugari clasificati
„siguri“ au fost evaluate mai sensibile și mai receptive decât mamele de copii din
celelalte două grupuri (Ainsworth et al., 1978). O serie de studii ulterioare au demonstrat
că sugarii care prezintă modele sigure de comportament de atașament, expun, de
asemenea, comportamente sociale mai pozitive față de ambii părinți și colegii pe
parcursul anilor preșcolari (pentru revizuire, a se vedea Bretherton, 1985). În literatura de
specialitate la nivel mondial până în 1985, distribuția modelelor de atașament a fost de
65% sigure, 20% evitante, iar 14% ambivalente (van IJzendoorn & Kroonenberg, 1988).
Un progres recent în înțelegerea noastră a contextului ingrijirii al comportamentului de
atașament la sugari a venit de la Main si lui Goldwyn (în presă) introducerea Interviului
Atașamentului Berkeley pentru adulți (AAI). Pe baza unui, interviu semistructurat de o
oră de sondare a coerenței în narare a parintilor și de evaluarea a propriilor experiențe
legate de atașamentele timpurii, starile de spirit ale părinților în ceea ce privește
problemele de atașament pot fi clasificate în mod fiabil în categorii care corespund
modelelor sigure, ambivalente și evitante observate in copilarie. O a patra categorie
marcată corespunde clasificării nerezolvate dezorganizate a sugarului pentru a fi discutate
mai târziu. O meta-analiza a 18 de studii care investighează corespondența dintre
modelele de atașament pentru sugari și clasificările interviu materne a dat o rată
semnificativă de acord cu trei categorii de 70%, chiar și atunci când interviurile materne
au fost efectuate înainte de nașterea copilului. Patru categorii de corespondență, bazată pe
nouă studii, au fost de încredere de 63% (van IJzendoorn, 1995). O lucrare vastă a
abordat problema dacă modelele de atașament sigure și nesigure ar trebui să fie privite ca
provenind din modele de interacțiune ingrijitor-copil sau de la dispozițiile endogene ale
sugarului. Patru categorii de probe, în plus față de relațiile repetate dintre ingrijitorul
receptiv și comportamentul sigur al sugarului sigure revizuite de Bretherton (1985), au
indicat influența modelelor relaționale. În primul rând, strategia de atașament prezentat
cu un părinte nu este puternic asociat cu modelul de atașament prezentat celuilalt părinte
(de exemplu, Fox, Kimmerly, & Schafer, 1991). În al doilea rând, după cum sa menționat
anterior, într-o majoritate considerabilă a cazurilor, strategia de atașament a sugarului
demonstrat îngrijitorul primar la vârsta de 12 luni este previzibil din starea de spirit a
îngrijitorului în ceea ce privește problemele de atașament, chiar și atunci când e evaluat
înainte de nașterea copilului (de exemplu, Fonagy, Steele, & Steele, 1991). În al treilea
rând, strategia de atașament afișată față de îngrijitorul primar este mai mult de predictie a
adaptarii sociale de mai târziu decat strategiile prezentate față de alți îngrijitori (Main,
Kaplan, & Cassidy, 1985; Main & Weston, 1981; Suess, Grossmann, & Sroufe, 1992),
chiar și atunci când îngrijitorul primar nu este biologic legat (Oppenheim, Sagi. & Lamb,
1988). În cele din urmă, diferite măsurari ale temperamentului la sugari au prezis stresul
de separare, dar nu au prezis dacă modelul de comportament stresant sau nestresant este
clasificat sigur sau nesigur (Belsky & Rovine, 1987; Vaughn, Lefever, Seifer, & Barglow,
1989). Alte relații împrăștiate între temperamentul și aspecte ale comportamentului de
atașament au apărut în literatura de specialitate, dar nu au dat un corp replicabil sau în
mod clar interpretabil de date.

Modele de atasament evitant si comportamentul agresiv

În timpul primului val de studii ale atasamentului, înainte de identificarea

comportamentelor de atașament dezorganizat, cercetătorii au raportat relațiile
longitudinale dintre relații nesigure de atașament în fază incipientă, atașamente în special
evitante, și comportament furios, necompliant față de părinți sau colegi în timpul
copilăriei și perioada preșcolară ( de exemplu, Ainsworth și colab, 1978;. Fagot &
Kavanagh, 1990; Matas, Arend, & Sroufe, 1978; Erickson, Sroufe, & Egeland, 1985).
Sugarii din grupul evitant nu arată protest sau discomfort la plecarea asistentului
maternal. In schimb, ei deplaseaza atenția departe de ieșirea ei, exploreze în mod activ și
sunt adesea prietenosi cu un adult necunoscut în cameră. Cu toate acestea, atunci când
revine ingrijitorul, sugarii din acest grup deplaseaza atenția de la intrare, nu reușesc să-i
salute, și se indeparteaza în cazul în care se apropie. Laboratoare numeroase au
documentat relațiile dintre evitare infantilă și furie suprimata a mamelor, lipsa de
sensibilitate la atingere si tinere, intruziune insensibila, și respingerea comportamentului
de atașament (Belsky, Rovine, & Taylor, 1984; Grossmann, Grossmann, Spangler, Suess,
& Unzner, 1985; Lyons- Ruth, Connell, Toll, & Stahl, 1987; Main, Tomasini, & Tolan,
1979; Matas, Arend & Sroufe, 1978). Main (1990) caracterizează strategia de bază
organizată a sugarilor evitanti ca fiind una care limitează comunicarea furiei și a
suferintei prin deplasarea atenției spre mediul neînsuflețit, departe de indicii care ar putea
intensifica dorința de a căuta un confort la un părinte care respinge un comportament de
atașament. În sprijinul acestei interpretări, Spangler și Grossmann (1993) au demonstrat
că sugarii evitanti și sugari siguri au prezentat creșteri ale ritmului cardiac în a doua
separare, deși sugarii siguri au fost semnificativ mai susceptibili de a semnala primejdie
in jurul lor. În plus, ritmul cardiac la sugarii evitanti a rămas ridicat în timp ce ei au
incercat sa a participe la joaca cu obiecte, în timp ce cele ale sugarilor siguri a scazut
cum era de așteptat.
Întrucât majoritatea studiilor longitudinale de atașament timpuriu axat pe familiile cu
venituri medii, studiul de risc ridicat Minnesota realizat de Egeland și Sroufe a fost
neobișnuit urmarind un esantion mare comunitate de mame sarace si sugari nascuti în
adolescență. Predicția documentata de la comportamentul timpuriu mamei si al sugarului
comportamentul agresiv si neadaptativ al copilului pe parcursul anilor de școală a fost o
contribuție majoră a studiului. De exemplu, Egeland, Pianta, și O'Brien (1993), care au
comparat 45 de mame evaluate ridicat intrusive la 6 luni cu mame nonintrusive, a
constatat ca mamele intruzive au raportat mai multa anxietate și suspiciune, mai puțina
apreciere a complexității creșterii copilului și necesitatea pentru reciprocitate cu copilul,
și o vedere mai idealizată a copiilor, în general. Ele, de asemenea, mai puțin probabil
aveau un partener de viata. Pana la 12 luni, comportamentul de atașament al copiilor de
mame invazive a fost mult mai susceptibil de a fi clasificat ca fiind nesigur-evitant. La 24
și 42 de luni, calitatea mamelor de a avea prezența de susținere si asistenta pe sarcini
didactice au fost mai puțin optime, și copiii de 42 de luni ai mamelor invazive au fost mai
negativi, necomplianti, evitant, și hiperactivi în observațiile de laborator. În clasa întâi, au
fost evaluate mai ridicat de profesori la ambele scale de internalizare și externalizare ale
copilului din Lista de verificare a Comportamentului copilului (CBCL).
Investigand predictiile timpurii din clasa întâi pana in clasa a treia agresiunea și
retragerea pasivă în aceeași probă, Renken, Egeland, Marvinney, Mangelsdorf și Sroufe
(1989) a constatat că un model de atașament evitant în fază incipientă a continuat să
prezică atât agresiune cat și retragere pasiva în rândul băieților, dar nu în rândul fetelor, în
timp ce ostilitate maternă la varsta de 3.5 a prezis un comportament agresiv la ambele
sexe. După intrarea atașamentului copilului, a afectarii și a ostilitatii materne în ecuație
de regresie, statutul socio-economic matern (SES), stresul , și suportul social nu produce
nici o variație în continuare la predicție. Predictorii longitudinali materni de agresivitate
din copilarie identificate in acest studiu, inclusiv ostilitate și intrusivitate iese in
evidentă devreme în primul an, lipsa unui partener stabil, și un profil mai deviant de
personalitate, converg bine cu corelările materne concurente identificate în studiile
transversale la varsta scoloara, copii cu conduită dezordonata.
În ciuda predicție globale impresionante demonstrata în studiul Egeland și Sroufe,
anchetatorii studiind familiile mai avantajate din punct de vedere economic decât cele din
esantionul Egeland și Sroufe nu au documentat consistent relația specifică dintre
strategiile de atașament evitant și comportamentul ulterior agresiv la un nivel
semnificativ clinic (Bates, Bayles, Bennett, Ridge, & Brown, 1991; Fagot & Kavanagh,
1990; Goldberg, Perrotta, Minde & Corter, 1986; Lewis, Feiring, McGuffog & Jaskir,
1984). În Bates și colab., (1991) .Goldberg și colab. (1986) și (1990) studiilr lui Fagot și
Kavanagh, nici o relație între securitatea atașamentului pentru sugari și problemele
ulterioare nu s-a găsit, în timp ce în studiile lui Lewis și colab. (1984), efectele predictive
au apărut numai pentru internalizarea simptomelor in randul baietilor. Astfel, strategiile
de tip evitant în contexte cu risc scăzut nu par să constituie un factor de risc pentru
agresiune timpurie. Cu toate acestea, în setările de familie cu risc ridicat,
comportamentul evitant precoce pare a fi proeminent in randul copiilor care mai târziu
devin agresivi, așa cum s-a discutat mai târziu.

Modelele de atasament dezorganizat si comportamentul agresiv.

Studiile despre atasamant de după 1985 au început să se concentreze din ce in ce mai

mult asupra sugarilor cu risc social sau psihologic și să codifice pentru prezența unui
comportament dezorganizat cele trei modele de atașament pentru sugarii
organizati. Aceste studii mai noi indică faptul că un comportament evitant la sugari în
setările de familie cu risc ridicat este mai mult probabil să fie afișat într-o formă mai
degrabă dezorganizata decat organizata, în contrast cu formele organizate de
comportament evitant pentru sugari observate în setările de familie cu risc scăzut. În mai
multe studii recente, dezorganizarea la sugari, mai degrabă decât evitarea per se, este
asociata cu un comportament extrem de agresiv de mai tarziu. Întrucât aproximativ 15%
dintre copiii cu doi părinți, din familiile din clasa de mijloc manifestă un comportament
de atașament dezorganizat, incidența comportamentului D crește în condiții de risc
familial relevante pentru atasament, cum ar fi consumul de alcool al mamei, depresia
maternă, parinte adolescent sau statutul familiei cu multiprobleme la o rata mai mare de
82% în familiile maltratante (pentru o recenzie, vezi Lyons-Ruth, Repacholi, McLeod, &
Silva, 1991). În schimb, sugari cu afecțiuni medicale grave sau dizabilitati cronice nu
duce la rate ridicate de modele de atașament dezorganizat (van Uzendoorn, Goldberg,
Kroonenberg, & Frenkel, 1992).
Comportamentul de atașament dezorganizat la sugari nu arată consecvența între indivizi
și organizarea strategică ușor de înțeles și de caracterizarea evitantă ambivalentă, precum
și modele sigure, de atașament. În schimb, termenul dezorganizat se referă la lipsa
aparentă , sau prăbușirea, unei strategii coerente pentru organizarea răspunsurilor la
nevoia de confort și siguranță în condiții de stres. Termenul nu se referă la dezorganizare
mentală sau dezorganizare de comportament, mai general. Formele particulare și
combinațiile de comportamente dezorganizate tind să fie idiosincratic de la copil la copil,
dar includ comportamentele de neliniște, neajutorare, sau depresie, alternanțe neașteptate
de abordare și de evitare fata de figura de atașament, precum și alte comportamente de
conflict, cum ar fi înghețarea prelungită sau linistire, sau încetinirea mișcărilor
„subacvatice“, cu aspecte ale celor trei strategii organizate adesea amestecate în moduri
imprevizibile (vezi principal & Solomon, 1990, forumuri descriere completă). Adesea
contururile unei strategii sigure, evitante, sau ambivalente „cel mai bine montate“ sau
„forțate“ pot fi identificate în contextul mai larg al comportamentului de atașament
dezorganizat al copilului, și codorii sunt încurajați să subclasifice comportamentul
fiecărui sugar dezorganizat la cea mai bună strategie de organizare care se potriveste. În
susținerea idei că un comportament de atașament al sugarului dezorganizat constituie
prăbușirea comportamentului strategic organizat, Spangler și Grossmann (1993) au
demonstrat că nivelurile de cortizol evaluate la 30 min după evaluarea comportamentului
de atașament au rămas semnificativ crescute in randul sugarilor cu strategiile
dezorganizate, în comparație cu sugarii cu strategii sigure, în timp ce nivelurile de
cortizol de sugari evitanti au fost intermediare în valoare. Spangler și Grossmann (1993)
au interpretat aceste date ca fiind în concordanță cu datele de la animale care indică faptul
că sistemul corticosuprarenal este activat doar atunci când strategiile de comportament
adecvate nu pot fi aplicate.
Literatura de specialitate până în prezent, de asemenea, sugerează că pot exista
subgrupuri semnificative din categoria dezorganizat. Comportamentul copilului
dezorganizat în probe cu risc scazut, cu SES de mijloc a fost predominant subtipul forțat-
securizat, în care copilul caută contactul cu îngrijitorul fără evitare marcată sau
ambivalenta și este calmat de prezența lui, dar prezinta alte semne neobișnuite de ezitare,
confuzie, teamă, disforie sau un conflict în legătură cu ea.George și Solomon (1993) au
descris o atitudine maternă neajutorata la mamele caracterizte din acest
grup. Comportamentul copilului dezorganizat în probe cu caracteristici grave de risc
social a fost predominant din subtipul forțat-evitant, în care are loc un comportament
evitant proeminent în combinație neașteptată cu primejdie, căutarea de contact, rezistență,
sau alte comportamente neliniștite sau conflictuale. Formele dezorganizate de
comportament la sugarii evitanti au fost asociate cu probleme psihosociale materne mai
severe decât comportamentul dezorganizat-sigur, inclusiv depresie curenta materna,
istorii copilariei materne de violență sau abuz, istorii stationare de psihiatrie materne, și
maltratarea copilului documentat (vezi Lyons-Ruth, Repacholi , McLeod, & Silva, 1991,
pentru revizuire). În plus, părinții copiilor care manifestă un astfel de comportament
dezorganizat-evitant sunt mai intruzivi, negativi, și cu inversare de roluri decât părinții de
copii dezorganizate-sigure, care afișează mai mult retragerea fata de copil (Lyons- Ruth,
Bronfman, & Parsons, 1994).
Cum sugarii si copiii mici dezorganizate fac tranziția în anii preșcolari, o reorganizare a
dezvoltarii are loc pentru mulți dintre acești copii. Semnele de conflict, reținere, sau o
caracteristică a neputinței a strategiilor de atașament dezorganizat in copilarie da de
multe ori o modalitate de a controla diverse forme de comportament față de mamă, care
pun accentul pe formele de comportament de ingrijire, comportamentul de conducere și
organizare, sau de comportament coercitiv. Această schimbare de dezvoltare spre
inversarea rolurilor cu părintele a fost documentată in studii la vârsta de 6 ani, de
urmarire a două probe cu venituri medii (Main & Cassidy, 1988; Cryopharma,
Grossmann, Fremmer-Bombik, & Suess, 1994). Cu toate acestea, Cicchetti și Barnett
(1991), studiind copii maltratati la 30, 36, și 48 de luni, a constatat că comportamentele
de conflict pronunțate observate în fază incipientă au rămas mai raspandite decat
modelele de control in randul copiilor maltratați peste acest interval de vârstă, asa ca mai
multe date longitudinale sunt necesare.
Mai multe studii documentează acum o relație între modelele de atașament
dezorganizat și agresiunea din copilarie. Lyons- Ruth, Alpern și Repacholi (1993),
examinând cinci măsuri sumare ale mamei și copilului care funcționează într-un eșantion
cu venituri mici la 18 luni, precum și măsuri de risc demografice cumulative și de gen, a
constatat că trei măsuri au prezis niveluri deviante de agresivitate ostilă față de colegii din
grădiniță: securitatea copilului fata de atașament, probleme psihosociale materne grave, și
comportamente materne ostil-intruzive față de copil la domiciliu. Preșcolarii cu un
comportament extrem de ostil au de sase ori mai multe sanse de a fi clasificati ca fiind
dezorganizati în relațiile lor de atașament în copilărie decât să fie clasificati ca fiind
siguri. Pentru majoritatea copiilor, comportamentul dezorganizat a inclus un nivel ridicat
de evitare. În schimb, copiii clasificati în categoria evitantă organizata nu au fost mai
susceptibile de a fi agresivi.
Problemele psihosociale materne, în special, prezența simptomelor depresive cronice,
de asemenea, a contribuit la predicția comportamentului ostil din copilarie. În cazul în
care, la 18 luni, copilul avea un comportament de atașament dezorganizat și mama a avut
probleme psihosociale, majoritatea sugarilor (56%) au prezentat niveluri deviante de
comportament ostil la grădiniță, în comparație cu 25% dintre copiii cu venituri mici, cu
doar unul dintre acesti factori de risc, și 5% din copiii cu venituri mici, cu nici factor de
risc (a se vedea, de asemenea, Alpern & Lyons-Ruth, 1993). Problemele psihosociale
materne au reprezentat o variata agresiune in copilărie în primul rând pentru că mamele
cu probleme psihosociale au fost mai ostile și intruzive în interacțiunile timpurii cu copiii
lor (Lyons-Ruth și colab., 1993). În plus față de acest efect direct, cu toate acestea,
depresia maternă și comportamentul agresiv din copilarie, de asemenea, influențată ostil-
intruziv indirect, deoarece ambele variabile au fost de asemenea asociate cu o incidență
crescută a comportamentului de atașament dezorganizat în fază incipientă (Lyons-Ruth,
Connell, Grunebaum, & Botein, 1990 ; Lyons-Ruth și colab, 1991).
Prezența unei strategii de atașament dezorganizat, de asemenea, reprezentat de variatii
ale scorurilor de dezvoltare mintala la sugari de 18 luni, independent de variatii legate de
comportamentul matern și IQ matern (Lyons-Ruth și colab., 1991). Coeficientii de
dezvoltare fizică la sugari nu au fost redusi, producând un model de „echipa mentala“ sau
discrepanță între scorurile mentale și de performanță într - un subgrup de sugari
dezorganizati, similar cu 8 punct disparitatea la scorurile verbale si IQ-ul de performanță
vazut in randul copiilor mai mari cu comportament dezorganizat (Moffitt, 1993). Această
legătură între strategiile de atașament dezorganizate si funcționarea cognitivă mai puțin
eficientă a fost demonstrată într-un grup islandez, cu varsta cuprinsa intre 7 si 17 ani.
(Jacobsen, Edelstein, & Hofmann, 1994).
Hann, Castino, Jarosinski și Britton (1991), studiind 67 de sugari si mamele lor
adolescente sarace, de asemenea, a constatat că relațiile de atașament dezorganizat au fost
predictive pentru agresiunea mai tarziu. Șaizeci și doi la suta din copiii mamelor
adolescente prezinta modele de atașament dezorganizat, în timp ce doar 15% afișaeaza
modele nesigure, dar organizate. Majoritatea sugarilor dezorganizati (60%) prezentau
forme dezorganizate ale strategiilor evitante sau rezistente. Starea de atașament
dezorganizat la 13 luni a fost legată de forma de negociere a conflictului între mamă și
copil la 20 de luni. Mamelor cu copii mici dezorganizati s-a obresvat ca initiaza mai
multa interacțiune, dar sunt de acord mai puțin frecvent cu inițiativele copiilor lor, în
comparație cu diadelor organizate. Ele au aratat, de asemenea, mai puțin afecțiune decat
alte mame. Copii mici dezorganizati au arătat cea mai mică frecvență a inițiativelor
sociale și au avut tendința de a arăta mai multe refuzuri la inițiativele mamelor lor. Ei
au , de asemenea, mai multe sanse de a initia un conflict printr-un comportament
agresiv. Imaginea de ansamblu care a apărut a fost una de dezechilibru interactiv,
respingerea reciprocă a uverturii, și a cresterea tacticilor agresive de conflict la copilul de
20 de luni. O interpretare a datelor interactive este că strategiile de atașament
dezorganizat pentru sugari și comportamentul coercitiv al copilului apar atunci când
inițiative mai adecvate și organizate ale copiilor sunt contracarate.
Într-un studiu de urmărire a 45 dintre acești copii la 54 de luni, rapoartele mamelor cu
referire la probleme de comportament a copilului la CBCL a arătat că exteriorizarea de
comportament in randul fetelor a fost legată de clasificarea anterioară de atașament
dezorganizat. Absența constatărilor pentru băieți a fost probabil legată de rata ridicată de
uzură selectivă în rândul băieților dezorganizati (Hubbs-Tait și colab., 1991).
O slăbiciune potențială a studiilor discutate anterior constă în utilizarea unor scale de
evaluare, mai degrabă decât criteriile de diagnostic pentru definirea tulburărilor de
comportament agresiv. Cu toate acestea, analogul prescolar al sugarului cu
comportament dezorganizat, denumit modele de atașament controlat-dezorganizate, au
fost legate de un comportament agresiv între două studii transversale ale preșcolarilor
menționat-clinici, dintre care unul a folosit criteriile DSM-III-R pentru diagnosticarea
tulburarii sfidator opozitionale (Greenberg, Speltz, DeKlyen, & Endriga, 1991; Speltz,
Greenberg, & DeKlyen, 1990). În ambele studii, copiii opoziționali au fost semnificativ
mai probabil decât cei din grupul de control pentru a afișa modele de atașament nesigur,
cu o majoritate de copii opoziționali clasificati în categoria de control-dezorganizat.
Copiii opoziționale arata, de asemenea, o probabilitate mai mare de a arăta primejdie de
separare și comportamentul de căutare în timpul separării, indicând faptul că perturbarea
de comportament a apărut în afara contextului interacțiunii imediate cu mama. Cadrele
didactice, de asemenea,au evaluat copiii opozițional ca avand indici ridicati la ambele
comportamente de externalizare si internalizare preșcolara. Mameole clinice au fost mai
susceptibile de a fi clasificate în categoriile de atașament nesigure la interviul de
Atașament la adult, cu o majoritate de mame clinice nesigure clasificate în categoria
nerezolvate, echivalentul adult al clasificării de control-dezorganizat. Șaptezeci la sută
din copii au prezentat același tip de strategie de atașament ca mamele lor (DeKlyen,
1992).
Având în vedere dezvoltarea relativ recentă a evaluărilor de atașament pentru
populațiile cu risc ridicat și pentru copiii mai mari, puține studii au explorat
comportamentele de atașament afișate la vârsta școlară de copii agresivi sau cu
comportament dezorganizat. Cu toate acestea, Lyons-Ruth, Easterbrooks și Cibelli
(trimise spre publicare) au constatat că un nivel deviant de comportament exteriorizat la
școală la vârsta de 7 ani a fost prezis corect în 87% din cazuri, din evaluările din
copilarie. Comportamentul de atașament dezorganizat în fază incipientă a prezis
exteriorizarea comportamentului la varsta de 7 ani, dar numai printre subgrupele de copii
dezorganizati, care au, de asemenea, scoruri reduse la dezvoltarea mentale în copilărie
(interval, 81-95). Optzeci si trei la suta dintre copii cu externalizare ridicata au fost in
grupul de dezvoltare mentală dezorganizată-scăzută la vârsta de 18 luni, comparativ cu
doar 13% dintre copiii nondevianti. În schimb, scorurile de performanță pentru sugari ale
copiilor cu externalizare ridicata,nu au fost scăzute în comparație cu alți copii, și nici
unde mamele au avut scoruri verbale reduse. Astfel, deficitele verbale relative observate
în mod repetat, în rândul copiilor cu comportament dezorganizat pot fi evidente și
predictive a unei tulburari mai devreme de 18 luni. Aceste deficite au avut loc în primul
rând în contextul relațiilor dezorganizate de atașament mamă-copil, cu toate acestea.

Contextul intergenerational al comportamentului de atasament dezorganizat

Studii suplimentare care nu au legătură cu comportamentul agresiv ofera o imagine

suplimentară a contextului familial între generații a comportamentului de atașament
dezorganizat. Comportamentul de atașament dezorganizat este asociat, de asemenea, în
mod fiabil, cu lipsa rezolvarii parintelui a unei pierderi anterioare sau a unei traume ,
după cum a arătat în interviu de Atașament pentru Adulti (van Uzendoorn,
1995). Pierderea nesoluționata sau traumea in interviui de Atașament pentru Adulti este
indexata de incetarea in monitorizarea raționamentului sau a discursului care apar în
timpul pierderii sau portiuni legate de traume ale interviului (vezi Main & Goldwyn, în
presă). Deoarece aceste lipsuri pot fi prezente în doar câteva fraze ale transcrierii
interviului, Main, Hesse, și van Uzendoorn (1994) au legat aceste pierderi de tendinț dae
a disocia, care este, de a segrega pierderiole sau materialele legate de trauma într-un
system încapsulat de conștiință, separat de procesarea normală. Cu toate acestea, studii
recente de tulburări de personalitate (Patrick, Hobson, Castle, Howard, & Maughn, 1994)
și adulți marital violenti (Holtzworth-Munroe, Hutchinson, Stuart, 1994) indică faptul că
protocoalele de atașament pentru adulți in Interviul de adulți în probe clinice care conțin
adesea indicatori mai penetranti de incoerență care le plasează în categoriile rare și mai
puțin binedescrise de codificarea interviului de Atașament pentru adulți (de exemplu, nu
se pot clasifica sau copleșiți de traume), în plus față de sau în locul clasificării în grupul
nerezolvate.Aceste ganduri neobisnuite ale adulților nu au fost încă studiate în ceea ce
privește ingrijirea parentală și comportamentul de atașament pentru sugari, dar ar putea fi
relevante pentru familii violente sau coercitive. Prin urmare, este necesară o descriere mai
amănunțită a stărilor de spirit în ceea ce privește atașamentul printre părinții agresivi și
copiii lor.
Teoretic, Main si Hesse (1990) au emis ipoteza că dezorganizarea strategiilor de
atașament pentru sugari este legată de frici parentale nerezolvate, transmise printr-un
comportament care este speriat sau înfricoșător pentru copil. Un astfel de comportament
parental ar trebui să plaseze copilul într-un paradox nerezolvat, deoarece prezența
părintelui ar spori copilului atat frica cat si nevoia de contact liniștitor și să facă un astfel
de contact sa starneasca mai degraba frica decat linistirea. Nu au fost încă efectuate
studii directe de comportament parental speriat sau înfricosat, cu toate acestea. În
susținerea indirectă a rolului fricii în geneza dezorganizarii, Lyons-Ruth și Block (1993)
au demonstrat că pentru sugari comportamentul de atașament dezorganizat a avut loc
predominant în contextul experiențelor materne din copilarie, de violență în familie sau
de abuz,nu numai a experientelor maternale de neglizare. În plus, gradul de severitate al
violenței în familie sau abuzul fizic a fost legat de ostilitatea crescuta și interacțiunea
intruziva a mamei cu copilul ei. Aceste constatări reiterează contextul potențial
multigeneratii a interacțiunilor coercitive parinte - copil identificate de Huesman et
al. (1984).
Au fost raportate doar câteva alte studii ale interacțiunii mamă-copil între diadele
dezorganizate. Main, Kaplan și Cassidy (1985), studiind familiile cu venituri medii, au
raportat că mamele de sugari dezorganizat precum și mamele de copii de tip evitant
expun fluență scăzută și echilibru în discursul cu aceiași copii cu7 varsta de 6 ani, cu
mamele de sugari dezorganizat deosebit de disfluent (a se vedea, de asemenea, strage &
Main, 1985). Spieker și Booth (1988), de asemenea, au constatat ca mamele de sugari
dezorganizati difera de mamele de sugari sigure in a avea mai mici abilități de
conversație cu adulții și percepții mai puțin pozitive ale temperamente sugari lor, ca un
ecou la observațiile lui Patterson asupra aptitudinilor sociale coborâte și percepții
negative ale temperamentul copilului în rândul mame coercitive. Lyons-Ruth, Bronfman,
& Parsons (1994) au constatat, de asemenea, că erorile de comunicare afectiva, în care
mama, fie afișează indicii confuse pentru copil (de exemplu, întinde brațele spre copil
în timp ce se indeparteaza) sau nu răspunde în mod adecvat la indiciile clare ale sugarului
(de exemplu, râde in timp ce copilul sufera) au fost deosebit de discriminative fata de
mamele ale căror sugari expun strategii dezorganizate. Aceste erori de comunicare au
fost asociate cu sresterea suferintei sugarilor la domiciliu, dar nu cu furie crescută sau
rezistență la domiciliu. DeMulder și Radke-Yarrow (1991), studiind femeile unipolare și
bipolare cu venituri medii și controalele lor sanatoase, a concluzionat că copiii clasificati
dezorganizat sau cu dezorganizare a controlului au fost expuse la mediile afective cele
mai negative, cu mamele lor care prezintă un nivel ridicat de afectiuni de opărire , mai
mult decat afectiuni negative la un nivel ridicat, precum și un nivel scăzut de tandrețe și
afecțiune.

Rezumat și direcții pentru activitatea viitoare

Acest organism extins de studii de atașament, luate în ansamblu, reiterează literatura de

specialitate mai mare despre CD în a sublinia importanța competențelor sociale parentale
și a comportamentului ostil si de respingere al parintelui în traiectoria de dezvoltare care
duce la un debut precoce al tulburărilor de comportament agresiv. Cu toate acestea,
literatura despre atașament extinde această imagine în mai multe direcții.
În primul rând, comportamentele materne ostile-intruzive care prezic tulburări de
comportament agresiv sunt observabile încă in a șasea lună de viata a copilului, înainte
de debutul ciclurilor coercitive (Egeland Etal 1993;.. Lyons-Ruth et al, 1993).
În al doilea rând, comportamentele materne asociate cu un comportament de atașament
dezorganizat la sugari în probele cu risc ridicat sunt caracterizate printr-o lipsă frecventă
de receptivitate la indiciile adecvate ale sugarilor și prin inițiative materne care suprascriu
clar adesea comunicarea si scopurile sugarilor, mai degrabă decât prin răspunsurile
coercitive la constrangerea copilului sunt cel mai adesea descrise în literatura de
specialitate privind copiii mai mari (Hann et al, 1991;.. Lyons-Ruth et al, 1994).
În al treilea rând, comportamentul agresiv al copilului este probabil să fie precedat de
perturbări grave în reglementari legate de atașament afectate in copilarie, cu modele de
atașament dezorganizat sau controlat, mai puternic legate de tulburări agresive decât
modelele de atașament evitant studiate anterior comune între subiectii de clasa
mijlocie( Greenbergetal, 1991,1993;.. Hubbs-Tait Atal, 1991;. Lyons-Ruth et al, 1993). .
Cu toate acestea, în concordanță cu Egeland et al lui (1993) datele anterioare,
comportamentul de atașament dezorganizat demonstrat de sugari care au devenit mai
târziu extrem de agresiv este probabil să includă un comportament evitant pronunțat față
de părinte (Hann el al, 1991;. Lyons-Ruth et al ., 1991).
In al patrulea rând, un model de „echipa mentala“, similar cu disparitatea in scorurile
verbale și de performanță observate în rândul copiilor mai mari cu tulburari de
comportament dezorganizat, este evidentă într - un subgrup de sugari care prezintă
comportamente de atașament dezorganizat (Lyons-Ruth și colab., 1994).
În al cincilea rând, datele pentru sugari indică discontinuitate fenotipica substanțială în
comportamentul copiilor agresivi din copilarie la gradinita sau la vârstă școlară, cu
perturbarea în reglementarle legate de atașament afecteaza si comportamente in copilarie
mai puternic caracterizate prin indicatori de conflict, teamă, neputință, disforie, și
secvențe de comportament imprevizibile, decât prin comportamentul coercitiv in
sine(Main & Solomon, 1990).
În cele din urmă, o incidență sporită de stres și disforie pare să caracterizeze mulți copii
cu debut precoce de agresiune incepand din copilarie , mai degrabă decât dezvoltarea
unui răspuns secundar de respingere a colegilor. Acest lucru este văzut în comportamente
sugarilor neajutorati, receptivi sau depresivi care contribuie la clasificarea atașamentului
dezorganizat, în incidența crescută a suferintei in randul sugarilor dezorganizati observate
la domiciliu (Lyons-Ruth și colab., 1994), în suferinta sporita observaat printre copii
dezorganizati sau care se controlează în jurul episoadelor de separare și de reunire cu
părinții în laborator (Greenberg et al., 1991, 1993) și în modelele mixte de internalizare și
exteriorizarea simptomelor prezentate de către copii opoziționali în preșcolaritate
(Greenberg și colab., 1991, 1993). Teoria atașamentului ar urmări această disforie la
întreruperile din funcționarea relațiilor de atașament primare ale copilului, care lasă
copilul fără o strategie organizată, orientată relational pentru reglementarea securitatii
simtite.
Având în vedere faptul că multe corelări ale agresiunii din copilărie sunt deja evidente
în fază incipientă, este nevoie de mai multe cercetări pentru a delimita traiectoriile de
dezvoltare a copiilor preșcolari si a sugarilor cu risc crescut de debut precoce a
tulburărilor de comportament agresiv. O serie de studii longitudinale de la copilarie pana
in scoala elementara sunt acum necesare folosind un subset al procedurilor de evaluare a
familiei commune și a copilului. Studii longitudinale recente au dezvoltat un set de bază
de evaluări pentru a evalua sarcini critice de dezvoltare de la copilărie la vârsta școlară,
dar nici unul dintre aceste studii nu a fost special conceput pentru a studia apariția unor
probleme de comportament grave (de exemplu, Belsky și colab, 1984;. Egeland și colab .,
1993;. Main și colab, 1985; Cryopharma și colab, 1994. Waters, Wippman, & Sroufe,
1979).
Rafinamentul continuu al procedurilor de evaluare a dezvoltarii specifice populațiilor
cu risc foarte ridicat vor fi necesare ca parte a unor astfel de studii, inclusiv proceduri de
evaluare a relațiilor de atașament între copii de vârstă școlară cu risc ridicat. Recentul
proces de rafinare a evaluării atașamentului copilului pentru a include o categorie
dezorganizata a demonstrat procesul recursiv al rafinamentului instrumentat care este
probabil să fie necesar la procedurile elaborate pentru evaluarea copiilor care
funcționează în mod corespunzător si la care se aplică probele cu risc ridicat. Astfel,
anchetatorii trebuie să fie încurajați să includă atât teoria-condusa și analize experimental
descriptive în studiile cu risc ridicat. Care să dovedească faptul ca copii mici cu risc
pentru CD prezintă răspunsuri mai puțin optime pe o varietate de sarcini de dezvoltare
este puțin probabil să fie util fără a însoți descrierea atentă a modului de organizare a
comportamentului deviant, ceea ce stă la baza obiectivelor sau funcțiilor pe care le poate
servi, și ce sisteme cu sens în curs de dezvoltare le sprijina și le conduce.
Mai multa cercetare este, de asemenea, necesară pentru a descrie contextele relaționale
din familie, în care tulburările de comportament agresiv se dezvolta, dincolo de descrieri
ale procesului de constrângere în sine. Studiile viitoare ar trebui să includă o imagine mai
cuprinzătoare a starilor parintelui și comportamentul față de copil, mai multe informații
despre istoricul relației parentale și modelele lor derivate reprezentaționale pentru
comportamentul de ingrijire si de ghidare, studiu mai explicit a strategiilor de procesare
cognitive și a deviațiilor între ambii părinți și copii, și mai mult specificații în profunzime
a simptomatologiei psihiatrice parentale concurente, inclusiv procesele disociative,
tulburări de Axa II, depresia, abuzul de substanțe și simptome posttraumatice. Influența
adversitatii din familie va trebui să fie înțeleasă în ceea ce privește modul în care
adversitatea afectează procesele de reprezentare, structura de personalitate, simptome
psihologice, precum și procesul de familie.
Cele mai importante continuități în dezvoltare relevate de cercetarea de atașament a
avut loc din cauza trecerii la o viziune mai organizatorică a coerenței sau natura
corectată-obiectiv al comportamentului în relațiile. Este nevoie de o dezbatere mai
deschisă în ceea ce privește modelele analitice actuale, care au tendința de a folosi
variabile ca unități de analiză, mai degrabă decât indivizi care pun accentual pe
cauzalitate, relațiile liniare dintre variabile, sunt potrivite pentru identificarea și
descrierea coerenței organizaționale în comportamentul individual (a se vedea, de
asemenea, Magnusson & Bergman, 1988). Cercetările recente de dezvoltare privind
continuitatea longitudinală și intergeneraționale în comportamentul parental sugerează
necesitatea unei mutare la o vedere mai reala, mai conceptuala și integrată a funcțiilor
centrale ale relațiilor de ingrijire și numărul potențial limitat de moduri care afectează,
cunoașterea și comportamentul sunt modelate în raport cu aceste funcții.
În cele din urmă, mai multe studii recente orientate spre atașament au indicat faptul că
relația de atașament precoce poate fi influențat pozitiv de suporți ai familiei bine orientate
(Jacobson & Frye, 1991; Lieberman, Weston, & Pawl, 1991;. Lyons-Ruth et al, 1990).