Ciclul vietii de familie

Generalitati
Sus
Etapele emotionale si intelectuale prin care un om trece din copilarie pana la varsta pensionarii ca membru a unei
familii se numeste ciclul vietii de familie. In fiecare etapa, omul se confrunta cu provocari in viata de familie care il
ajuta sa isi dezvolte sau sa castige noi abilitati. Imbunatatindu-si aceste abilitati omul poate depasi schimbarile prin care
aproape fiecare familie (traditionala sau nu) trece.
Nu oricine trece prin aceste etape usor. Situatii ca boli severe, probleme financiare sau moartea unei persoane apropiate
pot avea repercursiuni asupra modului in care o persoana trece prin aceste etape. Din fericire, abilitati pierdute in una
din etape pot fi invatate in urmatoarele.

Etapele ciclului vietii de familie sunt:

- celibat
- cuplul sau mariajul
- parinti: copii pana la adolescenta
- indrumarea adolescentilor
- pensionarea sau varsta a treia.

Importanta intelegerii ciclului vietii de familie

Intreruperea unui ciclu normal de viata

Stresul vietii cotidiene, confruntarea cu o boala cronica sau orice alte crize scindeaza ciclul normal. O criza sau un stres
in derulare poate intarzia urmatoarea faza a vietii, insa se poate merge mai departe, fara ca persoana sa fie pregatita
pentru tranzitie.

Imbunatatirea ciclului de viata al familiei

Cu siguranta orice persoana poate invata abilitatile neinvatate anterior si prin aceasta sa imbunatateasca calitatea vietii
personale si a familiei sale in oricare moment al vietii. Propria examinare, educatia si posibil consilierea sunt cai de
imbunatatire a vietii personale si de familie. De asemenea cu ajutorul acestor actiuni se poate trece mai usor peste
problemele aparute, ca de exemplu un divort sau cand persona in cauza face parte dintr-o familie destramata.

Cuprins articol
1. Generalitati
2. Stadiul de celibat
3. Stadiul de cuplu
4. Parinti
5. Varsta a treia
Stadiul de celibat
Sus
Celibatul este cea mai critica perioada. La maturitate individul se separa emotional de familie. In cursul acestui stadiu,
oamenii incearca sa devina independenti din punct de vedere emotional, fizic, social si financiar. Incep sa dezvolte
calitati unice si caracteristici care ii vor defini ca individ.
Intimitatea este foarte importanta in dezvoltarea individului in etapa de precelibat. Intimitatea reprezinta abilitatea unei
persoane de a dezvolta si mentine relatii stranse care sa reziste in orice conditii. 

In relatiile apropiate se invata despre:

- incredere
- lucruri comune sau similare
- compatibilitate
- atasament
- dependenta de alta persoana care nu face parte din familie
- impartasirea emotiilor intr-o relatie.

Oamenii isi pot afla identitatea si in afara cadrului familial.

Abilitatea de a avea relatii apropiate cu alta persoana depinde si de succesul cu care s-a format identitatea sa anterior in
viata.
Urmarirea intereselor si scopurilor este parte importanta in dezvoltarea independentei.
In aceasta etapa a vietii de familie, omul devine responsabil de starea sa de sanatate, de nutritie, de nevoile fizice si
medicale. Dezvoltarea obiceiurilor sanatoase de viata (alimentatie sanatoasa, exercitii fizice si sex protejat) este
importanta pentru o sanatate indelungata si fericire.

De-a lungul vietii se invata noi aspecte ale independentei. Chiar si cand s-a trecut la un alt stadiu al vietii (de exemplu
viata de cuplu) tot se descopera noi aspecte ale independentei, dar in contextul acelui stadiu de viata.

In timpul acelui stadiu al independentei se doreste:

- vederea in mod separat in relatie cu familia (parinti, copii si alti membri ai familiei)
- stabilirea locului in cadrul carierei
- alte calitati descoperite de-a lungul respectivei faze:
- incredere
- principii morale
- initiativa
- constiinta
- etica
- identitate.
Stadiul de cuplu
Sus
Dupa independenta urmeaza stadiul de cuplu. Acum se descopera abilitatea de a forma o noua familie si un nou stil de
viata. In timpul unei relatii, dar fara a fi vorba de casatorie, se realizeaza un proces de adaptare si construire, pe cand
casatoria necesita anumite deprinderi.

Un nou sistem familial se va realiza prin casatorie. Schita familiala personala formata de idei personale, sperante si
valori formate de relatiile si experientele anterioare se combina cu schita familiala a partenerului. Aceasta presupune o
reconsiderare, din partea ambilor parteneri, a obiectivelor. In casatoriile care functioneaza, partenerii isi combina
credinta si comportamentul intr-un mod sinergic. 

Sinergia intr-un ciclu de viata familial inseamna posibilitatea de a lua doua pareri si de a creea o optiune la care
niciunul nu s-a gandit. Diferenta fata de compromis este prin faptul ca nu se renunta la ceva, ci dimpotriva energia
partenerilor se canalizeaza spre a forma o a treia idee, mai buna. Se va descoperi ca idei si sperante din trecut nu mai
sunt de actualitate in acest stadiu. 

Cateva din ariile comune de ajustare ar fi:

- finante
- stil de viata
- recreere si hobby
- relatiile de rudenie
- sexualitate
- prietenii
- acordarea de atentie nevoilor celeilalte persoane inaintea nevoilor personale.

Scopul suprem in acest stadiu este dobandirea interdependentei, care are loc in momentul in care se poate intra cu totul
intr-o relatie cu o alta persoana. Aceasta necesita de asemenea dezbaterea obiectivelor si uneori de a pune mai presus
nevoile persoanei de alaturi fata de cele personale. Totusi, inainte de a obtine interdependenta, e nevoie de a exista un
grad inalt de independenta.

Intr-un cuplu se pot invata:

- comunicarea avansata intre membrii cuplului
- posibilitatea de a trece impreuna peste greutati
- obiective spirituale si emotionale comune
- care sunt granitele relatiei
- cand pot fi puse nevoile partenerului deasupra celor personale.

Majoritatea cercetarilor indica faptul ca la inceput o casatorie reusita e marcata de pasiune si sexualitate, care devin mai
putin importante mai tarziu. O casatorie reusita in acest stadiu include politete sau acte de bunavointa intre parteneri (de
exemplu acela de a face ceva dragut pentru celalalt fara a il intreba).
Deprinderile de viata invatate in aceasta perioada sunt importante in dezvoltarea adevaratei interdependente si a
abilitatii de a avea o relatie sanatoasa si cooperanta. 

Cateva din provocarile acestui stadiu sunt:

- tranzitia spre un nou sistem familial
- includerea partenerului de viata in relatiile cu prietenii si familia
- obligatia de a face casatoria sa mearga
- punerea nevoilor partenerului deasupra nevoilor personale.

Daca trecerea spre un sistem familial nou e lina, atunci partenerii vor fi mai putin stresati, ceea ce va duce la
osanatate mai buna a partenerilor.

Scopurile specifice acestei perioade sunt:

- creearea unei noi familii cu partenerul de viata
- includerea in familia natala si grupul de prieteni apropiati a partenerului.
Parinti
Sus
Luarea deciziei de a avea copii
La un moment dat in casatorie, va veni momentul deciziei "copil - da sau nu", cu toate ca unele cupluri stiu ca nu vor
copii. Calitatea de a fi parinte este una din cele mai mari incercari a ciclului de viata familial.
Decizia de a avea copii va afecta dezvoltarea individuala, identitatea familiei si relatiile conjugale. Copii vor consuma
atata timp, incat deprinderile neinvatate in stadiile anterioare vor fi dificil de recuperat. Capacitatile de comunicare,
mentinere a relatiilor si de rezolvare a problemelor sunt des testate in cursul acestui stadiu.

Aparitia copiilor duce la schimbarea rolurilor intre membrii familiei. Fiecare parinte are trei roluri importante si
solicitante: ca si individ, partener de viata si parinte. Ca si noi parinti, identitatile se modifica in functie de felul in care
reactioneaza intre ei si cu alte persoane. Daca in celelalte stadii nu s-a invatat despre compromis si angajament s-ar
putea ca individul sa nu aiba deprinderile necesare tranzitiei in acest stadiu. 

Alaturi de bucuria de a avea copii parintele ar putea simti un stres sau o frica datorata schimbarilor aparute. Femeile ar
putea fi ingrijorate de faptul ca sunt insarcinate si ca vor trece prin durerile nasterii. Barbatii tind sa fie introvertiti ceea
ce ar putea cauza probleme medicale. Problemele emotionale sau medicale din cursul acestui stadiu trebuie discutate cu
medicul de familie si medicul obstetrician.
Indrumarea copiilor mici

Procesul emotional major al acestui stadiu este adaptarea copiilor in alte relatii, insa mai ales integrarea lor in familie.
Partenerii cuplului isi vor insusi rolurile de indrumatori si vor trece la stadiul de parinte. Astfel ca in timp ce
personalitatea individuala se va dezvolta, parintii vor fi si factorii de decizie in noua familie. De fapt o casatorie reusita
apare in momentul in care personalitatea individuala conlucreaza la realizarea unui cuplu armonios.
Dezvoltarea sanatoasa a unui copil depinde de abilitatea parintilor de a-i oferi un mediu inconjurator plin de afectiune,
sigur si organizat. Copii au de castigat atunci cand parintii au o relatie solida.

Grija pe care o poarta copiilor mici scurteaza timpul pe care o persoana il petrece singura sau cu partenerul. Daca nu s-
au invatat anterior lucruri precum compromisul pentru bunastarea familiei, mariajul poate avea de suferit. Divortul,
relatiile extraconjugale pot interveni in perioada de crestere a copiilor atunci cand parintii nu si-au insusit deprinderile
potrivite.

Pe de alta parte, pentru cei care s-au inarmat cu abilitatile potrivite aceasta perioada poate fi una fericita, rasplatita in
ciuda tuturor provocarilor. Astfel, o persoana se poate dezvolta atat individual cat si ca parte a unui cuplu sau a unei
familii.

Scopurile specifice in momentul in care in familie intra un copil sunt:

- crearea de spatiu pentru copil prin ajustarea sistemului conjugal
- preluarea rolului de parinte
- revizuirea relatiilor in familia marita incluzand rolurile de parinte si bunic.

Parinti de adolescenti

Perioada adolescentei poate fi una grea pentru o familie, o perioada care poate testa abilitatile membrilor de a relationa.
De asemenea poate fi o perioada de crestere si explorare creativa pentru intreaga familie. Familiile care trec cu bine
peste aceasta perioada au un mariaj solid, flexibil, cladit pe comunicare buna, rezolvarea problemelor, grija reciproca,
sustinere si incredere. Majoritatea tinerilor experimenteaza diferite ganduri, convingeri, stiluri care pot cauza un
conflict familial. 

Puterea unui om ca individ si ca parte a unui cuplu este critica pentru modul in care face fata provocarilor care intervin
atunci cand creste un adolescent. Se tinde spre o atmosfera echilibrata in care un tanar capata incredere, siguranta
emotionala si posibilitatea de a incerca noi comportamente. Importanta in aceasta etapa este flexibilitatea cu care se
incurajeaza un copil pentru a deveni independent si creativ. Stabilind granitele tanarului si in acelasi timp incurajandu-i
explorarea. 

Daca o persoana are o identitate individuala bine dezvoltata anterior aceasta va fi mult mai linistita in ceea ce priveste
schimbarile prin care trece copilul sau. In schimb, daca persoana nu are abilitatile necesare se simte amenintata de
evolutia copilului.
Flexibilitatea in rolurile pe care o persoana le joaca in sistemul familial este o deprindere esentiala in dezvoltarea
acestei etape. Responsabilitati ca serviciul sau grija pentru cineva bolnav pot cere unui om sa joace roluri variate,
schimbatoare. 

Este momentul in care unul sau mai multi membrii ai familiei simt depresie (stare psihica caracterizata prin tristete,
incetinirea ritmului ideativ, inhibitia activitatii) sau alta suferinta. De asemenea se pot plange de dureri fizice fara cauza
aparenta (tulburari somatice ca dureri de stomac sau de cap) alaturi de alte tulburari legate de stress. 

Toate acestea pot duce la o lipsa de grija pentru mariaj sau pentru dezvoltarea individuala. Spre sfarsitul acestei faze
atentia unui parinte se imparte intre maturizarea adolescentului si cariera si mariajul propriu. Neglijarea personala si a
cuplului face aceasta trecere dificila.
Omul trebuie sa inceapa sa se gandeasca la rolul pe care il joaca in ingrijirea propriilor parinti care imbatranesc.
Facand din propria sanatate o prioritate in aceasta faza este de mare ajutor in etapele ce urmeaza in ciclul familial de
viata.

Scopurile acestei faze sunt:

- schimbarea relatiilor parinte-copil pentru a permite acestuia evolutii inauntrul si in afara sistemului familial
- indreptarea atentiei asupra mariajului si carierei
- se incepe indreptarea atentiei asupra batranilor din familie.

Cuibul gol: plecarea tinerilor

Aceasta etapa incepe atunci cand primul copil paraseste casa parinteasca si se termina cu "cuibul gol". Plecarea
copilului cel mare de acasa are consecinte pozitive si negative. Daca familia s-a dezvoltat semnificativ in cadrul
ciclului, copiii vor fi pregatiti sa plece si sa faca fata provocarilor vietii. Nefiind responsabili de indatoririle parintesti se
poate revigora propria relatie sau atingerea tintelor profesionale.

Stabilirea unor relatii mature cu copiii este cheia acestei etape. Parintii pot fi pusi la incercare prin acceptarea unor noi
membrii in familie datorita casatoriei sau altor relatii ale copiilor. Acum este momentul de a restabili prioritatile in
viata, de a ierta pe cei care au gresit (chiar cu mult timp inainte) si de a evalua convingerile proprii.

Daca nu s-a trecut peste etape cu mijloace si atitudini potrivite, copii pot avea nesansa sa nu-si fi insusit deprinderile
necesare pentru a trai bine pe cont propriu. Sotul si sotia trebuie sa faca tranzitia impreuna altfel pot deveni
incompatibili unul cu altul. Dar nu trebuie sa se uite faptul ca toate aceste abilitati se pot inca recupera. Viata unui
individ si tranzitia spre faza urmatoare poate fi imbunatatita prin educatie si examinarea proprie.
Acesta este perioada in care sanatatea si vitalitatea unei persoane se poate diminua. Unii sunt chiar diagnosticati cu boli
cronice. Simptomele acestor boli pot limita activitatile uzuale si cele indragite.  

Problemele de sanatate legate de varsta mijlocie pot include:

- hipertensiune (tensiune arteriala crescuta)
- probleme legate de greutatea corporala
- artrita (inflamatia elementelor componente ale unei articulatii)
- menopauza (incetarea activitatii biologice genitale caracterizata prin incetarea menstrelor)
- osteoporoza (decalcifierea oaselor)
- boli coronariene (boli ale inimii)
- depresie
- boli legate de stress.
Tot in aceasta etapa stressul legat de ingrijirea batranilor poate afecta starea de sanatate a individului.

Telurile specifice acestei etape includ:

- atentia asupra mariajului fara copii
- dezvoltarea de relatii mature cu tinerii
- regruparea relatiilor pentru a include aliantele de rudenie si nepotii atunci cand copii si-au intemeiat propria familie.
Varsta a treia
Sus
In cadrul acestei faze a ciclului familial intervin multe schimbari in viata omului. Primirea unor noi membrii in familie
sau plecarea altora pe masura ce copiii se casatoresc sau divorteaza, aparitia nepotilor sunt partea cea mai importanta a
etapei.
Poate fi o mare implinire cand, dupa ce s-a eliberat de responsabilitatea de crestere a copiilor omul se poate bucura de
roadele muncii lui de o viata. 

Provocarile la care o persoana face fata sunt intretinerea altor membrii ai familiei, urmarirea intereselor si activitatilor
proprii, concentrarea asupra cuplului. Majoritatea oamenilor au grija de parintii mai in varsta in acest stadiu. Astfel se
pot simti incercati de problemele emotionale, financiare, fizice ale acestora incercand sa-i ajute si sa-si mentina in
acelasi timp independenta. Se poate intalni si declinul in abiltatile fizice si psihice precum si modificari in statutul
social sau material. 

Exista de asemenea si posibilitatea mortii unora din membrii familiei, chiar si a partenerului de viata. Calitatea vietii va
depinde de capacitatea fiecaruia de a se adapta schimbarilor, dobandita in celelalte stadii. Depinde de asemenea si de
cat de bine fiecare individ a avut grija de propria sanatate pana in acel punct. Procesul normal de imbatranire va afecta
corpul uman prin scaderea densitatii osoase, riduri si dureri. 

Exista posibilitatea aparitiei de boli fizice sau psihice odata cu inaintarea in varsta; cu toate acestea imbatranirea nu
inseamna neaparat si sanatate proasta. Pensionarea poate fi si o perioada de fericire si implinire. Aparitia nepotilor va
aduce multa bucurie, fara a aduce si responsabilitatile aparute la cresterea unui copil. Totusi cei care nu au un sistem de
suport sau au dificultati materiale ar putea intampina dificultati in aceasta faza a vietii. 

Principalele scopuri necesare pentru a ajunge la acest stadiu final al vietii familiale sunt:
- mentinerea intereselor personale si sanatatea fizica alaturi de ale partenerului de viata, odata cu imbatranirea
- explorarea de noi roluri familiale si sociale
- acordarea suportului moral copiilor mai mari si a altor membri ai familiei
- acceptarea in sistemul familial a inteligentei si experientei de viata a celor mai in varsta
- acordarea de suport generatiilor mai in varsta, fara depasirea limitelor
- trecerea peste moartea partenerului de viata, a unui frate, sora sau prieten apropiat precum si pregatirea pentru propria
moarte
- cugetarea si reflectarea asupra a ceea ce s-a invatat si experimentat in timpul vietii.
 24904 vizualizari, 23 August 2009
 Pagina printabila

 1
Verifica-ti sanatatea
alegi zona afectata si primesti diagnosticul
Afla acum
 1
 2
 3
 4

MEDICI SPECIALISTIrecomandarile noastre
 S.C. psiholog Diana Balan
 Dr. Elisabeta Alexe
 Psiholog Corina Bacalearos
 Psiholog Catalin Andrei
Vezi lista completa

Clinici
 Centrul Medical Medicover Pipera Bucuresti
 Centrul Mindcare
 CLINICA AQUAMARIN
 Bio Medica International

Spitale
 Spitalul de psihiatrie TITAN Dr. Constantin Gorgos
 Ambulatoriul de specialitate - Spitalul de bolnavi cronici si geriatrie Sf. LUCA
 Spitalul clinic de psihiatrie prof. dr. OBREGIA
 Centrul de sanatate Medic Line
Vezi spitale din Bucuresti
 Comunitate
Toate posturile

 Tradare14 zile, 4 ore, 24 min

Buna ziua. imi este foarte greu sa scriu aceste randuri, dar tocmai am avut parte de cea mai dureroasa experienta din...
 Obsesia de perfectiune a lucrurilor16 zile, 5 ore, 58 min
Buna! as vrea sa imi spuna si mie cnv cum as putea sa scap de obsesia asta pe care o am de ceva timp. de exemplu daca
am...
 Deceptie19 zile, 8 ore, 16 min
Buna ziua.de curand am trecut printr-o deceptie care pe mina m-a marcat si nu-mi pot revenii.as dori o consultatie sau
o...
 Cum sa procedez?1 luni si 4 zile
Nu stiu daca este grupul de discutie potrivit pentru problema mea, insa sper sa primesc niste sfaturi. de paste am fost
in...

Citeste si
Arhiva

 Necesitatile nutritionale ale femeii...

Generalitati Pentru prima decada din viata, din punct de vedere nutritional nu exista multe diferente intre
alimentatia fetelor si cea a baietilor de aceeasi varsta. Dar odata ce este atinsa varsta adolescentei, lucrurile
incep sa se schimbe. Necesitatile...citeste mai mult

 Metode contraceptive
Generalitati Metodele contraceptive (contraceptia) sunt acele metode care previn o sarcina. Acestea ii permit
unei femei sa aleaga momentul potrivit pentru a face un copil. Majoritatea femeilor pot ramane insarcinate
incepand cu varsta primei menstruatii si pana...citeste mai mult
CAPITOLUL 3

Caracteristicile vieţii de familie

         În acest capitol plec de la premisa că familia este un sistem dinamic, ea cunoaşte
transformări permanente. Membrii ei se dezvoltă, evoluează împreună şi adaugă noi elemente
care îmbogăţesc viaţa familială. Îţi voi prezenta câteva dintre concepţiile referitoare la ciclul vieţii
familiale, câteva procese familiale semnificative şi mă opresc mai mult la abordarea
transgeneraţională a familiei (a lui Murray Bowen) pe care o consider extrem de interesantă şi de
utilă în înţelegerea psihologiei familiei. Mi-aş dori ca la finalul studiului acestui capitol să cunoşti:
-          care sunt principalele etape prin care trece o familie şi care sunt caracteristicile specifice fiecărei
etape;
-          să caracterizezi procesul comunicării în familie;
-          să înţelegi de ce este abordarea lui Murray Bowen atât de importantă;
-          să poţi defini şi pune în practică noţiunea de diferenţiere a sinelui şi toate celelalt concepte ale
orientării transgeneraţionale;
-          să poţi construi şi interpreta sumar o genogramă;

1.      Etapele vieţii familiale

Familia este un sistem deschis, viu, cu influenţe multe şi diverse din partea mediului şi
numeroase tipuri de interacţiuni cu acesta. Sistemul familial niciodată nu rămâne la fel; el se
schimbă de la un moment la altul în funcţie de evenimentele care apar în interiorul şi exteriorul
familiei. El trebuie să se restructureze şi reorganizeze în funcţie de:
         apariţia sau dispariţia unora dintre membrii ei (naşterea copiilor a nepoţilor, decesul, căsătoria
copiilor, revenirea după un divorţ a copilului în cuibul familiei de origine);
         creşterea şi dezvoltarea membrilor (copilul mic, adolescentul, conşietentizarea rolului parental
de către părinte, înaintarea în vârstă etc.,);
         apariţia unor evenimente aşteptate sau neaşteptate (intrarea copilului la grădiniţă sau şcoală,
divorţul, pensionarea părinţilor, obţinerea unui loc de muncă pentru părinte, o boală etc.);

Deci, o schimbare într-o generaţie determină schimbări şi în celelalte generaţii.

Transformările care au loc într-un susbsistem familial influenţează şi celelalte subsisteme.
Important este să reţii că schimbările prin care trece o familie nu se fac în mod lin, ci, dimpotrivă,
în salturi, unoeri presupunând chiar zguduiri, care pot fi plăcute sau dureroase, dar aproape
întotdeauna stresante.
De exemplu, atunci când copilul merge la şcoală, toţi ceilalţi membrii ai familiei îşi vor
schimba programul, atitudinile şi comportamentele unul faţă de altul. De asemenea, problemele
de comunicare şi relaţionale pe care o fată adolescentă de 15 ani le are cu părinţii săi se pot datora
interacţiunii mai multor factori: adaptării ei la adolescenţă; crizei de 40 de ani a tatălui;
îngrijorării mamei sale pentru o boală proprie sau a unui părinte. Sau, după plecarea copiilor de
acasă şi restabilirea echilibrului şi a vieţii în doi a părinţilor, ei pot fi confruntaţi cu întoarcerea
copilului în urma unui divorţ şi asta va presupune o nouă şi dificilă sarcină parentală.
         În felul acesta, a apărut ideea ciclului de viaţă familială, care presupune parcurgerea mai
multor stadii sau etape.
Salvador Minuchin identifică patru stadii de dezvoltare care apar în majoritatea familiilor:
1.                      Constituirea cuplului – diada maritală formează un sistem funcţional prin
negocierea graniţelor (interacţiunea cu socrii), reconciliind stilurile de viaţă diferite şi dezvoltând
reguli referitoare la conflict şi cooperare.
2.                      Familia cu copii mici – sistemul marital se reorganizează atunci când apar copiii
pentru a se adapta cerinţelor cerute de parentalitate.
3.                      Familia cu copii şcolari şi adolescenţi – familia interacţionează acum şi cu
sistemul şcolar. Pe măsură ce copiii devin adolescenţi, familia trebuie să se adapteze la probleme
ca influenţa prietenilor, pierderea parţială a controlului parental, emanciparea copiilor, etc.
4.                      Familia cu copii mari – aceştia devin deja adulţi, astfel că relaţia dintre părinţi şi
copii trebuie modificată pentru a deveni relaţie de tip adult – adult.
 Sociologii Evelyn Duval şi Reuben Hill au aplicat un cadru de dezvoltare familiilor din
anii 1940, prin stabilirea unor etape discrete ale dezvoltării grupului familial, cu sarcini ce trebuie
îndeplinite pentru fiecare dintre ele. Acestea sunt:
         Etapa cuplului fără copii
         Etapa familiei cu copii de vârstă şcolară
         Etapa familiei cu copii deveniţi adulţi;
         Etapa familiei omului singur (văduvia).

Terapeuţii de familie Betty Carter şi Monica McGregor(1980, 1999) au îmbogăţit acest

cadru; ei au apelat la orientarea multigeneraţională, recunoscând patternurile culturale diverse şi
având în vedere şi etape care nu sunt neapărat specifice, cum ar fi divorţul şi recăsătoria. Este de
altfel, considerată cea mai cuprinzătoare şi demonstrată clinic etapizare, organizată pe şase etape
distincte:
a)      iniţiativa tânărului adult
b)      căsătoria
c)      familiile cu copii mici
d)     familiile cu adolescenţi
e)      iniţiativele copiilor şi părăsirea căminului
f)       familia la bătrâneţe.

Te rog, studiază şi tabelul de mai jos în care sunt prezentate mai detaliat etapele conform
concepţiei autorilor menţionaţi mai sus (după Nichols şi Schwartz, 2005, p. 126- 127).
Evident, nu există nici o versiune standard a etapelor vieţii de familie. Nu numai că
familiile au o diversitate de tipuri, aşa cum ai văzut în capitolul anterior, dar aceste tipuri pot avea
norme şi reguli foarte diferite pentru etape diferite. Valoarea conceptului de ciclu de viaţă constă
în a recunoaşte că familiile, adesea, dezvoltă probleme la tranziţiile de la o etapă la alta datorită
inabilităţii sau temerilor membrilor şi a sistemului familial de a face tranziţia de la o etapă la alta.
De aceea, te-aş ruga să nu le foloseşti pentru a stabili şi a judeca ce este normal sau de aşteptat în
anumite etape într-o familie.

Etapele ciclului Procesul emoţional al Schimbări de gradul doi în statutul

vieţii de familie tranziţiei: Principiul familiei cerute pentru a continua
cheie dezvoltarea
Părăsirea casei: Acceptarea a) Diferenţierea sinelui în legătură cu
adulţii tineri responsabilităţii familia de origine;
singuri emoţionale şi financiare b) Dezvoltarea relaţiilor intime egale;
c) Stabilirea sinelui în legătură cu
munca şi independenţa financiară;
Formarea Angajarea în noul sistem a) Formarea sistemului marital;
familiilor prin b) Realinierea relaţiilor cu familiile
căsătorie: extinse şi prietenii pentru a include
noul cuplu soţul/soţia;
Familii cu copii Acceptarea noilor membrii a) Adaptarea sistemului marital pentru
mici în sistem a face loc copiilor;
b) Împărţirea sarcinilor privind
creşterea copilului, a sarcinilor
financiare şi gospodăreşti;
c) Realinierea relaţiilor cu familia
extinsă pentru a include rolurile
părinţilor şi bunicilor;
Familia cu Mărirea flexibilităţii a) Schimbarea relaţiei părinte-copil
adolescenţi graniţelor familiei pentru a pentru a putea permite adolescentului
putea permite să se mişte în interiorul şi în afara
independenţa copiilor şi sistemului;
slăbiciunile bunicilor b) Refocalizarea asupra problemelor
maritale de la mijlocul vieţii şi asupra
carierei;
c) Începutul schimbării spre îngrijirea
generaţiei mai vârstnice. Lansarea
copiilor şi plecarea.
Lansarea copiilor Acceptarea multitudinii de a) Renegocirea sistemului marital ca o
şi plecarea lor de ieşiri şi intrări în sistemul diadă;
acasă familiei b) Dezvoltarea relaţiilor adult-adult;
c) A face faţă dizabilităţilor şi morţilor
părinţilor (bunicilor);

Familii în viaţa Acceptarea schimbării a) Menţinerea funcţionării şi intereselor

târzie rolurilor generaţionale proprii şi /sau ale cuplului în faţa
declinului psihologic: explorarea noilor
opţiuni ale rolului familial şi social;
b) Sprijin pentru un rol mai central al
generaţiei de mijloc;
c) Flexibilizarea sistemului familial
datorită înţelepciunii şi experienţei
celor mai în vârstă, sprijinind generaţia
mai vârstnică fără suprasolicitarea lor;
d) Declanşarea mecanismelor de
coping pentru a face faţă pierderii
soţului, copiilor şi a altor perechi şi
pregătirea pentru moarte.
2.      Procesele familiei

În cadrul familiei au loc numeroase procese şi fenomene familiale, cum ar fi intercunoaşterea,

comunicarea, cooperarea, conflictul, competiţia, negocierea, formarea unor coaliţii, manipularea,
etc. M-am gândit să fac o prezentare succintă doar a intercunoaşterii şi comuniicării, pe care le
consider fundamentale, lăsându-te pe tine să le aprofundezi pe acelea care îţi stârnesc interesul,
folosind bibliografia suplimentară de la sfârşitul capitolului.

Intercunoaşterea

Alături de comunicare, acest proces de intercunoaştere stă la baza formării şi evoluţiei

cuplului şi familei. Cei doi parteneri se întâlnesc, se plac, se îndrăgostesc (de cele mai multe ori) şi
hotărăsc să se cunoască. După ce consideră că se cunosc suficient, dacă există şi dorinţa de a
forma un cuplu stabil, de a rămâne împreună, de regulă se căsătoresc. Dar procesul
intercunoaşterii nu s-a încheiat, ci dimpotrivă, abia acum se manifestă plenar. O dată ce
partenerii încep să locuiască împreună, să realizeze sarcinile casnice împreună, să facă faţă
influenţelor externe, ei se cunosc din ce în ce mai mult, pe diverse faţete ale personalităţii. Astfel
intercunoaşterea este un proces atât voluntar, conştient, cât şi involuntar, automat. Partea
voluntară constă în acţiuni directe de autodezvăluire şi dezvăluire reciprocă. Partea involuntară
constă în comportamentele obişnuite şi automate pe care fiecare pertener le realizează şi în urma
cărora partenerul poate culege informaţii reprezentative despre celălalt. Uneori, acest tip de
intercunoaştere este ignorat sau minimalizat în unele cuplui, partenerii bazându-se mai mult pe
ceea ce afirmă decât pe ceea ce fac. De exemplu, într-o familie cu un partener alcoolic sau
neimplicat emoţional, celălalt partener poate minimaliza comportamentele de abuz de alcool sau
cele lipsite de afecţiune, crezând că „într-o zi se va schimba”, pentru că „aşa spune”. Asta va duce
la o falsă intercunoaştere şi la un fenomen de autoiluzionare. Totuşi, aşa cum cred că ştii şi tu,
faptele caracterizează omul cel mai bine.
Autodezvăluirea şi dezvăluirea reciprocă ajută foarte mult la stabilirea intimităţii în cuplu şi
familie. Atât cei doi parteneri, cât şi părinţii şi copiii stabilesc relaţii mai bune, mai deschise şi mai
calde tocmai prin intermediul autodezvăluirii. Tot ea facilitează stimularea dragostei erotice, dar
mai ales cea profundă, matură.
Dar nu este uşor şi nici la îndemână să te dezvălui şi să asculţi dezvăluirea altei persoane, nici
chiar a soţului sau copilului tău. Iată care sunt câteva dintre barajele intercunoaşterii:
         Teama de a nu lăsa pe celălalt să afle presupusele defectele proprii;
         Teama de respingere sau pierdere care ar putea urma (în mod real sau doar fantasmat) dacă
celălalt cunoaşte ceea ce tu apreciezi ca fiind urât, nepotrivit, defect, etc.;
         Tendinţa de a judeca propria dezvăluire sau ceea ce dezvăluie partenerul(a);
         Tendinţa de a te arăta superior partenerului (ceea ce falsifică intercunoaşterea);
         Mitul conform căruia „partenerul trebuie să îşi dea sema cum eşti, dacă te iubeşte suficient de
mult”;
         Deprinderi greşite de comunicare (vezi mai jos, la blocajele comunicării)

Evident, însă, ceea ce facilitează intercunoaşterea esteautocunoaşterea şi încrederea în sine.

Ele ajută atât în primele momente ale dezvăluirii, cât şi mai târziu, la aprofundarea
intercunoaşterii. Ele ajută la gestionarea temerilor şi la eliminarea sau reducerea barajelor.

Comunicarea

Comunicarea este foarte strâns legată de intercunoaştere, fiind mijlocul

prin care aceasta din urmă se realizează. De aceea, o bună comunicare va
 stimula intercunoaşterea, care la rândul ei va contribui la satisfacţia şi
împlinirea comunicării.
Cred că deja cunoşti cele două forme fundamentale de comunicare umană,
cea verbală şi cea nonverbală, aşa că nu am să insist asupra lor. Menţionez
doar că ambele sunt folosite şi foarte utile în cuplu şi familie. Ele pot ajuta la
reglarea relaţiilor familiale şi la reechilibrarea sistemului familial.
O altă clasificare a tipurilor de comunicare, utilă celor care studiază familia
este cea a lui Gregory Bateson. El împarte comunicarea în:
         Comunicarea digitală;
         Comunicarea analogică.

În comunicarea digitală, fiecare mesaj are doar un referent, aparţine doar unui tip logic
şi constă în semne arbitrare (Bateson şi Jackson, 1968). De exemplu, cuvântul “masă” nu
desemnează nimic altceva decât o piesă de mobilier. Din punctul de vedere al comunicării
digitale, o durere de cap este o durere de cap şi nimic altceva.
În comunicarea analogică, mesajul are mai mult decât un referent, putând exprima
diferite grade. De exemplu, strângerea unui pumn este în acelaşi timp un  semn pentru un
anumit tip de comportament (ex. ameninţare, opoziţie, frustrare, agresivitate), dar, totodată,
este şi o parte a acestui comportament. În anumite culturi, manifestări ca plânsul, ţipatul,
ruperea hainelor, smulgerea părului, lovirea capului de un zid exprimă în mod analog diferite
grade de disperare. Un mesaj analogic poate fi decodificat doar prin luarea în considerare a
altor mesaje. Aşa de pildă, o durere de stomac nu este doar o durere de stomac, ci,
concomitent, exprimarea dezgustului, un mod de a te sustrage de la a face o treabă, sau o
cerere de afecţiune. “Durerea de stomac” comunicată cuiva ca mesaj analogic va depinde de
situaţia şi de contextul în care mesajul analogic a fost emis (Madanes). Astfel, simptomele
care apar în familie sunt de fapt mesaje comunicate celorlalţi membri cu scopul de a schimba
ceva în sistemul familial.
De exemplu, o soţie frustrată de lipsa de atenţie a soţului său preocupat de
alte probleme îi poate comunica brusc o durere de stomac, în timpul cinei.
Mesajul are mai multe semnificaţii. El poate însemna intenţia de a-l deturna
pe soţ de la problemele lui, nevoia de a-i capta atenţia şi afecţiunea şi,
totodată, o stare fizică logică de disconfort epigastric.
 Sau “Am o durere de cap…”, comunicată în momentul pregătirii de culcare poate însemna
mai mult decât o stare internă, deteriorarea relaţiilor sexuale sau refuzul acestora.
De asemenea, stilul şi modalităţile de comunicare se învaţă în primul rând în familie. Apoi ele
sunt modelate în grupuri şi societate. De aceea, inclusiv blocajele în comunicare vor fi preluate
din familie şi folosite în viitoarele relaţii de cuplu şi de familie ale copiilor.
Elementele care facilitează o bună comunicare sunt:
         Sentimentele de afecţiune autentică ale membrilor familiei;
         Abilităţile de gestionare ale sentimentelor care se nasc în procesul comunicării;
         Onestitatea şi promovarea adevărului în orice comunicare;
         Deschiderea la şi preţuirea mesajelor (verbale şi nonverbale) care vin de la ceilalţi membrii, ca
urmare a conştientizării faptului că acestea ajută la păstrarea echilibrului familial;
         Oferirea unui timp şi spaţiu special pentru comunicare, mai ales a ceea ce este important, delicat,
sensibil;
         Folosirea unui stil adecvat partenerului de comunicare, tocmai pentru a te asigura că ceea ce ai
transmis a şi fost recepţionat corect de către partener.

Cele mai frecvente blocaje ale comunicării în cuplu şi familie sunt:

         Deprinderile greşite de comunicare: lipsa ascultării, întreruperea discursului celuilalt, realizarea
unor alte activităţi în timpul discuţiei cu partenerul, aşezarea pe o poziţie superioară cum ar fi:
„ştiam asta”, „exact asta voiam să spun şi eu”, „eu ştiu mai bine, nu trebuie să îmi spui tu”,
ignorarea a ceea ce spune partenerul sau copilul, atitudinile de autoritate de genul „eu ştiu cel mai
bine ce e bine pentrun tine” etc;
         Timiditatea, jena de a spune, de a exprima propriile opinii;
         Teama de a se exprima, de reacţiile partenerului, părintelui sau copilului;
         Miturile – de exemplu „nu e frumos să vorbeşti despre sex/despre defectele celuilalt”, „nu
trebuie să îţi spun asta; ar trebui să îţi dai singur(ă) seama dacă stai cu mine şi spui că mă
iubeşti”, „dacă ne simţim bine în pat nu mai trebuie să şi vorbim” etc.

3.      Dimensiunea afectivă a familiei

Familia şi relaţiile familiale reprezintă principalul izvor al vieţii afetive a omului. Relaţia
afectivă a copilului cu mama şi tatăl său vor fi modelul de bază al dezvoltării sentimentelor faţă de
sine şi ceilalţi. Acest lucru este frumos şi foarte clar surprins de Dorothy Law Nolte în poemul său
„Copiii învaţă ceea ce trăiesc” (1954) pe care am să ţi-l ofer aici.

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;
Dacă triesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubescă;
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.
 Te invit însă să îi citeşti cartea „Cum se formează copiii noştri” (Ed. Humanitas, 2001),
scrisă împreună cu Rachel Harris, pentru a putea afla mai multe şi înţelege mecanismele prin care
copiii asimilează tot ce se întâmplă în viaţa familială şi în special în viaţa afectivă. De asemenea,
ar putea să îţi lărgească şi cunoştinţele referitore la rolurile parentale.
Am decis să îţi prezint aici doar câteva lucruri despre iubire, cel mai important sentiment din
familie, care stă la baza dezvoltării noastre ca fiinţe umane şi despre intimitate care reprezintă
caracteristica funcdamentală a vieţii de cuplu şi de familie. Restul te provoc pe tine să cauţi în
bibliografia pe care ţi-o sugerez la finalul capitolului şi în alte cărţi la care eu nu m-am gândit sau
nu le-am citit sau nu au apărut încă!

Iubirea

Iubirea este sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire a celor doi parteneri care
formează cuplul (marital sau nu). Actualmente iubirea este principala motivaţie pentru
transformarea cuplurilor erotice în cupluri conjugale (căsătorie).
E. Wheat (1980, apud I. Mitrofan, 1997, p. 177) descrie cinci forme de manifestare a
iubirii:
            1. Epithumia - se referă la dorinţa fizică puternică, reciproc exprimată prin dragoste
sexuală plină de satisfacţie. Satisfacţia sexuală este un indicator sigur al sănătăţii căsniciei, chiar
dacă, după Wheat, relaţiile sexuale nu sunt aspectul cel mai important al căsătoriei.
            2. Eros - este forma de dragoste ce implică cel mai mult romantismul. Eros presupune mai
ales ideea de contopire, unificare, fuziune cu fiinţa iubită, dar şi dorinţa de a o poseda total (fizic,
mental, spiritual). De aici - romantismul. Este o iubire pasională şi sentimentală şi reprezintă cel
mai adesea punctul de plecare în căsătorie.
            3. Storge - este o formă de dragoste, descrisă ca relaţie confortabilă, care înglobează o
afecţiune naturală şi sentimentul de apartenenţă reciprocă. Se bazează pe loialitate mutuală şi se
manifestă în relaţiile dintre soţi, părinţi şi copii, fraţi şi surori, realizând sentimentul de
apartenenţă la un grup unit.
            4. Fileo - este genul de iubire care preţuieşte pe cel iubit manifestând-se cu gingăşie, dar
aşteptând întotdeauna un răspuns. Se traduce prin prietenie, reciprocitate. Fileo creează prieteni,
în strânsă apropiere. Ei îşi mărturisesc şi împărtăşesc gânduri, planuri, sentimente, atitudini,
visuri, probleme intime, pe care nu le-ar putea încredinţa altcuiva. Ei îşi împart timpul şi
interesele, ceea ce conferă căsătoriei siguranţă, atractivitate şi recompense. Chiar dacă există
multă pasiune în sexualitate, absenţa lui Fileo înnegureazã căsătoria şi o face neinteresantă.
            5. Agape - este dragostea completă, lipsită de egoism, care are capacitatea de a se oferi
continuu, fără a aştepta nimic în schimb. Ea preţuieşte şi slujeşte necondiţionat, spre deosebire de
Fileo care presupune reciprocitate. Este modelul iubirii Christice, dincolo de emoţii şi sentimente
pasionale, fiind profund infuzată spiritual, rod al unei opţiuni conştiente, al unei alegeri libere.
Este definită şi ca o dragoste a acţiunii, presupunând ajutorare, a face bine, a avea compasiune
 pentru celălalt, fiind mai curând o atitudine şi un comportament motivat spiritual, şi aproape
deloc emoţie.

Dincolo de aceste modalităţi, putem diferenţia între o dragoste sau iubire imatură şi una
matură. Iubirea imatură se caracterizează printr-o intenistate mare, printr-un amestec de
dependenţe şi deci de aştepări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile personale; este de fapt
dragostea fuzională, despre care vorbeşte M. Bowen şi D. Schnarck, cel care a aplicat concepţia
boweniană la relaţiile erotice sexuale ale cuplurilor. Astfel, dragostea imatură este specifică
adolescenţilor şi tinerilor. O dată cu maturizarea emoţională, cu dezvăluirea reciprocă a
partenerilor şi dezvoltarea încrederii în sine şi în partener, apare şi drasgostea matură. Dragostea
matură este mai puţin intensă (nu îţi „dă fluturi în stomac”), dar este mult mai profundă; implică
încredere, respect şi acceptarea partenerului aşa cum este el (fără tendinţe de a-l schimba, a-l
controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener, în orice situaţie, indiferent dacă este
sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu; ştii că este acolo şi te va ajuta în ceea ce faci;
presupune şi admiraţie şi valorizarea partenerului aşa cum este el. Binenţeles, la o astfel de
dragoste ajung persoanele care se iubesc şi pe sine, persoane cu un eu bine diferenţiat, care pot să
fie autonome şi totuşi să fie implicate emoţional în relaţia cu partenerul.
Multe relaţii de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se destramă în
această tranziţie din cauza incapacităţii unuia sau ambilor parteneri de a iubi matur. Trecerea nu
se face uşor, ci dimpotrivă cu conflicte, suferinţe adaptări. De altfel, Erich Fromm considera că
iubirea este o artă, un mod de a trăi în artă” şi milita pentru învăţarea acestei arte aşa cum se
procedează în oricare artă (muzică pirctură etc.). Ccea ce ajută însă la transformarea iubirii
imature în iubire matură, după Fromm sunt:
         Disciplina – adică angajarea responsabilă a timpului şi eu-lui personal;
         Concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaşte şi înţelege;
         Răbdarea – e nevoie de exerciţiu, în timp şi treptat, pentru a învăţa să iubeşti;
         Sensibilitatea – legată mult de conştientizarea propriilor erori, fluctuaţii de sentimente şi auto-
control;
         Depăşirea narcisismului – ieşirea din propriul eu, din propriile plăceri, din egocentrism şi
egoism şi a manifesta modestie şi disponibilitate în relaţie.

De altfel, toţi cei care au ajuns la dragostea matură afirmă că satisfacţia maritală este mult
mai crescută, că intimitatea şi satisfacţia sexuală sunt incomparabil mai plăcute şi pline de
satisfacţii decât în timpul îndrăgostirii sau la tinereţe.

Intimitatea

Dennis Bagarozzi, doctor în psihologie şi consilier care a lucrat cu cupluri mai bine de 30
de ani, în cartea sa „Stimularea intimităţii maritale” publicată în 2001 pleacă în studiul său asupra
intimităţii în cuplu de la definiţia dată de Dicţionarul Random House al limbii engleze. Acesta
defineşte intimitatea ca „relaţie personală apropiată, familară şi de regulă afectuoasă sau de
dragoste cu o altă persoană care presupune o cunoaştere detaliată sau o înţelegere profundă a
celeilalte persoane, precum şi o exprimare activă a gândurilor şi sentimentelor ce oferă o bază
pentru familiaritate” (apud D. Bagarozzi, 2001, p. 5). Bagarozzi concluzionează că intimitatea
este „un proces interactiv care conţine o serie de componente bine structurate şi
interrelaţionate” în centrul acestora stau „cunoaşterea, înţelegerea, acceptarea celuilalt şi
aprecierea modului unic al partenerului de a vedea lumea” (D. Bagarozzi, 2001, p. 56).
 Acelaşi autor menţionează ca intimitatea este o nevoie umană de bază, ce derivă din
nevoia fundamentală de supravieţuire, de ataşament. Acest lucru poate fi observat cu relativă
uşurinţă la persoanele care au fost private în perioada imediat după naştere de un ataşament bun
faţă de mamă şi care devenite adulte, au dificultăţi de dezvoltare a intimităţii (Ainsworth, Blehar,
Waters, Wall, 1978, Bowlby, 1969, 1973, 1988, Horner, 1984). Nevoia de intimitate poate fi
conceptualizată, din punctul de vedere al dezvoltării, ca o manifestare mai matură, mai
diferenţiată şi mai avansată a nevoii biologice universale de apropiere, de contact cu o altă fiinţă
umană. De aceea, această nevoie de intimitate va varia în intensitate de la o persoană la alta, astfel
încât, în fiecare cuplu, partenerii vor avea nevoi de intimitate diferite atât per global, cât şi pe
fiecare componentă a intimităţii în parte.

D. Bagarozzi (2001, p. 6-14) vorbeşte de nouă componente ale intimităţii:

1. intimitate emoţională
2. intimitate psihologică
3. intimitate intelectuală
4. intimitate sexuală
5. intimitate fizică (non-sexuală)
6. intimitate spirituală
7. intimitate estetică
8. intimitate socială şi recreaţională
9. intimitate temporală

Intimitatea emoţională reprezintă nevoia de a comunica şi împărtăşi cu partenerul toate

sentimentele, atât pe cele pozitive, cât şi pe cele negative. Există câteva limite care pot influenţa
manifestarea acestui tip de intimitate: credinţa că numai sentimentele pozitive trebuie
manifestate, sau dimpotrivă că, doar cele negative, pentru a şti ce trebuie să îmbunătăţeşti;
credinţa că doar anumite tipuri de sentimente pozitive sau negative pot fi exprimate, de ex, doar
bucuria şi iubirea, dar nu şi fericirea sau excitarea, sau doar tristeţea şi frustrarea, dar nu şi furia
sau ura.
Intimitatea psihologică reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi conecta cu o altă fiinţă
umană prin dezvăluirea caracteristicilor propriului sine, caracteristici semnificative şi foarte
personale, cum ar fi speranţele, visele, fanteziile, aspiraţiile, dar şi propriile îndoieli, nemulţumiri,
temeri, probleme, insecurităţi, conflicte interioare cu partenerul. Acest tip de intimitate necesită o
mare putere interioară a celui care împărtăşeşte, deoarece el devine în astfel de momente foarte
vulnerabil, dar şi o mare capacitate de susţinere a celui care ascultă pentru a nu-l răni pe
partenerul său. De aceea, încrederea reciprocă este foarte importantă pentru ca această formă de
intimitate să se manifeste.
Intimitatea intelectuală este nevoia de a comunica şi împărtăşi cu celălalt ideile importante,
gândurile, credinţele. Ea nu presupune intelectualizare sau raţionalizare (cele două mecanisme de
apărăre inconştiente), orgoliu sau demonstrarea superiorităţii, sau cererea de laudă, recunoaştere
sau adulaţie. Toate acestea vor crea distanţă între parteneri şi în nici un caz intimitate.
Dimpotrivă ea presupune capacitatea unui partener de a vedea lumea prin ochii celuilalt,
indiferent dacă este sau nu de acord cu această perspectivă. Putem spune că este varianta
cognitivă a empatiei.
Intimitatea sexuală reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi exprima cu partenerul
acele gânduri, sentimente, dorinţe şi fantezii de natură senzuală şi sexuală. Ea duce la trezirea
dorinţei sexuale, dar nu e obligatoriu să se ajungă la actul sexual. Acest tip de intimitate
presupune săruturi, îmbrăţişări, atingeri, dans, jocuri erotice, îmbăierea împreună etc. evident, ea
este conectată profund cu dragostea erotică, nu cu cea părintească, fraternă, amicală sau cea
narcisică. De asemenea, aşa cum spuneam şi mai sus, dragostea erotică trebuie să ajungă la
maturitate pentru a facilita intimitatea sexuală.
Intimitatea fizică (nonsexuală) reprezintă nevoia de apropiere fizică de
partener, fără a avea vreo tentă sexuală. Presupune atingere sau simple
îmbrăţişări, mersul de mână, dans, masaje nonsexuale etc.
Intimitatea spirituală presupune nevoia de a împărtăşi partenerului gândurile, sentimentele,
credinţele şi experienţele referitoare la religie, supranatural şi aspectele spirituale ale existenţei,
viaţă moarte, valori morale, etc. Spiritualitatea este o chestiune foarte personală. De aceea, este
nevoie de o mare deschidere din partea ambilor parteneri pentru a ajunge la acest tip de
intimitate, deoarece ea nu înseamnă că cei doi împărtăşeşsc aceleaşi valori, idei, practici.
Intimitatea estetică reprezintă nevoia şi dorinţa de a împărtăşi cu partenerul sentimentele,
gândurile, credinţele, valorile, experienţele pe care persoana le consideră frumoase, la care
sufletul rezonează sau inspiră. Minunile naturii, simple (un fulg de nea) sau complexe (cosmosul),
pot fi baza unei asemenea intimităţi. Alte exemple sunt muzica, poezia, literatura, pictura,
sculptura arhitectura si alte forme de expresie artistică. Acest tip de intimitate nu se asociază şi nu
este preludiu pentru nici un alt tip de intimitate. Este o experienţă care se trăieşte, se împlineşte
prin ea însăşi.
 Intimitatea socială şi recreaţională este nevoia de a se angaja în activităţi şi experienţe
plăcute şi de joc cu partenerul. Include activităţi precum: schimbul de glume şi povestiri haioase,
împărtăşirea evenimentelor curente de viaţă, luatul meselor împreună, practicarea de sporturi şi
jocuri, dansatul de plăcere etc. aceste activităţi pot include şi prieteni comuni sau rude.
Intimitatea temporală implică timpul pe care fiecare partener va dori să îl petreacă zilnic cu
celălalt pentru activităţi intime. Această cantitate de timp va fi diferită pentru cei doi parteneri.
Pentru unele persoane 15-20 de minute pot fi suficiente, în timp ce pentru altele două ore nu vor
fi suficiente.
            Comunicarea, cum spuneam şi mai devreme, poate stimula sau diminua intimitatea
cuplului. Stimulativă este comunicarea directă a nevoilor şi dorinţelor fiecărui partener, adică
atunci când mesajele sunt clare, directe şi sincere. Inhibitive sunt:
 mesajele mincinoase - partenerii pot minţi fie ca să se apere de eventualele refuzuri sau
conflicte, fie pot avea tulburări de caracter. În ambele cazuri însă minciunile erodează
sentimentele de încredere şi iubire dintre cei doi.
 mesajele confuze - când mesajele sunt neclare, putând avea mai multe înţelesuri. De
exemplu, dacă soţul îi spune soţiei sale într-o zi „În sfârşit mi-au dat o primă consistentă.
Acum ne permitem să ne facem de cap” – în acest caz, soţia nu va şti cu exactitate dacă el
se referă la mult-visata călătorie de la sfârşitul săptămânii despre care au tot vorbit sau la
a-şi cumpăra frigiderul de care au nevoie;
 mesajele paradoxale – sunt cele care exprimă două idei opuse în acelaşi timp. De
exemplu, un soţ dominator şi agresiv care îi cere soţiei să îşi exprime mai clar şi mai des
opiniile proprii sau o soţie care plânge în urma unei certe cu soţul îi spune acestuia să nu
ţină cont de plânsul ei.
 mesajele agresive – sunt cele care jignesc, ridiculizează, critică,
 mesajele incongruente

Gerard Leleu vorbeşte şi el clar şi pe înţeles despre intimitatea în cuplu, care de altfel se
constituie ca fundament pentru intimitatea familială; merită să menţionez aici ceea ce el
consideră condiţii pentru o bună intimitate psihică:
  autocunoaşterea;
  încrederea în sine şi intimitatea cu sine;
  a trăi în prezent, adică „aici şi acum”;
  îndepărtarea barierelor fizice (mirosuri neplăcute, atmosferă neprielnică, eliminarea sau
diminuarea complexelor corporale etc.);
  îndepărtarea barierelor psihice (în special temerile);
  crearea cadrului pentru dezvoltarea şi manifestarea senzualităţii.
 Mai multe detalii găseşti citind cărţile sale apărute la Editura Trei (vezi bibliografia
suplimentară).

4.      Abordarea transgeneraţională a familiei

În cadrul acestor abordărilor transgeneraţionale, locul cel mai important îl ocupă teoria lui
Murray Bowen, denumită, după numele său, teoria (şi terapia) boweniană.

Murray Bowen, medic cu specializare în psihiatrie, şi-a făcut

rezidenţa la faimoasa clinică Menninger (Menninger Clinic),
recunoscută pentru orientarea sa psihanalitică. Aici, Bowen a
devenit din ce în ce mai nesatisfăcut de conceptele psihanalitice
care nu puteau fi validate prin metode ştiinţifice acceptate în mod
convenţional. Ca urmare, el a început să dezvolte o nouă teorie
„concepută să corespundă în mod precis cu principiile evoluţiei şi
cu omul ca fiinţă evolutivă” (Kerr & Bowen, 1988, p. 360). Bowen
şi-a perfecţionat teoria şi după mutarea sa la Institutul Naţional
pentru Sănătate Mentală (INSM) în Bethesda, Maryland, în 1954.
La INSM, Bowen a admis familii întregi în secţia de cercetare
psihiatrică. Cercetarea acestor familii a fost ghidată de teoria
boweniană, şi, astfel, teoria a fost extinsă şi modificată de fiecare
dată când specialiştii se confruntau cu informaţii noi sau
incompatibile. În timpul celor cinci ani la INSM, cercetarea lui
Bowen s-a centrat pe familiile cu copii schizofreni, şi în particular
pe relaţia simbiotică observată între mame şi copiii lor. În final,
teoria s-a dezvoltat pentru a include întreaga familie, adresându-se
şi altor tipuri de familii.

Esenţa teoriei boweniene este alcătuită din opt concepte fundamentale. Aceste concepte
interrelaţionate construiesc „piatra de temelie” (Walsh, 1996) a teoriei, şi anume  sistemul
emoţional.
Sistemul emoţional include „forţa pe care biologia o defineşte ca instinct,
reproducere, activitate automată controlată de sistemul nervos autonom, stări
emoţionale subiective şi sentimente şi forţele care guvernează sistemele de
relaţie… În termeni largi, sistemul emoţional guvernează «dansul vieţii» în toate
lucrurile vii”. (Bowen, 1975, p. 380).
Un alt termen-cheie de la începutul muncii lui Bowen este masa de ego
familial nediferenţiat. Acesta se referă la „unitatea emoţională intensă într-o
familie care produce emoţionalitate ce interferează cu gândirea şi împiedică
diferenţierea individului de familie”. (Bowen, 1978). Hall notează că Bowen
nu mai utilizează această terminologie, termenul de „fuziune” fiind cel
preferat în mod curent. Astfel, teoria boweniană face o distincţie între
indivizii care sunt fuzionaţi şi cei care sunt diferenţiaţi. Caracteristica
preferată este cea de diferenţiere. Prezentăm mai jos cele opt concepte
esenţiale ale teoriei boweniene, în care diferenţierea sinelui este considerată
foarte importantă.

1. Diferenţierea sinelui. În contextul unui sistem emoţional, diferenţierea sinelui

reprezintă gradul relativ de autonomie pe care un individ îl păstrează, în timp ce
rămâne în relaţie semnificativă cu ceilalţi. Aceşti indivizi pot transcede nu doar
propriile emoţii, ci şi cele ale sistemului lor familial. De asemenea, astfel de
persoane diferenţiate sunt mai flexibile, adaptabile şi mai autonome. Ca urmare, ele
îşi trăiesc propriile emoţii şi, deşi nu sunt lipsite de conştiinţa emoţiilor celor din
jurul lor, sunt capabile să menţină un grad de obiectivitate şi distanţă emoţională
faţă de problemele emoţionale proprii sau ale altora. De aceea, se consideră că
indivizii înalt diferenţiaţi au un eu solid („solid self”), mai integrat. Acesta
reprezintă pentru Bowenconceptul de eu care este ghidat în principal de intelect ,
adică persoana poate acţiona sau lua decizii pe baza unor judecăţi raţionale.

Indivizii cu nivele scăzute de diferenţiere tind să fie mult mai rigizi şi mai dependenţi
emoţional de alţii, comportamentul fiind direcţionat mai degrabă de emoţii. Ei sunt ghidaţi
preponderent de pseudo-eul („pseudo-self”) lor. Acesta este un concept de eu care este
negociabil cu alţii, sensibil la emoţii şi mai puţin la judecăţile raţionale. Astfel de persoane
vor lua decizii bazate pe sentimente, nu pe principii logice, raţionale. De aceea, deciziile
luate în momente diferite de timp vor fi inconsistente unele cu altele, dar indivizii cu
pseudo-eu nu sunt conştienţi de această inconsistenţă. Bowen (1976) descrie pseudo-eu-ul
ca un eu pretins, adică un eu fals, după cum ar spune Winnicott, pe care persoana îl poate
simţi ca fiind real, deşi nu este.
În terapia de familie boweniană se urmăreşte gradul diferenţierii sinelui la fiecare
membru al familiei, şi în special al copiilor (mai ales dacă aceştia sunt adolescenţi sau chiar
maturi). Este mult mai probabil ca persoanele cu un grad mic de diferenţiere a sinelui faţă
de membrii familiei care dezvoltă anumite simptome să prezinte şi ele, la rândul lor, alte,
sau chiar aceleaşi, simptome, comparativ cu persoanele cu un grad mare de diferenţiere. De
aceea, unul dintre scopurile terapeutice va fi creşterea gradului de autonomie a membrilor
familiei, unii faţă de alţii.
 Mai mult, conceptele de diferenţiere şi fuziune sunt foarte importante pentru Bowen (ca
şi pentru oricare alt terapeut) şi în ceea ce priveşte  ipotezele intergeneraţionale sau
transgeneraţionale. Bowen consideră că persoanele care părăsesc familia de origine cu un
pseudo-eu sau cele care sunt fuzionate cu familiile lor de origine tind să se căsătorească cu
persoane cu care vor putea, de asemenea, să fuzioneze. Astfel, două persoane nediferenţiate
tind să se găsească unele pe altele. Rezultatul va fisepararea emoţională de familia de
origine şi fuzionarea soţilor. Asta presupune că pseudo-eul unuia dintre soţi se va baza pe
pseudo-eul celuilalt, adică se vor uita unul la celălalt pentru a detecta diferite indicii pentru
a alege modul de reacţie emoţională şi de luare a deciziilor. În felul acesta, „ procesele
familiale neproductive trec de la o generaţie la următoarea prin astfel de mariaje ”.
(Becvar şi Becvar, 1996).

2. Procesul emoţional familial nuclear. Acest concept descriegama de pattern-uri

relaţionale emoţionale din sisteme, dintre părinţi şi copii. Există patru mecanisme
utilizate de familie pentru a face faţă anxietăţii când aceasta devine prea intensă în
familia nucleu. Toate cele patru mecanisme pot fi folosite, dar, de regulă, o familie,
mai ales dacă este fuzională, utilizează în mod predominant unul sau mai multe:

-            Distanţa emoţională. Într-un sistem familial fuzional cu nivele înalte de anxietate, un

membru al familiei poate mări distanţa interpersonală atunci când el sau ea nu mai poate
face faţă reactivităţii emoţionale (Bowen, 1978). Frecvent, aceasta poate determina o
distanţă mai mare decât doreşte, de fapt, individul.
-            Conflictul marital. Cantitatea de conflict într-un mariaj este o funcţie a gradului de
fuziune din relaţie şi a intensităţii anxietăţii corespunzătoare. (Papero, 1991). Poate avea
loc un proces ciclic în care conflictul este urmat de distanţă emoţională, o perioadă de
apropiere caldă, apoi o creştere a tensiunii care precipită un alt conflict şi, astfel, ciclul se
perpetuează.
-            Transmiterea sau proiecţia problemei către copil. De multe ori, problemele dintre soţi şi
anxietatea acestora tind să fie evitate prin concentrarea lor pe unul sau mai mulţi copii .
Cel mai comun pattern este ca mama să-şi concentreze o mare parte din energia sa
emoţională pe un copil (ajungându-se chiar la fenomenul de fuziune simbiotică între mamă
şi copil), în timp ce tatăl se distanţează şi este evitat în acelaşi timp. Copilului pe care
părintele se concentrează îi sporesc reactivitatea şi fuziunea sistemului intelectual şi
emoţional. De aceea, el este cel mai vulnerabil la dezvoltarea unor simptome.
-            Disfuncţia într-un soţ. În cazul unui cuplu cu un membru inadecvat sau disfuncţional, iar
celălalt în mod deschis adecvat cu scopul de a compensa, se pot dezvolta roluri reciproce.
Acest pattern poate lua amploare şi poate deveni solid dacă un membru al familiei dezvoltă
o maladie fizică sau mentală cronică.
3. Triunghiurile sau triangularea. Acest concept este mult legat de cel al proiecţiei
unei probleme asupra unuia sau mai multor copii. Un triunghi este  unitatea de bază
a interdependenţei în sistemul emoţional familial. Pentru Bowen, o diadă, adică un
sistem de două persoane, este stabilă atât timp cât ea este calmă. Dacă apar factori
stresori care determină creşterea nivelului de anxietate, diada poate rămâne stabilă,
dar când anxietatea într-o diadă atinge un nivel mai ridicat, o a treia persoană va fi
atrasă în câmpul emoţional al celor doi. De exemplu, naşterea primului copil
determină apariţia unui triunghi format din cei doi părinţi şi copil. Sau, atunci când
există un conflict între soţi, soţia poate apela la mama sa pentru a-şi reduce
anxietatea, implicând-o şi pe aceasta în conflictele cu soţul; în felul acesta apare
triunghiul format din soţ, soţie şi mama soţiei. Triunghiurile într-o familie pot fi
latente şi să nu se manifeste în mod deschis. Totuşi, aceste triunghiuri pot fi
activate (şi se activează frecvent) în timpul perioadelor de stres. Bineînţeles, nivelul
stresului sau al anxietăţii necesar pentru destabilizarea diadei este în strânsă
legătură cu gradul de diferenţiere al celor doi.
4. Procesul proiectiv al familiei. Acest proces se referă la faptul că nivelul de
diferenţiere al părţilor trece mai departe la unul sau mai mulţi dintre copiii lor . În
mod obişnuit, un copil dintr-o familie va avea o implicare emoţională crescută cu
unul dintre părinţi. Această supraimplicare poate varia de la părintele care e în mod
excesiv îngrijorat de ce se întâmplă cu copilul până la părintele care este extrem de
ostil acţiunilor copilului. Dinamica aceasta deteriorează capacitatea copilului de a
funcţiona eficient în contexte sociale. Gradul de diferenţiere al părinţilor şi nivelul
de stres în familie determină intensitatea procesului proiectiv al familiei.
5. Întreruperea (distanţarea) emoţională. În încercarea de a face faţă fuziunii şi
absenţei diferenţierii în relaţiile lor interne, membrii familiei sau segmente ale
sistemului extinsse pot distanţa unul de altul şi pot deveni separaţi
emoţional (Hall, 1981). Deşi individul care întrerupe poate părea că face faţă relaţiei
cu familia, individul rămâne mai vulnerabil la alte relaţii intense. Kerr (1981)
sugerează căîntreruperea emoţională indică o problemă - fuziunea dintre generaţii
 -, rezolvă o problemă - scade anxietatea asociată cu contactul familial - şi creează o
problemă - izolează indivizii care ar putea beneficia de contact. Ca rezultat al
separării emoţionale, individul rămâne prins în sistemul emoţional al familiei şi
poate fi mai puţin capabil să răspundă eficient la situaţiile de rezolvare a
problemelor. Disfuncţia consecventă se poate manifesta şi în alte moduri, cum ar fi
relaţii superficiale, boală fizică, depresie şi comportamente impulsive (Walsh,
1980).
6. Procesul de transmitere multigeneraţională. Tendinţa puternică de a repeta
pattern-urile disfuncţionale ale conduitei emoţionale în generaţii succesive
culminează cu nivele scăzute de diferenţiere a eului pentru anumiţi membri ai
generaţiilor mai tinere (Hall, 1981). Bowen consideră că indivizii la niveluri
echivalente de diferenţiere, deci fie diferenţiaţi, fie fuzionaţi, se găsesc unul pe altul
şi se căsătoresc şi pot avea unul sau mai mulţi copii cu niveluri mai scăzute de
diferenţiere. De aceea, ne putem aştepta ca aceste ataşamente sau distanţări să fie
mai accentuate la copii decât au fost la părinţii lor. Deoarece pattern-ul repetitiv
determină în mod succesiv nivele mai scăzute de diferenţiere la generaţiile
următoare, procesul culminează cu un ultim nivel de disfuncţie, adică ataşamentele
(adică fuziunile) sau distanţările emoţionale care determină apariţia diferitelor
simptome care fac ca persoana sau familia să recurgă la terapie.
7. Poziţia de frate sau soră. Vârsta mai mare şi distribuţia pe sexe între fraţi în aceleaşi
generaţii au o puternică influenţă asupra comportamentului (Hall, 1981). Cercetările lui
Walter Toman (1969) descriu roluri diferite pe care indivizii le manifestă ca rezultat al
poziţiei lor în familiile de origine, cum ar fi copilul cel mai mare, sora mai mică, cel mai
mic copil. De exemplu, într-o familie cu mulţi copii, ultimul copil, cel mai mic, poate să fie
cu totul ignorat din punct de vedere afectiv, din cauza preocupării şi stresului părinţilor
pentru asigurarea hranei şi securităţii familiei. Bowen sugera, de asemenea, că pattern-
urile interactive dintre cuplurile maritale pot fi legate de rolurile indivizilor din familiile
lor de origine.
8. Procesul emoţional al societăţii (regresia socială). Acest concept-cheie al lui Bowen are
în vedere faptul că procesele caracteristice familiilor pot fi observate şi în interacţiunile la
nivel social. De exemplu, deoarece există o anxietate crescută şi un stres continuu cauzate
de crimă, şomaj şi poluare, există şi o tendinţă socială către reactivitate emoţională şi o
probabilitate scăzută a individului de a-şi utiliza eficient procesele emoţionale. Bowen
 observa că istoria recentă a societăţii noastre pare să reflecte acest tip de regresie, adică
societatea poate face faţă cu succes unor factori stresori situaţionali acuţi, dar eşuează
când factorii stresori se cronicizează. Din pricina stresului cronic, atât societatea, cât şi
familia pierd contactul cu principiile sistemului lor intelectual şi vor acţiona în virtutea
sistemului emoţional, pierzându-şi obiectivitatea.

Rezumatul capitolului

Acest capitol l-am dedicat câtorva elemente de viaţă familială. Am ales să îţi vorbesc despre:
         etapele vieţii de familie: etapa adultului tânăr, etapa cuplului nou, căsătorit, etapa familiei cu
copii mici, etapa familiei cu copii adolescenţi, etapa cuibului „gol” când copii părăsesc familia de
bază, etapa familiei cu părinţii în vârstă.
         procesele familiei, unde m-am oprit asupra a două dintre ele: intercunoaşterea şi comunicarea,
punând accent pe factorii facilitatori şi inhibitori ai lor şi pe importanţa lor în manifestarea şi
păstrarea intimităţii.
         abordarea transgeneraţională a lui Murray Bowen, una dintre cele mai cuprinzătoare abordări
psihologice ale familiei. Ţi-am prezentat conceptele fundamentale ale acestei orientări şi o să ne
folosim de ele şi când vom studia metodele de cercetare în psihologia familiei, unde genograma
reprezintă un instrument extrem de util. Aşa că te invit să dai mare importanţă acestui capitol.

Pentru a aprofunda ceea ce ţi-am prezentat îţi recomand cu căldură cărţile din bibliografia
suplimentară.

Glosar de termeni folosiţi

Coaliţie alianţă între două persoane împotriva unei a treia. Atunci când se
realizează între un părinte şi un copil, vorbim de coaliţie
transgeneraţională.
Comunicare comunicare în care mesajul are mai multe sensuri.
analogică
Comunicare digitală comunicare în care mesajul are un singur referent.
Diferenţierea sinelui gradul relativ de autonomie pe care un individ îl păstrează, în
timp ce rămâne în relaţie semnificativă cu ceilalţi, capacitatea
de a-şi trăi propriile emoţii şi de a păstra obiectivitatea faţă de
problemele emoţionale proprii sau ale altora.
Etapă de viaţă perioadă din existenţa familiei caracterizată printr-un anumit tip
familială de organizare şi care se confruntă cu provocări specifice.
Fuziune stare a eului opusă diferenţierii. Estomparea graniţelor dintre sine
şi alţii, a celor dintre sistemele emoţional şi intelectual.
Intimitate relaţie personală apropiată, familară şi de regulă afectuoasă sau de
dragoste cu o altă persoană care presupune o cunoaştere detaliată
sau o înţelegere profundă a celeilalte persoane, precum şi o
exprimare activă a gândurilor şi sentimentelor.
Iubire sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire a celor doi
parteneri care formează cuplul, dar şi între părinţi şi copii.
Procesul proiectiv al transmiterea nivelului de diferenţiere de la părinţi la unul sau mai
 familiei mulţi copii
Separare emoţională mecanism de distanţare fizică şi/sau emoţională prin care un
membru al familie face faţă anxietăţii crescute din familie
Transmitere tendinţa puternică de a repeta pattern-urile disfuncţionale ale
transgeneraţională conduitei emoţionale în generaţii succesive culminează cu
nivele scăzute de diferenţiere a eului pentru anumiţi membri ai
generaţiilor mai tinere (Hall, 1981)
Triangulare proces prin care o a treia persoană este atrasă în câmpul emoţional
al unei diade, pentru a diminua anxietatea, dar nu pentru a o
rezolva.

Diana Lucia Vasile @  Introducere În Psihologia Familiei Şi Psihosexologie  

PUBLICAT DE VITALIE POPESCU LA 03:29 

TRIMITEŢI PRIN E-MAILPOSTAŢI PE BLOG!DISTRIBUIŢI PE TWITTER DISTRIBUIŢI PE

FACEBOOKDISTRIBUIŢI PE GOOGLE BUZZ

0 COMENTARII:

TRIMITEŢI UN COMENTARIU

Postare mai nouăPostare mai vechePagina de pornire

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)

PERSOANE INTERESATE

ARHIVĂ BLOG

 ▼  2011 (4)

o ►  aprilie (1)

o ▼  martie (3)

 Capitol 3. Caracteristica vietii de familie.

 Capitol 2. Sistemul Familial

 Capitol 1. Introducere

DESPRE MINE

VITALIE POPESCU

VIZUALIZAŢI PROFILUL MEU COMPLET

Viata in cuplu - Osho - Farmacie pentru suflet

Dragostea este singurul joc de doi in care amandoi pot sa castige.

Declaratii de dragoste · Poezii de dragoste
Citate despre dragoste · Versuri de dragoste
Povesti de dragoste · Mesaje de dragoste
Scrisori de dragoste · Idei despre
dragosteDespre Dragobete · Sfantul Valetin 
Colinde de Craciun · Spiritualitate /
IubireRugaciuni · Dumnezeu si
Iubirea · Download

Special dindragoste.ro - Dragoste si Pedeapsa 

Dragoste si Pedeapsa ep 57 
Dragoste si Pedeapsa ep 56 
Dragoste si Pedeapsa ep 55 
Dragoste si Pedeapsa ep 54 
Dragoste si Pedeapsa ep 53 
Dragoste si Pedeapsa ep 52
FORUMUL Din Dragoste 

Castiga premii lunare! 

Tot ce trebuie sa faci este sa fii activ pe forum! Mai
multe detalii aici.
Fotografii de dragoste · Video · Arta si
dragoste· Ma iubeste ? · Felicitari de
dragoste · I love you! · Oracol
sabian · Horoscop zilnic · Umor si
dragoste · Poze amuzante · Carte de
oaspeti ·Site-uri recomandate · Linkuri
In limba franceza:
Spiritualite et amour · Textes sur l'amour
Poesies d'amour · Films d'amour
Peintures et amour · Sculptures et amour
Photographies

In limba engleza:
Famous couples · Love poems · Love quotes
Love letters · Love advices · Rules for love
10 commandments
 Sursa: www.caricaturisai.ro

Viata in cuplu - Osho

fragment din cartea Farmacie pentru suflet de Osho

Noi traim unii cu altii, dar nu stim ce inseamna sa traiesti in cuplu. Putem trai ani de zile impreuna
fara sa aflam acest lucru. Priviti prtetutindeni in lume: oamenii traiesc impreuna, nimeni nu
traieste singur: sotii cu sotiile, sotiile cu sotii, parintii cu copiii, parintii cu prietenii. Toti traiesc
alaturi de alti oameni. Voata nu exista decat in asociere, dar stiti voi ce inseamna asocierea?

Traiesti alaturi de o sotie timp de 40 de ani si poate ca nu ai trait impreuna cu ea nici macar o
singura clipa. Chiar si cand faci dragoste cu ea te gandesti la alte lucruri. Nu esti prezent,. iar
dragostea devine un act mecanic.

Am auzit ca odata Mulla Nasruddin s-a dus la un film cu sotia. Erau casatoriti de cel putin 20 de
ani. Filmul la care s-au dus era un film de dragoste. La plecare, sotia i-a spus lui Mulla:
"Nasruddin, tu nu faci niciodata dragoste cu mine asa cum au facut actorii aceia. De ce?"

Nasruddin i-a raspuns: "Esti nebuna? Stii cu cat sunt platiti sa faca asemenea lucruri?"

Oamenii traiesc alaturi unii de altii, dar nu se iubesc. Voi nu iubiti decat atunci cand puteti obtine
anumite beneficii de pe urma iubirii voastre. Cum poti iubi pe cineva daca astepti sa obtii ceva de
pe urma lui? Iubirea a devenit o marfa. Ea nu mai este o relatie, o tovarasie, o celebrare. Voi nu
sunteti fericiti atunci cand sunteti alaturi de celalalt; cel mult va tolerati.
Sotia lui Mulla Nasruddin se afla pe patul de moarte. Doctorul i-a spus lui Mulla: "Nasruddin,
trebuie sa fiu sincer cu tine; in asemenea clipe, cel mai bine este sa fi sincer. Sotia ta nu mai
poate fi salvata. Boala a avansat prea mult, asa ca trebuie sa fi pregatit. Incearca sa nu suferi,
accepta fatalitatea. Acesta este destinul tau. Sotia ta va muri."

Nasruddin a raspuns: "Nu-ti fa probleme. Daca am suferit alaturi de ea atatia ani, mai pot indura
cateva ore!"

Cel mult, noi ne toleram unii pe altii. Iar atunci cand gandesti in termeniu de toleranta, viata
impreuna devine suferinta. Asa se explica de ce spunea Jean-Paul Sartre, ca celalalt inseamna
iadul... caci alaturi de el nu faci decat sa suferi, esti dominat. Celalalt iti face probleme, iar tu iti
pierzi libertatea si fericirea. Viata in cuplu devine o rutina, ceva ce trebuie tolerat. Daca va toerati
reciproc, cum ati putea cunoaste frumusetea vietii in cuplu? Este imposibil.

Voi nu stiti ce inseamna casnicia, caci acest cuvant inseamna celebrarea vietii in cuplu. Ea nu se
reduce la un certificat. Nici un oficiu de la primarie nu va poate darui o casnicie, nici un preot nu
va poate face acest dar. Casnicia inseamna o revolutie uriasa in planul fiintei, o imensa
transformare a modului de viata, care nu se poate petrece decat daca ajungeti sa celebrati statul
impreuna, daca celalalt nu mai e pur si simplu celalalt, daca dumneavoastra nu mai sunteti pur si
simplu dumneavoastra. Cei doi nu mai sunt doi, intre ei a aparut o punte, au devenit unul, dintr-o
anumita perspectiva. Din punct de vedere fizic raman doi, dar in ceea ce priveste fiinta lor
interioara, au devenit unul. Poate ca sunt cei doi poli ai existentei, dar existenta lor este una
singura. A aparut o punte.

Foarte rar se intampla sa dai de o casnicie adevarata. Oamenii traiesc impreuna pentru ca nu pot
trai singuri. Retineti: pentru ca nu pot trai singuri, acesta este unicul motiv pentru care traiesc
impreuna. Sa traiesti singur nu este deloc confortabil, cheltuiesti mai multi bani, este dificil. De
aceea traiesc oamenii impreuna. Motivatiile lor sunt in totalitate negative.

Un barbat urma sa se casatoreasca, iar cineva l-a intrebat: "Ai fost intotdeauna impotriva
casatoriei? Cum se face ca ti-ai schimbat parerea?"

Omul a raspuns: "Se apropie iarna si se pare ca va fi una foarte friguroasa. Costurile cu incalzirea
ma depasesc, iar o nevasta mi se pare mai ieftina."

Aceasta este logica. Traiti unul cu altii deoarece este mai confortabil, mai convenabil, mai ieftin.
Sa traiesti singur este intr-adevar dificil: o nevasta iti poate aduce atat de multe lucruri. Iti poate
face menajul, iti poate gati, poate fi o slujitoare, o ingrijitoare - atat de multe lucruri. Ea reprezinta
cea mai ieftina mana de lucru din lume. Face atatea lucruri fara sa fie platita deloc. Totul este
doar o forma de exploatare.

Casnicia este o forma de exploatare, nu un act de comuniune. De aceea, ea nu conduce in mod

normal la fericire. Nu are cum. Cum s-ar putea naste floarea necatarului din radacinile
exploatarii?

Mai exista si asa-zisii vostri sfinti, care afirma ca voi sunteti nefericiti deoarece traiti in familie,
deoarece traiti in lumea exterioara. Ei spun: "Renuntati la toate, parasiti totul!". Logica lor pare sa
fie justa, dar nu pentru ca este intr-adevar justa, ci pentru ca voi nu ati cunoscut comuniunea.
Daca ati fi cunoscut fericirea prin comuniune, i-ati fi luat pe toti in ras. Cine a cunoscut fericirea
prin comuniune, L-a cunoscut pe Dumnezeu; cine a cunoscut adevarata casnicie, L-a cunscut pe
Dumnezeu, caci iubirea este cea mai directa cale catre acesta.

Voi nu cunoasteti insa comuniunea si traiti impreuna fara a sti ce inseamna acest lucru; traiti in
acest fel timp de 70-80 de ani, fara a sti ce este viata. Rataciti fara a prinde radacini in solul fertil
al vietii. Treceti de la un moment la altul fara sa savurati vreunul. Aceasta stiinta de a trai viata nu
vi se daruieste la nastere; ea nu este ereditara.

Viata apare o data cu nasterea, dar intelepciunea, experienta, extazul - acestea trebuie sa fie
invatate. De aceea insist eu atat de mult pe meditatie. Savoarea vietii trebuie invatata, trebuie sa
cresteti, sa va maturizati pentru a o putea trai.

Viata nu poate fi cunoscuta decat la maturitate. Dar voi traiti si muriti ca niste copii. Nu cresteti
niciodata. Nu ajungeti la maturitate.

Ce este maturitatea? A fi copt din punct de vedere sexual nu inseamna a fi matur. Intrebati-i pe
psihologi: acestia afirma ca varsta mentala medie a adultului ramane pe la 13-14 ani. Corpul fizic
creste, dar mintea isi opreste cresterea pe la varsta de 13-14 ani. Nu-i de mirare ca va comportati
atat de prosteste, ca viata voastra este doar un lung sir de nazbatii! O minte care nu a crescut nu
poate face decat prostii.

O minte imatura va arunca intotdeauna responsabilitatea pe ceilalti. Va simtiti nefericiti si sunteti

convinsi ca sunteti asa din cauza ca cei alaturi de care traiti va fac viata un iad. "Celalalt este
iadul". Dupa parerea mea, aceasta aformatie a lui Sartre este foarte imatura. Pentru un om matur
celalalt poate deveni la fel de bine si Raiul. De fapt, el este ceea ce sunteti deja voi,caci el nu
este decat oglinda in care va priviti.

Cand spun maturitate, ma refer la o anumita integritate interioara. Aceasta nu va aparea decat
atunci cand veti inceta sa-i mai faceti pe altii responsabili pentru suferintele voastre, cand veti
incepe sa intelegeti ca voi sunteti singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas catre
maturitate: eu sunt responsabil. Orice s-ar intampla, eu sunt vinovat.

Daca va simtiti trist, puneti-va intrebarea: "a cui este vina?" Daca acceptati ca este vina voastra,
mai devreme sau mai tarziu vati inceta sa faceti foarte multe lucruri pe care le faceti la ora
actuala. In fond, aceasta este esenta stravechii teorii a karma-ei. Voi sunteti singurii responsabili.
Incetati sa mai spuneti ca societatea este responsabila, ca parintii vostri sunt de vina, ca situatia
economica v-a adus in aceasta stare; nu mai aruncati responsabilitatea asupra altora. Voi sunteti
singurii responsabili.

La inceput, vi se va parea o povara, caci acum nu veti mai putea arunca vina pe altcineva. Dar
trebuie sa v-o asumati...

Cineva l-a intrebat pe Mulla Nasroddin: "De ce esti atat de trist?"

Mulla a raspuns: "Sotia mea a insistat sa nu mai joc carti si alte jocuri de noroc, sa nu mai fumez
si sa nu mai beau. Am renuntat la toate aceste lucruri."

Omul a spus: "Sotia ta trebuie sa fie foarte fericita acum".

Nasruddin: "Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce sa se planga asa ca este foarte
nefericita. Incepe sa vorbeasca, dar nu are de ce sa se planga. Acum nu ma mai poate face
responsabil pe mine pentru nefericirea ei. Credeam ca daca o sa renunt la toate aceste luycruri o
voi vedea mai fericita, dar a devenit mai nefericita ca oricand. "

Daca ati continua sa aruncati responsabilitatea asupra altora si toti ar face ceea ce le spuneti sa
faca, mai devreme sau mai tarziu v-ati sinucide. In cele din urma, nu ati mai avea asupra cui sa
aruncati vina.

De aceea, este bine sa va pastrati cateva greseli; Asta ii ajuta pe ceilalti sa fie fericiti. Daca ar
exista un sot perfect pe lume, sotia lui l-ar parasi. Cum poti domina un sot perfect? De aceea,
chiar daca nu doriti acest lucru, faceti cateva greseli pentru ca sotia dumneavoastra sa va poata
domina si astfel sa fie fericita!

Daca exista undeva un sot perfect sigura solutie este divortul. Gasiti un barbat perfect si veti fi
automat impotriva lui, caci nu-l mai puteti condamna, nu-i mai puteti atribui nici o gresala. Mintile
noastra adora sa arunce responsabilitatea asupra celorlalti, sa se planga, caci in acest fel se simt
bine, intrucat nu se mai simt responsabili. Aceasta eliberare este insa foarte costisitoare. Ea nu
este reala, dimpotriva, povara devine din ce in ce mai mare, dar voi nu va dati seama.

Oamenii traiesc cate 70 de ani, vieti la rand, fara sa stie ce este viata. Ei nu ajung la maturitate,
nu se integreaza, nu sunt centrati. Ei nu traiesc decat la periferie.

Daca periferia voastra se intalneste cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de alta parte,
daca sunteti tot timpul preocupati de greselile altora, nu puteti trai decat la periferie. Daca veti
realiza ca "Eu sunt singurul responsabil pentru existenta mea. Orice s-ar intampla, eu sunt cauza
care a generat acest lucru.", atunci constiinta voastra trece brusc de la periferie in centru. Abia
acum incepeti sa deveniti centrul existentei voastre.

De acum inainte veti putea face foarte multe lucruri. Daca nu va place ceva, puteti renunta la el;
daca va place altceva, il puteti adopta. Daca vi se pare ceva adevarat, il puteti urma; daca simtiti
ca nu este adevarat, puteti sa-l evitati, caci acum sunteti centrat si inradacinat in sine.

Pentru a comanda cartea, vizitati site-ul editurii: www.edituramix.ro

Cititi si alte articole despre spiritualitate

Love, romance and relationship quotes for your soul: 

'To love and be loved is to feel the sun from both sides.'
~ David Viscott
'What lies behind us, and what lies before us are tiny matters compared to what lies within us.'
~ Ralph Waldo Emerson
'I have been astonished that men could die martyrs for their religion - I have shudder'd at it. I
shudder no more.
I could be martyr'd for my religion. Love is my religion.
And I could die for that. I could die for you.'
~ John Keats
Copyright (c) 2005-2011 www.dindragoste.ro.
Contact

Atentie: Acest site nu este asociat in nici un fel cu emisiunea

omonima de la Antena 1.

     
 
csid.ro
 
Web
search by okidoki
 
 
 RSS |  Newsletter
Home
Health
Beauty
Diet
Sport
Sex
Family
Lifestyle
Evenimente
Blog
Forum

nr 63 | 05.2011
vezi arhivaaboneaza-te
 

Ho me  »   S ex    »  Prob le me in vi at a de cuplu ? Di sc ut ati , nu le tr ec et i sub ta ce re !

Probleme in viata de cuplu? Discutati, nu le treceti sub
tacere!

tipareste  |  trimite unui prieten   |  trimite prin Y!M

Discutand cu pesoana iubita despre ceea ce iti place si ceea ce iti doresti in materie de sex, iti poti conduce viata sexuala spre o
etapa plina de impliniri, relatia voastra devenind mai profunda.

Nimeni nu poate citi gandurile

In multe cupluri, unul dintre parteneri considera ca celalalt nu il poate satisface din punct de vedere sexual. Cea mai mare greseala este
aceea de a ne astepta ca persoana iubita sa stie ce ne place si ce ne dorim cu adevarat.

O alta problema este aceea ca de cele mai multe ori consideram ca stim deja cam totul despre sex. Mai ales dupa o relatie indelungata
avem impresia ca stim totul despre ceea ce ii face sau nu placere partenerului. De fapt, sexualitatea, ca si orice altceva in viata, se invata.
Un bun inceput este acela de a discuta cu partenerul care ii sunt asteptarile si cum pot fi acestea satisfacute.

Nu putem aplica ceea ce stim in general despre sex intr-un caz particular. Si asta pentru ca fiecare persoana raspunde diferit la stimulii
sexuali. Unora le plac atingerile delicate in timp ce altii prefera un contact mai ferm. Pentru a afla ceea ce ii place partenerului tau trebuie
sa intrebi si sa inveti sa citesti limbajul trupului.

Spune ce ti-ar placea sa incerci

A discuta despre ceea ce iti place si ce nu in materie de sex are mai multe avantaje. Nu numai ca iti vei simplifica viata sexuala, dar vei
avea mai multa incredere si vei reusi sa fii mai relaxata in relatia cu partenerul. De teama de a nu fi refuzati sau de a nu fi considerati
ciudati, multi oameni isi tin ascunse dorintele, ceea ce poate duce in timp la adevarate frustrari.

Cand vine vorba de sexualitate, oamenii pot fi reticenti. De aceea nu este recomandat sa te prezinti in fata partenerului spunand: "Vreau
asta!" Cel mai bine este sa spui intr-o maniera delicata ceea ce iti doresti. De exemplu, daca va uitati impreuna la un film ii poti sugera sa
experimentati ceea ce ati vazut impreuna. 

Indicii non-verbale
Comunicarea este esentiala, dar nu este nevoie de fiecare data sa comentati diversele atingeri sau senzatii. Nu numai ca poate fi jenant, dar
va distrage atentia de la ceea ce se intampla cu adevarat. De aceea incearca sa sesizezi miscarile si respiratia partenerului.

Vei putea descoperi din gesturile sale ceea ce ii place si ce nu. Acelasi lucru este valabil si in cazul tau. Ii poti arata cand te simti bine si
cand nu, cu ajutorul sunetelor si gesturilor. Daca ai de gand sa discuti cu partenerul tau despre ceea ce iti doresti in viata voastra sexuala,
tine seama de aceste doua sfaturi: 

Fii pozitiva! Nu-i spune iubitului tau ca este groaznic in pat. Poti spune ceea ce ai de spus fara a fi prea directa sau dura.

Fii sincera! Nu are nici un sens sa spui ceva ce nu este adevarat sau sa te prefaci. Din contra, poate face foarte mult rau relatiei voastre.
Toate problemele au rezolvare, insa cel mai important este sa stii ce afecteaza
relatia. Sunt rare cuplurile care pot spune ca nu se confrunta cu nici un fel de
problema legata de convietuirea in doi. Nici macar atunci cand viata amoroasa
e pe culmi, problemele nu contenesc.

Pasul 1: identifica suferinta

Ca sa stii ce tratament se impune, trebuie sa identifici problema. Tot ce ai de facut
este sa fii sincera cu tine - va certati din cauza banilor, a lipsei de incredere unul in
celalalt sau alta e cauza? Ia o foaie de hartie, imparte-o in doua pe verticala si trece
cu liniute in stanga minusurile relatiei si in dreapta plusurile. Trage linie si aduna!

Pasul 2: probleme si solutii

Lipsa increderii
Simptome - increderea devine o problema atunci cand unul din parteneri simte ca
celalalt ascunde ceva. Te poti insela usor mai ales cand e vorba de un cuplu cu
putina vechime
Solutia - discutia sincera. Intrebarile care cer exact acele raspunsuri de care te
indoiesti.
Sfat - nu termina niciodata aceasta discutie atata vreme cat mai exista intrebari fara
raspuns. Scopul este sa va deschideti unul in fata celuilalt.

Comunicarea defectuoasa
Simptome - singurele lucruri pe care le vorbesti cu el sunt despre cum impartiti
responsabilitatile. iar cinele voastre aduc a proveghi!

Solutia - alege momentul in care sa reaprinzi comunicarea - ceva care sa va placa

amandurora (la cumapraturi, la un pahar de vin in timp ce gatiti etc.), activitati pe
care de obicei le faceti impreuna.

Sfat - daca prima oara nu iese nimic, gandeste-te ca inceputul a fost facut. Si
continua, e ca intr-un inceput de relatie. daca te opresti o sa-ti vina foarte greu sa
reincepi.

Impartirea responsabilitatilor
Simptome - ati ajuns acasa si doar tu ai ramas in bucatarie, Ai de spalat vase, de
gatit, de pregatit pachetelele pentru a doua zi. 

Solutia - atunci cand vrei sa reglezi situatia, nu trebuie sa fii nici nervoasa, nici
irascibila, ci foarte linistita. Porneste o discutie despre asteptarile fiecaruia.

Sfat - odata deschisa discutia, nu te lasa pana nu schimbi regulile!

Scandalurile care dezbina

Simptome - ori de cate ori ai ceva sa-i comunici, o faci la cel mai inalt decibel. Tu
urli, el raspunde cu o octava mai sus ca sa te acopere.

Solutia - nu deschide o astfel de discutie cand sunt copiii prin preajma, cand el
tocmai a intrat in casa dupa o lunga zi la serviciu. Pastreaza-ti calumul si vorbeste-i
foarte hotarata: "ma simt absoult neglijata cand nu ma anunti ca vei intarzi.".

Sfat - asigura-te ca te asculta. Si nu uita sa tii deschisa linia de comunicare dintre

voi. Cere cu voce coborata, dar sigura.

`Banii, ochiul dracului`

Simptome - va certati mereu pentru ca banii nu ajung.

Solutia - o intrevedere financiara o data la trei luni. Adica stati de vorba si stabiliti
prioritatiile intregii familii.

Sfat - daca el e mai bun la capitolul cifre, lasa-l pe el sa se ocupe, cu conditia sa stiti
amandoi de bugetul casei.

Pasul 3: tine minte!

daca vrei ca relatia ta sa functioneze, nu uitati:
- sa va respectati reciproc
- sa va aratati aprecierea unul fata de celalalt
- sa fiti sinceri si realisti
- sa acceptati ca sunteti diferiti unul de celalalt
- sa radeti, sa va bucurati de realizari, sa sarbatoriti victoriile.
Frigiditatea - cu alte cuvinte, imposibilitatea femeii de a ajunge la orgasm, in urma unui contact
sexual normal cu un barbat.

"La femeile foarte tinere, anorgasmia vaginala este obisnuita. Chiar daca aceasta se prelungeste pana la
maturitate, specialistii nu o considera patologica decat in cazurile extreme, cand apogeul placerii nu este
niciodata atins, nici macar prinmasturbare. Numai si numai in acest caz putem vorbi de frigiditate - o
tulburare care, spre deosebire de anorgasmie, se caracterizeaza printr-o inhibare a dorintei si se refera la
viata sexuala in ansamblul ei. Nu ne nastem frigide, nicidecum... devenim pe parcurs. As numi frigiditatea
mai degraba o problema de dinamica si comunicare in cuplu decat o patologie de sine statatoare", vine cu
lamuriri Emilia Potenteu.

Deci, daca ar fi sa vorbim despre cauze... "pot fi atat fizice (preludiu neadecvat, lipsa de umiditate a vagi-
nului, contactul sexual dureros, bolile genitale), dar mai ales psihologice (traumele emotionale, frica de a
ramane gravida, frica de a contacta o boala cu transmitere sexuala, stresul, rutina, rusinea, plictiseala, etc.).
Indiferent de ele, psihoterapia reprezinta o solutie viabila pentru depasirea starii de frigiditate . Cel
maiimportant lucru pentru tratarea frigiditatii consta in abordarea acesteia nu ca pe o problema grava sau ca
pe un complex, ci ca disfunctie pasagera, ce are intotdeauna rezolvare. Si de retinut: orgasmul se invata!" 

Complexele fizice - definitia cea mai comuna a unui complex este aceea de "sentiment de inferioritate care
cauzeazatimiditate si inhibitii". Din punct de vedere psihologic, complexul se traduce printr-o focalizare
excesiva asupra unui defect real sau imaginar, persoana complexata intretinandu-si astfel o imagine
deformata a propriilor trasaturi.

"De cele mai multe ori, complexele fizice (kilograme in plus, bust imperfect, posterior generos), din care
deriva automat si cele psihice, sunt cauza principala a unei vieti sexuale nesatisfacatoare. Psihoterapia ne
ajuta sa transformam diferentele fata de cei din jur in atuuri personale, sa avem in credere in noi insine, sa
renuntam la comparatii distructive sau inutile, dar mai ales sa intelegem originea complexului pentru a-l
putea elimina", este sfatul specialistei.
Infertilitatea - sau cum scrie la carte, inabilitatea de a ramane insarcinata dupa un an de raporturi sexuale
regulatefara a utiliza contraceptive. "Intotdeauna, problemele legate de infertilitate se reflecta mental, social
si psihologic in viata femeii. 

Imposibilitatea conceperii afecteaza identitatea cuplului - barbatul isi pune intrebari asupra propriei virilitati,
femeia se simte neimplinita. Astfel, ea se lasa coplesita de cerintele tratamentului (masurarea si
inregistrarea temperaturii, injectiile si nenumaratele teste), devine obsedata de sarcina, dezvolta depresia,
are o pofta sexuala tot mai scazuta din cauza tratamentului dur si a planificarii relatiilor sexuale in functie de
ovulatie, se confrunta cu o multitudine de sentimente care vin cu diagnosticul sterilitate.

Consilierea psihologica este absolut necesara. Ii ajuta pe parteneri sa inteleaga cum le poate afecta aceasta
problema relatia, reduce stresul si anxietatea care pot afecta inclusiv fertilitatea", este de parere Emilia
Potenteu.

Citeste si Revitalizeaza-ti viata sexuala!

Foto: Photoland, Northfoto
Tags: probleme intime, frigiditate, complexe fizice, act sexual, bts, orgasm
Care ar fi semnele unei relatii codependente? In zona de fictiune, Romeo si Julieta formeaza un cuplu a caror
sentimente au fost mai importante decat propriile vieti. In domeniul istoriei este prezentat cazul sotiilor lui Henry al
XIII-lea care se considerau nefericite in mariajul cu regele egocentric, daca nu ii oferau fiul mult dorit. Cele mai multe
dintre relatiile codependente nu au un sfarsit tragic, desigur. Totusi, o persoana codependenta nu permite deseori celor
din jurul ei sa se bucure, pe deplin, de viata.

Intr-o relatie, cel codependent considera partenerul si insasi relatia mult mai importanta decat propria persoana. Este un
fel ciudat de a privi lucrurile, caracterizat de lipsa de echilibru intre dependenta si independenta. Vestea buna este ca un
partener codependent ar putea gasi solutii prin propriile sale eforturi la problema pe care o are.
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Codependenta
3. Cauze si tratament ale codependentei
4. Relatia dvs. este codependenta?
5. Revenind la codependenta
Codependenta
Sus
Conceptul de codependenta a fost exprimat, mai ales in cazul cuplurilor in care un partener era dependent de alcool sau
droguri. Totusi, chiar si in viata de cuplu pot exista probleme care pot stimula codependenta. Dificultatile pot sa apara
atunci cand unul dintre parteneri nu-si controleaza impulsurile, anumite reactii sau pur si simplu nu arata interes pentru
relatie. Celalalt partener - cel care este codependent - incearca sa faca tot posibilul sa rezolve lucrurile care nu
functioneaza. De exemplu, daca o persoana este alcoolica, partenerul va face tot posibilul si va incerca intr-un mod
personal, prin diverse modalitati, sa il ajute sa depaseasca aceasta dependenta. Deseori, acesta va incerca in mod repetat
sa-si salveze partenerul sau relatia. 

Codependenta poate sa apara intr-o relatie si atunci cand unul dintre parteneri este preocupat de sine sau dezinteresat,
iar celalalt este mai implicat si face multiple eforturi de a consolida relatia. Totusi, partenerul codependent gaseste
modalitati de recompensa pentru eforturile sale. Probabil ca explicatia are legatura cu detinerea controlului. Aceste
persoane joaca rolul celui lipsit de control, neajutorat si se transforma in persoane care detin puterea si astfel, considera
ca vor fi respectate, dar pierd din vedere faptul ca ar trebui sa aibe grija de sine in loc sa-si dovedeasca acest tip de
putere. 

Pur si simplu, pentru unii oameni, faptul ca se afla intr-o relatie - chiar daca nu e intotdeauna ideala - poate fi
reconfortant. Multi indivizi au o stima de sine scazuta si considera ca nu fac nimic bun, ca nimeni nu-i doreste ca
parteneri si ca atare se complac in diverse situatii. Aceste ganduri negative sunt frecvente si au un mare impact in cazul
justificarilor unor oameni privind implicarea lor in relatii care nu sunt tocmai potrivite pentru ei.
Cauze si tratament ale codependentei
Sus
Oamenii care sunt codependenti deseori au crescut in familii in care s-a manifestat aceeasi problema. De exemplu, o
tanara cu un tata alcoolic ar putea sa fie atrasa, mai tarziu, de barbati care consuma prea mult alcool. Definitia lor legata
de iubire presupune codependenta inca din faza de inceput a unei legaturi. Cei mai multi, dintre oamenii care nu s-au
dezvoltat intr-o atmosfera codependenta nu vor rezista prea mult timp intr-o astfel de relatie.

Persoanele codependente considera ca dragostea inseamna sacrificiul pentru partener, se multumesc cu orice le ofera
partenerul. Deseori, pur simplu acestea ajung sa ramana blocate in relatie, chiar daca aceasta nu le ofera nici o
satisfactie, la modul real.
Relatia dvs. este codependenta?
Sus
Raspunsurile la trei intrebari simple pot fi de ajutor pentru a identifica daca o relatie este sau nu codependenta:
1. Relatia este mai importanta decat mine? 
Dragostea implica sentimente altruiste, prin care un partener doreste sa-l faca pe celalalt fericit. Totusi ceea ce o
persoana ofera din dragoste, nu trebuie sa atinga limite extreme. Daca se ajunge la sacrificiu, e ceva in neregula.  

2. Ce pret am platit/platesc pentru a avea o relatie cu partenerul meu?  

Cei care sufera de tulburari de anxietate pot constientiza anumite aspecte doar atunci cand evalueaza rezultatele
actiunilor lor. De exemplu, cazul in care unul dintre parteneri nu se poate deplasa intr-o vacanta in strainatate pentru ca
sufera de rau de inaltime si nu poate zbura cu avionul, dar il incurajeaza pe partener sa petreaca singur vacanta. De
obicei, ar trebui sa se gaseasca o cale de mijloc. A fi pe ultimul loc, nu este un lucru deloc sanatos, pentru nici o
persoana. 

3. Sunt singurul care doresc ca aceasta relatie sa mearga? 

Daca partenerului nu-i place tenisul sau nu este interesat sa trimita mingea in terenul celuilalt, jocul nu va fi prea
distractiv. Acelasi lucru este valabil in cazul cuplului in care doar o persoana depune efort ca o relatie sa functioneze.
Revenind la codependenta
Sus
Daca se descopera ca acest aspect exista intr-o relatie, totusi, aceasta mai poate fi salvata? Acest lucru depinde de
modul in care vor fi abordate problemele: poate fi nevoie de ajutorul unui consilier de familie sau a
unuipsihoterapeut (uneori unul dintre parteneri poate avea nevoie de consiliere individuala). Este utila si implicarea in
diverse grupuri de suport si sprijin in cazul persoanelor afectate de diverse dependente (alcool, droguri, etc.).

Deseori, dupa ce redevine o persoana echilibrata, cel care a fost codependent decide sa renunte la relatie. Ajunge
deseori sa spuna: "te iubesc, dar trebuie sa am grija si de propria mea persoana". Iar in alte cazuri, relatia suporta
schimbari, pozitive, consolidandu-se
Cum mentinem o relaţie de succes
Postat in Cuplu   Tags: probleme in cuplu, relatie de lunga durata, viata de cuplu

Poate la început totul pare doar lapte şi miere, dar ce ne facem după cinci ani sau zece? Cum
menţinem o relaţie de succes, ce facem când lucrurile nu mai merg aşa de bine ca la început?
Iată nişte sfaturi grozave de la Dr. Phil.

O prietenie solidă
Întreabă-te ce fel de prietenă eşti pentru partenerul tău. Ţi-ar plăcea să fii cea mai bună prietenă
a lui? Să vă povestiţi (aproape) tot? Acum gândeşte-te despre ce vorbeşti cu prietenele tale,
pentru că trebuie să fii la fel de deschisă şi cu iubitul tău. Încearcă să vorbeşti cu el şi despre cele
mai neînsemnate lucruri, nu trebuie să discutaţi doar despre “încălzirea globală sau evoluţia
bursei”.

Nevoile

Într-o relaţie de succes trebuie “să faci cunoştiinţă” cu nevoile lui şi el cu ale tale. Poate tu ai
nevoie de cineva căruia să-i spui problemele tale, un umăr pe care să plângi. Poate el vrea să
stea câteva ore singur, retras cu gândurile lui. Aceste lucruri trebuie spuse – nu intuite – şi mai
ales respectate.

Cheia succesului

Doctor Phil ne sfătuieşte să scriem pe hârtie ce înseamnă pentru noi o

relaţie perfectă? După ce principii şi reguli funcţionează?

Gata lista? Perfect! Acum pune în practică tot ce ai scris pe ea.

Asumă-ţi responsabilităţi

Într-o relaţie de succes trebuie să-ţi asumi întotdeauna responsabilitate pentru ceea ce faci. Fie
că e vorba despre un lucru promis, o minciună sau chiar o banală listă de cumpărături, trebuie să
răspunzi pentru faptele tale.

Transformă răul în ceva bun

La sfârşit gândeşte-te care sunt lucrurile care îţi displac cel mai tare în relaţia ta şi transformă-le
în ceva pozitiv.

De exemplu: dacă nu te distrezi deloc cu partenerul tău, concepe un program de distracţie

intensivă. Ce zici de o comedie la MoviePlex, un stand-up Comedy, un concert sau chiar o noapte
de clubbing?

Dacă la baza unei relaţii se află o prietenie strânsă, atunci şansele de reuşită sunt mult mai mari.
Încearcă să fii tu în preajma iubitului tău, nu ai de ce să te forţezi să pari altceva. Poartă-te cu el
exact cum o faci şi când eşti cu cele mai bune prietene. Fii deschisă şi problemele de comunicare
vor dispărea!

Sursa articol: mayra.ro (c)

Dormiti separat sau impreuna?
Postat in Cuplu   Tags: avantajele dormitului impreuna, dezavantajele dormitului cu partenerul, intimitatea in
cuplu, parteneri de viata, viata de cuplu

“Ingredientul” secret al unei casnicii lungi si fericite este dormitul in camere diferite. La aceasta
concluzie a ajuns dr. Neil Stanley, expert in problemele somnului, care sustine ca o noapte
odihnitoare, petrecuta in liniste, are un impact urias asupra sanatatii noastre si asupra starii de
spirit, in timp ce privarea de somn creste riscul de a face infarct, atac cerebral sau de a ajunge la
… divort.

E bine sau nu sa dormim impreuna cu partenerul?

“Intimitatea este importanta pentru sanatatea noastra emotionala, dar un somn bun este mult
mai important pentru sanatatea noastra fizica si mentala. Ganditi-va la acest aspect deseara,
inainte de a merge la culcare”, a mai spus Stanley.

Tina B. Tessina, Ph.D., psihoterapeut si

autoarea cartii “Bani, Sex si Copii” sustine ca “dormitul separat poate contribui la deconectarea
relatiei dintre cei doi parteneri. E foarte usor sa-l evitam pe celalalt cand, de fapt, ce conteaza cu
adevarat este legatura ce se formeaza intre parteneri si contactul direct cu partenerul. Exista
destule solutii pentru sforait, insomnii si alte probleme ce ar duce la dormitul separat”.

Avantaje ale dormitului cu partenerul

* Crearea intimitatii de inceput in viata unui cuplu: la inceputul unei relatii, cei doi parteneri
doresc sa fie in fiecare secunda din viata lor cu persoana iubita, sa-si ofere momente de tandrete
si pasiune si acest lucru culmineaza cu dorinta de a dormi impreuna. Dormitul impreuna aduce
partenerii unul langa altul cu bune si rele, cu obiceiuri nocturne ce pot deranja sau nu.

Pentru a vedea întreg conţinutul acestui articol te rugăm să ne dai un like pe facebook! :)

Citeste dezavantajele pe mayra.ro

Sursa articol: mayra.ro (c)
Primeste articole prin email
Introdu adresa ta de email:

Sindromul cuibului parasit (gol) se refera la sentimentele de tristete, depresie si

suferinta traite de parinti atunci cand copiii parasesc casa parinteasca.

Aceasta tulburare psihologica poate sa apara mai des la femei decat la barbati,
intrucat perioada in care copiii isi intemeiaza propria viata coincide, de regula, cu
intrarea la menopauza si alte momente delicate specifice varstei mijlocii.
ADVERTISING
Desi nu este inclus in literatura de specialitate, sindromul cuibului parasit afecteaza
un numar important de parinti care cred ca isi pierd scopul existential (acela de a-si
ingriji copiii) si se vad nevoiti sa se adapteze unui mod de viata cu totul diferit.
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Predispozitia la sindromul cuibului parasit
3. Simptomele sindromului cuibului parasit
4. Tratamentul sindromului cuibului parasit
5. Citeste pe aceeasi tema
Predispozitia la sindromul cuibului parasit
Sus
Psihologii sunt de parere ca toti parintii sunt predispusi sindromului cuibului parasit,
cu toate ca exista o serie de factori care creeaza o susceptibilitate accentuata in
acest sens. Printre acestia se numara o casnicie nesatisfacatoare sau instabila,
perceptia despre sine bazata pe calitatea de parinte sau dificultatea de a accepta
schimbarea in general.

Parintii casnici pot fi in mod special vulnerabili sindromului cuibului parasit, alaturi de
adultii care se confrunta cu evenimente dificile ale vietii (moartea partenerului,
pensionarea, menopauza etc.).

Simptomele sindromului cuibului parasit

Sus
Specialistii spun ca este normal ca parintii sa se simta tristi atunci cand copiii
parasesc locuinta familiei si ca aceasta dispozitie proasta nu acuza in mod necesar
instalarea unui dezechilibru psihic. Simptomele care trag, insa, un semnal de alarma
important (si persista mai mult de o saptamana) sunt urmatoarele

- sentiment accentuat de inutilitate;

- plans excesiv;
- tendinta de izolare sociala;
- sentimente de respingere;
- ingrijorare si anxietate fata de bunastarea copilului;
- teama de a nu fi oferit o educatie buna copilului, astfel incat sa poata fi independent;
- episoade depresive (apatie accentuata, tulburari alimentare si de somn etc.);
Parintii care sufera de sindromul cuibului parasit se confrunta cu noi provocari
existentiale, precum stabilirea unui nou tip de relatie cu copilul, identificarea unor noi
moduri de ocupare a timpului liber, reapropierea in cuplu sau judecatile emise de cei
din jur asupra sentimentelor negative nejustificate cauzate de plecarea copilului de
acasa.

Tratamentul sindromului cuibului parasit

Sus
Simptomele sindromului cuibului parasit pot conduce in cele din urma la debutul
depresiei, de aceea consilierea psihologica poate deveni necesara (in special
terapia cognitiv-comportamentala). Specialistul poate sa recomande si un tratament
cu antidepresive, in cazul in care pacientul nu mai poate functiona normal in
circumstante sociale si isi pierde dorinta de a trai si de a-si reorganiza modul de
viata.
In afara de ajutorul primit din partea unui specialist si de urmarea unui tratament
medicamentos de specialitate, exista si alte cai prin care parintii care sufera de
sindromul cuibului parasit isi pot depasi criza emotionala pe care o parcurg.

- Restabilirea identitatii. O cale simpla de depasire a simptomelor sindromului

cuibului parasit este de reconturare a identitatii, in care calitatea de parinte sa nu mai
fie prioritara. Specialistii recomanda adultilor sa isi gaseasca noi zone de interes pe
care sa se concentreze, sa isi descopere nevoi personale care nu au nicio legatura
cu grija pentru copii si sa inceapa activitati noi, care sa le ofere un scop existential
diferit de rolul parintesc. Canalizarea energiei si a atentiei intr-o directie noua ajuta la
descoperirea de noi sensuri pentru a trai, dar si la acceptarea faptului ca incetarea
responsabilitatilor parintesti nu inseamna si finalul vietii, ci inceputul uneia noi.
- Mentinerea legaturii cu copiii. Era tehnologiei faciliteaza mentinerea unei legaturi
stranse cu copiii, chiar si atunci cand acestia se afla la distanta. Conversatiile lungi
prin programele speciale disponibile pe internet, mesajele text, fotografiile trimise pe
platformele de socializare sau comunicarea video prin intermediul camerelor web
sunt solutii excelente in acest sens.
- Reconsolidarea relatiei cu partenerul. Daca viata in doi s-a schimbat radical
odata cu venirea pe lume a copiilor, aceasta poate suferi o noua transformare odata
cu maturizarea acestora si recapatarea intimitatii in cuplu. Important este ca
schimbarea sa se petreaca in mod pozitiv, prin eforturi comune care contribuie la
reconsolidarea relatiei cu partenerul de viata. Specialistii recomanda inceperea de
activitati comune, petrecerea timpului in doi, redescoperirea sexualitatii si
impartasirea satisfactiilor firesti ale lucrurilor realizate impreuna.
- Descoperirea noilor moduri de a fi util. Parintii le vor fi intotdeauna utili copiilor,
indiferent de varsta la care ajung cei din urma. Daca spalatul hainelor si asigurarea
hranei nu mai sunt moduri prin care parintii isi exercita rolul in viata copiilor, dupa
plecarea acestora de acasa apar noi necesitati cel putin la fel de importante.
Comunicarea deschisa cu parintii sau ajutorul lor in cresterea nepotilor raman nevoi
accentuate ale adultilor, care pot fi in continuare satisfacute. Astfel ca inlaturarea
sentimentului inutilitatii se poate realiza foarte usor, prin prisma acestui rationament
simplu.
- Implicarea in activitati sociale. Cunoasterea de oameni noi si socializarea sunt
foarte importante in combaterea sentimentelor negative provocate de plecarea
copiilor de acasa. Timpul si energia investite in scop pur personal ajuta la
schimbarea perceptiei asupra schimbarilor din viata, firesti la varsta a doua, dar si la
descoperirea altor moduri de viata care sa aduca bucuria de a trai. Inlocuiti ideea de
a fi batran si inutil cu cea a oportunitatii de a face, in sfarsit, toate acele lucruri de
care nu ati avut timp pana in prezent.
- Adoptarea unui nou hobby. Specialistii mai recomanda parintilor ai caror copii
parasesc locuinta parinteasca sa inceapa un hobby nou, precum un curs de limbi
straine sau fotografie. Acest tip de ocupatie placuta nu doar ca amelioreaza
simptomele anxietatii provocate de sindromul cuibului parasit, insa ajuta si la
mentinerea functiilor cognitive in stare optima odata cu inaintarea in varsta.
Sindromul cuibului gol nu este o afecțiune sau un diagnostic clinic, ci poate fi
perceput ca un moment de criză în viața unui părinte. Astăzi vom discuta
despre ce anume înseamnă și care sunt simptomele, cum să previi această
situație, dar și cum să o gestionezi, dacă te afli deja în ea.
Ce este sindromul cuibului gol?
Pe scurt, sindromul cuibului gol descrie sentimentele de tristețe profundă, angoasă,
singurătate, chiar și furie, pe care părinții le pot simți atunci când copilul sau copiii
au crescut și s-au mutat de acasă. Această schimbare poate fi resimțită ca un
abandon și poate duce chiar la depresie în unele cazuri.

Nu toți părinții se confruntă cu aceste sentimente, iar relația dintre părinți și copil
nu influențează neapărat apariția acestora. De exemplu, relația dintre tine și copilul
tău poate fi una foarte apropiată, dar când acesta se mută în altă țară nu te
confrunți cu sindromul cuibului gol. Sau relația dintre voi este destul de rece, dar
te simți foarte deprimată și singură atunci când copilul se mută la 10 minute
distanță.

Cum previi sindromul cuibului gol?

Deși nu există o rețetă sigură pe care o poți urma, sunt câteva lucruri pe care le
poți face pentru a preveni această situație neplăcută.

Ajută-ți copilul să fie pregătit. Ca părinte, consideri că doar tu poți avea grijă de
copil așa cum trebuie, iar atunci când se mută de acasă poți avea impresia că
acesta nu se va descurca. Dacă nu ai făcut-o până acum, asigură-te că știe să
gătească, să facă curățenie, să schimbe o priză stricată etc.
Concentreaă-te pe tine, nu pe copil. Înainte de a deveni mamă ai fost un individ
cu dorințe, interese și hobby-uri proprii. Nu ar trebui să uiți acest lucru nici măcar
când copilul este mic, cu atât mai mult când crește și devine independent. Chiar
dacă îl iubești și vrei să ai grijă de el, nu trebuie să uiți să ai grijă de tine.
Discută cu părinți care au trecut prin asta. Nu aștepta până când sindromul
cuibului gol se instalează, ci pregătește-te dinainte. Întreabă alți părinți cum s-au
pregătit pentru „golirea cuibului” înainte ca aceasta să aibă loc și roagă-i să îți dea
sfaturi.
Ce faci dacă te afli deja în această situație?
Gândește pozitiv. Este normal și natural ca un copil să se mute la casa lui la un
moment dat și ar trebui să fii mândră că ai crescut un adult independent și
responsabil. În plus, acum ai mai mult timp liber pentru hobby-urile tale.
Concentrează-te pe căsnicia ta. Acum că ați rămas singuri, tu și soțul puteți
petrece mai mult timp împreună, vă puteți reconecta. Ieșiți la întâlniri, mergeți în
vacanță, plimbați-vă prin parc sau pur și simplu ocupați-vă împreună de un hobby
nou.
Dacă ai dezvoltat depresie, este important să cauți sprijinul unui terapeut, te
poate ajuta mai mult decât crezi.
Ce să NU faci
Această situație este cu siguranță una dificilă și e posibil să faci anumite greșeli.
De exemplu:

nu te victimiza și nu încerca să faci copilul să se simtă vinovat. Așa cum spuneam

și mai sus, acest pas este normal în viața oricărui adult. De aceea, o astfel de
atitudine nu este corectă față de copil și nu vei face decât să îl îndepărtezi de tine.
Replici de genul „de ce mă lași singură, nu te gândești la mine?” sau „de ce vrei să
te muți, nu ți-am oferit tot ce ai vrut” trebuie evitate cu orice preț.
păstrează legătura, dar nu exagera. Locuind împreună, erai obișnuită să vorbești
zilnic cu copilul, dar cel mai probabil acum nu vei mai face asta – și e normal.
Acceptă acest lucru și nu îl suna în fiecare zi doar pentru a-l întreba ce face, pentru
a afla dacă se descurcă și fără tine. Cât despre vizitele surpriză, acestea nu sunt
niciodată o idee bună – vizitează-ți copilul doar atunci când ești invitată.
nu petrece mult timp singură. Dacă nu ai un partener, încearcă să ieși mai des cu
prietenii sau să îți vizitezi rudele, fă voluntariat, înscrie-te la un curs sau adoptă un
animal de companie. Ești obișnuită ca în casa ta să mai fie mereu cineva și ai
nevoie de relații și comunicare.
Tu ai trăit vreodată sindromul cuibului gol? Cum ai gestionat situația?
 

indromul cuibului gol: Ce este?

Pentru mulți părinți, părinți devine o sursă primară de identitate. Aceștia își pot petrece
aproape tot timpul în sarcini parentale pe parcursul a 18 sau mai mulți ani. Deci, atunci
când un copil pleacă de acasă, un părinte poate rămâne cu sentimente
de goliciunea , singurătate , și confuzie cu privire la ei identitate . Este normal să te
lupți cu o tranziție și să întristezi pierderea de timp cu un copil. Pentru unii părinți, totuși,
sindromul cuibului gol declanșează sentimente de vinovăție, lipsă de valoare și
singurătate care se pot transforma depresie .

Este normal să experimentăm atât exaltarea, cât și tristețea, pe măsură ce copiii

trec la maturitate. Atunci când un părinte nu are un partener de la care să caute
sprijin, aceste emoții se pot simți copleșitoare.
Forma clasică, stereotipă a sindromul cuibului gol este considerat a lovi părinții care
stau acasă. Când un părinte, în mod stereotip o mamă, rămâne acasă cu un copil, acel
părinte poate avea puține alte surse de identitate. Când un copil nu mai are nevoie de
părinte, se poate simți copleșit de propria libertate.

Advertisement

Conform cercetărilor psihologului Karen Fingerman, totuși, acest fenomen se schimbă.

Mai multe mame lucrează în afara casei. Comunicarea cu copiii care sunt plecați la
facultate este mai ușoară și mai accesibilă ca niciodată. Deci, mai puțini părinți, în special
mame, pot experimenta sindromul cuibului gol.
În familiile monoparentale, mama ar putea fi și mai probabil să lucreze. Acest lucru ar
putea reduce riscul sindromului cuibului gol, deoarece părinții singuri au deja o altă
sursă de identitate și împlinire. Cu toate acestea, lipsa unui partener poate face ca o casă
goală să se simtă și mai goală. Nu există cercetări specifice cu privire la riscul sindromului
cuibului gol în rândul părinților singuri, spre deosebire de părinții parteneri și, deoarece
sindromul cuibului gol nu este o boală, ci în schimb o colecție amorfă de simptome,
puține cercetări au identificat factori de risc specifici pentru acest fenomen.
Sindromul cuibului gol pentru mamele singure și tati
Părinții singuri fac multe sacrificii pentru copiii lor. În timp ce un părinte partener ar
putea să se strecoare în câteva ore de timp liber în fiecare săptămână sau să doarmă
puțin mai târziu datorită ajutorului altui părinte, părinții singuri sunt adesea obligați să
facă totul singur. Asta înseamnă mai puțin timp liber, mai puțin somn, mai puțin timp
pentru alte activități. Unii părinți singuri renunță la schimbări în carieră, romantism, noi
hobby-uri și noi prietenii, astfel încât să aibă mai mult timp pentru copiii lor.

Advertisement

Când un copil se îndepărtează, părinții singuri au mai mult timp. Acest lucru poate
însemna mai mult timp pentru a face lucruri de care se bucură, dar poate elimina și
sentimentul de scop și bucurie. Unii părinți singuri se pot simți deprimați de lucrurile la
care au renunțat din cauza copiilor lor. De exemplu, ei pot întrista
romanticul relații care ar fi putut fi sau să se teamă că este prea târziu pentru o
schimbare de carieră sau un nou hobby.
Sindromul cuibului gol: mit vs. realitate
În timp ce mulți părinți singuri experimentează sindromul cuibului gol, mulți
experimentează și un sentiment reînnoit al scopului atunci când copiii lor pleacă. Este un
mit că tranziția unui copil la maturitate este întotdeauna dureroasă pentru părinți.
Creșterea copilului este o muncă istovitoare și consumatoare de timp.
Unii părinți bucură șansa de a dormi, de a avea mai mult timp liber, de a continua relații
noi și de a se reconecta cu o identitate separată de creșterea părinților.
Mulți părinți declară că au simțit mândrie și bucurie în timp ce copiii lor trec la
maturitate. Uneori, relația părinte-copil se îmbunătățește și atunci când un copil se mută,
deoarece părintele poate începe să cultive o prietenie cu copilul. Unii părinți declară că
se conectează la copilul lor la un nivel mai profund atunci când copilul se mută.
Deși miturile populare sugerează că mamele sunt mai susceptibile de a experimenta
sindromul cuibului gol, unele cercetări constată că sunt legate de cuiburi goale jale este
de fapt mai răspândită în rândul bărbaților.
Tratarea cuibului gol ca părinte unic
Nu există un mod „corect” de a te simți după ce un copil pleacă de acasă. Într-adevăr,
mulți părinți vacilează între sentimente de tristeţe și bucurie. În loc să se îngrijoreze dacă
sentimentele lor sunt adecvate, părinții ar trebui să își dea permisiunea de a-și explora
emoțiile pe măsură ce trec la următorul capitol al vieții lor parentale.
Unele strategii care pot ajuta părinții să facă față tranziției către un cuib gol includ:
  Găsirea ajutorului de la o persoană de sprijin sau un grup de
sprijin.O placă de sondă pentru emoțiile tale poate fi de ajutor. Alți
părinți care au fost acolo vă pot ajuta să vă validați sentimentele și
să oferiți mecanisme pentru a face față. Găsiți un grup de asistență
lângă dvs.
 Evitați să vă sprijiniți pe copilul dvs. pentru sprijin.Acest lucru
poate dăuna relației părinte-copil și poate intensifica de fapt
sentimentele de sindrom cuib gol.
 Planifică evenimente distractive cu copilul tău fără a pătrunde
în noua lor libertate.De exemplu, planificați o excursie de familie
pentru pauza de vacanță sau întrebați-vă copilul ce ar face o vizită
mai distractivă.
 Preluarea unui nou hobby.Aveți mai mult timp și meritați să
umpleți acest timp cu ceva care aduce bucurie. Încercați să vă
înscrieți la o clasă, să participați la întâlniri sau să vă întoarceți cu o
carte bună.
De asemenea, poate vorbi prin emoții cu un terapeut. Un terapeut vă poate ajuta să
înțelegeți rolul pe care părinții îl joacă în identitatea dvs., apoi să lucreze cu dvs. pentru a
cultiva un nou sentiment de identitate. În terapie, veți lucra pentru a identifica gândurile
auto-înfrângătoare, adoptați îngrijire auto tactici care reduc riscul de depresie și
lucrează la o înțelegere mai profundă a dvs. în afara rolului dvs. de părinte.
Terapeutul potrivit vă poate ajuta, de asemenea, să adoptați strategii care să vă păstreze
relația cu copilul pe măsură ce trec la o mai mare independență. Dacă tranziția copilului
dumneavoastră la vârsta adultă a schimbat dinamica familiei sau a provocat conflicte cu
alți copii sau membri ai familiei, terapie de familie poate ajuta.
Pentru a găsi un terapeut care poate ajuta cu sindromul cuibului gol, Click aici .
Referințe:
1. Clay, R. A. (2003). Un cuib gol poate promova libertatea,
îmbunătățirea relațiilor.Monitor de psihologie, 34(4), 40. Adus de la
https://www.apa.org/monitor/apr03/pluses
2. Heffernan, L. și Wallace, J. B. (2017, 2 august). Cum să prospere într-
un cuib gol.New York Times. Adus de la
https://www.nytimes.com/2017/08/02/well/family/how-to-thrive-in-
an-empty-nest.html
3. Mitchell,B. A. și Lovegreen, L. D. (2009, 13 iulie). Sindromul cuibului
gol în familiile de vârstă mijlocie: o explorare multimetodică a
diferențelor de gen părintești și a dinamicii culturale.Journal of
Family Issues, 30(12), 1651-1670. Adus de la
https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0192513X09339020
 4. Raup, J. L. și Myers, J. E. (1989). Sindromul cuibului gol: mit sau
realitate?Jurnalul de consiliere și dezvoltare, 68(2), 180-183. Adus de
la https://libres.uncg.edu/ir/uncg/f/J_Myers_Empty_1989.pdf
5. Pericolele sindromului cuibului gol. (2014, 7 octombrie). Adus de la
https://healthcare.utah.edu/the-scope/shows.php?
shows=0_etom70c6
Cum sa faci fata sindromului cuibului gol
Daca experimentezi sentimente de pierdere in urma sindromului cuibului gol,
actioneaza. De exemplu:

 Accepta sincronizarea. Evita sa compari orarul copiiloor tai cu experienta ta

personala. In loc de asta, concentreaza-te pe ce sa faci ca sa-ti ajuti copilul sa
reuseasca atunci cand pleaca de acasa.
 Pastreaza legatura. Poti sa continui sa fii apropiata de copii chiar daca nu mai
locuiesc cu tine. Fa un efort pentru a mentine contacte regulate prin intermediul
vizitelor, telefoanelor, emailurilor sau video chatului.
 Cauta sprijin. Daca treci printr-o perioada dificila din aceasta cauza, sprijina-te pe
cei dragi sau pe prieteni pentru suport moral. Impartaseste-ti sentimentele. Daca
suferi de depresie, consulta un doctor ori un terapeut.
 Ramai pozitiva. Gandindu-te la timpul si energia pe care ai putea sa le indrepti
catre mariajul tau si interesele proprii dupa ce pleaca copiii te poate ajuta sa te
adaptezi la aceast aschimbare majora in viata.
Se poate preveni?
Daca ultimul tau copil se pregateste sa plece de acasa si esti ingrijorata de
sindromul cuibului gol, fa-ti un plan. Uita-te la oportunitatile din viata ta
personala si profesionala. Pastreaza-te ocupata si accepta noi provocari la
munca sau acasa. Aceste lucruri pot fi de mare ajutor in a depasi situatia.

15 motive pentru ar trebui sa nu fiti tristi cand cuibul devine gol ...

Nu poti sa nu fii trist cand vezi ca mai e un pic si copilul tau ia drumul facultatii. SI va
parasi cuibul plecand departe de casa ...Si atunci te gandesti ca iata - a trecut copilaria
copilului tau, atat de repede.

Dar adevarul este ca traind copilaria copilului nu realizezi cat de repede creste. El copilul
tau iubit,devine tot mai independent, mai incapatanat, mai doritor de libertate de la an
la an ...

Iata (cel putin) 15 motive pentru ar trebui sa nu fii trist cand cuibul devine gol...
fiindca adolescentul pleaca de acasa.
 

 
in acest articol veti citi mai multe despre:
Sa fii parinte este o meserie fara seaman
Cuibul fara pui
Puteti petrece timp de calitate impreuna
Va puteti "lupta" linistiti
Veti fi mai putin stresati
Aveti timp pentru a reaprinde romantismul
Activitatile tale devin mai mature
Mai putina ingrijire acordata copiilor inseamna mai mult timp pentru tine
Exista mai mult ajutor in jurul casei
Poti vizita locuri... fara copii!
Castigi mai mult timp pentru tine
Obtii inapoi timpul tau pentru sex
... Si intimitatea ta
Exista mai mult timp de petrecut singur
Este mai usor sa vorbesti cu copiii despre ceea ce conteaza intr-o relatie
Copiii au mai putina nevoie de tine
Nu mai esti centrul universului copilului tau
Sa fii parinte este o meserie fara seaman
Sa fii parinte este o meserie fara seaman. A creste un copil e tot ce poate face mai
frumos un om - de-a lungul vietii.

A creste un copil este o meserie uimitoare, grea, plina de responsabilitati, adorabila, si

chiar grea pentru unele cupluri. Iar unii parinti isi doresc sa isi vada cat mai repede
copilul independent...pana cand realizeaza brusc ca anii au trecut prea repede....

Dar suntem noi parintii, mai fericiti odata cu cresterea copilului nostru? Unii sunt de
parere ca da ... Iata cateva dintre motivele pentru care - poti fi mai fericit dupa ce copilul
pleaca de acasa - la facultate.

Cuibul fara pui

Sindromul “cuibului gol” este de fapt o aglomerare de stari psihologice negative prin
care trec anumiti parinti atunci cand puiul lor “isi ia zborul” de acasa. Indiferent daca
pleaca la studii, la munca, mai departe de casa, sau se casatoreste, mamelor in special
nu le este deloc usor sa accepte ca baietelul sau fetita de care pana de curand nu se
dezlipeau pentru mai mult de cateva ore a crescut si ca are acum o viata personala si
independenta, care in multe aspecte nu mai include pe parinti.

Acest sindrom isi face aparitia inca de cand copilul ajunge la varsta teribila a
adolescentei, cand el incepe sa ia decizii singur, sa se imbrace altfel decat v-ati fi dorit, sa
mearga in tabere, la petreceri sau in excursii la sfarsit de saptamana. Atunci apare
sentimentul ca il “scapati” printre degete, ca nu mai puteti sa-l controlati si ajuta in
totalitate, ca nu va mai asculta asa cum ati vrea, ca dvs. ca parinte nu mai sunteti reperul
lui de masura si echilibru. Copilul se transforma in adult, iar cand se muta de acasa, nu
mai este cale de intoarcere.

Puteti petrece timp de calitate impreuna

A trecut o lunga perioada de timp de cand  - voi parintii  - nu ati mai avut oportunitatea
sa petreceti intr-adevar timpul prioritizandu-va relatia, si nu ingrijirea copiilor. Acum
este timpul sa va intoarceti inapoi la intalnirile nocturne si sa va reinoiti aprecierile sau
momentele de placeri nevinovate.

Va puteti "lupta" linistiti

Ca adulti, stiti ca si conflictele sunt o parte a unei relatii normale, insa atunci cand
va aud copiii, se infricoseaza. Acum ca ei se afla in afara casei, puteti avea conflicte in
privat, permitandu-va sa le reparati in mod corespunzator, astfel incat sa va apropiati
unul de celalalt.
Veti fi mai putin stresati
Cu cat exista mai multe persoane in casa ta, cu atat trebuie sa acorzi atentie mai multor
nevoi. Odata ce copiii sunt plecati, va puteti concentra majoritatea timpului pe nevoile
celeilalte persoane.

Aveti timp pentru a reaprinde romantismul

Pe masura ce copiii devin mai independenti, cuplurile au mai mult timp pentru a
se elibera de vina pentru ei insisi. Cand copiii sunt mici, intalnirea nevoilor lor
necesita un ingrijitor, iar atunci cand nu exista nici un ingrijitor disponibil (mai ales sub
forma bonelor, a bunicilor sau o alta alternativa de ingrijire a copiilor) ambii parinti
trebuie sa-si dedice aproape 100% din energia si din timpul lor pentru a gestiona si a
satisfice acele nevoi.
Cand copiii incep sa aiba vieti independente, parintii pot sa-si redirectioneze resursele
unul catre celalalt. Nu exista nimic mai excentric decat sa ai o seara de sambata
complet libera deoarece copiii tai au ‘propria lor activitate’. Cand aceasta activitate
include ramasul peste noapte acasa la un prieten, acea noapte de sambata poate
ajunge oportunitatea perfecta de a reaprinde romantismul, pasiunea si dragostea.
Activitatile tale devin mai mature
Timpul petrecut in familie include activitati de care parintii chiar se bucura versus
activitati care sunt mai mult centrate pe copil. Nu este nimic mai uimitor decat sa va
duceti ca un cuplu copiii la Disneyland si sa va dati seama ca nici macar nu ati pus
piciorul in Toon Town! Pe masura ce copiii vostri cresc, puteti impartasi impreuna ca
familie experiente noi, interesante si aventuroase care va vor intari relatia asa cum au
facut-o cand ati fost la prima intalnire.
Fie ca este vorba de curse pe apa (fara a va ingrijora ca cei mici sunt pe cale sa se inece),
de statul pana la miezul noptii pentru a vedea focurile de artificii din varful Turnului
Eiffel (fara a va mai face griji pentru copiii somnorosi si capriciosi), sau de a merge la un
festival de muzica hip (wow, voi chiar va puteti bucura de aceeasi muzica ca si copiii
vostri), aceste activitati va ofera oportunitati de a fi un cuplu intr-un cadru familial.

Fara indoiala, e destul de romantic sa ai parte de acel sarut pasional la Turnul

Eiffel, atunci cand copiii tai nu sunt cu tine.
Mai putina ingrijire
acordata copiilor inseamna
mai mult timp pentru tine
Pe masura ce copiii se dezvolta, devin
mai independenti si necesita mai
putina ingrijire si supraveghere. Pe
masura ce dependenta constanta se
diminueaza de-a lungul timpului, parintii
nu mai sunt atat de obositi si “consumati”.
Au mai mult timp pentru ingrijirea
persoanala, pentru preocuparea de
relatia lor unul cu celalalt si de propria
prietenie.
Exista mai mult ajutor in
jurul casei
Cand copiii pot ajuta mai mult la treburile casnice, cuplurile si familiile lor pot face mai
multe lucruri amuzante impreuna, si cu copiii. In multe culturi, parintii isi recruteaza
copiii ca ajutoare pentru treburile casnice la varste foarte fragede.

Poti vizita locuri... fara copii!

Cuplurile se pot bucura de mai multe intalniri si calatorii atunci cand se simt confortabil
sa isi lase in urma copiii. Daca copiii pot avea singuri grija de ei sau pot ramane in grija
unei bone ori a unei rude, o intreaga libertate reinoita este din nou in vietile lor. Woo-
hoo!
Castigi mai mult timp pentru tine
Pe masura ce copiii cresc, devin mai independenti si petrec mai putin timp cu mami si
tati. Poti avea intr-adevar un timp numai al tau pentru baie! Acesta este un cadou
pe care parintii nu l-au mai primit de mult timp, insa acum au timp si pentru ei insisi. In
schimb, acest lucru creeaza un sentiment de liniste, pace emotionala si armonie pentru
mami si tati.
Obtii inapoi timpul tau pentru sex
La sfarsitul zilei, cand esti atat de obosit in urma alergaturii dupa copilul tau cel mic,
ultimul lucru pe care vrei sa il faci este sexul. Multe cupluri isi vor spune “Voi face o
verificare, draga!”. Amintiti-va ca pe masura ce copiii se maturizeaza, energia mamei si a
tatalui revine, si la fel se intampla si cu “timpul pentru sex”.

... Si intimitatea ta
Doamnelor, aici nu vorbesc despre sex. Vorbesc despre recastigarea intimitatii cu
partenerul tau. Ma refer la timpul in care vorbiti, la timpul petrecut impreuna si la
purtarea unei conversatii, fara ca cel mic sa spuna “Am nevoie la olita!”. Pe masura
ce copiii cresc, de obicei, nu stau in poala ta atunci cand incerci sa porti o conversatie
serioasa cu partenerul tau.
Exista mai mult timp de petrecut singur
In timp ce copiii mai mari au nevoie de noi sa le fim alaturi, ei nu doresc sa petreaca
foarte mult timp cu noi. De fapt, uneori, ei nici macar nu vor sa fie vazuti cu
noi! Odata ce copiii se maturizeaza, ii putem lasa mai mult timp singuri pentru a iesi in
oras impreuna, experimentand franturi din libertatea pe care o aveam inainte de
nasterea lor.
Este mai usor sa vorbesti cu copiii despre ceea ce
conteaza intr-o relatie
In timp ce copilul de 7 ani poate gasi conceptul de timp pentru mami si tati putin
uimitor, un copil de 12 ani il va intelege un pic mai mult. Explicarea copiilor mai mari
a motivului pentru care doriti sa petreceti timp impreuna ca si cuplu este mult mai
usoara si are mai multe sanse sa fie inteleasa. Atunci cand copiii inteleg mai mult, va
ofera ceea ce aveti nevoie: timp impreuna.
Copiii au mai putina nevoie de tine
Cand copiii sunt mici au nevoie de tine in permanenta. Majoritatea timpului si
energiei tale sunt dedicate lor, fapt care este obositor, lasandu-ti putina energie pentru
a avea relatii cu oricine altcineva. Copiii cresc si in tot felul de moduri au o mai mica
nevoie de noi, reducandu-ne epuizarea si permitandu-ne sa ne dedicam din nou energia
in relatia cu jumatatea noastra.
Nu mai esti centrul universului copilului tau
Cand nu mai esti centrul universului copilului tau, poti deveni centrul universului
altcuiva. In timp ce dragostea nu este infinita, mie personal mi se pare greu sa-mi
impart dragostea in mod egal la atat de multe persoane. Asadar, atunci cand copilul tau
nu are nevoie de tine la aceeasi capacitate ca mai inainte, iti permite sa te indragostesti
din nou de partenerul tau, intr-un mod diferit.
Citeste si un articol mai vechi: Ce simti cand vezi copiii crescand ...
 
 12 principii despre fericire
pe care trebuie sa le stie
copilul tau
Iti doresti totul pentru copilul tau si
bineinteles, vrei sa fie fericit. Pentru un
parinte, a discuta despre fericire cu copilul
sau pare sa fie si usor si greu in acelasi
timp.

Pe de o parte, cand incerci sa definesti

fericirea sau ce te face fericit, realizezi ca
fiecare persoana intelege si traieste fericirea diferit. La fel si cand vrei sa explici copilul
tau ce inseamna fericirea ... devii brusc nesigur: ce ii spui? Cum il poti face sa simta
fericirea de la inaltimea sa de copil sau adolescent? Dar mai ales ce lectii despre
fericire trebuie sa stie de la tine?
8 lucruri important de stiut  - pentru parintii de
adolescenti
Copilul in Media Sociala: 12 sfaturi pentru parinti pentru a nu pierde controlul
Ce fac adolescentii online: riscuri si pericole de care trebuie sa stie parintii
Temele pentru acasa - schema secreta a parintilor (de stiut neaparat)
Totul despre pilula contraceptiva: minighid pentru adolescenti si parinti
8 Moduri de a relationa cu copilul adolescent
Primele intalniri ale adolescentului: de la ce varsta le permitem si de ce.  
Cum sa discutatam cu fetele despre sex .
6 griji ale adolescentilor si cum pot fi rezolvate
Pentru a intalni alti parinti de adolescenti, participati la sectiu

ând se naște un copil, se pare că este o eternitate

până când aceștia vor merge la școală. Apoi, dacă
clipi, te vei găsi cu sindromul cuiburilor goale.
Sau așa pare.
Dacă nu sunteți suficient de bătrân ca să știți ce vreau să spun, așteptați.
Dar pentru cei dintre voi care au sindromul cuiburilor goale care se ridică la
orizont, sunt sigur că puteți identifica.

Sindromul cuiburilor goale este un lucru foarte real. Unii părinți numără anii
și zilele până când intră în ea, în timp ce alții se țin în fiecare ultimă
secundă din copilăria copiilor lor pentru o viață drăguță. Și ultimul grup
uneori suferă o criză de viață când ultimul copil pleacă din cuib.

Semne negative ale sindromului cuibului gol

După cum tocmai am spus, mulți oameni se luptă cu realitatea sindromului

cuiburilor goale. Ca și în cazul unei crize la mijlocul vieții, această etapă
din viața ta poate prezenta câteva provocări copleșitoare. Să aruncăm o
privire la unele dintre ele.

# 1 Vă simțiți ca identitatea ta ca părinte a fost luată. Când aveți un

copil, aveți cel puțin 18 ani de existență a unui copil la domiciliu. Dar dacă
aveți mai mulți copii, atunci ar putea fi 20 sau 30 de ani de a avea copii
acasă.

Unii părinți își construiesc întreaga identitate în jurul valorii de părinte,

astfel că pentru acești oameni nici măcar nu știu cine sunt odată ce copiii
părăsesc acasă.

# 2 Ești frustrat pentru că nu mai ai controlul asupra vieții copiilor

tăi. Ești atât de obișnuit să programezi viețile celorlalți și acum nu poți face
asta. Nu știți când vor merge la petreceri sau când vor avea o întâlnire.
Această pierdere a controlului poate fi foarte deranjantă pentru unii
oameni.
# 3 Îți este îngrijorat ce să faci cu restul vieții tale. Acum ce? Dacă nu
aveți o carieră de împlinire, o căsnicie bună și / sau o mulțime de prieteni,
s-ar putea să vă întrebați ce se va întâmpla în restul vieții dvs. în timpul
fazei goale.
Pericolele sindromului cuiburilor goale

Nu toți oamenii se luptă cu sindromul cuiburilor goale, dar mulți fac. Și

dacă este vorba de 20 de ani în viitor sau dacă vă aflați bine în faza
cuiburilor goale din viața voastră, iată câteva lucruri negative pe care le-ați
putea întâlni când copiii pleacă.

# 1 Depresie. Dacă întreaga ta viață se învârte în jurul copiilor tăi, atunci

când ai plecat, ar putea duce la depresie. E ca o moarte - sfârșitul unei
părți din viața ta. Deci, va dura ceva timp să vă întristați. În timpul acestui
proces, mulți oameni sunt predispuși la depresie.
# 2 Retragerea. Depresia și retragerea sunt foarte împletite. Cu cât este
mai deprimat cineva, cu atât este mai puțin probabil să se aventureze și să
fie social. Persoanele care se izolează vor deveni mai tristă.
# 3 Divorțul. Unele cupluri se îngrămădesc atât de mult în copii, încât își
neglijează căsnicia. Odată ce ultimul copil este în afara casei, ei se pot uita
unul la celălalt și se pot gândi: "Cine ești tu?" Părinții care nu au atins între
ei atât de mult s-ar putea să creadă că nu pot rezolva relația lor și,
sfârșesc să se divorțeze.
# 4 Abuzul de substanțe. O mulțime de oameni se confruntă cu
schimbare, stres sau depresie cu abuz de alcool sau chiar de droguri. Să
recunoaștem asta - fac ca persoana să se simtă bine * cel puțin pentru o
perioadă scurtă de timp *. S-ar putea să o folosească pentru a scăpa, dar
dacă o fac prea mult, s-ar putea transforma într-o problemă de
dependență.
Ce trebuie să faceți cu privire la sindromul cuiburilor goale

Nu toți oamenii sunt deprimați atunci când cresc copiii lor. Unii consideră
că este timpul să se bucure și să aibă în cele din urmă timp pentru ei
înșiși, astfel încât să poată face ceea ce vor să facă.

În timp ce sindromul cuiburilor goale poate fi nedorit pentru unii, pentru alții
este timpul să se distreze. Iată câteva lucruri pe care le puteți face în faza
cuiburilor goale, astfel încât să nu fiți târât.

# 1 Pregătiți - mental și fizic. Nu vrei să începi să fugi după ce ultimul tău

copil pleacă și te duci la colegiu. Trebuie să te pregătești mental și fizic.
Vorbiți cu voi înșivă și luați-vă în seamă faptul că în curând casa voastră
va fi liberă de copii. Nu e prea devreme pentru a începe pregătirea.
# 2 Refaceți lucrurile. Persoanele cu sindromul cuiburilor goale se pot
distruge în negativ. Ele sunt atât de concentrate pe lipsa copiilor lor încât
nu pot vedea pozitive. Dar nu face asta! Pentru tot ce credeți că ați pierdut,
gândiți-vă la cel puțin un lucru pe care l-ați câștigat. Chiar dacă este doar
faptul că copiii noștri nu mai încurcă casa!
# 3 Faceți un nou plan pentru relațiile cu copiii dvs.. Evident, nu veți
putea să le vedeți în fiecare zi ca și când ați fi puțini. Dar asta nu înseamnă
că nu poți vorbi cu ei tot timpul.

Revoluția tehnologică ne-a oferit instrumente cum ar fi text, e-mail,

Skyping și Facetime. Deci, utilizați aceste instrumente pentru a vă conecta.
# 4 Căutați și acceptați sprijinul. Poate că există un grup pentru
persoanele care se confruntă cu sindromul cuiburilor goale. Dacă da, de
ce să nu participați? Sau pur și simplu asigurați-vă că vorbești despre
sentimentele tale cu prietenii tăi, mai ales dacă au trecut prin ea. Ele vă
pot ajuta să vă ocupați de noua dvs. fază de viață.
# 5 Concentrați-vă pe cariera dvs. sau începeți una nouă. Dacă aveți
un nou început în viața dvs. personală, de ce să nu vă asigurați că
persoana dvs. profesională are acum întreaga atenție? Poate începe o
nouă afacere dacă simți că vrei. Sau mergeți pentru o promovare sau o
schimbare de carieră. Acest lucru va redirectiona cu usurinta atentia
departe de casa voastra goala.
# 6 Re-construiți căsnicia sau găsiți o relație nouă * dacă sunteți
singur *. Dacă nu doriți să încheiați o altă statistică de divorț, atunci re-
descoperiți soțul / soția și lucrați la căsnicia dvs. Sau poate ați fost un
singur părinte în toți acești ani, deci acum este momentul să vă întoarceți
acolo și să găsiți un alt pește în mare.
# 7 Faceți noi prieteni. Poate că mariajul tău este bine sau nu te simți că
te-ai întâlni * dacă ești singe *, atunci cum să faci noi prieteni? Alăturați-vă
cluburilor, faceți voluntar sau faceți ceva în care puteți întâlni oameni noi
pentru a ocupa timpul pe care îl aveți acum.
# 8 Luați cursuri. Ce-ar fi să mergi la terminarea studiilor universitare sau
să mergi pentru alta? Sau dacă ați dorit întotdeauna să încercați clase de
artă, de ce să nu vă gândiți la asta? Ideea este de a continua învățarea.
Nu îți va fi rău pentru că lucrezi la îmbunătățirea ta.
# 9 Găsiți un nou hobby. Există ceva ce ați vrut mereu să încercați, dar
nu ați avut niciodată timp pentru că ați fost prea ocupați cu creșterea
copiilor? Acum e momentul! Poate ai putea să iei yoga, să fugi, să citești
sau să lucrezi în lemn. Având un nou hobby este un mod minunat de a
trece timpul.
# 10 Călătorie. Dacă vă place să călătoriți, acesta este momentul perfect
al vieții dvs. pentru a face acest lucru. Nu mai trebuie să fii în jur pentru tot
ceea ce fac copiii tăi. Puteți călători în lume și puteți explora orice loc ați
vrut vreodată să mergeți.
Sindromul cuiburilor goale este înfricoșător pentru o mulțime de
oameni. Dar nu trebuie să fie. Cu aceste sfaturi, veți putea să vă
creați o viață nouă, plină de satisfacții, în timp ce copiii dvs. adulți
trăiesc al lor.

Acum câteva luni, o colega m-a abordat întrebându-mă cum îmi planific eu călătoriile.
Am ridicat din sprâncene un pic mirată, nu de alta dar noi ăștia care suntem gata
mereu să sărim într-un avion sau autobuz spre “undeva” ne cam știam între noi.
Colega a zâmbit și a continuat: “ehei, la toamna se duce copilul la facultate iar eu şi
soțul trebuie să ne căutam ceva de făcut…”
In acea frază a colegei mele se ascundea multă înțelepciune. Ea pe de-o parte se
pregătea să iasă elegant din rolul de mamă cu program complet și pe de altă parte
anticipa dificultățile schimbării și se pregătea să le depășească cu succes.

După cum am mai spus și aici, una din sarcinile rolului de părinte este și acela de a
accepta că la un moment dat copiii au crescut, că au devenit tineri adulți și că, odată
cu acest moment, și relațiile părinte-copil trebuie să sufere o transformare. Tânărul va
trebui să devină autonom, să își ia propriile decizii de viață (incluzând aici cariera și
familia), să își gestioneze existența de zi cu zi, de la buget la treburile casnice,
programul, prietenii și în general tot universul vieții unui adult funcțional. Părinții
trebuie să se retragă treptat din rolul de protectori și să devină mai degrabă prieteni și,
eventual, mentori.
Așa că, dragi părinți, odată ce ați văzut numele copilului vostru pe lista celor care au
promovat bac-ul, eventual au și intrat la facultate, deja ar trebui să “dispăreți” din viața
copilului. Mă rog, aveți voie să îl ajutați cu instalarea la cămin, apoi, exceptând
eventualele borcane de zacuscă bune în sesiune, mai puteți să reapăreți mândri la
ceremonia de absolvire. Cel mai târziu după ce a terminat facultatea, sau, în caz că a
optat pentru un job, după ce s-a acomodat cu programul, ar fi bine să faceți în așa fel
încât să îi și “faceți vânt” de-acasă, să îl încurajați să locuiască singur, să fie pe
picioarele lui, să își gestioneze și bugetul, și spălatul rufelor și gătitul, pentru că toate
astea sunt sarcini de adult responsabil. Și mai ales este cazul să îi respectați
intimitatea, să nu îi invadați spațiul personal și să nu vă erijați în critici la adresa
deciziilor lui.

Evident că veți ține legătura, că nu vă veți dezinteresa complet, dar asta înseamnă un
telefon pe săptămână și o vizită sau o ieșire comună poate odată pe lună, nu cinci
telefoane pe zi (în condițiile în care “copilul” are aproape 40 de ani și mai ocupă şi vreo
funcție de management în vreo companie… iar mama îl sună să îl întrebe dacă și-a dus
hainele la curățătorie…).

Dragi părinți de tineri adulți, nu este rolul vostru nici să-i cenzurați prietenii și nici
partenerul de cuplu “copilului”, pentru că nu dumneavoastră veți trăi în locul lui. Poate
că va avea și rateuri, dar atunci cu atât mai mult nu e rolul vostru să interveniți să îi
alegeți pe cineva. Viața pune oamenii și la încercare, iar fiecare are nevoie să învețe să
depășească momentele dificile.
Da, puteți fi suportivi, dar suportul ar trebui să fie mai degrabă o îmbrățișare și
transmiterea încrederii, nicidecum a hotărî că odată ce o relație nu a mers, gata, e
cazul să preluați conducerea.

Fiți foarte atenți și cu sfaturile. Mulți părinți le oferă necerute, și cu tonul de impunere
cu care trimiteau copilul la lecții în clasele primare. Nu, acestea nu sunt sfaturi, ci
intruziuni brutale, şi nu fac altceva decât să îi reducă tânărului stima de sine și să ii
pună piedici în dezvoltarea proprie.
Da, cu siguranță doriți să vă ajutați copilul, și mulți părinți pun și un “umăr financiar” la
startul în viață al tinerilor. Dar nu le condiționați acest ajutor de a vă asculta sfaturile
de tip poruncă, acordați-le credit că vor putea să ia singuri o hotărâre înțeleaptă.

Nu vă sufocați copiii care au devenit tineri adulți. E ok să le cereți ajutorul dacă sunt
de făcut ceva treburi grele prin casă, unde ar fi nevoie de ceva vigoare, e ok sa le
cereți să vă însoțească la doctor dacă aveți o afecțiune care nu vă lasă să vă mișcați
prea ușor, dar asta nu înseamnă că în fiecare moment liber copilul trebuie să alerge la
voi, să vă facă piața, să vă schimbe becurile și să vă scoată la plimbare. Și mai ales,
dacă s-a întâmplat ca unul din părinți să fi rămas singur/văduv, în nici un caz să nu-şi
facă planul de a se muta cu copiii – deși îmbrăcat în forma de “ajutor” în casă, un astfel
de părinte devine de cele mai multe ori o povară.

Da, dar ce mă fac, mă veți întreba, eu tot părinte rămân și tot îmi fac griji pentru
copil?  Ei bine, dacă ați fost părinți responsabili atunci e cazul să aveți încredere în
ceea ce i-ați dat deja copilului în primii 18-20 de ani de viață, în ceea ce privește
educația, normele morale, capacitatea de a sesiza și a se feri de pericole, abilitățile de
a gestiona problemele de viață. Dacă nu ați reușit să faceți asta atunci, degeaba vă
faceți griji acum, că tot nu veți mai putea îndrepta mare lucru. Așa că oferiți-vă credit
pentru ce ați făcut deja și așteptați să vă sune tânărul pentru a vă comunica vești
bune, în loc să-l pisați în fiecare zi cu grijile voastre, nu de alta dar el le are pe ale lui și
dvs. s-ar putea chiar să nu le înțelegeți pe toate, că nu sunteți în acea situație.

De fapt multe din aceste griji nu sunt griji reale, ci “fabricate”. Sunt legate de un
fenomen care le afectează în special pe mame (dar nu numai) fenomen
numit sindromul cuibului gol. Despre ce e vorba? E vorba de stări de depresie,
anxietate și de lipsă de scop aparent al existenței, stări care apar odată ce copiii,
deveniți tineri adulți, au ieșit din îngrijirea părinților. După ce timp de mulți ani bună
parte din energia și timpul părinților au fost îndreptate spre creșterea și educarea
copiilor, cu toate eforturile dar și imensele bucurii legate de asta, deodată de face un
mare gol, nu mai există nimic în “fișa postului” iar cei rămași fără aceste sarcini se simt
ca și când existența și-ar fi pierdut sensul. Așa că, fugind de acest gol, multe mame (şi
unii tați) încep să “fabrice” preocupări: dacă tânărul are un job foarte solicitant își fac
griji pentru gradul lui de oboseală, dacă pleacă în weekend pe munte își fac griji că şi-
ar putea pierde jobul, dacă nu are prieteni își fac griji că e singur, dacă are prieteni își
fac griji că aceștia l-ar putea “duce de râpă”, dacă nu mănâncă își fac griji că se
îmbolnăvește, dacă mănâncă îi reproșează că s-a îngrășat … şi exemplele pot continua.
Nu, nu asta este soluția pentru sindromul cuibului gol. Părinții tânărului adult ar trebui
toți să ia exemplul colegei mele și să înțeleagă că au în față o nouă provocare. Așa cum
au învățat să fie părinți (și adaptarea nu a fost deloc ușoară), tot așa acum este cazul să
învețe că sunt din nou doar ei (cuplu sau părinți singuri) și să își reconstruiască viața pe
un nou palier.

După cum spuneam aici vârsta adultă se caracterizează printr-o sarcină de dezvoltare

numită generativitate versus stagnare. Cu alte cuvinte persoanele adulte au nevoie să
ofere plusvaloare socială – atât ca profesioniști cât și ca educatori ai noii generații.
Opusul este stagnarea, încremenirea într-o etapă, încremenire asociată cu frustrări,
depresie, anxietate, furie.
Încremenirea în stadiul de părinți de copii mici este un aspect al stagnării. Așa că,
undeva între 40 și 50 de ani cei care au fost părinți au ca sarcină să se reinventeze, să-
și reconstruiască o existență separată de copii tineri.

Dar oare cum o fi asta?

Nu e simplu, dar din fericire în epoca informației e mai simplu decât era în secolul
trecut.

Dacă părinții sunt un cuplu, unul din cele mai frumoase moduri de umplere a cuibului
gol este prin reinventarea relației de cuplu. Da, nu mai sunteți la prima tinerețe, dar vă
leagă ani lungi de parteneriat și este momentul de a avea noi proiecte de cuplu: că
decideți să călătoriți, să vă mutați undeva la țară sau să vă renovați casa, toate asta vă
vor ține activi și vă vor ajuta să nu vă mai gândiți la faptul că este cuibul gol.

Și cuplurile și părinții singuri au acum ocazia să își dea lor înseși un pic de atenție: că
încep să facă un pic de sport, că adoptă un mod de viață/alimentație mai sănătos, că
își caută pur și simplu un stil (mă refer aici inclusiv la aspect fizic și vestimentație) de
persoană de vârstă medie care își poartă anii cu grație, deja aceasta poate deveni o
preocupare importantă.

Toți oamenii au pasiuni; de multe din ele nu a fost timp când a apărut copilul, dar iată
că puteți merge acum la cursurile acelea de tango, sau de fotografie, sau puteți merge
mai des la teatru, la concerte, la munte…

Puteți să găsiți timp pentru prieteni – chiar dacă nu v-ați văzut cu anii, pentru că toți
ați avut treburi, acum probabil și ei suferă de același gol așa că e cazul să faceți în
sfârșit reuniunea aceea de care nu ați avut timp.

Cât de în urmă ați rămas cu filmele și cu cărțile?… Probabil vreo 20 de ani, e timpul să
recuperați și asta.  Vă plăcea să jucați bridge sau canastă ? Acum a venit momentul.

Vă place să fiți în continuare utili cuiva? Puteți oricând fi mentor pentru un coleg
începător de la job, puteți merge la activități de voluntariat sau chiar să vă oferiți voi
să îngrijiți bucățica de spațiu verde din fața blocului.

Vă place să gătiți? Sunt atâtea târguri culinare, încercați să participați … sau pur și
simplu ieșiți duminica cu o tavă de prăjituri pentru copiii care se joacă în fața blocului.

Bine, bine, o să mă întrebați,  dar de unde găsesc eu toate astea? Păi, oameni buni,
suntem în epoca internetului. Se găsesc atâtea cursuri și cercuri pentru hobby-uri,
atâtea asociații care caută voluntari pentru diverse cauze, sunt atât de mult grupuri
construite în jurul unor pasiuni comune ale unor oameni care nu se cunoșteau în
prealabil. Și dacă vă încăpățânați să credeți că nu vă descurcați, în loc să vă pisați copiii
cu întrebări despre detalii ale vieții lor, cereți-le să vă caute ei un spectacol de teatru
sau un grup de oameni care face plimbări la munte sau care joacă șah… Sau chiar să vă
ajute să înființați voi un astfel de grup! Veți vedea că nu doar vă vor ajuta dar vor veni
și ei cu tot felul de idei care s-ar putea să vă placă.

Și mai este ceva: poate acum a venit momentul să ajungeți la relații mai strânse cu
propriii părinți, pe care din păcate nu îi veți mai avea multă vreme, și să vă şi odihniți
puțin … nu de alta dar în curând vor apare nepoții pentru care vreți să aveți energie
suficientă ca să îi răsfățați!

CUPLU ADULTDESPRINDERE PSIHOLOGICA

Ca părinți ne dorim să creștem un copil independent, care atunci când

pornește în viață se descurcă fără prea mult ajutor. Cu toate acestea,
când copiii pleacă părinții se simt singuri, triști și fără rost… iar mamele
suferă cel mai tare. Este un sentiment pe care toți îl trăim, chiar dacă nu
toți recunoaștem.

Parcă mai ieri era un bebeluș roz și drăgălaș, cu miros de lapte. Apoi ai trecut
de prima voastră despărțire, când a început să meargă la grădiniță. L-ai dus de
mână în prima lui zi de școală și i-ai organizat petrecerea de majorat. Când
oare a trecut timpul?! Nici tu nu știi. Știi ce urmează, știi că va veni vremea să
își ia viața în propriile mâini, dar te încăpățânezi să crezi că va mai dura ceva
timp. Încerci să te obișnuiești cu gândul, îți spui că acesta este cursul firesc, îți
spui că prin asta trec toți părinții. În realitate niciunul dintre noi nu este
pregătit. Niciodată.

Mamele suferă cel mai tare

Și mamele, și tații suferă la plecarea puiului din cuib, dar femeile ceva mai
tare. Pentru că ele au fost mame cu normă întreagă, 24 de ore din 24, șapte
zile din șapte. Această suferință, cauzată de plecarea copilului de acasă, nu
este o tulburare clinică și nici diagnosticul unei boli, chiar dacă se manifestă
aproape ca o depresie. Este un sindrom. Sindromul cuibului gol. Și este o
perioadă de tranziție, provocatoare din punct de vedere emoțional, în care
sentimentele de tristețe, pierdere și singurătate – de altfel normale în
împrejurările date – sunt mai pronunțate. Uneori de-a dreptul copleșitoare…
Ne lipsesc toate grijile pe care le aveam și toate preocupările: să le controlăm
temele, să mergem la ședințele cu părinții, să îi ducem la meditații, să le
încălzim mâncarea și să le servim masa și câte și mai câte. Lucruri mărunte
care erau automatisme, care ne umpleau zilele. Lucruri de care, uneori, la
nervi, spunem că am vrea să scăpăm într-o bună zi. Și uite că ziua aceea vine
și, ce să vezi, nu este nicidecum o eliberare. Chiar dacă viața părintelui este în
continuare plină, cu obligații de serviciu și familiale, fără copil ea pare totuși
goală.

CITEȘTE ȘI...
Hugh Jackman este supus unei biopsii din cauza unei forma țiuni
canceroase. Pentru a șaptea oară!

Tristețe copleșitoare, frustrare și lacrimi

Ce simte un părinte care trăiește sindromul cuibului gol? Simte că nu mai are
un scop și un sens în viață. Nu mai poate controla, supraveghea și programa
viața copilului. Se simte acum singur, părăsit și trist. Uneori dansează
periculos pe linia subțire dincolo de care este prăpastia depresiei, alteori
cade dincolo de această linie. Lucrurile stau cu adevărat rău atunci când
tristețea copleșitoare se manifestă și prin plâns pe perioade îndelungate de
timp. Sau când starea în care se află îl împiedică să doarmă și să se
odihnească, atunci când interferează cu activitățile cotidiene. Acestea sunt
deja situații grave, în care dacă nimic nu funcționează este nevoie de
intervenție specializată. De știința și sfaturile unui psihoterapeut. Și chiar de
tratament medicamentos, uneori. Nu sunt mofturi și nici spectacole
demonstrative, suferința și frustrarea sunt cât se poate de reale.
Poate părea un paradox dacă aspectul este privit cu superficialitate: dacă
părintele și copilul au avut o relație conflictuală, de detașare sau ostilitate,
ambii vor suferi după părăsirea cuibului mai tare decât cei care au avut o
relație strânsă și caldă.

Bucurați-vă de libertate și de oportunități

Tranziția către acceptare este mai ușoară pentru părinții care au avut cu copiii
o relație sănătoasă, pozitivă, de sprijin reciproc. Pentru cei mai mulți dintre ei
sindromul cuibului gol este atenuat dacă părintele rămâne în contact cu
copilul. Sigur, în primul rând prin întâlniri 'față în față', dar și prin
comunicarea prin diversele canale care azi stau la dispoziția tuturor. O
comunicare periodică, cel puțin o dată pe săptămână. Un telefon sau un
mesaj pe whatsapp nu se vor putea compara, desigur, cu o strângere în
brațe. Dar sunt mai mult decât tăcerea și înstrăinarea la care mersul pe
cărările uneori întortocheate ale vieții ne condamnă.
Câteodată, sfaturile specialiștilor pot fi puse în aplicare. Chiar dacă acest lucru
nu este tocmai ușor. Cel puțin la început. Poate cu timpul… Poate cu timpul
părinții vor înțelege că așa este datul în viață și în lume și că identitatea trebuie
să se schimbe la un moment dat. Că din părinte de copil devii părinte de
tânăr, de adult. Și că și el, ca și tine la vârsta lui, are o viață proprie și un drum
pe care părinții devin doar fericite întâlniri. Tu, mamă, și tu, tată, veți continua
să aveți un rost, chiar dacă vi se pare că el s-a sfârșit odată cu plecarea fiului
sau fiicei voastre. În loc să vă concentrați pe faptul că puiul a părăsit cuibul,
străduiți-vă să faceți tranziția spre acceptarea acestui firesc alegând să vă
petreceți timpul rămas acum liber fie călătorind când aveți posibilitatea, fie
cultivându-vă hobby-urile sau participând mai activ la viața socială. Petreceți
timp cu prieteni care trec prin același proces, prin aceleași momente dificile,
care cunosc și înțeleg sentimentul. Vă poate fi de folos și unora, și altora.
Și nu uitați că, probabil nu peste foarte multă vreme de la încheierea unui
capitol, se va deschide un altul. Veți primi un nou rol în care, de data aceasta,
veți putea folosi toată experiența acumulată în calitate de părinți și – într-un
fel – cuibul se va umple din nou. Odată cu statutul de bunici.

Foto: 123rf

I. Noţiuni generale despre familie

I.1. Definiţii ale familiei Întreaga dezvoltare a umanităţii este indisolubil legată de
constituirea şi evoluţia formelor de colectivitate umană, dintre care familia
reprezintă una dintre verigile sociale cele mai importante şi mai vechi în
asigurarea continuităţii şi afirmării depline a fiinţei umane. Deşi relativ
independentă în raport cu societatea în interiorul căreia se formează, familia este
determinată şi condiţionată, în evoluţia sa, de modul de organizare a societăţii pe
care o reflectă. Etimologic, transformările semantice ale cuvântului familie pun în
evidenţă variabilitatea istorică a instituţiei pe care o desemnează. Cuvântul a
apărut pentru prima dată la Roma, cu o semnificaţie diferită de cea pe care o are
astăzi termenul familie. Cuvântul familie provine din latinescul famulus şi a
desemnat “ansamblul sclavilor şi al servitorilor ce trăiau sub acelaşi acoperiş” iar
mai târziu casa în întregime, care reprezintă stăpânul pe de o parte şi soţia, copiii
şi servitorii pe de altă parte. Pater familis reprezintă soţul. El era, de asemeni,
proprietarul unui patrimoniu, a unor libertăţi, precum şi stăpânul sclavilor. În
principiu casa era condusă de pater familis. În legenda familiei romane viaţa unei
mater familis era o închisoare onorabilă dominată de sentimentul de demnitate.
Prin extensie, familia a ajuns să cuprindă agnati (rudele pe linie paternă) şi
cognati (rudele pe linia maternă). Ea a devenit în limbajul curent sinonimă cu
gens care desemnează comunitatea formată din toate rudele de acelaşi sânge
sau, altfel spus un clan, o mare familie patriarhală. Aceste diferite cercuri de
apartenenţă au variat ca dimensiune în funcţie de epocă, de devenirea socială,
de împrejurări (Ariè Ph., Duby G., 1994, p. 78). „Ceea ce uneşte familia antică
este un fapt mult mai puternic decât naşterea, decât sentimentele, sau decât
forţa fizică, este religia căminului şi a strămoşilor. Familia antică este o asociaţie
religioasă ce depăşeşte simpla asociaţie potrivit naturii” (Druţă, F., 1998, p. 3).
Acest înţeles este întâlnit până în secolul al XIV-lea. Educaţia în familie
reprezenta educaţia sclavelor şi a cameristelor. Familia era şi ansamblul
stăpânilor şi

Gabriela IRIMESCU

servitorilor, numită şi familia de jos. Preocupările pentru reuşita familială apar

încă din antichitate. Zeităţile egiptene erau considerate factori responsabili ai
unei uniuni conjugale fericite. În Grecia antică Xenofob a abordat problema
rolurilor conjugale în lucrarea Economistul. Cultura indiană conferă o semnificaţie
sacră raporturilor dintre bărbat şi femeie. Rolurile de soţie şi mamă conferă
femeii autoritate morală şi prestigiu: „femeile, al căror destin este să procreeze,
posedă suprema excelenţă: ele sunt demne de a fi adorate, ele sunt lumina
casei. În cămin soţiile sunt adevărate zeiţe ale norocului, ele nu se deosebesc cu
nimic de acestea. Numai femeia pe care o avem în faţa ochilor face posibilă
procrearea descendenţilor noştri” (Mitrofan, Iolanda,1989, p. 16). Vechii evrei
prescriau o varietate de conduite rituale care dacă erau urmate, puteau duce la o
căsătorie fericită. Metodele de cercetare a familiei au fost iniţial filologice,
etnologice şi istorice, abia în secolul XX concepându-se teorii şi cercetări
sistematice, sociologice, psihosociale, psihologice, sexologice şi de
psihopatologie familială. Printre primele lucrări în domeniu este de menţionat
lucrarea lui J. Bachofen intitulată Matriarhatul, apărută în 1861, în care autorul se
bazează pe reinterpretarea miturilor antice şi a altor izvoare literare din acea
epocă prin care deduce formele de organizare familială specifice acelor timpuri:
matriarhatul, caracterizat prin concentrarea vieţii de familie în jurul femeii, urmat
de patriarhat, în care rolul principal revine bărbatului. Pe parcursul aprofundării
cercetărilor în domeniul familiei au fost elaborate o serie de definiţii, pornindu-se
de la ideea că, pentru majoritatea dintre noi cea mai mare parte a vieţii se
desfăşoară în cadrul unei structuri familiale. Dacă am încerca să definim familia,
probabil am fi influenţaţi de tipul de structură familială în care trăim. Experienţa
personală ne determină o serie de percepţii asupra familiei care sunt influenţate
de trăirile personale în relaţiile de cuplu, în relaţiile cu părinţii sau cu proprii copii.
Deşi relaţiile dintre un bărbat şi o femeie sunt mult mai complexe decât le-ar reda
orice definiţie, voi încerca o redare a celor mai semnificative definiţii: •

Familia este o formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care uneşte
pe soţi şi pe copii acestora prin relaţii strânse de natură biologică, economică şi
spirituală; grup mai larg, cuprinzând pe toţi cei care se trag dintr-un strămoş
comun (Breban, V., 1987, p. 357).

Asistenţa socială a familiei şi copilului

Familia reprezintă grupul social al cărui membri sunt legaţi prin raporturi de
vârstă, căsătorie sau adopţie şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport
economic şi au grijă de copii (Zamfir, C., Vlăsceanu, L.,1993,p. 283).

Familia este instituţia socială bazată pe sexualitate şi pe tendinţele materne şi

paterne, a cărei formă variază de la o cultură la alta (Sillamy, N., 1996, p. 125).

Familia, constituie obiectul de studiu a multor discipline precum: sociologia,

ştiinţele juridice, psihologia, demografia, pedagogia, antropologia, medicina,
ştiinţele economice şi, din aceste perspective, este definită ca : •

realitate biologică, prin uniunea ce se realizează între un bărbat şi o femeie şi

prin procreare;

realitate socială prin comunitatea de viaţă între persoanele care o compun;

realitate juridică datorită reglementării unei categorii importante de relaţii dintre

oameni, prin norme juridice;

formă specifică de comunitate umană, alcătuită dintr-un grup de persoane unite

prin căsătorie, filiaţie şi rudenie;
•

entitate de interacţiuni şi intercondiţionări personale dintre soţ, soţie, părinţi, şi

copii , precum şi dintre alte rude;

un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc
împreună, au gospodăria comună, sunt legaţi prin anumite relaţii natural
biologice, psihologice, morale şi care răspund unul pentru altul în faţa societăţii
(Lupaşcu, Gabriela, 1994, p. 5 )

formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie care uneşte pe soţi şi pe

descendenţii acestora prin relaţii de sânge de ordin biologic, economic, şi
spiritual (UNESCO).

Pe baza acestor definiţii ne putem da seama că familia este o unitate socială

care implică o instituţie larg răspândită, chiar o instituţie universală exprimată de-
a lungul timpului în diferite forme. Chiar dacă multe dintre aceste forme au
dispărut şi altele leau luat locul, familia a rămas o permanenţă în devenirea
umanităţii. Familia extinsă, bazată pe un sistem larg de înrudire, nu a reuşit să
traverseze societăţile puternic industrializate. Viaţa urbană, competiţia
profesională, forţa statului şi a sistemului administrativ, au condus la o
devalorizare a instituţiei familiale. Ca exemplu, în acest sens putem preciza
orientarea masivă a femeilor dinspre cadrul domestic către cel al producţiei şi
responsabilităţii. Noţiunea de rezidenţă comună a grupului familial a dispărut,
fiind incompatibilă cu dezvoltarea economică intensivă. Evoluţiile societăţilor au
scos în evidenţă şi au accentuat precaritatea armoniei dintre societate şi familie,
aceasta fiind înţeleasă ca un refugiu.

Gabriela IRIMESCU

Astăzi familia tinde tot mai mult să se reducă la un cuplu cu faţa spre viitor.
Cuplul reprezintă structura bipolară, tip bio-psiho-social, bazată pe
interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se susţin, se
dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin
intermediul celuilalt). (Mitrofan Iolanda, Ciupercă C., 1998, p. 8) Atât în viziunea
tradiţionalistă cât şi în cele moderne familia are o anumită organizare şi structură,
ea funcţionează ca sistem în cadrul căruia există legături flexibile care permit
schimburi de informaţii şi energie cu mediul înconjurător şi în acelaşi timp
păstrează sistemul ca pe o entitate discretă, prin rolurile, regulile şi ritualurile de
funcţionare ale sale.
Rolurile membrilor familiei se definesc în contextul relaţiilor cu ceilalţi. Rolurile
sunt descrise de apartenenţa la sex, vârstă, şi sunt transmise de la o generaţie la
alta. Regulile familiei descriu funcţionarea rolurilor şi a comportamentelor
specifice într-un anumit timp şi loc de viaţă a familiei, subiectele pe care familia
acceptă să le discute şi cele tabu, exprimarea sentimentelor şi modurilor de
relaţionare în familie şi în afara familiei. “... ele direcţionează curentul şi natura
legăturilor în familie şi a comunicării … conferă statut şi putere, definesc
ritualurile familiei, exprimă înţelesurile şi valorile sistemului”. (Hartman & Laird,
1983). Ritualurile sunt importante pentru stabilitatea familiei şi sunt corelate cu
ciclul vieţii familiale, viaţa cotidiană, sentimente, gânduri, relaţii, valorile familiei
(exemplu de ritual, masa de duminica, / masa de Crăciun etc.) Ritualurile
familiale pot fi: •

rigide – se realizează în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, sunt lipsite de

spontaneitate, rolurile sunt mai importante decât sentimentele participanţilor,
ritualul rămâne acelaşi chiar dacă structura familiei s-a schimbat; rigid-
inechitabile – se realizează întotdeauna în acelaşi loc, se păstrează tradiţia
familiilor de origine (ex., membrii familiei au etnii diferite, religii diferite), primează
dorinţele copiilor sau ale bunicilor, au loc discuţii în legătură cu ritualurile diferite
şi modul de acceptare; flexibile – s-au semnalat schimbări în ritual de-a lungul
timpului, schimbările reflectă relaţiile individuale şi nevoile familiale şi au apărut
noi ritualuri.

Ritualurile familiale structurează schimburile de experienţă dintre generaţii şi sunt

decisive în transmiterea valorilor culturale ale familiei.

Familia reprezintă una din instituţiile cele mai vechi create în cursul existenţei
umane, o formă de comunitate umană ale cărei relaţii dintre membri asigură
continuitatea speciei. F. Le Play sesizează faptul că schimbările în viaţa socială
atrag schimbări în viaţa de familie. În contextul actual instituţia familiei este în
derivă (fapt evidenţiat de studii contemporane), producându-se un fenomen de
dezinstituţionalizare ca urmare a

10

Asistenţa socială a familiei şi copilului

revoluţiei sexuale generată de revoluţia industrială. Acest fapt a generat

creşterea numărului copiilor născuţi înaintea şi în afara căsătoriei, precum şi
refuzul familiilor moderne de a asigura perpetuarea. Semnele declinului instituţiei
tradiţionale a căsătoriei şi semnele crizei familiale sunt: sentimentul acut al
insecurităţii economice, proliferarea fenomenului copii străzii – victime ale
abandonului şi dezorganizării familiale, deresponsabilizarea faţă de problemele
vârstnicilor, creşterea tensiunilor şi neînţelegerilor dintre copii şi părinţi,
abandonul bătrânilor şi dificultăţile materiale şi emoţionale deosebite ale familiei
vârstnice, violenţa domestică, ponderea mai crescută a persoanelor singure,
înmulţirea uniunilor libere, sporirea numărului divorţurilor, apariţia copiilor în afara
căsătoriei, reducerea nupţialităţii1. (Mitrofan, I., Mitrofan, N., 1991)

I.2. Tipologii familiale Aşa cum am arătat familia constituie unul dintre cele mai
complexe grupuri sociale, microsisteme sociale – în ea regăsindu-se majoritatea
elementelor sistemului social global. Familia implică viaţă economică (relaţii
economice şi juridice) viaţă socială (cadrul în care se formează şi se transmit
normele şi valorile sociale), viaţă spirituală.

Funcţionalitatea optimă a familiei este determinată atât de membrii grupului

familial cât şi de sistemul social global (comunitatea în care trăieşte / societatea
în general ). Sensurile multiple ale conceptului de familie sugerează varietatea
tipurilor de familii şi a condiţiilor concrete în care se manifestă funcţiile ei.
(Stănciulescu, Elisabeta, 1997)

I.2.1. Familia normală

Din perspectivă psihosocială, familia normală reprezintă grupul primar,

caracterizat prin puternice relaţii de tipul face to face prin asocierea şi
colaborarea intimă a tuturor membrilor ei. Astfel familia normală este grupul în
care se naşte o reţea de relaţii interindividuale determinate atât de personalităţile
membrilor, cât şi de unele fenomene exterioare grupului. Aceste trăsături ne
permit să apreciem că familia normală este exemplul tipic de grup primar. În
toate societăţile familia normală s-a impus ca un grup specific caracterizat printr-
o puternică sudură internă, menţinută prin cooperare şi afecţiune reciprocă a
membrilor săi. Cercetările menţionează importanţa a două variabile în familia
normală: coeziunea şi adaptabilitatea grupului.

Nupţialitatea este fenomenul demografic ce exprimă, în esenţă, intensitatea

căsătoriilor dintr-o populaţie sau în diferite subdiviziuni ale ei. Indicele cel mai
cunoscut este rata brută a nupţialităţii, care reprezintă raportul dintre numărul
căsătoriilor dintr-un an şi populaţia medie. După anul 1991, atât rata brută a
nupţialităţii cât şi rata totală a nupţialităţii se află în scădere. Cu valoare de 6,5 la
mie şi 67 căsătorii la 1000 femei celibatare – în 1998 fenomenul se menţine la
valori ridicate în context european dar schimbările sunt evidente (ex., vârsta
medie la prima căsătorie a crescut cu un an atât la femei cât şi la bărbaţi)
(Gheţău, V., 2000, p. 28).

11
Gabriela IRIMESCU

Trebuie precizat faptul că, de-a lungul istoriei, familia a cunoscut în diferite
timpuri şi locuri o reprezentare numerică diversă. Datorită acestui fapt s-a realizat
următoare clasificare a familiilor normale: I.2.1.1. Familia nucleară Familia
nucleară desemnează tipul de familie compus din două generaţii (generaţia
adulţilor căsătoriţi şi cea a descendenţilor lor). O familie nucleară este alcătuită
din soţi şi urmaşii lor, este restrânsă, simplă ca o structură şi se deosebeşte de
familia lărgită care reuneşte mai multe generaţii şi are o descendenţă
numeroasă. În prezent în majoritatea societăţilor forma cea mai răspândită este
cea nucleară, individul făcând parte din două familii de acest tip: familia de
origine în care el deţine rolul de copil şi familia de procreaţie, cea pe care şi-o
constituie prin propria căsătorie, în care are rolul de soţ. Familia nucleară este o
unitate universală care permite realizarea unor funcţii fundamentale pentru viaţa
socială, economică, sexuală, reproductivă şi funcţională. Cercetările mai recente
manifestă reţineri faţă de ideea universalităţii familiei nucleare, sens în care sunt
invocate exemplele unor societăţi tradiţionale care nu au cunoscut această formă
de organizare familială sau exemplele de convieţuire de tip comunitar.
Contraargumentele nu sunt totuşi suficient de consistente pentru a respinge
ideea că familia nucleară este de tip universal. Genograma tipului de familie
nucleară are următoarea formă:

Legendă: Bărbat

75

Bărbat decedat

Familie legal constituită cu doi copii

Căsători Femeie

IV.1.2.2. Familia lărgită (extinsă)

Familia lărgită cuprinde una, până la două generaţii ascendente sau

descendente. Modelul tradiţional al familiei lărgite implică coabitarea mai multor
generaţii, o relaţie afectivă puternică între bunici şi nepoţi şi implicit un rol
educativ consistent. Evoluţia familiei nu a urmat un curs unic şi liniar.

12

Asistenţa socială a familiei şi copilului

Coabitarea vârstnicilor cu nepoţii în societăţile preindustriale nu este dovedită. În

timp, creşterea duratei medii a vieţii a făcut ca vârstnicii, proprietari ai
patrimoniului şi ai numelui (prestigiul) familiei, care aveau dreptul de decizie în
legătură cu moştenirea, să fie capabili de a exercita o autoritate asupra nepoţilor.
După Bruges, familia extinsă reprezintă o structură de tip autoritar sau autocratic,
condusă de un şef – pater, incluzând mai multe generaţii care convieţuiesc
laolaltă, într-o precisă diviziune şi stratificare a rolurilor. În acest tip de familie
alegerea partenerului este făcută de părinţi. Alegerea are la bază statutul
economic şi social al partenerilor. •

Familia lărgită pe verticală: este alcătuită din soţ, soţie, copii şi părinţii unuia
dintre soţi.

Familia lărgită pe orizontală: este alcătuită din soţ, soţie, copii şi fraţii unuia dintre
soţi.

Familia lărgită pe orizontală şi pe verticală: este alcătuită din soţ, soţie, copii,
părinţii unuia dintre soţi şi fraţii acestuia.

I.2.2. Familia anormală Manifestările diferitelor carenţe şi disfuncţii ale instituţiei

familiale sunt corelate de cele mai multe ori cu lipsa de normalitate sub aspectul
structurii şi constituirii familiei. Pentru familiile cu deficit de structură (lipsa unuia
dintre părinţi) sau cu probleme funcţionale (carenţe materiale şi de socializare)
se întrebuinţează expresii ca: familii vulnerabile, dezorganizate, disfuncţionale
sau cu climat nefavorabil etc.

13

Gabriela IRIMESCU

Familia anormală are un caracter relativ impus de semnificaţia şi delimitările

normal versus anormal, normalitatea poate fi definită printr-un model ce ar trebui
să cuprindă: • • •

criteriul existenţei unei stări de insecuritate, teamă, apatie, anxietate; criteriul

explicării printr-o patologie fizică a comportamentului dezaprobativ; criteriul
contextului social (normele şi valorile socioculturale existente la un moment dat);
• criteriul diminuării randamentului şi eficienţei individului. Societatea
contemporană se confruntă cu o problematică nouă privitoare la viaţa de familie
şi cu noi norme de constituire şi de organizare a cuplurilor. Cele mai
semnificative modificări la nivelul structurii şi funcţiilor familiei sunt: • • • •

angajarea femeilor în activităţi extraprofesionale; procesul de mobilitate teritorială

care a diversificat modelele de viaţă familială; urbanizarea şi modernizarea au
generat apariţia unor noi tipuri de asociere între sexe: uniuni consensuale
heterosexuale şi homosexuale, căsătorii de probă etc. creşterea gradului de
şcolarizare a populaţiei (ridicarea nivelului de instrucţie al femeilor a antrenat o
serie de modificări în vârstă la căsătorie, în distribuţia rolurilor şi autorităţii, în
atitudinea faţă de căsătorie, natalitate şi planificare familială).

Cele mai frecvente schimbări comportamentale premaritale sunt: extinderea

coabitării; controlul fecundităţii; creşterea celibatului, creşterea fertilităţii ilegitime
(Voinea, Maria, 1993, pp. 77-78). Tot mai des se operaţionalizează cu conceptul
de “restructurarea familiei”. Aceasta se referă la noile tipuri de familie, la
modelele alternative tot mai frecvente în ultimii ani, la particularităţile şi
disfuncţiile acestora. Principalele cauze ale apariţiei familiilor anormale
(alternative) sunt abandonul, separarea, divorţul. Schematic aceste cauze şi
tipuri de modele familiale alternative pot fi reprezentate astfel: Abandon Separare
Deces Divorţ Modele Alternative Menaj de o persoană Uniuni heterosexuale
Concubinaj Uniuni homosexuale Familii monoparentale Materne

14

Paterne

Asistenţa socială a familiei şi copilului

Restructurarea familiei include: •

cupluri consensuale;

cupluri fără descendenţi;

cupluri monoparentale (materne sau paterne);

cupluri divorţate (cu sau fără descendenţi);

persoane văduve;

persoane celibatare;
•

mame–fete (mame celibatare).

Recomandări bibliografice •

„Restructurări ale familiei contemporane”, în Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, C.,

Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Editura Press Mihaela,
Bucureşti, 1998, pp. 47-94.

I.3. Funcţiile familiei Funcţionalitatea familiei trebuie să fie analizată în raport cu

fiecare membru al grupului familial, cu familia ca grup, ca unitate distinctă şi cu
societatea globală. Lipsa de funcţionalitate, coerenţele funcţionale manifestându-
se diferit la cele trei niveluri menţionate. O caracterizare a funcţiilor familiale este
făcută de H. H. Stahl în Manualul de prevederi şi asistenţă socială. După
finalitate, funcţiile se împart în două mari categorii: •

funcţii interne care contribuie la crearea unui regim de viaţă intimă a familiei,
menit să asigure tuturor membrilor săi un climat de solidaritate şi sprijin;

funcţii externe constând, în principal, în asigurarea posibilităţii de dezvoltare a

personalităţii fiecărui membru al grupului în aşa fel încât fiecare membru al
cuplului familial să se poată încadra în mod corespunzător în ansamblul vieţii
sociale, deci în societatea externă familiei.

Funcţiile interne se clasifică în patru mari categorii: •

funcţii sexuale – constând în satisfacerea cerinţelor, necesităţilor sexuale ale

partenerilor cuplului conjugal, procrearea copiilor şi asigurarea

15

Gabriela IRIMESCU

condiţiilor igienico-sanitare de dezvoltare biologică normală a tuturor membrilor

familiei; •

funcţii economice – realizate prin acumularea unor venituri suficiente pentru

întreaga familie;

funcţii de solidaritate familială – incluzând ajutorul mutual bazat pe sentimentul

de egalitate, respect si dragoste între parteneri, între părinţi si copii, între fraţi şi
surori, faţă de bătrânii din familie sau faţă de bolnavii şi infirmii din familie;

funcţiile educative si morale – vizând asigurarea educaţiei şi învăţământului

copiilor (funcţii de socializare).

Aceste funcţii presupun şi favorizarea dezvoltării personalităţii psiho-sociale a

membrilor familiei, în primul rând prin crearea unui climat moral şi cultural
corespunzător. Funcţiile externe se împart la rândul lor în două grupe: •

încadrarea vieţii de familie, ca viaţă de grup, în ansamblul activităţilor sociale;

încadrarea corespunzătoare a maturilor apţi de muncă în procesul de producţie.

Clasificarea funcţiilor familiale nu exclude existenţa unor multiple interferenţe

între funcţiile menţionate, ci, dimpotrivă, perturbări în exercitarea unor funcţii
atrag după sine perturbări în îndeplinirea altor funcţii. Modul de îndeplinire a unei
funcţii depinde de modul de realizare a altora. În mod ideal, fiecare familie ar
trebui să îndeplinească toate aceste funcţii. În practică însă, există o diversitate
de factori interni sau externi, obiectivi sau subiectivi ce condiţionează gradul de
normalitate funcţională a unei familii.„1