FUNDAMENTE ÎN CONSILIERE și

PSIHOTERAPIE DE GRUP

Lect. univ. Dr . Mihaela Bucuta

 Tematică
1. Introducere: definiţii, istoric şi evoluţia psihoterapiei de
grup
2. Stadiile de dezvoltare ale grupului
3. Factori terapeutici în psihoterapia de grup
4. Coeziunea de grup ca factor terapeutic
5. Învățarea interpersonală
6. Structura şi selecția membrilor în grup
7. Rolul terapeutului
8. Rezistenţă, transfer și transparență în psihoterapia de
grup
9. Procese de grup și schimbarea terapeutică
10. Modele teoretice în psihoterapia de grup (perspectiva
psihanalitică, analitică, cognitiv - comportamentală)
11. Modele teoretice în psihoterapia de grup (perspectiva
umanist-existenţială)
12. Grupuri specializate de terapie
13. Formarea terapeutului de grup
14. Eficacitatea psihoterapiilor de grup
 1. DEFINIŢII

 Psihoterapia de grup este o formă de

psihoterapie în care unul sau mai mulți
psihoterapeuți trateaza un numar mic de
clienți ca și grup.
 Terapia de grup apare ca un termen generic
pentru orice proces psihoterapeutic care
presupune întâlnirea unui grup de persoane
cu un terapeut sau lider de grup (Dictionary of
Psychology, Reber, 1995)
1. ISTORIC ŞI EVOLUŢIA PSIHOTERAPIEI DE GRUP

 Termenul de ‘psihoterapie’ a fost utilizat

pentru prima dată de J.E. Reil în 1803
 Lucrul în grup - Joseph Hersey Pratt, medic
internist în Boston - 1905 a format grupuri din
pacienții de tuberculoză
 Termenul de terapie de grup a fost folosit
pentru prima dată de Jacob Levy Moreno,
înainte de anii 1920, fiind identificat cu
psihodrama
ISTORIC ŞI EVOLUŢIA PSIHOTERAPIEI DE GRUP

 1920 T. Burrow, în S.U.A - ‘group analysis’ încuraja

pacienții să-și analizeze relațiile reciproce din
perspective interacțiunilor imediate, mai degrabă
decât în raport cu istoria personală
 S. Slavson (1934) a adaptat modelul psihanalitic la
grupuri de copii și adolescenți
 În anii 1920 - 1930 metode de grup au fost
experimentate de diferiți psihiatri
 Terapia de grup a luat amploare odată cu cel de-al
Doilea Război Mondial
 În anii ’50 terapia de grup s-a centrat pe diferite tipuri
de probleme clinice, abordate din perspective
teoretice diferite (ex. Freud, Sullivan, Horney,
Rogers).
ISTORIC ŞI EVOLUŢIA PSIHOTERAPIEI DE GRUP

 Au existat două curente paralele de cunoaștere care

au generat propriul corp de teorie și tehnică :
– Grupul de terapie: aparținea psihiatriei și
domeniului clinic.
– Grupul T: aparținea psihologiei sociale, educației
și dezvoltării organizaționale

 În anii ’60 a existat un schimb constructiv reciproc

între terapia de grup și grupul T respectiv grupul de
întâlnire.
Grupul „T”

 „T” = laborator de training în relațiile umane

 Kurt Lewin în 1946, America
 Metodă educațională, folosită în organizații
 Oferea participanților oportunitatea de a învăța
despre sine, despre impactul lor asupra celorlalți și
modul în care pot funcționa mai eficient în grup și în
relațiile interpersonale
 Experiența este considerată „dezvoltare”, nu terapie;
se adresează persoanelor „normale”, nu pacienților
Grupul „T”

 Metoda:
– grup orientat mai degrabă asupra procesului de grup, decât
a conținutului;
– Grup nestructurat
– Tăcerea terapeutului până la final
– Oferă grupului posibilitatea de a decide despre ce să
vorbească;
– Etape: analiză, evaluare, feed-back
– Influența clinicienilor – focalizarea în „aici și acum” („Să
încercăm să ne menținem toate comentariile în „aici-și-
acum”);
Contribuții ale grupului T în psihoterapie

 Feedback-ul (oglinda)
 Participarea dublată de observație (Eu
actor – Eu observator)
 Dezghețarea = infirmarea, schimbarea
sistemului anterior de credințe al persoanei
 Sprijinul cognitiv – explicații(abordările
actuale ale psihoeducației și terapiei cognitiv-
comportamentale)
Grupul de întâlnire
 Rogers - „encounter group” / grup de întâlnire - concepția
umanistă (după psihanaliză și behaviourism)
 popularitate mare în anii ‘60, ’70
 pune accent pe întâlnirea autentică dintre membrii grupului,
dintre membri și lider și dintre părțile disparate ale fiecărui
membru
 Grup de întâlnire = „grup de terapie pentru normali”: grupuri
de relații umane, grupuri de formare, grupuri T, grupuri de
dezvoltare personală, grupuri de potențial uman, grupuri de
conștientizare senzorială, grupuri experiențiale
Grupurile de întâlnire - elemente comune

 Dimensiune: 8 – 20 membri;
 Timp: limitare în timp, uneori la ore și zile;
 Dimensiunea experiențială: se focalizează în „aici -și-acum”;
 Încurajează înlăturarea fațadelor sociale și expresivitatea
emoțională ridicată;
 Valorizează sinceritatea, relaționarea și cunoașterea
interpersonală, autodezvăluirea;
 Deși obiectivele sunt deseori vagi, implicit sau explicit se
urmărește schimbarea în comportament, atitudini, valori,
relații, stil de viață;
 Experiența este considerată „dezvoltare”, nu terapie;
participanții sunt considerați „normali”, nu pacienți sau clienți.
Concluzie

 Grupul T și grupul de întâlnire - „strămoși” ai

terapia de grup
 Psihoterapia de grup poate avea diverse
orientări sau combină tehnici din mai multe
perspective teoretice, precum: perspective
psihanalitică, analitică, cognitiv-
comportamentală, umanist-existențială.
2. STADIILE DE DEZVOLTARE ALE
GRUPULUI
Stadiile de dezvoltare ale grupului

Sunt descrise în general 5 stadii:

 Formarea
 Atacul sau răbufnirea
 Normarea
 Performarea
 Suspendarea / încheierea

(Tuckman, 1965; Yalom & Leszcz, 2008).

Stadiile de dezvoltare ale grupului

1. Formarea – începe cu prima întâlnire de grup; nivel

înalt de anxietate, nesiguranţă, membrii nu sunt
dispuşi să-şi asume riscuri şi să împărtăşească
informaţii despre propria persoană; caută alianţe;
tentative de a ocupa rolul de lider în grup,
slăbiciunile sunt mascate.
2. Răbufnirea sau atacul - stadiul crucial; membrii îşi
caută rolul şi locul, lucrurile par să nu funcționeze,
există confuzie; apar de obicei conflicte între
subgrupuri sau între anumite persoane; de modul în
care sunt rezolvate aceste echipe depinde
supraviețuirea și eficiența grupului în continuare.
Stadiile de dezvoltare ale grupului
3. Normarea – grupul devine matur, există încrederea în
ceilalţi membri și apare coeziunea; se manifestă dorinţa
de experimentare şi dezvoltare a grupului.
4. Performarea –faza consolidării grupului, membrii
împărtăşesc mai multe despre sine, participă la
rezolvarea problemelor, se implică sincer, au inițiativă,
sunt preocupați nu de sine, de ceilalți și de grup, sunt
acceptate normele de grup; este stadiul în care grupul
este orientat spre a-și atinge obiectivele.
5. Ultimul stadiu - încheierea grupului.
Concluzii

 Depăşirea primelor trei etape cere timp şi răbdare.

 Nu toate grupurile trec prin aceste stadii de
dezvoltare
 Procesul se aplică în principal grupurilor noi
 Fiecare stadiu se construiește pe succesul celor
anterioare
 Cunoașterea acestor secvențe de către
lider/terapeut - sentiment de control și orientare în
grup.
Prima ședință
 Munca terapeutului începe cu mult înaintea primei
întâlniri de grup (selecție, componența grupului, cadrul
de desfășurare a terapiei).
 Întâmpinarea membrilor la prima ședință
 Scurtă declarație introductivă: scopul și metoda
grupului, reguli de bază - confidențialitatea
 „Invariabil, prima ședință de terapie de grup este un
succes” – teamă / ușurare
 Se recomandă - acțiuni ale terapeutului care să reducă
anxietatea
 Terapeutul începe să modeleze normele grupului prin
modul în care se comportă și acțiunile pe care le
întreprinde
Stadiul inițial (formarea): orientare,
participare ezitată, căutarea sensului,
dependență
Preocupări inițiale
 Sarcina primară:
– scopul pentru care s-au alăturat grupului
– „Cum o să mă ajute asta? Ce legătură au toate acestea cu
rezolvarea problemelor mele?”
 Sarcina socială: „în grup sau în afara grupului”
– preocuparea față de relațiile din grup pentru a-și găsi un loc
confortabil;
– membrii se evaluează unul pe altul și evaluează grupul;
– vulnerabilitate în această etapă
– căutarea tipurilor de comportament pe care grupul le acceptă
și aprobă
– dorința de conectare la nivel mai profund unu-la-unu și la
întregul grup.
Stadiul inițial (formarea)
 Stil de comunicare și conținut: stereotipizat, subiecte sociale, mod
familiar, reduce anxietatea;
 Problemele sunt abordate rațional, mai puțin se exprimă neliniștile
 Conținutul discuției este mai puțin important decât procesul
nerostit - membrii se evaluează și urmăresc reciproc, caută să vadă
cine le răspunde favorabil, cine vede lucrurile ca ei, de cine să se
teamă, pe cine să respecte
 Grupul este confuz, testează, ezitant
 Favorizată dependența de terapeut: se așteaptă structură și
orientare, acceptare și aprobare
Fascinați să descopere că nu sunt unici în suferința
lor!!
Recomandări pentru terapeut

 Să privească cu un ochi grupul ca întreg, iar

cu celălalt experiența subiectivă a fiecărui
individ din grup.
 Să acționeze spre reducerea anxietății
 Să ofere orientare și structură
 Să nu încurajeze dependența
 Formarea relației / alianței terapeutice
Al doilea stadiu: conflict, dominanță,
revoltă (răbufnirea)

 Preocupare: dominanță, putere și control - „sus sau jos”

 Lupta pentru control - în dinamica fiecărui grup; este mocnită sau
incendiară.
 Conflictul:
– între membri: comportament autentic, feed-back, provocare
– între membri și terapeut: apariția ostilității față de terapeut,
proces care nu este clar, conștient; proiectate atribute „magice”
sau figurile parentale, ale autorității
Terapeutul nu este niciodată atacat în unanimitate!
„Atacatorii” – probleme de dependență
„Apărătorii” – proiectează imaginea fragilității sau caută aliantă
specială
DISCONFORT!
Recomandări pentru terapeut

 Să diferențieze între un atac asupra persoanei

sau asupra rolului în grup;
 Răspunsul adaptat: fără a fi distrus sau
răzbunător, încearcă să înțeleagă și să
elaboreze sursele și efectele atacurilor;
 Răspunsul neadaptat: protecție prin a face
eforturi de a fi iubiți de toți membrii sau a afișa
o manieră distană, enigmatică, autoritară;
inhibă manifestarea revoltei și conflictului, ceea
ce este neproductiv pentru grup.
Stadiul al treilea: dezvoltarea coeziunii
(normarea)

 Preocuparea principală: apropierea și intimitatea -

„aproape sau departe”
 După conflict apare maturitate, echilibru, securitate,
încredere, rezonanță empatică
 Libertatea autodezvăluirii - foarte mare, sunt împărtășite
motivele reale ale participării la terapie, dezvăluite
traume adânc îngropate.
 Coeziunea grupului:
– stadiu inițial de suport mutual crescut
– stadiu mai avansat - efort de echipă, tensiunea nu apare din
lupta pentru dominare, ci din lupta fiecărui membru cu propriile
rezistențe.
Recomandări pentru terapeut

 Atenție la riscul ca unii membrii să reprime exprimării

afectelor negative pentru a păstra starea de
echilibru, armonie și coeziune;
 Grup de lucru matur - când toate afectele pot fi
exprimate și elaborate constructiv într-un grup coeziv
 Pot apare reveniri periodice ale unor caracteristici
ale perioadelor anterioare
 Menținerea și stimularea în continuare a coeziunii
Grupul avansat (performarea)

 Grupul a atins un anumit grad de maturitate și

stabilitate
 Procesul și elaborarea terapeutică sunt bogate și
complexe
 Capacitatea crescută a membrilor pentru reflecție,
autenticitate, autodezvăluire și feedback
 Factorii terapeutici majori operează cu forță și
eficiență crescută
 De aici încolo grupul nu mai prezintă stadii de
dezvoltare familiare, ușor de descris.
Recomandări pentru terapeut

 A încuraja acțiunea factorilor terapeutici

 A aplica principiile de bază ale rolului și
tehnicilor terapeutului la evenimentele
specifice de grup și la terapia fiecărui client

ARTA PSIHOTERAPIEI!
Se dezvoltă prin experiența clinică, lecturi,
supervizare, intuiție
Încheierea terapiei

Etapă de o importanță critică, frecvent neglijat

Conotație negativă: încheiere, sfârșit, „doliu”
Motivele terminării:
 Clientul termină grupul – atingerea scopurilor
 Părăsirea prematură a grupului! (trei factori - clientul,
grupul și terapeutul)
 Terapeutul termină grupul – predarea grupului altui
terapeut
 Grupul care termină terapie (grupuri de scurtă
durată, perioadă prestabilită)
Recomandări pentru terapeut

 Să acorde importanța cuvenită acestei etape

 Pregătirea din timp a încheierii
 Sentimentele despre terminare trebuie
explorate din perspective diferite: a membrului
individual, a terapeutului, a grupului ca întreg
 Relațiile să fie încheiate cu cât mai puține
regrete posibile legate de munca nerealizată,
emoții neexprimate sau sentimente neafirmate.
Post-terapie

 Clienții continuă să se schimbe – unii membrii

continuă să se folosească de resursele din
psihoterapie și în mediul lor personal
 Efecte ale tratamentului pot să apară uneori cu o
întârziere mare în timp (ex. anumite remarci din
terapie pot căpăta sens mult mai târziu)
 Unii clienți pot da înapoi atunci când sunt confruntați
cu un stres sever și vor avea nevoie de un ajutor pe
termen scurt.
Stadiile de dezvoltare ale grupului

Observație:
 Stadiile sunt constructe care ajută la
înțelegerea procesului, nu sunt atât de
precise și clare în practică.
 Uneori dezvoltarea unui grup pare liniară,
alteori este ciclică, reiterativă;
 Sarcini de dezvoltarea a grupului vs. faze de
dezvoltare (Yalom & Leszcz, 2008 )
FACTORI TERAPEUTICI ÎN
PSIHOTERAPIA DE GRUP
Ce ajută la schimbare în terapia de
grup?

 Schimbarea este un proces foarte complex

ce rezultă din interacțiunile complicate ale
experiențelor umane
 Cercetările lui Irvin Yalom și colegii – în
căutarea factorilor de grup care influențează
schimbarea în terapia de grup.
 S-au desprins 11 factori curativi
INOCULAREA SPERANȚEI!

„Mi-a dat curaj

să văd cum
alții își rezolvă
problemele”!
 INOCULAREA SPERANȚEI!
• Speranța menține clienții în terapie
• Credința în modalitatea de tratament poate fi
în sine factor terapeutic
• așteptări mari ale ajutorului înainte de
începerea terapiei corelează semnificativ cu
rezultate pozitive ale terapiei
• ! Prezența în grup a unor membrii care se află
în stadii diferite de evoluție terapeutică
Credința terapeuților în ei înșiși și în eficacitatea
grupului lor!
Universalitatea
„Am văzut că și
alții au aceleași
gânduri și
sentimente `rele`
ca și mine”!
 Universalitatea
• Infirmarea sentimentelor de unicitate - sursă de
ușurare
• După ce îi aud pe ceilalți dezvăluind probleme
similare cu ale lor, clienții raportează că s-au simțit
mult mai în contact cu lumea
• Nu există faptă omenească sau gând care să se
afle în întregime în afara experienței altor oameni
• Universalitatea - factor crucial în grupurile
omogene: forța autenticității care derivă din
experiența directă
• Universalitatea - și în terapia individuală,
oportunitate mai mică pentru validarea
consensuală
Dezvoltarea tehnicilor de socializare

„Am învățat să mă
deschid și să îmi
fac mai ușor
prieteni”
 Dezvoltarea tehnicilor de socializare

• Dezvoltarea abilităților sociale de bază -

operează în toate grupurile de terapie.
• Natura abilităților de comunicare și
socializare și gradul de explicitare a
acestora variază în funcție de tipul de
terapie de grup.
Ex. terapia dinamică - feedback deschis;
psihodramă - joc de rol
Comportament imitativ

„Am încercat să fiu și eu ca ceilalți și

să mă integrez mai bine”.
 Comportament imitativ
• Membrii grupului învață unii de la ceilalți
privindu-se și aflând despre modul în care
fiecare a depășit anumite dificultăți - beneficii
secundare ale rolului de „spectator”.
• Valoare crescută în special în grupuri
omogene centrate pe probleme comune
• Rol important în stadiile inițiale ale grupului
• Clienții încearcă fragmente din ceilalți oameni,
până găsesc ceea ce li se potrivește lor.

!Terapeuții de grup influențează tiparele de

comunicare din grupurile lor prin modelarea
anumitor comportamente
CATHARSISUL
„am plâns și...
am simțit cum îmi
iau o piatră de
pe inimă...”
 CATHARSISUL
• Loc central în procesul terapeutic
• Ajută la „curățare”, eliberare.
• Psihoterapeuții de orientare dinamică au arătat că nu
este suficient catharsisul; este necesar, dar insuficient
dacă nu este însoțit de o anumită formă de învățare,
înțelegere cognitivă.
(ex. „Am învățat să-mi exprim sentimentele; am învățat să
spun ce mă deranjează” – implică ventilare, abreacție,
dar și dezvoltarea unei deprinderi).
• Catharsis abreactiv (plâns, râs)
• Catharsis de integrare (eliberare, ușurare, echilibrare
fără plâns)
 ALTRUISMUL
„M-am simțit bine,
când i-am ajutat
pe alții...”
 ALTRUISMUL
• Terapia de grup - unică - oferă oportunitatea de a
aduce un beneficiu celorlalți.
• Membrii câștigă oferind, nu doar primind ajutor:
sentiment de utilitate, stimă de sine, valoare
• Membrii noi într-un grup de terapie nu apreciază
de la început impactul curativ al celorlalți membri
(„cum pot fi ajutat de alții la fel de derutați ca și
mine?”)
• De la „scufundare în autoabsorbire” la centrarea
pe nevoile celorlalți: Victor Frankl sensul vieții
poată să apară atunci când persoana uită de sine
și este absorbită de cineva sau ceva din afara sa
Transmiterea informațiilor ...

„Am simțit că
sunt ajutat
să merg în
direcția bună”.
 Transmiterea informațiilor
• Sugestiile, ghidarea directă din partea
terapeutului sau altor membri din grup.
• Explicațiile psihologice și psihodinamice
oferite de către terapeuți
• Instruirea didactică cu privire la sănătatea
mintală, boala mintală etc.
Recapitularea corectivă a
grupului familial primar

„Să fiu în grup

m-a ajutat
să-mi înțeleg mai bine
reacțiile și relațiile
cu părinții”.
 Recapitularea corectivă a
grupului familial primar
• Grupul de terapie = familie: există figuri ale autorității - figuri
parentale, colegi de grup - frați, emoții puternice, o intimitate profundă,
sentimente de ostilitate și competiție.
• Membrii grupului vor interacțion cu liderii și cu ceilalți membri prin
reminiscențe ale modului în care interacționau în familie, cu părinții și
frații.
• Fenomene similare - în terapia individuală, dar grupul oferă un număr
și o varietate mult mai mari de posibilități recapitulative.
• Important pentru terapie:
Retrăirea CORECTIVĂ a conflictelor familiale timpurii
Reexpunerea fără reparație nu face decât să înrăutățească situația prin
retrăirea emoțiilor negative!

• În cura analitică - perlaborarea problemelor (= integrarea unei

interpretări și depășire a rezistențelor) = perlaborarea problemelor
rămase nefinalizate de mult timp.
Lucrul cu trecutul este o temă complexă și controversată!!
 Factorii existenţiali
„Mi-am dat seama că nu am puterea să
schimb EU anumite lucruri din viața
mea”!
 Factorii existenţiali
• Confruntarea omului cu condiția umană:
libertatea și responsabilitatea de a construi
propria viață, căutarea unui sens al vieții,
izolarea, moartea.
• Factorii existențiali în terapie merită o
considerație mai mare decât primesc de
fapt - sunt înalt valorizați de către clienți.
 Coeziunea de grup
„M-am simțit acceptat de grup”
Coeziunea de grup

 Coeziunea grupului = analogul relației din terapia

individuală
 Relația în terapia de grup:
– relația client – terapeut (sau terapeuți dacă există un co-lider)
– relația dintre client și ceilalți membri ai grupului
– relația dintre individ și „grup” ca întreg.
Relația terapeutică adecvată, plină de implicare și coezivă
= condiția terapiei eficiente
Relația – nu are legătură cu școala terapeutică!
Coeziunea

 Coeziunea = atracția pe care membrii o au față de

grupul lor și pentru ceilalți membri.
 Este trăită la nivel interpersonal, personal și intragrupal.
 Se exprimă prin: căldură și confort în grup, sentiment
de apartenență, valorizarea grupului, sentimentul valorii
personale / stima de sine, acceptare, susținere, suport
 Coeziunea este vitală pentru cei care nu au beneficiat
în copilărie de o acceptare continuă și solidă.
 Nu este sinonimă cu confortul sau relaxarea grupului
Terapeutul - alert la modul în care fiecare membru
experimentează grupul
- abordare rapidă a problemelor legate de coeziune!
Coeziunea de grup

 Calitatea relației terapeut – client este crucială, nu

suficientă - terapeutul trebuie să facă mai mult decât
să relaționeze cald și onest cu clientul.

 Relația terapeutică creează condiții favorabile pentru

punerea în mișcare a altor procese.

Coeziunea = condiție preliminară pentru ca alți factori

terapeutici să funcționeze optim!

Grupurile înalt coezive au un rezultat global mai bun!

Învăţarea interpersonală
„Grupul mi-a spus cum mă
vede”
 INVATAREA
INTERPERSONALA

 Factor psihoterapeutic complex

 Analog unor factori terapeutici importanţi din
terapia individuală (înțelegerea, elaborarea
transferului)
 Definită prin 3 concepte:
- importanţa relaţiilor interpersonale
- experienţa interpersonală corectivă
- grupul ca microcosmos individual
Importanţa relaţiilor interpersonale

 Ataşamentul:
- este necesar supravieţuirii
- este central, intrinsec şi genetic construit
(Bowlby)

Anxietatea de separare
 Importanţa relaţiilor
interpersonale

 Trăim într-o matrice relaţională

 “Persoana umană este comprehensibilă doar
în interiorul acestei ţesături de relaţii, trecute
şi prezente.”(Mitchell)
 Importanţa relaţiilor
interpersonale

 Individul dezvoltă un concept de sine bazat

pe aprecierile percepute ale celorlalţi
semnificativi.
 Procesul construirii respectului de sine pe
baza evaluărilor pe care le “citim” în ochii
celor importanţi pentru noi este continuu.
Importanţa relaţiilor
interpersonale

 Distorsiunile interpersonale apar dintr-un set de

amintiri ale experienţelor interacţionale timpurii.
 Amintirile contribuie la construirea unui model intern
de lucru – dă forma tiparelor de ataşament ale
individului de-a lungul întregii vieţi.
Importanţa relaţiilor
interpersonale

 Modelul intern de lucru (SCHEMA) este

constituit din:
- credinţele despre sine
- modul în care atribuie un sens indicilor
relaţionali
- comportamentul interpersonal rezultat
- comportamentul pe care îl determină la
ceilalţi.
Importanţa relaţiilor
interpersonale

 Distorsiunile interpersonale tind să se

autoperpetueze.
 Distorsiunile interpersonale sunt modificabile în
principal prin validare consensuală (compararea
evaluărilor interpersonale proprii cu ale celorlalţi).
 Validarea consensuală – concept cheie în
psihoterapia de grup!
Importanţa relaţiilor
interpersonale

 Terapia interpersonală are o relevanță

crescută în terapia de grup – de la obiective
personale la obiective relaționale, de
funcționarea interpersonală
 Natura durabilă și puternică a nevoilor
sociale ale ființei umane.
Experienţa interpersonală corectivă

 Franz Alexander în 1946 – în psihanaliză

 Principiul de bază al terapiei: a expune
pacientul, într-un context cât mai favorabil,
situațiilor emoționale pe care nu le-a putut
gestiona în trecut, cu scopul de a repara
influența traumatică a experienței anterioare.
Experienţa interpersonală corectivă

 Simpla evocare și exprimare a afectelor primare nu

este suficientă - trebuie să fie transformate într-o
experiență emoțională corectivă.

Experiența emoțională este necesară, doar înțelegerea

intelectuală este insuficientă.

Psihoterapiile contemporane consideră acest factor

terapeutic ca fiind piatra unghiulară a eficienței
terapeutice.
Grupul ca microcosmos individual

 Membrii de grup își modelează propriul microcosmos.

 Membrii grupului vor ajunge să interacționeze în grup
așa cum interacționează cu ceilalți din sfera socială,
punând în act tipare comportamentale sau aspecte
neadaptative sau patologice.
 Nu este necesară o descriere sau o istorie detaliată a
patologiei lor, întrucât mai devreme sau mai târziu, o
vor pune în act sub ochii celorlalți membrii ai grupului.
 Grupul = Laborator în care se evidențiază dinamica și
semnificația comportamentului, evenimentele care îl
provoacă.
Grupul ca microcosmos individual

Bidirecțional:
 comportamentul exterior devine manifest în
grup,
 comportamentul învățat în grup este, la un
moment dat, transportat în mediul social al
clientului, apărând modificări în comportamentul
interpersonal al clientului în afara grupului.
Gradual este pusă în mișcare o spirală a
adaptării, mai întâi în interiorul grupului, apoi în
exterior.
Corolar: Înțelegere de Sine

„Am descoperit și
acceptat părți din
mine...am aflat
cine sunt eu!
Factori terapeutici eficienți din punct
de vedere al clienților (Yalom et al.)

1. Să descopăr și să accept părți din mine însumi anterior

necunoscute sau inacceptabile.
2. Să fiu capabil să spun ce mă deranjează, în loc să țin în mine.
3. Ceilalți membri mi-au spus onest ce cred despre mine.
4. Să învăț să-mi exprim sentimentele.
5. Grupul m-a învățat ce tip de impresie fac altora.
6. Să exprim sentimente pozitive și/sau negative față de un alt
membru.
7. Să învăț că, în cele din urmă, trebuie să îmi asum responsabilitatea
pentru felul în care trăiesc, indiferent câtă ghidare și cât suport
primesc de la ceilalți.
8. Să aflu cum îi întâmpin pe ceilalți.
9. Să văd că ceilalți pot dezvălui lucruri stânjenitoare și să-mi asum
riscul și să beneficiez de faptul că m-au ajutat să fac la fel.
10. Să simt o mai mare încredere față de grup și față de alți oameni.
Ierarhia categoriilor / factorilor curativi

 Învățare interpersonală – intrare (individul află cum e perceput de

ceilalți)
 Catharsis
 Coeziune
 Înțelegere de sine
 Învățare interpersonală – ieșire (deprinderi de relaționare învățate în
grup)
 Factori existențiali
 Universalitate
 Inocularea speranței
 Altruism
 Repunerea în scenă a familiei
 Ghidare
 Identificare
 6. STRUCTURA ŞI SELECȚIA
MEMBRILOR ÎN GRUP

 Cadrul fizic în terapia de grup

 Principiile componenței grupurilor de terapie
 Selecția clienților pentru terapia de grup
 Dimensiunea grupului de terapie
 Grupuri închise versus grupuri deschise de
terapie
 Durata și frecvența ședințelor de terapie de
grup
Principiile componenței grupurilor de
terapie

 Componența - creează o diferență

semnificativă între grupurile de terapie
 Influențează multe aspecte ale funcționării
grupului, caracterul și procesul grupului.
 Mecanismul real de influență este greu de
clarificat, întrucât variabila critică, încă
neclară, ține de combinarea membrilor
Abordări

1. Abordarea eterogenă – are la bază două

argumentări teoretice:
- teoria microcosmosului social
- teoria disonanței.
2. Abordarea omogenă - are la bază:
- teoria coeziunii grupului.

Cum pot fi reconciliate cele două abordări?

Principiile componenței grupurilor de
terapie

 Consens: clienții trebuie să fie expuși unei varietăți

de arii de conflict / probleme, metode de adaptare și
stiluri interpersonale în situații de conflict și că, în
general, conflictul este esențial procesului terapeutic.
Foulkes și Anthony propun combinarea
diagnosticelor și tulburărilor pentru a forma un grup
eficient terapeutic).
 Yalom și Leszcz (2008) propun coeziunea ca linie
directoare primară în alcătuirea grupurilor de
terapie, iar disonanța sperată va apărea în timp.
Principiile componenței grupurilor de
terapie

 Grupurile eterogene sunt avantajoase față de

grupurile omogene în terapia interacțională
de grup de lungă durată.
 Grupurile omogene se cristalizează mai
rapid, devin mai coezive, oferă membrilor
suport imediat, sunt mai bine frecventate, au
conflicte mai mici și oferă eliberare mai
rapidă de simptome.
Principiile componenței grupurilor de
terapie

 Selecția clienților cu cea mai scăzută

probabilitate de încheiere a terapiei
 Evitarea includerii unor persoane care pot fi
singulare sau marginalizate pe baza unui
criteriu ca vârstă (ex. un adolescent într-un
grup de adulți) sau gen (ex. un bărbat într-un
grup de femei).
Principiile componenței grupurilor de
terapie

 Practica clinică demonstrează că adesea

este dificil să se formeze un grup print-o
selecție riguroasă a clienților
 Tind să fie întrebuințate doar cele mai
grosiere principii ale componenței grupului:
echilibru de gen, interval larg de vârstă,
activitate sau stil interacțional.

SELECȚIA = proces de DESELECȚIE!

Criterii de excludere în selecția clienților
pentru terapia de grup

 Nepotrivirea și excluderea se referă NUMAI la grupul

de terapie luat în discuție. Aproape toți clienții (cu
puține excepții) se vor potrivi într-un anumit grup.
 Contraindicații pentru grupurile eterogene de
terapie în ambulatoriu:
– tulburări cerebrale, ipohondri, paranoizi, dependenți de
droguri sau alcool, acut psihotici sau sociopați.
 Clienții în criză situațională acută nu sunt buni
candidați pentru terapia de grup
 Clienții care nu pot frecventa grupul regulat fie din
cauza serviciului, deplasărilor, navetei
Clienții care se retrag prematur din
terapia de grup

 Simț psihologic scăzut

 Capacitate redusă de a gândi despre emoții fără a acționa
 Motivație scăzută
 Mai puține emoții pozitive
 Negare mai mare
 Somatizare înaltă
 Abuz de substanțe
 Furie și ostilitate mai mari
 Statut socio-economic și eficiență socială mai scăzute
 Inteligență redusă
 Lipsa înțelegerii modului în care funcționează terapia de grup
 Experiența sau expectația insensibilității culturale
 Mai puțin simpatici (după părerea psihoterapeuților)
Criterii de includere în selecția clienților
pentru terapia de grup

 MOTIVAȚIA pentru terapie

 Probleme în sfera interpersonală: timiditatea, retragerea
socială, incapacitatea de a avea relații intime,
competitivitate excesivă, agresivitate, suspiciozitatea,
probleme cu autoritatea etc.
 Probleme existențiale (lipsă de sens, anhedonie)
 Clienți care nu lucrează bine în terapia individuală
(impulsivi)
 Clienții care intelectualizează extrem
Sentimentele terapeutului față de client!
Compatibilitatea cu membrii de grup!
Dimensiunea grupului de terapie

 Mărimea ideală a unui grup de terapie este de 7-8

membri.
 Acceptabil un interval între 5 – 10 membri
 Recomandarea este să se înceapă cu o mărime a
grupului ușor mai mare
 Spital de zi - grupuri mai mari, 12-16 membri
 Grupurile care nu se centrează pe interacțiune: AA
între 20 – 80 de membri.
 Grupurile psiho-educaționale - 20-30 de persoane
Grupuri închise versus grupuri deschise de
terapie

 Grupul închis nu permite intrări ale membrilor noi,

cu excepția primelor 2-3 ședințe
 Se ține pe o perioadă predeterminată
 Sunt de scurtă durată, se întâlnesc săptămânal, timp
de aproximativ 6 luni
 Durată mai mare ar putea să se confrunte cu
dificultăți legate de menținerea stabilității membrilor
 Dacă devin prea mici trebuie adăugați noi membrii
Grupuri închise versus grupuri deschise de
terapie

 Grupul deschis permite intrări și ieșiri pe tot

parcursul terapiei
 sunt de obicei de lungă durată și pot avea
durată nelimitată (ex. câțiva ani)
 grupurile deschise tolerează mai bine
schimbările în colectiv dacă există o anumită
consecvență a terapeutului.
Durata și frecvența
ședințelor de terapie de grup

 Ședința de terapie individuală = 50 min.

 Terapia de grup = 80 – 90 minute în general; se
poate extinde până la 2 ore
 Frecvența între 1-5 ședințe x săptămână,
majoritate 1x săptămână
 2 ședințe x săptămână face ca grupurile să
devină mai intensive și terapia mai continuă

 1960 - `70 grupurilor de întâlnire - 4,6 sau 8 ore

 „grupul-maraton” - 24 sau 48 de ore
Terapia de grup de scurtă durată
versus lungă durată

 „Cât de mult timp înseamnă scurt?”

 nevoii unei definiții funcționale, nu una temporală.
 „Terapia de grup eficientă temporal”:
– un grup care se confruntă cu pierderea serviciului poate
dura 4-8 ședințe;
– un grup care se confruntă cu pierderi relaționale (doliu,
divorț) poate dura 18-24 ședințe;
– un grup centrat ca scop pe schimbarea problemelor
persistente de caracter poate dura 50-60 ședințe;

DIFERENȚELE INDIVIDUALE!
„Cât de multă terapie este suficientă?”
7. ROLUL TERAPEUTULUI

Sarcinile elementare ale terapeutului de

grup sunt:
– Crearea și menținerea grupului
– Construirea unei culturi de grup
– Activarea și elucidarea lui „aici-și-acum”.
Relația terapeutică

 O relație pozitivă, de acord

 Atitudinea terapeutului: să arate preocupare,
acceptare, naturalețe, empatie.

Nici o considerație de ordin tehnic nu are

prioritate față de această atitudine!!!
Etapele de pregătire a terapiei de grup

 crearea grupului și selecția membrilor

 convocarea grupului
 pregătirea membrilor pentru terapie,
 stabilirea locului și a momentului întâlnirilor
Construirea culturii de grup

 Terapeutul = forța primară care unifică grupul

în primele ședințe
 Grupul este agentul primordial al schimbării
(tp.individuala este terapeutul)
 Sarcina terapeutului de grup: să creeze o
cultură de grup orientată maximal spre
interacțiuni de grup eficiente -membrii pun
în mișcare factorii curativi de grup
Cultura de grup

 Cod nescris de reguli sau norme comportamentale ce vor

ghida interacțiunea grupului;
 Normele sunt modelate:
– de așteptările membrilor grupului,
– de comportamentul terapeutului: ceea ce face terapeutul & ceea
ce nu face
 Normele sunt create relativ devreme, au o persistență
considerabilă, sunt dificil de schimbat.

La început, terapeutul este singurul din cameră care

știe exact cum trebuie să se desfășoare o ședință!
Exemple de norme terapeutice de grup

 Formatul procedural (se vorbeste pe rând, ședință

întreagă alocată unei urgențe etc.)
 Dezvăluirea de sine: trebuie încurajată; privită în
context; ritmul fiecăruia; ne-împărtășirea unui mare
secret – recreerea aceluiași pattern duplicitar;
 Importanța grupului pentru membrii săi: crearea
așteptării de a veni la grup
 Membrii ca agenți de întrajutorare: să nu continue
să privească terapeutul ca sursă de ajutor, ci grupul
în primul rând
Rolul terapeutului în aici-și-acum

Centrarea pe aici-și-acum constă din două

straturi simbiotice:
1. Un strat experiențial: facilitează catharsisul,
dezvăluirea de sine, feed-backul, formarea
microcosmosului social.
2. Elucidarea procesului – bucla autoreflexivă:
să recunoască, să examineze și să
înțeleagă procesul;
Tehnici ale activării lui aici-și-acum

 „dacă ar fi să fii la fel de furios pe cineva din

grup, pe cine ai fi?”;
 Care este principala minciună pe care ai
spus-o grupului până acum?”, „În ce măsură
ai manipulat grupul până acum?
 Ce persoană din grup seamănă cel mai mult
cu tine?”
 Mă simt ca o „trestie în vânt”
Funcția interpretativă a terapeutului

 Terapii dinamice, analitice: funcția interpretativă

directă a terapeutului și confruntarea grupului cu
analize și interpretări ajută la elucidarea procesului
care are loc și duce la schimbare
 Orientări umaniste, experiențiale: interpretările sunt
indirecte și stau la baza strategiei terapeutice prin
care terapeutul ghidează membrii spre autoreflecție,
înțelegerea comportamentului lor, oglindirea lor în
ochii celorlalți, clarificare.
Procesul schimbării
 Iată cum este comportamentul tău: prin feedback și
autoobservare, membrii învață să se vadă pe ei înșiși așa
cum sunt văzuți de ceilalți.
 Iată cum comportamentul tău îi face pe ceilalți să se
simtă: impactul comportamentului lor asupra sentimentelor
celorlalți
 Iată cum influențează comportamentul tău părerile pe
care ceilalți le au despre tine: descoperă că, urmarea
comportamentului lor este că ceilalți îi valorizează sau nu
 Iată cum influențează comportamentul tău părerea pe
care o ai despre tine: pe baza informațiilor adunate în pașii
anteriori, clienții emit judecăți cu privire la propria valoare și
capacitatea lor de a fi iubiți.
Premisele schimbării

 Numai EU pot schimba lumea pe care am

creat-o pentru mine.
 Nu există nici un pericol în schimbare.
 Pentru a atinge ceea ce doresc cu
adevărat, trebuie să mă schimb.
 Mă pot schimba, sunt puternic.
Rolul coterapeutului

Avantaje:
 Coterapeuții se completează și se susțin reciproc;
 Împreună au o arie cognitivă și observațională mai mare;
 Punctele lor de vedere diferite pot genera mai multe ipoteze
și strategii;
 Avantaje deosebite pentru terapeutul debutant
 Coterapeuții catalizează reacțiile de transfer; în grupuri în
care este o probabilă reacție contratansferențială mai
puternică a terapeutului (ex. grupuri pentru traumă, HIV,
cancer), funcția suportivă a coterapiei devine deosebit de
importantă;
 Echipa de terapie bărbat - femeie poate avea avantaje unice
Rolul coterapeutului

Dezavantaje:
 Competiția coterapeuților este distructivă
 Relația între un terapeut senior și unul junior -
dificultatea reciprocă de a se privi ca egali și acționa
ca atare în grup;
 Diferențele de utilizare ale limbajului profesional
 Dacă cei doi terapeuți se simt inconfortabil unul cu
celălalt
 Dezacordul cu privire la stil și strategie (nerezolvate
prin supervizare) poate fi neproductiv pentru grup.

Atenție la alegerea coterapeutului!!

 REZISTENŢĂ, TRANSFER ȘI
TRANSPARENȚĂ =
concepte cheie în psihoterapie
TRANSFERUL
 Transferul = atitudini față de terapeut „transferate” de
la atitudinile timpurii față de figurile importante din viața
clientului
 Conceptul provine din psihanaliză - Freud în Studii
despre isterie (1985)
 Transferul folosit adecvat, nu era un impediment în
terapie - unealta principală a terapiei
 Nevroza de transfer – tratarea conflictului actual
rezolvă simultan conflictul bazal
 „Transfer pozitiv” sau „negativ”
TRANSFERUL

 În funcție de orientarea terapeutică transferul =

prioritate sau nu în raport cu alți factori terapeutici de
grup
 Multe dintre abordările terapeutice contemporane,
inclusiv terapia cognitivă, recunosc un concept
similar transferului, dar se referă la el fiind schema
clientului.
 În grup transfer apare și între membrii grupului de
terapie.
Transferul =
Omniprezent și influențează radical grupul!!
TRANSFERUL
 Fără o evaluare a transferului și manifestărilor sale,
terapeutul nu va fi capabil să înțeleagă procesul de grup în
întregime;
 Terapeuții care ignoră transferul pot înțelege total greșit
anumite tranzacții;
 Terapeuții care sunt atenți numai la transferul din relații pot
să relaționeze autentic;
 Există clienți care progresează prin rezolvarea distorsiunilor
aduse de transfer; alții progresează prin învățarea
interpersonală în grup;
 Distorsiunile datorate transferului dintre membrii grupului pot
fi elaborate la fel de eficient
 Atitudinile față de terapeut nu sunt bazate în totalitate pe
transfer: multe se bazează pe realitate, altele sunt iraționale
 Terapeutul are nevoie de o atitudine flexibilă
Contratransfer

 Atitudinile de răspuns ale terapeutului la cele

ale clientului
 „Ansamblul reacțiilor inconștiente ale
analistului față de persoana analizată și în
special față de transferul acesteia”.
 Esențială este absența „răzbunării”
terapeutului din mânia datorată
contratransferului.
Rezistența

 Rezistența = ansamblul forțelor psihologice care se

opune progresului cunoașterii de sine;
 Rezistența este discutată în contextul schimbării
terapeutice.
 În psihanaliză - tot ceea ce în acțiunile și cuvintele
analizatului se opune accesului acestuia la propriul
inconștient
 Opoziție inconștientă se poate manifesta prin:
îndoială și neîncredere față de terapeut,
nerespectarea consemnelor, tăcere, absențe de
la ședințe, abandon etc.
Transparența psihoterapeutului

 Transparența = utilizarea terapeutică a propriei

persoane.
 Ritmul, gradul, natura transparenței și relația
dintre această activitate a terapeutului și
celelalte sarcini sunt folosite diferit de terapeuți.
 Atitudine umanistă față de terapie -
demistificarea terapeutului și a terapiei
Tipuri de dezvăluire

 Dezvăluiri din experiența de aici-și-acum:

– „Mă simt inconfortabil din cauza respectului pe care îl ai față de
mine”;
 Membrii de grup:
– preferă liderii care dezvăluie ambiții pozitive (ex. scopuri
personale și profesionale), emoții personale (tristețe,
îngrijorare);
– dezaprobă exprimarea sentimentelor negative ale terapeutului
față de oricare membru individual sau față de experiența în
grup.
 Cazul grupurilor grupuri omogene - focalizare specifică
Capcane ale transparenței

 Nu sunt recomandate discuțiile detaliate despre

trecutul sau prezentul terapeutului, descrierea unor
probleme personale pe care le-a întâmpinat și
depășit.
 Dezvăluirea poate fi determinată de contratransfer,
nu de o intenție terapeutică clară.
 Terapeuții debutanți pot fi tentați în spiritul
transparenței să-și dezvăluie nesiguranța la prima
întâlnire, lipsa de experiență, anxietatea și îndoielile,
ceea ce este în detrimentul procesului terapeutic.
Transparența psihoterapeutului

 Terapeutul se relevă pe sine inevitabil

 Folosul clinic, terapeutic al transparenței
 Terapeutul care își folosește judicios propria
persoană crește puterea terapeutică a
grupului

Principiul supraordonat autodezvăluirii =

responsabilitatea față de clienți și față de
sarcina terapiei
GESTIONAREA MEMBRILOR - PROBLEMĂ

Clientul problemă nu există izolat; trebuie privit

din trei unghiuri:
– psihodinamica clientului,
– dinamica grupului
– interacțiunile clientului cu ceilalți membri de grup
și cu terapeutul.
GESTIONAREA MEMBRILOR -
PROBLEMĂ

 Clientul monopolist
 Clientul tăcut
 Nemulțumitul care refuză ajutorul
 Clientul psihotic sau bipolar
 Clientul cu caracter dificil
MODELE TEORETICE ÎN
PSIHOTERAPIA DE GRUP

 PERSPECTIVA PSIHANALITICĂ – ANALITICĂ

(psihodinamică)
 PERSPECTIVA COGNITIV –
COMPORTAMENTALĂ
 PERSPECTIVA UMANIST-EXPERIENȚIALĂ
(terapia centrată pe persoană, Gestalt terapia,
psihodrama; analiza existențială, analiza
bioenergetică, analiza tranzacțională; NLP, terapia
unificării, terapia transpersonală,)
Modelele teoretice la care se
raportează terapeuții de grup

 Grupurilor conduse conform unei orientări

terapeutice unice
– Psihodinamice: de lungă durată, în cadrul serviciilor
ambulatorii, conduse de psihiatri;
– Cognitiv-comportamentale: de scurtă durată, adulți,
serviciile ambulatorii, formate în majoritate din pacienți cu
diagnostic unic.
– Orientare sistemică: de durată redusă, se adresează
adolescenților, cu participarea familiei;
– Orientare umanistă: conduse de psihologi, adeseori în
cadrul practicii private.
 Grupurile cu orientări multiple (40% din total)

TENDINȚE DE INTEGRARE !
GRUPURI SPECIALIZATE DE TERAPIE

 Grupurile în doisprezece pași (AA)

 Grupul de terapie cu pacienți spitalizați
 Grupuri pentru pacienți cu boli somatice
 Grupurile de autoajutorare și grupurile de
suport pe internet
Grupul de terapie cu pacienți spitalizați

Probleme:
 Fluctuația pacienților
 Eterogenitatea psihopatologiei
 Timpul terapeutului este foarte limitat
 Limitele grupului: confidențialitatea
 Rolul liderului de grup
 Probleme extrinseci - nesusținerea
administrativă, instituțională:
Grupul de terapie cu pacienți spitalizați

Obiectivele care pot fi atinse de grupul de terapie

sunt:
 Angajarea pacientului în procesul terapeutic
 Demonstrarea faptului că dialogul este de ajutor
 Identificarea problemei
 Descreșterea izolării
 Ajutarea celorlalți
 Scăderea anxietății legate de spital
Grupuri pentru pacienți cu boli
somatice

 Universalitatea: diminuarea stigmatizării și izolării;

 Coeziunea oferă suport social direct;
 Inocularea speranței: speranța de vindecare, demnitate
 Distribuirea informațiilor psiho-educaționale
 Altruismul:
 Factorii existențiali: confruntarea cu anxietățile
fundamentale ale vieții, ex. moartea.
Încurajarea contactelor extragrupale
Grupurile de autoajutorare
 Registru foarte larg și există pentru aproape orice tip
de distres,
 pentru alcoolici (Alcolicii Anonimi – cele mai
răspândite, 100.000 de grupuri în peste 150 de țări),
pentru părinți în doliu (Compassionate Friends),
pentru clienți cu boli cardiace (Mended Hearts),
pentru slăbit (Weight Watchers), pentru bulimie
(Overeaters Anonymous) etc.
 deschise și accesibile; expertiză internă; „furnizori” și
„consumatori” de suport;
 Cu sau fără lider specialist
Grupurile de suport pe internet

Tipuri:
 conduse activ, moderat sau fără specialist;
 limitate în timp sau nedeterminate;
 sincrone (în timp real, gen discuții on-line)
sau asincrone (membrii postează mesaje și
comentarii).
Grupurile de suport pe internet

Avantaje:
 dau posibilitatea participării persoanelor care nu pot frecventa alte
grupuri
 clienții cu suferințe care sunt stigmatizae sau cu anxietate socială
pot prefera acest format;
 sunt disponibile 24 ore / 7 zile.
Probleme:
 confidențialitate și protejarea intimității;
 membrii pot să afișeze mesaje lipsite de acuratețe, intenționat sau
nu;
 identitățile și poveștile pot fi fictive;
 comunicarea stărilor emoționale este limitată sau poate fi
distorsionată
 Au loc procese de grup - se pot naște comportamente antigrupale
 Ingrijorarea specialiștilor: indepartarea de asistența specializată
FORMAREA TERAPEUTULUI DE GRUP

 O experiență personală de grup

 Activitatea psihoterapeutică personală
 Observarea terapeutului cu experiență în
desfășurarea activității
 Supervizarea atentă a primelor grupuri ale
studenților
 “Fiecare om poate fi
agent terapeutic pentru un altul” (J.L. Moreno)