TEHNICI PROIECTIVE

„În esenţă, o tehnică proiectivă este o metodă de studiu a personalităţii care confruntă subiectul cu o
situaţie pentru care va răspunde urmând sensul pe care aceasta îl are pentru el şi în funcţie de ceea ce
resimte în timpul acestui răspuns. Caracterul esenţial al unui test proiectiv este acela că evocă în subiect
ceea ce este, în diferite feluri, expresia lumii sale personale.”, afirmă Lawrence K.Frank, cel care
utilizează pentru pentru prima dată denumirea de „teste proiective”.
Noţiunea de proiecţie-operaţie prin care subiectul expulzează din sine şi localizează în altul anumite
calităţi, sentimente şi dorinţe, chiar obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi a fost
lansată de Freud în 1894 în lucrarea „Psihonevrozele de apărare”, utilizând-o pentru a explica diferite
tulburări psihopatologice ca fobiile sau paranoia din perspectiva psihanalitică.
Testele proiective, ce vin în comple-tarea şi susţinerea celor psihometrice, se bazeazã pe analiza
calitativã a persoanei şi se sprijină pe ideea că în situaţii puţin structurate intervin elemente deblocante
ale structurilor psihice blocate, conflictual-tensionate sau dorinţe neconştientizate, tendinţe ce
caracterizează, prin ierarhia şi forţa lor, structura personalităţii. Metoda constă în a cere subiectului să
structureze un material vag, ambiguu, incomplet, verbal sau nu: subiectul poate proiecta astfel în
exterior anumite structuri interne ale personalităţii sale.
Neexistând un răspuns bun presta-bilit, o mare libertate de percepţie şi de imaginaţie este lãsatã
subiectului: ancheta este condusã în jurul subiectului pentru a afla ce i-a determinat rãspunsurile.
Testatorul procedeazã la o dublã analizã cantitativã şi calitativã a formei şi a conţinutului.
Existã mai multe tipuri de teste proiective:

 teste proiective de completare (a unei fraze, a unei povestiri, a unui desen) plecându-se de la un
anumit cadru stimulativ;

 teste proiective de producţie, în care se cere subiectului sã deseneze, picteze, modeleze, să

construiascã liber – punctul de stimulaţie fiind materialul sau eventual tema;

 teste proiective de observaţie în care se construieşte o situaţie slab structuratã.

Una dintre cele mai folosite tehnici proiective de producţie este Testul arborelui. Utilizarea acestuia ca
instrument de psihodiagnostic îi aparţine lui Emile Jucker, însă primul care a standardizat şi etalonat
testul este Charles Koch, psiholog elveţian, care consideră arborele că are o mare valoare simbolică.
Desenarea unui copac, va purta proiecţia conţinuturilor inconştiente ale imaginii de sine, în toate
dimensiunile ei, structurală – relaţia dintre nivelele psihismului, dar şi a gradului de organizare a acestor
instanţe, a defenselor, a atitudinii în faţa alterităţii, a vieţii şi morţii.
Testul arborelui constă în desenarea pe o coală de hârtie a oricărui tip de copac care să nu fie brad.
Concepţia originală a lui Koch a fost modificată de Storra care a propus ca subiectul să deseneze după
primul desen pe altă foaie un alt arbore. Pus în faţă situaţiei de a repeta desenul, se pierde automat
orice inhibiţie, pacientul nu se mai simte examinat, fiind mult mai sincer. Dacă primul desen reprezintă
personalitatea aparentă a clientului, al doilea arbore oferă imaginea profundă şi reală a acestuia. Acest
fapt are avantajul că face să apară imediat orice conflict nevrotic cu structuri native, defensive şi
compensatorii. Identitatea dintre cei doi arbori succesivi demonstrează rigiditatea personalităţii, pe când
o certă diferenţă este un indice al unor sisteme defensive valide şi normale. Urmărind desenul celor doi
arbori nu se evidenţiază numai o eventuală diferenţă în ceea ce individul este şi în ceea ce vrea să pară,
dar orice alte semne patologice.
Câmpul grafic al foii este identificat cu spaţiul vital care este structurat de reprezentările pacientului în
funcţie de arhetipuri care îşi au originea în inconştientul colectiv.

Rădăcina este simbolul legăturii cu materia, inconştientul şi începutul primordial.

Trunchiul este elementul de susţinere, de suport al coroanei, el reprezintă ceea ce este stabil, durabil,
central şi neperisabil, fiind simbolul structurii personalităţii clientului.
Exteriorul coroanei, extremităţile ramurilor sunt zone de contact între interior şi exterior, dând
informaţii despre raportul pe care le are individul cu mediul. Marginile foii capătă semnificaţiile unor
limite şi sunt resimţite uneori ca obstacole sau zone de sprijin.
Înainte de a trece la examinarea propriu-zisă a parţilor principale ale arborelui şi a raporturilor existente
între acestea, respectiv a aşezării copacului în pagină, se apreciază impresia globală, de ansamblu a
desenului (armonioasă, monotonă, lipsită de viaţă, confuză, dinamică, dezordonată, delicată, violenţă,
solidă, complicată, tensionată).
Testul se încadrează în categoria instrumentelor clinice de descriere, rezultatele constituind baza unei
analize preliminare care nu urmăreşte o încadrare conform DSM sau ICD, ci identifică prezenţa unor
aspecte precum: întârzierea mintală sub forma retardului parţial sau a infantilismului pur; simptomele
regresive sau fixaţiile la un anumit stadiu de dezvoltare, degenerescenţa; tulburările de gândire sau de
atenţie; aspecte nevrotice ale personalităţii cum ar fi sadismul, agorafobia, nevroza obsesională;
trăsături psihotice precum ar fi tendinţele depresive sau cele maniacale, schizofrenia; existenţa unor
traumatisme în istoria subiectului.
Această tehnică proiectivă poate fi utilizată într-o gamă foarte variată de domenii, însă după cum este
menţionat în cartea „Testul arborelui” a lui K.Koch, tehnica se aplică cu pondere în:
A) Domeniul educaţional, pentru investigarea unor aspecte precum: maturizarea generală şi afectivă;
sociabilitatea; bogăţia şi complexitatea afectivă; capacităţile adaptative; aspiraţiile subiectului, dorinţele
şi nevoile sale; modalităţile de identificare ale subiectului; problemele de adaptare (agresivi-tate,
enurezis, mitomanie, tendinţe depresive sau maniacale); decalajul între nivelul de dezvoltare mintală şi
rezultatele şcolare; existenţa unor traumatisme afective (recente sau trecute).
B) Domeniul clinic şi al sănătăţii, pentru depistarea şi cercetarea mai amănunţită în ce
priveşte:organizarea/dezorganizarea personalităţii; maturizarea/ imaturitatea afectivă şi atitudinală;
raportul dintre instanţele persona-lităţii (Sine, Eu şi Supraeu) şi mecanismele de apărare utilizate în cazul
unui dezechilibru existent între acestea; eventuale puncte de fixaţie ale subiectului; trăsăturile
nevrotice: anxietate, depresie, nervozitate, agresivitate, imaturi-tate, aspecte regresive, problematici
sexuale, tendinţe obsesionale, ambivalentă; tendinţele psihotice şi indicii de toxicomanie; tulburările de
personalitate; elementele de psihosomatică.
Simplu şi rapid, testul este valabil pentru copii, cât şi pentru adulţi, iar practica a dovedit că el
funcţionează ca un excelent detector al dezvoltării psihice, ajutând la înţelegerea şi abordarea
pacientului, în complexitatea şi devenirea lui.
BIBLIOGRAFIE:
1. De Castilla Denise (2004), Testul arborelui, Editura Polirom, Iaşi
2. Dumitrascu Nicolae (2005), Tehnici proiective în evaluarea personalităţii, Editura Trei Bucureşti
3. Koch Karl, Testul Arborelui, Editura Profex, Bucureşti
4. Minulescu Mihaela (2001) Tehnici proiective, Editura Titu Maiorescu, Bucureşti