în Secțiunea 6 - Practică Interviului motivational.

Pentru moment, este suficient să spunem ca privim ambivalentă ca pe un aspect normal al

naturii umane. În momentul în care persoanele raman blocate în ambivalenta, problemele
pot persista sau se pot intensifica.
Ambivalentapoate fi o problemacheie care trebuierezolvatapentru ca schimbareasaapara.
Un motivpentru care interventiilescurte (veziSectiunea 8 aacestui curs) arputeafunctiona,
estetocmaifaptul ca ajutapersoanelesa se deblocheze din ambivalentă lor - permit persoanei
ia o decizie sa avanseze spre schimbare.
Lipsa Motivatiei, care atat de des face ca profesionistii din sanatate, consilierii profesoressa
se simte frustrată, poate fi gandita ca ambivalența nerezolvată. Explora Ambivalentă
Înseamnă a lucra în mijlocul problemei de a fi blocat. Pana cand o persoana poate rezolva
dilema „Vreau, dar nu vreau”, cel mai probabil, schimbarea va avansa greusiva fi limitata în
timp.
Conflict si ambivalenta
Conflictul a reprezentat un concept important în multe teorii psihologice, iar conflictele au
fost descrise frecvent în funcție de trei criterii: apropiere, evitare și acceptare (Janis & Mann,
1977).
În conflictul apropiere-apropiere persoana trebuiesa aleagaintredoua alternative la fel de
atractive, iar factorii importanți de alegere sunt toți pozitivi. Este asa-zisa problema a
magazinului cu dulciuri. Un alt exemplu este alegerea unui serviciu intredoua, la fel de
captivante și recompensatoare.
Un conflict evitare evitare, din contra, implica alege intre două rele - doua (sau mai multe)
posibilități, dintre care fiecare implica un nivelsemnificativ de teama, durere,
jenasaualteconsecinte negative. Aceasta Înseamnă a fi prins între „ciocan și nicovală”.
Si maidificilestetipul acceptare-evitare. Acest tip de conflict pare a avea un potențial special
de a tine oamenii blocati si de a crea un stres considerabil. Aici Persoana Este atat atrasa
cat respinsă de același obiect. În cicluri alternative, persoana se lasa în voia
comportamentului și apoi este rezistenta fata de acesta. Efectul de bumerang rezultat
reprezinta o caracteristică clasica a conflictului apropiere evitare. Cognitiile,
emotiilesicomportamenteleambivalentereprezinta un element normal al oricărei situații de
conflict apropiere evitare. Multe exemple ironice se găsesc în versuri din folclor, muzica jazz,
country etc.
Marele campion al conflictelor, totuși, este tipul dubla apropiere evitare, în care o persoana
este împărțită între două alternative, ambele prezentând aspecte pozitive ispititoare și
aspecte negative puternice. Pe masura ce persoana se apropie de varianta A, dezavantajele
variantei A devin mai evidente iar avantajele variantei B mai strălucitoare. Apoi, cand
persoana începe sa se apropie de B, părțile întunecate ale acestei variante devin clare, iar A
incepesadevinamaiatractiva.
5. Balanta Decisionala
O caleutila de a ilustra ambivalenta este metafora unei balante sau a unui balansoar (Janis
& Mann, 1977). Persoana Experimenteaza motivatii concurente deoarece exista beneficii și
costuri asociate ambelor părți ale conflictului (vezi Figura 1). Exista doua tipuri de greutăți pe
fiecare brat al balantei: unulestelegat de beneficiile percepute ale unui anumit curs al
acțiunii; celalalte este legat de costurile sau dezavantajele acțiunii respective.

Figura 1. Balanta decizionala. Cantarirea Costurilor Și Beneficiilor.

Un alt mod de a conceptualiza acest lucru este cu ajutorul unei fise de balanta, care poate fi
utilizata pentru a specificate percepe o persoana ca a fi beneficii costuri asociate unui
comportament. Un exemplu cu privire la consumul de alcool esteprezentat in Caseta 1.
Conform acesteia, fișa balantei (și, prin urmare, natura ambivalente unei persoane) poate fi
destul de complexa. Poate Cuprinde un set de argumente pro și contra pentru fiecare
opțiune a persoanei. Ca o caracteristica a conflictului dubla apropiere evitare, persoana
poate experimenta ambivalentă indiferent de opțiunea exercitată în prezent.
Aici Exista pericolul unei suprasimplificare serioase. Nu vrem sa spunem ca persoanele sunt
întotdeauna conștiente de acest proces de balans, sau ca, atunci cand sunt făcute sa
constientizeze, voractiona ca și contabilii în luarea deciziilor raționale.

Caseta 1. O fisa de balanta motivational

Se poate, de asemenea, ca persoanele ambivalente sa nu raspunda în ceea ce ar putea
părea o maniera logica. Daca nu este inteleasa dinamică ambivalentei, răspunsurile unei
persoane pot părea contraintuitiv și confuze.
Un exemplu comun, în acest sens, se afla în strategia pentru creșterea consecințelor
negative ca intimidare. Pare usorsesizabilfaptul ca impunereauneipedepse asprepentru un
anumitcomportament artrebuisadiminuezeatractivitatea aceluicomportament.
În contextul modelului balantei decizionale, adăugarea unor consecințe negative mai severe
de o parte presupune favorizarea schimbării spre cealaltă. Totusi, nu funcționează
întotdeauna astfel; de fapt, se poate intampla exact contrariul.
Clinicienii Știu Foarte bine ca persoanele cu probleme legate de consumul de droguri alcool
pot persista în mod similar în obiceiurile lor, în ciuda suferințelor pierderilor personale
incredibile. Evident, o simpla creștere a consecințelor dureroase nu are întotdeauna succes
în oprirea unor astfel de comportamente. Uneori, astfel de consecințe par
doaraintarisifortifica un pattern de comportament.
Cum poate apărea un răspuns aparent paradoxal? Teoria reactivitatii psihologice (Brehm &
Brehm, 1981) prezice o creștere a ratei de atractivitate a unui comportament „problema”,
daca o persoana percepe ca libertatea personală este incalcatasaucontestata.
Efecte Secundare ale unei schimbări în mediul social al unei persoane pot conta, de
asemenea, pentru schimbări negative.Dacă Toate celelalte surse de întărire pozitivă sunt
blocate, o persoana poate persista in cautarea singurei recompense ramase, deși cu costuri
mai mari.
Avand in vedere cele de mai sus, intelegerea dinamicii ambivalentei of era o alternativa la a
te gandi ca oamenii sunt „motivati (si la a blama). Oamenii sunt întotdeauna motivati pentru
ceva. Conflictul Apare Atunci cand doua persoane sunt motivate spre diferite scopuri. Atunci
cand apare un astfel de conflict, o persoana ar putea gandi despre cealaltă ca este „slab
motivata”.
Exemplu
In The Fatal Shore, o apreciere istorica a primului secol al Australiei ca
sicoloniebritanicapenala, Robert Hughes (Hughes, 1987) povestea despre modul în care
condamnatii indurau bătăi salbatice si torturi pentru a continuasafumezetigarisisabeaalcool.
Acesta a citat versuri ale unui cantec popular în rândul deținuților australieni în secolul al
19-lea, care exprimă sfidător o consimtire de a risca tortura. Pinchgut Island era o stanca in
mijloc Portului Sidney, unde deținuții erau legati în lanțuri, fara mancare expuse fenomenelor
naturii pentru perioade lungi de timp, amenințați cu biciuirea și chiar cu execuția pentru a
primi rom.
Astfel de răspunsuri, aparent paradoxale, nu sunt nici misterioasei nici exclusiv patologice.
În dinamică ambivalentei, acestea sunt aspecte ale naturii umane, în mare masura de
intelesi chiar predictibile.
Pregatirepentruce?
Întrebarea Adecvata nu este „De ce nu este aceasta persoana motivata?” ci
„Pentruceesteaceastapersoanamotivata?” Este gresit sapresupui ca
dejasticosturilesibeneficiile din situatiauneialtepersoane, sau importanta relativa pe care o
persoana o atribuie acestor factori.
Ceeace Este Foarte prețuit de unii poate avea o importanță scăzută pentru alții.
Mai ales în ceea ce privește schimbarea, este important să înțelegem ce se percepe și ce
se așteaptă a fi rezultatul diferitelor acțiuni: ce s-ar intampla daca persoană ar continua cu
comportamentul prezent saudacao lua-o pe o cale noua?
Oamenii au așteptări speciale cu privire la posibilele rezultate, atat pozitive cat și negative
ale unui anumit curs al acțiunii. Aceste așteptări pot avea un efect puternic asupra
comportamentului.
Atunci, în loc sa focalizezi pe de ce nu vrea o persoana sa facă o anumită schimbare, este
mai ușor sa explorezi cevre persoana. Aceasta nu înseamnă sa ignori problematică
schimbării. Mai degrabă oferă un context pentru schimbare. Uneori, o ajustare a cursului
comportamental nu apare pana cand oamenii nu percep ca schimbarea este relevantă
pentru obtinerea sau prezervarea a ceeace este cu adevarat important sau drag pentru ei.
De asemenea, adesea exista multiple cai de aborda un scop dezirabil. O persoana cu
presiunea sanguina extrem de crescut ar putea lua în considerare schimbarea dietei,
pierderii în greutate, reducerea stresului, sporirea exercițiilor fizice, meditația sau medicatia.
Daca unul dintre acestea este prescris, persoanaarputea fi „motivată” să îl urmeze, deși
isidoreste o reducere a presiunii sanguine. Motivatia Poate varia în funcție de cursul specific
al acțiunii luate în considerare. Oferindu-i Alegerea Unei Strategii Pentru a o încerca, totuși,
persoanaarputeagasiuna care este acceptabil ca punct de plecare.
De asemenea, motivatia variază în ceea ce privește finalurile specifice, ca și masurile
specifice. O persoana care consuma multiple droguri licite sau ilicite ar putea fi total
dezinteresata în renuntarea la unadintreiele, dispusă sa ia în considerare reducerea altuia și
foarte motivata pentru a opri consumul altuia. Insistand ca persoana sa se abțină de la
toatedrogurilepoatereprezenta un obstacol în realizarea schimbarilor pozitive
(sireducereariscurilorasociate), pe care persoana este dispusă le urmeze.
Concluzie
• Ambivalența Reprezintă o experiența umană obișnuită și un stadiu în procesul
normal al schimbării.
• Este, de asemenea, obișnuită blocarea în ambivalentă, iar conflictele apropiere
evitare pot fi în mod special dificil de rezolvat singur.
• Rezolvarea Ambivalentei Poate Reprezenta o cheie spre schimbare și, într-adevăr, o
data ce ambivalenta a fost rezolvată, mai este nevoie de foarte puțin pentru apariția
schimbarii.
• Totusi, încercările de forțare a rezolvari dintr-o anumita directie pot duce la un
raspuns paradoxal chiar la întărirea comportamentului pe care intentionam sa le diminueze.
• Descoperireasiintelegereamotivatiiloruneipersoanereprezinta un pas important
spreschimbare.
1. Introducere
Indiferent de abordarea specifica fiecarei orientari terapeutice, anatomia interventiei
psihologice reliefează o serie de factori comuni sine specifici (Frank, 1973; Wampold, 2001).
Deoarece Intervenția Psihologicaesteghidata de mecanismele presupuse a fi implicate în
starea de sanatate si boala (David, 2012), în funcție de aceste mecanisme, avem multe
orientari ale interventiei psihologice specializate:
(1) abordareacognitiv-comportamentala;
(2) abordareadinamic-psihanalitica;
(3) abordarea umanista-existential-experientiala.
Indiferent de abordarea specifica fiecarei orientari, anatomia interventiei psihologice
reliefează o serie de factori comunisinespecifici (Frank, 1973; Wampold, 2001).

Astfel, prima fazaainterventieipsihoterapeuticepresupune

(psiho)diagnosticulsievaluareaclinica. Apoi, pe baza acestor informații, se trece la faza de
conceptualizare, în care se oferă pacientului o explicație sau o interpretare pentru tabloul
sau clinic. Deoarece Pacientul are propriul cadru de referinta și propria interpretare care il
predispunespreaopunerezistentaexplicatiei/ interpretării oferite de clinician, estefoarte
important ca explicația sa fie acceptata de pacient sa idea acestuia o perspectiva
comprehensibila asupra tabloului clinic și asupra modalitatii de a-l elimina.
Daca simptomatologia pacientului este complexa, atunci aceasta este descompusa in
probleme specifice, care vor fi abordate fiecare în parte prin intervenție psihologică.
Toateacesteetape se realizeaza pe fondulunei relatiiterapeutice (de consiliere) adecvate,
construitaprinmijloacespecificefiecareiparadigme.
Conform Lambert et al. (2002, 2003), contributiadiverselorcomponente ale
interventieipsihoterapeutice la eficienta/eficacitateaacestuidemers esteurmatoarea:
• Relatiapsihoterapeutica contribuie cu aproximativ 30% la eficientapsihoterapiei.
American Psychological Association/Asociatia Americana de Psihologie (APA), prin Division
of Psychotherapy/Divizia de Psihoterapie, ainitiat recent un program de cercetarepentru a
preciza componentelecelemaiimportante ale relatieiterapeutice. Rezultatele Acestui program
de cercetare sunt prezentate în tabelul 1;
• Tehnicile de interventiepsihoterapeutica contribuie cu 15%;
• Efectul placebo contribuie cu 15%; în aceste condiții, efectul placebo se referă la
speranta ca tratamentul urmat va duce la ameliorarea tabloului clinic, ca rezultat al unei
conceptualizari clinice eficiente;
• Factorul personal al pacientului, identificat prin psihodiagnostic și evaluare clinică,
acopera 40%.

Figura 1. Contribuția Componentelor Psihoterapiei la ameliorarea simptomatologiei

Aceste Rezultate nu trebuie interpretate intr-o manieră exagerată.
Trebuie Menționat că, indiferent de ponderea componentelor, toate sunt necesare, ele
potentandu-se sicon strangandu-se reciproc. O intervenție psihologică în care nu se
utilizeaza tehnici de interventie și în care nu se dezvolta speranta de insanatosire,prin
conceptualizarea clinică, este de neconceput. In acesteconditii, nu se poatedezvoltanici o
relatieterapeutica adecvatasinici factorul personal nu poate fi utilizateficient. În plus, aceste
contribuții procentuale relative sunt doar potentiale, realizarea lor maximală depinzand de
formele specifice pe care le îmbracă factorii comuni nespecifici.
În funcție de valorile specifice pe care le iau diferitele componente, ele se pot diferentia ca
eficienta/eficacitate.
Acesti factoricomuni explica in mare parte un segment comun de eficienta/eficacitate,
caracteristic tuturor intervențiilor psihologice. Modul specific în care se exprima aceste
componente comune face, însă, diferenta relativa dintre intervențiile psihologice sub
aspectul eficientei/eficacitatii.
2. Psihodiagnosticulsievaluareaclinica
Psihodiagnosticul se referă la cunoașterea factorilor psihologici, ai subiectului uman, cu
relevanță pentru diverse activitati. Psihodiagnosticul clinic vizează cunoasterea factorilor
psihologici cu relevanță pentru sanatate boala.
Din punct de vedere etimologic, termenul diagnostic denota o activitate de cunoastere.
Cunoasterea factorilor psihologici cu relevant pentru sanatate boala se realizeaza prin
procesul de evaluare clinică, în care se utilizează metode diverse, precum testarea
psihologica, interviul clinic etc. Pentru un clinician este fundamental evalueze aspectele
legate de sanatate, care ne dau indicii legate de componentele pe care trebuie sa le
dezvolta mai/sau pe care le putem utiliza, fie în scopul optimizării personale, fie în scopul
tratamentului tulburarilor clinice.
Etapele Unui Proces de psihodiagnostic și evaluare clinica nosologica sunt urmatoarele:
• încadrarea tabloului clinic al pacientului dintr-o anumita categorie nosologica (etapele
I si a II-a se realizeaza prin interviu clinic și testare psihologica);
• particularizarea, detalierea sintetizarea datelor culese în etapele I sia II-a, pentru a
înțelegem bine dinamica fiecărui individ, dincolo de categoria în care a fost încadrat tablou
sau clinic; de asemenea, aici se detaliază diagnosticul nosologic în probleme concrete de
viață pentru fiecare pacient (etapa a III-a se realizeaza prin interviu clinic și testare
psihologica).
Trecerea de la psihodiagnostic nosologic la intervenția psihologică propriu-zisa se face prin
intermediul unei liste de probleme. Aici ne interesează modul în care categoria nosologica
se exprima în probleme specifice de viață pentru fiecare pacient. În acest scop, se face o
lista cu probleme concrete de viață, unele în termeni emotionali, altele în termeni
comportamentali, iar altele in termeni mai generali.
Astfel, doi pacienti cu acelasi diagnostic nosologic (de exemplu, tulburare de stres
posttraumatic) pot avea probleme de viață diferite (de exemplu, în timp ce în cazul unui
pacient problemele se reflecta mai ales în relatiile de la locul de munca, la celalaltele se
reflecta in relatiile familiale). Se recomanda ca lista sa nu cuprinda mai mult de 8-10
probleme (vezi și Secțiunea 8 - Dezvoltarea Factorilor Nespecifici în intervențiile scurte).
Reguli pentru facilitarea diagnosticarii evaluării clinice:
• alternanta întrebărilor deschise (mai ales la început) cu intrebari tintite/inchise (mai
ales dupastabilireauneicomunicarideschisesifluente);
• sensibilitate la perspectivapersonala, cognitiva si lingvistica a
pacientuluiasupraproblemelorpropriisi a cadrului sau de referinta;
• comunicare nonverbale adecvata;
• reflectariempatice frecvente;
• atentie la ceea ce spune pacientul, dar și la cum se exprima. Modul în care spune un
lucru arată perspectivele asupra acestuia.

Stadiile Schimbării
În timpul interviului trebuie sa constientizam faptul ca pacientul se poate afla în diferite faze
de pregătire pentru schimbare (Prochaska et al., 1992):
(1) precontemplare – nu are intenția de a schimba ceva în viitorul apropiat;
(2) contemplare – se gandeste la schimbare, dar nu face nimic pentru ea;
(3) pregatire – face primii pași pentru schimbare;
(4) actiune – face schimbări majore pentru a-și depăși problemele;
(5) mentinere – desfasoara activitati pentru a preveni recaderile/recurentele si a consolida
castigurile.
Pentru a pregatii mai bine pacientul și a-l motiva pentru schimbare se recomanda utilizarea
tehnicilor din interviul motivational (vezi Sectiunea 6 - Practică Interviului motivational).
Interviul motivational este o strategieterapeutica centrata pe persoana, non confruntativa,
dar directiva, care vizeaza cresterea motivatiei intrinseci pentru schimbare, prin explorarea
rezolvarea ambivalentei pacientului; strategia a fost descrisă prima data de Miller (1983) in
revista Behavioral Psychotherapy.
Evaluere Constanta a pacientuluisia evolutiei sale
În paradigma cognitiv-comportamentala, evaluarea pacientului evoluției sale se face nu doar
în aceasta etapa, ci constant, pe parcursul intervenției psihologice, la sfarsitul ei și, uneori,
chiar în faza de urmarire a evolutiei pacientului.
Aceasta Evaluare se face prin modalități:
• subiective;
• obiective.
Evaluarea de acest tip este importantă din mai multe motive:
(a) ofera un feedback pozitiv clinicianului pacientului, referitor la interventia psihologica;
(b) estenecesara activitatilor administrative din cadrul in care
terapeutulisidesfasoaraactivitatea;
(c) datele culese pot face obiectul unor analize stiintificesi al publicarii.

Tehnici de depasire si eliminare a rezistentelor pe timpul interviului clinic

În timpul interviului clinic, pot sa apară o serie de rezistență din partea pacientului și
dificultati de comunicare în obtinerea de informații relevante pentru tratament.
Surseleacestorrezistente pot fi diverse (David, 2012):
• pacientul este prea grav afectat de boala sa pentru a sustine o comunicare relevanta;
în acest caz, se apeleaza la obținerea de informatii de la familie, rude, care trebuie apoi
coroborate pentru avea o perspectiva unitarasi a le verifica reciproc. Aceasta Tehnica Este
Utilă Chiar în cazul în care pacientul este intervievat, pentru a compara perspectiva lui cu
cea a familiei sau a rudelor etc.
• expectantele sale fata de terapeutsauterapie sunt nesatisfacute:
terapeutpreatanar/batran, terapeutfemeie/barbat, cabinetulterapeuticsaracacios/luxos etc.; in
acestcaz, depasireasieliminarearezistentelor se bazeaza pe urmatoarea regulasustinuta de
studii de psihologiesociala (Gilbert et al., 1993): pe masurace
pacientulimpartasesteclinicianuluiexperientepersonale, clinicianulincepesa fie
perceputmaifavorabil de pacient. Aceasta Înseamna ca este important ca pacientul sa fie
stimulat sa vorbeasca, urmand ca atitudinea lui sa se modifice pe
masuraceimpartasesteterapeutului tot maimulteelementepersonale.
• pacientul a fost adus impotriva vointeilui;inacestcaz, mecanismulangajat pentru
depasirea si eliminarea rezistentelor este de aceeași factura, ca mai sus.
Așadar, tehnicile pentru depasirea și eliminarea rezistentelor urmează trei pași principali
(pentru detalii vezi Sectiunea 9 - Lucrul cu pacienți dificili/situații dificile):
(1) reflectarea empatică a rezistenței pacientului;
(2) abordarea directă a pacientului;
(3) oferirea de intariri pentru implicarea pacientului în procesul de diagnostic.
3. Conceptualize Clinica
Lipsa Unei Conceptualizari Clinice Sau o conceptualizare clinica adecvata, negativa,
poateamplificasau genera simptomatologia (David, 2012). Conceptualizarea Clinică nu
trebuiesa fie adevărată pentru a fi utila; este important ca pacientul sa o creezi adevărata.
Conceptualizarea (explicarea/interpretarea) tabloului clinic al pacientului este fundamentală
în reducerea simptomatologiei și implementarea tratamentului (pentru detalii, vezi Frank,
1973; Persons, 2008, David, 2012).
Conceptualizarea Clinică Trebuie Sa Raspunda la trei întrebări:
(1) Ce probleme are pacientul?
(2) De ce au aparutacesteprobleme?
(3) Ce trebuie făcut pentru a ameliora aceste probleme?
Pentru Situația în care obiectivul este promovarea sanatatii, conceptualizarea trebuie
răspundă la întrebările:
(1) Ce obiectiveavem?
(2) Cum putempromovaacesteobiective?
(3) Ce trebuie făcut?
Aspectele Prezentate în continuare sunt valabile pentru ambele situații, de tratament și de
promovare a sanatatii.
Conceptualizarea clinica are o funcție placebo, avand efecte terapeutice. Pacientul are
nevoie de o conceptualizare care sa explice simptomele și să sugereze o schema de
tratament, nu de un adevăr științific; din acest punct de vedere, conceptualizarea clinică
poate fi un mit.
În terapia cognitiv-comportamentala, pe langa o conceptualizare generală, focalizata pe
categoria nosologica în care se incadreaza tabloul clinic global al pacientului, pe parcursul
tratamentului se fac conceptualizări specifice pentru problemele de viață concrete prin care
se exprima diagnosticul nosologic.

Modelul stres-vulnerabilitate in conceptualizareagenerala

Conform acestui model, anumite evenimente stresante interacționează cu o stare de
vulnerabilitate generală biologică/sau psihologică, generand tulburări clinice; tabloul clinic
include și tulburarile de personalitate. In acest model, stresoriisivulnerabilitateagenerala se
constituie in mecanismeetiopatogeneticespecifice.

Figura 1 - Modelul stres vulnerabilitate

În construirea conceptualizării clinice generale se iau în calcul și
modeleetiopatogeneticecedescriu factorii generali, despre care se presupune ca au o
contributie majora la promovarea sanatatii si la remiterea tabloului clinic; aceste modele
complementare detaliaza modelul stres vulnerabilitate descris anterior și/sau il completeaza.
Unuldintreacestemodeleeste modelulfactorilorcomunisinespecifici.

Modelul factorilor comuni

Asa cum am aratat, orice demers psihoterapeutic implica nistefactori comuni, nespecifici,
despre care se presupune ca explica o parte din eficiența tuturor formelor de psihoterapie
(Frank, 1973; Wampold, 2001).
Acestifactori sunt comunisinespecifici, in sensul ca se regasesc in
oricedemerspsihoterapeutic. Evident, așa cum am spus, ei au în cadrul fiecărui demers
valori specifice. Figura 2 prezinta mecanismelespecificesinespecifice implicate in
aparitiatabloului clinic și apoi in mentinereasa; aceste mecanisme explica acțiunea factorilor
comuni în psihoterapie (David, 2012).

Figura 2. - Mecanismespecificesinespecifice implicate in etiopatogeneza

Dupa cum se observa în figura 2, odata generata prin
mecanismeetiopatogeneticespecificesinespecifice, simptomatologia
estementinutasiamplificata de interventia unor factorigeneralinespecifici, extrem de
complecsisigreu de controlat, care „coloreaza” diversele tablouri clinice specifice.
Modificarea lor se face prin tehnici de intervenție specifice, în forma tratamentelor
etiopatogenetice (David, 2012).
• Un prim factor se referă la situatia în care pacientul își interpretează simptomatologia
într-un mod negativ și dezastruos, ceea ce duce, prin intermediul stresului generat de
respectivă interpretare, la amplificarea simptomatologiei. Un pacient care interpretează
simptomele ca fiind incontrolabile, de nerezolvat, ca expresii ale unei boli ascunse și
incurabile, ca fiind de neînțeles etc. sau ca persoana anormala si ca sfarsit al carierei,
familiei etc., isi generează stres prin mecanismul discrepanței cognitive (de exemplu, „Nu
doresc sa fiu considerat nebun, dar cred ca sunt”; „Vreau Sa Înțeleg Ce se intampla, dar nu
pot”). Stresul Astfel Generat poate amplifica simptomatologia și/sau anumite reacții care, în
unele cazuri, daca nu ar fi fost prelucrate de subiect în mod exagerat negativ, nici nu ar fi
fost prea intense sau remarcate, dispărând odată cu trecerea timpului. O conceptualizare
clinica bine implementată aici poate preveni acțiunea acestui factor general nespecific.
• Un al doilea factor general nespecific extrem de important, care amplifica
simptomatologia prin mecanismul discrepantei descris mai sus, este reprezentat de reacțiile
mediului social la simptomatologia sau la performantelescazute ale pacientului cauzate de
prezenta tabloului clinic. De exemplu, ca urmare a unor simptome, grupul de prieteni
cunoscuti incepesa il evite pe pacient, nu-l mai antrenează în activități comune etc. În
consecință, prin mecanismul discrepanței cognitive (de exemplu, „Vreau Sa Fiu cu ei, dar nu
pot, nu ma accepta, imiesterusine”; „Vreau Sa Reusesc în ceea ce întreprind, dar nu fac fata
sarcinilor”), stresul astfel generat amplifica simptomatologia. Același Lucru se intampla în
cazul în care performantele se reduc ca urmare a simptomatologiei. De exemplu, în cazul
unor simptome nevrotice, capacitatea de concentrare a pacientului se reduce drastic. In
consecinta, performantele sale scad, antrenand criticisiobservatii din parteacelorlalti. Aceste
noiconflicteamplificasimentinsimptomatologia dejaexistenta, putandadaugachiarelementenoi.
Relatiaterapeuticajoacarolul de tampon, care poateblocaactiuneaacestui factor general
nespecific.
Modelultriarhic al dinamiciiterapeutice
Uneori, abordarea problemei actuale a pacientului trebuie făcută indirect (David, 2012;
Goldfried, 1995).
Exista doua situatii mai frecvente care implica aceasta strategie.
(1) În principiu, în CBT intervenția psihologică se focalizeaza pe „aicisiacum”, pe problema
actuală a pacientului. În principiu, nu conteaza cum am dezvoltat problema actuală, ci ca o
am și că trebuie rezolvata. Evident ca mecanismele implicate in problema actuală nu au
aparut de nicaieri. Ele s-au format în cursul dezvoltării ontogenetice. În realitate, nu
conteaza cum am ajuns sa avem cognitiile disfunctionale si/sau irationale, important este ca
le avem si ca trebuie modificate. Desi aceasta strategie functioneaza la cei mai multi
pacienti, sunt unii care doresc sa stie cum s-a ajuns la modul de gandire
disfunctional/irational pe care il au. Neintelegereaacestuilucru se
poatetransformauneoriintr-un blocaj in procesulterapeutic. In acestcaz, terapeutultrebuiesa
fie flexibil, astfelincat saexploreze cu pacientul modul în care
aajunssadezvoltecognitiiledisfunctionalesi/sauirationale. Înțelegerea Acestui Proces Ajuta
Uneori la schimbarea lor.
(2) Prinmodul in care se construieste relatiaterapeutica se evitaaparitia
relatiilortransferentialesicontratransferentiale puternice, care pot genera probleme in
cadrulrelatieiterapeutice. Uneori, insa, ele se manifesta intens, afectandrelatiaterapeutica.
Trebuiespus ca blocaje in relatiaterapeutica pot aparea si fără fenomenele de transfer și
contratransfer.
In aceste kazuri:
• se poate aborda o problema din trecutul pacientului, pe baza careia înțeleagă cum
s-a ajuns la problema actuală. Patternurile de raspuns la problema actuală au fost invatate
de pacient pe parcursul dezvoltării ontogenetice, perioada în care prima copilariesirelatiile cu
persoanele semnificative constituie o etapa importantă;
• se poateaborda o problema din cadrulrelatieiterapeutice, care va fi folosită apoi ca
model pentru abordarea și rezolvarea problemei actuale. Astfel, daca pe
parcursulprocesuluiterapeutic apar problemeintrepacientsiterapeut, acestea pot deveni
oportunități pe care terapeutul le utilizeaza in procesulterapeutic. Adesea, terapeutul nu are
acces direct la problema actuală a pacientului, informații despre fiind obtinute din discutiile
cu acesta. Acest acces indirect poate distorsiona, uneori, ceea ce se intampla în situația
concretă. O problema în cadrul terapiei „aicisiacum”, odata abordata sirezolvata, poateajuta,
prinanalogie, terapeutulsipacientulsainteleagace se intamplasi cum
saabordezeproblemaactuala;
• mai complex, uneori se abordeaza o problema din trecut, care esteutilizata
pentrumodelareaproblemei din relatiaterapeutica, iaraceasta din urma ca model
pentruproblemaactuala.
Acest Lucru Este Necesar Atunci cand exista dificultăți majore din partea pacientului în
aintelegi a conceptualiza problemele cu care se confrunta în prezent și în relatia cu
terapeutul.
Demersul Este Sintetizat in figura 3, unde T reprezintarelatiaterapeutica, în cadrulcareia se
poatemanifesta o problema; A este cadrul actual din viața pacientului, unde se manifesta
problema actuala; iar C reprezintă trecutul pacientului (cu accent neexclusiv pe prima
copilărie), unde se manifesta o problema trecută. Dupa cum se observa, în cadrul fiecare
etape, problema este conceptualizata prin prisma modelului ABC cognitiv și/sau
comportamental.

Figura 3 - Triunghiulterapeutic – modelultriarhic al relatiilordinamice

Modeleetiopatogenetice in conceptualizareaspecifica
Conceptualizarea Clinică Specifica se face pentru fiecare problema care operationalizeaza
categoria nosologica. In abordarea cognitiv-comportamentala,
conceptualizareaproblemelorspecifice de pe listaterapeutica se realizeaza pe bazamodelului
ABC cognitiv (Beck, 1976; Ellis, 1994) si/sau ABC comportamental (Skinner, 1953).
Aceastaconceptualizare duce adeseala reformulareauneiprobleme de pe listaterapeutica
(formulata la interfata cu pacientul) in maimulteproblemeclinice, care sunt, la randul lor,
analizate prin prisma modelelor ABC cognitiv și/sau ABC comportamental.
4. Relatiaterapeutica
Relatiaterapeuticaestedefinita ca o alianta de lucru si este descrisa ca o atitudine
colaborativa, de incredere a pacientului și de acceptare necondiționată acestuia de către
clinician. Ea Furnizeaza Pacientului o nouă experiența emotionalasi oportunitatea de a
deosebi intretrecutsiprezent (Bergin & Garfield, 1994).
Relatiaterapeutica estestrans legata de conceptualizareaclinica. In
abordareacognitiv-comportamentala, nevoia de rationalitate face ca terapeutulsaadopte o
atitudinecolaborativa, de adult/model (David, 2012).
Relatiaterapeuticacognitiv-comportamentala se caracterizeazaprin empatie,
acceptareneconditionata a pacientului, congruenta colaborare, factori validată științific
(Lambert et al., 2002, 2003).

Empatia
Empatia se referă la faptul ca clinicianul intelegece comunicate de pacient ca și cum ar fi în
locul acestuia, „ca și cum ar fi acesta”, fara a se identifica însă cu pacientul. Odata intelese
lucrurile comunicate de pacientele trebuie comunicate acestuia într-o forma empatică. În
mod normal, cele comunicate de pacient în cursul intervenției psihologice cuprind referiri la
situatii de viața sau experiente interioare ale subiectului la reactiile sale comportamentale și
emoționale fata de situatiile respective.
Reflectareaterapeuticaempatica lasasatransparacelecomunicate de pacientintr-o forma
structurata, cu accent pe trairile sale emotionale. De obicei, prototipul reflectarii empatice
începe cu: „Din cele ce mi-ai spus înțeleg ca…” sau „Din cele ce mi-ai povestit înțeleg ca…”,
urmand apoi mesajul structurat ca mai sus.
Exista Numeroase instrumente care pot evalua gradul de empatie al terapeutului. Mai
josesteprezentata o astfel de scala ce poate fi utilizata relativ simplu în domeniul clinic. Ea
se bazeaza pe cercetările Truax Carkhuff (1967). Numarul maxim de puncte este 12. Cu cat
scorulestemai mare, cu atatterapeutulprezinta un grad mai mare de empatie.

Scala de empatie
Comunicarea empatica cu pacientul genereaza increderereciproca,
facilitandevolutiaterapieisieliminandreticenteleclientului, prinoferireaunuicadru interpersonal
cald, tolerant, intelegator.
Acceptareaneconditionata
Acceptarea Necondiționată Presupune acceptarea pacientului cu toate problemele sale,
acceptarea lui ca intreg, ca om, fara ca aceasta să însemne ca suntem de acord cu ceea ce
face sau gandeste. Il acceptam ca persoana care are nevoie de ajutor, nu pentru a fi de
acord cu el. Ca oameni, toți suntem la fel de buni și valoroși; nu exista drepturi ale omului
suplimentare pentru Einstein în comparatie cu un nou-nascut. Diferentele sunt de
comportamentsiperformanta, diferente care insa nu incumbadrepturi ale omuluisuplimentare.
Exemplu (David, 2012)
Sa presupunem ca un grup este luat ostatic de teroristi. O persoana din grup trebuie sa fie
ucisa. Din grup fac parte adulți, intre care se aflasi Einstein, situ, cititorule, cu copilul tau abia
nascut. Pe cine dam pentru a fi ucis? Daca nu admitem constructul de acceptare
necondiționată asa cum a fost explicat mai sus, este clar ca trebuie sa-ti dam copilul; este
cel mai puțin performant și, ca atare, cel mai putin important ca om! Este absurd și, prin
urmare, constructul de acceptare necondiționată trebuie acceptat. Aceasta idee este, de
fapt, similara cu mesajul Bibliei, de a pedepsi păcatul, dand o sansa pacatosului; astfel,
putem sa acceptam în terapie și pe Hitler sau Stalin.
Implementarea Ieste o forma de cognitie rationala – acceptarea necondiționată – opusă
evaluării globale. Vazand ca este acceptatneconditionat, prinprocesul de modelare,
pacientulincepe sa se acceptesielneconditionat, sa fie mai tolerant cu elinsusi, cu
simptomele sale, reducandu-se astfelgradul de vinovatie, cu
implicatiipozitiveasupracontinuariitratamentuluisiameliorariisimptomatologiei. În terapia
cognitiv-comportamentala, acceptarea neconditionata nu este prezentată doar prin
modelare, ci și explicit, ca parte a procesului educativ în care clinicianul il invata pe pacient
acceptarea necondiționată a lui, a celorlaltisi a vietii, și cum sa ajunga sa o foloseasca.
Congruenta
Congruenta se referă la gradul de suprapunere între comportamentul manifest al
clinicianului si comportamentul interior. Orice discrepanța genereaza indoielisineincredere
din partea pacientului, cu efecte negative asupra evoluției terapiei. Congruentapresupune
constientizarea de catreterapeut a trairiloremotionale fata de pacient, atat a celor pozitive,
cat și a celor negative, iar apoi comunicarea lor catreacesta. Sigur, ramane la
latitudineaterapeutuluialegereamomentuluicomunicarii, astfelincatcelecomunicatesa nu
interfereze cu procesulterapeutic.
În cazul în care cele comunicate au un continut negativ, ele trebuie sa fie transmise, astfel
incat saprotejamsinelepacientului si sa ne focalizam pe comportamentulsau. În acest fel dam
credit și permitem pacientului, neevaluat negativ, sa se implice în schimbarea
comportamentului. În acest context, introducem conceptele „eu comunicare” versus
„tucomunicare”.
„Eu comunicare” se referă la faptul ca se insista pe obiectii aduse
comportamentuluipacientului si nu lui ca persoana, cu accent pe consecințele negative ale
comportamentului sau asupra noastră ca terapeuti. Apare Astfel posibilitatea ca pacientul,
necriticat ca persoana, să-și modifice comportamentul incriminat. De asemenea, se
evidentiaza impactulnegativ al comportamentuluiasupraterapeutului sitrairile pe care acesta
le experientiaza, stimulandastfelschimbareacomportamentala in
cazuluneirelatiiterapeuticeadecvate.
„Tu comunicare” se referă la faptul ca pacientul este criticat pentru comportamentul său
global; aceasta sugerează ca nimeni nu ar putea sa schimbe acest comportament, deoarece
chiar cel care îl adopta este învinovățit.
In acest context, trebuiesamentionam ca autodezvaluirile terapeutuluitrebuiesa se inscrie in
cadrul congruentei. Asadar, ele sunt frecvent utilizate in terapia cognitiv-comportamentala
pentruaasiguracongruentaterapeutica; ele nu devin, insa, obligatie sau obisnuinta, cacirelatia
nu este între prieteni, ci intre un profesionist și o persoana cu probleme.
Colaborarea
Colaborarea se refera la faptul ca demersulterapeuticeste bine structuratsi se face dupa o
agenda comuna, negociatasiconvenita cu pacientul, iar pe de altaparte se
verificamereudacaobiectiveleterapeutuluisi ale pacientuluicoincid.
Bilanturileperiodicesifeedbackuloferitsicerutpacientului sunt activitatifrecvente pe
parcursulsedinteiterapeutice, care intaresccolaborarea. Acestprocesintareste constant
relatiaterapeutica, mentinand-o la parametrii care asiguraeficientaprocesuluipsihoterapeutic.
Atunci cand apar probleme in cadrulrelatieiterapeutice, ca urmare a procesului de
colaborare, acestea se pun pe agenda terapeutica, fiindabordateimediatsifolosite ca
oportunitati de invatare, ce pot fi transferate asupra problemei actuale a pacientului.
Sentimentulpacientuluitrebuiesa fie ca el, ca persoana (inteligentasicapabila de schimbare),
siterapeutul se afla de o parte a baricadei, iar de cealaltă parte se afla problemele sale.
Daca sentimentul sau este ca el și problemele sale se afla de o parte a baricadei, iar de
cealaltaparte se aflaterapeutul, cu o agenda proprie, care incearcasa-l persuadeze într-un fel
sau altul, eficiența intervenției va fi drastic redusa.
În acest context trebuie introduse clar doua concepte, care adesea se asociază terapiei
cognitiv-comportamentale (fara a fi obligatorii):
(1) relatie/stil activ si (2) relatie/stil direktiv. Astfel, a fi activ inseamna a fi un partener al
pacientului care il stimuleaza in cautarea de solutii la problemele sale, nu un personaj in
cadrulrelatieiterapeutice, care doarsupravegheazasimonitorizeazaeforturilepacientului
(dacasi cand apar), pentru a gasidoarelinsusisolutii la problemele sale. A fi directiv inseamna
a propune soluții clinice, ca posibilități, fara a le considera obligatorii. A fi activ si directiv nu
inseamna a fi intruziv, caracterul activ directiv putand fi implementat într-un mod extrem de
empatic.
Rolul Transferului Contratransferului
Transferul Contratransferul sunt fenomene cunoscute încă din tradiția psihanalitică, care se
manifestă în relațiile interumane, mai ales acolo unde apare o relație de autoritate, de
dezechilibru.
• Transferul, în sens larg, se referă la totalitatea trăirilor afective (pozitive sau negative)
și a patternurilor psihocomportamentale pe care le experientiaza pacientul fata de terapeut
în cursul terapiei. În sens restrâns, transferul se referă numai la acele trairi afective si
patternuri psihocomportamentale, pe care le experientiazapacientul fata de terapeutsi care
reprezinta o repetare a trairilorafectivesi a patternurilor psihocomportamentale, pe care
pacientul le-a avut fata de persoane semnificative din trecutul sau (mai ales din prima
copilărie). Cand transferuldevineatat de intensincatpoateblocademersulterapeutic, inseamna
ca s-a instalat nevroza de transfer, element dezirabil în terapiadinamic-psihanalitica,
deoarece, pornind de aici, se vainitiaprocesulterapeutic (interpretarea).
• Contratransferul se referă, în sens larg, la totalitatea trăirilor afective și a patternurilor
psihocomportamentale, pe care le experientiaza terapeutul fata de pacient. In sens restrans,
contratransferul se referanumai la aceletrairi afective si patternuri psihocomportamentale, pe
care terapeutul le experientiaza fata de pacientsi care reprezinta o repetare a
trairilorafectivesi a patternurilor psihocomportamentale pe care le-a avut fata de persoane
semnificative în cursul istoriei sale de viață (cu accent pe prima copilărie); uneori,
contratransferul reprezinta o reactieinconstienta la transferulpacientului. În general, se
recomanda ca, pe cat posibil, contratransferul sa nu apara, acestlucrufiindrealizabilprintr-o
pregatire prealabila a terapeutilor (analizapersonala), pregatire în cursul careia se rezolva
propriile conflicte majore. Cu toate acestea, maiintenssaumaiputinintens, contratransferul se
manifestă in cadrul relatiei transferentiale. În acest caz, terapeutii sunt pregatiti sa
recunoasca manifestările lui să le blocheze sau sa le utilizeze creativ interapie. Semnele
Tipice ale contratransferului sunt: reacții emotionale puternice, pozitivesau negative, fata de
pacient, nejustificate de situatiaterapeutica; fanteziisexuale cu pacientul; cresterea/scaderea,
nejustificataterapeutic, a frecventeiintalnirilor etc.
Transferul Pacientului Stimuleaza Contratransferul, iar contratransferul stimuleaza transferul
pacientului, mentinandu-se astfel simptomatologia. Iesirea din cerculvicios se
realizeazaprinconstientizareasispargereamecanismului fie de catreterapeut (celmaifrecvent
– datoritapregatirii sale), fie de catrepacient (mairar), stimulandastfelterapia.
Odata Constientizate aceste manifestări ale contratransferului, ele (1) vor fi blocate prin
autoanaliza sau prin recurgerea la supervizare și/sau (2) vor fi utilizate creativ. Asa cum am
spus anterior, utilizareacreativa se refera la faptul ca ele pot fi folosite la
amplificareatransferuluipacientuluisigrabireainstalariinevrozei de transfer,
dinamizandastfeldemersulterapeutic.
Concluzie
In abordareacognitiv-comportamentala, daca se utilizeaza cu
profesionalismcomponentelerelatieiterapeutice,
fenomeneletransferentialesicontratransferentiale nu apar sau apar cu o intensitate, care nu
afecteazademersulterapeutic.
Daca totuși apar, ele trebuie fie controlate – prin apelul la supervizare, nefiind folosite, ca in
demersul dinamic-psihanalitic, ca vehiculeprincipale ale schimbariiterapeutice –, fieutilizate
ca mijloace de schimbare, fiindinsa interpretate prinprismamodelului ABC,
dupastrategiadescrisa in cadrultriunghiuluiterapeutic (vezifigura 3).

1. Reflexul de corectare
Aceia Dintre Noi, care lucreaza în profesii al căror scop este de a oferi ajutor, de a vindeca
educa, pot fi în mod special înclinat spre a așeza lucrurile la locul lor, deoarece aceasta
dorinta extinsă este, adesea, ceeace ii atrage în astfel de profesii. Vezi pe cineva care
greseste sau care doar se întreabă fără rost, iar reflexul intervine pentru a repoziționa pe
drumul bun.
Fiinteleumane par a avea o dorinta innascuta de a aranja lucrurile cum trebuie. Atunci cand
oameniipercep o discrepanta intre cum sunt lucrurile acum și cum ar trebui sa fie, tind a fi
motivatisareducaaceastadiscrepanta, daca pare posibilarealizareaacestuilucru.
Ce se intampla atunci cand cineva cu un reflex de corectare (R) intalneste o persoana
ambivalenta (A)?
Pe masurace A ii povestestelui R despre dilemaambivalentei, R dezvolta o parere cu privire
la calea de acțiune pe care ar trebui ca o ia A. Apoi, R incepesasfatuiasca, sainvete,
saconvinga, saconsiliezesausaargumenteze
pentruaceastarezolvareparticularaaambivalenteilui A.
Răspunsul natural pentru A va fi, bineinteles să intensifice contrareactia sau poate sa
inceapa sa evite sau sa se retraga in disconfort, in oricaredintreacestecazuri confirmand
afirmatialui R de negare sau rezistenta sau de a fi recalcitrant.
Un alt raspuns natural pentru R ar fi de a oferi raspunsuri alternative, preluand o alta posibila
rezolvare a problemei persoanei. Din nou, este usor de anticipat următoarea replica a lui A
în scenariu. Este posibil ca acesta sa aibă calitatea de „da, dar...”, exprimand cealalta partea
ambivalentei.
Pe oricare dintre aceste două iar merge R - argumentand cu mai multa putere pentru soluția
preferată a lui R sau venind cu alte soluții posibile - conversatia se va încheia cel mai
probabil cu ambii parteneri de dialog, nemulțumiți frustrati. Poate Avea, de asemenea, un
efect paradoxal de a-l impinge pe A maidepartespre opusul a ceea ce R intenționat.
De ce nu funcționează stilul directiv în aceasta situatie?
Ceeace R și A fac, de fapt, este manifestarea ambivalentei lui A. R adopta o parte si, in mod
natural, A raspundeaparandcealaltaparte.
Conform teoriei auto-perceptiei (Bem, 1967, 1972): pe masura ce ma aud vorbind, imi
intaresc ceeace gandesc. Daca A estefacutsaiaparteaopusa a dilemei ambivalentei, atunci
cursul acțiunii pe care il sustine R, devinemaiputinprobabilaaparea.
De fapt, A este convins de contrariu, farasa-sideaseama. Aceasta ar putea explica observații
Miller și Rollnick (2002) și anume, cu cat este evocatamaimulta rezistenta în timpul ședinței
de consiliere cu o persoana cu consum problematic, cu atat mai mult aceasta continua sa
consume alcool un an mai târziu. Din contra, cu cat discursuluneipersoanereflectamaimult
crestereaangajarii în schimbare în timpul unei conversatii, cu atat mai probabil este apariția
schimbării.
Schimbarea Reflexului de corectare
Ceea Putem Invata din aceasta este ca poate fi importanța schimbarea reflexului de
corectare. Este analog cu ceva ce trebuie sa învețe orice persoana, care va conduce un
vehicul pe zăpadă sau gheață. Atunci cand cauciucurile încep sa alunece pe drum în partea
dreapta, exista o tendinta naturala de aintoarcevolanulsprestanga, deoareceacolo
vreisamergi. Facandastfel, totusi, diminuezi controlulsicrestepatinareaspredreapta. Oricat de
gresitarparea la început, trebuie sa întorci în direcția în care patineaza, sa intorci de volan
spre dreapta, atunci cand vehiculul patineaza spre dreapta. Aceasta Oferatractiune, care îți
permite sa redirectionezi cu avantinapoi pe drum.
2. Motivatia ca proces interpersonal
Interviul motivational ne invata ca
explorareasicrestereamotivatieipentruschimbarereprezinta, in sine, o sarcinaproprie,
uneorichiarsarcinaceamaiimportantasinecesara, in cadrulunorrelatii de sprijin cum ar fi
consilierea, asistentamedicalasaueducatia.
Motivatia Pentru Schimbare poate fi influențat într-un context interpersonal. Atunci cand
cineva vine pentru consultatie profesională, ar putea exista supozitia ca persoana este
motivata pentru schimbare. Persoana care nu urmează sfaturile ce îi sunt oferite ar putea fi,
apoi, invinuita ca fiind nemotivata si nu se ia in considerarefaptul ca dificultatea (sisolutia) ar
putea fi în contextul interpersonal.
3. Dezvoltarea discrepantei
Dinamica Fundamentală în rezolvarea ambivalentei: Clientul este cel care trebuie sa
verbalizeze argumentele pentru schimbare.
Exista un salt important de la ambivalentasidiscrepanta.
Fara o oarecarediscrepanta nu existaambivalenta. Apoi, pentru unele persoane, primul pas
spre schimbare este sa devina ambivalente. Pe masura ce discrepanța crește, mai intai
ambivalentă se intensifică; apoi, dacă discrepanța continua sa crească, ambivalența poate fi
rezolvata în direcția schimbării. Conceptualizată Astfel, ambivalentă nu este chiar un
obstacol în schimbare. Mai degrabă, ambivalența este cea care face posibila schimbarea.
Atunci cand observi ca esti în rolul de argumentare pentru schimbare în timp ce clientul tau
verbalizeaza argumentei mpotriva acesteia, te afli exact în rolul greșit.
Consilierul Și Clientul în aceasta situatie ocupă roluri complementare. Desi scenariile sunt
familiare si previzibile, ambele parti părăsesc adesea interacțiunea frustrate și nemulțumite,
probabil fiecare dand vina pe celălalt si apare foarte puțină schimbarepozitiva.
Interviul motivational este mai mult ca dansul: în loc sa se lupte unul împotriva celuilalt,
partenerii se misca impreuna ușor. Faptul ca unul dintre ei conduce este subtil și nu este în
mod necesar vizibil pentru un observator.
La un moment dat, comportamentul unei persoane poate fi în conflict cu o valoare
fundamentala, fără exista o schimbare în unadintreiele. Acest Lucru se intampla atunci cand
exista o schimbare nu în comportament, ci în semnificația percepută a comportamentului.
Exemple
[Un bărbat] își amintește ziua în care s-a lasat [de fumat] ca fiind ziua în care a mers să-și ia
copii de la scoala. A fost surprins de o fortuna chiar cand a ajuns acolo; în acelas timp
cautand in buzunare a descoperit o problema deja frecventa: rămăsese fără țigări.
Uitandu-se inapoisprescoala, si-a văzut copiii ieșind afara in ploaie, dar a
continuatsamearga, sigur ca va găsi un loc de parcare, undeva coborare pe pentru a
cumparati girisi se va-ntoarce, inainte ca cei mici sa se ude prea tare. Imaginealui ca parinte
care „pursisimpluisilasacopiii în ploaie din cauza ca a rama sfara țigări” era... umilitoare și a
renuntat la fumat (Premack, 1970, p.115).
Nici fumatul sinici valoarea de a fi un bun tata nu s-au schimbat. Ci semnificația fumatului.
Atunci cand un comportament se afla în conflict cu o valoare profunda, de obicei
comportamentul este cel care se schimba.
4. Discursul Despre Schimbare: discursul auto-motivator
Asadar, provocarea este mai intai de intensifică apoi de a rezolva ambivalenta, dezvoltand
discrepanța între prezentul concret și viitorul dorit. Reflexul de corectare poate sa se
indrepte, evident, spre comunicari directive și confruntative, intenționate „a face persoana sa
„se trezeasca la realitate”, dar, asa cum am discutat, aceasta ar putea avea exact efectul
opus celui intenționat deoarece stârnește argumente contra schimbarii.
Daca urmat instinctul reflexului de corectare, veti ajunge adresati exact tipul greșit de
intrebari:
„De ce nu vreți sa va schimbați?”
„Cum puteti sa-mi spuneti ca nu aveți nici o problema?”
„Ce va face sa credeti ca nu sunteți la risc?”
„De ce nu ... ?”
„De ce nu putetisa... ?”
Răspunsul, în sens strict, la oricare dintre aceste întrebari, este o aparare a status quo-ului,
o explicare de ce schimbarea nu este importantă practica. Cu alte cuvinte, astfel de întrebări
stimulează exact tipul opus de discurs fata de cel care conduce o persoana spre schimbare.
Din contra, schimbareaestefacilitataprincomunicarea intr-un mod, care
stimuleazamotivelepersonalepentrusiavantajeleschimbarii.
De obicei, discursuldespreschimbareapare in unadintreacestecategorii
1. Dezavantaje ale status quo - ului. Acestedeclaratii confirmafaptul ca exista un motiv
de preocuparesaunemultumire, în legatura cu modul în care stau lucrurile. Aceasta Ar Putea
Implica Sau nu admiterea unei „probleme”. Limbajul Reflecta, în general, o recunoasterea
aspectelor nedorite ale unei stări prezente sau ale unui comportament.
2. Avantaje ale schimbării. O a doua forma de discurs despre schimbare implica
recunoașterea potentialelor avantaje ale unei schimbări. În timpul primul tip de discurs se
centrează pe lucrurile mai puțin bune, legate de starea prezentă a unei persoane, cel de-al
doilea tip accentueaza lucrurile bune care pot fi castigate prin schimbare. Bineinteles,
ambele tipuri sunt motive pentru schimbare.
3. Optimism pentru schimbare. Un al treilea tip de discurs care favorizeaza schimbarea
este cel care exprima încredere speranta, cu privire la abilitatea unei persoane de a se
schimba. Poate fi început în forma ipotetică (As putea) sau declarativă (Pot sa fac).
Temasubiacentaeste ca schimbareaesteprobabila.
4. Intenția de schimbare. Pe masura ce balanta se înclina, oamenii încep sa exprime o
intenție, dorinta, dispoziție sau angajament de schimbare. Nivelul Intervenției Poate varia de
la limbaj de angajare destul de slab la foarte puternic. Uneori, intenția este exprimată
indirect, imaginandu-si cum ar fi lucrurile, daca s- ar produce schimbarea.
5. O definitieainterviului motivational
Asa cum este posibil sa consiliezi într-un mod care stimuleaza rezistenta sau discursul
contra schimbarii, este posibil sa comunici într-un mod care stimuleaza discursul despre
schimbare si, astfel, impinge o'persoana spre schimbare. Acesta Este Punctul de plecare în
înțelegerea interviului motivational.
Mai intai, insa și alegerea tratamentului merită comentata. Partea „motivational” este destul
de evidenta, insa de ce „interviu”? Ideea Este Aceea de interviziune, o privire impreuna la
ceva.
Interviului motivational este definit ca metodacentrata pe client, directiva, pentru
crestereamotivatieiintrinsecipentruschimbareprinexplorareasirezolvareaambivalentei (Miller
si Rollnick, 2002).
Sa examinam elementele acestei definitii.
Mai intai, interviul motivațional este centrat pe client sau centrat pe persoana, in focalizarea
lui asupra preocupărilor și perspectivelor individului. În acestsens, in primul rand,
interviulmotivational reprezinta o evolutieaabordarii de consilierecentrata pe client,
dezvoltata de Rogers. Interviul motivational nu se centreaza pe invatarea de noi abilitati de
coping, remodelarea cognitiilor sau cercetarea trecutului.
In al doilea rand, interviul motivational este diferit de metodadescrisa de Rogers, deoarece
esteconstientdirectiv. Termenii „centrat pe client” și „non- directiv” sunt uneori utilizati
intersanjabil, insa se referă la aspecte diferite ale stilului de consiliere. Interviul motivational
esteadresatintentionatrezolvarii ambivalentei, adesea, intr-o anumita direcție a schimbării.
Intervievatorul stimuleaza si intareste selectiv discursul despre schimbare și apoi răspund
printr-un mod intentionat pentru a diminua rezistență.
In al treilea rand, accentuamfaptul ca interviul motivational este degrabă o metoda de
comunicare decat un set de tehnici. Nu este un sac cu trucuri pentru a
determinaoameniisafacaceeaceei nu vorsafaca. Nu este ceva care i se face unei persoane;
mai degrabă este, fundamental, o cale de a fi cu și pentru oameni - o abordare care
facilitează comunicarea ceevocaschimbareanaturala (Rollnick și Miller, 2002).
În al patrulea rand, interviul motivational este centrat pe stimularea motivatiei intrinseci a
unei persoane pentru schimbare. Interviul motivational difera de strategiile motivationale
menite sa impuna schimbarea prin mijloace extrinseci: prin sancțiuni legale, pedeapsa,
presiune socială, castiguri financiare si as mai departe.
Abordarilecomportamentalecautaadeseasarearanjezemediul social al persoanei, astfelincat
un tip de comportamentestereintarit, iar altulestedescurajat.
In al cincilea rand, aceasta metoda se centreaza pe explorarea rezolvarea ambivalentei, ca
și cheie în stimularea schimbării. Se centreaza pe procesele motivationale ale individului,
care facilitează schimbarea. Metoda Interviului motivational nu este utilizata pentrua impune
schimbarea care este inconsistenta cu valorile credintele proprii ale unei persoane.

Daca interviul motivational este un mod de a fi cu oamenii, atunci spiritul său sta în
intelegereasi experienta naturii umane, care da nastere la acest mod de a fi. Modul în care
cineva gandeste și intelege procesul este extraordinar de important în conturarea interviului
motivational.
1. Aspecte introductive
Colaborare
O componenta cheie a spiritului interviului motivational este natura colaborativa. Consilierul
Evita o postura autoritară, comunicand o relație de parteneriat. Metodainterviului
motivational implica maimultexplorareadecatindemnarea și
maimultsprijinuldecatpersuasiuneasauargumentarea. Intervievatorul Cauta se Creeze o
atmosfera interpersonal apozitiva, care este directiva dar nu coercitiva, spre schimbare.
Natura colaborativa a metodei implica a fi de acord si cu monitorizarea aspiratiilor proprii ale
unei persoane. Procesul interpersonal al interviului motivational este o intalnire aspiratiilor
care diferă frecvent (vezi Secțiunea 10 pentru continuarea discuției cu privire la această
problematică).
Evocare
Conform unui rol colaborativ, tonul intervievatorului nu este unul de impartasire a lucrurilor ci
mai mult unul de facilitare, de a gasiacestelucruri înăuntrul persoanei și de a le scoate afara.
Este o forma cu rădăcini socratice, mai degrabă, o stimulare, o scoatere la suprafața
interviului motivational din interiorul persoanei. Necesita descoperirea motivatiei intrinseci
pentru schimbare, în interiorul persoanei cu evocarea acestuia, aducerea ei la suprafata.
Autonomie
In interviul motivational, responsabilitateapentruschimbareestelasataclientului. Un alt mod de
a spune acest lucru este ca exista respect pentru autonomia individuală. Clientul Este
Întotdeauna liber sa fie - sau nu - consiliat. Scopul general este de a crestemotivatia
intrinseca, astfelincatschimbareaservestescopurilorsivalorilorproprii. Asa cum am arătat mai
devreme, atunci cand interviul motivational este făcut în mod adecvat, clientul și nu
consilierul este cel care prezintă argumentele pentru schimbare.
Abordarefundamentalaainterviului motivational
• Colaborare. Un parteneriat care onoreaza experientelesiasteptarile clientului; ofera o
atmosfera, care estemaimultdirectivadecatcoercitiva, spreschimbare.
• Evocare. Resursele Și Motivatia Pentru Schimbare se presupune ca rezida din client.
Motivatia Intrinseca pentru schimbare este intarita de stimularea propriilor percepții, scopuri
valori ale clientului.
• Autonomie. Consilierul Afirma dreptul si Capacitatea Clientului de autodirectionare
faciliteaza alegerea informata.
Abordare în oglinda, opusă interviului motivational
• Confruntare. Trecerea Peste Experientele și așteptările Clientului, impunand
conștientizarea acceptarea „realității”, pe care clientul nu o poate vedea sau nu o va admite.
• Educare. Se presupune ca lipsesc cunostintele cheie, insight-ulsi/sau abilitățile
necesare pentru ca schimbarea să apară.
Consilierulcautasaraspundaacestordeficiteprinoferireaexplicatiilornecesare.
• Autoritate. Consilierul ii spuneclientuluicetrebuiesafaca.

2. Principii generale in interviul motivational

Principiul 1 - Exprimarea Empatiei. Acceptarea Facilitează Schimbarea. O ascultare
reflexiva, adecvata, este fundamentala. Ambivalenta este normala.
1.1. Exprimarea Empatiei
Un stil de consiliere empatic și centrat pe client reprezintă una dintre caracteristicile
fundamentale și definitorii ale interviului motivational.
Ascoltare Reflexiva si empati adecvata, asa cum a fost descrise de Carl Rogers, este
considerată ca fiind fundamentul pe care se construiesteabilitateaterapeutica in interviul
motivational. Acest Stil de comunicare empatică este angajat de la începutul de-a lungul
procesului interviului motivational.
Atitudinea Subsumate Acestui Principiu al empatiei este denumită în mod adecvat „de
acceptare”. Prin intermediulunei ascultari reflexive adecvate, consilierul încearca
sainteleagasentimentelesi perspectivele clientului fara a judeca, criticasau învinovăți.
Este important sa notam aici ca acceptarea nu este aceeași cu acordul sau aprobarea. O
atitudine de acceptare nu opreste consilierul sa aiba puncte de vedere diferite de ale
pacientului si să exprime aceasta divergență. Atitudinea Esențială Este o ascultare
respectuoasă a persoanei cu dorinta de a înțelege punctele de vedere sau perspectivele
acesteia.
În mod paradoxal, acest tip de acceptare a persoanelorasa cum sunt, pare
aeliberapotentialul de schimbare, în timpce o neacceptareinsistenta tinde a imobiliza
procesul de schimbare. Din fericire, profetiile autoindeplinite functioneaza în ambele direcții.
Atitudinea de acceptaresi respect construieste o aliantaterapeutica de lucru sisustine
acceptarea de sine a clientului, care promovează, în continuare, schimbarea.
Un consilier empatic caută sa raspunda perspectivelor unei persoane cat mai pe înțelesul
acesteia, comprehensiv și (cel puțin în cadrul de lucru al persoanei) valid. Ambivalenta este,
mai degraba, acceptata ca partenormalaaexperienteiumane și a schimbării, decat ca
patologie sau o metoda de apărare dăunătoare.
Reticenta fata de schimbarea comportamentului problematic este un lucru previzibil în
context consultatiei tratamentului; altminteri, clientul s-ar fi schimbatinaintesaajunga in
acestpunct. Clientul nu este privit ca avand ceva patologic sau ca fiind incapabil. Mai
degraba, situatiapacientuluiesteinteleasa ca a unei persoane care s-a „blocat” prin procese
psihologice comprehensibile.
Principiul 2 - Creareadiscrepantei. Clientul Este Cel care trebuie sa prezinte argumentele
pentru schimbare. Schimbareaestemotivata de o
discrepantaperceputaintrecomportamentulprezentsiscopurisauvaloripersonaleimportante.
1.2. Dezvoltarea discrepantei
Obiectivul general al interviului motivational nu trebuiesa fie ca oamenii să se accepta sa
cum sunt sisaramana astfel. Interviul motivational nu pledeazapentruutilizareaascultarii
reflexive, doarpentru a urmaripacientiioricand se intampla ca aceștia „sa se rataceasca”.
Dimpotriva, o persoana care se prezinta, de exemplu, cu un obicei legat de consumul de
droguri, care ii pune în pericol sanatatea, poate fi ajutata schimbe acel comportament sau o
persoana diagnosticata cu boli de inima sau diabet, poate fi, de asemenea,
directionatasafacaschimbarisemnificative in comportament.
Intrebare Este, care este cel mai bun mod de a fi prezentata o realitate neplacuta, astfel
incat persoana sa o poată confrunta și sapoata realizaschimbarile necesare.
Aici, interviul motivational începe sa se indeparteze de consilierea clasică centrată pe client.
Interviul motivational este, în mod intentionat, directiv, orientat spre rezolvarea ambivalentei,
în scopul schimbării.
Interviul motivational este orientat, în mod specific, spre deblocarea persoanelor, spre a le
ajuta sa depaseasca ambivalenta, în vederea schimbării spre un comportament dezirabil.
Asadar, un al doileaprincipiu general al interviului motivational este creareasipotentarea, in
minteapacientului, a uneidiscrepanteintrecomportamentulprezentsiobiectivelesivalorilemai
ample ale acestuia.
In expunerea inițială a interviului motivational (Miller, 1983), discrepanța a fost descris
asemănător unei „disonante cognitive”, imprumutand un concept de la Festinger (1957).
Discrepanta poate fi provocata, de asemenea, plecand de la conștientizarea sine multumirea
fata de costurile comportamentului actual siprin avantajele percepute ale schimbării
comportamentale.
Atunci cand se observa ca un comportament este în conflict cu obiective personale
importante, este mult improbabil apare schimbarea.
Trebuiesaclarificamaicifaptul ca discrepanta, asa cum esteutilizattermenul in interviul
motivational, are legatura cu importanta schimbării. Daca decalajul comportamental este
foarte mare, poate scade motivatia, prin diminuarea încrederii. Cu cat este mai mare
prapastia, cu atat maimult scade increderea în capacitatea de a putea sari peste ea.
Multe Persoane, care ajung la consultatie, percep deja o discrepanță semnificativă între
ceea ce se intampla și ceea ce vor sa se intample. De asemenea, acestea sunt ambivalente,
prinse într-un conflict de apropiere evitare. Un obiectiv al interviului motivațional este de a
creadiscrepanta, de a o utiliza, crestesiamplifica pana cand depaseste inertia status
quo-ului.
Metodele Interviului motivational cauta, mai degraba, sa realizeze aceasta în interiorul
persoanei, decat sa se centreze, în principal, pe factori motivatori interni coercitivi.
Aceastapresupuneadesea identificareasiclarificareascopurilorsivalorilorproprii, care arputea
fi in conflict cu comportamentul. Atunci cand este realizat într-o forma adecvata, interviul
motivational schimba perceptiile persoanei (discrepanta) fara a crea sentimentul ca este
presata sau constransa.
Aceasta Abordare are ca rezultat prezentarea, de catre client, a motivelor pentru schimbare
și nu de către consilier. Deseori, persoanele sunt convinse mai mult de ceea ce spun ele
însele, decat de ceea ce le spun alte persoane. Atunci cand interviul motivational este
aplicat adecvat, pacientul, și nu terapeutul, este cel care exprima preocupările, motivele
pentru schimbare, autoeficacitatea intențiile de schimbare.
Principiul 3 - Rularearezistentei. Se evitaargumentareapentruschimbare. Rezistenta nu
primeste o opozitiedirecta. Noile perspective sunt sugerate, nu impuse.
Clientulestesursaprincipalapentru a gasiraspunsurisisolutii.
1.3. Rularearezistentei
Rezulta de aici ca cea mai puțin dezirabil situatie, din punct de vedere al evocării schimbării,
este atunci cand consilierul pledează pentru schimbare în timp ce clientul argumentează
împotriva acesteia. O astfel de argumentareeste contraproductiva. Nu doar ca persoana
ambivalenta este puțin probabil sa fie convinsa, dar argumentarea directapoatesa preseze
persoana in directie opusa, pe care aceasta este, astfel, făcută sa o apere.
Interviul motivational nu este o lupta, nici măcar un joc de sah; nu este vorba despre a
castiga sau a pierde. Persoana nu este un oponent, care trebuie pacalit sau învins. Totusi,
este utilă ilustrarea rulării rezistenței. Rezistenta, pe care o persoana o ofera, poate fi
intoarsa sau reformulata subtil, pentru a crea un nou avânt spre schimbare.
Consilierul nu impune puncte de vedere sau scopuri noi, ci persoana este invitatasaia în
considerare informațiile și i se oferă noi perspective. Este o abordare cu care este
dificilsaintri in conflict.
În interviul motivational, consilierul redirectioneaza, de asemenea, în mod frecvent o
intrebare sau o problema, persoanei care a adresat-o.
Se presupune ca persoana este capabila, are autonomia individuală, un puternic insight
siidei pentru solutiile de rezolvare a propriilor probleme. Rularea Rezistenței, apoi, include
implicarea activa a persoanei în procesul de rezolvare a problemelor.
Principiul 4 - Încurajarea auto-eficacitatii. Incredereauneipersoane, in posibilitatea de
schimbare, reprezinta un factor motivator important. Clientul Este Responsabil de alegerea
realizarea unei schimbări personale. Încrederea Consilierului în abilitatea unei persoane, de
a se schimba, devine o profetie auto-implinita.
1.4. Incurajarea auto-eficacitatii
Cel de-al patrulea principiu important al interviului motivational implica conceptul de
„autoeficacitate”, care se referă la credinta pe care o are o persoana cu privire la abilitatea
de a realiza o anumită sarcină. Autoeficacitatea Este un element cheie al motivației pentru
schimbare si un bun predictor al rezultatelor în tratament.
Un consilier poate urma primele trei principii menționate anterior, dezvoltand astfel percepția
persoanei ca are o problema importanta. În cazul în care clientul nu percepe, totuși, nicio
speranta sau posibilitate de schimbare, atunci nu va face niciun efort, iar planurile
consilierului au fost în zadar.
Totodată, propriile așteptări ale consilierului, cu privire la probabilitatea de recuperare a unei
persoane, pot avea un efect puternic asupra rezultatelor, actionand ca profetie auto-implinita
(Jones, 1977; Leake & King, 1977; Parker, Winstead & Willi, 1979). De aceea, un obiectiv
general al interviului motivational este de a crește încrederea clientului în capacitatea sa de
a face fata obstacolelorside a continua schimbarea.
Auto-eficacitatea este o alta fateta a responsabilității personale pentru schimbare. Afirma ca
o persoana este responsabila, pentru hotararea si directionareaproprieischimbari,
inseamnasa presupunem ca persoanapoatesafacaacestlucru. Persoana nu numai ca poate,
dar trebuie sa faca schimbarea, în sensul ca nimeni altcineva nu o poate face în locul ei.
Interviul motivational nu susține punctul de vedere conform caruia consilierul va schimba
clientul.
3. Rolul Consilierului în rezistență
În cadrul interviului motivational, consilierul răspunde în anumite moduri la discursul pentru
schimbare, pentru a-l intari, iar rezistentei pentru a o diminua, ambele în scopul rezolvarii
ambivalentei si promovarii discursului în favoarea schimbării. De aceea, recunoasterea
acestor doua tipuri de comportament al clientului este o abilitate importantă în interviul
motivational.
Atunci cand este vorba despre consultatii cu privire la comportament, raspunsurile de tip
advocacy sunt adesea contraproductive, iar centrarea trebuiesa fie pe construirea motivatiei
intrinseci a clientului, pentru schimbare.
Raspunsuri de tip advocacy, ale consilierului, care stimulează rezistența la schimbare
1. Argumentarea Pentru Schimbare.
Consilierulcautasaconvingaclientulsafacaschimbarea.
2. Asumarea Rolului Expertului. Consilierul Structureaza conversația într-un mod, prin
care comunica faptul ca „detine răspunsurile".
3. Criticarea, punerea într-o postura jenante sau învinovățirea. Intenția Consilierului
pare a fi de a soca sau contrazice clientul în schimbare, prin filtrarea emoțiilor negative cu
privire la status quo.
4. Etichetarea. Consilierul propune acceptarea unei anumite etichete sau diagnostic,
care sacaracterizezesausaexplicecomportamentulclientului.
5. A fi grabit. Credința Consilierului ca sunt necesare tactici clare, în forță, pentru a
reuși schimbarea.
6. A pretinde intaietate. Cand scopurile și perspectivele consilierului le depasesc pe
cele ale clientului. Chintesența Este Abordarea Paternalista de tip „Stiuca Este Mai bine
pentru tine”.
Din experiența in lucrul cu caii, Monty Roberts (Roberts, 1997) a observat paradoxul că
„dacă acționezi ca și cum ai avea doar cateva minute la dispozitie” poate dura o zi intreaga
ca sa faci o schimbare, în timp ce „cand actionezi ca și cum ai avea toata ziua la dispozitie”
poate dura doar cateva minute sa faci schimbarea. În consiliere, aceasta se intampla,
adesea, prin omiterea pregătirii clientului.

1. Aspecte introductive
Autorii Acestei Metode de comunicare au conceptualizat interviul motivational ca
derulandu-se în doua etape, cu scopuri intr-o oarecare masura diferite, dar suprapuse.
Etapa 1 implica construirea motivatiei intrinseci pentru schimbare.
Daca o persoana opreste de la baza curbei motivatiei, procesul poate fi resimtit ca fiind lung
și gradual, asemanator cu urcarea pas cu pas a unei pante, încălțat cu bocanci de schi. La
un moment dat, importanta atinge destul de mult un varf pentru începe discutați mai mult
despre strategii decât despre motive pentru schimbare.
Etapa 2 implica intarirea angajamentului pentru schimbare și dezvoltarea unui plan spre a fi
realizat.
Aceasta Este de obicei sarcina usoara, mai mult ca a schia coborand pe cealaltă parte a
unui versant, iar provocarea este asemănătoare cu evitarea hopurilor, copacilor și
prapastiilor la coborare.
Datoritafaptului ca scopul general al etapei I esterezolvareaambivalentei si construirea
motivatiei pentru schimbare, cantitatea de efort ce trebuie făcut de persoana va depinde de
punctul de plecare. Unele Persoane vin, deja, la consiliere, destul de convinse ca exista
motive suficiente pentru care sa realizeze o schimbare siramaneputin de facut în etapa 1.
Exceptia o constituie înțelegere clară a motivelor de schimbare, din perspectiva sa, insa,
dincolo de aceasta, nu exista niciun motiv pentru prelungirea etapei 1, dacă persoana este
pregatita sa „schieze”.
2. Importanta si incredere
In intelegerea ambivalentei unei persoane, este utilă cunoașterea perceptiilor acesteia cu
privire la importanta încredere.
Ambele Trebuie Abordate în etapa 1, deoarece ambele sunt componente ale motivației
intrinseci pentru schimbare. O metoda simpla, care poate fi utilizata, este o scala cu gradatie
de la 0 la 10 pentru fiecare dintre aceste dimensiuni. Uneoriadresam direct
intrebareautilizandaceastascala.

Nu este necesar sa aratati clientului scoala, deși ar putea fi util sa facem acest lucru. Este
suficient sa o descrieti în limbaj asemanator cu cel de mai sus.
Unii Prefera Sa nu utilizeze deloc scala, ci doar savorbeascadespreimportantasiincredere si
saobtina o semnificatieinformaladesprepozitia în care se afla persoana, în fiecare dintre
aceste doua dimensiuni. Oricumatiproceda, ideea este ca în final sa cunoasteti cat de
importantă este schimbarea în percepția clientului și cat de increzatoreste cu privire la
realizarea acestuia.

Observati ca cea de-a doua intrebareesteformulata la subjonctiv: Cat de increzator sunteti

ca ar putea face aceasta schimbare?
Aceasta Permite ca incredereasa fie, intr-o oarecare masura, detasata de importanta.
Clientulvapoate Oferi o estimare încrederii, fara a fi de acord că schimbarea este important
sa fie realizata.
Supra Simplificand pentru moment, presupuneti ca o persoana se poate gandi la fiecare
dintre aceste doua dimensiuni ca fiind fie crescute, fie scazute.
Aceasta permitepatruprofiluriposibile:
Grupul A: Importanța Scăzută, încredere scăzută
Aceste Persoane nu percep schimbarea ca fiind important as nici nu cred ca pot reusi în
realizareaacesteischimbari, dacaarincerca.
Grupul B: Importanța Scăzută, încredere crescută
Aceste Persoane au incredere ca ar putea realiza schimbarea, daca ar crede ca este
important sa o faca, dar nu sunt convinse că vor sa se schimbe.
Grupul C: Importanță Crescută, încredere scăzută
Aici Problema nu este în dispozitia de a se scimba, deoarece aceste persoane exprima
dorinta de a face acest lucru. Problemaesteincredereascazuta ca arputeareusi,
dacaarincerca.
Grupul D: Importanță Crescută, încredere crescută
Aceste Persoane Percep ca este important sa se schimbe și, de asemenea, cred ca pot
reusi.
Pentru grupurile A, B și C, se lucreaza în etapa 1.
Pentru A și B se lucreaza la importantă, deoarecepana cand persoana nu ajunge sa
perceapa schimbarea ca suficient de importantă, este putin probabil ca aceasta să apară.
Pentru grupul C, importanța perceput este deja prezentă. Este nevoie de auto-eficacitate, o
caleeficientapentru a continua schimbarea în care ei cred ca pot reusi. Este, de asemenea,
o sarcinapentru grupul A, undeatat importantă cat și increderea sunt scazute.
Realitatea Este Mai Complexă de atat. În loc sa se imparta in doua grupuri, cu niveluri
crescut si scazut, persoanelevariaza de-a lungul unui continuum pe fiecare dimensiune. Mai
mult, aceste doua scale se referă la aspectele motivationale legate de dorinta si abilitate, dar
nu și de a treia dimensiune, a pregatirii.
Asadar, etapa 1 poate implica fie lucrul cu importantă, fie cu increderea, fie cu ambele.
Atunci cand ambele sunt necesare, ordinea este flexibila. Arputea fi necesara maiintai
abordarea încrederii, inainte ca persoanasa se angajeze în discutarea problemelor legate de
importanta. Altii se vor lupta mai intai cu importanta si vor aborda problemele de incredere
mai tarziu.
Adesea, importanta si increderea sunt discutate fie simultan, fie
mergandinaintesiinapoiintreacesteadoua.
3. Cateva Capcane Inițiale care trebuie evitate
Capcană Întrebare Răspuns
La începutul unui proces de consiliere este usorsacaziintr-o conduita prin care consilierul
adresează întrebări, iar persoana oferă răspunsuri scurte. Aceasta Situatie Este similara cu
cea care apare atunci cand un medic realizeaza o evaluare generală cu privire la sanatate,
iar pacientul raspunde cu „Da” sau „Nu” la o astfel de evaluare lungă a potentialelor arii
problematice. Aceasta se poate intampla, in parte, ca urmare a nevoii consilierului de
informații specifice.
Poate fi, de asemenea, un raspuns la anxietate - fie a consilierului, care vreasamentina
controlul, fie a clientului, care se simte mai confortabil în rolul sau pasiv.
Intr-adevar, anxietatea consilierului poate fi asociata cu raspunsurimaiputin empatice și
poate favoriza formatul structurat de intrebare-raspuns. In aceasta capcana, consilierul
„expert” controlează sedinta prin adresarea frecventa de intrebari, în timp ce persoana abia
răspunde cu răspunsuri scurte.
Exemplu
INTERVIEVATORUL: Sunteti aici sa vorbiti desprefaptul ca pariati, nu-iasa?
CLIENTUL: Da, asa este.
INTERVIEVATORUL: Credeti ca pariati prea mult?
CLIENTUL: Probabil.
INTERVIEVATORUL: Care este jocul dvs. preferat?
CLIENTUL: Blackjack.
INTERVIEVATORUL: De obicei beti atunci cand pariati?
CLIENTUL: Da, de obicei sa fac.
INTERVIEVATORUL: Vi s-a intamplat vreodata intrat serios în datorii din cauza pariatului?
CLIENTUL: Odată Sau de doua ori da.
INTERVIEVATORUL: Cat de mult?
CLIENTUL: Odata a trebuit sa împrumut opt mii pentru a plati o datorie.
INTERVIEVATORUL: Sunteti casatorit?
CLIENTUL: Nu, sunt divortat.
INTERVIEVATORUL: De cat timp ati divorțat?
CLIENTUL: De doi ani.
Exista Mai Multe aspecte negative ale acestei conduite.
Mai intai, invataclientulsaofereraspunsuriscurte simple, comparativ cu elaborareanecesara in
interviul motivational.
În al doilea rand, implica subtil o interacțiune între un expert activ și un pacient pasiv: în
cazul în care adresezi suficiente intrebari, atunci vei avea răspunsurile. Deci, ofera o
oportunitate limitata unei persoane de a explora motivatia de a oferi discurs despre
schimbare.
Aceastacapcanaesterelativusor de evitat. Daca aveti nevoie de informatii concrete de la
inceput, recomanda sa solicitati clienților completeze un chestionar preconsiliere sa le
pastrati pe celelalte specifice pentru mai târziu. Aceasta Modalitate Va Salveaza de
inventarul de intrebari cu raspun scurt, întrebările deschise și metodele de ascultare
reflexiva, explicate în secțiunea urmatoare, sunt de asemenea foarte utile în evitarea acestei
capcane.
Exisasi o forma subtilaaacesteicapcane, care implica intrebariledeschise. Abordarea optima
este, de obicei, adresarea de întrebări deschise, pentru a raspunde la reacția clientului nu cu
o alta intrebare ci cu ascultare reflexiva.
Utilizarea Unor Serii de întrebări deschise, fara o ascultare reflexiva suficientă poate avea
efect similar celui al întrebărilor închise. Clientul Este Directionat Spre un rol pasiv de a
raspunde la intrebari. Ca ghidare clinică generală, evitatitrei întrebări consecutive.
Capcana partinirii
Din perspectiva interviului motivational,părtinirea este cea mai importantă capcană ce
trebuie evitata, fiind o capcană frecventa. Consilierii cad în aceasta capcana din bune intenții
și printr-o concepție particulara cu privire la procesele motivationale. În cazul în care
consilierul face miscari gresite de deschidere in acest sens, majoritatea clienților se vor juca
în continuare bucuroși cu acest pattern.
Cum are loc aceasta capcana? Scenariul Obisnuit este cel în care
consilierulrecitauneleinformatii care indica prezenta unei problemesiincepeprin a spune
clientului ca are o problema serioasă și prescrie un anumit curs al actiunii. Apoi clientul
exprima respingere fata de acesta, facand declaratii pe doua linii generale: „Problema nu
este chiar atat de grava" si „Chiar nu am nevoie sa ma schimb atat de mult”. Acest Răspuns
Este Destul de natural si de predictibil.
De obicei, persoanele intra în consiliere într-o stare de ambivalentă, simt două lucruri cu
privire la situatia lor actuala. O doresc si nu o doresc. Cred ca poatea trebui sa se schimbe
si sunt reticenți cu privire la renuntarea la conduită prezenta. Sunt in conflict. În cazul în care
consilierul argumentează pentru nadintrepartile conflictului, este normal pentru client să ia
partea celeilalte.
Exemplu
CLIENTUL: Cred ca cea mai presanta problema este pentru mine familia. Am 30 de ani
sidaca e sa am vreodată copii, acum este momentul.
INTERVIEVATORUL: Ceasul dvs. biologic nu sta.
C: Da, trebuie cu adevărat sa ma hotarasc în aceasta privinta.
I: Si acumvaintrebatidacavretisau nu saaveti o familie?
C: Cred ca dintotdeauna m-am gandit ca la un moment dat vei avea copii. Doar ca amandoi
a trebuit sa ne termina scoala, iar apoi am început sa muncim și dintr-o data am 34.
I: Desigur, acum femeile fac copii la vârste mai înaintate.
C: Dar nu este riscant?
I: Riscurile Cresc Intr-adevar, dar sunt incarelativ scazute si sunt disponibile teste prenatale
destul de bune.
C: Daca as ramane insarcinata apoi as afla ca a fost o greseala, nu stiu as face.
I: Există Mai Multe Opțiuni.
C: Stiu asta, dar vreau sa spun - cred ca nu sunt sigura dacă vreau cu adevărat sa imi incerc
norocul.
I: De ce nu?
C: Mai intai pentru ca este un angajament atat de lung. Dai 20 de ani din viața - chiar mai
mult, pentru ca rolul de parinte nu se termina niciodata.
I: Desigur, exista sianumite recompense. Este un tip de relatie foarte special pe care nu il pot
avea în alt mod, cu o alta fiinta umana.
C: Totusi, nu sunt sigura că vreau cu adevarat o astfel de relatie, cu doarunulsaudoicopii.
Sunt profesoara și ntr-un fel pot face mult mai mult bine pentru copii care nu sunt legate
pentru 20 de ani pentru a-i creste pe ai mei. Si este atat de scump sa cresticopii în zilele
noastre!
I: Si totusi exist sentimentul acela ca ai putea pierde ceva.
C: Oricum as pierced eva. Daca as avea proprii copii as pierde toate șansele pe care le-as fi
avut în timpul petrecut cu ei.
I: Dar un singur copil? Ce spuneti despre asta?
C: Nu cred ca este drept sa decizi pentru un copil sa fie singurul copil la parinti. Are nevoie
de un frate sau de o sora. Este o relatie speciala.
I: Ca si cea de a fi parinte.
C: Pai da si nu. De obicei nu petreci cea mai buna parte din viața crescand un frate.
I: Cred ca ceeacevreausa spun - sunt ingrijoratpentrufaptul ca dacalasaticeasul biologic sa o
iainainte, atiputearegreta cu adevaratmaitarziu.
C: Dar cred ca este mai bine decat opusul. Știu Parinti care regreta ca au copii. De obicei nu
spun acestlucru, darinauntrul lor se intreaba cum ar fi fost viețile lor daca nu ar fi avut copii.
Cred că și copiii simt acest lucru.
I: Sunt sigur ca uneori se intampla acestlucru,
darmajoritateaparintilorconsiderafoarterecompensator. Este adevarat ca a fi mama
tesolicitafoartemultsitotusiitioferacevafoarte special...
Acum luati în considerare acelasi client și scenariu, dar de data aceasta, oricare ar fi fost
motivul, consilierul învață celălalt mod inca de la început.
Exemplu
CLIENTUL: Cred ca cea mai presanta problema este pentru mine familia. Am peste 30 de
ani si dacavoiaveavreodatacopii, acumestemomentul.
INTERVIEVATORUL: Ceasuldvs. biologic nu sta.
C: Da. Chiar Trebuie Sa ma hotarasc în aceasta privinta.
I: Asadar, te întrebi cand vrei sau nu sa ai o familie.
C: Cred ca dintotdeauna m-am gandit ca voi avea copii la un moment dat. Cred ca amandoi
a trebuit sa ne terminam scoala apoi am început sa lucram si dintr-o data am 34 de ani.
I: Poate Devine un pic cam tarziu sa incepeti o familie.
C: Pai, nu stiu. Multe Persoane care sunt mai în varsta decat noi au copii. Este destul de
comună situația.
I: Nu spun ca nu este obișnuită. Cred ca am auzit ceva reticentă în vocea dvs.
C: Pai sigur ca sunt un pic reticenta. Este o schimbare majora în viața, dintotdeauna am
simtit ca voi avea copii la un moment dat, iaracel moment esteacum.
I: De ce? Ce va atrage în legatura cu avea o familie?
C: Este greu de spus - este mai mult un sentiment pe care il am. Crezi ca este bine sa ai
copii pentru ca atunci cand imbatranesti - cineva sa aiba grija de tine.
I: Desigur, aceasta nu se intampla intotdeauna.
C: Stiu. De asemenea este o experienta pe care nu doresc sa o pierd. În viața sunt lucruri
mai importante decat munca. Cred ca ar fi frumos sa fiu mama.
I: Ce alte avantaje vedeți?
C: Nu chiar avantage.
I: Nu este ca si cum ati avea copii pentruce aceati putea avea de la ei.
C. Corect! Este ceva legat de a face parte dintr-o viata noua, a face parte din viitor.
I: Sunadestul de romantic.
C: Pai cred ca asaeste! Stiu ca nu este totul o poezie, costa o avere si te deschizi. Iti ia
foarte mult timp sa cresti copii. Trebuie sa oferim mult.
I: Te costa foarte mult - nu doar banidarsitimp.
C: Si totusisimt ca merita...
Clientul Ar Putea Pleca de la prima dintre aceste doua exemple de sedinte inițiale
simțindu-se mai angajat sa nu aiba o familie.
În al doilea exemplu, discurs despre schimbare al aceleiași persoane, provocat de faptul ca
în acest caz consilier apară o parte, arputea conduce clientul in cealaltadirectie,
spreaalegesaaiba un copil.
Metodele Descrise în urmatoareasectiune referitoare la
Metodespecificediscursuluidespreschimbare- raspunsul la rezistenta - pot fi în mod special
utile în evitarea capcanei partinirii. În unele cazuri, vetidorisaevitatisaaparati una dintre parti.
In situatii în care o abordare mai directivă este adecvata, arta este de a evita ceastatentatie
de a va alia cu partea „buna” a argumentarii.
Capcanaexpertului
Un consilier entuziaști competent poate cădea, fără să vrea, în capcana expertului, lasand
impresia ca are toate răspunsurile. Ca sicapcanaintrebare- raspuns, celmai comunefecteste
saimpingapersoaneleintr-un rol pasiv, care este inconsistent cu scopurile de baza ale
interviului motivational.
O dorintasincera de aajuta poate conduce consilierul la incercarea de a „repara” situatia in
loculpersoanei, de a prescrieraspunsurisisolutiipentrurezolvareaproblemei. Desi exista un
moment adecvat pentru opinia expertului (vezi cresterea increderii de realizare a schimbării),
în etapa 1 centrarea este mai intai pe construirea motivatiei proprii a clientului. Aceasta Este
puțin probabil sa se intample în cazul în care clientul este plasat în rolul celui care primește
pasiv sfatul expertului.
În cadrul interviului motivational, în sens real, clientul este cel care este expertul. Nimeni nu
stie mai multe despre situația, valorile, scopurile, ingrijorarile abilitățile sale. Nimeni nu
esteintr-o pozitiemai buna pentruaanticipamodul în care este potrivit sa aibă loc schimbarea
în viața persoanei. Este o imagine destul de diferita de cea a unui pelerin care caută sa fie
iluminat la picioarele maestrului. În interviul motivational este vorba despre colaborare și nu
despre inoculare.
Capcana etichetarii
Consilieriisiclientii pot fi usorprinsi în cursa de problemaetichetei. Unii cred ca este extrem de
important ca un client sa accepte (chiar sa „admita”) eticheta consilierului. Din cauzafaptului
ca astfel de etichetepoarta, adesea, un anumitstigmat in minteapublicului, nu
estesurprinzatorfaptul ca persoanele cu o stima de sine rezonabila se opun.
Adesea, exista o dinamică subiacenta i într-o dezbatere despre etichetare. Poate fi o
luptapentruputere in care consilierulcautasaafirmecontrolulsiexperienta.
În cazul membrilor familiei, eticheta poate fi o comunicare de tip emitere judecăți de valoare.
Pentru Unele Persoane, chiar și o referire aparent inofensiva la „problema ta cu...” poate
provoca sentimente de disconfort sau de stanjenire. Pericolul, desigur, este ca lupta cu
etichetarea evocă disonanta, care coboara în partiniresiopreste progresul.
Daca problema etichetarii nu apare niciodată, nu este necesară o ridicati. Adeseori, totuși,
un client poate ridica aceasta problema, iar modul în care răspunzi poate fi destul de
important. Recomandăm o combinatie de reflectiesireformulare, doua tehnici care vor fi
discutate în urmatoareasectiune. Avem Aici un scurt exemplu, din nou din domeniul adictiei,
acolo unde aceasta problema este, adesea, mai des intensa. Aici Consilierul Trece rapid de
partea preocupărilor clientului oferă o reformulare.
Exemplu
CLIENTUL: Deci, vreti sa insinuati ca sunt dependent?
INTERVIEVATORUL: Nu, nu ma preocupă atât de mult etichetele. Dar se pare ca este o
preocupa pentru dvs.
C: Nu-mi place safiu numit dependent.
I: Atunci cand se intampla acest lucru, vretis arătați ca situația dvs. nu este chiar asa de
grava.
C: Exact! Nu spun ca nu am probleme...
I: Dar nu va place sa fii etichetat ca „avand o problema”. Pare preaasprupentrudvs.
C: Da, asaeste.
I: Se intampla destul de frecvent, asa cum va puteti imagina. Multora Dintre Persoanele cu
care vorbesc nu le place sa fie etichetate. Nu este nimic ciudat în legatura cu asta. Nici Mie
nu-mi place ca oamenii sa ma eticheteze.
C: Ma simt de parca as fi pus intr-o cutie.
I: Desigur. Sa va spun cum vad eu asta, iar apoi mergem mai departe. Pentru mine nu
conteaza cum numim o problema. Nu ma intereseaza daca o numim „dependenta” sau
„problema” sau „Rumpelstiltskin”. Nu trebuiesa o numimnicicum. Daca o eticheta este o
problema importantă pentru dvs., putem discuta despre asta, însă pentru mine nu este
importantă în mod special. Ce conteaza cu adevarat este sa înțeleg cum va afecteaza
consumul de cocainasicedoritisafaceti, dacadoritisafaceticeva, in legatura cu asta. Asta Este
Ceea Ce ma intereseaza.
Chiar în cazul în care consilierulevitaetichetareasipartinirea în ambivalentă clientului,
rezistenta poate apărea în cazul în care clientul și consilierul doresc sa se centreze pe
subiecte diferite.
Consilierul doreste adesea saidentificesisa insiste pe ceeace percepe a fi problema
clientului. Clientul, spredeosebire, poateaveapreocuparimaipresantesipoatesa nu
acordeimportantaplasata de consilier pe „problema” lui. De fapt, cel mai frecvent motiv
pentru interesul clinic în interviul motivational este situatia în care clientul percepe o
importantă mai mica pentru schimbare decât consilierul.
Primele Ședințe de intervenție psihologică pot fi cruciale, deoarece stabilesc tonul așteptările
pentru consiliere.
Actiunileconsilierului, chiarsiintr-o singurasedinta, pot avea o
influentaputernicaasupradiscursuluiuneipersoanedespreschimbare sirezultatele pe termen
lung.
De exemplu, raportul stabilit intre clinician si client, din cadrul primei sedinte fluenteaza de
asemenea probabilitatea ca persoana sa se intoarca la consiliere. Apoi, este important sa fie
adoptata abordarea adecvata, inca de la început si sa fie evitate capcanele care pot
compromite rapid progresul.

In celeceurmeaza ne centram pe interventiaclinicageneralaainterviului motivational și nu

facem referire la adaptări pentru contexte specifice sau abordări limitate în timp, cum ar fi
intervențiile scurte.

Exista cinci metode specifice, care pot fi utile incepand cu prima sedinta cu de-a lungul
procesului interviului motivational. Primele Patru, derivate din terapia centrată pe client,
sunt sumarizate prin acronimul IARR (Întrebări Deschise, Afirmare, Reflectare siRezumare),
iar a cincea este mai directivă și este specifica interviului motivational. Aceasta integrează
si ghideaza utilizarea celorlalte patru metode.
1. Intrebariledeschise
In timpul etapei inițiale interviului motivational, este important sa se stabileasca o atmosfera
de acceptare și încredere, în care clientii își vor explora preocupările. Aceasta Înseamna ca,
în acest stadiu, cea mai mare parte din timp clientul este cel care ar trebui sa vorbeasca.
Atunci cand sunt analizate sedintele cu practicieni abilități în interviul motivational, clientul
vorbește mult de jumatate din timpul de discutie. Primelepatrudintreacestecincimetodeinitiale
- IARR - sprijina direct obiectivul de aincurajadiscursulclientului.
Un element important în încurajarea clienților sa realizeze cea mai mare parte din discuție
este de a adresa întrebări deschise, adica intrebari care nu invita la răspunsuri scurte. Unele
intrebari-inchise, cu raspun scurt, pot fi necesare, în timpul etapei inițiale interviului
motivational, daraceste trebuiesa fie utilizate destul de rar.
Modul in care raspunzi la primeleafirmatii ale persoaneivainfluentaputernicceeace se
vaintamplamaitarziu. Interesulnostruaicieste cum saadresamintrebarideschisebune. Daca
stiidinaintesaudacasimti ca persoana are un subiectclardespre care savorbeasca, o
simpladeschidere a usiiartrebuisa fie suficienta.
Exemple
„Presupun, din faptul ca va aflați aici, ca exista cateva lucruri despre care doriți sa discutați.
Ce atidorisadiscutati?”
„Mi-ar Plăcea Sa Înțeleg cum vedeți lucrurile. Ce v-a adusaici?”
„Inteleg ca aveti unele preocupări cu privire la ______. Povestiti-mi despre ele.”
„Ați Spus la telefon ca ati avut niste probleme cu ____, si doritisa ____
„Vorbitidespreasta. Povestiti-mi. Ce-ar fi saincepeti cu inceputulsisacontinuatipana in
prezent.”
Adesea, distincția intreintrebariledeschisesiceleinchise, ar putea părea simpla, dar există si
complexitati. Caseta 1 contine un set de intrebari pe care le-ar putea adresa clinicianul. Cum
ati clasifica fiecare dintre întrebările de mai jos?
Caseta 1. Aceasta Este o intrebare deschisa sau inchisa?
1. Ce va place la faptul ca beti?
2. Undeaticrescut?
3. Nu este important pentru dvs. sau aveți un sens in viata?
4. Doriti sa va intoarceti pentru o vizita de evaluare?
5. Ce va aduce astazi aici?
6. Vreti saramaneti in aceasta relatie?
7. V-ați Gandit Vreodata la mers ca la o forma simpla de exercitiu?
8. Ce doriti sa faceti in legatura cu fumatul: sa renuntati, sa reduceți sau sa ramaneti la
fel?
9. În trecut, cum ați depasit un obstacol important in viața?
10. Care ați dori sa fie data stabilita pentru renuntare?
11. Care sunt consecintele diabetului pe termen lung care va preocupa cel mai mult?
12. Va pasa de sanatate dvs.?
13. Care sunt motivele cele mai importante pentru care doriți sa opriti injectarea?

14. Ați Încerca Acest Lucru o saptamana?

15. Aceasta Este o întrebare închisă sau deschisa?
Raspunsurile se gasesc la sfarsitul acestui ebook.
In discuția despre o problema centrala cu clienții ambivalenti, poate fi util fie sa puneți
intrebari din ambele aspecte ale balantei, fie sa puneți întrebări deschise relativ neutre. Unii
consilieri preferasaintrebe persoanele maiintaice le-a placut cu privire la comportamentul
(problema) prezenta apoi despre ce intra în lucrurile mai puțin plăcute.
Cateva Exemple de deschidere
- „Vorbiti-mi despre consumul dvs. de cocaina. Ce va place în legatura cu acesta?... [apoi,
mai tarziu:] Si care este cealaltă parte? Care sunt ingrijorarile dvs. în legatura cu consumul?”
- “Spuneti-mi ce ați observat cu privire la căsnicia dvs. de-a lungul anilor? Ce schimbări
observat și cum v-au afectat acestea?”
- “Inteleg ca sunteți aici ca sa vorbit despre jocul de noroc. Ajutati-ma sa vad întregul tablou.
Ce va place în legatura cu pariatul și care este partea nu chiar atat de buna?”
Recomandarea de aevitasaadresatimaimult de treiintrebari consecutive se aplica, de
asemenea, și întrebărilor deschise. Pattern-ul general in interviul motivational este de a
adresa o intrebare deschisa, stabilind subiectul explorării, iar apoi se continua cu ascultare
reflexiva la celelalte răspunsuri descrise ulterior. Aceste Întrebari sunt doar deschizatoare de
usi, oferind oportunitati pentru utilizarea celorlalte metode.
2. Ascultare Reflexiva
Ascultarea Reflexiva Este una dintre cele mai importante și dificile abilități solicitate pentru
interviul motivational. În concepțiile populare, ascultarea implica doar a tacea si a asculta ce
are de spus o persoana. Elementul Esențial în ascultarea reflexiva, totuși, este modul în
care răspunde consilierul la ce are de spus clientul.
Cheia Răspunsului Prin Ascultare Reflexiva este aceea ca ascultătorul „ghiceste” ceea ce
vrea sa spuna vorbitorul. Inainte ca o persoana sa vorbeasca, isistabileste un anumitinteles,
pe care urmeazasa il comunice. Acesta Este codat în cuvinte, adesea imperfect.
Ascultatorul Trebuie sa asculte cuvintele clar și apoi sa decodeze semnificația lor. Aceasta
Înseamna ca exista trei pași de-a lungul drumului în care comunicarea poate functionagresit:
codarea, ascultarea si decodarea.
Ascultatoru Reflexiv formulează o apreciere rezonabilă cu privire la semnificația celor auzite
și apoi da glas acestei aprecieri sub forma unei declaratii.
O declaratie? De ce nu o intrebare? La urma urmei ascultatorul nu este sigur ca aprecierea
este corecta. Motivul Este Foarte Practic: întrebările par a distanța oamenii de la
experimentare. Ei dauinapoisiincepsaintrebedacasimt cu
adevaratsaudacaartrebuisasimtaceeace au exprimat. Diferenta Este Subtilă Și nu oricine o
sesizează.
Luați in considerare diferenta de sunet intreurmatoarele reflectii:
„Va Simtiti Neplăcut?” „Vasimtitineplacut.”;
„Sunteți Supărat pe mama dvs.?” „Sunteți Supărat pe mama dvs.”
Diferenta este o inflexiune. Tonul Vocii Creste la sfarsitul unei intrebari, insa coboara usor la
sfarsitul unei declarații. Declarațiile de ascultare reflexiva ar trebui, de obicei, sa coboare in
tonalitate spre sfarsit. Sunt declaratii de intelegere.
Majoritatea Declarațiilor Poate Avea multiple înțelesuri. Cuvintele care exprimă emoții, cum
ar fi „depresiv” sau „anxios” pot avea înțelesuri foarte diferite pentru diferite persoane. Ce ar
putea însemna pentru o persoana a spune: „Mi-as fi dorit sa fiu mai sociabila”?
Pentru a oferi ascultare reflexiva, mai intai invatat sa gandesti reflexiv! Aceasta include o
constientizare continua ca ceeace crezi sau presupui ca vor sa spuna oamenii.
Ce ar putea însemna pentru o persoana a spune: „Mi-as fi dorit sa fiu mai sociabila”?
latacatevaposibilitati:
„Ma simt singura și as vrea sa am mai multi prieteni.”
„Devin foarte agitata atunci cand trebuie sa vorbesc cu persoane străine.”
„Artrebuisapetrecmaimulttimppentru a cunoasteoameni.”
„Mi-arplaceasafiu popular.”
„Nu pot sa ma gandesc la nimicsinicisa spun nimicatunci cand sunt cu oamenii.” „Oamenii
nu ma invita la petrecerile lor.”
Asculta Reflexiv inseamna a face acest proces mai conștient. Atunci cand auziti orice
discurs, considerați ce ar putea insemna și încercați sa ghiciti semnificația cea mai
probabilă.
Apoi, multe persoane se comporta ca si cum aceasta ar fi semnificația vor reacționa la
aceasta. Ascultareareflexivaestemaimult un mod de a verifica, decat de a presupune ca,
deja, stii ce a vrut sa spuna.
De asemenea, ascultarea reflexiva implica a face declaratii cu privire la faptul ca nu este un
obstacol ci, mai degrabă, o presupunere cu privire la cevreasaspunavorbitorul. Adesea,
subiectul acestei propozitii este pronumele „tu”.
lata, mai jos, un fragment exemplificator într-o sedinta de consiliere cu o persoana
ambivalentă cu consum problematic de alcool. În scopuri ilustrative, fiecare propozitie a
consilierului din acest fragment este o declaratie de ascultare reflexiva. În esenta, consilierul
face speculatii cu privire la următoarea propoziție a clientului, în loc sa fie doar un ecou al
ultimei. Aceasta Este o forma abilitata de reflectie pe care o numim „continuarea
intervenției”.
Exemplu
CLIENTUL: Mi-e teamă uneori ca s-ar putea sa beau prea mult pentru sanatatea mea.
INTERVIEVATORUL: Ati băut destul de mult.
C: Nu cred ca este vorba de chiar atat de mult. Pot sa beau mult fara sa simt.
I: Mai mult decat majoritatea persoanelor.
C: Da. Pot sa bag sub masa majoritatea persoanelor.
I: Si acesta este ceea ce va preocupa.
C: Pai, astasia modul in care ma simt. In dimineața următoare mă simt foarte rau. Mă simt
nervos si nu pot sa gandesc corect toata dimineața.
I: Si nu vi se pare in regula.
C: Nu, cred ca nu. Nu m-am gandit la asta prea mult, dar nu cred ca este bine sa fi mahmur
tot timpul. Si, uneori, am probleme cand vreau să-mi amintesc anumite lucruri.
I: Lucruri care se intampla în timp ce bei.
C: Si asta. Uneori am lakune de cateva ore.
I: Dar nu asta este ceea ce ati vrut sa spuneti cand v-ați referit la dificultatea de a va aduce
aminte lucruri.
C: Nu. Chiar Și Atunci cand nu beau, se pare ca uit mai des lucruri si nu gandesc corect
I: Si va intrebati daca are legatura cu faptul ca beti.
C: Nu știu ce altceva ar putea fi.
I: Nu au fost întotdeauna așa.
C: Nu, doar de cativa ani. Poate ca doar imbatranesc.
I: Poate fi doar ceea ce se intampla cu toată lumea atunci cand ajunge la 45 de ani.
C: Nu, probabil estefaptul ca beau. Nici nu dorm prea bine.
I: Poate ca va afectati sanatateasisomnulsicreierulprinfaptul ca beti atat de mult.
C: Atentie, nu sunt un betiv, nu am fost niciodată.
I: Nu sunteți chiar atat de rau. Totusi, sunteți îngrijorat.
C: Nu stiu cat de „ingrijorat”, dar cred că ma gandesc mai mult la asta.
I: Si vaintrebatidaca nu cumvaartrebuisafaceticevasi de aceeaativenitaici.
C: Cred ca da.
I: Nu suntetisigur.
C: Nu sunt sigur ce vreau sa fac in legatura cu asta.
I: Deci, daca am inteles bine pană acum, credeti ca ați băut prea multsi v-a afectat
sanatatea, darinca nu suntetisigurdacavretisaschimbatiacestlucru.
C: Nu are prea mult sens, nu-i asa?
I: Pot sainteleg ca va simtiticonfuz in acest moment.
Reflectia Abilitată Avansează Dincolo de ceea ce persoana tocmai a spus, deși nu face un
salt prea mare inainte.
Declarațiile de ascultare reflexiva pot fi destul de simple. Uneori simpla repetare a unui
cuvant sau doua va tine clientul in miscare. O reflectiemaisofisticatainlocuieste cu
cuvintenoiceeaceaoferitclientul sau face supozitii cu privire la semnificatiilenerostite.
Uneori, este, de asemenea, util sa reflectatimodul in care pare a se simte persoana, din
punct de vedere emotional, în timp ce vorbește. Reflectiile care, pursisimplu, repeta ceea ce
a spus persoana pot produce un efect mai lent; prin continuarea paragrafului se stimuleaza
de obicei procesul de explorare.
Intensitatea Reflecției Creste odata cu abilitatea consilierului. Uneori, consilierul poate
devine frustrat ca urmare ascultării reflexive, deoarece i se pare ca se invarte într-un cerc,
care nu duce niciunde. Problema Este de obicei insuficienta intensitate a reflectiei;
consilierul sta prea aproape de ceea ce clientul tocmai a spus – ca un ecou – iar conversatia
nu merge nicaieri.

Atunci cand utilizati o reflecție pentru a incuraja explorarea personala continua, care este
scopul mai extins al ascultarii reflexive, adesea este util sa subestimezi ușor ceeace a oferit
vorbitorul. Acest Lucru se intampla, în mod particular, atunci cand esteimplicat un continut
emotional. Exista o varietate bogată a limbajului pentru descrierea emoției. În orice emoție
specifica, cum ar fi furia, exista descriptori care variaza în intensitate.
Ca principiu general, dacă supraevaluez intensitatea unei emotii exprimate,
persoanavatindesanegesisa o minimalizeze, retragand declaratie initiala. Daca subevaluezi
usor intensitatea emotiei exprimate, totusi, este mai probabil ca persoana sa continue
explorarea sisavaspuna despre aceasta.
Atunci cand este reflectată emotia, luati un ton englezesc menit sa diminuez intensitatea:
Supraestimare
CLIENTUL: Nu imi place modul în care comenteaza despre felul cum îmi cresc copiii.
INTERVIEVATORUL: Ești Foarte Furioasă pe mama ta.
CLIENTUL: Nu, nu chiar furioasă. Totusi este mama mea.
Subestimare
CLIENTUL: Nu imi place modul în care comenteaza despre felul cum îmi cresc copiii.
INTERVIEVATORUL: Sunteti un pic deranjata de mama dvs.
CLIENTUL: Da, ma irita modul în care ma corectează ma critica tot timpul.
Reflectia nu este un proces pasiv. Poate fi destul de directiva. Consilierul decide ce trebuie
reflectati ce trebuie ignorat, pe ce sa pună accentul si ce sa diminueze ca importanta,
cecuvintesautilizezepentruaexprimasemnificatia.
In consecinta, reflectia poate fi utilizata pentru a reintari anumite aspecte in legatura cu ce a
spus persoana sau pentru a modifica ușor semnificația acesteia.
Odata ce ați Adresat întrebări deschise, replicati la răspunsurile clienților cu ascultare
reflexiva.
În interviul motivational, discurs despre schimbare este reflectat în mod preferential,
astfelincatpersoaneleisiauddeclaratiilecelputin de douaori. Recomandam ca declaratiile de
ascultare reflexiva să constituie o proportie substantiala din răspunsurile consilierului, in
timpul fazei inițiale a interviului motivational. Reflectia Este în mod special importanța după
intrebarile deschise.
Datoritafaptului ca adresarea de intrebarieste o abilitatemaiputinsolicitanta (pentruconsilier)
decatascultareaempatica, esteusorsacazi in capcanaintrebare-raspuns. Acesta Ar Putea
Revoca mai mult rezistenta, decat discurs despre schimbare. In consecinta, amintiti-va sa
urmati o intrebare cu ascultare reflexiva, în loc de inca o intrebare.

Consilierii abilitati în interviul motivational ofera doua pana la trei reflecții, în medie, per
intrebare adresata, si aproape jumătate din toate răspunsurile lor sunt reflecții. În realitate,
insa, în cadrul sedintelor obișnuite de consiliere, din contra, observam ca întrebările pasesc
adesea ca număr reflectiile, intr-un raport de 10 la 1, iar reflectiile constituie o proporție
relativ mica din totalitatea răspunsurilor.
3. Afirmarea
Afirmarea Directă și sprijinirea clientului, în timpul procesului de consiliere, este un alt mod
de a construi raportul si de a reintra explorarea deschisa. Aceasta Poate fi realizata sub
forma de complimente sau declarații de apreciere înțelegere. Procesul de ascultare reflexiva
poate fi destul de afirmativ în sine, insasi afirmațiile corecte isi au locul lor in consiliere,
Exemple
„Multumescpentrufaptul ca ativenit la timpastazi.”
„Apreciezfaptul ca atifacut un pas destul de mare venindastaziaici.”
„Sunteticlar o persoana plina de resurse, safaceti fata atator dificultăți, atat de mult timp.”
„Aceasta Este o sugestie buna.”
„Trebuie sa spun, daca eram în locul dvs., mi-ar fi fost greu sa depășesc atat de mult stres.”
„Se pare ca sunteti o persoana destul de spirituală cu o vointa puternica într-un fel."
„Va place sa va simtiti bine cu alte persoane sa le faceți sa rada.”
„Mi-a facut placere sa stau de vorba cu dvs. astăzi sa va cunosc un pic.”
Ca în cazul mai multor aspecte ale conversatiei, normele variaza de la o cultura sau
subcultura la alta.
Aceleași Probleme sunt intalnite si în formarea asertivitatii. Ideea Fundamentala a
ASertivitatii Este echilibrul - a gasi teren de mijloc intre răspunsuri pasive și cele agresive -
dar exista o variatie larga intre ceea ce constituie un raspuns asertiv versus unul agresiv in
funcție de caracteristicile socio-culturale, astfel incat continutul este adaptat la aceste norme.
În mod similar, nivelul frecventa adecvate de afirmare, in cadrul intervenției psihologice, va
varia in functie de contextul social și cultural. Aceasta Înseamnă Sa se acorde atenție sa se
afirme, în mod adecvat, punctele tari și eforturile clientului.
4. Sumarizarea
Cea de-a patra metoda IARR utilizata la începutul pe parcursul interviului motivațional
este rezumarea (sumarizarea). Declaratii de rezumat pot fi utilizate pentru a crea o legatura
intre și pentru a intari ideile care au fost discutate.
Atunci cand provocati discursul despre schimbare al unei persoane, este bine sa faceti
periodic un rezumat.
Exemplu
„Deci, acest atac de inima v-a facut sa va simtiti destul de vulnerabil. De fapt, nu
decesulvasperie. Ceea ce va sperie este a fi doar pe jumătate viu - a trăi cu dizabilitatisau a
fi o povara pentru familiadvs. In ceeaceprivestelucrurilepentru care vretisatraiti, ati
mentionatfaptul ca vretisavavedeticopiii cum crescsisacontinuatisarealizatimunca pe care
atiinceput-o. Este un lucru destul de important pentru dvs., deși poate nu cu intensitatea cu
care a lucrat înainte. Ce altceva?”
Astfel de rezumate periodice intaresc ceea ce s-a spus, arata ca ați ascultat atent și
pregatesc clientul pentru a elabora în continuare. De asemenea, permit persoanei să asculte
propriul discurs pentru a treia oară.
În interviul motivational sunt utile cel puțin trei tipuri de rezumate.
Primul Dintre Acestea, rezumatul de colectare, pe care tocmai l-am ilustrat, este oferit în
timpul procesului de explorare, mai ales atunci cand am auzit mai multe teme de discurs
despre schimbare. Este ca si cum ai adunafloriuna cate unasiapoi le-ai oferipersoaneiintr-un
mic buchet. Rezumatele de colectare sunt de obicei scurte -
doarcatevapropozitiisiartrebuimaidegraba sa continue decatsaintrerupaavantulpersoanei.
Este util sa le incheiati cu „Ce altceva?” sau o alta invitație de continuare.
Rezumatele de legatura unesc ceea ce tocmai a spus o persoana cu materialul oferit
înainte, probabil într-o ședința anterioară. Granița dintre rezumatele de colectare si cele de
legaturaeste una gri, insa scopul lor este oarecumdiferit.
Rezumatele de legatura au ca scop încurajarea clientului pentru a reflecta la relatiadintre
doua sau mai multe teme discutate anterior. Rezumatele de legatura pot fi utile, în mod
special, în clarificarea ambivalentei persoanei. Experienta interna, tipicaaambivalenteieste
de a ezitainaintesiinapoi intre a te gandi la motivele pentru schimbare și motivele de a
ramane la fel. Un rezumat de legaturaeste o modalitate de a
permiteuneipersoanesaexaminezesimultanelementelepozitivesi negative,
constientizandfaptul ca ambele sunt prezente.
Atunci cand este reflectată ambivalenta, utilizati mai mult „si” decat „dar” pentru a lega
componentele discrepanțe, care au efectul de accentua prezența simultană a acestora.
Conjunctiile „totuși” și „dar” au o funcție diferită. Ele Funcționează ca radiere, tinzand sa
înmoaie si sadez accentueze ceeace a funcționat înainte, sa determine confuzie în procesul
du-te vino al gandirii ambivalente, de a merge inaintesi de retragere din ambivalenta.
Pot fi utile, de asemenea, si altefraze de legatura, cum ar fi: „pe de o parte... și pe de alta” și
„în același timp”:
„Este ca și cum ati fi inclinat in doua direcții diferite. Pe de o parte, sunteți într-o oarecare
masura preocupat cu privire la posibilele efecte pe termen lung ale diabetului dvs., daca nu
gestionati bine nivelul acestuia - orbire, amputare, lucruri ca acestea. Lucruri Supărătoare.
Vizita la Unitatea de Primiri Urgențe, de acum catva timp, v-a speriat, și realizati ca, daca nu
v-ar fi găsit cineva, copii dvs. ar fi ramas fara tata. Pe de alta parte, sunteți tanar si va simtiti
destul de sanatos, în cea mai mare parte din timp.Va place sa mancaticeeacevreti,
iarconsecintele pe termen lung par destul de îndepărtate. Suntetipreocupatsi in acelasitimp
nu suntetipreocupat.”

În sfarsit, exista un rezumat de tranzitie, care marcheazasianunta o schimbare de la o

focalizare la alta. Un astfel de rezumate poate fi utilizat ca inchizator al unei ședințe. La
sfarsitul primei ședințe, în particular, este util sa se ofere un rezumat tranzitional substanțial,
punand impreuna ceeace a reiesit până atunci. Tineti Minte ca prin oferirea unor astfel de
rezumate, hotarari ceea ce trebuie inclus și accentuat. Atunci cand introduceti un rezumat de
tranziție poate fi de ajutor in utilizarea unei declarații de prefață, care anunța în mod formal
ceea ce va urma.
Exemplu de rezumat de tranzitie, la sfarsitul unei prime sedinte, completat cu declaratia de
prefața
„Timpul nostru s-a scurs si as dori sa incerc sa adun ceea ce atins puspana acum, astfel
incat sa putem vedea unde suntem și incotro ne indreptam. Va rog sami spuneti daca omit
ceva important din ce am discutat. Ați Venit Pentru ca soțul dvs. este preocupat cu privire la
consumul dvs. de alcoolsifumatul de marihuana. Daca nu v-ar fi impins, probabil ca nu ati fi
venitchiaracum, daratifostfoartedeschis in explorarea acestei situații și apreciez acest lucru.
V-am întrebat despre problemele din viața dvs. credeti ca ar putea fi relaționale cu alcool și
marihuana, mentionand mai multe. V-atisimtitdestul de deprimatsiobositsi, asa cum am
discutat, alcoolul are efect depresiv. Ați Spus ca aveti probleme de concentrare și ca va
simtiti ca si cum nu ati fi motivat sa faceți nimic in viata. Din nou, credeti ca are legatura cu
faptul ca beti si fumati, desi credeti ca nu esteintreaga imagine. Respingetifaptul ca sotuldvs.
v-a trimisaicisinguraintr-un fel, deoarece credeți ca are siel o parte in aceste probleme.
Testele pe care le-ați completat indica faptul ca ați dezvoltat o dependență destul de
semnificativa de alcool într-o masura mai mica, de marihuana și realizati ca este vorba
despre ceva care ar putea continua sa creasca ca nu luatimasuri în acestsens.Atunci cand
atifostarestataacumdoi ani, testul de alcoolemie arătat peste 0,20 ceea ce înseamnă un grad
destul de mare de intoxicatie, deși nu vasimteati prea beata. Am vorbit despre modul în care
acest tip de tolerante este, in sine, un factor de risc. Ati fost, de asemenea, preocupata de
faptul ca nu sunteti mama care vreti sa fiti, in parte din cauza băuturii și a fumatului și nu
vreti să vedeți copiii crescând cu probleme legate de droguri. Doctorul v-a spus ca
problemele de stomac sunt, probabil, cauzate sauce puțin agravate de consumul de alcool.
In același timp, v-a placut alcoolul marihuana deoarece le utilizati pentru a va relaxa pentru a
va distrage de la stresul familial puternic. Nu sunteti sigura cum ati putea face fata vietii, fara
sa beti si sa fumati, astfel incat nu sunteți sigur acest afaceri în acest moment. Pana aici
este un rezumat corect? Am omis ceva?”
Rezumatul de tranziție este o buna modalitate care duce spre final prima sedinta. Observati
tonul colaborativ, permitand clientilor sa adauge sau să corecteze rezumatul dvs. O forma
ceva mai scurtă a celeiasi declaratii poate fi utilizata la începutul ședinței următoare,
construind pe baza progresului realizat anterior.
5. Stimularea Discursului Despre Schimbare
Asa cum am discutat in sectiuneadespre Facilitarea Interventie Psihologice, discursul despre
schimbare se imparte in patru categorii generale.
Prima implica recunoasterea dezavantajelor situației curente a status quo - ului:

Recunoașterea Dezavantajelor status quo

• „Imidau Seama ca este o problema mai mare decat credeam.”
• „Nu m-am gandit cu adevărat atat de multi înainte ca acesta sa-mi afecteze familia.”
„Este o problema serioasa!”
• „Poate ca mi-am asumat riscuri prostești.”
• „Pot sai dau seama ca, pe termen lung, ma vaafectagrav, daca nu iau o decizie."
• Cealalta fata a monedei este discursul despreschimbare, care reflecta potențiale
avantaje ale schimbării.
Recunoașterea Avantajelor Schimbării
• „Un lucrueste ca as aveamultmaimulttimpsiarajuta, de asemenea, din punct de
vedere financiar.”
• „Le-ar Placea Baietilor Mei. Tot timpul stau pe capul meu sa renunt.”
• „Probabil m-as simtimult mai bine.”
• „Cel Puțin m-ar lasa tribunalul în pace.”
• „Probabil as fi pe-aproape pentru a ma bucura de nepotii mei cum cresc.”
Discursul Despre Schimbare Poate Exprima, de asemenea, optimism cu privire la
schimbare. Astfel de declarații reflecta autoeficacitatea de a face diferenta in aria
problematica:

Exprimarea Optimismului cu privire la schimbare

• „Cred ca as putea face acest lucru, daca ma hotarasc.”
• „Chiar sunt o persoana incapatanata. Daca-mi pun ceva în minte, nu ma las pana nu
rezolv.”
• „Am renuntat la fumat acum cativa ani. A fostgreusi a fost nevoie de cateva incercari,
dar am reusit.”
Cel de-al patrulea tip de discurs despre schimbare este intentia
saudeterminareadirectasauimplicita de schimbare:

Exprimarea Intenției de schimbare

• „Cred ca este momentul sa ma gandesc sa renunt.”
• „Cu siguranta nu vreausacontinuisamerg pe drumul pe care am fost.”
• „Trebuiesa fac ceva.”
• „Asta nu este ceeace vreau pentru familia mea. Ce pot sa fac?”
• „Nu stiu cum voi face asta, dar am stat peste aceasta problema.”
Cele patru tipuri de declarații cuprind dimensiunile cognitive, emotional și comportamentale
ale angajamentului în schimbare. Din perspectiva interviului motivational, fiecare
declarație de acest tip inclina balanta un pic mai mult în direcția schimbării.
Raspunsuri la caseta 1
1. intrebaredeschisa.
2. intrebareinchisa, prinfaptul ca solicita o anumitainformatiespecifica. O
intrebaredeschisa (in forma imperativa) ar fi „Povestiti-mi despreaniicopilariei”.
3. intrebareinchisa, prinfaptul ca este o structuraretoricaceimplica un raspuns „Da” sau
„Nu”. O forma deschisaar fi „Ce da sensvietiidvs.?”
4. intrebareinchisa, cu raspuns „Da” sau „Nu”. O forma deschisaar fi „Ce
parereavetidesprepropunerea de a revenipentru o vizita de evaluare?”
5. intrebaredeschisa.
6. intrebareinchisa, cu raspuns „Da” sau „Nu”. O forma deschisaar fi „Care
arfilucrurilebunesilucrurilemaiputinbune din aceastarelatie?”
7. Sfatascunsintr-o intrebareinchisa, pentru care raspunsul exact este „Da” sau „Nu”. O
versiunedeschisaar fi „in cazul in care hotaratisafacetimaimulteexercitii, ce tip de exercitii
v-artentacelmaimultsauar fi celemaiacceptabilepentrudvs.?”
8. intrebareinchisa. Lasa optiuni multi-alegere la sfarsitsidevine o intrebaredeschisa.
9. intrebaredeschisa.
10. intrebareinchisa, solicita o anumitainformatiespecifica - o data.
11. intrebaredeschisa.
12. intrebareretoricainchisa. O forma deschisaar fi „în cefeleste important pentrudvs.
saaveti o sanatate buna?”
13. intrebaredeschisa.
14. intrebare inchisa cu raspuns „Da” sau „Nu”.
15. întrebare închisă, două opțiuni.
1. Adresarea de întrebări evocatoare
Ceamai Simpla siceamaidirectaabordareeste de a solicita persoanei astfel de declaratii.
Intrebariledeschise pot fi utilizatepentru aexploraperceptiilesipreocuparileclientului. Nu
intrebaticlientuldacaeste preocupat, presupuneti ca se simte ambivalent și ca are astfel de
preocupari.
Cateva Intrebari pentru aevocafiecaredintrecelepatrucategorii de discursdespreschimbare
sunt sugerate mai jos.Observati ca acestea sunt toate întrebări deschise. Asa cum am
discutat anterior, procesul necesita mai mult decat adresarea unor astfel de intrebari. Sunt
procese specifice de a reflecta și reintari discursul despre schimbare oferit de persoana.
Exemple de intrebarideschisepentruevocareadiscursuluidespreschimbare
1. Dezavantaje ale status quo
• Ce va preocupa in legatura cu situația prezentă?
• Ce va face sa credeti ca trebuie faceți ceva in legatura cu tensiunea arteriala?
• Ce dificultăți sau situatii neprevazute ați avut în legatura cu consumul de droguri? În
legatura cu consumul de alcool, ce motive de preocuparea avea dvs. sau alte persoane?
• In ce fel vapreocupaacestlucru?
• Cum v-a oprit aceasta sa faceti ce vreti în viața?
• Ce credeti că se va intampla, daca nu schimba nimic?
2. Avantaje ale schimbării
• Cum ați vrea sa difere lucrurile?
• Care ar fi lucrurile bune în ceea ce privește scăderea în greutate?
• Cum v-ar plăcea sa fie viața dvs. peste cinci ani?
• Daca a-ti putea face aceasta schimbare imediat, printr-o minune, cum s-ar
îmbunătăți lucrurile?
• Faptul ca sunteti aiciarata ca cel puțin o parte din dvs. crede ca este momentul sa
faceți ceva. Care sunt motivele principale pe care le vedeți pentru a face o schimbare? Care
ar fi avantajele realizării unei schimbări?
• Care ar fi avantajele acestei schimbări?
3. Optimism cu privire la schimbare
• Ce va face sacredeti ca dacaatidecissafaceti o schimbare o vetiputearealiza?
• Ce vaincurajeazasacredeti ca vaputetischimbadacavreti?
• Ce credeti ca ar merge pentru dvs. dacă hotarati sa va schimbați?
• Cand vi s-a mai intamplat sa faceti o schimbare la fel de semnificativa ca aceasta
de-a lungul vieții? Cum ati realizat-o?
• Cat de increzator sunteți ca puteti face aceasta schimbare?
• Ce puncte tari aveti, care sa va ajute sa reușiți?
• Cine v-ar putea oferiajutor util pentru a face aceastaschimbare?
4. Intenția de schimbare
• Ce credetidesprepariat in acest moment?
• Observ ca va simtitiblocat in acest moment. Ce va trebui sa se schimbe?
• Ce credeti ca ati putea face?
• Cat de important aesteaceastapentrudvs.? Cat de multvretisafacetiasta?
• Ce ati fi dispussaincercati?
• Dintreoptiunile pe care le-atimentionat, care vi se pare ca este cea mai potrivită
pentru dvs.?
• Nu va mai ganditi la „cum” în momentul asta, ganditi-va „ce” vreți sa se intample?
• Deci, ceintentionatisafaceti?
2. Utilizarea Scalei de importanta
Riglele descrise anterior, în cadrul acestui curs, pot fi utilizate pentru a stimula discursul
despre schimbare. Metoda Obisnuieste de a obține o cotare din partea clientului, in funcție
de importanta si apoisaadresam doua intrebari:
• „De ce ești la ___ și nu la zero?”
• „Ce ar presupune din partea ta sa treci de la ___ la [un număr mai mare]?”
Este foarte probabil că raspunsurile la aceste intrebari sa fie discurs despre schimbare. Este
bine sa fiți atenți sa nu puneți întrebarea
• „De ce ești la _____ si nu la 10?”
deoarece raspunsul la aceasta intrebare înseamnă o argumentare impotriva schimbării.
3. Explorarea Balantei Decizionale
Asa cum am menționat mai devreme, poate fi util safaceticlientiisadiscute atat aspectele
pozitive cat și pe cele negative ale comportamentului prezent, ale status quo.
Aceasta are avantajul de a face oamenii sa vorbeasca, sa se simtă confortabil și, de
asemenea, de a clarifica ambele parti ale ambivalentei. Adesea,
simplaintrebaredespreunadintre parti o vastimula pe cealalta.
Poate fi utila completarea unei fise a balantei decizionale, ca cea ilustrată in Sectiunea 2,
pentru a permite persoanei sa vada simultan argumentele pro și contra - o imagine direct
ambivalentei.
4. Elaborarea
Odată a fost identificat un motiv pentru schimbare, tendința consilierului este, adesea, de a
avansa pentru a găsi altele. Poate fi destul de util, totusi, ca persoana sa elaboreze pe baza
subiectului înainte de a avansa. În primul rand, este un mod de a stimula discursul ulterior
de schimbare și, în al doilea rand, ajuta la întărirea temei motivationale.
Existacateva moduri de a provocaelaborarea, odataceaaparutmotivulpentruschimbare.
Acestea Includ:
• A solicita clarificatiOn cefel? Cat de mult? Cand?”
• A solicita un anumit exemplu.
• A solicita o descriere a ultimeidati cand aaparut.
• A intreba „Și mai ce?” , în cadrul subiectului de schimbare.
Exemplu
CLIENTUL: Un exemplu evident în care aceasta este o problema pentru mine, sunt banii.
INTERVIEVATORUL: În ce fel este o preocupare pentru dvs.?
C: Pai, tocmai am cheltuit foarte multi bani pe pariuri și nu imi platesc întotdeauna taxele.
I: Povestiți-mi despre ultima data cand s-a intamplat asta.
C: Chiar Săptămâna Trecută am pariat aproape 600$. Am început prin a pune o limita, dar
apoi am pierdut acea sumă și am hotarat sa incerc sa-i recastig.
I: De-a lungul timpului se aduna.
C: Asa as spune. Am pierdut aproape 30.000$ în ultimele 6 luni.
I: Si este mult pentru dvs.
C: Nu avem atât de multi bani.
I: Cat de mult va preocupa aceasta problema cu banii?
C: Devine din ce în ce mai mult o problema serioasa îmi fac griji pentru astatottimpul. Am
avut oameni care au venit la usamea, care au sunat, care au trimis scrisori de amenințare.
Trebuie sa fac ceva.
I: Si cum vaafecteazafaptul ca pierdetiatat de mult?
C: Nimeni nu-mi mai da pe credit, cu excepția cazinourilor. Sotul meu a observat, în sfarsit,
toti banii pe care i-am retras si abia vorbește cu mine.
I: Ce altceva?
C: Este ingrijorat cu privire la contul de pensionare, bineinteles. Si nu pot sacumpar lucrurile
pe care le doresc.
I: Cum arfi ...
C: Zilele Trecute am vazut o rochie draguta, marimea mea, și nu mi-am putut-o permite.
Cartile mele de credit au fost toate anulate. Apoi, ma enervez si fac lucruri stupide.
I: Cum arfi?
La începutul interviului motivational, dacă exista discurs despre schimbare care poate fi
elaborat, poate fi util sa solicitati persoanei descrie o zi obisnuita din viața sa.
Aceasta Ofera Posibilitatea de a intreba mai in detalii despre pattern-urile de comportament
schimbările de dispozitie, de exemplu, iar ariile de preocupare decurg, de obicei, în mod
natural din astfel de discutii.
5. Intrebaridespre extreme
Atunci cand pare a exista o dorinta redusă pentru schimbare, în prezent, un alt mod de a
stimula discursul despre schimbare este a solicita persoanelor descrie extreme preocupărilor
proprii, pentru a imagina extremele negative ale consecintelor, care ar putea rezulta:
• „Ce va preocupa cel mai mult, pe termen lung, in legatura cu tensiunea crescută?”
• „Presupunand ca veti continua ca până acum, farasavaschimbati. Care credeti ca
sunt cele mai grave lucruri care vi s-ar putea intampla?”
• „Cat de multe stitidespre ce s-ar putea intampla, în cazul în care consumați alcool în
timpul sarcinii, chiar dacă nu credeți ca vi s-ar putea intampla dvs.?”

La cealalta extrema, poate fi util sa va imaginati cele mai bune consecințe, care
arputeaurma, în cazul în care este realizata schimbarea:
• „Care ar putea fi cele mai bune rezultate, pe care vi le putem imagina cand realizati o
schimbare?”
• „Dacă atireusi cu successarealizatischimbarile, cum ar diferit lucrurile?”
6. A priviinapoi
Uneori, este util, in provocareadiscursuluidespreschimbare,
safaceticlientulsaisiaminteascaperioadadinainte ca problemasaapara și
sacomparatiaceaperioada cu situatiaprezenta:
• „Vaamintiti o perioada în care lucrurilemergeau bine pentrudvs.? Ce s-a schimbat?”
• „Cum eraulucrurileinaintesaincepetisaconsumatidroguri? Cum eratiatunci?”
„Povestiti-mi cum v-atiintalnitsice v-a atrasatunci. Cum era?”
• „Care sunt diferenteleintre George acum 10 ani și George de astazi?”
• „Cum v-a schimbatdurerea ca persoanasau cum v-a
afectatdezvoltareasauavansarea?”
Privindspretrecut aminteste, uneori, de perioade de dinainte ca problemelesaapara si
poatesublinia, atatdiscrepanta fata de situatiaprezenta, cat siposibilitatea ca viatasa fie mai
buna.
Daca privindinapoirealizeaza o descriere a uneiperioade, în care problemeleeraumai grave,
putetiexplora ce s-a intamplat, pentru a se produce o imbunatatirepana în prezent.
7. A priviinainte
O altaabordarepentruprovocareadiscursuluipentruschimbareeste
aajutapersoanelesaisiimagineze un viitorschimbat.
Aicisolicitaticlientuluisavaspuna cum arputea fi dupa o schimbare:
• „Daca decidetisafaceti o schimbare, cesperatisa fie diferit în viitor?”
• „Cum ativreasadevinalucrurilepeste 10 ani?”
• „Am observat că vasimtitidestul de frustratacum. Cum ativreasadiferelucrurile?”

În mod similar, putetiinvitaclientul sapriveascainainte, în timp, sisaanticipeze cum vor fi

lucrurile, în cazul în care nu sunt realizateschimbarile:
• „Presupunand ca nu facetinicioschimbaresiveti continua ca panaacum. Cum credeti
că va fi viatadvs. pestezece ani de acuminainte?”
• ,Avand in vedereceeace s-a intamplatpanaacum, cecredeti ca se
vaintamplapestecinci ani, daca nu facetinicioschimbare?”
Exista o oarecare suprapunereaici cu chestionareaextremelor. Totusi, în metoda a
priviinainte solicitati fie evaluarearealista a persoanei cu privire la un viitorneschimbat, fie
sperantelerealistepentru un viitorschimbat.
8. Explorareascopurilorsivalorilor
O altaabordareeste a solicitaclientuluisavaspuna care sunt celemaiimportantelucruri din
viatasa. În definitiv, nimeni nu este cu adevarat „nemotivat”. Prioritatileclientilor pot fi destul
de diferite de cele ale consilierului, insa fiecarepersoana are scopurisivalori. Explorand care
sunt acestea, sunt oferitecateva elemente de referinta fata de care sa fie comparat status
quo -ul.
Aceastametoda se poatesuprapunedestul de frumos cu procesul de a priviinainte.

Care sunt scopurilesivalorilecelemai de pret ale persoanei?

Din perspectivainterviului motivational, scopulacesteiexplorari este de a descopericai, în
care comportamentulprezenteste în dezacord cu sau compromitevalorisiscopuri importante
pentru persoana.
Atunci cand sunt definite valorile și scopurile cele mai importante sau centrale ale persoanei,
puteți întreba cum se potriveste problema pe care o discutați acest tablou. Aici, punctul
central este de aexplorasidezvoltasubiecte de discrepanta,
intreacestescopurisauvaloriimportantesicomportamentulcurent al clientului.

A. Atunci cand interviul motivational este directiv

1. Elaborarea Discursului Despre Schimbare
Daca o persoana va continua sa exploreze discursuldespreschimbare sau daca se va
indeparta de acesta, depinde de modul în care raspundeti. Atunci cand un client
verbalizeaza o declaratie de schimbare, chiarsi ca o tentativa, raspundeti cu un anumit
interes, atat nonverbal, cat siprin a solicita elaborare verbala.
Odata ce a început procesul, incurajarea de a continua este adesea eficienta. Forma
generala aici este:
• „Ce altceva?”; „În ce fel?”; „Dati-mi un exemplu”.
• „Cand a fost ultima data cand s-a intamplat?”; „Ce
atimaiobservatsaucealteintrebariatimaiavut?”
• „Ce alte preocupări ați avut în legatura cu ...?”
• „Care sunt celelalte motive pentru care ati vrea sa realizati o schimbare?"
• „Ce alte lucruri v-au spus oamenii?”
• „Si cealte motive avetisacredeti ca atiputeareusi?”
• „Cum altfel tiputeasafaceti acest lucru?”
2. Reflectarea Discursului Despre Schimbare
Discursul Despre Schimbare clarifica semnificatiile persoanei si încurajează explorarea, în
continuare, a continutului reflectat. Simplă Reflecție a discursului despre schimbare, este
probabil, apoi, sa provoace elaborarea și explorarea.
În mod conștient sau nu, ascultarea reflexiva este selectiva, nu sunt si nu pot fi reflectate
toate nuanțele semnificațiilor, nu pot fi explorate toate variantele posibile sau nu pot fi
surprinse toate continuturile oferite sau implicate în discursul persoanei.
Mai intai, pot reflecta doar acele aspecte pe care le percepi. Totusi, în spectrul de conținut
percepute, selecteziceeacereflectezisicee același nespus. În interviul motivational acest
proces de selectare este inconstient si are un scop bine definit.
Discursulpersoaneidespreschimbareestereflectatselectiv. Luati în considerare acest exemplu
despre modul în care poate răspunde consilierul la situația stresantă, ambivalenta, a femeii
din exemplul următor, in cazul consilierii acesteia pentru indepartarea dintr-o relatie abuziva.