Rolul emoțiilor în învățarea școlară

(Emotion-based learning)

Prof. Ana Haraga

Școala Gimnazială „Aron-Vodă”

Una din numeroasele definiții ale emoțiilor este cea a lui Lefton,1991, care le consideră „un
răspuns subiectiv, acompaniat în mod obişnuit de schimbări fiziologice, care este interpretat de
către indivizi, care pregăteşte indivizii spre anumite acţiuni şi care este asociat cu schimbarea
comportamentală”.

Figură 1. Procesul secvențial al generării emoției (Gross și Thompson,2007)

Emoțiile implică întotdeauna patru componente: a) caracteristicile situaţionale; b) schimbările

fiziologice; c) expresii gestuale ; d) recunoașterea emoţiei, adică integrarea componentelor
respective. În funcție de atitudinea față de obiecte și fenomene a unei persoane, se disting
emoțiile pozitive (ex.: bucuria, satisfacția, recunoștința) și emoțiile negative (ex.: dezgust,
antipatie, frica sau tristețea). În funcție de gradul în care emoțiile afectează comportamentul,
emoțiile se clasifică în stenice/ active (încurajează acțiunea și cresc activitatea vitală a
organismului) și emoțiile astenice/ pasive ( deprimă; suprimă toate procesele vitale din
organism; duc la rigiditate și pasivitate).

Emoțiile au un impact important asupra performanței și învățării, deoarece influențează

comportamentele noastre în procesul de învățare, motivația, interesul față de problemă,
perseverența în fața provocărilor și strategiile de învățare. Două procese profund influențate
de emoții sunt flexibilitatea cognitivă și învățare asociativă. Există numeroase teorii conform
cărora emoțiile pozitive sunt asociate cu o capacitate sporită de a face asocieri între evenimente,
cu o mai mare flexibilitate cognitivă, deschidere către informații noi și receptivitate crescută,

1
în timp ce emoțiile negative sunt asociate cu capacitatea scăzută de a face asocieri între
evenimente.

Figura 2- Pedagogia centrată pe emoție în educația pentru mediu - Cursul Erasmus+ „Creative teaching tehniques în nature
to promote social inclusion”

Există, de asemenea, concepții conform cărora stimularea excesivă a emoțiilor pozitive poate
avea efecte negative prin procesarea superficială a informației și diminuarea receptivității, a
interesului, a abilității și motivației de a răspunde provocărilor noi, care solicită mobilizarea
pentru rezolvarea problemei, în timp ce emoțiile negative pot constitui baza unui comportament
activ în rezolvarea problemei (cf. AspinwaIl,1998, de exemplu). O concluzie ar fi aceea că
emoțiile au impact puternic asupra calității vieții școlare și a învățării; atât emoțiile pozitive, cât
și cele negative au impact benefic, dar vin și cu riscuri semnificative.
În mediul școlar, toate activității educaționale ale elevilor sunt însoțite de anumite emoții. În
literatura psihologică și pedagogică, cele mai cunoscute sunt: a) emoțiile asociate cu școala, în
general, și cu dorința de o frecventa; b) emoții generate de relațiile elevului cu profesorii și
colegii; c) emoții asociate cu conștientizarea capacităților proprii si așteptările fiecărui elev
privind obținerea succesului școlar; c) emoții generate de materialul didactic/educațional
utilizat, cu rol de stimulare emoțională.

2
 Figură 3 - Cercul emoţiilor - Robert Plutchik, 1980

Un alt concept asociat cu managementul emoțiilor în mediul academic este reglarea

emoțională. O bogată literatură abordează reglarea emoțională intrinsecă, ca parte a unui proces
amplu de autoreglare a comportamentului individului, care include trei mecanisme
operaționale: a) automonitorizarea comportamentului; b) judecarea comportamentului în raport
cu standardele personale și circumstanțele; c) autoreglarea emoționala (cf. Bandura,1991).
Dupa Mauss, 2007, reglarea emoțională este definită ca “încercarea deliberată sau
automată a unui individ de a influența ce emoții să aibă, când și cum să le aibă și cum să
le exprime”. Cf. P. Salovey şi J. Mayer, reglarea emoţiilor pentru a promova creşterea
emoţională şi intelectuală înseamnă: „capacitatea de a fi deschis, de a accepta atât sentimentele
plăcute, cât şi pe cele neplăcute; capacitatea de a utiliza sau de a se elibera de o emoţie, după
voinţă, în funcţie de utilitatea sau de importanţa ei; capacitatea de a monitoriza emoţiile în raport
cu sine sau cu ceilalţi astfel încât subiectul să poată recunoaşte cât sunt aceştia de precişi, tipici,
influenţabili sau rezonabili; capacitatea de a manipula atât emoţia proprie, cât şi pe a celorlalţi
prin moderarea emoţiilor negative şi sublinierea (evidenţierea) celor plăcute, fără a reprima sau
exagera informaţia pe care o conţin”. (E. Stănculescu - manualul Psihologia educaţiei,)

3
Reglarea emoțională este posibilă în condițiile existenței următoarelor abilități:
a) abilitatea de a conștientiza și de a înțelege emoțiile; b) abilitatea de acceptare a emoțiilor;
c) abilitatea de control al comportamentelor impulsive; d) abilitatea de adaptare a
comportamentului în conformitate cu scopurile propuse, chiar și în condițiile unor emoții
negative; e) abilitatea de a ajusta răspunsul emoțional în concordanță cu scopurile individului
în situația respectivă. Aceste abilități permit utilizarea strategiilor de reglare emoțională
pozitive, care includ: recunoașterea și exprimarea asertivă a emoției negative; distragerea
atenției; reducerea intensității prin tehnici de relaxare; reevaluarea situației; automonitorizarea
emoțională. Absența acestor abilități favorizează strategiile de reglare emoțională negative, care
pot include: agresivitate verbală; agresivitate fizică; autoagresivitate (automutilare, mușcături,
lovire a propriei persoane); izolare prelungită de ceilalți; evitarea situațiilor dificile; tocire
afectivă; utilizare excesivă a calculatorului, telefonului; abuz de alcool sau narcotice.

Există însă și o reglare emoțională extrinsecă, care constă în demersuri efectuate cu scopul de
a influența starea emoțională a altei persoane, pentru a scădea sau crește emoțiile fie negative,
fie pozitive. Reglarea emoțională extrinsecă e confundată adesea cu empatia. Se deosebește de
empatie prin: a) intenționalitate – deoarece urmărește un rezultat; b)actorie; c) modificări ale
emoțiilor pozitive sau negative pentru a răspunde optim provocării.
În ambele tipuri de reglare emoțională, un rol important îl are competenţa emoţională, definită
prin următoarele componente: a) a fi conştient de propriile stări emoţionale şi de ale altora; b)
abilitatea de a folosi limbajul emoţional din propria cultură; c) capacitatea de a fi empatic şi de
a simpatiza cu ceilalţi; e) a putea face faţă circumstanţelor adversive şi a înlătura sau tempera
emoţiile negative; f) a instrumenta emoţiile, astfel încât să contribuie la eficacitatea sinelui şi la
moralitate.

Bibliografie:
• Iluţ P. Psihologie socială şi sociopsihologie, Iaşi: Editura Polirom, 2009
Stănculescu E. Psihologia educaţiei. De la teorie la practică, Bucureşti: Editura
Universitară, 2008
• Gross JJ, Thompson RA (2007): Emotion Regulation: Conceptual Foundations, in JJ
Gross (Ed.): Handbook of Emotional Regulation, New York: The Guilford Press
• Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exercise of control. New York: Freeman
• Gratz, K.L., Roemer, L. în Journal of psychopathology and behavioral assessment,
2004