BOALA PSIHICĂ

CE SUNT BOLILE PSIHICE?

In general, sunt tulburari ale

creierului, organul cel mai
important al corpului omenesc.
Cu alte cuvinte, bolile psihice ar
avea la baza, dezechilibre ale
creierului determinate de
influentele ereditare asupra
dezvoltarii acestuia, in functie de
contextele biologice si de mediu.
CONCEPTUL DE BOALA PSIHICA
Pentru intelegerea dinamicii raportului
sanatate-boala, trebuie sa apelam la notiunea
de proces patologic. In acest sens, boala
reprezinta o forma de existenta a materiei vii
caracterizata prin aparitia procesului ce implica
tulburarea unitatii fortelor din organism
(integritatea) si a organismului cu mediul
(integrarea).​
Boala psihica trebuie considerata ca
interesand intreaga fiinta umana in
compexitatea ei biologica, psihologica,
axiologica si sociala. Apare deci evident, ca
analiza normalitatii psihice, a psihismului
vazut cu un “multiplex”, sa implice nu numai
corelatii biologice, ci si sociale, culturale, si
dinamice.​
 APARITIA BOLII PSIHICE POATE FI CAUZATA
DE UNUL SAU MAI MULTI DIN FACTORII URMATORI​

* FACTORI GENETICI: Mostenirea ereditara, genetica a bolii psihice nu a fost demonstrata cu certitudine
Ceea ce s-a demonstrat totusi, este tendinta ca in anumite familii, sa apara(mai mult ca in alte familii) acest
tip de boala.​

* FUNCTIONARE BIO-CHIMICA: Se pare ca dezechilibrul in functionarea bio-chimica a creierului este

raspunzator de anumite imbolnaviri psihice - de ex. Depresia.​

* INFLUENTE DE MEDIU: O viata de familie lipsita de armonie, stress-ul si conflictele profesionale si

sociale, conflictele interpersonale, pierdera cuiva drag, pot provoca si/sau favoriza aparitia bolii psihice.​

* ETIOLOGIA BOLILOR PSIHICE​:

- Etiologia studiaza cauzele si conditiile care duc la aparitia bolilor psihice.​

- Starea de echilibru a personalitatii se mentine atunci cind actiunea factorilor exogeni si endogeni este
contrabalansata de modalitatile de raspuns ale personalitatii. Starea de dezechilibru apare atunci cind acest
lucru nu se mai poate realiza.
 ISTORIC

NEOLITIC: tratamentul consta într-o gaură făcută în craniu pentru a elibera spiritele care posedau respectiva
persoană.

MESOPOTAMIA: doctorii - preoți tratau bolile psihice cu exorcizări, incantații, rugăciuni și pedepse fizice.

EGIPT: recomandau ca și tratament activităţi recreaționale.

IMPERIUL MUSULMAN: se considera că bolnavii mintali erau incapabili, însă meritau un tratament uman şi
protecţie socială. Primul spital de psihiatrie: Bagdad 705.

EPOCA MEDIEVALĂ: Nebunia era considerată o problemă de natură morală, însă au fost explorate și alte
cauze ale bolilor mentale (alcool, deprimare, stil de alimentație neadecvat).

Secolul al XX-lea: - se dezvolta psihanaliza si psihiatria ca stiinte si profesii

- în Germania nazistă, 200.000 de bolnavi psihic au fost omorâți.
 MD-ROM.
Primele spitale, numite Bolnițe, au apărut în jurul bisericilor si mănăstirilor, sec
XVIII -în Bucuresti, un adăpost pentru bolnavii de ciumă din 1586 devine in 1829
sediul unui ospiciu pentru alienați mintal, numit "Balamuci"
Factorii care au determinat aparitia azilurilor:
- industrializarea
- urbanizarea
- cresterea numărului de bolnavi psihic.
Acestea erau de fapt instituţii în care bolnavii erau lăsaţi în îngrijirea unor
persoane nespecializate, unde li se ofereau doar condiţii mizere de trăit şi un
tratament inuman din partea îngrijitorilor
Pentru nespecialişti, bolnavul psihic apare ca un
personaj straniu, enigmatic, de neînţeles, care dă
impresia ca trăieşte în altă lume.
 CONSIDERAȚII RELIGIOASE ASUPRA BOLILOR
PSIHICE
Oameni au atitudini și păreri preconcepute în ceea ce privește bolile mintale, iar acest fapt este cauzat și
de o informare deficitară.
Atunci când psihiatria nu exista ca disciplină medicală, Toate bolile psihice erau privite ca rezultat al
acțiunii diavolului, ca forme de demonizare. Boala, din punct de vedere spiritual era considerată o formă de plată
în lumea această a păcatelor, mai precis, "bolile psihice se datorează neascultării omului în multe situaţii" În
societatea contemporană se vorbeşte din ce în ce mai mult despre o conlucrare a psihiatrilor cu teologii, în ceea
ce priveşte bolile psihice, despre baza scripturală a răului şi despre cum se poate evalua dacă o persoană este cu
adevărat posedată, dar şi despre faptul ca persoana trebuie trimisă la un medic psihiatru sau psiholog înainte de a
se încerca un exorcism.
EXORCISMUL
Practicile de exorcism se regăsesc în majoritatea religiilor, si constituie o practica religioasă de alungare a
demonilor sau a altor entităţi spirituale dintr-o persoană, sau loc presupuse a fi posedate. Atât în Biserica
Ortodoxă, cât şi în cea Catolică, semnele de posesie demonică acceptate pentru a recurge la exorcizare sunt
reacţii violente la apă sfinţită sau orice obiect sfinţit, vorbitul într-o limbă pe care posedatul nu o cunoaşte şi
putere neobişnuită.
CAZUL TANACU Cazul de la Mănăstirea Tanacu a zguduit mass-media românească şi occidentală în vara
anului 2005.
CONCLUZIA: ÎN FAȚA BOLII MEDICII TREBUIE SĂ ACȚIONEZE, IAR CLERICII SĂ SE ABȚINĂ.
Tipurile de diagnostic
Modalitati de stabilire a diagnosticelor și raportul psihologic
Clasificarea tulburarilor psihice

Intrucat intelegerea tulburarilor psihice este corelata cu o gama larga de explicatii asociate si
etiologice, incercarile de a face ordine in diversitatea acestor tulburari reflecta totdeauna conceptiile
dominante specifice unei tari, unor autori sau unei scoli psihologice, ceea ce - in mod necesar - duce la
discutii controversate. In prezent, in aplicatiile clinice sau in cercetare, sunt adoptate doua sisteme
principale de clasificare
 Tipurile de diagnostic
Modalitati de stabilire a diagnosticelor și raportul psihologic

Clasificarea tulburarilor psihice

Sistemul ICD-10 propus de Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO), folosit pe scara mondiala si
Sistemul DSM al "Asociatiei Psihiatrice Americane" (American Psychiatric Association), folosit mai ales in
cercetarea psihologica sau psihiatrica.
In timp ce clasificarile anterioare mai faceau inca diferentierea intre nevroze si psihoze, in clasificarile
actuale aceste notiuni nu mai apar, tulburarile psihotice fiind interpretate cauzal ca avand un substrat primar
biologic, in timp ce asa ziselor nevroze li se atribuie o patogeneza psihogena.
 Tipurile de diagnostic
Modalitati de stabilire a diagnosticelor și raportul psihologic
Clasificarea tulburarilor psihice
Sistemul ICD-10, capitolul V: Tulburari psihice si de comportament (F00-99)
(ICD: International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems)
F00-F09 Tulburari psihice cu substrat organic sau simptomatice.
F10-F19 Tulburari psihice si de comportament prin substante psihotrope
F20-F29 Schizofrenie, tulburari schizotipe si stari delirante
F30-F39 Tulburari afective
F40-F49 Tulburari nevrotice, somatoforme si cauzate prin stress
F50-F59 Comportamente anormale asociate cu tulburari si factori corporali
F60-F69 Tulburari ale personalitatii si de comportament la adulti
F70-F79 inapoiere mintala
F80-F89 Tulburari in dezvoltarea psihica
F90-F98 Tulburari de comportament si afective cu debut in copilarie sau adolescenta
F99 Tulburari psihice nespecificate
 Tipurile de diagnostic
Modalitati de stabilire a diagnosticelor și raportul psihologic
Clasificarea tulburarilor psihice
Sistemul DSM
(DSM-IV: Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), in prezent versiunea DSM-V, pus in circulatie in anul 2013.
in general, sistemul DSM cuprinde 16 categorii diagnostice:
1. Tulburari care apar in copilarie sau adolescenta
2. Tulburari induse de substante cu actiune psihotropa
3. Schizofrenia si alte manifestari psihotice
4. Tulburari afective
5. Stari anxioase
6. Tulburari somatoforme
7. Tulburari disociative
8. Tulburari ale vietii sexuale si ale identitatii sexuale
9. Tulburari ale somnului
10. Tulburari ale alimentatiei
11. Tulburari simulate
12. Tulburari de adaptare
13. Tulburari in controlul impulselor
14. Tulburari ale personalitatii
15. Alte probleme cu relevanta clinica
16. Deliruri, dementa si alte tulburari cognitive
 Tipurile de diagnostic
Modalitati de stabilire a diagnosticelor și raportul psihologic

DIAGNOSTICUL ÎN PSIHOLOGIE

- DEMERSUL DIAGNOSTIC
- CRITERII DE DIAGNOSTIC
- CRITERII DE SEVERITATE A SIMPTOMATOLOGIEI
- CĂUTAREA FACTORILOR VULNERABILIZANŢI ŞI PROTECTIVI
Paşii în stabilirea diagnosticului
 Interviul clinic
 Observatia clinica
 Completarea tabelului (Nivel 1)
 Trecerea la nivelul 2 (determinarea existentei sau nu a
pragului clinic de stabilire a unui diagnostic)
 Administrarea WHODAS 2.0
 Luarea in considerare a subtipurilor , sindroamelor si
specificatorilor necesari incadrarii intr-o tulburare
 Judecata clinica
 Emiterea ipotezei de diagnostic si a planului de tratament
Tipurile de diagnostic
Modalitati de stabilire a diagnosticelor și raportul psihologic
Tipurile de diagnostic
Modalitati de stabilire a diagnosticelor și raportul psihologic
Tipurile de diagnostic
Modalitati de stabilire a diagnosticelor și raportul psihologic
 Persoana suferindă trebuie privită în ansamblul ei, statutul ei actual-în general de “pacient internat
la psihiatrie”- constituind doar un episod din ciclul de viaţă al fiinţei în cauză.

Evaluarea se face pentru FIINTA care vine la noi in suferinta nu pentru a pune un diagnostic !
 antecedentele heredo-colaterale patologice(în special tulburări psihice,
tentative sau suicid în familia pacientului, consum de substanţe psihoactive, etc.-cu precizarea gradului de rudenie cu
subiectul)
 antecedente personale: fiziologice(naştere, dezvoltare psiho-motorie,parcurgerea perioadelor de criză bio-
psihologică, menarha, ciclu, familia de origine: rang în fratrie, vârsta părinţilor la naşterea clientului,structura
familială, interrelaţii, eventuale probleme(violenţă, abuz, etc.)
 ciclul instructiv-profesional: şcoli urmate, randament şcolar, calificare,motivaţii, profesii exercitate, poziţia
profesională actuală, relaţii şi12 responsabilităţi asumate la locul de muncă, eventuale probleme de adaptare,
stagiul militar (satisfăcut/nesatisfăcut, dificultăţi raportate, etc.)
 familia proprie: experienţe erotice, trăiri afective, starea civilă, număr de copii (biologici/adoptivi), structura şi inter-
relaţiile familiale, condiţii de habitat, venituri lunare ale gospodăriei, etc.
 religia actuală/angajamemtul ideologic
 Evenimente stresante de viaţă(E.S.V.) şi eventualele condiţii care au favorizat afecţiunea actuală
 Reţeaua de suport social(R.S.S) - gradul şi tipul de suport
 Caracteristici temperamentale de fond/personalitatea premorbidă
 Comportarea faţă de mediu şi eventualul consum de alcool sau droguri
 SINDROAME IMPORTANTE ÎN PSIHIATRIE
DEFINIŢIE: sindromul este format din semne şi simptome care se asociază
frecvent având un substrat funcţional comun şi o coerenţă internă
ATENŢIE: sindromul nu reprezintă un diagnostic de boală deoarece poate avea mai multe etiologii, iar într-un
episod de boală se pot întâlni mai multe sindroame
1. Sd. conversiv şi disociativ
2. Sd. atacului de panică
3. Sd. anxietăţii generalizate
4. Sd. fobic
5. Sd. obsesiv-compulsiv
6. Sd. depresiv
7. Sd. maniacal
8. Sd. halucinator
9. Sd. delirant
10. Sd. de transparenţă-influenţă
11. Macrosindroame în schizofrenie: productiv, deficitar,
de dezorganizare, cataton
12. Sd. de delirium
13. Sd. demenţial