SINDROMUL BURN-OUT

(SINDROMUL DE OBOSEALĂ CRONICĂ)

Sindromul de burn-out este o stare de epuizare fizică, emoţională şi mentală cauzată de

implicarea individului pe termen lung în situaţii solicitante. În 1981 Maslach si Jackson au
propus următoarea definiţie pentru burn-out: „un sindrom de epuizare emoţională, de
depersonalizare şi de reducere a realizării profesionale apărut la indivizii implicaţi profesional
alături de alţii”. Cu alte cuvinte este vorba de sindromul stresului cronic la locul de muncă.
În 1974, Herbert Freudenberger, medic în New York, a folosit pentru prima dată noţiunea
de „burn-aut”.
Există conexiuni între sindromul burn-out şi variabilele demografice cum sunt sexul,
vârsta şi vechimea în muncă. Diverse cercetări (Pedrabissi, Rolland şi Santinello, 1993) au scos
în evidenţă că sexul feminin, vârsta medie şi cea înaintată, dar şi diversitatea activităţii
profesionale (cei care suplinesc posturi ce necesită diferite calificări) au influenţă asupra
formelor de manifestare ale fenomenului.
Sindromul de epuizare profesională îi afectează mai ales pe aceia care au ales să lucreze
cu oamenii (de exemplu: profesorii, educatorii, personalul medical, avocaţii, funcţionarii
publici). Evident că nu toţi vor fi afectaţi în egală măsură, unii vor experimenta un nivel maxim
de stres, în timp ce alţii se vor adapta mai uşor.
Zahărul, cafeaua, ceaiul negru, cafeina, nicotina sau alcoolul sunt unanim acceptaţi
factori care favorizează şi potenţează instalarea sindromului de oboseală cronică.
Cei predispuşi la a dezvolta un astfel de sindrom sunt cei care au anumite caracteristici de
personalitate: idealism, supraangajare în profesie, dorinţa de a performa, nevoia crescută de
aprobare din partea celorlalţi, un respect de sine scăzut, vulnerabilitatea în faţa excesului de
cereri, incapacitatea de a refuza, sentimentul de vină faţă de îndeplinirea propriilor nevoi,
nerăbdare, grabă. Totul începe de la pierderea echilibrului între solicitările primite şi propriile
resurse. De cele mai multe ori, persoana alege singură să se supra-responsabilizeze din dorinţa de
a avea un statut mai bun, de a câştiga mai bine sau pentru a evita alte sarcini importante ale
vieţii, cum ar fi relaţia intimă sau prietenii. Astfel, deşi factorii stresori sunt identici pentru toţi
cei care lucrează într-un domeniu, doar unii vor ajunge să sufere de epuizare psihică şi fizică,
pentru că doar unii folosesc supra-angajarea în muncă drept scuză pentru a evita angajarea într-o
relaţie intimă semnificativă sau în relaţii sociale (cele două tipuri de relaţii sunt cele care pot crea
şi oferi echilibru unui individ). Se ajunge ca într-un fel de spirală: persoanele nu pot opri munca
pentru că nu-şi pot lua pauze (acestea sunt percepute ca un pericol de a pierde ceea ce au
construit până în momentul respectiv) şi decid să muncească în continuare şi mai mult pentru
consolidarea poziţiei în care se află. Mulţi nu pot opri munca, nu-şi iau pauze. Cu cât îşi
consolidează poziţia la locul de muncă, cu atât mai mult se responsabilizează singuri. În cazul
lor, orice schimbare în rutina zilnică produce o stare de nesiguranţă ceea ce conduce automat
spre frica de eşec. Astfel, continuă să muncească, să se îndepărteze de oameni pentru ca apoi, să
se înstrăineze şi să fie din ce în ce mai absenţi din viaţa de cuplu sau cea socială.
Obţinerea rezultatelor sau a performanţelor, în orice domeniu, presupune implicarea
conştientă într-un proces evolutiv, în spirală ascendentă şi de cele mai multe ori ireversibil (fig.
3. 1).
Desigur că perfecţionarea profesională şi dezvoltarea abilităţilor în domeniul carierei
sunt procese care implică un anumit grad de stres. Stresul este o reacţie a organismului la un
potenţial pericol, care poate fi fie fizic sau de ordin psihic. Pericolul poate fi real sau imaginar.
De fapt, de multe ori oamenii îşi declanşează singuri reacţiile stres numai prin simpla
direcţionare a gândurilor. Iniţial are loc o descărcare de adrenalină care determină
comportamentul uman clasic - fie de fugă, fie de luptă – ceea ce se traduce în comportamente de
tipul: a accelera sau a frâna brusc, a gesticula, a scrie cât mai mult la calculator, a comunica pe
1
internet, a munci fizic, a mânca, a deretica - toate aceste reacţii au în comun disproporţionalitatea
(cantitativă şi calitativă) acţiunii faţă de stimulul care a produs reacţia persoanei. În planul
reacţiilor organismului menţionăm numai cele mai evidente dintre multiplele modificări la care
este supus corpul: creşterea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale, contracţia musculaturii
scheletice, creşterea nivelului de glucoză, etc. Toate acestea mecanisme sunt de protecţie
imediată a corpului. Dacă stresul se prelungeşte sunt depăşite capacităţile de adaptare ale
organismului la factorii de pericol, ceea ce conduce la instalarea unor afecţiuni cum sunt:
hipertensiunea arterială, accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic, ulcerul duodenal,
migrenă repetate, cancer, alergie, astm, durere cronică de spate, artrită. Efectele stresului
prelungit se manifestă şi în plan psihic: sunt afectate procesele gândirii, se instalează stări de
apatie, se înregistrează lipsa de energie, limitarea exprimării emoţionale, afectarea relaţiilor
interumane, scăderea performantelor şi, în general, se constată o deteriorare a calităţii vieţii.

Figura 3.1. Bucla de intrare în sindromul burn-out

Reacţiile care se produc în cazul sindromului burn-out sunt asemănătoare celor din depresie:

 stare de oboseală cronică însoţită de senzaţia de epuizare extremă cu incapacitate

fizică de a mai continua
 episoade dureroase acute de tip migrene, dorsalgii, tulburări digestive
 tulburări ale calităţii somnului
 iritabilitate faţă de cei apropiaţi
 scăderea randamentului la locul de muncă
 incapacitatea de a mai face faţă sarcinilor urgente
 senzaţia că munca invadează în special viaţa personală
 senzaţie progresivă de epuizare care împiedică persoana să mai răspundă sarcinilor
din familie.

Simptomatologia se accentuează treptat pentru ca într-o fază mai gravă a sindromului să

apară şi:

2
  tendinţa de a rămâne din ce în ce mai târziu la serviciu pentru a îndeplini sarcinile pentru
care altă dată timpul ajungea
 nemulţumirea faţă de profesie şi sentimentul de inutilitate legat de activitatea respectivă
 lipsa rapidităţii în executarea unor sarcini simple
 dezinteresul faţă de muncă: individul lucrează din ce în ce mai mult şi se simte invadat,
pentru că nu este recunoscut la adevărata sa valoare şi pentru că are impresia că nu este
plătit pe măsură, sau că munca devine un drog de care nu se poate lipsi, dar care îl apasă,
senzaţie pe care o maschează cu supra-activism ineficient, de suprafaţă
 o detaşare emoţională din ce în ce mai evidentă, care poate îmbrăca o varietate de
manifestări, de la absenţa emoţiilor faţă de alţii până la o totală indiferenţă la suferinţa
semenilor; aceasta concomitent cu o retragere în sine sau cu o lipsă de comunicare
 lipsa reacţiei fiziologice de autoprotecţie

Maslach si Jackson (1981) sintetizează această simptomatologie într-un "sindrom ce

prezintă 3 dimensiuni”:
a. depersonalizarea - persoana se distanţează de ceilalţi, reducerea realizărilor
personale mai ales în condiţiile unui spirit critic (orientat spre cei din jur, dar şi
spre sine, în egală măsură) crescut asociat cu scăderea randamentului
b. epuizare emoţională - persoana se simte golită de resurse emoţionale şi devine
foarte vulnerabilă la agenţii stresori.
Sindromul burn-out se instalează lent. Nu apare în urma unor traume sau evenimente
şocante, ci doar ca urmare a unor factori stresori cronici ce ţin de locul de muncă.
Până la instalarea efectelor sindromului individul parcurge câteva faze preliminare:
1. Entuziasmul ideal: este etapa în care se încadrează persoanele aflate la începutul
carierei, care investesc, foarte mult din punct de vedere emoţional, în munca pe care o
desfăşoară, trăind cu ideea că pot acoperi carenţele profesionale foarte repede.
2. Stagnarea ineficientă: munca îşi pierde aspectul primordial, nu mai are acelaşi
efect stimulativ asupra individului, are loc o scădere a capacităţii de a lucra cumulată
cu asocierea revendicărilor din planul individual (persoana realizează că îşi doreşte şi
altceva în afara unui loc de muncă bine plătit: familie, copii, vacanţe, socializare).
3. Sentimentul de frustrare: în acest moment se dezvoltă tulburări fizice (cefalee sau
migrene, tulburări gastrointestinale, modificarea calităţii somnului etc.),
comportamentale şi psiho-emoţionale (anxietate, depresie). Sentimentul de frustrare
devine cu atât mai accentuat cu cât individul îşi pune întrebări in privinţa sensului
muncii sale, îşi reevaluează şansele şi aspiraţiile, se simte din ce în ce mai obosit, îi
scade interesul pentru muncă.
4. Apatia plină de dezamăgire: individul se simte cronic frustrat în/şi la muncă,
singura motivaţie pe care o găseşte este cea financiară.

 Situaţia ar putea fi prezentată sub formă grafică după cum urmează în Figura 3.2:
- aşteptări nerealiste de la propria persoană
- angajarea în muncă
- performanţe slabe
- efort crescut în raport cu munca prestată
- lipsa viziunii, a obiectivelor personale
- un management defectuos al furiei
- epuizare mentală şi fizică, cinism
- sentimente de disperare şi lipsa speranţei
- pierderea încrederii într-un viitor mai bun
- colaps.

3
 Calea inversă, de normalizare, de vindecare şi de stabilizarea a stării de sănătate (fizice,
psihice şi mentale) pe care cineva o poate urma ar fi (Figura 3.3):

- stabilirea unor orizonturi de aşteptare realiste

- acceptarea faptului că munca intensă, din greu realizată nu este cheia dorită
- eficientizarea eforturilor în funcţie de rezultatele pe care preconizăm să le aducă
- stabilirea unor etape care ar trebui parcurse de cineva în atingerea scopului/scopurilor
propuse
- construirea unei imagini asupra viitorului dorit
- responsabilizarea şi asumarea eşecurilor
- analizarea realităţilor
- reluarea legăturilor cu prietenii şi familia
- respectarea orarului de odihnă activă şi pasivă
- acordarea unui timp pentru propria persoană.

Figura 3.2. Curba de instalare a sindromului Figura 3.3. Curba de ieşire din sindromul burn-
burn-out out
Stadiile de evoluţie ale sindromului burn-out şi etapele inverse spre normalizarea stării de
sănătate.
(Sursa graficelor: Szerena Nagy szerena.wordpress.com )

În afara situaţiilor finale, tratarea unei persoane cu sindrom burn-out este una complexă şi
are în vedere complexitatea sindromului.
O latură a tratamentului este cea medicamentoasă, de competenţa medicului: medicaţie
antialgică, antiinflamatoare specifică sau generală, antivirală, imunomodulatoare, antidepresive
în funcţie de simptomatologia acuzată.
Regimul igienico-dietetic de viaţă este partea din tratament care este la îndemâna oricui:

 respectarea unui orar de mese ceea ce înseamnă respectarea calităţii şi cantităţii de

alimente de care organismul are nevoie. Afirmaţia „că nu am timp să mănânc” ascunde de
fapt o prioritizare defectuoasă a activităţilor cotidiene – oricât de ocupată este o persoană,
există posibilitatea unei mese de dimineaţă care poate realiza un aport în principii
alimentare suficient pentru mare parte din activitatea cotidiană. Dacă la această masă se
4
 mai asociază 2-3 gustări peste zi formate dintr-un fruct proaspăt sau un pahar de suc
natural de fructe/legume, obţinem necesarul caloric calitativ şi cantitativ. O importanţă
aparte ar fi util de acordat şi reducerii cu până la 30% a consumului de lipide.
 hidratarea suficientă, aproximativ 2 litri consumaţi între mesele principale
 respectarea unui orar al odihnei pasive (somn). Şi în acest caz este importantă calitatea şi
cantitatea somnului – somnul din intervalul orar 22-24 facilitează refacerea fizico-psihică
organismului
 evitarea alternanţei eforturi fizice/psihice epuizante cu perioade de inactivitate, cum ar fi
duminica, atunci când ar exista tendinţa hipersomniei
 evitarea programului de lucru prelungit sau terminare la timp a programului măcar de 2-3
ori pe săptămână
 plimbare zilnică de minim 10-15 minute în ritm rapid – în situaţiile când nu este posibil
acest lucru se recomandă ca autoturismul să fie lăsat la distanţă de locul de muncă tocmai
pentru a parcurge o distanţă minimă pe jos
 week-end-ul să fie organizat astfel încât să fie alternate exerciţiile fizice cu activităţile
comune în familie şi cu socializarea.

Învăţarea unor strategii de management al stresului. Acestea pot fi puse fie la dispoziţia
angajaţilor prin cursuri indoor sau să implice participare individuală. Rolul acestor cursuri este
de a:

 învăţa participanţii să respire corespunzător – abdominal inferior. O bună oxigenare a

organismului conferă calm şi stabilitate persoanei, dar şi capacitatea de a analiza obiectiv
problematica ivită, ajutând la identificarea soluţiilor. În afara efectului pe care îl are
asupra sistemului nervos central, oxigenul este unul dintre factorii cei mai importanţi în
metabolizarea radicalilor liberi şi responsabil în combaterea stresului.
 participarea la cursuri de dezvoltare personală, în care subiectul este învăţat să se
cunoască, să se evalueze, să îşi stabilească obiectivele, să-şi gestioneze emoţiile, să inter-
relaţioneze cu cei din jur, să prevină apariţia conflictelor, sau dacă acestea sunt deja
generate, cum să se lase cât mai puţin afectat de reacţiile negative ale celor din jur.
 învăţarea tehnicilor de relaxare progresivă, adaptată la condiţiile de la serviciu
 educarea subiecţilor în folosirea tehnicilor de: autoîncurajare, auto-valorizare, motivare,
creştere a stimei de sine şi a încrederii în propria persoană.

Dacă privim cu atenţie cauzele are conduc spre acest sindrom, constatăm că foarte multe
elemente ţin de trăsăturile de personalitate, ceea ce poate să justifice o îndrumare spre grupurile
de susţinere psihologică, acolo unde situaţiile o impun.
Un loc aparte în acest proces de tratament îl pot avea tehnicile de refacere pe care le
folosesc sportivii pentru înlăturarea oboselii postefort:

 utilizarea hiperventilaţiei pentru înlăturarea „datoriei de oxigen” acumulată pe durata

efortului
 folosirea mijloacelor hidroterapeutice
 aplicarea unor tehnici minime de masaj (fie la nivelul lobului urechii, fie la nivel plantar)
 exerciţii de stretching, în reprize, de câte 10 minute pe parcursul zilei
 exerciţii de flexibilizare ale coloanei vertebrale (alături de precedentele ajută la
stimularea meridianelor energetice, ceea ce înlătură rapid starea de oboseală).

Prin urmare, moderarea - îmbinarea aspectelor vieţii individului uman astfel încât să
existe un echilibru între carieră, viaţa personală, dezvoltarea personală, sănătate, relaţii sociale şi
de prietenie şi dorinţele financiare ale fiecăruia sunt sluția de evitare a sindromului burn-aut.