Universitatea Babes-Bolyai

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Sectia Asistenta Sociala,
Cluj Napoca, anul III

Referat stiintific realizat in cadrul seminarului de Psihosociologie a Sanatatii si

Sanatate Publica
Profesor: Eugen Baican

APARITIA,EVOLUTIA
SI TRANSFORMAREA SPITALULUI

Studenta: Alina Tonca

I. Preliminarii teoretice si metodologice

1.Problematica stiintifica abordata si scopul lucrarii

Materialul de fata trateaza o tema stiintifica abordata de cele mai multe ori in scolile
si universitatile cu profil medical, insa care are o importanta deosebita pentru activitatile
sociologice si de asistenta sociala, in masura in care munca cu persoane de orice fel
trebuie sa aiba in componenta sa cunostinte vaste despre lumea interioara a spitalului, ce
fel de munca se realizeaza acolo, care sunt controversele acestuia, in ce masura educa un
copil sau un adult, luat ca un individ oarecare si in ce masura influenteaza viata sociala a
acestuia.
Scopul lucrarii de fata este de a scoate in evidenta evolutia si transformarea spitalului,
a contextului istoric in care acesta s-a dezvoltat, a tehnologiei necesare utilizate astazi si
cum a evoluat aceasta in timp, dar mai ales influentele pe care le-a avut spitalul in viata
omului de-a lungul istoriei si in zilele noastre. Vom identifica cauzele si motivatiile
dezvoltarii lente a medicinei inca dinainte erei lui Hristos si vom evidentia portrete ale
marilor contribuitori la dezvoltarea spitalului. De asemenea, este foarte important de
argumentat de ce calitatea vietii omului a crescut o data cu evolutia si inovatiile din
domeniul sanatatii publice si in final, de ce omului modern nu trebuie sa ii mai fie teama
de spital.

2. Importanta, actualitatea si oportunitatea demersului de cercetare

Importanta studiului spitalului modern si a celui vechi este foarte mare, mai ales in
contextul zilelor noastre, cand controversele legate de spitale sunt atat de mari. Intr-un
context social sensibil si intr-unul economic in cadere continua, spitalele se confrunta si ele
cu probleme. Tocmai intrebarile cum pot sa ma simt in siguranta intr-un spital? sau cand
ar trebui sa merg la spital?sunt premiza cercetarii pe care ne vom baza in aceasta lucrare si
totodata intriga de la care pornesc nenumarate debate-uri legate de spital, in interior si in
afara lui. Apoi, in contextul psihosociologiei sanatatii si a sanatatii publice, trebuie sa aducem
in discutie faptul ca spitalul este vazut si discutat din mai multe puncte de vedere: din unghiul

pacientului, a aceluia care sufera si din punctul de vedere a cadrului medical. Mai mult decat
atat, exista autoritati mai obiective decat oricare din primele doua parti, care actioneaza
asupra spitalului, influentand viata ambelor. Iar importanta analizarii acestor subiecte nu se
regaseste numai in satisfacerea curiozitatii unui cititor despre evolutia spitalului, ci si in
lamurirea unor aspecte din viata personala a fiecarei persoane, intrucat nu exista persoana
care sa nu fie influentata de regulile pe care le impune un anumit serviciu de sanatate publica,
intr-un anumit context temporar.

Actualitatea subiectului este strans legata de dorinta unui trai calitativ, pe care il
doreste oricine, iar daca aceasta lucrare ar fi fost scrisa in urma cu o suta de ani, tema ar fi
fost tot de actualitate, la fel cum va fi fost si peste doua secole de acum inainte. Motivul
acestei afirmatii este foarte simplu: pentru ca sanatatea este cel mai important lucru din vietile
noastre, iar publicul si autoritatile vor fi intotdeauna interesate de avansul spitalelor din punct
de vedere tehnologic. Mai mult, faptul ca o mare parte din populatia lumii este educata in asa
fel incat sa se protejeze de anumite afectiuni si sa pastreze un anumit nivel de calitate a
sanatatii lor, ne aduce in punctul in care cunoasterea trecutului spitalului si a punctelor in care
nu mai este acceptabil sa ajungem, este inevitabila. Autorul John V. Pickstone afirma acelasi
lucru in lucrarea sa Medicina si societatea industriala, o lucrare despre evolutia spitalului in
timpul industrializarii societatilor din Anglia. El spune ca: La sfarsitul anilor 1840 si 1850,
Infirmieria Roiala din Manchester era reconstruita substantial si Gardienii, atat a
Manchesterului cat si a Chorltonului construiau noi spatii de lucru. Dezvoltarea Infimieriei a
fost in mare parte rezultatul schimbarilor din asociatiile de caritate Spitalul Lunatic si
Casa de Recuperare si multi dintre banii necesari au fost ridicate de vanzarea pamanturilor
si a cladirilor care apartineau Case de Recuperare. Intreaga schema a fost o imbunatatire
civica vizibila pentru districtul Piccadilly, care devenise centrul orasului Manchester. Nu era
motivata de noi idei sau noi interese in rolul spitalelor. Nici nu se punea problema ca
Gardienii sa fi fost foarte interesati de soarta bolnavilor. Acest citat arata ca intradevar,
societatea era interesata de sanatatea publica si evolutia ca societate, acestea doua mergand
mana in mana, insa ca dezvoltarea era lenta si intalnea piedici in sistemul politic si economic
al vremii. Autorul Pickstone trateaza acest subiect pe parcursul intregii lui carti, scotand in
evidenta nemultumirile din randul publicului, pozitia cetateanului fata de spital si
transformarea acestui spatiu pe parcursul a aproximativ un secol. El este de cele mai multe ori

obiectiv in analizele sale si arata ca subiectul spitalelor era un subiect de actualitate atunci si
urma sa fie si in viitor, prezentul nostru, datorita tehnologizarii proceselor de tratament.
Oportunitatea demersului a fost data de intriga de la care a pornit cercetarea si de
resursele bibliografice disponibile, dar si de ajutorul internetului care ofera foarte multe surse
de informare cu privire la acest subiect, studii cantitative si calitative, studii de caz, cercetari
si date istorice. De asemenea, internetul ofera si diferite metode interactive de intelegere a
trecutului spitalului si a lumii medicale, care fac cercetatorul sa isi doreasca sa afle de fiecare
data mai mult si chiar sa caute solutii pentru problemele existente astazi in sistemul sanatatii
publice.

3.Incadrari paradigmatice si raportari relevante in domeniu

Aparitia, evolutia si transformarea spitalului sunt insemnate in majoritatea perioadelor
istorice, iar istorisirile, documentele si actiunile unor oameni de stiinta importanti nu lipsesc
din ele. Pentru incadrarea paradigmatica a acestor fapte resursele bibliografice au fost foarte
de folos, exemplificand evenimente clare, in timp real, aratand obiecte si tehnologii ale
vremurilor trecute si ajutand la o analiza completa. Totodata, teoriile care au rezultat in timp
din exeperimente, acelea care au dus la evolutie, se regasesc in contextul istoric.
Context istoric:
Inainte de a exista spitalele, cu mii de ani in urma, oamenii tratau tema bolilor in
moduri cu totul diferite fata de conceptiile zilelor noastre, insa intrebarea principal referitoare
la imbolnavire era aceeasi: de ce sunt bolnav?, sau cum pot sa ma vindec?. In multe
dintre societatile antice se credea ca spiritele si zeii isi faceau prezenta prin boli sau afectiuni.
Tratementele includeau satisfacerea dorintelor zeilor prin sacrificii si incantatii, impreuna
cu tratarea efectiva a persoanei bolnave. In Egipt, explicatiile astrologice si sfaturile legate de
medicina naturista stateau la baza vindecarii unei persoane. In China, se prescriau retete
numite fang, care era destinate sa alunge boala provocata de furia vreunui spirit.
Fizicieni greci precum Hipocrate sunt faimosi pentru respingerea unor astfel de
ipoteze si explicatii ale bolilor, vazand in schimb o legatura a bolii cu patru spirite. Pentru
fiecare personalitate care gasea un motiv al bolilor si vindecarea lor prin metode natural,

exista si un spiritualist sau un preot care era gata sa desfinteze teoriile vindecatorilor de
elita.
Contemplarea zeilor si intelegerea bolii prin intermediul naturii au continuat sa fie
metode valabile in Evul Mediu. O data cu instalarea crestinismului, semnele si simptomele
bolilor erau considerate pedepse divine, astfel incat fiecare din cele sapte semen fatale
corespundeau unei boli. Era considerat ceva normal pentru un om sa isi analizeze propriul
comportament pentru a intelege de unde a venit boala, prin consultarea unui preot sau
vindecator. Grupurile religioase au avut un mare rol in dependenta medicinei de credinta intro anumita religie. Crestinismul a aratat spre exemplu c a, corpul uman a fost corupt dupa
alungarea din Eden a lui Adam si a Evei. Concluzia era ca orice corp omenesc apartine lui
Dumnezeu sic a umanitatea trebuie sa aiba grija de el.
In cazul islamului si a iudaismului, puritatea si curatenia spiritului era descrisa si
dezbatuta in Quran si in Torah unde era asigurat faptul ca igiena personala si curatenia, iar
pana in anul 800 d.H. Baghdad-ul si Cairo posedau cele mai avansate spitale si metode de
ingrijire ale bolnavilor. De asemenea, savantii islamului promovau medicine in mod official
prin traducerea si transmiterea lucrarilor lui Galen.

Mai apoi, increderea in faptul ca

Dumnezeu procura oamenilor remedii din natura a sustinut si mai mult medicina in
dezvoltare. Alchimia, care a stat la baza stiintelor exacte si a medicine, a fost promovata de
cativa doctori cu renume ai acelei perioade. Unul dintre ei era Paracelsus.
Pana in anul 1800, schimbarile aveau sa fie mari, in Anglia decazand increderea in
puterea celui care se roaga (prayers power), lumea punandu-si tot mai multe sperante in
stiinta medicala. Contextul in care se traia in vremea respective si nivelul de trai foarte
scazut, facea totusi ca marea majoritate a populatiilor sa creada inca in spiritele vindecatoare
si in vraci, solutie mult mai usoara decat stiinta. Exista pana si astazi grupuri de persoane care
cred in puterea comportamentului in procesul de evitare a anumitor boli, in ceea ce priveste
spiritualitatea. De altfel, comportamentul si stilul de viata al oamenilor este cel mai important
in evitarea afectiunilor de ordin medical, insa acest comportament este incadrat in anumite
limite etice.
De-a lungul timpului, efectul placebo a avut un rol important in vindecarea
persoanelor bolnave, indiferent de afectiune, pentru ca actioneaza la nivelul psihic al
omului. Unele studii clinice au demonstrat ca unele afectiuni pot fi inlaturate prin
medicamente sau tratamente care nu sunt active in organism. In ceea ce priveste partea

spirituala, aceasta intotdeauna a fost luata in considerare in procesele medicale, inca din cele
mai vechi timpuri. Comunicarea cu partea spirituala, nu era insa atat de usor de realizat, de
aceea se apela in general la un shaman sau un medic al vremurilor respective, care isi folosea
inteligenta, cunoasterea si abilitatile pentru a conduce persoana bolnava pe drumul spre
vindecare. Tehnicile folosite pentru aceasta se numeau divinatii si includeau si sacrificari
ale unor animale, studiu pe pasari, stanci, etc. Una dintre cele mai recunoscute practice de
acest fel era astrologia. Aceasta se practica in diferite moduri, peste tot in lume, insa
conceptul de baza era ca planetele din univers actioneaza intr-un fel sau altul asupra
energiilor din corpul uman si din jurul acestuia, provocand boli sau vindecarea acestora. De
aceea, modul in care functioneaza universul a fost atent studiat inca din antichitate. Templele
erau considerate locatii perfecte pentru a apela la forte divine, in scopul vindecarii, iar cei mai
multi care apelau la temple erau crestinii si cei din cultura hindi. Fiecare templu avea un
patron, zeu, caruia i-i se inchinau oamenii. Aceste legaturi cu partea spirituala sunt cautate si
in ziua de azi in special de catre persoane din cultura africana, asiatica si alte culturi indigene.
Chiar daca biomedicine nu se mai leaga de astfel de concepte astazi, se realizeaza totusi vizite
la temple precum Lourdes din Franta, fapt care arata ca apelul la aceste procese spirituale nu
se afla in declin.
Studiile istorice arata ca primul spital oficial a fost localizat dupa 1800, cu ocazia
dorintei medicilor vremii de a gasi tratamente pentru diversele epidemii si plagi de care
suferea omenirea si de a construi un loc unde oamenii bolnavi puteau fi izolati de cei
sanatosi, si tratati corespunzator, in limitele medicine si tehnologiei de atunci. Astfel,
medicina si religia au facut un parteneriat care a durat pana in ziua de astazi.
Tot dupa 1800 a inceput si practica vaccinarii impotriva unor virusi periculosi din
corpul uman, practica realizata tot in spitalele vechi sau la domiciliul pacientilor. Cu toate ca
vaccinurile erau benefice organismului, grupurile religioase se opuneau, fiind sceptice in
legatura cu acestea, argumentand impotriva acestei actiuni cu faptul ca este distorsionata
imaginea lui Dumnezeu prin intermediul omului, in momentul in care este modificat ceva in
corpul uman. Acest argument putea fi luat in considerare de catre aceste grupuri, deoarece
vaccinurile se realizau intr-un mod mai brutal si mai dureros decat astazi, dar afirmatia nu
era atat de bine motivata incat sa reziste in timp.
Astazi, spitalul este definit foarte clar in articole de lege si se supune unor norme
universal care trebuie respectate la nivel mondial. Un astfel de articol suna in felul urmator:

Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 - privind reforma in domeniul sanatatii extras TITLUL
VII: Spitalele
ARTICOLUL 165
(1) Spitalul este unitatea sanitara cu paturi, de utilitate publica, cu personalitate juridica, ce
furnizeaza

servicii

medicale.

(2) Spitalul poate fi public, public cu sectii private sau privat. Spitalele de urgenta se
infiinteaza

si

functioneaza

numai

ca

spitale

publice.

(3) Sectiile private ale spitalelor publice sau spitalele private pot furniza servicii medicale cu
plata.
(4) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare si/sau
paleative.
(5) Spitalele

participa

la

asigurarea

starii

de

sanatate

populatiei.

(6) Competentele pe tipuri de spitale se stabilesc in conformitate cu criteriile Comisiei

Nationale de Acreditare a Spitalelor si se aproba prin ordin al ministrului sanatatii publice, iar
pentru spitalele din subordinea ministerelor si institutiilor cu retea sanitara proprie si cu
avizul ministrului de resort sau al conducatorului institutiei.
Bineinteles, nu numai articolele de lege sau definitiile elevate pot forma o imagine a
spitalului de azi, ci in special opinia publica, populara, ideea pe care o are fiecare persoana
despre spital, atat legata de imagini vizuale cat si de experiente.

4. Metode, instrumente si tehnici folosite

Metoda de baza in cercetare a fost observatia informatiilor legate de aparitia,
transformarea si evolutia spitalului si am oferit un interes deosebit detaliilor tehnologice si
parerile autorilor din bibliografia utilizata. Tehnica cea mai importanta a fost studiul
calitativ, iar instrumentele de baza au fost trimiterile bibliografice inspre autori precum
John V. Pickstone, John Foote, Louise B. Russell, William Osler si altii, si site-uri web de
asemenea, precum cel al Science Museum, Wikipedia si altele regasite in bibliografia de la
finalul lucrarii. Majoritatea autorilor trateaza felul in care societatea este afectata de

schimbarile din interiorul spitalului, creand o legatura intre mediul interior si cel extern si
oferind o imagine oarecum clara a felului in care ar trebui sa functioneze un spital: cine
finanteaza spitalul, cine se ocupa de administrarea lui, care sunt cadrele medicale disponibile,
in ce masura poate cineva sa dispuna de cele mai noi tehnologii, etc. De asemenea, sunt
tratate si subiecte legate de controversele din interiorul spitalului si cazuri foarte sensibile
care au afectat opinia publica in mare masura.

II. Prezentarea rezultatelor obtinute in procesul de cercetare

Pentru a realiza o analiza valabila a cercetarii realizate cu referire la spitalul de

ieri si cel de azi, a fost nevoie de o clasificarea a factorilor care au influentat
transformarea de-a lungul istoriei si mai apoi, de o aducere la lumina a rezultatelor
acestor transformari si anume : modernitatea si inovatia. Asadar, in randurile care
urmeaza vom detalia mai multi factori care au contribuit la aceste schimbari si anume:
Factorul istoric
Factorul economic
Factorul evolutiv (nevoie de evolutie)
Factorul sanatatii publice
Factorul stiintific
Factorul tehnologic
Factorul chirurgical
Factorul de preventie

Factorul istoric
Astazi, spitalul este centrul de primire si de procurare a tratamentelor medicale si a
operatiilor chirurgicale, insa nu a fost intotdeauna asa. De-a lungul secolelor trecute, se apela
la spital doar in cazul bolilor foarte grave care duceau iremediabil la moarte si era vazut ca un
loc pentru un ultim apel in caz de infectii, saracie si moarte.
Inca din anul 4000 I.Hr., existau locuri pentru tratarea bolilor, asociate cu credinta in
zei si culturi religioase. Unul din aceste locuri era Asklepios din Grecia si Imperiul Roman. In
zona Indiei si in Sri Lanka, semne ale primelor spitale au aparut dupa anul 200 d.Hr. Primele

locasuri utilizate de crestini pe post de spital, au fost gasite pe baza studiilor arheologice in
jurul anului 300, precum cel al Ordinului Sfantului Ioan, unde crestinii care calatoreau in
pelerinaje sau in alte scopuri religioase erau cazati si ingrijiti (zona Europei si a lumii de
Vest). Ideea de locas religios pentru tratare si ingrijire ia nastere undeva in perioada
medievala si la inceputurile construirii spitalului modern ca si concept. In acest moment,
medicina si religia erau strans legate una de alta, fapt evident si doar din observarea
imaginilor unde la capatul fiecarui pat de spital exista cate o icoana crestina, religioasa sau un
chip protector al vreunui sfant, personaje care se presupunea ca protejeaza impotriva bolilor.
In aceasta perioada, tratamentele medicale erau realizate de calugari sau preoti, fata de care
populatia lumii avea un mare respect. Cu toate acestea, s-a pus problema existentei mai
degraba a acestor spitale pentru scopul ingrijirii decat pentru cel al vindecarii, de vreme ce
aici erau gazduiti cersetorii, iar practicile in scop caritabil se aflau la un nivel foarte inalt in
Europa. Asadar, ideea principala a spitalului antic era de a ingriji, nu neaparat de a
trata, idee care se mai pastreaza si astazi, insa acest tip de activitati au fost organizate in
altfel de centre pentru sanatate, in special destinate oamenilor in varsta si copiilor. Spre
exemplu, un spital din Paris care dateaza din anul 800 se numeste Hotel Dieu.
In imperiul Islamic, de asemenea, se punea pret pe ingrijire si tratare, inca din anul
872 in Cairo, de cand dateaza spitalul cunoscut sub numele de bimaristan si in anul 932 in
Baghdad. Spre deosebire de vremurile noastre, lumea vestica era putin mai dezvoltata decat
Europa in ceea ce priveste aspectul vindecarii in spitale, practicandu-se mult mai des
tratamentul medical si acela prin operatii chirurgicale, recuperarea din convalescenta,
vindecarea bolilor mentale, etc., in scopul carora erau angajati atat medici evrei, cat si
europeni si musulmani. Indepartarea de motivatia religioasa parea insa sa se observe destul de
repede in timp, intrucat medicina avea de luptat cu ciuma, cu epidemii grave, cu lepra si cu
alte boli care nu mai permiteau indreptarea atat de adanca inspre religie. In timpul Renasterii,
cele mai multe spitale cresteau in marime, iar meseria de asistenta/a medical/a devenea tot
mai cunoscuta si mai practicata si de obicei calugaritele formau suroritati in scop medicala.
Reformarea religioasa a adus si secularizarea spitalelor si transformarea lor, unele
dintre ele fiind chiar dizolvate, iar altele au fost regandite sub noua conditii. In Anglia, spre
exemplu, Henri al VII-lea a inchis cele mai multe spitale si manastiri in anul 1534, iar acest
fapt a condus la dezavantajarea completa a saracilor si a nevoiasilor in materie de tratamente
medicale. Apoi, la sfarsitul anilor 1500 si la inceputul anilor 1600, baza noilor spitale era
caritatea si voluntariatul. In comparatie cu vremurile trecute, acum ingrijirea medicala nu mai

era garantata de cele mai multe ori. Cei care dispuneau totusi de ingrijire erau aceia care erau
considerati demni si cei care duceau o viata corecta din punctul de vedere al conducatorilor
spitalelor. Incepand cu anul 1800, asistentele medicale si infirmierele au jucat un rol tot mai
important in viata medicala, perioada in care descoperirile tehnologice evoluau foarte mult.
Tot in acest secol au fost descoperite si razele X, insa acestea nu erau utilizate ca si astazi, din
cauza necunostintei de cauza si a riscurilor care puteau aparea pe parcursul tratamentelor.
Mai tarziu, spitalul a devenit un loc pentru satisfacerea nevoilor pacientilor, cu o
tehnologie mult mai dezvoltata, cu incalzire si ventilatie, cu lifturi si echipamente speciale
dar mai ales cu sisteme de curatare si de igienizare. Acesta era inceputul erei moderne a
spitalelor. Medicamente au inceput sa fie studiate si dezvoltate, tehnologiile au avansat
extreme de mult si se folosesc azi ca si cum nu ar fi existat dintotdeauna, iar sistemul
financiar joaca un rol nemaiintalnit in istoria spitalului. De asemenea, carierele din interiorul
acestuia au devenit teluri greu de obtinut care necesita foarte multi ani de studiu.
Factorul economic
La inceputuri, spitalele erau asociate si caritatea si voluntariatul si in cele mai multe
parti ale lumii conveneau cu diferite motivatii religioase pentru a ajuta bolnavii si nevoiasii.
In timp, binefacatorii, asa-zisii sponsori de astazi, nu si-au mai permis sa finanteze o
activitate atat de scumpa, devenita o intreaga afacere. Dupa anul 1500, cand traditia caritatii a
cazut in declin, spitalele isi administrau banii cu mult mai multa grija si au instaurat sisteme
de administratie si financiare care sa controleze veniturile si costurile.
Pana in anul 1900, cei care sponsorizau spitalele erau de multe ori si fondatorii
acestora. Pe langa sumele adaugate de acestia pentru functionarea normala a unui spital, se
realizau si strangeri de fonduri si donatii, la fel cum se intampla si astazi. In 1700, Bernard
Mandeville a fost persoana care a adus in atentia publicului importanta sustinerii spitalelor
din punct de vedere financiar. Iar locul cel mai potrivit pentru strangerea de astfel de fonduri
erau evenimentele muzicale ale vremurilor, numite festivale. Cu aceste ocazii, oamenii se
relaxau si in acelasi timp isi creau o pozitie sociala mai buna, pentru ca cei care se inscriau la
ajutarea spitalelor erau respectati in societate, ocupand un loc mai inalt in ierarhia acesteia.
Pana in 1800, finantele spitalelor au devenit subiecte mult mai complexe, care
trebuiau tratate cu mult mai multa grija. Cu cat avansa tehnologia mai mult, cu atat erau si
costurile mai mari, iar instaurarea unor sisteme de asigurare medicala, pentru asigurarea platii

costurilor de spitalizare si tratament, erau inevitabile. Rezultatul acestei nevoi a fost

infiintarea serviciilor de asigurare nationala, peste tot in Europa si in lume. Astazi, spitalele
sunt intretinute din banii statului in care se afla si din banii cetatenilor care contribuie prin
asigurarea obligatorie de sanatate, dar si din donatii, sponsorizari, proiecte la nivel european
si mondial.
Factorul evolutiv (nevoia de evolutie)
Pe langa oportunitatea data oamenilor de a se trata si de a fi ingrijiti, spitalele au oferit
si sansa studiului indeaproape celor care erau doritori de a realiza o cariera in medicina,
oricare ar fi ea si pe orice specializare. Inainte de 1700, cea mai cunoscuta si practicata
metoda de invatare era insotirea studentilor de catre medici la vizitele medicale, la tratarea
pacientilor, observarea, analizarea si practica pe pasi. Acest tip de studiu se numeste si
invatare din spate. Un astfel de stil de invatare a fost detectat in lumea islamica la
inceputurile medicinei. In Europa a ajuns sa fie folosita ca metoda de invatare abia de la
Renastere. In acele timpuri, doritorii veneau din toata lumea pentru a invata alaturi de un
fizician faimos, inainte de a se intoarce in tara natala si de a practica medicina. Un astfel de
caz este cel al lui Gerhard van Swieten, un student in formare a fizicianului olandez Hermann
Boerhaave. El a transformat Viena intr-un imens si faimos centru medical atunci cand a
introdus invatarea din spate, trimitand mai departe metoda lui Boerhaave peste tot in lume.
Totusi, atunci cand studentii au inceput sa aiba acces direct la spitale, invatarea a devenit mult
mai rapida, daca nu si mult mai usoara. Astfel, pana la Revolutia Franceza din anul 1789,
studiul clinic a atins noi inaltimi in Paris. La inceputul revolutiei, medicii si studentii erau in
pericol din cauza revolutionarilor care sustineau ca acestia sunt corupti si erau pe cale de a-i
ataca. Acest lucru insa nu s-a intamplat, chiar dimpotriva, spitalele din Franta au cunoscut o
perioada si mai intensa de dezvoltare a educatiei medicale. Teoriile lui Boerhaave despre
invatare i-au condus pe cei interesati inapoi in istorie, pana la Hipocrate, acolo unde pasii
studiului prin observatie isi aveau originile. Medicina din Paris a fost, bineinteles, influentata
si de ganditorii vremii din timpul Iluminismului, iar ca rezultat s-au dezvoltat medici de
succes precum Cabanis si Pinel. Acestia si-au invatat la randul lor studentii sa se ghideze
dupa motto-ul: citeste putin, vezi mult, fa mult. Asadar studiul era mult mai mult practic
decat teoretic in acea perioada.
Antrenarea clinica din Paris a dus la multe inovatii, incluzand examinarea fizica si
descoperirea unor elemente precum stetoscopul, care a permis studentilor si practicantilor sa

vada mai departe de simptomele aparente, externe ale unui pacient. Urmatorul pas a fost
urmarirea bolilor pana in faza mortii, instaurand niste reguli pentru autopsie, un rol important
in acest proces avandu-l fizicianul Xavier Bichat. Realizarea autopsiilor permiteau medicilor
sa stabileasca un diagnostic mai mult sau mai putin concret ale unor leziuni, afectiuni, boli si
motivul unor boli in organismul pacientului.
Deceniile de dupa Revolutia Franceza au fost descrise ca si nasterea clinicii.
Aceasta afirmatie era bazata pe faptul ca practicantii aveau acces la un numar impresionant
de pacienti, lucru care ar fi fost imposibil de realizat fara instaurarea clinicii. Concentrarea
pacientilor pe categorii, a facut mai usor si procesul de realizarea a statisticilor, care a permis
persoanelor ca Pierre Charles Alexandre Louis sa confirme descoperirile din jurul unor
categorii de cazuri. Pana in anul 1850, Parisul era vazut ca un centru de inovatie medicala,
centru care a facilitat dezvoltarea foarte multor cadre medicale. Pickstone spune insa ca :
Anul 1850 a cunoscut o crestere marcanta a criticismului publicului legat de spitale si de
medicina ortodoxa in general, in partea, fara dubii, o reactive la noua afirmarea a profesiei
medicale. Medicina homeopatica a evoluat mult din 1840, desi anatemizata de profesia
clasica. Multi sanitarieni, inclusiv un numar de doctori au afirmat ca serviciile medicale
domiciliale pentru saraci erau inutile din cauza locuintelor pe care saracii le aveau.

La capitolul evolutie incadram nu numai evolutia spirituala, educativa si medicala, dar

si pe cea a spatiului propriu-zis in care se desfasoara activitatile medicale: spitalul. Aceasta
cladire a avut diferite forme in timp, insa daca e sa discutam despre modernitate, organizarea
spatiului si a necesitatilor s-au schimbat extrem de mult. Lucrarea construirii unui spital din
punct de vedere architectural, poate fi o treaba destul de complicata pentru un architect al
zilelor noastre. Autoarea Annmarie Adams, profesor la Universitatea din Montreal, aduce in
discutie exact acest subiect, in cartea sa Medicina dupa design si scrie despre munca unor
arhitecti din jurul anilor 1920 precum Edward F. Stevens si partenerul lui, Frederic Clare Lee,
din nordul Americii. Desi inca de pe atunci medicina se numeste moderna, putem intelege
ca unele schimbari exista in spitale, insa structura este in mare parte aceeasi. Aceasta perioada
arata cele mai semnificative schimbari. Arhitectii trebuiau sa aiba in vedere asigurarea
zonelor functionale aglomerate din spitale, tehnologii interne pentru comunicare, zone
corecte pentru parcari, bucatarii inspirate de fabric, spalatorii asezate corespunzator, suite ale
camerelor pentru salile de operatie si o noua fatada pentru camerele individuale ale

pacientilor. Pe langa acestea, mai exista interes pentru planul de expansiune, aderenta la
standard, asigurarea impotriva incendiilor, asigurarea functionarii perfecte a sunetelor in
interiorul spitalului, etc. Detaliile nu sunt putine si nici simpliste, insa arhitectii par a fi facut
o munca foarte buna in perioada aceea, de vreme ce schimbari nu au prea existat in spitalele
construite atunci, pana in ziua de astazi. Mai mult, acesti doi vizionari ai arhitecturii modern
au instaurat un nou standard pentru spitalele din America de Nord.

Factorul sanatatii publice

Sanatatea publica reprezinta sanatatea populatiei unei tari, iar un stat este obligat sa isi
respecte responsabilitatea pe care o are legat de sanatatea publica in spitale si in afara lor.
Guvernele, grupurile de presiune si alti indivizi, pot influenta sanatatea publica folosindu-se
de puterea politica, economica sau prin publicitatea entuziasmanta in fata unui popor. Insa nu
numai aceste metode functioneaza intr-un stat, ci si initiativele pentru promovarea sanatatii
publice de catre grupuri sustinatoare de cealalta parte, acestea fiind capabile sa promoveze un
anumit comportament care pot afecta in masa un popor. Ideea prevenirii unei boli este de
asemenea incadrata in categoria acestor activitati si pot include campanii pentru a ii sustrage
pe unii de la fumat, droguri, de la consumul alimentelor de tip fast-food sau de la realizarea
sexului neprotejat.
Originile religioase despre care scriam mai devreme exista si in acest caz. In urma cu
o mie de ani cand oamenii incepeau sa renunte la modul nomad de a trai si treceau la un stil
de viata stabil, riscurile de a-si pune in pericol sanatatea s-au schimbat si ele. Contactul
crescut cu alti oameni si cu animale dar si cu propriile lor resturi, au generat noi probleme. In
aceea perioada, desigur, cunostintele referitoare la natura sanatatii si a bolii erau infime, insa
civilizatiile antice au dezvoltat ritualuri in care curatenia si stilul de viata sanatos erau
primare. Un bun exemplu este cel al Babilonului antic, unde asa-zisele cursuri religioase de
atunci invatau oamenii ca este interzis sa sapi o fantana intr-un loc apropiat de un cimitir sau
gropi de gunoi. Curatenia era de asemenea pretuita si in Egiptul antic, unde spalarea corpului
uman reprezenta un avantaj public pentru sanatate. Cu toate acestea, este surprinzator ca in
acele perioade existau sisteme de irigare a terenurilor pentru agricultura foarte costisitoare,

insa, nu existau sisteme pentru curatarea apei spre exemplu. Si in Grecia antica, sfaturile cu
privire la dieta alimentara, la curatenie si la sport erau regasite in lucrarile lui Hipocrate si in
timp, au fost introduse si in Imperiul Roman. Pentru acesta din urma, acesta a fost doar startul
unei vieti sanatoase urmand sa intreprinda activitati precum curatarea drumurilor publice, a
bailor, a toaletelor publice si filtrarea apei. Bineinteles ca nu oricine avea parte de acestea, ci
in majoritate cei privilegiati. Din nefericire, Imperiul Roman urma sa aiba multe perioade de
declin in care infrastructura si sanatatea publica lasau de dorit. In timp ce in aceasta parte a
lumii lucrurile se degradau, in partea de est, spre exemplu in Baghdad, lucrurile se
imbunatateau. In anul 800 d.Hr, in acest oras se deschidea primul spital si pana in anul 1000,
avea deja saizeci de spitale functionale. Perioada de dupa anul 1000 s-ar fi anuntat fructoasa
si pentru transporturile internationale, daca nu ar fi intervenit bolile cu transmitere care au
afectat intreaga lume prin epidemii. Au aparut chiar si legi care interziceau bolnavilor de
lepra, ciuma sau alte boli epidemice sa stea in alte locuri decat cele izolate. Dar pentru ca
orice pahar are si partea lui plina, situatia din trecut s-a dovedit a fi folositoare in studiul
medicinei, in cel statistic si in motivarea descoperirilor stiintifice si tehnologice care au facut
medicina sa fie ceea ce este astazi.
In curand se va fi aratat si nevoia implicarii guvernelor in domeniul sanatatii publice,
fapt demonstrat de Anglia la sfarsitul anilor 1700. Acum, acest stat era primul industrializat si
primul care a creat o revolutie care a dus la incercari medicale asemanatoare cu cele din ziua
de azi, adica la un nivel ridicat, cauzat de industrializare. Desi acest secol a adus multe
evolutii in lumea medicala a spitalului, acesta avea un mare defect: a fost un secol in care nu
se dadea mare importanta curateniei si asigurarii sanatatii populatiilor. Abia dupa aparitia
holerei in 1831, in Anglia, interventiile au devenit inevitabile.
Secolul XX a adus cele mai multe avataje spitalului si lumii medicale, desii cei bogati
beneficiau in primul rand de servicii de calitate. S-a introdus ideea de responsabilitate
personala a fiecarui individ si cea de protectie prin preventie impotriva bolilor. S-a introdus si
realizarea de campanii pentru promovarea igienei si a educarii publicului. De atunci, avansul
pe scala calitativa a fost mare, singura piedica foarte mare fiind razboaiele mondiale, care au
facut greu de promovat si de intretinut stari de sanatate bune.

Factorul stiintific

Oamenii de stiinta de la barierele cercetarii medicale au conlucrat mereu pentru doua

lucruri: descoperirea faptelor si formularea legilor. Acestea nu sunt doar vorbe, ci foarte multi
ani de munca, necesitand observarea indeaproape a corpului uman si a bolilor cu care se
confrunta acesta. Evenimentele care au dus la formarea unor legi in medicina au avut loc
treptat, astfel incat in anul 200 d.Hr, in Grecia antica, fizicianul Galen, unul dintre pionerii
stiintei medicale, a folosit porci vii pentru a demonstra ca intregul organism este controlat de
creier. Mai tarziu, in timpul Renasterii, anatomistul Andreas Vesalius a indemnat fizicienii sa
utilizeze procesul disectiei pentru a face propriile lor obsevatii. Academicianul Ibn Sina a
conceput reguli pentru testarea efectivitatii medicamentelor pe pacientii spitalelor in anul
900. In anul 1200, Ibn Al-Nafis a descoperit circulatia pulmonara a sangelui dintre inima si
plamani. Pe acesta avea sa il urmeze fizicianul englez William Harvey in 1600, demonstrand
in totalitate valabilitatea afirmatiilor.
Medicina a fost si este o stiinta care tine legatura si se bazeaza si pe alte stiinte. In
trecut, medicii imprumutau concepte din fizica si chimie pentru a explica bolile si sanatatea.
Astrologia a reprezentat de asemenea o stiinta cu un important rol in medicina, mai ales in
Europa crestina, Islam si China, dat fiind faptul ca principii si legi erau formulate pe baza
observatiilor sistematice ale planetelor.
In anul 1700, o data cu Iluminismul, filosofii au inceput sa accepte medicina ca pe o
stiinta in continuu progres, ba chiar mai mult, un motor al progresului. Aceasta perioada a
adus lumii genii precum Isaac Newton, Hermann Boerhaave, dar si alti fizicieni si medici
care au incercat sa se apropie de medicina newtoniana bazata de experiment si masuratori.
Astfel, oamenii de stiinta au reusit sa se ridice deasupra vindecatorilor clasici.
Dupa introducerea unor elemente ca si laboratoarele, cercetarile clinice, fondurile
guvernamentale, jurnalele stiintifice si asociatiile profesionale, a fost introdusa si ideea de a
forma o cariera din medicina, pentru barbati si mai tarziu si pentru femei.
In jurul anului 1800 fizicienii francezi au folosit spitalele pentru cercetari clinice, iar
spitalele ofereau oportunitatea de a observa multi pacienti la un loc. In plus, daca un pacient
murea, corpul acestuia putea fi disecat, proces prin care se realizau conexiuni intre
simptomele externe si cauzele patologice. Experimentarea in spitale, dar mai ales in
laboratoare a devenit din ce in ce mai importanta. Asta arata si omul de stiinta german Justus
Von Liebig, care a instalat un laborator chimic la universitatea unde preda si unde a dat sansa
multor studenti de a face experimente uimitoare si de a da frau liber stiintei si evolutiei.

Acesta a demonstrat ca la fel ca orice alt obiect, corpul uman poate fi observat si inteles si ca
legile chimice functioneaza la fel in organism ca si intr-un obiect lipsit de viata. Din fericire,
anii 1800 au adus oamenilor de stiinta spatiu, echipament si fonduri pentru a-si realiza
experimentele. Avansurile tehnologice au fost imbunatatite o data cu descoperirea
termometrului, a microscopului, a oftalmoscopului sau a sfigmografului.
Dupa 1900 fortele alaturate ale diferitelor discipline stiintifice si tehnici au condus la
intelegerea corpului uman. Un bun exemplu este cel din 1953 cand a fost descoperita
structura ADN-ului uman de catre Francis Crick si James Watson, pe baza studiilor lor
biologice. Astazi, cercetarea medicala foloseste resurse imense de informare pentru a produce
noi medicamente si tehnici pentru combaterea unor afectiuni. Stiinta a ajutat la crearea unor
solutii pentru probleme medicale de lunga durata si totodata ridica mereu noi intrebari. Multe
dintre ele sunt de natura practica, precum utilizarea frecventa a antibioticelor sau intrebarea
daca experimentele pe oameni si animale sunt corecte din punct de vedere etic.

Factorul tehnologic
Masinile au devenit puncte centrale pentru medicina din anul 1800, iar medicina s-a
bazat mereu pe instrumente precum bisturiul, diferite probe si materia medica. In orice caz,
de la inceputul secolului al XX-lea tot mai multe instrumente erau disponibile pentru studiu,
diagnostic si tratament. In zilele noastre, spitalele utilizeaza tehnologii avansate si complexe
si masinarii computerizate pentru a reda o imagine a corpului uman sau pentru a realiza
functii in locul acestuia.
Masinariile electrice erau utilizate de obicei in anul 1800, astfel incat electroterapia
era gasita in aproximativ toate spitalele, pentru tratamente. Alte masinarii utilizau lumina sau
caldura pentru helioterapie. Medicii utilizau in special aceste modalitati pentru guta sau
paralizie, dar si pentru durerile dintilor. In orice caz, acestea s-au demonstrat a nu fi efective.
O ruda indepartata a acestor terapii este si terapia electroconvulsiva, numita uneori si cu
electrosocuri. Aceasta a fost inventata in 1930 si este considerata un tratament controversat
pentru bolile mintale.

Revolutia computerului a fost de neuitat pentru medicina si de asemenea, a fost cea

mai mare inovatie a secolului XX, aducand cele mai mari schimbari tehnologice la nivelul
spitalelor. Din 1950 si dupa, computerele au devenit punctul de baza in orice activitate
medicala, dand oportunitatea de a monitoriza pacientii incontinuu. Tehnici precum MRI sau
PET se puteau utiliza mult mai rapid datorita computerizarii si puteau reconstrui imaginea
organismelor. Tehnologia a influentat si modul de operare a cadrelor medicale, usurandu-le
munca in mod considerabil. Totodata, a fost grabita si evolutia medicilor inspre specializarea
pe anumite domenii si organe.
Acceptarea tehnologiei avansate nu a fost insa acceptata rapid si dintr-o data, ci treptat
si lent. Multe dintre acestea erau privite cu suspiciune. De exemplu in 1930, unii doctori erau
sceptici cu privire la imaginile obtinute prin raze X la piept, neacceptandu-le ca o examinare
fizica. In plus, aceste mecanisme si masinarii aminintau sa ia locurile de munca ale unor
persoana, astfel incat motivele pentru care unii refuzau erau si mai puternice. Alte tehnologii
erau gasite inutile de catre medici, precum ECK-ul care a devenit util doar in momentul in
care a devenit portabil, putand fi mutat langa patul pacientului. Un alt motiv pentru care
acceptarea tehnologica a fost lenta au fost costurile care limitau uzul celor care aveau nevoie.
Tot in secolul XX, au fost contruite mecanisme care sa preia munca doctorilor dupa ce
corpul unui pacient inceta sa functioneze. In 1920 a fost pus in functiune asa-zisul plaman
de fier care ajuta la respiratia artificiala. Pana in 1950 insa, va fi fost inlocuit deja cu
ventilatorul folosit si astazi in respiratia artificiala. Desi ambele erau folositoare si tineau
pacientii in viata, medicii au gasit ventilatorul mai usor de folosit si mai comfortabil pentru
pacient. Unele inovatii puteau fi folosite chiar si in comfortul casei pacientului, precum
masini pentru dializa rinichilor, la fel si paecemaker-ul, care ajuta si in ziua de astazi la
regularea ritmului cardiac. Acesta din urma a fost inventat in anul 1932 de Albert Hyman, iar
primul pacient care a primit un paecemaker a fost Arne Larson, in 1958. Cele mai
inspaimantatoare descoperiri din interiorul spitalelor pentru oamenii de rand, au fost cele care
reuseau sa inlocuiasca organe vii din corpul uman, cu unele artificiale. Pentru medici insa,si
mai ales pentru chirurgi, aceste procedee au devenit mari avantaje. S-a inceput cu inlocuirea
dintilor si s-a ajuns la inlocuirea mainilor sau a picioarelor, iar in ultima instanta, chiar a
inimii si a pielii. Toate acestea fac parte din tehnologiile asistive, care ajuta persoanele cu
dizabilitati sau cu boli procurate in timpul vietii sa duca o viata foarte apropiata de cea
normala din punct de vedere sanitar.

Factorul chirurgical
Desi in trecut o operatie chirurgicala era cea mai mare teama a pacientilor, astazi
lucrurile s-au schimbat. De cele mai multe ori se foloseste chirurgia chiar si pentru cele mai
simple cazuri si afectiuni, astfel incat pacientii s-au obisnuit cu ideea folosirii acesteia. Dar cu
toate ca noi cunoastem operatiile ca fiind lipsite de durere si cu recuperari rapide, trecutul nu
spune aceleasi povesti, ci dimpotriva. Operatiile erau insotite de foarte multa durere, lipsa
anesteziei si recuperarea putea dura luni de zile sau chiar ani. Mai mult decat atat, riscul
infectiilor era foarte mare in comparatie cu cel de azi. De aceea, spitalul era considerat
ultimul pas inainte de moarte.
Cea mai indepartata metida chirurgicala era inspaimantatoare daca e sa o descriem exact asa
cum era realizata. Prin aceasta metoda, un medic taia in forma de cerc o zona din varful
capului pacientului,in scalp, insa nu se stie cauza acestei metode si care erau urmarile. Asta se
intampla in perioada Neoliticului, iar pacientii de la care au ramas afirmatii inscrise pana
astazi, spuneau ca era o metoda folosita in incercarea de inlaturare a migrenei. Grecii vechi
au inceput sa construiasca primele instrumente chirurgicale din istorie din fier si alte
materiale metalice. Acesti chirurgi realizau amputari, stoparea hemoragiilor, puneau la loc
oasele rupte si vindecau pneumonia. Mai tarziu, in Evul mediu, hemoragiile erau o problema
care persista, insa deja medicii foloseau antisepticele si usoare anestezice ca si alcoolul sau
diferite plante.In aceasta perioada deja era permis si accesul femeilor in ingrijirea pacientilor
si in cercetari, insa medicii care existau atunci nu studiau medicina in universitati si nici
macar in spatii organizate care sa semene macar cu un curs, ci invatau stand pe langa anumiti
medici si observand. Surprinzator pentru noi, cei mai multi chirurgi erau barbieri, mai ales in
timpul razboiului. Acestia combinau stiinta medicala cu stiinta barbieritului unde de multe
ori aveau responsabilitatea de a stopa curgerea sangelui in exces atunci cand vreun client era
taiat. Din 1500 pana in 1800 si 1900, a avut loc un declin in randul femeilor chirurgi, datorita
situatiilor politice si economice ale vremurilor, insa acestea continuau sa ajute saracii si sa isi
foloseasca cunostintele in viata de zi cu zi, transmitand pe cale orala trucuri si leacuri inspre
generatiile urmatoare. Autorul John V. Pickstone sustine acelasi lucru in lucrarea sa
Medicina si societatea industriala: Este de observant de asemenea faptul ca in aceeasi
perioada existau numeroase schimbari in atitudinile fata de institutiile medicale. O

schimbare cheie facea ca interesul sa creasca in spitale pentru femei si copii. Oarecum,
acesta a fost rezultatul specializarilor medicale; cativa doctori, unii dintre imigranti, au
dezvoltat practica specializata pe bolile copiilor si pe afectiuni ginecologice si obstetrice. Un
al doilea factor a fost grija pentru nivelurile ridicate de mortalitate in randul copiilor, redate
de inregistrarile trimise inapoi si de propaganda sanitarienilor. Un al treilea factor, care
merita mult studiu, a fost cresterea implicarii doamnelor in operatiunile legate de caritatea
pentru sanatate.

Pana in anul 1800, cele mai importante calitati pe care trebuia sa le aiba un chirurg
erau viteza si acuratetea. Mai ales in cazul amputarilor, viteza trebuia sa fie foarte mare
pentru ca inca nu se descoperise un anestezic care sa protejeze de durerile infioratoare de care
pacientii sufereau in momentul procedurii. Primul anestezic descoperit a fost folosit abia in
1846 si era un gaz numit eter, inlocuit mai apoi de cloroform, un anestezic folosit si la nasteri.
In jurul anilor 1800 cea mai mare problema a medicilor era infectarea cu bacterii si germenii,
astfel incat au avut loc cercetari pentru a le combate pe acestea. Antisepsis era o metoda pe
care cercetatorii au descoperit-o in 1900 si care era o solutie la indepartarea tuturor
germenilor cunoscuti. Dupa 1900, chirurgia a cunoscut o noua transformare, extrem de
benefica cu ajutorul razelor X si a nenumaratelor tehnologii deja enumerate in randurile de
mai sus. Astazi, riscul de infectare in urma operatiilor este infim daca pacientul respecta un
tratament corect, asadar exista o mare diferenta intre nivelul de calitate din trecut si cel de
acum.

Factorul de preventie
Din nefericire ideea de preventie in ceea ce priveste starea de sanatatea a omului, nu a
existat intotdeauna, ci doar din perioada moderna incoace. Astazi, celor nascuti in secolul
modernitatii ne este greu sa intelegem, insa viata inainte de Iluminism se desfasura fara
masuri de preventie in cele mai multe domenii, nu doar in medicina. Autorul William Osler,
in lucrarea Evolutia medicinii, aduce o serie de argumente ideei ca pana la perioada
moderna, totul era despre oameni care au facut mari descoperiri, mari portrete ale lumii care
nu vor fi uitate niciodata din paginile istoriei, despre evenimente neplanificate care au dus la
inovatii uluitoare fara de care medicina nu ar fi fost azi la fel, despre locuri si ani in cartile de

istorie. Insa, afirma el, de la modernitate incoace, este vorba despre populatia care este
capabila si poate sa previna unele simptome, afectiuni si chiar boli grave, fara sa mai aducem
in discutie accidentele la locul de munca, la domiciliu, la spitale sau in aer liber. El spune ca
avem datoria de a proteja tot ce ni s-a descoperit pana azi, prin preventive si prin dorinta de a
vrea sa evitam sa folosim toate aceste noi tehnologii pentru vindecarea organismului uman.
Masurile preventive au fost prima oara luate in serios de catre populatiile care se confruntau
cu boli precum ciuma, holera sau febra galbena, insa nu s-au instaurat reguli de preventie care
sa dureze in timp. De aceea, cand bolile au reaparut in diverse colturi ale lumii si au inceput
sa faca victime, guvernele au hotarat sa instaleze preventia. Astfel s-au creeat programe de
instruire in scoli, s-au creeat documente legate de protectia la locul de munca si s-au adus in
vederea pacientilor din spitale riscurile la care sunt expusi in cazul in care nu respecta
anumite tratamente si recomandari. Azi exista chiar si organizatii intregi care se ocupa de
prevenirea oricarui tip de eveniment care poate duce la ranire, imbolnavire sau afectare a
corpului uman.

Observand toti acesti factori indeaproape, asa cum a fost posibil in descrierile de mai
sus, realizam ca pentru modernitatea spitalului de astazi a fost nevoie de o combinatie a
tuturor, a tehnologiei cu stiinta, cu promovarea, cu dezvoltarea umanitatii in timp si mai ales
cu exeperienta. Pe langa realizarea acestui lucru, mai realizam ca exista un lucru foarte
important de care depind toate aceste caracteristici. Acesta nu este la fel de usor de observat
ca si combinatia factorilor de mai sus, si anume: puterea de adaptare a omului.
Adaptabilitatea a fost treptata, insa daca nu ar fi existat, medicina si mai ales centrele de
tratament de astazi, adica spitalele, ar fi urmat un drum cu totul diferit, care nu stim unde ar
fi dus. Datorita acestei calitati, a fost posibil un alt proces, mai recent, numit inovarea si
reinventarea medicinei.

Reinventarea spitalului
Autorii R. Clay Burchell, Howard L. Smith, Neill F. Piland scriu in detaliu despre
acest subiect in cartea lor Reinventarea practicii medicale. Un subiect important atins de
ei si de actualitate pentru zilele noastre este calitatea serviciilor oferite in spitale, astfel incat
sa multumeasca atat doctorii, cat si pacientii, cat si linia de jos, asa cum numesc ei bazele

societatii. In capitolul al V-lea, numit Asigurarea ingrijirii de inalta calitate, se descrie

cum inalta calitate a serviciilor oferite de un spital sta in emotiile trimise catre pacient in
momentul ingrijirii, pe langa tratamentul propriu-zis, referindu-se la un comportament
delicat, onest si curat. In antiteza, serviciile de proasta calitate, au fost descries cu mult mai
multa usurinta, pentru ca si pacientii pot define mult mai usor ce inseamna pentru ei sa fie
tratati prost, decat sa fie tratati bine. Serviciile de proasta calitate din spitale au fost de
asemenea detectate mai usor datorita acuzatiilor prin tribunale pe care pacientii le-au facut
de-a lungul timpului, reprezentati fiind de catre avocatii lor. Dupa astfel de experiente,
spitalele care au fost interesate de evolutia din punct de vedere comportamental al cadrelor
medicale si al ingrijitorilor, dar si a conducerii, au adoptat solutii inovative si de durata.
Cateva reguli de care medicii care vor sa sustina aceste solutii sunt redate de catre autorii
cartii, iar prima regula este de a pune in fata pacientului situatia reala in care se afla,
explicandu-i care sunt costurile suplimentare care pot aparea pe parcursul unui tratament,
unei spitalizari, etc, deoarece majoritatea pacientilor tratati in spitale fac parte din clasa
sociala mijlocie, adica nu au venituri foarte ridicate. Iar aceste costuri pot fi provocate de:

Asteptari incorecte

Complicatii neanticipate

Rezultate neasteptate sau intelegerea gresita a ingrijirii propuse

Lipsa parteneriatului in luare de decizii

Lipsa consimtamantului

La aceste riscuri sunt propuse solutii, precum informarea eficienta a tuturor cadrelro
medicale despre diferentele de calitate dintre un serviciu si altul, utilizarea practicilor clinice
cu o maxima acuratete, definirea calitatii, adoptarea unor practice anume, etc.
Se prevede ca un pacient prost informat este inceputul unei greseli enorme care poate
avea loc in spatiu si timp real, iar aceasta greseala poate duce la afectiuni grave, pierderi
imense de bani sau chiar moarte. De aceea, spre deosebire de trecut, se pune accent pe
informare si intelegere, de vreme ce exista posibilitati reale de a educa personalul medical in
asa fel incat acesta la randul lui sa isi poata educa pacientul de-a lungul sederii in spital sau a

tratamentului la domiciliu. Universitatile de astazi nu mai seamana cu cele din trecut unde
invatarea se producea observand in spatele medicilor, ci exista tactici speciale de invatare,
teoretice si practice, asezate organizat in curicule de-a lungul anilor de studio, procurand si
informatii din afara medicine clasice. Aceste informatii pot contine cunostinte despre media,
psihologice, cunostinte care sa ajute la prevenirea anumitor comportamente, etc.
Totodata, se mai explica faptul ca un pacient fericit este acela care este ajutat si de
costuri scazute ale tratamentelor si ale medicatiei, datorita faptului ca exista oportunitatea de
a scadea aceste costuri de catre personalul medical. Bineinteles ca aceasta dorinta a
pacientului poate dauna afacerii medicamentelor pe piata, insa producatorii de produse pentru
sanatate ar putea gasi solutii si mai bune pentru scaderea unor astfel de costuri, tragand
beneficii din alte parti. Spre exemplu, Studiul Practic Medical de la Harvard a descoperit ca
dintr-un million de potentiale greseli medicale preventibile, 120 000 au rezultat cu moartea
pacientilor. Cu toate ca problema este de o magnitudine foarte mare, multi dintre
administratorii spitalelor nu s-au alarmat indeajuns incat sa caute solutii rapide la aceasta
problema in 1993 (anul realizarii studiului). Patru ani mai tarziu, in 1997, Lesar, Briceland si
Stein au raportat ca factorii primari ai acestor greseli sunt lipsa de cunoastere a
medicamentelor prescrise bolnavilor si necunostinta istoricului medical al pacientului. Dintre
multe alte greseli, acestea au reprezentat 30%, pe o perioada de un an, intr-un spital
universitar. Aceste greseli repetate au dus la multe anulari ale diplomelor medicilor, pe baza
malpraxisului, pentru a evita si mai multe riscuri. Alta greseala mare din aceasta categorie a
mai fost si operarea unor pacienti datorita costurilor operatiilor si nu datorita nevoii
pacientilor.
Reinventarea spitalului, spun autorii, include si intelegerea faptului ca un pacient
internat intr-un spital poate sa reactioneze in multe feluri dezastruoase in urma unui tratament
care avea rolul de a fi benefic, de aceea lucrurile trebuie prevenite cand este posibil. De
asemenea, trebuie inteles faptul ca in spitale vor exista mereu crize si afectiuni noi, astfel
incat studiile in spitale si punerea la curent cu noi tehnologii si informatii trebuie sa fie
neincetata. Astfel, prin combinarea comportamentului sanatos al cadrelor medicale cu
modernizarea spatiului propriu-zis al spitalelor, incluzand in acestea orice este nevoie pentru
tratarea eficienta, rezultatele par a fi promitatoare.

Tot o idee pentru reinventare este si evitarea coruptiei din spitale. Desi aceasta este o
tema discutata cu foarte multe ocazii, ea se mentine pe pozitii, incercand sa tina piept celor
care o sustin, paradoxal, chiar din interior.

Coruptia in spitalele de stat

In tarile din lumea a treia in special, coruptia din spitalele de stat este la apogeu.
Coruptia incepe de la pozitiile de top din stat, cum ar fi Organizatia Mondiala pentru
Sanatate, Guvernamantul Local, Ministerul Sanatatii, companiile multinationale, organizatiile
non-guvernamentale, organizatiile secrete si mass-media. Toate acestea au cate un rol
important in directionarea incorecta a bugetului de stat care apartine spitalului, spre cei bogati
si puternici si departe de cei saraci si neputinciosi care formeaza in general opinia populara.
Acest tip de coruptie distruge mai ales modul de functionare a sectiei de Patologie din
spitale. In aceasta categorie sa incadreaza activitatile care nu sunt aprobate la nivel inalt si
acelea care sunt destinate uzului ilegal, pentru provocarea unor reactii in corpul uman, mai
slabe sau mai puternice, in functie de situatie. Totodata, aici mai apar si extragerile de sume
de bani din bugetul unui spital, sume detsinate unor planuri, folosite insa de catre persoane
neautorizate care acopera intr-un fel sau altul lipsa acestora. Un exemplu foarte relevant este
cel al vanzarii unor vaccinuri pe piata deschisa, vaccinuri care sunt deseori modificate la
nivel chimic si care produc un altfel de rezultat decat cel dorit sau chiar niciun fel de rezultat.
In trecut, astfel de vaccinuri au fost vandute pentru boli precum malaria, anemie, tuberculoza
sau subnutritie. Numele acestor vaccinuri era Swine Flu si erau prescrise chiar in interiorul
spitalelor, fara a se stii daca cei care le procurau erau instiintati de valabilitatea corecta sau nu
a acestora. Intermediarii intr-un astfel de proces sunt farmaciile si agentii farmaceutici, iar
tinta sunt medicii care prescriu medicamente si vaccine sau tratamente.
Tot parte din coruptie face parte si luarea de mita sau propunerea pacientilor din
interiorul spitalelor a unor tarife mult mai ridicate decat cele normale pentru unele asa-zise
servicii de mai buna calitate. Astfel de cazuri au loc in general in cazul operatiilor
chirurgicale sau a tratamentelor de lunga durata, unde pacientii inmaneaza medicilor si
asistentelor medicale sume mari de bani, de frica riscului de a nu fi tratati corespunzator.

Administarea spitalului este cea care raspunde de cele mai multe ori de incidente, evenimente
neplacute, echipamente nepotrivite sau alte greseli, iar in majoritatea cazurilor administratia
este la curent cu problemele de coruptie din interior insa are o influenta scazuta asupra
medicilor care provoaca aceste fenomene. Au avut loc scandaluri de mare amploare din cauza
unor astfel de situatii de-a lungul timpului, insa in tarile cu o economie in declin, corectarea
acestor comportamente este greu de realizat, iar acest aspect isi pune amprenta in mod special
pe educatia populatiei dintr-un stat anume si pe modul de functionare a intelectului acesteia.
O data ce ideea de coruptie a fost insamantata in mintea unui popor, este nevoie de decenii si
poate chiar secole pentru a scoate acest lucru din obiceiul care este cauzat de teama de a nu fi
tratati asa cum merita. Aici intervine ierarhia fiecarui spital care are nevoie de analiza pentru
a intelege care sunt nivelurile de coruptie existente.

Ierarhia spitalului
Organigrama unui spital oarecare trebuie sa respecte un anumit tipar, indiferent daca
pe parcurs apar mici schimbari sau adaugiri. De obicei, la nivelul cel mai inalt se afla biroul
managerului, care se ocupa cu organizarea spitalului si care este responsabil pentru toate
celelalte categorii de cadre medicale de sub functia sa. Manager-ul mai are si indatorirea de a
informa publicul si de a intretine relatii bune cu acesta, dar si de a realiza statistici medicale.
Sub manager se afla directorul medical, cel administrativ si directorul financiar contabil.
Fiecare dintre acestia au roluri vitale pentru o viata echlibrata a spitalului, fara lipsuri si fara
probleme de orice fel. Spre exemplu, intr-un spital din Romania oarecare, sub conducerea
directorului medical se pot afla urmatoarele:

Urologie I, II, III

A.T.I.

Anatomia patologica

Farmacia

Medicina nucleara

Radiologia

Analizele medicale

Camera de garda

Spitalizarea de zi

Salile de operatie

Ambulatoriul de specialitate

Asistentul medical sef pe unitate

SPCIN

Sub directorul administrativ stau urmatoarele:

Biroul administrativ

Serviciul de transport

Biroul de achizitii publice

Directorul financiar contabil este responsabil de urmatoarele:

CFP

Serviciul financiar contabil

Birou financiar

Birou contabilitate

Schema organigramei ar putea fi aceasta:

Bineinteles ca ierarhia unui spital poate varia de la caz la caz, in functie de specialitate
si de zona in care se afla acesta. Plata, nivelul de coruptie, rezultatele bune sau proaste,
nivelul de igiena si de mortalitate, toate depind de nivelul implicarii conducerii in viata
spitalului si de controlul pe care aceasta il are asupra celorlalte sectii si cadre medicale. In
ceea ce priveste coruptia in toate formele ei, aceasta a evoluat o data cu trecerea timpului,
ajungand sa se extinda de la pacientii avuti pana la cei mai saraci. In legatura cu vinovatul
pentru aceasta situatie, studiile au aratat ca, cu cat conducerea este mai corupta, cu atat creste
si increderea cadrelor medicale ca pot beneficia de pe urma pacientilor intr-un mod ilegal, iar
cu cat conducerea este mai putin corupta, cu atat este si restul spitalului mai putin increzator
in aceste alternative.
N.B Asadar, se poate observa cu usurinta ca o data cu modernitatea in spitale, apar si
probleme la nivel administrativ si la nivelului personalului medical si managerial, pentru ca
responsabilitatile sunt mult mai multe, persoanele care trebuie controlate au un numar foarte
mare, iar controlul continuu nu este intotdeauna posibil. Intr-o perioada de evolutie neincetata
si de modernitate, o solutie de baza ar putea fi inducerea ideei de corectitudine atat la nivel

popular, cat si la nivel inalt, incercandu-se un declin al increderii in coruptie, prin publicitate,
mass-media dar si prin sistemul normativ medical, instaurandu-se legi care sa permita
pedeapsa dura a celor care sunt vinovati de producerea unor astfel de fenomene.

III. EVALUAREA REZULTATELOR OBTINUTE

Rezultatele din urma cercetarii asupra aparitiei, transformarii si evolutiei spitalului

sunt complexe. Aparitia spitalului a fost rezultatul nevoii de vindecare si de tratare a
persoanelor cu nevoi medicale, intr-un spatiu organizat si izolat de persoanele sanatoase.
Transformarea spitalului a fost inevitabila in istorie, datorita schimbarilor societatilor, a
numarului populatiei la nivel mondial si datorita avansului tehnologiei care cerea descoperiri
care sa faciliteze diverse procese din cadrul spatiului destinat activitatii medicale. Apoi,
evolutia, este un subiect interminabil, care a inceput de la aparitie si care va continua la
nesfarsit atata timp cat societatea isi va dezvolta noi nevoi, iar de partea oamenilor de stiinta
vor exista minti luminate si vizionari.
O evaluare completa a acestei cercetari are ca rezultat ideea ca din punct de vedere
psihosociologic, spitalul in evolutia sa poate fi tratat din foarte multe perspective, incepand
de la psihosociologia grupurilor umane, referindu-ne la grupurile cu diferite interese din acest
domeniu (pacienti, clase sociale, medici, grupuri ierarhice), forta actiunii colective, poate fi
analizata dezvoltarea grupului social, poate fi atins subiectul psihosociologiei conducerii, a
crizei si a comunitatii. Ideea principala este ca aceasta tema extrem de complexa a fost tratata
la nivel generalist, incercandu-se cuprinderea tuturor domeniilor si a schimbarilor relevante
din aria spitalului din trecut si a celui de astazi, iar comparatia acestora este de prisos.
Probabil ca intr-un chenar de comparatie, trecutul ar insemna lipsuri, iar prezentul si viitorul,
plusuri si inovatii, viziuni si dezvoltare continua.
Pe langa avantajele pe care le-au adus toate aceste schimbari, problemele nu au incetat
sa apara, poate chiar mai semnificative decat in trecut. Aceste sunt asociate cu lipsa egalitatii,
coruptia, problemele financiare si chiar falsele sperante. Cu toate acestea, preferam solutii
avansate la probleme avansate, decat lipsa progresului.
In ceea ce priveste sanatatea publica, subiectul analizat in acest material a fost gasit
cel mai potrivit de discutat, pentru ca se aplica tuturor categoriilor de public, iar informatiile
sunt destinate oricarui cetatean al zilelor noastre care are nevoie de cunoasterea naturii
progresului in care traim astazi, pentru a se putea adapta acestuia. Multe dintre informatiile
regasite in primul capitol ar surprinde d

estui cititori, pentru ca putini stiu care a fost punctul de start al spitalului, putand fi
gasit chiar comic pe alaturi, in comparatie cu lucrurile de care dispunem azi.
Este important de inteles ca erorile pot avea loc in interiorul spitalului, la fel ca in
orice alt domeniu de activitate, pentru ca nu traim intr-o lume perfecta, iar stiintele exacte,
asa cum sunt numite, au totusi o doza de inexactitate, cauzata tocmai de incapabilitatea
umana de a detecta perfectiunea intr-un domeniu anume, oricare ar fi acesta.
Scopul acestei lucrari a fost atins o data cu demonstrarea evolutiei imense a spitalului
prin intermediul studiului medical si vice versa, o data cu aratarea aspectelor importante care
au dus la dezvoltare si cu evidentierea factorilor determinanti ai transformarilor.