Cuprins

Unitatea de învăţare 5 – Chestionarul sociologic –

instrument de lucru utilizat în interviul formalizat

5.1. Principii generale de alcătuire a chestionarului

5.2. Tipuri de întrebări utilizate în chestionarul sociologic
5.2.1. După conţinutul întrebărilor
5.2.2 După forma întrebărilor
5.3.3. După poziţia întrebărilor în chestionar
5.3. Modalităţi de administrare a chestionarului
5.3.1. Chestionarul autoadminitrat (poştal)
5.3.2. Chestionarul administrat de către operatorul de
interviu (interviul propriu-zis)
5.3.3. Alte modalităţi de administrare a chestionarului
5.4. Teme de referate

Timp necesar: 180 minute

După parcurgerea unităţii veţi fi în
măsură să răspundeţi la
 Înţelegerea principiilor care trebuie respectate în construirea unui
întrebările:
Care sunt principiile generale de
chestionar
alcătuire a chestionarului?
Care sunt tipurile de întrebări
 Cunoaşterea principalelor tipuri de întrebări utilizate în chestionar
după conţinutul acestora?
 Familiarizarea cu diferite modalităţi de administrare a chestionarului
Care sunt tipurile de întrebări
după criteriul formei lor?
sociologic
Care sunt avantajele şi
dezavantajele autoadministrării
chestionarului?
5.1. Principii generale de alcătuire a chestionarului
Prin ce se particularizează 00:00
administrarea chestionarului de
către operatorul de interviu?
În ce constau alte modalităţi de
administrare a chestionarului?
 Orice chestionar este o listă de întrebări.
Reciproca nu mai este însă valabilă. Pentru ca o
listă de întrebări să devină un chestionar este
necesar ca în construirea ei să fie respectate o serie
de cerinţe care sunt cunoscute sub numele de
principii generale de alcătuire a chestionarului.
Aceste principii vizează: numărul întrebărilor,
formularea (frazarea) întrebărilor, ordinea
întrebărilor în chestionar şi modul de aşezare în
pagină a întrebărilor.

5.1.1. Numărul întrebărilor din chestionar este

dependent de câţiva factori, dintre care menţionăm:
a) Obiectivele ce se doresc a fi atinse în
respectiva cercetare. Întrebările pe care le conţine
chestionarul trebuie să asigure obţinerea tuturor
datelor, informaţiilor necesare şi suficiente pentru
atingerea obiectivelor stabilite. Trebuie evitată, prin
urmare, omiterea unor întrebări ce ar permite
obţinerea de date, informaţii indispensabile pentru
atingerea obiectivelor stabilite (lipsa acestora
putând compromite cercetarea în ansamblul său),
precum şi punerea unor întrebări inutile pe
considerentul că „poate sunt necesare”. Deşi nu
poate fi negat faptul că întrebări ce, aparent, nu au
nici o legătură cu obiectivele cercetării se pot
dovedi ulterior ca având o anume relevanţă,
punerea de asemenea întrebări lungeşte inutil
chestionarul, lungeşte durata interviului peste
limitele normale, poate crea un anume disconfort
din partea subiecţilor şi presupune costuri
suplimentare.
b) Modul de aplicare a chestionarului. Un chestionar autoadministrat
(chestionar poştal), pentru a avea şanse să fie completat şi returnat echipei de
cercetare, trebuie să cuprindă un număr relativ mic de întrebări. În cazul aplicării
prin operatorul de interviu, numărul întrebărilor poate fi mai mare, fără a depăşi
însă timpul optim. Chestionarul trebuie astfel dimensionat încât aplicarea lui să
nu depăşească bariera psihologică de 3/4 - 1 h, dincolo de care atenţia, interesul,
concentrarea necesare furnizării unor răspunsuri complete, coerente şi la obiect
încep să scadă. Durata optimă a realizării unui interviu şi prin urmare, numărul
de întrebări din chestionar, este funcţie însă şi de gradul de interes pe care îl
manifestă subiecţii intervievaţi faţă de problematica supusă cercetării
sociologice.
 5.1.2. Formularea (frazarea) întrebărilor
Pentru a putea fi utilizată într-un chestionar sociologic, o întrebare trebuie
să satisfacă o serie de cerinţe, dintre care, cele mai importante par a fi:
- să fie cât mai clară şi mai specifică posibil, în aşa fel încât toţi subiecţii
să înţeleagă exact ce anume li se cere prin respectiva întrebare (ceea ce
presupune ca întrebarea să aibă acelaşi înţeles pentru toţi);
- să utilizeze cuvinte simple, directe, familiare tuturor subiecţilor (în
consecinţă, se cer a fi evitaţi termenii tehnici ca şi limbajul argotic sau
neologismele);
- să se evite utilizarea unor cuvinte indefinite de tipul: des, rar,
ocazional, uzual, puţin etc., cuvinte ce pot avea semnificaţii foarte
diferite de la un subiect la altul. În cazul în care, totuşi, utilizarea unor
asemenea cuvinte, care au un caracter evaluator, este considerată
necesară, se impune recurgerea la soluţii care să permită identificarea
sensului pe care subiectul îl acordă respectivelor cuvinte;
- să fie evitate întrebările ce conţin dubla negaţie (de tipul; nu este aşa că
nu vă place utilizarea violenţei în campania electorală?);
- să nu fie o dublă întrebare (de tipul: după dvs., drepturile şi îndatoririle
judecătorului sunt bine precizate?);
- să nu fie tendenţioase, să nu sugereze răspunsul dorit de cercetător,
nici prin modul de formulare,nici prin folosirea unor cuvinte cu
conţinut emoţional;
- să fie aplicabile tuturor subiecţilor(să se refere la probleme care este de
aşteptat să fie cunoscute de către toţi subiecţii);
- să fie cât mai scurte posibil.

Aceste cerinţe sugerează că, în formularea întrebărilor, este necesar să se

acorde atenţie deosebită atât alegerii cuvintelor ce vor fi utilizate, cât şi
ordonării lor în cadrul întrebării.

5.1.3. Ordinea întrebărilor trebuie, pe de o parte, să asigure o derulare

firească interviului, fără salturi bruşte de la o problemă la alta şi fără reveniri
nejustificate la problemele deja atinse, iar, pe de altă parte, să evite posibilitatea
„contaminării” reciproce a întrebărilor,posibilitatea ca răspunsuri la întrebări
anterior formulate să influenţeze în mod direct răspunsul la întrebarea ulterioară.
De asemenea, prin modul de ordonare a întrebărilor, în chestionar este
necesar să se asigure, pe cât posibil, o alternanţă a întrebărilor mai dificile, mai
solicitante pentru subiect, cu întrebări mai puţin solicitante, ca şi succesiunea
firească a diferitelor tipuri de întrebări.

5.1.4. Punerea în pagină a întrebărilor, importantă îndeosebi pentru

chestionarul autoadministrat, urmăreşte:
 - evitarea posibilităţii omiterii neintenţionate a unor întrebări (respectiv
nedării răspunsului la unele întrebări);
- furnizarea de instrucţiuni clare privind modul în care să se dea
răspunsul la întrebări (prin încercuirea unei cifre, prin bifarea unui
răspuns, prin consemnarea în chestionar a unui răspuns etc.);
- asigurarea de spaţiu suficient pentru consemnarea unor răspunsuri
complete la întrebările deschise;
- asigurarea unei prezentări „aerisite” a întrebărilor, imprimarea acestora
cât mai lizibil, pe o hârtie de bună calitate.
Modul de imprimare a întrebărilor pe chestionar ca şi dispunerea întrebărilor în
chestionar pot avea un impact psihologic deloc neglijabil asupra subiecţilor, cu
efecte importante asupra acurateţei răspunsurilor (a informaţiilor) primite (în
mod special în cazul chestionarelor autoadministrate).

Analizaţi care sunt principiile de bază ale construirii

chestionarului şi arătaţi în ce constă importanţa respectării
scestora
01:00

5.2. Tipuri de întrebări utilizate în chestionarul sociologic

S-au încercat diverse clasificări ale întrebărilor utilizate în chestionarul

sociologic, cea mai larg acceptată fiind cea realizată pe baza următoarelor
criterii:

5.2.1. Conţinutul întrebării –natura informaţiei solicitate prin respectiva

întrebare. Conform acestui criteriu distingem:
5.2.1.1. Întrebări factuale – întrebări ce se referă la o stare de fapt uşor
sesizabilă şi verificabilă (de tipul: aţi fost vreodată sancţionat pentru depăşirea
vitezei legale?), întrebări care, de regulă, nu ridică probleme deosebite, cu
excepţia cazului în care vizează unele aspecte mai delicate ale comportamentului
despre care subiectul este posibil să fie mai puţin dispus să vorbească (cum ar fi
comportamentul sexual, politic, religios etc.) sau a cazurilor în care este
implicată memoria (se referă la lucruri petrecute cu mult timp în urmă, despre
care subiectul este posibil să aibă dificultăţi în a-şi reaminti).
O categorie aparte de întrebări factuale o reprezintă aşa-numitele întrebări
personale sau de identificare, întrebări vizând anumite caracteristici ale
subiectului (sex, loc de naştere, stare civilă, ocupaţie,nivelul de şcolarizare etc.)
care, în calitate de variabile independente, pot influenţa răspunsul la alte
întrebări (care constituie variabile dependente).
Aceste întrebări se pun, de regulă, la sfârşitul chestionarului, explicându-
se în mod clar intervievatului că rostul lor nu este acela de a permite stabilirea
identităţii celui care răspunde la întrebările din chestionar (anonimatul acestuia
fiind garantat), ci doar analiza statistică a datelor culese în respectiva anchetă,
stabilirea modului în care se distribuie răspunsurile tuturor subiecţilor la diferite
întrebări în funcţie de anumite caracteristici ale acestora (vârstă, sex, nivel de
instrucţie etc.).
5.2.1.2. Întrebări de opinie – întrebări ce vizează obţinerea opiniilor
subiecţilor (adică a părerilor acestora despre anumite împrejurări ale vieţii
naturale şi sociale). Sunt întrebări care, de regulă, deţin ponderea cea mai mare
în cadrul unui chestionar şi ridică cele mai multe probleme în privinţa aprecierii
acurateţei lor, a sincerităţii, a gradului de concordanţă între opinia reală şi cea
exprimată în răspunsurile date (rămânând valabil principiul că nu există
răspunsuri bune sau rele ci doar răspunsuri sincere sau nu).
În privinţa sincerităţii răspunsurilor la aceste întrebări, a gradului de
concordanţă între opinia reală şi cea exprimată, concretizată în răspunsuri, pot
exista următoarele situaţii:
- subiectul are formată o opinie în problema care ne interesează şi este
dispus să o exprime ca atare;
- subiectul nu şi-a format, din diverse motive (nu interesează care
anume), nici o opinie clară în problema respectivă şi este dispus să
recunoască deschis aceasta;
- subiectul are formată o opinie dar, din diverse motive, fie că nu este
dispus să recunoască acest lucru şi prin urmare, să o exprime deschis,
fie că răspunsul dat reprezintă o opinie diferită de cea reală;
- subiectul nu are nici o opinie dar, în principal din motive de prestigiu
social,nu recunoaşte acest lucru şi „fabrică” ad-hoc o opinie.
În primele două situaţii avem de-a face cu o concordanţă între opinia reală
şi cea exprimată, deci cu răspunsuri sincere, în timp ce în ultimele două situaţii
există neconcordanţă între ce gândeşte, ce crede subiectul în realitate şi ce
declară.
Pentru a verifica sinceritatea răspunsurilor, în special la aceste întrebări,
sunt recomandate două proceduri:
- analiza consistenţei interne a chestionarului, a coerenţei ce ar trebui să
existe în privinţa răspunsurilor la întrebări înrudite. (Se porneşte de la
premisa că, în legătură cu o anumită problemă se pun, de regulă, mai
multe întrebări, răspunsurile la acestea trebuind să aibă o anumită
coerenţă. Dacă această coerenţă lipseşte, îl putem suspecta pe subiect
de lipsă de sinceritate, iar informaţia cuprinsă în răspunsurile date ca
fiind lipsită de valoare şi de utilitate);
- utilizarea unor întrebări „capcană”, de control, întrebări ce reiau
întocmai sau într-o formă uşor modificată întrebări deja puse anterior
şi analiza comparativă a răspunsurilor primite. (Dacă se constată
neconcordanţe flagrante între răspunsul la întrebarea de control şi la
cea de bază, se poate conchide că subiectul nu a fost sincer şi, ca atare,
informaţia furnizată este inutilizabilă).
 5.2.1.3. Întrebări de motivaţie – întrebări care solicită subiectului
motivarea logică sau psihologică a răspunsului la întrebările anterioare. Întrucât
asemenea întrebări îi pot pune,uneori, în încurcătură pe subiecţi şi întrucât există
posibilitatea unei neconcordanţe între motivaţia reală şi cea invocată, asemenea
întrebări se recomandă a fi utilizate numai când se consideră absolut necesar,
folosindu-se, în validarea răspunsurilor primite, proceduri similare cu cele
utilizate în cazul întrebărilor de opinie.
5.2.1.4. Întrebări de cunoştinţe – întrebări vizând surprinderea nivelului
cunoştinţelor subiectului în problema care interesează cercetarea. Ele pot fi puse
fie în mod direct, ca întrebări deschise (exemplu: Cine are în ţara noastră dreptul
să acorde graţiere?), fie sub forma unor variante de răspuns din care subiectul să
aleagă pe cel bun (exemplu: În ţara noastră dreptul să acorde graţiere îl are: 1.
Preşedintele; 2. Guvernul; 3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; 4. Parlamentul).

În legătură cu aceste întrebări sunt de făcut următoarele precizări:

- întrucât un chestionar nu este şi nu trebuie să fie un test de cunoştinţe,
asemenea întrebări se pun doar atunci când sunt absolut necesare
pentru atingerea obiectivelor stabilite, în multe cazuri ele putând lipsi
cu desăvârşire;
- cele două modalităţi posibile de formulare a acestor întrebări prezintă
avantaje şi dezavantaje. Formularea ca întrebări deschise prezintă
avantajul că permite surprinderea nivelului real al cunoştinţelor
intervievatului pe problema respectivă. Dezavantajul rezidă în faptul
că îl pot pune pe subiect într-o postură inconfortabilă, în cazul în care
acesta nu dispune de cunoştinţele necesare dării unui răspuns corect.
La rândul său, formularea acestor întrebări ca întrebări cu răspunsuri
preformulate sau cu variante de răspuns are avantajul că sunt mai
comode pentru subiect (acesta neavând altceva de făcut decât să aleagă
una din variantele de răspuns prevăzute), dar au şi neajunsul că nu
permit surprinderea nivelului real al cunoştinţelor, subiectul putând
nimeri, absolut din întâmplare, pe varianta de răspuns corectă.

5.2.2. Forma întrebării – modul în care este aşteptat răspunsul din partea
subiectului
5.2.2.1. Întrebări deschise – întrebări la care subiectul are libertatea de a
da răspunsul în forma şi în extensiunea dorite (exemplu: Ce v-a determinat să vă
înscrieţi la această facultate?).
Avantajul principal al acestor întrebări este similar avantajului pe care îl
prezintă interviul neformalizat: valoare cognitivă mai mare dată de bogăţia
informaţională mai mare a răspunsurilor primite.
Dezavantajele principale ar putea fi considerate următoarele:
 - dificultăţi de consemnare fidelă a răspunsurilor şi, în consecinţă, riscul
de distorsionare a acestora (în cazul aplicării chestionarului prin
operatorul de interviu);
- dificultăţi de analiză şi prelucrare statistică (ele necesitând operaţiuni
dificile de codificare ulterioară pentru a putea fi supuse analizei
cantitative).
5.2.2.2. Întrebări închise – întrebări la care variantele de răspuns posibile
sunt strict limitate la da, nu sau nu ştiu (exemplu: Sunteţi de acord cu
reintroducerea pedepsei cu moartea? Da -1; Nu – 2; Nu ştiu – 3).
Avantajele acestor întrebări:
- sunt uşor de pus,iar răspunsul este uşor de dat;
- răspunsul este uşor de consemnat, aceasta nereprezentând decât
încercuirea unei cifre;
- sunt uşor de prelucrat statistic.
Dezavantajul principal rezidă în sărăcia informaţională pe care o prezintă
răspunsurile primite.
5.2.2.3. Întrebări cu răspunsuri preformulate (cu evantai de răspunsuri) –
formulate ca întrebări deschise, dar la care sunt prevăzute o serie de variante
posibile de răspuns din care subiectul urmează să-şi aleagă pe cel care se
potriveşte cel mai bine cu opinia lui(sau cu situaţia lui specifică) sau în care
operatorul de interviu să plaseze, să încadreze răspunsurile primite. Sunt
întrebări intermediare între cele închise şi cele deschise, ele având rolul de a
conserva avantajele celor două tipuri de bază şi de a elimina (sau, cel puţin,
diminua) inconvenientele acestora.
Utilizarea acestui tip de întrebări presupune îndeplinirea câtorva cerinţe:
- variantele de răspuns propuse să se bazeze pe o bună cunoaştere a
populaţiei supuse investigaţiei care să permită identificarea acelor
tipuri de răspuns cu cea mai mare probabilitate de a fi primite;
- lista variantelor de răspuns propuse neputând niciodată epuiza toate
răspunsurile ce vor fi date de subiecţi, ea trebuie „închisă” cu o
variantă „alte situaţii” sau „alte răspunsuri”. Se consideră că lista de
variante de răspuns propuse este satisfăcătoare în situaţia în care
varianta „alte situaţii” nu are o pondere mai mare de 10-15% din
totalul răspunsurilor primite.
În punerea acestor întrebări în cadrul chestionarelor administrate de către
operatorul de interviu, există două posibilităţi:
a) să fie pusă întrebarea şi să fie arătată subiectului lista cu răspunsuri
preformulate din care acesta să aleagă varianta care corespunde cel mai bine
opiniei sale. O asemenea posibilitate are avantajul că facilitează răspunsul
subiectului, eliminând riscul încadrării eronate de către operator a unui răspuns
liber în una dintre variantele prevăzute. În plus, recurgerea la această modalitate
este recomandabilă atunci când se doreşte „forţarea” subiectului să aleagă dintre
variantele propuse, considerate ca fiind cele mai semnificative.
 Dezavantajul rezidă în faptul că variantele de răspunsuri prevăzute îl pot
influenţa pe subiect, îl pot face să aleagă una dintre variantele de răspuns
disponibile chiar dacă niciuna nu corespunde pe deplin cu opinia particulară a
acestuia.
Întrucât s-a constatat că ordinea în care sunt aranjate răspunsurile
preformulate influenţează alegerea de către subiecţi a acestora, se recomandă ca
această ordine să nu fie aceeaşi în toate chestionarele utilizate într-o anchetă
sociologică.
b) întrebarea să fie pusă ca întrebare deschisă, subiectului nefiindu-i
prezentată lista cu răspunsuri preformulate. În acest caz răspunsul este dat ca la
o întrebare deschisă, urmând ca operatorul de interviu să încadreze răspunsul
primit într-una din variantele prevăzute. Acest mod de adresare prezintă
avantajele şi dezavantajele unei întrebări deschise propriu-zise. În plus, ea
prezintă riscul încadrării eronate de către operatorul de interviu a răspunsului dat
de către intervievat în una sau alta dintre variantele de răspuns prevăzute.

5.2.3. Poziţia întrebărilor în cadrul chestionarului

5.2.3.1. Întrebări de introducere – întrebări care să permită demararea
interviului.
5.2.3.2. Întrebări de conţinut – întrebări ce constituie „substanţa”
chestionarului, urmărind obţinerea informaţiilor necesare pentru atingerea
obiectivelor propuse.
5.2.3.3. Întrebări de trecere – în cazul unor chestionare ce abordează mai
multe probleme este necesară introducerea unor întrebări care să marcheze
epuizarea întrebărilor vizând o anumită problematică şi să permită trecerea lină,
firească de la un grup de întrebări la alt grup de întrebări consacrate altei
probleme.
5.2.3.4. Întrebări „filtru” – întrebări care filtrează subiecţii, adică întrebări
de al căror răspuns depinde punerea sau nepunerea unor întrebări ulterioare. De
exemplu dacă la întrebarea „Aţi participat la ultimele alegeri prezidenţiale?”
răspunsul este „NU”, întrebarea următoare „Cu cine aţi votat?” nu-şi mai are
rostul pentru respectivul subiect.
5.2.3.5 Întrebări de control sau întrebări „capcană” – care au fost
prezentate când au fost prezentate întrebările de opinie.
5.2.3.6. Întrebări de încheiere – care să permită închiderea şirului de
întrebări care reprezintă respectivul chestionar. De regulă, aşa cum am mai
subliniat, în partea finală a chestionarului sunt prevăzute întrebările personale
sau de identificare.

Analiza4i tipurile de întrebări utilizate în chestionarul

sociologic şi arătaţi care sunt problemele specifice pe care
le ridică acestea
01:30
 5.3. Modalităţi de administrare a chestionarului. Analiză comparativă

Există două modalităţi de bază de aplicare sau de administrare a

chestionarului:

5.3.1. Chestionarul autoadministrat (chestionarul poştal)

În acest caz, chestionarul parvine, într-o modalitate sau alta (cel mai
frecvent prin expediere poştală), subiectului vizat, acesta urmând să citească
întrebările, să consemneze răspunsurile şi să retransmită chestionarul completat
celui care i l-a transmis. Pentru a fi aplicat în acest fel, chestionarul trebuie să
îndeplinească cel puţin câteva condiţii:
- să fie însoţit de o scrisoare explicativă care să prezinte clar şi pe scurt
care sunt obiectivele urmărite, modul cum a fost selectat respectivul
subiect pentru a răspunde întrebărilor din chestionar, să se sublinieze
importanţa pentru succesul cercetării a răspunsurilor solicitate, să se
garanteze confidenţialitatea răspunsurilor şi să se adreseze mulţumiri
anticipate pentru colaborare;
- să fie prevăzute instrucţiuni foarte clare privind modul de completare a
chestionarului;
- să se acorde o atenţie deosebită modului de punere în pagină a
întrebărilor, pentru a se evita la maximum posibilitatea omiterii
neintenţionate a unor întrebări;
- să se evite întrebări care, prin conţinutul lor, ar putea deranja subiectul
şi l-ar determina să refuze colaborarea;
- să conţină un număr relativ mic de întrebări;
- să fie însoţit de un plic timbrat, cu adresa destinatarului scrisă pe el, la
care subiectul să returneze chestionarul completat.

Un asemenea mod de aplicare a chestionarului prezintă câteva avantaje:

- costuri mai reduse;
- timp redus de desfăşurare a anchetei sociologice (aceasta doar în
măsura în care subiecţii manifestă suficientă promptitudine în
completarea şi returnarea chestionarului);
- eliminarea distorsiunilor generate de prezenţa şi prestaţia operatorului
de interviu.

În acelaşi timp, însă, această modalitate de aplicare prezintă câteva mari

dezavantaje, care o fac relativ puţin fezabilă şi utilizabilă:
- se bazează pe prezumţia, nu întotdeauna corectă, că subiecţii cărora ne
adresăm ştiu să scrie şi să citească;
 - nu se poate garanta caracterul personal al răspunsurilor (existând
posibilitatea ca acestea să aparţină altcuiva decât subiectului selectat în
eşantion şi căruia îi este adresat chestionarul);
- nu se poate asigura spontaneitatea răspunsurilor (subiectul având
posibilitatea să se gândească mai întâi, pe îndelete, la întreg
chestionarul şi să dea apoi răspunsurile care pot prezenta nu opiniile
sincere, reale ale subiectului, ci ceea ce crede că ar trebui să răspundă.
Desigur că este posibil ca răspunsurile date, bine gândite, judecate să
exprime opiniile reale ale subiecţilor, dar nu avem garanţia că acesta
este cazul);
- există riscul unei ponderi mari a nonrăspunsurilor parţiale (lipsa de
răspuns la unele întrebări);
- există riscul ca, din cauza neînţelegerii exacte a sensului întrebării,
răspunsul dat să nu reprezinte răspunsul la întrebarea în cauză (să se
producă, deci, o confuzie de itemi);
- nu există posibilitatea obţinerii unor informaţii referitoare la modul în
care a fost primit chestionarul şi la întrebările ce au prezentat
dificultăţi pentru subiecţi;
- ponderea mare a nonrăspunsurilor totale (adică a subiecţilor ce nu
returnează chestionarele completate). Aceasta poate afecta
reprezentativitatea eşantionului selectat pentru respectiva cercetare.

În cazul utilizării acestei modalităţi de aplicare a chestionarului,

preocuparea de bază a echipei de cercetare este aceea a asigurării unei rate de
returnare cât mai mare posibil (prin scrisori de revenire sau prin alte modalităţi).
De obicei se apreciază că: 50% din chestionare returnate sunt suficiente
pentru analiză şi raportare; 60% din chestionare returnate înseamnă o rată bună;
iar 70% sau peste – o rată de returnare foarte bună.
Este recomandabil ca cei însărcinaţi cu realizarea anchetei să realizeze un
grafic al returnării chestionarelor, atât în vederea trimiterii al timp a scrisorilor
de revenire, cât şi a stabilirii tipurilor de subiecţi care returnează prompt
chestionarele completate sau a celor care întârzie acest lucru.

5.3.2. Chestionarele aplicate de către operatorul de interviu (interviul

propriu-zis)
În acest caz, operatorul de interviu contactează fiecare subiect în parte, îl
convinge să răspundă la întrebări, asigurându-l de anonimatul răspunsurilor,
pune întrebările prevăzute în chestionar, îl motivează să răspundă adecvat la
toate întrebările, receptează şi consemnează cu fidelitate răspunsurile primite.

Avantajele administrării chestionarului prin operatorul de interviu:

1) Se obţin rate mai mari ale răspunsurilor. Se apreciază că o anchetă pe
bază de interviu, proiectată şi executată corespunzător, ar trebui să
 atingă o rată de completare de cel puţin 80-85%. Se pare că subiecţii
sunt mai reluctanţi în a refuza un operator de interviu care stă în faţa
uşii, decât în a arunca la coş un chestionar poştal. În plus, în situaţia de
noninterviu (refuz de a participa la interviu sau imposibilitatea,
datorată nu importă căror motive, realizării interviului cu persoane
selectate în eşantion), operatorul de interviu are posibilitatea de a
completa eşantionul cu persoane similare din eşantionul de rezervă.
2) Prezenţa operatorului de interviu face să scadă numărul
nonrăspunsurilor şi a variantei „nu ştiu” la întrebările din chestionar.
Dacă minimizarea unor asemenea răspunsuri este importantă pentru
studiu, operatorul de interviu poate fi instruit să „probeze”
răspunsurile (prin întrebări de genul: Dacă ar fi totuşi să alegeţi un
răspuns, care credeţi că ar fi cel mai apropiat de ceea ce simţiţi Dvs.?).
3) Operatorul de interviu poate preveni confundarea itemilor din cadrul
chestionarului. Dacă în mod clar subiectul înţelege greşit sau nu
înţelege intenţia unor întrebări, operatorul de interviu poate clarifica
situaţia, obţinând, în consecinţă, răspunsuri relevante.
4) Se asigură caracterul personal al răspunsurilor întrucât, chestionarul
fiind aplicat de către operator, este practic imposibilă substituirea de
persoane, iar subiectul intervievat nu are posibilitatea să se consulte cu
altcineva în darea răspunsurilor solicitate.
5) Se garantează spontaneitatea răspunsurilor, intervievatul necunoscând
dinainte ce întrebări conţine chestionarul, el fiind solicitat să răspundă
prompt la întrebări pe măsură ce acestea îi sunt adresate.
6) Asigură o mai mare bogăţie informaţională, întrucât operatorul de
interviu poate nu numai să pună întrebări şi să consemneze răspunsuri,
ci şi să observe (şi să consemneze aceste observaţii într-o rubrică
specială a chestionarului care va fi completată numai după încheierea
interviului). O asemenea observaţie, posibil să fie foarte utilă pentru
succesul cercetării, poate viza:
- modul în care este receptat interviul de către subiect, interesul
manifestat;
- împrejurările în care s-a desfăşurat interviul şi care ar putea
exercita o influenţă distorsionantă asupra răspunsurilor;
- întrebările la care subiectul a avut dificultăţi în a răspunde, a
manifestat reţineri la întrebări la care îl suspectăm de lipsă de
sinceritate;
- alte elemente apărute în cursul interviului, comentarii în afara
interviului făcute de subiect etc.
Prin urmare, prin această modalitate de administrare a chestionarului se
pot obţine informaţii mai bogate, mai complete şi de o mai mare acurateţe.
Dezavantajele acestei modalităţi de administrare a chestionarului pot fi
apreciate ca fiind, în esenţă, următoarele:
 - costul mult mai ridicat; dificultatea de a forma un grup de operatori de
interviu omogen calitativ şi de calitate superioară;
- riscul distorsionării răspunsurilor ca urmare a prezenţei operatorului de
interviu, a modului în care acesta realizează interviul.

Dată fiind superioritatea sa certă, această modalitate de administrare a

chestionarului este cel mai frecvent utilizată.

Realizaţi o analiză comparativă a celor două modalităţi de

bază de administrare a chestionarului, arătând în ce
constau avantajele şi dezavantajele fiecăreia dintre ele
02:00

5.3.3. Alte modalităţi de aplicare a chestionarului

În afară de cele două modalităţi clasice de administrare, se mai întâlnesc
şi alte modalităţi, cum ar fi:
5.3.3.1. Chestionarul telefonic
Operatorul de interviu contactează telefonic subiecţii selectaţi în eşantion,
le adresează întrebările cuprinse în chestionar, în forma şi ordinea stabilite şi
consemnează cu fidelitate răspunsurile primite. Această modalitate de
administrare are,parţial, avantajele şi dezavantajele atât ale administrării
chestionarului prin operatorul de interviu cât şi ale autoadministrării.
Neajunsul principal al acestei modalităţi îl reprezintă faptul că nu se poate
constitui un eşantion realmente reprezentativ pentru întreaga populaţie, ci doar,
cel mult, pentru populaţia deţinătoare de telefoane fixe sau mobile. În
consecinţă, rezultatele unei anchete realizate cu ajutorul chestionarului telefonic
nu pot fi considerate valabile pentru întreaga populaţie.
5.3.3.2. Chestionarul aplicat prin mass-media, de regulă prin presa scrisă
În acest caz, chestionarul este publicat într-un ziar, iar cititorii sunt
solicitaţi să completeze chestionarul şi să-l trimită la o adresă indicată. Un
asemenea chestionar are, în principal, aceleaşi avantaje şi neajunsuri ca şi
chestionarul poştal.
Dezavantajul major, specific acestei modalităţi de administrare, constă în
faptul că el se adresează, în principal, publicului respectivului ziar şi, ca atare,
rezultatele obţinute pot fi considerate valabile în cel mai bun caz pentru acest
public şi, în nici un caz, pentru întreaga populaţie.
5.3.3.3. Chestionarul tip extemporal
În acest caz, un anumit număr de subiecţi sunt adunaţi într-o încăpere, în
prezenţa operatorului de interviu, acesta explicând subiecţilor ce au de făcut şi
furnizând lămuririle necesare, iar subiecţii completând chestionarul în prezenţa
operatorului de interviu şi sub supravegherea acestuia.
 Avantajul principal al acestei modalităţi de aplicare este acela că
operatorul de interviu are posibilitatea să verifice dacă respectivii subiecţi au
răspuns la toate întrebările din chestionar, asigurându-se în acelaşi timp că toţi
subiecţii vor completa individual chestionarul.
 5.4. Teme de referate 02:30

1. Necesitatea respectării principiilor generale de alcătuire a chestionarului

2. Probleme specifice pe care le ridică întrebările de opinie şi de motivaţie
3. Analiza comparativă a celor două modalităţi de bază de administrare a
chestionarului
1. Alte modalităţi de administrare a chestionarului: specific, avantaje şi
inconveniente

Ce este chestionarul ca instrument de investigaţie sociologică?

Care sunt factorii care determină numărul de întrebări dintr-un chestionar?
Care sunt cerinţele care se cer a fi respectate în frazarea întrebărilor?
Care sunt tipurile de întrebări utilizate în chestionarul sociologic?
În ce constau avantajele şi neajunsurile chestionarului autoadministrat
(poştal) şi ale celui administrat de operatorul de interviu?
Care sunt alte modalităţi de aplicare a chestionarului?

BIBLIOGRAFIE
1. Chelcea Septimiu, Mărginean Ion, Cauc Ion – Cercetarea sociologică.
Metode şi tehnici, Deva, Ed. Destin, 1998.
2. Chelcea Septimiu – Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi
calitative, Bucureşti, Ed.Economică, 2004.
3. Miftode V. – Metodologia sociologică. Metode şi tehnici de cercetare
sociologică, Galaţi, Ed. Porto-Franco, 1995.
4. Henry H. Stahl – Teoria şi practica investigaţiilor sociologice, Vol. I,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974