ROLUL TEORIEI N PRACTICA ASISTENEI SOCIALE

.
-Asistenta sociala are meritul ca si-a adecvat nu doar la modul declarativ metodologia scopurilor
teoretice si practice pe care le are in vedere, construind pe baza practicii modele teoretice viabile
care au reusit sa invinga eticheta de "empirism" pe care ar fi putut sa o primeasca.
-In acest sens, se afirma: "cei care nu apreciaza indeajuns analiza si rigoarea intelectuala
submineaza credibilitatea profesiunii noastre; sa te repezi sa faci pur si simplu ceva poate
insemna mai degraba nevoia de a fi folositor, opusa incercarii de a intelege sensul experientei de
viata a altuia. Ceea ce trebuie sa recunoastem si sa ne felicitam pentru asta, este ca, spre
deosebire de alte profesii (.) suntem in avangarda domeniului, incercand sa legam intre ele teoria
si practica" (Vernon si al., 1990, apud Coulshed,1993)
-Conform unui alt autor "Practica asistentiala a facut apel la instrumentele cercetarii stiintifice
pentru a depasi perceptiile commune si pentru a accede la o cunoastere specializata a campului
social" (Bocancea, 2005,p.28)
Nu am facut apel la aceste doua afirmatii in mod intamplator, cu pentru ca ele contin doua dintre
elementele definitorii pentru acest domeniu, pe care dorim sa le accentuam in acest context. Este
vorba de statutul incontestabil de stiinta al activitatii de asistenta sociala, a faptului ca in prezent
i se recunoaste, in sfarsit, si acestui domeniu o "demnitate stiintifica in arealul disciplinelor
socio-umane"(ibidem, p.31), dar, in acelasi timp, de ceea ce isi propune ea ca obiectiv
fundamental: schimbarea. Conexiunea dintre aceste doua dimensiuni se regaseste intr-una dintre
ideile cu valoare de cerinta, apartinand lui George Neamtu : "Profesionistul schimbarii in
asistenta sociala trebuie sa se supuna principiului competentei profesionale si sa posede un
sistem complex de cunostinte, valori si deprinderi/abilitati."
-Importanta sistemului de valori, precum si a abilitatilor specifice conditionante pentru reusita in
aceasta munca au fost deja afirmate. Ramane sa ne concentram asupra necesitatii existentei unei
baze metodologice bine consolidate, diverse si permanent actualizate, care sa permita
practicianului sa abordeze cu succes orice tip de caz.
-Metodologia nu reprezinta, asa cum s-ar putea considera in mod eronat doar "o colectie de
metode si tehnici (.), un inventar de tehnici"(De Robertis, 1995, p.79 apud Neamtu si al, 2003,
p.281). "Metoda este un mijloc, si nu o finalitate in sine; este un instrument pentru atingerea unor
obiective prealabil definite; ea este subordonata valorilor si finalitatilor postulate in teorie."
(ibidem).
Alegerea unei anumite metode de invetigare si interventie presupune in mod obligatoriu
raportarea la o teorie de referinta, care va ghida intregul demers de cercetare si actiune.
-Ca orice domeniu stiintific, si cel al asistentei sociale, si-a construit si consolidat propria
metodologie, facand apel la doua instrumente de elaborare (dupa Hurubean, 2003):

sistematizarea experientei practice de lucru cu clientii (au fost valorificate acele scheme
de lucru care au avut rezultate pozitive in mod repetat);

asimilarea achizitiilor teoretico-metodologice din stiintele socio-umane.

-Rezulta ca putem vorbi despre doua laturi distincte ale demersului de constructie a
metodologiei, aflate in relatie de complementaritate: una pragmatica, iar la polul opus, una
stiintifica. Produsul final va trebui sa dovedeasca faptul ca include deopotriva o dimensiune
teoretica, una normativa, dar si una de sinteza intre teoretic si empiric.(Bocancea, 2005, p.35).
-In acest context, metodologia asistentei sociale poate fi inteleasa ca fiind "domeniul de reflectie
preocupat de manierele de actiune, de principiile si procedeele utilizate in practica asistentiala.
-Metodologia ne permite sa intelegem care este logica care guverneaza cunoasterea si actiunea
asistentiala (.), procesul de investigare a problemelor sociale, precum si strategii de interventie in
vederea solutionarii acestora." (Neamtu, 2003, p.281).
-Din perspectiva oferita de literatura americana, metodologia este privita mai putin ca un
complex de teorii si principii care guverneaza modalitatile de interventie, si mai mult ca o
colectie de metode si tehnici care au un grad ridicat de relevanta practica.
-Dincolo de statutul de domeniu academic pe care acest "arsenal metodologic" il confera
activitatii de asistenta sociala, rolul acesteia se rezida si in caracterul suportiv pe care existenta
acestui ansamblu de teorii, dar si de modele practice verficate il construiesc pentru practician.
-Starea de confort pe care o asigura ideea ca exista niste regularitati in modelele umane de
comportament sau in functionarea sistemelor, confera practicienilor siguranta existentei a cel
putin un punct de suport in munca lor, oferindu-le o baza de incredere si competenta.
-Oportunitatea de a alege in mod deliberat si pe baza unei analize constiente a unui anumit model
de cercetare si interventie, ajuta practicianul sa depaseasca eventualele momente in care s-ar
putea simti coplesit de problemele cu care se confrunta si ar putea reactiona in panica, sau la
intamplare.
-Ceea ce ramane insa invariant, indiferent de bogatia "arsenalului" metodologic este faptul ca
individul uman trebuie sa ramana centrul preocuparilor acestui domeniu, acel "raison d'etre al
actiunii noastre" (Coulshed, 1993, p.6).
Si totusi, dincolo de avantajele incontestabile pe care le ofera, aceasta diversitate care
cartacterizeaza metodologia proprie activitatii de asistenta sociala ar putea sa genereze totodata si
dileme pentru cei care activeaza in acest domeniu, de genul: care este abordarea pe care trebuie
sa o aleaga, cum vor face aceasta alegere, care este metoda adecvata pentru fiecare caz in parte ?
-Evident ca, indiferent de metoda aleasa spre a fi folosita, nu exista o garantie ca parcurgerea
unui plan sistematic de interventie va asigura fara echivoc obtinerea rezultatelor asteptate, ceea
ce ne demonstreaza ca exista o "fiabilitate" relativ limitata a metodelor. Exista totusi cateva

criterii cu valoare orientativa care pot sa faca mai facila si sa eficientizeze realizarea aceastei
alegeri. Astfel, trebuie aleasa o metoda care (dupa Coulshed, 1993):
-

sa fie in concordanta cu scopurile fixate de asistentul social sau/si clienti;

sa fie o prelungire a nevoilor clientului (de exemplu, de crestere a stimei de sine, sau de
imbunatatire a relatiei cu mediul social);

sa isi fi demonstrat eficienta in cazuri similare;

sa fie in concordanta cu resursele clientului, ale asistentului social si ale agentiei care
ofera serviciile sociale in cauza;

este fezabila tinand cont de resursele de timp si celelalte tipuri de resurse care se pot
utiliza in cazul respectiv;

sa ia in considerare permanent influenta celorlalte sisteme din reteaua sociala a clientului.

-Aceeasi autoare contureaza in sprijinul practicienilor si cateva recomandari cu privire la ceea ce

trebuie evitat. Dintre acestea, pot fi mentionate:
-

lipsa oricarei metode, anume existenta situatiei in care doar "facem asistenta sociala", ca
si cum acest demers nu ar fi implicit bazat pe cunoasterea valorilor umane, a modului de
comportament, actiune al indivizilor umani;

existenta unei stari de nehotarare cu privire la alegerea abordarii, reflectata in pendularea

la intamplare intre diverse metode si tehnici;

cramponarea si aplicarea exclusiva doar a unui singur model de gandire;

blocarea si demotivarea in a trece la o alta abordare atunci cand cea aleasa se dovedeste a
nu fi productiva.

-Este important de asemenea sa avem curajul sa experimentam propriile strategii de interventie

care s-au dovedit functionale, si sa dezvoltam astfel, inspirat din practica personala, teorii noi pe
care sa le validam in interventiile ulterioare.
De ce este importanta dezvoltarea acestei abilitati de a "jongla" cu usurinta in plan
metodologic ? Evident, numarul argumentelor care ar putea fi invocate este foarte mare. Ne vom
opri doar asupra unuia dintre ele, care reprezinta una dintre regulile practice pe care, de obicei,
fiecare practician o desprinde din experintele proprii, nu intotdeauna incununate de succes.
Anume faptul ca un asistent social nu poate fi niciodata sigur de efectul actiunilor sale. Aceasta
realitate, regasita in literatura de specialitate sub numele de efectul de ricoseu (de ambiguitate) se
traduce astfel: "atunci cand se actioneaza intr-un sistem, schimbarea afecteaza mai multe
componente decat cele vizate, iar sensul si dimensiunea schimbarilor nu pot fi intotdeauna
evaluate cu rigoare" (Neamtu, 2003,p.42)

-Atunci cand perspectivele explicatiei teoretice nu mai acopera in mod satisfacator aspectele
practice ale muncii de asistenta sociala, ca reactie, se vor dezvolta teorii care sa reziste
confruntarii cu practica.
-O astfel de abordare este cea dezvoltata la inceputul anilor '70 , o abordare cu tenta
functionalista, care pune accentul pe analiza mecanismelor sociale determinante in aparitia
comportamentelor deviante, nefunctionale, care vor constitui tocmai obiectul interventiei in
activitatea asistentiala.
-Pentru a minimiza sau chiar elimina efectele pe care astfel de comportamente le-ar putea genera,
se incearca potentarea si utilizarea maximala a resurselor sociale (materiale si umane). Adeptii
orientarii de tip functionalist pastreaza si o nota de empirism, considerand ca accentul trebuie pus
pe elementele vizibile din activitatea umana, iar expertii sociali au menirea de a decripta in mod
corect ceea ce se petrece in mod nemijlocit (Howe,2001).
-O extensie a acestei teorii o reprezinta teoria sistemelor sociale, teorie care reprezinta un punct
de puternica sustinere in plan practic pentru cei care desfasoara munca de asistenta sociala.
-Afirmam acest lucru, deoarece acest model ilustreaza raportul in care se afla individul fata de
mediul sau ; astfel, indivizii sunt parti ale unui sistem, sistem care se identifica in fapt cu mediul
social; intre individ si mediu exista o relatie de interdependenta, functionarea deficitara a uneia
dintre parti conducand implicit la perturbarea functionarii celeilalte.
-Astfel, rolul asistentului social este de a interveni in scopul recrearii echilibrului, sa "repare"
acele aspecte care au produs disfunctionalitatea.
-Avantajul de netagaduit pe care il ofera acest model teoretic este acela ca intreaga gama a
problematicii muncii sociale poate fi abordata prin aceasta perspectiva. Eclectismul sistemic nu
adera in mod total la un anumit model teoretic, ci alege acele teorii si modele care s-au dovedit
din punct de vedere empiric a avea un grad ridicat de eficienta pentru cazuri similare.
-Exista si aici niste indicatii de ajutor cu privire la alegerea modelului teoretic adecvat (dupa
Ludusan, 2001):
-

sunt preferabil a fi alese acele teorii care au mai fost experimentate si exista date care sa
reflecte eficienta lor;

in situatii de eficienta comparabila, sunt de preferat acele modele care au un termen scurt
de aplicare si un cost cat mai redus;

se vor prefera acele modele teoretice cu aplicabilitate practica ridicata, deoarece se

considera ca modelele cu un grad ridicat de abstractizare ofera putine presciptii
practicianului pentru implementare practica;

este recomandabil sa se tina cont si de cunoasterea si abilitatea practicianului in ceea ce

priveste o anumita teorie si tehnica ei de aplicare, precum si de implicatiile etice ale
acesteia.

-Metoda de lucru care decurge din acest model teoretic, si care s-a impus ca una dintre cele mai
larg utilizate in segmentul practic muncii de asistenta sociala, este analiza sistemica. Concret, ea
consta in parcurgerea mai multor pasi:
-

evaluarea problemelor subiectului

stabilirea scopului si a obiectivelor intermediare

selectarea strategiei de interventie

fixarea si aplicarea unei tehnici de baza, cea fezabila

evaluarea rezultatelor.

Si totusi, dincolo de aceste repere stabile pe care le ofera aceasta abordare globala, practicianul
este in continuare pus in fata dilemei legate de alegerea unuia sau altuia dintre modelele
teoretice existente.
-Ceea ce este evident pentru oricine poseda calitatea de bun cunoscator al acestora este faptul ca
exista o pozitie concurentiala intre realitatea sociala si ansamblul de modele teoretice.
(Rojek,1986; Howe,1987). Aceasta evidenta a fost impusa de acesti doi autori si confirmata de
multi altii, sub demunirea de paradigma-gladiator, adica conceptia ca "teoriile asistentei sociale
se concureaza intre ele, si nu pot fi integrate, deoarece ofera interpretari opuse realitatii
sociale."(Coulshed,1993, p.9)
-Pentru compensarea, macar intr-o mica masura a caracterului contradictoriu, ba chiar haotic, pe
care l-ar putea capata munca de asistenta sociala in contextul descris, solutia pare a fi aceea a
unei abordari de tip eclectic, a unui electism selectiv care sa reuseasca sa imbine elementele
potrivite, fiabile din fiecare model teoretic, evident adaptate cazului pe care se intervine.Rezulta
astfel combinatii de metode si teorii care au un dublu efect benefic.
-Pe de o parte, in acest mod se dezvolta teoria, iar pe de alta parte, practica se imbogateste si
diversifica, intrucat diferitele metode sunt validate tinand cont de valorile profesiei.
-Astfel, imbinarea individualismului metodologic (ca si model global de abordare care are in
centrul atentiei individul si grupurile mici, cum este familia) cu holismul metodologic reflecta de
asemenea un efort de trecere de la interventia la nivel individual, izolata si dispersata, la o
activitate la nivel global, care sa vizeze diverse categorii de clienti si sa permita initierea unor
strategii de dezvoltare comunitara.
-Cu valoare de concluzie, putem sa afirmam faptul ca astazi, in calitate de practicieni , indiferent
de cat de punctual sau global intervenim, avem la dispozitie o gama larga si diversa de

instrumente de evaluare si actiune. Aceast fapt ne creaza oportunitatea de a ne depasi propriile

noastre limite si de a reusi sa proiectam un model de interventie in concordanta cu nota
individuala si cu nevoile specifice ale fiecarui client in parte.
Aceasta "dexteritate" in activitatea asistare, cunoscuta sub denumirea de praxis, este conditionata
de cerinta ca fiecare practician sa posede o baza de metode si tehnici bine insusite si actualizate
permanent prin conectarea la literatura de specialitate.
Bibliografie selectiva
1.Coulshed, V., 1993), Practica asistentei sociale, Ed. Alternative, Bucuresti
2. Howe, D. , 1987, "An Introduction to Social Work Theory: Making Sense in Practice",
Aldershot, Wildwood House
3.Neamtu, G., Stan, D.,2005,Asistenta sociala: studii si aplicatii, Ed. Polirom, Iasi
4. Neamtu, G.(coord), 2003, Tratat de asistenta sociala, Ed. Polirom, Iasi
ROLUL TEORIEI N PRACTICA ASISTENEI SOCIALE
.
-Asistenta sociala are meritul ca si-a adecvat nu doar la modul declarativ metodologia scopurilor
teoretice si practice pe care le are in vedere, construind pe baza practicii modele teoretice viabile
care au reusit sa invinga eticheta de "empirism" pe care ar fi putut sa o primeasca.
-In acest sens, se afirma: "cei care nu apreciaza indeajuns analiza si rigoarea intelectuala
submineaza credibilitatea profesiunii noastre; sa te repezi sa faci pur si simplu ceva poate
insemna mai degraba nevoia de a fi folositor, opusa incercarii de a intelege sensul experientei de
viata a altuia. Ceea ce trebuie sa recunoastem si sa ne felicitam pentru asta, este ca, spre
deosebire de alte profesii (.) suntem in avangarda domeniului, incercand sa legam intre ele teoria
si practica" (Vernon si al., 1990, apud Coulshed,1993)
-Conform unui alt autor "Practica asistentiala a facut apel la instrumentele cercetarii stiintifice
pentru a depasi perceptiile commune si pentru a accede la o cunoastere specializata a campului
social" (Bocancea, 2005,p.28)
Nu am facut apel la aceste doua afirmatii in mod intamplator, cu pentru ca ele contin doua dintre
elementele definitorii pentru acest domeniu, pe care dorim sa le accentuam in acest context. Este
vorba de statutul incontestabil de stiinta al activitatii de asistenta sociala, a faptului ca in prezent
i se recunoaste, in sfarsit, si acestui domeniu o "demnitate stiintifica in arealul disciplinelor
socio-umane"(ibidem, p.31), dar, in acelasi timp, de ceea ce isi propune ea ca obiectiv
fundamental: schimbarea. Conexiunea dintre aceste doua dimensiuni se regaseste intr-una dintre
ideile cu valoare de cerinta, apartinand lui George Neamtu : "Profesionistul schimbarii in

asistenta sociala trebuie sa se supuna principiului competentei profesionale si sa posede un

sistem complex de cunostinte, valori si deprinderi/abilitati."
-Importanta sistemului de valori, precum si a abilitatilor specifice conditionante pentru reusita in
aceasta munca au fost deja afirmate. Ramane sa ne concentram asupra necesitatii existentei unei
baze metodologice bine consolidate, diverse si permanent actualizate, care sa permita
practicianului sa abordeze cu succes orice tip de caz.
-Metodologia nu reprezinta, asa cum s-ar putea considera in mod eronat doar "o colectie de
metode si tehnici (.), un inventar de tehnici"(De Robertis, 1995, p.79 apud Neamtu si al, 2003,
p.281). "Metoda este un mijloc, si nu o finalitate in sine; este un instrument pentru atingerea unor
obiective prealabil definite; ea este subordonata valorilor si finalitatilor postulate in teorie."
(ibidem).
Alegerea unei anumite metode de invetigare si interventie presupune in mod obligatoriu
raportarea la o teorie de referinta, care va ghida intregul demers de cercetare si actiune.
-Ca orice domeniu stiintific, si cel al asistentei sociale, si-a construit si consolidat propria
metodologie, facand apel la doua instrumente de elaborare (dupa Hurubean, 2003):
-

sistematizarea experientei practice de lucru cu clientii (au fost valorificate acele scheme
de lucru care au avut rezultate pozitive in mod repetat);

asimilarea achizitiilor teoretico-metodologice din stiintele socio-umane.

-Rezulta ca putem vorbi despre doua laturi distincte ale demersului de constructie a
metodologiei, aflate in relatie de complementaritate: una pragmatica, iar la polul opus, una
stiintifica. Produsul final va trebui sa dovedeasca faptul ca include deopotriva o dimensiune
teoretica, una normativa, dar si una de sinteza intre teoretic si empiric.(Bocancea, 2005, p.35).
-In acest context, metodologia asistentei sociale poate fi inteleasa ca fiind "domeniul de reflectie
preocupat de manierele de actiune, de principiile si procedeele utilizate in practica asistentiala.
-Metodologia ne permite sa intelegem care este logica care guverneaza cunoasterea si actiunea
asistentiala (.), procesul de investigare a problemelor sociale, precum si strategii de interventie in
vederea solutionarii acestora." (Neamtu, 2003, p.281).
-Din perspectiva oferita de literatura americana, metodologia este privita mai putin ca un
complex de teorii si principii care guverneaza modalitatile de interventie, si mai mult ca o
colectie de metode si tehnici care au un grad ridicat de relevanta practica.
-Dincolo de statutul de domeniu academic pe care acest "arsenal metodologic" il confera
activitatii de asistenta sociala, rolul acesteia se rezida si in caracterul suportiv pe care existenta
acestui ansamblu de teorii, dar si de modele practice verficate il construiesc pentru practician.

-Starea de confort pe care o asigura ideea ca exista niste regularitati in modelele umane de
comportament sau in functionarea sistemelor, confera practicienilor siguranta existentei a cel
putin un punct de suport in munca lor, oferindu-le o baza de incredere si competenta.
-Oportunitatea de a alege in mod deliberat si pe baza unei analize constiente a unui anumit model
de cercetare si interventie, ajuta practicianul sa depaseasca eventualele momente in care s-ar
putea simti coplesit de problemele cu care se confrunta si ar putea reactiona in panica, sau la
intamplare.
-Ceea ce ramane insa invariant, indiferent de bogatia "arsenalului" metodologic este faptul ca
individul uman trebuie sa ramana centrul preocuparilor acestui domeniu, acel "raison d'etre al
actiunii noastre" (Coulshed, 1993, p.6).
Si totusi, dincolo de avantajele incontestabile pe care le ofera, aceasta diversitate care
cartacterizeaza metodologia proprie activitatii de asistenta sociala ar putea sa genereze totodata si
dileme pentru cei care activeaza in acest domeniu, de genul: care este abordarea pe care trebuie
sa o aleaga, cum vor face aceasta alegere, care este metoda adecvata pentru fiecare caz in parte ?
-Evident ca, indiferent de metoda aleasa spre a fi folosita, nu exista o garantie ca parcurgerea
unui plan sistematic de interventie va asigura fara echivoc obtinerea rezultatelor asteptate, ceea
ce ne demonstreaza ca exista o "fiabilitate" relativ limitata a metodelor. Exista totusi cateva
criterii cu valoare orientativa care pot sa faca mai facila si sa eficientizeze realizarea aceastei
alegeri. Astfel, trebuie aleasa o metoda care (dupa Coulshed, 1993):
-

sa fie in concordanta cu scopurile fixate de asistentul social sau/si clienti;

sa fie o prelungire a nevoilor clientului (de exemplu, de crestere a stimei de sine, sau de
imbunatatire a relatiei cu mediul social);

sa isi fi demonstrat eficienta in cazuri similare;

sa fie in concordanta cu resursele clientului, ale asistentului social si ale agentiei care
ofera serviciile sociale in cauza;

este fezabila tinand cont de resursele de timp si celelalte tipuri de resurse care se pot
utiliza in cazul respectiv;

sa ia in considerare permanent influenta celorlalte sisteme din reteaua sociala a clientului.

-Aceeasi autoare contureaza in sprijinul practicienilor si cateva recomandari cu privire la ceea ce

trebuie evitat. Dintre acestea, pot fi mentionate:
-

lipsa oricarei metode, anume existenta situatiei in care doar "facem asistenta sociala", ca
si cum acest demers nu ar fi implicit bazat pe cunoasterea valorilor umane, a modului de
comportament, actiune al indivizilor umani;

existenta unei stari de nehotarare cu privire la alegerea abordarii, reflectata in pendularea

la intamplare intre diverse metode si tehnici;

cramponarea si aplicarea exclusiva doar a unui singur model de gandire;

blocarea si demotivarea in a trece la o alta abordare atunci cand cea aleasa se dovedeste a
nu fi productiva.

-Este important de asemenea sa avem curajul sa experimentam propriile strategii de interventie

care s-au dovedit functionale, si sa dezvoltam astfel, inspirat din practica personala, teorii noi pe
care sa le validam in interventiile ulterioare.
De ce este importanta dezvoltarea acestei abilitati de a "jongla" cu usurinta in plan
metodologic ? Evident, numarul argumentelor care ar putea fi invocate este foarte mare. Ne vom
opri doar asupra unuia dintre ele, care reprezinta una dintre regulile practice pe care, de obicei,
fiecare practician o desprinde din experintele proprii, nu intotdeauna incununate de succes.
Anume faptul ca un asistent social nu poate fi niciodata sigur de efectul actiunilor sale. Aceasta
realitate, regasita in literatura de specialitate sub numele de efectul de ricoseu (de ambiguitate) se
traduce astfel: "atunci cand se actioneaza intr-un sistem, schimbarea afecteaza mai multe
componente decat cele vizate, iar sensul si dimensiunea schimbarilor nu pot fi intotdeauna
evaluate cu rigoare" (Neamtu, 2003,p.42)
-Atunci cand perspectivele explicatiei teoretice nu mai acopera in mod satisfacator aspectele
practice ale muncii de asistenta sociala, ca reactie, se vor dezvolta teorii care sa reziste
confruntarii cu practica.
-O astfel de abordare este cea dezvoltata la inceputul anilor '70 , o abordare cu tenta
functionalista, care pune accentul pe analiza mecanismelor sociale determinante in aparitia
comportamentelor deviante, nefunctionale, care vor constitui tocmai obiectul interventiei in
activitatea asistentiala.
-Pentru a minimiza sau chiar elimina efectele pe care astfel de comportamente le-ar putea genera,
se incearca potentarea si utilizarea maximala a resurselor sociale (materiale si umane). Adeptii
orientarii de tip functionalist pastreaza si o nota de empirism, considerand ca accentul trebuie pus
pe elementele vizibile din activitatea umana, iar expertii sociali au menirea de a decripta in mod
corect ceea ce se petrece in mod nemijlocit (Howe,2001).
-O extensie a acestei teorii o reprezinta teoria sistemelor sociale, teorie care reprezinta un punct
de puternica sustinere in plan practic pentru cei care desfasoara munca de asistenta sociala.
-Afirmam acest lucru, deoarece acest model ilustreaza raportul in care se afla individul fata de
mediul sau ; astfel, indivizii sunt parti ale unui sistem, sistem care se identifica in fapt cu mediul
social; intre individ si mediu exista o relatie de interdependenta, functionarea deficitara a uneia
dintre parti conducand implicit la perturbarea functionarii celeilalte.

-Astfel, rolul asistentului social este de a interveni in scopul recrearii echilibrului, sa "repare"
acele aspecte care au produs disfunctionalitatea.
-Avantajul de netagaduit pe care il ofera acest model teoretic este acela ca intreaga gama a
problematicii muncii sociale poate fi abordata prin aceasta perspectiva. Eclectismul sistemic nu
adera in mod total la un anumit model teoretic, ci alege acele teorii si modele care s-au dovedit
din punct de vedere empiric a avea un grad ridicat de eficienta pentru cazuri similare.
-Exista si aici niste indicatii de ajutor cu privire la alegerea modelului teoretic adecvat (dupa
Ludusan, 2001):
-

sunt preferabil a fi alese acele teorii care au mai fost experimentate si exista date care sa
reflecte eficienta lor;

in situatii de eficienta comparabila, sunt de preferat acele modele care au un termen scurt
de aplicare si un cost cat mai redus;

se vor prefera acele modele teoretice cu aplicabilitate practica ridicata, deoarece se

considera ca modelele cu un grad ridicat de abstractizare ofera putine presciptii
practicianului pentru implementare practica;

este recomandabil sa se tina cont si de cunoasterea si abilitatea practicianului in ceea ce

priveste o anumita teorie si tehnica ei de aplicare, precum si de implicatiile etice ale
acesteia.

-Metoda de lucru care decurge din acest model teoretic, si care s-a impus ca una dintre cele mai
larg utilizate in segmentul practic muncii de asistenta sociala, este analiza sistemica. Concret, ea
consta in parcurgerea mai multor pasi:
-

evaluarea problemelor subiectului

stabilirea scopului si a obiectivelor intermediare

selectarea strategiei de interventie

fixarea si aplicarea unei tehnici de baza, cea fezabila

evaluarea rezultatelor.

Si totusi, dincolo de aceste repere stabile pe care le ofera aceasta abordare globala, practicianul
este in continuare pus in fata dilemei legate de alegerea unuia sau altuia dintre modelele
teoretice existente.
-Ceea ce este evident pentru oricine poseda calitatea de bun cunoscator al acestora este faptul ca
exista o pozitie concurentiala intre realitatea sociala si ansamblul de modele teoretice.
(Rojek,1986; Howe,1987). Aceasta evidenta a fost impusa de acesti doi autori si confirmata de

multi altii, sub demunirea de paradigma-gladiator, adica conceptia ca "teoriile asistentei sociale
se concureaza intre ele, si nu pot fi integrate, deoarece ofera interpretari opuse realitatii
sociale."(Coulshed,1993, p.9)
-Pentru compensarea, macar intr-o mica masura a caracterului contradictoriu, ba chiar haotic, pe
care l-ar putea capata munca de asistenta sociala in contextul descris, solutia pare a fi aceea a
unei abordari de tip eclectic, a unui electism selectiv care sa reuseasca sa imbine elementele
potrivite, fiabile din fiecare model teoretic, evident adaptate cazului pe care se intervine.Rezulta
astfel combinatii de metode si teorii care au un dublu efect benefic.
-Pe de o parte, in acest mod se dezvolta teoria, iar pe de alta parte, practica se imbogateste si
diversifica, intrucat diferitele metode sunt validate tinand cont de valorile profesiei.
-Astfel, imbinarea individualismului metodologic (ca si model global de abordare care are in
centrul atentiei individul si grupurile mici, cum este familia) cu holismul metodologic reflecta de
asemenea un efort de trecere de la interventia la nivel individual, izolata si dispersata, la o
activitate la nivel global, care sa vizeze diverse categorii de clienti si sa permita initierea unor
strategii de dezvoltare comunitara.
-Cu valoare de concluzie, putem sa afirmam faptul ca astazi, in calitate de practicieni , indiferent
de cat de punctual sau global intervenim, avem la dispozitie o gama larga si diversa de
instrumente de evaluare si actiune. Aceast fapt ne creaza oportunitatea de a ne depasi propriile
noastre limite si de a reusi sa proiectam un model de interventie in concordanta cu nota
individuala si cu nevoile specifice ale fiecarui client in parte.
Aceasta "dexteritate" in activitatea asistare, cunoscuta sub denumirea de praxis, este conditionata
de cerinta ca fiecare practician sa posede o baza de metode si tehnici bine insusite si actualizate
permanent prin conectarea la literatura de specialitate.
Bibliografie selectiva
1.Coulshed, V., 1993), Practica asistentei sociale, Ed. Alternative, Bucuresti
2. Howe, D. , 1987, "An Introduction to Social Work Theory: Making Sense in Practice",
Aldershot, Wildwood House
3.Neamtu, G., Stan, D.,2005,Asistenta sociala: studii si aplicatii, Ed. Polirom, Iasi
4. Neamtu, G.(coord), 2003, Tratat de asistenta sociala, Ed. Polirom, Iasi