Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Facultatea științe ale educației și informatică
Catedra Pedagogie Preşcolară,Educație Fizică și
Dans

Evaluator: E.Haheu-Munteanu, doctor în pedagogie, conferențiar universitar

Evaluare curentă: 1
Disciplina: Strategii de prevenire a abuzului în instituțiile de educație timpurie
Program de studii: Metodologia educației preșcolare
Forma de evaluare: combinată
Metoda de evaluare: studiu de caz
Timp: se completează pe parcursul 1 săptămâni

CONȚINUTURILE CURRICULARE SUPUSE

EVALUĂRII

Etiologia principalelor forme de abuz și neglijare a copilului.

Teorii explicative fundamentale ale comportamentului agresiv, teorii explicative privind
maltratarea copilului. Forme ale maltratării copilului: abuzul fizic, emoțional, sexual și
neglijare. Forme simple specifice de maltratare a copilului și forme complexe. Identificarea,
înregistrarea şi intervenţia în cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi trafic al copilului la nivel de IET

SUGESTII DE REALIZARE

1. Studiu de caz privind „ Identificarea, înregistrarea şi intervenţia în cazurile de abuz, neglijare,

exploatare şi trafic al copilului la nivel de IET„
- identificarea experienţelor, situaţiilor, problemelor, respectiv a cazurilor de abuz la nivel de IET;
- documentarea obiectivă privind cazul/rile şi aspectele pe care le implică;
- identificarea de modalităţi de analizare şi interpretare din perspective
multiple a cazului/lor;
- identificarea de modalităţi de intervenţie şi de soluţionare;
- formularea de concluzii și recomandări relevante pentru prevenirea abuzului față de copii la vîrsta
timpurie.

Bibliografie recomandată. Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională şi de

intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt preuniversitar în cazurile de abuz, neglijare,
exploatare, trafic al copilului. Aprobată prin ordinul Ministerului Educaţiei nr.858 din 23 august 2013
Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

În utimii ani , am fost acaparaţi cu ştiri de presă referitoare la abuzuri şi diferite forme de neglijenţă
asupra copiilor, in special asupra celor cu diferite forme de deficienţă care din variate motive prezintă un risc
mai crescut de abuz şi neglijenţă decât copiii obişnuiţi. Fireşte, întrebarea care se poate pune este dacă într-
adevăr este vorba de o creştere a fenomenului sau sunt pur şi simplu dezvăluiri exagerate ale presei menite sa
atragă o cât mai mare audienţă.
Realitatea cotidiană ne-a arătat că sănătatea fizică şi psihică a copiilor şi tinerilor se află în pericol prin
atitudinea unor părinţi sau alţi membri ai reţelei sociale, poate chiar profesionişti, care n-au înţeles nevoile de
bază ale unui copil cu atât mai mult a unui copil cu nevoi speciale. Astfel, în familie, şomajul, sărăcia, divorţul,
liberalismul prost înţeles se răsfrâng asupra copilului prin acte de violenţă şi neglijenţă, generatoare de efecte
negative profunde asupra echilibrului său psihic. Trăirea unor comportamente abuzive în copilarie duce, de cele
mai mult ori, la formarea unor adulţi şi părinţi ce nu cunosc sentimentul de siguranţă, afecţiune şi recunoştinţă,
părinţi incapabili să transmită propriilor copii ceea ce nu au primit ei înşişi, de a perpetua modelul de îngrijire,
părinţi copleşiţi de sarcina creşterii şi îngrijirii propriilor copii.
Termenul de abuz asupra copilului a fost definit în anii ’60 sub numele de “sindromul copilului
bătut”, conceptul fiind extins, constant, până a ajuns să fie folosit pentru toate formele de maltratare nu numai
pentru abuzul fizic ci şi pentru cel emoţional şi sexual sau diverse forme de neglijare.
Prin maltratare ne referim la “părinţi sau persoane care îngrijesc copilul într-un asemenea mod încât îi
produc acestuia vătămări fizice sau emoţionale, ori neglijează copilul într-un asemenea grad încât starea
sănătăţii sale fizice şi/sau emoţionale precum şi dezvoltarea sa, sunt în pericol “( Kempe, 1972, apud
Wolfe, 1991, p. 2). Conceptul de maltratare are un înţeles mai cuprinzător, pragul dincolo de care putem vorbi
de maltratare fiind subiectiv şi condiţionat de o serie de variabile:
- limita morală între bune tratamente şi maltratare este greu de stabilit, graniţe între normal şi patologic,
în cazul lipsei de îngrijire sau afecţiune;
- durata actului de maltratare;
- contextul socio-cultural în care trăieşte copilul – unele medii socio-culturale sunt permisive la metode
mai dure de creştere şi educare a copiilor.
În literatura de specialitate se disting patru tipuri de maltratare, ce de regulă se condiţionează reciproc, una
fiind însă dominantă (de exemplu, un copil supus abuzului fizic este de cele mai multe ori supus şi abuzului
emoţional sau neglijării):
abuzul fizic
abuzul emoţional
abuzul sexual
neglijarea
Abuzul fizic asupra copilului se referă la actul de agresiune fizică a unui adult îndreptat asupra unui
copil, implicând leziuni corporale, fie prin intermediul forţei excesive, fie prin punerea în pericol a copilului
prin împrejurări sau activităţi, chiar dacă adultul nu intenţionează să rănească copilul. Semnele uzuale ale
abuzului fizic sunt contuzii şi arsuri, mâini şi picioare rupte, lovituri la cap (în special în cazul bebeluşilor), cu
sechele serioase care, din păcate, nu pot fi observate decât foarte târziu când nu mai pot fi asociate cu abuzul
(Evans, 2005). Diferenţa, chiar dacă neclară în practică, între pedepsele fizice disciplinare şi abuz constă în
natura scopurilor. Disciplinarea are ca scop principal educarea copilului, indiferent dacă suntem sau nu de
accord cu metoda folosită pe când abuzul este rezultatul “răbufnirii tensiunilor interioare ale părinţilor” (Killen,
1996). Dar pentru că de multe ori o metodă de disciplinare a condus la un abuz, părinţii neputându-şi controla
tensiunile interioare, în multe ţări disciplinarea fizică a fost interzisă prin lege.
Abuzul emoţional poate fi definit ca “o constrângere emoţională, denigrare, sau orice comportament
care interferează cu sănătatea mintală a copilului sau cu dezvoltarea sa socială şi psihologică” (Wolfe,1991, p.
6).
Abuzul emoţional este forma de maltratare cel mai greu de definit deoarece acesta nu implică cauzare
de dureri fizice sau de contact inadecvat fizic, cel abuzat nefiind obligatoriu conştient că a fost abuzat, iar cel
care abuzează nefiind conştient de abuzul său. După Kari Killen (1996), diferitele forme de abuz emoţional au
fost clasificate în funcţie de tipul de situaţie la care copilul a fost expus:
Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

- copiii care sunt percepuţi negativ de către părinţii lor, unii chiar de la naştere, ei fiind adesea
respinşi, neglijaţi, batjocoriţi, văzuţi ca sursă a tuturor problemelor părinţilor. Sunt copii cu o imagine şi stimă
de sine scăzute, copii ce ajung să se perceapă pe sine ca “răi”sau “proşti”. Interesat în cazul acestei situaţii este
apariţia “sindromului Cenuşăresei”, copiii ajungând să fie abuzaţi emoţional nu numai de către părinţi, ci chiar
şi de fraţii lor ce găsesc ca soluţie de supravieţuire alierea cu cei puternici.
- terorizarea copilului prin ameninţări cu pedeapsa, părăsirea sau alungarea îi crează acestuia o
stare de anxietate greu de controlat. Sunt cercetători ce susţin că ameninţarea separării este mult mai
dăunătoare decât adevărata separare.
- copiii expuşi frecvent violenţei domestice în familie sunt copii forţaţi să-şi asume
responsabilităţi în situaţii pentru care nu sunt suficient de maturi să le facă faţă, trăind într-o stare continuă de
anxietate şi neputându-se indentifica în cadrul familiei.
- copiii consumatorilor de droguri sau alte substante adictive trăiesc, pe lângă un sentiment de
ruşine socială, izolare şi stigmatizare, şi un sentiment de vinovăţie pentru ceea ce se întâmplă “Dacă aş fi fost
cuminte, mama n-ar mai fi băut”. Cercetătorii au demonstrat prin definirea diagnosticului de sindrom de
alcoolemie fetală (SAF) ca aceşti copii sunt maltrataţi încă din viaţa intrauterină, sindromul fiind caracterizat
prin: fizionomie specifică, malformaţii congenitale, tulburări de creştere şi retard mental (Tailor 1991, apud
Killen, 1996,).
- copiii ai căror părinţi divorţează trăiesc în mijlocul unui conflict în care, adesea, sunt forţaţi
“să ia parte” unuia dintre ei, devenind astfel confuzi, dezvoltând uneori o stare de anxietate cronică legată de
separarea de unul dintre părinţi, sentiment de vină datorat faptului ca au ţinut partea unuia dintre ei. Referitor la
această situaţie, unii autori au identificat două sindroame de maltratare: sindromul Munchausen, în care părinţii
fabrică o boală imaginară de care pretind că suferă copilul cu scopul de a atrage atenţia asupra lor, supunându-şi
astfel copiii unor investigaţii şi tratamente medicale dureroase, inducerea activă a unor simptome (diaree
provocată prin laxative, dureri abdominale etc.), sindromul putând îmbrăca astfel şi o forma de abuz fizic;
sindromul “eşecul non-organic de a se dezvolta” este un sindrom caracterizat printr-o slabă dezvoltare şi o slabă
creştere în greutate datorită suferinţelor în planul afectiv.

Abuzul sexual este definit ca orice act sexual între un adult şi un copil, incluzând atât contact sexual
activ, cât şi pasiv. Abuzul sexual poate avea componente de abuz fizic şi emoţional. El poate fi fizic, cum ar fi
mângâierea necorespunzătoare, atingerea sau penetrarea sexuală reală, dar şi emoţional abuziv, ca în cazurile în
care un copil este forţat să se dezbrace ori în cazul expunerii unui copil la sexualitatea adulţilor (Follansbee şi
Stuart, 2008)
Deoarece este un subiect foarte delicat şi complex, uneori chiar greu de dovedit din cauza caracterului
secret ce li se induce copiilor, in acest studiu nu vom intra în detalii în legătură cu abuzul sexual. Vom face însă
referire la câteva consecinţe ale abuzului sexual în plan psihic şi comportamental (Killen, 1996):
- comportament sexualizat de timpuriu, copiii manifestându-se deseori într-un mod similar celui pe care
l-au văzut la abuzator, unii dovedind chiar şi cunoştinţe detaliate legate de sexualitate adulţilor pe care
şi le vor etala în decursul jocurilor cu alţi copii.
- în plan psihic şi psiho-somatic, se pot observa: dereglări ale somnului, fobii, coşmaruri cu un conţinut
sexual, crize isterice, dereglări ale poftei de mâncare şi chiar o formă de pseudoepilepsie, după unii
autori, dureri de burtă sau în zona pelvină, constipaţie cronică, menstruaţii întârziate şi neregulate.
- în plan fizic : dilatări ale anusului, urme în jurul altor deschideri ale corpului, sângerări şi mâncărimi ale
zonelor genitale, dificultăţi în a merge şi a se aşeza.
- din punct de vedere comportamental, copiii abuzaţi sexual evită adesea contactul cu alţi copii (probabil
din teama “de a nu se observa” şi “de a nu se afla”), orele de sport sau controalele medicale. La vârsta
adolescenţei, manifestă frecvent comportamente auto-distructive de tipul abuzului de droguri, încercări
suicidare sau prostituţie.
- comportament regresiv în dezvoltare, mulţi dintre ei ajungând să se comporte într-un mod caracteristic
unui stadiu de dezvoltare anterior, de exemplu, unii încep să preia limbajul bebeluşilor, alţii manifestă
incontinenţă urinară, iar cei care au început să mearga se pot întoarce la stadiul de “mers în patru labe”.
Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

Sindromul acomodării copiilor cu abuzul sexual

Acest sindrom a fost descris de către Summit (1983) şi delimitează astfel câteva stadii ale abuzului
sexual luând în considerare în principal copilul. Acest model oferă posibilitatea înţelegerii modului de adaptare,
de obişnuire al copilului cu abuzul sexual.
Stadiul 1 – Păstrarea secretului – nici un copil nu este pregătit să facă faţă abuzului sexual. Copilului i
se poate spune direct “ acesta este unicul nostru secret” sau acest lucru poate fi lăsat să se înţeleagă. Şantajul,
ameninţarea, mituirea sunt folosite pentru a menţine copilului frica de a dezvălui. Copilul se simte lipsit de
ajutor.
Stadiul 2 – Sentimentul neajutorării – există un dezechilibru al puterii între un adult şi un copil, copilul
este lipsit de ajutor şi prins într-o capcană, acesta trebuie să se supună adultului şi nu poate să spună NU.
Stadiul 3 – Imposibilitatea de reacţie şi de obişnuinţă – în ciuda sentimentului de vinovăţie pe care îl
are, agresorul se simte încurajat de faptul că nu există o reacţie promptă, agresivă din partea copilului, ceea ce
conduce la repetarea abuzului. Copiii folosesc disocierea ca mecanism de apărare pentru a face faţă realităţii
dureroase –singura persoană care poate opri abuzul este cel care abuzează, deci copilul se va comporta bine
dacă vrea ca abuzul să fie oprit, ceea ce înseamnă că trebuie să accepte solicitările sexuale. Copilul începe să se
simtă vinovat de a fi provocat într-un anume fel abuzul.
Stadiul 4 – Dezvăluirea abuzului sexual – poate avea loc imediat după abuz sau la o perioadă mai mare
de timp. Dezvăluirea poate lua mai multe forme:
- Copiii pot face declaraţii largi, ambigue care pot fi interpretate;
- un alt simptom comportamental este când un copil mic încearcă să simuleze un act sexual cu un alt
copil;
- Copiii pot face declaraţii adulţilor / prietenilor că au fost abuzaţi sexual. Scopul acestora este de a testa
reacţia ascultătorilor – dacă cel care ascultă este şocat sau are o reacţie de repulsie, copilul poate spune
că a minţit – dar astfel de reacţii directe arată că ceva s-a întâmplat.
- Schimbări semnificative în comportament: izbucniri comportamentale, accese de furie, insomnii, frică
de rămâne singur acasă cu părintele, frica de a merge la culcare. La adolescenţi apare consumul de
alcool exagerat, fuga de acasă sau prostituţia.
- Apariţia unor boli: enuresis, boli cu transmitere sexuală.
Stadiul 5 – implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcţie de reacţia părinţilor.
Posibile semnificaţii ale incestului pentru copii:
– Îmi place, dar nu este bine;
– Îmi place şi este permis;
– Nu – mi place şi nu-mi este bine;
– Ştiu că nu-mi este bine, dar mă face deosebit;
– Îl iubesc pe tata, dar îl urăsc pentru asta;
– Sunt mândru că sunt tratat ca un adult;
– Îmi place, dar mama este foarte supărată pe mine;
– Nu-mi place dar mama vrea să fac asta;
– Îmi place să-i fac geloşi pe fraţii mei;
– Nu – mi place, dar astfel îmi apăr fraţii / surorile;
– Sunt rău, din cauza mea greşesc părinţii mei;
– Acum îi am cu ceva la mână pe părinţi;
– Mama ar pleca dacă nu aş face asta cu tata;
– De ce se simte un corpul meu bine când fac lucruri rele?
– Tata cred că mă iubeşte foarte mult, dacă riscă atâta;
– Singurul mod de a supravieţui este să fac asta.

Consecinţele abuzului sexual asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copilului şi integrării sale sociale:
În plan emoţional: introversiune, tulburări emoţionale, depresie, autoestimare deficitară.
Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

În plan social: fuga de acasă, eşec şcolar, prostituţie, consum de droguri, alcool.Ca adulţi pot avea un
comportament sexual neadecvat, masturbare compulsivă,dificultăţi în alegerea partenerului şi în rolul de părinţi
(se distanţează faţă de proprii lor copii pentru că asociază afecţiunea cu contactul fizic).
Consecinţe pe termen lung al abuzului asupra copilului
Deşi unele din reacţiile iniţiale ale victimelor abuzului pot scădea în timp, tipic pentru aceste tulburări,
împreună cu comportamentele de coping specifice abuzului, este să se generalizeze şi să se complice pe termen
lung dacă nu sunt tratate.

Neglijarea se referă la eşecul părintelui sau ingrijitorului (intenţionat sau neintenţionat) de a

asigura unui copil nevoi de bază: mâncare, adăpost, îmbrăcăminte, sprijin, dragoste şi educaţie.
Neglijarea este un mod de a nu furniza unui copil nevoile de bază, în măsura în care starea de bine
fizică şi psihică a copilului este deteriorată sau pe cale de dispariţie. A fi un “părinte bun” presupune
ca nevoile de bază ale copilului să fie satisfăcute de timpuriu. Asta înseamnă nevoia de dragoste, de
grijă, de securitate. Când aceste nevoi sunt nesatisfăcute ori sunt satisfăcute insuficient sau sporadic,
dezvoltarea personalităţii copilului in ariile ei centrale va stagna şi va deveni distorsionată (Videka,
2008).
Se disting trei tipuri de neglijare: fizică (lipsa grijii alimentare, îmbrăcăminte, igienă, ingrijire medicală,
când este nevoie, lăsarea copilului fără supraveghere corespunzătoare vârstei lui); educaţională (lipsa de griji
faţă de activitatea de învăţare a copilului, lipsa de interes faţă de stimularea cognitivă a copilului şi educaţia
extra-curriculară); emoţională sau afectivă (lipsa atenţiei, a semnelor de afecţiune, a contactelor fizice sau a
cuvintelor de apreciere).
Semnele neglijării sunt multe şi vizibile. Copilul poate fi murdar, urât mirositor, înfometat, îmbrăcat în
haine neadecvate vârstei lui şi de o mărime nepotrivită. După unii autori, consecinţele neglijării pot fi atât de
grave încât chiar dacă situaţia lor se îmbunătăţeşte recuperându-se din punct de vedere fizic, latura emoţională
va fi însă afectată toată viaţa. Sunt şi autori sceptici în privinţa dezvoltării fizice ulterioare, argumentând faptul
că lipsa unei hrăniri adecvate afectează întotdeauna dezvoltarea timpurie a creierului (Becker, 2005).
În procesul de asistare a familiilor şi copiilor, evaluarea situaţiei de abuz este o sarcină profesională care
trebuie să preceadă intervenţia, respectiv introducerea unor schimbări efective, în interesul copiilor. În acest
context, scopul evaluării este aprecierea existenţei unui pericol şi a gradului de periculozitate a unor factori care
pot afecta dezvoltarea fizică şi psihică sau chiar viaţa unui copil. Pentru ca evaluarea să servească într-adevar
interesului copilului, ea trebuie realizată multidisciplinar astfel încât, să se ia în considerare toţi factorii
implicaţi şi să se ajungă la o decizie bine argumentată.
Neglijarea fizică şi cea emoţională este evidentă. Copilul urât mirositor, cu haine nepotrivite şi
murdare, prost hrănit şi cu o igienă proastă, lipsit de îngrijiri medicale, neprotejat de accidente atit de la cele
casnice până la cele rutiere se consideră copil negligat fizic.
Neglijarea emoţională este caracterizată prin lipsa de afecţiune faţă de copil. Deşi nu se manifestă
prin semne fizice, lipsa dragostei va împedica dezvoltarea normală a copilului. În atmosfera de violenţă, copilul
devine negligat, rămânănd într-o singurătate unde domină doar ţipetele celor din jur. Această situaţie este
probabil şi explicaţia numărului mare de accidente domestice ale căror victime sunt copii.
În acest context Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a
lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt preuniversitar în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al
copilului descrie foarte explicit care sunt acțiunile în procesul de IDENTIFICARE, ÎNREGISTRARE ŞI
INTERVENŢIE ÎN CAZURILE DE ABUZ, NEGLIJARE, EXPLOATARE ŞI TRAFIC (ANET) AL
COPILULUI.
” Orice sesizare de abuz, parvenită de la un membru al comunității, despre un copil care este sau nu elev al
instituţiei de învățămînt, trebuie înregistrată şi examinată împreună cu coordonatorul din instituție, care va referi
cazul, în funcție de natura și gravitatea acestuia, altor servicii sau specialiști.
În cazul identificării unei situaţii de abuz sau neglijare a copilului în familie, cadrul didactic devine parte a
reţelei care îi oferă sprijin copilului şi familiei acestuia, colaborînd cu coordonatorul din instituţie şi cu alţi
Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

specialişti la toate etapele de asistenţă a copilului şi familiei acestuia.

Colaboratorii instituţiei de învăţămînt, în mod special cadrele didactice şi psihologul, trebuie să continue
monitorizarea situaţiei copilului care frecventează şcoala şi să comunice coordonatorului orice îngrijorare pe
care o au sau nevoie de intervenţie/ asistenţă a copilului.
Comunicarea şi colaborarea dintre cadrele didactice, coordonator, psihologul şcolar şi managerii
instituţiei de învăţămînt cu referire la situaţia unui copil afectat de abuz (în calitate de victimă, autor, martor) şi
evoluţia acestei situaţii este esenţială pentru a coordona acţiunile şi a adopta o strategie unificată de acţiune, cu
abordare individualizată a fiecărui caz.
Copiii implicaţi într-o situaţie de abuz în mediul şcolar trebuie îndepărtaţi imediat din zona de conflict,
intervievaţi de un profesor pentru cunoaşterea în detaliu a circumstanţelor cazului, informaţie care va
fundamenta deciziile luate în scopul abordării situaţiei concrete. Este important ca în situațiile de abuz cadrele
didactice să identifice, să cerceteze circumstanţele în care s-a produs, să abordeze şi, dacă este necesar, să
sancţioneze conform regulamentelor instituţiei, orice act de violenţă între elevi (bătăi, loviri, îmbrînciri,
tachinări, intimidări, ameninţări ş.a.). Aceasta constituie atît pentru victime cît şi pentru autori un puternic mesaj
despre faptul că în instituţia de învăţămînt nu este acceptată nici o formă de abuz.
Trebuie anunţați părinţii sau îngrijitorii tuturor copiilor implicați în situația de violență și ținuți la curent în
ceea ce privește strategia instituției elaborată pentru asistența victimei și autorului. Copilul care a suferit o
formă gravă de abuz trebuie informat într-un limbaj accesibil de către coordonator sau un alt colaborator al
instituţiei de învăţămînt, cu care copilul are o relaţie de încredere, despre acţiunile care sînt/ urmează să fie
întreprinse pentru a-i oferi suport şi protecţie.” 1
Conform acestui document în cadrul orice IET sunt interprinse următoare acțiuni:
Semestrial manageul IET elaborează ordin cu privire la numirea coordonatorului ANET;
Angajații instituției sunt familiarizați cu toate documentele care reglamentează procesul de
intervenție în cazul ANET;
La întrare în instituție este instalată boxa pentru anunțarea anonimă a cazurilor de ANET, care
se deschide odată la trei luni de către coorsdonatorul ANET din IET;
Anual sunt planificate ședințe cu părinții, consultații și discuții la tema ANET în familie.

1
Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt
preuniversitar în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului, aprobată
Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

Semnele după care recunoaştem abuzul şi neglijarea copilului

Varietatea şi gravitatea semnelor, dar şi a consecinţelor pe care le prezintă un copil abuzat
vor depinde de mai mulţi factori: 
• Tipul abuzului. Practici invazive, ca penetrarea, pot să fie deosebit de vătămătoare. 
• Gradul de gravitate a abuzului. Deosebit de distructivă este asocierea cu violenţa fizică şi
sexuală. 
• Frecvenţa, respectiv cronicitatea. 
• Vârsta copilului. Stadiul de dezvoltare pe care l-a atins copilul. 
• Sprijinul existent din partea sistemului familial, reţelei sociale a copilului. 
• Contextul de dezvoltare a copilului (familie, familie-foster, instituţie rezidenţială etc.). 
• Persoana făptaşului, gradul de rudenie sau de cunoştinţă. 
• Resursele interioare ale copilului de a rezista evenimentului traumatic, simptomele pe care
le prezintă un copil vor fi variate.
Pot fi evidenţiate următoarele semne fizice şi somatice ale abuzului: 
• Dezvoltare fizică generală încetinită 
• Leziuni, vânătăi, echimoze
• Fracturi
• Traumatisme cranio-cerebrale
• Leziuni ale organelor interne
• Leziuni ale organelor genitale
• Leziuni ale anusului
• Cefalee
• Enureză 
• Tulburări alimentare (anorexie, vomă, scaune modificate) 
• Dureri de burtă 
• Graviditate
• Boli cu transmitere sexuală.
 
Semnele psiho-comportamentale ale abuzului fizic, emoţional şi ale neglijării:
0-3 ani
– Frică de adulţi
– Reacţii de spaimă
– Zâmbet rar
– Plâns
– Agresivitate 
– Somn agitat
– Lipsă de interes faţă de joacă
4-6 ani
– Pasivitate
– Smerenie 
– Atitudine îngăduitoare excesivă
– Comportament pseudo-adult
– Violenţă faţă de animale
Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

– Minciună
– Agresivitate
– Culpabilizare
Semne psiho-comportamentale ale abuzului sexual:
0-3 ani
– Masturbare excesivă Demonstrarea frecventă a organelor genitale
– Jocuri cu caracter sexual, implicarea în aceste jocuri a fraţilor mai mici 
– Comportament sexualizat
– Coşmaruri nocturne
– Dereglări ale somnului 
– Frica de a rămâne în doi cu adulţii, fraţii mai mari sau de a merge la grădiniţă
– Comportament regresiv
4-6 ani
– Masturbare excesivă
– Jocuri sexuale cu caracter obsedant
– Comportament sexualizat agresiv
– Comportament pseudo-adult
– Dereglări ale somnului
– Anxietate

Violenţa faţă de copii rămâne a fi o problemă actuală pentru majoritatea ţărilor, inclusiv pentru
Moldova. Există puţine date oficiale care să indice proporţiile reale ale acestui fenomen, fapt datorat ratelor
nesemnificative de raportare a cazurilor. Violenţa în familie este tradiţional acceptată şi de cele mai multe ori
are loc în „intimitatea” casei, nefiind percepută ca o încălcare a drepturilor omului, ci mai degrabă ca o
problemă personal.
Concluzii
Violenţa faţă de copii nu poate fi justificată în nici o situaţie. Violenţa poate fi prevenită în totalitate,
dacă sunt identificate şi abordate adevăratele cauze. Violenţa faţă de copii are loc în toate mediile unde se află
copiii: în familie, şcoală, stradă; la locul de muncă şi în locuri de distracţie; în instituţii de îngrijire şi detenţie.
Consecinţele violenţei pot fi devastatoare: ea poate duce la deces timpuriu, dar chiar şi copiii care
supravieţuiesc rămân cu cicatrici fizice şi emoţionale pentru toată viaţa. Violenţa pune în pericol nu doar
sănătatea copiilor, dar şi capacitatea de a învăţa şi a deveni adulţi care să poată crea familii şi comunităţi solide.
Este necesar ca autorităţile să poartă responsabilitatea primară pentru prevenirea şi reacţionarea la
violenţa faţă de copii, pentru implementarea acţiunilor în toate sectoarele. Stabilirea şi menţinerea unui mediu
sigur pentru copil să constituie preocuparea principală în toate activităţile. Autorităţile centrale şi locale şi
societatea civilă să consolideze înţelegerea problemei, să îmbunătăţească baza de dovezi privind fenomenul dat
şi să elaboreze strategii multidisciplinare şi intersectoriale, servicii şi politici pentru a confrunta violenţa în
familie, abuzul, neglijarea şi exploatarea copiilor.
Este îngrozitor faptul că de foarte multe ori comportamentele abuzive asupra coiilor trec nu doar
neobservate, dar mai ales neraportate!

Reflecții personale. Ca rezultat al studierii subiectelor date, mi-am dat seama că:
 Am învățat să: cunosc semnele abuzului emoțional și sexual.
 Am conștientizat că am nevoie să-mi dezvolt: abilitatea de a recunoaște semnele abuzului emoțional la
copii.
 cunoștințele referitoare la: Procedura de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor
instituţiilor de învăţămînt preuniversitar în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului
Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

 capacitățile de a: înțelege necesitatea de a interveni ăn situașii de abuz.

 calitățile personale pentru a: ajuta unui copil – victima abuzului.
 pe viitor îmi doresc ca toți copiii să fie doriți, îngrijiți și iubiți!
Bibliografie:

1. Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor

instituţiilor de învăţămînt preuniversitar în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului.
Aprobat prin ordinul Ministerului Educaţiei nr.858 din 23 august 2013.
2. Suport de curs: STRATEGII DE PREVENIRE A LABUZULUI LA VÎRSTA TIMPURIE.
Efrosinia Haheu-Munteanu, UPCS ”I. Creangă”
3. FENOMENUL ABUZULUI ŞI NEGLIJAREA COPIILOR, Asist.univ.dr. Ruxandra Foloștină.
București.
4. http://www.p4ec.md/ro/organisation/strategic_direction/commitment_protect_children/default.aspx
5. http://lastrada.md/rom/articole/cum-prevenim-riscurile-si-protejam-copiii-de-un-abuz-sexual-online-
webinare-pentru-250
6. https://www.unicef.org/moldova/ce-facem/protec%C5%A3ia-copilului

 CRITERII DE APRECIERE ȘI NOTARE

Criterii de apreciere Da -2 Parțial -1 Nu - 0
1. Prezentare
- Respectarea structurii proiectului
- Acuratețea prezentării materialelor.
- Corectitudinea și coerența exprimării
scrise.
2. Conținut
- Corectitudinea realizării sarcinilor propuse.
- Calitatea realizării sarcinilor propuse.
- Justețea soluțiilor și propunerilor realizate.
- Judiciozitatea prezentării ideilor și
argumentelor.
- Originalitatea și creativitatea în realizarea
sarcinilor.
Goia Mariana, MCEP_II_01_MD

3. Reflecția
- Claritatea concluziilor și reflecțiilor asupra
propriei activități.

Nota ≈ (Punctaj acumulat : Punctaj maxim) ×

Goia Mariana, MCEP_II_01_MD