Consilierea psihopedagogică a copiilor cu

părinţi divorţaţi

 
Realizat: Abdullaeva Olga,
ciclul I, gr.12M
Coordonator: Mîslițchi Valentina,
dr., conf. universitar
Cuprins:

1 Introducere

2 Delimitări conceptuale

3 Tipuri de divorț

Efectele divorțului asupra copilului

4
Obiectivele consilierii psihopedagogice a copiilor cu
5 părinți divorțați

6 Strategii de intervenție. Instrumente

7 Concluzii. Recomandări
 Introducere
Divorţul reprezintă desfacerea căsătoriei în timpul vieţii
soţilor, fie printr-o hotărâre judecătorească pronunţată pentru
motive temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei, fie
în baza acordului de voinţă al soţilor [4, pag.201].
După divorț, rolurile parentale suferă modificări, mai ales
în situația în care familia are copii. Apelarea la un specialist, în
acest caz, este o necesitate, întrucât părinții trebuie să învețe
să redevină părinți, într-un context diferit, unul în care nu mai
sunt parteneri de cuplu. De asemenea, adulții care trec prin
divorț trebuie să înțeleagă motivele care au dus separare,
pentru ca pe viitor, să nu mai repete aceleași greșeli.
Delimitări conceptuale
În abordarea problemei date, mai mulţi specialişti au
dat definiţii referitoare la acest fenomen. L. Parkinson, în
lucrarea sa ,,Separarea, divorţul şi familia”, a definit
divorţul ca o modalitate prescrisă social şi legal de
disoluţie a căsătoriei, ce produce modificări atât în
statusul individului, în sistemul familial, cât şi în
ansamblul relaţiilor inter-individuale ale celora afectaţi
[9, p.25]. C. Zamfir şi L. Vlăsceanu în Dicţionarul de
Sociologie definesc divorţul nu ca un simplu eveniment, ci
ca un proces traumatizant ce se desfăşoară în mai multe
etape:
Disoluţia şi eroziunea
Separarea premergătoare divorţului
Disoluţia legală
Acomodarea în perioada de după divorţ
 Delimitări conceptuale
Divorțul reprezintă actul de desfacere a căsătoriei în
mod legal.
Divorțul reprezintă sfârșitul vieții de cuplu, consecință a
conflictelor conjugale repetate, datorate diferitelor motive:
infidelitate, violență conjugală, gelozie sau pur și simplu
motivului ,,nu ne mai înțelegem”.
Divorțul - ca factor psiho-social- implică nu doar indivizii
legați strict prin căsătorie, ci este un fenomen care are implicații
directe asupra societății și membrilor unei societăți.
Din punct de vedere social și individual, divorțul este un
fenomen ambivalent: el rezolvă o serie de dificultăți (înlăturarea
conflictelor și tensiunilor familiale, atenuează
traumatizarea copiilor ca urmare a
disputelor dintre părinți), dar crează și
altele noi (stres psihic, dificultăți
economice etc.).
 Tipuri de divorț
Bohannan (1970), a fost unul dintre primii autori care a
conceptualizat divorţul ca fiind un complex psiho-social şi juridic,
identificând şase tipuri sau ,,ranguri” ale divorţului: constă în dobândirea
autonomiei psihice faţă de
care poate avea loc cu
fostul partener de căsătorie.
mult mai înainte ca un
Indivizii care rămân afectaţi
cuplu să se fi separat fizic de pierderea partenerului au
sau el poate rămâne încă dificultăţi în construirea
multă vreme după ce se caracterizează prin unor noi relaţii şi activităţi.
divorţul legal a fost încredinţarea copiilor Este posibil ca ei să necesite
pronunţat. Apropierea şi minori unui părinte, ajutor terapeutic extensiv
depărtarea emoţională în stabilirea dreptului celuilalt pentru a-şi recăpăta
căsnicie, pot fi în acelaşi părinte asupra copiilor respectul de sine şi pentru a
timp dorite şi temute. redeveni îndeplinit [11, p.
Divorţul emoţional Divorţul parental 85]. Divorţul psihologic

Divorţul legal Divorţul economic Divorţul comunitar

prevede divizarea constă în divizarea comunităţii
se caracterizează prin
de prieteni şi izolarea de
pronunţarea de către o proprietăţii între parteneri,
comunitatea fostului soţ. Când o
curte de justiţie a separarea bunurilor casnice, căsnicie se descompune, unul
disoluţiei căsătoriei. stabilirea obligaţiilor de dintre parteneri caută adesea
. plată a pensiei alimentare refugiu la părinţii săi.
 Efectele divorțului asupra copilului

Marele cercetător englez J. Bowlby face o legătura strânsă între divorț și

durerea pe care o implică acesta. Pierderea unui partener prin divorț a fost
adesea comparată cu pierderea prin moarte. Durerea care însoțește divorțul
poate să conducă la depresii prelungite în care viața să pară fără rost și
sarcinile de fiecare zi să devină lipsite de semnificație. Se mai face o
asemănare între sentimentele divorțaților și văduvilor, deși faptul că
partenerul a plecat de bună voie va lăsa pe unii divorțați, mai umiliți și cu mai
multă amărăciune decât suportă în general văduvul.
Cei divorțați tind adesea să fie considerabili
mai tineri decît văduvii, dar readaptarea
este complicată în ambele situații atunci
când se mențin sentimente puternice de
mânie, respingere sau vinovăție[5, p.36].
 Efectele divorțului asupra copilului
Durerea, neliniștea și conflictul dintre părinți în cazul unui divorț sunt
resimțite și de cel mic. Acestea apar mult mai devreme; de fapt, toată perioada
care anticipă o astfel de decizie de  această situație să continue. Pentru toți cei
trei membri. Uneori, din păcate, nu se poate altfel!  Sechelele uneori nu se văd
în exterior, dar aceasta nu înseamnă că nu există. Ele pot consta în:

Pe termen scurt:
- tulburări de comportament, Pe termen lung:
externalizare a afectelor (băieți) - o proporție mică de
- probleme emoționale, indivizi au dificultăți în
internalizarea reacțiilor (fete) a-și crea și menține
- probleme educaționale, relații maritale stabile
dificultăți relaționale (comune) - ating nivele mai
scăzute de dezvoltare
socio-economică
- unii manifestă
dificultăți de adaptare
Pe termen mediu:
psihologică
- tulburări de comportament, emoționale
- probleme în performanța academică
- stima de sine scăzută
- dificultăți în relațiile cu părinții
 Separarea parentală și divorțul implică o pierdere.
Reacțiile pot implica:

negocierea unor
șoc la durerea negarea/refuz schimburi pentru ca
veștii separării; familia să se
ul de a crede; reunească;

furia față de alții care vina că ar fi tânjitul după și

sunt considerați
responsabili că au cauzat ei înșiși căutarea persoanei
cauzat separarea; separarea; care a plecat;

depresia și tristețea anxietatea în legătură disperare și lipsa de

cu abandonarea din speranță cu privire la a
în legătură cu partea celorlalți mai putea avea familia
pierderea; membrii ai familiei; dinainte;

ușurare cu privire la
acceptarea faptului
faptul că separarea a
pus capăt unui
că despărțirea s-a
Divorţul părinţilor îi afectează în mod diferit pe copii,în funcţie de vârsta
acestora.
0-2 ani
iritabilitate sau
hiperactivitate;
dificultăţi de somn;
visul devine coşmar;
plânge
refuză mâncarea;
tulburări digestive;
este mohorât şi
indiferent
începe să imite
tonul trist sau dur al
vocii altora.
3-5 ani 6-8 ani
teama de abandon sau
îl poate idealiza pe
separare;
părintele absent;
teama de a sta singur;
se simte trădat de
teama că părinţii nu-l
părinți;
mai iubesc, pentru că
are coșmaruri
nu se mai iubesc unul
violente;
pe celălalt;
izbucnește în lacrimi
copilul fabulează pe
fără motiv;
tema împăcării
este ușor distras, are
părinţilor;
poate fi agresiv cu
dificultăți la învățat
sau la orice altceva;
păpuşile sau cu
se simte neiubit și
celelalte jucării;
construiește povești
poate fi agresiv faţă de
despre părintele
părintele cu care
absent;
locuieşte;
are o dorință
se învinovăţeşte
puternică de a-și reuni
pentru despărţirea
părinții.
părinţilor
www.1ppt.
 9-12 ani
extrem de furios,foarte
expresiv;
uzează de furie pentru a se
apăra de durere, depresie și
șoc;
vede cum părinții încalcă
regulile, pe care el și le-a
însușit chiar de la ei;
înceacă să se răzbune pe cel
pe care îl crede responsabil
pentru divorț
îi este rușine de ceea ce se
întîmplă familiei sale;
poate adesea să se ascundă
după comportamente
negative;
adesea ia partea numai unuia
dintre părinți.
13-18 ani
furia pe părinții care divorțează se
poate întoarce asupra oamenilor sau
lucrurilor;
relația cu părinții poate deveni mai
distantă,pentru că el este mai
independent;
îi critică pe părinți și-și promite să nu
facă aceleași greșeli;
este responsabil față de copiii mai
mici;
pare mai matur decât cei de vârsta
sa;
prezintă un mare risc de suicid,
poate deveni izolat și depresiv;
se poate refugia în alcool, droguri
sau relații intime nepotrivite;
se poate întoarce la comportamente
copilărești,devenind din nou
dependent;
poate avea probleme în legătură cu
abilitatea de a construi o relație cu
cineva,atunci cînd proprii părinți
eșuează. www.1ppt.
 Obiectivele consilierii psihopedagogice a
copiilor cu părinți divorțați
Consilierea psihopedagogică a copiilor ai căror părinți sunt divorțați trebuie
focalizată pe sprijinul, ajutorul și îndrumarea oferite copiilor, părinților, administrației
școlare și profesorilor, astfel încât copiii în cauză să depășească dificultățile generate de
divorțul părinților și să se adapteze schimbărilor consecutive acestui eveniment.
Problemele cu care se confruntă copiii cu părinți divorțați și care se pot constitui
ca obiective ale consilierii psihopedagogice a acestora sunt:

Ajutorul acordat copiilor pentru a accepta că

divorțul părinților s-a produs(inclusiv a faptului că
A
părinții lui nu vor mai conviețui);

sprijinul oferit copiilor pt depășirea stărilor generate de

B
conflictul dintre părinți și orientarea activității lor spre
satisfacerea propiriilor trebuințe, interese, satisfacții;

rezolvarea problemei ,,pierderii” unui părinte și restabilirea C

confortului psihologic necesar desfășurării normale a activităților și
a vieții;

dezvoltarea unor experiențe realiste referitoare la relațiile sociale-

ajutorarea acestor copii și adolescenți să întrețină relații interpersonale
D
neimpregnante de sentimente ostile, generate de divorțul părinților.
 Strategii de intervenție
Fiecare copil percepe în mod diferit
procesul unui divorț. Cea mai bună cale de a
ajuta copilul este de a-i arăta modul în care se poate
adapta la schimbările cauzate de divorț. Pentru aceasta consilierul școlar
trebuie să lucreze cu copilul, cu profesorii, cu administratorii școlari și cu
părinții acestuia.

Copiii
Dupa aplicarea chestionarului personal, consilierul își va planifica
strategia de intervenție. Pentru unii copii aceasta va conține doar o simplă
consultare cu directorul școlii, profesorii și / sau cu părinții. Pentru alți copii,
consilerul va trebui să fie capabil să aleagă care este modalitatea cea mai
bună de a ajuta copilul. În primul rând, consilierul va fi nevoit sa decidă dacă
va utiliza consilierea individuală, grupul de consiliere sau ajutorul clasei.
Literatura de specialitate ne arată că cea mai utilizată metoda este consilierea
în grup.
Ceea ce se urmărește în cadrul sedințelor de grup este de a oferi copilului
oportunități pentru:

A mărirea abilității lor de a înțelege și a

exprima sentimente proprii față de divorț,

B să vadă că și alți copii au experiențe

semănătoare cu ale lor,

să învețe mai multe despre ceea ce implică

C procedura de divorț și cum afectează în mod
normal persoanele și familiile lor,

D îmbunătățirea imaginii de sine și a

atitudinilor față de părinții lor[3, 8] .
 Intervenţia psihologului mai presupune:

ascultare activă, reformulare (,,sunt furios pe tatăl meu pentru ca

ne-a părăsit…”), parafrazare;
validarea și normalizarea trăirilor exprimare de copil (,,este normal
să simți aceste lucruri…”);
tehnici de relaxare, sau intervenții paradoxale;
jocuri în cadrul grupului;
jurnalul ghidat – copilul scrie ceea ce simte, apoi analizează
împreună cu consilierul sentimentele negative;
însușirea unor tehnici de mediere a conflictelor intrafamiliale în ceea
ce privește relațiile între frați;
imagerie ghidată în ceea ce privește performanțele școlare ale
copilului ce manifestă dezinteres față de mediul academic, ca
urmare a divorțului părinților(,,unde te vezi profesional peste 10
ani?”);
analiza avantajelor și dezavantajelor neimplicării în activități școlare;
scrierea unui Jurnal Zilnic referitor la evenimentul activator
scrierea neîntreruptă de gânduri (copilul scrie tot ce-i vine în minte
într-o perioada de 3-5 minute. Consilierul discută cu el sentimentele
negative și explorează împreună motivele care le declanşează).
 Profesorii
Atunci când părinții divorțează, profesorii au un rol foarte
important, asigurând continuitatea în mediul copilului. La începutul
strategiei, consilierul se consultă cu profesorii în legătură cu
comportamentul copilului în clasă, în ce masură a fost influențat de
divorț, și cum pot aceștia să ofere sprijin copilului care trece prin
aceasta perioada tulbure. Profesorii vor trebui să poată recunoaște
reacțiile severe emoționale a copilului la divorțul părinților și modul
adecvat în care să prezinte copilul consilierului școlar.

Administratorii școlii

Divorțul poate genera probleme administrației școlii unde învață

copiii acestora. Administratorii școlii procedează conform prevederilor
legale în vigoare, dar, pentru binele copilului, ei trebuie să țină cont și
de sentimentele și de părerile acestuia. Consilierii școlari au menirea
de a sprijini administratorii școlii să înțeleagă și să procedeze cît mai
adecvat în astfel de situații, spre binele copilului, în numele interesului
superior al acestuia.
 Părinții

Este foarte important să se lucreze cu părinții divorțați

astfel încât aceștia să ajute la minimalizarea consecințelor
cauzate de divorț. Părinții trebuie să știe cum să vorbească cu
copilul despre divorț fără să-i adîncească mai mult
sentimentele de vinovăție. Consilierul școlar adesea oferă
suport părinților divorțați prin servicii de consiliere, sau poate
sugera apelarea la resursele comunitare prin intermediul
grupurilor de suport a persoanelor divorțate. Este esențial ca
părinții să se împace cu propriile lor emoții (trăiri) și reacții,
astel încât să poată dovedi o maximă înțelegere a problemelor
copilului în această perioadă.
 Thompson si Rudolph, 1992, [8] Instrumente
spuneau că factorii care au o importanta
mai mare in cazul tensiunii si al
conflictului inainte de divort sunt durata
mare a conflictului dintre parinti si modul
in care parintii se acomodeaza
( adapteaza) imediat dupa divort, acestia
fiind chiar mai importanti decat
considerațiile de dezvoltare a copilului.
Strangeland, Pellegreno si Lundhold,
1989, [8] au construit următorul
chestionar utilizându-l ca
un mod de măsurare a atitudinilor, a
credințelor și a comportamentului
copiilor față de familiile lor, școală,
sănătate și divorțul părinților. Acest
instrument îl ajută pe consilierul școlar
prin faptul că poate fi aplicat fiecărui
copil în parte. (vezi Anexa 1)
 Consilierul citește fiecare afirmatie rugând copilul ca la
fiecare afirmație să spună ,,da” sau ,,nu”.
În funcție de răspunsurile copilului la acest chestionar,
consilierul va putea evalua care este ,,răspunsul” copilului
față de divorțul părinților, utilizând următoarea listă [8,14]:

Copilul tinde să se Dorește

Copilul rezolvarea
elibereze de orice
conștientizează pierderilor
conflict rămas
că divorțul a datorate
între părinți și să
avut loc, și că divorțului - a
se concentreze
trebuie să se unui părinte, a
asupra propriei
obișnuiască cu mediului
persoane.
realitatea. familial, a
Acceptarea prietenilor.
Depășește faptului ca
supărarea/furia divorțul
și sentimente de este
auto – permanent
învinovățire. și că părinții
nu se vor
împăca.
 Concluzii
În orice familie, un divorț este un semn pentru noi toți de a
ne mobiliza. Când o familie se află în criză, este de datoria tuturor
să ajute într-o anumită măsură, să intervină. Copiii sunt
viitorul nostru și merită atenția noastră colectivă de ai proteja pe
cei implicați în divorț. Adulții divorțează unul de celălalt, dar în
nici un caz de copiii lor, însă pentru aceștia din urmă perspectiva
pare diferită, de cele mai multe ori. A crește și educa un copil nu
înseamnă doar un control asupra comportamentului lui, ci un
mijloc de atingere a scopului final, acela de sprijinire a copilului în
vederea formării caracterului, a asumării responsabilității pentru
comportamentul personal. Ei resimt separarea ca pe un
eveniment traumatizant care își lasă amprenta în sufletul şi
mintea lor pentru toată viaţa. În asemenea circumstanțe, sporește
semnificația consilierii psihologice, proces orientat spre ajutorarea
copiilor să întreţină relaţii interpersonale neimpregnate de
sentimente ostile, generate de divorţul părinţilor, restabilirea
confortului psihologic necesar desfăşurării normale a vieţii.
 Recomandări
Pentru copii, divorţul poate fi stresant, trist, confuz și la orice vârstă copiii
se pot simți nesiguri sau furioși pentru că părinții se despart.
Pentru a ajuta copiii să depășească divorţul este necesar ca părinții să
asigure stabilitatea în casă şi să participe la satisfacerea nevoilor copiilor, cu o
atitudine liniştitoare, pozitivă; astfel vor asigura copiii că pot conta pe părinți
pentru structură, suport şi îngrijire.
Se recomandă ca părinții să comunice cu copilul față în față, într-un
mod empatic, cald și optim. Oferirea informațiilor trebuie adaptată vârstei
copilului. 
Spune-ți adevărul, spuneţi copilului "Te iubesc", oricât de simplu ar
suna, copiii ştiu astfel că dragostea voastră pentru ei nu s-a schimbat și acesta
este un mesaj foarte puternic.
 Bibliografie:
1. Baban Adriana, Consiliere educaţională, Ghid metodologic, Imprimeria
„Ardealul”, Cluj-Napoca, 2001.
2. Baran-Pescariu A., Familia azi: O perspectivă sociopedagogică, București
Editura Aramis, 2004
3. Cantrell B.K. Australian Journal of Entomology, 1986
4. Codul Familiei al Republici Moldova. - Chişinău, 2001
5. Coulshed V. Practica asistenţei sociale. - Bucureşti, 1993
6. Dolto Fransoise, Cînd părinții se despart, București: Editura Trei, 2007
7. Dumitru Ion Al., Consiliere psihopedagogică, Iași: Editura Polirom, 2008
8. J.J. Muro, T. Kottman, Guidance and Counseling in the Elementary and
Middle Schools: A Practical Approach, 1995
9. Mitrofan I., Mitrofan N. Elemente de psihologie a cuplului. Bucureşti,
1995
10. I. Mitrofan, Psihoterapie – repere teoretice, metodologice și aplicative,
editura Sper, 2008
11. Petru Iluț, Sociopsihologia si Antropologia familiei , Editura Polirom ,
2005
12. Spînu M. Introducere în asistenţa socială a familiei și protecţia copilului .
Chişinău, 1998
13. Stanciulescu Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, Ed. Polirom 2002
14. Wallerstein si Blakeslee, Second chances: Men, women, and children a
decade after divorce. Ticknor & Fields. Abstract.  1989
Mulțumesc pentru atenție!