Educația familială ca

transmitere/reproducție
intergenerațională a
modelelor culturale și a
statutelor sociale

Company name
 Slide master

R.K. Merton (Stănciulescu, 1997, p. 59) definea familia ca fiind „cea mai importantă
curea de transmisie a normelor culturale din generație în generație”. Referitor la
educația familială aceasta este definită ca „producere a personalității sociale și ca
transmitere intergenerațională pe o direcție unică, de la părinți la copii”
(Stănciulescu, 1997, p. 59). Acțiunea educativă presupune existența a două
componente principale: părintele și copilul. Părintele transmite informații către
copii și intermediază între aceștia și societate, iar copilul are rolul de a primi
mesajele transmise de părinți. În acest context se pune întrebarea ce valori,
atitudini sau norme transmit părinții copiilor pentru ca aceștia să fie considerați
integrați social.
 Transmiterea familială a valorilor și atitudinilor
Valoarea a fost definită ca fiind „credința durabilă că un mod de
existență este din punct de vedere personal și social preferabil
opusului său” (Rokeach apud Stănciulescu, 1997, p. 59), iar valorile
educative apar în situația în care valorile sunt orientate sau spijină
acțiunea educativă. P. Durning (apud Stănciulescu, 1997, p. 60) a
evidențiat caracterul apropiat al termenului de „atitudine educativă”
de cel al „valorii educative”, cei doi termeni fiind caracterizați de

3 dimensiuni
comune

Evaluativă
(„cred că este b Conativă
ine Afectivă („vreau
sau cred că este
fac
rău”)
(„îmi place sau nu sau nu vreau să
îmi place”) ceva”)
 Având în vedere diversitatea familiilor, trebuie luată în considerare și
diversitatea valorilor și a atitudinilor educative pe care acestea le transmit
copiilor. Ca și factori ai acestei diferențieri pot fi enumerați: structura socială,
apartenența socio-profesională, nivelul de instruire sau mediul de rezidență.
Alți factori pot fi cei referitori la ideologia familială și tipul de interacțiune
familială. Au fost efectuate numeroase cercetări cu privire la acest subiect.
Acestea au pornit de la ipoteze diverse precum corelarea valorilor educative
cu condițiile activității profesionale ale părinților, ipoteze axate pe ideea
determinismului cultural de clasă sau cele care corelează valorile educative cu
„variabile structurale macrosociologice (categoria socio-profesională a tatălui,
nivelul de instruire al părinților), dar și cu variabile microsociologice (tipul de
interacțiune familială)” (Stănciulescu, 1997, p. 66).
 Ipoteza conform căreia valorile educative sunt corelate cu
condițiile activității profesionale a avut în vedere ocupația
taților, precum și statutul educațional și ocupațional al
mamelor. Cercetările (Kohn, Commaille, Bawin-Legros apud
Stănciulescu, 1997, p. 62) au concluzionat că „cu cât este mai
înalt statutul ocupațional, cu atât este apreciată mai mult
autonomia copilului, iar cu cât statutul este mai scăzut, cu
atât mai mare este accentul pus pe conformitate, pe
obediența absolută în raport cu părinții și cu litera legii”
(Stănciulescu, 1997, p. 62).
 Ipoteza axată pe ideea determinismului cultural de
clasă analizează valorile educative corelate cu morala
de clasă. Mai exact, cercetările au studiat reușita școlară
diferențiată a copiilor proveniți din diverse categorii
sociale. Aceste cercetări au avut la bază conceptul de
„sindrom de reușită”, caracterizat de două dimensiuni:
nevoie de reușită (privită din perspectiva psihologică a
personalității) și orientarea către valorile reușitei
(abordată prin modelul cultural).
Ipoteza era aceea că „în timp ce clasele
superioare și mijlocii se caracterizează prin
voluntarism, spirit al competiției și dorință de a
reuși, clasele inferioare sunt dominate de
pasivitate și fatalism” (Stănciulescu, 1997, p.
63). Cercetătorii americani (Keller și Zavalloni,
Katz, Colquhoun apud Stănciulescu, 1997, p.
63) au considerat că reușita trebuie evaluată
nu numai în funcție de punctul maxim care
poate fi atins, dar și în funcție de distanța
dintre punctul în care s-a ajuns și punctul de
plecare. Sociologul francez Bernard Lahire a
observat că în afară de condițiile economice
ale existenței unei familii (tipul activității,
nivelul veniturilor) alți factori importanți în
reușita școlară sunt stabilitatea profesională a
capului familiei dar și stabilitatea relațională a
părinților.
 Interacțiunea familială are ca și
caracteristici două mari
dimensiuni:
coeziunea internă integrarea externă
(modul în care (modul în care grupul
membrii grupului se se deschide către
definesc ca atare) exterior)

În funcție de
aceste două
dimensiuni au
fost
conturate patru
tipuri de
coeziune
familială
 Tipul de Tipul de coeziune internă Tipul de integrare externă Valori
coeziune educative
familială transmise
Paralel Autonomie Închidere Acomodarea
Fiecare membru are Evită contactele cu
propriile teritorii exteriorul
Spațiul și timpul sunt
individualizate
Domeniile de interes nu se
intersectează
Bastion Fuziune Închidere Acomodarea
Membrii grupului Contactele cu exteriorul
împărtășesc la un nivel înalt sunt percepute
activitățile și opiniile periculoase
Definesc satisfacțiile
personale prin ceilalți
membri ai familiei

Tovărășie Fuziune Deschidere Autoreglarea

Consens și spirit comunitar Relațiile externe au ca scop
îmbogățirea relațiilor interne și
facilitatea comunicării

Asociație Autonomie Deschidere Autoreglarea

Accentul este pus pe Raporturile cu exteriorul Expresivitatea
sunt considerabile, dar nu (cooperare și
specificitatea și sensibilitate)
independența individului sunt raportate la nevoile
grupului
 Referitor la modul în care valorile și atitudinile se transmit efectiv de
la părinți la copii s-a observat o transmitere eficientă a valorilor
instrumentale (moduri de a fi sau de a acționa). Alte aspecte care apar în
transmiterea intergenerațională sunt cele referitoare la valorile religioase
și cele politice. S-a observat că valorile politice moștenite au fost
transmise de către părinți, mai ales de către cei care făceau parte dintr-o
familie cu tradiție politică, însă au fost și cazuri în care părinții au transmis
valori pe care ei înșiși le-au achiziționat mai târziu. În ceea ce privește
valorile religioase, Muxel-Douaire (apud Stănciulescu, 1997, p. 69) a
concluzionat că două treimi dintre părinții intervievați ar fi dorit să
transmită copiilor credința proprie, dar numai o treime a încercat efectiv
să facă acest lucru. Un alt studiu efectuat de Bell (apud Stănciulescu,
1997, p. 69) a identificat o corelare între eficiența transmiterii și rangul
nașterii. Astfel, primul născut este mai dispus să se identifice cu modelul
parental și să îndeplinească dorințele părinților; factorii care contribuie la
acest proces fiind atenția, timpul și disponibilitatea acordate primului
născut în mai mare măsură decât al următorilor născuți.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!