Abdullaeva Olga, grupa 12M
AVANTAJELE ȘI
DEZAVANTAJELE
ABORDĂRILOR
Abordarea PSIHOPATOLOGIC
Avantaje
Psihopatologie  Prin definirea riguroasă a simptomelor şi prin arborii de
ateoretică diferenţiere pe care E
îi propune, modelul ateoretic introduce o
marcată standardizare a diagnosticului psihiatric, generând
premise fertile pentru largă reproductibilitate, în timp (în evoluţia
pacienţilor) şi spaţiu (în practica psihiatrică de pe diverse
meridiane).
 Prin abordarea multiaxială, orientarea ateoretică încearcă
să fie exhaustivă în abordarea psihopatologiei.
 Oferă o standardizare a diagnosticului psihiatric, și este un
instrument util în practica și cercetarea psihopatologiei.
Psihopatologie • Orientarea comportamentalistă este, probabil, cea mai
behavioristă ,,experimentală” dintre abordările nonbiologice în psihopatologie.
• Relativ facilă operaţionalizare a unor forme de suferinţă
mentală drept răspuns (disfuncţional) învăţat la anumiţi factori de
mediu oferă o largă posibilitate de analiză experimentală a
modelului comportamentalist.
• Sub forma mecanismelor învăţării (de diferite tipuri),
orientarea behavioristă oferă veriga de legătură între factorii
socio-culturali de mediu şi psihopatologie, putând fi considerată
ca o dezvoltare explicativă a orientării socio-culturale.
 Behaviorismul social sau paradigmatic acorda o
Dezavantaje
 Obsedată de ,,agnosticism”, orientarea ateoretică elimină
până şi datele relativ certe privitoare la etiologia (biologică) a
unora dintre bolile mentale.
 Axată exclusiv pe diagnostic, ea lasă aproape complet în
afara preocupărilor sale domeniul terapiilor, astfel că, în ciuda
unui diagnostic din ce în ce mai precis, alegerea celei mai
adecvate terapii rămâne, în continuare, legată de preferinţele
teoretice (pentru o orientare sau alta) ale clinicianului. În acest
mod, filosofia ateoretică în abordarea suferinţei mentale se
opreşte la jumătatea drumului.
 Chiar judecată din perspectiva propriilor premise,
orientarea ateoretică se dovedeşte inconsistentă pe alocuri, căci
este departe de a fi independentă de unele principii behavioriste
ca şi de o serie de referiri etiologice implicite.
 Se axează pe diagnostic, tratamentul ramane in continuare
legat de preferinta teoretica a clinicianului.
• Mare varietate de comportamente şi stări psihopatologice
nu pot fi, totuşi, condiţionate şi nici explicate prin învăţare; aşa
sunt, de exemplu, cea mai mare parte a stărilor psihotice
(halucinaţii, deliruri) sau deficienţele neuropsihologice (amnezia,
demenţa).
• Astfel că, orientarea comportamentalistă, drept context
explicativ, se dovedeşte limitată la o gamă relativ restrânsă de
forme psihopatologice.
• Mai mult, chiar în cazul acestora din urmă, în ciuda
posibilităţii generării lor experimentale, nu există argumente
convingătoare că formele corespunzătoare de psihopatologie
 importanta superioara investigatiilor sistemelor de personalitate întâlnite în clinică sunt în realitate generate pe calea condiţionării.
descrise de Staats si constituite din repertorii comportamentale de • De altfel, succesele terapiilor de tip comportamental se
bază . Aceasta implică examinarea fiecărei sfere de personalitate dovedesc adesea a nu depăşi contextul cabinetului sau
în termeni de lacune comportamentale sau de comportamente laboratorului, rămânând ineficiente pentru durate mai lungi de
incorecte . în cadrul acestei abordări, o importanţă deosebită este timp, în viaţa de zi cu zi. În fine, viziunea comportamentalistă
acordată istoricului învăţării pacientului şi condiţiilor de învăţareasupra psihologiei şi psihopatologiei ne apare simplistă, întro
descrise drept lacunare sau inadecvate .. îndeajuns de mare măsură.
• Faptul că o imensă varietate de factori de mediu pot
determina anumite comportamente patologice nu reprezintă decât
o dovadă a copleşitoarei capacităţi de învăţare a omului (sau
animalelor) iar nu o suficient de satisfăcătoare explicaţie a
suferinţei mentale.
Psihopatologie • În plan teoretic (epistemologic), orientarea biologică • Un grad oarecare de reducţionism domină întreaga
biologică beneficiază de validarea dată de rezultatele unor ştiinţe mai abordare biologică în psihologie şi psihopatologie.
“mature” precum biologia şi medicina. • Multe dintre abordările terapeutice rămân rudimentare şi
• În plan practic, identificarea postbelică, pe baza modelului grosiere, însoţindu-se de efecte adverse deloc neglijabile.
biologic, a unor variate clase de substanţe psihotrope a • Adesea modelul biologic a luat în considerare
“umanizat” substanţial asistenţa acordată bolnavului psihic. unidirecţional determinismul bio-psihologic, ignorând în mare
• Să menţionăm că rezultatele obţinute prin utilizarea măsură relaţia reciprocă de influenţare a biologicului de către
acestor procedee biologice sunt practic inaccesibile oricăror mediu (fizic, biologic dar mai ales socio-cultural).
tehnici propuse de abordările alternative: nici psihoterapia • Orientarea biologică în psihopatologie este urmată, cel mai
cognitiv comportamentală, nici intervenţiile socio-culturale nu adesea nejustificat, de concepţiile implicite pe de o parte a lipsei
reuşesc să ,,elibereze” pacientul psihiatric de severitatea unor de răspundere (discernământ, în termeni medico-legali) a
simptome precum halucinaţia sau delirul (uneori nici de simptome bolnavilor pentru comportamentul lor, pe de alta a prezenţei unui
mai puţin grave precum cele anxioase sau depresive). grad de neajutorare a acestora în privinţa propriei psihopatologii,
legitimându-se, în acest mod, impunerea coercitivă, în anumite
situaţii, a tratamentului.
Psihopatologie • Ca şi orientarea comportamentalistă, cu care este frecvent • Observaţie atentă a prezumţiilor orientării cognitiviste
cognitivistă asociată cel puţin în ceea ce priveşte terapiile (numite generic constată că trăirea psihologică a persoanei este, conform acesteia,
cognitiv-comportamentale), cea cognitivistă permite verificarea deopotrivă însuşi fenomenul patologic şi cauza sa; aşa, de pildă,
clinic experimentală a asumpţiilor sale, supunându-se, pe această imaginea negativă de sine este şi cauza şi unul dintre conţinuturile
cale, validării ştiinţifice. simptomatice ale depresiei (căci sindromul depresiv ca entitate
• Fără a elimina complet apelul (chiar implicit) la psihopatologică nu se reduce la afectivitate negativă, ci include o
mecanismele învăţării, modelul cognitivist propune o nouă verigă serie întreagă de cogniţii cu conţinut negativ).
psihologică de legătură între factorii socio-culturali de mediu şi • Alternativ, psihopatologia este exclusiv de natură afectivă,
psihopatologie. în timp ce cauza rămâne fundamental cognitivă; în acest din urmă

Etnopsihopatologi • Relativismul orientării etno-antropologice atrage atenţia
e asupra limitelor instrumentelor de diagnostic şi măsurare în
psihopatologie ca şi asupra unor probleme conceptuale şi
semantice în definirea unor entităţi psihopatologie.
• Deschide spre investigaţie şi înţelegere o serie de
probleme particulare ale lumii contemporane, precum
psihopatologia imigranţilor (voluntari) sau refugiaţilor ori a
familiilor (şi colectivităţilor, în general) multiculturale.
• Abordarea etno-antropologică readuce în prim-planul
preocupărilor actuale problema unor psihopatologii şi psihoterapii
pre-ştiinţifice, inventariind sindroame “legate de cultură” şi
tehnici de vindecare descoperite spontan de persoane adesea
primitive cultural.
Psihopatologie • Generalizând ideea de psihopatologie, orientarea
existenţialistă existenţialistă atrage atenţia asupra intrigării marcate a normalului
cu patologicul în cazul fiinţei umane.
• Fără a se adresa propriu-zis entităţilor psihopatologice
majore, modelul existenţialist propune, mai degrabă, o formulă
generală de optimizare umană, în contextul unei filosofii
particulare de viaţă.
Psihopatologie • Orientarea fenomenologică dă seama de aspecte, altfel
fenomenologică inabordabile pe baza celorlalte modele, ale suferinţei mentale. T
• ranspunzând în plan individual distincţia etic versus emic
din cadrul modelului etno-antropologic (vide supra), orientarea
fenomenologică reprezintă abordarea empirică prin excelenţă.
• Ea încearcă să rămână cât mai puţin contaminată de
prejudecăţi teoretice şi interpretări normative, recunoscând că o
lume atât de diferită precum cea a nebuniei nu poate fi abordată
pornind de la premise exterioare ei.
• Din această perspectivă, orientarea fenomenologică poate
mod, dihotomia corp-minte este translată, în concepţia
cognitivistă, în interiorul psihismului, între sferele sale cognitivă
şi afectivă.
• Largi studii epidemiologice, realizate de către Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, au constatat că dincolo de o serie de
sindroame psihopatologice circumscrise cultural, entităţile
psihiatrice tradiţionale (precum isteria sau schizofrenia) sunt
uimitor de similare ca manifestări, într-o varietate de populaţii, de
pe diverse continente.
• Se înţelege astfel că orice modele relativiste de tip socio-
etno-cultural se dovedesc limitate în psihopatologie.
• Ca în orice alt domeniu, şi în psihopatologie exagerarea
diversităţii (adesea în detrimentul generalităţii) forţează orice
demers la localism şi restrânge posibilităţile de comunicare şi
comparare a rezultatelor.
• Accentuează, de asemenea, riscul “descoperirii” unor
entităţi psihopatologice “pseudolegate de cultură”, ce se vor
dovedi ulterior simple variaţii, îmbogăţite de coloraturi locale, ale
unor tulburări mentale consacrate (vide supra cazul neurasteniei).
• Prin înseşi premisele sale, orientarea existenţialistă are
aplicabilitate limitată la patologia mentală pe care o
individualizează şi căreia i se adresează ca formulă terapeutică.
• Ca şi orientarea psihanalitică, este fundamental legată de
acceptarea (fără argumente verificabile) unui sistem conceptual,
inspirat şi aparent coerent, dar nevalidat.
• Ca şi psihanaliza, abordarea fenomenologică rămâne în
mare parte “prizoniera” propriului său limbaj şi sistem conceptual.
• Sensurile propuse pentru diversele descrieri nu pot fi
aproape deloc validate dincolo de răspunsurile sau
comportamentele bolnavilor.
• Ceea ce îşi propune, de fapt, orientarea fenomenologică în
psihopatologie este o finalitate copleşitoare: găsirea unui limbaj
comun între nebunie şi non-nebunie (“sănătate mentală”),
identificarea unor sensuri comprehensibile pentru noi, “normalii”
în trăirile semenilor noştri suferinzi mental.
 fi considerată ca reprezentând, într-un anume fel, o prefigurare a
modelului ateoretic contemporan.
Psihopatologie • Meritul incontestabil al orientării psihanalitice este
psihanalitică punerea în drepturi a inconştientului ca subiect de studiu în
psihologie şi psihopatologie.
• Reuşeşte, de asemenea, să dea necesara “onorabilitate”
pentru acceptarea sexualităţii umane ca domeniu onorabil de
investigaţie şi intervenţie.
• Ca paradigmă culturală, a stimulat intens interesul
publicului larg pentru problemele psihismului, identificându-se,
pentru o bună bucată de vreme, în ochii profanilor, cu
psiho(pato)logia şi psihoterapia, în sens generic
 Avantajele psihanalizei sunt scoase în evidență de Fine și
Gradner care consideră că aceasta este o știință adevărată.
Kipman afirmă despre psihanaliză că este o știință cuantică a
gândirii, deoarece ele se supun acelorași demersuri intelectuale.
 Nu doar viața cotidiană determină afecțiuni psihice, ele
putând fi dezvoltate încă din trecut, astfel psihanaliza oferă șansa psihice și anume faptul că prin aceste boli omul a găsit o
de a căuta mult mai profund explicația pentru apariția unei boli
și șansa de a oferi un tratament cât mai adecvat.
 Psihanaliza este o invitatie la libertate, la libertatea de a 
gandi si de a verbaliza, dupa cum este totodata si un foarte
solicitant si dificil exercitiu de sinceritate.
Psihopatologie • Abordarea socio-culturală (re)pune în contextul adecvat
socială fiinţa umană, chiar atunci când aceasta se află în situaţia limită a
bolii.
• Altfel spus, urmăreşte consecinţele suferinţei mentale
asupra relaţiilor sale cu cei din jur, de la cei apropiaţi până la
instituţii şi factori de decizie.
• Readuce, de asemenea, în discuţie rolul modulator al
diverşilor parametri socio-culturali în nuanţarea expresiei clinice a este incapabil de diagnostic şi prognostic în cazurile concrete ale
suferinţei mentale.
• Dincolo de formula terapeutică propusă, orientarea
fenomenologică se cantonează în mare măsură într-un fel de
“antropologie a bolii”, cu relevanţă pragmatică limitată.
• Întregul eşafodaj, abstract şi obscur în acelaşi timp, al
teoriei psihanalitice rămâne, în bună măsură, ne operaţionalizabil
în afara propriului context şi, drept consecinţă, neverificabil
experimental şi “nefalsificabil” epistemologic.
• La limită, psihanaliza poate fi considerată drept un simplu
(deşi, adesea, relativ costisitor) joc al inconştientelor (al clientului
şi al analistului).
 Dezavantajele sunt scoase în evidență de Popper care
descrie posibilitatea de a formula propoziții falsificabile. ,,O teorie
nu poate avea caracter științific decât dacă își supune afirmațiile
procedurilor de falsificare empirică”.
 Prin stratificarea inconştientă a traumatismului,se produce
o perturbare a identității personale și un dureros sentiment de vid,
o aspiraţie spre nimic. .
 Scoate în evidență o explicație pentru apariția bolilor
rezolvare pentru probleme care nu au putut fi rezolvate altfel,
așadar o rezolvare inconștientă.
Anamneza detaliata il determina pe subiect sa se
concentreze asupra gandurilor cu valente negative.
 Psihanaliza pune accent pe factorii biologici si
instinctuali, neglijand aspectele legate de factorii sociali, culturali
si interpersonali.
• Bună parte dintre datele pe care se sprijină orientarea
socio-culturală în psihopatologie sunt obţinute prin studii
corelaţionale (vide supra), astfel că sociogeneza suferinţei mentale
este, în fapt, în mare măsură doar ipotetică.
• Mai mult, modelul socio-cultural rămâne prea general,
nereuşind să explice particularităţile individuale în producerea şi
menţinerea diverselor varietăţi de patologie mentală; altfel spus,
bolnavilor mental.
Psihopatologie • Psihologia se sprijină pe experiment pentru a se elibera de
structuralistă metafizică;
 Adevărurile sale sunt de ordin empiric;
 Gândirea şi conştiinţa sunt concepte bazale şi domeniu de
studiu experimental;
 Introspecţia este o metodă validă de studiu, dar are grade
diferite de elaborare şi învăţare;
 „Spiritul” şi „corpul” sunt sisteme paralele, iar legile
psihologice trebuie să remarce această distincţie; totuşi,
conceptul de experienţă exprimă un monism, o unitate a celor
două roluri.
Psihopatologia din  Permite în special compararea prevalenței diverselor
perspectiva tulburări în funcţie de vârstă.
dezvoltării umane  Din perspectiva dezvoltării a lui Zigler si a colaboratorilor
sai, indicele de competenţă premorbidă este calculat pornind de la
şase variabile, a căror combinare s-ar presupune că ar putea oferi
o evaluare fidelă a diferenţelor în dezvoltarea adulţilor: vîrstă,
nivel intelectual, nivel educaţional, statut marital, statut
ocupaţional şi istoric profesional.
 Achenbach afirmă că psihopatologia din perspectiva
dezvoltării pune întrebări privind cursul dezvoltării
comportamentelor adaptative şi rău adaptate, şi oferă indicaţii
pentru a răspunde la acestea.
 Demersul lui Zigler şi Glick (1986) oferă un cadru
conceptual care permite compararea diferitelor tulburări prezente
la adult. In acest demers, accentul este pus, în acelaşi timp, pe
asemănările şi diferenţele dintre procesele psihopatologice şi
rezultatele evoluţiei lor.
 Clasificarea simptomelor, cercetările ce au dus le
descrierea a doua moduri alternative de grupare a simptomelor,
unul legat orientarea rolului asumat de pacient iar celalalt de
dimensiunea acțiune si gândire. Aceste cercetări arata ca exista o
congruenta intre perioada premorbidă si cea patologica a vieții
unui pacient.
 Analiza din perspectiva dezvoltării a alcoolismului,
• Introspecţia este neadecvată mai ales pentru efectul
inductiv pe care îl are atunci când se îndreaptă spre o trăire
psihică; cazul stărilor afective este cel mai frapant, dar şi
experienţele de ordin cognitiv pot fi drastic modificate
• neputinţa sa de a scruta procese subconştiente şi
inconştiente, responsabile, după cum au arătat alte dezvoltări
paradigmatice, de funcţionarea sistemului psihic.
• Ignorarea psihicului animal este, la fel, o lacună conexă
metodei, prin aceasta obiectul psihologiei fiind restrâns, pe cât de
nebenefic, pe atât de nejustificat
 Fiecare nivel de dezvoltare ar trebui sa fie acompaniat de
anume competente cognitive, emoționale si sociale
pentru a se realiza adaptarea. In opinia lui Ziegler E dezvoltarea
patologica este determinate de lipsa integrarii acestor competente.
 Lucrările lui Zigler și a colaboratorilor săi nu constituie
unica viziune a psihopatologiei din perspectiva dezvoltării.
 Ahenbach precizează că acest demers este mai degrabă un
mod de a privi problemele decât soluţionarea totală oferită acestor
probleme. Dumnealui subliniază că nu există (şi probabil nu va
exista niciodată) o teorie a dezvoltării unică pentru toată
psihopatologia.
 Dezvoltarea normală nu se defineşte în termeni de nivel
mediu de funcţionare, ci mai curând în termeni de competenţe
sociale, emoţionale şi cognitive, care se intersectează. Faptul că o
persoană este competentă în cursul unei perioade a dezvoltării sale
explică adaptarea sa la mediu şi pregăteşte, în acelaşi timp,
formarea competenţei pentru perioada de dezvoltare următoare.
 În ciuda clasificărilor, alcoolismul este netratabil definitiv.
 permite constatarea ca subtipuri clinice ale acestei entități
corespund unor niveluri de dezvoltare diferita.
Psihopatologie  Diferențierea celor trei tipuri de rețele sociale are
ecosistemică implicații practice, in special in dezvoltarea strategiilor de
intevenție asupra rețelei sociale
 Are largi implicații în psihopatologie, dispune de
capacitatea de a înțelege apariția, menținerea tulburărilor
psihopatologice, stabilind și diagnosticul.
 Prevede teoria sistemelor și ecologie umană.
 Prevede analiza influenței comportamentale la nivel
familial, de cuplu, sistemul individual – mediu.
 Propune o interpretare diferită a noţiunilor de sănătate
mintală şi patologie, precum şi a noţiunii de simptom. în acest
cadru, simptomele unei persoane pot fi considerate drept o
metaforă a relaţiilor interpersonale.
Psihopatologie  Stabilirea unor relaţii de cauzalitate între evenimente,
experimentală explicarea fenomenelor studiate
 Introducerea experimentării în câmpul psihologic a permis
crearea şi dezvoltarea unei noi psihologii, diferite de psihologia
filosofică şi denumită psihologie experimentală
 Cercetătorul are drept sarcină să emită o ipoteză, să
manipuleze variabilele independente, să controleze variabilele
parazite, astfel încât variaţiile variabilei dependente să poată fi
interpretate fără eroare electrocardiografice. Pe baza rezultatelor
obţinute de Baruk şi de Jong, a fost posibilă formularea celor
patru legi ale catatoniei experimentale.
 Organizarea, planificarea experienţei, adică elaborarea
unui plan care va regla realizarea efectivă a cercetării
 Cunoaşterea tulburărilor psihopatologice, și evidenţierea
caracteristicilor sale pentru tulburarea psihopatologică studiată şi
compararea rezultatelor obţinute la un grup clinic cu cele ale unui
grup de subiecţi normali
Psihopatologie  Etologia - studiul comportamentelor
etologică speciilor animale în mediul lor natural - a început să exercite o
influenţă metodologică şi conceptuală asupra psihopatologiei.
 Este insuficientă pentru o analiza mai detaliată și clară.
 Are la bază analiza comportamentului la nivel de grup
(cuplu, familie, rude, cerc de prieteni) ceea ce nu poate oferi o
analiza fixă asupra individului.
 Prevede analiza psihopatologică în baza indicațiilor -
factorilor de stres, însă acest indicator nu poate stabili un
diagnostic îndelungat, deoarece anumiți factori de stres ceartă la
locul de muncă, ș.a. Sunt niște evenimente de moment, care nu
dispun de capacitatea de a modifica psihologia individului.
 Ecosistemul uman se schimbă în permanenţă, înţelegerea
acestui paradox aparent necesită utilizarea unui model cu abordări
complexe.
 Nu este posibilă stabilirea unor relaţii de cauzalitate între
evenimente
 Nu pot fi explicate fenomenele studiate
 Este imposibilă dinamica nevrozelor experimentale - în
unele cazuri, tulburările nevrotice se manifestă numai în
condiţiile în care au fost produse
 Cercetările au arătat nu doar că se pot produce în laborator
perturbări psihomotorii de tip catatonie,ci și că diverse substanțe
pot avea un efect catatonigen.
 Impactul acestora cercetării în plan terapeutic nu a fost
semnificat.
 Nu are exclusivitatea observaţiei
 Comportamentul este doar o parte din dezvoltare
personalității
 Permite formularea de ipoteze privind originea tulburărilor
psihopatologice.
 Cercetarea bazată pe o abordare etologică cuprinde trei
faze: descriptivă, exploratorie şi evaluativă.
 Descrierea minuţioasă a schemelor comportamentale.
 Permite ilustrarea genezei ipotezelor etologice în
psihopatologie şi modul în care acestea sunt testate
 Prezenţa comportamentului teritorial la om : acesta
marchează limitele proprietăţii sale prin garduri sau panouri
 Comportamentul depinde de mulți factori externi, deoarece
este flexibil
 Este vorba de activităţi aparent fără legătură în contextul în
care ele se produc