Criza separarii

            2.1. Delimitari conceptuale

Pard si Caplan (1965); Rapoport (1965); Caplan (1985), autori care s-au centrat asupra
teoriei crizei, au aratat ca folosim conceptul de criza cand ne referim la situatii de genul:
- Un eveniment, situatie stressanta la care indivizii nu gasesc o solutie imediata
- O amenintare majora la adresa identitatii si a rutinei, care readuce la suprafata tensiuni
si probleme nerezolvate din trecutul indepartat/apropiat
- Reactii care fac parte dintr-un model tipic al starii tensionale si durerii, structurat in 5
faze
Aceasta "dezorganizare" nu treneaza la infinit; conform lui Kaplan (Holt Romania,
2002:23) faza acuta dureaza 6 saptamani, dupa care individul sau familia aduc situatia
intr-o noua stare de echilibru, fie ca este unul normal, benefic, fie unul patologic.
Rezulta deci ca uneori, criza poate sa conduca la schimbari pozitive, la dezvoltare, la o
functionare superioara a anumitor nivele fata de momentele anterioare ei.
Din aceasta abordare pozitiva se poate vedea ca rezultatul depinde mai mult de modul in
care criza este stapanita, decat de evenimentele care se vor precipita.
In cazul cuplurilor cu probleme, desi aceste evenimente sau probleme nu duc neaparat la
destramarea casniciei, ele conduc la epuizarea resurselor unuia dintre parteneri sau a
amandurora, ceea ce creste riscul disolutiei.
Daca aceste evenimente apar in cazul unor cupluri care au sprijin redus din partea rudelor
si prietenilor, partenerii bazandu-se exclusiv unul pe celalalt, ele vor avea un impact mult
mai mare, iar partenerii vor evita adesea sa caute sprijin si ajutor specializat pana cand
criza ajunge la nivele greu de controlat.
Momentul intervetiei in criza este foarte important, fiind de notat faptul ca interventiile
timpurii pot impiedica aparitia unor consecinte grave in timp.
In fazele timpurii, rezistenta fata de interventia din exterior este mai scazuta, si, conform
lui Rapoport (1965:30), "(.) activismul persoanei care ajuta nu trebuie sa fie foarte ridicat.
Un ajutor mic, directionat rational si concentrat pe obiective intr-un moment strategic
este mai eficient decat un ajutor mai masiv acordat intr-o perioada de accesibilitate
emotionala mai scazuta."
            2.2. Interventia simultana
Mai multe cercetari facute in domeniu au confirmat faptul ca terapia individuala nu
este recomandata atunci cand se are in vedere o familie aflata in divort, si ca, acordarea
ajutorului in mod individual poate chiar sa mareasca disensiunile dintre parteneri si sa
mareasca sansele de disolutie a casniciei.
In lucrarea sa "Separarea, divortul si familia", Lisa Parkinson trece in revista 5
argumente care vin in sprijinul acestei idei:
- Deciziile majore sunt luate adesea in situatii de criza pe baza neintelegerilor sau din
cauza unei comunicari inadecvate sau negative. Discutiile simultane cu ambii parteneri le
pot permite nu numai sa vorbeasca unul cu celalalt, dar sa se si asculte reciproc, situatia
putand fi clarificata mult mai bine decat in cazul interviurilor separate;
- In cadrul unei discutii cu ambii parteneri, poate aparea o noua varianta viabila, de
perspectiva, care nu li s-a relevat niciunuia in cadrul interviurilor individuale;
-Uneori, in cuplurile cu probleme, partenerii se simt ambivalenti unul fata de celalalt,
putand parcurge sentimente de incertitudine, teama de pierdere, exprimand mesaje
verbale sau non-verbale contradictorii pentru celalalt;
Interviul simultan, mai ales daca asistentul social ii ajuta sa "decanteze" aceste sentimente
amestecate, ii poate ajuta sa clarifice aceste stari ambivalente si mesaje emise; de
asemenea:
- Aceste discutii simultane pot demonstra caracterul impartial al asistentului social si
faptul ca el nu este un aliat personal al niciunuia dintre parteneri si ca preocuparile si
problemele lor merita aceeasi atentie din partea agentiilor de ajutorare;
-Lucrand simultan cu ambii parteneri, asistentul social poate evalua impreuna cu ei
cauzele dificultatilor pe care le parcurg (probleme de comunicare, factori de stress din
familia largita, etc.), sa inventarieze sursele de ajutor si sa elaboreze un plan de
interventie pe care, fie si temporar, ei sa il experimenteze.
            2.3. Modele tipice de conflict
Inainte de a trece in revista cateva tipologii ale conflictului din cadrul cuplurilor care trec
prin experienta separarii/divortului, trebuie facute urmatoarele mentiuni (dupa Parkinson,
1993):
-Fiecare situatie este unica si trebuie evitata incadrarea familiilor in teorii preconcepute;
-Categoriile de conflict nu trebuie considerate ca exclusive, deoarece unele cupluri
parcurg mai mult decat un singur model de conflict in acelasi timp, iar altele trec de la un
model la altul;
-Chiar daca primele impresii asupra nivelului si tipului de conflict pot fi inselatoare, ele
ofera macar un punct de plecare in abordarea problemelor;
Cele 6 tipuri de conflict descrise de Parkinson (1993) sunt:
1. Cuplurile semidetasate
Este vorba de cupluri care sunt despartite de o perioada de timp, iar separarea lor  s-a
facut in conditii de conflict deschis redus. Anumite probleme practice si disensiuni cu
privire la vizitarea copiilor pot arata insa ca parintii sunt inca angajati emotional.
Discutiile simultane pot ajuta la departajarea rolurilor maritale de cele parentale si la
construirea colaborarii dintre ei.
2. Conflictul cu " usile inchise"
Anumite cupluri evita confruntarea directa, retragandu-se indaratul unor bariere fizice,
psihologice sau de ambele feluri. Tacerea care se instaleaza reprezinta o expresie a
maniei, frustrarii, respingerii, dar in acelasi timp ea ar putea exprima o continuare a
atasamentului, suferintei, a temerii de abandon.
Si in acest caz se aplica cu success tehnica interviului simultan, dar pot fi necesare si
interviuri separate pentru a-i ajuta pe parteneri sa dobandeasca incredere in asistentul
social, pentru a putea sa faca fata momentului in care vor trebui sa vorbeasca unul cu
celalalt. Ritmul demersurilor trebuie adaptat la nivelul stressului, in sensul ca s-ar putea
sa fie nevoie ca el sa fie mai lent la inceput, fiind necesar sa se ia in calcul sentimentele,
trairile neexprimate sau ambivalente.
Este ceea ce se poate regasi in sintagma "ascultare cu a treia ureche" (Parkinson, 1993 ),
care receptioneaza sentimentele ce pot fi prea dureroase sau alarmante pentru a putea fi
exprimate direct.
3. Lupta pentru putere
Se refera la situatia in care indivizii care experimenteaza o pierdere majora din viata lor
pot sa reactioneze incercand sa acapareze o pozitie dominanta in procedurile de divort.
Chiar actul separarii sau divortul pot fi traduse ca incercari de a inversa un dezechilibru
de putere din familie, iar aceasta lupta poate sa continue la alte nivele, de exemplu:
insistarea asupra vinovatiei partenerului, exploatarea avantajelor juridice in instanta,
luarea in posesie a copiilor (Parkinson, 1993:51).
4. Agatarea tenace
Acest tip de conflict consta in incercarea unuia dintre parteneri de a-l indeparta pe
celalalt, in vreme ce partenerul care rezista se lupta si se agata in continuare. Apelurile
partenerului care rezista pot lua forma unui santaj emotional materializat in amenintari cu
sinuciderea sau ranirea fizica. Toate acestea au drept scop acela de a-l determina pe
partenerul care a plecat sa se intoarca, desi incercarea de reunire poate avea o durata
scurta, partenerul parasit putand fi lasat si mai furios si mai ranit ca inainte.
In aceasta situatie, interventia simultana perpetueaza starea de conflict in loc sa o rezolve,
deoarece pe de o parte il avem pe partenerul care a plecat si care doreste o incheiere
rapida a relatiei, iar de partea cealalta se afla partenerul parasit care doreste sa
prelungeasca lucrurile cat mai mult. El are nevoie de mai mult timp pentru a face fata
despartirii, fiind utila in acest sens folosirea consilierii individuale, a grupurilor de suport,
activarea retelei sociale.
5. Confruntarea
Multe cupluri ajung sa aiba un comportament violent, acesta fiind un fapt comun in
crizele de separatie.
Interventia consta initial in a impiedica exacerbarea violentei. Intalnirile se pot desfasura
la interval de cateva zile, cu instructiuni clare din partea asistentului social pentru cei doi
parteneri de a nu avea discutii violente intre doua sedinte.
Stimularea concentrarii asupra problematicii legate de copii ii poate ajuta pe cei care
traverseaza acest tip de conflict sa-si mentina capacitatile parentale in ciuda presiunilor
emotionale la care ii supune separarea.
6 .Conflictul intretinut
Termenul de "intretinut" (Kressel et al., 1980) se refera la cuplurile care investesc mult
din punct de vedere emotional in mentinerea conflictului. Interventia este foarte dificila,
sansele de reusita fiind mici.
Utila ar fi totusi concentrarea asupra problemelor practice imediate, cum ar fi de exemplu
a cere fiecaruia dintre parteneri sa sugereze o sarcina controlabila care sa fie solicitata
celuilalt. O caracteristica a acestor cupluri care intra in categoria "haotic agravate"
(Parkinson, 1993:53 apud Wallerstein si Kelly, 1980) este rezistenta la identificarea de
solutii, ceea ce poate genera frustrare si deprimare la cei care vor sa ajute.
Lucrul in comun ramane util, dupa cum si, in unele cazuri, rezolvarea conflictului in
instanta judecatoreasca poate fi necesara in interesul copiilor.