CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,, IDNP 1014620001405 ,e-

mail: cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte

,, FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,
Coordonator publicație Angela Cojocaru ,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,
Expert Gh.Șalaru expert Drepturile Omului,formator ,expert PNUD
Pregătit pentru editare decembrie 2023

FORME DE PROTECȚIE A COPILOR IN DIFICULTATE

CATRUC LUDMILA ,voluntar AO,,OPORTUNITATE,,

ADNOTARE

Soluţionarea problemelor grave, cu care se confruntă actualmente familia şi

copilul, probleme condiţionate de fenomene negative de ordin social-economic, migraţie,
sărăcie, excluziune socială, îmbătrânirea populaţiei, şomajul necesită o determinare a
politicilor de dezvoltare şi menţinere a familiilor continuând cu educaţia pentru viaţa de
familie în rândurile tinerilor şi politici de consiliere în probleme cu care familiile se
confruntă în societate.
Termenul „protecție a copilului” se referă la orice acțiune care are ca scop
prevenirea, protejarea și răspunsul la violență, exploatare și abuz împotriva copiilor. Un
cadru de protecție a copilului poate include legislație și politici care oferă drepturi specifice
copiilor, servicii care susțin protecția copiilor în cadrul comunităților. Activitatea de
protecție a copilului răspunde, de asemenea, violenței, inclusiv acordarea tratamentului
medical și proceselor pentru a se asigura că victimele pot accesa justiția
Cuvinte cheie- protecție, copii în difiсultаte,copii în situаţii de risc; copii în situаţii
social periculoаse; copii în situaţii de viаţă difiсile; copii nevoiași.
 ANNOTATION
Solving the serious problems that the family and the child are currently facing,
problems conditioned by negative phenomena of a social-economic order, migration,
poverty, social exclusion, aging of the population, unemployment require a determination
of policies for the development and maintenance of families, continuing with education for
family life among young people and counseling policies in problems that families face in
society.
The term "child protection" refers to any action aimed at preventing, protecting
and responding to violence, exploitation and abuse against children. A child protection
framework can include legislation and policies that provide specific rights for children,
services that support the protection of children within communities. Child protection also
responds to violence, including providing medical treatment and processes to ensure
victims can access justice
Key words - protection, children in difficulties, children at risk; children in
socially dangerous situations; children in difficult life situations; needy children.
Asistența socială pentru protecția copilului face parte din sistemul de asistență
socială. Ca „ultimă soluție” sau prevenire terțiară, protecția copilului trebuie să își asume
responsabilitatea în cazurile în care familiile, sistemul de servicii și politica generală a
copilului și a familiei nu au fost suficiente pentru nevoile copilului sau în cazurile în care au
eșuat în sprijinirea copilului. Eficacitatea este necesară în procesele de lucru în care protecția
copilului asistența socială este „ultimul” și adesea oarecum vizitator nedorit la o familie.
Protecția copilului, astfel, este un termen general folosit pentru a se referi la
eforturile de a asigura protecția copiilor împotriva acțiunilor sau situațiilor care le pot pune în
pericol dezvoltarea sănătății și bunăstarea. [6, p.12-13]
Protecția copilului a trecut prin multe schimbări în ultimul secol, redefinindu-și
obiectivele pe măsură ce înțelegerea noastră asupra abuzului s-a schimbat. Acum include nu
doar neglijarea, exploatarea economică și cruzimea, ci și abuzul emoțional, psihologic și
sexual.
A doua jumătate a secolului al XX-lea a cunoscut o rată de schimbare accelerată, atât
în definiția abuzului asupra copiilor, cât și a nevoii tot mai mari de protecție a copilului. În
anii de după război, cruzimea a rămas criteriul abuzului asupra copiilor. Scandalul lui Dennis
O'Neill, un băiat de doisprezece ani ucis de tatăl său adoptiv în 1945 a condus prin raportul
Monkton la Actul pentru copii din 1948.
 Dimensiunile protecției copilului sunt măsurile și structurile care previn și răspund la
abuzuri fizice, sexuale, emoționale sau psihologice; exploatare sexuală comercială; trafic de
copii; munca copiilor; violența în familie, în școli și în comunitate; precum și practicile
tradiționale abuzive, cum ar fi mutilarea genitală feminină (numită și tăiere) și căsătoria
copiilor.
Copiii au nevoie de protecție deoarece sunt imaturi fizic, mental și emoțional și nu
pot să se protejeze în mod adecvat. Cu cât un copil este mai mic, cu atât vor avea nevoie de
mai multă îngrijire și protecție. De exemplu, în primii cinci ani de viață, copiii sunt deosebit
de vulnerabili; supraviețuirea și bunăstarea lor depind în primul rând de părinții lor sau de alți
îngrijitori adulți. Pe măsură ce copiii cresc, capacitățile lor fizice, cognitive și socio-
emoționale se schimbă și se maturizează, dar nu sunt încă pe deplin capabili să se protejeze.
[9, p.23]
Datorită complexității sale, protecția copiilor trebuie să fie multidisciplinară și
multisectorială. Proprietatea eficientă implică colaborarea cu un număr mare de organisme
formale și informale: guverne, agenții multilaterale, donatori, comunități, lideri și familii. [8,
p.23]
Potrivit UNICEF, un mediu protector este un mediu în care toți actorii - de la copii și
lucrătorii din domeniul sănătății la guvern și sectorul privat - își asumă responsabilitatea
pentru asigurarea protecției copiilor împotriva abuzului și exploatării. Un mediu de protecție
are opt elemente esențiale. Dacă lipsește oricare dintre aceste elemente, copiii devin mai
vulnerabili la abuz, violență, discriminare și încălcarea drepturilor lor.
Astfel, analizând literatura de specialitate, am determinat că componente esențiale
ale unui sistem de protecție a copilului includ:
 Legi și politici;
 Coordonarea eficientă între diferite ministere guvernamentale și între sectoare la diferite
niveluri;
 Cunoașterea și disponibilitatea datelor cu privire la problemele și bunele practici ale
protecției copilului;
 Standarde minime și mecanisme de supraveghere;
 Servicii de prevenire și răspuns;
 Resurse umane calificate în protecția copilului;
 Finanțare suficientă;
 Libertatea de exprimare și participare a copiilor;
 Publicul conștient și cooperant [8, p.32-33].
Am analizat un șir de surse științifice pentru a determina originea și evoluția actelor
normative, care reflectă protecția copilului.
Mi-a părut semnificativă și valoroasă experiența Marii Britaniei în acest domeniu,
cercetătoarea Barbara Bilston în lucrările sale analizează istoria dezvoltării protecției
copilului. Analiza și sistematizarea informației am sintetizat-o în 2 tabele :
În ultimii ani, în Republica Moldova au avut loc unele progrese în domeniul protecţiei
drepturilor copilului şi a familiei: a fost creat serviciul de asistenţă socială comunitară, au fost
dezvoltate servicii pentru copiii aflaţi în dificultate.
În literaturа de speсiаlitаte menționează autori notorii în domeniu, copiii cu probleme
sunt denumiţi prin diverşi termeni, de la cei mаi generаli:
 copii aflaţi în difiсultаte;
 copii în situаţii de risc;
 copii în situаţii social periculoаse;
 copii în situaţii de viаţă difiсile;
 copii nevoiași, până la cei mai specifici, în funcţie de dificultаteа în cаre copiii se аflă:
orfааni, аbаndonaţi, vаgаbonzi, neglijаți de părinți, cu dizabilități etc.
Se menționează сă сopiii aflați în difiсultate reprezintă una dintre categoriile de
populație cele mai vulnerabile, deoarece, fiind copii, pe de o parte se află la o vârstă, la care,
de regulă, nu pot lua decizii serioase, сare pot fi luate de persoane responsаbile, precum аr fi
аdulții sаu tutorii, iar pe de altă parte, aсeastă stare de vulnerabilitаte în сare se află este
dublată de difiсultățile de care sunt afeсtați, care gravitează în jurul gradului în care părinții
sau tutorii își îndeplinesc responsabilitățile părintești.
Existenţa aсestor situații de difiсultаte la unii copii determină necesitateа definirii unei
саtegorii specifiсe de сopii, denumite generic „copii аflаţi în dificultаte”. Pe de o parte fiecare
сomunitаte în care există copii are problemele sale specifice, iar pe de altă parte agenţii
guvernamentаli naţionаli, cei internaţionali şi cei non-guvernamentali sau de alt fel au
priorităţile lor în mаterie de politici sau măsuri economico-sociale, norme legale sau cu titlu
de recomandare sau ideologii, ceea ce a determinat ca abordarea сopiilor aflaţi în dificultate să
vаrieze în funсţie de perioada istoriсă, formaţiuneа politică, dificultăţile propriu-zise ale
сopilului, de аlte entităţi preoсupаte şi de alţi factori.
În lucrarea ,,Forme de protecţie a copiilor aflaţi în situaţie de risc”, cercetătoarele
Stratan V. și Cerneavschi V., menționează că ,,Copiii în dificultate sunt cei cărora li se încalcă
 vreunul dintre drepturile lor. Într-o familie aflată în dificultate şi copilul se află într-o situaţie
dificilă, fiind de cele mai multe ori lipsiți de grija şi educaţia adecvată [7, p.2] .
Problemele de integrare în societate a indivizilor, grupurilor şi comunităţilor pot
condiţiona diverse dificultăţi în realizarea nevoilor umane. Printre cele mai evidente dificultăţi
se evidenţiază cele:
1. Sociale şi societale;
2. Ambientale;
3. Individuale [2, p.22].
Dificultățile sociale şi societale. Orice societate se confruntă într-o anumită perioadă
a dezvoltării sale cu o serie de dificultăţi sociale a căror semnificaţie este definită în raportul
dintre ordinea socială cu valorile şi normele existente în acea socetate. Dificultăţile sociale şi
societale sunt rezultante şi consecinţe ale politicilor statului şi reflectă:
 Nivelul dezvoltării social-economice;
 Indicii calităţii vieţii în societate;
 Funcţionalitatea sistemului de protecţie socială şi specială;
 Funcţionalitatea sistemului de apărare a drepturilor omului.
 Criteriul vârstei - de viaţă, pensionare etc.
 Serviciile de sănătate şi starea sănătăţii.
 Gradul de ocupare în câmpul muncii [2, p.37-38].
Orice dificultate socială parcurge o serie de etape sau faze, printre care 4 sunt mai
importante:
Am inclus caracteristicile acestor etape în tabela care urmează:
Etapele dificultăților sociale

STADIUL Conținut și trăsături distinctive

Stadiul perceperii şi conştientizării Geneza oricărei dificultăţi sociale apare odată cu apariţia
dificultăţii sociale. unei condiţii negative sau a unei probleme care este
percepută de o parte importantă a publicului ca fiind acută,
gravă sau periculoasă. În acest stadiu conştientizarea
dificultăţii se face prin intermediul unor mijloace şi
modalităţi, cum este mass-media, scrisă şi audiovizuală;
mişcările de protest şi demonstraţiile; conflicte sociale şi
interetnice; accidente, catastrofe naturale sau evenimente
 dramatice; sondajele de opinie organizate de instituţiile
specializate pe diverse teme.

Stadiul reacţiilor oficiale privind După perceperea dificultăţii sociale, antrenează pe de o

rezolvarea dificultăţii respective parte o reacţie a opiniei publice, iar pe de altă parte o
reacţie a oficialităţilor, reacţii care nu coincid, ba chiar
sunt divergente, ceea ce conduce la redefinirea dificultăţii
respective şi implicit la amplificarea ei;

Stadiul reacţiilor faţă de răspunsul De multe ori răspunsul social în legătură cu o problemă
oficial socială devine el insuşi o problemă, determinând noi
reacţii ale opiniei, faţă de problema, care căpătă noi
valenţe sub diferite forme;

Stadiul reformei şi al politicilor Conduc la crearea unor instituţii specializate pentru

sociale şi legislative rezolvarea dificultăţilor sociale (comisii pentru minorităţi,
centre de sănătate mintală, centre de dezalcoolizare, centre
de reabilitare, etc.

Sursa-Neamţu G. (coord.). Tratat de asistenţă socială. Iaşi: Polirom, 2003. 312 p.

[14 p.32].

Este foarte important ca specialiştii din domeniul social să cunoască care sunt
grupurile/categoriile vulnerabile recunoscute la nivel naţional, precum şi politicile sociale
menite să le susţintă incluziunea socială, deoarece pe baza lor se va construi întregul sistem
social.
Copii aflați în dificultate, beneficiari ai asistenței sociale, [3, p.57].
 Copiii abandonaţi.
 Copiii cu dizabilităţi.
 Copiii neşcolarizaţi.
 Copiii cu dificultăţi şcolare.
 Copiii cu dificultăţi de adaptare.
 Copiii abuzaţi, neglijaţi şi exploataţi.
 Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
Copiii aflați în dificultate reprezintă una dintre categoriile de populație cele mai
vulnerabile, deoarece, fiind copii, pe de o parte se află la o vârstă, la care, de regulă, nu pot
lua decizii serioase, care pot fi luate de persoane responsabile, precum ar fi adulții sau tutorii,
iar pe de altă parte, această stare de vulnerabilitate în care se află este dublată de dificultățile
de care sunt afectați, care gravitează în jurul gradului în care părinții sau tutorii își îndeplinesc
responsabilitățile părintești.
În literatura de specialitate copiii cu probleme sunt denumiţi prin diverşi termeni, de la
cei mai generali: copii aflaţi în dificultate; copii în situaţii de risc; copii în situaţii social
periculoase; copii în situaţii de viaţă dificile; copii nevoiași, până la cei mai specifici, în
funcţie de dificultatea în care copiii se află: orfani, abandonaţi, vagabonzi, neglijați de
părinți, cu dizabilități etc. [4, p.26].
Esența conceptului de „copii aflați în dificultate” are destul de multe componente.
Această categorie de copii cuprinde copiii din familii neprotejate social și disfuncționale,
copiii rămași fără îngrijirea părintească, copiii cu dizabilități de dezvoltare care se găsesc în
condiții extreme, victime ale violenței și alții ale căror mijloace de trai au fost perturbate ca
urmare a circumstanțelor, sunt clasificați în categorie a celor care au căzut într-o situație
dificilă de viață, pe care nu o pot depăși singuri sau cu ajutorul familiei lor.
Orice copil aflat în diferite perioade ale vieții sale, precum și în funcție de condițiile
sociale în care poate trece prin factori independenți de el, se poate afla într-o situație dificilă
de viață și, în conformitate cu aceasta, va avea nevoie de ajutor și protecție în diferite grad [7,
p.28].
Copiii de astăzi au două sfere principale de activitate și, de asemenea, par a fi
principalele instituții de influență asupra creșterii sale - sfera familiei și sistemul educațional.
Majoritatea covârșitoare a problemelor copilului apar tocmai datorită influenței acestor două
instituții [8, p.65].
Să evidențiem cei mai importanți factori care afectează bunăstarea familiei, din cauza
cărora copiii pot avea o situație dificilă de viață.
Factorul inițial este considerat a fi condițiile materiale slabe de viață ale familiei.
Semnele importante ale condițiilor materiale de viață ale unei familii sunt nivelul de bunăstare
materială. Familiile care trăiesc în condiții de locuință precare și care nu au fonduri suficiente
au șanse reduse de a ieși din sărăcie, prin urmare, ar trebui să li se acorde o atenție specială
specialiștilor din serviciile de prevenire a problemelor familiale și a orfanității.
 Al doilea factor care afectează bunăstarea este pierderea conexiunii cu piața muncii.
Familiile cu copii reprezintă un grad ridicat de activitate financiară, iar volumul de muncă este
mai des în rândul celor săraci [4, p. 15].
Al treilea factor sunt conflictele intra-familiale, o atmosferă psihologică nefavorabilă
în familie. Copiii aflați într-o situație critică, într-o atmosferă de conflicte severe care au
multe motive în spate, pot fi considerați copii care se află într-o situație dificilă de viață.
Acești copii au nevoie, fără îndoială, de ajutor, iar familiile lor ar trebui cu siguranță să fie
incluși în grupul țintă de programe pentru prevenirea orfanității sociale [5, p.10].
Există, de asemenea, un astfel de factor ca un mediu familial disfuncțional pentru
copii, riscurile de divorț și performanța insuficientă a responsabilităților de îngrijire a copiilor.
Părinții care cred că îngrijirea copiilor ar trebui acordată societății nu vor să își asume
responsabilitatea creșterii copiilor și, prin urmare, nu își îndeplinesc pe deplin
responsabilitățile părintești. [34, p.98]
Să analizăm principalele categorii de copii care se află într-o situație dificilă de viață și
să definim caracteristicile lor socio-pedagogice [9, p.43].
În prezent, problema orfanității copiilor este foarte actuală. Astăzi, majoritatea copiilor
se află în orfelinate, având părinții în viață. O mare atenție ar trebui acordată copiilor care se
află în dificultate. În primul rând, aceștia sunt copii cu dizabilități.
Abandonul este o formă extremă a separării copilului de părinţii lui. Prin copil
abandonat se înţelege orice copil care nu trăieşte alături de părinţii săi, iar responsabilitatea
creşterii, educării şi îngrijirii lui este transferată unei instituţii sau altei persoane care nu îi este
rudă.
Astfel, din toate cele de mai sus, înțelegem că problema copiilor aflați în dificultate
este în acest moment destul de acută. Prin urmare, este nevoie de o atitudine specială față de
astfel de copii, adică nevoia de sprijin social și pedagogic. În funcție de motivele apariției unei
situații de viață dificile la un copil devine necesară alegerea unei tehnologii individuale de
lucru.
Soluţionarea problemelor grave, cu care se confruntă actualmente familia şi copilul,
probleme condiţionate de fenomene negative de ordin social-economic, migraţie, sărăcie,
excluziune socială, îmbătrânirea populaţiei, şomajul necesită o determinare a politicilor de
dezvoltare şi menţinere a familiilor continuând cu educaţia pentru viaţa de familie în rândurile
tinerilor şi politici de consiliere în probleme cu care familiile se confruntă în societate.
 În ultimii ani, în Republica Moldova au avut loc unele progrese în domeniul protecţiei
drepturilor copilului şi a familiei: a fost creat serviciul de asistenţă socială comunitară, au fost
dezvoltate servicii pentru copiii aflaţi în dificultate.
Copiii aflați în dificultate constituie grupul ce necesită implicare continuă, atât din
partea structurilor de stat, cât și a reprezentanților societății civile, iar eforturile
reprezentanților sistemului de protecție socială este axat pe sporirea capacităților
profesioniștilor în a face față provocărilor. În Republica Moldova sistemul de protecţie socială
a copilului prevede diverse măsuri de susţinerea copilului aflat în situație de risc și a familiei
acestuia.
Preocuparea statului și a comunităților pentru ameliorarea nivelului de trai al
populației ar putea reduce situațiile de risc social al multor familii datorate situației precare în
care se află și perioada de tranziție prelungită ce a generat declanșarea unor fenomene socio-
economice în lanț, cu impact asupra stabilității familiei și capacității ei de autonomie și de
creștere a minorilor.
Sistemului de ocrotire socială, atât a familiilor cât și a individului, îi revine obligația
de a găsi soluții sau alternative pentru reducerea frecvenței cazurilor de minori neglijați,
abuzați de către familie, precum și pentru evitarea situațiilor de abandon, de nestabilire și de
nerecunoaștere a paternității, situații juridice ce generează crize sociale și risc social; orfanajul
biologic trebuie să-și găsească soluții imediate prin intervenția promptă a autorității tutelare
locale pentru ajutorarea părintelui văduv sau a rudelor apropiate, în vederea îngrijirii minorul
în familia naturală.
În Republica Moldova sistemul de protecţie socială a copilului prevede diverse
măsuri de susţinerea copilului aflat în situație de risc și a familiei acestuia. Complexitatea
situaţiei copilului aflat în situație de risc poate determina, în mare parte, separarea copilului de
familie şi plasarea acestuia în servicii alternative de tip familial (Serviciul de asistență
parentală profesionistă și Serviciul casă de copii de tip familial) sau servicii de tip rezidenţial
(centre de plasament, case comunitare, instituții rezidențiale de tip internat) [3].
Sistemul de prevenire a separării copilului de familie are următoarele obiective:
 garantarea şi promovarea bunăstării copilului, asigurarea dreptului copilului de a
creşte într-un mediu familial pentru a-i asigura o dezvoltare armonioasă din punct de
vedere emoţional, intelectual şi fizic;
 asigurarea alegerii formei optime de îngrijire a fiecărui copil aflat în situație de risc,
accentul fiind pus pe serviciile de tip familial şi doar ca ultimă opţiune examinarea
plasamentului copilului într-un serviciu de tip rezidenţial. [4, p.7]
 1. Servicii sociale generale. Serviciile sociale generale pentru copii și familii trebuie
să ofere un șir de acțiuni preventive, comprehensive și receptive cu accent special pe copiii
ale căror drepturi sunt încălcate și familiile cu cele mai mari necesități. Acestea trebuie să
includă:
a. garantarea accesului copiilor la servicii de consiliere de calitate, educație preșcolară și
antepreșcolară, activități recreative și culturale etc., ținând cont de încadrarea părinților pe
piața forței de muncă;
b. satisfacerea necesităților de bază ale copiilor și familiilor aflate în situații de sărăcie, prin
măsuri
c. de asistență financiară, subsidii pentru spațiu locativ și accesul tuturor copiilor la servicii
de sănătate și educație;
d. servicii de suport pentru consilierii de familie și programe pentru consolidarea abilităților
parentale;
e. sisteme integrate de intervenție timpurie eficientă în situațiile de abuz și neglijare a
copiilor, inclusiv dezvoltarea planurilor individuale de suport pentru fiecare copil;
f. dezvoltarea serviciilor ajustate la necesitățile speciale ale copiilor cu dizabilități și
familiilor lor, în scopul traiului independent și participării depline în viața de zi cu zi;. [17,
p.20]
2. Servicii sociale specializate. Serviciile sociale specializate urmează să fie
disponibile pentru a asigura intervenții imediate în cazurile de urgență, în vederea depășirii
impactului experiențelor negative din copilărie și oferirea suportului social și psihologic
copiilor și familiilor acestora. Acestea urmează să includă servicii pentru copii și părinți care
sunt:
a. victime ale violenței fizice sau emoționale,a abuzului și neglijării, inclusiv cazurile când
copiii sunt martori ai violenței domestice sau altor tipuri de violență;
b. victime ale abuzului și exploatării sexuale;
c. părinți care au nevoie de dezvoltare a capacităților parentale, spre exemplu, din cauza
practicii parentale abuzive sau deficiente;
d. copii cu dizabilități cognitive, de comunicare sau fizice;
e. copii cu deficiențe de comportament sau emoțional, inclusiv comportament antisocial
(spre exemplu, agresivitate, comportament sexual inadecvat) abuz sexual sau tulburări
mintale [7, p.20].
3. Servicii sociale intensive. Atunci când deciziile privind separarea copilului de
familie și îngrijirea alternativă nu pot fi evitate, principiul corespunderii necesităților copilului
identificate printr-o evaluare riguroasă trebuie să fie factorul determinant în luarea fiecărei
decizii individuale. Serviciile sociale intensive urmează să se bazeze pe următoarele principii:
1. existența standardelor de calitate a îngrijirii, inclusiv regulilor privind drepturile copilului;
2. situația copiilor din îngrijirea alternativă urmează a fi revizuită cu regularitate, în scopul
reintegrării copilului în familie și societate prin prestarea unor servicii de post plasament;
3. este necesară dezvoltarea programelor de dezinstituționalizare, în coordonare cu eforturile
de majorare a numărului serviciilor în bază de familie sau comunitate, în special, pentru
copiii până la trei ani și copiii cu dizabilități;
4. servicii intensive de scurtă durată trebuie să fie disponibile în calitate de suport pentru
familie, spre exemplu, pentru cazurile de acutizare a stării psihoemoționale, în scop de
investigații, medicale sau diagnostic, sau în scop de răgaz;
5. dezvoltarea alternativelor pentru privarea de libertate a copiilor care sunt în conflict cu
legea [7, p.21].
Printre cele mai cunoscute şi aplicate forme de protecţie sunt:
a) adopţia;
b) tutela (curatela);
c) asistenţa parentală profesionistă;
d) plasamentul în casa de copii de tip familial;
e) plasamentul în instituţia rezidenţială de orice tip;
f) alte forme de protecţie, în condiţiile legii.
În Republica Moldova au devenit cunoscute casele de copii de tip familial. Acestea
reprezintă o instituţie creată în baza unei familii în scopul întreţinerii parţiale şi educaţiei
copiilor orfani şi a celor rămaşi fără ocrotire părintească. Această instituţie poate găzdui de la
trei până la şapte copii cu vârste de până la 14 ani.
Asistenţa Parentală Profesionistă este o formă alternativă de îngrijire a copilului
aflat în dificultate, instituită în Republica Moldova acum zece ani, ce are scopul de reintegrare
a copiilor defavorizaţi şi orfani în familiile lor naturale sau ce îi adoptă. Asistenţa parentală
profesionistă este un serviciu intermediar între instituţie şi familie. [13, p.22]
BIBLIOGRAFIA
1. Alexiu, M.,Teorii şi practici ale intervenţiei în asistenţa socială, Timişoara: Editura
Mirton. 2008
2. Baciu, L., Lazăr, T. Bazele Asistenței Sociale, Timișoara: Eurostampa,2010
3. Belecciu Ş., Ionașcu V. Protecția specială a copiilor aflați în situații de risc : Suport de
curs : Ciclul II de studii (studii superioare de masterat). Chișinău : Cartea militară, 2019.
260 p.
4. Briers S. Ghid practic pentru părinți. Iași: Polirom, 2009. 260 p.
5. Bulgaru M. Asistenţa socială : Fundamente teoretice şi practice. Chişihău: CEP USM,
2009. 496p.
6. Bulgaru M. Asistența socială în contextul globalizării. Chișinău: CEP USM, 2012. 461 p.
7. Bulgaru M., Milicenco S. Asistenţa socială: Ghid de studii. Ch.: CEP USM, 2010. 168 p.
8. Cheianu-Andrei D. Necesităţile prestatorilor de servicii sociale în relaţionarea cu copiii
separaţi de părinţi și copiii în situaţie de risc. Chișinău : „Bons Offices”, 2015. 120 p.
9. Dumbrăveanu V., Ţăruș C, Triboi C. Psihosociologia relaţiei copil – profesionist în
domeniul social : Suport de curs : Instruirea profesioniștilor din cadrul serviciilor sociale
pentru copii în situaţie de risc și copiii separaţi de părinţi. Chișinău : Bons Offices, 2016.
272 p.
10. Dumitraşcu H. Consilierea în asistenţa socială. Iași: Polirom, 2012. 292 p.
11. Gherguţ, Alois, Managementul serviciilor de asistenţă psihopedagogică şi socială,Ghid
practic, Polirom, 2003
12. Neacşu, I., Negovan, V. Copiii şi mediile socio educaţionale vulnerabile. Bucureşti,
Editura Universitară, 2008.
13. Neagoe, A.. Asistența socială a familiei: O abordare sistemică. Timișoara: Editura
Universităţii de Vest din Timişoara. 2007pag. 29-148.
14. Neamţu G. (coord.). Tratat de asistenţă socială. Iaşi: Polirom, 2003. 312 p.
15. Perjan C., Verdeş Alicrarea.,,Ghidul practic de asistenţă psihologică a carenţelor afective
la copiii din familii temporar dezintegrate,, Chişinău: UPS Ion Creangă, 2010.
16. Runcan, P.,. Asistența socială a persoanei și familiei. Timișoara:. 2010
17. Sandu A. Tehnici în asistenţa socială. Iaşi:s.n, 2010. 141 p.
18. Stratan ValentinmCerneavschi Viorica, Forme de protecţie a copiilor aflaţi în situaţie de
risc în Materialele Conferinței a Probleme ale ştiinţelor socioumanistice şi modernizării
învăţământuluiSeria 21, Vol.1, 2019, Chișinău, Moldova, 21-22 martie 2019
19. Stratan Valentina Politici de protecție socială a copilului aflat în dificultate
Conferința "Ştiinţă, educaţie, cultură"Comrat, Moldova, 9 februarie 2018
20. Vîrlan M. Asistența socială între teorie și practică. Chişinău:UPSIC, 2016. 222 p.
21. Vîrlan Maria, Maria Diţa, Capacităţile comunicative ale asistenţilor sociali
http://psihologie.upsc.md/wp-content/uploads/2016/05/25_2011.pdf
http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/1097/Prevenirea
%20comportamentului%20delincvent%20prin%20interventii%20psiho
%20%E2%80%93%20socio%20%E2%80%93%20pedagogice.pdf?
sequence=1&isAllowed=y