Introducere:

Capitolul I..........................................................................................

I.1. Şomajul-delimitări conceptuale

I.2. Cauzele şi efectele şomajului în Republica Moldova

I.3. Şomajul în rîndul tinerilor din Republica Moldova

Capitolul II.......................................................................................

II.1. Metode şi tehnici de lucru cu şomerii

II.2. Servicii sociale pentru şomeri

II.3. Rolul asistentului social în reîntegrarea socială a tinerilor şomeri

Capitolul III......................................................................................

III.1. Metodologia cercetării

III.2. Rezultatele cercetării

Concluzii...........................................................................................

Recomandări......................................................................................

Bibliografie.........................................................................................

Introducere
2
Actualitatea cercetării

Tineretul este prezentul viu şi temelia pe care se construieşte viitorul ţării. Fiind o parte
social-demografică specială şi mai dinamică a societăţii, el îndeplineşte un rol important în
progresul social, datorită faptului că dispune de un nivel de studii mai înalt, însuşeşte noi
tehnologii, valorifică şi creează un nou experiment social. Cu timpul, tocmai această grupa de
vîrstă va ocupa poziţiile fundamentale în economie şi politică, în domeniile social şi spiritual.
Datorită instruirei şi socializării tineretului depinde prezentul şi viitorul progresului societăţii
în ansamblu. În prezent, tinerii ajung să lucreze pe poziţii care în urma cu zece ani nici nu
existau.
Şomajul este un fenomen negativ, care se manifestă cu precădere în zonele unde cifra
investiţiilor este foarte scăzută sau egală cu zero. În ceea ce-i priveşte pe tineri, şomajul este
determinat de necorelarea sistemului educaţional şi cel al recalificărilor cu cerinţele existente
pe piaţa, la momentul respectiv. Neîncrezători în capacitatea administrativă de a acţiona în
rezolvarea problemelor pe care le au pe piaţa muncii, tinerii, totuşi au aşteptări în ceea ce
priveşte posibilele măsuri pe care autorităţile locale le-ar putea lua, atât pentru îmbunătăţirea
ofertei de muncă, cât şi pentru stoparea migraţiei. Aceste măsuri vizează problemele cu care
se confruntă tinerii în interacţiunea directă cu piaţa muncii, cu instituţiile responsabile în
domeniu sau cu legislaţia în vigoare. Iar intrarea tîrzie a tinerilor pe piaţa muncii necesită
soluţii urgente şi eficiente, pentru a crea o economie naţională excelentă şi deasemenea ar fi
un punct forte în integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeana.

Problema investigaţiei
Plecând de la premisa că ocuparea tinerilor este o problemă prioritară, îmi propun să iau în calcul
problemele cu care se confruntă tinerii din Republica Moldova pe piaţa forţei de muncă. In
cercetarea de faţă voi încerca sa demonstrez rolul tinerilor pe piaţa muncii
moderne de integrare socio-profesionale, cauzele şomajului şi cum influenţează acesta
asupra aripii tinere.

Obiectul cercetării

3
Obiectul cercetării îl constituie tinerii din Republica Moldova, cu vârsta de 15-24
de ani, pentru unele subcapitole fiind utilizate date în ansamblu pe ţară (inclusiv
PSN), pentru alte subcapitole fiind analizate, în mod separat, date pentru
persoanele cu vârsta 15-29 de ani, 15-24 de ani şi 25-34 de ani.

Scopul cercetării

Scopul de bază al tezei constă în cercetarea statistică, în detaliu, a actualei

generaţii de tineri, cu crearea unor noi indicatori ce ar completa informaţiile
actuale disponibile despre tineri care nu sunt încadraţi în cîmpul muncii.

Obiectivele investigaţiei

• Sistematizarea investigaţiilor teoretice privind tineretul contemporan, procesele ce au

determinat particularităţile social-profesionale ale tineretului.

• Determinarea noţiunilor de tânăr, şomaj, conotaţiile lor, conform diferiţilor autori sau
instituţii şi transpunerea lor în realitatea din Republica Moldova.

• Evidenţierea trăsăturilor specifice noii generaţii de tineri din Republica Moldova.

• Elaborarea, pentru Republica Moldova, a unui sistem nou de indicatori, ce ar

cuantifica potenţialul uman de dezvoltare a tinerilor. Stabilirea metodologiei şi
reprezentarea, în aspect naţional, a distribuţiei acestor indicatori.

• Realizarea unei analize statistice a condiţiei socio-profesionale a noii generaţii de

tineri din Republica Moldova.

• Efectuarea unei analize statistice a pieţei muncii prin prisma participării tinerilor,
evidenţiind problematica şomajului şi migraţiei.

Capitolul I

4
I.1. Şomajul-delimitări conceptuale

Definirea şomajului dată de Dicţionarul ştiinţei economice şi elaborată sub conducerea prof.
Alain Cotta, este: „situaţia individului privat de muncă”, se menţionează însa existenţa unei
diferenţe între şomajul voluntar şi cel involuntar, subliniind că „numai şomajul involuntar
trebuie luat în considerare în judecarea situaţiei economice a ţării”.

Este cunoscută şi larg utilizată definiţia şomajului dată de Biroul Internaţional al Muncii –
organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite care organizează statistici, studii şi analize pe
problemele muncii, pe baza statisticilor furnizate de ţările membre – potrivit căreia este şomer
oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte condiţiile:

• Este apt de muncă

• Nu are loc de muncă

• Este disponibil pentru o muncă salariată

• Caută un loc de muncă.

Deşi formulează indicii mai concrete şi mai clare, nici această definiţie nu elimină riscul de
a lăsa în afara şomerilor anumite persoane care nu muncesc, deşi ar dori să o facă.

Încercând o caracterizare a fenomenului, se poate spune că şomajul reprezintă o stare

negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru important al pieţei muncii prin care
oferta de forţă de muncă( sau cererea de locuri de muncă) este mai mare decât cererea de forţă
de muncă din partea agenţilor economici (sau oferta de locuri de muncă)din partea acestora.

În analiza şi caracterizarea şomajului se iau în considerare următoarele laturi şi următorii

indicatori:

• Nivelul şomajului, exprimat absolut prin numărul celor neocupaţi şi relativ, ca rată a
şomajului, calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia ocupată;

• Durată, definită ca timp scurs din momentul pierderii locului de muncă, şi până la reluarea
activităţii;

• Structura şomajului pe categorii de vârstă, nivel de calificare, sex, etc.

Economia politica în calitatea ei de ştiinţă cercetează principiile şi legile care guvernează

viaţa economico-socială a oamenilor. Omul şi oamenii sunt deci subiecţii vieţii economice,
producători si proprietari de venituri, ei comercializează mărfurile şi tot ei sunt şi
consumatorii bunurilor economice.

Istoria societăţii omeneşti confirmă adevărul că munca reprezintă o condiţie naturală

permanentă a existenţei şi progresului societăţii. Aşa cum oamenii nu pot să înceteze să
consume bunuri economice, tot aşa ei nu pot înceta să producă prin muncă bunurile
respective. În felul acesta a apărut problema ocupării mâinii de lucru. O data cu aşezarea
producţiei pe tehnica maşinistă a apărut un fenomen economic nou – înlocuirea muncii
5
oamenilor cu „munca maşinilor”. Inutilizarea unei mase de oameni a dobândit uneori
dimensiuni îngrijorătoare. Concomitent a fost pusă în cauză problema supravieţuirii unor
contingente importante de oameni din cauza privării lor de posibilitatea de a-şi pune energia
fizică şi intelectuală, îndemânarea fizică şi priceperea în slujba obţinerii surselor de existenţă.
S-a ajuns la situaţii în care oferta de forţă de munca depăşeşte cererea pentru acest prodfactor.
Astfel a aărut fenomenul de ocupare incompletă a forţei de muncă, fenomenul şomajului.

Şomajul a fost receptat relativ repede ca fiind „o afecţiune” a economiei moderne şi

contemporane, „afecţiune” care reduce vitalitatea organismului economic-social, „o
afecţiune” care dincolo de câmpul economic propriu-zis, pune sub semnul întrebării însăşi
pacea socială.

În faţa ştiinţei economice a apărut o problemă teoretica şi practică nouă. Ştiinţa economică
trebuie să se apropie de şomaj, să-l explice şi să descopere cauzele care îl generează, formele
în care se manifestă şi mai ales care sunt consecinţele pe care el le are asupra organismului
economico-social, si a dezvoltării şi creşterii economice. Scopul şi obiectivele tezei. Scopul
lucrării date este de a fundamenta prin prisma

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul lucrării date este de a fundamenta prin prisma

abordărilor politico-juridice a politicilor sociale în sfera muncii şi evidenţia eficacitatea,

potenţialul şi perspectivele lor în cadrul procesului de integrare a Republicii Moldova în

spaţiul

Uniunii Europene. 10

Pentru realizarea scopului, ne-am propus un şir de obiective generale şi particulare -

dintre care, mai importante, menţionăm următoarele:

- conceptualizarea aspectului multidimensional al politicilor sociale în sfera muncii;

- elucidarea locului, rolului şi specificului politicilor sociale în sfera muncii în realizarea

modelului social european;

- evidenţierea determinantei politico-juridice a sferei muncii în sistemul politicilor sociale;

- elucidarea premiselor de integrare a Republicii Moldova în dialogul social european

specificat

în acquis-ul comunitar;

- examinarea obiectivelor prioritare a funcţionării institutului politico-juridic tripartit în

contextul

democratizării politicilor sociale;

6
- investigarea contribuţiei sectorului asociativ în abordarea politicilor sociale în sfera muncii;

- determinarea oportunităţilor de integrare europeană a Republicii Moldova prin prisma

abordărilor politico-juridice a mobilităţii forţei de muncă;

- determinarea căilor de democratizare a relaţiilor gender prin prisma acordării oportunităţilor

egale în sfera muncii;

- examinarea criteriilor de racordare a politicilor sociale în sfera muncii în procesul integrării

europene a Republicii Moldova

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Lucrarea reprezintă o modalitate

complexă de abordare a politicilor sociale din sfera muncii şi o reconcepere a rolului şi locului
11

politicilor sociale în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova precum şi

reflectarea

caracterului democratic al politicilor sociale din sfera muncii:

- metodologia utilizată în teză ne denotă despre caracterul interdisciplinar al cercetării, ce

corespunde tendinţelor moderne de dezvoltare a ştiinţei politice teoretice;

- concluziile şi recomandările obţinute pot fi utilizate la perfecţionarea Strategiei de integrare

şi

planurilor bilaterale de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană;

- rezultatele cercetării pot servi în calitate de material suplimentar la suporturile de curs la

Politologie şi Politici sociale, sau pot fi utilizate la elaborarea unor cursuri speciale noi, ca, de

exemplu, Politici sociale în Uniunea Europeană, Modernizarea instituţiilor politice şi juridice,

Bazele dezvoltării dialogului social tripartit, Conceptualizarea politicilor sociale sindicale şi

patronale etc.

- caracterul aplicativ al lucrării poate fi evidenţiat prin realizarea sub conducerea ştiinţifică şi

personală în calitate executor şi iniţiator a mai multor cercetări în domeniu: Munca

neprotejată:
7
strategia şi tactica sindicatelor; Situaţia tinerilor pe piaţa muncii: probleme şi obiective;

Problema recrutării şi creării de noi sindicate în contextul modernizării mişcării sindicale din

Moldova.

Lucrarea poate fi utilizată de studenţi, masteranzi, doctoranzi, lectori şi de cei care în

activitatea lor intră în contact cu problemele ce ţin de politicile sociale, sfera muncii,
integrarea

europeană, în procesul de culturalizare, activitate propagandistică, instruire etc. precum şi în

procesul analizei problemelor ştiinţifice şi practice ale dezvoltării sferei sociale şi realizării

politicii sociale în societatea moldovenească contemporană, în pregătirea cursurilor,

prelegerilor

şi seminarelor la specialităţile politologie, relaţii internaţionale, sociologie etc

I.2 Cauzele şi efectele şomajului în Republica Moldova

Șomajul este termenul folosit în cazul lipsei ocupației plătite (locurilor de muncă) pentru
forțele apte și calificate corespunzător pentru muncă. Acest fenomen este caracterizat prin
faptul că o parte din populație este în căutare a unui loc de muncă. Când această situație ia
proporții apar probleme economice serioase în cadrul regiunii sau statului respectiv, prin
creșterea cheltuielilor sociale de întreținere a șomerilor.

Șomajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune (depresiune

economică) care durează de obicei 2 - 3 ani urmat de o perioadă de avânt economic cu
reducerea șomajului. Șomajul sezonier de obicei care crește în lunile când munca sezonieră
nu e solicitată (de exemplu în gastronomie, sau personalul de deservire a turiștilor).

8
Șomajul cronic este o formă gravă a șomajului când nici în perioadele de avânt economic
relativ nu se reduce marcant numărul șomerilor. Aceasta poate să fie structurată pe cauze și
anume: datorită unei calificări necorespuzătoare cerințelor, vârstei, sănătății sau lipsa
dorinței de a lucra cauzată de aplasarea în alte regiuni a locurilor de muncă, sau o retribuție
salarială mică. O altă cauză a șomajului cronic este schimbarea structurii economiei prin
apariția unor tehnologii noi, prin care reduce necesarul forței de muncă sau cea existentă
nefiind calificată corespunzător. Aici se poate aminti automatizarea, în istorie sunt cunoscute
acțiunile țesătorilor care distrugeau mașinile din manufacturi, deși pe termen lung ,
automatizarea are drept consecință creșterea puterii de cumpărare a populației, reflectându-se
în creșterea cantității și a diversitații bunurilor și serviciilor cumparate, ceea ce înseamnă
creșterea cererii pe piața muncii (mai multe locuri de muncă).

Literatura economică prezintă două categorii de șomaj:

Șomajul voluntar este acel tip de șomaj care descrie situația în care oameni apți de muncă nu
doresc să lucreze, in majoritatea covârșitoare a situațiilor, deoarece dețin suficiente resurse
materiale;

Șomajul involuntar (forțat) descrie situația în care oameni apți de muncă doresc să se
angajeze, dar nu gasesc locuri de muncă disponibile. Aceast tip de șomaj este cel care ridică
probleme sociale, fiind singura formă acceptată pentru plata indemnizației de șomaj în
conformitate cu Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea
ocupării forței de muncă. Șomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al legislației
muncii, care creează bariere la intrarea pe piața muncii a cererii de forță de muncă (a locurilor
de muncă), ce are drept consecință apariția unui excedent de oferta de forță de muncă
(șomajul involuntar).

Bariere care împiedică întâlnirea dintre cererea și oferta de pe piata muncii:

Salariul minim impus reprezintă o limită inferioară a salariului impusă prin legislație.
Împiedică intrarea pe piață a locurilor de muncă pentru oamenii care sunt dispuși să lucreze
sub aceasta limită, obligându-i să rămână șomeri. Creșterea salariului real minim impus peste
cel mai mic preț al ofertei, are ca efect creșterea șomajului:

Limitarea numarului de angajatori.Cu câteva excepții, legislația muncii nu permite

persoanelor fizice să devină angajatori ,fiind o barieră pe piața muncii prin faptul ca sunt
blocate o multitudine de locuri de muncă, ce ar fi intrat în competiție directă cu cele oferite de
societățile comerciale, cu efecte pozitive asupra șomerilor și salariaților.
9
 Obligativitatea contribuțiilor la asigurările sociale. Accesul pe piața muncii (dreptul la
muncă) al oricărui cetățean este condiționat de cumpărarea asigurarilor sociale prin
intermediul contribuțiilor obligatorii plătite din salariu. Refuzul unui salariat de a cumpara
asigurarile sociale este sancționat cu eliminarea sa de pe piața muncii.

Certificarea profesională. Condiția deținerii unei diplome corespunzatoare meseriei în care

urmează să acționeze un cetățean, impusă prin intermediul legislației muncii, este o barieră la
intrarea pe piața muncii pentru persoanele autodidacte care dețin cunoștințele, deprinderile și
aptitudinile necesare pentru a se angaja în acea ramură economică.

Recentele previziuni privind piaţa muncii sugerează că, datorită crizei, este posibilă o
creştere fără precedent a şomajului, ce va implica o majorare prognozată pe plan mondial, de
la 29 milioane de şomeri în 2007 până la 59 de milioane. În Europa Centrală şi de Sud-Est şi
în Comunitatea Statelor Independente (CSI) se estimează o creştere de până la 35 la sută a
numărului de şomeri, în timp ce numărul total al angajărilor urmează să se diminueze cu 1-2,8
procente.

Aceste analize, de asemenea, sugerează că tinerii vor fi afectaţi cel mai mult, astfel încât
numărul şomerilor tineri urmează să se extindă în total între 11 şi 17 milioane de persoane în
perioada 2009-2010, reprezentând o creştere a ratei şomajului tinerilor pe plan global până la
14-15 la sută. Ţări precum Republica Moldova, care au cunoscut ameliorări recente în ceea ce
priveşte perspectivele de angajare pentru tineri, înregistrează acum o mişcare de recul în
rezultatul direct al crizei. Aceste evoluţii au implicaţii vizibile asupra sărăciei şi ar putea anula
progresele recente.

Creşterea importantă, înregistrată între anii 1999 şi 2004, care a contribuit la depăşirea
pragului sărăciei de către 40 la sută din populaţia Moldovei, reprezintă cea mai mare reducere
a sărăciei (în termeni procentuali) în regiunea Europei şi Asiei Centrale în perioada respectivă

În ciuda acestui fapt, în 2007, aproximativ 26 la sută din populaţie rămânea săracă (în 2006
aceasta constituia peste 30 la sută), iar două-treimi dintre oamenii săraci locuiesc în mediul
rural.

Este bine cunoscută legătura dintre şomaj şi sărăcie, însă, în plus la aceasta, în Moldova se
conturează o relaţie puternică între sărăcie, pe de o parte, şi şomajul tinerilor şi migraţiune, pe
de altă parte. Astfel, după cum a fost menţionat, sărăcia în Moldova este în principal un
fenomen rural.

Şomajul printre tineri este, de asemenea, mai ridicat în regiunile rurale (17 la sută, primul
trimestru al anului 2009, în mediul urban: 15 la sută), în timp ce migraţia provine mai ales din
spaţiul rural şi cuprinde în mod esenţial persoane tinere.

În ciuda unei creşteri economice reuşite, înregistrată în Moldova între 1999 şi 2004 (care a
contribuit la scoaterea din sărăcie a 40 la sută din populaţie, aproximativ 26 la sută din
locuitorii Moldovei erau săraci în 2007 (în 2006 această proporţie era de peste 30 la sută).
10
Rata sărăciei printre gospodăriile rurale s-a stabilizat către sfârşitul anului 2002 şi apoi a
început să se diminueze.

Gospodăriile ţărăneşti au cunoscut o creştere bruscă a sărăciei în 2004 şi în primele trei

trimestre ale anului 2005. Faptele sugerează că reducerea veniturilor în gospodăriile ţărăneşti
a inversat declinul sărăciei rurale şi că veniturile reale s-au micşorat din cauză că plăţile pe
care le-au obţinut au fost joase (sau au scăzut), în timp ce preţurile de consum au crescut.

Din numărul total al persoanelor care, în 2006, erau în străinătate, s-au aflat recent peste
hotare ori intenţionau să migreze, 38 la sută erau din Chişinău şi din regiunile urbane, în timp
ce 62 la sută proveneau din spaţiul rural. Aproape 67 la sută din persoanele care se aflau la
acel moment în străinătate erau originare din mediul rural (şi aproape 52 la sută din
moldovenii aflaţi în străinătate lucrau la Moscova, majoritatea în industria de construcţii).
Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune (2007).

În 2006, media de vârstă a migranţilor era de 35 de ani şi peste 37 la sută erau mai tineri de 30
de ani. De fapt, media de vârstă a migranţilor s-a majorat de la 28 de ani în 1999 la 32 de ani
în 2005. Într-adevăr, în 1999, 66 la sută din migranţi aveau până la 30 de ani. Acest fapt
sugerează că nivelul abilităţilor şi experienţei solicitate pe pieţele de destinaţie ale forţei de
muncă este în creştere. Cu toate acestea, din numărul total al celor care, în 2006, intenţionau
să migreze, peste 44 la sută aveau vârsta de până la 30 de ani, ceea ce indică asupra unei
aspiraţii puternice a tinerilor de a pleca peste hotare.

Formularea unor răspunsuri urgente pentru a soluţiona această situaţie şi pentru a evita
extinderea rapidă a sărăciei este crucială şi reprezintă esenţa provocărilor legate de realizarea.

Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), în particular, a Obiectivului 1 privind

reducerea sărăciei. Prezentul articol examinează datele şi tendinţele recente privind şomajul
tinerilor din Republica Moldova, legătura sa cu sărăcia şi propune câteva răspunsuri posibile
la problemele sociale şi economice, cauzate de creşterea şomajului printre tineri în ţară.

11
I.3. Şomajul în rîndul tinerilor din Republica Moldova

Deşi rata şomajului printre tineri în Moldova este comparabilă cu media din ţările Uniunii
Europene (care a fost, în octombrie 2008, de asemenea, de 16 la sută), tinerii din Moldova
suportă în mod evident consecinţele unor dezavantaje pe piaţa forţei de muncă. Există o
corelaţie negativă între vârstă şi riscul de a fi şomer, astfel încât persoanele din grupul de
vârstă între 15 şi 24 de ani se confruntă cu un risc de două ori mai mare de a fi şomeri decât
segmentul următor de vârstă (25-34 de ani). În primul trimestru al anului 2009, majoritatea
tinerilor şomeri posedau doar educaţie liceală sau mai joasă, ceea ce-i plasează într-o situaţie
dezavantajată în ţară.

Actuala criză economică i-a afectat în mod puternic pe tinerii şomeri. În primul trimestru din
2009, rata şomajului printre tineri (de exemplu, printre cei care fac parte din grupul de
vârstăde 15-24 de ani) s-a majorat până la 16 la sută (în comparaţie cu tendinţele precedente
ce au indicat o descreştere a şomajului tinerilor de la 17 la sută în 2006 până la 14 la sută în
2007).

Rata şomajului printre bărbaţii tineri (de aproximativ 18 la sută) este mai înaltă decât printre
femei (14 la sută), chiar dacă rata de ocupare a forţei de muncă printre bărbaţii tineri este, de

asemenea, mai ridicată (17 la sută pentru bărbaţi, 15 la sută pentru femei). Rata de şomaj a
tinerilor este mai înaltă în regiunile rurale (17 la sută, în primul trimestru 2009; în mediul
12
urban, 15 la sută). Din această perspectivă, nu este surprinzător faptul că migraţia din
Moldova provine în principal din spaţiul rural şi cuprinde în mod esenţial persoane tinere.

Astfel, în timp ce vârsta medie a migranţilor în 2006 a fost de aproape 35 de ani, peste 37 la
sută aveau până la 30 de ani. Chiar dacă tendinţele de revenire a migranţilor în ţară nu sunt
deocamdată clare (din cauza unui posibil răspuns slab la criză), având în vedere prezenţa
semnificativă a tinerilor în comunitatea de migranţi, precum şi datorită faptului că migranţii
provin mai ales din mediul rural, revenirea migranţilor va avea probabil efecte dăunătoare
asupra şomajului printre tineri.

În plus, dacă migranţii care se întorc din străinătate revin în regiunile în care au locuit înainte
de plecare, aceste consecinţe vor afecta în primul rând mediul rural şi vor conduce la o
aprofundare în continuare a sărăciei rurale.

Dezavantajele cu care se confruntă tinerii pe piaţa forţei de muncă din Moldova ar putea să se
înmulţească odată cu extinderea crizei. Tinerii vor continua să suporte handicapul „normal”
de pe piaţa muncii (asociat cu lipsa de experienţă şi cu neîncrederea potenţialilor angajatori),
fiind obligaţi, în acelaşi timp, să concureze cu migranţii mai experimentaţi, care revin în ţară.

Deşi întoarcerea migranţilor în ţară se produce într-o proporţie nesemnificativă şi, prin
urmare, extinderea competiţiei pentru angajare în muncă nu se datorează acestui fenomen,
tinerii vor trebui, totuşi, să-şi caute un loc de muncă pe piaţa internă într-un moment de
creştere a şomajului (7,7 la sută în primul trimestru al anului 2009, în comparaţie cu 5 la
sutăîn 2007). În aceste condiţii, ar fi surprinzător să nu se înregistreze o extindere a şomajului
printre tineri, mai ales dacă oportunităţile de migraţiune se vor restrânge.

Solicitările pentru forţa de muncă par, de asemenea, să se fi micşorat datorită scăderii

remitenţelor. Este recunoscut faptul că tendinţele de revenire a migranţilorîn Moldova nu
sunt, deocamdată, clare, însă, dacă va fi înregistrată o revenire semnificativă, şi efectele se vor
contura. Şi, chiar dacă migranţii vor reuşi să evite revenirea acasă, reducerea remitenţelor va

determina, posibil, o restrângere a oportunităţilor de angajare în ţările de destinaţie.

Întradevăr, estimările sugerează că în timp ce, pe plan mondial, remitenţele se vor micşora de
la 5 la sută până la 8 la sută în 2009, Europa şi Asia Centrală vor fi regiunile afectate cel mai
grav de diminuarea remitenţelor, cu o reducere între 10 la sută şi aproape 13 la sută.

Efectele acestui nivel de remitenţe, care zguduie economia naţională a Moldovei, se pare că
vor fi severe şi, în consecinţă, vor reduce, probabil, cererea pentru forţă de muncă.

Politici şi acţiuni destinate reducerii dezavantajelor cu care se confruntă tinerii pe piaţa forţei
de muncă

Politicile în domeniul ocupării forţei de muncă din Republica Moldova acordă o prioritate
deosebită prevenirii şi reducerii şomajului printre tineri. Această abordare se regăseşte în
Strategia Naţională de Dezvoltare pentru 2008-2011, Strategia Naţională privind Politicile de
Ocupare a Forţei de Muncă pentru 2007-2015, proiectul Strategiei de Educaţie şi Formare

13
Profesională (2008-2015), Codul Muncii, Strategia Naţională de Tineret (2009-2015) şi Legea
cu privire la Tineret (adoptată în 1999).

De asemenea, în practică, au fost realizate sau sunt puse recent în aplicare în Republica
Moldova o serie de măsuri, finanţate atât din interior, cât şi din exterior, destinate ameliorării
oportunităţilor pe piaţa forţei de muncă pentru tineri. Acestea includ un sprijin substanţial
pentru educaţia şi formarea vocaţională şi pentru antreprenoriatul tinerilor. În plus, mai ales
marile companii oferă absolvenţilor stagii de instruire la locul de muncă.

Concentrarea eforturilor pentru susţinerea instruirii vocaţionale pare să fie potrivită, datorită
faptului că majoritatea tinerilor şomeri dispun doar de studii liceale. Recunoaşterea faptului că
programele de instruire vocaţională a tinerilor dau rezultate modeste atunci când sunt realizate
ca acţiuni singulare ar putea determina adoptarea deciziei de a oferi tinerilor un suport mai
larg prin intermediul unui pachet de măsuri. De obicei, acest set include orientare
profesională, instruire şi plasare în câmpul muncii. Acţiunile de acest gen reprezintă o
componentă majoră, de exemplu, în programele de sprijin pentru tineri ale USAID/PNUD şi
Băncii Mondiale (în cadrul proiectului „Oportunităţi mai bune pentru tineri şi femei”şi,
respectiv, programului „Inovaţie şi incluziune pentru tineri”).

În realitate, acest tip de intervenţie se aseamănă şi se bazează pe serviciile oferite de Agenţia

Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Totuşi, aceste servicii sunt disponibile doar
pentru persoanele înregistrate în calitate de şomeri. Efectiv, se pare că mulţi tineri nu sunt
înregistraţi sau aleg să nu fie înregistraţi ca şomeri, iar faptele dovedesc că până la 50 la sută
dintre aceşti tineri ar putea fi trecuţi în liste ca şomeri. Acest lucru se poate întâmpla datorită
faptului că tinerii nu sunt conştienţi de avantajele înregistrării ca şomeri sau pentru că sunt
descurajaţi, ca urmare a percepţiilor despre oportunităţile de angajare restrânse şi/sau salariile
mici. O caracteristică îngrijorătoare a fenomenului şomajului printre tineri o reprezintă, totuşi,
faptul că o mare parte dintre tinerii neangajaţi nu sunt cuprinşi de serviciile oferite de Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Şi aici devin evidente efectele asupra sărăciei.

Numărul cetăţenilor moldoveni care muncesc în străinătate s-a majorat de la aproximativ 56

000 de persoane în 1999 până la 340 000 în 2007 (dintr-o populaţie de 3.8 milioane de
locuitori în 2007). Aceasta reprezintă una dintre proporţiile cele mai mari de muncitori
migranţi din lume, raportată la numărul populaţiei. Volumul total al remitenţelor a fost de 1.5
miliarde dolari SUA în 2007 (36 la sută din PIB-ul Moldovei). În 2006, Tadjikistanul a fost
singura ţară care a depăşit Moldova după nivelul de remitenţe ca procent din Produsul Intern
Brut.

Prin urmare, este important ca măsurile ce includ orientarea profesională, instruirea şi

plasarea în câmpul muncii să devină disponibile şi pentru tinerii şomeri care nu sunt
înregistraţi acum, astfel oferindu-le posibilitatea instruirii şi angajării. În rezultat, devin
relevante programele outreach (precum proiectul „Oportunităţi mai bune pentru tineri şi
femei”, care urmăreşte cuprinderea unor publicuri-ţintă neglijate). De fapt, aceste proiecte
completează activităţile destinate şomerilor înregistraţi pentru a asigura că o proporţie mai
mare de tineri şomeri devin beneficiarii acestor programe active în domeniul forţei de muncă.

14
Colaborarea acestor programe cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă în
furnizarea serviciilor este crucială şi indică asupra faptului că asistenţa oferită este
complementară şi se sprijină pe asistenţa asigurată de stat. PNUD acordă deja asistenţă în
acest domeniu în contextul proiectului „Oportunităţi mai bune pentru tineri şi femei”, finanţat
de USAID, şi intenţionează să dezvolte şi să extindă programul pentru a cuprinde cât mai
mulţi tineri şomeri.

Nick Maddock este specialist în politici de dezvoltare rurală la Centrul Regional al PNUD de
la Bratislava. Lovita Ramguttee este manager de programe în domeniul reducerii sărăciei la
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova.

Ideile exprimate în acest articol nu reflectă în mod necesar punctul de vedere sau politicile
PNUD.

Capitolul II.......................................................................................

II.1. Metode şi tehnici de lucru cu şomerii

Interviul, ca metodă de investigaţie ştiinţifică a universului subiectivităţii umane are câteva

caracteristici definitorii prin care se deosebeşte de alte forme de comunicare, precum şi de alte
metode de culegere a datelor:
 interviul este un „fapt de vorbire”, este o tehnică de comunicare, de interacţiune
umană bazată pe o relaţie asimetrică între cercetător şi intervievat.
* relaţia dintre X şi Y depinde de status-ul social al persoanelor care interacţionează
( vârstă, sex, nivel de şcolarizare, rasă, religie) şi de modul de desfăşurare a
interviului( debutul, derularea şi finalul convorbirii). Atitudinea adecvată a investigatorului în
acest context interacţional poate fi sintetizată prin sintagma „ neutralitate binevoitoare”
* interviul nu este o discuţie liberă, fără subiect şi scop. Discuţia se concentrează aproape
totdeauna asupra unui subiect ales de către cercetător.
* interviul este un dispozitiv tehnic de producere a unui discurs cu referire la fapte
psihologice şi sociale. Din acest motiv se consideră că interviul produce mai multe registre ale
discursului:
a) Un discurs factual – despre fapte experimentate (evenimentul) şi practici sociale
(comportamente, acţiuni);

15
 b) Un discurs reflexiv – despre reprezentări (gânduri, sentimente, valori, atitudini);
c) Un discurs intenţional – prin care se construieşte imaginea de sine pozitivă sau
negativă.
În cadrul interviului
 investigatorul, trebuie să probeze abilităţi speciale de comunicare şi intervievare;
 persoana intervievată poate dezvolta anumite forme de rezistenţă, datorate în mare
parte, mecanismelor de apărare a Eu-lui, precum:
- fuga de răspuns
- raţionalizarea răspunsurilor
- proiecţia
- introiecţia
- identificarea sau conformarea
- refularea ( Septimiu Chelcea, 2001: 270)

Reguli de bază în cadrul interviului

Intervievatorul trebuie:
 să trateze toate elementele interviului ca inseparabile de contextul situaţional în care
au fost obţinute;
 să fie atent doar la ceea ce respondentul vrea să spună, ci şi la ceea ce acesta nu vrea
să spună sau nu poate să spună fără ajutor;
 să situeze problema respondentului în contextul social în care a fost elaborată.

Tipuri de interviuri
În funcţie de:
1. Conţinutul comunicării : interviul de opinie şi cel documentar
2. Domeniul aplicării: interviu politic, economic, cultural şi social
3. Calitatea informaţiilor obţinute: interviul extensiv şi cel intensiv
4. Repetabilitatea interviului:interviuri unice şi interviuri repetate
5. Numărul persoanelor participante: interviu individual şi/sau de grup
6. Tipul de subiecţi: interviu pentru copii, adolescenţi, adulţi, bătrâni
7. Modalitatea de comunicare: faţa în faţă şi telefonic
8. Structurarea interviului: structurate, ne-structurate şi semistructurate
9. Gradul de libertate al operatorului: directive, non-directive şi semi-directive etc.

Ancheta socială oferă tabloul sintetic al unei investigaţii sociale complexe şi de durată,
realizată prin studiu de caz şi având o finalitate practică imediată. Ca formă de prezentare,
ancheta socială este un înscris (un model oficial) prin care se specifică situaţia concretă a
persoanei/ grupului ce necesită o anumită formă de asistare.
Elementele definitorii ale unei anchete sociale sunt:
 scopul: furnizarea unor informaţii preliminare luării unor decizii de către
factorii şi instituţiile specializate în rezolvarea problemelor sociale.
 cazurile (situaţiile) care necesită realizarea de anchete sociale sunt acordarea de
ajutoare persoanelor aflate în situaţii de risc; cazurile de adopţie naţională şi
internaţională; instituirea tutelei sau curatelei; cazurile care necesită instituţionalizarea
etc.
 conţinutul anchetei sociale îl constituie informaţiile, prezentate într-o formă
semistandardizată , cu privire la: identitatea clientului serviciului asistenţial; tipul
problemei cu care se confruntă; mediul social în care se plasează; resursele materiale

16
 ce pot fi mobilizate ; propuneri de soluţionare a cazului, etc. În funcţie de scopul
întocmirii anchetei sociale, se va detalia categoria de informaţii necesare.
 modalităţile de culegere a datelor sunt: observaţia, consultarea şi analiza
documentelor personale şi oficiale, intervievarea potenţialului client şi a persoanelor
din proximitatea acestuia, discuţii cu specialiştii din alte domenii( psihologi, medici,
jurişti).

Condiţii pentru efectuarea unei anchete

 Să fie realizată de către un specialist
 Informaţiile să fie prezentate coerent, sintetic
 Punctul de vedere al factorului de decizie să fie clar formulat şi operaţional

Consilierea socială
Presupune experimentarea unor opinii, sfaturi, sugerarea unor decizii privind găsirea unui
loc de muncă, recomandări cu privire la depăşirea situaţiei problematice existente în
prezent.
Consilierea socială se realizează prin:
 Interviu individual şi de grup
 Chestionar de evaluare, fişe de înscriere
 Cunoaşterea mediului social şi a posibilităţilor de rezolvare a problemelor
Principii în consilierea socială
 Respectul pentru persoană
 Acceptarea clientului
 Individualizarea
 Autodeterminarea
 Confidenţialitatea

Consilierea Psihologică
Definiţie: este un proces de influenţare interpersonală reciprocă
Scopul: funcţionarea psihosocială optimă a persoanei
Obiective:
- promovarea sănătăţii şi a stării de bine
- dezvoltarea personală, a imaginii de sine
- prevenirea dispoziţiilor afective negative, a conflictelor interpesonale etc.
Forme ale consilierii:
- consilierea individuală
- consilierea de grup.
 Consilierea individuală
Este o interacţiune personală între consilier şi client în cadrul căreia consilierul asistă
clientul în rezolvarea problemelor mentale, emoţionale, sociale
 Consilierea de grup
Este o relaţionare a consilierului cu un grup ai cărui membri au o problemă comună.
Scopuri ale consilierii de grup
 Sprijinirea fiecărui membru al grupului în dezvoltarea propriei individualităţi;
 Asistarea în procesul de intercunoaştere, sprijin în procesul de căutare – formare a
identităţii;
 Dezvoltarea unei imagini de sine pozitive şi autoacceptare;
 Dezvoltarea abilităţilor de interacţiune cu ceilalţi şi de adaptare la sarcinile din aria
socială;
17
  Formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor în mediul
social cotidian;
 Dezvoltare sensibilităţii pentru nevoile celorlalţi şi a abilităţilor empatice;
 Sprijinirea fiecărui membru în formularea unor scopuri specifice şi măsurabile care
pot fi observate din punct de vedere comportamental.
Model de consiliere (Bramer, 1973, apud. Holdevici)
 Stabilirea unei relaţii apropiate cu clientul şi implicarea acestuia în procesul de
rezolvare a propriilor probleme;
 Identificarea şi clarificarea problemei, stabilirea obiectivelor;
 Identificarea şi analizarea alternativelor posibile de soluţionare a problemei;
 Culegerea de informaţii relevante;
 Analiza informaţiilor care decurg din datele culese şi a consecinţelor care derivă din
diverse alternative posibile;
 Clarificări în privinţa sistemelor de evaluare care stau la baza opţiunilor personale;
 Reexaminarea obiectivelor, soluţiilor alternative, a resurselor şi consecinţelor acestora;
 Decizia cu privire la una din alternative şi formularea unu plan de acţiune pentru a
atinge obiectivul propus;
 Generalizarea celor învăţate împreună cu consilierul la noi situaţii de viaţă;
 Testarea planului elaborat pe baza unor reevaluări periodice.
Caracteristici distinctive ale consilierii psihologice
 Focalizarea pe aspectele de vârf ale experienţei umane (creativitatea, toleranţa)
 Valorizarea experienţei subiective a individului;
 accentuarea dimensiunii prezentului cu minimalizarea celei trecute sau viitoare;
 Postularea responsabilităţii fiecărui individ pentru tot ceea ce se petrece în viaţa sa.

Consilierea în carieră
Consilierea în carieră cuprinde îndrumarea profesională şi realizarea planurilor individuale
de instruire şi dezvoltare
 Indrumarea profesională:
− testarea aptitudinilor profesionale şi abilităţilor (cu ajutorul testelor de inteligenţă, de
personalitate, de interese)
− stabilirea obiectivului profesional al clientului. El este ajutat să obţină răspunsuri la
întrebările:
− Ce ştiu? Ce pot? Ce vreau? – care ţin de individ
− Ce se caută? – care ţine de exterior, de mediul socio-economic
− descoperirea filierelor de angajare
− punerea în aplicare a planului de acţiune personal:
− întocmirea unei liste cu potenţialii angajatori;
− elaborarea pachetului de prezentare (scrisoarea de intenţie, cv, copii după actele de
studii, cerere de angajare);
− pregătirea pentru contactarea agenţilor economici;
− contactarea agenţiolor economici;
− consemnarea şi analiza acţiunilor şi rezultatelor;
− actualizarea obiectivului şi a căilor de urmat în urma analizei realizate anterior.

Planurile individuale de instruire şi dezvoltare:

Se realizează prin:
 definirea clară a obiectivului de atins;
18
  formularea de obiective posibil de atins, realiste;
 au fost menţionate activităţile care contribuie la atingerea obiectivelor;
 au fost precizate îndatoririle şi responsabilităţile pe care le are şomerul;
 au fost programate întâlniri pentru verificarea rezultatelor.

Strategiile convenite cu şomerii pot fi:

 pe termen scurt
- o recomandare de angajare ofertanţilor de forţă de muncă
 pe termen mediu
- instruire de scurtă durată (maxim o zi) cu privire la tehnicile de căutare a unui loc de
muncă;
- investigare detaliată a experienţei profesionale, a aptitudinilor şi aspiraţiilor profesionale;
- recomandări pentru sesiuni scurte de perfecţionare profesională.
Strategiile mai semnificative de managementul carierei pe termen lung:
 autocunoaşterea (aspiraţii, aptitudini, interese, posibilităţi individuale, puncte
tari/slabe);
 cunoaşterea mediului profesional (profilul companiilor, condiţiile de muncă, numărul
de angajaţi, ocazii, oportunităţi, pericole, problemele economice, companiile
competitoare);
 construirea reputaţiei profesionale (evidenţierea calităţilor proprii, aptitudini şi
competenţe, posibilitatea de a investi şi capacitatea de finaliza proiecte);
 adaptabilitate, flexibilitate, competitivitate (asigurarea concordanţei permanente
dintre competenţele personale şi cele căutate pe piaţa forţei de muncă, receptivitate la
schimbare);
 specializare dublată de cultură (dezvoltarea şi stăpânirea unui domeniu de specialitate
în paralel cu informarea generală actualizată);
 dovada reuşitelor proprii (certificarea rezultatelor şi realizărilor proprii);
 pregătirea unui plan de rezervă (gata pentru acţiune în orice moment);
 menţinerea formei financiare şi psihice (asigurarea unei baze permanente de confort
în plan psihic şi material).

Medierea pe piaţa muncii

Este un complex de activităţi prin care se încearcă corelarea cererii cu oferta pe piaţa forţei de
muncă, având ca obiectiv final angajarea persoanelor disponibile şi ocuparea locurilor de
muncă vacante.
Centrul de mediere oferă solicitanţilor de locuri de muncă informaţii privind:
 Locurile de muncă vacante şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ocuparea acestora
 Statisticile despre piaţa muncii
 Programele de ocupare demarate local şi care oferă o perspectivă de locuri de muncă
(târgurile de locuri de muncă)
 Posibilităţile de calificare/formare profesională şi condiţiile de participare la cursuri
Pe baza unui interviu, mediatorul poate evalua nivelul de pregătire, nivelul aspiraţiilor
solicitantului de loc de muncă şi îl va orienta spre:
 Agentul economic care a anunţat un loc de muncă vcant, atunci când consideră că
îndeplineşte condiţiile pentru ocuparea acelui loc de muncă;
 Centrul de informare/consiliere profesională, atunci când solicitantul nu are o imagine
clară asupra posibilităţilor sale profesionale, asupra carierei pe care şi-o doreşte sau
atunci când are nevoie de o completare a pregătirii profesionale;

19
  Clubul şomerilor, atunci când solicitantul are nevoie de îndrumare în alcătuirea unui
cv, în întocmirea unei cereri de angajare, în prezentarea la un interviu cu agentul
economic;
 Centrul de investigare psihologică, atunci când persoana pare a avea probleme
deosebite sau când cerinţele locului de muncă impun o testare psihologică a
candidatului.
Centrul de mediere trebuie să contacteze un număr cât mai mare de ofertanţi de locuri de
muncă în vederea:
 Identificării locurilor de muncă vacante sau care pot deveni vacante;
 Obţinerii de informaţii despre ansamblul activităţii agentului economic;
 Oferirii de informaţii în legătură cu forţa de muncă disponibilă aflată în evidenţa
compartimentului de mediere;
 Informării în legătură cu posibilităţile de formare profesională a candidaţilor pentru
locurile de muncă disponibile.

Principiile medierii
Se referă în primul rând la relaţia mediator – solicitant de loc de muncă dar şi la relaţia
mediator – ofertant de loc de muncă.
 Obligativitate – mediatorul are obligaţia de a oferi servicii de mediere oricărui client
care solicită;
 Individualitate – clientul trebuie tratat în mod individual, luându-se în considerare
situa”ia lui profesională, familială, starea fizică, mentală etc;
 Profesionalism –evidenţiat de măsura în care meditorul reuşeşte să satisfacă cerinţele
solicitanţilor şi ofertanţilor de locuri de muncă;
 Obiectivitate şi imparţialitate faţă de clienţi indiferent de poziţia socială, nivel de
pregătire, vârstă, sex, rasă, religie, apartenenţă politică;
 Respectarea drepturilor fundamentale ale omului – protejarea demnităţii umane,
egalitatea şanselor, alegerea liberă a formelor de pregătire profesională, manifestarea
liberă a personalităţii umane;
 Confidenţialitate – mediatorul trebuie să păstreze confidenţialitatea informaţiilor
comunicate de clienţi pentru a nu aduce prejudicii morale şi materiale acestora;
 Respectarea nivelului de pregătire profesională a ofertantului de forţă de muncă,
chiar în condiţiile unei rate ridicate a şomajului;
 Neutralitate – principiu care asigură protecţia centrelor de mediere de posibilele
presiuni din partea ong-lor, patronatelor, sindicatelor etc.
Profesia de mediator presupune cunoştinţe teoretice şi practice privind:
 Economia întreprinderii
 Piaţa muncii
 Dreptul muncii
 Marketing
 Psihologie industrială
 Sociologie organizaţională
 Pedagogie
 Statistică şi informatică
 Managementul resurselor umane
20
II.2. Servicii sociale pentru şomeri

Intr-un stat democratic, protectia sociala reprezinta un element fundamental al politicilor

statale, deoarece prin punerea in aplicare se realizeaza prevenirea, diminuarea sau inlaturarea
consecintelor unor evenimente considerate ca "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al
populatiei.
Cu radacini in antichitate, prin includerea elementelor de protectie in Dreptul Roman,
remarcam aparitia primelor forme de asistenta sociala in secolele 13 si 14, cand in jurul
manastirilor au fost construite asezaminte de asistenta sociala pentru saraci, batrani si bolnavi.
Primele forme de protectie sociala au aparut la inceputul secolului 19 si s-au referit la masuri
de asigurare sociala; la acestea s-au adaugat cu timpul si elemente de asistenta sociala, ambele
forme capatand denumirea de "securitate sociala". Acest termen a fost utilizat pentru prima
oara de institutiile create in SUA, odata cu adoptarea Legii securitatii sociale din 1935, care
cuprindea reglementari cu privire la prevenirea riscului pentru batranete, moarte, handicap si
somaj.
Conceptul de protectie sociala a fost prima oara introdus de catre John K. Galbraith si
defineste politica de protejare a categoriilor defavorizate ale populatiei, prin masuri ce
urmaresc alinierea acestor categorii la un nivel de trai decent. El considera ca fiind cea mai
urgenta masura "prevederea dreptului celor care nu-si pot gasi un loc de munca de a avea un
venit garantat sau alternativ".
Ca element de drept international, Organizatia Internationala a Muncii a adoptat in anul 1952
( Conventia nr. 102 ) termenul de "securitate sociala" cuprinzand ca elemente complementare
asigurarile sociale si asistenta sociala.
In prezent actiunile de protectie sociala vizeaza mai multe domenii in care sunt necesare
eforturi colective, respectiv: sanatatea, instruirea si educatia, cultura, conditiile de odihna si
recreere, mediul social-politic, intr-un cuvant, conditiile sociale de trai.

Necesitatea, conţinutului şi rolul protecţiei şi asigurărilor socială

Protectia sociala este conceputa pentru asigurarea unui standard de viata de baza pentru toti
oamenii, indiferent de mijloacele de care acestia dispun.
Exista mai multe categorii de persoane care cer protectia sociala: protectia somerilor, protectia
handicapatilor, protectia copilului si a tinerilor, protectia sociala complementara ( protectia
sociala in caz de deces, incapacitatea de munca, boala profesionala ).
Conditiile concrete si nevoile diferite care se cer acoperite fac ca si modalitatile de realizare a
protectiei sociale sa fie diferite. Astfel, programele se bazeaza pe premise diferentiate in cazul
asigurarilor sociale-destinate acoperirii unor nevoi personale ca urmare a pierderii temporare
sau definitive a capacitatii de munca-sau in cazul protectiei lucratorului la locul de munca-
mediu, conditii de munca- nevoi care se transfera asupra costurilor de productie si a caror
satisfacere este inclusa in pretul produsului.

21
Obiectivele reformei in domeniul asistentei sociale, adica in domeniul sustinut material de
stat, sunt astfel formulate si fundamentate incat sa se poata asigura realizarea restabilirii sau
mentinerii unor echilibre intre sectorul public si cel privat, intre protectie si autoprotectie,
intre nevoi si resurse, intre dezvoltarea umana a generatiei prezente si cea a generatiilor
viitoare.
Asistenta sociala este mecanismul principal prin care societatea intervine pentru a preveni,
limita sau inlatura efectele negative ale evenimentelor care se produc asupra persoanelor sau
grupurilor vulnerabile, fara voia acestora sau sunt prea putin influentate de acestea.
Obiectivul principal al protectiei sociale il constituie diminuarea sau chiar inlaturarea
consecintelor unor riscuri asupra mediului si nivelului de trai ale unor segmente ale
populatiei.
In fundamentarea si promovarea politicii sociale sunt considerate urmatoarele principii:
- protectia demnitatii umane;
- eliminarea oricarei forme de discriminare in intreaga politica de protectie sociala;
- promovarea parteneriatului social ca mijloc de control si eficientizare a tuturor masurilor de
politica si de protectie sociala;
- flexibilitatea, respectiv adaptarea masurilor de protectie sociala la necesitatile reale ale
grupurilor si persoanelor;
- orientarea obiectivelor si masurilor de politica si protectie sociala in directia capacitarii,
mobilizarii si participarii tuturor fortelor sociale la relansarea cresterii economice, munca
fiind prima sursa a bunastarii si libertatii individului, sursa cea mai stabila a sanatatii
economiei;
- descentralizarea treptata a protectiei sociale si odata cu aceasta, angrenarea in activitatea de
protectie sociala a agentilor economici, unitatilor administratiei publice locale, a institutilor
guvernamentale si organizatiilor neguvernamentale, societatilor de caritate si persoanelor
fizice, prin contributii materiale, financiare si sociale ale acestora intr-un cadru legal adecvat.
Diversitatea si cuantumul prestatilor si serviciilor sociale sunt conditionate insa de starea
economiei, de resursele financiare existente la un moment dat, de necesitatea construirii
cadrului administrativ de aplicare, cu deosebire in ceea ce priveste formarea personalului si
informatizarea activitatilor.
Programele de protectie sociala, administrate de stat, sunt finantate pe principiul repartitiei,
compensatiei intre generatii, de resurse obtinute din contributii, impozite si taxe, pe baza
principiului responsabilitatii colective.
Romania si-a insusit obiectivul politicilor sociale pentru a asigura exercitarea efectiva a
drepturilor si principiilor urmatoare;
1) Orice persoana trebuie sa aiba posibilitatea de a-si castiga existenta printr-o munca liber
aleasa;
2) Toti lucratorii au dreptul la conditii de munca echitabile;
3) Toti lucratorii au dreptul la securitate si igiena in munca;
4) Toti lucratorii au dreptul la o remuneratie echitabila care sa le asigure, lor si familiilor lor,
un nivel de viata satisfacator;
5) Toti lucratorii si patronii au dreptul de a se asocia liber in cadrul unor asociatii nationale
sau internationale pentru apararea intereselor economice si sociale ; Toti lucratorii si patronii
au dreptul de a negocia in colectiv
6) Copiii si adolescentii au dreptul la o protectie sociala contra pericolelor fizice si morale la
care sunt expusi
7) Lucratoarele, in caz de maternitate, si celelalte lucratoare,in cazul in care acest lucru este
necesar, au dreptul la o protectie speciala in munca;
8) Orice persoana are dreptul la mijloace corespunzatoare de orientare profesionala in scopul
de a ajuta sa aleaga o profesiune conform aptitudinilor sale personale si propriilor interese;
22
9) Orice persoana are dreptul la mijloace corespunzatoare de pregatire profesionala
10) Orice persoana are dreptul de a beneficia de toate masurile care sa-i permita sa se bucure
de cea mai buna stare de sanatate pe care ea o poate atinge;
11) Toti lucratorii si membrii familiilor indreptatite au dreptul la securitate sociala;
12) Orice persoana lipsita de resurse suficiente are dreptul la asistenta sociala si medicala;
13) Orice persoana are dreptul de a beneficia de servicii sociale calificate;
14) Orice persoana invalida are dreptul la pregatire profesionala si sociala, indiferent de
originea si natura invaliditatii sale;
15) Familia in calitate de celula fundamentala a societatii are dreptul la o protectie sociala,
juridica si economica, de natura a-i asigura deplina dezvoltare;
16) Mama si copilul, independent de situatia matrimoniala si de raporturile familiale, au
dreptul la protectie sociala si economica corespunzatoare;
17) Cetatenii uneia dintre Partile contractante au dreptul de a exercita pe teritoriul unei alte
Parti orice activitate lucrativa, pe picior de egalitate cu cetatenii acesteia din urma, sub
rezerva restrictiilor bazate pe temeinici ratiuni cu caracter economic sau social;
Lucrat orii migranti ai uneia dintre Partile contractante si familiile lor au dreptul la protectie si
asistenta pe teritoriul oricarei alte Parti contractante.
Structura sistemului de protectie sociala din Romania este complicata de existenta unor
scheme diferite raspunzand aceluiasi risc social, a unor modalitati de finantare si organizare
amestecate, uneori improprii, a unor atributii si responsabilitati institutionale suprapuse si
neclare.
Schemele de protectie sociala din Romania functioneaza pe principiul asigurarilor sociale,
scheme non-contributive finantate de la bugetul statului, scheme de asistenta sociala, precum
si scheme bazate pe finantarea prin subventii de la bugetul de stat a unor bunuri si servicii
gratuite sau cu tarife reduse pentru anumite categorii de populatie.
Protectia sociala vizeaza mai multe domenii in care sunt necesare eforturi colective,
respectiv: sanatatea, instruirea si educatia, cultura, conditiile de odihna si recreere, mediul
social-politic, intr-un cuvant, conditiile sociale de trai. La acestea se adauga: conditiile
materiale de viata (locuinta si mediul de locuit; ocuparea fortei de munca si conditiile de
munca; veniturile si consumurile); viata de familie; respectarea ordinii sociale si de drept.
In tara noastra dupa decembrie 1989, datorita trecerii de la economia planificata la economia
de piata, s-a impus o reconsiderare a sistemului de protectie sociala.
Constitutia foloseste si consacra, conceptul de protectie sociala. Astfel statul este obligat sa ia
masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala de natura sa asigure cetatenilor un
nivel de trai decent.
Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in
unitatile sanitare de stat, la ajutorul de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de
lege.

Sistemul de protecţie socială

Problemele protectiei sociale, cu care se confrunta in prezent toate tarile, o preocupare aparte
pentru statele aflate in tranzitie, in general, si pentru tara noastra, in special. Aceasta, in
contextul in, care ne confruntam cu inexistenta unui model de tranzitie a societatii de la o
forma social-economica bazata pe un sistem de organizare si conducere sociala si economica
autoritara la un sistem bazat pe autonomizarea relatiilor si a agentilor si functionarea
economiei pe principiile cererii si ofertei.
Mobilizarea resurselor-resurse menite sa sprijine politica activa in domeniul fortei de munca
pot sa provina atat din sectorul de stat, cat si din cel particular, desi la inceputul tranzitiei
acestuia din urma ii revine un rol foarte limitat in domeniul finantarii.

23
 Finantarea privata nu constituie o raritate in tarile cu economie de piata. In Japonia realocarea
fortei de munca se face in cea mai mare masura prin eforturile financiare ale firmelor
particulare, in industria americana constructoare de autovehicule, membrii sindicatului din
ramura (United Auto Workers) care urmeaza a fi concediati au dreptul-prin contractul de
munca sa fie recalificati in prealabil pe cheltuiala firmei. Mai recent, contractul colectiv
negociat si semnat cu toate cele trei mari firme producatoare de autovehicule stabileste
programe de sustinere a veniturilor care asigura membrilor de sindicat plata de ajutoare de
somaj foarte propiate de nivelul salariului pe toata durata contractului. Se poate argumenta ca
firmele private vor asigura pe salariatii lor contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forta
lor de munca numai daca firmele , la randul lor , pot sa plaseze aceste riscuriasupra pietei de
capital .
In Europa Centrala si de Est asemenea piete de capital nu exista pentru cea mai mare parte a
sectorului privat in formare si sindicatele ar fi rau sfatuite, in aceste conditii, sa insiste asupra
introducerii unor asemenea prevederi in contractele de angajare a fortei de munca. Oricum,
cea mai mare parte a somajului deriva din disponibilizarile din intreprinderile de stat decat din
cele private.
Intreprinderile de stat din Europa Centrala si de Est continua adesea sa sprijine pe lucratorii
concediati, permitandu-le sa beneficieze in continuare de anumite facilitati sociale (de
exemplu, de locuinte), iar in Federatia Rusa chiar prin finantarea lucrarilor publice care au
acceptat sa-i angajeze. Dar asemenea activitati nu sunt desfasurate in mod sistematic si,
oricum, costurile lor se vor suporta in final de la bugetul de stat.
Finantarea publica poate fi efectuata in primul rand din impozitarea cu caracter general
(Australia, Irlanda si Polonia) sau din impozitele pe salarii ale patronilor si salariatilor
(Germania, Ungaria si Romania), in cazul impozitelor pe salarii, statul administreaza ceea ce
reprezinta, in fond, resurse private destinate asigurarii de servicii pentru angajarea in munca,
dar include (de obicei) plati pentru asigurarea contra somajului. Pe masura ce situatia
economica se imbunatateste, finantarea ar trebui sa se imparta in masura sporita intre bugetul
de stat si intre contributiile intreprinzatorilor si ale salariatilor. (Ungaria a facut anumiti pasi
in aceasta directie, dar cu dificultati intrucat restrictii severe bugetare sunt impuse
intreprinderilor), in unele cazuri, si pe masura ce se ajunge la folosirea integrala a fortei de
munca, ata finantarea poate fi trecuta catre patroni si salariati, asa cum este cazul in Japonia.

Politicile macroeconomice de stabilizare si ajutorare asigura premise pentru promovarea unor

obiective sociale concrete si realiste si a unor masuri adecvate atingerii lor, asigurandu-se noi
forme de protectie a capitalului uman:
- rezolvarea problemelor privind somajul provocat de intensificarea proceselor de
restructurarea in economie, prin promovarea unor programe de actiuni si masuri pentru
functionarea mai buna a pietei de munca, cu un efort deosebit pentru crearea de noi locuri de
munca,
imbunatatirea sistemului de formare si perfectionare a pregatirii profesionale, orientarea si
reorientarea profesionala a fortei de munca tinere sau a celei disponibilizate in diverse
sectoare, sprijinirea dezvoltarii
IMM-urilor, inclusiv prin acordarea de credite din fondul de somaj;
- stimularea cererii de forta de munca prin initierea unor masuri fiscale care sa conduca la
cresterea gradului de absorbtie a fortei de munca precum si cooperarii externe in vederea
largirii pietei fortei de munca;
- sustinerea procesului de imbunatatire a nivelului de trai a populatiei prin sporirea reala a
salariilor si a veniturilor in concordanta cu cresterea productivitatii muncii si, in general, a
eficientei economice precum si protejarea veniturilor populatiei impotriva inflatiei prin

24
crearea nivelului salariilor, pensiilor si altor categorii de venituri in functie de evolutia
preturilor de consum si a indicatorilor activitatii economice;
- echilibrarea nivelului salarial practicat in diferite domenii de activitate: sector bugetar, regii
autonome, societati comerciale care sa reflecte gradul de complexitate a muncii desfasurate,
importanta muncii si raspunderea asumata potrivit functiei indeplinite;
- imbunatatirea formelor si modului de directionare a sprijinului social, introducerea de noi
forme de prestatii de asistenta sociala pentru persoanele si familiile care temporar sau
permanent de afla intr-o situatie de risc social, accentuandu-se latura preventiva a masurilor
de protectie sociala.
Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu.
Politicile privind resursele umane si politicile sociale vor fi construite in baza prevederilor
Cartei Sociale Europene revizuite si a Codului Social European, si vor reflecta practicile
instituite de Uniunea Europeana si dezvoltate in Modelul Social European.
Obiectivele prioritare in aceste domenii sunt:
1. Promovarea reformei educationale, atat la nivelul de baza, cat si in invatamantul
superior. Modernizarea sistemului de invatamant se va realiza in acord cu tendintele
manifestate in tarile cele mai avansate, punandu-se accentul pe:
• Descentralizarea sistemului national de invatamant;
• Promovarea relatiei contractuale dintre unitatile de invatamant si comunitatile locale;
• Organizarea sistemului de formare a managerilor din
invatamant;
• Dezvoltarea utilizarii tehnologiei informatiei si comunicatiei in procesul educational;
• Extinderea sistemului national al invatamantului la distanta;
• Aplicarea programului national de educatie a adultilor si a programului "sansa a doua prin
educatie?";
• Formarea profesionala continua, in acord cu politicile similare din Uniunea Europeana;
• Restructurarea finantarii invatamantului.

2. Principalul obiectiv al strategiei in domeniul sanatatii este imbunatatirea starii de sanatate

a populatiei exprimata prin reducereanumarului de decese evitabile, a frecventei si
gravitatii imbolnavirilor, asigurandu-se:
• Echitatea accesului la servicii si distribuirea echitabila a poverii economice a finantarii
ingrijirilor de sanatate, inclusiv libertatea de alegere a prestatorilor de servicii medicale;
• Eficienta furnizarii serviciilor;
• Corelarea capacitatii de finantare cu nivelul de dezvoltare a economiei;
• Cresterea capacitatii Ministerului Sanatatii in domeniul dezvoltarii politicilor de sanatate,
al reglementarii si controlului acestui sector, reducandu-se interventia sa in administrarea
directa a unor activitati si institutii prestatoare de servicii medicale.
3 .Reforma sociala va asigura:
• Reforma asistentei sociale prin trecerea de la programe cu eligibilitate universala la
programe orientate, catre categorii specifice ale populatiei
• Reforma sistemului de pensii, avandu-se in vedere:
- restabilirea echitatii inter-generatii;
- restabilirea echilibrului financiar al sistemului public de pensii;
- complementarea sistemului actual PAYG reformat cu tipuri de fonduri de pensii
capitalizate, astfel ca: sistemul integrat sa fie sustinabil din punct de vedere financiar; sistemul
sa asigure conservarea valorii reala a contributiilor si a nivelului veniturilor de inlocuire
contractate; fondurile de pensii sa contribuie la ameliorarea fluxurilor de capital in sustinerea
cresterii economice.

25
• Politica in domeniul ocuparii si protectiei somerilor prin deplasarea accentului de la
masurile pasive catre cele active;
• Armonizarea legislatiei muncii cu normele din Uniunea Europeana, in domeniul relatiilor
de munca si al normelor de protectie a muncii;
• Combaterea saraciei, principalul instrument utilizat fiind cel de ajutor social. Pentru
determinarea eligibilitatii familiilor la prestatii de asistenta sociala, guvernul va fundamenta si
va stabili nivelul venitului minim garantat, diferentiat in functie de conditiile socio-
demografice ale familiilor. Pentru o mai buna aplicare a programului, fondurile destinate
acestui scop vor fi asigurate de la buget, iar aplicarea si monotorizarea programului se va face
de catre autoritatile locale si institutia tripartita abilitata.
Politica angajarii fortei de munca
Problemele cheie pe termen scurt ale politicii angajarii fortei de munca sunt: a) daca guvernul
ar trebui sa lase ca somajul sa creasca brusc, sau daca nu, b) ce masuri ar putea sa intreprinda
pentru a tine sub control somajul. Aceasta sectiune a capitolului se adreseaza in principal la
prima intrebare, analizand cu precadere problemele sprijinirii in continuare a intreprinderilor
de catre guvern.
In fazele timpurii ale tranzitiei, prabusirea productiei era asociata cu o scadere
disproportionata a ocuparii fortei de munca pe termen scurt.
Incercarile intreprinderilor de a mentine ocupate locurile de munca au condus, in multe
cazuri, la deficite financiare substantiale si in crestere guvernele au tolerat creditarea continua
de catre banci a intreprinderilor insolvabile din punct de vedere financiar si au amanat
adoptarea legilor falimentului. Impunerea fara discriminare a unor restrictii bugetare severe si
falimentarea intreprinderilor insolvabile conduc la pierderea masiva a locurilor de munca.
Desi crestea rapid, sectorul privat era prea mic la inceput pentru a putea sa asigure noi locuri
de munca in masura solicitarilor.
Spre deosebirea de situatia legata de controlul salariilor, unde masurile adoptate erau
explicite, politica angajarii fortei de munca a imbracat forma unui compromis incomod intre
a) obiectivul explicit al sistarii sprijinului financiar al intreprinderilor de stat care inregistrau
deficite si b) presiunea politica vizand evitarea concedierilor masive si a somajului pe scara
larga. Parerile exprimate de experti - privati sau oficiali - au pledat in favoarea impunerii unor
restrictii bugetare severe fata de firmele cu niveluri inalte de somaj - daca asemenea cazuri
apar - printr-un mix de politici active pe piata fortei munca si in sfera asigurarilor sociale.
Un al doilea obiectiv al politicii veniturilor 1-a constituit mentinerea la un nivel controlat al
salariilor pentru imbunatatirea competivitatii, prin aceasta, de mentinere a angajarii in munca.
Politicile veniturilor au o serie de efecte alocative si distributive, in masura in care ele
afecteaza stabilirea nivelului salariilor, ele exercita o anumita presiune asupra repartitiei
salariale aceasta previne, sau cel putin incetineste aparitia diferentierilor salariale ca ghid al
deciziilor cu privire la alocarea resurselor pe piata de munca, astfel se atenueaza cresterea
somajului si, prin aceasta, poate sa contribuie la stapanirea uneia dintre cele mai importante
cauze ale saracirii populatiei.
Abordarea foarte atenta a liberalizarii salariale si adoptarea unor restrictii bugetare dure
pentru firmele de stat in primii ani ai reformelor reflecta mostenirea de la economia
planificata. Eficienta pe piata fortei de munca cere nu numai liberalizarea deciziilor cu privire
la salarii si angajarea in munca, dar si infrastructura institutionala a unei piete libere. Aceasta
presupune proprietatea privata si piete competitive pentru produse, capital, forte de munca
intre diferiti intreprinzatori, ocupatii si localitati. Piata competitiva a fortei de munca este
caracterizata prin absenta interventiei guvernamentale in stabilirea salariilor sau in deciziile cu
privire la incadrarea in munca, dar din culise, cum s-ar zice, guvernul are raspunderea sa
sustina drepturile de proprietate privata si de exercitare a concurentei.

26
Asa cum s-a mentionat, mostenirile din economiile Europei Centrale si de Est sunt foarte
diferite. Absenta proprietatii private facea ca intreprinderile sa nu fie confruntate cu
stimulente vizand minimizarea costurilor sub aspectul salariilor sau al deciziilor privind
angajarea fortei de munca. Concentrarea industriei inseamna ca liberalizarea preturilor si a
salariilor ofera sanse de a exploata puterea monopolista. Absenta pietelor de capital atesta
faptul ca nu exista nici o baza pentru decizii investitionale eficiente pentru firme sau pentru
lucratori. Si exista restrictii in calea mobilitatii fortei de munca. O componenta esentiala a
politicii fortei de munca consta, prin urmare, in politici structurale menite sa stabileasca
institutiile si cadrul legal necesar pentru o viata eficienta a fortei de munca. Partial, aceasta
depinde de progresul general al reformelor: extinzand sectorul particular prin privatizarea
intreprinderilor existente, capacitand si incurajand noi actiuni antreprenoriale, crearea de piete
de capital si deschizand calea concurentei in domeniul pietei produselor, de exemplu, prin
liberalizarea comertului. Sub termenii mai specifici ai pietei fortei de munca, aceasta
presupune inlaturarea impedimentelor din calea mobilitati fortei de munca precum permisele
de rezidenta sau beneficiile sociale legate de angajarea in munca, lichidarea restrictiilor
administrative (de exemplu, in ceea ce priveste auto-angajarea) si introducerea legislatiei care
defineste drepturile lucratorilor, ale patronilor si ale sindicatelor, precum si rolul guvernului in
contextul economiei de piata.
Astfel strategia politica are doua aspecte:
• Pe termen scurt, preocuparea principala o constituie managmentul salariilor si a angajarii
fortei de munca in absenta infrastructurii unei economii de piata (in principal o chestiune de
stabilizare macroeconomica).
• Pe termen lung, obiectivul principal il constituie reforma institutionala.
Mentinerea echilibrului macroeconomic
Stabilizarea macroeconomica este analizata in mod util sub aspectul salariilor si a politicii
veniturilor (pretul fortei de munca) si a politicii de angajare a fortei de munca.
Politica salariilor si a veniturilor
Politicile cu privire la salarii si venituri urmaresc restrangerea salariilor absolute, preferabil
fara afectarea inutila a salariilor relative.
Limitarea salariilor absolute
Toate tarile din Europa Centrala si de Est au mentinut controlul asupra salariilor pentru a le
mentine la valoarea absoluta, in ciuda performantelor deprimante ale politicilor cu privire la
venituri atat in economiile industrializate cat si in tarile Americii Latine.
Exista o serie de motive pentru care politicile de venituri ar putea fi mai eficace in contextul
economiilor aflate in perioada de tranzitie decat oriunde altundeva.
In primul rand, mostenirea reglementarii guvernamentale cu privire la salarii inseamna ca
aparatul administrativ pentru politica veniturilor se afla la locul sau. Managerii
intreprinderilor trebuie sa stabileasca salariile in context cu politica, intrucat ei au procedat
intotdeauna in acest mod. In al doilea rand, si derivand tot din mostenire, intreprinderile de
stat din economiile aflate in perioada de tranzitie pot sa reziste mai putin la cererile privind
salariile decat firmele private motivate prin maximizarea profitului.
Politicile pe termen mediu
Din momentul in care restructurarea fortei de munca a inceput, piata trebuie stramutata catre
politicile preocupate de edificarea unor institutii stabile ale pietei fortei de munca. Cele mai
importante sunt institutiile care se ocupa de somaj, desi lor trebuie sa li se adauge aranjamente
care imbunatatesc utiliizarea resurselor din intreprinderi si scheme de negocieri colective
corespunzatoare.
Politicile orientate impotriva somajului deschis trebuie sa devina o prioritate, cu accent
deosebit pe politicile contra somajului pe termen lung. Proportia deja inalta a somajului de

27
lunga durata poate sa conduca curand la probleme serioase de descalificare , demotivare si
marginalizare.
Pentru imbunatatirea utilizarii resurselor in cadrul intreprinderilor e necesara actiunea.
Asemenea actiuni constituie o preocupare a celor care coordoneaza masurile politice.
Accentul initial asupra masurilor de redistribuire a fortei de munca in cadrul intreprinderilor si
de inchidere a organizatiilor aparent neprofitabile trebuie sa fie sprijinite de masuri vizand
cresterea eficientei utilizarii resurselor in cadrul intreprinderilor:
• In ceea ce priveste oferta, politicile trebuie sa se concentreze asupra invatamantului si
pregatirii profesionale.
• Structurile stimulatoare din cadrul intreprinderilor trebuie imbunatatite. Guvernul trebuie sa
reziste tentatiei de a aplica scara salariala de baza elaborata de intreprinderile de stat.
• Salariul minim trebuie ajustat prin actiune discretionara.
• Avantajele suplimentare incompatibile cu structura stimulatoare a economiilor de piata
trebuie intrerupte. Acest lucru n-ar trebui sa fie dificil din moment ce sistemul fiscal a fost
reformat cand lucratorii prefera platile in numerar.
Reformele negocierilor colective nu trebuie amanate dincolo de primul soc al pietei fortei de
munca.
• Tarile mai mari vor gasi negocierile descentralizate mai utile decat cele centralizate.
• Tarile mici, deschise si inalt sindicalizate trebuie sa opteze pentru o negociere centralizata,
astfel incat beneficiile moderarii salariilor sa poata fi impartasite de toti participantii la
procesul de negocieri.

Aspecte conceptuale - saracia. Conceptul de saracie

Saracia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata
considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivitati date. Accentul cade pe lipsa
resurselor, in mod special pe lipsa resurselor economice. Componenta economica ramane,
fara indoiala, cea mai importanta dimensiune a saraciei, dar nu mai mult decat o componenta,
printre altele, insa, definirea saraciei trebuie facuta din doua perspective:
• a consumului - in aceasta perspectiva, saracia este definita ca neputinta de a satisface acele
nevoi considerate minime;
• a functionarii sociale normale - in acest caz, saracia presupune inexistenta acelor mijloace
care asigura subiectului o participare completa la viata sociala, o indeplinire completa a
tuturor rolurilor care ii revin, o participare la activitatile formative minime care ii ofera sanse
suficiente pentru a se dezvolta prin efort propriu.
Cercetarile de teren propun redefinirea saraciei ca relatie sociala - un tip de relatie sociala
exponential semnificativa pentru stadiul de evolutie a societatii in ansamblul sau.
Departe de a fi o "problema speciala a marginalilor si exclusilor", saracia ramane testul de
maturitate structurala, prin care societatea contemporana ia act de propriile disfunctionalitati
pentru a-si crea parghii de retroactiune pragmatica in timp real.
Daca acceptam aceasta optiune metodica, saracia se releva a fi o stare de asimetrie a
capacitatii (individuale si de grup) de accesare a resurselor disponibile la nivel comunitar.
Folosind pluralul, apare evident ca ne disociem de acceptiune restrictiva, care limiteaza
complexitatea problemei la componenta economica.
Sub acest aspect,literatura de specialitate este unanima in a defini saracia pe trei paliere de
profunzime structurala:
1. saracia relativa:
• la limita superioara a subzistentei, putin deasupra "cosului zilnic";
• "inexistenta nivelului minim de resurse care asigura o functionare normala a
persoanei / familiei in contextul social - cultural dat".
2. saracie absoluta:
28
 • in exclusivitat "cosul zilnic";
• inexistenta unor condit'i minime de viata (mancare, imbracaminte, locuinta) necesare
unei simple supravietuiri in conditiile societatii respective.
3. mizeria: lipsa "cosului zilnic".
In cazul persoanelor somere, saracia este efectul subutilizarii fortei de munca, economia de
piata neputand absorbi integral forta de munca existenta.
Diminuarea saraciei si a excluderii sociale cere cu necesitate perfectionarea functionarii
societatii, astfel incat toate mecanismele sa asigure sanse de integrare civila, economica,
sociala si interpersonala pentru toti membrii societatii.

Particularitati ale pietei fortei de munca in Romania

Continutul esential al notiunii de piata in conditii de concurenta este pus in evidenta de cele
doua categorii corelative ale sale: cererea si oferta. Nici piata muncii nu face exceptie. Totusi,
piata muncii din Romania este diferita de a celorlalte tari ex-comuniste pentru ca este
imbacsita de "miturile" desprinse din indelungata experienta comunista, generatoare de
mentalitati paguboase.
• Pentru inceput, mitul muncii: cei mai multi cred ca, daca muncesc, pur si simplu trebuie sa
fie platiti pentru aceasta;
intr-o economie de piata, oamenii sunt platiti pentru prestarea unei activitati utile, nu doar
pentru ca si-au consumat energia fizica sau intelectuala. Confuzia provine din faptul ca,
pentru prestarea unui serviciu este necesara si munca.
• Urmeaza mitul imbogatirii pe seama altora: din pacate, majoritatea romanilor cred ca
imbogatirea si prosperitatea sunt posibile doar apeland la mijloace necinstite: frauda, evaziune
fiscala, relatii, abuz de putere, conflict de interese, concurenta neloiala. Recunoastem
expresiile "a trage o teapa" sau "a da un tun", care sugereaza calea sigura de a face bani multi
cat mai repede. Aceste convingeri sunt completate de lipsa de incredere in efortul personal si
in spiritul intreprinzator .
Consecinta imediata a acestor credinte este dezarmarea rapida in fata problemelor si apelarea
la "mit" ca la o scuza pentru propriile esecuri.
Primelor doua li se alatura mitul guvernului creator si aparator de slujbe: bani stransi de la
contribuabili si cei imprumutati de pe piata financiara interationala au fost folositi de
guvernele post - decembriste, in primul rand pentru supravietuirea cu orice pret a
mastodontilor industriali, energofagi si nerentabili.
Intr-o economie in care legea cererii si a ofertei functioneaza, sectoarele profitabile creeaza
locuri de munca; crearea locurilor de munca depinde deci de cresterea economica, nu de "ceea
ce da guvernul".
Acestor mituri le adaugam o observatie personala: obiceiul "de a ne multumi cu putin" este o
alta consecinta a economiei de comanda! Toate Barometrele sociale care analizeaza
raspunsuri reprezentative pentru populatia Romaniei obtin, la intrebarea: "Ce preferati, un
salariu mic, dar sigur, sau unul mare dar nesigur?", o proportie de 70% pentru prima varianta.
Aceste raspunsuri reflecta si o alta grava consecinta, prin durata si amploare, a sistemului
supracentralizat, clarificat si dictatorial din care tocmai am iesit - atrofierea constelatiei de
trasaturi care fac dintr-un om aparent obisnuit intreprinzator: atrofierea initiativei, a libertatii
de actiune, a riscului si a curajului, lipsa perseverentei si a nevoii de ideal, de concurenta si de
afirmare.
Somajul in Romania de astazi
In Romania, eforturile nu se concentreaza spre conceperea si aplicarea unei strategii de
modernizare, ci catre simpla limitare a disfunctionalitatilor. Avem la indemana exemple:
rezolvarea in extremis a conflictelor sociale sau somajului.
Somajul este un exemplu de penurie - penuria locurilor de munca. Lipsa locurilor de munca
29
este o problema cu consecinte economice si sociale devastatoare pentru indivizi si pentru
comunitatile afectate. Acest fenomen este legat de cerere si oferta denumit de unii specialisti
"soc al cererii". Structura de putere de pe piata fortei de munca poate explica cel putin intr-o
anumita masura acest fenomen.
Multi cercetatori au incercat nu doar sa explice cauzele somajului sau sa prognozeze evolutia
lui, ci si sa clasifice formele sale. De exemplu, in Franta se disting trei tipuri de somaj:
• Un somaj de excludere, reprezentativ pentru muncitorii in varsta;
• Un somaj de insertie specific celor sub 25 ani;
• Un somaj de reconversie legat de restructurarea industriala.
Somajul in Romania postrevolutionara are trei caracteristici majore: impulsivitatea, structura
si limitarea posibilitatilor de reconversie a somerilor.
Sistemul nostru de invatamant "arunca" anual pe piata muncii un numar foarte mare de
absolventi care nu pot fi absorbiti.
Structural se constata existenta a patru categorii socio - profesionale larg reprezentate:
1. femeile, muncitoarele calificate sau cu 10 clase, cu varste peste 40 de ani;
2. barbatii muncitori de 45-50 de ani cu un nivel scazut de calificare, proveniti in special din
minerit si din siderurgie;
3. romi, nescolarizati, marginalizati,
4. tinerii absolventi ai liceelor teoretice.
Toti acestia intampina serioase greutati in gasirea unui loc de munca in Romania de azi.
A treia caracteristica este foarte importanta - limitarea posibilitatilor in gasirea unui loc de
munca mai ales pentru intelegerea de ansamblu al fenomenului psihologic si social al
somajului.
Avand in vedere raportul dintre aria de expansiune, respectiv, de recesiune a unor profesii in
perioada de dupa decembrie 1989, o cercetare sociologica de teren, finalizata prin aportul
Catedrei de Sociologie a Universitatii de Vest din Timisoara, apreciaza ca exista 3 tipuri de
somaj: a. somajul structural - este generat de neconcordanta dintre structurile spatiului social
si noile optiuni valorice, care au promovat alte criterii de legitimare; b. somajul tehnologic - in
varianta romaneasca se defineste prin 3 aspecte:
• plasarea in afara pietei muncii a specialistilor profilati pe tipuri de activitati uzate moral, ca
urmare a disponibilizarilor generate de concurenta specifica economiei de piata; lipsa de
competivitate a structurilor in care au activat face ca situatia sa fie aproape ireversibila,
singura solutie fiind reconversia profesionala;
• incapacitatea profesionala romaneasca de a valorifica, in beneficiul autohton, specialisti
care s-au format pentru tipuri de activitati ce nu mai sunt cerute in Romania; de cele mai
multe ori, aceasta categorie beneficiaza de aranjamente partiale sau episodice la
reprezentantele unor firme straine din tara noastra; putini dintre acestia au reusit depasirea
situatiei prin adjudecarea unor contracte pe perioada indelungata;
• reconversia profesionala pentru sectoare deficitare, in ceea ce priveste plasamentul
profesional; sub acest aspect, o mai corecta informare calificata, prin Directia Muncii si a
Protectiei Sociale, poate constitui o posibila modalitate de corijare a traseelor de patologie
sociala in care se angajeaza, in necunostinta de cauza o parte din cei care au deja un statut de
somer pe care vor sa-1 surmonteze; c. somajul de supracalificare - are ca principala cauza
asimetria dintre structura ofertei educative si structura cererii reale de pe piata fortei de
munca; la acest capitol, mentinerea unei calificari rigide a cifrei de scolarizare, corelata cu
nevoile de incadrare ale corpului profesoral, este contraproductiva.

Una din formele cele mai importante ale protectiei sociale o reprezinta protectia ce se acorda
somerilor. Prin aceasta intelegem ansamblu de masuri pubilce luate de societate in scopul de a

30
proteja membrii sai impotriva problemelor economice si sociale ce ar putea fi cauzate de
pierderea sau reducerea substantiala a veniturilor datorata somajului.
Somajul de lunga durata. Integrarea sociala, deficitul de socializare, excludere sociala si
mecanismele ei
Notiunea de somaj de lunga durata
Caracteristicile populatiilor de someri de lunga durata
Conceptul "mod de viata" se refera la viata oamenilor ca un fapt social care trebuie descris
sistematic, explicat si prezis. Acest concept este utilizat in doua perspective metodologice
distincte:
• o perspectiva descriptiva: totalitatea caracteristicilor modului de viata al unei persoane, grup
social, colectivitati;
• o perspectiva explicativ - predictiva: pornindu-se de la un factor (conditie) presupus a fi
determinant, se incearca a se determina influenta acestuia asupra modului de viata. Modul de
viata se refera la un ansamblu de fenomene care, desi puternic determinate de conditiile
sociale, sunt ireductibile la acestea, fiind determinate si de logica vietii individului. El poate
face conexiunea intre individ si sistemele sociale.
In analiza modului de viata al somerilor de lunga durata, luam in considerare abordarea
explicativ - predictiva, considerand conditia de somer ca determinanta. Modul de viata
include modul de petrecere a timpului liber, consumul cultural, relatiile de familie, munca.
Notiunea de somaj de lunga durata
In legislatia romaneasca, prin Legea nr. 1/1991 privind protectia sociala a somerilor si
reintegrarea lor profesionala, somerul este definit ca persoana apta de munca, care nu poate fi
incadrata din lipsa de locuri de munca disponibile, corespunzatoare pregatirii sale.
Prin lege, somerii pot beneficia de urmatoarele forme de protectie sociala:
• ajutor de somaj, maxim 9 luni;
• ajutor de integrare profesionala pentru persoanele care provin din invatamant - pe o perioada
de maxim 9 luni;
• alocatie de sprijin -- dupa expirarea perioadei de 9 luni, durata acesteia fiind de 18 luni.
Deci, somerii beneficiari de alocatie de sprijin sunt someri de lunga durata.
Dreptul la alocatia de sprijin reprezinta un ajutor de somaj diminuat, acordat in condisii mai
restrictive decat ajutorul de somaj si are drept scop garantarea unui venit minim necesar
sustinerii traiului pentru somerii „cronici" sau de lunga durata.
Alocatia de sprijin se acorda, pe o perioada de 18 luni, beneficiarilor acordului de somaj, dupa
expirarea perioadei de plata a ajutorului de somaj cu observarea urmatoarelor conditii la
persoana solicitanta:
• sa nu detina, impreuna cu membrii familiei, terenuri agricole cu o suprafata minima de
10.000 mp in zonele de ses, 20.000 mp in zonele colinare si 40.000 mp in zonele montane;
• sa nu realizeze impreuna cu membrii familiei, un venit mediu lunar pe membru de familie
de cel putin 60% din salariul de baza minim brut pe tara, din care s-a scazut impozitul
prevazut de lege.
In perioada in care beneficiaza de alocatia de sprijin, persoanele in cauza se bucura de
aceleasi drepturi ca si somerii care beneficiaza de ajutor de somaj, mai putin de dreptul la
vechime in munca.
Deci, somerul de lunga durata este persoana apta de munca, care nu poate fi incadrata din
lipsa locurilor de munca disponibile, conform cu pregatirea sa si care indeplineste conditiile
de acordare a alocatiei de sprijin ca forma de protectie sociala.
Consecintele somajului de lunga durata
Consecintele somajului de lunga durata sunt:
• deprivarea laimentara: lipsa de hrana pentru a satisface nevoile familiei cel putin o data in
perioada in cauza;
31
 • deprivarea in ceea ce priveste imbracamintea: imbracaminte sau
incaltaminte neadecvata pentru diferitele anotimpuri;
• deprivare in privinta locuintei: supraaglomeratie, mai putine camere decat numarul de
persoane;
• deprivarea de facilitati casnice: lipsa telefonului, a masinii de spalat, a frigiderului, a
televizorului, etc;
• lipsa drepturilor de munca;
• lipsa integrarii in comunitate: a fi singur si izolat de oameni, insecuritate relativa in zona
locuintei;
• deprivari recreationale: lipsa concediului petrecut in afara casei;
• deprivari educationale: lipsa unei calificari formale oferite de scoala; cursuri de diferite
tipuri.
Integrare sociala
Integrarea este una dintre fazele procesului de socializare, fiind etapa care finalizeaza
socializarea indivizilor, confirmand faptul ca integrarea profesionala - ca toate celelalte tipuri
de integrare -, desi vizeaza individul, nu este un fapt singular, ci un fapt cu rezonante, cauze si
amplitudini sociale. Deoarece raportarea individului la universul social se face, in primul
rand, pe dimensiunea profesiei, exercitarea acesteia ii confera individului nu numai identitate
si legitimitate in sistemul social, dar ii si circumscire, in spatiul relatiilor sociale raza de
actiune, delimitata de statuturile aferente fiecarei profesiuni.
In acest sens, exercitarea profesiei este un tip de relatie sociala, iar universul profesional este
un subansamblu de relatii sociale, care alcatuiesc sistemul social pe fiecare treapta de
dezvoltare a acestuia.
Datorita faptului ca, pe de o parte, integrarea profesionala este o forma a integrarii sociale,
iar, pe de alta parte, somerii au statutul unor persoane neintegrate profesional, suntem
indreptatiti sa afirmam ca somerii pot fi considerati doar partial integrati in societate. Prezenta
cercetare incearca sa stabileasca in ce masura aceasta lipsa de integrare profesionala are efecte
negative asupra somerilor, la nivel individual si asupra relatiilor acestora cu societatea.
Integrarea sociala poate fi definita ca procesualitatea interactiunilor dintre individ sau grup si
mediul social specific sau integral, prin intermediul careia se realizeaza un echilibru
functional al partilor. Integratul poate fi o persoana sau un grup de persoane, o categorie
sociala, o comunitate teritoriala sau un subsistem social. In cursul acestui proces, atat in
sistemul care se integreaza cat si cel ce se integreaza au loc mutatii, in functia de caracterul
activ al primului si de capacitatea de raspuns a mediului care integreaza, se disting mai multe
faze ale procesului: acomodarea, adaptarea, participarea si integrarea propriu-zisa, care, de
multe ori, poate fi sinteza diferita in comparatie cu componentele initiale.
Deficitul de socializare.
Acordand intreaga importanta pe care o merita componentei economice a saraciei, simultan
suntem obligata sa estimam si ponderea componenetelor culturale, spirituala, institutional, etc.
adica tot ceea ce, cu un termen generic, definim ca fiind socializant.
Deficitul de socializare este, in fond, un parametru sintetic pentru gradul de utilizare a tuturor
resurselor disponibile la nivel comunitar.
Trebuie sa subliniem faptul ca somerii nu sunt singura categorie in Iegatura cu care se poate
vorbi despre un deficit de integrare si deci despre un deficit de socializare. Este suficient sa
dam doar un singur exemplu in acest sens: categoria pensionarilor.
Excluderea sociala
In stransa legatura cu conceptul de saracie, privit din perspectiva conditiilor minime care sunr
necesare unei functionari normale a individului in cadrul propriului grup social, este cel de
excludere sociala.

32
O societate normala este aceea care ofera fiecarei persoane posibilitatea de a functiona ca
membru al ei. De exemplu, un nivel scazut al educatiei ingusteaza spatiul de miscare
potentiala, devenind un handicap esential. Astfel, saracia are ca efect excluderea sociala a
somerilor, ca persoane sarace, de la participarea la activitatile colectivitatii - lipsa banilor de
cheltuiala pentru recreere si timp liber determina un fel de „intemnitare culturala a
persoanelor in casele lor".In cazul
soferilor de lunga durata, excluderea sociala actioneaza in felul urmator:
• lipsa resurselor materiale conduce la imposibilitatea de a petrece timpul liber si de a
participa la activitati comunitare;
• lipsa grupului de apartenenta (cel de la locul de munca).
O asemenea stare este in legatura directa si cu lipsa de integrare sociala, care influenteaza in
mod negativ capacitatile de comunicare, capacitatea de exercitare a rolurilor sociale si
atitudinile individului in raport cu sistemul normativ
Studiu sociologic privind somajul de lunga durata si fenomenele de excludere sociala
Ipoteze:
1. Daca o persoana face parte din categoria somerilor de lunga durata, atunci aceasta este
saraca.
2. Starea de somer de lunga durata este conjugata cu existenta altor dificultati materiale,
personale, familiale sau sociale.
3. Somerii de lunga durata vad in recalificare o posibilitate de iesire din somaj.
4. Somerii de lunga durata sunt doar partial dezintegrati social.
5. Somerii de lunga durata prezinta un deficit de scolarizare.
6. Somerii de lunga durata au o activitate culturala scazuta.
7. Starea de somaj de lunga durata nu influenteaza negativ relatiile de familie.
8. Somerii de lunga durata nu sunt exclusi social, desi sunt dezintegrati profesional.
9. Gradul de dezintegrare sociala, de dezintegrare profesionala si deficitul de socializare sunt
mai mari la somerii care au varsta peste 40 de ani.
10.Gradul de dezintegrare sociala, de dezintegrare profesionala si deficitul de socializare este
mai mare la somerii de sex feminin decat la cei de sex masculin.
Interpretare:
Cei mai multi subiecti (33%) apreciaza ca viata lor din prezent este „ceva mai proasta" iar
22,2% - „mult mai proasta" decat cea dinainte de a intra in somaj. Deci, in total, 57,2% dintre
somerii de lunga durata considera ca situatia lor s-a inrautatit datorita intrarii in somaj. Un
procent de 10,2% apreciaza ca viata pe care o duc in prezent este „mai buna" si doar 1% o
apreciaza ca „mult mai buna" decat cea anterioara intrarii in somaj.
Diferenta de 30,9% subiecti considera ca duc aproximativ o viata la fel. Rezulta deci faptul
ca starea lor de somer conduce la diminuarea nivelului de trai, cel putin prin prisma
aprecierilor subiective ale somerilor beneficiaza de alocatie de sprijin.
Referitor la modul in care somerii apreciaza ca se descurca cu banii in prezent fata de modul
cum se descurcau cu un an in urma, observam ca 59,9% dintre somerii care primesc alocatie
de sprijin considera ce se descurca „mai rau". Acest procent este aproximativ egal cu cel al
subiectilor care au apreciat modul de viata ca fiind „mai prost" sau „mult mai prost" decat cel
dinaintea intrarii in somaj (57,2%), fapt care vine sa sprijine afirmatiile anterioare privind
diminuarea conditiilor de trai ca urmare a intrarii in somaj.
Analizand aprecierea subiectiva a somerilor asupra veniturilor familiei lor, se observa ca
40,8% dintre someri au afirmat ca veniturile actuale ale familei le ajung doar pentru strictul
necesar si 38,2% au afirmat ca aceste venituri nu le ajung nici pentru strictul necesar, deci un
total de 79% de someri traiesc la limita subzistentei sau chiar sub aceasta limita.

33
 Din restul somerilor, 15,1% isi permit doar un trai decent, iar procentul celor care reusesc sa
cumpere si unele lucruri mai scumpe si al celor care reusesc sa aiba tot ce le trebuie, fara sa
renunte la ceva este foarte scazut, de 3% si, respectiv, 2,5%.
Venitul mediu pe mebru de familie s-a situat intre limitele 133.300 lei si 150.000 lei (date la
nivelul anului 1997).
Considerand ca limita minima de venit sub care o persoana este considerata saraca in
Romania era, la data studiului, egala cu salariul minim net pe economie, 225.000 lei - se
observa ca somerii pot fi considerati persoane sarace, ata timp cat veniturile medii lunare pe
membru de familie ale acestora se situeaza cu mult sub pragul de saracie.
Tinand cont de faptul ca, in ceea ce priveste declararea veniturilor reale, oamenii sunt in
general mai reticenti, incercand sa nu declare toate veniturile pe care le obtin, se poate aprecia
ca limitele minime de venit pe membru de familie sunt usor subevaluate, cu atat mai mult cu
cat, in cazul somerilor, este mai accentuata aceasta tendinta de declarare a unor venituri mai
mici decat cele reale, temandu-se sa nu piarda alocatia de sprijin care, desi nu este mare,
reprezinta un venit sigur pe o anumita perioada.
38,0% dintre somerii care primesc alocatie de sprijin au afirmat ca nu lucreaza nici un
membru al familiei, 36,3% avand un membru de familie angajat si 19,4% avand doi mnembri
ai familiei in aceasta situatie. Deci, 74,3% dintre someri trebuie sa se descurce cu ajutorul
altor surse de venit, de regula, nu sunt foarte consistente, sau de cel mult un salariu pe langa
aceste surse de venit auxiliare. Tinand cont de faptul ca un salariu (care de regula, nu este
foarte mare), precum si celelalte surse de venit nu pot acoperi necesarul unei familii de cel
putin doua persoane, se poate afirma ca majoritatea somerilor se situeaza sub pragul de
saracie.
Datorita faptului ca somerii de lunga durata nu se pot descurca cu alocatia de sprijin si/sau
doar cu un singur salariu, indiferent ca familia este formata dintr-un singur membru sau daca
este mai numeroasa, am incercat sa descoperim care sunt sursele de venit ale acestora.
Principalele surse auxiliare de venit sunt:
Alocatiile pentru copii 21,4%
Salariile parintilor 20,0%
Salariul sotului / sotiei 12,9%
Pensiile parintilor 9,5%
Venituri ocazionale 7,5%
Venituri agricole 7,4%
Ajutorul de somaj primit de alti membri ai familei 6,6%
Salariile fratilor 4,6%
In ceea ce priveste alocarea veniturilor pe diverse tipuri de cheltuieli, s-a obtinut urmatoarea
repartizare in procente:
Cheltuieli alimentare 52,3%
Cheltuieli legate de locuinta 17,4%
Cheltuieli cu imbracamintea si incaltamintea 11,5%
Cheltuieli cu ingrijirea si educarea copiilor 4,6%
Cheltuieli medicale si ingrijirea sanatatii 4,0%
Cheltuieli de transport 3,1%
Cheltuieli pentru combustibil 2,8%
Cheltuieli de posta si telecomunicatii 2,0%
Cheltuieli de odihna si resurse 1,5%
Cheltuieli cu carti si reviste 0,8%
Principala concluzie care se desprinde din aceste rezultate este aceea ca somerii de lunga
durata cheltuiesc mai mult de jumatate din veniturile lor pe alimente (52,3%). In literatura
straina de specialitate se propune ca familiile care consuma mai mult de o treime din
34
veniturile lor pe alimente sa fie considerate sarace. Deoarece procentul de 52,3% depaseste cu
mult o treime din buget, se poate afirma, pe baza acestei teorii, ca somerii de lunga durata
sunt persoane sarace Analizand mai departe lista de cheltuieli, se observa ca somerii aloca
17,4% din veniturile lor pentru cheltuieli de locuinta si 11,5% - pentru cheltuielile cu
imbracamintea si incaltamintea. Deci, 81,2% din veniturile somerilor sunt alocate cheltuielilor
de subzistenta. Cheltuielile pentru odihna si recreere, impreuna cu cele pentru carti si reviste
nu depasesc 2,5%.
Una dintre cele mai mari dificultati cu care se confrunta somerii este nivelul redus al
veniturilor; s-a observat ca, in cazul a 40,8% dintre somerii de lunga durata, veniturile le
ajung doar pentru strictul necesar, iar in cazul a 38,5% nici macar pentru acest minim.
in privinta aprecierilor somerilor cu alocatie de sprijin in legatura cu dificultatile pe care le au
de intampinat (Q12), ierarhizarea acestora in functie de frecventele obtinute se prezinta astfel:
Resurse financiare mici, adesea insuficiente 815 alegeri
Calificarea necautata pe piata muncii 310 alegeri
Lipsa unei pregatiri scolare corespunzatoare 224 alegeri
Pensionari in familie 204 alegeri
Nu mai stiu care este locul in societate 200 alegeri
Alti someri in familie 187 alegeri
Alimentatie insuficienta 164 alegeri
Probleme intime / personale 135 alegeri
Asistenta sanitara insuficienta 131 alegeri
Un numar mare de copii aflati in intretinere 107 alegeri
Conflicte in familie 104 alegeri
Bolnavi cronici sau alte persoane handicapate in familie 92 alegeri
Lipsa increderii in familie 69 alegeri
M-au abandonat prietenii, rudele 41 alegeri
Altele 38 alegeri
In ceea ce priveste motivele pentru care persoanele primesc alocatie de sprijin considera ca
sunt somere, ierarhizarea acestora in functie de frecventele obtinute se prezinta astfel:
Situatia grea a economiei romanesti 26,5%
Fabrica / institutia unde a lucrat a dat faliment 19,4%
Calificare profesionala insuficienta 17,0%
Calificare necautata pe piata muncii 12,5%
Altele 10,2%
Coruptia 3,3%
Probleme cu sanatatea 2,4%
Varsta inaintata 1,3%
Locuinta nu prezinta o problema pentru somerii de lunga durata, cum, de altfel, nu prezinta o
problema numarul membrilor raportat la spatiul de locuit. Dificultatea care apare in legatura
cu membrii familiei somerilor de lunga durata consta in raportul mic dintre veniturile pe
familie si numarul membrilor acesteia (mai ales copii sau pensionari aflati in intretinere).

35
II.3. Rolul asistentului social în reîntegrarea socială a tinerilor şomeri

Asistentul social are rolul in principal cu recuperarea si (re)integrarea psiho-sociala si

profesionala a persoanelor cu probleme speciale: deficiente psihice si /sau
fizice,comportament antisocial(delicventa),probleme sociale diverse.Desfasoara o activitate
complexa si variata: analizeaza influenta factorilor sociali asupra starii de sanatate mentala si
a comportamentului uman, acorda consultatii privind drepturile si obligatiile asistatilor,
colaboreaza cu institutii sau organizatii care au obiective similare, participa la elaborarea
metodelor si tehnicilor de lucru, propun masuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui
lucrator social este aceea de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate de situatia lor
sociala sau de viata personala.

Exercitarea profesiei de asistent social este avizata de Colegiul Asistentilor Sociali din
Romania si autorizata de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

36
 Asistentul social indeplineste o misiune sociala care are la baza valorile si principiile
fundamentale ale profesiei: justitia sociala, demnitatea si unicitatea persoanei, integritatea
persoanei, autodeterminarea, confidentialitatea, importanta relatiilor interumane, furnizarea
serviciilor cu competenta si in beneficial clientilor.

Exercitarea libera a profesiei si independenta profesionala confera asistentului social dreptul

de a actiona si a lua decizii in beneficiul clientilor sai si deplina raspundere a acestora.

Profesia de asistent social poate fi exercitata de catre persoana care indeplineste urmatoarele
conditii:

• este cetatea roman, cu domiciliul in Romania ;

• este licentiat sau absolvent al unei institutii de invatamant de specialitate, acreditata de stat
in conditiile legii;

• detine avizul Colegiului Asistentilor Sociali din Romania pentru exercitarea libera a
profesiei de asistent social;

• nu se gaseste in vreunul din cazurile de incompatibilitate sau nedemnitate prevazute de

prezentul statut.

Exercitarea profesiei de asistent social este incompatibila cu:

• persoana care nu are capacitate deplina de exercitiu;

• promovarea sau apartenenta la o grupare scoasa in afara legii;

• folosesirea cu buna stiinta a cunostintelor profesionale in defavoarea clientului

• desfasurarea de activitati de natura a aduce atingere demnitatii profesionale de asistent social

sau bunelor moravuri.

Este nedemn de a exercita profesia de asisten social:

• asistentul social care a fost condamnat definitiv si irevocabil, chiar daca a fost reabilitat,
pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii in imprejurari legate de exercitarea
profesiei de asistent social;

• asistentul social caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, indiferent de
durata, prin hotarare judecatoreasca sau disciplinara.

Valori si Principii Etice

Acest set de principii etice reprezinta totalitatea exigentelor de conduita morala

corespunzatoare activitatii asistentului social. Principiile au la baza valorile fundamentale ale
asistentei sociale: furnizarea de servicii în beneficiul clientilor, justitia sociala, respectarea
demnitatii si unicitatii individului, a confidetialitatii si integritatii persoanei, autodeterminarii
si competentei profesionale. Fiecare asistent social îsi va însusi aceste valori si principii, ele

37
urmând sa se regaseasca în comportamentul sau, astfel încât sa nu aduca prin actiunile sale
prejudicii imaginii profesiei.

1. Furnizarea de servicii în beneficiul clientilor

Principiul etic: Scopul principal al activitatii asistentului social este acela de a asista
persoanele aflate în dificultate implicându-se în identificarea, întelegerea, evaluarea corecta
si solutionarea problemelor sociale.

În toate demersurile sale, asistentul social actioneaza cu prioritate în interesul clientului. În

situatia în care interesul clientului reprezinta o amenintare pentru comunitate / membrii
comunitatii, asistentul social are responsabilitatea de a îndruma clientul si de a media în
scopul armonizarii intereselor partilor implicate.

2. Justitia sociala

Principiul etic: Asistentii sociali promoveaza principiile justitiei sociale.

Asistentii sociali se asigura de egalitatea sanselor privind accesul clientilor la informatii,

servicii, resurse si participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. Ei contesta si combat
diferitele forme ale injustitiei sociale precum: saracia, somajul, discriminarea, excluderea si
alte asemenea forme.

3. Demnitatea si unicitatea persoanei

Principiul etic: Asistentii sociali respecta si promoveaza demnitatea individului, unicitatea si

valoarea fiecarei persoane.

Asistentul social nu trebuie sa practice, sa tolereze, sa faciliteze sau sa colaboreze la nici o

forma de discriminare bazata pe rasa, etnie, sex si orientare sexuala, varsta, convingeri
politice sau religioase, statut marital, deficienta fizica sau psihica, situatie materiala si/sau
orice alta preferinta, caracteristica, conditie sau statut.

4. Autodeterminarea

Principiul etic: Asistentul social respecta si promoveaza dreptul clientilor la autodeterminare.

Asistentul social asista clientii în eforturile lor de a-si identifica si clarifica scopurile, în
vederea alegerii celei mai bune optiuni. Asistentii sociali pot limita drepturile clientilor la
autodeterminare atunci când, în judecata profesionala a asistentului social, actunile prezente
si/sau viitoare ale clientilor prezinta un risc pentru ei însisi si/sau pentru ceilalti.

5. Relatiile interumane

Principiul etic: Asistentii sociali recunosc importanta fundamentala a relatiilor interumane si

le promoveaza în practica profesionala.

Asistentii sociali încurajeaza si întaresc relatiile dintre persoane cu scopul de a promova,

reface, mentine si/sau îmbunatati calitatea vietii persoanelor, famililor, grupurilor,
organizatiilor si comunitatilor.

38
6. Integritatea

Principiul etic: Asistentii sociali actioneaza cu onestitate si responsabilitate în concordanta cu

misiunea profesiei si standardele profesionale.

7. Competenta

Principiul etic: Asistentii sociali trebuie sa îsi desfasoare activitatea numai în aria de
competenta profesionala determinata de licenta, expertiza si exprienta profesionala. Asistentii
sociali au obligatia de a-si îmbunatati permanent cunostintele si deprinderile profesionale si
de a le aplica în practica. Asistentii sociali contribuie la îmbunatatirea si dezvoltarea bazei de
cunostinte a profesiei.

Standardele Etice

1. Responsabilitatile etice ale asistentului social fata de societate

1.1. Actiune sociala si politica

Asistentul social pledeaza pentru conditii de viata care sa conduca la satisfacerea nevoilor
umane de baza si promoveaza valorile sociale, economice, politice si culturale care sunt
compatibile cu principiile justitiei sociale. Asistentul social trebuie sa fie constient de
impactul vietii politice asupra profesiei si practicii profesionale. Asistentul social pledeaza
pentru schimbari care sa contribuie la îmbunatatirea conditiilor sociale în vederea satisfacerii
nevoilor umane de baza si promovarii justitiei sociale. Asistentul social actioneaza pentru a
facilita accesul la servicii specifice si posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile,
dezavantajate sau aflate în dificultate. Asistentul social promoveaza conditiile care
încurajeaza respectarea diversitatii sociale si culturale atât în interiorul României, cât si la
nivel global. Asistentul social promoveaza politicile si practicile care încurajeaza
constientizarea si respectarea diversitatii umane. Asistentul social faciliteaza si informeaza
publicul în legatura cu participarea la viata comunitara si schimbarile sociale care intervin.
Asistentul social trebuie sa asigure servicii profesionale în situatii de urgenta. Asistentul
social actioneaza pentru a preveni si elimina dominarea, exploatarea sau discriminarea unei
persoane, grup, comunitate sau categorie sociala pe baza etniei, originii nationale, sexului sau
orientarii sexuale, vârstei, starii civile, convingerilor politice sau religioase, deficientelor
fizice/psihice sau altor asemenea criterii. Asistentul social se asigura de respectarea
drepturilor fundamentale ale omului si de aplicarea legislatiei internationale la care Romania
a aderat, conform Constitutiei României.

2. Responsabilitatile etice ale asistentilor sociali fata de profesie

2.1. Integritatea profesionala si promovarea profesiei

Asistentul social promoveaza si mentine standardele practicii profesionale. Asistentul social

promoveaza si dezvolta valorile si etica profesiei, baza de cunostinte si misiunea profesiei.
Asistentul social protejeaza si promoveaza integritatea profesionala atât prin studii, cercetare,
analiza si critica constructiva, cât si prin activitati de predare, consultanta, expuneri în cadrul
comunitatii si participare activa în cadrul organizatiilor profesionale. Asistentul social
actioneaza pentru a preveni si a elimina practicarea neautorizata si necalificata a profesiei de
asistent social semnalând Colegiul Asistentilor Sociali.
39
2.2. Evaluare si cercetare

Asistentul social evalueaza si promoveaza politicile din domeniu, implementarea

programelor si interventiile practice. Asistentul social care se agajeaza în programe de
cercetare respecta etica profesiei si utilizeaza tehnici si metode profesionale. Asistentul social
care se implica în programe de cercetare trebuie sa asigure anonimatul participantilor si
confidentialitea asupra datelor obtinute.

3. Responsabilitatile etice ale asistentului social fata de clienti

3.1. Angajamentul fata de clienti:

Principala reponsabilitate a asistentului social este de a promova bunastarea clientului.

Intresele clientului primeaza. Asistentul social activeaza în limitele obligatiilor legale si ale
responsabilitatilor sale în cadrul institutiei angajatoare.

3.2. Respectarea principiului autodeterminarii

Asistentul social nu decide în numele clientului. Asistentul social îl ajuta pe client sa-si
identifice si sa-si dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune optiuni, acordând
totodata atentia necesara intereselor celorlalte parti implicate. Exceptiile sunt prevazute de
lege. Asistentii sociali pot limita drepturile clientilor la autodeterminare atunci când, în
judecata profesionala a asistentului social actiunile prezente si/sau viitoare ale clientilor
prezinta un risc pentru ei insisi si/sau pentru ceilalti.

3.3. Contractul cu clientul

• Asistentul social va furniza servicii clientilor numai în contextul unei relatii profesionale
bazate, atunci când este cazul, pe un contract scris si/sau pe consimtamântul clientului. În
cazul în care clientul nu are capacitatea de a semna un contract, asistentul social trebuie sa
protejeze interesele clientului urmarind sa obtina permisinea reprezentantului legal al
acestuia (tutore, curator, etc.).

• Asistentul social foloseste un limbaj clar pentru a informa clientii despre scopul, riscurile si
limitele serviciilor, costurile legate de serviciul respectiv, alternativele existente, dreptul
clientului de a refuza sau de a rezilia contactul cât si despre perioada pentru care se încheie
contractul respectiv. Asistentul social trebuie sa ofere clientilor posibilitatea de a pune
întrebari.

• În situatiile în care clientii nu înteleg sau au dificultati în a întelege limbajul primar folosit
în practica, asistentul social trebuie sa se asigure ca acesta a inteles. Aceasta presupune
asigurarea unei explicatii verbale detaliate sau asigurarea unui translator sau intepret.

• Asistentul social are responsabilitatea de a furniza informatii despre natura si necesitatea

serviciilor si de a informa clientul cu privire la dreptul sau de a refuza serviciul oferit
(indiferent daca serviciul a fost solicitat su nu de catre client).

• Asistentul social informeaza clientii cu privire la limitele si riscurile furnizarii de servicii

prin intermediul computerelor, telefoanelor sau a altor mijloace de comunicare si solicita

40
acordul scris al clientilor pentru orice înregistare audio si video, cât si pentru prezenta unei a
treia persoane ca observator.

3.4. Competenta profesionala

Toate actiunile asistentul social trebuie sa se înscrie în limitele de competenta ale profesiei.
Pregatirea profesionala a asistentului social trebuie sa fie un proces continuu de
perfectionare. Colegiul Asistentilor Sociali stabileste procedura, limita de timp si modalitatea
prin care asistentii sociali îsi vor mentine si imbunatati performantele profesionale. Pentru a
asigura o interventie competenta, asistentul social are dreptul si obligatia de a asigura servicii
si de a folosi tehnici specializate de interventie, numai dupa participarea la un program de
instruire specializata. Starile personale (emotionale sau de alta natura) nu influenteaza
calitatea interventiei profesionale a asistentului social.

3.5. Competenta culturala si diversitatea sociala

Asistentul social ofera servicii în concordanta cu specificul cultural din care provine clientul,
adaptându-se diversitatii culturale prin cunoasterea, întelegerea, acceptarea si valorizarea
modelelor culturale existente. Asistentul social trebuie sa aiba cunostinte de baza despre
mediul cultural si caracteristicile grupului/comunitatii din care fac parte clientii. Instruirea
asistentului social îi permite acestuia întelegerea diversitatii sociale si culturale privind etnia,
religia, sexul si orientarea sexuala, varsta, statutul marital, convingerile politice si religioase,
dizabilitatile mentale sau fizice.

3.6. Conflicte de interes

Asistentul social evita conflictele de interese în exercitarea profesiei si promoveaza o

abordare impartiala a situatiilor profesionale. Asistentul social informeaza clientul despre
posibilele conflicte de interese si intervine, dupa caz, în prevenirea sau rezolvarea acestora.
În anumite cazuri, protejarea clientului poate conduce la încheierea relatiei profesionale si
orientarea clientului catre un alt coleg sau un alt serviciu. Asistentul social nu foloseste
relatia profesionala cu clientul pentru obtinerea de avantaje sau alte beneficii în interes
personal. Asistentul social care asigura servicii pentru doua sau mai multe persoane între care
exista o relatie (de exemplu membrii unei familii, cuplul) trebuie sa clarifice care dintre
indivizi sunt considerati clienti, natura obligatiilor profesionale ale asistentului social si ale
partilor implicate, încercând sa atenueze sau sa previna conflictele de interese posibile sau
reale.

3.7. Confidentialitatea si viata privata

Asistentul social trebuie sa se bazeze pe principiile respectului apararii intimitatii,

confidentialitatii si utilizarii responsabile a informatiilor obtinute în actul exercitarii
profesiei. Asistentul social nu solicita informatii despre viata privata a clientului decât în
cazul în care acestea sunt relevante pentru interventie. Odata ce aceste informatii au fost
obtinute, asistentul social pastreaza confidentialitatea asupra lor. În anumite situatii,
asistentul social poate dezvalui informatii confidentiale, cu acordul clientului sau al
reprezentantului legal al acestuia. Asistentii sociali pot dezvalui informatii confidentiale fara
acordul clientilor în anumite situatii de exceptie, cum ar fi: munca în echipa pluridisciplinara,
când acest lucru este prevazut prin lege, cand se pune în pericol viata clientului si/sau a altor
persoane, când se transfera cazul catre alt asistent social. Asistentul social informeaza
41
clientul în masura posibilitatii despre încalcarea confidentialitatii si despre posibilele
consecinte. Asistentul social discuta cu clientii si alte parti implicate despre natura
informatiei confidentiale si circumstantele în care aceasta poate fi încalcata. Discutia trebuie
sa se faca la începutul relatiei profesionale si de câte ori este necesar pe parcursul acesteia.
Atunci când asistentul social furnizeaza servicii de consiliere familiilor, cuplurilor sau
grupurilor, acesta trebuie sa obtina un consens privind dreptul fiecaruia la confidentialitate si
obligatia fiecaruia de a pastra confidentialitatea informatiilor. Asistentul social informeaza
familia, cuplul sau membrii grupului cu care lucreaza despre faptul ca nu poate garanta
pastrarea confidentialitatii de catre toate persoanele implicate. Asistentul social trebuie sa
pastreze confidentialitatea atunci când prezinta un caz social în mass media. Asistentul social
patreaza confidentialitatea în timpul procedurilor legale, în masura permisa de lege.

3.8. Accesul la dosare

Accesul la dosarele clientilor si transferul acestora se realizeaza astfel încât sa se asigure

protectia informatiilor confidentiale. Accesul la dosarele clientilor este permis
profesionistilor care lucreaza în echipa pluridisciplinara, supervizorilor activitatii
profesionale de asistenta sociala si altor persoane autorizate în unele cazuri prevazute de lege.
La cerere, clientii au acces la informatii din propriile dosare, în masura în care acestea
servesc intereselor clientilor si nu prejudiciaza alte persoane. La încheierea serviciilor,
asistentul social are responsabilitatea de a arhiva dosarele clientilor pentru a asigura accesul
la informatie în viitor si protectia informatiilor confidentiale.

3.9. Contactul fizic

Contactul fizic cu clientul este evitat de catre asistentul social, daca acest lucru îl afecteaza
din punct de vedere psihologic pe client. Asistentul social care se angajeaza în contacte fizice
cu clientii are responsabilitatea de a stabili limite adecvate diferentelor culturale. Asistentul
social nu se angajeaza în relatii sexuale cu clientii sau rudele acestuia, pe toata durata relatiei
profesionale. Asistentul social nu manifesta fata de clienti comportamente verbale sau fizice
de natura sexuala, cum ar fi avansurile sexuale sau solicitarile de favoruri sexuale.

3.10. Limbajul

Asistentul social foloseste un limbaj adecvat si respectuos fata de client si evita folosirea
termenilor care pot aduce prejudicii persoanelor, grupurilor sau comunitatilor.

3.11. Plata serviciilor

Atunci când se stabilesc taxe pentru furnizarea anumitor servicii, asistentul social se asigura
ca acestea sunt rezonabile si în concordanta cu serviciile furnizate. Asistentul social nu
accepta bunuri sau servicii din partea clientilor în schimbul serviciilor furnizate.

3.12. Întreruperea si încheierea relatiei cu clientul

Asistentul social asigura continuitatea serviciilor în cazul în care acestea sunt întrerupte de
factori cum ar fi: transfer, boala, indisponibilitate, etc. Asistentul social încheie relatia
profesionala cu clientul si serviciile oferite acestuia atunci când acestea nu mai raspund
nevoilor si intereselor clientului. Asistentul social se asigura ca încheierea relatiei

42
profesionale cu clientul si a serviciului oferit este un proces planificat asupra caruia clientul
are toate informatiile necesare.

4. Responsabilitatile etice ale asistentilor sociali ca profesionisti

4.1. Supervizarea si consultarea

Pentru a exercita functii de supervizare sau consultanta, asistentii sociali trebuie sa detina
pregatirea, cunostintele, abilitatile, specializarea si experienta practica solicitata de aceasta
pozitie. Asistentul social exercita functii de supervizare si consultanta numai în aria de
competenta specifica profesiei. Asistentii sociali cu functii de conducere asigura conditiile
necesare respectarii prevederilor Codului Etic.

4.2. Educatia, formarea si evaluarea

Asistentii sociali care îndeplinesc functii de supervizare trebuie sa asigure un program de

pregatire si dezvoltare profesionala continua a asistentilor sociali din subordine. Asistentii
sociali care au responsabilitatea de a evalua performantele asistentilor sociali din subordine
vor folosi criterii si instrumente de evaluare profesionala clar definite. Asistentul social se
implica activ în dezvoltarea continua a profesiei prin sprijin profesional acordat colegilor la
începutul carierei si prin participarea la schimb de experienta si cunostinte profesionale intra
si interdisciplinare.

4.3. Angajamentul fata de institutia angajatore

Asistentul social respecta politica, principiile si regulamentele interne ale institutiei

angajatoare. Asistentul social participa la îmbunatatirea politicilor si procedurilor institutiei
angajatoare si la sporirea eficientei serviciilor oferite. Asistentul social se asigura ca institutia
angajatoare cunoaste obligatiile etice ale profesiei de asistent social prevazute de Codul Etic
si implicatiile practice ale acestor obligatii. Asistentul social se asigura ca practicile, politicile
si procedurile institutiei în cadrul careia îsi desfasoara activitatea sunt compatibile cu
prevederile Codului Etic. Asistentul social actioneaza astfel încât sa previna si sa elimine
orice forma de discriminare în activitatile, politicile si practicile institutiei angajatoare.

4.4. Conflictele de munca

Conflictele de munca ale asistentilor sociali sunt rezolvate conform legislatiei în vigoare.
Actiunile asistentilor sociali care sunt implicati în conflicte de munca trebuie sa se ghideze
dupa valorile, principiile si standardele etice ale profesiei. În cazul unui conflict la locul de
munca, trebuie acceptate diferentele de opinie, iar acestea trebuie puse în discutie tinând cont
si de interesele clientilor.

4.5. Discriminarea

Asistentul social nu practica, nu se implica, nu faciliteza si nu colaboreaza la nici o forma de

discriminare bazata pe etnie, sex sau orientare sexuala, stare civila, convingeri politice si/sau
religioase, deficiente fizice sau psihice sau pe alte asemenea criterii.

4.6. Conduita privata

43
Asistentul social va evita ca prin propriul comportament sa aduca prejudicii imaginii
profesiei. Asistentul social va evita ca problemele personale sa îi afecteze judecata,
performantele profesionale sau intersele clientilor. În cazul în care aceasta situatie nu se
poate evita, asistentul social trebuie sa solicite imediat consultanta si sprijin profesional, sa
reduca numarul de cazuri cu care lucreaza, sa îsi încheie activitatea profesionala sau sa
întreprinda orice alta actiune pentru a proteja clientii.

4.7. Reprezentare

În situatia în care reprezinta o institutie, asistentul social trebuie sa prezinte clar si cu

acuratete punctul oficial de vedere al institutiei respective.

4.8. Onestitate

Asistentul social îsi asuma responsabilitatea si meritele numai pentru propria activitate si
recunoaste cu onestitate meritele si contributia altor profesionisti.

5. Responsabilitatile etice ale asistentului social fata de colegi

5.1. Respectul

Asistentul social îsi trateaza colegii cu respect si evita aprecierile negative la adresa lor în
prezenta clientilor sau a altor profesionisti. Asistentul social acorda sprijin si asistenta
colegilor care trec prin perioade dificile. Daca perioada respectiva se prelungeste si are
urmari în planul activitatii profesionale, asistentul social va apela la procedurile din cadrul
agentiei sau la Colegiul Asistentilor Sociali.

5.2. Confidentialitatea

Asistentul social respecta confidentialitatea informatiilor împartasite de colegi în cursul

relatiilor profesionale.

5.3. Colaborarea interdisciplinara si consultarea

Asistentii sociali care sunt membri în echipe multidisciplinare participa la luarea deciziilor
care vizeaza bunastarea clientului, utilizând valorile profesiei si experienta profesionala.
Obligatiile etice si profesionale ale echipei multidisciplinare ca întreg si a membrilor echipei
trebuie clar definite. Asistentii sociali solicita si ofera consultanta si consiliere colegilor ori
de câte ori este nevoie.

5.4. Disputele dintre colegi

Disputele dintre colegi se rezolva în interiorul echipei de catre cei implicati si prin
respectarea dreptului partilor la opinie. În cazul prelungirii acestora se apeleaza la un
mediator sau la supervizor. Disputa dintre angajator si un alt coleg nu este folosita de
asistentul social pentru a obtine o pozitie sau un avantaj personal. Disputele sau conflictele
dintre colegi sunt rezolvate fara implicarea clientului.

5.5. Orientarea catre alte servicii

44
Asistentul social orienteaza clientii catre alte servicii atunci când problematica clientului
depaseste competentele sale profesionale, când nu a înregistrat progrese semnificative si
atunci când clientul are nevoie de servicii suplimentare sau specializate pe care el nu le poate
oferi. Asistentul social care orienteaza clientul catre alte servicii, transmite catre noua agentie
toate informatiile necesare solutionarii cazului.

5.6. Relatiile sexuale si hartuirea sexuala

Asistentii sociali care desfasoara activitati de supervizare evita sa întretina relatii sexuale cu
supervizatii sau cu alte persoane asupra carora îsi exercita o autoritate profesionala. Asistentii
sociali evita sa se implice în relatii sexuale cu colegii atunci când exista un posibil conflict de
interese. Asistentii sociali nu trebuie sa manifeste fata de colegi comportamente verbale sau
fizice susceptibile a fi interpretate drept hartuire sexuala.

5.7. Incompetenta si comportamentul lipsit de etica

În situatiile în care asistentul social observa incompetenta sau comportamentul lipsit de etica
al unuia dintre colegi, îi acorda acestuia sprijin si asistenta. Daca cel în cauza nu îsi
corecteaza comportamentul profesional, asistentul social va apela la procedurile din cadrul
agentiei sau la Colegiul Asistentilor Sociali. Asistentul social actioneaza pentru a descuraja,
preveni si corecta comportamentul lipsit de etica. Asistentul social trebuie sa apere si sa
asiste colegii acuzati pe nedrept de comportament lipsit de etica.

Asistentul social îsi desfasoara activitatea în institutii publice, private, ONG-uri sau poate sa
desfasoare activitati în cadrul liberei practici, în conditii autorizate de lege.

Activitatile desfasurate de catre asistentul social pot fi:

• consiliere familiala si sprijin terapeutic în depasirea unor situatii de criza;

• suport social si psihologic

• asistenta si protectie a copilului din: centrele de plasament, asistenta maternala, adoptie,

institutii;

• sprijin pentru persoanele vârstnice:

• sprijin pentru persoanele afectate de violenta domestica;

• prevenirea si tratarea abuzului emotional, fizic, sexual la copii, tineri si adulti;

• prevenirea si tratarea dependentei de drog, alcool etc.

• sprijin pentru copiii delincventi si corectarea abaterilor de la normele sociale de viata;

• sprijinirea tinerelor mame singure aflate în situatii dificile;

• sprijinirea si integrarea acelor persoane sau familii din casele sociale ale caror vieti sunt
puse în pericol (adaposturi sociale);

45
 • ajutor specializat pentru cei saraci, someri, tineri proveniti din casele de copii, copiii
strazii, probatiune etc.

La tipurile de activitati mentionate mai sus se pot adauga si altele în functie de nevoile
sociale care pot sa apara.

46