Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi

Departamentul de Transporturi

MACROECONOMIE

Lucrare de an

Tema: Teoria clasică despre ocuparea forței de muncă și tendințele

șomajului în Republica Moldova

Conducător: conf. univ., dr.

Lîsîi Aliona ___________

Executor: studentul, anul I de studii,

Badea Danu

Data susținerii ”_____” __________________ 2018

Nota susținerii _______________

Chișinău, 2018
 CUPRINS:

Introducere: ............................................................................................................3

Capitolul I: Teoria clasică despre ocuparea forței de muncă..............................5

1.1. Abordări conceptuale privind profilul șomajului.........................................5

1.2. Structura și formele șomajului........................................................................7

1.3. Teoria clasică a șomajului..............................................................................11

1.4. Efecul ocupării totale a forței de muncă.......................................................15

1.5 Costurile economice și sociale ale șomajului.................................................17

Capitolul II: Tendințele șomajului în Republica Moldova................................21

2.1. Aspectele șomajului in Republica Moldova.................................................21

2.2. Forța de muncă în Republica Moldova........................................................24

2.3. Strategia de ocupare a forței de muncă........................................................30

Concluzii ................................................................................................................34

Bibliografie.............................................................................................................35

2
 Introducere

După cum se cunoaște, prin structurile complexe, prin dinamicile ce îşi

schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce
face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice. Cel
mai adesea, fenomenul contemporan şomaj este abordat şi analizat ca un
dezechilibru al pieţei muncii la nivelul ei naţional: ca loc de întâlnire şi
deconfruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă. Această manieră de
abordare a şomajului este, de fapt, o continuare a analizei problemelor
demografico-economice, pe de o parte, şi a celor economico-financiare şi
investiţionale, pe de altă parte. Numai că atât resursele de muncă (oferta de braţe
de muncă), cât şi nevoia de muncă (cererea de muncă) sunt filtrate prin exigenţele
şi regulile unice ale remunerării şi salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de
abordare şi tratare a lui, şomajul este o disfuncţie a pieţei naţionale a muncii.
Din multitudinea problemelor economice, inflația și șomajul sunt, de obicei,
cele mai importante cu care se confruntă o națiune. Ori de câte ori indicia sărăciei,
inventați de A. Okun, ca suma dintre rata șomajului și rata inflației ating valori
ridicate, fie șomajul, fie inflația sunt appreciate de către populație drept cea mai
gravă problemă a societății. În present, șomajul depășește cu obstinență pragurile
considerate în perioadele anterioare ca intolerabile. Dincolo de indicatorii statistici,
șomajul este un “rău” care atinge persoanele în demnitatea lor.
Folosirea populației apte la muncă constituie fenomenul ocupării.
Nefolosirea, în forme și grade diferite, a unei părți a populației apte înseamnă
șomaj. Existența acestuia ca fenomen economic și social este strâns legat de
producția modernă. Evoluția prin dezechilibrare a economiei, ciclicitatea activității,
apariția unor factori noi de influență, sub incidența inovației tehnice și tehnologice,
au făcut din șomaj, la fel ca și din inflație, un fel de boli cronice și incurabile ale
economiei moderne și contemporane. O teorie care nu acordă nici un spațiu

3
șomajului, nu poate pretinde că este aplicabilă lumii moderne” – a menționat J.
Robinson
Șomajul este definit, în general, drept stadiul în care o persoana nu este
capabila sa desfasoare o munca utila, dar perceperea utilității muncii este, în sens
larg, rezultatul condițiilor sociale. Conceptul de somaj poate căpăta o extensiune
mai mare dacă este privit ca o forma de subocupare, respectiv o manifestare
specifică de inactivitate, cuprinzând persoanele care cer de lucru, în schimbul
salariului practicat în mod normal sau chiar mai mic, însă această cerință nu poate
fi satisfacuta pentru fiecare individ, în aceeasi meserie si localitatea de reședință.
De fapt, orice persoana care nu are o muncă remunerată nu este considerată,
în mod sistematic, ca fiind în șomaj. Pentru a fi în somaj, trebuie să îndeplinească
anumite condiții specifice. Asa, de exemplu, Biroul International al Muncii
consideră șomer orice persoană privată de muncă, care este aptă pentru aceasta, si
caută (activ) o muncă remunerată. În mod similar, definește șomajul si
Confederația Generală a Muncii din Franta, dar aceasta adaugă, în categoria
șomerilor, si persoanele pensionate înainte de vârsta legală, precum si o parte din
studenții aflați în ultimul an de studii. Prin aceasta se consideră ieșirea mai repede
la pensie ca o punere în situația de șomer, iar prelungirea studiilor - pentru o parte
din studenți - ca o ascundere a absenței locurilor de muncă.
Așadar, se consideră că ocuparea deplină ar trebui să aibă nu un prag, ci două
limite. Între aceste limite, care sunt și ele mobile, stabilite în raport cu nivelul
dezvoltarii economice, ar trebui să se găsească, de fiecare dată, un optim stabilit al
ocupării astfel încât șomajul sa nu fie prea mare.

4
 Capitolul I

1.1 Abordări conceptuale privind profilul șomajului

Omul, privit atât din punct de vedere economic, cât și ca realitate socială și
demografică,  trebuie situat în centrul oricărei cercetări asupra dezvoltării evoluției
sistemului economic. In acest sens, abordarea problemei ocupării forței de muncă
reprezintă o prioritate absolută a cercetării știinifice, inclusiv a celei economice. 
Șomajul este o stare negativă a populației active disponibile, care nu găsește
locuri de muncă, din cauza dereglării relației dintre dezvoltarea economiei ca sursă
a cererii de muncă și evoluția populației ca sursă a ofertei de muncă. Conform
definiției Biroului Intenațional al Muncii, in cadrul șomajului se includ persoane
apte de muncă, in varsta de peste 15 ani, dar care nu au un loc de muncă remunerat
deși caută de lucru și sunt disponibile pentru muncă. In condițiile contemporane,
șomajul este considerat ca neocuparea forței de muncă. Ocuparea forței de muncă
poate fi exprimată în 2 modele:
a) Ca ocuparea absolută – prin numarul persoanelor, care participă la
activitățile utile societății. PAO – persoane apte de muncă ocupate.
 b) Ca ocuparea relativă – prin rata ocupării (Ro). În ultimele decenii
creșterea șomajului influențeaza substanțial asupra PNB, de aceea analiștii acordaă
o deosebită atenție corelației dintre creșterea economică și șomaj.
Șomajul reprezintă o stare a pieții muncii caracterizată printr-o oferta a forței
de muncă mai mare decât cererea de ea. Șomajul mai poate fi caracterizat după:
a) frecvență (cât de des se află o persoană în șomaj timp de o perioadă de timp (un
an));
c) durată (timpul de aflare a persoanei în șomaj);
d) distribuția (reprezentată dupa vârsta, sex, profesii).
Șomajul poate fi măsurat în forma lui relativă și absolută. Forma relativă
este rata șomajului, forma absolută numarul șomerilor. Rata șomajului determină
ponderea șomerilor în numar total a persoanelor apte de muncă.

5
 Șomajul lumii contemporane desemnează realități diferite. Prezent în viața
cotidiană a tuturor țarilor, într-o proporție mai mare sau mai mică, șomajul este
caracterizat, global și structural, pe cauze, durate, pe forme și tipuri, prin mai multe
aspecte, utilizând - în acest scop - un sistem categorial acceptat.
Punctul de plecare în analiza șomajului îl reprezintă stabilirea diferenței între
populația aptă de muncă și forța de muncă (populația activă). Mărimea forței de
muncă (populația activă) include persoanele ocupate (angajate) și șomerii. Cei apți
de muncă - și care nu sunt incluși în forța de muncă - sunt fie batrânii, fie
casnicele, fie persoanele care doresc să lucreze, dar nu caută activ un loc de muncă.

În fiecare moment, există un număr dat de șomeri. Acest număr se modifică

permanent, întrucât o parte a populației ocupate își pierde locul de muncă, o a doua
parte iese din șomaj, iar a treia parte ramâne în șomaj o perioada mai mare de timp.

O persoană poate deveni șomer prin mai multe modalitați:

 este nou intrată pe piața muncii și caută, pentru prima dată, un loc de muncă;
 persoana parasește un loc de muncă în vederea cautarii altuia, care să
corespundă mai bine aspirațiilor sale;
 persoana este suspendată temporar din funcție de către angajator și se
reântoarce la locul de muncă atunci când necesitațile de producție o vor cere
(este o reacție a firmei la reducerea cererii, care trimite în concediu fară plată o
parte din angajați);
 pierderea definitivă a slujbei, pentru că persoana a fost concediată sau firma a
dat faliment.
Iesirea din șomaj, ceea ce compensează total sau parțial creșterea numărului
de șomeri, se poate realiza în mai multe moduri:
 persoana este angajată la un nou loc de muncă;
 rechemarea la lucru a persoanelor care, anterior, au fost trecute în concediu fară
plată;

6
 persoana aflata în somaj încetează a mai cauta un loc de muncă și, prin
definiție, părăsește sfera de cuprindere a forței de muncă.
Trebuie remarcat că, în economie, oamenii se angajează și părăsesc locurile
de muncă, atât în timpul perioadelor de șomaj ridicat (recesiune economică), cât și
în timpul perioadelor de boom economic, când șomajul este redus.
Nivelul absolut al șomajului existent la un moment dat poate fi exprimat prin
rata șomajului, calculată în raport cu populația activă. Aceasta poate varia mult pe
diferite grupe de forța de mună, în raport cu sexul, vârsta, profesiunea, zona etc.
Diferențele în rata șomajului pot fi studiate cu ajutorul relației dintre ratele
șomajului, corespunzatoare oricarui grup constitutiv al forței de muncă si rata
totala a șomajului. Rata totala a șomajului reprezinta media ponderată a ratelor
parțiale, pe grupe:
U=w1*u1+w2*u2+…+wn*un, (5.1)
unde w reprezinta ponderea grupei în totalul forței de muncă. Dacă, de exemplu,
populația activă masculină are o pondere de 60 %, rata șomajului este de 7 % iar
forța de muncă feminină reprezintă 40 % (la o rată a șomajului de 12 %), atunci
rata totală a șomajului este:
u=(0,60*0,07)+(0,40*0,12)=0,09,
adică șomajul are o rată de 9 %.
Ecuatia (5.1) deschide calea pentru două posibilitați:
a) ratele parțiale au valori apropiate;
b) rata totală ascunde diferențe mari de șomaj între diferitele categorii de forță
de muncă.

1.2 Structura și formele șomajului

Experiența țărilor dezvoltate evidențiază unele caracteristici structurale, pe
fondul unei durate mai mari a șomajului pentru un număr relativ redus de persoane.
Șomajul difera de la un grup la altul, crescând odata cu vârsta. El este mai
ridicat în rândul tinerilor, decât al adulților. Aceste diferențe sunt rezultatul

7
deosebirilor de comportament al celor tineri față de șomaj, în comparație cu
comportamentul celor mai în vârstă.
În cazul persoanelor în vârstă, principala cauză a șomajului este pierderea
locului de muncă; la tineri, cauza șomajului poate fi intrarea, pentru prima dată, în
rândul forței de muncă sau revenirea pe piața muncii, dupa o perioadă mai mare
decât cea prevazută în legislația muncii pentru a fi păstrați în rândul șomerilor.
Și duratele șomajului sunt diferite. La vârstnici, durata șomajului este mai
mare si se termină, de obicei, prin retragerea de pe piața muncii. La tineri, durata
șomajului este mai scurtă și perioadele de șomaj se termină printr-o angajare sau
reangajare. În general, putem constata că, pe masură ce vârsta creste, rata
șomajului scade, dar durata șomajului manifestă tendința de sporire.
După cum s-a văzut, punctul de plecare în definirea șomajului este
reprezentat de lipsa unui loc de munca pentru o perioadă de timp, iar acest fapt este
consemnat în evidențele oficiilor de plasare. Inactivitatea poate să fie rezultatul
voinței individuale sau, dimpotrivă, cel apt și doritor de muncă nu gasește un loc
disponibil din motive independente de voința sa. Deci, șomajul poate fi voluntar
sau involuntar. Keynes considera ca șomajul voluntar este "datorat refuzului sau
imposibilitații, pentru purtatorul de fortă de muncă, de a accepta o retribuție
corespunzătoare valorii produsului care-i poate fi atribuit, refuz sau imposibilitate
bazată pe anumite prevederi legale, peuzante sociale, pe înțelegeri în vederea
negocierilor colective, pe adaptarea lentă la schimbări sau pe simpla încăpăținare,
proprie naturii umane". Șomajul voluntar are la origine rigiditatea salariilor la
scădere (salariile practicate sunt mai mari decât salariile de echilibru, datorită
presiunilor exercitate de sindicate si salariați).
Pentru ca piața muncii să se echilibreze, ar trebui ca salariul practicat să
tindă spre salariul de echilibru, însă ajustarea prin scădere a salariilor nu se poate
realiza, căci se opun cei afectați. Exigențele pieței muncii nu sunt respectate și
apare șomajul "voluntar", prin faptul că o parte din oferta de muncă nu este
realizată.

8
 Șomajul involuntar desemnează starea specifică persoanelor neocupate care,
deși dispuse să lucreze pentru un salariu real mai mic, determinat în condițiile
pieței, nu pot să-și realizeze acest obiectiv pentru simplu motiv că asemenea locuri
de muncă nu există. Definiția dată de Keynes este: „șomajul involuntar există dacă,
în cazul unei cresteri ușoare - în raport cu salariul nominal - a prețurilor la bunurile
pe care le consumă muncitorii, atât oferta totala de mâna de lucru, dispusă să
muncească la salariul nominal curent, cât și cererea totala de mâna de lucru, la acel
salariu, ar fi mai mare decât volumul existent al ocuparii.”
Înscrierea variantelor de șomaj în una din cele doua categorii, voluntar sau
involuntar, nu este întotdeauna o problema simplă.
Șomajul voluntar este rezultanta unui mod de dezvoltare a economiei, ajunsă
pe o anumită treaptă de prosperitate. Posibilitatea, care permite, voluntar, unei
persoane să nu lucreze o anumita perioadă, nu există oriunde și oricând. Acesta
este dată de situația care permite șomerului a continua căutarea unui loc de muncă
care să-i convină mai mult decât să accepte ofertele care îi sunt făcute. Reflectând
realitațile unei economii ce caută cele mai bune criterii pentru alocarea resurselor
de muncă și nevoile economiei, șomajul voluntar apare ca un rău necesar, acceptat
și considerat normal.
În țările dezvoltate, se manifestă, mai ales, un șomaj vizibil, involuntar, care
constă în existența unor persoane neocupate, dar dispuse să se angajeze la un
salariu fixat pe piața muncii. O formă de șomaj involuntar este șomajul structural
sau fricțional. El apare în acele economiei în care mâna de lucru manifestă o mare
înclinație pentru schimbarea locului de muncă, fie pentru a-și ameliora condițiile
de viață, fie pentru a cunoaște și alte zone sau domenii de activitate. Șomajul
structural este șomajul existent în condiții de ocupare totală și este rezultatul
structurii pieței muncii, al naturii locurilor de muncă existente și al ofertei de
muncă. Rata structurală este identică cu rata naturală a șomajului.
Producția nu se află, întotdeauna, la nivelul ocuparii depline, datoritaă
fluctuațiilor ciclice din economie. Șomajul care este peste nivelul celui structural,
si care apare atunci când producția este sub nivelul de ocupare deplină, este
9
șomajul ciclic. În maniera keynesistă, șomajul ciclic este explicat prin insuficiența
cererii efective în condițiile crizelor economice, fiind rezultatul modului defectuos
în care se realizează legătura dintre nivelul salariilor, pe de o parte, și cel al
prețurilor și productivitații muncii, pe de altă parte. Într-o economie sănătoasă,
creșterea salariului trebuie să fie devansată de creșterea producției și a
productivitații muncii. O dereglare a acestui raport poate provoca șomajul
conjunctural, ciclic.
Dacă într-o situație de „pace economică”, caracterizată prin cresterea
populației în ritm egal cu cresterea economică si menținerea constantă a venitului
pe cap de locuitor, apare o ingerință sub forma cresterii preturilor, aceasta poate fi
stimulatoare pentru întreprinderile ce angajează lucratori și sporesc producția. Dar
boom-ul unilateral pentru întreprinderi ia repede sfârsit. Cresterea prețurilor
afectează salariul real. Se cere indexarea salariului nominal în raport cu rata
inflației. Mai mult, se solicită cresterea salariilor nu în raport cu rata efectivă, ci cu
rata anticipaăa a inflatiei.
Se ajunge, astfel, la situația în care salariile nominale cresc mai repede decât
producția și prețurile. Firmele se văd silite să reducă volumul producției prin
diminuarea, cel mai adesea, a numarului de ore de muncă. În situația de șomaj
conjunctural, persoanele care ar dori să lucreze la un nivel al salariului
corespunzator anticipațiilor lor despre creșterea viitoare a prețurilor, nu găsesc
locuri de muncă.
Într-un anumit fel, țomajul ciclic este funcție de modul în care se stabilește
corelația dintre creșterea salariilor nominale, pe de o parte, și cea a productivitații
muncii, și deci a cresterii economice, pe de altă parte. Altfel spus, relașia creștere
economică - șomaj este mijlocită de salariul real sau - ceea ce este același lucru -
rata creșterii nu afectează nivelul folosirii mâinii de lucru, ci numai salariul real.
Creșterea salariului real mărește numărul celor care vor să lucreze, însă diminuează
capacitatea de angajare a firmelor.

10
 Dacă salariul real este ridicat, există șomaj involuntar; dacă, dimpotrivă, este
coborât, există o supraâncălzire și întreprinderile au dificultați în a găsi lucrători la
rata existentă a salariului.
Producția presupune combinarea într-un anumit mod a factorilor de
producție specifici, iar problematica utilizarii și a șomajului nu poate face
abstracție de folosirea și valorificarea celorlalte resurse economice.
1.3 Teoria clasică a șomajului

Elaborarea conceptului de șomaj este relativ recentă în analiza economică.

Când sunt cercetate teoriile economice anterioare, șomajul se regaseste tratat
implicit în rationamentele care se ocupă mai ales de explicarea determinarii
veniturilor sau a trecerii de la o activitate domestică, la o ocupație salarială.
Timp îndelungat, ideea de subutilzare și explicația sa au fost legate de
fenomene naturale. Apoi, gândirea economica clasică explică șomajul prin voința
indivizilor. Există numai șomaj voluntar. Acesta este o întâmplare, o abatere de la
normalitatea exprimată de "legea debuseelor" a lui Say, după care orice producție
își creează automat cererea și nu există nici un motiv care să reducă imboldul de a
investi și de a crea noi locuri de muncă.
Teoria clasică a folosirii mâinii de lucru s-a întemeiat pe doua postulate
fundamentale:
a) salariul este egal cu produsul marginal al muncii, adică salariul unei
persoane este egal cu valoarea care se pierde dacă volumul folosirii mâinii de lucru
ar fi redus cu o unitate (cu rezerva că egalitatea poate fi perturbată dacă concurența
si piețele sunt imperfecte);
b) utilitatea salariului, atunci când este folosit un volum dat de mâna de lucru,
este egală cu dezutilitatea marginală a acelui volum de folosire a mâinii de lucru,
adică salariul real al unei persoane ocupate este cel suficient pentru a atrage mâna
de lucru în cantitatea solicitată de cererea globală. Aici dezutilitatea este înțeleasă
ca înglobând motivele, de orice natură, care pot determina un om (sau un grup) să
prefere de a nu lucra, decât să accepte un salariu al cărui utilitate, pentru el, se
11
situează sub un anumit minim. Potrivit acestui postulat, toti cei care se află la un
anumit moment, în șomaj deși sunt dispuși să lucreze la salariul curent, încetează
sa-și ofere serviciile, chiar și în cazul unei mariri de mici proporții a costului vieții.
Dacă primul postulat dă curba cererii de mâna de lucru, al doilea dă curba ofertei,
iar volumul ocuparii corespunde punctului în care utilitatea produsului marginal
este egală cu dezutilizarea ocupării marginale a mâinii de lucru.
Rigiditatea la reducere a salariului nominal ar fi principala cauza a
șomajului, în viziunea clasică. O reducere a salariului nominal ar duce la
absorbirea șomajului și la o creștere a producției, atâta timp cât prețul ramâne
constant. Dacă masa monetară este constantă, o crestere a producției atrage, după
sine, o scădere a prețului. Problema este dacă scăderea prețului este mai puternică
decât cea a salariilor nominale. Dacă scăderea este mai puternică, întreprinderile nu
recurg la angajarea suplimentară și, deci, se revine la situația inițiala de șomaj.
Echilibrul implică o scădere mai mică a prețurilor decât a salariilor, aceasta
ducând la scăderea salariului real, la creșterea producției și la reducerea șomajului.
Din analiza făcută reiese faptul că teoria clasică da o explicație insuficientă
apariției șomajului, deoarece nu se poate concepe că acesta să scadă dacă se
diminuează simultan prețurile și salariile. Explicația pe care o realizează se
bazează pe ideea rigiditații la scadere a salariului și care este fixat la un nivel mai
ridicat decât cel de echilibrul ți, deci, sporeste cererea de locuri de munca (crește
oferta de muncă).
Dupa K. Marx, șomajul îsi are originea în structurile de valorificare a
capitalului. Acumularea capitalului, însoțita de introducerea progresului tehnic, are
drept consecință creșterea mai rapida a capitalului constant, decât a capitalului
variabil, ceea ce conduce la formarea armatei industriale de rezerva. Încercând să
înțeleagă mecanismul formarii șomajului și concepția lui K. Marx, economista
britanică J. Robinson scria că - potrivit acestora - nivelul de folosire, la un moment
dat, depinde de suma capitalului utilizat și de tehnicile de producție. Odată cu
trecerea timpului, capitalul se acumulează, iar nivelul de folosire are tendința să
descrească. Forța de muncă disponibilă crește și ca urmare a sporurilor
12
demografice și a extinderii capitalului în noi sfere de activitate, de unde aruncă - pe
piața muncii - o masă de artizani și de țărani deposedați de mijloacele lor de
subzistență. Apare, în mod normal, o pătură de muncitori nefolosiți - armata
industrială de rezervă.
Așadar, „șomajul marxist” este rezultatul insuficienței de capital variabil, în
raport cu rezerva de mâna de lucru. Alocarea neadecvată a resurselor și
posibilitațile tehnice limitate ale substituirii muncii prin capitalul fix, fac ca partea
variabilă a capitalului să nu fie în masură să absoarbă mâna de lucru disponibilă,
chiar și atunci când stocul de capital total este integral.
În gândirea marxistă, șomajul este rezultatul fie al unei creșteri excesive a
populației în raport cu capitalul, fie al unor nivele prea scăzute ale venitului, care
determină un flux neadecvat al economiilor, situație combinată cu o tehnologie
rigida. Economisirea redusă și cererea insuficient de eficientă împiedică
dezvoltarea producției.
Șomajul este considerat ca un fenomen specific economiilor de piață și este
reprezentat de acea parte a populației active care nu poate gasi de lucru și devine
„suplimentară”, nu absolut în raport cu nevoile generale de muncă ale societatii si
cu posibilitațile sale reale de a oferi locuri de muncă, ci relativ în raport cu
posibilitatea de valorificare profitabilă a capitalului. Rolul suprapopulației relative
constă în a fi rezerva de muncă a întreprinderilor și un factor de presiune asupra
condițiilor de ocupare și, în special, a salariilor celor ocupați.
Marx considera că principalele cauze ale suprapopulației relative se gasesc
în modul specific capitalist de aplicare a progresului tehnic, în ruinarea micilor
producatori și comercianți, ca urmare a concurenței marilor firme si a crizelor
economice de supraproducție. În strânsă legatură cu aceste cauze, suprapopulația
relativă se împarte în:
a) suprapopulația flotantă, adică partea forței de muncă atrasă și respinsă din
activitate datorită dezvoltarii inegale a ramurilor și a desfășurării ciclice a
reproducției capitaliste;

13
 b) suprapopulația latentă, formată din populația excedentară din agricultură
și din alte sectoare ale micii producții de mărfuri, care este temporar ocupată, de
regulă în locuri de muncă necalificată și slab remunerată;
c) suprapopulația stagnantă, formată din persoane care, permanent sau în cea
mai mare parte a anului, nu au de lucru, formând șomajul cronic.
Marx vedea soluția problemei șomajului într-o societate care să fie capabilă să
organizeze știintific întreaga activitate economică astfel încât să resoarbă
suprapopulația relativă.
În concepția lui J.M. Keynes, ceea ce determină, în mod esential, gradul de
folosire a forței de muncă este nivelul cererii efective. Șomajul de tip keynesist are
drept fundament o insuficiență a cererii efective, în ambele sale componente -
consum si investitii (fig. 5.1):

Fig. 5.1. Soluția keynesistă a șomajului

Graficul relevă că, atunci când prețul efectiv depașește prețul de echilibru,
oferta crește, iar cererea ramâne constantă sau chiar se poate reduce. În cazul în
care prețul pieței este pe, oferta de bunuri este Q0 si este superioară cantitații
cerute Qd la prețul respectiv. Există un exces de ofertă pe piața bunurilor și
dezechilibrul respectiv se reflectă pe piața muncii prin șomajul involuntar.
Datorită rigiditații ofertei în raport cu prețurile, sau a rigiditații salariilor în
raport cu cererea de munca, excesul ofertei de muncă poate coexista cu o cerere
excedentară pe piața bunurilor. Semn revelator al unei astfel de stări poate fi
considerat dezvoltarea unor forme precare de utilizare, precum "munca neagra" și
"economia subterană". În plus, datorită rigiditații prețurilor și salariilor (si care
14
semnifică lipsa acestora de elasticitate), curba ofertei este aproape orizontală.
Rezultă că, în viziunea keynesistă, echilibrul dintre cerere și ofertă se poate stabili
sub nivelul folosirii depline a mâinii de lucru, a capitalului și a resurselor naturale.
Soluția acestei probleme spinoase, este văzută de Keynes în deplasarea curbei
cererii spre nivelul utilizării depline a resurselor. În condițiile unor prețuri și salarii
rigide (sau insuficient de flexibile), stimularea cererii determină, în modelul
keynesist, cresterea producției, apropiind-o astfel de potențialul real al economiei.
Rolul principal revine investiției și, de aceea, Keynes vede posibilitatea înlaturării
șomajului printr-un volum corespunzator al cheltuielilor de investiții, suficient de
mare care să poată absorbi producția furnizată de excedentul de mâna de lucru, în
situația în care aceasta ar fi ocupată. Trebuie ca, pe calea politicii monetare,
bugetare sau, fiscale, să fie încurajată investiția, pentru a se ajunge la un grad cât
mai mare de ocupare. Sinteza terapeuticii preconizate de Keynes îsi gaseste
expresia într-o crestere economică inflaționistă.
Punând în cauza pacea socială, fenomenul șomajului aduce, permanent, în
actualitate ideea lui Keynes, dupa care orice politică economică, ce vrea să aibă
sorți de izbândă, trebuie să-și facă din folosirea forței de muncă un obiectiv
principal.

1.4. Efecul ocuparii totale a forței de muncă

Folosirea populaţiei apte de muncă constituie fenomenul ocupării.

Nefolosirea unei părţi a populaţiei apte şi disponibile înseamnă şomaj.
Conceptul de şomaj descrie o formă de subocupare, respectiv o manifestare
specifică de inactivitate, cuprinzând persoanele care cer de lucru, în schimbul
salariului practicat în mod normal sau chiar mai mic, însă această cerinţă nu poate
fi satisfăcută pentru fiecare individ, în aceeaşi meserie şi localitatea de reşedinţă.
Conceptul de ocupare deplină reprezintă asigurarea locului de muncă celor
apţi de muncă – cu alte cuvinte, inexistenţa şomajului. Ocuparea deplină nu este
realizabilă din punct de vedere practic, de aceea obiectivul economic real este

15
asigurarea unui nivel cât mai ridicat al ocupării, ceea ce corespunde situaţiei în
care şomajul reprezintă 4% din populaţia activă.
Experiența țărilor mai mult sau mai puțin dezvoltate, dovedește că ele au
înregistrat destule etape de declin economic însoțite de șomaj masiv. O țară cu un
nivel mai mare de 4-5% al șomajului în mod sigur se află într-o etapă de
depresiune sau criză economică.
Problema asigurării ocupării ”integrale” a forței de muncă este o problemă
ce se rezolvă doar cu eforturi mari și în perioade lungi de timp. Dovadă a acestei
afirmații este dezvoltarea țărilor precum SUA, Franța, Marea Britanie, Germania,
care au avut un potențial economic deosebit, a rezolvat aceasta problemă pe
anumite perioade de timp.
Politicile de ocupare a forţei de muncă pun accentul pe flexibilizarea pieţei
muncii, pe stimularea producţiei, mai ales la întreprinderile mici si mijlocii, prin
alocarea de fonduri pentru creditare cu dobânzi avantajoase sau prin alte sisteme fi
scale care să faciliteze angajările. Soluția este găsirea unei politici
macroeconomice stabilizatoare, care să mențină un grad ridicat de ocupare a forței
de muncă și să evite alunecarea într-un șomaj.
Obiectivul politicilor de ocupare este de a creşte gradul de ocupare a
populaţiei active şi, implicit, de a menţine rata şomajului la un minimum posibil.
Instrumentele utilizate nu sunt la îndemâna serviciilor publice de ocupare,
ele «aparţin» Ministerului de Finanţe, Industriilor şi Comerţului, Guvernului sau
Băncii Naţionale. Multe din instrumentele politicilor de ocupare sunt identice cu
instrumentele de politică economică. Acest fapt este de înţeles atâta timp cât
promovarea creşterii economice poate genera promovarea unui volum mai mare al
ocupării. Ocuparea va creşte sau va scădea în conformitate cu ratele creşterii
economice.
Keynes propune politica fiscal anticiclică, care are ca obiectiv reducerea
fluctuațiilor ciclice din economie. El afirmă că atât ieșirea din depresiunea
economică cât și evitarea intrării in depresiune, pot fi făcute prin măsuri de

16
reducere a fiscalității, pe de o parte și prin măsuri de creștere a cheltuielilor
guvernamentale, pe de altă parte.
Friedman propune poitica monetară expansionistă, care stimulează cererea și
oferta de bunuri și servicii. El afirmă că ieșirile din depresiune economic și
evitarea intrării în depresiune, pot fi făcute prin măsuri de creștere a stocului de
bani și de reducere a ratei dobânzii.
Politica mixtă, stabilizatoare presupune combinarea celor două politici
propuse de Keynes și Friedman. Aceasta are ca scop să realizeze o concordanță cît
se poate de bună între sporul de cerere și potențialul productive al economiei.
Utilizarea integral a forței de muncă contribuie la micșorarea și lichidarea
deficitelor bugetare, ducând chiar la un ”surplus bugetar al ocupării integrale a
forței de muncă”. Acest surplus bugetar trebuie luat în considerare ca un obiectiv
potențial spre care să tindă orice politică mixtă, stabilizatoare.
De asemenea acest gen de politică trebuie să reușească menținerea unui
echilibru productivitate – salarii, în sensul că salariile să nu crească mai repede
decât productivitatea muncii.

1.5 Costurile economice și sociale ale șomajului

Șomajul, ca fenomen economico-social, are consecințe individuale și
colective importante și costă atât individul care îl suportă, cât și colectivitatea
natională, care finanțează anumite incidente sociale.
Costurile șomajului reprezintă contribuția societații și renuntările pe care
trebuie să le accepte populația, ca urmare a existenței șomajului.
Devenind șomer, individul pierde o parte din identitatea sa socială și suportă
o micsorare a resurselor sale economice si monetare. Consumul său și
economisirea se modifică, are loc o îngustare a rețelei relațiilor sociale, iar
singurătatea, neliniștea și incertitudinea - consecințe ale șomajului - transformă
viata socială a celui lipsit de lucru.

17
 Efectele materiale ale șomajului sunt partial atenuate prin existența
ajutorului de șomaj, dar nu toți șomerii au dreptul de a le primi ți oricum,
compensarea monetară nu este niciodată integrală.
În cazul șomajului, se identifică un cost economic, cu elemente specifice,
dupa cum este vorba de șomaj structural sau de șomaj ciclic, un cost financiar și un
cost social.
Costul economic este reprezentat mai ales de pierderea pe care o
înregistrează societatea, în ansamblul său, prin diminuarea producției sub nivelul
ocuparii depline. Problema care se pune, în cazul șomajului ciclic, este
identificarea costurilor suportate de societate, ca urmare a reducerii producției sub
nivelul potentialului său productiv. O determinare a acestor costuri se poate efectua
cu ajutorul legii Okun: pe termen scurt, creșterea cu un procent a șomajului va
duce la o scădere a producției cu 2,5 % , lucru care poate fi luat în considerare la
determinarea costului șomajului. Legea Okun arată că, atunci când există șomaj,
producția este mai mică decât ar putea să fie, iar această pierdere de producție este
o pierdere pentru societate.
Există și alte costuri, în afară de pierderea de producție, sau se pot identifica
unele beneficii implicate de șomaj? Nu este vorba doar de avantajul reprezentat de
reducerea temporară a inflatiei, ca urmare a amplificarii somajului, ci de beneficiile
aduse de somajul în sine.
În primul rând, un astfel de câștig ar putea fi timpul liber de care dispun
șomerii. Dar valoarea sa este redusă, cu atât mai mult cu cât el este obținut
împotriva vointei persoanelor în cauză.
În al doilea rând, dacă lucratorii ar fi liberi să-și stabilească singuri orarul de
lucru, ei ar munci un numar de ore egal cu cel pentru care valoarea marginală a
timpului liber va echivala cu veniturile marginale aduse de o ora suplimentară de
muncă. Dacă timpul de lucru al unui individ suferă o reducere de mici proporții,
pierderea totală pentru el ar fi extrem de mică, deoarece are un timp liber mai mare
și, în același timp, muncește mai puțin, venitul mai mic primit fiind compensat de
aceste avantaje.
18
 O persoană devenită șomer pierde o valoare egală cu venitul nominal
(salariul nominal), dar primește un ajutor de șomaj de valori apropiate cu cele ale
salariilor. În acest caz, indivizii sunt afectați doar de diferența între salariu si
ajutorul de șomaj.
Societatea, în ansamblu, pierde din cauza diminuarii producției, dar și a
impozitelor și taxelor la care sunt supuse veniturile individuale, și pe care nu le
mai încasează.
Cu toate acestea, efectele creșterii șomajului sunt resimțite, în primul rând,
de către șomeri. Există un cost suplimentar dificil de evaluat, generat de distribuția
inegală a șomajului în societate. El tinde să se concentreze în rândul săracilor și
aceasta este o problemă ce nu poate fi ignorată, chiar daca o cuantificare
acceptabilă nu este posibilă.
Efectele obținute prin reducerea ratei naturale a șomajului sunt mult mai
greu de determinat, decât costurile provocate de șomajul ciclic. Legea Okun nu
este utilă în acest caz. Majorarea producției este posibilă deoarece forța de muncă
reactivată utilizează, pe termen scurt, capitalul, care nu era utilizat la întreaga
capacitate. Pe termen lung, și aceasta este semnificativ, atunci când ne referim la
rata șomajului natural, pentru asigurarea capitalului necesar noilor lucratori este
nevoie să se facă o serie de investiții. De aceea, se apreciază că, pe termen lung, o
reducere cu 1 % a șomajului, duce la o crestere a producției cu 0,75 % .
În acest domeniu, nici o estimare nu este exactă. Dar, într-o societate cu o
cerere agregata dinamică, un anumit nivel al șomajului este firesc și necesar. Este
însă dificil de a stabili rata optimă a șomajului pe termen lung. Se pune întrebarea
dacă, pe termen lung, șomajul are și unele avantaje, și care sunt ele? La prima
vedere, șomajul nu reprezinta decât o risipă de resurse și este completamente
negativ. Lucrurile nu stau în totalitate așa. Cei care se află în șomaj își caută un loc
de muncă mai bun. Prin aceasta, aduc un serviciu societatii, influențând pozitiv
eficiența economiei naționale.
Costul financiar al șomajului își gasește expresia în creșterea sarcinilor care
apasă asupra sistemului productiv și a colectivității publice și în diminuarea
19
încasărilor fiscale și a cotizațiilor sociale pe care le provoacă șomajul. De obicei,
costul financiar al șomajului se repartizează potrivit regulii celor trei treimi - 1/3
este reprezentată de investițiile publice pentru crearea de noi locuri de munca, 1/3
sunt indemnizațiile de șomaj și 1/3 reprezintă pierderile de încasări fiscale și
cotizații sociale. Șomajul determină, în primul rând, o crestere a sarcinilor care
apasă asupra sistemului economic, prin amplificarea finanțarii de către patronat, a
indemnizațiilor de șomaj în perioadele de șomaj masiv. Explicabila și motivata
social, indemnizația de șomaj are efecte economice contradictorii. Se constată că
șomajul voluntar este cu atât mai mare, cu cât indemnizația este mai consistentă. O
mărime redusă a acestuia determină o preocupare mai mare pentru a gasi rapid un
loc de muncă; după cum, o sumă mai mare reduce interesul pentru un loc de
muncă. Este profitabil pentru colectivitate și pentru individ ca alocarea și utilizarea
resurselor de muncă să fie cât mai eficientă. Faptul că fiecare individ caută un loc
de muncă care să corespundă cât mai bine aptitudinilor și aspirațiilor sale, și care
să fie remunerat, nu are nimic antieconomic. În același timp, este necesar ca durata
cautării unui loc de muncă corespunzator să nu devină o povară financiară, grea de
suportat. Pentru aceasta, este necesar ca indemnizația de șomaj să aiba un nivel
optim, adică să fie stabilită astfel încât să incite la căutarea unui loc de muncă și să
evite, pe cât posibil, substituirea ratională, din punct de vedere individual, a
timpului de cautare, cu timpul de odihnă. Mărimea optimă a indemnizațiilor de
sșmaj este un dat istoric, concret și natural. Situața între 45-90 % din salariul avut
și acordată pentru o anumită perioadă, ea determină mobiluri și atitudini specifice
fiecarei țari în parte.
În al doilea rând, are loc o creștere a sarcinilor suportate de colectivitațile
publice. Guvernul este obligat să consacre o parte importantă din buget pentru a
finanța acțiunile specifice luptei împotriva șomajului (ajutoare), pentru formarea
profesională, pentru credite privilegiate pentru anumite industrii și pentru subvenții
în vederea creării de locuri de muncă în anumite regiuni etc. În al treilea rând, are
loc o diminuare a resurselor publice, întrucât șomerii pierd o parte din venituri și
consumă mai putin, iar impozitele directe si indirecte, plătite de șomeri, precum și
20
cele legate de activitatea profesionala (taxe profesionale), sunt și ele în volum mai
mic.
În al patrulea rând, are loc o pierdere de încasare financiara pentru
securitatea socială, atunci când reducerea numarului de cotizații (cei deveniți
șomeri) nu este însoțită de diminuarea numarului de beneficiari. Șomajul are
importante consecințe sociale, ale caror costuri nu sunt de neglijat: dezvoltarea
micii si marii criminalitați; modificarea valorilor sociale privind școala, munca,
pensia; cresterea numarului de sinucideri și de boli psihomatice, legate de teama
față de șomaj.

Capitolul II

2.1 Aspectele șomajului in Republica Moldova

In Republica Moldova şomajul reprezintă una dintre cele mai grave

probleme, soluţionarea căreia va permite echilibrarea economiei naţionale.
Șomajul are cauză rigiditatea salariului real la scădere, nivelul prea ridicat al
acestuia pretinsde lucrători şi presiunile sindicale asupra modului de determinare a
salariului care împiedicăîntreprinzătorii să ridice cererea de forţă de muncă la
nivelul care ar absorbi întreaga ofertăexistentă la un moment dat.
Cauzele șomajului:
 cauze subiective ( care au ca element determinant voința individială a celui
care se află in ipostaza de șomer ) → șomaj voluntar;
 cauze obiective ( includ restructurarea activităților economice, insuficiența
creșterii economice, caracterul ciclic al evoluției economiei și explozia
demografică ) → șomaj involuntar .
Şomajul voluntar rezultă din faptul că o parte din şomeri acceptă voluntar să
rămână în aceastăsituaţie pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp.
Teoria lui John Maynard Keynessusţine ideea că şomajul involuntar există dacă, în
cazul unei creşteri uşoare, în raport cusalariul nominal, a preţurilor la bunurile pe

21
care le consumă muncitorii, cât şi cererea totală demână de lucru dispusă să
muncească la salariul nominal curent, cât şi cererea totală de mână delucru la acel
salariu, ar fi mai mari decât volumul existent al ocupării. Cauza şomajului
involuntar este insuficienţa cererii de consum. Cum cererea de forţă de muncă e
derivată dincererea pentru bunurile la producerea cărora este folosită, explicaţia
şomajului involuntar nu segăseşte pe piaţa muncii, ci pe piaţa bunurilor şi
serviciilor. Pe fundalul creşterii număruluişomerilor şi diminuării locurilor de
muncă vacante apare necesitatea implementării unor măsurinoi de politică de
ocupare şi protecţie socială a şomerilor care ar face faţă situaţiei create.
Consecinele șomajului sunt urmatoarele:
a) pe plan naţional - șomajul influențează dinamica mărimii PIB; societatea
suportă costurile șomajului pe seama contribuției la fondul de șomaj; existența
unui șomaj de lungă durată poate genera acte de violență, infracțiuni etc.;
b) la nivel de individ - familie – șomajul se repercutează negativ asupra
venitului; indemnizația de șomaj este mai mică decât salariul; erodarea
economiilor dacă ele există; deteriorarea calității forței de muncă în condițiile unui
șomaj de lungă durată. Șomajul afectează, pe planul intreaga societate. In
Republica Moldova, statul pierde impozite pe venituri pe care le-ar fi perceput de
la salariați dacă aceia n-ar fi fost afectați de șomaj, trebuind să platească in plus și
servicii medicale, sociale pentru șomeri; operatorii economici pierd profiturile pe
care le-ar fi putut obține dacă ar fi utilizat intregul personal; intreaga populație a
țării pierde veniturile suplimentare pe care le-ar fi putut obține ca o consecința a
unei producții naționale superioare; in același timp creșterea șomajului este oferta
de muncă, ceea ce poate conduce la o scădere generală a salariilor; mai mult
șomajul este o sursă potențială pentru fapte criminale și antisociale. Dintre
consecințele pozitive ale șomajului se pot aminti: șomajul constituie o rezervă de
forță de muncă pentru acoperirea cererii suplimentare de muncă in anumite
perioade; crează premise pentru reducerea salariilor, și pe această bază a costurilor
și prețurilor; crează relații de concurență mai puternice intre salarii cu efecte
favorabile asupra rezultatelor muncii lor.
22
 Înfăptuirea proceselor de ocupare rațională a forței de muncă presupune
stapânirea lor atât la nivelul microeconomiei, cât și la cel al economiei naționale,
printr-un management ai resurselor umane eficient sub aspect economic și social-
cultural. Aceasta implică îmbunătațirea deciziilor privind resursele umane la
nivelurile respective. Totodată, este utilă și o anumită supraveghere
guvernamentală, însa nu ca o intervenție în deciziile vânzatorilor și cumpărătorilor
de forță de muncă.
Tendinţele de pe piaţa muncii din 2011 in Republica Moldova
Sondajul a arătat că mai multe întreprinderi îşi planifică crearea noilor locuri
de muncă pentru anul 2011 astfel, încât totalitatea locurilor de muncă preconizate a
fi create de către întreprinderile chestionate constituie 10467 locuri. Cele mai
multe locuri de muncă se aşteaptă a fi create :
- în industria de prelucrare 6051 locuri,
- în agricultură 1501 locuri,
- în comerţ 1295 locuri,
- in construcţii 406 locuri,
- in transporturi şi comunicaţii – 366 locuri.
Trebuie menţionat faptul ca aşteptările privind numărul locurilor de muncă
create în anul viitor de către unităţile economice chestionate din ramurile
menţionate mai sus depăşeşte numărullocurilor de muncă create declarate în anul
curent .

23
 Sursa : Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

2.2. Forța de muncă în Republica Moldova

Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi șomajul în anul 2017
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în anul 2017 populația economic
activă (populația ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit
1259,1mii persoane1, fără modificări esenţiale față de anul 2016 (-1,1%).
Disparităţi importante pe sexe şi medii în cadrul persoanelor economic
active nu s-au înregistrat: ponderea bărbaților (50,8%) a fost mai înaltă în
comparație cu cea a femeilor (49,2%), iar ponderea persoanelor economic active
din mediul rural a fost mai mare faţă de cea din mediul urban: respectiv 53,7% și
46,3%.
Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia populaţiei
active de 15 ani şi peste în populaţia totală de aceeaşi categorie de vârstă) a
constituit 42,2%, fiind în ușoară scădere față de nivelul anului 2016 (42,6%). Acest
indicator a atins valori mai înalte în rândul populaţiei masculine – 45,3%, în
comparaţie cu cea feminină – 39,4%.
Ratele de activitate pe medii au înregistrat următoarele valori: 44,5% în
mediul urban și 40,4% în mediul rural. În categoria de vârstă 15-29 ani acest
indicator a avut valoarea 30,1%, iar în categoria 15-642 ani – 46,9%.
Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă conform legislației
naționale (16-56 ani pentru femei şi 16-61 ani pentru bărbaţi) a fost de 49,4%.
Rata de participare la forța de muncă a persoanelor cu dizabilități 3 a
constituit 19,7%, inclusiv 20,3% la bărbați, 19,0% la femei, 16,8% în mediul urban
și 21,5% în mediul rural.
Populaţia ocupată a constituit 1207,5 mii persoane, fără modificări
semnificative față de 2016 (-1,0%). Ca şi în cazul populaţiei economic active, nu
au fost înregistrate disparităţi pe sexe (50,5% bărbați și 49,5% femei), ponderea
1
Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și mun. Bender. 
2
Vârstă de muncă în țările Uniunii Europene conform metodologiei Eurostat.
3
Conform certificatului de dizabilitate și capacitatea de muncă.
24
persoanelor ocupate din mediu rural a fost mai mare față de cea a persoanelor
ocupate din mediul urban, respectiv 54,4% mediul rural și 45,6% mediul urban.
Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia persoanelor
ocupate în vârstă de 15 ani şi peste faţă de populaţia totală din aceeaşi categorie
de vârstă) a fost de 40,5%, fără modificări semnificative față de anul 2016
(40,8%). Rata de ocupare a bărbaților (43,1%) a fost mai înaltă în comparație cu
cea a femeilor (38,1%). În distribuţia pe medii de reşedinţă acest indicator a avut
valoarea de 41,9% în mediul urban și 39,3% în mediul rural.
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (16- 56/61 ani) a fost de
47,2%, a populaţiei în vârstă de 15-64 ani – 44,9%, iar în categoria de vârstă 15-29
ani acest indicator a înregistrat valoarea de 27,6%.
Rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități a constituit 19,1%. În
distribuția pe sexe acest indicator a înregistrat valorile: 19,7% pentru bărbați si
18,5% pentru femei. Rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități din mediul rural
a fost mai înaltă (21,1%) în comparație cu cea din mediul urban (16,0%).

F
igura 1. Evoluția ratelor de activitate și ocupare
În distribuția persoanelor ocupate pe activități economice rezultă că în
sectorul agricol au activat 390,5 mii persoane (32,3% din totalul persoanelor
25
ocupate). Din rândul acestora, 46 la sută (sau 14,9% din total ocupare) o constituie
persoanele ocupate cu producerea produselor agricole în exclusivitate pentru
consumul propriu. Faţă de 2016 numărul populaţiei ocupate în agricultură s-a
micșorat cu 20,5 mii, sau cu 5,0%.
În activităţile non-agricole au fost ocupate 817,0 mii persoane (+ 8,4 mii
față de 2016). Ponderea persoanelor ocupate în industriea constituit 12,0% (12,1%
în 2016), iar în construcții 4,7% (5,0% în 2016). Faţă de nivelul anului trecut
numărul persoanelor ocupate în industrie s-a micșorat cu 2,5%, iar în construcții cu
7,1%. În sectorul servicii au activat mai mult de jumătate (51,0%) din totalul
persoanelor ocupate, ponderea acestora fiind în creștere față de 2016 (49,2%).
În rândul persoanelor ocupate cu dizabilități predomină activitățile agricole
(52,6%), urmate de administrația publică, învățământ și sănătate (15,8%), comerț
(10,0%), industrie (7,3%).
În repartizarea după forme de proprietate 74,4% din populația ocupată a
activat în sectorul privat și 25,6% - în sectorul public.
Structura populaţiei ocupate după statutul profesional relevă, că ponderea
salariaților a constituit 65,2% din total. Marea majoritate a salariaților (91,1%) a
fost angajată pe o perioadă nedeterminată de timp.
Munca nedeclarată4 în rândul salariaților a constituit 6,2%, fiind în
descreștere față de nivelul anului precedent (7,1% în 2016). Practica de angajare
fără perfectarea contractelor individuale de muncă (în baza unor înţelegeri verbale)
este mai frecventă printre salariații bărbați (7,3%) decât salariații femei (5,3%).
Cele mai mari ponderi ale salariaților care lucrează doar în baza unor înțelegeri
verbale sunt estimate în agricultură (40,0%) și comerț (20,7%).
În sectorul informal au lucrat 14,9% din totalul persoanelor ocupate în
economie, iar 34,7% au avut un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor
ocupate informal salariații au alcătuit 13,4%, iar persoanele ocupate cu producerea

4
Prin munca nedeclarată se înțelege orice muncă prestată de o persoană fizică pentru şi sub
autoritatea unui angajator fără a fi respectate prevederile Codului Muncii referitoare la încheierea
contractului individual de muncă. 

26
produselor agricole în exclusivitate pentru consumul propriu – 43,0%. Din totalul
salariaților 7,1% aveau un loc de muncă informal.
Salariu „în plic” primesc 7,0% din salariați: 5,8% primesc tot salariul „în
plic”, iar 1,2% o parte. Cele mai mari ponderi ale salariaţilor care primesc salarii
„în plic” se estimează pentru activităţile din agricultură (42,0%), comerț (19,3%) și
industrie (8,6%).
Numărul persoanelor sub-ocupate5 (persoane ocupate, care, în cursul
perioadei de referinţă au dorit să lucreze ore suplimentare, a căror timp de lucru,
la toate locurile de muncă avute, a fost sub un prag de ore stabilit (40 ore), și care
au fost disponibile să lucreze ore suplimentare, dacă ar fi avut această
oportunitate) a fost de 75,4 mii, ceea ce reprezintă 6,2% din totalul persoanelor
ocupate. Numărul persoanelor din această categorie a diminuat cu 6,5% în
comparație cu 2016.
Fiecare a opta persoană ocupată (12,8%) a declarat că ar fi dorit să schimbe
situaţia în raport cu locul actual de muncă, pe motiv că nu este satisfăcută de
nivelul remunerării (situaţie inadecvată în raport cu venitul5). Majoritatea din ele
(87 la sută) doresc o remunerare mai mare pe oră. Cota parte a acestora în total
ocupare a constituit 11,1%, fiind în ușoară scădere față de anul precedent (12,0%).
Restul sunt gata să lucreze ore adiţionale pentru un venit mai mare.
Numărul şomerilor, estimatconform definiţiei Biroului Internaţional al
Muncii a fost de 51,6 mii, fiind cu 3,2% mai mic față de 2016 (53,3 mii). Şomajul
a afectat într-o proporție mai mare bărbații – 59,9% din total șomeri şi persoanele
din mediul urban – 64,7%.
Rata şomajului (ponderea şomerilor BIM în populaţia activă) la nivel de
ţară a înregistrat valoarea de 4,1%, fără modificări semnificative față de 2016
(4,2%). Rata şomajului la bărbaţi a fost de 4,8%, iar la femei - de 3,3%. Disparităţi
semnificative au fost înregistrate între medii: 5,7% în urban, față de 2,7% în rural.

5
Definiție în corespundere cu Rezoluția „Statisticile privind munca, ocuparea şi subutilizarea
forţei de muncă”, adoptată de a 19-a Conferință Internațională a Statisticienilor Muncii, 2013.
27
În rândul  tinerilor (15-24 ani) rata șomajului a constituit 11,8%. În categoria de
vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea de 8,1%.
Printre persoanele cu dizabilități valoarea acestui indicator a fost de 2,9%,
inclusiv 3,1% la  bărbați și 2,8% la femei. 
Rata şomajului este unul din cei patru indicatori ai sub-utilizării forţei de
muncă, denumit LU1 de BIM. Toți indicatorii privind sub-utilizarea forței de
muncă6, calculați pentru Republica Moldova se prezintă astfel:

Figura 2.Evoluția indicatorilor de sub-utilizare a forței de muncă

Valoarea ridicată a indicatorului LU4 (indicatorul compozit de sub-utilizare
al forței de muncă) indică existența forței de muncă potențiale (persoane inactive
care își exprimă interesul de a lucra, dar condițiile existente îi limitează în căutarea
activă a unui loc de muncă și/sau la începerea lucrului în următoarele 15 zile),
neutilizată, care este estimată la peste 140,0 mii persoane, (în scădere cu 8,3% față
de anul anterior).
Diferența mare dintre valorile indicatorilor LU4 (indicatorul compozit de
subutilizare al forței de muncă) și LU1 (rata șomajului BIM) demonstrează
limitările pe care le are rata șomajului BIM în contextul pieței muncii din țara
6
Subutilizarea forței de muncă în Republica Moldova (19.05.2016): LU1 – rata șomajului; LU2
– Rata compusă a sub-ocupării în raport cu timpul și șomajului; LU3 – Rata compusă a
șomajului și forței de muncă potențiale; LU4 - Indicatorul compozit de subutilizare al forței de
muncă.

28
noastră. Puțin peste o treime (36,8%) din persoanele care doresc să lucreze pentru
un venit, caută activ un loc de muncă și sunt identificate/ definite ca șomeri BIM.
Populaţia inactivă de 15 ani şi peste a constituit 1724,7 mii persoane, sau
57,8% din totalul populaţiei de aceeaşi categorie de vârstă, fără modificări
semnificative față de 2016 (57,4%).
Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii din țară, în cadrul populaţiei
inactive pentru anul 2017, se disting câteva categorii importante:
A. Persoane care nu doresc să lucreze: 1382,4 mii
Din acestea:
A.1. pensionari: 616,6 mii;
A.2. persoane care nu doresc să lucreze deoarece învaţă sau studiază: 254,1
mii;
A.3. persoane care nu doresc să lucreze pentru venit deoarece îngrijesc de
familie: 198,9  mii;
A.4. persoane care se află în ţară, dar care nu doresc să lucreze în Moldova
deoarece deja au un loc de muncă (permanent sau sezonier) peste hotare sau
persoane care planifică să lucreze peste hotare: 216,2  mii;
B. Persoane declarate de către gospodării aflate peste hotare, la lucru sau în
căutare de lucru: 318,4 mii persoane;
C. Persoane descurajate în a-şi mai găsi un loc de muncă în țară: 7,7  mii
persoane.
Sumând numărul persoanelor din grupurile A.4. și B. se obține un număr de
535 mii persoane, sau 31,0% din numărul total de persoane inactive cu vârsta de 15
ani și mai mult, care participă sau planifică să participe pe piața forței de muncă
din alte țări.
În anul 2017, ponderea tinerilor NEET a constituit 29,3% din numărul total
de tineri cu vârsta de 15-29 ani, cu excepția persoanelor plecate peste hotare la
lucru sau în căutare de lucru.

29
 Grupul NEET7 îl reprezintă tinerii în vârstă de 15-29 ani, care nu fac parte
din populația ocupată, nu studiază/învață în cadrul sistemului formal de educație și
nu participă la nici-un fel de cursuri sau alte instruiri în afara sistemului formal de
educație.
 Datele prezentate au fost obţinute în cadrul cercetării Ancheta Forţei de
Muncă, desfășurate în anul 2017 pe un eșantion de 28800 adrese. Informația fiind
colectată de la 46187 persoane cu vârsta de 15 ani şi peste. Estimatorii pentru anul
2017 au fost calculați ca medii anuale în baza estimatorilor trimestriali.

2.3 Strategia de ocupare a fortei de munca.

Elaborarea Strategiei Naţionale privind Ocuparea Forţei de Muncă pentru
perioada 2017-2021 este determinată de necesitatea echilibrării pieţei munciiprin
creşterea nivelului ocupării şi a calităţii acesteia, de sporirea competitivităţii și a
angajabilității forței de muncă, de rând cu un grad mai mare de incluziune pe piaţa
muncii, în special a grupurilor social-vulnerabile.
Conform documentului, obiectivul principal al domeniului ocupării forței de
muncă se va axa pe creșterea nivelului de ocupare formală bazată pe
competitivitatea economică, competențe și calificări adecvate, în condiții de
dezvoltare durabilă și incluzivă.
Autorii documentului prezintă principalii indicatori ai ocupării forței de
muncă din perioada 2005-2015, care au înregistrat niveluri scăzute. Domeniul
ocupării forței a fost caracterizat de un deficit delocuri de muncă de calitate,
productivitate joasă a muncii și venituri mici, tratare discriminatorie a unor grupuri
ale populaţiei pe piaţa muncii, dar și capacități instituţionale modeste, care au
perpetuat excluziunea socială și au generat migraţia externă de muncă.
Conform documentului, numărul populaţiei inactive în vârstă aptă de
muncă a crescut de la 1483,2 în 2005 până la 1756,1 mii în 2015. Printre factorii
care au generat această creştere a populaţiei inactive se numără îmbătrânirea
populaţiei şi migraţia internaţională a forţei de muncă.
7
Termenul original din limba engleză: „Not in Employment, Education or Training (NEET)”.
30
 În 2015, din totalul persoanelor inactive 36,2% 8 reprezentau pensionari, iar
alte 18,9% persoane plecate la muncă peste hotare.
Totodată, o analiză a distribuţiei populaţiei ocupate în funcţie de sex, nu
scoate în evidenţă disparităţi majore. Atât structura ocupării cât şi cea a participării
pe piaţa muncii indică o distribuţie aproape uniformă pe parcursul perioadei de
referinţă.
În 2015, distribuţia pe sexe a populaţiei economic active şi ocupate se
prezintă astfel: 50,5% bărbaţi şi 49,5% femei pentru populaţia economic activă şi,
respectiv, 50,2% bărbaţi şi 49,8% femei pentru populaţia ocupată.

Potrivit datelor oficiale, ocuparea în funcţie de sectoarele economice a

suferit modificări pe parcursul perioadei menționate. În perioada de referinţă se
evidențiază diminuarea ponderii populației ocupate în sectorul agricol de la 40,7%
la 31,5%. Pentru restul sectoarelor economice s-a înregistrat o creștere a ponderii
în totalul populaţiei ocupate. Totodată, ponderea ocupării în sectorul agricol a
înregistrat o reducere constată până în anul 2012, când a atins nivelul minim de
26,4%.

31
 Datele prezentate în cadrul documentului ne demonstrează că, în pofida
creșterii numărului de întreprinderi în perioada 2005-2015, totuși acest fapt nu a
determinat şi o sporire a numărului de locuri de muncă.
O provocare pentru piaţa muncii din Republica Moldova reprezintă numărul
locurilor de muncă vacante, înregistrate și neocupate. Conform ANOFM, cea mai
mare parte a acestora se adresează persoanelor cu nivel de instruire secundar
profesional, mediu general și pentru muncitorii necalificaţi (75%) și o mai mică
parte persoanelor cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate (25%).
Factorii care fac dificilă ocuparea locurilor de muncă vacante sunt nivelul
scăzut de calificare al potenţialilor angajaţi, necorespunderea între nivelul de
studii şi locul de muncă, și nivelul scăzut al salariilor oferite, dar și migrația forței
de muncă, în special a persoanelor calificate.
Strategia prezintă o abordare integrată a politicilor relevante, atât din
perspectiva dezvoltării cererii, cât şi din perspectiva gestiunii eficiente a ofertei pe
piaţa muncii. Strategia propune măsuri care, în condițiile unei finanțări adecvate,
să sporească creşterea nivelului de ocupare formală bazată pe competitivitate
economică, competențe și calificări adecvate.
Conform proiectului, acțiunile Strategiei vor contribui la creşterea nivelului
de ocupare formală, care să asigure sporirea veniturilor populaţiei, îmbunătăţirea
nivelului de trai şi reducerea sărăciei, crearea oportunităţilor egale pentru femei şi
bărbaţi, grupuri vulnerabile în angajarea în câmpul muncii şi dezvoltarea
profesională.
Totodată, acțiunile vor avea rolul de a consolida legătura între piața muncii
și sistemul de formare profesională pentru competențe și calificări mai bune,
valorificarea potențialului migraţiei internaţionale de muncă, consolidarea
capacităţilor autorităţilor publice de a dezvolta parteneriate pentru politici de
ocupare mai bune, cu respectarea principiului egalităţii de şanse.
Autoritățile au propus patru priorităţi sectoriale pentru dezvoltarea
domeniului ocupării în anii următori. Astfel, în anii 2017-2021 se va pune accentul
pe patru direcții.
32
 În scopul realizării acestor patru directive sunt prevăzute activități specifice
precum crearea locurilor de muncă în zonele rurale şi oraşele mici, combaterea
muncii nedeclarate şi promovarea ocupării formale, îmbunătăţirea imaginii
învăţământului profesional-tehnic și a cadrului legal privind învăţarea pe tot
parcursul vieţii, modernizarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă la nivel naţional şi local.
De asemenea, prioritățile vor fi susținute de îmbunătăţirea măsurilor de
activare a beneficiarilor de ajutor social cu capacitate de muncă, diversificarea
oportunităţilor de angajare legală a lucrătorilor migranţi, precum și alte acțiuni
eficiente, care vor spori dezvoltarea domeniului ocupării forței de muncă.
Se prevede creșterea, în următorii ani, a ratei de ocupare a tinerilor cu circa
4,2 puncte procentuale, concomitent cu diminuarea nivelului şomajului cu
estimativ 2,7 puncte procentuale.
Totodată, politicile de reconciliere a carierei profesionale cu
responsabilităţile familiale vor conduce la sporirea ratei de ocupare a femeilor, dar
şi la diminuarea decalajului salarial între femei şi bărbaţi, de la 87 la 90 % până în
2021.
Costurile pentru implemenatrea Strategiei Naționale de Ocupare a Forței de
Muncă 2017-2021 vor fi finanţate din bugetul public naţional sau din surse,
extrabugetare alocate de mediul de afaceri şi partenerii de dezvoltare.
Strategia a fost aprobată în ultima ședință a Guvernului din anul 2016.

33
 CONCLUZII:

Șomajul este astazi unul din fenomenele cele mai putin acceptate care
afectează economiile tuturor țărilor. Starea de creștere a șomajului este foarte
negativă, deoarece statul pierde impozite pe venituri pe care le-ar fi perceput de la
salariați dacă aceia n-ar fi fost afectați de șomaj, trebuind să plătească in plus și
servicii medicale, sociale pentru șomeri; operatorii economici pierd profiturile pe
care le-ar fi putut obține daca ar fi utilizat intregul personal; intreaga populație a
țării pierde veniturile suplimentare pe care le-ar fi putut obține ca o consecință a
unei producții naționale superioare. Este bine cunoscută legătura dintre şomaj şi
sărăcie, însă, în plus la aceasta, în Moldova se conturează o relaţie puternică între
sărăcie, pe de o parte, şi şomajul tinerilor şi migraţiune, pe de altă parte. Astfel,
după cum a fost menţionat, sărăcia în Moldova este în principal un fenomen rural.
Tinerii din Republica Moldova suportă în mod evident consecinţele unor
dezavantaje pe piaţa forţei de muncă. Majoritatea tinerilor şomeri poseda doar
educaţie liceală sau mai joasă, ceea ce-i plasează într-o situaţie dezavantajată în
ţară. Dacă migranţii care se vor întoarce din străinătate revin în regiunile în care au
locuit, consecinţele vor afecta în primul rând mediul rural şi vor conduce la o
aprofundare în continuare a sărăciei rurale.
Reieşind din cele menţionate mai sus pot fi formulate următoarele
recomandări: - perfecţionarea continuă a relaţiilor dintre Agenţie şi structurile ei
teritoriale cu agenţiieconomici în vederea punerii în evidenţă a locurilor de muncă
noi create şi vacante. Aceasta ar contribui, pe de o parte, la gestionarea mai
eficientă a şomajului înregistrat, iar pe de altă parte,la utilizarea mai eficientă a
potenţialului uman existent în localitatea în care există locuri demuncă vacante,
luarea deciziilor întru redirecţionarea mijloacelor financiare de la măsurile pasive
la cele active de pe piaţa muncii, extinderea lucrărilor publice ca măsură activă
decombatere a şomajului, diversificarea structurii ocupaţionale în localităţile în
care nivelulşomajului dar şi ieirea forţei de muncă este impunător.

34
 BIBLIOGRAFIE:

1. Zbîrciog Valeriu, Macroeconomie, Chișinău, 1998

2. Băcescu-Cărbunaru Angelica, Analiză macroeconomică,
București, Editura Economică, 2002

http://www.statistica.md/

http://www.scritub.com/

https://ru.scribd.com/

http://www.anofm.md/

https://www.wikipedia.org/

35
36
37