Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea ’’Științe economice’’
Departamentul ’’Finanțe si Bănci’’

Lucru individual
PROIECT DE GRUP

A studenților Luchian Diana, Buhureac Emilia

Anul I, grupa FB1901
La disciplina Teorie economica II

Tema: Șomajul -dezechilibru macroeconomic. Politici anti-șomaj

Coordonator științific:
Dolgopol Angela ,dr .,cof. universitar

Chișinău-2020
 CUPRINS
INTRODUCERE................................................................................................3

Capitolul l:ȘOMAJUL-DEZECHILIBRU MACROECONOMIC

1.1Conceptul de șomaj.........................................................................................4
1.2Tipurile de șomaj.............................................................................................5
1.3Cauze și forme ale șomajului..........................................................................6
Capitolul II:ȘOMAJUL DIN REPUBLICA MOLDOVA
2.1Șomajul din Republica Moldova(2019).........................................................11
2.2Efectele șomajului. Masuri de protecție ale șomerilor...................................12

Capitolul III:POLITICI ANTIȘOMAJ

3.1Politici antișomaj. Noțiune ...........................................................................14

3.2Tipuri de politici antișomaj............................................................................15

3.3Politici de ocupare a forței de muncă în Rep. Moldova................................16
3.4Recomandări de politici.................................................................................18
CONCLUZII,RECOMANDĂRI.....................................................................19
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................20

2
 INTRODUCERE

Cu toții aspirăm la o lume perfectă. Dar există oare așa ceva? Se poate vorbi de
o armonie economică, de un echilibru pe piața muncii în care toți care doresc să
muncească să aibă unde, respectiv toți care aspiră la un anumit venit să-l obțină?
Teoretic da, practic, mai puțin. În toate economiile, fie ele dezvoltate, fie mai
puțin dezvoltate, existența șomajului este un fapt unanim recunoscut, ce nu
poate fi eliminat în totalitate.

Studiul acestei lucrări constă in analiza efectului de șomaj pe plan național si

internațional. Studierea factorilor ,condițiilor care influiențează șomajul ,cât si
abordarea masurilor de protecție ale șomerilor.
Scopul acestui proiect este efectuarea unui studiu mai aprofundat in domeniul
tematicii: Șomajul dezechilibru macroeconomic, anume pentru a evidenția
efectele șomajului in Republica Moldova si măsurile întreprinse de autorități
pentru a combate acest fenomen.
Actualitatea si importanța subiectului propus pentru studiu deriva din faptul ca
fiecare cetățean ,voluntar sau involuntar, contribuie la fenomenul de șomaj ,iar
într-o societate cu un nivel mediu de dezvoltare șomajul nu trebuie să persiste
pentru că doar cetățenii prin activitatea si munca pe care o depun pot sa dezvolte
economic țara in care se afla.

Aceasta lucrare conține unele dintre cele mai principale procese si tendințe din
sfera șomajului și ocupării forței de muncă atât in Republica Moldova cât și in
Uniunea Europeana .Acest fenomen a fost mereu prezent pe parcursul întregii
dezvoltări a statului, de aceea șomajul reprezintă una dintre cele mai grave
probleme ,soluționarea căreia va permite echilibrarea economiei naționale.

3
 Capitolul l
1.1 Conceptul de șomaj

În toate economiile , fie ele dezvoltate, fie mai puțin dezvoltate, existența
șomajului este un fapt unanim recunoscut, ce nu poate fi eliminat în totalitate.
Șomajul este astăzi unul din fenomenele cele mai puțin acceptate care afectează
economiile tuturor țarilor. Șomajul se poate caracteriza ca o stare negativa a
economiei care afectează o parte din populația activa disponibila prin
neasigurarea locurilor de munca.
Definiția șomajului și a șomerului nu este o sarcină ușoară, dacă avem în
vedere că există persoane care nu lucrează, dar nici nu doresc s-o facă, sau
persoane care lucrează pentru un salariu inferior gradului lor de
pregătire.
Din perspectivă practică, șomajul reprezintă o stare de dezechilibru pe piața
muncii, în cadrul căreia există un excedent de cerere de locuri de muncă față de
oferta de locuri de muncă. Cea mai răspândită definiție a șomajului dată de
Biroul Internațional al Muncii menționează că este considerat șomer o persoană
care îndeplinește concomitent următoarele condiții:
-este aptă de muncă;
-nu muncește;
-este dispusă să desfășoare o muncă salarială sau nesalarială ;
-este în căutarea unui loc de muncă;
Această definiție a șomajului presupune luarea în considerare și a unei
perioade de referință. De asemenea, pentru asigurarea unui grad de
comparabilitate între țări, în statistica internațională se au în vedere următoarele
categorii de populație:
– populația ocupată, formată din persoanele care prestează o muncă salarială,
inclusiv cei care sunt temporar indisponibili din cauza unei boli, a unui accident
sau pentru că sunt în concediu;
– șomerii, care cuprind acele persoane care nu lucrează și caută în mod activ
un loc de muncă;
– populația neocupată, formată din restul populației în vârstă de muncă, aici
incluzându-se studenții, casnicele, bolnavii inapți, persoanele care nu doresc să
lucreze etc.

4
 1.2 Tipuri de șomaj

Există mai multe tipuri de șomaj:

Șomajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune
(depresiune economică) care durează de obicei 2 - 3 ani urmat de o perioadă de
avânt economic cu reducerea șomajului.
Șomajul sezonier de obicei care crește în lunile când munca sezonieră nu e
solicitată (de exemplu în gastronomie, sau personalul de deservire a turiștilor).
Șomajul cronic este o formă gravă a șomajului când nici în perioadele de avânt
economic relativ nu se reduce marcant numărul șomerilor.
Aceasta poate să fie structurată pe cauze și anume: datorită unei calificări care
nu corespund cerințelor, vârstei, sănătății sau lipsa dorinței de a lucra cauzată de
amplasarea în alte regiuni a locurilor de muncă, sau o retribuție (salariu) mică. O
altă cauză a șomajului cronic este schimbarea structurii economiei prin apariția
unor tehnologii noi, prin care reduce necesarul forței de muncă sau cea existentă
nefiind calificată corespunzător. Aici se poate aminti automatizarea, în istorie
sunt cunoscute acțiunile țesătorilor care distrugeau mașinile din manufacturi,
deși pe termen lung , automatizarea are drept consecință creșterea puterii de
cumpărare a populației, reflectându-se în creșterea cantității și a diversității
bunurilor și serviciilor cumpărate, ceea ce înseamnă creșterea cererii pe piața
muncii (mai multe locuri de muncă).

Teoria economică a pus în evidență două forme de șomaj:

1. Șomajul clasic, ca urmare a reținerii întreprinzătorilor de a produce o
cantitate mai mare de bunuri și servicii. Chiar dacă există cerere efectivă,
întreprinzătorii nu sunt interesați în lărgirea capacităților de producție și în
angajarea de forță suplimentară de producție, deoarece firmele fie sunt în
pierdere de competitivitate – ca urmare a costurilor de producție mai mari -fie că
nu-și asumă noi riscuri; acest tip este numit și șomaj prin eficiență a producției.
2. Șomajul ciclic sau șomaj prin insuficiența cererii, care apare atunci când
cererea de bunuri și servicii din toate sectoarele economiei (economia reală,
sectorul menaje sau restul lumii) este mai mică decât oferta. Consecința este o
ofertă de forță de muncă mai mare decât cererea.

1.3 Cauze si forme ale șomajului

5
  Școala economică clasică, bazată pe modelul concurenței pure și
perfecte considera că șomajul nu poate fi decât voluntar, întrucât piața
muncii este tot timpul în echilibru. Grafic, acest șomaj poate fi reprezentat
astfel

Graficul 1. Șomajul voluntar

În condiții de echilibru pe piața muncii nu va exista șomaj involuntar, adică nu

vor exista oameni care să dorească să se angajeze în condițiile salariului existent
și să nu o poată face. Dacă piața este perfectă, informația este la rândul său
perfectă, astfel încât cererea și oferta de muncă se ajustează rapid, determinând
o mare flexibilitate a salariilor. Flexibilitate înseamnă că salariile cresc rapid
când crește cererea de muncă și scad atunci când crește oferta de muncă. În
consecință va exista numai șomaj voluntar, reprezentat de tot ceea ce depășește
L*, de exemplu L’ – L*. Explicația acestui șomaj se află în faptul că există
persoane care se vor mulțumi cu ajutorul de șomaj, pentru că angajarea poate fi
prea costisitoare, comparativ cu avantajele la care se renunță (de exemplu, o
casnică preferă să aibă grijă de copii ,pentru că ajutorul de șomaj plus suma de
bani pe care ar fi trebuit să o plătească pentru îngrijirea copiilor depășește W*)
● Teoria neoclasică identifică următoarele cauze ale șomajului:
(a) Rigiditățile instituționale, cum ar fi sindicatele sau legea salariului minim,
care împiedică funcționarea normală a pieței muncii. De exemplu, când cererea
de muncă scade, puterea de monopol a sindicatelor împiedică reducerea
salariului real și, pe această cale, creșterea producției oferite de firme, creștere
pentru care există piață de desfacere. Consecința este reducerea gradului de
ocupare, șomajul rezultat fiind unul involuntar pentru individ, dar voluntar
pentru sindicate .

(b) Imperfecțiunea informației. Dacă informația ar fi perfectă, orice persoană ar

putea să-și găsească instantaneu și fără nici un fel de costuri cel mai bun loc de
6
muncă de care ar fi capabilă. În realitate, locurile de muncă diferă mult unele de
altele, iar oferta de muncă este la rândul său foarte neomogenă. Indivizii trebuie
să cheltuiască timp, bani și alte resurse pentru a-și găsi locul de muncă dorit,
cheltuieli pe care se vor aștepta să le recupereze ulterior printr-un salariu mai
mare. Șomajul funcțional este datorat fluctuației normale a forței de muncă (de
exemplu, persoane care își schimbă localitatea, sau tinerii nou intrați pe piața
muncii). Acestei forme i se mai spune șomaj tranzitoriu și este generat de timpul
consumat de ofertanții de muncă pentru identificarea celui mai avantajos
plasament.

(c) Neconcordanța dintre structura cererii de muncă si structura

ofertei de muncă. Trăim o perioadă de dezvoltare economică, socială și
tehnologică rapidă, în care nomenclatorul ocupațiilor se modifică frecvent: ca
rezultat, unele meserii se cer din ce în ce mai puțin sau deloc, în timp ce pentru
altele nu există suficienți ofertanți. Persoanele ale căror meserii dispar sau sunt
mai puțin solicitate au nevoie de timp pentru a conștientiza și accepta acest
lucru, acceptare manifestată prin salarii mai mici sau recalificare. Șomajul
rezultat poartă numele de șomaj structural și este un șomaj voluntar. Șomajul
natural este format din șomajul voluntar, șomajul funcțional și șomajul
structural. Rata naturală a șomajului corespunde funcționării normale și eficiente
a pieței muncii, date fiind imperfecțiunea informației și constrângerile
instituționale. În viziunea neoclasică, șomajul natural se poate reduce doar prin
diminuarea șomajului involuntar până la dispariție pe termen lung.

● J.M. Keynes pleacă de la observația clasică potrivit căreia salariile trebuie

să reflecte productivitatea marginală a muncii, dar adaugă că în realitate indivizii
și sindicatele negociază salarii nominale. Negocierile se bazează pe anticipările
cu privire la prețuri și pe salariile nominale ale celorlalți, astfel că nu se poate
preciza cu exactitate valoarea salariului real. În plus, negocierile se desfășoară la
anumite intervale de timp, iar salariul este constant între negocieri, ceea ce
înseamnă că oferta de muncă este perfect elastică. De exemplu, dacă salariul
profesorilor de economie se negociază o dată la trei ani, timp de trei ani el
rămâne fix, iar oferta de muncă a acestora este perfect elastică. Grafic, vom
avea:

7
Grafic 2 .Șomajul Keynesian
Dacă vom considera că punctul E0 corespunde ratei naturale a șomajului, redu-
cerea cererii de muncă antrenează reducerea gradului de ocupare și un șomaj in-
voluntar L0 – L1. Keynes susține că șomajul astfel rezultat se datorează
insuficienței cererii de bunuri și servicii produse cu ajutorul factorului muncă,
astfel că reducerea salariului real nu va aduce echilibrul înapoi în E0. De ce?
Reducerea salariului real prin reducerea salariului nominal determină pe
de o parte creșterea cererii de muncă, dar pe de altă parte reducerea cererii
de bunuri și servicii pe piață, întrucât venituri mai mici înseamnă consum mai
mic. Reducerea consumului antrenează un efect de multiplicare asupra venitului
național, așa cum arătam în capitolul 15,astfel că mărește riscul ca recesiunea să
se prelungească. Șomajul care apare atunci când cererea de bunuri și servicii
este mai mică decât cantitatea totală de bunuri și servicii pe care o poate
produce economia poartă numele de șomaj ciclic. Keynes susține că statul poate
modifica, prin acțiuni în direcția creșterii cererii globale, raportul dintre prețurile
relative ale muncii pe de o parte și al celorlalte bunuri pe de altă parte, în
favoarea firmelor. În acest fel salariile reale sunt cele care scad, prin creșterea
mai rapidă a prețurilor față de creșterea salariilor nominale.
● Noile teorii keynesiene sunt acelea care caută să explice prețurile nominale
și rigiditatea salariilor, precum și prețurile reale și rigiditatea salariilor.
Rigiditatea nominală are legătură cu factori care fac ca ajustările de prețuri sau
de salarii nominale să fie costisitoare. Rigiditatea reală are legătură cu factori
care împiedică ajustarea salariilor sau prețurilor relative. Ciclurile de afaceri
implică creșteri ale cererii de locuri de muncă în perioade de bunăstare
economică și scăderi în perioade de recesiune, acestea determinând modificări
corespunzătoare ale salariilor. Ceea ce se observă în majoritatea economiilor
sunt contractele, explicite sau implicite, între angajați și angajatori, prin care se
mențin salariile nominale pe perioade de timp destul de lungi. În unele economii

8
avansate există aranjamente contractuale impuse de lege prin care angajatorii
trebuie să mențină un anumit nivel al salariului minim și anumite condiții. S-au
scris foarte multe lucruri despre motivele pentru care angajații și angajatorii
găsesc benefic să încheie astfel de contracte.
Este de ajuns să spunem ca aceștia găsesc contractele avantajoase deoarece
negocieri frecvente ale salariilor sunt costisitoare din punct de vedere al
cercetării și posibilelor acțiuni industriale.
Contractele reduc frecvența unor negocieri costisitoare. Un alt motiv pentru care
ajustările salariilor au loc foarte rar este dat de teoria contractului implicit, o
teorie a rigidității salariului real.
Premisa esențială este aceea că angajații nu vor să riște nimic referitor la
veniturile lor. Atât șomajul cât și salariul scăzut reduc veniturile, dar angajatorii
nu pot garanta angajare și salarii constante. Se presupune că angajații aleg
stabilitatea salariului.
Costurile ajustării prețurilor se referă la costurile ajustărilor frecvente ale
prețurilor bunurilor, costuri suportate de companii. În timp ce unii producători,
cum ar fi fermierii, acceptă prețurile existente, în sensul că își vând bunurile pe
diferite piețe concurențiale, un important sector al economiei este reprezentat de
cei care determină prețurile vânzându-ți bunurile pe piețe monopoliste sau
imperfecte din punct de vedere al concurenței. Ajustarea prețurilor este un
proces costisitor.
De exemplu, trebuie tipărite noi cataloage sau meniuri (de aici termenul de
costurile meniu, folosit uneori pentru a descrie aceste teorii). O altă sursă a
prețurilor rigide ale bunurilor este folosirea adaosului comercial de către
companii. În acest caz, prețul stabilit este egal cu costul mediu variabil plus un
anumit procent, adaosul comercial, pentru a acoperi costurile fixe și profitul. S-a
demonstrat că această metodă de stabilire a prețurilor este o practică frecventă a
companiilor și, în anumite condiții, se poate arăta că are legătură directă cu
maximizarea profitului.
S-a argumentat că este eficientă – în sensul că este o metodă destul de ieftină
pentru management – și cinstită, în sensul că firmele nu majorează
prețurile decât în cazul unor creșteri ale costurilor.
Oricare ar fi motivele pentru care companiile folosesc metoda stabilirii prețului
prin adăugarea adaosului comercial, rezultatul este acela că, pe
termen scurt, prețurile nu vor fi ajustate ca răspuns la modificările cererii,
deoarece costurile de producție, în special cele ale forței de muncă, sunt fixate
prin contracte. Pe termen lung, costurile vor fi de asemenea ajustate
datorită modificării cererii, prețul incluzând adaosul comercial ajustându-se
corespunzător

9
. ● Economiștii ofertei descriu mai multe cauze ale șomajului, astfel:
(a) Externalitățile legate de imperfecțiunea informației. Curba lui Beveridge
descrie relația dintre rata de neocupare a locurilor de muncă (rata locurilor de
muncă libere) și rata șomajului

Graficul 3 . Curba Beveridge

Cu cât curba este mai aproape de origine, cu atât se produce mai rapid
ajustarea între locurile de muncă libere și șomeri. O curbă îndepărtată de origine
indică o ajustare dificilă, explicată în principal prin: opacitatea mare a
informației, lipsa mobilității forței de muncă, lipsa pregătirii profesionale
adecvate sau lipsa disponibilității de adaptare.
(b) Intervenția statului prin instrumente ca: salariul minim pe economie, fisca-
litate şi legislație. Despre primul instrument am discutat în capitolul precedent.
Munca este cea mai impozitată marfă, iar taxele măresc desigur costul muncii
pentru angajator. Ele scindează prețul muncii în două: un preț plătit de angajator,
mare și altul primit de salariat, mai mic. Rezultatul este reducerea cererii de
muncă, simultan cu scăderea ofertei de muncă, rezultatul fiind nedeterminat.
Așadar dacă se constată creșterea șomajului, soluția este diminuarea fiscalității.
Pe de altă parte, transferurile sub forma indemnizației de șomaj și
ajutoarelor sociale conduc la apariția fenomenului de hazard moral: creșterea
cuantumului și duratei ajutorului de șomaj mărește costul oportun al timpului de
muncă, astfel că numărul șomerilor voluntari crește. Legislația induce costuri
angajatorilor întrucât prevede costuri de concediere, costuri cu pregătirea
personalului și bariere în calea desfacerii contractului de muncă.
(c) Relațiile de muncă: centralizate – dacă negocierile se fac între sindicate și
organizații patronale – sau descentralizate. Ați fi tentați să spuneți că sindicatele
determină un șomaj mai mare și salarii mai mari. Practica demonstrează că nu
este întotdeauna așa, întrucât de cele mai multe ori sindicatele sunt conduse de
oameni cu pregătire economică solidă.

10
 Capitolul II
2.1Șomajul din Republica Moldova(perioada 2019)
Numărul șomerilor, estimat conform definiției Biroului Internațional al Muncii
(BIM), a fost de 37,8 mii persoane. Șomajul a afectat într-o proporție mai mare
bărbații - 51,9% din total șomeri și persoanele din mediul urban - 53,5%5.
Rata șomajului (ponderea șomerilor BIM în forța de muncă) la nivel de țară a
înregistrat valoarea de 4,0%. Rata șomajului la bărbați a fost de 4,1%, iar la
femei - de 3,9%, în mediul urban - 4,6% și în mediul rural, respectiv, 3,4%. În
rândul tinerilor (15-24 ani) rata șomajului a constituit 11,3%, iar în categoria de
vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea de 8,4%.
Populația în afara forței de muncă de 15 ani şi peste, în tr. III 2019, a constituit
1227,5 mii persoane. În cadrul populației inactive cea mai mare pondere, peste
45%, revine categoriei de pensionari. Aceștia sunt urmați de grupa persoanelor
care îngrijesc de familie (persoanele casnice) (13,2%) și grupa elevilor și
studenților(12,4%). În rândul altor persoane inactive se mai regăsesc persoanele
care nu lucrează și nu caută un loc de muncă în Moldova deoarece deja au un loc
de muncă (permanent sau sezonier) peste hotare sau care planifică să lucreze
peste hotare (12,1%). Un alt grup îl formează persoanele (declarate de
gospodării) ca fiind plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru pentru o
perioadă mai mică de un an (8,6%). Restul o formează alte categorii de
populație în afara forței
de muncă.

Tabelul 1. Evoluţia trimestrială a principalilor indicatori ai pieții muncii, 2019

procente
Trimestrul I Trimestrul II Trimestrul III
Rata de participare la forţa de muncă
41,3 43,4 43,6
Rata de ocupare
38,1 41,4 41,8
Rata sub-ocupării
4,3 3,9 3,8
Ratele de sub-utilizare a forței de muncă
LU1 – Rata şomajului
7,7 4,5 4,0
LU2 – Rata compusă a sub-ocupării și șomajului
11,7 8,2 7,6
LU3 – Rata compusă a șomajului și forței de muncă
potențiale 10,3 6,3 5,3
LU4 – Indicatorul compozit de sub-utilizare a forței de muncă
14,1 9,9 8,9

Sursa: Biroul National de Statistica al Republicii Moldova

11
 1.2Efectele șomajului. Masuri de protecție a șomerilor.

Efectele șomajului sunt ușor de dedus de fiecare dintre noi, motiv pentru care
nu vom insista prea mult asupra lor. Foarte pe scurt, cele mai importante efecte
economice și sociale ale șomajului sunt:
(a) Reducerea PIB determinată de faptul că cei care nu lucrează nici nu
produc, astfel încât timpul de muncă al acestora este iremediabil
pierdut. Este caracteristic decalajul recesionist, caracterizat printr-o subutilizare
a forței de muncă, si presupune un PIB mai mic decât cel potențial.
(b) Creșterea cheltuielilor cu protecția socială. Cu cât șomajul este
mai îndelungat și afectează mai mulți salariați, cu atât transferurile sociale vor fi
mai mari și vor greva bugetul public.
(c) Reducerea eficienței forței de muncă, datorită pierderii dexterității celor
deveniți șomeri, mai ales dacă șomajul este de lungă durată;
(d) Reducerea veniturilor individuale ale salariaților concediați, care antre-
nează o reducere a consumului acestora și o extindere a sărăciei;
(e) Efecte sociale generale: creșterea criminalității, sinuciderilor, cerșetorilor
ș.a.;
(f) Efecte asupra sănătății psihice a șomerului: stări depresive, sentimentul
deexcludere din societate etc
Referitor la măsurile de protecție a șomerilor, cea mai cunoscută este
indemnizația de șomaj, care are și meritul de a acționa ca un stabilizator automat
în economie, în sensul că frânează reducerea bruscă a cererii agregate și
micșorează pierderile de venit național. Mai importantă decât protecția șomerilor
este diminuarea șomajului, iar cele mai importante căi sunt:
(a) Stimularea cererii agregate, de exemplu creșterea cheltuielilor guverna-
mentale, având ca scop diminuarea șomajului. Există însă pericolul inflației,
măsura putând fi aplicată mai ales în condiții de deflație;
(b) Reforma pieței de muncă în sensul asigurării unei mai mari flexibilități a
salariului;
(c) Reducerea efectului de hysteresis, prin eliminarea hazardului moral. Se
propune limitarea perioadei de acordare a ajutorului de șomaj, impunerea unor
cursuri obligatorii pentru șomeri, efectuării de către aceștia a unor munci publice
ş.a.;
(d) O atenție mai mare acordată educației și pregătirii profesionale în
concordanță cu cerințele existente pe piața muncii.

12
Pronostic
Efectul COVID-19 în Moldova: Șomaj tehnic sau activitate de
nici 30% în marile întreprinderi
Criza generată de situația epidemică din țară se răsfrânge negativ și imprevizibil
asupra activității agenților economici din sectorul privat. Marile companii, cele
ce asigură cu locuri de muncă mii de oameni, își reduc din activitate, dar
încearcă să se mențină pe piață. Aproximativ 90% din cei ce activează în
domeniul HoReCa și-au sistat activitatea și au intrat în șomaj tehnic. Industria
auto motivează activează la un randament de nici 30%. Și de o parte și de alta,
antreprenorii se arată rezervați în pronosticuri, dar constată situația de impas și
solicită ajutorul statului.
Soluție: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) este
pregătită să plătească indemnizații de șomaj tehnic pentru un număr de până la
un milion de persoane. Valoarea pe care o acoperă statul este 75% din salariul
mediu brut, adică nu mai mult de 2300 de lei.

Concluzie: Dinamica acestui grafic demonstrează ca in ultimii ani rata șomajul

s-a micșorat. Respectiv, după situația epidemiologica din tara ,dar si din lume,
Republica Moldova se va confrunta cu o criza economica .Multe întreprinderi
vor falimenta ,dar ținând cont de faptul ca in urma acestei epidemii de Covid-19
vor deceda mulți oameni, forța de munca va fi solicitata pe piața.

13
 Capitolul III
3.1 Conceptul de politici antișomaj.
Politicile antișomaj reprezintă ansamblul măsurilor adoptate in societate
în vederea atenuării consecinţelor şomajului si a diminuării sau absorbirii
acestuia.

Prin definiție ele reprezintă un ansamblu de masuri elaborate de stat

pentru a interveni pe piaţa muncii în scopul stimularii creării de noi locuri
de munca, diminuînd dezechilibrele si disfuncţionalităţile de pe piata
muncii.Politicile antişomaj îmbraca 2 forme principale:măsuri care
privesc populaţia activă; măsuri care îi privesc direct pe şomeri.

Scopul acestora este dublu, pe de o parte să prevină creşterea şomajului prin

pregătire, calificare şi flexibilizare a pieţei de muncă, iar pe de altă parte să
reducă şomajul prin crearea unor posibilităţi suplimentare de angajare. Acest
din urmă scop se poate realiza prin reducerea timpului de muncă şi a duratei
vieţii active. Proiectele pentru împărţirea muncii pot da rezultate pe termen
scurt. Însă pe termen mediu şi lung, soluţia optimă este aceea de a creşte
investiţiile şi implicit numărul de locuri de muncă. Astfel, garantarea locurilor
de muncă poate fi obţinută de către angajaţi prin stipularea unor clauze precise
în contractele colective sau individuale de muncă. Pentru ţările Europei
Centrale şi de Est aceste măsuri au fost de foarte mică amploare. De fapt,
obiectivul principal a vizat în mod direct şomerii şi mai puţin populaţia active.
Politicile sociale de ansamblu au cunoscut evoluţii diferite atât în ţările cu
economie de piaţă dezvoltată, cât şi în ţările în tranziţie din Europa Centrală şi
de Est.

14
 3.2 Tipuri de politici antișomaj
Obiectivul principal al politicilor antișomaj este de a proteja veniturile obținute
de gospodării, de fluctuațiile determinate de trecerea în șomaj a unuia sau a mai
multor membri din cadrul unei gospodării. Astfel, politicile antișomaj se impart
în :

 Politici pasive – politici prin care statul susține direct nivelul de trai al
indivizilor ale căror șanse de angajare în muncă au scăzut considerabil.
Acestea conduc la creșterea cheltuielilor statului, adică la deficit bugetar
și datoriei publice, fapt ce constituie o sursă inflaționistă deosebit de
puternică, avand în vedere că deficitul bugetar se acoperă sporind oferta
de bani. Principala deficiență a politicilor pasive este că ele sunt adoptate
după ce o persoana a devenit șomer. Cu timpul țările minimizeaza atat
valoarea îndemnizațiilor de șomaj cat și perioada de acordare a lor.

 Politici active – politici prin care se intervine direct pe piața muncii cu

scopul de a reduce rata șomajului stabilind-o la nivel de echilibru:

I. Politici care au drept scop de a înlesni intrarea în contract a ofertanților

și a doritorilor de locuri de muncă, care includ: plasarea in muncă;
angajarea activității agențiilor private de plasare in muncă; consultanta
si orientarea profesională; cursuri de pregatire si consultanta p/u cei
dezavantajati; asistenta pentru a înlesni mobilitatea geografică.
II. Programe de calificare a somerilor, care includ: programe de pregatire
a somerilor adulti in alte domenii sau recalificarea lor; programe care
sunt orientate catre cei amenintati cu pierderea locurilor de munca.
III. Politici de crearea a noilor locuri de munca, acestea includ: crearea
directa de locuri de munca; acordarea de subventii pentru pastrarea
anumitor locuri de munca; angajarea de someri cu stagiu indelungat;
alocatii pentru intreprinderile care angajeaza tineri specialisti.
IV. Politici de venit – sunt aplicate atunci cand exista forme de control
guvernamental asupra salariilor, cum ar fi: un procent maxim permis
de crestere a ratei salariilor; stabilirea unui salariu mediu pe economie;
acordarea de indexari si compensari pentru toți salariații etc
V. Politici de impozitare si taxare – sunt politici de venit bazate însa pe
mecanismele indirecte.

15
 3.3 Politici de ocupare a forței de muncă în Republica Moldova
În Republica Moldova, statul intervine pe piaţa muncii prin intermediul unor
astfel de instituţii ca: Guvernul cu ministerele sale, în special,Ministerul Muncii
Protecţiei Sociale şi Familiei, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă, Inspecţia Muncii, Casa Naţională de Asigurări Sociale, autorităţile
administraţiei publice locale, Comisia Naţională pentru Consultări şi Negocieri
Colective etc., care, în comun cu partenerii sociali, precum Confederaţia
Naţională a Sindicatelor din Moldova şi Confederaţia Naţională a Patronatelor
din Moldova, se află într-un proces permanent de perfectare a cadrului legislativ
şi normativ orientat spre îmbunătăţirea raporturilor de muncă şi creşterea
continuă a calităţii vieţii active de muncă.
Actualmente, rolul principal în realizarea politicilor antișomaj îi revine
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi oficiilor teritoriale de
ocupare a forţei de muncă, care îşi realizează funcţiile lor în baza Legii nr. 102-
XV din 13.03.2003 privind Ocuparea Forţei de Muncă şi Protecţie a Persoanelor
aflate în căutarea unui loc de muncă.
Piaţa muncii, fiind o piaţă în formare, s-a confruntat mereu cu situaţii de criză
care erau depăşite prin lansarea diverselor strategii, atât de dezvoltare
economică, sectoriale, cât şi de ocupare a forţei de muncă. O astfel de strategie a
fost cea lansată la 15 mai 2002, scopul căreia consta, în primul rând, în
asigurarea funcţionalităţii pieţei muncii. Aceasta presupunea, în primul rând,
crearea condiţiilor favorabile de formare a unor comportamente ale cererii şi a
ofertei de muncă adecvate economiei de piaţă moderne. Mediul concurenţial pe
care se bazează economia de piaţă ar permite asigurarea unui nivel optim al
ocupării, a creşterii durabile a productivităţii muncii şi, prin urmare, a veniturilor
salariale ale lucrătorilor, iar pe de altă parte, la valorificarea cât mai deplină a
potenţialului uman. Cu regret, Strategia nu a luat în calcul specificul
conjuncturii economice a Republicii Moldova, precum şi a valorilor populaţiei
care sunt departe de acel comportament economic raţional, adecvat unei
economii de piaţă moderne.
În anul 2019, nivelul şomajului calculat conform standardelor BIM a atins cifra
de 47,5 mii persoane, cu 15,6 mii mai mic faţă de anul precedent, din care
60,8% erau bărbaţi, iar 39,2%, respectiv femei. 61,9% din şomeri sunt
concentraţi în mediul urban, pe când 28,9% în mediul rural. Şi rata şomajului
înregistrează o tendinţă de scădere, cifrându-se în 2014 la nivelul de 3,9% (5,1%
în 2013). Cu toate că au fost înregistrate anumite disparităţi între ratele şomajului la
bărbaţi şi femei, sau pe medii de reşedinţă, nivelul lor oricum este destul de modest. Astfel, rata
şomajului la bărbaţi a fost de 4,6%, pe când la femei de 3,1%. Totodată, rata şomajului în mediul

16
urban a fost de 5,2% faţă de 2,7% în mediul rural. Un nivel mai semnificativ al ratei şomajului se
observă la populaţia tânără – 9,8% în 2014, fapt ce accentuează încă o dată vulnerabilitatea acestui
grup ocupaţional pe piaţa muncii. În condiţiile Republicii Moldova, cele mai oportune direcţii de
intervenţie a statului pentru soluţionarea problemei şomajului tineretului, ar fi creşterea calităţii
potenţialului uman, perfecţionarea şi reconversiunea profesională, facilitarea procesului de creare a
unor noi locuri de muncă durabile şi integrarea tinerilor pe piaţa muncii, facilitarea lansării tinerilor în
afaceri, facilitarea accesului la credite preferenţiale şi alte pârghii de susţinere a angajării şi
autoangajării.

3.4 Recomandări de politici

În ceea ce priveşte politicile de pe piaţa muncii, Republica Moldova trebuie să-şi
concentreze eforturile în primul rând asupra a 3 priorităţi principale, priorităţi
care sunt prevăzute şi de Agenda Lisabona: atragerea şi menţinerea mai multor
oameni pe piaţa forţei de muncă, îmbunătăţirea adaptabilităţii şi creşterea
investiţiilor în capitalul uman, realizând o combinare cu prevederile conţinute în

17
obiectivele Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei – problema
demografică şi migraţia, excluderea socială, precum şi elementele asociate cum
ar fi sănătatea populaţiei şi aspectele sensibile ale sărăciei.
 Obiectivul principal de politică economică al Guvernului ar trebui
să fie păstrarea unui nivel relativ redus al şomajului în condiţiile
continuării restructurării sectoriale. Pentru atingerea acestui
obiectiv Guvernul trebuie să aibă ca prioritate creşterea calităţii
ocupării şi a siguranţei locului de muncă, simultan cu crearea de
oportunităţi de pregătire profesională şi instruire.
 De asemenea, guvernul trebuie să se preocupe de introducerea unor
măsuri favorabile mediului de afaceri în scopul creşterii
productivităţii şi flexibilităţii pe piaţa muncii.
 În condiţiile globalizării, piaţa muncii din Moldova trebuie să
răspundă nevoii companiilor de a se adapta permanent cerinţelor de
creştere a competitivităţii. Din acest motiv politicile de ocupare
trebuie să conţină rezultatele colaborării constante cu mediul de
afaceri, reprezentanţii lucrătorilor şi ai asociaţiilor profesionale,
pentru reglementarea eficientă a relaţiilor de muncă.
 Integrarea şi facilitarea accesului tinerilor pe piaţa muncii, lupta
împotriva şomajului în rândul tinerilor şi pe calitatea actului de
învăţământ.
 Facilitarea trecerii de la şcoală la locul de muncă. Trebuie să se ţină
cont şi de necesitatea de a compensa deficitul de calificare sau
experienţă. În acest sens, pentru a răspunde cerinţelor sectoriale şi
regionale trebuie să se promoveze şi îmbunătăţească învăţământul
tehnic, profesional şi de meserii.
 Integrarea pe piaţa muncii a persoanelor dezavantajate.

Concluzie
Eventual, fiind un fenomen care afectează in diferite proporţii, toate țările, prin
nivelul, structura, durata si consecinţele sale, şomajul s-a impus atenţiei
guvernelor si forţelor sociale, devenid o preocupare generală.
Pe termen scurt, obiectivul major al tuturor acestora îl formează atenuarea
exacerbării consecinţelor sale, iar pe termen mediu si lung obiectivul constă in
diminuarea sau chiar reabsorbirea resurselor de munca aflate in stare de şomaj.
18
Numeroasele aspecte interdependente, prin natura lor, vizează atât firmele cat si
societatea, atât pe cei care lucrează, cat și pe şomeri. Toate acestea formează
obiectul unor reglementari sau orientări care, in totalitatea lor, sunt cunoscute ca
politici sau masuri pentru combaterea şomajului.
Prin amploare îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin
dinamicile ce își schimbă ritmurile și sensurile, șomajul a devenit o problemă
macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice și
politico-ideologice. Cel mai adesea, fenomenul contemporan șomaj este abordat
și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii la nivelul ei național: ca loc de
întalnire și de confruntare între cererea globală și oferta globală de muncă.
Această manieră de abordare a șomajului este, în fapt, o continuare a analizei
problemelor demografico-economice, de pe o parte, și a celor economico-
financiare și investiționale, pe de altă parte. Numai că resursele de muncă cat și
nevoia de muncă sunt filtrate prin exigențele și regulile unice ale remunerării și
salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de abordare și tratare a lui, șomajul
este o disfuncție a pieței naționale a muncii, care cere a fi soluționată, sau
menținut la un nivel ce nu provoacă consecințe negative semnificative.

Bibliografie
https://www.academia.edu/37867075/Politici_antiinflationiste_si_politici_antisomaj
https://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/politici-anti-somaj-si-specificul-lor-in-
republica-moldova-297788.html
Tomşa A. (coordonator). Teorie Economică. Vol.II „Macroeconomie

19
20