INTRODUCERE 2

I. Conceptul de șomaj 3
I.1. Conținutul conceptului de șomaj 3
I.2. Teorii economice despre șomaj 6

II. Forme, tipuri de șomaj și caracteristicile acestora 6

II.1. Tipurile șomajului 6
II.2. Formele șomajului 8

III. Aspectele caracteristice ale șomajului 9

III.1. Nivelul șomajului 10
III.2. Intensitatea șomajului 11
III.3. Durata șomajului 12

IV. Șomajul în Republica Moldova 12

Concuzii 15

Referințe bibliografice 16

CUPRINS

1
INTRODUCERE
Astăzi, șomajul este considerat ca element negativ al dezvoltării economice care afectează în proporţii
diferite foate ţările, mai ales cele subdezvoltate şi cele în tranziţie la economia de piaţă. Reţinem că, dacă
abordăm termenii pieţei muncii, şomajul poate fi definit ca un excedent al ofertei de muncă faţă de
nivelul cererii de muncă, iar şomeri pot fi considerate persoanele apte de muncă, care nu-şi găsesc de
lucru, formînd suprapopulaţia relativă, fiind în fond un surplus de forţă de muncă comparativ cu numărul
celor angajaţi. Problema șomajului este actuală și pentru Republica Moldova.
Actualitatea  temei cercetate. Această lucrare conține unele dintre cele mai principale procese și
tendințe din sfera șomajului. Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin
dinamicile ce îşi schimbă ritmurile și sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face
obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice și politico-ideologice. Cel mai adesea, fenomenul de
şomaj este abordat și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii la nivelul ei național: ca loc de întâlnire
și de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă. Această manieră de abardare a
şomajului este, în fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, şi a
celor economico-financiare și investiționale, pe de altă parte. Numai că atât resursele de muncă (oferta de
brațe de muncă), cât și nevoia de muncă (cererea de muncă) sunt filtrate prin exigentele și regulile unice
ale remunerării și salarizarii. De aceea, indiferent de unghiul de abordare și tratare a lui, somajul este o
disfuncție a pieței naționale a munci.
Obiectul de studiu îl prezintă problema şomajului, caracteristica și analiza intuitivă a fenomenului de
șomaj, conceptul de șomaj, structura și formele acestuia acestuia.
Scopul lucrării îl constituie conturarea problematicii abordărilor conceptului de "Şomaj” precum și a
determinării cauzelor și căilor de ameliorare a Șomajului, analiza conceptului , formelor și astectele
caracteristice a șomajului, analiza metodelor de analiză a șomajului. Pentru atingerea scopului propus in
lucrare au fost formulate urmatoarele sarcini :
 analiza conceptului de șomaj și definirea formelor de șomaj;
 definirea indicatorilor statistici ai Șomajului;
 studierea abordărilor teoretice privind problema Șomajului in lume și in Republica Moldova;
 stabilirea motivelor și a cauzelor Şomajului;
 analiza Şomajului in Republica Moldova;
 analiza srategilor de reducere a Șomajului in Republica Moldova.

Realizarea scopului și sarcinilor propuse denotă structura logică a lucrării, constituită din introducere,
patru capitole, concluzii și recomandări, bibliografie.
În capitolul unu, Conceptul de șomaj, se incearcă o definire și determinare a ceea ce ar insemna
Somajul, diverse abordări a definiției de Șomaj de catre diferite unități. Se prezintă de asemenea, teorii
economice despre șomaj.
În capitolul doi, Forme, tipuri de șomaj și caracteristicile acestora, este prezentat definirea formelor
de șomaj și descrierea acestora precum și ca șomajul se imparte în diferite tipologii.
În capitolul trei, Aspecte caracteristice a șomajului, se prezintă citeva metodologii de calcul a
indicatorilor Şomajui și descrierea indicatorilor. De asemenea , se analizează principalii factori ce
influenţează nivelul şomajului.
În capitolul patru, Șomajul în Republica Moldova, se va analiza cauzele și consecințele ale
Şomajului in R.Moldova . La fel ș măsurile politice active pentru reducerea Şomajului analizind
strategiile de eradicare a șomajului.
Suportul teoretico-științific si metodologic. Şomajul a devenit o problemă odată cu dezvoltarea
industrială, respectiv incepand cu cea de adoua jumatate a secolululal XVII-lea, in perioadele de
2
recesiune, cand intreprinderile industriale işi micşorau producțiile și, ca urmare, eliberau un numar
important de muncitori ce deveneau Șomeri.
Problematica ocupării și a Șomajului a fost tangential abordată in analiza tranzaciilor de pe piața
muncii, unde se manifestă ca o discrepantză dintre cererea și oferta de muncă. In fond, ea constituie un
aspect major ál echilibrului macroeconomic și este strans legată de realizarea creșterii economice actuale
și potențiale și din acest considerent reprezintă o component importantă a politicii macroeconomice
avand implicații atat economice, cat și sociale.
Lucrarea propusă , a fost elaborată utilizind urmatoarele metode de cercetare Siintifică : metoda
observației, sinteza, si analizei statistice. Unele rezultate sunt prezentate sub fomma de grafice sau tabele.
În acest context, se poate mentiona, ca Somajul este termenul folosit în cazul lipsei ocupației plătit
pentru fortele apte și calificate corespunzător pentru muncă. Acest fenomen este caracterizat prin faptul
că o parte din populatie este în căutare a unui loc de muncă.

I. Conceptul de Șomaj
I.1. Conţinutul conceptului de şomaj

Din ansamblul factorilor de producţie, individul cu forţa sa de muncă ocupă cel mai important loc. De
aici, necesitatea folosirii depline şi eficiente a acestei resurse.
Ocuparea forţei de muncă în activităţile economico - sociale de piaţă reflectă modul cum funcţionează
piaţa muncii, într-o economie de piaţă, la un moment dat. Raportul dintre cererea şi oferta de forţă de
muncă determină cele două stări opuse ale pieţei muncii - ocuparea forţei de muncă şi şomajul. Deşi
creşterea economică reprezintă obiectivul economic principal al unei naţiuni, atunci când economia intră
în recesiune, şomajul devine o sursă de îngrijorare. Problematica ocupării şi şomajului constituie o latură
importantă a echilibrului macroeconomic şi o componentă indispensabilă a politicilor macroeconomice şi
sociale. Şomajul, indiferent de cauzele ce îl determină şi formele pe care le manifestă, este perceput ca un
fenomen negativ cu implicaţii profunde în întreg sistemul economic şi social.
Şomajul este un fenomen deosebit de complex a cărui geneză a făcut obiectul unor ample cercetări
încă din secolul XIX-lea.
Dacă în legătură cu existenţa şomajului nu există nici un dubiu, definirea şi măsurarea acestuia
formează obiectul unor ample controverse. Părerile şi opiniile exprimate cu privire la şomaj au variat în
timp, deoarece şi şomajul a acoperit realităţi specifice foarte diferite.
Pentru un economist, şomajul reprezintă o subutilizare a resurselor. Indivizii apţi de muncă şi care
doresc să lucreze la nivelul existent al salariile într-o economie nu sunt utilizaţi în mod productiv. Pentru
cei aflaţi în stare de şomaj şi pentru familiile acestora, şomajul reprezintă o perioadă de greutăţi şi de
schimbări în modul de viaţă.
În termenii pieţei muncii, şomajul reprezintă excedentul ofertei faţă de cererea de muncă. Şomerii
formează suprapopulaţia relativă pentru că reprezintă un surplus de forţă de muncă în raport cu numărul
persoanelor angajate.
Dacă o persoană este în şomaj o perioadă mai mare de timp, aceasta nu va fi capabilă să-şi finanţeze
cheltuielile curente şi va fi nevoită să - şi reducă nivelul de trai atât diminuându-şi consumul cât şi prin
modificarea obiceiurilor de cumpărare.
Şomajul nu afectează doar starea materială a individului, ci şi respectul de sine cu ample efecte de
natură psihologică, multe din familiile afectate de şomaj cedează sub presiunea acestui fenomen.
Fiecare grup de angajaţi este afectat distinct de şomaj. Pentru tineri, a avea o slujbă este o precondiţie
pentru dezvoltarea aptitudinilor de muncă, fie despre valori mult mai generale precum punctualitatea şi
responsabilitatea. Această categorie de angajaţi dacă sunt şomeri o perioadă mai îndelungată de timp sunt
predispuşi la alienare faţă de societate, ceea ce îi poate conduce la atitudini antisociale.

3
 Pentru lucrătorii între două vârste şi cei bătrâni, pierderea locului de muncă generează probleme
diferite. Chiar dacă există reglementări clare ce interzic discriminarea în funcţie de vârstă, angajatorii
ezită să angajeze persoane în vârstă datorită riscului acestora de a se îmbolnăvi sau de a deveni incapabili
să mai muncească. Chiar dacă şomerii în vârstă reuşesc să-şi găsească de lucru, aceste locuri de muncă
vor fi însoţite de regulă de un nivel mai redus al salariilor şi de un statut inferior faţă de locurile de muncă
anterioare, astfel încât aptitudinile acestora vor fi subutilizate.
Dincolo de pierderile în plan personal, şomajul ridică probleme şi la nivelul comunităţii.
Dacă persoanele din mediul rural/urban ajung în şomaj - ca urmare a închiderii unor firme sau ca
urmare a deciziei acestora de a se muta în alte zone - toţi ceilalţi locuitori vor avea de suferit, deoarece suma
veniturilor care circulă în acea comunitate şi care permit realizarea achiziţiilor, de la automobile la locuinţe
va fi mai mică. Deoarece un număr tot mai mare de şomeri înseamnă mai puţine persoane care plătesc taxe
şi impozite, calitatea serviciilor oferite de şcoli, biblioteci, parcuri publice, poliţie va fi serios afectată.
Cu toate că fenomenul şomaj şi-a făcut simţită prezenţa încă de la începuturile capitalismului (sec. al
XIX - lea), înţelegerea cauzelor formelor de manifestare şi a efectelor pe care acesta le presupune a fost
posibilă odată cu apariţia teoriei macroeconomice moderne.
Şomajul este un concept care s-a conturat la începutul secolului XX. Iniţial, desemna inactivitatea
proprie zilelor de sărbătoare sau nelucrătoare; englezii vorbeau despre „out of work”. Treptat, a dobândit
sensul de încetare a activităţii, adică „unemployment”.
O înrăutăţire a activităţii economice determină creşterea şomajului.
De exemplu:Şomajul ridicat din anii 1930 a fost cel care a dus la apariţia unei discipline cunoscute
acum drept macroeconomie. In timpul marii crize din anii 1930, şomajul a crescut la aproape 20% din
forţa de muncă. Deşi în anii 1950 şi 1960 era constant foarte scăzut, în anii 1980 şi 1990 a reapărut
şomajul ridicat Soluţia pe care au găsit-o economiştii pentru şomaj în anii 1930 a fost ca guvernele să-şi
crească cheltuielile sau să reducă impozitele.
Analiza cauzelor şi a potenţialilor soluţii ale şomajului este de maximă actualitate pe agenda de azi a
macroeconomiei iar fenomenul şomaj a captat din ce în ce mai mult atenţia lumii economice, aceasta
conştientizând că ocuparea forţei de muncă este o problemă de natură economică şi destul de complexă.
Importanţa noţiunii de ocupare poate fi motivată tocmai prin raportarea la termenul contrar (acela de
neocupare), dat fiind că neutilizarea forţei de muncă înseamnă, după cum ştim, nu atât un element în plus
pentru raportări statistice, cât mai ales costuri sociale suplimentare.
Gradul de ocupare al forţei de muncă se calculează ca raport procentual între populaţia ocupată în
economie şi populaţia aptă să lucreze:

Goc = Poc/Pa xlOO

unde: Poc - reprezintă populaţia ocupată

Pa - numărul persoanelor apte să lucreze

Gradul de ocupare într-o economie, nivelul subocupării şi cel al şomajului ţin seama de multiple împrejurări,
dintre care menţionăm doar câteva:
- Economie este determinată de un sistem propriu de organizare ( pe care şi ea îl influenţează la rândul
său), dispunând - la un anumit moment dat de timp - de un număr limitat de locuri de muncă (este vorba, de
fapt, de conceptul de cerere de muncă, necorelat cu oferta existentă în domeniu);
- Societatea a fost şi va rămâne, probabil, stratificată, de aici decurgând o chestiune controversată:
eterogenitatea veniturilor, care, evident, influenţează negativ şi totodată definitoriu gradul de ocupare;
- Piaţa forţei de muncă presupune anumite premise, care, dacă nu sunt respectate, provoacă multiple
disfuncţionalităţi în întreaga activitate economică: transparenţa în privinţa informaţiei (acces la lucru, diverse
condiţii de angajare, oportunităţi), raţionalitatea; mobilitatea forţei de muncă;
- Există şi factori care determină în mod direct mărimea şomajului: creşterea populaţiei, progresul
tehnic, sistemul de învăţământ, nivelul cultural etc.

4
 În cadrul unei economii datorită imposibilităţii folosirii în totalitate a forţei de muncă disponibile avem
de-a face cu fenomenul ocupării incomplete (subocupare), caracteristic situaţiilor în care oferta depăşeşte
cererea pieţei, fenomen ce determină apariţia dezechilibrului macroeconomic - şomajul.
J.M. Keynes sublimia faptul ca orice politică macroeconomică de succes trebuie să cuprindă în mod
necesar măsuri şi instrumente statale, în vederea folosirii cât mai depline a forţei de muncă. Aceasta, întrucât
economiile în sine nu mai garantau, în virtutea mecanismelor spontane autoreglatoare, ocuparea deplină
a forţei de muncă şi din acel moment, şomajul devenea, alături de inflaţie, o stare de dezechilibru nedorită
dar permanentă a economie contemporane, făcând obiectul de studiu şi cercetare al majorităţii teoriilor
macroeconomice emise.
Trebuie precizat că nu există un mod unitar de a defini conceptul de şomaj (sau şomer) şi, ca atare,
există uneori deosebiri între numărul şomerilor din aceeaşi ţară şi perioadă, în funcţie de modul de
definire al acestora.
În general, fenomenul şomaj este definit în literatura economică, ca fiind o stare negativă a
economiei, concretizată într-un dezechilibru structural şi funcţional al pieţei muncii, prin care oferta de
forţă de muncă este mai mare decât cererea de forţă de muncă din partea agenţilor economici.
Cea mai cunoscută şi mai larg utilizată definiţie a şomajului este cea adoptată de Biroul
Internaţional al Muncii – organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite – care elaborează statistici şi analize
pe problemele muncii şi, potrivit căreia, este şomer oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte
concomitent următoarele condiţii:
- este apt de muncă;
- nu are loc de muncă;
- este disponibil pentru o muncă salariată;
- caută un loc de muncă.
În rândul şomerilor se cuprind persoanele care şi-au pierdut locul de muncă, care nu găsesc un loc de
muncă adecvat propriilor cerinţe.
În termenii pieţei muncii, şomajul este un fenomen macroeconomic, opus ocupării, reprezentând un
surplus de populaţie activă faţă de aceea care poate fi angajată în condiţii de rentabilitate, impuse de
piaţă.
Deoarece fenomenul de şomaj este greu de definit teoria economică foloseşte o serie de instrumente
şi noţiuni ajutătoare, o importanţă deosebită având structura populaţiei.
În termenii pieţei forţei de muncă, şomajul este privit ca un fenomen macroeconomic, opus
ocupării, reprezentând un surplus de populaţie activă faţă de aceea care poate fi angajată în
condiţii de rentabilitate, impuse de piaţă.
A şoma înseamnă a nu lucra în mod oficial, adică lipsa, pentru o anumită perioadă de timp, a unui
Ioc de muncă, cu consemnarea acest fapt în evidenţa instituţiei specializate (în ţara respectivă) cu
problemele muncii şi ocrotirii sociale.
A şoma înseamnă a nu lucra în mod oficial, adică lipsa, pentru o anumită perioadă de timp, a unui
Ioc de muncă, cu consemnarea acest fapt în evidenţa instituţiei specializate (în ţara respectivă) cu
problemele muncii şi ocrotirii sociale.
Şomajul este un fenomen specific pieţei muncii şi este de natură exclusiv economică. Punctul de plecare îl
formează omul şi societatea, dar cererea de muncă nu este direct şi exclusiv determinată de trebuinţele
acestora, ci şi de cele ale activităţii economice.
Oferta de muncă este influenţată de economie dar nu şi determinată de aceasta. Aspectele demografice
sunt cele mai importante pentru explicarea acestui fenomen. Omul nu poate trăi fără să producă, dar oferta de
muncă poate fi mult mai mare sau mai mică în raport cu cererea de muncă pe care o generează economia.
Astfel se poate preciza că existenţa şomajului nu se datorează numai economiei; piaţa muncii
fiind doar locul de întâlnire al tuturor factorilor ce dau expresie rezultantei negative care se constituie, prin
interacţiunea lor, sub formă de şomaj.

5
 I.2. Teorii economice despre şomaj
Problema şomajului a fost analizata de reprezentanţi ai şcolii clasice ca: David Ricardo, Theodor
Maltus, J.B. Say, J.S. Mill ce au studiat şomajul din perspectiva relaţiei lui cu maşinismul, înţeles ca
utilizare tot mai pregnantă a maşinilor în procesul industrial.
Încă din secolul al-XVII-lea W. Petty arata despre capital că economiseşte munca iar despre maşini că
ar putea determina indirect o creştere a numărului de locuitori ai unei ţări.
Încă de la Adam Smith a apărut ceea ce se numeşte substituţia între consum şi investiţii şi care a fost
larg studiată de Keynes. Este vorba de o substituţie maşină – muncă, în sensul că utilizarea maşinilor ar
diminua numărul locurilor de muncă şi ar duce la şomaj?
Desigur nu, ba dimpotrivă, afirmă Adam Smith . Acesta considera că acumularea determină adâncirea
diviziunii muncii, proporţional cu creşterea capitalului fix. Concluzia lui Adam Smith este optimistă dar şi
logică. Principalele argumente ale clasicilor cu privire la „maşini” sunt:
1.pentru a produce maşini este nevoie de muncitori;
2.datorită preturilor scăzute ale produselor industriale, consumul acestora creşte, deci se extind
pieţele;
3.datorită maşinilor apar noi activităţi care răspund unor trebuinţe noi, deci creşte numărul locurilor
de muncă;
Toate acestea îi conduc pe Say şi pe Ricardo să fie mai puţin optimişti în legătură cu progresul tehnic.
Say considera că apariţia unor noi maşini determină o pierdere a locurilor de muncă, argumentul
principal al acestuia este că progresul tehnic reprezintă principala cale de creştere a competitivităţii în
raport cu străinătatea.
Şi Malthus considera că utilizarea maşinilor nu duce la şomaj, ci la creşterea locurilor de muncă, şi ca
toţi gânditorii aceluiaşi timp, Malthus îşi explică ideile cu fapte reale.
Ca o concluzie, se poate afirma că toţi marii clasici susţin cu argumente diferite sau comune utilizarea
maşinilor în industrie, ca şi ideea că progresul tehnic determina doar pe termen scurt şomajul, în timp ce pe
termen lung duce la creşterea numărului locurilor de muncă.
În principiu în teoria clasică utilizarea la maxim a capacităţilor de producţie rentabile şi flexibilitatea
salariilor asigurau echilibrul pieţei muncii (în ideea atingerii ocupării depline). Caracteristica situaţiei fiind
aceea că nivelul salariului real limita atât producţia, cât şi gradul de ocupare, diminuarea lui părea a fi
soluţia reducerii ratei şomajului.
Şomajul a fost explicat pentru prima data în a doua jumătate a secolului al-XIX- lea, când
raţionamentele ştiinţifice au început să recurgă la conceptele de piaţa a muncii şi folosirea deplină a forţei
de muncă.
Neoclasicii considerau piaţa forţei de muncă o piaţă supusă aceloraşi reguli ale concurenţei; cererea de
muncă confruntându-se cu oferta de muncă.
Punctul central al teoriei neoclasice este existenţa echilibrului general (atât pe piaţa bunurilor
economice cât şi pe piaţa muncii) în condiţiile în care preţurile (inclusiv salariul) sunt presupuse
flexibile astfel încât prin oscilaţiile lor se restabilesc automat echilibrul şi folosirea deplină a forţei de
muncă.
II. Forme, tipuri de șomaj și caracteristicile acestora

II.1. Tipurile șomajului

6
 1. Șomaj fricțional
Tipul șomajului cauzat de migrația naturală, motivul principal pentru care este tranziția unui cetățean
de la un loc de muncă la altul. Ca urmare a unei astfel de schimbări (în timpul selecției sau în așteptarea
unui alt loc de muncă), acești lucrători par să renunțe la populația ocupată.

Principalele cauze ale șomajului prin frecare sunt considerate:

 mișcare geografică: un cetățean își schimbă locul de reședință și poate fi fără loc de muncă de
ceva timp;
 schimbarea vieții și a intereselor profesionale: recalificare, învățământ superior, recalificare;
 nouă etapă în viața lui personală: nașterea copiilor.

Majoritatea economiștilor consideră că, într-o situație de piață stabilă, existența unui nivel moderat de
șomaj fricțional este, dacă nu este de dorit, atunci cel puțin un fapt natural, deoarece o astfel de tranziție
în majoritatea cazurilor este cauzată de dorința unei persoane de a obține un loc de muncă mai mare plătit
sau interesant. Iar aceasta pe termen lung are o alocare mai bună și economică a resurselor sale umane.
Cu toate acestea, în practică, solicitanții de locuri de muncă au propriile cerințe și înclinații, iar
posturile vacante existente necesită abilități specifice și cunoștințe profesionale. Acest lucru duce la un
dezechilibru între ele. În plus, informațiile despre disponibilitatea locurilor de muncă nu apar întotdeauna
în timp util. Și locurile goale pot fi într-o altă regiune, necesitând alocarea forței de muncă. Acest lucru
duce la întârzierea ocupării forței de muncă și la creșterea șomajului.

Șomajul fricțional ca fenomen pe termen scurt va fi un element util într-un astfel de format al pieței
muncii, ceea ce implică corespondența exactă a unui angajat gratuit cu ofertele pieței de muncă. În lumea
reală, un astfel de echilibru este imposibil, iar cetățenii șomeri temporar duc la creșterea șomajului.

2. Șomajul structural
Acest tip apare din cauza nepotrivirii calificărilor sau a specialităților cetățenilor care caută un loc de
muncă cu posturile vacante propuse. Adică, cererea pe piața muncii se abate de la ofertă.
Șomajul structural apare adesea ca urmare a îmbunătățirii producției sau a trecerii de la forța de
muncă manuală la cea automatizată. De asemenea, în cazul transferului producției în altă regiune. Ca
urmare a unei asemenea optimizări, angajații eliberați sunt obligați să caute muncă în alte sectoare ale
economiei.
Acest tip de șomaj se caracterizează printr-o perioadă lungă de căutare de locuri de muncă. Un om
este obligat nu numai să-și caute un loc pentru sine, ci și o nouă direcție de activitate.

3. Șomaj sezonier
Șomajul sezonier este predeterminat de faptul că o parte din sectoarele economiei sunt în corelație
directă cu condițiile naturale. Cel mai izbitor exemplu al unei astfel de industrii este agricultura. În
domeniul construcțiilor și turismului, sezonalitatea afectează și numărul angajaților. De exemplu,
proprietarii de cafenele din zonele stațiunii sunt angajați doar pentru perioada mai-octombrie, pentru ei
este foarte scump să țină angajații în afara sezonului.
Nivelul sarcinii sale depinde de cât de multe alte sectoare ale economiei sunt gata să accepte cetățenii
eliberați. Și, de asemenea, din dorința și abilitatea acestora din urmă de a urma o pregătire profesională
sau de a se muta într-o altă regiune.
Cu toate acestea, această specie are o trăsătură distinctivă importantă - poate fi prevăzută.

4. Șomaj ciclic
Apare în timpul unei depresii, crize sau stagnări în economia statului. Necesitatea de bunuri și volume
de servicii este redusă, după care volumul total al producției scade. Există o reducere a costurilor
întreprinderilor datorită reducerii numărului de locuri de muncă. Cel mai vizibil se manifestă într-un
număr mare de căutări de locuri de muncă și o ofertă mică în toate structurile și regiunile țării. Aceasta
este cea mai severă formă de șomaj.

7
 Mărimea sa este calculată după cum urmează: numărul de angajați pentru o anumită perioadă de timp
în economia minus numărul de lucrători care ar putea avea locuri de muncă la un nivel normal de
producție, adică sub încărcarea standard a tuturor capacităților de producție disponibile.

5. Șomajul instituțional
Acest tip de șomaj, creat de agențiile guvernamentale responsabile pentru piața muncii și factori care
afectează distribuția muncii.
Acestea includ:
 imperfecțiune în sistemul fiscal (de exemplu, o reducere a impozitului pe veniturile persoanelor
care nu lucrează);
 garanții sociale pentru populația care nu lucrează (de exemplu, instituirea unui nivel ridicat de
prestații de șomaj de către guvern);
 lipsa de conștientizare a centrelor de angajare cu privire la posibile posturi vacante.
Vinovatul în această situație este munca ineficientă a pieței forței de muncă. Lipsa informațiilor
relevante despre disponibilitatea unui post vacant nu permite angajatului să o ia rapid. Sau încercați să vă
mutați într-o altă regiune. La rândul lor, firmele nu văd CV-uri ale candidaților pentru funcțiile propuse.
Beneficiile sociale și indemnizațiile ridicate pentru cetățenii șomeri, care le permit să ducă un stil de
viață complet normal, conduc partea inconștientă a populației muncitoare să decidă asupra parazitismului.
O rată de impozitare redusă pentru prestațiile sociale poate fi mai atractivă decât o impozitare suficient de
tangibilă pe venit pe salarii.

II.2. Forme de șomaj

1. Șomaj deschis.
Se împarte în două tipuri:
 tip înregistrat (partea populației care a solicitat sprijin pentru a găsi un loc de muncă pentru
fonduri sociale, adică înregistrat la centrul de ocupare a forței de muncă și primește lunar beneficii
sociale de la acesta);
 tip neînregistrat (parte a populației active, care preferă să muncească pentru ei înșiși, adică
neoficial, ascunzându-și veniturile de la stat sau, așa-numiții paraziți, oameni cărora nu le place să
lucreze în conformitate cu credințele lor de viață).
La compilarea unui eșantion, Rosstat ia în considerare doar șomeri înregistrați, astfel încât datele
sale pot fi foarte diferite de cele reale. Tehnologia de evaluare a OIM presupune luarea în considerare a
tuturor categoriilor și este cea mai eficientă.

2. Șomaj ascuns.
Acesta este un tip dificil de definit, ceea ce implică o situație în care un angajat este înscris oficial pe
lista angajaților, dar nu participă efectiv la producție sau participă într-o formă foarte trunchiată.
Șomajul ascuns rezultă din următorii factori:
 Menținerea de către companie pentru diverși factori a numărului excesiv de angajați care primesc
salarii complete. Și, ca urmare, introducerea costurilor pentru întreținerea lor în costul produselor
fabricate.
 Imposibilitatea întreprinderii de a oferi angajaților cu locuri de muncă cu normă întreagă salariul
corespunzător, dar păstrarea lor ca angajați cu normă parțială. În acest caz, nu sunt luate în
considerare doar angajații care doresc, dar nu pot lucra cu normă întreagă, angajații care vin în
mod conștient timp de jumătate de zi.
 Făcând parte din angajați în concediu fără plată.
 Echipamente regulate ușor de utilizat ale întreprinderii din mai multe motive tehnice.
Motivele apariției sale:
 administrația companiei urmărește o politică de menținere a numărului de angajați cu așteptarea
unei schimbări rapide a situației economice, introducând o jumătate de zi lucrătoare;
 păstrarea lucrătorilor permite conducerii să se aștepte să primească o serie de beneficii din partea
statului;
8
  adesea, compania nu are capacitatea financiară de a plăti salariaților indemnizații de șomaj, astfel
încât angajații sunt obligați să părăsească angajatul, creând condiții de muncă precare;
 lipsa de muncă a lucrătorilor din orașele mici pentru a părăsi munca, menținând în același timp
câștiguri parțiale, din cauza lipsei altor munci;
 pentru angajații cu vârsta pre-pensionare, experiența continuă este importantă;
 un venit mic, dar stabil în subocupare, joacă un rol mai important pentru un angajat decât
posibilitatea creșterii venitului atunci când caută un nou loc de muncă.
Dezvoltarea relațiilor economice și a concurenței pe piața bunurilor și serviciilor obligă
întreprinderile să își optimizeze numărul. Aceasta duce la reducerea nivelului șomajului ascuns.
Principala sarcină în acest moment este văzută în faptul că, în procesul dezvoltării unei economii de piață,
șomajul ascuns nu se transformă în deschis.

3. Șomaj fluid.
Această formă se găsește la eliberarea lucrătorilor intelectuali și fizici cu abilități cheie care
îndeplinesc toate standardele. Această situație apare din diferite motive, principalul dintre acestea:
 dezvoltarea disproporționată a industriilor din regiuni;
 recesiuni periodice recurente, depresie și stagnare în economie;
 cererea spasmodică pentru lucrători (insuficientă în timpul recesiunii și depresiei, excesivă în
timpul producției este simplă).

4. Șomaj stagnant.
Șomajul stagnant sau de lungă durată este o formă de șomaj a unui cetățean pentru o perioadă lungă
de timp. Aceasta duce la consecințe grave atât în \u200b\u200bceea ce privește capacitățile materiale, cât
și starea emoțională a șomerilor.
Este dovedit statistic că posibilitatea de a obține un loc de muncă este redusă dacă perioada este
întârziată fără un loc de muncă permanent. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că, după căutări de
locuri de muncă nereușite, solicitantul preferă să rămână în ajutor ca garanție obișnuită. Șomajul stagnant
implică necesitatea de asistență pentru recalificarea personalului sau relocarea într-o altă regiune în care
această zonă de activitate solicită mai mult.

5. Șomajul voluntar
Această formă include cetățenii care, din cauza unor diverși factori subiectivi, nu consideră necesar să
desfășoare niciun fel de activitate de muncă.
Motivele pot fi diferite:
 opinii politice și sociale asupra forței de muncă;
 religie și tradiții (exprimate în special în republicile din Caucaz, unde există o părere că este
imposibil pentru o femeie să se realizeze în profesie);
 dorința femeilor de a se dedica familiei și menajului;
 dorința de a lucra în condiții oferite de piața muncii (mărimea plății, durata zilei de muncă);
 pierderea unui cetățean din societate cauzată de stilul său de viață, de exemplu, persoanele fără
adăpost, tramvaie etc.
În orice societate există astfel de oameni. Chiar și în SUA și Europa, oamenii de știință își determină
numărul la 14-16%. Încercările de influență, presiune, reeducare sau apelul la un sentiment de datorie și
responsabilitate nu au adus rezultate semnificative. În vremurile sovietice, a existat o încercare de a lupta
împotriva paraziților, dar nu a fost realizat cu succes.

III. Aspecte caracteristice ale şomajului

Indiferent de formele pe care le imbraca, somajul se poate caracteriza prin urmatoarele elemente:
- nivel, masurat prin numarul somerilor dintr-o tara, localitate, zona geografica sau prin ponderea
somerilor in totalul populatiei active disponibile, calculata in procente (rata somajului);
- durata, adica timpul care se scurge din momentul in care un individ intra in somaj pana in
momentul angajarii;
9
 - structura, ceea ce inseamna clasificarea somerilor pe diferite criterii: varsta, profesie, nivelul de
pregatire, sex, rasa etc.
In general, cei mai afectati de somaj sunt tinerii, din urmatoarele motive: salariul de incadrare este
prea mic, ceea ce constituie o piedica in calea angajarii si lipsa de experienta, ceea ce face ca multe firme
sa prefere lucratori mai varstnici.
Populatia de culoare are o rata mai inalta a somajului datorita discriminarilor, pregatirii mai precare si
faptului ca la companiile mari se cer diplome ale unor universitati de prestigiu unde taxele scolare sunt
prea ridicate pentru majoritatea familiilor acestor tineri.
In randul femeilor se inregistreaza o rata mai inalta a somajului, deoarece salariul lor nu este sursa
principala a venitului familiei si activitatea lor este oscilatorie, existand perioade in care stau acasa cu
copiii, parintii etc.

Constatat în practica economică şi studiat în teorie, şomajul se caracterizează prin aspecte referitoare
la: nivelul, intensitatea, durata şi structura acestuia.

III.1. Nivelul şomajului

Se determină atât în mărime absolută, prin numărul celor neocupaţi (numărul şomerilor), cât şi în
mărime relativă, ca rata a şomajului (Rs), calculată ca raport procentual între numărul total al şomerilor
(Ns) şi numărul total al populaţiei active sau ocupate (Pa sau Po).
Mărimea absolută a şomajului se exprimă ca număr de şomeri (Ns) -indivizii apţi şi dispuşi să
lucreze, dar care nu au, pentru moment, loc de muncă, şi este în căutarea unei slujbe fiind luat şi în
evidenţele Oficiului forţei de muncă.
Ns=Pa-P
unde:Ns - numărul şomerilor
Pa - numărul persoanelor active, apte de muncă
Po - persoanele ocupate, ce au un loc de muncă remunerat
Mărimea relativă - rata şomajului (Rs) este un indicator care arată care este proporţia şomerilor în
totalul populaţiei active.
Rata şomajului se calculează ca raport procentual între numărul şomerilor înregistraţi oficial şi
numărul populaţiei active:
Rs = Ns/Pax 100
unde:Rs - rata şomajului
Ns - numărul şomerilor
Pa - populaţia activă

Nivelul şomajului are amplitudini diferite pe zone geografice şi perioade, iar limitele acestuia trebuie
raportate la ceea ce înseamnă starea de ocupare deplină.
Ocuparea deplină reprezintă acel nivel al ocupării resurselor de muncă, care permite obţinerea
maximului de bunuri şi servicii pentru acoperirea nevoilor oamenilor.
Ocuparea deplină nu înseamnă, însă, inexistenţa forţei de muncă neocupate, ci ocuparea acesteia până
la limita şomajului natural. Acest tip de şomaj este echivalent, de fapt, cu şomajul voluntar, care constă în
numărul celor neocupaţi, ca urmare a propriilor decizii (sub diverse motivaţii) de a înceta să muncească.
În general, se apreciază că rata şomajului natural în ţările cu economie de piaţă se situează între 3% şi
5%.
Drept urmare, ocuparea deplină a forţei de muncă este echivalentă cu un şomaj scăzut, reflectat
printr-o rată naturală de câteva procente sau, altfel spus, însemnă angajarea a circa 95%-97% din
populaţia activă disponibilă, diferenţa până la 100%, fiind considerată a fi şomaj natural (normal).
Economistul american Milton Friedman afirma despre şomajul natural că este un şomaj de echilibru,
întrucât rezultă dintr-o alegere deliberată a indivizilor. Treptat, mulţi economişti occidentali au ajuns să
susţină teza potrivit căreia şomajul existent în ultimele decenii în ţările dezvoltate este, în special, şomaj
voluntar şi mai puţin şomaj involuntar, acesta din urmă fiind singurul care trebuie să preocupe politicile
macroeconomice.
10
 În funcţie de nivelul şomajului natural (considerat ca normal) se consideră, de regulă, două situaţii:
starea de subocupare şi starea de supraocupare. Starea de subocupare a forţei de muncă există atunci când
rata efectivă a şomajului este mai mare decât cea naturală, adică suntem în prezenţa unui şomaj efectiv,
anormal (de exemplu 8%, 10%, 12%). Supraocuparea forţei de muncă se defineşte, de regulă, printr-o
rată a şomajului de doar circa 1%-2%, deci mai mică decât rata considerată normală sau naturală (în
realitatea economică, această situaţie este extrem de rară).
Principalii factori ce influenţează nivelul şomajului sunt: rata inflaţiei, numărul agenţilor economici
particulari, numărul total al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale cu capital de stat, numărul
societăţilor cu capital străin, raportul de schimb leu/euro, numărul şomerilor şi volumul masei monetare.
În general, se aşteaptă ca odată cu creşterea numărului societăţilor cu capital străin să scadă rata
şomajului. Dar, în condiţiile actuale ale economiei româneşti acest lucru nu este posibil.
Studierea nivelului şomajului în funcţie de influenţa exercitată asupra gradului de ocupare, de rata
inflaţiei, numărul agenţilor particulari ş.a., nu permite elaborarea unor prognoze privind rata şomajului.
Este necesară luarea în considerare şi a altor factori de influenţă a şomajului.
Dacă dintre factorii de influenţă a şomajului enumeraţi mai sus se păstrează inflaţia la care se adaugă:
soldul balanţei comerciale, nivelul productivităţii muncii, volumul stocului producţiei industriale, soldul
bugetului de stat şi veniturile salariate nete, iar toţi aceşti factori influenţează inflaţia, totul se rezumă la
relaţia inflaţie-şomaj.
Studierea ratei şomajului în funcţie de toţi aceşti factori evidenţiază faptul că politica monetară poate
stimula cererea de forţă de muncă. Dintre toţi aceştia, cea mai puternică influenţă asupra ratei şomajului o
are rata inflaţiei. Dacă ea scade suficient de mult se poate găsi o combinaţie optimă a celorlalte măsuri de
politică economică, astfel încât şomajul să atingă un minim stabil.

III.2. Intensitatea şomajului

Este o altă caracteristică a acestui fenomen, în funcţie de care se pot distinge următoarele tipuri de
şomaj:
- şomajul total care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii;
- şomajul parţial care constă în diminuarea activităţii depuse de o persoană în special prin reducerea
duratei săptămânii de lucru sub cea egală cu scăderea remunerării;
- şomajul deghizat este specific mai ales ţărilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane au o
activitate aparentă, cu productivitate mică, dar este întâlnit şi în ţările est-europene, inclusiv în România.
Intensitatea şomajului reflectă gradul de pierdere a posibilităţi de a munci pentru posesorii forţei de
muncă.
Statistic vorbind, se constată doua tendinţe principale.
Pe de o parte de-a lungul unei perioade de aproximativ 10 ani există o tendinţă ondulatorie a
şomajului în funcţie de variaţiile conjuncturii .Atunci când trendul sau mersul precumpănitor al
economiei este ascendent, şomajul are tendinţa să scadă. În condiţiile în care trendul este descendent,
şomajul are tendinţa de a creşte.
În urma crizei energetice declanşate în anii ’73-’74, economia mondiala a intrat într-o fază ascendentă
de lungă durată care, după unele indicii, se apropie de sfârşitul ei. De-a lungul acestei perioade s-a constat
o creştere a volumului şomajului şi implicit a ratei şomajului. În ultimii ani şomajul s-a plafonat, iar în
unele cazuri a scăzut ca urmare a unui început de relansare a economiei într-o fază noua, ascendenta
îndelungată. Principala sursă a acestei creşteri de durată a şomajului se găseşte în restructurarea
economiei pe calea trecerii ei la noi ramuri sau subramuri.
Pe de altă parte sporire şomajului are limite, el nu creşte permanent şi nu depăşeşte anumite proporţii.
Apariţia şomajului, menţinerea şi modificarea intensităţii lui sunt aspecte ce pot fi înţelese numai în
legătură cu sistemul real al economiei de piaţă. În plus este necesar să ne amintim că mecanismele pieţei
muncii se află sub incidenţa a numeroase alte împrejurări, nu doar sub cea a celor strict economice.
Ca un flux macrosocial global, şomajul este generat de cauze ce ţin de situaţia economică a
utilizatorilor, pe de o parte, şi de statutul social al ofertanţilor de muncă, pe de altă parte. În primul rând,
ca urmare a unei evoluţii nefavorabile a activităţii social-economice sau ca urmare a procesului de

11
substituire a muncii prin capital, se produce pierderea locului de muncă de câtre o parte a populaţiei
ocupate.
În al doilea rând, solicitările suplimentare de muncă ale noilor generaţii ce au ajuns la vârsta legala de
munca nu pot fi onorate de utilizatorii de muncă.
Tânăra generaţie întâmpina greutăţi in găsirea locurilor de munca din mai multe motive subiective sau
obiective: neconcordanta pregătirii ei profesionale cu nevoile si exigentele impuse de activitate
economico-sociala; reţinerile unor agenţi economici, producători in a angaja tineri fără experienţa in
munca, fără să-şi fi însuşit disciplina muncii.
În al treilea rând, şomajul apare, se suplimentează si ca urmare a solicitărilor de locuri de munca din
partea unor persoane încadrate in vârsta a doua, care se decid sa-si ofere munca lor pe piaţa. Unele dintre
aceste persoane nu au lucrat pana in momentul respectiv, altele au întrerupt activitatea pe o perioada
relativ îndelungată.
Oricum, atât unele, cat si celelalte persoane se decid sa-si schimbe statutul social din neangajat in
angajat. La acest proces se poate adăuga si cel al deschiderii unor afaceri pe cont propriu .

III.3. Durata şomajului

Reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul pierderii locului de muncă sau al scăderii
activităţii depuse şi momentul reluării activităţii la parametrii anteriori. Durata şomajului diferă de la o
persoană la alta, astfel că pentru a surprinde fenomenul la nivel naţional, se impune luarea în calcul a
duratei medii a şomajului. Aceasta se poate stabili, deci, ca o medie pe economie sau ramură de
activitate, într-o anumită perioadă. . Nu există o durată a şomajului legiferată, dar în numeroase ţări există
reglementări care precizează durata pentru care se plăteşte indemnizaţie de şomaj şi aceasta a avut
tendinţa de creştere, atingând în unele cazuri chiar 24 luni.
În cea mai mare parte a ţărilor, şomajul de lungă durată este considerat un şomaj continuu de mai
mult de 12 luni. Acest gen de şomaj este relevat, adesea, printr-o analogie cu un fir de aşteptare format de
cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. în competiţia care există între aceştia, cei mai utilizabili în
funcţie de cererea de muncă a întreprinderilor, sunt primii care părăsesc firul de aşteptare. Cei care rămân
sunt afectaţi de creşterea duratei şomajului şi aceasta cu atât mai mult cu cat ei vor fi supuşi permanent
concurenţei noilor generaţii care intră pe piaţa muncii. Pentru ei, dificultăţilor iniţiale (calificare
inadaptată, vârstă etc.) li se adaugă pierderea în sine, apariţia problemelor de sănătate, precaritatea
situaţiei materiale, pierderea calificării profesionale prin inactivitate.
O perioadă de şomaj se defineşte ca fiind perioada de timp în care individul s-a aflat în mod continuu
în şomaj. Durata şomajului este media lungimilor perioadelor de şomaj. La o rată dată a şomajului, cu cât
durata şomajului este mai scurtă, cu atât fluxurile sunt mai mari.
Trebuie neapărat făcută distincţie între perioadele deja încheiate de şomaj şi perioadele aflate încă în
desfăşurare. In fiecare moment există în economie un număr de şomeri, şi ne putem întreba de câtă vreme
se află aceştia în perioada respectivă. Unii şomeri vor părăsi curând această postură alţii vor rămâne încă
multă vreme în aceeaşi situaţie. Rezultatul cel mai evident este ca, ulterior unei recesiuni, durata
şomajului este mare; după câţiva ani de expansiune, ea va fi relativ redusă.

IV. Șomajul în Republica Moldova

Trecerea la economia de piață se asociază cu apariția și dezvoltarea pieței forței de muncă. Drept
cauze ale acestui proces s-au manifestat: modificările în domeniul proprietății, privatizarea
intreprinderolor și a pămîntului, transformările în sectorul de stat și constituirea economiei private,
dezvoltarea antreprenoreatului și a inițiativei individuale, sporirea mobilității populației, atît în cadrul
celor încadreți în activitatea de muncă în interiorul țării, cît și în procesul migrației după hotarele ei.

Totodată , în toate statele cu o economie în tranziție, inclusiv în Republica Moldova, anii 90 au fost
marcați de o reducere a încadrării în câmpul muncii și sporire a șomajului, cu deosebire în primii ani ai
perioadei transformării economice. Mai târziu statistica oficială, de regulă, menționează o stabilizare a

12
nivelului șomajului înregistrat(circa 2,0% în 2000 și 2001 pentru Republica Moldova). Dar aceste cifre
prezintă doar vârful unui iceberg.

Dezvoltarea economiei naționale în mare măsură depinde de capitalul uman pe care se poate baza,
care prezintă un stoc de educaţie, pregătire profesională şi starea de sănătate a populației. Acest fapt
stimulează guvernele multor țări de a mări investițiile în consolidarea capitalului uman și creșterea
competitivității acestuia.
Îmbătrânirea demografică și declinul masiv al populaţiei cu care se confruntă Republica Moldova
deja al doilea deceniu și care va continua și în deceniile următoare afectează dimensiunea și structura
populației în vârsta aptă de muncă, având efecte economice și sociale negative. În aceste condiții, una din
soluții pe care societatea le are la îndemână pentru atenuarea acestor consecințe negative în dinamica
populației este creşterea nivelului de participare la activităţi economice, a productivității muncii și a
nivelului de tehnologizare a acesteia. Asigurarea creșterii nivelului de educație a populației și a gradului
de concordanță a calificărilor cu cerințele actuale de pe piața muncii prezintă un element indispensabil în
acest lanț de activități.
În prezent, în Republica Moldova, atât ratele de activitate, cât şi ratele de ocupare, sunt foarte scăzute
la toate grupele de vârstă, în special la tineri. Atragerea populaţiei inactive în circuitul economic implică
strategii şi programe de pregătire profesională a acestei populaţii în raport cu necesitățile economiei
naţionale.
Ca și în alte țări, tinerii din Republica Moldova întâmpină dificultăți în procesul de tranziție de la
școală la muncă, precum și în găsirea unui loc de muncă stabil și cu perspective bune de carieră care va fi
bine plătit, acoperind necesitățile pentru un trai decent. Începutul traseului profesional are o influență
puternică asupra vieții profesionale ulterioare, iar un început profesional nereușit poate provoca dificultăți
în atingerea oportunităților pierdute, necorespunderea cerințelor pieței muncii sau șomajul.
Putem evidenția mai multe bariere în integrarea tinerilor pe piața forței de muncă, printre care:
discrepanță între calificările tinerilor specialiști și cerințele angajatorilor, lipsa de experiență în luarea
deciziilor independente, lipsa de cunoștințe, lipsa abilităților profesionale practice. Deseori, alegerea
profesiei nu se bazează pe necesitățile pieței muncii în anumite specialități. Se observă o tendință de
alegere a specialităților cu profil umanitar și mai puțin cu profil tehnic, ceea ce duce la un exces de
specialiști din domeniul umanist și deficitul celor din domeniul tehnic. Ca rezultat, mulți absolvenți ai
instituțiilor de învățământ nu sunt angajați conform specialității sau au nevoie de recalificare pentru
încadrare în câmpul muncii.
Rezolvarea problemelor legate de integrarea tinerilor pe piața forței de muncă prezintă un obiectiv
important pentru mai multe țări europene, în special pentru cele din spațiul est-european, care sunt pe
calea consolidării economiei de piață, la care se referă și Republica Moldova. Specificul forței de muncă
tinere duce la competitivitate scăzută a acesteia în comparație cu alte grupuri de vârstă. Astfel, cererea pe
piața forței de muncă pentru această categorie de lucrători este mică. În aceste condiții, statul trebuie să
promoveze politici speciale care ar facilita procesul de tranziție de la școală la muncă și integrarea
profesională a tinerilor, în special din categoriile social vulnerabile.
Strategia Națională privind ocuparea forței de muncă (2017–2021) ca obiectiv principal stipulează
creşterea nivelului de ocupare formală bazată pe competitivitate economică, competențe și calificări
adecvate, în condiţii de dezvoltare durabilă şi incluzivă. Prin crearea Observatorului pieței muncii s-a
propus un instrument de asigurare a unei baze statistice și analitice pentru o mai bună integrare a
obiectivelor de ocupare productivă în programele naționale de dezvoltare economică.

În continuare este prezentat un tabel în care sunt prezentate datele în procente a ratei șomajului în
Republeca Moldova conform informației de pe pagina oficială statistica.md statistica.md.

Tabelul1. Rata somajului pe Sexe, Medii, Ani 

13
Principalele cauze generatoare de şomaj sunt:
a) crizele economice ce au loc şi care apar sub trei tipuri, în funcţie de dimensiunea lor: crize economice
generale; crize economice parţiale; crize economice conjuncturale;
b) tendinţele de restructurare economică, geografică, socială etc. ce au loc în diferite ţări, mai ales sub
incidenţa crizei energetice şi revoluţiei tehnico-ştiinţifice, care generează şomajul structural. Resorbţia
totală sau parţială a şomajului generat de această cauză poate avea loc numai printr-un proces lung şi
dificil, întrucît presupune creşterea investiţiilor, recalificarea celor afectaţi şi reorientarea învăţămîntului;
c) înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii, centralizarea unor capitaluri şi unităţi economice cu
restrîngerea locurilor de muncă. Generează şomajul tehnologic, a cărui resorbţie este dificilă, deoarece
presupune recalificarea forţei de muncă în concordanţă cu noile nevoi ale capitalului şi unităţilor
economice, lărgirea activităţilor economice şi în special a producţiei pentru a putea oferi locuri de muncă
şi creşterea numărului întreprinderilor pentru a asimila cadrele cu pregătire superioară afectate prin
centralizare;
d) incertitudinea afacerilor unui anumit număr de egenţi economici, ce determină, practicarea contractelor
de angajare de scurtă durată. Această cauză determină şomajul intermitent sau fricţional. Această practică
poate constitui un mijloc de presiune asupra angajaţilor pentru a accepta anumite condiţii de muncă şi
salarizare, dar şi o măsură de siguranţă, din partea agenţilor economici pentru a nu-şi asuma, vizavi de
forţa de muncă, angajamente pentru care pot fi traşi la răspundere. Perioada de şomaj, în acest caz, începe
la expirarea angajării şi se încheie la reînnoirea contractului sau la realizarea unei angajări la o altă firmă;
e) întreruperea activităţii din motive familiale şi de maternitate. Această cauză afectează în mod deosebit
femeile şi generează aşa-zisul şomaj de discontinuitate;
f) întreruperea activităţilor puternic dependente de factorii naturali este specific următoarelor sectoare
economice: agricultură, construcţii, lucrări publice etc. Restrîngerea locurilor de muncă se răsfrînge
negativ asupra noilor generaţii ajunse la vîrsta încadrării în muncă sau a unor grupuri de oameni care au
depăşit vîrsta legală pentru încadrare, n-au mai lucrat şi sunt prima dată îm căutarea unui loc de muncă;
g) starea economiei (nivel, structură, tehnică şi tehnologie aplicată etc.). Există o diferenţă dintre ciclul
reproducţiei forţei de muncă şi a diferitelor activităţi economice, prin formarea noilor generaţii în cadrul
mişcării populaţiei sun incidenţa factorilor naturali-biologici, demografici şi economici care, deşi se
influenţează reciproc, nu au unii asupra altora o determinare cauzală, directă şi exclusivă. Intrarea pe
piaţa muncii a eşantioanelor de populaţie activă care n-au mai lucrat.

Măsuri de combatere a șomajului:

Atitudinea față de șomaj este determinat de o multitudine de factori sociali, cum ar ficultura, mentalitatea
și statutul celor ce fac parte dintr-o societate. În Republica Moldova se afirmă treptat convingerea că
șomajul este o parte obligatorie a economiei de pia muncii. Mai mult de jumătate dintre aceștea consideră
șomajul ca fiind un fenomen inadmisibil și rușinos pentru țara noastră.
 instaurarea unui sistem de protecție socială,
 susținere mai conturată din partea statului,
 adaptarea la condițiile actuale ale pieței forței de muncă,
 organizare mai eficientă a procesului de informare a șomerilor despre locurile vacante,
 Acordarea de ajutor în sporirea calificării,
 bază mai largă de date cu servicii pentru șomeri,

14
 Selectarea cadrelor în cadrul birourilor.

Concluzii:
În această lucrare am studiat tema ” Șomajul: concept, forme, nivel”. Lucrarea este prezentată sub
formă de referat și îndeplinește următoarele obiective: analiza conceptului de șomaj și definirea formelor
de șomaj;definirea indicatorilor statistici ai Șomajului;studierea abordărilor teoretice privind problema
Șomajului in lume și in Republica Moldova;stabilirea motivelor și a cauzelor Şomajului; analiza
Şomajului in Republica Moldova; analiza srategilor de reducere a Șomajului in Republica Moldova.
În această lucrare am analizat structural tema, care include formele, tipurile șomajului și descrierea
acestora, am analizat indicatorii șomajului și metoda de calcul a acestora.
Şomajul este astazi este unul din fenomenele cele mai putin acceptate care afectează economiile
tuturor țărilor. In 2010, aproximativ 210 milioane de persoane sunt Şomere, inregistrandu-se o creştere cu
mai mult de 30 milioane din 2007 si pana acum. Aceasta stare este foarte negativă, deoarece statul pierde
impozite pe venituri pe care le-ar fi perceput de la salariații și dacă aceştia n-ar fi fost afectați de Șomaj,
trebuind să plătească in plus și servicii medicale, sociale pentru Şomeri; operatorii economici pierd
profiturile pe care le-ar fi putut obtine daca ar fi utilizat intregul personal; intreaga populație a țării pierde
veniturile suplimentare pe care le-ar fi putut obține ca o consecință a unei producții naționale superioare.

Analiza situațici din economia națională și de pe piața muncii din Republica Moldova, precum și
analiza rezultntelor chestionării agenților economici participanți la prognoză conduc la următoarea
concluzie ca, la moment Republica Moldova se confruntă cu o situație demografică defavorabilă care se
va răsfrânge în perspectivă în mod direct asupra potențialului uman. Principalii indicatori ocupaționali
înregistrează în continuare descreștere, iar situația din 2019 dă semne de ameliorare. Această situație se
creează din cauza că majoritatea şomerilor înregistrați sunt din mediul rural, pe când locurile de muncă
vacante sunt amplasate în mediul urban.

Reieşind din cele menționate mai sus pot fi formulate urmåtoarele recomandari: perfecționarea
continuă a relatiilor dintre Agentie și structurile ei teritoriale cu agenți economici în vederea punerii în
evidență a locurilor de muncă noi create și vacante. Aceasta ar contribui, pe de o parte, la gestionarea mai
eficientă a șomajului înregistrat, iar pe de altă parte, la utilizarea mai eficientă a potențialului uman
existent in localitatea in care există locuri de muncă vacante, luarea deciziilor întru redirecționarea
mijloacelor financiare de la măsurile pasive la cele active de pe piața muncii, extinderea lucrărilor publice
ca măsură activă de combatere a șomajului, diversificarea structurii ocupaționale in localitățile în care
nivelul şomajului dar şi ieşirea forței de muncă este impunător.

15
Referințe bibliografice:
1. www.academia.edu/10479298/somajul_si_efectele_lui_asupra_economiei
2. https://www.academia.edu/6372134/77028240-licenta-pe-somaj
3. http://www.viitorul.org/
4. http://angajat.md/
5. www.moldova.org
6. https://monitorul.fisc.md/editorial/forta-de-munca-in-republica-moldova-ocuparea-si-
somajul
7. ro.wikipedia.org/
8. statistica.gov.md

16