Politica ocupării forţei de muncă

Tematica
1. Consideraţii generale privind conceptul de „şomaj”:
2. Definirea şomajului;
3. Clasificarea formelor de şomaj;
4. Cauzele principale ale apariţiei şomajului;
5. Trăsături caracteristice ale şomajului;
6. Şomajul în România;
7. Politici de combatere a şomajului în ţările Uniunii Europene
8. Piaţa muncii:
 Noţiuni generale despre piaţa muncii;
 Fenomene şi procese pe piaţa muncii;
 Funcţiile şi trăsăturile pieţii forţei de muncă.
9. Măsuri de prevenire şi combatere a şomajului:
 Educaţia permanentă;
 Oferta de formare profesională continuă;
 Măsuri pasive de combatere a şomajului;
 Măsuri active de combatere a şomajului.
10. Efectele şomajului asupra individului şi comunităţii:
 Stadiile şi procesele şomajului;
 Procese de excludere / autoexcludere a şomerilor;
 Implicaţiile psihologice ale şomajului asupra individului.
11. Metode şi tehnici în asistenţa şomerilor:
 Interviul;
 Ancheta socială;
 Consilierea;
 Medierea pe piaţa muncii.

Bibliografie
 Bădulescu, A. 1997, Şomajul în România, Editura Treira, Oradea;
 Coană, F. 1999, Şomajul şi influenţele lui asupra creşterii economice, Editura Mirador,
Arad ;
 Cojocaru, M. 1995, Probleme ale asistenţei sociale a şomerilor în România, în Acţiune
socială din perspectivă interdisciplinară, coord. Miftode, V., Editura Proema, Baia Mare;
 Cojocaru, M. 2000, Şomajul . Protecţie şi asistenţă socială a şomerilor în România, Editura
Moldavia, Bacău;
 Cojocaru, M., şi colab. 2005, Politici şi tehnici în asistenţa şomerilor, Editura Institutul de
dezvoltare comunitară, Iaşi;
 Cojocaru, M. 2003, Asistenţa şi protecţia socială la nivelul pieţii muncii în România, în
Tratat de asistenţă socială, coord., Neamţu G., Editura Polirom, Iaşi;
 Demaziere, D. 1996, Experienţa şomajului în Franţa: procese de excluziune şi construcţia
identităţii în Minoritari, marginali, excluşi, coord. Neculau, A., Ferreol, G., Editura
Polirom, Iaşi;
 Jigău, M. 2001, Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti;
 Mihuţ, L., Bruno, L. 1999, Modele de politici sociale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
 Poede, G. 2002, Politici sociale. Abordare politologică, Editura Tipo Moldova, Iaşi;
 Pop, L. 2005, Politici sociale. Elemente de teorie, analiză şi evaluare a politicilor sociale,
Ed. Economică, Bucureşti;
 Pop, L., (coord.) 2002, Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti;
 Zamfir, C., (coord.), 1999, Politici sociale în România, Editura Expert, Bucureşti;
 Zamfir, E., Zamfir, C., (coord.), 1995, Politici sociale. România în context european,
Editura Alternative, Bucureşti.
 Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă
 1. CONCEPTUL DE ŞOMAJ
 Cuvântul şomaj din limba română provine de la cuvântul chomage din limba franceză care
la rândul său l-a preluat din limba latină caumare, acesta din urmă fiind provenit din limba
greacă cauma unde înseamnă „ căldură mare”(din cauza căreia înceta orice activitate).
2. Definitie somaj
Deci, la origine , noţiunea de şomaj o are pe aceea de „inactivitate”.
În accepţiunea Biroului Internaţional al Muncii, şomerii sunt persoanele ( de 14-16 ani şi
peste) care, în cursul perioadei de referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
− nu lucrează,neavând loc de muncă;
− sunt apte de muncă;
− sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile;
− sunt în căutarea unui loc de muncă;
− persoanele care în mod obişnuit , fac parte din populaţia inactivă(elevi, studenţi, pensionari),
dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă şi sunt disponibile să înceapă
lucrul ;
− persoanele fără loc de muncă , disponibile să lucreze care aşteaptă să fie rechemate la lucru
sau care au găsit un loc de muncă şi urmează să înceapă la o dată ulterioară perioadei de
referinţă.
Din punct de vedere economic, şomajul este apreciat ca expresie a unor dezechilibre.
a) Pe piaţa muncii şomajul apare când oferta de forţă de muncă este superioară cererii;
b) Pe piaţa bunurilor şi serviciilor, şomajul apare când producţia este inferioară cererii.
În consecinţă, şomajul se formează pe baza a două mari procese:
- pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate şi
- creşterea ofertei de muncă prin atingerea de către noile generaţii a vârstei legale pentru a se
putea angaja.
3. Clasificarea formelor de şomaj
1) in funcţie de cauzele care îl determină
 Şomaj ciclic(conjunctural), cauzat de crizele economice şi conjuncturi defavorabile,
trecătoare, dar care se repetă la intervale de timp mai lungi sau mai scurte;
 Şomaj structural, determinat de modificarea structurii economiei pe activităţi, ramuri,
subramuri, sub incidenţa evoluţiei nevoilor, crizei energetice, revoliţiei tehnico-ştiinţifice,
sau altor factori;
 Şomaj tehnologic, determinat de înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele mai noi,
precum şi de centralizarea unor capitaluri şi unităţi economice cu restrângerea locurilor de
muncă;
 Şomaj intermitent, ce apare ca urmare a practicării contractelor de angajare pe scurtă
durată din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unităţi economice;
 Şomaj de discontinuitate, care afectează în mod deosebit femeile şi este cauzat de
întreruperi ale activităţii din motive familiale şi de maternitate;
 Şomaj sezonier, cauzat de întreruperi ale activităţilor puternic dependente de factori naturali
, cum sunt cele din agricultură, construcţii, lucrări publice.
 Şomaj fricţional, care corespunde perioadei necesare trecerii la o altă muncă, sau pentru
căutarea primului loc de muncă.
2) Din punct de vedere al intensităţii
 Şomaj deghizat, mai ales în ţările puţin dezvoltate şi este caracterizat prin existenţa de
ocupaţii aparente ale căror productivitate şi remunerare sunt foarte slabe;
 Şomaj total , atunci când salariaţii sunt eliberaţi complet în cursul anului din procesul de
producţie;
 Şomaj parţial, în cazul în care salariaţii lucrează numai o parte din ziuă sau săptămâna
legală de lucru, primind, în mod corespunzător, un salariu redus.
3) Din punct de vedere al cauzalităţii
 Şomaj involuntar, ce corespunde unei situaţii de „ neocupare” a unei persoane active, aptă
de muncă şi în vârsta de muncă care nu are un loc de muncă, sau pregătire profesională de a
presta un serviciu, dar doreşte să-şi schimbe poziţia intr-o situaţie de ocupare „ solicitând
prin înscrierea la un birou specializat, repatizarea în muncă”;
  Şomajul voluntar, include persoanele apte de muncă aflate fără muncă, indisponibile
pentru muncă, ori care se află, din motive personale, în căutare de muncă.
4) În funcţie de durata şomajului
 Şomajul de scurtă durată , ce caracterizează o perioadă a şomajului de la câteva
săptămâni până la şase luni;
 Şomaj de durată medie, ce caracterizează o perioadă a şomajului de la 6 luni la 9 luni;
 Şomaj de lungă durată, ce caracterizează o perioadă a şomajului mai mare de 9 luni

4. Factorii care determină existenţa şomajului în România

 Sporul natural al resurselor de muncă, respectiv al populaţiei în vârstă de muncă;
 O parte a populaţiei considerată în statistică inactivă(casnică) formată preponderent din
femei, care intră pe piaţa forţei de muncă; Disponibilizarea unei părţi a forţei de muncă
ocupate, datorită dispariţiei unor locuir de muncă şi a reclasării altora;
 În condiţiile unei creşteri foarte lente a numărului de locuri oferite se îngroaşă rândul
şomerilor mai ales în zona aşa numirelor categorii vulnerabile ale populaţiei: tinerii, femeile
şi bătrânii;
 Sectorul privat se dezvoltă prea lent, ocupând un număr relativ mic dintre cei ce doresc să
muncească;
 Viaţa economică continuă să fie confruntată cu:
- mari dificultăţi generate de lipsa pieţelor de desfacere,
- lipsa unor surse convenabile de materii prime şi energie
- lipsa capitalului financiar, necesar modernizării şi relansării unor activităţi ce ar putea fi
profitabile;
 S-au accentuat tendinţele de specializare şi segmentare, de formare a unor grupuri şi
categorii socio-profesionale neconcurente, ca urmare a multiplicării fără precedent a
numărului de profesii, specializări, calificări şi a numeroaselor diferenţieri dintre salariaţi,
din punctul de vedere al experienţei, abilităţilor, capacităţii de adaptare, etc.;
 Consolidarea poziţiei de cvasimonopol a unor agenţi economici, având drept consecinţă
rigidizarea pieţei forţei de muncă;
 Amplificarea fenomenelor de intervenţionism pe piaţa muncii din partea puterii publice sau
a unor agenţi instituţionalizaţi , cu atribuţii în formarea, angajarea sau utilizarea forţei de
muncă;
 Extinderea fenomenelor restructive de natură economică, socială, juridică, care limitează
mobilitatea forţei de muncă pe plan intern;
 Delimitarea, conturarea şi autonomizarea segmentului reprezentat de forţa de muncă cu
calificare superioară şi creşterea considerabilă a însemnătăţii sale pe piaţa forţei de muncă.
Este întemeiată părerea că nonocuparea în rândul specialiştilor cu pregătire superioară este
generată nu atât oferta excedentară în raport cu cererea, cât şi structurile deficitare, de
neconcordanţa dintre opţiunile profesionale ale tinerilor şi cerinţele vieţii sociale.

6. Măsurarea şomajului în România

 Populaţia ocupată, forţa de muncă, şomajul se calculează în ţara moastră fie pe baza balanţei
forţei de muncă, fie pe baza anchetei asupra forţei de muncă.
 Conform metodologiei Balanţei forţei de muncă, populaţia ocupată cuprinde toate
persoanele- indiferent de statutul lor profesional, cu un loc de muncă în care desfăşoară o
activitate economică-socială aducătoare de venit, cu excepţia: cadrelor militare şi a
persoanelor asimilate lor, neangrenate în avtivităţi economice(personalul M.A.N., M.I.,
S.R.I., militari în termen) , salariaţilor organizaţiilor politice, obşteşti şi a deţinuţilor (F. I.
Coană,1999).

Se consideră persoane ocupate următoarele categorii:

a) Salariaţii, adică persoanele care îşi exercită activitatea pe baza unui contract de muncă într-o
unitate economică sau socială-indiferent de forma ei de proprietate-sau la persoane particulare în
schimbul unei remuneraţii sub formă de salariu, plătit în bani sau în natură, comision, atc.)
b) Patronii;
c) Lucrătorii pe cont propriu, dar care nu au angajaţi salariaţi, ei putând fi sau nu ajutaţi de membrii
familiei, fiind neremuneraţi;
d)Lucrătorii familiali neremuneraţi-persoane care îşi exercită activitatea într-o unitate economică
familială, condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu primesc remuneraţii sub
formă de salariu sau plată în natură.
e) Membrii ai unei societăţi agricole sau a unei cooperative, persoane care au lucrat fie ca
proprietari de teren agricol într-o societate constituită conform legii, fie ca membri ai unei
cooperative meşteşugăreşti sau de credit.
5. Trasaturi-Masa şomajului
 constă din numărul persoanelor care la un moment dat întrunesc condiţiile pentru a fi incluse
în categoria şomerilor, sau este populaţia activă disponibilă, sau forţa de muncă neocupată.
Somerul este acea persoană care îndeplineşte cumulativ urmatoarele condiţii:
– nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate
potrivit legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni potrivit
legii;
– starea de sănătate şi capacităţile fizice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
– are vârsta de minim 16 ani;
– nu îndeplineşte condiţiile de pensionare;
– este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc
de muncă;
– este înregistrată la Agenţia Natională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt
furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile legii.

Pot beneficia de indemnizaţie de şomaj persoanele aflate în una din următoarele situaţii:
 le-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de muncă temporară din motive
neimputabile lor;
 le-a încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
 le-a incetat mandatul pentru care au fost numiţi sau aleşi, dacă anterior nu au fost încadraţi
în muncă sau dacă reluarea activităţii nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a
activităţii angajatorului;
 a expirat durata pentru care militarii au fost angajati pe baza de contract sau li s-a desfacut
contractul din motive neimputabile lor;
 le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile
lor;
 au încheiat contract de asigurare pentru şomaj şi nu realizează venituri sau realizează, din
activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat indemnizaţia de şomaj ce li s-ar fi
cuvenit potrivit legii;
 au încetat activitatea ca urmare a pensionarii pentru invaliditate şi care, ulterior, au
redobândit capacitatea de muncă şi nu au reuşit să se incadreze în muncă;
 le-a încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de
suspendare a acestora, potrivit legii;
 la încetarea concediului plătit pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani,
respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în condiţiile legii, nu a mai fost posibilă
reluarea activităţii din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului;
 reintegrarea în muncă, dispusă prin hotarâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă
la unităţile la care au fost încadraţi în muncă anterior din cauza încetării definitive a
activităţii sau la unităţile care au preluat patrimoniul acestora;
Indemnizaţia de şomaj se acordă, în baza unei cereri, de la data:
 încetării contractului individual de muncă sau a contractului de muncă temporară;
 încetării raporturilor de serviciu;
 încetării mandatului pentru care au fost numite sau alese;
 expirării duratei sau desfacerii contractului militarilor angajaţi pe baza de contract;
 încetării calităţii de membru cooperator;
 încetării contractului de asigurare pentru şomaj;
 încetării motivului pentru care au fost pensionate;
 încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă sau de serviciu;
  rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
 încetării concediului pentru creşterea copilului pană la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv
3 ani;
 expirării perioadei de 60 de zile de la absolvire, pentru absolvenţii instituţiilor de
învăţământ, în vârstă de minim 16 ani care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit
pregătirii profesionale;
 absolvirii, pentru absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de
minimum 16 ani care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
 expirării perioadei de 30 de zile de la data lăsării la vatră, pentru persoanele care, înainte de
efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă.
Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor pe perioade stabilite diferentiat, în funcţie de stagiul de
cotizare, după cum urmează:
 6 luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de până la 5 ani, dar nu mai puţin de 1 an;
 9 luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare cuprins între 5 si 10 ani;
 12 luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
 Pentru persoanele asimilate somerilor, îndemnizaţia de şomaj se acordă pe o periodă de 6
luni.
Cuantumul îndemnizaţiei de şomaj
 Cuantumul îndemnizaţiei de şomaj este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, reprezentand
75% din salariul de baza minim brut pe tara, in vigoare la data stabilirii acestuia.
 Pentru persoanele asimilate şomerilor, indemnizaţia de şomaj este o sumă fixă,
neimpozabilă, lunară, reprezentand 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare
la data stabilirii acestuia.
Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au următoarele obligaţii:
 să se prezinte lunar, pe baza programarii sau ori de cate ori sunt solicitate, la Agenţia pentru
ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării
în muncă;
 să comunice în termen de 3 zile Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt
înregistrate orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor;
 să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de
agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate;
 să caute activ un loc de muncă.
Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj:
 persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau
nivelului studiilor, situat la o distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu;
 persoanele care refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare
profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă;
 absolvenţii care, la data solicitarii dreptului, urmează o formă de învăţământ;
 persoanele care au încetat raporturile de muncă sau de serviciu prin acordul părţilor sau prin
demisie.
Plata indemnizaţiei de şomaj se suspendă în următoarele situaţii:
 la data neprezentării lunare, pe baza programării sau ori de cate ori şomerii sunt invitaţi, la
agenţia pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistraţi, pentru a primi sprijin în
vederea încadrării în muncă.
 pe perioada îndeplinirii stagiului militar;
 la data încadrării în muncă, conform legii, pe o perioada de cel mult 12 luni;
 la data plecării din tară pe o perioadă mai mică de 3 luni, la cererea persoanei;
 pe perioada în care este arestat preventiv sau pentru executarea unei pedepse privative de
libertate de pană la 12 luni;
 pe perioada acordării indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, a indemnizaţiei
de maternitate şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2
ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap;
 pe perioada incapacităţii temporare de muncă mai mare de 3 zile datorită accidentelor
survenite în perioada cursurilor de calificare, recalificare, perfecţionare sau, după caz, a altor
forme de pregatire profesională, în timpul şi din cauza practicii profesionale;
 la data pensionării pentru invaliditate;
  pe perioada acordării plaţilor compensatorii potrivit legii.
Plata indemnizaţiei de şomaj încetează în următoarele situaţii:
 la data încadrării în muncă, conform legii, pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
 la data când realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decat
indemnizaţia de şomaj;
 la 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi
independente sau a certificatului de înmatriculare, conform legii, dacă realizează venituri
lunare mai mari decat îndemnizaţia de şomaj;
 la data refuzului nejustificat de a se încadra conform pregătirii sau nivelului studiilor într-un
loc de muncă, situat la o distanta de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu;
 la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării şi de
formare profesională sau la data intreruperii acestora din motive imputabile persoanei;
 dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depaseste 12 luni;
 la data indeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limita de vârstă, de la data solicitării
pensiei anticipate sau la data când pensia de invaliditate devine nerevizuibilă;
 la data plecării în străinatate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de 3 luni;
 la data începerii executarii unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă mai mare de
12 luni;
 în cazul decesului beneficiarului;
 la data admiterii într-o formă de învăţământ, în cazul absolvenţilor, persoane asimilate
şomerilor.

8. PIAŢA MUNCII
Piaţa muncii operează cu următoarele noţiuni
 Forţa de muncă
 Cererea de forţă de muncă
 Oferta de forţă de muncă

 Forţa de muncă este o marfă de tip deosebit, care se află în proprietatea şi la dispoziţia
oricărei persoane.
 Crearea de forţă de muncă cuprinde ansamblul relaţiilor şi conexiunilor privind volumul
şi structura nevoii de muncă salariată, care se formează la un moment dat într-o economie,
atât la nivel general, cât şi la nivel de componentă(ramuri,subramuri,sectoare de activitate).
Cererea se exprimă prin intermediul numărului de locuri de muncă. Fiind o mărime
extrem de complexă, vizează deopotrivă aspecte de ordin cantitativ, calitativ şi de structură.
 Oferta de forţă de muncă exprimă volumul de muncă ce poate fi depus de membrii
societăţii, în condiţii salariale, într-o perioadă de timp.Oferta de forţă de muncă se
exprimă prin numărul celor apţi de muncă(populaţia aptă disponibilă), din care se
scade numărul femeilor casnice, al studenţilor şi al celor care nu doresc să se angajeze
într-o activitate.

Funcţiile şi trăsăturile pieţei forţei de muncă

 Alocarea eficientă a resurselor de muncă pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu, în
concordanţă cu volumul şi structura cererii de forţă de muncă;
 Unirea şi combinarea forţei de muncă cu mijloacele de producţie;
 Influenţa asupra formării şi repartizării veniturilor ;
 Contribuie la formarea şi orientarea climatului de muncă şi de protecţie socială;
 Furnizează informaţii pentru procesul de orientare profesională, recalificare şi reintegrarea
forţei de muncă şi acţionează prin mecanismele sale asupra acestui proces.

7. POLITICA SOCIALĂ A UNIUNII EUROPENE

 Politica socială a UE este formată dintr-un set de politici complementare, ce s-au dezvoltat
şi multiplicat pe parcursul timpului şi care acţionează în acele sectoare de activitate ce
afectează sau generează gradul de bunăstare individuală şi socială.
Momente cheie
 1957 - Tratatul de constituire a politicii sociale a comunităţii europene. Tratatul de la
Roma pune bazele politicii sociale prin articolele referitoare la libera circulaţie a
muncitorilor şi libertatea de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune. Tot prin
acest tratat a fost prevăzută şi crearea Fondului Social European, instrumentul de finanţare
a politicii sociale şi cel mai vechi dintre fondurile structurale.
 1986 - adoptarea Actului Unic European (The Single European Act), ce conţine
directive privind sănătatea şi siguranţa locului de muncă, introduce dialogul social şi
conceptul de coeziune economică şi socială (materializat prin crearea Fondului de
coeziune economică şi socială).
 1989 constituie un moment important al construcţiei sociale europene prin adoptarea
primului document programatic al politicii sociale – Carta Socială, ce stabileşte drepturile
sociale fundamentale şi, odată cu acestea, direcţiile de acţiune ale politicii sociale.
 1990 - Tratatul de la Maastricht (ratificat în 1992) stabileşte ca unul din obiectivele Uniunii
atingerea unui “nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi al protecţiei sociale, egalitatea
între femei şi bărbaţi […], creşterea standardelor de viaţă şi a calităţii vieţii...”.
 1991 a fost adoptat Protocolul Social (Social Policy Protocol), ce a fost anexat Tratatului de
la Maastricht şi care stabileşte obiectivele politicii sociale (prefigurate de Carta Socială):
promovarea ocupării forţei de muncă, combaterea excluziunii sociale, dezvoltarea resurselor
umane etc. (semnat de 11 State Membre, nu şi de Marea Britanie).
 1993 - Cartea Verde (Green Paper), deschide procesul de discuţie asupra viitorului
politicilor sociale la nivel comunitar şi este urmată,
 în 1994, de Cartea Albă (White Paper) – ce stabileşte priorităţile politicii sociale până în
anul 2000. Acestea sunt organizate în programele de acţiune socială pentru perioadele 1995-
1997 şi 1998-2000.
 Anul 2000 constituie un moment major în evoluţia politicii sociale prin elaborarea
Strategiei de la Lisabona (Lisbon Strategy), prin care este stabilit obiectivul pe zece ani al
Uniunii Europene, reprezentat de transformarea economiei comunitare în cea mai
competitivă economie bazată pe cunoaştere.
 În anul 2000 a fost adoptată şi Agenda Politicii Sociale ce a trasat cadrul şi priorităţile de
dezvoltare ale politicii sociale până în anul 2005. Agenda reflectă trecerea de la o abordare
bazată pe minimizarea consecinţelor sociale negative (apărute odată cu schimbarea
structurală) la una centrată pe calitate şi având în vedere „modernizarea sistemului social şi
investiţia în oameni”, care integrează politica socială cu politica economică şi politica de
ocupare a forţei de muncă

Priorităţi ale politicii sociale

 gradul ridicat al ocupării forţei de muncă – are în vedere crearea şi promovarea de noi
locuri de muncă (rată generală de ocupare până la 70% şi rata de ocupare în rândul femeilor
până la 60%);
 calitatea muncii – se referă la locuri de muncă mai bune şi la moduri mai echilibrate de
combinare a vieţii profesionale cu viaţa personală (anticiparea şi managementul schimbării,
exploatarea oportunităţilor oferite, promovarea mobilităţii forţei de muncă);
 calitatea politicii sociale propriu-zise – implică grad ridicat de protecţie socială, existenţa
unor servicii sociale de calitate pe tot cuprinsul Uniunii şi accesibile tuturor, crearea de
oportunităţi reale pentru toţi indivizii, garantarea drepturilor fundamentale şi a celor sociale,
eliminarea excluderii sociale, promovarea egalităţii de gen (îmbinarea productivităţii cu
satisfacţia personal - profesională);
 calitatea relaţiilor industriale – are în vedere adaptarea cu succes la schimbările
industriale.
 Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă
 Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă a fost adoptată odată cu introducerea, în
Tratatul de la Amsterdam (1997), a capitolului referitor la ocuparea forţei de muncă (Titlul
VIII).
 Strategia are drept scop combaterea şomajului la nivelul UE şi a fost concepută ca
instrument principal de trasare şi coordonare a priorităţilor comunitare în această direcţie,
priorităţi ce vor fi adresate de fiecare Stat Membru în parte.
 În funcţie de priorităţile identificate, strategia este structurată pe patru piloni, fiecare
reprezentând un domeniu de acţiune a cărui dezvoltare contribuie la o mai bună ocupare a
forţei de muncă la nivel comunitar:
 angajabilitatea – ce reprezintă o nouă cultură în sfera ocupării forţei de muncă şi se referă la
abilitatea de a fi angajat, contribuind la combaterea şomajului în rândul tinerilor şi la
combaterea şomajului pe termen lung;
 antreprenoriatul – ce promovează crearea de noi locuri de muncă prin încurajarea dezvoltării
locale;
 adaptabilitatea – ce are în vedere modernizarea organizării muncii şi promovarea
contractelor de muncă flexibile;
 asigurarea de şanse egale – se referă în special la adoptarea de măsuri speciale pentru femei,
în scopul reconcilierii vieţii profesionale cu viaţa personală.

Actori instituţionali ai politicii sociale în UE

 Comisia Europeană
 Parlamentul European
 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)
 Comitetul Economic şi Social
 agenţii europene şi un număr egal de parteneri sociali.

Dialogul social
 Iniţiat în 1985, promovat în 1986 (prin Actul Unic European) şi consolidat în 1998 este unul
din elementele cheie ale modelului social european şi joacă un rol important în cadrul
Strategiei europene de angajare a forţei de muncă.
 Dialogul social reprezintă o procedură de consultare la nivel comunitar, în care sunt
implicaţi diverşi parteneri sociali, pe de o parte, şi Comisia Europeană, pe de altă parte. În
timp, dialogul social a devenit o procedură eficientă de găsire a soluţiilor comune în
dezvoltarea politicilor sociale, având ca rezultat un număr de opinii comune şi de acorduri
colective între partenerii sociali (Confederaţia Sindicală Europeană, Uniunea Patronatului
din Comunitatea Europeană, Centrul European pentru Întreprinderi Publice) şi Comisia
Europeană.
Dintre acordurile realizate menţionăm:
 concediul parental (1996) – prevede posibilitatea lucrătorilor de a primi concediu parental
după naşterea copilului şi expirarea concediului de maternitate;
 munca cu jumătate de normă (1997) – permite lucrătorilor să îşi adapteze orarul de muncă;
 contractele pe termen limitat (1999) – permite angajatorului să folosească mai multe
contracte pe timp limitat pentru acelaşi muncitor;
 organizarea timpului de lucru al personalului de pe mare (1999) – ce stabileşte organizarea
timpului de lucru cu cele de odihnă

Trăsăturile caracteristice ale şomajului în economiile dezvoltate

 Şomajul devine expresia, în principal a creşterii economice(produsul intern
brut),productivităţii muncii şi dinamicii populaţiei active care, la rândul lor, au numeroase
alte determinări mai concrete. Combinând schimbările intervenite în cei trei factori
determinanţi ai şomajului, se poate stabili o anumită tipologie a evoluţiei şomajului pe
grupuri de ţări.
 Tipologie a evoluţiei şomajului pe grupuri de ţări
 Primul grup de ţări este cel din nordul Comunităţii Europene şi care cuprinde Belgia,
Danemarca, Franţa, Germania, Spania, Anglia şi Olanda, în care şomajul a avut o tendinţă
generală de creştere inegală pe ţări şi ani, ca expresie a evoluţiei produsului intern
brut(P.I.B) care a determinat scăderea locurilor de muncă nou create, în timp ce populaţia
activă nu a scăzut la fel de mult, iar în unele cazuri chiar a crescut..
Încetinirea creşterii populaţiei în Belgia, Danemarca, Franţa şi Spania a atenuat creşterea şomajului
care altfel ar fi fost sensibil mai mare.
Dimpotrivă, accelerarea creşterii populaţiei active în Anglia şi Olanda a contribuit la mărirea
şomajului.
 Al doilea grup de ţări - Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, constituie sudul Comunităţii
Europene şi se caracterizează prin creşterea şomajului datorită accelerării creşterii
populaţiei active în condiţiile în care numărul locurilor de muncă a crescut, dar mai lent. Se
remarcă aportul inversării fluxurilor migratorii la creşterea populaţiei active ca urmare a
măsurilor de repatriere a muncitorilor străini, luate de ţările nord-europene.
 Al treilea grup este al ţărilor care au păstrat starea deplinei folosiri a forţei de muncă sau
au revenit la aceasta - Statele Unite, Japonia, Suedia şi Elveţia. Căile pe care au evoluat
fiecare dintre aceste ţări au fost diferite:
În SUA ocuparea deplină a forţei de muncă a fost mai ales rezultatul politicii bugetare
expansioniste din perioada 1984-1989 care a permis depăşirea situaţiei grele existente în acest
domeniu la începutul anilor ’ 80 şi a făcut ca încetinirea creşterii economice să nu fie atât de
accentuată ca în celelalte ţări industrializate. Dar, această încetinire a creşterii economice a avut
loc concomitent cu o încetinire de aceeaşi mărime a productivităţii muncii astfel încât numărul
locurilor de muncă a continuat să crească determinând diminuarea şomajului.
În Japonia şi Suedia, folosirea deplină a forţei de muncă s-a menţinut prin faptul că efectul
diminuării creşterii economice asupra creşterii şomajului a fost absorbit de scăderea productivităţii
muncii care a avut un efect invers, de creştere a numărului locuirilor de muncă.
În Elveţia, menţinerea folosirii depline are o altă explicaţie. Economia acestei ţări a cunoscut ca şi
în cazul celorlalte ‚ţări din nordul Europei o diminuare concomitentă a creşterii economice şi creării
de noi locuri de muncă.

9. MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A ŞOMAJULUI

Măsuri de prevenire şi combatere a şomajului
1. Educaţia permanentă
2. Oferta de formare profesională continuă
3. Măsuri pasive de combatere a şomajului
4. Măsuri active de combatere a şomajului

1. Educaţia permanentă
 Sistemul de educaţie permanentă, definit ca ansamblul experienţelor de învăţare oferite
de societate pe toată durata vieţii indivizilor, cuprinde următoarele trei componente:
 educaţia iniţială – se referă la educaţia de bază (învăţământul preşcolar şi general
obligatoriu).
 educaţia adulţilor - cuprinde totalitatea proceselor de educaţie care continuă sau înlocuiesc
educaţia iniţială.
 educaţia difuză - se referă la ansamblul mediilor culturale şi sociale cu valenţe
educaţionale intrinseci( comunităţile, viaţa particulară, presa, biserica) fără să se recurgă la
programe educaţionale specifice.
 Sistemul educaţiei permanente poate fi analizat şi după activităţile de învăţare pe care le
angajează. Astfel, el poate cuprinde trei componente:
 educaţia formală- cea care se desfăşoară în instituţii specializate ( grădiniţă, şcoală,
universitate, centru de formare), conform unor programe oficiale care se finalizează cu
certificate sau diplome. Orice activitate de educaţie care nu se finalizează prin diplome sau
 certificate, chiar dacă se desfăşoară în instituţii specializate este numită educaţie
nonformală.
 educaţie informală- are loc în situaţii sau locuri care nu au o misiune educaţională
proprie( cluburi, întâlniri, spectacole, etc.). Este de obicei complementară şi poate fi
valorificată în sprijinul educaţiei formale.
 educaţia incidentală – este spontană, difuză şi ocazională. Ea se produce în situaţii
neprevăzute ( concerte, programe TV, etc.)

Măsuri adoptate de ţările UE

1. Extinderea perioadei de formare iniţială pe baza premisei că oricum este mai ieftin să
menţii un individ în sistemul educaţiei formale, decât să-i plăteşti ajutorul de şomaj.
2. Rezolvarea şi diversificarea educaţiei adulţilor , îndeosebi prin asocierea ofertei de
educaţie formală şi informală.
3. Intensificarea formării profesionale continue( specializare şi aprofundare,
calificare/recalificare, perfecţionare, învăţământ la distanţă).

2. Oferta de formare profesională continuă

La nivelul fiecărui judeţ se organizează cursuri de calificare, recalificare şi perfecţionare a şomerilor

prin:
 centre proprii de calificare, recalificare şi perfecţionare
 unităţi de învăţământ
 unităţi- regii autonome, societăţi comerciale,
 fundaţii pentru pregătire profesională

3. Măsuri pasive de combatere a şomajului

Măsurile pasive pentru piaţa muncii au un impact direct dar şi indirect asupra ocupării şi/sau
şomajului.
Instrumente de politică disponibile;
 contribuţiile la fondul de şomaj
 diferite tipuri de indemnizaţii de şomaj
 subvenţii pentru ocupare

4.Măsuri active de combatere a şomajului

 Sunt denumite „active” deoarece au o contribuţie la modificarea de comportament a
participanţilor ( care devin pro-activi) mai mare decât plata „pasivă” de indemnizaţie a
şomerilor.
Instrumente de politică şi servicii:
 servicii de mediere/plasare (corelare între cererea şi oferta de cerere de muncă)
 servicii de informare despre piaţa muncii
 servicii de consiliere
 promovarea formării profesionale
 promovarea mobilităţii geografice pe piaţa muncii
 promovarea instruirii în metode şi tehnici în căutarea unui loc de muncă
 promovarea dezvoltării de afaceri pe cont propriu
 subvenţionarea temporară a ocupării în sectoare economice speciale

Serviciile se pot împărţi în două categorii:

- prima îşi doreşte să sprijine angajatorii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, să se
găsească unii pe alţii,
- a doua categorie doreşte să îmbunătăţească competenţele ocupaţionale sau oportunităţile de pe
piaţa muncii.
Tip de măsură activă
Servicii de orientare şi consiliere
profesională oferite prin centre
de consiliere, centre de
informare şi documentare
Tipuri de servicii
Orientare profesională;
Consiliere;
Evaluarea competenţelor profesionale;
Instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă,
pregătirea CV-ului şi interviului;
Furnizare de informaţii referitoare la structura pieţei
muncii,etc.

Servicii de mediere oferite prin Furnizare de informaţii referitoare la structura pieţei

centrele de mediere, job cluburi
muncii
şi a calificărilor;
Medierea directă/electronică;
Servicii de orientare pentru stimularea mobilităţii
persoanelor
disponibilizate în concordanţă cu serviciile similare
oferite de ANOFM/AJOFM

Servicii de formare profesională Iniţiere; Calificare/recalificare;

Perfecţionare;Specializare

Servicii de consultanţă pentru Servicii juridice;

începerea unei activităţi
independente sau pentru
demararea unei afaceri
(incubatoare de afaceri)
Studii de marketing;
Instruire antreprenorială:
 pregătirea şi lansarea afacerilor;
 planificare strategică;
 management financiar;
 organizare şi conducere producţie;
 marketing şi management
 aprovizionare;
Management resurse umane.

 Impactul măsurilor active pe piaţa muncii

Obiectivul principal al măsurilor active este acela de a utiliza la maximum potenţialul existent
al volumului de ocupare prin evitarea lipsei de forţă de muncă potrivită(îndreptarea spre calificări
sporite).
Impactul măsurilor active pe piaţa munci
- pe termen scurt- direct prin creşterea ocupării şi scăderea şomajului
- pe termen mediu sau lung- impactul este pozitiv

10. Consecinţele şomajului

Consecinţele şomajului
 relaţiilor sociale
 vieţii de familie
 relaţiilor interpersonale
 personalităţii
 stimei de sine
 scăderea accentuată a bugetului familiei;
 accentuarea gradului de sărăcie;
 degradarea relaţiilor intra şi interfamiliale;
 deteriorarea relaţiilor cu prietenii;
 inversarea legăturilor fireşti dintre familia afectată de şomaj şi ce a părinţilor(familie tinere
de şomeri aşteaptă şi se bazează pe ajutorul financiar şi material din partea părinţilor);
 creşterea numărului divorţurilor în rândul familiilor de şomeri;
 şomajul este om experienţă corozivă care sporeşte pasivitatea individului şi face să dispară
perspectiva vieţii - rata mortalităţii este mai mare în rândul şomerilor faţă de populaţia
ocupată.;
 lipsa speranţei de a ocupa un loc de muncă după absolvirea cursurilor de calificare şi
recalificare profesională;
 accentuarea stării de stress;
 formarea unor deprinderi distructive( consum de băuturi alcoolice, droguri, comportament
deviant);
 presiuni asupra subiecţilor afectaţi de şomaj şi asupra societăţii, care pot genera reacţii cu
efecte negative asupra întregului program de reforme. Şomajul de lungă durată determină
diminuarea competenţelor profesionale , fapt de limitează şi mai mult şansele de a depăşi
această situaţie,
Tipuri de deprivări
– Deprivare materială:
 deprivarea alimentară: lipsa de hrană pentru a satisface nevoile familiei,
 deprivare în ceea ce priveşte îmbrăcămintea: îmbrăcăminte sau încălţăminte neadecvată;
 deprivarea în privinţa locuinţei: supraaglomeraţie, locuinţă cu igrasie ;
 deprivarea de facilităţi casnice;
 deprivarea în sfera mediului;
 deprivarea în ceea ce priveşte localitatea;
 deprivări în ceea ce priveşte sfera muncii: mediu de muncă inadecvat, distanţă mare
( necesită navetă);
– Deprivare socială:
 lipsa drepturilor de muncă: şomaj, lipsa concediului plătit, peste 8 ore pe zi la locul de
muncă, discriminare la locul de muncă, etc.
 deprivare în sfera familiei;
 lipsa participării formale în instituţii sociale;
 lipsa integrării în comunitate;
 deprivări recreaţionale;
 deprivări educaţionale;
Stadiile şomajului
– Starea de şoc- de neacceptare , de negare a realităţii; a pierde locul de muncă este
similar, pentru cei mai mulţi oameni, cu o pierdere de identitate şi o degradare a
imaginii de sine;
– Reacţii emoţionale puternice- de revoltă faţă de această situaţie, de autoânvăţare,
adesea de invidie faţă de cei care nu şo-au pierdut locul de muncă şi, întotdeanuna,
de profundă nemulţumire;
– Hotărârea de a acţiona- de a găsi aliaţi şi soluţii pentru depăşirea situaţiei critice în
care se află, de a găsi un alt loc de muncă;
– Dispoziţia depresivă-starea de dezorientare, sentimentul incapacităţii de a-şi găsi
un alt loc de muncă;
– Fenomenul marginalizării-din punct de vedere social;
– Sentimentul renunţării, resemnării- din punct de vedere uman, când perioada de
şomaj se prelungeşte; cu cât perioada de căutare a unui loc de muncă este mai mare,
cu atât individul îşi pierde încrederea în sine, în capacitatea de a-şi recâştiga dreptul
la muncă, demnitatea, respectul semenilor şi respectul de sine *
 11. Metode şi tehnici în asistenţa şomerilor
 Interviul
 Ancheta socială
 Consilierea
 Medierea pe piaţa muncii

Interviul
Interviul, ca metodă de investigaţie ştiinţifică a universului subiectivităţii umane are câteva
caracteristici definitorii prin care se deosebeşte de alte forme de comunicare, precum şi de alte
metode de culegere a datelor:
 interviul este un „fapt de vorbire”, este o tehnică de comunicare, de interacţiune umană
bazată pe o relaţie asimetrică între cercetător şi intervievat.
* relaţia dintre X şi Y depinde de status-ul social al persoanelor care interacţionează ( vârstă, sex,
nivel de şcolarizare, rasă, religie) şi de modul de desfăşurare a interviului( debutul, derularea şi
finalul convorbirii). Atitudinea adecvată a investigatorului în acest context interacţional poate fi
sintetizată prin sintagma „ neutralitate binevoitoare”
* interviul nu este o discuţie liberă, fără subiect şi scop. Discuţia se concentrează aproape
totdeauna asupra unui subiect ales de către cercetător.
* interviul este un dispozitiv tehnic de producere a unui discurs cu referire la fapte psihologice şi
sociale. Din acest motiv se consideră că interviul produce mai multe registre ale discursului:
a) Un discurs factual – despre fapte experimentate (evenimentul) şi practici sociale
(comportamente, acţiuni);
b) Un discurs reflexiv – despre reprezentări (gânduri, sentimente, valori, atitudini);
c) Un discurs intenţional – prin care se construieşte imaginea de sine pozitivă sau negativă.
În cadrul interviului
 investigatorul, trebuie să probeze abilităţi speciale de comunicare şi intervievare;
 persoana intervievată poate dezvolta anumite forme de rezistenţă, datorate în mare parte,
mecanismelor de apărare a Eu-lui, precum:
- fuga de răspuns
- raţionalizarea răspunsurilor
- proiecţia
- introiecţia
- identificarea sau conformarea
- refularea ( Septimiu Chelcea, 2001: 270)
Reguli de bază în cadrul interviului
Intervievatorul trebuie:
 să trateze toate elementele interviului ca inseparabile de contextul situaţional în care au fost
obţinute;
 să fie atent doar la ceea ce respondentul vrea să spună, ci şi la ceea ce acesta nu vrea să
spună sau nu poate să spună fără ajutor;
 să situeze problema respondentului în contextul social în care a fost elaborată.

Tipuri de interviuri
În funcţie de:
1. Conţinutul comunicării : interviul de opinie şi cel documentar
2. Domeniul aplicării: interviu politic, economic, cultural şi social
3. Calitatea informaţiilor obţinute: interviul extensiv şi cel intensiv
4. Repetabilitatea interviului:interviuri unice şi interviuri repetate
5. Numărul persoanelor participante: interviu individual şi/sau de grup
6. Tipul de subiecţi: interviu pentru copii, adolescenţi, adulţi, bătrâni
7. Modalitatea de comunicare: faţa în faţă şi telefonic
8. Structurarea interviului: structurate, ne-structurate şi semistructurate
9. Gradul de libertate al operatorului: directive, non-directive şi semi-directive etc.
ANCHETA SOCIALĂ
Ancheta socială oferă tabloul sintetic al unei investigaţii sociale complexe şi de durată, realizată
prin studiu de caz şi având o finalitate practică imediată. Ca formă de prezentare, ancheta socială
este un înscris (un model oficial) prin care se specifică situaţia concretă a persoanei/ grupului ce
necesită o anumită formă de asistare.
Elementele definitorii ale unei anchete sociale sunt:
 scopul: furnizarea unor informaţii preliminare luării unor decizii de către factorii şi
instituţiile specializate în rezolvarea problemelor sociale.
 cazurile (situaţiile) care necesită realizarea de anchete sociale sunt acordarea de ajutoare
persoanelor aflate în situaţii de risc; cazurile de adopţie naţională şi internaţională;
instituirea tutelei sau curatelei; cazurile care necesită instituţionalizarea etc.
 conţinutul anchetei sociale îl constituie informaţiile, prezentate într-o formă
semistandardizată , cu privire la: identitatea clientului serviciului asistenţial; tipul problemei
cu care se confruntă; mediul social în care se plasează; resursele materiale ce pot fi
mobilizate ; propuneri de soluţionare a cazului, etc. În funcţie de scopul întocmirii anchetei
sociale, se va detalia categoria de informaţii necesare.
 modalităţile de culegere a datelor sunt: observaţia, consultarea şi analiza documentelor
personale şi oficiale, intervievarea potenţialului client şi a persoanelor din proximitatea
acestuia, discuţii cu specialiştii din alte domenii( psihologi, medici, jurişti).
Condiţii pentru efectuarea unei anchete
 Să fie realizată de către un specialist
 Informaţiile să fie prezentate coerent, sintetic
 Punctul de vedere al factorului de decizie să fie clar formulat şi operaţional

Consilierea socială
Presupune experimentarea unor opinii, sfaturi, sugerarea unor decizii privind găsirea unui loc de
muncă, recomandări cu privire la depăşirea situaţiei problematice existente în prezent.
Consilierea socială se realizează prin:
 Interviu individual şi de grup
 Chestionar de evaluare, fişe de înscriere
 Cunoaşterea mediului social şi a posibilităţilor de rezolvare a problemelor
Principii în consilierea socială
 Respectul pentru persoană
 Acceptarea clientului
 Individualizarea
 Autodeterminarea
 Confidenţialitatea

CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ
Definiţie: este un proces de influenţare interpersonală reciprocă
Scopul: funcţionarea psihosocială optimă a persoanei
Obiective:
- promovarea sănătăţii şi a stării de bine
- dezvoltarea personală, a imaginii de sine
- prevenirea dispoziţiilor afective negative, a conflictelor interpesonale etc.
Forme ale consilierii:
- consilierea individuală
- consilierea de grup.
 Consilierea individuală
Este o interacţiune personală între consilier şi client în cadrul căreia consilierul asistă clientul în
rezolvarea problemelor mentale, emoţionale, sociale
 Consilierea de grup
Este o relaţionare a consilierului cu un grup ai cărui membri au o problemă comună.
Scopuri ale consilierii de grup
  Sprijinirea fiecărui membru al grupului în dezvoltarea propriei individualităţi;
 Asistarea în procesul de intercunoaştere, sprijin în procesul de căutare – formare a
identităţii;
 Dezvoltarea unei imagini de sine pozitive şi autoacceptare;
 Dezvoltarea abilităţilor de interacţiune cu ceilalţi şi de adaptare la sarcinile din aria socială;
 Formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor în mediul social
cotidian;
 Dezvoltare sensibilităţii pentru nevoile celorlalţi şi a abilităţilor empatice;
 Sprijinirea fiecărui membru în formularea unor scopuri specifice şi măsurabile care pot fi
observate din punct de vedere comportamental.
Model de consiliere (Bramer, 1973, apud. Holdevici)
 Stabilirea unei relaţii apropiate cu clientul şi implicarea acestuia în procesul de rezolvare a
propriilor probleme;
 Identificarea şi clarificarea problemei, stabilirea obiectivelor;
 Identificarea şi analizarea alternativelor posibile de soluţionare a problemei;
 Culegerea de informaţii relevante;
 Analiza informaţiilor care decurg din datele culese şi a consecinţelor care derivă din diverse
alternative posibile;
 Clarificări în privinţa sistemelor de evaluare care stau la baza opţiunilor personale;
 Reexaminarea obiectivelor, soluţiilor alternative, a resurselor şi consecinţelor acestora;
 Decizia cu privire la una din alternative şi formularea unu plan de acţiune pentru a atinge
obiectivul propus;
 Generalizarea celor învăţate împreună cu consilierul la noi situaţii de viaţă;
 Testarea planului elaborat pe baza unor reevaluări periodice.
Caracteristici distinctive ale consilierii psihologice
 Focalizarea pe aspectele de vârf ale experienţei umane (creativitatea, toleranţa)
 Valorizarea experienţei subiective a individului;
 accentuarea dimensiunii prezentului cu minimalizarea celei trecute sau viitoare;
 Postularea responsabilităţii fiecărui individ pentru tot ceea ce se petrece în viaţa sa.

Consilierea în carieră
Consilierea în carieră cuprinde îndrumarea profesională şi realizarea planurilor individuale de
instruire şi dezvoltare
 Indrumarea profesională:
− testarea aptitudinilor profesionale şi abilităţilor (cu ajutorul testelor de inteligenţă, de
personalitate, de interese)
− stabilirea obiectivului profesional al clientului. El este ajutat să obţină răspunsuri la
întrebările: Ce ştiu? Ce pot? Ce vreau? – care ţin de individ şi
Ce se caută? – care ţine de exterior, de mediul socio-economic
− descoperirea filierelor de angajare
− punerea în aplicare a planului de acţiune personal:
− întocmirea unei liste cu potenţialii angajatori;
− elaborarea pachetului de prezentare (scrisoarea de intenţie, cv, copii după actele de studii,
cerere de angajare);
− pregătirea pentru contactarea agenţilor economici;
− contactarea agenţiolor economici;
− consemnarea şi analiza acţiunilor şi rezultatelor;
− actualizarea obiectivului şi a căilor de urmat în urma analizei realizate anterior.

Planurile individuale de instruire şi dezvoltare:

Se realizează prin:
 definirea clară a obiectivului de atins;
 formularea de obiective posibil de atins, realiste;
 au fost menţionate activităţile care contribuie la atingerea obiectivelor;
  au fost precizate îndatoririle şi responsabilităţile pe care le are şomerul;
 au fost programate întâlniri pentru verificarea rezultatelor.

Strategiile convenite cu şomerii pot fi:

 pe termen scurt
- o recomandare de angajare ofertanţilor de forţă de muncă
 pe termen mediu
- instruire de scurtă durată (maxim o zi) cu privire la tehnicile de căutare a unui loc de muncă;
- investigare detaliată a experienţei profesionale, a aptitudinilor şi aspiraţiilor profesionale;
- recomandări pentru sesiuni scurte de perfecţionare profesională.
Strategiile mai semnificative de managementul carierei pe termen lung:
 autocunoaşterea (aspiraţii, aptitudini, interese, posibilităţi individuale, puncte tari/slabe);
 cunoaşterea mediului profesional (profilul companiilor, condiţiile de muncă, numărul de
angajaţi, ocazii, oportunităţi, pericole, problemele economice, companiile competitoare);
 construirea reputaţiei profesionale (evidenţierea calităţilor proprii, aptitudini şi
competenţe, posibilitatea de a investi şi capacitatea de finaliza proiecte);
 adaptabilitate, flexibilitate, competitivitate (asigurarea concordanţei permanente dintre
competenţele personale şi cele căutate pe piaţa forţei de muncă, receptivitate la schimbare);
 specializare dublată de cultură (dezvoltarea şi stăpânirea unui domeniu de specialitate în
paralel cu informarea generală actualizată);
 dovada reuşitelor proprii (certificarea rezultatelor şi realizărilor proprii);
 pregătirea unui plan de rezervă (gata pentru acţiune în orice moment);
 menţinerea formei financiare şi psihice (asigurarea unei baze permanente de confort în
plan psihic şi material).

Medierea pe piaţa muncii

Este un complex de activităţi prin care se încearcă corelarea cererii cu oferta pe piaţa forţei de
muncă, având ca obiectiv final angajarea persoanelor disponibile şi ocuparea locurilor de muncă
vacante.
Centrul de mediere oferă solicitanţilor de locuri de muncă informaţii privind:
 Locurile de muncă vacante şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ocuparea acestora
 Statisticile despre piaţa muncii
 Programele de ocupare demarate local şi care oferă o perspectivă de locuri de muncă
(târgurile de locuri de muncă)
 Posibilităţile de calificare/formare profesională şi condiţiile de participare la cursuri
Pe baza unui interviu, mediatorul poate evalua nivelul de pregătire, nivelul aspiraţiilor
solicitantului de loc de muncă şi îl va orienta spre:
 Agentul economic care a anunţat un loc de muncă vcant, atunci când consideră că
îndeplineşte condiţiile pentru ocuparea acelui loc de muncă;
 Centrul de informare/consiliere profesională, atunci când solicitantul nu are o imagine clară
asupra posibilităţilor sale profesionale, asupra carierei pe care şi-o doreşte sau atunci când
are nevoie de o completare a pregătirii profesionale;
 Clubul şomerilor, atunci când solicitantul are nevoie de îndrumare în alcătuirea unui cv, în
întocmirea unei cereri de angajare, în prezentarea la un interviu cu agentul economic;
 Centrul de investigare psihologică, atunci când persoana pare a avea probleme deosebite sau
când cerinţele locului de muncă impun o testare psihologică a candidatului.
Centrul de mediere trebuie să contacteze un număr cât mai mare de ofertanţi de locuri de muncă în
vederea:
 Identificării locurilor de muncă vacante sau care pot deveni vacante;
 Obţinerii de informaţii despre ansamblul activităţii agentului economic;
 Oferirii de informaţii în legătură cu forţa de muncă disponibilă aflată în evidenţa
compartimentului de mediere;
 Informării în legătură cu posibilităţile de formare profesională a candidaţilor pentru locurile
de muncă disponibile.
Principiile medierii
Se referă în primul rând la relaţia mediator – solicitant de loc de muncă dar şi la relaţia mediator
– ofertant de loc de muncă.
 Obligativitate – mediatorul are obligaţia de a oferi servicii de mediere oricărui client care
solicită;
 Individualitate – clientul trebuie tratat în mod individual, luându-se în considerare situa”ia
lui profesională, familială, starea fizică, mentală etc;
 Profesionalism –evidenţiat de măsura în care meditorul reuşeşte să satisfacă cerinţele
solicitanţilor şi ofertanţilor de locuri de muncă;
 Obiectivitate şi imparţialitate faţă de clienţi indiferent de poziţia socială, nivel de
pregătire, vârstă, sex, rasă, religie, apartenenţă politică;
 Respectarea drepturilor fundamentale ale omului – protejarea demnităţii umane,
egalitatea şanselor, alegerea liberă a formelor de pregătire profesională, manifestarea liberă
a personalităţii umane;
 Confidenţialitate – mediatorul trebuie să păstreze confidenţialitatea informaţiilor
comunicate de clienţi pentru a nu aduce prejudicii morale şi materiale acestora;
 Respectarea nivelului de pregătire profesională a ofertantului de forţă de muncă, chiar
în condiţiile unei rate ridicate a şomajului;
 Neutralitate – principiu care asigură protecţia centrelor de mediere de posibilele presiuni
din partea ong-lor, patronatelor, sindicatelor etc.
Profesia de mediator presupune cunoştinţe teoretice şi practice privind:
 Economia întreprinderii
 Piaţa muncii
 Dreptul muncii
 Marketing
 Psihologie industrială
 Sociologie organizaţională
 Pedagogie
 Statistică şi informatică
 Managementul resurselor umane