Sunteți pe pagina 1din 42

ANTREPRENOR ÎN ECONOMIA SOCIALĂ

Suport de curs

1
CAPITOLUL 1.
INTRODUCERE

1.1. Contextul antreprenoriatului social in Romania

Criza economică mondială şi disponibilizările masive au impus evaluarea


eficienței măsurilor active de promovare a inserției profesionale
Încercările definirii economiei sociale au fost multiple şi au suscitat interesul
cercetătorilor, mai ales că de-a lungul timpului şi datorită marilor schimbări
care au avut loc în lume, economia socială a îmbrăcat diverse forme şi a suferit
profunde transformări, specifice de la o țară la alta.

Una dintre cele mai interesante definiții ale economiei sociale a fost oferită
în 1925 de Charles Gide: „Economia socială studiază mai degrabă relaţiile
voluntare pe care le creează oamenii între ei – sub formă de asociaţii, de legislaţie
sau de instituţii – în vederea îmbunătăţirii condiţiilor lor. Ea îşi propune să caute şi
să aleagă cel mai bune mijloace pentru atingerea acestui scop. Prin aceasta se
apropie mai curând de caracterul ştiinţelor morale, căutând ceea ce trebuie să fie,
şi de caracterul artelor, căutând ceea ce trebuie să facă, şi ea e desemnată
uneori, mai ales de economiştii germani cu numele de Politică socială. Economia
politică aplicată arată cele mai bune mijloace practice de a mări bogăţia unei
ţări, în timp ce Economia socială, caută mai ales să-i facă pe oameni mai fericiţi,
procurându-le nu numai mai multă îndestulare ci mai multă siguranţă, mai multă
independenţă, mai multe plăceri şi, prin urmare, vizează mai ales clasa
muncitoare. Aceste două surori trăiesc în lumi diferite şi nu se simpatizează deloc:
una în lumea afacerilor şi alta în comitetele de reforme sociale”.

Strategia Europa 2020 alocă o mare importanță stimulării inovării în Uniunea


Europeană. De ce? Pentru: creșterea oportunităților de locuri de muncă pentru toți
si reducerea somajului,
De la originile sale, ES a fost menită să răspundă problematicii sărăciei.
Întreprinderile de inserție profesională ca formă de organizare specifică ES
răspund eficient dificultăților de inserția pe piața muncii a persoanelor expuse
riscului de excluziune socială
Mediul economic, social şi politic a suferit transformări în ultima perioadă.
În acest cadru dominat de stabilirea unor noi raporturi economico-financiare, au
apărut provocări noi în ceea ce priveşte stabilirea unui climat al bunăstării
precum şi a identificării unor noi strategii de rezolvare a problemelor sociale.
2
În acest context se remarcă faptul că, de-a lungul timpului, economia
socială şi-a evidențiat statutul de formă alternativă de dezvoltare economică cu un
set de valori şi principii socio- economice diferite atât de economia de piață, cât
şi de statul bunăstării universalist. Economia socială s-a remarcat prin
voluntariat, democraţie, scop nepatrimonial, dezvoltarea profesională a
membrilor şi autonomia faţă de stat. Totodată, economia socială oferă un mod
de dezvoltare a afacerilor bazat pe principiile echităţii, responsabilităţii sociale şi
transparenţei, care încurajează participarea democratică la luarea deciziilor.

Însă, una dintre cele mai mari amenințări ale evoluției antreprenoriatului
rămâne și în momentul de față competitivitatea.

Domeniul economiei sociale, începând cu reducerea şomajului, promovarea


egalității de şanse, asigurarea securității migrației forței de muncă şi a asistenței
sociale pentru persoanele defavorizate, crearea unor noi locuri de muncă,
promovarea cetățeniei europene într-o economie a comunităților locale, să
genereze soluții pentru rezolvarea urgentă a schimbărilor intervenite în mediile
politic, economic și social.

La nivel european, interesul pentru economia socială, îşi are ca principale


argumente opțiunea pentru o economie bazată pe principiul incluziunii sociale,
susținută de o rețea de solidaritate la nivel familial, comunitar şi regional.

După căderea comunismului, economia României a cunoscut momente


defazate de reformă, inclusiv privatizarea sectorului de stat producându-se mult
mai mai târziu în raport cu alte state din Europa Centrală și de Est (CEEC). Astfel
încât, din cauza climatului oscilant și ezitant, investițiile străine directe (FDI) se
încadrau la începutul anilor 2000 la un nivel redus comparativ cu alte țări din
CEEC. După ce România a devenit stat membru al Uniunii Europene în anul 2007,
reforma economică s-a accelerat, iar în anul 2008 a câștigat denumirea de “Tigrul
Europei de Est”. Invesțiile străine directe s-au intesificat și România a ajuns în
intervalul 2000-2008 la o creștere economică anuală în jurul marjei de 8%, unul
dintre cele mai alerte ritmuri.
Însă explozia economică nu s-a bazat pe un model durabil, deoarece s-a
sprijinit pe “bani ieftini” pentru a finanța cheltuielile de consum, iar creșterile
salariale au depășit creșterea productivității.
În cei 25 de ani, antreprenorii au fost nevoiți să facă față multor tipuri de
provocări și să caute crearea de oportunități. Dintre acestea poate cea mai mare
amenințare cunoscută de antreprenorii români a fost criza economică care s-a
făcut resimțită în toate regiunile țării, mai ales, în cea de-a doua parte a anului
2008. Problema lichidităților a dus la modificarea unor paradigme și în vreme ce
3
unele domenii, precum cel al construcțiilor, au cunoscut mari prefaceri, altele
precum cel al IT-ului și comunicațiilor au avut parte de conjuncturi benefice
pentru dezvoltare, însă nu într-un ritm foarte accelerat.
Antreprenoriatul în România poate fi caracterizat într-o tendință de readaptare
continuă.
Structurile organizaționale de tip întreprindere socială, precum: cooperativele,
asociaţiile, fundaţiile, asocieri de ajutor mutual în comunitate etc., au la bază
forme specifice de antreprenoriat cu actori economici şi sociali proprii, care au
scopuri centrate atât pe dezvoltarea producției cât şi pe efectele sociale şi umane
ale acesteia. Se vizează, astfel, creşterea calității vieții a persoanelor/grupurilor
vulnerabile.

Domeniile de bază în care economia socială şi-a dezvoltat interesul de a


deschide întreprinderi sociale sunt cele care, explicit, se leagă de sfera politicilor
de incluziune socială a populației cu risc de marginalizare socială. Aceste domenii
vizează direct serviciile sociale de tip sanitar şi medical/sănătatea, asigurările
sociale şi de securitate socială, educaţia şi formarea profesională, servicii în
agricultură, mediu bancar şi cultural, activităţile de timp liber, serviciile de
proximitate pentru cei săraci şi cu risc de marginalizare sau pentru cei care doresc
o afacere profitabilă sigură pentru ei şi comunitate.

1.2. Barierele Antreprenoriatului

 Teama de eșec—81% dintre respondenții unui studiu privind barometrul


antreprenoriatului în România, realizat de Ernst& Young în 2013, spun că eşecul în
afaceri este perceput ca similar unui eșec în carieră sau indică lipsa abilităţilor
necesare;
 Lipsa șansei pentru cei care nu au succes cu înființarea primei companii—același
studiu arată că în lipsa unei legi a falimentului personal în România sau a altor
pârghii legislative, puțini dintre antreprenori încearcă să reușescă a doua oră în
lumea afacerilor;
 Dificultățile de a accesa fonduri europene sau de stat—antreprenorii se văd nevoiți
de a apela în acest caz la firme de consultanță costisitoare;
 Lipsa cunoștințelor sau posibilităților în monitorizarea gradului de îndatorare al
firmei—fapt ce duce la îngroparea afacerilor în datorii;
 Lipsa rigurozității în elaborarea și readaptarea planului de afaceri—unii dintre
antrepori nu acordă importanță acestui aspect ceea ce duce la eșecul din start al
afacerii;
 Fiscalitatea excesivă;
4
 Lipsa accesului la angajați suficient instruiți;
Volatilitatea preferințelor clienților, cunoștințele insuficiente de marketing pentru
a se adresa sau a crea cerere pe piață și gradul redus de informare asupra pieței

1.3. Definire si circumscriere in spatiul legislativ

(1) Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de


sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei
colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de
ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi
furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

(2) Economia socială are la bază iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un


grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a
profitului către asociaţi.

Legea precizează principiile și obiectivele economiei sociale, definește


termeni specifici și precizează care sunt formele juridice prin care se realizează
activitățile de economie socială. Un capitol distinct reglementează organizarea
instituțională, precizând instituțiile cu atribuții în domeniul economiei sociale la
nivel central și local.

Astfel, activitățile de economie socială sunt realizate de

1. întreprinderi sociale – certificate prin acordarea unui atestat

2. întreprinderi de inserție socială – certificate prin acordarea mărciisociale

Întreprinderea socială

Conform legii sunt recunoscute ca întreprinderi sociale:

a) societățile cooperative de gradul 1;

b) cooperativele de credit;

c) asociațiile şi fundațiile;

d)casele de ajutor reciproc ale salariaților;

e) casele de ajutor reciproc ale pensionarilor; f) orice alte categorii de persoane


juridice.

5
(1) Statutul de întreprindere socială se recunoaşte prin acordarea unui atestat de
întreprindere socială, denumit în continuare atestat.

(2) Atestatul se acordă la solicitarea persoanelor juridice prevăzute la art. 3 pe


baza actelor de înființare şi funcționare.

(3) Atestatul certifică scopul social al întreprinderii sociale şi conformarea acesteia


la principiile enunțate la art. 4.

(4) Atestatul se acordă acelor întreprinderi sociale care dispun prin actele de
înființare şi funcționare respectarea următoarelor criterii:

a) acționează în scop social şi/sau în interesul general al comunității;

b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;

c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai
multe întreprinderi sociale;

d) aplică principiul echității sociale față de angajați, asigurând niveluri de


salarizare echitabile, între care nu pot exista diferențe care să depăşească
raportul de 1 la 8.

(5) Atestatul se eliberează de către agenția județeană pentru ocuparea forței de


muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenție de
ocupare, prin compartimentul pentru economie socială, prevăzut la art. 24 alin.
(2).

(6) Atestatul se acordă pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, dacă se


face dovada că sunt respectate condițiile care au stat la baza acordării acestuia.

(7) Procedura de acordare a atestatului, precum şi condițiile de suspendare sau


retragere a acestuia se reglementează prin normele metodologice de aplicare a
prezentei legi.

Fiecare dintre aceste forme de organizare juridică este reglementată prin


legi speciale, norme metodologice de aplicare a acestora.

Întreprinderi de inserție socială

ART. 10

6
(1) Întreprinderea socială de inserție este întreprinderea socială care:

a) are, permanent, cel puțin 30% din personalul angajat aparținând grupului
vulnerabil,astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajați să reprezinte
cel puțin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților;

b) are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin


inserțiasocioprofesională a persoanelor defavorizate.

(2) Procedura de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se


reglementează prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(1) Întreprinderile sociale de inserție au obligația de a asigura, pentru persoanele


angajate, care fac parte din grupul vulnerabil, măsuri de acompaniament care să
asigure inserția profesională şi socială.

(2) Măsurile de acompaniament pot fi: informarea, consilierea, accesul la formele


de pregătire profesională, adaptarea locului de muncă la capacitatea persoanei,
accesibilizarea locului de muncă în funcție de nevoile persoanelor, precum şi alte
măsuri care au ca scop sprijinirea inserției profesionale şi sociale.

(3) În vederea asigurării măsurilor de acompaniament, întreprinderile sociale de


inserție colaborează cu serviciile publice de asistență socială de la nivel județean
şi local, agențiile de ocupare, centrele de furnizare de servicii integrate de
asistență medicală, psihologică şi socială pentru consumatorii şi consumatorii de
droguri dependenți, cu specialişti în domenii precum psihologie, asistență socială,
adicții, pedagogie, formare profesională, ocupare, medicină, medicina muncii,
economie socială.

ART. 12

Statutul de întreprindere socială de inserție se certifică prin acordarea mărcii


sociale.

Expunem în continuare, fără însă a considera exhaustivă înșiruirea acestora,


legislația specific a acestor forme de activitate de economie socială:

- LEGE Nr. 219 din 23 iulie 2015 privind economia socială

- HOTĂRÂRE Nr. 585/2016 din 10 august 2016 pentru aprobarea Normelor


metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia
socială

7
- LEGE Nr. 1 din 21 februarie 2005, privind organizarea şi funcționarea cooperației

- LEGE Nr. 122 din 16 octombrie 1996, privind regimul juridic al caselorde ajutor
reciproc ale salariaților şi al uniunilor acestora

- LEGE Nr. 540 din 27 septembrie 2002, privind casele de ajutor reciproc ale
pensionarilor

- LEGE Nr. 566 din 9 decembrie 2004, Legea cooperației agricole

- LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990, Legea societăților

- LEGE Nr. 93 din 8 aprilie 2009, privind instituțiile financiarenebancare

- ORDONANŢĂ Nr. 26 din 30 ianuarie 2000, cu privire la asociații şi fundații

- ORDIN Nr. 1372 din 29 septembrie 2010, privind aprobarea Procedurii de


autorizare a unităților protejate

Întreprinderea socială de inserție are obligația de a asigura, pentru persoanele


angajate care fac parte din grupurile vulnerabile, măsuri de acompaniament social
care să asigure inserția profesională a angajatului.

Grupul vulnerabil

Legea asistenței sociale (Legea nr. 292/2011) definește grupul vulnerabil ca


fiind constituit din persoane sau familii care sunt în risc de a-și pierde capacitatea
de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală,
dizabilitate, sărăcie, dependență de droguri sau alcool ori a altor situații care
conduc la vulnerabilitate economică și socială.

Din perspective legii privind economia socială, din grupul vulnerabil fac parte
următoarele categorii de persoane:

a) persoane cu dizabilități fizice şi/sau mentale;

b) persoane provenind din familii numeroase sau monoparentale;

c) persoane fără educație sau pregătire profesională;

d) persoane toxico-dependente, după efectuarea tratamentului de dezintoxicare;

e) victime ale violenței în familie;

f) persoane afectate de boli care le influențează viața profesională şi socială;


8
g)imigranți, refugiați;

h) persoanele beneficiare de ajutor social potrivit prevederilor Legiinr.416/2001


privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

i) persoane vârstnice (care au implinit varsta de 65 de ani);

j) persoane care au depășit vârsta de 50 de ani și nu beneficiază de prevederile


Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările
ulterioare, dar nici a altei legi de protecție socială;

k) persoane care trăiesc în comunități izolate;

l) persoane de etnie romă;

m) victime ale traficului de persoane;

n) persoane afectate de boli ocupaționale;

o) tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a


copilului;

p) persoane eliberate din detenție;

q) persoane fără adăpost;

r) șomeri de lungă durată, înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea


forței de muncă. Angajarea unei persoane aparținând grupului vulnerabil definit de
legea economiei sociale oferă întreprinderii sociale marca de întreprindere socială
de inserție

CAPITOLUL 2

APLICAREA NORMELOR DE SĂNĂTATE ȘI SECURITATE ÎN MUNCĂ, DE PROTECȚIE A


MEDIULUI ȘI MENȚINEREA RELAȚIILOR DE MUNCĂ ETICE

2.1 Normele generale de protecție a muncii

Conceptul de securitate și sănătate în muncă constituie ansamblul de


activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în

9
desfășurarea procesului de muncă, apărare a vieții, integrității corporale și
sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă.

Normele și standardele de securitate și sănătate în muncă reprezintă un


sistem unitar de măsuri și reguli aplicate tuturor participanților la procesele de
muncă.

Conform art.5, lit. n a legii nr.391/2006 securitate și sănătate în muncă


reprezintă ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor
mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii
fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul
de muncă.

Normele generale de protecție a muncii cuprind principii generale de


prevenire a accidentelor de munca și bolilor profesionale precum și direcțiile
generale de aplicare a acestora. Acestea au ca scop eliminarea sau diminuarea
factorilor de risc de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională existenți în
sistemul de muncă, proprii fiecărei componente a acestuia (executant - sarcina de
munca - mijloace de producție - mediu de munca), informarea, consultarea și
participarea angajaților și a reprezentanților acestora.

Prevederile normelor generale de protecție a muncii, atât cele referitoare


la securitatea în muncă, cât și cele referitoare la sănătatea în muncă, constituie
cadrul general pentru elaborarea normelor specifice și a instrucțiunilor proprii de
securitate a muncii. Ele se aplică în toate sectoarele de activitate de pe teritoriul
României, atât publice cât și private (industriale, agricole, comerciale,
administrative, de servicii, educaționale, culturale, de recreere etc.) și tuturor
persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, ce desfășoară activități pe
teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege, atât în calitate de angajator,
cât și în calitate de angajat, precum și ucenicilor, elevilor și studenților în
perioada efectuării practicii profesionale, cu excepția celor care au drept obiect
activități casnice.

(Norme generale de protecție a muncii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției


Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Sănătății)

În scopul asigurării securității și sănătății lucrătorilor, angajatorul trebuie sa


ia toate masurile ca:

a) să fie păstrate în permanenta libere căile de acces ce conduc spre ieșirile de


urgență și ieșirile

10
b) propriu-zise;

c) echipamentul de munca pus la dispoziția lucrătorilor din întreprindere și/sau


unități sa corespundă lucrului prestat ori sa fie adaptat acestui scop și să poată fi
utilizat de către lucrători, fără a pune în pericol securitatea sau sănătatea lor;

d) să fie realizată întreținerea tehnică a locului de muncă și a echipamentelor și


dispozitivelor;

e) să fie curățate cu regularitate, pentru a se asigura un nivel de igiena


corespunzător locului de munca, echipamentele si dispozitivele;

f) să fie cu regularitate întreținute și verificate echipamentele și dispozitivele de


securitate

g) destinate prevenirii sau eliminării pericolelor.

(HG nr. 1091/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul
de munca; HG nr.1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate
pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă)

În cuprinsul legii nr. 319/2006, Legea sănătății și securității în muncă


identificăm:

 Obligațiile generale ale angajatorilor:


- Angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor sub
toate aspectele legate de muncă;
- Angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru: asigurarea securităţii şi
protecţia sănătăţii lucrătorilor; prevenirea riscurilor profesionale; informarea şi
instruirea lucrătorilor; asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare
securităţii şi sănătăţii în muncă;
- Angajatorul are obligația de a se ghida după următoarele principii generale de
prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de
muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de
producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat
şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce
este mai puţin periculos;
11
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile,
organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din
mediul de muncă;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de
protecţie individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
 Obligațiile generale ale lucrătorilor- conf. art.22 fiecare lucrător trebuie să îşi
desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu
instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol
de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte
persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului
de muncă. Astfel ei sunt obligați să:
- să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase,
echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
- să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare,
să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
- să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau
înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor,
aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste
dispozitive;
- să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de
muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru
securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de
protecţie;
- să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului
accidentele suferite de propria persoană;
- să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este
necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de
către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor;
- să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii
desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi
condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în
domeniul său de activitate;
- să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
- să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

12
CAPITOLUL 3
ECONOMIA SOCIALĂ

3.1 Conceptul de Economie Socială 
Conceptul de business social (sau întreprindere socială), a fost îniţiat de
profesorul Muhammad Yunus, născut în Chittagong, Bangladesh în 1940. Încă din
anul 1983, acesta deţine funcţia de Managing Director la Grameen Bank, instituţie
fondată de el însuşi, în scopul ajutorării populaţiei sărace din ţara sa natală.
Aceste ajutoare constau în acordarea de microcredite fără garanţie şi fără
documente cu putere legală. De la lansare şi până în prezent, banca a oferit
credite unui număr de peste opt milioane de sărmani din Bangladesh. Profesorul
Yunus a fost şi laureat cu premiul Nobel pentru Pace în 2006, pentru sistemul de
microcredite acordate populaţiei sărace de această bancă.
Politica dusă s-a materializat în construirea de locuinţe şi şcoli, dezvoltarea
comunităţilor rurale sărace şi a infrastructurii de comunicaţii a ţării.
În prezent, conceptul de întreprindere socială s-a extins în peste 40 de ţări şi
implică diferite forme de colaborare între fundaţii private, instituţii financiare şi
diferite ministere. Acest concept, deşi vehiculat tot mai des în străinătate, în
România este încă puţin cunoscut. În plus, pentru multe ONG-uri, pătrunderea pe
piaţa “profiturilor” este un teritoriu necunoscut. De aceea ele au nevoie de
dezvoltarea capacităţii interne, de evaluare şi management al riscurilor, atât
legate de organizaţie, cât şi de piaţă.

13
Totuşi, antreprenoriatul social şi economia socială încearcă să prindă contur şi
în România. ONG-urile au cel mai important rol în furnizarea de servicii sociale -
72% din furnizorii de servicii sociale acreditaţi din România sunt organizaţii
neguvernamentale. Majoritatea organizaţiilor neguvernamentale prestează servicii
sociale şi şi-ar putea dezvolta întreprinderi sociale generatoare de profit, mai ales
că cererea pe piaţă pentru acest tip de activităţi este foarte mare.
O problemă esenţială a ONG-urilor din România este lipsa surselor constante de
finanţare. Astfel, dependenţa organizaţiilor de sponsorizări sau granturi publice
determină concentrarea pe activităţi cu obiective pe termen scurt, ducând astfel
la instabilităţi în cadrul oragnizaţiilor, care devin oarecum vulnerabile şi limitate
în realizarea misiunilor sociale, care sunt adevaratul scop al funcţionării acestora.
O soluţie (nu întotdeauna la îndemâna ONG-urilor) pentru diversificarea
surselor de finanţare este aceea a înfiinţării de întreprinderi sociale, care prin
vânzarea de produse sau servicii generează resurse.
Întreprinderile sociale îşi propun integrarea sau reintegrarea pe piaţa muncii a
persoanelor provenind din grupuri sociale dezavantajate sau vulnerabile, prin
înfiinţarea unor firme bazate nu atât pe profit, cât pe dezvoltarea de abilităţi şi
recompensarea angajaţilor din profitul scos de acestea.

Principiile ce stau la baza acestui sector:


• solidaritate;
• responsabilitate;
• libertate;
• şanse egale pentru toți membrii organizației şig
• respect reciproc (toți asociații fiind şi proprietari).
Principiile fundamentale ale economiei sociale:
• prioritatea acordată individului şi obiectivelor sociale față de capital;
• asocierea voluntară şi deschisă;
• structuri private;
•controlul democratic al membrilor (nu se referă la fundații, deoarece acesteanu
au membri);
• combinarea intereselor membrilor/utilizatorilor şi/sau a interesului general;
• apărarea şi aplicarea principiului solidarității şi responsabilității;
• gestionarea autonomă şi independența față de autoritățile publice;

14
• majoritatea excedentelor sunt utilizate pentru atingerea unor obiective de
devoltare durabilă şi pentru prestarea unor servicii de interes pentru membri sau
de interes general.
Grupurile ţintă sunt formate din persoane care aparţin grupurilor vulnerabile:
persoane care se află în şomaj de lungă durată, persoane cu venituri mici,
persoane cu dizabilităţi fizice sau mentale, persoane provenind din familii
numeroase sau monoparentale, persoane aparţinând grupurilor etnice minoritare,
persoane fără educaţie sau pregatire profesională, femei, persoane dependente de
alcool sau droguri, victime ale violenţei în familie, persoane afectate de boli care
le influenţează viaţa profesională şi socială, imigranţi, refugiaţi, persoane care
trăiesc din venitul minim garantat, persoane care trăiesc în comunităţi izolate,
victime ale traficului de persoane şi persoane afectate de boli ocupaţionale.
Astfel de structuri sociale au ca scop scoaterea indivizilor dezavantajaţi din
zona de asistenţă sau protecţie socială, din izolarea impusă de societate şi să-i
(re)integreze pe piaţa muncii, să îi ajute să obţină beneficii economice
dezvoltându-şi abilităţile şi să le ofere o stabilitate socială.
Activităţile întreprinderilor sociale constau în consiliere şi acordare de
asistenţă individualizată pentru persoanele defavorizate, avand ca scop
dezvoltarea deprinderilor acestora, a educaţiei necesare activităţii în care sunt
implicaţi. Ca exemplu de astfel de activităţi, întreprinderile sociale ar putea
prelua anumite activităţi ale unor companii mari, de exemplu catering,
corespondenţa, curăţenie, etc. Alte exemple de domenii în care aceste structuri
pot fi: tipografie unde sunt angajate persoane infectate cu HIV; o organizaţie care
oferă locuri de muncă pentru mamele dezavantajate social care produc şi vând
jucării lucrate manual; o organizaţie care promovează accesul la cultură pentru
persoanele cu deficienţe vizuale prin producţia şi vânzarea de cărţi audio
bibliotecilor publice, ateliere pentru produse de artizanat, ecoturism sau
confecţionarea de scaune cu rotile pentru persoane cu dizabilităţi.
În plus este important de menţionat faptul că profitul rezultat din funcţionarea
acestor afaceri, se va utiliza pe de o parte, atât pentru dezvoltarea acestora
(acest lucru va genera locuri de muncă, incluziune socială, venituri mai mari),
precum şi pentru rezolvarea unor probleme sociale locale.
Înfiinţarea întreprinderilor sociale este un răspuns posibil pentru soluţionarea
problemelor categoriilor defavorizate, cu atât mai mult cu cât există fonduri
europene alocate acestui sector, care susţin o gamă largă de activităţi.

3.2 Specialiştii în Economia Socială 

15
Termenul de specialist în economia socială reuneşte angajaţii implicaţi în toate
aspectele dezvoltării economiei sociale, de la asistenţă socială la finanţe şi bănci.
Un specialist în economia socială trebuie să aibă o pregatire în primul rând în
economie şi management, dar şi cunoştinţe de politici publice, în special cu
referire la categorii defavorizate, de politică şi administraţie.
Rezultă că background-ul pe care se bazează un specialist în economie socială
este unul extrem de vast, care trece prin economie, politici publice, programe de
finanţare, noţiuni juridice şi administrative, sociologie, legislaţie.
 Antreprenorul social – se ocupă de aspectele de business ale întreprinderii
sociale, având acceleaşi competenţe ca un antreprenor din oricare alt domeniu.
Identifică problemele sociale şi stabileşte tipul de afacere care le poate rezolva.
Se preocupă de rentabilitatea afacerii, prin folosirea de metode şi instrumente
specifice de analiză. Tot antreprenorul este cel care stabileşte şi menţine relaţiile
cu parteneri - precum instituţii sau organizaţii şi care promovează afacerea.
 Managerul în economia socială – are sarcina de a asigura managementul
întreprinderilor de economie socială – stabileşte strategii, politici de urmat,
specifice domeniului de activitate, administrează bugetul, propune soluţii de
îmbunătăţire a activităţii. Este la curent cu schimbările legislative şi cu noutăţile
domeniului. Evaluează indicatorii realizaţi, organizează programe de pregătire
pentru echipa sa de lucru, analizează şi conduce propunerile de proiecte,
monitorizează proiectele în implementare, caută soluţii de finanţare pentru
proiecte.
 Managerul financiar pentru economia socială – este o poziţie de legătură între
antreprenor şi manager, fiind necesară o colaborare strânsă între cei trei
specialişti. Managerul financiar este direct implicat în realizarea planurilor de
finanţare ale studiilor de fezabilitate, în identificarea surselor de finanţare şi
accesarea acestora. Se ocupă de analizele financiare ale activităţii, studiază
propunerile de investiții și riscurile comportate de acestea;
 Consilieri pentru incluziunea socială.

3.3 Economia Socială în România 

În prezent, în România, doar cateva procente din locurile de muncă din


sectorul privat vin din economia socială.
Principalele forme de organizare le reprezintă asociaţiile şi fundaţiile
Cooperativele, deşi reprezentau în 2009 doar 3% din totalul organizaţiilor, oferă
un număr important de locuri de muncă în economia socială – 31%.
Sursa: http://www.ies.org.ro/economia‐sociala‐in‐romania

16
Principalele domenii de activitate ale întreprinderilor din ES sunt: prestări
servicii, agricultură, industrie alimentară, comerţ şi producţie industrială.
O activitate se dovedeşte eficientă dacă răspunde obiectivului social urmărit şi
totodată dacă satisface nevoia pentru care s-au consuma resursele financiare.
Activităţile din ES pot contribui la reglarea a cel puţin trei mari dezechilibre pe
piaţa muncii: șomaj, instabilitatea ocupării şi excluderea socială a forţei de
muncă.
Globalizarea, dezvoltarea de activităţi de nişă, în forme de activitate sau de
ocupare noi, precum şi serviciile TIC oferă suportul necesar pentru a dezvolta şi a
creşte performanţa în activităţi de ES.

3.4. Actori ai Economiei Sociale 

În funcţie de rolul pe care îl joacă, diferitele entităţi implicate pot fi grupate


în mai multe categorii de actori relevanţi: actori instituţionali cu competenţe în
domeniu, forme de organizare ce pot fi asimilate domeniului economiei sociale,
beneficiari ai activităţilor desfăşurate în economia socială.
Forme de organizare a economiei sociale în România – în baza principiilor
conceptului de economie socială, adaptabile realităţii din România, se pot
identifica următoarele categorii de forme de organizare specifice:
 Organizaţii nonprofit, cu activităţi economice în interiorul lor sau prin intermediul
unor societăţi comerciale. În această categorie intră asociaţiile şi fundaţiile. Se
înfiintează în baza OUG 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi Legea
122/1996.
 Organizaţii nonprofit de forma CAR-urilor (pot fi ale pensionarilor sau ale
salariaţilor). au ca obiectiv sprijinirea şi oferirea de ajutoare membrilor prin
acordarea de împrumuturi cu dobândă sau organizarea de activităţi sociale,
culturale, turistice etc. Acest tip de organizaţii sunt foarte răspândite la nivel
European, fiind unele dintre cele mai cunoscute forme de organizare a economiei
sociale.Se înfiinţează în baza OUG 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi
Legea 122/1996.
 Cooperative de credit sunt asociaţii autonome, cu obiectivul de ajutorare a
membrilor cooperatori.Se înfiinţează şi funcţionează în baza OUG 99/2000 privind
instituţiile de credit.
 Societăţi cooperative de gradul 1. Promovează interesele sociale, culturale şi
economice ale membrilor săi, conform principiilor cooperatiste. Această formă de
organizare include doar persoane fizice. Funcţionează în baza Legii 1/2005, după
cum urmează:
 Societăţi cooperative meşteşugăreşti
17
 Societăţi cooperative de consum
 Societăţi cooperative de valorificare
 Societăţi cooperative agricole
 Societăţi cooperative de locuinţe
 Societăţi cooperative pescăreşti
 Societăţi cooperative de transporturi
 Societăţi cooperative forestiere
 Societăţi cooperative de alte forme
Alte forme existente în România, ca forme generale de organizare relevante
economiei sociale:
 Unităţi protejate autorizate (UPA) - Se autorizează şi funcţionează în baza Legii
448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Pot
fi înfiinţate atât de persoane fizice, cât şi juridice, astfel încât pot avea sau nu
personalitate juridică. Cele care nu se constituie în persoane juridice, au gestiune
proprie, organizată sub forma de secţii, ateliere sau alte structuri ce aparţin de
operatorii economici, instituţiile publice sau de ONG-uri.
 Întreprinderile– microîntreprinderile (IMM) - societăţi comerciale, cooperative şi
persoane fizice care desfăşoară activităţi economice independente. De asemenea,
tot aici intră asociaţiile familiale autorizate. O întreprindere mică sau mijlocie are
mai puţin de 250 de angajaţi şi are o cifră de afaceri care nu depăşeşte 50
milioane de euro. IMM-urile ce activează în domeniul economiei sociale au acces la
diverse programe şi mecanisme de sprijin, dar şi de facilităţi de impozitare.
 Societăţi comerciale – sunt asociaţii de oameni de afaceri, alcătuite în urma unor
investiţii de capital şi funcţionează în diferite forme, în baza Legii nr. 31/1990
(publicată în monitorul Oficial nr. 126 - 127 din 17 noiembrie 1990).

Instituţii financiare nebancare (IFN) – spre diferenţă de instituţiile de credit,


desfăşoară activităţi de creditare pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii
financiare. Se constituie ca societăţi comerciale pe acţiuni.

CAPITOLUL 4
CE ESTE ANTREPRENORIATUL?—Considerații teoretice

Antreprenoriatul a cunoscut numeroase abordări teoretice, fiind un domeniu


care captează o atenție deosebită în interpretare și care se adresează dintr-o
viziune interdisciplinară privind economia, marketingul și disciplinele comunicării,
sociologia, etc., iar de dată mai recentă are ca parte componentă și dezvoltarea
personală.

18
Din perspectiva OECD-Eurostat se combină mai multe definiții conceptuale
cu indicatori empirici, incluzând și definirile unor teoreticieni ca Adam Smith și
Alfred Marshall:
 Antreprenorii sunt acele persoane (proprietare de afaceri/inițiatoare) care
urmăresc să genereze valoare, prin inițierea și dezvoltarea de activități
economice, prin identificarea și exploatarea de noi produse, servicii și piețe;
 Activitatea antreprenorială este acțiunea umană întreprinzătoare pentru
obținerea generării de valoare, prin crearea sau dezvoltarea activității economice,
prin identificarea și exploatarea de noi produse, servicii și piețe;
 Antreprenoriatul este fenomenul asociat activității antreprenoriale.

Pentru măsurarea performanței antreprenoriatului la nivelul statelor, OECD


și Eurostat a implementat Programul Indicatorilor pentru Antreprenoriat (EIP) și
Eurostat a căror matrice analizează:

Factori Indicatori de Impact


determinanti performanta

Cadrul de reglementare Firme Crearea de locuri de muncă


Condițiile de piață Locuri de muncă Creștere economică
Accesul la finanțare Bunăstare Reducerea sărăciei
Crearea și diseminarea Abilități Cultură
cunostințelor antreprenoriale

 Performanța—poate fi, în bună parte, legată/condiționată de factori economici,


proprii mediului comunității sau sociologici, dar și de atribute care țin de
individualitatea în sine a antreprenoriatului. Acești indicatori măsoară performanța
prin prisma unor date generale care reflectă antreprenoriatul;
 Impactul—poate fi măsurat nu doar prin termeni strict monetari , ci și prin
variabile precum creșterea Produsului Intern Brut, crearea de noi locuri de muncă,
distribuția veniturilor;
 Factorii determinanți—acele elemente care reglementează antreprenoriatul și
influențează exersarea acestuia de la o zonă la alta.

4.1. Ce este o afacere?

În prim stadiu afacerea primește înțelesul de tranzacție realizată. O


definiție mai complexă, apropiată noilor referințe atribuite antreprenoriatului, o
19
reprezintă ca știinta socială de a conduce oamenii astfel încât aceștia să
organizeze și să mențină o productivitate colectivă în scopul îndeplinirii scopurilor
particulare creative și productive care pot duce la profit.
Prin urmare, afacerea devine conexă și cere aplicarea leadershipului (știința de a
conduce), antreprenorul definindu-se în principal ca lider în ipostazele sale de:
creator/inițiator, administrator și conducător al afacerii.

4.2. Ce este antreprenoriatul social?

„Antreprenorul transformă resursele economice dintr-o arie scăzută într-


una cu o mai mare productivitate şi cu un beneficiu superior”, după cum susținea
Jean Baptiste Say.
Mai mult, antreprenoriatul se extrapolează și ajunge la o versiune mai
apropiată de comunitate. Antreprenoriatul social ajunge să folosească mecanisme
economice, iar activitățile generatoare de profit au ca obiectiv susținerea unor
cauze sociale.
Astfel, antreprenoriatul clasic și cel social se întrepătrund de multe ori în
practică și împrumută modele în ceea ce privește optimizarea strategiei de
marketing de exemplu. Termeni cheie ca stakeholder-engagement sau
responsabilitatea socială a corporațiilor fiind utilizate astăzi adesea de ambele
forme de antreprenoriat. Manifestarea antreprenoriatului social este necesară
pentru crearea de noi piețe și deschiderea oportunităților și pentru grupurile
vulnerabile.
Mai mult, marile corporații din rațiuni privind îmbunătățirea imaginei
sprijină sau chiar finanțează proiecte ce țin de sectorul antreprenoriatului social.

Ce reprezintă procesul de stakeholder-engagement (implicarea părților


interesate)?
Stakeholderii sunt indivizi sau grupuri care afectează sau pot fi afectaţi de
activităţile, produsele, serviciile sau performanţa unei organizaţii. Stakeholderii
provin din rândul celor numiţi stakeholderi primari, cum ar fi angajaţii, clienţii, ori
stakeholderi din diverse mixuri incluzând competitori, ONG-uri, parteneri, mass-
media şi comunităţi locale şi naţionale.
Tot mai multe organizaţii sunt de acord că o apropiere, adică accesul faţă
de stakeholderi are anumite puncte sensibile, pentru că în acest sens nu este
important doar ca nevoile lor să se facă auzite, ci şi necesitatea ca prin
intermediul businessului cu care interferează să se realizeze legătura dintre
inovaţie şi performanţă. De asemenea, ei au nevoie de asigurări că chestiunile

20
sociale emergente sunt discutate la cele mai înalte nivele, iar administraţia
corporaţiei este înştiinţată şi interesată despre acestea, înainte ca ele să se
materializeze propriu-zis în probleme.
Companiile ar trebui să raporteze strategiile de stakeholder engagement la
riscurile şi impactul pe care proiectul lor este probabil să le creeze. Când este
vorba de procesul de engagement, nu există o regulă generală care se potriveşte
tuturor. Tipul de relaţie pe care sectorul privat ar trebui să încerce să o dezvolte
cu stakeholderii săi, şi resursele şi cantitatea de efort care ar trebui investite, vor
diferi în funcţie de natura, locaţia, mărimea proiectului, stadiul său de dezvoltare,
şi de interesele stakeholderilor. Proiectele mici cu un impact minimal asupra
populaţiei din zonă vor trebui poate să se concentreze pe partea de promovare şi
comunicare a informaţiei a procesului de engagement, în timp ce proiectele cu un
grad de complexitate ridicat şi un impact sporit asupra mai multor grupuri de
stakeholderi vor trebui să adopte o abordare mult mai strategică şi sofisticată
pentru a administra eficient procesul.

4.3. Profilul profesional al antreprenorului

Termenul de antreprenor exprimă o mentalitate (mindset), o exprimare a


acțiunii independente care poate duce la reale efecte atât pentru îmbunătățirea
vieții individului cât și pentru binele comunității din care face parte. Actul de a fi
antreprenor =A lua inițiativă și a înființa o afacere
 Reperele antreprenorului se circumscriu prin:
 Conştientizarea valorilor etice care susţin comportamentele de conducere;
 Planificarea şi organizarea activităţii proprii şi a celorlalţi;
 Identificarea priorităţilor organizaţiei;
 Gestionarea timpului şi a volumului de muncă; Capacitatea de a pune ideile în
practică, urmărind rezultatele propuse iniţial;
 Atitudini de lider;
 Identificarea oportunităţilor existente pe piaţa şi a resurselor de finanţare pentru
dezvoltarea propriei afaceri;

ANTREPRENORIATUL ESTE DESPRE A DEPĂȘI EȘECUL ȘI DE A URMĂRI SCOPUL


CREȘTERII
 Singurătatea este parte a antreprenoriatului, pentru că antreprenorul e cel care
încearcă să facă lucrurile în alt fel față de ceilalți (Întrucît antreprenorul are o
viziune diferită, o altă înțelegere, ceea ce face persoana, nu de puține ori, să se
simtă neînțeleasă);

21
 Antreprenoriatul înseamnă găsirea unui echilibru între suișuiri și coborâșuri
(Antreprenorul știe când să încetinească roller-coasterul!)
 Antreprenorul este persoana care transformă ideile în produse de piață. Procesul
de creație este numit antreprenoriat.

Abilități / instrumente antreprenoriale / de management al afacerii:


 Idei noi sau readaptate despre produse / servicii
 Managementul portofoliului de business
 Plan financiar
 Plan de marketing
 Publicitate, vânzări
 Capacități de leadership
 Organizarea și managementul resurselor umane
 Recompensarea și premierea anagajaților
 Managementul de risc
 Managementul calității.
Un antreprenor (în sensul extins) ar trebui să:
 Să-și dorească și să poată converti idei noi sau invenții într-o inovație de succes;
 Să fie apt să dezvolte nișe noi (piețe) pentru consumatori și cumpărători;
 Să descopere surse noi de materiale;
 Să mobilizeze capitalul de resurse (teren, echipamente, clădiri, bani, oameni)
pentru îndeplinirea obiectivului;
 Să introducă noi tehnologii, produse și servicii.

CAPITOLUL 5
REALIZAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE

5.1 Inițierea unei afaceri

La baza inițierii unei afaceri stă motivația fiecăruia, motivația economică și


motivația socială.

22
Din momentul identificării unei oportunități pașii necesari pentru a ajunge a
o întreprindere socială sunt parțial identici cu cei necesari pentru orice
întreprindere. Întreprinderea socială, însă, reprezintă o nouă formă
antreprenorială, care diferă atât de sectorul privat, cât și de sectorul public.

Primul pas pentru inițierea unei afaceri îl presupune prospectarea


condițiilor de reglementare (ex: bariere/ oportunități administrative pentru
înființarea unei firme, cadrul legal privind înființarea și falimentul afacerii,
reglementări privind piața muncii și securitatea socială, impozitarea veniturilor); a
condițiilor de piață (posibilitățile de acces pe piața locală /națională/ europeană,
analiza concurenței, legislația privind competitivitatea și concurența loială) și
accesul la surse de finanțare (împrumuturi bancare, accesare fonduri europene și
de stat, atragerea de investitori, venituri capital, finanțare cu strângere de fonduri
mici de la mai multe persoane din comunitate).
Ideea de afaceri trebuie tradusă în stabilirea clară a unor obiective și
rezultate pe care antreprenorul dorește să le atingă pe termen scurt, mediu și
lung. Pornind de la aceste obiective se pot formula misiunea, viziunea și valorile
firmei, ce pot fi și folosite pentru conceperea strategiei de promovare în piață.

5.2. Conturarea ideii de afacere și dezbaterea acesteia

Însă, pentru ca ideea să devină oportunitate trebuie să fie localizată. Una


dintre greșelile frecvente pe care le fac antreprenorii este aceea de a considera
ideea de afaceri mai presus de necesitățile care există pe piața unde afacerea își
va plasa produsele sau își va desfășura activitatea economică. Condiția de bază
este ca ideea de afaceri să fie în concordanță și să se adapteze specificului zonei
unde va activa firma, dar și pe cele ale zonei de unde își va atrage clienții.
Modalități de evaluare a unei idei de afaceri: verificarea ideilor în
concordanță cu realitatea implementării lor, măsurarea posibilităților reale de
care dispune inițiatorul, a resurselor și mijloacelor prezente vs. dorințe și
expectanțe. Astfel, ideea de afaceri:
 Va urmări nevoile comunității (nevoile sociale) și pieței cărora li se adresează;
 Se va adresa timpului celui mai favorizant și mai ales nevoilor sociale identificate;
 Va ține cont de prospectarea concurenței deja existente (fie ea și conexă);
 Unele domenii sunt viabile doar pentru o perioadă, altele sunt mereu solicitate pe
piață (Ex: meseriile liberalizate pentru care se poate constitui un PFA)

Indicatorii de cercetare a ideii de afaceri:


IDEILE ≠ OPORTUNITĂȚI

23
 Cererea (Câți oameni au/ vor a avea nevoie de respectiva idee de afaceri- ar fi
dispuși să consume produsul propus).
Antreprenorul își va întreba cunoștințele cât de necesar găsesc această idee de
afaceri și cât ar fi dispuse să plătească pentru idee/produs
 Expertiza (Experiența antreprenorului în domeniu sau cum ar putea să antreneze/
recruteze oamenii care dețin cunoștințele necesare).
 Resursele de care dispune antreprenorul pentru înființarea afacerii (bani,
materiale, acces la clienți).
 Profitul estimat care ar putea fi obținut din vânzarea ideii/ produselor.
 Distribuția (Cum va ajunge acel produs la clienți).

INVESTIȚIA
PROBLEMA BANILOR

CULTURA CREATIVĂ sau despre cum se poate începe o afacere cu foarte puțini
bani sau deloc:
1. O afacere în zona serviciilor presupune o invesție mai mică: întrucât producția
costă (tehnologie, cost de producție, etc.).
2. Debutul într-un domeniu (industrie) pe care antreprenorul îl/ o cunoaște sau
deține informații conexe privind acel sector (altfel cercetarea/ prospectarea va
costa timp și bani ori poate duce la o folosire insuficientă a resurselor).
3. Vinde ceea ce nu ai! (Antreprenorul va încerca să vândă produse înainte de a le
dezvolta sau a le aduce la forma finală).
4. Muncește pe gratis pentru alții! (Antreprenorul poate salva/ economisi din
bugetul de marketing). Totodată, îl va ajuta să devină cunoscut în piață, să-și
extindă capitalul de clienți ori să-și creeze o bază de date cu clienți/parteneri).

5.3. Alegerea ideii de afacere

Ideile de afaceri se „cântăresc” pentru a le selecta pe cele mai potrivite


aptitudinilor dumneavostră şi oportunităţilor locale, dar şi cu potenţial de a
produce un volum ridicat de vânzări.
Ideea de afacere se poate identifica mai ușor dacă vom avea răspunsul
următoarelor întrebări:
 Care este beneficiul consumatorului? Ce problemă rezolvă?
O idee de afaceri are succes în măsura în care este clar ce nevoie a
consumatorilor satisface şi cum.
24
 Care este piaţa?
O idee de afaceri are valoare economică în măsura în care oamenii doresc
să cumpere produsul său serviciul respectiv.
 Cum va face bani?
O idee bună de afaceri poate identifica mecanismele prin care va face bani.
Ideile de afacere pot apărea și din alte surse, cum ar fi:
- Experiență dumneavoastră (în urma unei călătorii, a experiențe de muncă);
- Experiența comunității în care trăiți (prin analiza situaţiei la nivelul comunităţii:
care sunt avantajele, care sunt lipsurile şi nevoile, cum se poate răspunde);
- Experiența altor persoane sau comunități;
- Discuții cu părți co-interesate;
- Cursuri (de specialitate);
- Alte surse (ghiduri, rapoarte, studii de caz, internet).
Caracteristicile unei idei de afaceri bune sunt: rezolvă o problemă, există
piaţă pentru această afacere şi poate aduce bani.
În această etapă se vor reformula aspectele anterioare într-o manieră mai tehnică,
corelată cu piața, relevant din punct de vedere al succesului economic.

Produsul

Produsul/serviciul furnizat de întreprinderea socială trebuie delimitat


clar. Pentru aceasta este necesar a ști căror nevoi ale consumatorilor răspunde
produsul/serviciul întreprinderii sociale. Preţul

Succesul întreprinderii sociale depinde de stabilirea unui preț pentru


produsul / serviciul oferit. Pentru aceasta trebuie studiate mai multe aspecte: Ce
preț poate fi cerut de la consumatori? Prețul trebuie să fie cel pe care
consumatorul este pregătit să îlplătească.

Prețul nu este exclusiv determinat de cost. Desigur, şi costul de producție


este important, pentru că diferența dintre preț şi cost rezultă în profitul
întreprinderii sociale. Stabilirea prețului unui produs/ serviciu ține cont în primul
rând de valoarea pe care o are acesta pentru consumator

Pentru exemplificare menționăm o strategie de stabilire a prețului:

 preţ premium – preț ridicat pentru un produs sau un serviciu de foarte bună
calitate (produse de lux, branduri deja cunoscute)
 preţ de penetrare – preț scăzut pentru a-şi crea o cotă de piață; odată
câştigată piața se poate creşte prețul (ex. servicii de telefonie mobilă)

25
 preţ economic – preț scăzut pentru produse standard (fără valoare
adăugată) (ex. alimente – mărci economice)
 preţ de smântânire – prețuri ridicate la lansarea produsului / serviciului,
pentru ca mai apoi să coboare (ex. filme, albume muzicale)

Există și tactici de stabilire a prețului

 preţul psihologic – pentru a determina o reacție emoțională mai mut decât


rațională (ex. 9,90 RON, în loc de 10 RON)
 preţul de volum – preț mai avantajos pentru o cantitate mai mare (ex.
ciocolată 4 RON, pachet de 4 bucăți 15 RON)
 preţul variabil – valabil pentru produsele şi serviciile de extrasezon (ex.
vacanțe extrasezon sau “early booking”)
 preţul geografic – prețuri diferite ale aceluiaşi produs în funcție de zona de
vânzare; diferența este dată în principal de costurile de transport (ex.
lanțuri renumite de magazine din industria modei)Canale de distribuţie

Trebuie stabilit prin ce „canale de distribuție” se asigura accesul consumatorilor


la produsele / serviciile întreprinderii sociale? Răspunsul la această întrebare
este important pentru succesul afacerii şi este diferit în funcție de o serie de
decizii cu privire la caracteristicile şi numărul consumatorilor, preferințele lor în
ceea ce priveşte locul în care în care achiziționează produsul / serviciul, nivelul de
preț etc.

Modalităţi de promovare

Consumatorii trebuie să cunoască produsul/serviciul înainte de a-l cumpăra. Se


realizează o estimare privind nevoia de publicitate/perioadă de timp. Evident,
publicitatea are costuri associate care trebuie luate în calcul. Publicitatea trebuie
să fie vizibilă, să ofere informații, să fie convingătoare. Clienții trebuie să
identifice care sunt avantajele produsului şi care este beneficiul lor în urma
cumpărării. Ei trebuie să se convingă de faptulcă produsul/serviciuleste mai bun
decât concurența.

Costuri

Calcularea costurilor și a rentabilităţii

Înainte de a calcula costurile, se stabilește care este unitatea în funcție de care se


calculează. În funcție de tipul de produs/serviciu oferit, aceasta poate fi, de
exemplu: o cămaşă, un kilogram de fructe de pădure, un borcan de miere, o oră
de îngrijire a copilului mic etc.

26
Precizăm că există costuri fixe și costuri variabile.

Costurile fixe sunt suportate în mod regulat şi care nu depind de nivelul vânzărilor
(de exemplu, chiria, utilitățile, echipamentele, salariile etc.). Indiferent cât de
mult vinde într-o lună întreprinderea socială, va trebui să plătească chirie,
utilitățietc.

Costurile variabile sunt direct legate de numărul de produse sau servicii


vândute (de exemplu, costul materialelor, al livrarii produselor respective). Pe
baza acestor informații se definește costul variabil asociat fiecărei unități de
produs (de exemplu, costul asociat cu producerea unei singure mese, nu al tuturor
meselor).

Calcularea veniturilor

Bugetul de venituri și cheltuieli Fluxul de numerar

Analiza riscurilor

Această etapă are rolul de a clarifica posibilele obstacole și astfel,


preîntâmpinarea sau rezolvarea acestor situații.

Riscurile pot fi interne (insuficienți angajați calificași, plecarea unui membru


cheie al echipei) sau externe (vânzarea doar a unei jumătăți din cantitatea
preconizată, retragerea unui furnizor cheie, un client important nu plătește la
timp facturile etc.

27
CAPITOLUL 6
ELABORAREA PLANULUI DE AFACERI ȘI A PROIECTULUI SOCIAL AL AFACERII

6.1 Planul de afaceri

Acesta este instrumentul care are rolul de a proiecta drumul parcurs de o


afacere de la inițiere la dezvoltare, fiind un instrument esențial de planificare,
urmărire a modului de îndeplinire a obiectivelor întreprinderi, conținând o serie de
date elocvente privind activitățile și strategiile ce urmează a fi desfășurate în
vederea atingerii unor rezultate cuantificabile.
Planul de afaceri cunoaște două tipuri mari de utilizări: de stabilire a unei linii
interne de management și strategie, pe de o parte, și de obținere de finanțare,
pe de alta.
Nu există o structură de referință standard a planului de afaceri și este bine ca
antreprenorul să insiste în elaborarea sa pe aspectele specifice care diferențiază
afacerea sa de altele, prezentând concis și măsurabil pașii care vor fi urmați
pentru dezvoltarea pe termen scurt, mediu sau lung a firmei.

6.2. Conținutul planului de afaceri:

 Date de identificare: Numele firmei, tipul firmei (forma juridică), adresa, obiect
principal de activitate, obiecte secundare de activitate;
 Viziunea/misiunea/obiectivele și strategia firmei;
 Resurse umane, producția, costuri de operare, distribuția;
 Produsul/piața și concurența;
 Strategia de marketing: target de piață, valorile produsului, promovare, preț,
livrare;
 Activitățile și rezultatele preconizate;
 Investiții necesare, proiecții financiare:
 Costuri de lansare estimate;
 Venituri și cheltuieli estimate pentru următorii 3 ani, bilanțul contabil,
previzionarea fluxurilor de numerar;
 Indicatori financiari;
 Riscurile afacerii.
 Alternative de finanțare;
 Anexe.

6.3. Etapele Planului de afaceri


1. Colectarea informației;

28
2. Stabilirea schemei planului;
3. Determinarea tipului de plan;
4. Împărțirea responsabilităților.
Tipuri de planuri de afaceri în funcţie de scopul lor:
 Plan de afaceri iniţial (elaborat pentru inţierea unei afaceri).
 Plan de afaceri strategic (elaborat pentru dezvoltarea afacerii pe termen mediu
sau lung).
 Plan de afaceri pentru obţinerea unui împrumut bancar, unor finanţări.
În măsura în care vizează dezvoltarea unei afaceri existente, obţinerea unei
finanţări, planul de afaceri are un rol esențial în realizarea efectivă a dezvoltării
vizate, a obiectivelor propuse şi planul va include şi date semnificative despre
rezultatele anterioare obţinute de firmă.

Sumarul Executiv
Descriere succintă a:
1. Strategiei companiei pentru succes
2. Contextului pieței (ingredientele care fac compania deosebită pe piața dată)
3. Produsului sau serviciului
4. Calificării echipei de management care ar aduce succes companiei
5. Datelor financiare din trecut și a celor prognozate, la fel ca și venitul anual și
venitul net pentru ultimii 5 ani.
6. Sumei de fonduri necesare și o scurtă detaliere despre modul în care vor fi utilizați
banii.
7. Altor informații privind perspectivele afacerii
Planul de afaceri pornește de la:
 Ideea unei afaceri a unui antreprenor care își asumă riscuri vizând obținerea unui
anumit profit;
 Activități care pentru a fi transpuse în realitate necesită alocare de resurse
materiale;
 Condițiile unui mediu de afaceri căruia i se adresează respectiva idee;
 Instrumente/strategii care sunt integrate activităților pentru atingerea profitului.

29
CAPITOLUL 7
ELABORAREA PROIECTULUI SOCIAL AL AFACERII

7.1 Demararea unui proiect social

Un proiect social și, în particular, unul de antreprenoriat social, nu poate fi


justificat decât în măsura în care vizează o nevoie reală a unui grup de oameni
bine delimitat. Înainte de orice, în conceperea unui program social trebuie să aveți
în vedere:
 Nevoi reale:
- “Există o mulțime de problem ce așteaptă să fie rezolvate: sărăcie, foamete, boli,
sănătate, șomaj, abandonul copiilor, droguri, deficitul de locuințe, poluare,
protecția mediului și multe altele. Priviți în jur și vedeți care sunt problemele cele
mai presante.”
- “Orice problemă este o oportunitate și poate fi rezolvată. Nimic nu este imposibil.
Puteți începe prin a inventaria problemele din lumea de astăzi, alegeți una și
puneți-vă întrebarea: Pot proiecta oare, o afacere socială pentru a rezolva această
problemă? Acesta este începutul. Tot ceea ce pare imposibil poate fi făcut posibil.
Tot ceea ce vedem în jurul nostru a fost, la un moment dat în istorie, imposibil.”
 Nevoi ale comunităților în care trăiți sau pe care le cunoașteți bine
 Nevoi pe care le înțelegeți, pentru care aveți competențe:
- “pentru a întemeia o afacere socială este necesar să identificați o nevoie a unei
comunități și să o definiți în termeni adecvați capacităților și abilităților voastre.
Priviți în jur și întrebați-vă ce anume nu funcționează; ce doriți să schimbați?
Încercați să găsiți cauza problemei: care este nevoia fundamentală ce trebuie
rezolvată? Fiți riguroși și analizați lucrurile în profunzime.”
 Nevoi ale unui grup de oameni cu care puteți interacționa direct și pentru care
puteți acționa imediat
 Nevoi pentru care aveți soluții reale și pe care le puteți rezolva cu adevărat
- “Problema cea mai potrivită de care vă puteți ocupa este aceea pe care o puteți
rezolva cu ușurință. ”
 Nevoi pentru a căror soluționare puteți beneficia de sprijinul comunității;
implicați-i în proiectul dumneavoastră pe cei care vă propuneți să-i sprijiniți
- “Nu uitați că persoanele sărace sau dezavantajate sunt la fel de capabile,
întreprinzătoare și muncitoare ca oricare altele. (…) Cine poate înțelege mai bine
decât cei săraci nevoile sociale ale comunităților sărace?”

30
 Exemple de nevoi sugerate de Yunus:
- Lipsa ori dificultatea accesului la piețele de desfacere a micilor producători din
comunitățile defavorizate;
- Lipsa locurilor de muncă și lipsa oportunităților pentru crearea de noi locuri de
muncă;
- Lipsa, în comunitățile sărace, a produselor și serviciilor de calitate și la prețuri
accesibile;
- Lipsa serviciilor sau oportunităților de educație sau instruire de bază;
- Lipsa programelor de pregătire vocațională în scopul dezvoltării de abilități și
competențe profesionale;
- Lipsa accesului și a instruirii în domeniul noilor tehnologii (computer, Internet);
- Lipsa serviciilor de sănătate și educație sanitară, lipsa dotărilor medicale din
spitalele din comunitățile sărace;
- Lipsa oportunităților pentru dezvoltarea antreprenoriatului, lipsa serviciilor de
informare și consultanță pentru micii antreprenori;
- Lipsa infrastructurii (transport, utilități etc)
 Alte nevoi ce pot fi avute în vedere de un program social:
- Excluziunea juridică- lipsa informării și inexistența ori costurile prohibitive ale
servciilor de consiliere și asistență juridică;
- Discriminarea de orice natură;
- Lipsa informării și inexistența sau costurile prohibitive ale serviciilor de
consultanță pentru accesarea de fonduri pentru programe sociale sau demararea
de mici afaceri.
- Corupția.

7.2 Pași în inițierea unei afaceri sociale

Concepeți planul afacerii sociale astfel încât să puteți oferi răspunsuri clare la
următoarele întrebări:
 Care este comunitatea sau grupul țintă căruia îi este dedicată afacerea socială?
 Ce nevoi ale comunități vizează afacerea mea socială?
 Ce soluții concrete oferă afacerea socială comunității sau grupului țintă?
 Ce obiective sociale (pe termen scurt, mediu și lung) îmi propun? (Obiectivele
trebuie să fie specifice, măsurabile, să poată fi atinse, relevante și încadrate în
timp).
 Cum evaluez impactul social sau de mediu al facerii sociale? Cum voi măsura
gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse?
 De ce resurse (umane, financiare , logistice etc.) am nevoie pentru a demara
afacerea socială?

31
 De ce resurse dispun în prezent? Ce resurse consider că pot atrage pentru a demara
afacerea socială?
 Ce parteneri îmi susțin cauza?
 Cum pot implica grupul țintă sau comunitatea în afacerea mea socială?
 Cum asigur sustenabilitatea afacerii sociale?
 Poate fi afacerea socială extinsă sau multiplicată?
(Diaconu, Specialist în economia socială- suport curs, 2013, p.37)
CAPITOLUL 8
PROMOVAREA ANTREPRENORIATULUI

8.1. Stabilirea obiectivelor sociale pentru afacere


Formularea obiectivelor se va face pe baza parcurgerii etapelor prezentate
anterior. Obiectivele economice se referă la rezultatele care ţin de afacerea
dumneavoastră (de exemplu, tipurile produselor sau serviciilor, valoarea
vânzărilor, tipul pieţei etc.).
Obiectivele sociale reprezintă rezultatele pe care vreţi să le obţineţi la nivel social
(de exemplu: numărul persoanelor care trăiesc în situaţie dificilă în comunitate
care vor fi ajutaţi, angajaţi sau care vor beneficia de serviciile întreprinderii
sociale; obiectivele de dezvoltare a comunităţii etc.).
Obiectivele trebuie să fie specificie, măsurabile, să poată fi atinse,
relevante şi încadrate în timp.
Dacă unul dintre scopurile sociale este angajarea persoanelor din grupuri
defavorizate (beneficiari de VMG, persoane de etnie roma, tineri peste 18 ani care
părăsesc sistemul de protecţie a copilului, persoane cu dizabilităţi), rezultatele
urmărite depind de tipul de integrare vizat. Cu alte cuvinte este bine să aveţi în
vedere că există mai multe posibilităţi de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor
defavorizate.
Angajarea temporară a acestora implică asigurarea condiţiilor de formare iniţială
sau continuă la locul de muncă. Astfel, persoanele dezavantajate pot dezvolta
abilităţi şi competenţe profesionale, sociale şi personale care să le permită ca
după o perioadă de timp (de exemplu de 2-3 ani) să facă faţă cerinţelor oricărui
loc de muncă.
Angajarea durabilă presupune locuri de muncă stabile capabile să-şi acopere
costurile. În funcţie de cadrul legislativ naţional şi reglementările regionale şi
locale, în faza iniţială a unei întreprinderi sociale pot fi obţinute facilităţi fiscale
pentru o perioada determinată de timp. Obiectul acestora este de a compensa
lipsa de productivitate a respectivilor angajaţi.
(Modele de întreprinderi sociale pentru persoane cu dizabilități, p.44)

32
8.2 Evaluarea proiectului social al afacerii

Pentru realizarea unei evaluări eficiente trebuie să știm dacă avem cui să
oferim viitoarele produse/ servicii, cu alte cuvinte, dacă o să aibă „căutare”.
Trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:
• Produsele şi serviciile întreprinderii sociale vor avea preţuri şi
caracteristici mai atractive faţă de cele de pe piaţă? Clienţii vor renunţa la un
produs similar pe care îl cumpărau anterior ca să cumpere de la dumneavoastră ?
• Care este piaţa pe care veţi comercializa produsele / serviciile? Care
este locul pe care îl veţi ocupa pe piaţă?
• Care sunt persoanele cu care întreprinderea socială va interacţiona direct
sau indirect? Dar instituţiile?
• Cine sunt viitorii consumatori?
• Ar fi cineva interesat de produsele / serviciile dumneavoastră?
• Cine vă face concurenţă?
• Cum veţi promova produsele / serviciile? Cum vor ajunge la clienţi?
Pentru a determina în ce măsură veţi vinde, gândiţi afacerea în contextul
pieţei pe care va funcţiona. Cum analizaţi piaţa?
Înainte de a porni la drum, strângeţi cât mai multe informaţii despre piaţă. Chiar
dacă nu aveţi resurse financiare pe care să le mobilizaţi pentru această etapă,
puteţi obţine informaţii sau date utile fără costuri sau cu costuri reduse, apelând
la următoarele surse:
• Discutaţi cu organizaţii, firme sau persoane care lucrează în acelaşi
domeniu;
• Dacă aveţi deja produsul, testaţi-l cu potenţiali clienţi;
• Observaţi care este cererea şi oferta pentru produsul respectiv în zonă.
(De exemplu, dacă plănuiţi să deschideţi o brutărie într-un anumit loc, luaţi-vă
câteva ore pentru a vedea câte persoane trec pe acolo într-o oră, eventual vorbiţi
cu ei să vedeţi dacă sunt mulţumiţi, plimbaţi-vă prin cartier pentru a vedea dacă
mai sunt brutării în zonă etc.);
• Căutaţi informaţii despre categoria de consumatori care vă interesează.
(De exemplu, le puteţi găsi pe site-urile ministerelor, ale Institutului Naţional de
Statistică, ale primăriilor, ale agenţiilor de dezvoltare regionale sau locale etc.);
• Citiţi presa în domeniul care vă interesează;
• Citiţi publicaţiile sau materialele promoţionale ale competitorilor
dumneavoastră şi acordaţi atenţie politicii de preţ practicate de aceştia.
(Modele de întreprinderi sociale pentru persoane cu dizabilități, p.45)

33
CAPITOLUL 9 Principii orizontale

EGALITATE DE SANSE

Egalitate de gen

Administratorul isi asuma faptul ca cel putin 30% din beneficiarii de masuri de
sprijin vor fi femei, procent care se va pastra si in cazul beneficiarilor de ajutor de
minimis pentru infiintarea unei afaceri. Vor fi incurajate planurile de afaceri propuse de
femei, promovandu-se astfel femeia antreprenor social – fondator de intreprinderi
sociale, inclusiv intreprinderi sociale de insertie; de asemenea,va fi respectat si principiul
egalitatii de sanse.

Nediscriminare

Beneficiarii vor respecta principiul nediscriminarii indiferent de nationalitate,


etnie, limba vorbita, religie, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap etc.

In vederea asigurarii promov egal de sanse si nediscrimin, la nivelul proiectului vor


fi incurajate in desch unor afaceri atat femeile, cat si gr vulnerab (de ex. vor fi punctate
suplimentar planurile de afaceri propuse de catre femei(30% din totalul pl de afaceri,
pers cu dizabilitati (5%), de catre pers. in varsta de peste 45 de ani, somer sau somer de
lunga durata sau lucrator pe cont propriu(5%) sau care propun serv/produse dedicate gr
vulnerab). La nivelul proiectului se va asigura si promovarea in randul comunitatii a
principiului nediscriminarii prin intermediul platformei online – comunitate de buna
practica in dezv antrep social; de asemenea, principiul nediscriminarii se va aplica si la
nivelul echipei de experti care vor fi selectati in baza expertizei si competentelor
dovedite.

34
Accesibilitate persoane cu dizabilitati

Conceptul de accesibilitate este definit în „Strategia europeana a dizabilitatii 2010


- 2020 - Reînnoirea angajamentului catre o Europa fara bariere” ca “posibilitatea
asigurata persoanelor cu dizabilitati de a avea acces, în conditii de egalitate cu ceilalti
cetateni, la mediul fizic, transport, tehnologii si sisteme de informatii si comunicare,
precum si la alte facilitati si servicii“. Antreprenorii care vor infiinta o intreprindere
sociala vor face investitii în infrastructura, se va avea învedere ca toate obstacolele
fizice sa fie înlaturate / ameliorate, vor fi prevazute spatii speciale de acces în vederea
asigurarii accesibilitatii pentru persoanele cu dizabilitati, îndeplinind astfel prevederile
legislatiei în vigoare cu privire la accesul în cladirile si structurile de utilitate publica).

Schimbari demografice

Conceptul de „schimbari demografice” descrie structura de vârsta a unei populatii


care se adapteaza permanent la schimbari în conditiile sau mediul de viata. Uniunea
Europeana se confrunta cu schimbari demografice majore, reprezentate de: imbatrânirea
populatiei; rate scazute ale natalitatii; structuri familiale modificate si migratie; IS/ISI,
inclusiv cele infiintate in cadrul pr, sunt recunoscute in crearea de medii de lucru
sanatoase ce conduc la prelungirea vietii profesionale a lucratorilor varstnici sau a altor
gr.vulnerabile iar prin introducerea unor modele inovatoare de organizare a muncii pot sa
asigure sanatatea si securitatea la locul de munca în conformitate cu cerintele
lucratorilor vârstnici sau a altor gr.vunerabile; Cei care vor infiinta o intreprindere
economica sociala vor cauta sa angajeze lucratorilor varstnici, someri, someri de lunga
durata sau lucr pe cont propriu, avand drept sursa bazele de date ale ANOFM din reg de
implem a pr si prevad ca cel putin 5% din IS/ISI infiintate in cadrul pr sa aiba drept
fondatori pers varstnice din diferite statusuri ocupationale, dornice sa se implice in act
de antrep social.

Antreprenorii pot integra avantajele competitive ale lucratorilor vârstnici,


inclusiv experienta acestora si folosirea abilitatilor necesare ulterior iesirii de pe piata
muncii pentru o viata independenta si participative.

DEZVOLTAREA DURABILA

Poluatorul plateste

Protectia mediului constituie una cele mai importante griji si preocupari la nivelul
implementarii proiectului, fiind constienti de faptul ca nu putem accepta activitati cu
impact negativ asupra mediului inconjurator. Principiul “Poluatorul plateste” este

35
conceptul conform caruia poluatorul trebuie sa plateasca pentru poluarea produsa
mediului. La nivelul intreprinderilor sociale infiintate va fi organizata o campanie de
strangere a deseurilor din spatiile publice cu ocazia Zilei internationale a Pamantului.

Protectia biodiversitatii

Biodiversitatea implica patru niveluri de abordare, respectiv diversitatea


ecosistemelor, diversitatea speciilor, diversitatea genetica si diversitatea etnoculturala.
Din punct de vedere conceptual, biodiversitatea are o valoare intrinseca, acesteia
asociindu-i-se insa si valorile ecologica, genetica, sociala, economica, stiintifica,
educationala, culturala, recreationala si estetica. Antreprenorii vor promova diversitatea
etnoculturala prin promovarea diversitatii.

Utilizarea eficienta a resurselor

O prima masura se refera la achizitionarea echipamentelor nepoluante si fara


efecte nocive asupra mediului inconjurator. La nivelul intreprinderii se va promova o
politica atenta de utilizare a hartiei reciclate, precum si utilizarea la maximum de
eficienta a corespondentei electronice. Echipamentele vor fi eficiente din punct de
vedere energetic, vor functiona doar la capacitatea strict necesara, iar in momentul
neutilizarii, vor fi deconectate de la priza, dezactivand functia stand-by.

Atenuarea si adaptarea la schimbarile climatice

Strategia Europa 2020, se bazeaza pe 3 obiective principale care trebuie


indeplinite in UE: o reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera (GES), pana sub
nivelul din 1990; o pondere de 20% a energiei din surse regenerabile in energia
consumata; economisirea a 20% din energia primara consumata (in comparatie cu
proiectiile realizate inaintea acordului privind obiectivele legate de schimbarile climatice
si de energie pentru 2020). Printre cele mai intalnite solutii ale scenariilor de limitare a
schimbarilor climatice este reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera generate de
industria producatoare de energie electrica la valori apropiate de zero. De asemenea,
utilizarea mai eficienta a energiei electrice este importanta deoarece ar oferi o mai mare
flexibilitate in alegerea tehnologiilor cu emisii reduse de dioxid de carbon si ar putea
scadea costurile eforturilor de limitare a schimbarilor climatice. Luand in considerare
aceste aspecte, in implementarea activitatilor proiectului se va urmari reducerea
emisiilor de gaze prin utilizarea cu moderatie a mijloacelor de transport, iar energia
electrica va fi utilizata cu raspundere.

Rezilienta la dezastre

36
Vor fi evitate activitatile care ar putea afecta in mod negativ mediul (zone
protejate, zone verzi din orase, sursele de apa, altele). In cazul in care afacerile
infiintate de antreprenorii sociali locali ar putea produce daune asupra mediului se vor
lua masuri pentru atenuarea/ eliminarea efectelor negative. Se va sustine principiul de
colectare selectiva a deseurilor prin promovarea reducerii nivelului de deseuri in cadrul
afacerilor sociale ce urmeaza a fi infiintate.

Anexă

Model plan de afaceri

PLAN DE AFACERI

Date de identificare:

Denumire/nume ........
Forma juridica: .......
Activitatea principala a societatii: .....
Adresa: ......

Obiective:
......................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
........................

Descrierea afacerii:

......................................................................................

37
Viziune:
......................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
........................

Misiune:
......................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
........................

Clientii: .............................................
Piata de desfacere: ...............................................................

Produsele/Serviciile:
 ..................................................
 ..................................................
 ..................................................

Pretul de vanzare: ....................................

Plasare:
......................................................................................................
..............................................................................................................
........................................................................................

Promovare:
......................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
........................
Analiza SWOT:

Puncte tari: Puncte slabe:

38
Oportunitati: Amenintari:

Organizarea si Productia:

Procesul de productie ......................................................................

Materie prima necesara:


1.
2.
3.
4.

Utilaje necesare productiei:


1.
2.
3.
4.

Conducerea si personalul:

Modulul financiar:

Contul de profit si pierdere: - EUR -

Observatii/calcule/ipot Valori/ 1
Denumire indicator Valori/ 1 an
eze luna
(+) Venituri din exploatare
Venituri din vânzarea mărfurilor Cota de piata 50%

39
Producţia exerciţiului
Alte venituri din exploatare
(-) Cheltuieli pentru exploatare
Cheltuieli privind mărfurile Productie+distributie
Cheltuieli cu materiile prime
Cheltuieli materiale Chirie+fond rezerva
Cheltuieli cu servicii Telefon
Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli cu amortizările Contracte leasing
Alte cheltuieli de exploatare
(=) REZULTATUL DIN EXPLOATARE
(+) Venituri financiare
(-) Cheltuieli financiare
(=) REZULTATUL FINANCIAR
REZULTATUL CURENT AL
EXERCITIULUI (= R.EXPL.+R.FIN.)
(+) Venituri exceptionale
(-) Cheltuieli exceptionale
(=) REZULTATUL EXCEPTIONAL
REZULTATUL BRUT
(= R.EXPL.+R.FIN.+R.EXC.)
(-) Impozit pe profit
REZULTATUL NET
Cont de profit si pierdere: - LEI –

Denumire indicator T1 T2 T3 T4 A1 A2 A3
A (+) Venituri din exploatare
Venituri din vânzarea
mărfurilor
Producţia exerciţiului
Alte venituri din exploatare
B (-) Cheltuieli pentru
exploatare
Cheltuieli privind mărfurile
Cheltuieli cu materiile
prime
Cheltuieli material
Cheltuieli cu servicii
Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli cu amortizările
Alte cheltuieli de
exploatare
C (=) REZULTATUL DIN
40
EXPLOATARE (A-B)
C1 (+) Venituri financiare
C2 (-) Cheltuieli financiare
D (=) REZULTATUL
FINANCIAR (C1-C2)
E REZULTATUL CURENT
(C+D)
E1 (+) Venituri exceptionale
E2 (-) Cheltuieli exceptionale
F (=) REZULTATUL
EXCEPTIONAL
(E1-E2)
G REZULTATUL BRUT
(C+D+F)
H (-) Impozit pe profit (Gx
16%)
J REZULTATUL NET (G-H)
RATA PROFIT
OPERATIONAL ( E/A)
RATA PROFIT NET (J/A)

BIBLIOGRAFIE

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, 2011:


Cum devin antreprenor în economia socială, Manual de formare, București
Cohen, Elaine, 2010: Responsabilitatea socială corporatistă în sprijinul
resurselor umane, Ed. Curtea Veche, trad. D.G Arșinel și M. Chitoașcă
Diaconu, Bogdan, 2013: Specialist în economia socială - suport de curs,
Asociația Națională a Specialiștilor în Resurse Umane
Yunus, Muhammad și Weber, Karl, 2010: Dezvoltarea afacerilor sociale:
Noua formă a capitalismului menită să răspundă celor mai presante nevoi ale
umanității, trad. Bogdan Diaconu, Mihaela Moga și Ruxandra Apetrei
41
Stănescu S., Ernu S.: Modele de întreprinderi sociale pentru persoane cu
dizabilităţi, Asociația Alternative Sociale, Iași

Surse web:
http://www.ies.org.ro/economia‐sociala‐in‐romania
http://www.businessdictionary.com
http://www.mmuncii.ro
http://profitpentruoameni.ro
http://www.oecd.org
Legislație:
 Legea 319/2006- legea securității și sănătății în muncă
 HG nr. 1091/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru locul
de munca
 HG nr. 1146/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru
utilizarea in munca de catre lucratori a echipamentelor de munca
 Ord. 192/1422/2012 REGULAMENT privind gestionarea situaţiilor de urgenţă
generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la
construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine
în zona costieră
 Legea 137/1995 privind protecția mediului
 Legea 31/ 1990, republicată 23.06.2010 privind societățile comerciale
 Lege Nr. 122 din 14 iulie 1999 privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 15/1999 pentru modificarea și completarea Legii nr. 27/1994
privind impozitele și taxele locale
 Legea 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicata 2014
 Legea economiei sociale, proiect de lege
 Legea nr. 448/2006 republicata 2008, legea privind protecția și promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap
 Ordonanţă nr.52 din 28 august 1997 privind regimul juridic al francizei
 Ordonanța nr. 26/2000, actualizată 2013 cu privire la asociații și fundații
 OUG 44/2008 – Persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) si
întreprinderile familiale (IF) – actualizată 2013

42