Sunteți pe pagina 1din 208

Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.

2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ

CAPITOLUL I
Principiile fundamentale ale exercitării profesiei de medic

ARTICOLUL 1
Scopul şi rolul profesiei medicale
Întreaga activitate profesională a medicului este dedicată exclusiv apărării vieţii, sănătăţii şi
integrităţii fizice şi psihice a fiinţei umane.

ARTICOLUL 2
Nediscriminarea
Actul profesional şi întreaga activitate a medicului se vor exercita, respectiv desfăşura fără niciun fel
de discriminare, inclusiv în ceea ce priveşte starea de sănătate sau şansele de vindecare ale
pacientului.

ARTICOLUL 3
Respectul demnităţii fiinţei umane
În toate situaţiile actul profesional, în oricare formă sau modalitate s-ar desfăşura, se va face cu
respectarea strictă a demnităţii umane ca valoare fundamentală a corpului profesional.

ARTICOLUL 4
Primordialitatea interesului şi a binelui fiinţei umane
În toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui să se asigure că interesul şi binele fiinţei
umane prevalează interesului societăţii ori al ştiinţei.

ARTICOLUL 5
Obligativitatea normelor profesionale şi a celor de conduită
Medicul trebuie să depună toate diligenţele şi să se asigure că decizia profesională pe care o ia sau
intervenţia cu caracter medical respectă normele şi obligaţiile profesionale şi regulile de conduită
specifice cazului respectiv.

ARTICOLUL 6
Independenţa profesională
Medicul este dator să stăruie şi să îşi apere independenţa profesională, fiind interzisă orice
determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de raţiuni de rentabilitate economică sau de
ordin administrativ.

ARTICOLUL 7
Caracterul relaţiei medic-pacient

1
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

Relaţia medicului cu pacientul va fi una exclusiv profesională şi se va clădi pe respectul acestuia faţă
de demnitatea umană, pe înţelegere şi compasiune faţă de suferinţă.

ARTICOLUL 8
Obligaţia diligenţei de mijloace
Medicul îşi va dedica întreaga ştiinţă şi pricepere interesului pacientului său şi va depune toată
diligenţa pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de
garanţii în raport cu condiţiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.

ARTICOLUL 9
Principiul specializării profesionale
Cu excepţia unor cazuri de urgenţă vitală, medicul acţionează potrivit specialităţii, competenţelor şi
practicii pe care le are.

ARTICOLUL 10
Respectul faţă de confraţi
De-a lungul întregii sale activităţi, medicul îşi va respecta confraţii, ferindu-se şi abţinându-se să îi
denigreze.

CAPITOLUL II
Consimţământul

ARTICOLUL 11
Acordarea şi retragerea consimţământului
(1) Nicio intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat
consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză.
(2) În aceleaşi condiţii, consimţământul se poate retrage în orice moment de persoana vizată.
(3) Dispoziţiile privind retragerea consimţământului sunt valabile şi în ceea ce priveşte
consimţământul exprimat, în condiţiile legii, de altă persoană sau instituţie decât persoana respectivă.

ARTICOLUL 12
Consimţământul în cazul minorilor
(1) Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de a consimţi la o intervenţie, aceasta nu
se poate efectua fără acordul reprezentantului său, autorizarea unei autorităţi sau a unei alte persoane
ori instanţe desemnate prin lege.

(2) Medicul, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate a minorului şi numai strict în interesul
acestuia, poate lua în considerare şi părerea minorului.

ARTICOLUL 13
Consimţământul persoanelor fără capacitatea de a consimţi

2
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

Atunci când, conform legii, un major nu are, din cauza unui handicap mintal, a unei boli sau dintr-un
motiv similar, capacitatea de a consimţi la o intervenţie, aceasta nu se poate efectua fără acordul
reprezentantului său ori fără autorizarea unei autorităţi sau a unei persoane ori instanţe desemnate
prin lege.

ARTICOLUL 14
Informarea prealabilă şi adecvată a persoanei
(1) Medicul va solicita şi va primi consimţământul numai după ce, în prealabil, persoana respectivă
sau cea îndreptăţită să îşi dea acordul cu privire la intervenţia medicală a primit informaţii adecvate
în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi a riscurilor previzibile
şi în general acceptate de societatea medicală.
(2) Pe cât posibil, medicul va urmări ca informarea să fie adecvată şi raportată persoanei care urmează
să îşi manifeste consimţământul.

ARTICOLUL 15
Lipsa consimţământului în situaţii de urgenţă
Atunci când, din cauza unei situaţii de urgenţă, nu se poate obţine consimţământul adecvat, se va
putea proceda imediat la orice intervenţie indispensabilă din punct de vedere medical în folosul
sănătăţii persoanei vizate.

ARTICOLUL 16
Consimţământul implicit
În interesul pacientului sunt valabile şi vor fi luate în considerare autorizările şi dorinţele exprimate
anterior cu privire la o intervenţie medicală de către un pacient care, în momentul noii intervenţii, nu
este într-o stare care să îi permită să îşi exprime voinţa sau dacă prin natura sa actul medical are o
succesiune şi o repetabilitate specifică.

CAPITOLUL III
Secretul profesional şi accesul la datele referitoare la starea de sănătate

ARTICOLUL 17
Secretul profesional
Medicul va păstra secretul profesional şi va acţiona în acord cu dreptul legal al fiecărei persoane la
respectul vieţii sale private din punctul de vedere al informaţiilor referitoare la sănătatea sa.

ARTICOLUL 18
Întinderea obligaţiei de păstrare a secretului profesional
(1) Obligaţia medicului de a păstra secretul profesional este opozabilă inclusiv faţă de membrii
familiei persoanei respective.
(2) Obligaţia medicului să păstreze secretul profesional persistă şi după ce persoana respectivă a
încetat să îi fie pacient sau a decedat.

3
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

ARTICOLUL 19
Transmiterea datelor referitoare la sănătatea persoanei
(1) Medicul va gestiona informaţia medicală în baza prevederilor prezentului cod, ale legislaţiei în
vigoare sau în baza mandatului pacientului.
(2) Obligaţia medicului de informare nu mai subzistă în cazul în care pacientul decide, sub semnătură,
că nu mai doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza
suferinţă.

ARTICOLUL 20
Derogări de la regula păstrării secretului profesional
Derogările de la dreptul fiecărei persoane la respectul vieţii sale private din punctul de vedere al
informaţiilor referitoare la sănătate sunt numai cele prevăzute în mod expres de lege.

CAPITOLUL IV
Reguli generale de comportament în activitatea medicală

ARTICOLUL 21
Comportamentul profesional şi etic
(1) Medicul trebuie să fie un model de comportament profesional şi etic, fiind în permanenţă
preocupat de creşterea nivelului său profesional şi moral, a autorităţii şi prestigiului profesiunii
medicale.
(2) Comportamentul profesional implică, fără a se limita la preocuparea constantă şi permanentă a
medicului pentru aflarea, pe orice cale, inclusiv prin intermediul formelor de educaţie medicală
continuă, a celor mai noi descoperiri, procedee şi tehnici medicale asimilate şi agreate de comunitatea
medicală.

ARTICOLUL 22
Fapte şi acte nedeontologice
Sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic, în special, următoarele acte:
a) practicarea eutanasiei şi eugeniei;
b) cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege sau de normele profesiei, refuzul acordării serviciilor
medicale;
c) abandonarea unui pacient care necesită servicii de urgenţă sau se află în pericol fără asigurarea că
acesta a fost preluat de o altă unitate medicală sau de un alt medic ori că beneficiază de condiţii
adecvate situaţiei în care se află şi stării sale de sănătate;
d) folosirea unor metode de diagnostic sau tratament nefundamentate ştiinţific sau neacceptate de
comunitatea medicală, cu risc pentru pacient;

e) cu excepţia urgenţelor vitale, exercitarea profesiei medicale în condiţii care ar putea compromite
actul profesional sau ar putea afecta calitatea actului medical;
f) emiterea unui document medical de complezenţă sau pentru obţinerea unui folos nelegal sau imoral;
g) emiterea unui document medical pentru care nu există competenţă profesională;

4
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

h) atragerea clientelei profitând de funcţia ocupată sau prin intermediul unor promisiuni oneroase şi
neconforme cu normele publicităţii activităţilor medicale;
i) folosirea, invocarea sau lăsarea impresiei deţinerii unor titluri profesionale, specialităţi ori
competenţe profesionale neconforme cu realitatea;
j) încălcarea principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic;
k) respingerea publică, cu excepţia dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de
diagnostic, tratament şi profilaxie recunoscute de comunitatea ştiinţifică academică medicală, precum
şi recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate ştiinţific.

ARTICOLUL 23
Atingeri ale independenţei profesionale
Constituie o atingere gravă adusă caracterului independent al profesiei medicale următoarele acte:
a) cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege şi cu anunţarea prealabilă a organelor profesiei, asocierea
sau colaborarea, sub orice formă şi în orice modalitate, directă ori indirectă, dintre un medic şi o
persoană care produce sau distribuie medicamente;
b) reclama, în orice mod, la medicamente, suplimente alimentare, aparatură medicală sau alte produse
de uz medical;
c) implicarea, direct sau indirect, în distribuţia de medicamente, suplimente alimentare, dispozitive
medicale, aparatură medicală sau de alte produse de uz medical;
d) încălcarea principiului transparenţei în relaţia cu producătorii şi distribuitorii de medicamente şi
produse medicale;
e) primirea unor donaţii sub formă de cadouri în bani sau în natură ori alte avantaje, a căror valoare
le face să îşi piardă caracterul simbolic şi care pot influenţa actul medical, de la una dintre entităţile
prevăzute la lit. a)-c).

ARTICOLUL 24
Principiului transparenţei
(1) Medicul va solicita şi va accepta numai sponsorizarea activităţilor realizate strict în interes
profesional şi va încheia contractul numai în măsura în care nu există o condiţionare de orice fel cu
privire la obţinerea de către sponsor a unor foloase nelegale ori de natură a influenţa decizia sau
prescripţia medicală.
(2) Medicul angajat ori aflat în relaţii contractuale cu un furnizor de servicii medicale îl va informa
pe acesta despre existenţa unei cereri de sponsorizare şi despre numele sponsorului înaintea încheierii
contractului de sponsorizare. Dacă angajatorul sau beneficiarul se oferă în scris şi în timp util să
finanţeze el activitatea în considerentul căreia a fost solicitată sponsorizarea, medicul va renunţa la
cererea de sponsorizare.
(3) Medicul va ţine evidenţa sponsorizărilor şi va informa colegiul teritorial în termen de 60 de zile
dacă valoarea unei sponsorizări sau valoarea totală a sponsorizărilor depăşeşte cuantumul stabilit prin
decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România.
(4) În toate situaţiile în care sunt sponsorizate activităţi ce urmează să aibă loc în afara României,
înaintea executării contractului de sponsorizare, medicul va depune un exemplar şi la colegiul
teritorial la care este înregistrat.

5
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

(5) Contractele de sponsorizare vor fi păstrate pe o durată de 1 (un) an de la data executării lor şi, la
cerere, vor fi puse la dispoziţia organelor corpului profesional.
(6) Prevederile alin. (3), (4) şi (5) se vor aplica şi în cazul în care medicul va fi prestator de servicii
ori cesionar de drepturi de autor către un producător ori distribuitor de medicamente, produse
medicale ori dispozitive medicale.
(7) Colegiile teritoriale pot înfiinţa un serviciu de informare a medicilor cu privire la încheierea,
executarea şi implicaţiile juridice ale contractelor de sponsorizare.

ARTICOLUL 25
Caracterul nemediat al relaţiei medic-pacient
Cu excepţia unor situaţii obiectiv excepţionale şi imposibil de înlăturat, orice decizie medicală se va
baza în primul rând pe examinarea personală şi nemediată a pacientului de către medicul respectiv.

ARTICOLUL 26
Limitele angajamentului profesional
(1) În orice situaţie, angajamentul profesional al medicului nu poate depăşi competenţa profesională,
capacitatea tehnică şi de dotare a cabinetului sau a unităţii sanitare ori baza materială afectată, inclusiv
prin convenţii sau colaborări ferme cu alte unităţi sanitare.
(2) Dacă medicul nu are suficiente cunoştinţe ori experienţa necesară pentru a asigura o asistenţă
medicală corespunzătoare, acesta va solicita un consult adecvat situaţiei sau va îndruma bolnavul
către un astfel de consult la o altă unitate medicală. Aceleaşi dispoziţii se vor aplica şi în cazul în care
dotarea tehnică şi materială a unităţii în care are loc consultul sau intervenţia medicală nu este
adecvată consultului, stabilirii diagnosticului sau intervenţiei medicale.

ARTICOLUL 27
Diligenţa de claritate
Medicul care a răspuns unei solicitări cu caracter medical se va asigura că persoana respectivă a
înţeles pe deplin prescripţia, recomandarea sau orice altă cerinţă a medicului, precum şi cu privire la
faptul că pacientul este, după caz, preluat de o altă unitate medicală ori în supravegherea altui
specialist în domeniu.

ARTICOLUL 28
Colaborarea cu alţi specialişti
(1) În situaţia în care pacientul a fost preluat sau îndrumat către un alt specialist, medicul va colabora
cu acesta din urmă, punându-i la dispoziţie orice fel de date sau informaţii cu caracter medical
referitoare la persoana în cauză şi informându-l cu privire la orice altă chestiune legată de starea de
sănătate a acesteia.
(2) Recomandările formulate de alţi specialişti în scris, inclusiv sub forma scrisorii medicale, nu au
caracter obligatoriu pentru medicul curant, acesta având libertate de decizie, conform propriilor
competenţe profesionale şi situaţiei particulare a pacientului.

ARTICOLUL 29

6
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

Consultul în echipă
În situaţia în care este necesar, medicul, cu consimţământul pacientului sau, după caz, al persoanei,
respectiv al instituţiei abilitate, va solicita părerea unuia sau mai multor medici, cu care se poate
consulta, pentru luarea celor mai adecvate măsuri în interesul pacientului.

ARTICOLUL 30
Luarea deciziei şi comunicarea ei
(1) În cazul unui consult organizat de către medicul curant în condiţiile art. 28, luarea şi comunicarea
deciziei finale aparţin medicului care l-a organizat.
(2) Dacă opinia majorităţii medicilor participanţi la un consult organizat în condiţiile art. 28 diferă de
a medicului care a organizat consultul, pacientul ori, după caz, instituţia sau persoana abilitată va fi
informată.

ARTICOLUL 31
Dreptul la o a doua opinie medicală
În toate situaţiile medicul va respecta dreptul pacientului de a obţine o a doua opinie medicală.

ARTICOLUL 32
Actul medical de la distanţă
Investigaţia ori intervenţia medicală la distanţă, în oricare dintre formele şi modalităţile existente,
este permisă numai în situaţia în care pacientul este asistat nemijlocit de către medicul său, iar scopul
investigaţiei şi procedurilor la care este supus pacientul este acela de a ajuta medicul să determine
diagnosticul, să stabilească tratamentul sau să întreprindă orice altă măsură medicală necesară
finalizării actului medical sau intervenţiei medicale în cazul operaţilor. Excepţie fac situaţiile de
urgenţă.

ARTICOLUL 33
Finalizarea obligaţiei asumate
(1) Medicul se va asigura că pacientul a înţeles natura şi întinderea relaţiei medic-pacient, că are o
aşteptare corectă cu privire la rezultatele actului medical şi la serviciile medicale pe care acesta
urmează să le primească.
(2) Odată încheiată înţelegerea medic-pacient, medicul este ţinut să ducă la îndeplinire toate
obligaţiile asumate, aşa cum rezultă ele din înţelegerea părţilor, dintr-un document scris dacă există
sau din obiceiurile şi cutumele profesiei medicale.

ARTICOLUL 34
Refuzul acordării serviciilor medicale
(1) Refuzul acordării asistenţei medicale poate avea loc strict în condiţiile legii sau dacă prin
solicitarea formulată persoana în cauză îi cere medicului acte de natură a-i ştirbi independenţa
profesională, a-i afecta imaginea sau valorile morale ori solicitarea nu este conformă cu principiile
fundamentale ale exercitării profesiei de medic, cu scopul şi rolul social al profesiei medicale.

7
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

(2) În toate cazurile, medicul îi va explica persoanei respective motivele care au stat la baza refuzului
său, se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale viaţa sau sănătatea persoanei în cauză
nu este pusă în pericol şi, în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale,
va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală.

CAPITOLUL V
Activităţile conexe actului medical

ARTICOLUL 35
Legalitatea şi realitatea conţinutului documentelor medicale
Medicul va elibera persoanelor îndreptăţite numai documentele permise de lege şi care atestă
realitatea medicală aşa cum rezultă aceasta din datele şi informaţiile pe care medicul le deţine în mod
legal ori aşa cum a rezultat ea în urma exercitării profesiei cu privire la persoana respectivă.

ARTICOLUL 36
Conformitatea documentului medical cu specialitatea medicală
(1) Documentele medicale referitoare la starea de sănătate a pacientului, întocmite de medic în urma
exercitării personale a profesiei, vor fi în limita specialităţii şi competenţelor profesionale ale
medicului respectiv.
(2) Orice activitate medicală se va consemna în documente adecvate înregistrării activităţii respective
şi se va finaliza printr-un înscris medical.

ARTICOLUL 37
Obligaţii referitoare la sănătatea publică
(1) Medicul are obligaţia profesională şi legală să se îngrijească de respectarea regulilor de igienă şi
de profilaxie. În acest scop, ori de câte ori are ocazia şi este cazul, el va semnala persoanelor
respective responsabilitatea ce le revine acestora faţă de ele însele, dar şi faţă de comunitate şi
colectivitate.
(2) Medicul are obligaţia morală de a aduce la cunoştinţă organelor competente orice situaţie de care
află şi care reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

ARTICOLUL 38
Semnalarea erorilor profesionale
(1) Medicul care ia cunoştinţă despre fapte care, în opinia lui, ar putea constitui erori profesionale va
informa prin scrisoare medicală medicul autor al faptei.
(2) Dacă eroarea nu este corectată ori apreciază că nu s-au întreprins toate măsurile adecvate situaţiei,
medicul va sesiza în mod cât mai detaliat organismele corpului profesional şi, cu excepţia situaţiilor
prevăzute de lege, nu va face publice datele.

ARTICOLUL 39
Primordialitatea concilierii

8
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

În orice situaţie litigioasă ori divergenţă profesională, înaintea oricărui demers public este obligatorie
procedura de conciliere din cadrul corpului profesional.

ARTICOLUL 40
Obligaţia de sprijin reciproc şi de loialitate
În toate situaţiile şi împrejurările legate de exercitarea obligaţiilor profesionale, medicii îşi vor acorda
sprijin reciproc şi vor acţiona cu loialitate unul faţă de celălalt. Obligaţia de sprijin şi loialitate
subzistă şi faţă de corpul profesional şi organismele sale.

ARTICOLUL 41
Concurenţa loială
(1) În cazul medicilor cu practică independentă, plata prestaţiei medicale poate să fie directă sau
indirectă. În cazul plăţii directe este obligatorie afişarea la sediu a tarifelor aplicate. Tarifele vor fi
stabilite de fiecare medic, cu excepţia serviciilor medicale furnizate în baza unui contract.
(2) Medicul cu practică independentă poate refuza să îşi ofere serviciile în cazul neachitării taxelor
aferente de către solicitant, cu excepţia cazurilor care necesită servicii de urgenţă sau se află în pericol
iminent.
(3) Este interzisă practicarea concurenţei neloiale în exercitarea activităţii medicale sau în legătură
cu aceasta.
(4) Prin concurenţă neloială se înţelege orice acţiune, atitudine sau altă formă de manifestare a
medicului, personalului angajat, colaboratorilor ori interpuşilor acestora, făcută cu scopul de a
menţine sau atrage clientela ori de a creşte veniturile obţinute din activitatea medicală, în detrimentul
altor concurenţi, cum ar fi:
a) deturnarea sau încercarea de deturnare a clientelei prin discreditarea profesională a unui confrate;
b) perceperea unor onorarii subevaluate în raport cu preţul pieţii sau calitatea prestaţiei, atât din
punctul de vedere al prestigiului profesiei, cât şi din punctul de vedere al onestităţii faţă de pacient,
cu scopul de a atrage clientelă ori de a creşte veniturile obţinute din activitatea medicală, în
detrimentul altor concurenţi, cu riscul de a oferi servicii la niveluri calitative inferioare, precum şi
acordarea unor reduceri/scutiri/eşalonări de onorarii;
c) atragerea/fidelizarea clientelei cu avantaje materiale, oferite sub orice formă;
d) racolarea personalului instruit şi format la o unitate medicală concurentă;
e) determinarea reprezentanţilor oricăror autorităţi/instituţii de a sfătui toţi solicitanţii să se adreseze
unei anumite unităţi medicale;
f) neemiterea sau emiterea neregulată a chitanţelor/bonurilor fiscale/facturilor pentru serviciile taxate;
g) participarea sau colaborarea la evenimente (audio, video, pe suport informatic etc.) cu scopul de
a-şi face publicitate în vederea atragerii de clientelă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege şi de
prezentul cod;
h) însărcinarea unui profesionist, chiar şi cu titlu gratuit, de a procura clienţi ori a face reclamă;
i) oferirea de avantaje materiale oricărei persoane pentru atragerea clientelei;
j) orice alte acte sau fapte în accepţiunea prezentului alineat, care vor fi calificate ca atare de către
comisia de disciplină, din oficiu sau ca răspuns la sesizări.

9
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

(5) Este admis serviciul gratuit în scopuri filantropice şi nu pentru a menţine sau atrage clientelă ori
pentru a creşte veniturile obţinute din activitatea medicală, în detrimentul altor concurenţi, în cazuri
justificate cum ar fi:
a) prestaţii efectuate rudelor până la gradul al III-lea inclusiv sau unui alt medic;
b) servicii medicale acordate persoanelor paupere, care nu îşi pot permite costul lor;
c) alte situaţii cu caracter excepţional reglementate legal.

CAPITOLUL VI
Cercetarea medicală

ARTICOLUL 42
Principiul legalităţii şi eticii cercetării medicale
Orice activitate de cercetare medicală va fi efectuată cu respectarea strictă a principiilor fundamentale
ale exercitării profesiei de medic, în respect deplin faţă de fiinţa şi de specia umană şi cu respectarea
strictă a condiţiilor prevăzute de lege şi normele profesiei.

ARTICOLUL 43
Cercetarea pe fiinţa umană
Cercetarea pe fiinţa umană are caracter de excepţie şi poate fi făcută numai dacă, în mod cumulativ,
sunt întrunite următoarele condiţii:
a) nu există nicio metodă alternativă la cercetarea pe fiinţe umane de eficacitate comparabilă;
b) riscurile la care se poate expune persoana nu sunt disproporţionate în comparaţie cu beneficiile
potenţiale ale cercetării;
c) proiectul de cercetare a fost aprobat de instanţa sau autoritatea competentă după ce a făcut obiectul
unei examinări independente asupra pertinenţei sale ştiinţifice, inclusiv al unei evaluări a importanţei
obiectivului cercetării, precum şi al unei examinări pluridisciplinare a acceptabilităţii sale pe plan
etic;
d) persoana asupra căreia se fac cercetări este informată asupra drepturilor sale şi asupra garanţiilor
prevăzute prin lege pentru protecţia sa;
e) consimţământul a fost dat în mod expres, specific şi a fost consemnat în scris. Acest consimţământ
poate fi retras expres în orice moment.

ARTICOLUL 44
Cercetarea pe persoana fără capacitatea de a consimţi
Nu poate fi desfăşurată activitate de cercetare ştiinţifică medicală pe o persoană care nu are
capacitatea de a consimţi decât dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile următoare:
a) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 43 lit. a) -d);
b) rezultatele cercetării au potenţialul de a produce beneficii reale şi directe pentru sănătatea sa;
c) cercetarea nu se poate efectua cu o eficacitate comparabilă pe subiecţi capabili să îşi dea
consimţământul;
d) autorizarea necesară prevăzută la art. 43 lit. c) a fost dată specific şi în scris;
e) persoana în cauză nu are obiecţii.

10
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

ARTICOLUL 45
Diligenţa medicului
Medicul este dator să depună toată diligenţa şi să stăruie pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de
fapt şi de drept atunci când este implicat într-o activitate de cercetare medicală. În caz de nevoie,
pentru lămurirea deplină, medicul este dator să solicite sprijinul organismelor profesiei medicale.

ARTICOLUL 46
Intervenţia asupra persoanei
Nicio persoană nu va putea fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor
intervenţii în scop de cercetare decât în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

ARTICOLUL 47
Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la donatori în viaţă
(1) Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la donatori în viaţă se
fac exclusiv în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, cu acordul scris, liber, prealabil şi expres al
acestora şi numai după ce persoana respectivă a fost informată, în prealabil, asupra riscurilor
intervenţiei. În toate cazurile, până în momentul prelevării, donatorul poate reveni asupra
consimţământului dat.
(2) În afara cazurilor expres prevăzute de lege este interzisă prelevarea de organe, ţesuturi şi celule
de origine umană de la minori, precum şi de la persoane aflate în viaţă, dar lipsite de discernământ
din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar.

ARTICOLUL 48
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane de la persoane decedate
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic sau ştiinţific, de la persoane decedate
se efectuează numai în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul scris, exprimat în timpul vieţii, al
persoanei decedate sau, în lipsa acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil şi expres dat, în ordine, de
soţul supravieţuitor, de părinţi, de descendenţi ori, în sfârşit, de rudele în linie colaterală până la gradul
al patrulea inclusiv.

ARTICOLUL 49
Limitări ale cercetării medicale
Sunt contrare scopului şi rolului profesiei de medic următoarele activităţi în domeniul cercetării
medicale:
a) orice intervenţie medicală asupra caracterelor genetice prin care se urmăreşte modificarea
descendenţei unei persoane. Excepţie fac situaţiile care privesc prevenirea şi tratamentul unor maladii
genetice, situaţie în care se vor obţine toate autorizările adecvate;
b) orice intervenţie prin care se urmăreşte crearea unei fiinţe umane genetic identică cu altă fiinţă
umană vie sau moartă;
c) crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare;

11
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

d) orice intervenţie de natură a determina sexul viitorului copil. Excepţie fac situaţiile în care în mod
obiectiv este necesară determinarea sexului în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul
viitorului copil;
e) examinarea caracteristicilor genetice ale unei persoane în alt scop decât medical şi strict în
condiţiile şi procedurile legale;
f) orice intervenţie prin care s-ar urmări sau s-ar determina selecţia persoanelor ori s-ar aduce atingere
speciei umane;
g) participarea sau implicarea într-o activitate de identificare a unei persoane pe baza amprentelor
sale genetice altfel decât în cadrul unei proceduri judiciare penale ori civile sau în scopuri strict
medicale ori de cercetare ştiinţifică, ambele efectuate strict în condiţiile legii;
h) participarea la orice fel de acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman,
elementelor sau produselor sale, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

CAPITOLUL VII
Publicitatea activităţilor medicale

ARTICOLUL 50
Scopul publicităţii
(1) Publicitatea formelor de exercitare a profesiei este destinată să asigure publicului informaţii cu
privire la activitatea desfăşurată de acestea.
(2) Publicitatea trebuie să fie veridică, neînşelătoare, să respecte secretul profesional şi să fie realizată
cu demnitate şi prudenţă.
(3) Indiferent de mijlocul de publicitate utilizat, toate menţiunile laudative sau comparative şi toate
indicaţiile referitoare la identitatea pacienţilor sunt interzise.
(4) Mijloacele de publicitate a formelor de exercitare a profesiei nu pot fi folosite ca reclamă în scopul
dobândirii de clientelă.

ARTICOLUL 51
Mijloacele de publicitate
(1) Formele de exercitare a profesiei de medic pot utiliza unul sau mai multe mijloace de publicitate,
respectiv:
a) plasarea unei firme;
b) anunţuri de publicitate, potrivit prezentului cod de deontologie medicală;
c) anunţuri şi menţiuni în anuare, cărţi de telefon şi baze de date cu profesioniştii din sectorul sanitar;
d) invitaţii, broşuri şi anunţuri de participare la conferinţe, colocvii etc., profesionale şi de specialitate;
e) corespondenţă profesională şi cărţi de vizită profesionale;
f) adresă de internet.
(2) Nu este permisă utilizarea următoarelor mijloace de publicitate:
a) oferirea serviciilor prin prezentare proprie sau prin intermediar la domiciliul ori reşedinţa unei
persoane sau într-un loc public;

12
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

b) propunerea personalizată de prestări de servicii efectuată de o formă de exercitare a profesiei, fără


ca aceasta să fi fost în prealabil solicitată în acest sens, indiferent dacă aceasta este făcută sau nu în
scopul racolării de pacienţi;
c) acordarea de consultaţii medicale realizate pe orice suport material, precum şi prin orice alt mijloc
de comunicare în masă, inclusiv prin emisiuni radiofonice sau televizate, cu excepţia acelora avizate
de Colegiul Medicilor din România sau de alte organisme acreditate de acesta în acest scop.
(3) În cadrul apariţiilor în mediile de informare, medicul va putea prezenta procedee de diagnostic şi
tratament, tehnici medicale specifice ori alte procedee şi mijloace de investigare, dar nu va putea
folosi acest prilej pentru a-şi face reclamă pentru sine sau pentru orice altă firmă implicată în
producţia de medicamente, suplimente alimentare ori dispozitive medicale.

ARTICOLUL 52
Firma
(1) Firma trebuie să aibă dimensiunile maxime de 40 x 80 cm şi va fi amplasată la intrarea imobilului
şi/sau a spaţiului ocupat în care forma de exercitare a profesiei îşi are sediul profesional principal sau
secundar ori birou de lucru.
(2) Firma cuprinde următoarele menţiuni:
a) Colegiul Medicilor din România;
b) structura teritorială a Colegiului Medicilor din România;
c) denumirea formei de exercitare a profesiei, inclusiv numele şi prenumele medicului, în cazul în
care acestea nu se regăsesc în denumire;
d) menţiuni privind identificarea sediului (etaj, apartament);
e) menţiuni privind specialităţile şi competenţele medicale şi, opţional, titlurile profesionale,
academice, ştiinţifice;
f) menţiuni privind sediul principal şi sediul secundar.

ARTICOLUL 53
Publicitatea prin mijloacele media
(1) Formele de exercitare a profesiei pot publica anunţuri în mica sau în marea publicitate.
(2) Anunţurile publicate în anuarele profesionale privesc activitatea formelor de exercitare a profesiei,
numele şi principalele specialităţi şi competenţe în care medicii îşi desfăşoară activitatea, precum şi
programul de activitate.

ARTICOLUL 54
Corespondenţa
(1) Corespondenţa formei de exercitare a profesiei poate cuprinde:
a) numărul de telefon, fax, adresa de internet şi adresa electronică (e-mail);
b) indicarea sediului principal şi, după caz, a sediului secundar şi/sau a altui loc de muncă;
c) specialităţile şi competenţele medicale;
d) titlurile academice, ştiinţifice sau profesionale;
e) sigla formei respective de exercitare a profesiei.

13
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

(2) Cărţile de vizită profesionale ale medicului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul formei
respective de exercitare a profesiei pot cuprinde menţiunile permise corespondenţei, precum şi
calitatea medicului în forma de exercitare a profesiei.

ARTICOLUL 55
Pagina web
(1) Medicii, precum şi formele de exercitare a profesiei pot avea un website care poate cuprinde
menţiuni referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi pe cele permise corespondenţei ori
publicităţii.
(2) Conţinutul şi modul de prezentare a adresei de internet trebuie să respecte demnitatea şi onoarea
profesiei, precum şi secretul profesional.
(3) Pagina web nu poate cuprinde nicio intercalare cu caracter de reclamă sau menţiune publicitară
pentru un produs sau serviciu diferit de activităţile pe care are dreptul să le furnizeze medicul sau
respectiva formă de exercitare a profesiei.
(4) Pagina web nu poate conţine legături către alte adrese al căror conţinut ar fi contrar principiilor
esenţiale ale profesiei de medic.
(5) Pentru realizarea cerinţelor menţionate la alin. (4), medicul sau forma de exercitare a profesiei
deţinătoare a paginii web trebuie să asigure în mod regulat vizitarea şi evaluarea paginilor proprii şi
a paginilor la care este permis accesul pe baza legăturilor realizate prin intermediul adresei proprii şi
trebuie să dispună fără întârziere eliminarea lor în cazul în care conţinutul şi forma acestora sunt
contrare principiilor esenţiale privind exercitarea profesiei de medic.

CAPITOLUL VIII
Judecarea cauzelor deontologice

ARTICOLUL 56
Celeritatea
(1) Cercetarea şi analiza oricărei sesizări privind existenţa unei posibile încălcări a dispoziţiilor
prezentului cod de deontologie medicală se fac cu celeritate de către persoanele desemnate cu
cercetarea faptei ori de către cei cărora le-au fost solicitate date în legătură cu soluţionarea sesizării,
fiind obligate să acţioneze cu maximă diligenţă, netergiversând sau prelungind realizarea atribuţiilor,
respectiv comunicarea datelor solicitate.
(2) În adresa de solicitare a unor date şi informaţii necesare soluţionării cauzei disciplinare se va
indica data până la care urmează să se facă comunicarea datelor sau informaţiilor solicitate.

ARTICOLUL 57
Prezumţia de nevinovăţie
(1) Cercetarea şi analiza oricărei sesizări se vor face având în vedere şi respectând prezumţia de
nevinovăţie a medicului.
(2) Persoanele desemnate cu cercetarea sesizării ori membrii comisiei de disciplină vor acţiona cu
tact şi moderaţie, fără a se antepronunţa sau a emite opinii personale în niciun mod şi în niciun sens
pe timpul soluţionării sesizării.

14
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

ARTICOLUL 58
Imparţialitatea
(1) Persoana desemnată cu cercetarea faptei reclamate ori membrii comisiei de disciplină care are/au
vreun interes personal în cauză, în orice mod, ori are/au legături de rudenie cu medicul care face
obiectul cercetării sau cu persoana care a făcut reclamaţia îl va/vor informa pe preşedintele comisiei
de disciplină, care va decide, după caz, menţinerea sau înlocuirea persoanei în cauză.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în situaţia existenţei unor situaţii conflictuale.
(3) Nicio persoană implicată în cercetarea sau soluţionarea cauzei disciplinare nu va putea face
declaraţii publice cu privire la cauza respectivă până la soluţionarea ei definitivă.

ARTICOLUL 59
Contradictorialitatea scrisă
(1) Comisia de disciplină va stărui pentru obţinerea în scris a poziţiei fiecărei părţi implicate în cauza
disciplinară.
(2) Contradictorialitatea orală directă se va desfăşura doar în condiţiile în care pentru soluţionarea
cauzei este strict necesară, neputându-se soluţiona cauza altfel. În acest caz, preşedintele şedinţei va
acţiona cu tact şi înţelegere, fiind interzise adresările directe între persoanele implicate sau emiterea
de către membrii comisiei de disciplină a unor aprecieri ori opinii în legătură cu cauza respectivă.

ARTICOLUL 60
Opinia de specialitate
(1) În funcţie de cauza supusă cercetării disciplinare, comisia de jurisdicţie profesională şi/sau
comisia de disciplină pot/poate solicita o opinie de specialitate de la medici specialişti cu reputaţie în
domeniu.
(2) Dispoziţiile art. 57 se aplică şi în ceea ce priveşte specialiştii.

ARTICOLUL 61
Desfăşurarea audierilor
(1) În cauza supusă soluţionării, membrii comisiei de disciplină se vor adresa persoanelor audiate
exclusiv prin intermediul preşedintelui comisiei sau solicitându-i acestuia permisiunea şi exclusiv
pentru a-i pune persoanei în cauză întrebări utile şi relevante soluţionării cauzei.
(2) Pe timpul audierii este interzisă emiterea de către membrii comisiei de disciplină a unor opinii
personale sau aprecieri de orice natură. În caz de nevoie, preşedintele comisiei poate interveni şi
restabili cadrul decent al audierilor, inclusiv prin suspendarea şedinţei comisiei.

CAPITOLUL IX
Dispoziţii finale

ARTICOLUL 62
Aplicarea codului de deontologie medicală

15
Aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la data de 06.01.2017

Prezentul cod de deontologie medicală se aplică tuturor medicilor care exercită profesia pe teritoriul
României, indiferent de forma de organizare, sursa finanţării sau de caracterul permanent, temporar
ori ocazional al activităţii.

16
8. PRINCIPIILE BIOETICII
DECLARAŢIA UNIVERSALĂ ASUPRA
BIOETICII ŞI DREPTURILOR OMULUI
2005 UNESCO
▪ DEMNITATEA FIINTEI UMANE SI DREPTURILE OMULUI
▪ EFECTE BENEFICE SI EFECTE NOCIVE
▪ AUTONOMIA SI RESPONSABILITATEA INDIVIDUALA
▪ CONSIMTAMANTUL
▪ PERSOANELE INCAPABILE DE A-SI EXPRIMA CONSIMTAMANTUL
▪ RESPECTUL VULNERABILITATII UMANE SI AL INTEGRITATII PERSONALE
▪ RESPECTUL INTIMITATII SI AL CONFIDENTIALITATII
▪ EGALITATEA, DREPTATEA SI ECHITATEA
▪ NON-DISCRIMINAREA SI NON-STIGMATIZAREA
▪ RESPECTUL DIVERSITATII CULTURALE SI PLURALISMULUI
▪ SOLIDARITATE SI COOPERARE
▪ RESPONSABILITATEA SOCIALA SI SANATATEA
▪ IMPARTIREA BENEFICIILOR PROGRESULUI STIINTIFIC
▪ PROTECTIA GENERATIILOR VIITOARE
▪ PROTECTIA MEDIULUI, BIOSFEREI SI BIODIVERSITATII
EFECTE BENEFICE SI
EFECTE NOCIVE
▪ Raportul beneficiu / risc

▪ Nu exista risc zero in medicina clinica


Discutii
• Amputatia – mai bine mort cu 2 picioare decat viu cu
un picior
• Transplantul de organe vii (risc pentru donor,
beneficiu pentru primitor)
• Tratamentul anagezic cu morfina (dublu efect)
• Cercetarea clinica: utilizarea placebo pentru terapia
psihiatrica; faza I a trialurilor clinice la pacientii cu
cancer
• Securitatea pacientului vs greseala medicala
PROTEJAREA
GENERATIILOR
VIITOARE
• Noua Etica a viitorului

• Drepturile generatiilor viitoare

• Obligatiile generatiilor prezente fata de cele


viitoare

• Aplicarea principiului precautiei in politicile


de Sanatate Publica
Etica viitorului
• Situatia actuala in care se afla omenirea
impune aparitia unei noi etici
• Pastrarea dreptului la viata a generatiilor
viitoare
• Libertatea generatiilor viitoare este
conditionata de generatiile prezente
• Gardienii generatiilor viitoare – o noua
structura legislativa
Etica viitorului
“ Extinderea placerilor prezentului in
defavoarea viitorului”

Prof.dr. Dieter Birnbacher


Dusseldorf University
Drepturile viitoarelor generatii
• Drepturile Omului

• Dreptul fundamental la sanatate

• Dreptul fundamental la un mediu sanatos

• Pastrarea patrimoniului natural pentru prezent


dar si pentru generatiile viitoare
Dreptatea dintre generatii
Vălul de ignorantă :

“Nu ne este permis sa tratam generatiile in


mod diferit numai pe baza faptului ca ele apar
mai devreme sau mai tarziu”

John Rawls (1921 – 2002)


profesor de filosofie politică
la Harvard
Trebuie sa schimbam relatiile
noastre:

➢ cu noi insine

➢ cu fiecare dintre noi

➢ cu planeta noastra Terra


“Dupa mine potopul”

=>

“Dupa mine generatiile viitoare”


Victime ale accidentului nuclear de la Cernobil - 1986
Dezastru nuclear Fukushima - 2011

For x-rays and gamma rays, 1 rad = 1 rem = 10 mSv


PRINCIPUL PRECAUTIEI
Precautie / Preventie
• Precautia = masura de protectie pentru a evita un
risc potential (neconfirmat inca stiintific)

• Preventia = ansamblu de masuri luate pentru a


preveni un pericol sau risc confirmat sau pentru
a-l impiedica sa se manifeste

• Precautia = extinderea metodelor de preventie la


riscurile potentiale (incerte)
Aplicatiile PP
• Medicina clinica – la nivelul deciziilor
individuale ale medicilor

• Politica de Sanatate Publica

• La nivel de individ / comunitate – cand


“expertii” in sanatate ignora riscurile
potentiale
Medicina clinica
• Expunerea profesionistilor si pacientilor la radiatii
neionizante
- ultrasunete, UV, comunicatii wireless

• Metode de investigatie “neinvazive”:


- ecografia fetala
- tomografia computerizata
- mamografia

• Actiunea terapeutica:
- raportul beneficii / riscuri
- nu exista risc ZERO
Aplicarea principiului precautiei in toate
politicile de Sanatate Publica
• Programele de preventie a unor boli
- screening (ex: mamografia, ecografia fetala)
- vitamine si alte suplimente pentru gravide si copii,
produse medicamentoase ce contin
elemente/substante cu risc pentru sanatatea umana
(aspartam, Hg, Al, Fluor, Iod, nanoparticule active,
celule canceroase HELA, virusuri SV-40 si bacterii
MG, etc )
• Monitorizarea permanenta a factorilor de risc din
mediul ambiant si informarea corecta a publicului
“Omul nu are dreptul sa-si dezvolte
propria sa minte..."
• Jose Delgado - Profesor of Fiziologie la Yale
Aplicarea PP la nivel de
individ / comunitate
• cand “expertii” in sanatate ignora riscurile
potentiale sau nu au resursele necesare sa ia
masurile corespunzatoare
• Zgomot
• Radiatiile neionizante si ionizante
• Unele vitamine sintetice si medicamente
• Alimente (OMG, aspartam, Hg, Al, Pb,….)
Legea nr. 46 din 2003
(Legea drepturilor pacientului)
Carta Europeană a Drepturilor
Pacienţilor
Definiţii:
• Pacient: persoana sănătoasă sau bolnavă care
utilizează serviciile de sănătate;
• Discriminare: distincţia care se face între
persoane aflate în situaţii similare pe baza
rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice,
originii naţionale sau sociale, religiei,
opţiunilor politice sau antipatiei personale;
• Îngrijiri de sănătate: serviciile medicale,
serviciile comunitare şi serviciile conexe
actului medical;
• Intervenţie medicală: orice examinare,
tratament sau alt act medical în scop de
diagnostic preventiv, terapeutic ori de
reabilitare;
• Îngrijiri terminale: îngrijirile acordate unui
pacient cu mijloacele de tratament disponibile,
atunci când nu mai este posibilă îmbunătăţirea
prognozei fatale a stării de boală, precum şi
îngrijirile acordate în apropierea decesului;
Drepturi generale medicale

• dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă


calitate de care societatea dispune, în
conformitate cu resursele umane, financiare şi
materiale.
• dreptul de a fi respectat ca persoană umană,
fără nici o discriminare.
Dreptul pacientului la informaţia
medicală

• Să fie informat cu privire la serviciile medicale


disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.
• Să fie informat asupra identităţii şi statutului
profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
• Să fie informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe
care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
• Să fie informat asupra stării sale de sănătate, a
intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor
potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor
existente la procedurile propuse, inclusiv asupra
neefectuării tratamentului şi nerespectării
recomandărilor medicale, precum şi cu privire la
date despre diagnostic şi prognostic.
• Să decidă dacă mai doreşte să fie informat în
cazul în care informaţiile prezentate de către
medic i-ar cauza suferinţă.
• Să ceară în mod expres să nu fie informat şi de a
alege o altă persoană care să fie informată în
locul său.
• Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi
despre evoluţia investigaţiilor, diagnostic şi
tratament, cu acordul pacientului.
• Să ceară şi să obţină o altă opinie medicală.
• Să solicite şi să primească, la externare, un
rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului,
tratamentului şi îngrijirilor acordate pe
perioada spitalizării.
• Informaţiile se aduc la cunoştinţă pacientului
într-un limbaj respectuos, clar, cu
minimalizarea terminologiei de specialitate; în
cazul în care pacientul nu cunoaşte limba
română, informaţiile i se aduc la cunoştinţă în
limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte
sau, după caz, se va căuta o altă formă de
comunicare.
Consimţământul pacientului
• Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească
o intervenţie medicală asumându-şi, în scris,
răspunderea pentru decizia sa; consecinţele
refuzului sau ale opririi actelor medicale
trebuie explicate pacientului.
• Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa,
dar este necesară o intervenţie medicală de
urgenţă, personalul medical are dreptul să
deducă acordul pacientului dintr-o exprimare
anterioară a voinţei acestuia.
• În cazul în care pacientul necesită o intervenţie
medicală de urgenţă, consimţământul
reprezentantului legal nu mai este necesar.
• În cazul în care se cere consimţământul
reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie
implicat în procesul de luare a deciziei atât cât
permite capacitatea lui de înţelegere.
• În cazul în care furnizorii de servicii medicale
consideră că intervenţia este în interesul
pacientului, iar reprezentantul legal refuză să
îşi dea consimţământul, decizia este declinată
unei comisii de arbitraj de specialitate; comisia
de arbitraj este constituită din 3 medici pentru
pacienţii internaţi în spitale şi din 2 medici
pentru pacienţii din ambulator.
• Consimţământul pacientului este obligatoriu
pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor
produselor biologice prelevate din corpul său, în
vederea stabilirii diagnosticului sau a
tratamentului cu care acesta este de acord.
• Consimţământul pacientului este obligatoriu în
cazul participării sale în învăţământul medical
clinic şi la cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite
pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu
sunt capabile să îşi exprime voinţa, cu excepţia
obţinerii consimţământului de la reprezentantul
legal şi dacă cercetarea este făcută şi în interesul
pacientului.
• Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat
într-o unitate medicală fără consimţământul
său, cu excepţia cazurilor în care imaginile
sunt necesare diagnosticului sau
tratamentului şi evitării suspectării unei culpe
medicale.
Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor
şi viaţa privată a pacientului

• Toate informaţiile privind starea pacientului,


rezultatele investigaţiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale
sunt confidenţiale chiar şi după decesul
acestuia.
• Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi
furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă
consimţământul explicit sau dacă legea o cere
în mod expres.
• În cazul în care informaţiile sunt necesare altor
furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi
în tratamentul pacientului, acordarea
consimţământului nu mai este obligatorie.
• Pacientul are acces la datele medicale personale.
• Orice amestec în viaţa privată, familială a
pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în
care această imixtiune influenţează pozitiv
diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi
numai cu consimţământul pacientului; Sunt
considerate excepţii cazurile în care pacientul
reprezintă pericol pentru sine sau pentru
sănătatea publică.
Drepturile pacientului în domeniul
reproducerii
• Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care
sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat
pentru viaţa mamei.
• Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii
necesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale şi
sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare.
• Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii
este garantat, cu excepţia cazului în care sarcina
reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru
viaţa mamei.
• Pacientul, prin serviciile de sănătate, are
dreptul să aleagă cele mai sigure metode
privind sănătatea reproducerii.
• Orice pacient are dreptul la metode de
planificare familială eficiente şi lipsite de
riscuri.
Drepturile pacientului la tratament şi
îngrijiri medicale
• În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să
recurgă la selectarea pacienţilor pentru
anumite tipuri de tratament care sunt
disponibile în număr limitat, selectarea se face
numai pe baza criteriilor medicale.
• Criteriile medicale privind selectarea
pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament
se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi se
aduc la cunoştinţa publicului.
• Intervenţiile medicale asupra pacientului se
pot efectua numai dacă există condiţiile de
dotare necesare şi personal acreditat
(excepţie: cazurile de urgenţă apărute în
situaţii extreme)
• Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale
pentru a putea muri în demnitate.
• Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei,
al prietenilor, de suport spiritual, material şi
de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale.
La solicitarea pacientului, în măsura
posibilităţilor, mediul de îngrijire şi tratament
va fi creat cât mai aproape de cel familial.
• Pacientul internat are dreptul şi la servicii
medicale acordate de către un medic acreditat
din afara spitalului.
• Personalul medical sau nemedical din unităţile
sanitare nu are dreptul să supună pacientul
nici unei forme de presiune pentru a-l
determina pe acesta să îl recompenseze altfel
decât prevăd reglementările de plată legale
din cadrul unităţii respective.
• Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii
unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau
donaţii, cu respectarea legii.
• Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale
continue până la ameliorarea stării sale de
sănătate sau până la vindecare.
• Continuitatea îngrijirilor se asigură prin
colaborarea şi parteneriatul dintre diferitele
unităţi medicale publice şi nepublice,
spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau
de medicină generală, oferite de medici, cadre
medii sau de alt personal calificat.
• După externare pacienţii au dreptul la
serviciile comunitare disponibile.
• Pacientul are dreptul să beneficieze de
asistenţă medicală de urgenţă, de asistenţă
stomatologică de urgenţă şi de servicii
farmaceutice, în program continuu.
Sancţiuni
• Nerespectarea de către personalul medico-
sanitar a confidenţialităţii datelor despre
pacient şi a confidenţialităţii actului medical,
precum şi a celorlalte drepturi ale pacientului
prevăzute în lege atrage, după caz,
răspunderea disciplinară, contravenţională sau
penală, conform prevederilor legale.
Reglementări finale
• Autorităţile sanitare dau publicităţii, anual,
rapoarte asupra respectării drepturilor
pacientului, în care se compară situaţiile din
diferite regiuni ale ţării, precum şi situaţia
existentă cu una optimă.
• Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să
afişeze la loc vizibil standardele proprii în
conformitate cu normele de aplicare a legii.
Drepturile fundamentale prevăzute de Carta Europeană
a Drepturilor Pacienţilor
 dreptul la măsuri preventive,
 accesibilitate,
 informare corectă,
 consimţământul informat,
 alegere liberă,
 respectul intimităţii şi confidenţialităţii,
 respect pentru timpul pacientului,
 respectarea standardelor de calitate, siguranţă,
inovaţie,
 evitarea suferinţei şi durerii care nu sunt justificate,
 tratamentul personalizat,
 dreptul de a manifesta nemulţumirea,
 dreptul de a fi compensat.
Drepturile omului
Istoricul Drepturilor Omului
 Definirea drepturilor
 Codul lui Hammurabi
 Legea romană a celor XII table
 Magna Charta, 1215
 Habeas Corpus Act, 1679
 Declaraţia Drepturilor, 1689
 Declaraţia de Independenţă a SUA-1776
 Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, Franţa – 1789
 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 10 decembrie 1948
 Constituţia României
 Drepturile fundamentale ale cetăţeanului într-o ţară
democratică
Drepturile omului
 Sunt principalele condiţii care permit fiecărei persoane
să-şi dezvolte şi să-şi folosească cât mai eficient
calităţile: fizice, intelectuale, socio-afective, morale şi
spirituale.

 Au un caracter universal: se referă la toate fiinţele


umane de pe tot globul.

 Prin promovarea lor se urmăreşte limitarea violenţei şi


instaurarea armoniei în societate.
Codul lui Hammurabi
Scris în
sec XVIII
î.H.,
prevedea

oamenii
nu pot fi
torturaţi,
înrobiţi şi
nu li se
putea
confisca
averea
fără o
judecată
dreaptă.
Legea romană a celor XII table

 Apărută în 451 î.H. stabilea drepturile cetăţeanului: dreptul la


proprietate, dreptul de a fi liber, dreptul la o judecată dreaptă,
dreptul de a-şi alege conducătorii, dreptul de a protesta şi
dreptul la fericire.
Magna Charta, 1215
 Garanta drepturile nobilimii şi
ale bisericii din Anglia şi
prevedea protejarea
oamenilor simpli prin anumite
legi.
 Este primul document care
garantează drepturile
oamenilor de a nu fi închişi,
deposedaţi de avere sau
exilaţi decât în urma unei
judecăţi drepte.
Habeas Corpus Act, 1679
Carol al II-lea
 Consacră
dreptul Regele Angliei
tuturor 1651-1685
oamenilor
de a nu fi
închişi în
mod ilegal,
sau, dacă
sunt privaţi
de libertate,
posibilitatea
de a apărea
în faţa unei
Curţi pentru
a dovedi
ilegalitatea
detenţiei.
Declaraţia Drepturilor, 1689

Documentul
englez care
prevedea că
oamenii nu pot fi
privaţi de
drepturile lor
fundamentale,
nici chiar de un
rege sau de o
lege.

Regele William al III-lea şi regina Mary


Declaraţia de Independenţă a SUA-1776

"Toţi oamenii sunt egali


din naştere şi sunt
înzestraţi de către Creator
cu anumite drepturi
inalienabile, printre care
se numără: dreptul la
Viaţă, dreptul la Libertate
şi dreptul de a năzui spre
Fericire".
Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului,
Franţa - 1789

Proclama egalitatea
dintre toate fiinţele
umane, libertatea
religiei şi de exprimare,
precum şi dreptul de a
lua parte la guvernare.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 10
decembrie 1948

Statele membre ONU

Cel mai cunoscut document cu privire


la drepturile omului, adoptat de
membrii ONU, stabileşte că:
"Toate fiinţele umane se nasc libere şi
egale în demnitete şi în drepturi".
Egalitatea între oameni în România
 Constituţia Cărvunarilor (1822) propunea ca slujbele
în Sfatul Obştesc "să se dea numai după meritul
bunelor fapte şi după puterea vredniciei fiecăruia
pentru slujba ce are să i se încredinţeze".
 Dorinţele Partidei Naţionale în Moldova (1848)
prevedeau "desfiinţarea robiei, a boierescului şi
împropietărirea ţăranilor, egalitatea drepturilor civice
şi politice, domn ales de toate stările societăţii".
 Constituţia din 1866 stabilea că: "Nu există nici o
deosebire de clasă. (...) Nimeni nu poate fi urmărit,
decât în cazurile prevăzute de legi şi după formele
prevăzute de ele".
Constituţia României

 ARTICOLUL 16 - Egalitatea în drepturi


(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de
persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea
de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc
cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice
locale.
Drepturile fundamentale ale cetăţeanului într-o
ţară democratică

 Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice


 Accesul liber la justiţie
 Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
 Libertatea individuală
 Dreptul la apărare
 Libertatea de exprimare
 Dreptul la vot
 Libertatea întrunirilor
 Dreptul de asociere
 Dreptul la educaţie
Drepturi vs responsabilităţi

 Drepturile omului trebuie înţelese şi exercitate în


strânsă corelaţie cu responsabilităţile care
decurg din ele.

 Fiecărui drept îi corespunde o responsabilitate.

 Cu cât ne vom îndeplini mai bine şi mai prompt


responsabilităţile pe care le avem, cu atât va fi
mai mare şansa noastră de a trăi într-o societate
mai liberă, mai dreaptă, mai armonioasă.
Drepturi/responsabilitati

• Ne arata ce trebuie sa faca statul pentru cetateni si ce nu


trebuie sa faca sau sa lase sa se intample.

• Nu pot exista drepturi fara responsabilitati: atunci cand o


persoana afirma ca are drepturi, ea afirma, totodata, si ca
isi asuma responsabilitatile corespunzatoare

• Nu pot fi separate unele de altele, ele au sens numai


impreuna si trebuie respectate fara exceptie, nesocotirea
unui drept inseamna, de fapt, lezarea tuturor celorlalte
drepturi
 Drepturile omului sunt inalienabile, adica nu pot
fi instrainate.

 Nicio persoana nu poate renunta la drepturile


sale si nicio persoana nu are dreptul sa priveze
pe cineva de drepturi.
PINCIPALELE DREPTURI ALE OMULUI
• Drepturi civile si politice:
- Dreptul la viata
- Dreptul la libertate si securitate personala

• Drepturi economice si sociale:


- Dreptul la munca
- Dreptul la educatie
- Dreptul la o viata decenta sau la asistenta
sociala
ALTE DREPTURI ALE OMULUI
• Dreptul la o judecata dreapta
• Dreptul la o cetatenie
• Dreptul de a intemeia o familie
• Dreptul de a circula liber
• Dreptul de a cere azil
• Dreptul la propietate
Din pacate drepturile omului sunt din ce in ce
mai des incalcate si nimeni nu face nimic
pentru a stopa acest lucru ajungandu-se la o
multime de probleme sociale.
Declaratia Drepturilor Omului

La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a


adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor
omului. Dupa acest act istoric, Adunarea Generala a
recomandat statelor membre sa nu precupeteasca nici
unul din mijloacele care le stau la dispozitie pentru a
publica în mod solemn textul Declaratiei si "pentru a face
astfel ca el sa fie distribuit, afisat, citit si comentat, în
principal în scoli si în alte institutii de învatamânt, indiferent
de statutul politic al tarilor sau teritoriilor".
Articolul 2

Fiecare om se poate prevala de toate drepturile


si libertatile proclamate în prezenta declaratie fara
nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de
rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau
orice alta opinie, de origine nationala sau sociala,
avere, nastere sau orice alte împrejurari.
În afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire
dupa statutul politic, juridic sau international al tarii
sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca
aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub
tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari
de suveranitate.
Articolul 3

Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la


securitatea persoanei sale.

Articolul 5

Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau


tratamente crude, inumane sau degrandante.
Articolul 7

• Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fara nicio


deosebire, dreptul la o egala protectie a legii.
• Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva
oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si
împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8

Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea


instantelor juridice nationale competente împotriva actelor
care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute
prin constitutie sau lege.
Articolul 13

• Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber si


de a-si alege resedinta în interiorul granitelor unui stat.
• Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara,
inclusiv a sa, si de a reveni în tara sa.

Articolul 14

• În caz de persecutie, orice persoana are dreptul de


a cauta azil si de a beneficia de azil în alte tari.
• Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire
ce rezulta în mod real dintr-o crima de drept comun
sau din actiuni contrare scopurilorsi principiilor
Organizatiei Natiunilor Unite.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta
si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba
religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si
manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna
cu altii, atât în mod public, cât sl privat, prin învataturi,
practici religioase, cult si îndeplinirea ritualurilor.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si
exprimarii; acest drept include libertatea de a avea
opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea
de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si
idei prin orice mijloace si independent de frontierele
de stat.
• Articolul 23
• Orice persoana are dreptul la munca, la libera
alegere a muncii sale, la conditii echitabile si
satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea
împotriva somajului.
• Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la
salariu egal pentru munca egala.
• Orice om care munceste are dreptul la o retribuire
echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atât lui,
cât si familiei sale, o existenta conforma cu
demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte
mijloace de protectie sociala.
• Orice persoana are dreptul de a întemeia sindicate si
de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor
sale.
Articolul 25

• Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i


asigure sanatatea si bunastarea lui si a familiei sale,
cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea
medicala, precum si serviciile sociale necesare; el
are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala,
invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri
de pierdere a mijloacelor de subzistenta, în urma
unor împrejurari independente de vointa sa.
• Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire
deosebite.
• Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul unei casatorii
sau în afara acesteia, se bucura de aceeasi protectie
sociala.
Articolul 26

• Orice persoana are dreptul la învatatura.


• Învatamântul trebuie sa fie gratuit, cel putin în ceea ce
priveste învatamântul elementar si general.
• Învatamântul tehnic si profesional trebuie sa fie la
îndemâna tuturor, iar învatamântul superior trebuie sa fie
de asemenea egal, accesibil tuturora, pe baza de merit.
• Învatamântul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a
personalitatii umane si întarirea respectului fata de
drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa
promoveze întelegerea, toleranta, prietenia între toate
popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum
si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite
pentru mentinerea pacii.
• Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de
învatamânt pentru copiii lor minori.
EUGENIA
Thomas Malthus

In 1803, Thomas Robert Malthus, un cleric englez, preocupat de originea sărăciei, a publicat
eseul „Principiul populației”. Acesta a fost un moment în care lumea creștea într-un ritm mai
rapid decât până atunci și unii oameni erau preocupați de problema suprapopulării.
Malthus a avut o idee inedită: creșterea populației ar depăși în cele din urmă creșterea
resurselor necesare pentru a sprijini creșterea numărului de oameni, în special a resurselor
alimentare. El era convins că populația creștea exponențial și se dubla la fiecare 25 de ani, în
timp ce resursele alimentare puteau crește, în același timp, doar aritmetic.
Malthus deplângea familiile mari ale săracilor și susținea că tendința claselor
muncitoare de a se reproduce era în mare măsură responsabilă de sărăcia lor.
Numărul mare de săraci dependenți ar fi pus în cele din urmă tensiune asupra statului și
acesta putea falimenta. El recomanda o scădere a creșterii populației prin abstinență și
căsătorie târzie. El a pledat, de asemenea, pentru utilizarea metodelor artificiale de
contracepție, deoarece credea că abstinența nu ar fi respectată mereu.
Charles Darwin

Aproximativ 50 de ani mai târziu, în 1859, Charles Darwin și-a publicat capodopera, „Originea
speciilor”. Se spune că Darwin a fost influențat de scrierile lui Malthus.
Teoria evoluționismului a lui Darwin reducea doctrina iudeo-creștină despre căderea omului, de la
perfecțiune la consecința păcatului omului, la căutarea perfecțiunii prin selecția naturală.
Selecția naturală ar fi dus la supraviețuirea celor mai slabi și la eliminarea celor mai vulnerabili,
care ar muri în mod natural. Moartea lor era esențială pentru progres. Moartea devenise un
element esențial pentru îmbunătățirea omenirii prin îmbunătățirea generațiilor.
Eugenia si Eutanasia
Mișcarea eugenică, descendentă a darwinismului, s-a dezvoltat în Europa până pe la
sfârșitul anilor 1800. În Marea Britanie, vărul lui Darwin, Sir Francis Galton, a introdus
conceptul de eugenie ca știință. Eugeniștii susțineau că multe dintre bolile omului se
datorează unor trăsături inferioare moștenite. Ei încurajau clasele mijlocii și superioare apte să
aibă familii mari. Cei inapți, săracii, în special, minoritățile și imigranții, trebuiau să se reproducă
mai puțin.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, susținută de o ideologie utilitară și de doctrina selecției
naturale, în Europa a apărut conceptul de „drept la moarte”. În Germania, în 1920, Karl Binding
și Alfred Hoche au publicat cartea „Permisiunea distrugerii vieții nedemne de viață” (Die
Freigabe der Vernichtung lebensunwerten Lebens). Binding era un jurist proeminent, iar Hoche,
profesor de psihiatrie, ambii membri ai elitei intelectuale germane. Devotați eticii lor
utilitariste, de care se presupunea că ar beneficia societatea, autorii recomandau să fie
uciși cei a căror viață era lipsită de valoare. Acest lucru era justificat ca fiind „compasiune” și
„eliberare de suferință”. Eliminarea lentă și naturală a celor inapți prin selecție naturală a
evoluat în conceptul de ucidere activă a celor inapți.
Această ideologie a fost adoptată de medicii germani. Victimele vor fi cei aflați în pragul morții,
cei în stare comatoasă și cei bolnavi mintal. Avocații eutanasiei, puțini la început, au crescut ca
număr. Mulți erau profesori la școlile medicale.
Eugenia si Eutanasia eugenica

Omorul sistematic a început în anii 1930. A început cu sugarii și copiii cu defecte


congenitale și retard mintal și a fost urmat de omorârea adulților invalizi și bolnavi
mintal și a celor cu boli incurabile. Criteriile de ucidere au fost extinse pentru a include
adulții și copiii cu „comportament antisocial” și pe cei cu dizabilități minore.
Copiii și adulții din spitalele de psihiatrie erau uciși prin injecții letale. Când această
metodă s-a dovedit costisitoare și incomodă, au fost construite camerele de gazare în unele
spitale, iar pacienții erau transferați acolo pentru exterminare. Impulsul programului îl constituia
economia medicală. (J. C. Willke, Assisted Suicide and Eutanasia). Guvernul nazist a sprijinit
programul și a dezincriminat uciderea. Cu ajutorul statului, uciderea a devenit impersonală
și automată.
Este important de menționat că acest program nu a fost stabilit de guvernul nazist; el a
fost inițiativa comunității medicale germane. Ideologia nazistă a acceptat eugenismul și mai
târziu mulți medici germani au acceptat doctrinele rasiale naziste. Medicii cercetători au
efectuat experimente letale asupra deținuților din lagărele de concentrare.
Binding și Hoche au fost savanți respectați. Ei erau convinși că argumentele lor pentru uciderea
bolnavilor se bazau pe o economie sănătoasă și au fost susținute de lege. În prefața la
traducerea în limba engleză a cărții lor, Anthony Horvath observa că declarațiile făcute de
intelectuali într-un dialog academic au fost adoptate de oameni de acțiune care au continuat să
omoare bolnavii și pe cei cu handicap și, eventual, „rasele inferioare”.
Uciderea de către medici a acelora a căror viață se considera că nu merită să fie trăită a
fost dezvăluită abia la un deceniu de la publicarea cărții Allowing the Destruction of Life
Unworthy of Life.
Mișcarea eugenică din Statele Unite
În Statele Unite, mișcarea eugenică a fost, de asemenea, îmbrățișată de cadrele universitare.
Finanțarea cercetării în domeniul eugeniei era susținută de Rockefeller, Carnegie și Fundațiile
Ford.
Facultatile de la Stanford, Yale și Universitățile Harvard și Princeton erau promotorii activi ai
eugeniei.
A început sterilizarea obligatorie a celor cu „defecte”. Legile de sterilizare forțată au fost promulgate
în 27 de state, până în 1909. Justice Oliver Wendell Holmes a aprobat practica sterilizării celor
cu „defecte” printr-o decizie din 1927 a Curții Supreme a SUA, Buck contra Bell. Această
decizie îi încuraja pe susținătorii sterilizării coercitive. De fapt, programele de sterilizare
eugenică din America și legile genetice au inspirat planul de exterminare nazist (vezi Edwin
Black, The Horrifying American Roots of Nazi Eugenics). Margaret Sanger, fondatoarea
organizației Planned Parenthood, a fost lider al mișcării pentru eugenie din SUA.
VIDEO Un interviu cu eugenista Margaret Sanger, fondatoarea Planned Parenthood
Moartea, sau cel puțin sterilizarea, a unei persoane inapte, inferioare, era considerată benefică
pentru societate. Se presupunea că acest lucru se baza pe știință și economie și, în cele din
urmă, era justificat din punctul de vedere al bunăstării comune și din punct de vedere etic, ca o
eliberare plină de compasiune si de suferință.
• Eugenismul sau eugenia este o teorie socială care susține „îmbunătățirea” speciei umane
prin intervenție expresă, mai exact prin inginerie socială și manipulare genetică.
• Scopurile sale declarate sunt, aparent, nobile: oameni mai sănătoși și mai inteligenți, mai puțină
suferință și economisirea resurselor societății și a resurselor naturale.
• Inițial, metodele de atingere a acestor deziderate s-au bazat pe segregarea, izolarea, sterilizarea
(forțată de cele mai multe ori) și eliminarea fizică a persoanelor dizabile iar, în cazuri extreme
precum Holocaustul (și nu doar!), la genocid contra unor etnii „inferioare”.
• acesta este strâns legat, prin așa-numitul „darwinism social” de teoria evoluției, care
pretinde că omul este produsul întâmplării și al unei lupte oarbe pentru supremație. Da, de
teoria evoluției – dacă nu așa cum a consacrat-o Ch. Darwin, cel puțin în forma avocațiată de
numeroșii săi fideli, precum Leonard Darwin (fiul), Winston Churchill, Auguste Forel, celebrul
patolog elvețian sau Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului…
• La fel de evidente sunt legăturile între eugenism și utilitarism (sau pragmatism), teorie etică
bazată pe filosofia empiristă a şcolii anglo-saxone (John Stuart Mill și Jeremy Bentham) ce
urmăreşte obţinerea maximului de fericire – înţeleasă ca bunăstare economică şi materială
– cu minimum de suferinţă.
• Etica utilitaristă este o etică a eficienţei: „The end justify the means” (Mill), adică valoarea morală
a unei acțiuni este determinată de rezultatul său.
• Etica utilitaristă a creat un concept extrem de controversat: acela de calitate a vieţii, care
înlocuieşte conceptul creştin de sacralitate a vieţii. Adepţii utilitarismului consideră că
individului i se poate recunoaşte statutul de persoană şi deci dreptul de a trăi doar dacă
posedă anumite atribute, cum ar fi capacitatea cognitivă şi de raţionare, autonomia etc.
care să îi confere un anumit standard de „calitate a vieţii”, decis, arbitrar, de membrii
comunităţii. Cei care nu (mai) pot atinge acest standard sunt indezirabili.
• Există indivizi care au pierdut dreptul de a trăi – bătrânii, handicapaţii, bolnavii incurabil
trebuie eutanasiaţi; alţii nu au primit încă acest drept – de exemplu copilul nenăscut,
depistat cu malformaţie prin diagnostic prenatal defavorabil trebuie avortat sau, dacă s-a
născut, trebuie lăsat să moară prin privare de hrană; pacienţii se împart în categorii din
care unele primesc asistenţă medicală preferenţială iar altele deloc, etc. De asemenea,
pornind de la ideea necesității de a „ameliora” rasa umană, sunt justificate și tehnicile de
manipulare genetică.
• În istorie, cele mai notorii aplicații ale eugeniei rămân experimentele sociale ale regimului
nazist, care, după al Doilea Război Mondial, au fost condamnate unanim. În urma Procesului de
la Nuremberg și a intrării în vigoare a Declarației Universale a Drepturilor Omului (1948), eugenia,
în înțelesul său originar și manifestările cele mai violente, a fost repudiată.
• Însă nu pentru mult timp.
• Odată cu secularizarea crescândă și în plină „revoluție sexuală”, statele vestice au importat din
blocul comunist una din piesele de rezistență ale ideologiei de Stânga: libertatea avortului
(primul stat din lume care a legalizat avortul a fost URSS, în 1922), însoțită de pretenția tot mai
agresivă a lobby-ului feminist de înscriere a acestuia printre „drepturile fundamentale” precum
dreptul la sănătate sau dreptul la viața privată.
• În acest context, utilizarea progreselor în fetologie, ecografie și alte ramuri ale științelor
medicale pentru depistarea prenatală a afecțiunilor genetice a dus tot mai des la
eliminarea, prin avort eugenetic (numit, în mod eronat, și „terapeutic”), a nenăscuților
suferinzi de diverse boli. Promovarea, mascată sau directă, conștientă ori nu, a eugenismului și
utilitarismului, sub aspectul poverii pe care o reprezintă pentru familie și societate bolnavul în
contrast cu dezideratul unei vieți lipsite de griji și responsabilități, a dus la creșterea semnificativă
a ratei sarcinilor întrerupte pe motiv de boală fetală.
• Lipsit de apărare și drepturi, dizabilul mai puțin norocos, cum ar fi cel suferind de Sindrom
Down sau Sindrom Turner (malformații genetice diagnosticabile în săptămânile 20-24 de
sarcină) are azi 9 „șanse” din 10 de a fi avortat. “Dacă doar o fracțiune din costurile depistării
prenatale a maladiilor genetice ar fi alocate cercetării științifice oneste, viața persoanelor cu Down
ar fi cu mult mai ușoară.” dr. Jerome Lejeune, întemeietorul citogeneticii moderne.
Istoric
• Francis Galton- 1883 (eu- bun, genic-
naştere)
• Ştiinţa îmbunatăţirii rasei umane printr-o
mai buna creştere/înmulţire- clasele înalte
din Anglia aveau prea puţini copii
• Politici guvernamentale destinate limitării
libertăţii reproductive- încercarea de a
rezolva probleme sociale cu ajutorul
ştiinţei
Istoric
• Debutul eugeniei - pe fondul unor
probleme sociale şi economice majore-
industrializare, şomaj, fluctuarea preţurilor,
emigrare masivă, mişcări populare

• Genetica mendeliană a devenit explicaţia


pentru probleme sociale şi de
personalitate: sărăcie, debilitate mintală,
alcoolism, criminalitate, prostituţie, etc
Istoric

• Sistemul castelor din India

• 1630- SUA- colonii- legi care interziceau


casatoriile inter-rasiale-copii de calitate genetică
inferioară (abrogate în 1967!)

• Theodore Roosvelt- numărul redus de


descendenţi ai familiilor anglo-saxone- “suicid
rasial”
Istoric
• 1899- anul oficial al debutului sterilizării
eugenice- Dr. Harry Sharp- Indiana- prima
sterilizare în scop eugenic a unui barbat- au
urmat altele cîteva sute- baza pentru legislaţie
• Indiana- 1907- adoptarea primei legi de
sterilizare eugenică
• Pennsylvania- 1905-prima propunere de lege
vizînd sterilizarea eugenică
• California- cele mai multe cazuri de sterilizare
forţată
Istoric
Prima ½ a sec. XX- SUA- două programe de
eugenie negativă:
1924- Johnson Act- politici de emigrare

2. Legi statale de sterilizare forţată a


persoanelor retardate mintal
instituţionalizate
Rezultat: între 1907-1960- peste 60.000
de persoane sterilizate fără consimţămînt
Istoric
• Virginia- 1924- Buck vs. Bell- “Trei
generaţii de imbecili sînt de ajuns”

• 1928- 1960- provincia Alberta, Canada

• 1929- Danemarca, Elveţia


Istoric
1934- Germania- Legea “igienei rasiale”- în primul
an au fost sterilizate circa 80.000 de persoane-
eliminarea consumatorilor inutili

Particular- sterilizarea persoanelor cu boala


Huntington

- 1948- 1996- Japonia-”Legea de protecţie


eugenică”- sterilizarea persoanelor care aveau
rude suferinde de boli transmisibile genetic
Tipuri de politici/forme de eugenie

• Eugenia pozitivă vizează încurajarea reproducerii în rândul celor


favorizați genetic; de exemplu, reproducerea celor inteligenți,
sănătoși și de succes.
• Printre abordările posibile se numără stimulii financiari și politici,
analizele demografice vizate, fertilizarea in vitro, donarea de ovule și
clonarea

• Eugenia negativă a avut drept scop eliminarea, prin sterilizare sau


segregare, a celor considerați fizic, mental sau moral "nedoriți".
• Aceasta include avorturile, sterilizarea și alte metode de planificare
familială. Atât eugenia pozitivă cât și cea negativă pot fi coercitive;
de exemplu, avortul pentru femeile sanatoase dpdv fizic si psihic a
fost ilegal în Germania nazistă.
Potrivit lui Richard Lynn, eugenia poate fi împărțită în două categorii principale
bazate pe modalitățile prin care se pot aplica metodele de eugenie.
• EUGENIA CLASICĂ
Eugenie negativă prin furnizarea de informații și servicii, de exemplu, reducerea sarcinilor neplanificate și a nașterilor
• Promovarea abstinenței sexuale
• Educația sexuală în școli
• Cabinete scolare
• Promovarea utilizării contracepției
• Contracepție de urgență
• Cercetarea pentru descoperirea unor forme/metode contraceptive mai bune
• Sterilizarea voluntară
• Intrerupere de sarcina
Eugenie negativă prin stimulente sau constrângeri:
 Stimulente pentru sterilizare
 Programul “Denver Dollar-a-day”, adică plătirea mamei adolescente pentru a nu mai rămâne însărcinată
 Stimulente pentru femeile care utilizeaza contracepția
 Plăți pentru sterilizare în țările în curs de dezvoltare
 Sterilizarea obligatorie a celor cu "retard mental"
 Sterilizarea obligatorie a infractoarelor si infractorilor
Eugenie pozitivă:
 Stimulente financiare pentru cei ce isi doresc copii
 Stimulente selective pentru îngrijirea copilului
 Impozitarea celor fără copii
 Obligațiile etice ale elitei
 Imigrare selectiva (eugenică)
Noua eugenie

• Inseminarea artificială
• Donarea de ovule
• Diagnosticul prenatal al tulburărilor genetice și
terminarea sarcinii cu fetuși ce prezinta riscuri
• Selecția embrionilor
• Ingineria genetica
• Terapie genetică
• Clonarea
LEBENSBORN
• experimentul prin care naziştii au vrut să creeze o rasă superioară
• ofiţerii SS, consideraţi elita armatei germane şi exemplul perfect de
bărbaţi arieni, erau stimulaţi să aibă aventuri cu tinere blonde, care
erau şi ele încurajate să-şi dorească asemenea relaţii.
• certificatele de naştere erau falsificate, astfel că acum găsirea
adevăraţilor părinţi este aproape imposibilă, o povară dureroasă
pentru cei care vor să-şi recupereze trecutul pierdut.
• in cadrul programului Lebensborn, doar în Germania s-au născut 8.000
de copii, iar în Norvegia alţi 12.000. Aici, femeile erau considerate ideale
pentru a duce mai departe genele ariene, cele mai multe dintre ele fiind
înalte şi blonde.
• dupa razboi, in Norvegia, Belgia, Olanda, Polonia şi Franţa au fost înfiinţate
clinici speciale pentru copiii Lebensborn. Erau practic aziluri de boli
mintale, menite să-i izoleze pe aceşti copii şi să-i împiedice să aibă la
rândul lor urmaşi care să ducă mai departe genele germane.
Programe actuale care pot
restricţiona libertatea reproducerii
China- Legea privind îngrijirile de sănătate
ale mamei şi copilului- 1994

- Counseling anterior căsătoriei pentru cuplurile


care au în familie persoane ce suferă de
anumite afecţiuni considerate transmisibile
genetic
- Contracepţie sau sterilizare pentru persoanele
care au riscul de a aduce pe lume un copil
handicapat
- Diagnostic prenatal pentru cuplurile cu risc
- Nu sînt prevăzute pedepse pentru
nerespectarea legii- mai mult un standard de
îngrijire
Programe actuale care pot
restricţiona libertatea reproducerii
• Campanii de sănătate publică cu scopul de a
reduce transmiterea anumitor boli (beta-
talasemia în Sardinia şi Cipru)
• Protejarea fătului de efectele nocive ale mediului
(avertizări pe pachetele de ţigări)
• Legi privind screening-ul genetic la nou-născuţi
• Legi care interzic consanguinitatea

Consimţămîntul informat este esenţial şi


obligatoriu!
Discursul Papei Benedict al XVI-lea
• Dezaprobarea pentru eugenismul impus cu forţa de un regim statal sau care este chiar
fruct al urii faţă de o rasă sau o populaţie este atât de înrădăcinată în conştiinţe încât a fost
exprimată în mod formal în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, şi
în zilele noastre apar manifestări îngrijorătoare ale acestei practici odioase care se prezintă
sub forme diverse. Bineînţeles, nu sunt propuse din nou ideologii eugenice şi rasiale care
în trecut au umilit omul şi i-au provocat suferinţe imense, ci se propune o nouă mentalitate
care tinde să justifice un nou mod de a evalua viaţa şi demnitatea personală, fondată pe
dorinţa proprie şi pe dreptul individual. Se încearcă, deci, favorizarea capacităţilor
operative, a eficienţei, a perfecţiunii şi a frumuseţii fizice în defavoarea altor dimensiuni ale
existenţei care nu sunt considerate demne. Astfel, este slăbit respectul care se datorează
oricărei fiinţe umane, chiar şi în prezenţa unui defect în dezvoltarea ei sau a unei boli
genetice care ar putea să se manifeste pe parcursul vieţii sale şi sunt pedepsiţi chiar de la
concepere acei fii a căror viaţă este considerată nedemnă de a fi trăită.
• Este necesar să reconfirmăm că orice discriminare exercitată de orice putere împotriva
persoanelor, popoarelor sau etniilor în baza unor diferenţe care se datorează unor factori
generici reali sau presupuşi este un atentat împotriva întregii omeniri. Ceea ce trebuie
reafirmat cu putere este egalitatea demnităţii oricărei fiinţe umane pentru însuşi faptul că a
prins viaţă. Dezvoltarea biologică, psihică, culturală sau starea de sănătate nu pot să
devină niciodată un factor de discriminare. Din contră, este necesară reconsolidarea
culturii primitoare şi pline de iubire care să mărturisească în mod concret solidaritatea faţă
de cei care suferă, înlăturând barierele pe care adesea societatea le ridică, discriminând
persoanele cu handicap şi bolnave, sau, mai rău, ajunge să selecteze şi să refuze viaţa în
numele unui ideal abstract de sănătate şi de perfecţiune fizică. Dacă omul este redus la
stadiul de obiect manipulabil experimental încă din primele clipe ale dezvoltării sale, acest
lucru înseamnă că biotehnologiile medicale îmbrăţişează legea celui mai puternic.
Încrederea în ştiinţă nu ne poate face să uităm primatul eticii atunci când în joc este viaţa
umană[6].
• Eugenismul propus ca serviciu social gratuit sau subvenţionat de
stat pentru a oferi „o calitate de viaţă superioară” tuturor cetăţenilor
săi, chiar dacă uneori acest lucru presupune eliminarea anumitor
indivizi, ar putea fi acceptat de majoritatea popoarelor dezvoltate.
• Odată cu progresul tehnologic şi medical, eugenismul nu
dispare, nu se transformă într-o simplă mentalitate, ci îşi
schimbă modalitatea de operare şi îşi continuă existenţa în
societatea noastră, rămânând, probabil, o prezenţă constantă şi
în societăţile viitoare în toate tehnicile prin care se încearcă
„crearea unui om de calitate superioară”.
• Eugenismul este pista de unde a fost lansată îmbunătăţirea
organismului uman, este puntea de legătură dintre realitatea
obiectivă şi „lumea omului perfect”, fiind în esenta acelaşi
eugenism nazist care a exterminat milioane de „imperfecţi”.
• Marea diferenţă dintre eugenismul trecutului şi cel al viitorului,
eugenismul îmbunătăţirii, este „libera” alegere a celor care-şi
vor extermina propriile imperfecţiuni sau proprii fii.
AVORTUL
(Libertatea procreaţiei vs drepturile fiinţei nenăscute)
„Dacă avortul este un drept femeii, vă întreb
unde erau drepturile mele?” (Gianna Jessen,
supaviețuitoare a avortului salin)
Consideraţii istorice:

Europa
- până în sec. XVII- legile nu incriminau avortul
- 1803 - prima lege în Anglia (avortul = crimă)
Statele Unite - modelul englez
- înainte de Războiul Civil - sexul din plăcere era ceva rău iar
sarcina era ca o pedeapsă
- după Războiul Civil- rigiditatea legislaţiei- număr mare de
avorturi ilegale- în 1969- 75% din decesele materne- femeile
de culoare
- bărbaţii medici au avut un rol cheie în promulgarea legilor
împotriva avorturilor
Cînd devine fătul o persoană cu drept de viaţă?

- feţii nu pot supravieţui în afara uterului înainte de 12


săptămâni - în SUA 91% din avorturi se făceau înainte
de săpt. 12
- Bernard Nathanson- studiu pe 60.000 avorturi
* scanarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 12
săptămâni – film documentar “Strigătul mut”

Criterii:
• Începutul bătăilor inimii
• Prezenta undelor cerebrale
• Odată cu secularizarea crescândă și în plină „revoluție sexuală”, statele vestice au
importat din blocul comunist una din piesele de rezistență ale ideologiei de Stânga:
libertatea avortului (primul stat din lume care a legalizat avortul a fost URSS, în
1922), însoțită de pretenția tot mai agresivă a lobby-ului feminist de înscriere a
acestuia printre „drepturile fundamentale” precum dreptul la sănătate sau dreptul la
viața privată.
• În acest context, utilizarea progreselor în fetologie, ecografie și alte ramuri ale
științelor medicale pentru depistarea prenatală a afecțiunilor genetice a dus tot
mai des la eliminarea, prin avort eugenetic (numit, în mod eronat, și
„terapeutic”), a nenăscuților suferinzi de diverse boli.
• Promovarea, mascată sau directă, conștientă ori nu, a eugenismului și
utilitarismului, sub aspectul poverii pe care o reprezintă pentru familie și societate
bolnavul în contrast cu dezideratul unei vieți lipsite de griji și responsabilități, a dus la
creșterea semnificativă a ratei sarcinilor întrerupte pe motiv de boală fetală.
• Lipsit de apărare și drepturi, dizabilul mai puțin norocos, cum ar fi cel suferind
de Sindrom Down sau Sindrom Turner (malformații genetice diagnosticabile în
săptămânile 20-24 de sarcină) are azi 9 „șanse” din 10 de a fi avortat.
• “Dacă doar o fracțiune din costurile depistării prenatale a maladiilor genetice ar fi
alocate cercetării științifice oneste, viața persoanelor cu Down ar fi cu mult mai
ușoară.” dr. Jerome Lejeune, întemeietorul citogeneticii moderne.
Abortions per 1000 live births
4000

3000

France
Italy
Malta
2000 Poland
Romania
United Kingdom

1000

0
1980 1990 2000 2010 2020
Romania – Institutul National de Statistica

• 1958 – 1966 = 7.521.100


• 1967 – 1989 = 6.549.823
• 1990 – 2013 = 7.755.364
• Total Avorturi 1958-2012 = 21.826.287 !!!
• Dupa 1989 numarul de avorturi a fost subestimat deoarece multe dintre acestea au
fost efectuate in cabinete private care nu au raportat numarul corect al lor.
• Un studiu realizat în 2004 de dr. Mihai Horga, care a lucrat în Ministerul Sănătăţii,
arată că numai în anul 2000 clinicile private au făcut 80.000 de avorturi neincluse în
statisticile oficiale.
• De asemenea, datele INS nu iau în calcul avortul chimic, sau hormonal. Prof. Virgil
Ancar, şeful clinicii de Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul Sf. Pantelimon din
Bucureşti, estimează că acest tip de procedură reprezintă 30% din numărul total de
avorturi. Aşadar, statisticile ar putea fi cu o treime mai mari numai luând în calcul
această metodă.
• „O idee prost înţeleasă despre libertate a fost promovată cu ajutorul diverselor organizaţii
internaţionale pro-avort precum International Planned Parenthood Federation şi (furnizorul
internaţional de servicii de avort) Marie Stopes, care şi-au deschis birouri în România imediat
după 1989 şi au început o promovare agresivă a avortului şi contracepţiei în ţara noastră”.
Această viziune despre „drepturile femeii” a fost îmbrăţişată de presa secularizată şi elita
intelectuală, spune Larisa Iftime într-un articol publicat de Institutul de Cercetări pentru Populaţie
din Washington DC.

• „De ce are nevoie o ţară pe moarte precum România? De mai multe contraceptive şi educaţie
sexuală, conform USAID, care a construit programe de acest tip într-un ritm furios la noi”, scrie
Iftime, adăugând că în 1992 a fost înfiinţată în România Societatea de Educaţie Contraceptivă şi
Sexuală (SECS), filială a International Planned Parenthood Federation, cunoscută organizaţie
internaţională americană de promovare a avortului. Aceasta primea 70% din finanţare de la
USAID.

• Borbala Koo, directorul SECS, a afirmat că “USAID a cheltuit pentru sănătatea reproductivă mai
mulţi bani decât guvernul României”.

• „Statisticile dovedesc o creştere a numărului de avorturi în ciuda creşterii ratei contracepţiei


(n.red. – despre care se pretinde că ajută de fapt la scăderea numărului de avorturi). …În 1990, în
vâltoarea socială creată după prăbuşirea comunismului, numărul de avorturi a fost de 992.880
(n.red. – trei avorturi pentru fiecare naştere, adică trei sferturi – 75% – din copiii concepuţi au fost
ucişi). Din 1993, numărul s-a menţinut constant în jurul a 250.000 de avorturi pe an, o statistică
apropiată de cea din Marea Britanie, cu menţiunea că ţara respectivă are o populaţie de trei ori
mai numeroasă decât România”.
My Body, My Rights!

• Finantare: Proiectul este finantat de catre Merck Europa prin Programul „Merck pentru Mame”
• Organizatii: International Planned Parenthood Federation (IPPF) in parteneriat cu SECS
(Romania), BFPA (Bulgaria) si SRH Serbia (Serbia). In Romania proiectul va fi implementat de
Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala (SECS) in judetele Ialomita (Slobozia, Traian si
Fetesti), Prahova (Ploiesti) si municipiul Bucuresti (sector 5).
• Finantatori: Merck Europa prin Programul „Merck pentru Mame”
• Perioada de implementare: 2018-2021
• Beneficiari: tineri si tinere cu varste intre 16-25 ani si persoane din comunitate (tineri, adulti,
persoane varstnice, lideri informali etc), din Bucuresti (Comunitatea din Sectorul 5), Ploiesti
(Comunitatea din Mimiu), Slobozia (Comunitatea din Bora), Fetesti (Comunitatea din Dudesti) si
Traian.
• Scopul proiectului: Proiectul isi propune sa contribuie la imbunatatirea sanatatii reproductive,
inclusiv a sanatatii materne, prin imputernicirea tinerelor vulnerabile din comunitatile vizate, in
special comunitati roma. Proiectul va functiona holistic, pe mai multe directii necesare pentru a
aduce schimbari, si vizeaza factorii de decizie politica, furnizorii de asistenta medicala primara,
comunitatile de romi si, cel mai important, tinerii romi. Participarea romilor, in special a tinerilor, se
afla in centrul proiectului.
Programul de tineret
• Descriere/ implementare
• Tabere de vară unde tinerii voluntari diseminează mesaje privind sanatatea reproducerii
• Sesiuni de informare pe teme de educatie pentru sănătate
• Colaborări informale cu organizații de tineret
• Concluzii proiect
• 3200 tineri au fost informati despre:
• servicii de planificare familială (PF)
• atitudini care sprijină egalitatea de gen
• libertatea de decizie cu privire la sănătatea reproducerii
26 de tari unde avortul este total interzis

• Andorra • Madagascar
• Angola • Malta
• Congo-Brazzaville • Marshall Islands
• Congo-Kinshasa • Mauritania
• Dominican Republic • Micronesia
• Egypt • Nicaragua
• El Salvador • Palau
• Gabon • Philippines
• Guinea-Bissau • San Marino
• Haiti • Sao Tome and Principe
• Honduras • Senegal
• Iraq • Suriname
• Laos • Tonga
37 countries that ban abortion unless an abortion would save
the life of the mother.
• Afghanistan • Nigeria
• Antigua & Barbuda • Oman
• Bangladesh • Panama
• Bhutan • Papua New Guinea
• Brazil • Paraguay
• Brunei Darussalam • Solomon Islands
• Chile • Somalia
• Côte d’Ivoire • South Sudan
• Dominica • Sri Lanka
• Guatemala • Sudan
• Indonesia • Syria
• Iran • Tanzania
• Ireland • Timor-Leste
• Kiribati • Tuvalu
• Lebanon • Uganda
• Libya • United Arab Emirates
• Malawi • Venezuela
• Mali • West Bank & Gaza
• Mexico • Yemen
• Myanmar
Nations that make abortion illegal except in instances when it
would save the life of a woman or preserve her physical health.
• Argentina • Lesotho
• Bahamas • Liechtenstein
• Benin • Maldives
• Bolivia • Monaco
• Burkina Faso • Morocco
• Burundi • Niger
• Cameroon • Pakistan
• Central African Republic • Peru
• Chad • Poland
• Comoros • Qatar
• Costa Rica • Rwanda
• Djibouti • Saudi Arabia
• Ecuador • South Korea
• Equatorial Guinea • Togo
• Ethiopia
• Grenada
• Guinea
• Jordan
• Kenya
• Kuwait
• Vanuatu
• Zimbabwe
Countries where abortion is illegal except when it is used to save
the mother’s life or to preserve her physical or mental health
• Algeria • Namibia
• Botswana • Nauru
• Colombia • New Zealand
• Eritrea • Northern Ireland
• Gambia • Samoa
• Ghana • Seychelles
• Israel • Sierra Leone
• Jamaica • St. Kitts & Nevis
• Liberia • St. Lucia
• Malaysia • Swaziland
• Mauritius • Thailand
• Mozambique • Trinidad & Tobago
Pro choise
Libertatea procreaţiei

• Cuplurile/femeile au dreptul să decidă numărul de


copii şi momentul apariţiei lor
• Fiecare femeie are dreptul să dispună de trupul ei
• Societatea nu poate lega o femeie de copilul ei timp
de 9 luni
• Fătul nu este persoană deoarece nu are viaţă
proprie
• Expulzarea embrionului este o problemă absolut
personală
• Femeile nu sunt sclavele reproducerii biologice
Pro life
• Avortul este o crimă
• Simpla dorinţă a unei femei nu este standardul
care stabileşte valoarea vieţii
• Cu toţii avem dreptul de a ne naşte
• Episcopii Bisericii Ortodoxe, Convenţia din 1992
“Toţi oamenii, bărbaţi femei şi copii ... născuţi şi
nenăscuţi sunt de-a pururi preţuiţi în faţa lui D-
zeu”
• Persoana celui nenăscut există din momentul
conceptiei
• Principiul dublului efect – permite medicului să
salveze mama în detrimentul fătului
Perspective medicale

• Cunoştinţele medicale existente pot clarifica


statutul moral al embrionului

• Informaţia medicală existentă confirmă


riscurile pentru femei

• Perspective internaţionale de sănătate publică


„Exista doua moduri de a-ti trai viata. Unul ca


si cum nu ar exista miracole. Celalalt ca si cum
totul ar fi un miracol.”
Albert Einstein

Fiecare copil este un miracol


• „Avortul face parte dintr-o întreagă mentalitate
avortivă, nu este vorba doar de uciderea unui prunc
în pântecele maicii lui.
• E vorba de o mentalitate generală.
• Dacă acel prunc scapă de uciderea din uter, este urmărit
prin educația sexuală pentru a fi avortat din familie, apoi
să fie avortat din societate, să fie rupt, dislocat din toate
formele iubirii.
• Pentru că dacă a scăpat de ruperea cu forcepsul,
atunci trebuie să fie victimă ruperii cu forcepsul
educational - educația sexuală.”
Este moral sa iei viata unui fat?
-Dennis Prager-

5 argumente:
1. O ființă umană nu trebuie să fie o persoană pentru a avea valoare morală
intrinsecă și drepturi.
2. Pe ce temei moral mama decide de una singură valoarea unui făt?
3. Nimeni nu întreabă vreodată o femeie însărcinată: Ce-ți face corpul? când
întreabă despre făt.
Oamenii întreabă: Ce-ți face COPILUL?
4. Practic toată lumea este de acord că, atunci când copilul iese din pântec, a-l
ucide este o crimă. Dar să îl omori deliberat cu câteva luni înainte de naștere
este considerat la fel de puțin problematic moral ca și o extracție dentară!
5. Există situații în care aproape oricine, chiar și cei care sunt „pro-
alegere”,consideră că avortul ar putea să NU fie moral
1. o ființă umană nu trebuie să fie o persoană pentru
a avea valoare morală intrinsecă și drepturi.
 Are fatul uman vreo valoare sau vreun drept?
• Fatul nu are nici un drept pentru ca nu este considerat persoana.
• Dar asta nu înseamnă că fătul nu are nici o valoare intrinsecă sau nici un drept.
• Exista atâtea fiinte vii care nu sunt persoane, dar au și valoare și drepturi. Spre
exemplu, câinii sau alte animale
 Când se confruntă cu acest argument, oamenii de obicei schimbă subiectul spre
drepturile mamei, însemnând că este dreptul mamei să sfârșească viața fătului sub orice
circumstanță, pentru orice motiv și în orice perioadă a sarcinii. Este aceasta moral?
• Este doar dacă credem că fătul uman nu are valoare intrinsecă.
 Dar în cele mai multe cazuri, aproape toată lumea crede că fătul uman are în esență
valoare infinită și un drept aproape absolut la viață. Când?
• Atunci când o femeie însărcinată vrea să nască. Atunci, societatea și legile acesteia
consideră că fătul este atât de valoros, încât dacă cineva ar vrea să ucidă acel făt,
persoana ar putea fi acuzată de crimă.
 Dar dacă o femeie nu dorește să nască, atunci mulți privesc fătul ca fiind lipsit de
importanță. Are aceasta atitudine sens?
• Nu pare să aibă, indiferent dacă fătul are sau nu vreo valoare.
• Când este vorba de un copil nou născut, lucrurile se schimba.
2.Care este temeiul moral pe care mama se bazeaza
cand decide de una singură valoarea unui făt?
• Societatea decide (nu mama și nici tatăl) dacă un copil nou născut are valoare și
drept la viață. Deci, întrebarea este: De ce ar fi diferit ÎNAINTE să se nască?
3.Nimeni nu întreabă vreodată o femeie însărcinată:
Ce-ți face corpul? când întreabă despre făt.
Oamenii întreabă: Ce-ți face COPILUL?
• De ce o persoană sau mama are dreptul să determine dacă acea ființă are vreun
drept la viață? Oamenii răspund: „pentru că femeia are dreptul să își controleze
corpul.” Ei da, acest lucru este în totalitate corect.
• Totuși, problema aici este că fătul reprezinta un corp separat care se dezvolta ÎN
INTERIORUL corpului mamei fiind deci o alta fiinta umana….
4. Practic toată lumea este de acord că, atunci când copilul iese
din pântec, a-l ucide este o crimă.
Dar să îl omori deliberat cu câteva luni înainte de naștere este
considerat la fel de puțin problematic moral ca și o extracție
dentară!
5. Există situații în care aproape oricine, chiar și cei care sunt
„pro-alegere”,consideră că avortul ar putea să NU fie moral

• ar fi moral să avortezi un făt de sex feminin doar pentru că mama preferă băieții, cum
s-a întâmplat de milioane de ori în China și în alte locuri?
• să presupunem că știința dezvoltă o metodă de a determina dacă copilul din pântec
este homosexual sau heterosexual. Ar fi moral să ucizi un făt homosexual pentru că
mama nu și-a dorit un copil homosexual?

• Oamenii pot oferi motive practice pentru a nu incrimina avortul în orice situație.
Oamenii pot avea opinii diferite despre momentul la care omul devine o persoană și
despre moralitatea avortului după viol sau incest.
• Dar, cu privire la marea majoritate a avorturilor, cele făcute de o femeie sănătoasă
care avortează un făt sănătos, să fim clari: majoritatea acestor avorturi pur și simplu
sunt imorale.

• Societățile bune pot supraviețui dacă unii oameni fac lucruri imorale.
• Dar o societate bună nu poate supraviețui dacă numește lucrurile imorale –
„morale”.
Consiliul Europei ignoră soarta copiilor care supravieţuiesc avortului

• Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei nu doreşte să ia o decizie privitor la soarta copiilor ce


supravieţuiesc avortului la cerere, efectuat în trimestrul II sau III de sarcină, scrie Life Site News.
Acum, copilul născut „prematur” într-un astfel de mod este considerat un „eşec” pentru această
procedură şi el poate fi lăsat să moară sau chiar ucis, fără ca cineva să poată fi tras la
răspundere, întrucât nu are un statut juridic clar.
• O serie de rapoarte medicale din UE arată că aceşti copii sunt deseori „evacuaţi” odată cu
deşeurile sau lăsaţi să moară într-un container, când nu sunt ucişi.
• La începutul acestui an, Angel Pintado (PPE), membru spaniol al Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei, a adresat o interpelare Comitetului, dar nu a primit nici un răspuns întrucât
miniştrii nu au ajuns la un consens în această problemă.
• Câteva ţări, printre care Suedia şi Franţa, au refuzat să aprobe iniţierea unor proceduri care să
ducă la recunoaşterea faptului că şi acestor copii, născuţi prematur în condiţii tragice, trebuie să li
se garanteze drepturile omului. Aceşti nou-născuţi prematuri nu primesc nici un tratament medical,
deşi prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ei ar avea acest drept. Întrucât interpelarea
lui Pintado nu se referă atât la avort, ci la drepturile unor nou-născuţi vii, Comitetul a sugerat că
CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care este „brațul juridic” al Consiliului Europei,
este cea îndreptăţită să dea un răspuns.
• Statele membre al Consiliului sunt suverane în ceea ce priveşte politica referitoare la avort şi nu
există o „definiţie unică” a momentului în care începe viaţa unei fiinţe umane. Conform OMS,
pragul de viabilitate extra utero pentru un prematur începe de la 22 săptămâni de sarcină. Mai
multe ţări, printre care Marea Britanie şi Olanda, permit avortul la cerere până la 24 de săptămâni
de sarcină.
Heartbeat Protection Act of 2017 (Legea pentru protecție în cazul
detectarii de bătăi ale inimii, H.R. 490)
• impune ca medicii care efectuează avorturi să verifice dacă există bătăi ale inimii
fătului înainte de a face avortul. Aceștia nu pot efectua avorturi dacă bătaia inimii este
detectată.
• Singura excepție prevăzută în această lege este pentru cazurile în care viața mamei
ar fi în pericol, specificându-se explicit că aceasta nu include „afecțiunile psihice sau
emoționale”.
• Mama căreia i se face un avort (care contravine acestei legi) nu va putea fi pusă sub
acuzare, dar medicii care efectuează astfel de avorturi sunt pasibili de amendă și/sau
cinci ani de închisoare pentru comiterea cu bună știință a unui avort la cerere dacă
bătăile inimii fătului sunt detectabile.
• „De la decizia neconstituțională Roe v. Wade din 1973, viețile a aproape 60 de
milioane de copii nevinovați au fost curmate [în SUA – n.t.] de industria
avortului, cu ștampila de aprobare a guvernului federal. Legislația mea va impune
ca, înainte de efectuarea unui avort, toți medicii să detecteze bătăile inimii copilului
nenăscut. Dacă se detectează bătăi ale inimii, copilul este protejat.
• America a fost întemeiată pe principiul că drepturile noastre provin de la Dumnezeu.
Toate persoanele umane au dreptul la viață. Cum putem, atunci, să admitem că
aceste drepturi permit uciderea unui copil? Cred că cea mai importantă
responsabilitate dată nouă de Dumnezeu este să protejăm viața umană nevinovată și
voi continua să îmi dedic viața acestei răspunderi.”
Congressman Steve King
Avortul prin otrăvirea copilului a fost aprobat

• “Adunarea de Stat a New York, cameră inferioară a parlamentului


local, a adoptat un act, care permite împuşcarea fătului în inimă,
atunci când se află în burta mamei, în vederea avortului. Acest
pachet de legi a fost însă amânat, pentru că el include măsuri de
promovare a avorturilor la sarcinile avansate”-LifeNews.
• Proiectul de lege ar permite în Statul New York o procedură de
avort cumplită, prin care fătul nenăscut ar urma să fie împuşcat în
inimă cu otravă, pentru a fi ucis şi apoi avortat.
• De asemenea, tot mai mulţi studenţi americani sunt de acord cu
„avortul postnatal”, adică uciderea copiilor după naştere pentru
că aceştia nu ar avea „conştiinţă de sine”.
• “În 2014, Comisia Europeană a refuzat să adopte o rezoluţie prin
care copiii care supravieţuiesc avortului să aibă dreptul la îngrijire
medicală, în ciuda faptului că până acum s-au înregistrat sute de
astfel de cazuri, bebeluşii fiind lăsaţi să moară”-activenews.ro
EUTANASIA
SUICIDUL ASISTAT DE MEDIC
INGRIJIRILE PALIATIVE
INFANTICIDUL (avortul postnatal)

UMF CRAIOVA 2019-2020


Eutanasia - definiţie

• Uciderea, în mod intenţionat, prin acţiune


sau omisiune a unei fiinte umane de catre
personalul medical.
• terminarea activă, intenţionată a vieţii unui
pacient de către un medic care consideră
această acţiune în beneficiul pacientului.
Codul Penal – art 188
“Uciderea săvârşită la cererea explicită,
serioasă, conştientă şi repetată a victimei
care suferea de o boală incurabilă sau de
o infirmitate gravă atestate medical,
cauzatoare de suferinţe permanente şi
greu de suportat se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 7 ani”
• Eutanasia este de fapt o crimă legalizata - ucide oameni fără apărare, care
dintr-un motiv sau altul îşi exprimă dorinţa de a muri.
• Însă ceea ce este mai grav, este faptul că majoritatea bătrânilor care cer moartea nu
sunt în deplinătatea facultăţilor mintale, sau sunt convinşi pe diverse căi să o
dorească.
• Această crimă este mascată în mod divers, în primul rând lingvistic. Astfel,
medicii spun că ei „ajută să moară” pe cei ce doresc asta. De fapt nu îi ajută să
moară ci îi omoară cu adevarat.
• Injecţiile letale au ca rezultat moartea pacientului.
• Am vindecat suferinta/boala dar am omorat bolnavul !!!
• Eutanasia, precum alte realităţi monstruoase ale vremii noastre, foloseşte în
mod aberant structura creştină a „milei” (charity) pentru a justifica uciderea
celor bătrâni, bolnavi şi slabi. Şi aceasta pe temeiul libertăţii, care de fapt este
împlinirea vieţii umane, nu suprimarea ei. Dorinţa de a muri poate fi semnul unei
disfuncţii sau a disperării, însă sângele rece cu care medicina aplică medicamente
care omoară este mult mai aproape de lagărele de concentrare naziste decât de
milostivirea creştină, care ajută, dă sens, putere şi viaţă oamenilor.
• De fapt, eutanasia este o industrie ca oricare alta, aşa cum este cea a
avorturilor, de armament sau de droguri, care aprovizionează lumea cu
instrumente ale morţii, pentru a obţine profituri fabuloase.
Etica eutanasiei

Eutanasia ridică o serie de aspecte morale:

• este drept să se pună capăt vieții unui pacient bolnav


terminal care suferă o durere și suferință puternică?
• în ce circumstanțe eutanasia poate fi justificată, dacă
exista vreuna?
• există o diferență morală între uciderea cuiva și lăsarea
lui să moară?
• ar trebui oamenii să aibă dreptul de a decide asupra
problemelor vieții și ale morții?
• unii oameni cred că eutanasia nu ar trebui permisă, chiar
dacă ar fi corectă din punct de vedere moral, deoarece
ar putea fi abuzată și folosită ca o acoperire pentru
crimă.
Clasificare I

Eutanasie voluntară - se produce la cererea sau cel puțin cu consimțământul


pacientului care urmeaza sa moara
• Acestea includ cazurile in care: solicită ajutor pentru a muri, refuză tratamentul
medical împovarator, cere întreruperea tratamentului medical sau oprirea aparatelor
de susținere a vieții,refuză să mănânce sau pur și simplu decide să moară
Eutanasie non-voluntară - apare atunci când persoana este inconștientă sau altfel
incapabilă (de exemplu, un copil foarte mic sau o persoană cu un grad de inteligență
extrem de scăzut) pentru a face o alegere semnificativă între viață și moarte și o
persoană potrivită ia decizia în numele lor.
Include, de asemenea, cazurile în care persoana este un copil care este capabil să ia
decizia din punct de vedere mental și emoțional, dar datorita varstei nu poate lua o
astfel de decizie, deci altcineva trebuie să o ia în numele lor în fața legii .
Persoana nu poate lua o decizie sau nu poate face cunoscut dorințele lor. Acestea includ
cazurile în care: persoana este în comă persoana, este prea tânără (de exemplu, un
copil foarte mic) persoana este senilă, persoana prezinta retard mental sever,
persoana are leziuni cerebrale severe, persoana sufera de boli psihice care pun in
pericol siguranta pacientului si a celor din jur.
Eutanasie involuntară – împotriva dorinței unei persoane competente (care își poate
exprima voința).
Tipurile de tratament care pot fi oprite sau refuzate deoarece sunt
împovărătoare pentru pacient:

• tratamentul experimental în care efectele secundare sunt complet


nepotrivite față de orice posibil

• tratamentul inutil, care nu are nici o șansă rezonabilă de a face bine


- altul decât menținerea pacientului in viata

• un tratament care provoacă o mare suferință pentru pacient și face


ca situația generală să fie mai gravă deoarece provoacă suferințe si
celor care iubesc pacientul

• tratamentul eroic - pe care medicii îl realizează din proprie inițiativă


Clasificare II
-dupa modalitatea de actiune-
• Eutanasie activă (prin acţiune) - provocarea
morţii unei persoane în mod intenţionat de către
un medic care crede că moartea este în
beneficiul pacientului (prin efectuarea unei
acţiuni în acest sens - ex. administrarea unei
injecţii letale)

• Eutanasie pasivă (prin omisiune) - provocarea


morţii unei persoane în mod intenţionat, prin
neacordarea îngrijirilor destinate menţinerii vieţii
(ex. ventilaţie mecanică, hrănire şi hidratare
artificială)
Eutanasie activă
(prin acţiune)

• Agresiva (administrarea de medicatie


letala)
• Non-agresiva (oprirea suportului vital)
• Eutanasie cu dublu efect (administrarea
unei medicatii analgezice cu potential letal
in doza letala, avand dublul scop:
disparitia durerii si decesul)
EAPC (European Association for Palliative Care) considera ca
aceste clasificari sunt nepotrivite.

• Eutanasia nu poate fi altfel decat activa intrucat rezultatul este


unul concret, fiind atins o data cu pierderea vietii pacientului.

• Eutanasia nu poate fi altfel decat voluntara (altfel este omor


calificat) si ca urmare conceptul de “E voluntara” trebuie
abandonat fiind un pleonasm.

• “Eutanasia, actul deliberat de incheiere a vietii unui pacient,


chiar si la cererea acestuia sau a rudelor apropiate, este lipsit
de etica.” preluat din WMA, 2002

Codul deontologic al Colegiului Medicilor, ART. 22


• Fapte şi acte nedeontologice. “Sunt contrare principiilor
fundamentale ale exercitării profesiei de medic, în special,
următoarele acte: a) practicarea eutanasiei şi eugeniei”
Nu sunt cazuri de eutanasie
- Moartea provocată neintenţionat
- Neinstituirea tratamentului inutil- fără beneficii
pentru pacient
- Întreruperea tratamentului inutil,
împovărător pentru pacient sau nedorit de
acesta
- Administrarea de doze mari de analgezice,
atunci cînd acestea sunt absolut necesare
(morfină- deprimare respiratorie)
Codul lui Hipocrat
Nu voi administra
medicamente
letale nici unui
pacient care Ie
solicită, nu voi
acorda asemenea
sfaturi sau
sugestii
“Mâna care vindecă
nu poate fi şi
mâna care ucide”

Prof.univ.dr. Vasile Astarastoae


Permitting the Destruction of Life not Worthy of Life (1920)
• Dr. Alfred Hoche, profesor de psihiatrie la Universitatea din Freiburg şi Karl
Binding, profesor de drept la Universitatea din Leipzig
• Această carte a stat la baza programului nazist de eutanasie involuntară.
• Potrivit autorului cartii “Uciderea medicala și psihologia genocidului”
psihiatrul Robert Jay Lifton, politica nazista a trecut printr-o serie de
modificări.
• Dintre cele cinci etape identificabile prin care naziștii au aplicat principiul
"vieții nedemne de viață", sterilizarea coercitivă a fost prima. A urmat
uciderea copiilor “cu probleme" în spitale; și apoi uciderea adulților “cu
probleme", adunați mai ales din spitalele mintale, în centrele echipate în
special cu monoxid de carbon. Acest proiect a fost extins (în aceleași centre
de ucidere) la deținuții “cu probleme" ai lagărelor de concentrare și
exterminare și, în final, la omorurile în masă din lagărele de exterminare
Euthanasia Society
Anglia (1935)

1935

A fost înfiinţată
Euthanasia Society
din Anglia

Scop- promovarea
eutanasiei
Germania nazistă- 1939
- Octombrie 1939- programul de eutanasie involuntară-
bolnavi şi infirmi
- Scop- eliminarea vieţii care nu merită trăită

EUTANASIA EUGENICA
- Iniţial - nou-născuţi şi copii mici cu infirmităţi
- Medicii şi moaşele aveau datoria de a raporta cazurile
de copii cu vîrstă pînă la 3 ani, care prezentau semne de
retardare mintală, infirmitate fizică sau alte simptome
menţionate într-un chestionar special primit de la
Ministerul Sănătăţii
- La scurt timp - copii mai mari şi adulţi - consideraţi
incurabili - ucisi din milă
Teritoriul de Nord al Australiei
1996-1997

Legiferarea
eutanasiei în 1996
Lege abrogată în
1997
Eutanasia activa este legală în

• Olanda
• Belgia
• Luxemburg
• Columbia
• Canada
• Australia – statul Victoria (din 2019)
Suicidul asistat este legal in urmatoarele tari:

• Elvetia
• Germania
• Olanda
• SUA – statele Washington, Oregon, Colorado, Hawaii, Vermont,
Montana, Washington, D.C., Maine (Starting January 1, 2020), New
Jersey (Starting August 1, 2019), and California.
• Blue: Active
euthanasia legal
• Yellow: Assisted
suicide legal
• Green: Passive
euthanasia legal
• Red: No legal form of
euthanasia / Any form
of euthanasia
prohibited
• Black: Ambiguous
legal situation
• Grey: No data
Statele Unite

• California este al cincilea stat american ce a legalizat eutanasia.


(Celelalte state sunt: Oregon, Montana, Washington şi Vermont.)
• Jerry Brown, guvernatorul Californiei, a ratificat luni legea ce
autorizează sinuciderea asistată pentru bolnavii gravi..
SCOTIA

• În Scoţia se dezbate propunerea legislativă prin care orice persoană va


avea dreptul să asiste o sinucidere.
• A ajuta o persoană care vrea să se sinucidă nu va mai reprezenta o
infracţiune, scrie Life Site News.
• Persoana care doreşte să se sinucidă va trebui să aibă cel puţin 16 ani
împliniţi şi două documente semnate de doi medici, din care să reiasă că
suferă de o boală terminală sau care „scurtează viaţa” – practic, orice
diagnostic. Există foarte multe boli despre care putem spune că scurtează
viaţa, cum sunt: diabetul zaharat, infecţia asimptomatică cu HIV, tulburarea
bipolară, boala coronariană, lupusul, tabagismul sau obezitatea.
• Legea nu introduce un protocol de consiliere a celui care are gînduri
suicidare, ceea ce ar materializa visul unor „îngeri ai morţii” din istorie, acela
ca oricine să poată „asista” fără restricţii o persoană care declară că vrea să
se sinucidă.
• Acest proiect ca şi legile eutanasiei de pe alte meridiane nu fac decât
să le inducă oamenilor ideea că moartea provocată este o soluţie
acceptabilă pentru orice suferinţă.
• Ne îndreptăm spre o cultură în care va exista cerere pentru moarte.
Olanda- aprilie 2001
Termination of Life on Request and
Assistance with Suicide Act

• Def. - suprimarea intenţionată a


vieţii unei persoane, la cererea
sa explicită

• Minorii pot solicita eutanasia

• Cerere în avans
Criterii - Olanda
• Cerere voluntară şi persistentă
• Pacient cu suferinţă incurabilă şi de nesuportat
• Comunicarea diagnosticului şi prognosticului
• Informare cu privire la alternative
• Nu există alternative acceptabile pentru pacient
• Consultarea cu un alt medic
• Eutanasia poate fi efectuată numai de către
medic
• Raportarea cazurilor de eutanasie
Olanda: Planuri pentru generalizarea eutanasiei la oamenii
sănătoși

• Edith Schippers, ministrul olandez al Sănătății, a anunțat un proiect de lege care ar extinde posibilitatea
solicitării eutanasiei la persoanele care cred că „și-au încheiat viața”, dar nu sunt bolnave sau suferinde
măcar.
• Într-o scrisoare adresată Parlamentului, d-na Schippers și ministrul Justiției și Internelor, Ard van der Steur, au
arătat că oamenii care „au o opinie bine întemeiată că viața lor este la final, trebuie, sub criterii stricte și atente, să
li se permită să-și încheie viața într-o manieră demnă”.
• Întrucât „dorința pentru un final ales al vieții apare mai ales la vârstnici, noul sistem va fi limitat la” aceștia – dar
fără să existe o limită de vârstă.
• Paul Tully, secretar general al Societății pentru Protecția Copiilor Nenăscuți din Marea Britanie, care s-a opus cu
succes încercării de legalizare a eutanasiei în această țară anul trecut, a declarat:
• „Această știre arată cât de rapid societatea își poate pierde respectul pentru oamenii considerați neproductivi sau
nedoriți odată ce eutanasia este legalizată. Propunerea va accelera uciderea celor bătrâni, handicapați și
vulnerabili. Aceștia sunt cei care vor fi făcuți să creadă că viețile lor s-au încheiat”.
• Olanda a fost prima țară care a permis eutanasia, în 2002, pe atunci doar pentru pacienții în stadiu terminal al unei
boli care provoacă „suferință de nesuportat, fără speranță de vindecare”.
• Așa cum este acum evident, acesta a fost doar primul pas către introducerea unei culturi a sinuciderii în rând
populației. După ce deja s-a înregistrat o creștere masivă a cazurilor de eutanasie pe legea deja existentă, ne
putem oare aștepta ca termenii „criterii stricte și atente” să însemne mai mult decât o vorbă goală?
• De fapt, cu greu am putea găsi un criteriu care să fie folosit pentru distingerea în mod rezonabil a celor care ar
avea un pretins „drept la moarte” de cei care nu îl au. Cum ar putea un judecător sau un funcționar public, într-o
societate în care domină cultura individualismului feroce, să spună vreodată, „nu, domnule, viața dvs. nu e
suficient de încheiată?”
Olandezii au lansat ambulantele specializate in
eutanasiere, pentru pacienţii foarte bolnavi ai căror
doctori refuză să le facă injecţia letală
• Programul, numit “Levenseide” (Sfârşitul vieţii), a fost lansat de cea mai mare
organizaţie pentru eutanasie umană din lume, care numără 130.000 de membri.
• Olanda este prima ţară care a legalizat eutanasierea umană, în 2002.
• Eutanasierea este gratuită, iar ambulanţele speciale pot fi chemate de cei bolnavi
sau de rude, prin telefon sau e-mail.
• În momentul în care ambulanţa ajunge la cel suferind, acesta trebuie să fie în
stare să articuleze de mai multe ori că vrea într-adevăr să moară. În plus,
conform sursei, el trebuie să sufere “dureri îngrozitoare” pentru a fi eutanasiat.
• “Prima dată, pacientul primeşte o injecţie, care îi induce un somn adânc. Apoi,
urmează o a doua injecţie, care le opreşte respiraţia şi pulsul”, a explicat Walburg de
Jong.
• În plus, echipa de eutanasiere îi va intervieva pe medicii pacienţilor, pentru a afla de
ce au refuzat să curme viaţa acestora, în ciuda insistenţelor lor.
• Ambulanţa va face o singură eutanasiere pe săptămână, din cauza impactului
emoţional pe care această procedură îl are asupra medicilor.
• In 2015, 109 demented persons (against 81 in 2014) were killed
while still “mentally competent” enough to express their own will.
• 56 patients with psychiatric disorders were put to death at their own
request in 2015, a sharp rise from the 41 such cases recorded in
2014. In this last category, the End of Life Clinic was involved in
most cases.
• Out of a total of 5,561 reported euthanasia acts – compared with the
3,695 reported five years earlier – four were deemed not to be in
compliance with the Dutch euthanasia law. Two of them were
handled by the End of Life Clinic. But no legal action will be taken,
reports the protestant conservative daily, Trouw.
Groningen Protocol
• The Groningen Protocol is a medical protocol created
in September 2004 by Eduard Verhagen, the medical
director of the department of pediatrics at the University
Medical Center Groningen (UMCG) in Groningen, the
Netherlands. It contains directives with criteria under
which physicians can perform "active ending of life on
infants" (child euthanasia) without fear of legal
prosecution.
The termination of a child's life (under age 1) is acceptable
if four requirements were properly fulfilled:
• The presence of hopeless and unbearable suffering.
• The consent of the parents to termination of life.
• Medical consultation having taken place.
• Careful execution of the termination.
• The Dutch euthanasia laws require people to
ask for euthanasia themselves (voluntary
euthanasia), and it is legal for people of 12 years
and older. In the Netherlands, euthanasia
remains technically illegal for patients under the
age of 12. The Groningen Protocol does not give
physicians unassailable legal protection. Case
law has so far protected physicians from
prosecution as long as they act in accordance
with the protocol, but no black-letter law exists in
this area.
Belgia
Septembrie 2002 - devine a doua ţară în
care au fost legalizate eutanasia şi
susicidul asistat

• 13.02.2014 - legalizarea eutanasiei


pentru minorii cu capacitate de
discernamant
• Conform BBC, primul copil „beneficiar” al legislației belgiene pro-eutanasie a devenit un minor
în vârstă de 17 ani, care suferea de o mutație genetică rară.
• Belgia este singura țară care permite, din 2014, curmarea voluntară a vieții pentru copii,
indiferent de vârstă. Metoda utilizată este injecția letală. Olanda permite și ea eutanasia pentru
minori, dar peste vârsta de 12 ani.
• Legea belgiană stipulează că minorul trebuie să aibă o boală incurabilă în ultimele faze ale
stadiului terminal și să sufere o durere fizică insuportabilă și constantă, care nu poate fi
ameliorată.
• Procesul de aprobare presupune consultarea unui psiholog și exprimarea repetată a dorinței de
a muri de către copil, care trebuie să aibă, de asemenea, o „capacitate rațională de decizie”.
• Deşi este solicitat şi acordul părintelui, nu este necesară o a doua
opinie medicală/psihologică, iar comisiile de monitorizare a practicilor de eutanasie din Belgia
sunt alcătuite din aceiași medici care efectuează eutanasia și o promovează.
• Comunitatea pro-viață a semnalat în repetate rânduri abuzurile care se petrec în țările cu legi
permisive privind eutanasia și suicidul asistat, în ciuda măsurilor de control prevăzute în
legislaţie.
• Nu a existat niciun caz de sancționare a unui medic în Belgia pentru practici dubioase privind
eutanasia, deși există acțiuni înaintate la CEDO pentru cazuri specifice.
• Copiii sunt cu atât mai vulnerabili, iar o legislație care presupune o „capacitate rațională de
decizie” de la vârsta de 0 ani pare în mod evident un non-sens.
• În ultimii 10 ani, numărul cazurilor de eutanasie a crescut de la 1000 la 8752 în Belgia, și
aceeași tendință crescătoare se observă în toate țările care adoptă „moartea cu demnitate” ca
standard.
• Eutanasia și suicidul asistat au, conform anumitor sondaje, o susținere îngrijorător de mare în
rândul medicilor din lumea dezvoltată: peste 50% în SUA, procente de peste 40% în Germania,
Marea Britanie și Italia, și peste 30% în Spania și Franța.
• Doctors in Belgium are killing an average of five people every day
by euthanasia, new figures have revealed (2014)
• The statistics also show a huge 27 per cent surge in the number of
euthanasia cases in the last year alone.
• The soaring number of deaths will inevitably fuel fears that
euthanasia is out of control in Belgium, a country which only months
ago became the first in the world to allow doctors to kill
terminally ill children.

Sophia Kuby, Director pentru Advocacy European la ADF
International, arată că

• „O societate dreaptă și corectă se preocupă de cei mai vulnerabili


membri ai săi. Odată ce am deschis ușa acestor omoruri
intenționate, nu există niciun punct logic în care să spunem stop.
Conform celui mai recent raport publicat de guvernul belgian,
numărul persoanelor eutanasiate în Belgia în 2015 este cel mai
mare de până acum. De la legalizare, în 2002, cazurile de eutanasie
au crescut de 100 de ori, inclusiv cele pentru motive precum
afecțiunile psihologice.”
• În Belgia este legală inclusiv eutanasierea copiilor. Legea a fost
inițial destinată curmării suferinței incurabile în fază terminală dar a
fost relaxată și extinsă în anii următori pentru a include alte boli,
inclusiv simpla depresie.
Germania a legalizat eutanasierea la cererea
pacientului in 2010

• Un tribunal din Germania a decis ca nu reprezinta o


crima sa fie oprite aparatele de sustinere in viata a
unei persoane muribunde, daca acea persoana isi da
acordul.
Suedia a legalizat eutanasierea la cererea pacientului
in 2010

• Biroul naţional pentru Sănătate din Suedia a legalizat întreruperea


dispozitivelor de menţinere în viaţă, la cererea pacienţilor, anunţă AFP.
Măsura vine, în urma solicitării unei femei de 32 de ani, paralizată de la
vârsta de şase ani, care a cerut să i se acorde dreptul de a muri. Femeia
spunea, într-o scrisoare adresată autorităţilor că nu îşi mai doreşte să
sufere şi cerea ca aparatele care o menţin în viaţă să fie deconcetate în
timp ce doarme. Autorităţile suedeze au hotărât ca pacienţii care
solicită acest drept să fie asistaţi, în condiţiile în care iau această
decizie în cunoştinţă de cauză. În cazul în care se aplică acest
tratament, medicii sunt obligaţi să furnizeze somnifere sau morfină
pentru a reduce eventuala durere în momentul debranşării de la
aparate.
CANADA
• Quebecul este prima provincie din Canada care a legalizat
eutanasia pasiva a oamenilor.
• Eutanasia activa este ilegala si se considera crima.
• Legea le dă dreptul medicilor să refuze administrarea unei
astfel de injecții, dacă nu sunt convinşi că este cel mai bun
lucru într-un anumit caz.
• Pacienţii care pot cere injecţia letală trebuie, printre altele, să
aibă cel puţin 18 ani, să sufere de o boală incurabilă aflată în
ultimul stadiu, să fie în deplinătatea facultăților mintale şi să
aibă asigurare medicală.
Argumente împotriva eutanasiei
• “Panta alunecoasă”
- Eutanasie pentru pacienţi care nu sunt
bolnavi terminali
- De la eutanasie voluntară la eutanasie non-
voluntară/involuntară
• Eutanasia - mijloc de diminuare a costurilor
sistemului sanitar
• Eutanasia este o negare a importanţei şi valorii
vieţii umane
• Dumnezeu decide cînd moare o persoană
Panta alunecoasa
(“slippery slope”)
Persoanele vulnerabile predispuse la
abuzuri:
• Varstnici
• Minoritati
• Persoane cu dizabilitati (deficiente psihice
de ex.)
• Grupuri tipic discriminate (etnic, social,
economic, etc.) (ex. experimentele
Tuskegee)
Eutanasie pentru pacienţi care
nu sunt bolnavi terminali
Definirea termenului “teminal”
Paşi pentru extinderea eutanasiei şi la bolnavi care
nu sunt teminali

1. 1992, Jack Kevorkian- boală teminală- orice boală


care scurtează viaţa chiar şi cu o zi
2. Co-fondatorul Societăţii Hemlock – vîrstă avansată
terminală (”terminal old age”)
3. Unele legislaţii- stare "terminală"- moartea se va
produce într-un “timp relativ scurt”
4. Alte legislaţii- “terminal”- moartea se va produce în
mai puţin de 6 luni
! Nu se poate preciza cu exactitate speranţa de viaţă
De la E. voluntară la E. non-
voluntară/ involuntară

• Presiune emoţională şi psihologică asupra


persoanelor dependente sau deprimate
• Sentiment de vinovăţie pentru a nu alege să
moară
• Considerente financiare şi temerea de a nu
deveni “o povară” ar putea determina unele
persoane să aleagă eutanasia sau suicidul
asistat - decizie voluntară?
• Crearea unui “model”- cei fără speranţă să
aleagă eutanasia sau suicidul asistat
Eutanasia - mijloc de diminuare a
costurilor sistemului sanitar
- Presiune asupra furnizorilor de servicii de
sănătate în scopul reducerii costurilor

- Eutanasia poate deveni un mijloc


important de reducere a costurilor

- Eutanasia poate deveni alternativa la


îngrijirile paliative - termen lung, scumpe
Eutanasia-negare a importanţei
şi valorii vieţii umane
- Susţinătorii E- legea permite ca, în legitimă
apărare, o persoană să ia viaţa altei persoane
pentru a salva propria viaţă sau viaţa altei
persoane inocente. În eutanasie nici o viaţă nu
este salvată!
- Pentru mii de ani societatea umană a incriminat
eutanasia. S-au schimbat condiţiile astăzi?
- Dezvoltarea îngrijirilor paliative ar trebui să
reducă presiunea pentru decriminalizarea
eutanasiei
Argumente în favoarea
eutanasiei
• Durere insuportabilă

• Dreptul de a comite suicid

• Oamenii nu ar trebui să fie “forţaţi” să


rămînă în viaţă
Durere insuportabilă
a. Argumentul major în favoarea eutanasiei
- “insuportabil”- imposibil de cuantificat
Soluţii:
- Progresele importante în tratarea durerii
- educarea personalului sanitar în domeniul
tratamentelor paliative
- acces pentru toţi pacienţii la tratamente
analgezice
- educarea şi informarea pacienţilor
- suport psihologic pentru pacienţi – tratarea
depresiei care însoţeşte, de regulă, durerea
Durere insuportabilă

b. Tratarea durerii cu medicamente


puternice ar putea duce pacientul la o
stare în care viaţa sa să nu mai aibă
demnitate

- Cum cuantificăm demnitatea vieţii umane?


Dreptul de a comite suicid
- În cazul eutanasiei oferim un drept de a
ucide şi nu unul de a comite suicidul
- Eutanasia devine o problemă de sănătate
publică şi o posibilă sursă de abuz
- Alături de dreptul unei persoane de a muri
apare dreptul alteia (medicul) de a ucide
Oamenii nu ar trebui să fie
“forţaţi” să rămînă în viaţă
• Nici legea şi nici etica medicală nu cer ca
să se facă totul pentru a menţine în viaţă o
persoană, împotriva dorinţei sale sau
atunci cînd tratamentul devine împovărător
pentru pacient

• Soluţia- îngrijirile paliative- comfortul


pacientului şi a familiei
Argumente care promoveaza existenta diferentei intre
a ucide si a lasa sa moara (Campbell si Downie,
“Practica pediatrica moderna”, 1989).

• “Este o diferenta uriasa psihologica intre a permite


moartea sau a ucide, diferenta care este foarte
importanta pentru personalul unitatilor de terapie
intensiva”.
• Pentru pediatri “este o mare diferenta intre a nu
folosi un incubator pentru a tine in viata un copil de
600 gr. si a face o injectie ucigasa, indiferent ca
rezultatul este similar”.
Aspecte legale privind E si IT (IP)

• EUTANASIA este interzisa legal in Romania fiind considerata


omor cu circumstante atenuante.
• Eutanasia este deopotriva interzisa ca norma morala
imperativa in codurile de norme morale profesionale (ex. codul
deontologic al medicilor din R) dupa cum si in morala
religioasa.
• INGRIJIRI TERMINALE (ingrijiri paliative)
• LEGEA drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003:
- prin îngrijiri terminale se înteleg îngrijirile acordate unui
pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu
mai este posibila îmbunătătirea prognozei fatale a stării de
boala, precum şi îngrijirile acordate în apropierea decesului.
Suicidul asistat
• Suicidul asistat – furnizarea de informaţii
şi mijloace pentru ca o persoană să se
sinucidă, cu intenţia ca persoana
respectivă să le folosească în scopul
suprimării vieţii

• Suicidul asistat de medic – medicul este


cel care furnizează informaţii sau mijloace
pentru comiterea suicidului
Sinucidere asistata
• Juramantul Hipocratic prevede refuzul eutanasiei: “I will neither give a
deadly drug to anybody if asked for it, nor will I make a suggestion to this
effect.”
• Tot astfel Decl. de la Genva: “Sanatatea pacientului va fi principala mea
preocupare”
• De asemenea virtutile religioase si etica religioasa exprima “a nu ucide”.
• Intrebare: sinuciderea asistata este acelasi lucru cu eutanasia si astfel
interzisa etic/moral?
• Unii sustin ca SA se afla in afara domeniului moralei practicii medicale
pentru ca ar trebui sa implice oameni care nu sunt profesionisti in domeniul
medical si astfel ar deveni morala. Altii sustin pluralitatea viziunilor in
practica medicala si astfel sa sustina diversitatea de opinii. Practica
medicala tolereaza opinii diferite asupra avortului, atunci de ce nu ar tolera
si asupra SA?
• “intentionally helping another person to commit suicide or providing them
with the means to do so.” (Dutch Law)
• Unii propun pt. termenul de SA termenul de E sau pe cel de “asistenta a
medicului la moartea pacientului”
• Actiunea medicului poate fi:
a) activa, involuntara: medicul ucide cu intentie pacientul
b) activa, voluntara: medicul ucide cu intentie pacientul dar la cererea
acestuia
c) pasiva, involuntara: medicul lasa pacientul sa moara fara interventie
medicala impotriva vointei acestuia
d) pasiva, voluntara: medicul lasa pacientul sa moara la cererea acestuia
• Etica medicala a acceptat d) ca fiind morala pe criteriul ca nu medicul ci
boala este cea care ucide pacientul iar medicul nu trebuie sa aiba riscuri
mai mari decat beneficii ori suferinta fara beneficiu.
• a), b) si c) sunt ilegale (inclusiv in SUA, AMA, American Medical
Association)” : “. . . A permite medicului sa se angajeze in E va produce in
final mai mult rau decat bine. E este fundamental incompatibila cu rolul
medicului de a vindeca, ar fi greu de controlat si ar aduce riscui societale
importante” (“…permitting physicians to engage in euthanasia would
ultimately case more harm than good. Euthanasia is fundamentally
incompatible with the physician’s role as healer, would be difficult to control,
and would pose serious societal risks.”Code of Ethics, 2.21, engl. Orig.)
Argumente standard impotriva SA:

• Suicidul nu este un act bun in sine si pentru cel bolnav


• SA este incompatibil cu ingrijirea medicala
• Ingrijirea paliativa nu este o necesitate
• Solicitarea pentru a muri vine pe fondul lipsei de ingrjiiri
medicale adecvate sau nerecunoastere a aspectelor
psihologice
• Practica SA desensiblizeaza medicul fata de nevoile
umane
• Poate conduce pe panta alunecoasa a uciderii celor in
nevoie, bolnavi, deficienti, slabi in general spre
discriminare in medicina
Argumente Standard in favoarea SA:

• Protejeaza oamenii care nu doresc sa isi prelungeasca


suferinta
• Aduc respectul autonomiei
• Respecta diversitatea sociala
• Protejeaza impotriva paternalismului medicului si
tratamentului nedorit
• Protejeaza impotriva extinderii situatiilor in care
persoana umana este slaba si debilitata
• Vine in intimpinarea nevoilor statului de a nu prelungi
viata unui cetatean aflat in durere si suferinta
http://www.uic.edu/depts/mcam/ethics/suicide.htm
Ingrijirile paliative (IP)

• IP sunt ingrijiri medicale care dincolo de tratamentul curativ (ce


continua in paralele sau se opresc) sunt adresate problemelor
fizice, psihologice si spirituale pe care le traiesc pacientii cu
boli letale alaturi de familiile lor in scopul imbunatatirii calitatii
vietii (preluat dupa OMS, 2002).

• Probleme ale bolnavului: durere, suferinta fizica, nesiguranta,


singuratate, marginalizare, lipsa de speranta, etc.

• Astfel IP reprezinta imbunatatirea calitatii vietii pacientilor si a


familiilor acestora in fata problemelor de sanatate pe care le
asociaza bolile letale prin preventia si usurarea suferintei prin
identificarea precoce, evaluarea si tratamentul durerii precum
si a altor probleme fizice, psihologice si spirituale (OMS).
Nu este Eutanasie ci constituie ingrijire paliativa avand ca scop
imbunatatirea calitatii vietii iar nu moartea:
• (1) neînceperea unui tratament considerat zadarnic
• (2) oprirea, întreruperea sau renuntarea la un tratament
considerat zadarnic
• (3) sedarea terminala cu scopul alinarii simptomatice a
bolnavului
• (1)neîncepereatratamentului considerat zadarnic (Atentie: NU
inutil ci zadarnic: orice tratament poate fi util dar nu orice
tratament este folositor ameliorarii ori vindecarii)
• (2)oprirea, întreruperea, renuntarea la tratamentul considerat
zadarnic
• (3)sedarea terminala cu scopul alinarii simptomatice a
bolnavului (opririi durerii dar nu a vietii)
• Zadarnicia nu priveste viata ci eficienta tratamentului.
• Imbunatatirea calitatii vietii pacientului, a confortului lui
medical, a respectului pentru demnitatea umana.
• reprezinta folosirea medicatiei sedative pentru a face suportabila o
suferinta intolerabila in ultima perioada a vietii si nu suprimarea
“terminala” a vietii ajunsa “la sfarsit”.
Ingrijiri paliative vs. eutanasie

• Medicalizarea unei persoane pentru a muri (in scopul


decesului) direct sau indirect, cu simplu efect sau cu
dublu efect, cu consimtamantul acesteia este
Eutanasie.
• Medicalizarea unei persoane pentru a muri (in scopul
decesului) fara consimtamantul acesteia atat
nonvoluntar cat si involuntar este omor
IN SEDAREA TERMINALA (PALIATIE):

• Intentia: a usura suferinta intolerabila

• Procedura: a folosi un drog intr-o concentratie adresata


controlului durerii

• Finalitatea (scopul): indepartarea imediata a suferintei

• Verificarea reusitei: lipsa durerii, calitatea sporita a vietii


IN EUTANASIE:

• Intentia: a suprima viata pacientului

• Procedura: a folosi un drog intr-o concentratie adresata


decesului (controlul decesului)

• Finalitatea (scopul): moartea imediata

• Verificarea reusitei: constatarea decesului


AVORTUL POSTNATAL
= uciderea copiilor după naștere

• Editorul revistei “Journal of Medical Ethics”, profesorul de origine română Julian Savulescu, care
conduce Centrul Oxford Uehiro pentru Etică Practică, impreuna cu alti “experti medicali”,
promoveaza avortul postnatal.
• Doi dintre colaboratorii apropiaţi ai profesorului român, Alberto Giubilini şi Francesca Minerva:
“Părinţilor ar trebui să li se permită să îşi ucidă copiii nou-născuţi pentru că aceştia sunt irelevanţi
din punct de vedere moral, iar eliminarea lor nu este diferită de un avort”. Argumentul celor doi
este că statutul moral al unui nou-născut este cel echivalent unui fetus în sensul în care îi
lipsesc proprietăţile care să justifice atribuirea unui drept la viaţă. Mai mult, cei doi suţin că,
de fapt, un bebeluş nu este o persoană, ci o potenţială persoană. Ei susţin că această metodă
se poate aplica în cazul nou-născuţilor care suferă de sindromul Down, a căror creştere este „o
povară” pentru familie. Totuşi, ei nu sunt de acord cu ideea că uciderea anumitor bebeluşi este
mai justificată decât uciderea altora, ci doar subliniază că, din punct de vedere moral, nu există
nicio diferenţă între asta şi avort, ca practică deja aplicată.
• Peter Singer, filosof american, profesor la Princeton, în cartea sa, Practical Ethics,( 1st ed.
Cambridge: Cambridge University Press, 1979): "Copiii umani nu au conștiință de sine și nu
sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-
născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu".
• În 2001, Singer afirma că sexul între specii nu reprezintă o ofensă adusă demnității noastre ca
ființe umane.
Doctor Honoris Causa
Universitatea Bucuresti
"Cuplurile ar trebui să selecteze embrionii sau feţii… Mă concentrez asupra
genelor inteligenţei şi a selectării în funcţie de sex" (Procreative beneficience:
Why we should select the best children, J. Savulescu, Bioethics 2001,
http://www.ncbi.nim.nih.gov/pubmed/12008767);
"Totuşi scopul publicaţiei Journal of Medical Ethics nu este să prezinte
Adevărul sau să promoveze o vedere morală sau alta... Dacă avortul este
permisibil, şi infanticidul ar trebui să fie"
(http://blog.practicalethics.ox.ac.uk/2012/02/%80%9Cliberalsare-
distgusting%E2%80%9D–in–defence–of–the-publication–of%E2%80%9cofter-birth-
abortion%E2%80%9D);
"Convingerile religioase profesionale pot intra în conflict cu unele aspecte ale
practicii medicale. Dar medicii nu pot face judecăţi morale pentru pacienţii lor"
(J. Săvulescu, BMJ, 2, 2006);
"Putem schimba din nou definiţia morţii […] mutând momentul un pic mai
devreme în procesul de a muri" (J. Savulescu, Death Fiction and Taking Organs
from the Living);
“Eugenia liberală este orientată înspre beneficiul oamenilor testaţi voluntar şi
pentru a le permite să aibă copii sănătoşi” (J. Savulescu: Hotnews.ro:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7516983-profesorul-julian-savulescu-niciodata-

).
istoria-lor-oamenii-nu-au-avut-astfel-putere.htm
• Tendinta ingrijoratoare in randul studentilor americani: creștere a nivelului de acc
• Conform experiențelor personale ale membrilor organizațiilor Created Equal și
Survivors of the Abortion Holocaust, nu numai că se observă mai mulți studenți
dispuși să susțină avortul postnatal, ci unii studenți sugerează că pot fi omorâți
chiar și copiii de până la 4-5 ani, fiindcă aceștia nu ar avea încă o „conștiință de
sine”.eptare a „avortului postnatal”, adică uciderea copiilor după naștere.
• „Întâlnim tot mai mulți oameni, în aproape toate campusurile vizitate, care consideră
acceptabil moral să se ucidă cu regularitate bebeluși după naștere. Deși acest punct
de vedere este încă perceput drept șocant de majoritatea oamenilor, el capătă tot
mai multă popularitate.”
• „Aceasta este problema cu devalorizarea vieții umane în orice stadiu – în mod
firesc, aceasta se va extinde pentru a include alte grupuri de oameni; în acest
caz, oamenii născuți, pe lângă cei nenăscuți. […] Am discutat cu un tânăr de la
University of Minnesota care credea că este în regulă să fie omorâți copiii dacă
aceștia au vârsta mai mică de 5 ani, fiindcă el nu îi considera persoane până la acea
vârstă.”
• Mark Harrington, directorul Created Equal
Kristina Garza, purtătoarea de cuvânt a Survivors of the
Abortion Holocaust,
• „Pentru cei care sunt ferm pro-avort, aceștia înțelegând că avortul ucide o ființă umană, este
foarte ușor să accepte uciderea unei ființe umane după naștere. Există această noțiune, frecvent
întâlnită în campus, că este OK să fie omorâți bebeluși întrucât, cumva, nu devenim oameni până
când nu avem conștiință de sine.”
• „O cifră vehiculată de obicei este de circa 4 ani.”
• Garza consideră că există o explicație pentru această tendință. În primul rând, argumentele lui
Peter Singer și ale altor filosofi care susțin infanticidul sunt date ca teme de lectură
studenților, la facultate.
• Singer a scris în 1979 că
• „bebelușii umani nu se nasc conștienți de sine sau capabili să priceapă faptul că există în
timp. Ei nu sunt persoane [… prin urmare] viața unui nou-născut este inferioară ca valoare
față de viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu.”
• Garza explică:
• „El spune astfel de lucruri din anii 70, dar cred că abia mai recent a început să se promoveze
acest tip de ideologie în campusuri. Când a făcut aceste declarații, foarte puțini oameni le
acceptau. Astăzi însă, am devenit atât de desensibilizați, iar studenții din facultăți cărora le
lipsește fibra morală acceptă cu ușurință acest tip de ideologie stranie.”
• Totuși, ea adaugă că lobbyul pro-vita și angajarea în discuții în campusuri au ajutat la convingerea
studenților să renunțe la pozițiile pro-alegere.
• „Deși numărul studenților care cred că este OK să fie uciși copiii după naștere este în creștere, și
numărul studenților care acceptă că viața începe din momentul concepției este tot în
creștere, și într-un ritm mai robust și mai rapid comparativ cu al celor care acceptă
infanticidul.

S-ar putea să vă placă și