UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE DREPT

PROCEDURA FALIMENTULUI INSTITUŢIILOR

DE CREDIT

Student: LEU RAZVAN IONUT

I.F.R an II

2015

1
De ce falimentează băncile?
Bancherii au falimentat în toate timpurile şi pe toate meleagurile. Unii şi-au câştigat astfel
celebritatea eternă, alţii s-au pierdut în negura uitării şi anonimatului.
Examinând un singur exemplu, în secolul IV î. Hr., în Grecia antică, un bancher anonim din Sinope,
falimentează ca mulţi alţi negustori şi, pentru a scăpa de răzbunarea păgubiţilor, se refugiază la Atena,
împreună cu fiul său, Diogene care, în aceste împrejurări vitrege, devine primul filosof cinic şi primul
homless celebru. Fără falimentul patern ar fi rămas un mediocru anonim.
La întrebarea, de ce falimentează băncile, Comisia Bancară franceză răspunde enumerând cinci
riscuri principale cu care se confundă băncile:
1. riscul de nerambursare a creditelor acordate clienţilor;
2. riscul interbancar, de nerambrursare a creditelor pe care băncile şi le acordă între ele;
3. riscul de credit acordat ţărilor în curs de dezvoltare;
4. riscul ratelor de schimb;
5. riscul de participaţie la capitalul altor societăi , nebancare.

La acesta se adaugă noile riscuri legate de produsele derivate. Însa cel mai important risc rămâne
riscul de credit, care se amplifică odată cu crearea zonei euro.1
Factorii umani sunt şi ei importanţi în accentuarea riscului. Astfel, dacă sunt prea reduse contribuţiile
la fondul de garantarea a depozitelor, bancherii îşi asumă riscurile cu mai multă lejeritate ştiind că, în caz de
eşec, deponenţii vor fi despăgubiţi şi că prima de asigurare nu este proporţională cu riscul asumat. De
asemenea, existenţa unui împrumutător de ultimă instanţă (de regulă, Banca centrală) sau suprastatal (FMI)
poate accentua apetitul de risc, conform principiului „ privatizării beneficiilor şi naţionalizării
pierderilor”.
Criza bancară poate fi de lichiditate sau de solvabilitate.
Criza de lichiditate se explimă prin imposibilitatea de a obţine o refinanţare pentru plata datoriilor
exigibile. Criza poate fi evitată prin recurgerea la creditarea din partea băncii centrale.
Criza de solvabilitate constă în aceea că activele băncii nu pot face faţă pasivelor acesteia. La fel ca şi
în cazul celorlalţi comercianţi, fenomenul insolvenţei trebuie să fie abordat prioritar sub aspectul preventiv şi
numai în cazul în care măsurile preventive nu reuşesc să evite dificultăţile se analizează tratamentul acestora.
Acest tratament numit asanare a fost reglementat prin O.G. nr. 10 din 22 ianuarie 2004.

1
Chirstophe Leguevaques, Droit des defaillances bancaires, Economica, Paris, 2002, p. 11.
2
Ordonanţa Guvernului nr. 10/ 2004.
De la 1 martie 2004 a intrat în vigoare O.G. nr 10 din 22 ian. 2004, privind procedura reoganizării
judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, care abrogă Legea nr. 83/1998 privind procedura
falimentului băncilor, cu modificările ulterioare.
Textul Orodonanţei este inspirat din Directiva DALEC 2001/ 24/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 4 aprilie 2001 privind asanarea şi lichidarea instituţiior de credit .
Procedura reglementată de O.G. nr. 10/2004 se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice
române, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinatate.
Conform Legii nr. 58/ 1998, privind activitatea bancară, modificată prin Legea nr. 485/2003,
instituţia de credit, reprezintă atât entitatea care desfăşoară cu titlu profesional activitatea de atragere de
depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi de acordare de credite în cont propriu cât şi entitatea
eminentă de monedă electronică.
În Romania, instituţiile de credit se pot constitui şi pot funcţiona ca bănci cooperatiste de credit,
instituţii eminente de monedă electronică şi case de economii pentru domeniul locativ.
Sucursala este unitatea operaţională fără personalitate juridică a unei instituţii de credit, care
efectuează în mod direct toate sau unele dintre activităţile instituţiei de credit, în limita mandatului dat de
către aceasta.
Procedura reorganizării reprezintă ansamblul măsurilor adoptate de autorităţile administrative sau
judiciare, destinate să menţină ori să restabilească situaţia financiară a unei instituţii de credit şi care ar putea
afecta drepturile preexistente ale unor terţi, inclusiv măsurile care implică posibilitatea unei suspendări a
plăţilor, a unei suspendări a măsurilor de executare sau a unei reduceri a creanţelor.
Procedura falimentului este procedură colectivă iniţiată şi controlată de autorităţile administrative
sau judiciare, cu scopul de a realiza activele unei instituţii de credit sub supravegherea acestor autorităţi,
inclusiv în cazul în care procedura se încheie printr-un concordat sau altă măsura similară.
Insolvenţa reprezintă starea instituţiei de credit care se află în una dintre următoarele situaţii:
 incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti;
 scăderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a instituţiilor de credit;
 retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de credit ca urmare a imposibilităţii de
redresare finaciară a unei instituţii de credit aflate în administrare specială.

Intrată in vigoare la 1 martie 2004, O. G. Nr. 10/204 a fost profund schimbată prin Legea nr.
278/2004 din iunie 2004, promulgată la 22 iunie 2004. Contrar unicei raţiuni a emiterii ordonanţei,
Parlamentul a eliminat din cuprinsul acesteia întreaga reglementare a reorganizării şi a modificat

3
 titlul ordonanţei în „Ordonanţă privind falimentul instituţiilor de credit ”,primul titlu a devenit astfel
„Procedura falimentului instituţiilor de credit”.

Participanţii la procedura falimentului instituţiilor de credit

Conform definiţiei propuse de prof. Frison-Roche, organul care aplică procedura este „o persoană
identificată, dezinteresată în sensul că nu este personal parte a litigiului, însărcinată cu o misiune care
concură cu exercitare justiţiei şi înzestrată, cu acest titlu, cu prerogative adecvate.”
În conformitate reglementarile din O.G. nr. 10/2004, art. 3 alin (1), aceste organe sunt: instanţele
judecătoreşti, judecătorul-sindic şi lichidatorul. Prin instanţele judecătoreşti se înţelege, în structura
actuală, tribunalele şi curţile de apel, iar judecătorul-sindic este un judecător al tribunalului.
Administratorul interimar este definit de art.2 alin.(1) lit. a) „persoana fizică sau juridică desemnată de
Banca Natională a României, iar, în cazul cooperativelor de credit, şi comitetul de administrare
specială, desemnat de casa centrală a cooperativelor de credit, abilitate să ia masuri conservatorii, în
scopul prevenirii diminuării activului şi a creşterii pasivului instituţiei de credit, de la momentul
depunerii unei cereri de deschidere a procedurii falimentului şi până la data numirii lichidatorului;
Sub aspect teritorial, competenţa aplicării procedurii aparţine (cu excepţia recursului) tribunalului
în circumscripţia căruia se află sediul social al instituţiei de credit. Hotărârile pronunţate de tribunal sunt
definitive şi executorii, dar pot fi atacate cu recurs .
Termenul de recomandare pentru judecarea recursului este de 15 zile de la înregistrarea dosarului la
curtea de apel.
Conform art.7 alin. (2), la momentul deschiderii procedurii falimentului prin hotărâre
judecătorească, drepturile şi atribuţiile adunării generale, ale consiliului de administraţie şi ale conducerii
executive ale instituţiei de credit încetează de plin drept.
De asemenea, tot judecătorului sindic îi revine compentenţa judecării contestaţiilor reprezentantului
acţionarilor sau comitetului creditorilor împotriva măsurilor luate de lichidator.

1. Deschiderea procedurii

a. Cererile pentru deschidera procedurii (art. 11 -14)

Pot cere dechiderea procedurii:
 Instituţia de credit debitoare;
 Creditorii acesteia;
 Banca Naţională a României.

4
i) Instituţia de credit debitoare, aflată în insolvenţă este obligată, prin disp art. 12 să ceară tribunalului
deschiderea procedurii, în termen de 30 de zile de la data la care a constatat propria insolvenţă, constând în
una dintre urmatoarele situaţii sau chiar în ambele situaţii:
- incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti;
- scăderea sub 2% a indicaotrului de solvabilitate
Cererea va fi semnată de persoanele care reprezintă legal entitatea debitoare şi va fi însoţită de actele
enumerate la art 26 din pct.1 al secţiunii 1 Cererile introductive din Legea nr 64/ 1995.

ii) Orice creditor, care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere, în
condiţiile prev. la art. 29 alin (1) şi (2)din Legea nr. 64/ 1995 împotriva instituţiei de credit debitoare care nu
a onorat astfel de creanţe:
o într-o perioadă de cel puţin 30 de zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul organizaţiilor
cooperatiste de credit;
o într-o perioadă de cel puţin 7 zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul celorlalte instituţii de
credit.
Cererea creditorului va fi însoţită de înscrisurile care constată creanţa şi atestarea B.N.R., în calitate de terţ
poprit, în conformitate cu faptul că debitoarea nu deţine în cont disponibilităţile necesare pentru onorarea
creanţei respective.

iii) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de supraveghere bancară, va cere tribunalului
deschiderea procedurii falimentului împotriva instituţiei de credit debitoare aflate în una dintre situaţiile
prevazute la art. 2 alin (1) lit. H. Cererea va fi însoţită de hotărârea de retragere a autorizaţiei şi de alte
documente necesare.

b. Primele măsuri specifice (art. 15)

Întrucât după primirea cererii de deschidere a procedurii de judecată, judecătorul –sindic va
notifica cererea celorlalte părţi interesate, B.N.R. va desemna administratorul interimar, imediat după
primirea notificării, stabilindu-i atribuţiile.

c. Deschidera procedurii (art. 16)

La primul termen de judecată judecătorul sindic va examina cererea şi, dacă debitoarea nu o
contestă, va hotarî deschiderea procedurii. Dacă debitoarea a înregistrat contestaţie, în termen de 5 zile
de la primirea cererii, Judecătorul-sindic va soluţiona contestaţia în termen de 10 zile de la înregistrare.
5
 d. Consecinţele imediate ale deschiderii procedurii (art 16 alin (4)- (7)) sunt următoarele:
- desemnarea administratorului special sau a lichidatorului;
- notificarea hotărârii de deschidere a procedurii cu parţile prevăzute la art 12, art 13 şi lichidatorul,
fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar şi oficiul registrului comertului , pentru
efectuarea meniunii corespunzătoare.
Comunicarea va fi publicată şi în două ziare de circulaie naţionala. Dacă instituţia de credit are
sucursale în alte ţări, BNR va comunica instituţiilor competente deschiderea procedurii.
Conform art. 16, alin.(6) judecătorul-sindic va comunica BNR hotărârea de deschidere a procedurii ,
în ziua pronunţării acesteia, iar BNR va închide, după finalizarea decontării lor din ziua respectivă,
conturile instituţiei debitoare deschise în evidenţele sale. Disponibilităţile vor fi transferate în
conturile tip „instituţie de credit în faliment” deschise la o bancă comercială conf. art 5.

e. Alte efecte ale deschiderii procedurii

Aceste efecte, generate prin voinţa legii de hotărârea tribunalului de deschidere a procedurii, chiar dacă nu
sunt menţionate în dispozitivul hotărârii sunt urmatoarele :
- suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra instituţiilor de
credit debitoare sau a bunurilor sale, dacă legea nu prevede altfel;
- suspendarea termenului de prescripţie a acţiunilor prevazute la alin. 1 din art. 17;
- acţiunile introduse de lichidator pentru aplicarea prevederilor ordonanţei sunt scutite de taxe de
timbru;
- depozitele clienţilor la debitoare devin indisponibile;
- sunt nule operaţiunile şi plăţile efectuate după deschiderea procedurii de instituţia de credit
debitoare, cu exceptia cazurilor prevazute de lege sau a celor autorizate de judecătorul sindic;
- nici o dobândă , penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adaugată creanţelor asupra
debitoarei , de la data deschiderii procedurii;
- persoanele care au deţinut funcţii de conducere şi actionarii semnificativi ai debitoareai nu pot
înstrăina, fără acordul judecătorului sindic acţiunile sau , după caz, părţile sociale deţinute la
instituţia de credti debitoare ; acţiunile vor fi indisponibilizate prin dispoziţia judecătorului sindic
- salariaţii debitoarei vor desemna două persoane care să-i reprezinte în cursul procedurii pentru
creanţele reprezentând salariile şi alte drepturi bănesti.

6
Falimentul. Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive

Modalităţi de lichidare:

a. Lichidatorul organizează negocierea cumpărării de active şi asumarii de pasive, ca primă modalitate

de realizare a lichidării patrimoniului băncii debitoare. De asemenea va orgainiza o şedinţă de
informare cu instituţiile de credit cărora le va prezenta condiţiile negocierii, respectiv oferta privind
cumpărarea de active şi asumare de pasive. Criteriul în funcţie de care lichidatorul alege oferta este
costul minim propus. Trazacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive pot fi efectuate
la vedere sau la termen, cu opţiune.
b. În cazul în care prima variantă nu dă rezultate, se va recurge la vânzarea de bunuri.
c. O altă alternativă o reprezintă tehnicile de realizare a activelor, cum ar fi: cesiunea de creanţă,
novaţiile, etc. realizate la o valoare negociată.
În ceea ce priveşte distribuirea produsului lichidării, fondurile obţinute din vânzarea bunurilor
constituie ca garanţii reale sau grevate de drepturide retenţie de orice fel vor fi distribuite într-o
anumită ordine, conform art.37 din ordonanţă. Astfel, prima dată vor fi distribuite taxele, timbrele şi
orice cheltuieli aferente vânzării bunurilor, împreună cu cheltuielile pentru conservarea şi
administrarea acestora, precum şi sumele cuvenite creditorilor garanţi, cuprinzând tot capitalul,
dobânzile, majorările şi penalităţile , precum şi cheltuielile.

Încheierea procedurii falimentului bancar

Procedura falimentului băncilor va fi închisă printr-o hotărâre a judecătorului –sindic, pronunţată la

cererea lichidatorului, după aprobarea raportului final, după distribuirea fondurilor şi după depunerea
fondurilor nereclamate la C.E.C. S.A sau la o instituţie de credit. Hotărârea va fi comunicată, în scris,
tuturor creditorilor băncii debitoare şi către BNR, prin notificarea sau prin cel putin publicarea în două
ziare de circulaţie naţională.
În orice etapă a procedurii de faliment, judecătorul-sindic poate dispune încheierea procedurii dacă se
constată că nu există active în averea instituţiei de credit debitoare sau că acestea sunt insuficiente pentru
acoperirea cheltuielilor administrative şi niciun creditor nu se oferă sa avanseze sumele necesare.

7
De ce falimentează băncile?............................................................................................................................................2
Ordonanţa Guvernului nr. 10/ 2004................................................................................................................................3
Participanţii la procedura falimentului instituţiilor de credit...........................................................................................4
Falimentul. Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive...................................................................7
Încheierea procedurii falimentului bancar.......................................................................................................................7