Caiet de practica

Butură Ana Maria

Masterand în Probaţiune, mediere şi asistenăa a

victimelor infracţiunilor

Anul I Semestrul I
 Enumerarea obiectivelor:

1.Cunoaşterea codului etic şi a deontologiei profesionale;

2.Familiarizarea cu instituţia/ organizaţia de asistenţă socială;
3.Definirea grupului ţintă;
4.Cunoaşterea rolului asistentului social (responsabilităţi, sarcini şi observarea modului de
lucru al asistentului social);
5.Observarea respectării drepturilor copilului(modalităţi şi abilităţi de lucru a asistentului
social în relaţia cu copilul ;utilizarea necesarului metodologic de intervenţie în raport cu
serviciul social şi cu alte instituţii vizând respectarea drepturilor copilului)
5. Cunoaşterea structurii dosarului social/ instrumente de lucru ;
6.Observarea clientului(beneficiarului serviciilor sociale) în instituţie şi mediul social.
7.Utilizarea instrumentelor metodologice propuse de îndrumătorii de practică în vederea
realizării unor cercetări ,altele decât cele menţionate în obiectivele anterioare.

Prezentarea instituţiei (scurt istoric, programe, servicii, colaborări, cadru legislativ). Definirea
grupului ţintă(caracteristici generale, nevoi).

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi este principalul

furnizor de servicii sociale la nivelul judeţului. DGASPC Iaşi este instituţia care asigura
aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul: protecţiei copilului,
familiei, persoanelor cu dizabilităţi, vârstnicilor, precum şi a altor categorii de populaţie
aflate în situaţii de risc. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, ca
instituţie publică de interes judeţean, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi, este
finanţată din fondurile Bugetului de Stat. Totodată, DGASPC Iaşi îşi desfăşoară activitatea
pornind de la nevoile specifice ale populaţiei judeţului Iaşi, stabilite prin Strategiile propuse
de Direcţie şi aprobate de către Consiliul Judeţean Iaşi, iar specialiştii proprii ai Direcţiei
asigura implementarea reformelor în domeniul asistenţei sociale, oferind servicii în
conformitate cu exigentele impuse de standardele de asistenţă socială.
Pentru înfiinţarea şi diversificarea serviciilor acordate copiilor şi persoanelor adulte
defavorizate din judeţul Iaşi, DGASPC a accesat programe de finanţare ale Uniunii Europene
şi programe de finanţare internă constituindu-şi, un portofoliu impresionant de proiecte
derulate cu succes.
În vederea realizării atribuţiilor prevăzute de lege, Direcţia Generală de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului îndeplineşte, în principal, următoarele funcţii:
 de strategie, prin care se asigura elaborarea strategiei de asistenţă socială, a planului de
asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, precum şi a
programelor de acţiune antisărăcie, pe care le supune spre aprobare Consiliului Judeţean.
 de coordonare a activităţilor de asistenţă socială şi protecţie a copilului la nivelul judeţului
  de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziţie
 de colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi instituţiilor care au
responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale, cu serviciile publice locale de asistenţă socială,
precum şi cu reprezentanţii societăţii civile care desfăşoară activităţi în domeniu
 de execuţie, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale şi financiare necesare pentru
implementarea strategiilor cu privire la acţiunile antisărăcie, prevenirea şi combaterea
 marginalizării sociale, precum şi pentru soluţionarea urgentelor sociale individuale şi
colective la nivelul judeţului
  de reprezentare a Consiliului Judeţean, pe plan intern şi extern, în domeniul asistenţei sociale
şi protecţiei copilului. 
Scurt istoric
Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi 208/18.12.2003 a fost înfiinţată Direcţia de
Asistenţă Socială prin unirea celor două servicii specializate existente respectiv Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului Iaşi,
instituţie care a preluat întreaga activitate de protecţie socială la nivelul judeţului Iaşi, oferind
servicii pentru toate categoriile de persoane aflate în dificultate, copii sau adulţi.
Direcţia de Asistenţă Socială s-a reorganizat ca Direcţie Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr.193/21.12.2004
           Activitatea specialiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului s-a desfăşurat pe baza strategiilor adoptate de Consiliul Judeţean Iaşi, strategii care
au vizat implementarea reformei în domeniul asistenţei sociale, răspunzând nevoilor şi
cerinţelor comunităţii locale.
            Încă de la înfiinţare, obiectivele DGASPC au urmărit promovarea protecţiei copilului
prin alternative de tip familial, evaluarea copiilor din instituţiile de tip rezidenţial în vederea
dezinstituţionalizării, înfiinţarea de noi servicii în vederea prevenirii abandonului şi reducerii
instituţionalizării.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului oferă:
 Servicii privind Protecţia Copilului
 Servicii de asistenţă socială oferite persoanelor adulte aflate în dificultate 
 Departamentul Asistenta Socială pentru Copil şi Familie

1. Compartimentul pentru adopţii şi post-adopții

Atribuţiile generale ale Compartimentului pentru adopţii şi post-adopții vizează în
principal adopţia naţională.   În vederea îndeplinirii atribuţiilor în domeniul adopţiei, în
cadrul Compartimentului sunt evaluate şi soluţionate cererile de atestare ca persoana/familie
adoptatoare, cazurile de clarificare a situaţiei juridice pentru copiii al căror plan de protecţie
prevede adopţia.
Specialiştii din cadrul Compartimentului efectuează şi alte activităţi, printre care:
întocmirea de anchete sociale şi evaluări psihologice, propunând în consecinţă, la solicitarea
Instanţei (în cazuri în care soţul adopta copilul soţiei), consiliere psihologică în vederea
pregătirii minorilor pentru audiere în instanţă, evaluarea în vederea numirii ca tutore, evaluare
în vederea eliberării autorizaţiei în vederea căsătoriei (pentru minorii care au împlinit vârsta
de 16 ani).
 
2. Serviciul pentru situaţii de urgenţă
 
Are ca obiectiv principal să asigure ajutorul adecvat pentru copilul abuzat/neglijat sau
care a săvârşit o fapt penală şi nu răspunde penal, prin reţeaua profesională a instituţiei, cât şi
printr-o reţea interinstituţională. Orice serviciu adus copilului abuzat/neglijat/traficat sau care
a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal se oferă urmărind respectarea interesului
superior al copilului cât şi nevoile acestuia de dezvoltarea fizică, psihică şi morală.
Intervenţia are un caracter coercitiv pentru agresor dar şi de reabilitare a mediului socio -
familial în care trăieşte copilul.
 
3. Serviciul management de caz
 
 În cadrul. Serviciului management de caz al DGASPC Iaşi funcţionează 5
compartimente prin care se realizează coordonarea activităţilor de asistenţă socială în
domeniul protecţiei copilului, după cum urmează:
 Compartimentul management de caz pentru asistenţi maternali profesionişti
 Compartimentul management de caz pentru copii în sistem rezidenţial
 Compartimentul management de caz pentru copii în asistenta maternală
 Compartimentul management de caz pentru plasamente familiale
 Compartimentul management de caz pentru supraveghere specializată
 
Grupul ţintă al Serviciului Management de caz este format din:
- Copiii separaţi temporar sau definitiv de părinţii lor, urmare a stabilirii, în condiţiile legii, a
măsurii de protecţie specială;
- Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care beneficiază, în condiţiile legii, de protecţie
specială;
- Familia/familia extinsă/familia substitutiva.
 
4. Serviciul de Evaluare Complexă
 
Serviciul de Evaluare Complexă realizează evaluarea complexă în vederea formulării
sau confirmării diagnozei complexe în vederea argumentării pertinente în faţa Comisiei
pentru Protecţia Copilului, a propunerilor referitoare la:
 încadrarea într-un grad de handicap,
 orientarea şcolară,
 planul de recuperare, şi, după caz,
 măsura de protecţie a copilului.
Serviciul de Evaluare Complexă monitorizează situaţia copilului, în vederea îndeplinirii
măsurilor cuprinse în planul de recuperare aprobat de comisie, în vederea includerii sociale a
copilului cu dizabilităţi.
 
 
5. Serviciul de evaluare iniţială
 
Serviciul Evaluare Iniţială (SEI) este un serviciu în cadrul Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi. Serviciul Evaluare Iniţială constituie serviciul de
preluare, înregistrare, verificare şi repartizare/referire a cererilor către compartimentele din
cadrul DGASPC sau către alte servicii comunitare.
 
Departamentul Asistenta Socială Persoane Adulte

A. Servicii sociale de asistenţă socială oferite persoanelor adulte aflate în dificultate:

1. Servicii sociale cu caracter primar - ce au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii
de dificultate/vulnerabilitate, care pot duce la marginalizarea/excluziunea persoanelor adulte
aflate în dificultate, oferite în cadrul Serviciul Asistenta Socială Persoane Adulte aflate în
Dificultate;

2. Centrul social pentru ocrotirea femeilor victime ale violentei domestice - activităţile
desfăşurate în centru au ca scop prevenirea şi combaterea fenomenului violentei domestice.
În Centru se asigură gratuit asistenţa specializată a victimelor violentei în familie cât şi a
copiilor acestora şi următoarele servicii sociale: găzduire pentru o perioadă determinată de
 timp, până la depăşirea situaţiei de criză; suport social; consiliere psihologică; consultanţă
juridică; îngrijire medicală şi psihiatrică prin afilierea la o unitate medico-sanitară,
intermedierea relaţiilor cu celelalte instituţii implicate (sprijin în participarea la un curs de
formare profesională şi căutarea unui loc de muncă, sprijin în realizarea dosarului pentru
obţinerea unei locuinţe sociale etc.) Capacitatea acestui centru este de 15 persoane (femei cu
domiciliul pe raza judeţului Iaşi), perioada maximă de şedere în instituţie fiind de trei luni.

3. Centrul de asistenta şi protecţie a victimelor traficului de persoane - activităţile oferite în

centru au ca scop nevoia de a oferi asistenta profesionistă pentru reabilitarea şi reintegrarea
psihosocială a victimelor traficului intern şi extern de fiinţe umane din oraşul şi judeţul Iaşi,
centrul având capacitate de 30 locuri.

4. Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice Mirceşti

- Asigura, în regim instituţionalizat, condiţii corespunzătoare de găzduire, hrana, îngrijire
personală şi medicală, recuperare şi readaptare, activităţi de ergoterapie şi de petrecere a
timpului liber, asistenta socială pentru persoanele rezidente vârstnice.

5. Servicii de Expertiză Medicală - oferite de către Comisia de Expertiză Medicală pentru

Persoanele cu Handicap Adulte şi emiterea de Certificate de încadrare în grad de handicap pe
baza cărora se aplică măsurile de protecţie specială acestora. Încadrarea în grad de handicap
se face potrivit criteriilor de diagnostic anatomo clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a
capacităţii de muncă şi de autoservire, în baza Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 726/2002.
De asemenea se eliberează un program individual de recuperare, readaptare şi integrare
socială în anexa Certificatului de încadrare care prevede acţiunile medicale, educative,
profesionale şi sociale necesare pentru recuperarea, readaptarea instruirea şi integrarea sau
reintegrarea social a persoanei cu handicap.

6. Serviciul de evaluare complexă persoane adulte cu dizabilităţi - realizează evaluarea

medico-psihosocială a persoanei adulte cu handicap în scopul încadrării în grad de handicap.
De asemenea recomanda planul individual de reabilitare şi integrare socială şi măsurile de
protecţie pentru adultul cu handicap.

7. Servicii de tip rezidenţial pentru persoane adulte cu dizabilităţi. - Direcţia Generală de

Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului asigura protecţie de tip rezidenţial persoanelor cu
dizabilităţi, în următoarele centre:
 Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Popricani - ocroteşte persoane cu handicap
mediu şi accentuat, cu vârste cuprinse între 21 şi 56 de ani. Serviciile oferite în centru:
găzduire, calificare/recalificare prin activităţi desfăşurate în atelierele de terapie ocupaţională,
integrare/reintegrare socială, asistenta socială, asistenţă psihologică, asistenta medicală.
 Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoanele cu Handicap Cozmeşti - este destinat
ocrotirii persoanelor adulte cu handicap, care oferă următoarele servicii sociale: găzduire,
recuperare prin activităţi desfăşurate în ateliere de terapie ocupaţională, integrare/reintegrare
socială, asistenta socială, asistenţă psihologică, asistenta medicală. Capacitatea centrului este
de 60 de locuri.
 Centrul de Pregătire pentru o Viaţă Independentă a Persoanelor cu Handicap “REVIS” Hârlău
– componentă de zi - asigura gratuit servicii sociale persoanelor adulte cu dizabilităţi de pe
raza localităţii Hârlău, judeţul Iaşi, principalul scop fiind reintegrarea socio-profesională a
acestora. Centrul are ca obiect de activitate formarea profesională a persoanelor cu handicap,
care vor fi pregătite în patru ateliere: grădinărit, croitorie; bucătărie, brutărie.
 Centrul de Pregătire pentru o Viaţă Independentă a Persoanelor cu Handicap “REVIS” Hârlău
- locuinţe protejate - asigura servicii sociale gratuite, în scopul oferirii de găzduire temporară
unui număr de 10 adulţi cu handicap şi a iniţierii activităţilor de sprijin pentru o viaţă
independentă (reintegrare socio-profesională) pentru adulţii cu handicap proveniţi atât din
comunitate cât şi din cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenta Hârlău.
 Locuinţele Protejate “REVIS” - A.P. 2 Hârlău - au rolul de a asigura gratuit servicii sociale
pentru 12 persoane adulte cu dizabilităţi, care au urmat pregătirea profesională adaptată din
Centrul de Pregătire pentru o Viaţă Independentă REVIS, principalul scop fiind reintegrarea
socio-profesională a acestora.
 Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Hârlău este o instituţie de asistenţă
socială care asigură, în principal, serviciile: găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare,
reinserţie socială şi profesională pentru persoane adulte cu handicap, pe o perioadă
determinată/nedeterminată, în funcţie de nevoile individuale ale beneficiarilor.
 Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu Hârlău - este destinat
recuperării persoanelor adulte cu handicap (fizic, somatic, neuropsihic său asociat) cu
componentă neuro-locomotorie, instituţionalizate şi neinstituţionalizate pentru care Comisia
de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Iaşi a propus Programe Individuale de
Recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu.
 Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu Iaşi - este destinat
recuperării persoanelor adulte cu handicap (fizic, somatic, neuropsihic său asociat) cu
componentă neuro-locomotorie, neinstituţionalizate, domiciliate în municipiul Iaşi pentru
care Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Iaşi a propus Programe
Individuale de Recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu.
 Centrul social educativ pentru persoane cu dizabilităţi Galata - este un centru de zi care
acordă servicii de asistenţă socială, consiliere psihologică şi activităţi de terapie ocupaţională
pentru beneficiari din municipiul Iaşi.
 Centrul Social de tip Rezidenţial Galata - asigurarea accesului persoanelor adulte cu
handicap, pe o perioadă determinată/nedeterminată (în funcţie de tipul şi nevoile individuale
ale beneficiarilor), la găzduire, îngrijirea şi asistenţa socio psiho medicală în regim rezidenţial
 Locuințe Protejate Galata - asigură găzduirea şi sprijinirea în locuinţe moderat protejate a 24
persoane adulte cu handicap, în 4 Locuințe moderat protejate, tip simplex – 6 persoane per
căsuță, în municipiul Iași
 Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Budăi - Centru de tip rezidențial care asigură accesul
persoanelor cu dizabilități pentru o perioadă determinată la găzduire, îngrijire, recuperare,
asistenţă medicală şi social
 Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Budăi - asigură accesul
persoanelor cu dizabilități pentru o perioadă determinată la găzduire, îngrijire și asistenţa
socio psiho medicală
 Locuințe Protejate Podu Ilioaiei - asigură orientarea, îndrumarea și consilierea beneficiarilor
pentru obținerea unui loc de muncă în vederea reintegrării lor socio-profesionale
 Centrul de Tip Hospice” Gulliver” - asigură accesul persoanelor cu dizabilități (seropozitivi
HIV/SIDA) dependente sau semi dependente, pe o perioadă determinată la găzduire, îngrijire,
recuperare neuromotorie și asistența socio psiho medicală
B. Prestaţii Sociale
Serviciul Persoane Adulte cu Handicap – Prestaţii asigură acordarea dreptului la
asistenţă socială sub forma prestaţiilor sociale precum şi a altor facilităţi şi drepturi prevăzute
de legislaţia în vigoare, respectiv Legea 448/2006, republicată, privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și actualizările ulterioare
ulterioare și Legea asistenței sociale nr. 292 din 20 decembrie 2011. Dreptul la asistenţă
socială sub formă de prestaţii sociale se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza
actelor doveditoare, în condiţiile prevăzute de lege, în funcție de evaluarea sociopsihologică a
persoanelor, efectuată de către Serviciul de Evaluare Complexă Persoane Adulte cu
Handicap. Drepturile bănești precum și facilitățile la care persoanele cu handicap au dreptul,
diferă funcție de gradul de handicap stabilit în urma evaluării în baza evaluării
sociopsihologie, care poate fi: ușor, mediu, accentuat și grav.

Drepturi bănești:
            Persoana cu handicap are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale și eliberării
certificatului de încadrare la o indemnizație conform prevederilor legale.        
            Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un
asistent personal. Persoana cu handicap vizual grav poate opta pentru asistent personal sau
indemnizaţie de însoţitor.
            Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu handicap
grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta
între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.
            HG nr. 989/2014 privind actualizarea cuantumului prestaţiilor sociale prevăzute la art.
58 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap stabilește nivelul prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap.
            Bugetul personal complementar se acordă şi familiei sau reprezentantului legal al
copilului cu handicap grav, accentuat ori mediu pe perioada în care îl are în îngrijire,
supraveghere şi întreţinere, potrivit Legii nr. 448/2006.
             B) Drepturi cu caracter social/facilitaţi acordate:

Facilități fiscale:
   A) Scutire de la plata impozitului pe veniturile din salariu la persoanele cu handicap grav și
accentuat la funcția de bază;
   B) scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren;
   C) scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor,
adaptate handicapului;
   D) scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi
economice şi viza anuală a acestora;
   E) scutire de la plata taxei hoteliere.

Alte drepturi și facilități:

A) Subvenționarea dobânzii la creditele persoanelor cu grad grav și accentuat, pentru
achiziționarea unui autoturism și pentru adaptarea locuinței la nevoile individuale de acces,
astfel:
            Persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat pot beneficia de credit a cărui
dobândă se suportă din bugetul de stat, în baza unui contract privind angajamentul de plată a
dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe
conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului.
            Beneficiază de acest drept şi familia său persoana care are în îngrijire cel puţin un
copil cu handicap grav ori accentuat.
            B) Scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale pentru
persoanele cu handicap, deţinătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum şi
persoanele care le au în îngrijire;
            C) asistență medicală gratuită pentru persoanele cu handicap, inclusiv de
medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
            D) Gratuitatea transportului urban pentru persoanele cu handicap grav și accentuat,
astfel:
            Persoanele cu handicap grav şi accentuat precum și asistenții personali/însoțitorii
persoanelor cu handicap grav beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu
mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul. Beneficiază de acest drept și
însoțitorii copiilor cu handicap accentuat numai în prezența acestora;
             E) Gratuitatea transportului interurban pentru persoanele cu grad de handicap grav și
accentuat, în următoarele condiții:
             Persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la
alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu
autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii dus-întors pe an
calendaristic.
            Beneficiază de aceleași drepturi şi însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în
prezenţa acestora precum și asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav.
            Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban,
la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu
autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 6 călătorii dus-întors pe an
calendaristic.
            Beneficiază de același drept şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în
prezenţa acestora.
            F) dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile
prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul
sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi a normelor sale de aplicare;
            G) servicii gratuite de cazare şi masă şi pentru însoţitorul copilului cu handicap grav
sau accentuat ori al adultului cu handicap grav sau accentuat în unităţile sanitare cu pături,
sanatorii şi staţiuni balneare, la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist,
asigurate de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform contractului -
cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale
de sănătate;
            H) un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului
individual de reabilitare şi integrare socială şi a recomandării medicului de familie sau a
medicului specialist.
            I) alte facilități prevăzute de Legea 448/2006, republicată, cu modificările și
actualizările ulterioare, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Utilitatea separarii proceselor de judecata pentru minori.

Orele de practica pe care le-am frecventat nu au avut loc intr-o institutie de probatiune
si nici in incinta tribunalului. Am frecventat si aceste institutii dar doar din perspectiva unui
observator extern, neimplicat si nu am intrat in contact direct nici cu personalul juridic,
procurori, magistrati, avocati, grefieri etc dar nici cu victimile sau cu persoanele care au
savarsit infractiuni. Pot spune ca am fost doar in vizita, doar cat am reusit sa ma familiarizez
cat de cat cu cadrul si atmosfera unui tribunal,doar o data sau de doua ori si nu in calitate de
student cu ocazia orelor de practica. Din acest motiv, nu pot sa ma pronunt clar, folosind
argumente si nici nu pot sa analizez asa cum as dori problema utilitatii separarii proceselor
de judecata pentru minori. Totusi, din experienta de pana acum din lucrul cu minorii, de la
centrul pentru delincventa juvenila precum si din discutiile avute cu colegii care au realizat
orele de practica in tribunal mi-am putut da seama ca aceasta separare este utila si necesara.
Consider ca profesionistii care intra in contact cu minorii, fie victima, fie infractori
trebuie sa fie specializati in lucrul cu minorii, sa aiba experienta in acest domeniu si sa detina
abilitatile care sa le faciliteze contactul cu aceasta categorie de beneficiari. Aceasta categorie
de beneficiari este una speciala, daca o pot denumi astfel atat din cauza faptului ca acestia,
beneficiarii sunt la o varsta a schimbarilor cand pot fi usor influientati, nu au incredere in ei
insisi, nu au un suport al valorilor, principiilor sau credintelor bine sedimentat, dupa care sa
se ghideze. Abia in aceasta perioada incep sa isi insuseasca un model de viata, poate, un mod
al lor de a fi conform cu dorintele, ideile si principiile, valorile pe care de acum se vor baza.
Deci, vor trece prin schimbari, rasturnari de idealuri si nazuinte si cred ca acum vor alege in
ce directie se vor indrepta. Deasemenea, aceasta perioada este dificila si pentru ca acum se
confrunta cu cele mai multe alegeri, cu multe tentatii si miraje si uneori familia nu ii
sprijina, nu ii sustine pentru a face alegeri corecte si a trece peste aceasta perioada. Este
posibil sa fie mult mai sensibili si mai susceptibili fata de cei din jur, de sfaturile primite
pentru ca vor sa demonstreze ca se pot descurca cu fortele si mijloacele lor proprii. De aceea,
fiind o varsta, o perioada dificila si plina de contradictii, e cu atat mai necesar ca familia, cei
din jur sa ii sustina. Dar, in foarte multe cazuri nu se intampla acest lucru. Vorbim de familii
dezorganizate, de familii monoparentale, tinere mame singure care nu pot face fata crresterii,
educarii si ingrijirii corespunzatoarre a unuia sau mai multi copii sau de alte situatii care duc
la o slabire a coeziunii familiale si la aparitia dezinteresului fata de propriul copil sau la
imposibilitatea morala sau financiara de a ii asigura conditii optime de crestere si dezvoltare.
Atunci cand beneficiarii sunt minori, trebuie sa se aiba in vedere toate aceste premise pentru
a se putea acorda acestora servicii de calitate si pentru ca rezultatele sa fie pozitive. Dupa
cum nu se poate sa analizezi o problema sau o situatie fara sa cunosti in detaliu ce a
determinat aparitia acesteia, cauze, consecinte, contextul problemei si ce s-ar putea face
pentru a se remedia si pentru a micsora impactul pe care l-ar putea avea, tot astfel nu poti sa
lucrzi cu minorii daca nu stii cum reactioneaza si cum gandesc acestia. Trebuie sa se tina cont
de varsta fiecarei persoane care este in fata noastra, noi fiind specialistii care trebuie sa o
sustinem si deci trebuie sa tinem cont de schimbarile survenite in gandirea, comportamentul,
in modul de a fi al fiecarei persoane o data cu trecerea timpului. Cred ca nu e usor sa te
apropii de un copil, mai ales daca e speriat sau chiar timorat si daca crede ca toti cei din jur
nu vor decat sa il chinuie, nimeni nu are incredere in el si ca nimeni nu vrea sa il ajute,
nimeni nu e interesat cu adevarat de binele lui, de ceea ce isi doreste el. In aceasta situatie,
magistratul trebuie sa lucreze ca un asistent social sau ca un psiholog, e vorba de un copil de
care trebuie sa se apropie si sa il inteleaga. Minorul nu poate trece prin acelasi proces de
judecata ca si adultul, el nu este pregatit de viata, de experienta pentru a putea trece prin asa
ceva. Este traumatizant, frustrant, obositor si pentru un adult dar cu atat mai mult pentru un
copil care priveste totul altfel, cu alti ochi decat un adult. Desigur, ca nu intelege nici modul
in care se deruleaza procedura si e trist, speriat si in cele mai multe cazuri are remuscare
cumplite pentru ca a comis o fapta urata, ilegala din cauza cariea a ajuns in aceasta situatie.
Uneori, este dsupus si presiunii si reprosurilor din partea parintilor pe care i-a dezamagit, nu a
corespuns asteptarilor lor. De aceea, este foarte greu pentru un specialist sa lucreze cu un
minor, sa il poata determina sa aiba incredere in el pentru a putea realiza o comunicare
eficienta. Cred ca instantele pentru minori ar trebui organizate in cladiri separate de cele
pentru adulti, procedura de judecata sa fie alta ca si durata fiecarei sedinte. Este un lucru
foarte bun ca procesele pentru minori nu sunt deschise publicului, astfel, i se asigura
minorului putina intimitate, nu este supus curiozitatii si analizei atattor persoane necunoscute.
Deci, un tribunal specializat in cauze pentru minori, cu specialisti, avocati, procurori,
judecatori specializati, cu experienta in procesele cu minori, asistati de medici, asistenti
sociali si psihologi care sa medieze relatia lor cu minorii si care sa ii ajute pe acestia sa
treaca peste aceasta perioada. Trebuie sa le fie explicat in asa fel incat sa inteleaga cum se
desfasoara procesul de judecata, care este rolul fiecarei sedinte, care sunt drepturile de care
dispun, fie in postura de victima fie de infractor. Deasemenea, minorii nu risca sa intre in
contact chiar si indirect cu infractorii majori, recidivisti, nu sunt nevoiti sa observe
comportamentul acestora, modul in care vorbesc, arata sau cum sunt tratati de cei din jur.
Am putut observa, in cadrul orelor de practica de la centrul pentru delincventa juvenila ca in
anumite cazuri este necesara chiar separarea minorilor, fie in functie de comportament, fie de
varsta, fie daca are obiceiuri urate sau consuma, cand reuseste sa se sustraga supravegherii,
droguri sau bauturi alcoolice. Deasemenea, trebuie facuta o distinctie si intre cei care au
comis infractiuni usoare, cu un grad scazut de periculozitate sau care nu au comis vreo
infractiune si au ajuns in centru doar din cauza situatiei lor sociale sau financiare sau pentru
ca au incalcat o anumita regula din regulamentul intern al unui centru in custodia caruia se
afla anterior, si cei cu infractiuni mai grave, poate repetat. Nu trebuie ca acesti minori sa
locuiasca impreuna pentru ca pot invata usor unii de la altii si isi pot insusi comportamente
dezirabile, nedorite, cultivarea unui limbaj indecent, nepoliticos, ireverentios, chiar modul de
a gândi, de a accționa și de a privi legea și respectarea ei într-un mod diferit și greșit însușit
de la infractorii cu o experiență îndelungată, rrecidiviști. Și, de asemenea, pot învăța cum să
înșele organele de urmărire publică, cum sa se sustragă rigorilor legii și adstfel teama de lege
dar și respectul față de bunul fiecăruia vor dispărea treptat. Cu atât mai mult cu cât vor învăța
cu timpul tehnici și moduri ușoare prin carre să săvârșească infracțiuni dar și moduri de a
rămâne nedescoperiți. Și astfel, încet, încet, de la persoane care au înfăptuit contravenții sau
infracțiuni ușoare, unii indivizi aflați în contact un timp îndelungat cu infractori major privi
pe cei din jur și drepturile lor, legea și respectarea ei și pot de veni într-un scurt timp
infractori periculoși și inventivi.

Persoanele participante la proces, calitatea acestora și modalități de colaborare:

Locul unde am realizat eu practica este, așa cum am menționat anterior, un centru
pentru delincvența juvenilă, pentru minori, în cazul nostru fete. Deci contactul beneficiarilor
cu tribunalul este minor sau chiar inexistent. Știu ca întotdeauna s-a încercat ca, pe cât este
posibil minorii să nu tracă prin stresul unui proces. Dar, când era totuși neapărat necesar ca
vreun minor sa compară în instanță, pentru a se stabili, în cazul lui, o măsură de protecție sau
de supraveghere specializată, aceasta se întâmpla, de obicei foarte rar, doar o singură dată,
într-o singură ședință, de obicei și vcaredureaza cât se poate mai puțin. Publicul nu aree
acces la aceste procese. Dar, desigur ca mie mi s-au prezentat doar cazuri simple, de
contravenții s-au infracțiuni cu un grad scăzut de periculozitate, minori, deci nu era necesară
trecerea prin toate etapele unui proces penal, fiind și vorba și de minori. De asemenea, de
pobicei, singurul motiv pentru care se apela la instanță era, în cele mai multe cazuri stabilirea
unei măsuri de supraveghere. Un minor este însoțit de un asistent social, un avocat și în
anumite cazuri de un medic sau un asistent medical. În unwele cazuri este prezent și tutorele
legal al acestuia, unul din părinți sau persoana căreia îi este dat în grijă minorul. Amintesc
din nou ca vorbesc doar din perspectiva cazurilor simple întâlnite în centrul unde am realizat
practica. Minorului i se aduce la cunoștință, i se explică modul de derulare a procedurii
judiciare, rolukl fiecărei persoane prezente, a procurorului, judecătorului, sau avocatului
celeilalte părți dacă este cazul și dacă are vârsta de zece ani sau mai mare i se ascultă și
părerea, opinia minorului. Toate persoanele participante la proces trebuie sa colaboreze între
ele pentru ca desfășurarea acestei acțiuni levgale sa se facă într-un mod cât mai simplu și mai
util pentru copil și măsurile luate să fie cele mai nimerite pentru îngrijirea copilului sau
pentru reabilitarea acestuia în cazul când a încălcat legea sau o normă juridică sau morală
respectată în societate. În cazurile cele mai grave se apelează la instanța pentru minori,
aceasta pentru că în România încă nu s-a dezvoltat așa cum ar trebui această instanță.
 Desigur, că rolul primordial îi revine judecătorului care ia hotărârea dar și
procurorului care adună și clarifică probele și dovezile și sintetizează concluziile pentru a le
prezenta judecătorului. De asemenea, asistentul social, psihologul sau medicul care sunt
prezenți trebuie sa vegeze la echilibrul fizic și psihic al copilului, pentru ca acesta sa nu se
simtă singur, să nu fie timorat sau să se considere inutil sau un copil rău, cel mai rău, care nu
se va putea svhimba niciodată, de aceea a ajuns aici, în tribunal și de aceea nimeni nu îl
iubește și nici nu îl apreciază. Este important ca asistentul social sau psihologul să îi explice
copilului situația în care se află, cauzele care au dus la declanșarea ei și contextul în care s-a
derulat și să îl ajute să își înțeleagă și să accepte, să îți însușească partea sa de vină dacă
există vreuna. Nu trebuie ca minorul sa se considere singurul responsabil și singurul vinovat,
ci să înțeleagă exact cum s-au petrecut faptele, care a fost factorul declanșatorr, pentru a nu
își asuma în totalitate o vină pe carre nu o are de loc sau o are doar în parte, deoarece aceasta
e prea mult, prea greu și pentru un individ matur cu atât mai mult pentru un copil și nici nu
este corect, echitabil. Aceasta, cu atât mai mult cu cât există situații cum ar fi divorțul și apoi
acordarea custodiei copilului unuia dintre părinți, când, de cele mai multe ori copilul nu are
nici o vină pentru situația creată dar din cauza stresului, a nesiguranței declanșate în urma
destrămăării familiei, a distrugerii spațiului său de siguranță, copilul crede că toate s-au
întâmplat doar din vina lui și se simte îngrozitor, nefolositor și nedorit. Ar face orice ca totul
să revină la normal, chiar dacă aceasta ar însemna sa își asume întreaga vină pentru cele
întâmplate.
De aceea, asistentulsocial trebuie să fie foarte atent pentru a echilibra balanța în
mintea copilului. Nu este ușor, desigur, să te apropii de un copil în momente dificile, mai
ales că el poate să îți înțeleagă greșit intențiile sau să creadă că ești împotriva lui, așa cum,
crede el sunt toți cei din jur. Cred, că e bine ca în acele momente, să fii cât se poate mai
deschis cu copilul, el nu are nevoie de lingușiri ci de afecțiune și de acceptare a sa așa cum e.
Este important, în cazul în care un minor a încălcat legea să înțeleagă că se poate reabilita, că
există reabilitare pentru el și să fie susținut în această direcție.
Un rol important, nu doar în desfășurarea unui proces sau în strângerea probelor
necesare pentru a se putea ajunge în instanță ci și în supravegherea minorilor delincvenți,
cum e cazul centrului unde am făcut eu practica, îl au și organele de urmărire penală, dar, aici
nu mă refer la procuror, despre care am vorbit mai sus, ci despre polițiști, poliție. Am putut
observa, că de fiecare dată când un copil reușea să se sustragă supravegherii personalyului
din centru și dispărea, nu se mai întorcea la centru era anunțată poliția care proceda la
căutarea acelui copil. Deși coopilul era însoțit de un educator sau de un alt membru al
personalului la școală sau în altă parte, el reușea de multe ori să se sustragă supravegherii
acestuia și nu mai era găsit decât cu ajutorul poliției. De asemenea, de multe ori, din cauza
personalului insuficient, nu se putea asigura supravegherea tuturor minorilor pe durata unui
întreg program școlar dintr-o zi și copilul dispărea înainte de terminarea orelor. Mai exista și
cazul când copilul primea permisiunea de a locui un timp acasă, cu familia și părinții
anunțau dispariția sa. Este important, ca, în aceste situații, poliția să colaboreze eficient cu
centrul pentru delincvenți minori pentru a se proceda cât mai rapid, mai eficient la găsirea
copilului, iar poliția trebuie să dispună de toate datele care îi pot facilita căutarea. Cred, că
ar fi oportun ca instituția poliției să întocmească o listă cu minorii din centru care părăsesc
cel mai des centrul fără învoire pentru ca,în cazul când unul din acei minori dispare să fie mai
ușoară și mai rapidă identificarea și găsirea lui.
În cazul derulării unui proces pentru un minor sau când este vorba de întocmirea unui
dosar pentru ca un copil să fie introdus într-un centru pentru delincvenți minori, în cazul
abuzului asupra unui copil sau când, în general este vorba de încălcarea drepturilor sau de
aflarea în pericol a unuia este mai dificil de păstrat confidențialitatea asupra datelor
personale ale copilului. Aceasta pentru că nu doar o persoană sau două lucrează pentru a-l
susține pe copil, cio întreagă echipă multidisciplinară. Iar, când cazul ajunge în instanță este
și mai dificil pentru că numărul de persoane care au acces, prin funcția și ocupația pe care o
dețin la dosarul acelui copil crește. De aceea, trebuie să se depună toate eforturile pentru
ca datele referitoare la copil și situația sa să nu fie divulgate presei sau altor persoane, care
prin funcție, profesie sau grad de rudenienu sunt îndreptățite să ia cunoștință de ele. Trebuie
ținut cont că întotdeauna se are în vedere protejarea și interesul superior al copilului și că
confidențialitatea este unul din principiile care garantează și susțin acest apanaj al protejării
unui copil.

Modalități de asigurare pentru asistența juridică, cine, cui, cât timp.

Prin continutul sau, dreptul de aparare in cadrul procesului penal apare ca

un drept fundamental, caracterizat printr-o pozitie fireasca, normala a invinuitului sau
inculpatului de a se disculpa fata de invinuirile care i se aduc, de a se opune sau de a-si
mentine punctul de vedere fata de pretentiile ce se ridica impotriva sa, de a arata adevarul si
de a cere respectarea sau restabilirea drepturilor si intereselor sale legale si de a invoca
protectia legii. Realizarea acestui drept trebuie garantata, intrucat simpla lui prevedere nu
duce automat la respectarea lui. In aceasta materie s-a ajuns la concluzia ca dreptul la
aparare este cu atat mai bine asigurat cu cat partilor li se recunosc drepturile procesuale
necesare pentru a putea actiona cu eficienta in fata organelor judiciare. Garantarea dreptului
de aparare se face deci prin mijloace care sa asigure realizarea acestui drept, mijloace
denumite garantii procesual penale.
Garantiile procesual penale sunt definite ca mijloace procesuale prevazute de lege, care
asigura ca drepturile acordate partilor sa fie pe deplin exercitate in vederea apararii
intereselor legale ale acestora. Constituie mijloace de garantare a drepturilor acordate partilor
in proces impunerea obligatiei pentru organele judiciare de a face cunoscut partilor drepturile
procesuale pe care le au si de a le ajuta in exercitarea lor, respectarea conditiilor prevazute
de lege pentru valabilitatea unor acte procesuale, pentru a fi evitata incalcarea drepturilor
procesuale ale partilor .Totodata, trebuie create premisele exercitarii unui control integral si
eficient pentru descoperirea incalcarii drepturilor procesuale ale partilor pe parcursul
intregului proces penal. Astfel, in activitatea de supravegherea efectuarii urmaririi penale,
procurorul poate infirma prin ordonanta actele sau masurile procesuale nelegale (art. 220
C.proc.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006), poate da dispozitii in scris, motivat, pentru
indreptarea ilegalitatilor constatate.
De asemenea, ca urmarea exercitarii dreptului la plangere impotriva masurilor si actelor
de urmarire penala, procurorul sau, dupa caz, procurorul ierarhic superior celui care a luat
masura sau a dat dispozitia, rezolva plangerea, cu luarea masurilor pe care legea le prevede,
inlaturand vatamarea adusa intereselor petentului.Prin Legea nr. 281/2003 a fost introdus art.
2781 C.proc.pen. care prevede dreptul persoanei vatamate, precum si al oricarei alte
persoane, ale caror interese legitime au fost incalcate, sa faca plangere in fata instantei
impotriva rezolutiilor sau a ordonantei procurorului de netrimitere in judecata .
Pe aceasta cale pot fi invocate si nerespectarea dispozitiilor legale privind exercitarea
dreptului la aparare. Cu ocazia exercitarii cailor ordinare si extraordinare de atac, se
examineaza si masurile luate de instanta de fond privind respectarea dispozitiilor legale care
asigura realizarea drepturilor procesual penale ale partilor.Eficienta acestui control este
posibila datorita existentei unor prevederi legale care instituie sanctiuni in caz de incalcarea
drepturilor procesuale acordate partilor.Pe langa faptul ca se pot aplica sanctiuni disciplinare
sau chiar penale persoanelor vinovate, pentru incalcarile grave constatate sunt prevazute
sanctiuni care constau in nulitatea actelor efectuate cu incalcarea drepturilor procesuale.
Astfel, art. 197 alin. (1) C.proc.pen. prevede ca incalcarea dispozitiilor legale care
reglementeaza desfasurarea procesului penal, deci inclusiv cele care asigura realizarea
drepturilor procesuale ale partilor, atrage nulitatea actului atunci cand s-a produs o vatamare
care nu poate fi inlaturata decat prin anularea acelui act. Aceasta prevedere este
o garantie deosebit de importanta, intrucat partile, ca urmare a incalcarii drepturilor pe care
legea le recunoaste, pot obtine anularea actului care le-a vatamat interesul legitim.
Garantarea dreptului de aparare, ca principiu fundamental al procesului penal, este
reglementata in art. 6 C.proc.pen,, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, cu
urmatorul cuprins: „Dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte
parti in tot cursul procesului penal, (2) in cursul procesului penal, organele judiciare sunt
obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute
de lege si sa le administreze probele necesare in aparare, (3) Organele judiciare
au obligatia sa-1 incunostinteze, de indata si mai inainte de a-1 audia, pe invinuit sau
pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure
posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii, (4) Orice parte are dreptul sa fie asistata
de aparator in tot cursul procesului penal, (5) Organele judiciare au obligatia sa
incunostinteze pe invinuit sau inculpat, inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul
de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de ascultare, in
conditiile si in cazurile prevazute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru
asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales”.
Trebuie remarcat insa ca dreptul de aparare a dobandit o legitimitate deosebita, prin
prevederea sa in Constitutia adoptata in 1991. in cuprinsul art. 24 se prevede ca „Dreptul la
aparare este garantat, in tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat,
ales sau numit din oficiu”.Fiecare activitate care se desfasoara in cadrul procesului penal este
reglementata de norme procedurale care contin si prevederi concrete privind garantarea
dreptului de aparare.Reglementarea actuala ofera posibilitatea exercitarii dreptului de aparare
sub mai multe forme, si anume posibilitatea partilor de a se apara singure in cursul procesului
penal, obligatia organelor judiciare ca din oficiu sa aiba in vedere aspecte favorabile partilor
implicate in cauza respectiva, precum si posibilitatea, iar uneori, obligatia acordarii asistentei
juridice .
Datorita dificultatilor pe care le presupune exercitarea dreptului de aparare, care este in
multe cazuri o activitate complexa ce impune cunoasterea si folosirea garantiilor prevazute de
lege, partile apeleaza de cele mai multe ori la asistenta juridica calificata.In acest
context, asistenta juridica constituie calea prin care se asigura realizarea deplina si in bune
conditii a drepturilor procesuale ale partilor, drepturile fiind exercitate in locul partilor de
specialisti in domeniul juridic.De aceea, privita sub acest aspect, ca institutie care da contur
real dreptului de aparare, asistenta juridica esteconsiderata o garantie fundamentala, de prim
rang, a dreptului de aparare.Regula consta in faptul ca asistenta juridica este facultativa, adica
partea beneficiaza de serviciile aparatorului numai daca doreste si numai acolo unde legea
prevede in mod expres ca asistenta este obligatorie .
Asistenta juridica in cadrul procesului penal este asigurata de persoane calificate, care
isi desfasoara activitatea in baza Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei
de avocat, republicata cu modificarile si completarile ulterioare , potrivit cu care, in
exercitarea profesiei, avocatul este independent si se supune numai legii, statutului si
regulilor profesionale, promoveaza si apara drepturile, libertatile si interesele legitime ale
omului (art. 2). Legea prevede si modalitatea de realizare a avocaturii: prin consultatii si
cereri cu caracter juridic, asistenta si reprezentare juridica in fata instantelor judecatoresti, a
organelor de urmarire penala, a autoritatilor cu atributii jurisdictionale, a notarilor publici si a
executorilor judecatoresti, redactarea de acte juridice etc. (art. 3).
 Capitolul V din lege, intitulat „Asistenta judiciara” reglementeaza modul concret de
acordarea asistentei juridice: baroul acorda asistenta juridica in toate cazurile in care apararea
este obligatorie potrivit legii, precum si la cererea instantelor de judecata, a organelor de
urmarire penala sau a organelor administratiei publice locale, in cazul in care acestea
apreciaza ca persoanele se gasesc in imposibilitate vadita de a plati onorariul, in cazuri de
exceptie, daca drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate, decanul
baroului poate aproba acordarea de asistenta juridica gratuita (art. 68). Daca principiul
garantarii dreptului de aparare este legiferat in Codul de procedura penala in art. 6, asistenta
judiciara isi are reglementarea in Titlul V, Capitolul I, intitulat „Asistenta juridica si
reprezentarea”.
Avand in vedere ca o garantare reala a dreptului de aparare nu poate fi realizata decat
prin instituirea unor obligatii clare pentru organele judiciare, prin care sa se impuna
respectarea acestui drept, modificarile intervenite (Legea nr. 32/1990) au actionat mai ales in
acest sens . Astfel, organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a
drepturilor procesuale, avand obligatia sa-i aduca la cunostinta invinuitului sau inculpatului,
inainte de a i se lua prima declaratie, dreptul de a fi asistat de un aparator, fapt care se
consemneaza in procesul-verbal de ascultare.
Pe langa Legea nr. 51/1995 care defineste practic locul si rolul avocatului in procesul
penal, reglementari in aceasta materie cuprinde si Codul de procedura penala (art. 171-174),
Constitutia (art. 24).Daca art. 171 alin. (1) C.proc.pen. prevede ca invinuitul
sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii,
alin. (2) cuprinde referiri exprese privind asistenta juridica obligatorie, precizand ca aceasta
este obligatorie: cand invinuitul sau inculpatul este minor.
Pentru faza judecatii, la aceste cazuri se rnai adauga inca doua, si anume in cauzele in
care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata
sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare. Aplicarea acestor prevederi in cazul minorului
pentru care asistenta juridica este obligatorie a generat intrebarea daca organele de urmarire
penala trebuie sa efectueze orice act de urmarire numai in prezenta aparatorului, in caz
afirmativ, efectuarea unui act, indiferent care ar fi acesta, de catre organele de urmarire
penala in absenta aparatorului ar atrage nulitatea absoluta.Plecand de aici, desfasurarea
urmaririi penale ar fi serios stanjenita. Spre deosebire de faza de judecata, unde prezenta
aparatorului practic este posibila la efectuarea tuturor actelor (fixarea de termene cunoscute
cu mult timp inainte, ce permite asigurarea prezentei efective), urmarirea penala nu poate
avea o desfasurare intru totul prestabilita, chiar din cauze obiective .
Se considera ca aceasta interpretare este motivata si de precizarea din finalul alin. (1) al
art. 172 C.proc.pen., coroborata cu alin. (2) al aceluiasi articol .Astfel, in art. 172 alin. (1) se
arata ca lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista
dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului, iar alin. (2) prevede
ca atunci cand asistenta juridica este obligatorie - ca in cazul invinuitului si
inculpatului minor - organul de urmarire penala va asigura prezenta aparatorului la ascultarea
invinuitului sau inculpatului.
Pe langa cazul prevazut de art. 172 alin. (2) C.proc.pen., organul de urmarire penala
trebuie sa asigure prezenta aparatorului la prezentarea materialului de urmarire penala cand
contactul cu inculpatul este obligatoriu.
In literatura de specialitate, asistenta juridica obligatorie este tratata ca
un drept procesual al inculpatului, ce functioneaza ca o garantie procesuala . in cazul
minorului, motivatia constituind-o lipsa de experienta, ocrotirea acestuia fiind pe primul
plan, asistenta juridica obligatorie fiind o garantie a preintampinarii unor erori judiciare. O
problema aparuta dupa adoptarea Codului de procedura penala in vigoare a fost generata de
aplicarea dispozitiilor art. 197 alin. (2), respectiv care este sanctiunea juridica a neindeplinirii
obligatiei asistentei juridice in faza de urmarire penala? Intrucat initial practica a fost
neunitara, considerandu-se de unele instante ca asistenta juridica obligatorie este prevazuta
numai pentru faza de judecata, prin Decizia de indrumare nr. 3/1972 a fostului Tribunal
Suprem s-a statuat ca nerespectarea dispozitiilor procedurale referitoare la asistenta
inculpatului minor cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala este sanctionata
intotdeauna cu nulitate absoluta si atrage restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii
actelor procesuale efectuate cu incalcarea legii.
Motivarea este data insa intr-o alta decizie a instantei supreme - Decizia de indrumare
nr. 29/1970 - in care se precizeaza ca dispozitiile art. 197 alin. (2) nu fac nicio distinctie, sub
aspectul sanctionarii cu nulitatea absoluta, intre faza urmaririi penale si cea a judecatii, iar pe
de alta parte, nerespectarea dispozitiilor procesuale privind asigurarea asistentei juridice
obligatorii in cursul urmaririi penale produce prejudicii care nu pot fi acoperite ulterior, in
fata instantei. Potrivit art. 172 alin. (1) C.proc.pen., „lipsa aparatorului nu impiedica
efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de
data si ora efectuarii actului”.
Fata de reglementarea anterioara, legiuitorul face precizari clare cu privire la
modalitatea incunostintarii: prin notificare telefonica, fax, internet sau prin alte asemenea
mijloace, incheindu-se in acest sens un proces-verbal. La intocmirea procesului-verbal trebuie
respectate, in masura in care se impune, dispozitiile art. 90-91 C.proc.pen., acesta constituind
mijloc de proba potrivit legii procesual penale. Termenul de „incunostintare”, ca modalitate a
asigurarii prezentei partilor sau a altor persoane la activitatea procesuala, mai este folosit
in Codul de procedura penala [art. 58 alin. (1) si (2), art. 129 alin. (2), art. 402 alin. (2)], insa
in ceea ce priveste sanctionarea neprezentarii, daca in cazul citarii lipsa nejustificata poate fi
sanctionata, neprezentarea, in cazul incunostintarii, nu este sanctionata de lege.

Colaborarea și parteneriatele instituționale, puncte tari, puncte slabe, motive și obligații.

Consider că este o activitate eficientă crearea și organizarea parteneriatelor, a

colaborării între instituții; această colaborare este în folosul beneficiarilor, al clienților, în
funcție de situație, dacă vorbim de o instituție publică sau de una privată, sau în cazul în care
ne referim fie la o instituție sau corporație sau întreprindere comercială sau bancară, fie la una
de asistență socială sau medicală. Este bine sa se realizeze aceste colaborări fie între diverse
instituții din mediul public, fie între organizații din mediul privat și instituții din mediul
public pentru a crește competitivitatea și rapiditatea în domeniul de lucru. Angajații,
managerii, firmele se vor simți supravegheați îndeaproape chiar daca nu aceasta e situația,
vor avea un motiv în plus să realizeze lucrul mai rapid și mai bine pentru că proiectul la care
lucrează ester ealizat în parteneriat cu o altă firmă, instituție sau organizație. Se poate
declanșa un spirit de concurență, competitivitate colegială, cine, care echipă termină de
realizat mai întâi proiectul pe care îl are de făcut și care realizare, care lucrare este mai bună,
mai valoroasă. Dacă este și un premiu, poate fi și unul simbolic, concurența este și mai
strânsă pentru că acel premiu, chiar neînsemnat capătă valoare de trofeu. Dacă este o altă
echipă, o altă firmă sau companie care participă la realizarea aceluiași proiect, niciuna dintre
cele două părți care contribuie la realizarea lui nu își va permite sa facă greșeli, să tărăgăneze
lucrul. Fiecare dintre echipe se teme de evaluarea negativa a celeilalte, fiind în joc, salariul,
avansarea sau chiar libertatea membrilor echipei, în unele cazuri si nu își poate permite să nu
ia în seamă toate aceste premise. Nu e vorba doar de el sau doar de el șicolegii lui ci și de
alte persoane și nu poate ști cum vor reacționa acestea dacă vor apărea dificultăți sau nereguli
din cauza neglijenței lui (a unuia din membrii sau a uneia dintre firme sau echipe). Buna
organizare și buna funcționare trebuie sa fie garantată, pentru a se putea realiza o lucrare de
calitate și într-un timp convenabil. Nimeni nu poate să facă ce, când și cum îi place pentru că
activitatea defectuoasă a cuiva poate să încetinească realizarea proiectului sau poate produce
chiar stoparea lui. Imposibilitatea de a se mai realiza sau prin producerea unei întârzieri a
proiectului care să ducă la neacceptarea lui pentru că nu s-au respectat condițiile privind
punctualitatea predării sau încheierii lucrării, la data, ora și locul stabilit prin contract.
Este însă posibil ca în cazul când vorbim de colaborare între instituții, dacă nu există
o persoană care să dețină o funcție de conducere, care i-a fost atribuită oficial sau o
persoană care să poată modera conflictele sau bneînțelegerile care pot să apară între parteneri,
colaborarea eficientă între aceștia să poată fi periclitată și lucrul în echipă să nu mai meargă
așa cum ar fi de dorit. Pot exista diferențe de opinii sau ciocniri de personalitate, poate chiar
reminiscențe ale conflictelor sau chiar conflicte de interese, chiar dacă lucrează la aceeași
realizare. Toate acestea pot slăbi coeziunea grupului, pot apărea probleme de înțelegere și de
colaborare, întreaga activitate poate fi compromisă. Există de asemenea și problema
fondurilor care nu sunt distribuite echitabil, egal fiecărei firme sau organizații, mai ales când
vorbim de diferențierea dintre sectorul publicși cel privat. Sau, de asemenea, când
distribuția fondurilor către beneficiari pune probleme, nu toți sunt de acord ca anumite sume
să meargă către unele categorii ei propun altele sau propun ca acei bani sa fie utilizați în
fo,losul public nu pentru o categorie specifică de indivizi. Chiar daca există o persoană care
este delegată să se ocupe de acest aspect, este posibil ca și în acest caz partenerii să nu fie
mulțumiți, satisfăcuți de felul cum au fost distribuite fondurile. Aceasta fie din invidie,
neîncredere sau neînțelegerea exactă a modului pentru care acea persoană a procedat în acel
fel, fie, pentru că întradevăr banii nu au fost folosiți sau distribuiți corect, într-un sector al
activității unde nevoia lor era stringentă sau pentru ca au fost folosiți inutil, unde nu era
necesar sau unde deja se investiseră fonduri suficiente și nu se observase un rezultat
satisfăcător.
Când ne gândim la parteneriate avem în vedere și dezavantajul birocratic. Sunt necesare
mult mai multe hârtii, aprobări, decizii, hotărâri și acte, fie pentru a se reglementa
colaborarea, fie când începe aceasta, pentru că fiecare trebuie să semneze deciziilee,
persoanele cu o funcție importantă sau profesioniștii trebuie sa își dea aprobarea în scris
aproape pentru orice se realizează în cadrul parteneriatului. Chiar dacă există un contract de
colaborare, el nu poate cuprinde toate situațiile care pot apărea pe parcursul derulării
parteneriatului. Legislația se poate schimba, prețurile fluctuiază, cererea și oferta de
asemenea și poate, cu timpul nici condițiile de distribuție, efectuare sau executare nu mai
sunt aceleași. Astfel, din cauza încetinirii birocratice munca poate stagna, pot apărea
neînțelegeri și se pot declanșa discuții dacă nimeni nu își asumă responsabilitatea întârzierii,
iar colaborarea poate fi periclitată.
Chiar dacă, înainte de a se inițiia un parteneriat, ambele părți semnează un contract, în
care sunt stipulate obligațiile, drepturile și motivele pentru care s-a încheiat acel parteneriat,
pot apărea, totuși, mai târziu neînțelegeri sau proteste din partea celor implicați. Aceasta fie
pentru că sarcinile nu sunt distribuite echitabil, pentru că managerul, persoana responsabilă
de buna funcționare a colaborării, nu este ascultată, nu are autoritate suficientă, nu este
respectată sau nu se implică cât ar trebui în desfășurarea parteneriatului, neavând nici
competențele necesare, fie pentru că, deși, au luat la cunoștință de mențiunile prevăzute în
contract, nu și-au dat seama cu exactitate de implicațiile lor, de impactul pe care îl vor avea
asupra derulării întregii lor activități sau chiar de îngrădirile care decurg după semnarea
contractului în desfășurarea ei. Pot apărea neînțelegeri cu privire la modul în care trebuie
realizate anumite operațiuni, când și cum trebuie încheiate diferite rapoarte sau în privința
distribuției sarcinilor, a autorității, a avantajelor sau a primelor. Se poate ivi și nemulțumirea
ca drepturile și îndatoririle să nu fie acordate în mod echitabil sau sa nu fie de acord cu
anumite măsuri luate de una din părți. Dacă, pe parcursul desfășurării lucrului într-o singură
firmă pot apărea neînțelegeri, neclarități sau diferențe de opinie, cu atât mai mult când
colaborează două sau mai multe firme sau instituții sau și mai mult dacă colaborarea se
realizează pe plan internațional.
În cazul în care parteneriatul, colaborarea vizează doar operațiunile financiare sau
este un parteneriat indirect sau separat, adică se ocupă ambele părți de activitatea în
totalitatea ei dar fiecare parte are satrcini independente , care sunt realizate separat, fără a
colabora unul cu celălalt decât indirect, și mai mult la nivel de instituție, pot apărea diferențe
majore de la sector la sector sau în funcție de cât de competent este finalizată o activitate. SE
poate întâmpla ca într-un sector activitatea să se deruleze fără probleme, cu aportul deplin al
tuturor celor implicați iar în altul lucrul să fie amânat, tărăgănat, sau să se desfășoare fără
colaborarea directă și precisă a tuturor celor implicați. Rezultatele se vor vedea, mai ales daca
cele două sectoare trebuie să funcționeze împreună.

Drepturi ale minorului in faza de urmarire penala

Copilul nu poate să-şi apere singur drepturile. În acest sens, în cadrul urmăririi penale
şi în instanţa de judecată, copilul este reprezentat de părinţi, inclusiv părinţii adoptivi, tutore
sau curator. Anume aceste persoane sunt împuternicite să pledeze în procesul penal, în
funcţie de etapele acestuia, în calitate de reprezentanţi legali ai copilului. Copilul victimă şi
tu, încalitate de reprezentant legal al copilului, la etapa urmăririi penale (înainte ca dosarul să
fie transmis în instanţa de judecată) beneficiaţi de diverse drepturi:
 Dreptul de a cunoaşte esenţa învinuirii;
 Dreptul de a face declaraţii şi a oferi explicaţii, de a prezenta documente şi alte
mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal;
 Dreptul de a participa la toate acţiunile ce se efectuează cu participarea copilului;
 Dreptul de a face cunoştinţă cu procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care a
participat copilul, de a face obiecţii asupra corectitudinii şi caracterului complet al
acestora, precum şi de a cere completarea lor cu date care, în opinia ta, trebuie să fie
menţionate;
 Dreptul de a cere completarea acţiunilor procesuale (poţi să formulezi propuneri
referitoare la cercetarea diferitor circumstanţe, mărturii, citarea martorilor, numirea
expertizelor ş.a.);
 Dreptul de a contracta / solicita un apărător avocat pentru a beneficia de consultanţă
pe tot parcursul procesului penal;
 Dreptul de a solicita încasarea prejudiciilor materiale şi daunelor morale care au fost
cauzate prin infracţiune;
 Dreptul de a face cunoştinţă, după finisarea urmăririi penale, precum şi în caz de
încetare sau clasare a procesului penal, cu toate materialele cauzei şi de a nota orice
informaţie din dosar;
 Dreptul de a ataca deciziile luate de organul de urmărire penală sau de procuror;
 Dreptul de a participa la activităţile preparatorii (de pregătire) ale şedinţei de judecată
şi la cercetarea judecătorească a cazului;
 Dreptul de a fi informatdespretoatedeciziileşihotărârileadoptate care se referă la
drepturileşiintereselecopiluluitău, de a primigratuit, la solicitare, copii ale
acestorhotărâri.
 Dreptul de a ataca hotărârile instanţei de judecată etc.
Sistemul juridic prevede, în egală măsură, dreptul de a beneficia de asistenţa unui
avocat. Poţi să-ţi alegi orice avocat de la barourile de avocaţi care să-ţi acorde consultanţă pe
tot parcursul procesului penal. Trebuie să ştii, însă, că asemenea servicii, de regulă, sunt cu
plată, iar valoarea onorariului avocatului ar putea depăşi capacităţile financiare ale familiei
tale. Dacă nu dispui de mijloace băneşti pentru a plăti avocatul, poţi să ceri organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată să fii asistat de un avocat care acordă asistenţă
juridică garantată de stat. Pentru asistenţa oferită de acesta nu vei achita nici un onorariu.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va examina solicitarea ta şi va decide
dacă este nevoie să implice în proces un avocat public.

Actele si procedurile de invinuire penala pentru invinuit

Noul Cod de procedură penală instituie, ca regulă, caracterul obligatoriu al începerii

urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare. Exceptând situațiile în care
însuși actul de sesizare este inform, ori cele în care din chiar cuprinsul acestuia rezultă o
cauză de neprocedibilitate, nici un act de procedură nu mai poate fi îndeplinit în afara
procesului penal, nicio probă nu mai poate fi administrată în afara acestui cadru.
Aceasta nouă așezare a concepției privind limitele și fazele urmăririi penale răspunde
unor exigențe ținând de observarea strictă a principiului legalității; instituția actelor
premergătoare, din vechea reglementare, nu răspundea în totalitate acestora (în principal
întrucât permitea strângerea de probe în afara procesului penal), iar ponderea pe care, în
practica organelor de urmărire penală, a cunoscut-o utilizarea acestei instituții (de multe ori
excesivă chiar și în raport cu dispozițiile vechiului cod) a creat necesitatea instituirii unei
reglementări care să nu mai permită desfășurarea vreunei activități specifice urmăririi penale
în afara unui cadrul procesual bine definit.
De aceea, în art. 305 alin. (1) C.p.p., potrivit căruia „când actul de
sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul
dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul
de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă” (s.n.), legiuitorul a
instituit obligația organului de urmărire penală de a începe urmărirea penală, îndată după ce a
fost legal sesizat. Practic, actul imediat următor celui de sesizare, va fi, în mod necesar, în
toate cauzele, ordonanța de începere a urmăririi penale cu privire la faptă.
Astfel, nicio investigație nu poate avea loc decât în condițiile privitoare la desfășurarea
actelor de urmărire penală; noua reglementare nu mai cunoaște faza premergătoare începerii
urmăririi penale, de strângere a datelor necesare „în vederea începerii urmăririi
penale”(prevăzută sub reglementarea anterioară de art. 224 din vechiul Cod de procedură
penală). În plus, noua reglementare nu mai permite începerea urmăririi penale direct față de o
anumită persoană nici în situația în care aceasta este indicată în actul de sesizare, ori când
acesta permite identificarea sa. Concluzia se impune față de faptul că art. 305 alin. (3) C.p.p.
cere ca indiciile rezonabile privind comiterea faptei de către o anumită persoană să rezulte din
datele și probele existente, iar potrivit art. 97 alin. (2) C.p.p. probele se pot obține doar în
procesul penal.
Cât privește limitele, conținutul și întinderea actelor de urmărire penală ce se pot
efectua după începerea urmăririi penale cu privire la faptă, în condițiile art. 305 alin. (1),
trebuie precizate următoarele: Aceasta este o fază procesuală destinată strângerii probelor în
baza cărora să se poată formula o învinuire împotriva unei persoane. Formularea unei
învinuiri in personam nu poate fi consecința simplei înregistrări a unei sesizări valabile; fiind
un act de o însemnătate sporită și cu consecințe importante privitoare la persoana
celui investigat, punerea sub învinuire a unei persoane trebuie să fie fundamentată de o serie
de probe, administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege.
De aceea, simpla începere a urmăririi penale cu privire la faptă nu are caracterul
formulării unei acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului
procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.
 Dacă, după administrarea în acest cadru legal procesual a unor mijloace de probă, în
baza acestora se conturează indicii rezonabile împotriva unei anumite persoane, urmează a se
formula cu privire la aceasta o acuzație. De aceea, art. 305 alin. (3) prevede: „când din datele
şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta
pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se
efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect” (s.n.).
Anterior dispoziției ca urmărirea să se efectueze cu privire la o anumită persoană,
aceasta nu are nicio calitate procesuală, prin urmare nu este subiectul vreunor drepturi ori
obligații procesuale.
Dispozițiile legale analizate asigură caracter echitabil desfășurării urmăririi penale: pe
de o parte, răspund exigenței ca orice acte de cercetare să se desfășoare într-un cadrul
procesual (alin. 1 al art. 305); pe de altă parte, instituie o garanție în sensul că nicio persoană
nu este pusă sub acuzație în lipsa unor indicii rezonabile că a săvârșit o faptă prevăzută de
legea penală (alin. 3 al art. 305).
Această garanție subzistă mai ales în ipoteza în care, prin actul de sesizare (plângere,
denunț, sesizare din oficiu) este indicată o anumită persoană în calitate de prezumtiv
autor. Indicarea unei persoane în actul de sesizare nu este suficientă pentru ca această
persoană să dobândească calitatea de acuzat/suspect și nici pentru a considera că urmărirea
penală o vizează. Aceasta calitate se va dobândi, pe parcursul urmăririi penale, numai după
ce, în baza probelor administrate, se va dispune efectuarea urmăririi penale cu privire la ea.
La această concluzie conduc chiar dispozițiile art. 289 C.p.p., care, reglementând conținutul
plângerii penale, se referă și la „indicarea făptuitorului”, dacă acesta este cunoscut. Or, dacă,
așa cum am arătat, începerea urmăririi penale cu privire la faptă este obligatorie imediat după
depunerea plângerii, coexistența acestei dispoziții cu cea din art. 305 alin. (1) C.p.p. nu poate
decât să probeze că începerea urmăririi se va dispune doar cu privire la faptă, chiar dacă este
autorul este indicat.
Tot din perspectiva caracterului echitabil al procedurii asigurat de aceste dispoziții, se
impun și următoarele precizări:
În forma inițial adoptată de legiuitor, Codul de procedură penală nu conținea nicio
prevedere cu privire la momentul în care o persoană dobândește calitatea de suspect: dacă în
privința începerii urmăririi penale cu privire la o anumită faptă cadrul procesual era
neechivoc stabilit (în condițiile art. 305 alin. (1) C.p.p.), modul în care se urma a se formula
învinuirea împotriva unei anumite persoane nu era prevăzut de reglementarea inițială.
Singura dispoziție, cuprinsă în art. 77 („persoana cu privire la care, din datele și probele
existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală
se numește suspect”), nu conferea certitudine nici momentului în care se formulează acuzația,
si, pe cale de consecință, nici momentului din care o anumită persoană, acuzată de comiterea
unei infracțiuni, poate reclama respectarea drepturilor sale procesuale (după cum nici
momentului din care aceleiași persoane i se poate cere respectarea obligațiilor procesuale).
O atare lacună ar fi permis abuzuri de procedură din partea organelor de urmărire penală
(care, în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu ar fi fost ținute în niciun moment să aducă la
cunoștință unei persoane ”bănuiala” pe care ar avea-o
împotriva ei). Totodată, după începerea urmăririi penale cu privire la faptă,
administrarea oricăror mijloace de probă ar fi stat sub semnul unei potențiale nulități,
întrucât, nefiind cert din care moment este formulată o acuzație împotriva suspectului,
orice probă administrată anterior audierii lui ar fi fost susceptibilă de a fi considerată ca fiind
administrată cu nerespectarea dreptului la apărare. Aceste neajunsuri au fost remediate prin
Legea nr. 255/2013, prin modificarea adusă art. 305 alin. (3) în sensul analizat în cele ce
preced.
 Un alt motiv pentru care, prin aceeași lege, a fost reglementată distinct faza in
personam a urmăririi penale a fost necorelarea dispozițiilor codului în forma inițial adoptată,
care instituiau doar urmărirea penală a faptei, cu normele constituționale care, privitor la
anumite categorii de persoane, reglementează în mod explicit urmărirea penală a persoanei.
Astfel, modificările aduse prin Legea nr. 255/2013 au avut ca scop
transpunerea instituției de rang constituțional a urmăririi penale in personam și în
dispoziții procesuale de rang legal. Pentru aceleași rațiuni, au fost introduse, prin același act
normativ, și dispozițiile alineatului 4 al art. 305, referitoare la categoriile de persoane care nu
pot fi urmărite decât după îndeplinirea unor prealabile condiții. În contextul acestor
modificări, în legătură cu urmărirea penală a unor categorii de persoane se impune și analiza
corelativă a dispozițiilor art. 294 ind. 1 cu cele ale art. 305.
Sintagma „începerea urmăririi penale” din art. 294 ind. 1 nu poate fi
interpretată separat de dispozițiile art. 305 alin. 4, potrivit cărora „faţă de persoanele pentru
care urmărirea penală este condiţionată de obţinerea unei autorizaţii prealabile sau
de îndeplinirea unei alte condiţii prealabile, efectuarea urmăririi penale se poate
dispune numai după obţinerea autorizaţiei ori după îndeplinirea condiţiei”.
Astfel, trebuie admis că, față de conținutul explicit al alin. 4 din art. 305 și având în
vedere întreaga concepție a legiuitorului privind cele două etape distincte ale urmăririi
penale, autorizările și celelalte condiții la care se referă art. 294 ind. 1 sunt în realitate
necesare pentru ca urmărirea penală să se efectueze față de o anumită persoană, și nu pentru
începerea urmăririi cu privire la o faptă.
Potrivit art. 140 C.p.p., supravegherea tehnică se dispune în cursul
urmăririi penale. Având în vedere considerentele de la pct. 1, sintagma „în cursul
urmăririi penale” din acest articol se referă la orice moment ulterior începerii urmăririi
penale cu privire la faptă, potrivit art. 305 alin. (1) C.p.p.
În sprijinul acestei idei este și faptul că urmărirea penală față de o persoană nu poate
exista independent, în lipsa începerii urmăririi penale față de faptă, ci este o urmare a
acesteia. De acea, legiuitorul a folosit, cu privire la această fază procesuală, sintagma
„efectuarea în continuare a urmăririi penale” (s.n.). Textul nu prevede condiția ca organul de
urmărire penală să fi dispus și efectuarea urmăririi penale cu privire la o anumită persoană.
Astfel, după începerea urmăririi penale cu privire la faptă în condițiile art. 305 alin.
(1), cauza se află „în cursul urmăririi penale”, fază în care acuzația nu s-a formulat cu privire
la o anumită persoană, prin urmare nicio persoană nu are calitatea de suspect.
Așa cum am arătat, nici dispozițiile art. 2941 C.p.p. nu contrazic această concluzie, întrucât
aceste dispoziții nu pot fi privite decât corelativ cu cele ale art. 305 alin. (4) (astfel cum au
fost analizate în cele ce preced). Pe de altă parte, deși supravegherea tehnică presupune o
ingerință în viața privată a unei anumite persoane, utilizarea acestei metode de cercetare are
doar semnificația investigării unei fapte (cea pentru care s-a început urmărirea), și
nu echivalează cu formularea unei acuzații împotriva respectivei persoane. De aceea
și dispozițiile art. 139 și ale art. 140 se referă doar la existența unei suspiciuni rezonabile cu
privire la săvârșirea unei „infracțiuni” – deci cu privire la o faptă penală, și nu cu privire la
autorul acesteia.
În concluzie, din punctul de vedere al momentului procesual, singura condiție pentru
emiterea mandatului de supraveghere tehnică o reprezintă începerea urmăririi penale cu
privire la faptă, procedura nefiind în nicio situație condiționată de efectuarea urmăririi penale
față de o persoană. A susține contrariul sau a interpreta dispozițiile legale în sensul
că supravegherea tehnică nu se poate dispune decât după încunoștințarea vreunei persoane,
înseamnă, pe de o parte, a încălca dispoziția legală (adăugând o condiție neprevăzută de
normă), iar pe de altă parte, a ignora conținutul art. 305 C.p.p., potrivit căruia urmărirea
penală începe cu privire la faptă, și nu cu privire la persoană.
Masurile preventive aplicate minorului

Criminalitatea juvenilă este una dintre problemele importante ale societăţii

contemporane, deoarece se constată o tendinţă ascendentă a acestui tip de infracționalitate.
Foarte mulţi minori comit infracţiuni contra persoanei, infracţiuni privind regimul  drogurilor,
infracţiuni contra patrimoniului etc., situaţie care reclamă o reacţie socială pe măsură.
Această realitate crudă i-a determinat pe autorii de specialitate să propună, iar pe legiuitor să
adopte, o paletă largă de sancţiuni aplicabile minorilor infractori.
În vederea combaterii acestui fenomen, legiuitorul român, ţinând seama de starea psiho-
psihică specifică minorilor infractori, aflați în diferite etape ale minorităţii, a instituit o vârstă
minimă, de la care minorii răspund penal.
Astfel, legiuitorul a stabilit că minorii au capacitate penală începând cu vârsta de
14 ani, iar în ceea ce-i privește pe minorii cu vârsta între 14 și 16 ani a instituit o prezumție
relativă de lipsă a discernământului (iuris tantum). Prezumția poate fi răsturnată dacă se
probează că au săvârşit fapta cu discernământ. Începând cu vârsta de 16 ani, existenţa
discernământului este prezumată, de asemenea, iuris tantum.
Aşadar, minorii care nu au împlinit 14 ani şi minorii care au împlinit această vârstă,
dar nu au avut discernământ în momentul comiterii faptei prevăzute de legea penală, nu
răspund penal.
Ce instrumente juridice pot fi folosite față de minorii care nu răspund
penal? Conform art. 84 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului[1], față de copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care
nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile
prevăzute la art. 59 lit. a) şi c). Este vorba despre plasament și supravegherea specializată.
Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, pentru dispunerea uneia dintre cele două
măsuri, comisia pentru protecţia copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui
reprezentant legal al copilului, ori, după caz, instanţa judecătorească, atunci când acest acord
lipseşte, va ţine seama de:
a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;
b) gradul de pericol social al faptei;
c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul;
d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;
e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.
Conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, măsura supravegherii
specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către
acesta a unor obligaţii, cum ar fi:
a) frecventarea cursurilor şcolare;
b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;
d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane[2].
Potrivit art. 86 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care fapta prevăzută de legea
penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social,
precum şi în cazul în care copilul pentru care s-au stabilit măsurile prevăzute la art. 85
săvârşeşte în continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau, după caz,
instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată, plasamentul copilului într-un
serviciu de tip rezidenţial specializat.
 Conform art. 62 din Legea nr. 272/2004, plasamentul copilului constituie o măsură
de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei
legi, după caz, la:
a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c)un serviciu de tip rezidenţial.
Așadar, față de minorul care a comis fapte prevăzute de legea penală, dar în privința
căruia nu sunt îndeplinite cerințele pentru luarea unor măsuri educative, întrucât nu răspunde
penal, se poate dispune, în condițiile Legii nr. 272/2004, una dintre cele două măsuri de
protecție specială (plasamentul sau măsura supravegherii specializate).
Prin comparație cu vechiul Cod penal, noul Cod penal reglementează în mod diferit
tratamentul sancționator al minorilor infractori[3]. Astfel, spre deosebire de reglementarea
anterioară, care prevedea un regim sancționator mixt, ce cuprindea atât pedepse, cât și măsuri
educative, de lege lata sancțiunile de drept penal aplicabile minorilor infractori sunt exclusiv
măsuri educative, dintre care unele sunt privative de libertate.
Bineînțeles că, la fel ca în conformitate cu pprevederile Codului penal anterior, alături
de măsurile educative, dacă sunt întrunite condițiile legale (a se vedea art. 107-1121 C. pen.),
pot fi luate măsuri de siguranță.
Modelul care a inspirat reglementarea actuală este Legea Organică nr.5/2000 privind
reglementarea răspunderii penale a minorilor în Spania (modificată prin Legea Organică
nr.8/2006), dar s-au avut în vedere şi reglementări din dreptul francez (Ordonanţa din 2
februarie 1945 cu modificările ulterioare), dreptul german (Legea tribunalelor pentru minori
din 1953 cu modificările ulterioare) şi dreptul austriac (Legea privind justiţia juvenilă din
1988).
În reglementarea actuală, alegerea măsurii educative ce urmează a fi dispusă se face,
în primul rând, după criterii obiective (dacă a mai săvârșit anterior o infracțiune ori dacă
pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită de minor este de o anumită gravitate), cu luarea în
considerare, în al doilea rând, a criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzute
în art. 74 NCP, care se aplică mutatis mutandis și în cazul individualizării măsurilor
educative.
Regulile generale privind regimul sancționator aplicabil minorilor sunt cuprinse în art.
113-116 C. pen.
Potrivit art. 113 C. pen.: „(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde
penal.
(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a
săvârşit fapta cu discernământ.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii”.
Din examinarea dispoziţiilor art. 113 C. pen rezultă 3 situații în care se poate afla un
minor care a comis o faptă prevăzută de legea penală, respectiv:
a) la data săvârșirii faptei minorul are sub 14 ani, situație în care funcționează prezumţia
legală absolută de incapacitate penală a minorului;
b) la momentul săvârșirii faptei minorul are între 14 şi 16 ani, situație în care acesta răspunde
penal dacă se probează că a săvârşit-o cu discernământ. În acest caz, activează o prezumţie
legală relativă de incapacitate penală a minorului;
c) la data comiterii faptei minorul are între 16 şi 18 ani, situație în care minorul răspunde
penal. În această ipoteză intră în acțiune o prezumţie legală relativă de capacitate penală (se
presupune, până la proba contrarie, că minorul avea discernământ la data comiterii faptei
prevăzute de legea penală).
Discernământul este aptitudinea minorului de a-și da seama de caracterul antisocial al
faptei sale și de a-și manifesta conștient voința pe planul relațiilor interumane. Existența
discernământului cu prilejul săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală nu înseamnă și
existența vinovăției, însă constituie o premisă pentru aceasta. În raport cu legea penală,
minorul care încheie o căsătorie înainte de a împlini vârsta de 18 ani, dobândind astfel
capacitate de exercitare a drepturilor sale civile la fel ca majorul [art. 39 şi art. 272 alin. (2) C.
civ.] nu răspunde penal dacă prezumția de existență a discernământului a fost răsturnată prin
concluziile unui raport de expertiză.
Minorul poate răspunde penal numai dacă elementul material (acțiunea sau
iancțiunea) al laturii obiective, ce reprezintă conduita interzisă de legea penală, a fost
efectuat, integral sau parțial, după împlinirea vârstei de 14 ani. Dacă numai rezultatul
socialmente periculos s-a a survenit după vârsta de 14 ani, minorul nu răspunde penal, pentru
că existenţa condiţiei vârstei se apreciază la data efectuării elementului material al laturii
obiective.
De asemenea, la fel ca în ceea ce privește actul obiectiv de conduită, şi existenţa
discernământului se stabileşte în raport de momentul efectuării elementului material al
infracţiunii.
Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18
ani, în principiu, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
Măsurile educative privative de libertate sunt:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenţie.
Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în
condiţiile art. 114 C. pen., potrivit criteriilor prevăzute în art. 74 din același cod. Potrivit art.
114 alin. (2) C. pen., faţă de minor se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în
următoarele cazuri:
a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost
executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este
judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7
ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Din prevederile art. 114 C. pen. rezultă regula potrivit căreia măsurile educative
neprivative de libertate au întâietate [art. 114 alin. (1) C. pen.], în sensul că prima opțiune
a judecătorului trebuie să constea în luarea unei asemenea măsuri, în timp ce măsurile
educative privative de libertate au caracter subsidiar [art. 114 alin. (2) C. pen.], în sensul că o
astfel de măsura se va lua dacă nicio măsură din prima categorie nu este îndestulătoare pentru
atingerea finalității legiuitorului.
Potrivit art. 116 alin. (1) C. pen., în vederea efectuării evaluării minorului, potrivit
criteriilor prevăzute în art. 74 C. pen., instanţa va solicita serviciului de probaţiune întocmirea
unui referat care va cuprinde şi propuneri motivate referitoare la natura şi durata programelor
de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum şi la alte obligaţii ce pot
fi impuse acestuia de către instanţă.
Iar în conformitate cu prevederile art. 116 alin. (2) C. pen., referatul de evaluare
privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse se
întocmeşte de către serviciul de probaţiune în toate cazurile în care instanţa dispune asupra
măsurii educative ori asupra modificării sau încetării executării obligaţiilor impuse, cu
excepţia situaţiei prevăzute la art. 126 C. pen. (în situația schimbării regimului de executare),
când acesta va fi întocmit de către centrul educativ ori de detenţie.
Serviciile de probațiune sunt regleementate de Legea nr. 252/2013, în cadrul Direcției
Naționale de Probațiune.
Codul de procedură penală în vigoare prevede în art. 243 condiţii speciale de aplicare
a măsurilor preventive faţă de minorii care au comis infracţiuni şi îndeplinesc condiţiile
legale pentru a răspunde penal. Norma menţionată prescrie aplicarea excepţională şi
condiţionată a măsurilor preventive privative de libertate de respectarea unei proporţionalităţi
între scopul urmărit prin luarea măsurii (dispoziţiile art. 202 C. proc. pen. se constituie ca o
premisă generală şi indispensabilă pentru dispunerea măsurilor preventive) şi efectele pe care
privarea de libertate  le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării minorului.
Realitatea socială reflectă faptul că delincvenţa juvenilă are tendinţa de a deveni tot
mai violentă şi de a-şi extinde aria de acţiune, modul său de exteriorizare dovedindu-se
profund distructiv. Cum s-ar putea explica din punct de vedere psihologic comportamentul
delincvent  al unui minor şi cum s-ar putea corela structura de personalitate a minorului, autor
al unei infracţiuni, cu opţiunea legiuitorului de a institui un tratament diferenţiat pentru minor
în materia măsurilor preventive? Viaţa psihică a minorului este intensă, cu stări afective
diverse şi oscilante, iar în ceea ce priveşte cogniţia, dezvoltarea este evidentă, însă are
dificultăţi relativ la raţionalizarea experienţelor imediate. Minorul are tendinţa să conteste
ceea ce observă în mediul său, să caute confruntarea cu alţii pentru a-şi verifica calităţile
fizice şi intelectuale, să adopte atitudini extreme faţă de ceea ce contestă sau apreciază.
Uneori, în considerarea egocentrismului cognitiv specific vârstei, îşi poate imagina că
este imun faţă de regulile morale şi juridice şi astfel pe fondul unor tulburări emoţionale
(impulsivitate, instabilitate, agresivitate, ambivalenţă afectivă, dispreţ faţă de muncă), pot
apărea premisele delincvenţei juvenile care îl pot duce pe minor în situaţia comiterii unei
palete vaste de infracţiuni (de exemplu, infracţiuni contra vieţii, infracţiuni contra integrităţii
corporale, infracţiuni contra patrimoniului, trafic de droguri etc.- indiferent de valorile sociale
lezate şi de modalitatea în care se manifestă, delincvenţa reprezintă un eşec în rezolvarea
crizelor de identitate pe care le traversează minorul în această perioadă a vieţii).
Comportamentul delincvent al minorului poate fi influenţat şi de alţi factori, precum:
factori organici (carenţe ale intelectului sau disfuncţii cerebrale), factori familiali (climatul
imoral sau conflictual în care trăieşte minorul, relaţiile deficitare cu părinţii cauzate de
atitudinea excesiv de autoritară sau dimpotrivă neimplicarea şi lipsa de autoritate a acestora),
factori ce ţin mediul în care trăieşte (sărăcia, nivelul ridicat al criminalităţii zonei respective,
repulsia faţă de educaţie care determină abandonul şcolar, tranziţii frecvente de la o şcoală la
alta, copierea conduitelor negative ale persoanelor din anturajul minorului). Toţi aceşti factori
determină atitudini favorabile comportamentului antisocial şi iniţiere precoce în acesta,
atitudini ce reflectă o imaturitate psiho-afectivă pe fondul unei personalităţi nestructurate.
În considerarea faptului că minorul se află într-un proces de evoluţie şi dezvoltare încă
nefinalizat, legiuitorul a optat pentru un regim diferenţiat, astfel că reacţia organelor judiciare
la infracţiunile comise de minori trebuie să se manifeste prin aplicarea excepţională a
măsurilor preventive care privează libertatea de mişcare a minorului. Pentru a conferi garanţii
procesuale suplimentare, dispunerea reţinerii şi arestării preventive sunt condiţionate de
calitatea de inculpat a minorului, cu toate consecinţele care decurg din aceasta (arestarea
preventivă poate fi luată doar faţă de inculpatul major potrivit art. 203 alin. (3) C. proc. pen.,
regulă care se aplică şi minorului; reţinerea poate fi dispusă atât faţă de inculpatul, cât şi faţă
de suspectul major, potrivit regulii generale înscrise în art. 203 alin. (1) C. proc. pen., însă art.
243 alin. (2) C. proc. pen. este derogatoriu, motiv pentru care, în optica legiuitorului,
reţinerea se poate aplica numai unui minor care a dobândit calitatea de inculpat.
 În altă ordine de idei, art. 243 C. proc. pen. ar putea reprezenta fundamentul juridic
pentru eventualele alternative la măsurile preventive privative de libertate aplicabile
minorului. Odată îndeplinită existenţa condiţiilor generale de luare a măsurilor preventive,
organului judiciar îi revine sarcina de a aprecia şi de a alege cu atenţie şi responsabilitate
măsura preventivă potrivită personalităţii şi dezvoltării psihice a minorului. Din modul de
formulare al art. 243 alin. (2) C. proc. pen. rezultă caracterul excepţional al reţinerii şi
arestării preventive şi primatul măsurilor restrictive de libertate. Astfel, recomandabil ar fi să
se ia o măsură preventivă mai uşoară (de exemplu, controlul judiciar) şi numai dacă se
dovedeşte insuficientă să se dispună o măsură mai severă, privativă de libertate.
În Codul de procedură penală francez, în art. 137, aplicabil atât infractorilor majori,
cât şi infractorilor minori, se prevede principiul priorităţii controlului judiciar în raport cu
detenţia preventivă, de aici rezultând trei etape care trebuie parcurse: prima este libertatea, a
doua controlul judiciar, iar a treia detenţia preventivă, la care persoana poate fi supusă numai
cu titlu excepţional, adică numai dacă obligaţiile care formează conţinutul măsurii controlului
judiciar se dovedesc ineficiente pentru atingerea obiectivelor urmărite. În Codul de procedură
penală român nu există o astfel de prevedere în cazul dispunerii măsurilor preventive faţă de
infractorii majori, însă în cazul minorilor, s-a instituit un regim diferenţiat, derogatoriu,
corelat cu imaturitatea psiho-afectivă, cu caracterul gradual al dezvoltării şi conştientizării
importanţei vieţii, activităţii sociale şi consecinţelor negative la care se expune în situaţia în
care comite infracţiuni.

Importanta intocmirii referatului de evaluare psihosociala

Referatul de evaluare este un document oficial, intocmit de catre consilierul de

probatiune la cererea organului de urmarire penala sau a instante de judecata, si reprezinta un
instrument consultativ si de orientare in luarea deciziilor juridice. Referatul de evaluare
cuprinde cinci capitole: introducere, sursele de informatii utilizate in realizarea lui, date
privind persoana pentru care a fost solicitat, factorii care influenteaza sau pot influenta
conduita generala a persoanei pentru care a fost solicitat, perspectivele de reintegrare in
societate.
In ciuda formei standardizate a referatului de evaluare, calitatea si cantitatea
informatiilor furnizate variaza in functie de numeroase aspecte: varietatea surselor de
informatii abordate (invinuitul/inculpatul, familia si cercul de prieteni ai acestuia, partea
vatamata, autoritati si membri ai comunitatii locale, documente oficiale etc.), competentele si
experienta consilierului de probatiune de a intervieva, procesa si redacta clar si obiectiv
informatiile obtinute, modul in care are loc intrevederea cu clientul etc. De aceea, un mod de
a imbunatati calitatea referatelor de evaluare este cunoasterea asteptarilor concrete pe care le
au procurorii si judecatorii in ce priveste continutul detaliat al acestor referate. Cu cat aceste
asteptari sunt cunoscute consilierilor de probatiune, cu atat atentia lor se va concentra spre
surprinderea si elaborarea anumitor tipuri de informatii.
Referatul de evaluare este instrumentul prin care serviciile de probatiune furnizeaza
organelor judiciare (instante de judecata si parchete) la sesizarea acestora date privind
persoana invinuitului sau inculpatului din perspectiva (psiho) sociala. Rolul referatului de
evaluare este de a introduce informatia sociala in deciziile juridice ale organelor judiciare, iar
ca trasaturi generale, acesta trebuie sa fie obiectiv, concis, concret, clar si coerent. Referatul
de evaluare are caracter consultativ si de orientare pentru organul judiciar care-l solicita.
Referatul de evaluare poate fi solicitat de organele judiciare inainte de pronuntarea
hotararii judecatoresti sau dupa aceasta astfel:
a) pentru minori
– in cazul invinuitilor, conform art. 482 C. pr. pen., procurorul care supravegheaza sau, dupa
caz, efectueaza urmarirea penala poate sa solicite, atunci cand considera necesar, efectuarea
referatului de evaluare de catre serviciul de probatiune de pe langa tribunalul in a carui
circumscriptie teritoriala isi are locuinta minorul, potrivit legii;
– in cazul inculpatilor, similar situatiei invinuitilor din paragraful anterior, procurorul poate
solicita intocmirea referatului de evaluare, conform art. 482 C. pr. pen. sau conform Legii nr.
129/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea si
functionarea serviciilor de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii
sanctiunilor neprivative de libertate. Daca in cazul parchetului solicitarea intocmirii
referatului de evaluare este facultativa, in cazul instantei de judecata solicitarea intocmirii
acestuia este obligatorie conform art. 482 C. pr. pen. Solicitarea intocmirii referatului de
evaluarea se poate face, conform OG nr. 92/2000 privind organizarea si functionarea
serviciilor de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor
neprivative de libertate, de catre instanta de judecata, chiar daca dosarul penal contine
referatul de evaluare intocmit la solicitarea parchetului, daca instanta apreciaza ca este nevoie
de actualizarea informatiilor din referat (mai ales cand intervalul de timp este considerabil
intre solicitarea parchetului si cea a instantei de judecata sau in viata sau evolutia minorului
au survenit modificari importante).
– in cazul persoanelor supravegheate, solicitarea referatului de evaluare se poate efectua
numai de catre instanta de judecata conform OG nr. 92/2000, numai atunci cand este cazul.
b) pentru majori
– in cazul inculpatilor, conform Legii nr. 129/2002 intocmirea referatului de evaluare poate fi
solicitata de parchet sau, conform OG nr. 92/2000, de instanta. Nici unul dintre organele
judiciare nu are obligativitatea solicitarii intocmirii referatului de evaluare.
– in cazul persoanelor supravegheate, ca si in cazul minorilor, solicitarea referatului de
evaluare se poate efectua numai de catre instanta de judecata conform OG nr. 92/2000, numai
atunci cand este cazul.

Butură Ana Maria

Fișă de jurnal 28.11.2017

Ora: de la ora nouă dimineața pâna la ora treisprezece aproximativ

S-a desfășurat într-un birou din centru pentru delincvența juvenilă, Lizuca, situat în Tătărași în
municipiul Iași. Acest centru face parte din cadrul Direcției de asistență socială și protecție a
copilului, Iași.

Persoanele prezente la această activitate de practică au fost un psihopedagog, care a deținut și

calitatea de coordonator pentru grupul nostru de studenți, un psiholog și asistentul social al
centrului. Desigur, că a fost prezentă și echipa noastră de studenți de la probațiune, care era
desemnată să lucreze coordonată de doamna psihopedagog. Ocazional, mai intra în birou și una
dintre tinerele beneficiare ale centrului, care ne saluta și cu care, dacă nu realizam în acel moment
vreo activitate în echipă sau dacă nu purtam vreo discuție cu unul dintre specialiștii prezenți,
puteam schimba câteva cuvinte. Ne familiarizam, astfel, încet, încet cu centrul și cu beneficiarii săi.

Descrierea activităților.

Mai întâi, specialiștii au încercat să creeze un cadru propice discuțiilor. Au vrut să ne ajute să ne
depășim primele emoții, să trecem peste starea de nesiguranță și poate de neîncredere care se
crease în primele momente. Fiind primul semestru de practică din primul an de master nu eram
prea siguri pe noi, nu știam cum va decurge practica din cursul semestrului, nu eram concvinși de
abilitățile noastre din acest domeniu. Atunci când se desfășoară o discuție între persoane care nu se
cunosc, care sunt de vârste diferite și deci și cu grade diferite de experiență și de înțelegere a vieții,
și când calitatea fiecăruia ca membru participant la discuție precum și la viitoarele activități ce vor fi
realizate împreună diferă, e previzzibil ca la început să existe momente de stânjeneală. Aceasta cu
atât mai mult cu cât noi eram studenți, chiar dacă la master și urmam sa fim evaluați pentru
activitatea desfășurată. De aceea, pentru a ne ajuta să ne învingem emoțiile, specialiștii au început
prin a ne adresa întrebări de interes general referitoare la facultatea pe care o frecventasem, la ce
master eram în prezent, cum a fost realizarea și ulterior prezentarea lucrării de licență, de unde
suntem și alte întrebări simple, deschise și de interes general care sa ne ajute să ne simțim în largul
nostru.

Apoi, s-a treecut firesc la prezentarea instituției. Am fost ajutați sa înțelegem care e relația dintre
acest centru și Direcția generală de asistență socială și protecție a copilului Iași, cum colaborează
centrul cu această instituție și , cum se realizează fluctuația și distribuția cazurilor. De asemenea, ni
s-au prezentat obiectivele instituției, parteneriatele pe care le-a încheiat aceasta, cum a apăfrut, s-a
simțit nevoia acestui centru și un scurt istoric al dezvoltării și organizării lui. Ni s-a vorbit și despre
cadrul legal care reglementează dezvoltarea instituției precum și despre câteva din proiectele și
programele derulate până acum și despre câteva în curs de derulare. Următorul pas a fost acela de a
ne prezenta grupul țintă, beneficiarii cu care lucrează specialiștii din centru. Am înțeles din ce
categorie socială vulnerabilă fac parte care sunt nevoile lor, care sunt activitățile la care participă în
cadrul centrului și cam care este numărul celor care beneficiază de susținerea acordată prin
intermediul centrului. În final, în timpul care ne-a mai rămas am început să studiem un dosar al
unuia din beneficiarii centrului.

Observații personale asupra întâlnirii: Mi-am putut da seama că a fost o surpriză, defapt
așa ni s-a și spus când au înțeles că noi, fiind masteranzi la probațiune, nu avem posibilitatea de a
frecventa practica în acel domeniu ci trebuie sa căurtam un domeniu conex. Am explicat situația,
motivele pentru care nu putem realiza practica la serviciul de probațiune și ni s-a atras atenția că la
acest centru activitatea care se desfășoară e diferită de cea de la probațiune. Nu are decât o legătură
vagă cu domeniul justiției penale, instrumentelr de lucru sunt diferite ca și modul de desfășurare a
activității și e alt grup de beneficiari. Spațiul în care s-a desfășurat activitatea de practică nu e
amenajat prea confortabil, mobilierul e vechi și puțin cam degradat și pe parcurs, am putut
observa că nu exisă suficiente birouri pentru a se desfășura activitățile.
 Abilități și tehnici de lucru observate și exersate.

În primul rând abilitatea de comunicare. Am învățat că pot comunica și cu persoane din alt
domeniu, că este i mportant să ai încredere în tine însuți pentru a putea realiza o comunicare
eficientă. Am învățat sa îmi depășesc primele impresii, frica sau emoțiile și am mai înțeles că deși
relația dintre mine și o altă persoană este condiționată de anumite reguli sau norme sau de statuttul
nostru diferit, totuși, pot discuta simplu și deschis cu acea persoană, fără restricții sau constrângeri.
Chiar, în anumite situații, și în funcție de dorințele și afinitățile persoanelor implicate, comunicarea
poate trece de la un mod oficial la unul deschis, prietenos, de la egal la egal, omițându-se
diferențele.

În al doilea rând, empatia, prin contactul incipient pe care încep sa îl realizez cu beneficiarii
centrului. Încep să înțeleg care suntnevoile lor.

Fișă de jurnal 08.12.2017

Într-un birou din centrul Lizuca, în același loc ca și la prima întâlnire

De la ora opt dimineața la ora douăsprezece

Au fost prezente studenții de la masteratul de probațiune, din anul I împreună cu coordonatorul

lor, doamna psihopedagog B.

Descrierea activităților.

S-au adresat câteva întrebări în legătură cu câteva aspecte discutate în cadrul întâhnirii
precedente. Unii dintre studenți au studiat individual câteva aspecte din legislație, referitoare la
unele amănunte de ordin legislativ din dosarul minorului pe care începuseră să îl parcurgă în
întâlnirea trecută.

Am continuat sa studiem dosarul beneficiarului început data trecută. Pe parcursul studierii lui, am
pus întrebări în legătură cu nelămurire de procedură pe care le-am întâlnit. Psihopedagogul ne
răspundea la aceste întrebări și cu această ocazie, de multe ori atingeam, în cursul discuției și alte
probleme apărute în cadrul derulării activității din centru. Dupa finalizarea dosarului, am avut
posibilitatea sa luăm legătura cu beneficiarul al cărui dosar tocmai îl studiasem.

Observații personale asupra întâlnirii.

 Numărul de benificiari din centru este prea mare pentru spațiul care le este alocat. Persoonalul
auxiliar și specialiștii sunt prea puțini pentru a putea lucra cum ar trebui cu toți beneficiarii.

Abilități și tehnici de lucru observate și exersate. Empatia, încep tot mai profund sa îi înțeleg
pe beneficiariui cu cae lucrez. Pot să analizez contezxtul social în care s-au ăptrecut faptele care i-au
dtetrminat sa ajunga aici. Le înțeleg nevoile, puțin modul de a gândi, de a acționa într-un anumit fel,
și lipsa de năzuințe chiar de speranțe. Mai am de învățat cum să lucrez cu ei. Notez și nevoia lor
permanentă de afecțiune și de acceptare așa cum sunt.

Capacitatea de relaționare: Încep sa învăț cum sa relaționez corect cu ei, așa încât să fiu în
același timp fermă, dar și blândă, iubită dar și respectată. Învăț cum sa îmi păstrez calmul în
situațiile cele mai dificile.

Raport final al activității de practică

Butură Ana Maria

Masterat de probațiune, anul I

DirecțiaGenerală de AsistențăsocialășiProtecție a Copilului, Iași, centrupentrudelincvențăjuvenilă,

Lizuca

Îndrumător de practică, doamnapsihopedagog, I. B.

Perioada de practică: 28-11-2017 pânăla 23-01-2018

Am învățatsălucrez cu minoriicare au comisinfracțiuniminore, sa le înțelegmodul de a gândi, să

pot analizacontextulîn care a fostsăvârșită o anumităfaptășidacă a existatvreun factor declanșator
care săîi determine săvârșirea. Am învățatceconține un dosar al unui minor dintr-un astfel de
centruși cum se întocmeștefiecare document. Am învățatsăempatizez sis a relaționez correct
șisimplu cu acești beneficiary. Am învățat s imiadaptezlimbajul, expresiileînașafelîncâteisa ma
poatăînțelegeși cum sareacționezatuncicândaceștiaîntrebuințeazăcuvintetrivialesaunepoliticoase.
Am învățattsaimipăstrezcalmulînsituațiineprevăzute, sareactionezînîntâmplărineobișnuite cu tact
șipromptitudineșisă pot sagestionezsituațiileconflictuale. Poate ca, cu timpulvoireușisastăpânesc
bine acesteabilități, așaîncâtsa pot acționa calm darfermchiarșiînsituațiile care par fararezolvare la
prima analiza. AM deprinsșiabilitatea de a corelateoria cu practica, dar, totodatașisă pot distinge
correct abordareadiferită a fiecăreiaa.

Măașteptamsăînvăț cum se desfășoarăactiviteateaînserviciul de probațiune, saintelegceeste specific

acestuiserviciu care funcționează de puțin timp în România și cum se derulează activitățile de zi cu zi
în acest serviciu. Mi-aș mai fi dorit să pot sa studiez un dosar al unui beneficiar al acestui centru,
pentru a ma familiariza cu actele care îl compun. Deasemdenea, m-ar fi atras supravegherea
specializată și supravegherea minorului în comunitate.

Oaltă așteptare a fost ca voi putea sa asimilez pe parcursul acestui semestru mai multe informații
despre procesele cu minori. În special detalii despre drepturile minorului învinuit, despre modul de
procedură a urmăririi penale în cazul unui minor, despre condițiile în care un minor poate pleda ca
martor și despre protecția minorilor aflați în postura de victimă. În general, aș fi urmărit sa imi
clarific cum se derulează procesul de judecată sub toate aspectele lui. De asemenea, m-am gândit
ca voi asimila mai multe noțiuni legislative care sa reglementeze funcționarea serviciului de
probațiune.

Am observat ca, în gebneral, colaborarea dintre student și personalul instituției unde face
practică, este, în cele maui multe cazuri satisfacatoare. Se încearcă respectarea sarcinilor, a temelor,
îndeplinirea obiectivelor trasate de coordonatorul de practica din cadrul universității. Dar, de multe
ori, se pune prea mult accent doar pe aceste obiective, coordonatorul din instituția de practică
neluând în considerare și cererea studentului. Poate ca acesta își dorește sa aprofundeze anumite
chestiuni sau sa atingă în studiul sau și alte probleme conexe domeniului de activitate în care își face
practica.

Desigur, este un lucru important ca studenții sa aiba niște obiective, niște cerințe dupa care sa se
conduca în activitattea de practica, pentru ca altfel nu ar exista organizare, colaborare și nici
eficiență.

În centrul unde am realizat eu practica a existat deschidere pentru ca studenții sa poata intra în
contact direct cu beneficiarii. Dar, aceștia fiind abia la începutul specializării în domeniul acesta de
activitate, cu minorii delincvenți, realizarea pfropunerii nu era ușoară. Studenții nu dețineau nici
abilitățile nici experiența necesara. De asemenea, timpul alocat practicii nu permitea de prea multe
ori realizarea acestui contact, trebuind realizate și alte activități. Sau, de multe ori, când timpul o
permitea beneficiarii nu erau disponibili pentru discuții.

O altă carență era și aceea a personalului insuficient. La centrul Lizuca era angajat un singur
asistent social, care era prezent o data sau uneori de două ori pe săptămână, aproximativ câte patru
sau cinci ore, în fiecare din cele două zile, de obicei dimineața. Am fost foarte mirată de această
distribuire a specialiștilor, pentru ca e vorba de un centru cu aproximativ douăzeci sau treizeci de
beneficiari diferiți, cu probleme diferite și care necesită moduri de rezolvare specifice. Ei fac parte
din medii diferite și au fiecare stilul lor de a se manifesta, de a răspjunde la schimbări, deci și la
faptul ca sunt în acel centru. Pe lânga aceasta asistentul social nu ar fi putut sa fie prezent la
întâlnirile cu studenții de la practică.

Așadar, cred ca s-ar impune suplimentarea personalului, mai ales a specialiștilor pentru a nu sev
aglomera cazurile de care trebuie sa se ocupe o singură persoană sau în lipsa de specialiști din
domeniu sarcinile sa fie realizate de un specialist în alt domeniu. Ca exemplu, aș putea sa menționez
un asistent social care sa rezolve sarcinile unui psihopedagog sau viceversa. Aceasta situație poate
duce la scaderea eficienței de funcționare a centrului și poate conduce la un stres inutil și
dăunător pentru personal.
 De asemenea, cred ca ar fi de dorit o mai strânsa colaborare între instituțiile de practica și
universitate. Astfel, s-ar putea îmbunătăți calitatea derulării acestei activități semestriale, prin
discuții cu oferire reciproca de variante și soluții pentru gasirea și remedierea problemelor existente.

În privința colaborarii cu coordonatorul de practica, din întreaga mea experiență de până acum
nu am putut remarca decât aspecte pozitive. Coordonatorii ne puneau la dispoziție din timp, planul
caietului de practica pe care trebuia sa îl realizăm până la finalul semestrului, dându-ne explicațiile
necesare pentru realizarea lui. Când aveam nevoie de explicații suplimentare, coordonatorii
acceptau sa ne întâlnim ăpentru a discuta aspectele care trebuiau clarificate. A existat deci
disponibilitate și susținere din această direcție și daca totuși au mai apărut uneori probleme sau
neclarități acestea se datorau organizării deficitare din sistem. Ca exemplu, aduc situația din acest
an, când nu am putut să frecventăm practica la serviciul de probațiune și a trebuit reorganizată
distribuția studenților în alte instituții. Dar, în aceasta situație, coordonatorul ne-a susținut
acceptând sa discute cu noi ori de cate ori aveam întrebări sau nelămuriri.

Colaborarea cu colegii a fost întotdeauna fructuuasă. Discutam despre ce ni se părea ciudat,

neclar, ce ar trebui schimbat sau îmbunătățit, împărtășindu-ne deschis unul altuia impresiile.
Aceasta colaborare ne ajuta foarte mult pe toți pentru ca, astfel ni se sedimentau mai clar în minte
sugestiile pentru schimbările care trebuie facute precum și informațiile recent aflate.

Pe mine, colegii m-au sprijinit foarte mult în privința deplasării, distanța până la locul unde faceam
practica era destul de mare și de multe ori frații mei nu mă puteau însoți. De asemenea, acceptau cu
plăcere sa imi citească și mie conținutul dosarului pe care trebuia sa îl studiem.

Pentru mine acest semestru de practica a fost puțin diferit de celelalte. Am făcut cunoștință cu o
altă categorie de beneficiari decât eram obișnuita pana acum. La început, mi-a fost dificil sa le
înțeleg. Am avut o mica sufrpriza și când am observat modul în care vorbesc, deși mai auzisem
utilizându-se sintagme asemănătoare și maasteptam întrucâtva la așa ceva.

Mi-a fost greu de asemenea, sa accept ca, unele din tinerele de acolo nu își doreau nimic decât sa
se simta bine urmatorii câțiva ani, sa faca ce vor și când vor, faraconstrîngeri, obligații sau
responsabilități. Ce conta era sa ai ce vrei acum, după aceea nu mai conta ce se întâmplă. Mi-a
părut foarte rău și am încercat să înțeleg cauza acestui comportament. Unele din ele cred ca nimeni
nu le iubește și ca nici nu le considera capabile sa realizeze ceva util. deci de ce ar lupta, de ce ar
încerca sa se schimbe, de ce ar vrea sa realizeze ceva, pentru ce și pentru cine, oricum nu vor
recapăta încrederea societății.

Legătura cu familia, în cele mai mlte cazuri e destrămată și nici nu a existat un altfel de bun model
pe care l-ar putea urma. Unele se complac în această situație din nepăsare sau din neputință, altele
pentru ca nu știu sa se comporte altfel, nu știu sa faca altceva. Acestea sunt valorile și principiile
dupa care se conduc pentru ca altele nu învățat.

Cred, ca asa cum am mai afirmat trebuie sa existe mai mulți specialiști care sa lucreze cu aceste
tinere. Ele au nevoie de fermitate dar și de blândețe în același timp. Și, cel mai mult cred ca este
necesar sa simta ca sunt iubite, au nevoie de afectivitate și ca sunt acceptate. Nu trebuie lucrat în
grabă sau demonstrând dezinteres pentru ca lucrezi cu un suflet și pentru ca copiii, mai ales daca
sunt sensibili și sunt sau au fost neglijați, își dau seama de atitudinea ta și nu lre vei mai putea câștiga
încrederea necesară evaluării pe care trebuie sa o realizezi la finalul colaborării. Nu cred ca trebuie
acceptat ca tinerele sa consume, în continuare, tutun, dupa ce au fost primite în centru, pe motiv ca
aceasta substanță le poate ajuta să își mențină starea de calm. Aceasta substanță creeaza
dependență și contribuie la degradarea fizica a corpurilor lor.

Cred, de asemenea, ca este important, ca la ieșirea din centru sa fie susținute pentru a se putea
integra în societate, sa primească sprijin în găsirea unui loc de munca.

Pentru mine a fost o oportunitate ca am putut sa fac practica la acest centru, deoarece mi-am dat
seama daca am ales bine sa lucrez, în viitor, în acest sector al probațiunii. Nu știu daca voi putea sa
ma încadrez în vreun loc de muncă din acest domeniu, din cauza dizabilității mele. Dar, ceea ce știu
sigur e că sunt mulțumită de opțiunea mea și daca ar fi să mai aleg o dată, aș face aceeași alegere.