UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI DREPT

 
Infracţiuni contra vieţii
Omorul calificat

1
 Infractiuni contra vietii
Omorul calificat

Conceptul de omor calificat si caracterizare

Fapta de omor, privita schematic prezinta in cele mai multe cazuri aceleasi caracteristici,
si anume: actiunea de a ucide cu intentie o fiinta, actiune ce are ca rezultat moartea acesteia- in
realizarea concreta  poate prezenta diverse particularitati dupa cum, în jurul faptei tipice (omorul
simplu) se grupeaza si diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, îi dau acesteia o
coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social.1
Imprejurarile ce constituie elemente circumstantiale in continutul infractiunii de omor
sunt prevazute de lege, astfel fiind necesare anumite modalitati normative agravate ale acestia.
Aceste elemente circumstantiale reprezinta de fapt cerinte esentiale, fie pentru latura obiectiva,
fie pentru cea subiectiva. In alte cazuri imprejurarile agravante privesc subiectul activ sau pasiv
al infractiunii ori relatia care exista între cei doi subiecti.
Codul penal prevede gruparea acestor  împrejurari care schimba întotdeauna gradul
generic de pericol social al infractiunii de omor în doua categorii distincte sub denumirile
de ,,omor calificat’’ si ,,omor deosebit de grav’’.
Omorul calificat consta in uciderea unei persoane in una din imprejurarile prevazute in
art.175 C.pen. Aceasta fapta prezinta un grad de pericol social mai ridicat decât infractiunea de
omor simplu, ceea ce explica incriminarea sa prin dispozitii separate si sanctionarea ei mai
severa.

Conditiile preexistente si continutul constitutiv în cazul infractiunilor contra persoanei

Infractiunile contra persoanei constituie continutul celui al primului titlu al Partii Speciale
a Noului Cod penal si are ca obiect juridic comun relatiile sociale referitoare la drepturile
indisolubil legate de existenta fizica si de personalitatea omului.
Obiectul juridic generic îl constituie relatiile sociale care privesc apararea persoanei,
privita sub totalitatea atributelor sale.

1 Alexandru Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996, p.119.

2
 Obiectul juridic special   îl constituie relatiile sociale referitoare la fiecare dintre atributele
esentiale ale persoanei privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile tuturor (erga omnes).
Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil si indisolubil
legate de persoana omului, prin ele este garantata si se ocroteste personalitatea omului, atât sub
aspect fizic, material, împotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori integritatii
sale corporale, cât si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta în mod liber în societate
cu respectarea atributelor personalitatii sale (libertatea de a actiona, demnitatea, inviolabilitatea
sexuala, inviolabilitatea secretului, etc.).
În doctrina penala se recunoaste ca în sfera protectiei penale sunt cuprinse acele drepturi
absolute, legate intim de persoana umana, denumite si drepturi ale personalitatii, care sunt
garantate prin normele instituite de stat pentru a apara diferitele atribute fundamentale ale omului.
 Unele dintre infractiunile contra persoanei (toate, in cazul omuciderii), au si un obiect
material, constând în corpul victimei infractiunii, iar altele sunt lipsite de un asemenea obiect
(cum sunt infractiunile contra libertatii persoanei, contra demnitatii).
               De regula, infractiunile contra persoanei nu sunt conditionate de o calitate speciala a
faptuitorului, astfel ca subiectul activ nemijlocit al infractiunilor contra persoanelor, de regula,
poate fi orice persoana. Sunt si cazuri însa, în care legea cere o astfel de calitate, fie pentru
existenta infractiunii în forma simpla, fie pentru existenta unor forme mai grave: calitatea de sot
sau de ruda apropiata, în cazul omorului calificat.
Infractiunile contra persoanei se pot comite si în participatie, fie ca este vorba de
participatie proprie, fie improprie.
Subiectul pasiv este persoana fizica ale carei valori (viata, integritate fizica, sanatate,
libertate sau demnitate) au fost lezate prin savârsirea faptelor incriminate.
               Sub aspectul laturii lor obiective, infractiunile contra persoanei constau în fapte de o
destul de mare varietate. La unele dintre aceste infractiuni (omor, ucidere din culpa), elementul
material poate fi prezent, fie sub forma unei actiuni, sau sub forma unei inactiuni, pe când la
altele (amenintare, santaj, calomnie), fapta nu se poate realiza decât prin actiune.
               În unele cazuri, legea cere si producerea unui anumit rezultat, ca de exemplu moartea
persoanei, în cazul infractiunilor contra vietii. Daca mijloacele de savârsire a faptei  sunt în
general, indiferente pentru existenta infractiunii contra persoanei, totusi, în unele cazuri, folosirea

3
anumitor mijloace conditioneaza fie existenta infractiunii în forma simpla, fie existenta unor forme
mai grave (mijloace care pun în pericol viata mai multor persoane, în cazul omorului).
               De asemenea, locul sau timpul savârsirii faptei intereseaza în unele cazuri existenta
infractiunii în forma simpla, iar în altele, existenta unor forme mai grave (de pilda, savârsirea
omorului în public face ca fapta sa se încadreze în prevederile art.175 din Codul penal).
               Atunci când legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari materiale (cum
este cazul omorului calificat), va trebui sa se stabileasca raportul de cauzalitate între fapta si
rezultat.
               În privinta laturii subiective, cele mai multe infractiuni contra persoanei se savârsesc cu
intentie directa sau indirecta. Insa, unele dintre acestea se savârsesc , si din culpa. Exista
infractiuni contra persoanei care se savârsesc si cu praeterintentie sau numai cu praeterintentie.
Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor corespunzatoare
fiecarei forme, prezinta importanta pentru încadrarea juridica a faptei si uneori pentru
individualizarea pedepsei. De cele mai multe ori  mobilul cu care a actionat infractorul
sau scopul urmarit de acesta, nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii, ci doar pentru
dozarea pedepsei. Ele sunt cuprinse, fie ca cerinta a continutului incriminarii, fie ca circumstanta
agravanta. O exceptie de la aceasta regula exista în cazul omorului calificat, când atât scopul, cât
si mobilul sunt prevazute ca cerinte în continutul incriminarii.

Conditiile preexistente si continutul constitutiv în cazul infractiunilor contra vietii.

Relatii sociale fundamentale 

 Infractiunile contra vietii, reunite în Codul penal într-o sectiune diferita-omuciderea,

constituie cele mai grave infractiuni contra persoanei.
               Asa cum se prezint si din denumirea data lor, acestea au ca obiect juridic, relatiile sociale
referitoare la atributul fundamental al fiintei umane, si anume dreptul la viata. În cadrul acestor
relatii sociale, fiecare persoana, luata în consideratie în mod individual, apare ca titulara a
dreptului absolut la viata, iar toti ceilalti membri ai societatii au obligatia de a se abtine de la
savârsirea oricarei fapte prin care s-ar aduce atingere dreptului la viata al titularului.
               Ceea ce caracterizeaza subgrupa infractiunilor contra vietii,  constituie valorile sociale
ocrotite, care privesc existenta si securitatea fizica a persoanei. Infractiunile care alcatuiesc aceasta

4
subdiviziune, se caracterizeaza apoi prin elementul lor material, care consta într-o activitate
(actiune sau inactiune) prin care se  aduce o atingere valorilor sociale ocrotite.
               Aceasta atingere poate avea ca urmare consecinta cea mai grava: stingerea vietii si
desfiintarea fizica a persoanei-dar  poate avea si consecinte mai putin grave (în ipoteza faptei
ramasa în forma de tentativa): vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii. Aceste fapte pun în
primejdie nu numai securitatea fiecarei persoane, ci implicit, a întregii colectivitati, având în
vedere ca fara respectarea vietii si a celorlalte drepturi ale persoanelor nu este posibila o linistita
convietuire sociala.2
               Desi toate faptele de omucidere aduc atingere acelorasi relatii sociale si au ori sunt
susceptibile de a avea ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol social pe care îl
prezinta fiecare fapta difera dupa mai multe criterii: forma de vinovatie, modul savârsirii, relatiile
între faptuitor si victima. Aceste deosebiri se rasfrâng nu numai asupra sanctiunii, cât si asupra
continutului incriminarilor.

Obiectul si subiectii infractiunii

Obiectul infractiunii
Obiectul juridic al infractiunii

               Obiectul juridic generic al infractiunii de omor calificat îl formeaza ansamblul relatiilor

sociale ce constituie obiectul juridic comun al tuturor infractiunilor contra persoanei.
Asemanator faptei de omor simplu (art.174 C.p.), obiectul juridic special al infractiunii de omor
calificat, îl constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare, nu sunt posibile
fara respectarea în prealabil a vietii persoanelor.
               Având ca moment initial pe cel în care, terminându-se procesul fiziologic al nasterii,
copilul este expulzat, dreptul la viata  (ca o componenta a capacitatii de folosinta a persoanei)
înceteaza odata cu producerea fenomenului natural al mortii. Desi s-ar parea ca determinarea
acestui moment este simpla, în realitate nu este deloc asa.
Dreptul la viata se naste în momentul când copilul, separat de corpul mamei, îsi începe
existenta sa proprie.              

2 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V. Rosca, Explicatii teoretice ale Codului
penal român, vol III., partea speciala, p.186.

5
 Sub reglementarea Codului penal anterior si chiar dupa intrarea în vigoare a actualului Cod
penal, s-a sustinut ca dreptul la viata exista din momentul când copilul se angajeaza în procesul
nasterii, nu neaparat din momentul respiratiei acestuia. Acest punct de vedere nu poate fi
împartasit, deoarece legiuitorul, prevazând în art.177 C.p., pruncuciderea ca forma (ce-i drept,
atenuata) a omuciderii, deci ca infractiune contra vietii, arata ca aceasta consta în "uciderea
copilului nou-nascut savârsita imediat dupa nastere", ceea ce înseamna ca, potrivit conceptiei sale,
dreptul la viata nu se naste în momentul conceptiei si nici în momentul când copilul se angajeaza
în procesul nasterii, ci abia când acesta, fiind expulzat, îsi începe propria sa existenta. Dreptul la
viata implica existenta vietii.
               Întrucât dreptul la viata este recunoscut în egala masura tuturor persoanelor, nu este
important daca victima infractiunii a fost o persoana tânara sau batrâna, sanatoasa sau bolnava,
barbat sau femeie etc.
               Importanta vietii individului pentru societate a determinat din totdeauna interesul
grupului social pentru ocrotirea vietii în cadrul relatiilor sociale, viata devenind astfel, o valoare
sociala-un "bun" care intereseaza întreaga colectivitate.
                 Concepând viata ca o relatie sociala (relatio ad alteros), se explica de ce nu este
posibila incriminarea si sanctionarea încercarii de sinucidere. Aceasta nu este de conceput, nu
pentru ca o persoana nu ar avea dreptul sa îsi ridice viata, ori pentru ca sinuciderea ar fi în
contradictie cu interesele persoanei sau ca fapta nu ar fi de natura sa alarmeze societatea, ci pentru
ca în aceasta situatie nu poate fi vorba de o relatie sociala cu privire la viata. O persoana nu poate
stabili relatii sociale cu sine însasi, deci lipseste obiectul juridic special al ocrotirii penale, adica
relatia sociala care se creeaza în jurul acesteia si confera semnificatie acestei valori devenita astfel,
o valoare sociala.3

Obiectul material al infractiunii

              Obiectul material al omorului calificat, ca si în cazul omorului simplu-fiind vorba, asa

cum am mai aratat, de o varianta agravata a faptei prevazute la art.174 si de faptul ca ambele
infractiuni au acelasi obiect juridic, este corpul omenesc în complexitatea sa, in mod concret
corpul persoanei-subiect pasiv.

3 A. Boroi, Infractiuni contra vietii, op. cit., p.15

6
              Având însa în vedere ca unele modalitati normative din cuprinsul textului de lege impun o
anumita calificare a subiectului pasiv, sintagma "corpul victimei" se poate  limita, în cazul acelor
modalitati, la a enunta unele categorii de persoane al caror corp poate constitui element material al
infractiunii prevazute la art.175 din Codul penal. Astfel, actiunea sau inactiunea distructiva a
faptuitorului se poate îndrepta împotriva corpului sotului sau unei a rude apropiate (lit.c),
împotriva corpului persoanei aflate în neputinta de a se apara (lit.d), al persoanei care îsi
îndeplineste îndatoririle de serviciu sau publice (lit.f) sau al persoanelor prin a caror ucidere,
faptuitorul îsi asigura sau asigura altuia sustragerea de la urmarire sau arestare ori de la executarea
unei pedepse (lit.g) sau înlesneste ori ascunde savârsirea altei infractiuni (lit.h).
             Prin urmare, obiectul material al infractiunii consta în corpul unui om în viata, indiferent
de vârsta (copil, tânar, adult, batrân), sex (barbat sau femeie), starea sanatatii (sanatos, bolnav sau
muribund) sau a normalitatii bio-antropologice (normal, anormal, viabil sau neviabil, cu
malformatii sau monstruozitati anatomice sau antropologice).
             Viata este un fenomen complex ca forma de miscare, ea având la baza procese biologice si
psihice care subordoneaza procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Daca înceteaza viata în
sens biologic, înceteaza si viata ca valoare sociala, ca relatie sociala, si implicit, înceteaza relatiile
legate de ea. Obiectul material nu se confunda cu subiectul pasiv. Dupa consumarea omorului,
persoana pierde calitatea de subiect pasiv si devine o victima; din subiect pasiv devine obiect
material al infractiunii. În acest caz, obiect material este corpul lipsit de viata al persoanei ucise.
             În caz de tentativa însa, persoana continuând sa traiasca, trasaturile sale ca subiect pasiv,
se confunda întru totul cu cele ale obiectului material.
             În problematica definirii obiectului material al infractiunii de omor, doctrina si practica
judiciara au relevat un aspect care este din ce în ce mai mult dezbatut în tot mai multe state:
considerarea ca tentativa de omor a unei situatii care, cel putin în dreptul nostru penal de pâna
acum, era considerata fapt putativ. Altfel spus, în analiza valorii concrete protejate de legiuitor
(obiectul material al infractiunii de omor), s-a ridicat chestiunea  daca reprezinta sau nu
o conditiesine qua non, faptul ca subiectul pasiv sa fi fost în viata în momentul în care s-a comis
asupra lui elementul material al faptei.4

Subiectii infractiunii
4 A. Filipas, în Despre convertirea faptului putativ în tentativa în materia infractiunii de omor, în RDP
nr.2/1994, p.54

7
 Subiectul activ al infractiunii

           Subiectul activ (autor) al infractiunii de omor calificat, poate fi orice persoana care

savârseste un omor în vreuna din împrejurarile enumerate de art.175 din Codul penal. În raport cu
una dintre aceste împrejurari, subiect activ nu poate fi decât o persoana care are o anumita calitate
(art.175 lit.c.): sot sau ruda apropiata cu subiectul pasiv.
De asemenea, subiectul activ, fara a fi calificat, trebuie sa îndeplineasca anumite conditii
pentru ca fapta savârsita de el sa îmbrace elementele constitutive ale infractiunii de omor calificat.
Subiectul activ trebuie sa fi premeditat fapta, sa urmareasca un interes material, sa foloseasca
mijloace care pun în pericol viata mai multor persoane, sa aiba interesul de a se sustrage sau de a
sustrage pe altul de la urmarire, arestare sau de la executarea pedepsei, sa urmareasca înlesnirea
sau ascunderea unei alte infractiuni sau sa comita fapta în public.
          Aceste conditii fiind îndeplinite, infractiunea poate fi savârsita de orice persoana care
îndeplineste conditiile generale psihofizice ale raspunderii penale.
           La savârsirea faptei pot contribui si alti subiecti activi (coautori, instigatori, complici).
În cazul coautoratului, în literatura juridica se subliniaza necesitatea unei contributii
nemijlocite la fapta a coautorului (fapta consumata sau tentativa). Exista o asemenea contributie
nemijlocita a coautorului, când acesta savârseste acte care apartin actiunii tipice, specifice laturii
obiective a infractiunii date, descrise sau indicate de verbum regens din norma incriminatoare.

Bibliografie

8
1. Codul Penal Roman;
2. Noul Cod Penal Roman;
3. Alexandru Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996;
4. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V.
Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol III., partea speciala;
5. A. Filipas, în Despre convertirea faptului putativ în tentativa în materia infractiunii
de omor, în RDP nr.2/1994;
6. R. Pannain, Manuale di dritto penale, Parte generale, vol. I, Torino 1967, p.296, citat
de V. Dobrinoiu, Drept penal, partea speciala;
7. Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico-legala;
8. Gh.Ivan, Drept penal –parte speciala, Editia a IIa, Ed.C.H.Beck.