UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

ȘI ADMINISTRATIVE
Programul de studii universitare de licență drept

REFERAT DISCIPLINA
DREPT BANCAR ȘI VALUTAR

TEMA: Procedura falimentului instituțiilor de credit

Cadru didactic titular

Conf.univ.dr. Popescu Mihaela Agata

Student
Nume: MATEI SONIA
ANUL 3
Forma de învățământ: IFR
Grupa: 2303

-2023-
1
 CUPRINS

Caracterele procedurii falimentului instituțiilor de credit ………..3

Subiecții procedurii falimentului insituțiilor de credit ...................4

Condițiile de aplicare ale procedurii …......……...………………..5

Inițiatorii procedurii de sesizare a tribunalului ...…………………6

Organele care aplică procedura falimentului ……..…...………….6

2
 Cadrul legal pentru procedura falimentului instituțiilor de credit este stabilit de Ordonanța de
Urgență nr. 10/2004. Această lege este completată de Ordonanța de Urgență nr. 79/1999 privind
organizarea practicienilor în reorganizare și lichidare, precum și, în măsura în care sunt compatibile,
de dispozițiile Codului de Procedură Civilă și ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. 1

Scopul Legii nr. 85/2006, conform dispozițiilor art. 2, constă în instituirea unei proceduri pentru
acoperirea pasivului debitorului în situația insolvenței. În cazul acestei legi, acest scop poate fi atins
fie prin procedura reorganizării judiciare, fie prin procedura falimentului. În schimb, în cazul
falimentului băncilor, conform prevederilor O.G. 10/2004, se aplică exclusiv procedura falimentului,
fără posibilitatea reorganizării judiciare.2

Procedura falimentului instituțiilor de credit constă într-un set de reguli, predominant reglementate
de Ordonanța de Urgență nr. 10/2004, prin intermediul cărora se are în vedere acoperirea datoriilor
instituției de credit aflate în stare de insolvabilitate prin lichidarea activelor acesteia.

Caracterele procedurii falimentului

Procedura falimentului instituțiilor de credit prezintă următoarele caracteristici:

1. Caracter judiciar: Conform Capitolului II din O.G. nr. 10/2004, intitulat "Organele care aplică
procedura falimentului instituțiilor de credit și atribuțiile lor", procedura falimentului instituțiilor de
credit implică participarea instanțelor judecătorești.

2. Caracter special: Această procedură se aplică exclusiv instituțiilor de credit legal constituite în
România.

3. Caracter colectiv: Scopul acestei proceduri este satisfacerea tuturor creditorilor în ordinea stabilită,
chiar dacă inițial cererea de deschidere a procedurii este formulată de către un singur creditor. Acest
aspect se diferențiază de procedura executării silite reglementată de Codul de Procedură Civilă, care
are un caracter individual și vizează satisfacerea creditorului care a inițiat executarea respectivă.

4. Caracter unitar: Procedura falimentului instituțiilor de credit implică participarea tuturor

creditorilor și vizează toate bunurile care alcătuiesc masa activă a instituției de credit în cauză.

1
Publicată în Monitorul Oficial nr. 359 din 21 aprilie 2006, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a abrogat
Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi a falimentului, care a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 608
din 13.12.1999 și a suferit modificări și completări prin O.U.G. nr. 38 din 30.01.2002.
2
În afară de măsurile de reorganizare și procedura falimentului aplicabile sucursalelor din România ale instituțiilor de
credit din alte state membre, așa cum sunt stipulate în Capitolul 3 din O.G. 10/2004.
3
Subiecții procedurii falimentului

Procedura falimentului, conform Ordonanței de Urgență nr. 10/2004, se aplică instituțiilor de credit
care sunt constituite conform formelor prevăzute de articolul 3 din Ordonanța de Urgență nr.
99/2006.
Acestea includ : băncile persoane juridice române, organizațiile cooperatiste, băncile de economisire
și creditare în domeniul locativ, băncile de credit ipotecar și instituțiile emitente de monedă
electronică. Procedura prevăzută de lege se aplică în principal băncilor persoane juridice care sunt
constituite sub forma societăților comerciale pe acțiuni conform Legii nr. 31/1990 și Legii nr.
26/1990 și care sunt autorizate de către Banca Națională a României.

În plus, procedura stabilită de Ordonanța de Urgență nr. 10/2004 se aplică și filialelor, deoarece
acestea, conform Legii nr. 31/1990, au personalitate juridică. Conform articolului 2 alineatul 2 din
Normele B.N.R. nr. 10/2004 privind autorizarea băncilor, filialele unor persoane juridice române
care se constituie ca bănci pe teritoriul României sunt considerate bănci persoane juridice române.

De asemenea, subiecți ai procedurii falimentului instituțiilor de credit sunt și filialele constituite de

bănci de naționalitate străină pe teritoriul României. Acestea, fiind constituite conform legislației
române, sunt considerate persoane juridice de naționalitate română.

Nu pot fi incluse în procedura prevăzută de lege următoarele entități:

- Sucursalele și reprezentanțele băncilor străine, deoarece acestea nu au personalitate juridică.
- Banca Națională a României.
- Persoanele juridice care desfășoară activități bancare pot fi alte entități, cu condiția ca acest drept
să le fie acordat explicit printr-o lege specială și să fie autorizate de către Banca Națională a
României.
De exemplu, societățile comerciale care desfășoară activități bancare conexe, cum ar fi casele de
schimb valutar, sau bursele de mărfuri care, conform O.G. nr. 69/1997, se ocupă, printre altele, cu
vânzarea și achiziționarea la termen a activelor monetare și financiare sau a titlurilor pe active
monetare sau financiare.

4
Condițiile de aplicare

Conform articolului 13 din Ordonanța de Urgență nr. 10/2004, o instituție de credit intră în
insolvență în următoarele situații:

a) Nu a onorat integral creanțele certe, lichide și exigibile timp de cel puțin 30 de zile lucrătoare
în cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit și de cel puțin 7 zile lucrătoare în cazul
celorlalte instituții de credit.

Este important de menționat că termenul utilizat de legiuitor, "banca nu a onorat", se referă la

situația în care neplata datoriilor este rezultatul incapacității de plată a băncii, și nu un refuz al băncii
de a plăti. Cu alte cuvinte, banca are posibilitatea să argumenteze că:

- Datoria invocată nu mai există, deoarece a fost compensată cu o sumă pe care creditorul o avea de
primit de la bancă.
- Datoria invocată nu este lichidă sau exigibilă.
- Creanța invocată nu este certă, deoarece cuantumul acesteia nu rezultă direct sau indirect din
contractul încheiat între părți și nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care să
stabilească cuantumul creanței, etc.

Aceste argumente pot fi invocate de către bancă pentru a contesta acuzațiile de neplată și pentru a-și
susține poziția într-un proces legal.

Evaluarea temeiniciei unor astfel de apărări este făcută de tribunal în funcție de fiecare caz în parte.
De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că adesea se recurge la această procedură fie pentru a
intimida debitorul și a-l determina indirect să plătească datoria, fie pentru a evita plata taxelor
judiciare de timbru (în cazul unei acțiuni în pretenții, taxa judiciară de timbru se calculează în
funcție de valoarea pretențiilor, în timp ce cererea de deschidere a procedurii de faliment este supusă
unei taxe judiciare de timbru fixe). De asemenea, trebuie avut în vedere că neachitarea unei singure
datorii este suficientă pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii de faliment.

5
 Inițiatorii procedurii de sesizare a tribunalului

Procedura de sesizare a tribunalului în vederea deschiderii procedurii de faliment poate fi inițiată de

următoarele entități: instituția de credit debitoare, creditorii sau Banca Națională a României.

Organele care aplică procedura.

Procedura falimentului instituțiilor de credit este aplicată de organele menționate: instanțele

judecătorești, judecătorul sindic și lichidatorul. În ceea ce privește competența materială și teritorială
a instanțelor judecătorești, conform articolului 3 alineatul 2 din Ordonanță, se stipulează în mod clar
că "procedurile prevăzute în prezenta ordonanță, cu excepția recursului, se află în competența
exclusivă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul social al instituției de credit
debitoare, așa cum este înregistrată în Registrul Comerțului, și sunt exercitate de un judecător
sindic".

Prin decizia judecătorească de a declara falimentul, judecătorul numește un lichidator, care poate fi
și Fondul de garantare al depozitelor în sistemul bancar. Judecătorul stabilește și rolurile și suma pe
care lichidatorul va fi recompensat.

Lichidatorul are următoarele responsabilități:

a) investigarea activității băncii debitoare, elaborarea unui raport privind cauzele și împrejurările care
au dus la falimentul acesteia și identificarea persoanelor vinovate pentru falimentarea băncii;
raportul trebuie să fie înaintat de către lichidator în termen de 30 de zile de la numirea sa de către
judecătorul sindic, însă acest termen poate fi prelungit printr-o hotărâre din motive temeinice.
b) La deschiderea procedurii, să se pună sigilii, să se inventarieze bunurile debitoarei și să se ia măsuri
adecvate pentru a le conserva;
c) Să se angajeze personalul necesar pentru a lichida și conduce activitatea băncii;
d) Să se obțină împrumuturi, cu aprobarea judecătorului sindic, garantându-le în baza activelor
debitoarei sau fără garanție;
e) Să se inițieze acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de bancă în dauna creditorilor în
ultimii trei ani înainte de deschiderea procedurii;
f) Să se inițieze acțiuni pentru anularea constituiriilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către
terți și pentru restituirea bunurilor transmise și a valorilor sau serviciilor prestate de bancă.

Judecătorul sindic este un specialist în procedura insolvenței, având responsabilitatea de a aplica

reglementările bancare. În exercitarea atribuțiilor sale, acesta poate solicita opinia Băncii Naționale a
României, care are autoritatea de supraveghere prudențială, referitor la aspecte de natură
prudențială.

6
 Responsabilitățile judecătorului sindic includ următoarele:

a) emite o hotărâre prin care se deschide procedura;

b) examinarea contestației instituției de credit debitoare împotriva cererii introductive formulate de
Banca Națională a României sau de creditori pentru deschiderea procedurii;
c) numirea unui lichidator prin hotărâre, stabilirea atribuțiilor acestuia, supervizarea activității sale și,
în cazul necesar, înlocuirea sa;
d) judecarea acțiunilor intentate de lichidator sau comitetul creditorilor pentru anularea unor garanții
sau transferuri cu caracter patrimonial efectuate înaintea hotărârii de deschidere a procedurii.
e) Examinarea cererilor de contestare prezentate de reprezentantul acționarilor instituției de credit
debitore sau de creditori împotriva deciziilor luate de lichidatorul companiei.

f) Luarea acțiunilor adecvate după studierea rapoartelor oferite de lichidator și rezolvarea eventualelor
contestații legate de acestea.

g) Validarea planului de distribuire a banilor obținuți din lichidarea companiei.

h) Legalizarea documentelor juridice semnate de lichidator, care necesită autentificarea în formă

autentică.

i) A da acordul pentru modul de liquidare a activelor și pentru tranzacții de cumpărare de active și

asumare de datorii.

j) Identificarea responsabilității civile a conducătorilor, auditorilor și personalului executiv sau de

control din instituția de credit aflată în stare de insolvență;

k) Emiterea deciziei de încheiere a procedurii. În îndeplinirea atribuțiilor sale, care presupun aplicarea
reglementărilor bancare, judecătorul-sindical poate solicita opinia Băncii Naționale a României în
calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară.

Instanțele judecătorești îndeplinesc următoarele roluri:

a) numesc și înlocuiesc judecătorul-sindic și aprobă numirea unor experți autorizați pentru a asista
judecătorul-sindic în îndeplinirea atribuțiilor sale;
b) judecă acțiunile introduse de către judecătorul-sindic pentru a anula transferurile de bunuri cu
caracter patrimonial, efectuate înainte de cererea de deschidere a procedurii de faliment;
c) judecă toate contestațiile formulate de către banca care este în faliment sau de către creditori
împotriva măsurilor luate de judecătorul-sindic;
d) aprobă planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare;
e) rezolvă obiecțiunile formulate la rapoartele semestriale și la raportul final.

Conform articolului 26 alineatul 1 din Ordonanța, se aplică în mod corespunzător prevederile

Capitolului III Secțiunea a 7-a "Falimentul" din Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările
ulterioare, și în procedura falimentului instituțiilor de credit, cu excepția prevederilor articolului 123,
care se referă la ordinea în care sunt plătite creanțele în cazul falimentului societăților comerciale
din sumele realizate în urma lichidării.

7
BIBLIOGRAFIE

CURSURI, TRATATE ȘI MONOGRAFII

1. Curs universitar Petre Lazaroiu & Agata Popescu
2. Nicoleta Ţăndăreanu; Ioan Şchiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, Ed.All Beck,
Bucureşti, 2001
3. Curs universitar Lucian Săuleanu, Lavinia Smarandache, Alina Dodocioiu. - Bucureşti :
Universul Juridic, 2009
4. Vasile Nemeş, Insolvenţa bancară. Studiu comparativ cu reglementările Legii
nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, în Probleme actuale de drept bancar, Ed. WoltersKluwer,
Bucureşti, 2008

LEGISLAȚIE
1. legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

ARTICOLE DIN REVISTE DE SPECIALITATE

1. C. Cas. III, dec. 876 din 14 mai 1935, Revista drept comercial 1937
2. Nicoleta Ţăndăreanu - Declanșarea procedurii de redresare şi lichidare judiciară,Revista drept
comercial, nr. 4/1996

RESURSE WEB : www.bnr.ro