Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu

Programul de studiu DREPT ID

Anul IV

Reorganizarea judiciară și declararea în faliment -

analiza comparativă a celor două proceduri
aplicabile în caz de insolvență

student: Iftimescu Gabriela

grupa: 4

- noiembrie, 2023 –
Reorganizarea judiciară și declararea în faliment - analiza comparativă a
celor două proceduri aplicabile în caz de insolvență

1. Definiţie şi scop
Procedura insolvenţei este o procedură colectivă (concursuală), unitară,
generală, îndreptată împotriva debitorului care se află în insolvenţă, având ca scop
acoperirea pasivului debitorului, fie prin reorganizarea activităţii acestuia, prin
lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment.
Scopul legii – prevăzut în art. 2 din Legea nr. 85/2006 – constă în crearea
unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă,
prin una din următoarele posibilităţi:
 reorganizarea debitorului şi a activităţii acestuia, inclusiv lichidarea
unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului;
 falimentul.

2. Caractere (trăsături)
Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului este reglementată sub
forma unei „proceduri”, chiar dacă în fapt, pot exista două proceduri distincte:
 reorganizarea debitorului şi a activităţii acestuia;
 lichidarea patrimoniului, în caz de faliment.
Lichidarea în caz de faliment nu trebuie să fie precedată în mod obligatoriu
de reorganizare judiciară, deci nu are caracter subsidiar (ca în dreptul francez).

a. Caracterul colectiv
Procedura insolvenţei este o procedură colectivă (concursuală), în sensul că
toţi creditorii debitorului vor beneficia de aceasta, chiar dacă, procedura a fost
pornită (deschisă) doar de unul (unii) dintre ei.
Pe lângă acest aspect care dă substanţă procedurii speciale instituită de
legiuitor, în Legea nr. 85/2006, se defineşte procedura colectivă ca fiind
„procedura în care creditorii recunoscuţi participă împreună la urmărirea şi
recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de prezenta lege” (art. 3 alin.
3).
În termenul stabilit de judecătorul sindic, de la data deschiderii procedurii,
toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei încetării plăţilor vor depune
declaraţia de creanţe. În cazul nerespectării termenului stabilit de instanţă pentru
depunerea declaraţiilor de creanţe, creditorii vor fi decăzuţi din dreptul de a-şi
valorifica creanţa pe calea procedurii reglementată de legea insolvenţei. Sunt
exceptaţi de la aceste reguli creditorii salariaţi ai debitorului.
 Având caracter colectiv, procedura reorganizării, dar mai cu seamă a
lichidării în caz de faliment, se deosebeşte de executarea silită din dreptul comun,
executare care are caracter individual.

b. Caracterul unitar
Procedura insolvenţei are caracter unitar, indiferent de rezultatele economice
obţinute.
Procedura are caracter unitar şi în sensul că există o unică procedură, fie că
este generală, fie simplificată la care participă toţi creditorii .

c. Caracterul general
Procedura insolvenţei are caracter general, deoarece vizează întregul
patrimoniu (întreaga „avere”) a debitorului.
Acest caracter este mai evident în cazul falimentului, când, în principiu,
toate bunurile debitorului pot fi executate silit, cu excepţia acelora care, potrivit
legii, nu pot face obiectul executării silite.

d. Caracterul judiciar
Procedura insolvenţei are, potrivit denumirii, caracter judiciar, deci se
dezbate în faţa instanţei de judecată sub autoritatea şi prin intermediul acesteia.
Administrarea efectivă a procedurii se realizează cu ajutorul mai multor
organe, respectiv, instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul
judiciar şi lichidatorul.

e. Caracterul operativ
Conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 modificată, „Organele care
aplică procedura, respectiv: instanţele judecătoreşti, judecătorul sindic,
administratorul judiciar şi lichidatorul au îndatorirea să asigure efectuarea cu
celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea
în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la aceste acte şi
operaţiuni”.
Operativitatea sau celeritatea rezolvării operaţiilor în cadrul unui proces este
un principiu fundamental al desfăşurării proceselor, în general, şi a celor
comerciale, în special. Comerţul presupune ca activitatea să se desfăşoare rapid,
cunoscându-se sintagma „timpul costă bani”. Pornind de la necesităţile practice,
legiuitorul a avut grijă ca, în toate reglementările în materie comercială, să prevadă
norme juridice în aplicarea principiului celerităţii. Este firesc ca, în cadrul
procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului să existe dispoziţii legale prin
care creditorii să aibă posibilitatea de a fi plătiţi cât de repede posibil, de către
debitorii lor.
 Toate cheltuielile aferente procedurii instituite de prezenta lege, potrivit art.
4 alin. 1 vor fi suportate din averea debitorului.
În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de
lichidare.
Acest fond se constituie din majorarea cu 20% a taxelor plătite de persoanele
fizice şi/sau juridice la oficiul registrului comerţului pentru orice servicii prestate
de acesta, sau după caz, pentru serviciile de înregistrare în registrul societăţilor
agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor care desfăşoară activităţi
economice.

3. Condiţiile necesare pentru declanşarea procedurii insolvenţei

Dispoziţiile legale privind procedura insolvenţei se aplică dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
 debitorul este comerciant, societăţi cooperative, societăţi agricole, grupuri de
interes economic, persoane fizice care acţionează individual sau în asociaţii
familiale şi orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară
activităţi economice;
 debitorul se află în insolvenţă (încetare de plăţi).
Aceste două condiţii pot fi calificate condiţii de fond, la fel cum, de altfel,
erau calificate şi în cazul reglementărilor anterioare privind procedura falimentului.
Din punct de vedere formal, trebuie să existe o hotărâre judecătorească prin
care să se constate îndeplinirea condiţiilor de fond, aceasta fiind încheierea
judecătorului sindic de declarare a deschiderii procedurii.
Prima condiţie de fond, a fost deja analizată.
Cea de a doua condiţie se referă la starea de insolvenţă a debitorului,
respectiv situaţia în care debitorul nu mai poate face faţă datoriilor comerciale.
Urmărind evoluţia reglementărilor în materie, se observă că, în Codul
comercial, legiuitorul nu a definit insolvenţa debitorului, în schimb, doctrina şi
jurisprudenţa au considerat în mod constant că insolvenţa debitorului constă în
lipsa de lichidităţi (sume de bani) necesare achitării datoriilor.
Legea nr. 64/1995, în redactarea iniţială, fără a defini insolvenţa comercială,
prevedea că „debitorul nu mai poate face faţă datoriilor sale exigibile cu sumele de
bani disponibile”.
Legea nr. 99/1999 de modificare a Legii nr. 64/1995, în art. 1 prevedea că
legea se aplică comercianţilor-persoane fizice şi societăţi comerciale, pentru ca în
art. 2 legiuitorul să dispună următoarele: „scopul legii este instituirea unei
proceduri pentru plata pasivului debitorului, în încetare de plăţi...” fără a folosi
termenii „incapacitate de plată”, „insolvenţă”, chiar dacă, a avut în vedere lipsa de
lichidităţi a debitorului pentru achitarea datoriilor.
 O.G. nr. 38/2002 de modificare a Legii nr. 64/1995 a avut un dublu merit
novator şi anume:
 înlocuirea expresiei „încetare de plăţi” cu cea de „insolvenţă”;
 definirea termenului „insolvenţă” în art. 1 alin. 2, ca fiind acea stare a
patrimoniului debitorului caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a
datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.

4. Reorganizarea judiciară și declararea în faliment

Legea nr. 85/2006 privind insolvența precede în mod specific procedura
reorganizării judiciare ca măsură de redresare a activității economice a unei
societăți aflate în insolvență sau într-o stare iminentă de insolvență. Rezultă, deci,
că potrivit legii, există două situații care pot declanșa deschiderea procedurii
reorganizării judiciare: prima ar fi insolvența societății, iar, cea de-a doua, starea
iminentă de insolvență.
Totuși, pentru a putea înțelege pe deplin această procedură a insolvenței,
este necesară analiza caracterelor juridice ale acesteia, caractere juridice specifice
nu numai procedurii de reorganizare judiciară, ci, în același timp, și procedurii
falimentului, caractere ce prezintă o importanţă deosebită în formarea unei practici
adecvate pentru aplicarea Legii Insolvenței, astfel:
a) Caracterul juridic. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
sunt conduse de tribunalul competent, în special de judecătorul sindic. Caracterul
judiciar al procedurii este consacrat în Art. 5 al Legii nr. 85/2006, care arată
că ,,toate procedurile prevăzute de prezența lege – sunt de competenţa exclusivă a
tribunalului... şi sunt exercitate de un judecător-sindic”.
b) Caracterul de remediu sau de executare silită. Acest caracter este
prevăzut în Art. 2 din lege, care prevede că ,,scopul legii este instituirea unei
proceduri pentru plata pasivului debitorului, aflat în încetare de plăţi, fie prin
reorganizarea întreprinderii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui
până la acoperirea pasivului, fie prin faliment”. În faza de reorganizare,
comerciantul debitor are posibilitatea restructurării activităţii sale în scopul
creşterii performanţelor economice şi financiare, în această fază, procedura are un
caracter de sprijin, de remediu.
În faza de faliment, în care se urmăreşte plata pasivului, procedura are
caracter de executare silită. Interesul creditorilor este că bunurile debitorului să fie
transformate în bani în modul cel mai rapid şi avantajos.
c) Caracterul general. Aşa cum prevăd dispoziţiile Art. 3 din Legea
nr.64/1995, procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se aplică asupra
întregului patrimoniu al debitorului care poate face obiectul executării silite.
 d) Caracterul profesional. Potrivit acestul caracter juridic, procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului se aplică numai comercianţilor persoane
fizice şi juridice, adică celor care execută acte de comerţ cu titlu profesional. Din
acest motiv, procedura a fost calificată că având caracter profesional.

După cum am menționat și anterior, potrivit art. 3 alin. 1 care definește

conceptual de insolvență, există două situații de stare de insolvenţă. În primul rând,
este vorba despre starea de insolvență prezumată că fiind vădită, situație în care
debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai
mulţi creditori. Este vorba despre plata datoriilor certe, lichide și exigibile,
conform aceluiași articol din prezența lege. În al doilea rând, ne aflăm în prezența
unei insolvențe iminente atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la
scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la dată
scadenţei.
Potrivit Legii nr. 85/2006, pentru aplicarea procedurii reorganizării judiciare
şi a falimentului, este necesară existenţa unei încheieri sau a unei sentinţe a
judecătorului sindic desemnat. În afara acestei condiţii de formă, există două tipuri
de condiţii de fond, şi anume :
 condiţii referitoare la calitatea debitorului;
 condiţii referitoare la situaţia debitorului (starea patrimoniului său).
Calitatea de comerciant a debitorului - art. 1 din Legea nr. 85/2006 stabileşte
că prezența lege se aplică comercianţilor – persoane fizice şi societăţilor
comerciale care nu mai pot face faţă datoriilor lor comerciale. Din dispoziţiile art.1
din legea nouă a insolvenței, rezultă că procedura reorganizării judiciare se aplică
numai comercianţilor –persoane fizice şi societăţilor comerciale care se află în
încetare de plăţi pentru datoriile sale comerciale, deși nu mai este prevăzut în mod
expres acest lucru.
Persoană fizică poate deveni subiect al procedurii reorganizării judiciare şi
falimentului numai dacă dobândeşte calitatea de comerciant. Potrivit art. 7 din
Codul Comercial, persoană fizică dobândeşte calitatea de comerciant prin
săvârşirea unor fapte de comerţ, ca profesiune obişnuită şi în nume propriu.
Îndeplinirea acestor condiţii cerute de lege pentru a dobândi calitatea de
comerciant trebuie să existe la dată cererii introductive, care marchează începutul
procedurii.
Așa cum am mai menționat, scopul actualei reglemantari legale în material
insolvenței este de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului
debitorului aflat în insolvență. Astfel, în doctrină, se precizează că prin acest scop
se arată că, prin aplicarea prevederilor procedurii insolvenței se urmărește atât
protejarea intereselor debitorilor, cât și a intereselor creditorilor săi. În același
timp, procedura insolvenței trebuie să protejeze și interesele generale ale bunei
desfășurări a activitățîi comerciale, având astfel un caracter judiciar.
Legea Insolvenței nr. 85/2006 prevede în Capitolul II care sunt participanții
la procedura insolvenței. Art. 5 pct. 1 din lege prevede că: ,,organele care aplică
procedura sunt: instanţele judecătoreşți, judecătorul-sindic, administratorul judiciar
şi lichidatorul.
Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a
actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezența lege, precum şi realizarea în
condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi
operaţiuni”.
După cum se poate observa din dispozițiile alin. 2 al art. 5, este prevăzută
obligația instanțelor judecătoreșți, a judecătorului sindic, a administratorului
judiciar și a lichidatorului de a asigura efectuarea cu celeritate a actelor și
operațiilor prevăzute de legea insolvenței în scopul rezolvării cât mai rapide a
situației debitorului și îndestularea creditorilor săi.
Astfel, procedura reorganizării judiciare şi falimentului este o procedură
contencioasă, în care instanţa judecătorească, prin judecătorul sindic, exercită
atribuţii de decizie şi control. Alături de instanţa de judecată şi de judecătorul
sindic, mai participă la aplicarea procedurii administratorului sau lichidatorului,
adunarea creditorilor, comitetul creditorilor şi comitetul asociaţilor sau
acţionarilor.
Competenţa materială în aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.
85/2006 revine tribunalului ca instanţă de fond şi Curţii de Apel ca instanţă de
recurs, iar competenţa teritorială revine instanţei de la sediul debitorului.
Judecătorul-sindic va fi numit de către preşedintele instanţei care aplică
procedura reorganizării judiciare şi falimentului dintre judecătorii desemnaţi că
judecători sindici în temeiul art. 47 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată şi va exercită atribuţiile prevăzute în art. 11 din lege.
Principalele obligații ale acestuia sunt:
a) pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii şi, după caz,
de intrare în faliment atât prin procedura generală, cât şi prin procedura
simplificată;
b) judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a
creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la
deschiderea procedurii;
c) desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre
practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens
la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a
lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz,
înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50%
din valoarea creanţelor, fixarea remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite
de legea de organizare a activităţîi practicienilor în insolvenţă, precum şi a
atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. Judecătorul-sindic va desemna
administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către
creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea
îi aparţine. În situaţia în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii
nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de
către judecătorul-sindic din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul
cauzei. În caz de conexare se va ţine seama de cererile creditorilor în ordinea
mărimii creanţelor sau de cererea debitoarei, dacă nu există o cerere din partea
unui creditor;
d) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a
lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deţine cel
puţîn 50% din valoarea creanţelor, confirmarea onorariului negociat. Dacă nu
există contestaţăi împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei
creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, confirmarea se va
face în camera de consiliu, fără citarea părţilor, după depunerea procesului-verbal
al adunării creditorilor;
e) înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului
judiciar sau a lichidatorului;
f) judecarea cererilor de a i se ridică debitorului dreptul de a-şi mai conduce
activitatea;
g) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de
conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art.
138, sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârşirea infracţiunilor
prevăzute la art. 143-147;
h) judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator
pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu
caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;
i) judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale
oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar
sau de lichidator;
j) admiterea şi confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de
lichidare, după votarea lui de către creditori;
k) soluţionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului
creditorilor de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciară şi de intrare în
faliment;
l) soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului
judiciar sau ale lichidatorului;
m) judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor;
 n) pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.
Totuși, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc
al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi
cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale
aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional,
debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea, iar
deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţăi de către creditori,
prin organele acestora.
Administratorul este practicianul în reorganizare şi lichidare desemnat de
judecătorul sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii sau angajat de creditorii
ce deţin cel puţîn 50% din valoarea totală a creanţelor în cadrul primei şedinţe a
adunării creditorilor, care va exercită competenţele prevăzute de lege, în vederea
instrumentării procedurii de reorganizare judiciară a debitorului aflat în stare de
insolvenţă.
Dacă administratorul a fost desemnat de către judecătorul sindic prin
hotărârea de deschidere a procedurii, iar creditorii au hotărât în adunarea
creditorilor angajarea unui administrator, atunci judecătorul sindic va dispune prin
încheiere numirea administratorului angajat de către creditori şi încetarea
atribuţiilor administratorului desemnat iniţial.
Indiferent dacă administratorul va fi desemnat de judecătorul sindic sau dacă
va fi angajat de către creditori, acesta va trebui să îndeplinească – cumulativ –
următoarele condiţii:
- să fie contabil autorizat, expert contabil, licenţiat în studii economice sau în drept
ori inginer şi să aibă cel puţîn 5 ani de activitate practică – economică sau juridică;
- să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege pentru a avea calitatea de findator,
administrator, director, cenzor sau reprezentant al unei societăţi comerciale,
potrivit art. 6 alin. (2) şi art. 138 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată;
- înainte de desemnarea sa, administratorul trebuie să facă dovadă că este asigurat
pentru răspundere profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile
care să acopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale.
Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa activităţîi administratorului pe
perioada exercitării calităţii sale.
- este membru al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Restructurare şi Lichidare.
Principalele atribuţii ale administratorului sunt enumerate de art. 20 din
Legea nr.85/2006.
Astfel, procedura reorganizării judiciare este acea procedura ce se aplică
debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform
programului de plata a creanțelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea,
aprobarea, implementarea și respectarea unui plan, numit plan de reorganizare,
care poate să prevădă, împreună sau separat:
a) restructurarea operațională și/sau financiară a debitorului;
b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
c) restrângerea activitățoi prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
Eficiența procedurii de reorganizare se va consolida prin:
 instituirea obligăției ca persoanele îndreptățite să propună u plan să își
anunțe din timp intenția lor, indicând și premisele pe care le au în vedere pentru
construirea planului, astfel încât administratorul să poată evalua, bazat pe elemente
concrete, șansele de reorganizare;
 instituirea obligației debitorului de a consulta creditorii, atunci când
preconizează participația lor la realizarea planului ;
 îmbunătățirea sistemului de vot, prin stabilirea unor grupe de vot care să
reflecte interesul creditorilor în procedură, prin eliminarea unor grupe de creditori
sau prin eliminarea condiției de acceptarea a planului de către 50% dintre
creditori;
 clarificarea conceptului de reorganizare, demers pentru care legea a prevăzut
expres faptul că planul va putea prevedea fie restructurarea și continuarea
activității debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o
combinație a celor două variante de reorganizare, lichidarea totală sau parțială fiind
realizată conform art. 114-119 din lege.
Legea insolvenței încurajează debitorul să ceară sau să fie de acord cu
deschiderea procedurii, în timp ce creditorul este descurajat să facă același demers.
Reorganizarea se efectuează în baza unui plan – de reorganizare a activității
sau de lichidare a unor bunuri din patrimoniul debitorului propus de participanți,
publicat, votat de către creditori și confirmat de către judecătorul sindic. La
elaborarea planului și în conținutul acestuia se ține cont de faptul că executarea
planului nu poate depăși o perioada de 3 ani, care începe să curgă de la dată
confirmării planului și de principiul egalității de tratament a creditorilor care fac
parte din aceeași categorie. Se admit însă diferențieri între categorii diferite de
creanțe.
Titularii planului de reorganizare sunt:
a) debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, în
termen de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia
formulării intenţiei de reorganizare, dacă procedura a fost declanşata de acesta, şi
în cazul în care procedura a fost deschisă că urmare a cererii unuia sau a mai
multor creditori;
b) administratorul judiciar, de la dată desemnării sale şi pâna la împlinirea
unui termen de 30 de zile de la dată afişarii tabelului definitiv de creanţe, cu
condiţia să îşi fi manifestat această intenţie pâna la votarea raportului asupra
cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu
menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă;
c) unul sau mai mulţi creditori care şi-au anunţat această intenţie pâna la
votarea raportului deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor
cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de zile de la dată afişarii
tabelului definitiv de creanţe.
Planul va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activitaţii
debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor
două variante de reorganizare.
Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval
de 5 ani anteriori formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii
instituite în baza prezenței legi şi nici debitorul care a fost condamnat definitiv
pentru falsificare sau pentru infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996 sau ai cărui
administratori, directori şi/sau asociaţi au fost condamnaţi definitiv pentru:
bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelaciune,
delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în
Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii. Acestea sunt
condiții obiective, deoarece, în opinia mea, este stabilit un termen de 5, nu pentru a
determina dispariția comeriantilor de pe piață prin intrarea în procedura
falimentului.
Indicațiile obligatorii ale planului sunt:
 Perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul
activității debitorului, cu mijloacele financiare disponibile și cu cererea pieței față
de oferta debitorului;
 Modalitatea de selecție, desemnare și înlocuire a administratorilor și
directorilor;
 Programul de plată a creanțelor, definit de art. 3 pct. 22 ca fiind
„tabelul de creanţe menţionat în planul de reorganizare care cuprinde cuantumul
sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, prin raportare la
tabelul definitiv de creanţe şi la fluxurile de numerar aferente planului de
reorganizare, şi care cuprinde:
a) cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de
creanţe pe care debitorul se obligă să le plătească acestora;
b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume.
Planul trebuie să cuprindă și următoarele mențiuni obligatorii:
1. categoriile de creanțe care nu sunt defavorizate; votul creditorilor care fac
parte din această categorie este prezumat favorabil planului, întrucât instituirea
reorganizării judiciare nu îi prejudiciază pe creditorii în cauza;
 2. tratamentul categoriilor de creanțe defavorizate, noțiunea de categorie
defavorizată este definite de art 3 pct. 21, conform căruia se prezumă a fi
defavorizată categoria de creanțe pentru care planul prevede o modificare, în
sensul reducerii valorii actualizate a creanței sub valoarea admisă din tabelul
definitive al creanțelor, ceea ce înseamnă că modificările creanței exemplificate de
art. 3 pct. 21 se pot aplica numai unei categorii de creanțe în mod egalitar, fiind
interzisă modificarea unei creanțe concrete decât cele aplicate în mod generic
categoriei din care face parte creanță respective.
Planul trebuie să specifice în detaliu ,,măsurile adecvate” de aplicare a sa.
Principala componentă a planului de reorganizare o reprezintă planul de
afaceri.
Planul de afaceri trebuie să prevadă sursele de finanțare ale reorganizării și
fluxurile sale financiare. Un plan de reorganizare judiciară este serios și poate fi
luat în calcul la vot de către creditori numai în cazul în care el prezintă
credibilitate, adică denotă șanse reale de realizare. Trecutul recent al întreprinderii
trebuie să poată duce la opinia că întreprinderea e redresabilă. Astfel, în analiză
potențialului de reușită al planului, creditorii analizează și modul în care se
comportă debitorul în perioada de observație, interval în care gestiunea societății
trebuie să fie ireproșabilă. Estimarea șanselor de reușită a planului are în vedere, în
principal, profitul și excedentul de trezorerie previzionate, precum și un minim de
lichidități estimate, care să permită concluzia că planul va putea duce atât la plata
datoriilor curente, rezultate din continuarea procedurii, cât și la achitarea, conform
programului de plăti, a datoriilor anterioare deschiderii procedurii.
Perioada de realizare a procedurii de reorganizare este de 3 ani, cu
posibilitatea de prelungire cu încă un an, la recomandarea administratorului
judiciar, dacă:
 recomandarea este dată în cel mult 18 luni de la dată confirmării;
 prelungirea termenului de execuţie este acceptată prin votul a cel puţin
două treimi dintre creditorii care formează masă credală.
Creditorii reprezentând următoarele categorii de creanţă votează planul:
 Creditorii garantaţi;
 Creditorii bugetari;
 Furnizorii de utilităţi sau de materii prime pentru care debitorul este
consumator captiv;
 Creditorii chirografari.
Planul va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria
respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din
acea categorie. Categoriile de creanţe care controlează, sunt controlate sau se află
sub control comun cu debitorul în sensul legislaţiei pieţei de capital votează doar
dacă planul de reorganizare le oferă mai puţîn decât falimentul. Planul de
reorganizare este titlu executoriu.
Confirmarea planului reprezintă o modificare irevocabilă a creanţelor,
conform programului de plăţi. Totuși, deși în Legea nr. 85/2006 nu se prevede în
mod expres posibilitatea modificării planului, doctrina admite această posibilitate.
Procedura reorganizării încetează în următoarele două situații:
a) Planul de reorganizare a fost în întregime adus la îndeplinire, creditorii
recuperându-și creanțele conform planului. În această situație se realizează
redresarea financiară a debitorului ;
b) cea de-a două situație posibilă a încheierii reorganizării este de intrare a
debitorului în faliment. Dacă debitorul nu se conformează planului sau
desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul sau oricare dintre
creditori poate solicita judecătorului să aprobe intrarea în faliment; totuși, aceste
situații nu sunt limitative, în sensul că debitorul poate intră din reorganizare direct
în faliment și în situația în care, după cum am mai spus, se constată că, datorită
unor cheltuieli imprevizibile în procedura reorganizării, există posibilitatea ca
averea acestuia să se diminueze și, efectul acestei acțiuni fiind acela că, ar face
imposibilă acoperirea creanțelor creditorilor cel puțîn până la valoarea pe care ar fi
acoperit-o dacă ar fi intrat direct în procedura falimentului.
În practică, s-a ajuns la concluzia că intrarea în faliment a comerciantului-
debitor din procedura de reorganizare judiciară se datorează următoarelor cazuri:
 debitorul nu se conformează planului de reorganizare;
 din derularea activităţilor debitorului, rezultă că se produc pierderi în
patrimoniul acestuia sau
 a expirat termenul de realizare a planului de reorganizare.
 deschiderea procedurii de faliment este urmată de lichidarea activelor
şi radierea debitorului de la Oficiul Registrului Comerţului.

Bibliografie

Constituția României
Codul Civil
Legea nr. 84/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de
insolvență