Sunteți pe pagina 1din 37

CURSUL 8

PROCEDURA INSOLVENŢEI

I.Noţiuni introductive.

In cadrul procedurii insolvenţei, Legea nr. 85/2006, lege-cadru în acest


domeniu, stabileşte procedura colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului
aflat în insolvenţă sau în insolvenţă iminentă, instituind că „amânarea" în timp a
plăţii datoriei se referă la executarea obligaţiilor băneşti (pecuniare).
Prestaţiile băneşti izvorăsc, de regulă, din contracte (cum ar fi, de
exemplu, contracte de împrumut, când se pune problema restituirii sumei de
bani împrumutate, vânzare-cumpărare,executarea de lucrări, prestarea de
servicii, când se pune problema plăţii preţului sau a tarifului etc).
Obligaţiile care au ca obiect sume de bani pot izvorî şi din fapte juridice
stricto senso, fie licite (respectiv, gestiune de afaceri şi plată nedatorată, reunite
pe principiul îmbogăţirii fără just temei), fie din delicte sau cvasidelicte.
Teoretic, creanţele care izvorăsc din fapte juridice stricto sensu (licite sau
ilicite) nu intră sub incidenţa reglementărilor Legii nr. 85/2006, întrucât
procedura instituită prin acest act normativ vizează numai „datoriile comerciale"
(art. 1). Ori, gestiunea de afaceri, plata nedatorată etc. sunt socotite ,fapte

1
civile", chiar dacă sunt făcute de un comerciant, cu excepţia situaţiei în care ele
sunt accesorii unui fapt de comerţ.
De altfel, un comerciant poate să aibă datorii băneşti care să izvorască din
contracte (de exemplu, contract de colaborare) sau chiar din lege (de exemplu,
pentru comerciantul persoană fizică, obligaţia legală de întreţinere, potrivit art.
86 şi art. 94 din Codul familiei).
Cu toate că legiuitorul se referă în art. 1 din Legea nr. 85/2006,
republicată, doar la obligaţiile comerciale, considerăm că, având în vedere în
special dispoziţiile art. 123 din lege, creanţele civile pot fi şi ele îndestulate în
cadrul procedurii insolvenţei chiar dacă, declanşarea procedurii este rezervată
numai creditorilor ale căror creanţe izvorăsc din fapte de comerţ.
In cazul în care patrimoniul debitorului nu are lichidităţi (sume de bani)
suficiente pentru acoperirea creanţelor, acesta poate fi supus procedurii
insolvenţei.
Potrivit precizărilor anterioare, procedura insolvenţei este reglementată
prin Legea nr. 85/2006.
In prezent, se poate observa că legiuitorul renunţă la termenul „lichidare
judiciară" înlocuindu-l cu acela de ,faliment'.
Intenţia actuală a legiuitorului este de realizare a creanţelor creditorilor,
dacă este posibil, pe baza a două proceduri alternative pr: procedura
simplificată şi proedura generală.
Conform textului art. 3 pct. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, procedura simplificată reprezintă procedura prin care un debitor
care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1 alin (2) intră direct în procedura
falimentului, fie o dată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o
perioadă de observaţie de maximum 60 de zile, perioadă în care vor fi analizate
elementele arătate la art. 1 alin (2) lit. c) şi d).
Spre deosebire de procedura simplificată, procedura generală este
procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei asa
cum a fost publicată în M. Of., P.I, nr. 359/21.04.2006.
Legea nr. 85/2006 prevede în art.1 alin (2) că procedura simplificată se
aplică debitorilor care se încadrează în una din următoarelor categorii:
− comercianţi, persoane fizice, acţionând individual;
− asociaţii familiale;
− comercianţii care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) şi
îndeplinesc una din următoarele condiţii:
− nu deţin nici un bun în patrimoniul lor;

2
− actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;
− administratorul nu poate fi găsit;
− sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului.
− debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin.(l), care nu au
prezentat documentele prevăzute la art.28 alin.(l) lit.b), c), e) şi h), în termenul
prevăzut de lege;
− societăţi comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
− debitori care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare
în faliment sau care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de
reorganizare judiciară prevăzută de prezenta lege.
In ambele variante ale procedurii se reglementează şi o perioadă iniţială
de observaţie,necesară pentru clarificarea destinului debitorului.
In procedura simplificată este posibilă suprimarea acestei perioade de
observaţie, trecându-se direct la procedura falimentului. Atunci când este
aplicată perioada de observaţie, ea nu va dura mai mult de 60 de zile, necesare
pentru a fi verificate elementele menţionate la art. 1 alin. (2) lit. c) şi d).
In procedura generală perioada de observaţie este cuprinsă între data
deschiderii procedurii şi data confirmării planului sau, după caz, a intrării în
faliment.
Conform art.1 alin.(l) din lege, procedura generală şe aplică următoarelor
categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, cu
excepţia celor prevăzuţi la art.1 alin.(2)
lit.c) şi d);
1. societăţile comerciale;
2. societăţile cooperative;
3. organizaţiile cooperatiste;
4. societăţile agricole;
5. grupurile de interes economic;
6. orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi
economice.
In privinţa subiectelor împotriva cărora se deschide procedura insolvenţei
se impun următoarele precizări:
Dispoziţiile Legii nr. 85/2006, nu se aplică necomercianţilor, persoane
juridice sau persoane fizice, cu excepţia grupurilor de interes economic care au
calitatea de necomerciant, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 161/2003.

3
Totodată, procedura insolvenţei nu se aplică regiilor autonome, aşa cum
legiuitorul prevede în mod expres, în art. 151: „Procedura aplicabilă regiilor
autonome aflate în stare de insolvenţă se va stabili prin lege specială".
.Definiţia procedurii insolvenţei
Procedura insolvenţei este o procedură colectivă (concursuală), generală,
îndreptată împotriva comerciantului care se află în insolvenţă, având ca scop
acoperirea pasivului debitorului fie prin reorganizarea judiciară a
comerciantului şi a activităţii acestuia, sau prin lichidarea unor bunuri din
averea lui până la stingerea pasivului, fie prin falimentul comerciantului
respectiv, fie succesiv în reorganizarea judiciară şi în falimentul comerciantului.
Scopul legii - prevăzut în art.2 din Legea nr. 85/2006, constă în instituirea
unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în
insolvenţă prin una din următoarele posibilităţi:
- reorganizarea judiciară a debitorului, în vederea achitării datoriilor
acestuia conform programului de plată a creanţelor, inclusiv restructurarea
activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului; .
- falimentul.
Prin finalitatea sa, procedura insolvenţei este o procedură colectivă. De
aceea, legea prevede unele reguli comune care se aplică atât în cazul
reorganizării judiciare, cât şi în cazul falimentului (condiţiile aplicării
procedurii, organele competente să aplice procedura etc).
Caracterele procedurii insolvenţei
Procedura insolvenţei este reglementată sub forma unei proceduri
colective", chiar dacă, în fapt, pot exista două proceduri distincte:
- reorganizarea activităţii debitorului sau lichidarea unor bunuri din
averea lui până la stingerea pasivului;
- lichidarea patrimoniului, în caz de faliment.
Lichidarea în caz de faliment nu trebuie să fie precedată în mod
obligatoriu de reorganizare judiciară, deci nu are caracter subsidiar (ca în
dreptul francez).
Procedura insolvenţei prezintă următoarele caractere: caracterul colectiv
(concursual), caracterul general, caracterul judiciar, caracterul de remediu sau,
după caz, de executare silită şi caracterul operativ.
a) Caracterul colectiv
Procedura insolvenţei este o procedură colectivă (concursuală), în sensul
că toţi creditorii debitorului (care vin în concurs în condiţiile stabilite de lege)
vor beneficia de aceasta, chiar dacă procedura a fost pornită (deschisă) de

4
fiecare dintre ei. Caracterul colectiv al procedurii insolvenţei este de esenţa
acestei proceduri.
In practică, această caracteristică esenţială a procedurii insolvenţei nu ar
trebui să permită desfăşurarea ei cu un singur creditor, după ce a permis, în mod
firesc, să fie deschisă unui singur creditor.
.Cu toate acestea art. 134 din Legea nr, 85/2006 prevede închiderea
procedurii numai dacă niciun creditor nu şi-a depus cererea de participare, după
ce procedura s-a deschis la cererea debitorului.
Având caracter colectiv, procedura reorganizării, dar, mai cu seamă, a
lichidării în caz de faliment se deosebeşte de procedura executării silite din
dreptul comun, care este o executare silită cu caracter individual.
b)Caracterul general
Procedura insolvenţei are caracter general deoarece vizează întregul
patrimoniu (întreaga avere") a debitorului.
Acest caracter este mai evident în cazul falimentului, când, în principiu,
toate bunurile debitorului pot fi executate silit, cu excepţia acelora care, potrivit
legii, nu pot face obiectul executării silite.
c)Caracterul judiciar
Procedura insolvenţei are caracter judiciar, deci se dezbate în faţa
instanţei de judecată sub autoritatea şi prin intermediul acesteia.
Administrarea efectivă a procedurii se realizează cu ajutorul mai multor
organe, respectiv, instanţa de judecată, judecătorul-sindic, administratorul
judiciar, lichidatorul, adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor [art. 5 alin.
(1), coroborat art. 13 şi art. 16, din Legea nr. 85/2006]. Prin caracterul său
judiciar, procedura insolvenţei asigură satisfacerea intereselor creditorilor, dar şi
protecţia debitorului.
d)Caracterul de remediu sau, după caz, de executare silită
Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, procedura insolvenţei are ca scop
instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat
în insolvenţă. Aceasta înseamnă că procedura insolvenţei este un remediu şi,
după caz, un instrument al executării silite asupra patrimoniului.
e) Caracterul operativ
Potrivit art.5 alin.(2) din Legea nr. 85/2006, organele care aplică
procedura trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor
prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor
şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.

5
Operativitatea sau celeritatea rezolvării operaţiilor în cadrul unui proces
este un principiu fundamental al desfăşurării proceselor, în general, şi a celor
comerciale, în special.
In literatura de specialitate şi în practica judiciară (mai cu seamă în
dreptul francez) în majoritatea cazurilor s-a exprimat opinia că, procedura
reorganizării (redresării) şi lichidării judiciare are caracter colectiv, chiar dacă
legiuitorul nu prevede în mod expres acest lucru.
Aşadar, în principiu, un singur creditor nu poate beneficia de aceste
proceduri.
Condiţiile necesare pentru aplicarea procedurii insolvenţei
Condiţii de fond şi de formă
Dispoziţiile legale privind procedura insolvenţei se aplică dacă sunt
îndeplinite următoarelecondiţii:
-debitorul se încadrează în una din categoriile prevăzute în textul art. 1
alin (1) şi (2) din Legea nr.85/2006;
-debitorul se află în insolvenţă (insuficienţa fondurilor băneşti pentru
plata datoriilor exigibile). ,
Aceste două condiţii pot fi calificate condiţii de fond, la fel cum, de altfel,
erau calificate şi în cazul reglementărilor anterioare privind procedura
falimentului.
Din punct de vedere formal, trebuie să existe o hotărâre judecătorească
prin care să se constate îndeplinirea condiţiilor de fond, aceasta fiind încheierea
judecătorului-sindic de declarare a deschiderii procedurii.
II.Insolvenţa debitorului
Codul comercial nu a definit insolvenţa debitorului, în schimb, doctrina şi
jurisprudenţa au considerat că insolvenţa debitorului constă în lipsa de lichidităţi
(sume de bani) necesare achitării datoriilor.
Conceptual, insolvenţa (incapacitatea de plată) nu se confundă cu
insolvabilitatea debitorului sau cu refuzul de plată.
Potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvenţă este acea stare a
patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor
băneşti disponibile pentru platadatoriilor exigibile.
Totodată, în textul art. 3, legea face distincţie între insolvenţa vădită (pct.
1 lit. a) şi insolvenţa iminentă (pct. 1 lit. b).
Cele două concepte exprimă atât stadiul în care se află insolvenţă, cât şi
percepţia acestei stări de către subiecte de drept diferite. Astfel, pentru
creditor, insolvenţa este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după

6
30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria faţă de el. Prezumţia este generată
legal pentru a servi creditorului care nu poate cunoaşte realitatea situaţiei
patrimoniului debitorului în ansamblul acesteia sub aspectul datoriilor şi a
fondurilor băneşti.
Pentru debitor insolvenţa este certă şi efectivă atunci când fondurile
băneşti de care dispune sunt insuficiente pentru plata datoriilor exigibile. Pentru
acelaşi debitor insolvenţa este iminentă atunci când are certitudinea că la
scadenţă nu va putea plăti datoriile exigibile angajate cu fondurile băneşti
disponibile la aceeaşi dată.
Insolvenţă (incapacitatea de plată) sau insuficienţa fondurilor băneşti
disponibile pentru plata datoriilor exigibile (a debitorului) trebuie delimitată de
aşa-numita jenă financiară, care constă în lipsa momentană a lichidităţilor
necesare achitării datoriilor. Este posibil ca, în scurt timp, debitorul să încaseze
creanţele de la proprii săi debitori, dovedind astfel că nu se află în stare de
insolvenţă.
Insolvenţa (incapacitatea de plată) şi insolvabilitatea
Insolvenţă (incapacitatea de plată) nu înseamnă insolvabilitate. Deşi se
află in încetare de plăţi deoarece nu are lichidităţi, totuşi, debitorul nu este
insolvabil atât timp cât deţine în patrimoniu bunuri care pot fi executate silit
pentru a fi îndestulaţi creditorii sau pentru a se continua activitatea, în condiţiile
în care obţine ,amânări de plată" din partea creditorilor. Este posibil ca debitorul
însuşi să fie creditor faţă de un alt debitor şi, ca atare, să aibă creanţe de încasat.
Insolvabilitatea constă în imposibilitatea debitorului de a-şi îndeplini
obligaţiile faţă de creditori, atât din lipsa lichidităţilor, cât şi a altor bunuri din
care să fie satisfăcute creanţele creditorilor. Practic, pasivul (datoriile) este mai
mare decât activul (drepturile) patrimoniului.
Insolvenţă (incapacitatea de plată) şi refuzul de plată
Insolvenţă nu se confundă cu simpla neplată a datoriilor la scadenţă. Cel
mai adesea, insolvenţă se manifestă prin neplata de către debitor a datoriilor sale
ajunse la scadenţă.
Imprejurarea că debitorul refuză executarea de bună voie a obligaţiei de
plată a datoriei nu înseamnă că acesta, automat, ş-ar afla în insolvenţă şi, în
consecinţă, creditorul s-ar putea îndestula prin executarea silită a obligaţiei.
Refuzul de plată nu se confundă nici cu insolvenţă (insuficienţa
fondurilor băneşti pentru plata datoriilor exigibile) şi nici cu insolvabilitatea.
Refuzul de plată al debitorului poate să fie întemeiat sau neîntemeiat.

7
Este întemeiat refuzul de plată în cazul în care obligaţiile au fost
executate de către debitor şi se pretinde o nouă plată care, firesc, este
nedatorată.
De asemenea, este întemeiat refuzul de plată în cazul în care creanţele s-
au prescris prin trecerea termenului sau a intervenit compensaţia, ca mod de
stingere a obligaţiilor reciproce.
Este neîntemeiat refuzul de plată în cazul în care debitorul, deşi dispune
de lichidităti, cu reacredinţă nu-şi achită datoriile.
Temeinicia motivelor de neplată a datoriilor va fi apreciată de
judecătorul-sindic, care va decide în consecinţă, declarând sau nu deschisă
procedura insolvenţei.
In legătură cu comercialitatea faptelor din care izvorăsc obligaţiile
neachitate ale debitorului, considerăm că aceasta nu este o condiţie absolut
necesară pentru deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.
Procedura insolvenţei, dar mai cu seamă falimentul, vizează nu numai
creanţele care izvorăsc din fapte de comerţ, ci şi din fapte civile şi chiar din lege
(de exemplu, obligaţia legală de întreţinere ce aparţine debitorului).

. III.Participanţii la procedura insolvenţei

Capitolul al II-lea din Legea nr. 85/2006 este intitulat „Participanţii la


procedura insolvenţei"intrucât în cadrul procedurii participă persoane care nu
pot fi incluse în categoria de „organe", cum ar fi, adunarea creditorilor,
comitetul creditorilor etc.
Potrivit art.5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura
insolvenţei:
− instanţele judecătoreşti;
− judecătorul-sindic;
− administratorul judiciar şi
− lichidatorul.
Alţi participanţi la procedură sunt:
− adunarea creditorilor;
− comitetul creditorilor;
− administratorul special.
Instanţele judecătoreşti
Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de
prezenta lege sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se

8
află sediul debitorului, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului,
respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor, şi sunt exercitate de către judecătorul-sindic, desemnat de către
preşedintele tribunalului în condiţiile art. 9.
Face excepţie recursul împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic, în
baza art. 8 din Legea nr. 85/2006, în acest caz fiind competentă curtea de apel.
Acest text legal stabileşte, pe de o parte, competenţa materială (ratione
materiae) şi, pe de altă parte, competenţa teritorială (ratione. teritori) a instanţei
judecătoreşti abilitată să aplice procedura insolvenţei.

Competenţa materială

Competenţa materială revine, potrivit legii, tribunalului (ratione materiae)


care are plenitudine de competenţă în materie comercială, cu excepţiile
prevăzute de lege.
Prin lege se stabilesc atribuţiile tribunalului, precum şi anumite reguli
procedurale.

Competenţa teritorială

în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 85/2006, competent să aplice


procedura insolvenţei este tribunalul în a cărui rază teritorială se află sediul
debitorului, care figurează în registrul comerţului (ratione personae vel loci).
Potrivit legii, instanţa de recurs, pentru hotărârile pronunţate de
judecătorul sindic, va fi curtea de apel (art. 8 din Legea nr. 85/2006).
Judecătorul-sindic
Potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 85/2006, atribuţiile care reveneau
tribunalului sunt în prezent în sarcina judecătorului-sindic.
Judecătorul-sindic este autoritatea publică sub supravegherea căruia se
efectuează procedura instituită de legiuitor, putând să desemneze, la nevoie,
prin încheiere persoane specializate pentru inventarierea, evaluarea,
expertizarea bunurilor din patrimoniul debitorului, stabilindu-le şi remuneraţia
(art. 10 din Legea nr. 85/2006).
Judecătorul-sindic este desemnat pentru fiecare dosar de către
preşedintele tribunalului, dintre judecătorii desemnaţi ca judecători-sindici, în
baza art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată,
în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

9
Judecătorul-sindic are următoarele atribuţii:
- pronunţarea motivată a hotărârilor cu privire la deschiderea procedurii
şi, după caz de intrare în faliment, atât prin procedura generală, cât şi prin
procedura simplificată;
- judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a
creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la
deschiderea procedurii;
- desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre
practicienii în insolvenţă a administratorului judiciar provizoriu sau a
lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora,controlul asupra activităţii lor şi,
dacă este cazul, înlocuirea lor;
- confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a
lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor, confirmarea onorariului
negociat cu adunarea creditorilor;- înlocuirea prin încheiere, pentru motive
temeinice a administratorului judiciar sau a lichidatorului;
- judecarea cererilor cu privire la ridicarea dreptului debitorului de a-şi
mai conduce activitatea;
- judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de
conduce care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art.
138, sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârşirea
infracţiunilor prevăzute de, art. 143-147;
- judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de
lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori
transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;
- judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale
oricărei persoane interesate,. împotriva măsurilor luate de administratorul
judiciar sau de lichidator;
- admiterea şi confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de
lichidare, după votarea lui de către creditori;
- soluţionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului
creditorilor de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciară şi de intrare în
faliment;
- soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului sau
ale lichidatorului;
- judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor;
- pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.

10
In îndeplinirea atribuţiilor sale judecătorul-sindic pronunţă hotărâri
(încheieri).
Potrivit art. 12 din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt
definitive şi executorii împotriva hotărârilor date de către judecătorul-sindic se
poate face recurs la curtea de apel, recurs care va fi judecat de completuri
specializate în termen de 30 de zile de la înregistrarea dosarului.
Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă
legea nu prevede altfel [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006].
.Adunarea creditorilor
Adunarea creditorilor va fi convocată şi prezidată de către administratorul
judiciar sau, după caz, de către lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu
dispune altfel; secretariatul şedinţelor adunărilor creditorilor este în sarcina
administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului [art. 13 alin. (1) din
Legea nr. 85/2006].
Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de către administratorul judiciar sau
de lichidator, în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori va fi necesar.
Comitetul creditorilor
Potrivit art. 16 alin.(l) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va
desemna, dacă este necesar, în raport cu proporţiile cazului, un comitet format
din 3-7 membri dintre creditorii cu creanţele garantate, bugetare şi chirografare
cele mai mari prin valoare, înscrişi în lista de creditori.
Desemnarea comitetului creditorilor se face prin încheiere, după
întocmirea tabelului preliminar de creanţe.
Creditorii cu creanţe garantate sunt acei creditori care au asupra bunurilor
debitorului un drept de ipotecă, gaj, privilegii ori alte garanţii, iar creditorii
chirografari sunt aceia care nu au o garanţie specială asupra unui bun din
patrimoniul debitorului.
Creanţele acestora vor fi achitate numai după acoperirea creanţelor acelor
creditori al căror drept este garantat cu bunuri determinate din patrimoniul
debitorului.
Comitetul creditorilor poate să ceară judecătorului-sindic în temeiul art.
47 alin. (5) din lege,să ridice debitorului dreptul de administrare constând în
dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi a
dispune de acestea. Acest lucru este posibil atunci când sunt pierderi continue
din averea debitorului sau lipseşte probabilitatea de realizare a unui plan
raţional de activitate.

11
De asemenea, judecătorul-sindic poate autoriza comitetul creditorilor să
introducă acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial făcute
de debitor în frauda creditorilor.
Acţiunile pot fi introduse în situaţia în care anterior acest lucru nu a fost
făcut de către administratorul judiciar sau,de lichidator.
Tot în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin
cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui
administrator judiciar/lichidator persoană fizică sau persoană juridică, indiferent
dacă prin hotărârea de deschidere a procedurii judecătorul sindic a desemnat un
administrator judiciar provizoriu. Administratorul judiciar inclusiv
reprezentantul acestuia trebuie să aibă calitatea de practician în insolvenţă
potrivit legii.
Administratorul special
Administratorul special, persoană fizică sau persoană juridică reprezintă
un nou mod de reprezentare, în procedura insolvenţei, a asociaţilor/acţionarilor
debitorului persoană juridică. El este definit de pct. 26 al art. 3 ca fiind
reprezentantul desemnat de adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor
debitorului. Puterile acestui reprezentant variază în raport cu stadiul procedurii.
Până în momentul intrării în procedura simplificată, el reprezintă debitorul
precum şi interesele asociaţilor/acţionarilor în procedură şi concomitent exercită
prerogativele administrării debitorului.
După intrarea în procedura simplificată, mandatul său se restrânge la
reprezentarea intereselor asociaţilor/ acţionarilor, iar prerogativele reprezentării
şi administrării debitorului sunt preluate de lichidator.
După intrarea în faliment, conform prevederilor art. 18 alin. (2) lit. f),
administratorul special participă la inventar, semnând actul, primeşte raportul
final şi bilanţul de închidere, participă la şedinţa convocată pentru soluţionarea
obiecţiunilor şi aprobarea raportului şi primeşte notificarea închiderii
procedurii.
Conform art. 78, tot în cazul procedurii simplificate, administratorul
special participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea
acţiunilor prevăzute la art. 79 şi 80, şi formulează contestaţii în cadrul
procedurii.
Administratorul judiciar

Desemnarea administratorului judiciar (provizoriu) se poate face de către


judecătorul-sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii dintre practicienii în

12
insolvenţă care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, ofertă
la care vor anexa dovada calităţii de practician în insolvenţă şi o copie de pe
polita de asigurare profesională.
De asemenea, în prima şedinţă a adunării creditorilor sau, ulterior,
creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide
desemnarea unui administrator judiciar, chiar dacă acesta fusese desemnat de
judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Judecătorul-sindic va desemna, prin încheiere, administratorul judiciar,
propus de către creditori, în cazul când nu există contestaţii.
Dacă unii dintre creditori nu sunt de acord, judecătorul sindic va
soluţiona mai întâi contestaţiile acestora, după care va desemna pe
administratorul judiciar propus de creditori sau îl va menţine pe cel nominalizat
prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Este important de reţinut că judecătorul-sindic va desemna un
administrator judiciar în ipoteza în care acest lucru nu s-a făcut prin hotărârea
de deschidere a procedurii şi nici creditorii nu au decis desemnarea unui
administrator.
Dacă în reglementările anterioare persoana desemnată ca administrator
judiciar trebuia să îndeplinească unele condiţii privind pregătirea profesională şi
vechime în activitatea practică, în prezent [art. 19 alin. (5) din Legea nr.
85/2006] legiuitorul stabileşte o singură condiţie şi anume, că administratorul
persoană fizică sau persoana juridică, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie să
aibă calitatea de practician în insolvenţă, în condiţiile legii.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar, pe
parcursul desfăşurării procedurii reglementate în lege, îndeplineşte următoarele
atribuţii principale:
- examinează situaţia economică a debitorului şi a documentelor depuse
conform prevederilor art. 28 şi 35 şi întocmeşte un raport prin care propune fie
intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în
cadrul procedurii generale.
Raportul va fi supus judecătorului sindic, într-un termen stabilit de
acesta, dar care nu va putea depăşi 30 de zile de la desemnarea administratorului
judiciar.
- examinează activitatea debitorului şi întocmeşte un raport amănunţit
asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă
(încetarea de plăţi), cu menţionarea persoanelor cărora situaţia le-ar fi
imputabilă şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în

13
condiţiile art. 138, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a
activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea. Raportul
astfel întocmit va fi supus judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta,
care nu va depăşi 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
- întocmeşte actele prevăzute la art. 28 alin (1), în cazul în care debitorul
nu şi-a îndeplinit obligaţia
respectivă înlăuntrul termenelor legale. Totodată, verifică, corectează şi
completează informaţiile cuprinse în actele respective, când acestea au fost
prezentate de debitor.
- elaborează planul de reorganizare a activităţii debitorului în funcţie de
raportul prevăzut la lit. a) şi în condiţiile şi termenele prevăzute la art. 94.;
- supraveghează operaţiunile de gestionare a patrimoniului debitorului;
- conduce în tot sau în parte activitatea debitorului, cu respectarea
precizărilor exprese ale judecătorului-sindic;
g) convoacă, prezidează şi asigură secretariatul şedinţelor adunării
creditorilor sau ale acţionarilor, asociaţilor ori membrilor debitorului persoană
juridică;
h) introduce acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de
debitor în dauna drepturilor creditorilor, a transferurilor cu caracter patrimonial
sau a operaţiunilor comerciale încheiate de debitor, precum şi a constituirii unor
garanţii acordate de debitor, care sunt susceptibile a prejudicia drepturile
creditorilor;
i) sesizează de urgenţă judecătorul-sindic în cazul în care constată că nu
există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a
acoperi cheltuielile administrative;
j) menţine sau denunţă unele contracte încheiate de debitor;
k) examinează creanţele şi, atunci când este cazul, formulează obiecţii la
acestea;
l) urmăreşte încasarea creanţelor referitoare la bunurile din averea
debitorului sau la sumele de bani transferate de cape debitor înainte de
deschiderea procedurii;,
m) cu condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheie tranzacţii,
descarcă de datorii, descarcă fidejusorii, renunţă la garanţiile reale;
n) sesizează judecătorul-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere
o soluţionare de către acesta;
o) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic, cu
excepţia celorprevăzute de lege în competenţa exclusivă a acestuia.

14
Măsurile luate de administratorul judiciar pot fi contestate de către
debitorul persoană fizică,administratorul special al debitorului persoană
juridică, de oricare dintre creditori şi de orice persoană interesată. Pentru
îndeplinirea atribuţiilor sale administratorul judiciar va putea desemna persoane
de specialitate care vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor.
.Lichidatorul
Potrivit art. 24 alin(l) din Legea 85/2006 în cazul în care dispune trecerea
la procedura falimentului, judecătorul-sindic va desemna un lichidator.
Atribuţiile administratorului judiciar încetează o dată cu numirea lichidatorului.
Poate fi desemnat lichidator chiar şi administratorul judiciar desemnat anterior
[art. 24 alin (3) din lege].
Lichidatorul poate fi, la fel ca şi administratorul judiciar, o persoană
fizică sau o persoană juridică care trebuie să îndeplinească aceeaşi condiţie ca şi
administratorul judiciar (să aibă calitatea de practician în insolvenţă), având
următoarele atribuţii în cadrul procedurii falimentului atât înprocedura generală
cât şi în cea simplificată:
- examinează activitatea debitorului asupra căruia se iniţiază procedura
simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmeşte un raport amănunţit asupra
cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor
cărora le-ar fi imputabilă această situaţie. După întocmirea
raportului, într-un termen ce nu va putea depăşi 60 de zile de la
desemnarea sa, lichidatorul îl supune spre aprobare judecătorului-sindic;
- conduce activitatea debitorului;
- introduce acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de
debitor în dauna drepturilor creditorilor, â transferurilor cu caracter patrimonial
sau a operaţiunilor comerciale încheiate de debitor, precum şi a constituirii unor
garanţii acordate de debitor, care sunt susceptibile a prejudicia drepturile
creditorilor;
- aplică sigilii, inventariază bunurile şi ia măsuri corespunzătoare pentru
conservarea lor;
- examinează creanţele şi, atunci când este cazul, formulează obiecţiuni la
acestea, precum şi întocmeşte tabelele creanţelor;
- urmăreşte încasarea din averea debitorului a creanţelor rezultate din
transferul de bunuri sau de sume de bani efectuate de acesta înaintea deschiderii
procedurii, încasarea creanţelor; formulează şi susţine acţiunile în pretenţii
pentru încasarea creanţelor debitorului;
- menţine sau denunţă unele contracte încheiate de debitor;

15
- primeşte plăţi pe seama debitorului şi le consemnează în contul averii
debitorului;
- vinde bunuri din averea debitorului, în conformitate cu dispoziţiile legii;
- cu condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheie tranzacţii,
descarcă de datorii, descarcă fidejusorii, renunţă la garanţiile reale;
- sesizează judecătorul-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o
soluţionare de către acesta;
- orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic.

.IV. Desfăşurarea procedurii insolvenţei

Cererile introductive
Procedura insolvenţei începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de
una dintre următoarele categorii de persoane:
- debitorul însuşi;
- creditorii debitorului.
Din conţinutul art.26 din Legea nr. 85/2006, rezultă că declanşarea
procedurii nu se poate face din oficiu de către tribunal, fiind necesară o cerere
introductivă formulată atât de persoanele arătate mai sus, cât şi de Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare împotriva persoanelor juridice (entităţilor)
aflate sub supravegherea şi controlul acesteia.
Cererea debitorului
Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului
o cerere însoţită de înscrisurile enumerate la art. 28 pentru deschiderea
procedurii insolvenţei conform prevederilor art.27 din lege, în termen de
maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. Cererea adresată
tribunalului poate fi formulată şi de debitorul în cazul căruia apariţia stării de
insolvenţă este iminentă.
Prin apariţia stării de insolvenţă se înţelege, în concordanţă cu art. 3 pct.
1, constatarea de către debitor, pe baza datelor propriei contabilităţi, că
fondurile sale băneşti disponibile sunt insuficiente pentru a plăti datoriile sale
băneşti, certe, lichide şi exigibile, de mai mult de 30 de zile.
Natura comercială, civilă, fiscală etc., a acestor datorii este indiferentă.
Cuantumul acestor datorii este, de asemenea, indiferent. Un prag valoric minim
al creanţelor este reglementat numai în ipoteza cererii introduse de creditor (art.
3 pct. 12).

16
In cazul insolvenţei iminente definită la art. 3 pct. 1 lit b) - insolvenţă este
iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă
datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei,
introducerea cererii de debitor este facultativă.
In cazul debitorilor persoane juridice cererea se va semna de către
persoanele care, potrivit actelor constitutive, sau statutelor, au calitatea de a le
reprezenta. Nu este necesar să se anexeze şi hotărârea adunării generale a
acţionarilor sau asociaţilor, ori membrilor, după caz, prin care să se
împuternicească reprezentantul în vederea înregistrării cererii introductive.
Reintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană
fizică sau de către reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii
de deschidere a procedurii, după ce au trecut mai mult de 6 luni de la împlinirea
termenului prevăzut la art. 27 constituie infracţiunea de bancrută simplă şi se
pedepseşte conform art. 143.
Introducerea prematură, cu rea-credinţă, de către debitor a unei cereri de
deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială a debitorului, persoană
fizică sau juridică, pentru prejudiciile cauzate.
Indiferent de dorinţa debitorului, cererea se va soluţiona conform
procedurii simplificate, în toate situaţiile în care debitorul:
- este comerciant persoană fizică, acţionând individual sau într-o asociaţie
familială;
- nu deţine niciun bun în patrimoniu;
- nu posedă actele constitutive sau documentele contabile;
- nu poate fi găsit administratorul;
- nu mai are sediu sau acesta nu mai corespunde adresei din registrul
comerţului;
- nu prezintă documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), c), e, h), în
termenul prevăzut de lege;
- este societate comercială dizolvată anterior formulării cererii
introductive;
- nu este îndreptăţit să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară.
Obiectul cererii, în funcţie de opţiunea debitorului, poate consta:
− fie în reorganizarea judiciară a activităţii conform unui plan, în scopul
achitării datoriilor sale;
− fie în lichidarea averii pentru satisfacerea creanţelor creditorilor;
− fie în intenţia de a intra în faliment.

17
Scopul cererii introductive este plata datoriilor pe care debitorul le are
faţă de creditori.
In Legea nr. 85/2006, există o singură excepţie în care debitorul nu are
posibilitatea de a cere reorganizarea societăţii, respectiv dispoziţia din art. 30,
unde se arată că debitorii, persoane juridice nu pot cere reorganizarea judiciară
dacă, în ultimii cinci ani precedenţi hotărârii de deschidere a procedurii, au mai
fost supuşi unei astfel de proceduri. Totodată, Legea 85/2006 prevede în textul
art 29 efectele speciale ale introducerii cererii de o societate în nume colectiv
sau în comandită, sau degrupurile de interes economic (ori de membrii
acestora).
Cererea creditorilor
Este îndreptăţit să ceară deschiderea procedurii creditorul definit la art. 3
pct. 6 [orice creditor care are o creanţă certă (necontestată), lichidă (care constă,
de regulă, în sume de bani) şi exigibilă (care a ajuns la scadenţă) împotriva
patrimoniului debitorului de mai mult de 30 de zile] contra unui
debitor prezumat ca fiind în stare de vădită insolvenţă, dacă posedă o
creanţă având un cuantum cel puţin egal cu pragul de 10.000 lei prevăzut la
art.3 pct. 12.
Pentru creanţele izvorâte din raporturile juridice de muncă, pragul este de
6 salarii medii pe economie.
Cererea va avea conţinutul minim prevăzut la art. 31 şi la cerere se vor
anexa documentele justificative ale creanţei şi ale celorlalte susţineri din cerere.
In situaţia concursului mai multor cereri ale creditorilor, îndeplinirea
condiţiilor pentru deschiderea procedurii se va analiza în raport de toate cererile,
iar dacă se înregistrează atât cererea debitorului cât şi cele ale creditorilor,
aceste cereri se conexează.
.Deschiderea procedurii
Deschiderea procedurii la cererea debitorului
Dacă cererea debitorului corespunde cerinţelor art. 27, judecătorul-sindic
va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii generale sau a procedurii
simplificate.
De regulă va fi deschisă procedura generală.
Procedura simplificată se va deschide în cazul în care s-a cerut de către
debitor sau dacă acesta nu a depus documentele prevăzute la art. 28, ori dacă se
încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2).
Incheierea de deschidere a procedurii pronunţată de judecătorul-sindic va
fi notificată conform art. 61 sau art. 109, după caz.

18
După ce au trecut 15 zile şi se constată că nu s-au înregistrat opoziţii ale
creditorilor, judecătorul-sindic va dispune continuarea procedurii. Dacă s-au
înregistrat opoziţii, judecătorul sindic le va soluţiona după citarea
administratorului judiciar, a debitorului şi a creditorilor oponenţi.
Soluţiile posibile sunt următoarele:
− admiterea opoziţiei şi revocarea încheierii de deschidere a procedurii,
dacă debitorul nu este în insolvabilitate efectivă, nici în iminentă insolvabilitate;
− admiterea opoziţiei şi menţinerea procedurii deschise, calificându-se
cererea ca prematură şi fără rea-credinţă;
− respingerea opoziţiei, luându-se măsurile pentru continuarea procedurii.
Deschiderea procedurii la cererea creditorului
In termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorilor îndreptăţiţi
să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic desemnat de
către preşedintele tribunalului va comunica cererea, în copie, debitorului.
Dacă în termen de 10 (zece) zile de la primirea copiei, debitorul contestă
că ar fi în insolvenţă,iar contestaţia este respinsă, el,nu va mai avea dreptul să
solicite reorganizarea judiciară.
La cererea debitorului, judecătorul-sindic poate să-i oblige pe creditorii
care au introdus cererea, să consemneze la o bancă comercială o cauţiune de cel
mult 10% din valoarea creanţelor, în termen de 15 zile. Cauţiunea urmează a fi
restituită în situaţia în care cererea introductivă este admisă. Neconsemnarea în
termen a cauţiunii atrage respingerea cererii introductive [art. 33 alin (3) din
Legea nr. 85/2006].
In măsura în care judecătorul-sindic constată că debitorul este în stare de
insolvenţă va respinge contestaţia şi va deschide procedura generală printr-o
sentinţă , situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de
administratorul judiciar sau de către creditorii care deţin împreună sau separat
minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă
intenţia de a depune un plan. Dacă debitorul nu este în stare de insolvenţă,
judecătorul-sindic respinge cererea creditorilor, care va fi lipsită de orice efect
chiar de la înregistrarea ei.
In situaţia în care debitorul nu contestă în termen de 10 zile că ar fi în
stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea,
judecătorul-sindic va da o sentinţă, prin care va dispune deschiderea procedurii
generale desemnând, un administrator judiciar.
In cazul în care, din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării
sentinţei, rezultă că acesta se încadrează în una din categoriile prevăzute la art. 1

19
alin (2) din lege sau a unui beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori
deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă
de deschidere a procedurii simplificate desemnând un lichidator provizoriu.
Prin sentinţa de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune
administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să efectueze notificările
prevăzute de lege (art. 61 din Legea nr 85/2006).
Efectele deschiderii procedurii
Efecte cu privire la patrimoniul debitorului:
Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată, deschiderea procedurii
are ca efect suspendarea tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru
realizarea creanţelor pornite împotriva debitorului sau asupra bunurilor acestuia,
acţiuni care au fost pornite înaintea declanşării procedurii (de exemplu, acţiunea
înregistrată la tribunal sau la curtea de arbitraj de pe lângă
Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin care un creditor a
solicitat obligarea debitorului la plata datoriei ce rezulta dintr-un contract
încheiat cu acesta). Cu toate acestea, creditorul titular al unei creanţe garantate
cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară sau drept de retenţie poate
solicita judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 în
situaţiile prevăzute în mod expres de către legiuitor (art. 39).
− Suspendarea cererilor de executare silită a datoriilor debitorului, pornită
de creditor în mod individual.
− Suspendarea termenelor de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 36
din lege, în care creditorii puteau să-şi valorifice creanţele împotriva debitorului
aflat în insolvenţă (art. 40 din lege).
− De la data deschiderii procedurii nu se poate adăuga nici o dobândă
majorare sau penalitate ori cheltuială creanţelor negarantate sau părţilor
negarantate din creanţele garantate, cu excepţia cazului când, în planul de
reorganizare, prin programul de plată a creanţelor se prevede altfel (art. 41).
− După deschiderea procedurii este interzis administratorilor debitorilor
persoane juridice sub sancţiunea nulităţii să înstrăineze, fără acordul
judecătorului-sindic, acţiunile sau părţile sociale ori de interes pe care le deţin la
debitorul care este supus procedurii (art. 42).
− Orice constituire de garanţii personale sau reale, după deschiderea
procedurii, va fi nulă, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege sau autorizate de
judecătorul-sindic.
− Debitorul are obligaţia să pună la dispoziţia judecătorului-sindic şi a
administratorului judiciar (în cazul reorganizării judiciare) sau a lichidatorului

20
(în cazul lichidării averii) toate informaţiile cerute de aceştia cu privire la
activitatea şi averea sa, precum şi lista plăţilor şi a transferurilor patrimoniale
făcute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii (art.44).
− Toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior
deschiderii procedurii sunt nule cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 49 sau a
celor autorizate de judecătorul-sindic (art. 46).
− înscrierile, transcrierile, intabulările şi orice formalităţi specifice
necesare opozabilităţii unui act juridic faţă de terţi, efectuate după data
deschiderii procedurii sunt fără efect faţă de masa creditorilor cu excepta
cazului în care cererea sau sesizarea a fost primită de instanţă, autoritatea sau
instituţia competentă cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de
deschiderii a procedurii.
Potrivit dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 85/2006, după rămânerea
irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele şi corespondenta
emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidator vor cuprinde în mod
obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi franceză
menţiunea în insolvenţă, in insolvency, en procedare collective, iar după
intrarea în reorganizare judiciară sau faliment, actele şi corespondent vor purta,
în condiţiile menţionate, menţiunea în reorganizare judiciară sau, după caz, în
faliment, in bankruptcy, enfaillite.
Efecte cu privire la debitor
Potrivit art. 47 alin.(l) din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii
ridică debitorului dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce
activitatea, de a-şi administra bunurile (averea) şi de a dispune de ele, cu
excepţia cazului când şi-a manifestat intenţia de reorganizare în condiţiile art.
28 alin (1) Ut. h) sau, după caz, art. 33 alin (6)..
Dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea încetează de drept la data
la care se dispune începerea falimentului [art. 47 alin..(4) din lege].
Conducerea activităţii şi administrarea averii debitorului se va face de
către administratorul judiciar, desemnat de judecătorul-sindic care va putea
ordona ridicarea în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului. Pe
perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor
curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi în condiţiile stabilite de
lege.
.Primele măsuri

21
Potrivit legii, odată ce procedura a fost deschisă prin hotărârea
judecătorului-sindic, trebuie luate primele măsuri pentru realizarea procedurii
insolvenţei.
Notificarea
Prima măsură constă în notificarea trimisă de administratorul judiciar
tuturor creditorilor, debitorului şi Oficiului registrului comerţului unde debitorul
este înmatriculat sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre
unde debitorul este înmatricularea/efectuarea menţiunii deschiderii procedurii.
Notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se
va publica, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în
Buletinul procedurilor de insolvenţei (art. 61 din Legea nr. 85/2006).
In conformitate cu dispoziţiile art. 6\ alin. (1) din Legea nr- 85/2006,
notificarea va cuprinde:
− termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţei
de deschidere a procedurii;
− termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor
asupra averii debitorului, termen care va fi de maxim 60 de zile de la data
deschiderii procedurii;
− termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare
a tabelului preliminar de creanţe, care nu va fi mai mare de 30 de zile pentru
procedura generală şi, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate, de la
expirarea termenului de 60 de zile de la deschiderea procedurii;
− termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 30 de
zile în cazul procedurii generale şi, respectiv, 15 zile în cazul procedurii
simplificate, de la data expirării termenului de verificare a creanţelor pentru
fiecare procedură;
− locul, data şi ora primei şedinţe a adunării generale a creditorilor,
şedinţă care trebuie să aibă loc în primele 5 zile de la expirarea termenului de
verificare a creanţelor.
Conform art. 62 alin (2) din lege judecătorul-sindic, în funcţie de
circumstanţele cauzei şi pentru motive temeinice, va putea hotărî o majorare a
termenelor cuprinse în notificare cu maximum 30, respectiv 15 zile.
Declararea şi verificarea creanţelor creditorilor
Cererea de admitere a creanţelor
Creditorii, cu excepta salariaţilor, ale căror creanţe sunt anterioare datei
de deschidere a procedurii vor depune cererea de admitere a creanţelor în

22
termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii; declaraţiile de creanţe vor
fi înregistrate într-un registru care se va păstra la grefa tribunalului.
In categoria creditorilor sunt incluşi şi acţionarii titulari de acţiuni la
purtător.
O precizare importantă pe care o face legiuitorul este aceea că pot fi
înscrise la masa credală şi acele creanţe care nu sunt stabilite printr-un titlu.
Totodată, creanţele nescadente sau care sunt afectate de o condiţie la data
deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi plătite
în măsura permisă de lege.
Sunt considerate creanţe sub condiţie şi acelea care pot fi valorificate
împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal.
Cererea de admitere a creanţelor va cuprinde menţiunile prevăzute de art.
65 din lege inclusiv eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii depunându-se
documente justificative ale creanţelor şi ale actelor privind constituirea de
garanţii.
Verificarea creanţelor înregistrate
Potrivit art. 66 alin (1) şi (2) din lege toate creanţele vor fi supuse
procedurii de verificare, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii
şi a creanţelor bugetare care rezultă dintr-un titlu executoriu, necontestat în
termenele prevăzute de legi speciale.
Creanţele bugetare sunt acele creanţe care izvorăsc din impozite, taxe,
contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora,
adică, dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere (art. 3 pct. 11 din Legea nr.
85/2006).
Legiuitorul instituie prezumţia [art. 66 alin. (3)] că toate creanţele
prezentate sunt valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de debitor,
administratorul judiciar sau creditori.
Administratorul judiciar va verifica fiecare cerere de creanţe şi
documentele justificative stabilind legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea
fiecărei creanţe, întocmind tabelul preliminar al creanţelor pe care-1 va
înregistra la tribunal şi care va fi afişat de grefă la uşa instanţei (art. 67-72 din
lege).
Contestaţiile la tabelul preliminar vor fi depuse la tribunal cu cel puţin 10
zile înainte de data stabilită prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru
definitivarea tabelului de creanţe atât în procedura generală, cât şi în procedura
simplificată [art. 73 alin. (2)].

23
Toate contestaţiile vor fi soluţionate deodată, pronunţându-se o sentinţă,
după care administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi tabelul definitiv al
tuturor creanţelor pe-care îi va înregistra la tribunal având grijă să-1 afişeze la
sediul debitorului.
Odată înregistrat tabelul definitiv, numai titularii creanţelor înregistrate în
tabelul definitiv vor putea participa la votul planului de reorganizare, sau la
orice repartiţii de sume, în caz de faliment în procedura simplificată.
Dacă a expirat termenul de depunere a contestaţiilor, acestea mai pot fi
introduse de orice persoană interesată până la închiderea procedurii dacă se
descoperă, ulterior, erori esenţiale, existenţa unui dol, fals sau titluri hotărâtoare
până atunci necunoscute.
. Situaţia unor acte juridice încheiate de debitor
Acte juridice frauduloase
Legiuitorul prevede situaţia a două categorii de acte juridice:
acte juridice „frauduloase", încheiate de debitor în dauna drepturilor
creditorilor, în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii (art. 79 din Legea nr.
85/2006);
acte privind constituirea unor drepturi sau transferarea de drepturi
patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise
şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor [art. 80 alin. (1) din
lege].
Analizând cele două texte, observăm că legiuitorul delimitează „actele
frauduloase" de alte acte juridice care, în sens larg, sunt şi ele „frauduloase",
deoarece lezează interesele creditorilor.
Actele juridice prevăzute în art. 80 alin. (1) lit. c) , sunt încheiate în cei 3
ani anteriori deschiderii procedurii cu intenţia tuturor părţilor implicate în ele de
a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice altfel
drepturile" sunt în mod evident acte ,frauduloase" pentru creditori.
Considerăm că „actele frauduloase" încheiate de debitor, la care se referă
legiuitorul în art. 79, sunt acele acte care s-au încheiat prin săvârşirea unor
infracţiuni (fals, înşelăciune, gestiune frauduloasă, deturnare de fonduri,
bancrută frauduloasă etc.) sau care îndeplinesc condiţiile unui delict civil.
In aceste cazuri, nu se poate trece la anularea actelor juridice decât dacă
se; dovedeşte existente unei fapte ilicite, culpabile, a debitorului.
Celelalte categorii de acte juridice prevăzute în art. 80 lezează interesele,
creditorilor, dar nu presupun în mod obligatoriu săvârşirea unor infracţiuni sau
delicte civile cu ocazia încheierii sau executării lor.

24
Pentru aceste categorii, numai într-o singură situaţie legiuitorul prevede o
faptă ilicită, vinovăţia debitorului şi a tuturor părţilor implicate, îmbrăcând
forma intenţiei „de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditor sau de a
leza în orice alt fel drepturile" [art. 80 alin. (1) lit. c].
.Acte realizate de debitor privind constituirea sau transferul de drepturi
patrimoniale către terţi
Categorii de acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale
încheiate de debitor:
In această categorie se cuprind următoarele acte:
a) Acte de transfer cu titlu gratuit efectuate în cei trei ani anteriori
deschiderii procedurii.
Sunt acte cu titlu gratuit în care se transferă un drept patrimonial real sau
de creanţă:
− contractul de donaţie;
− cesiunea de creanţă cu titlu gratuit; ,
− prestările de servicii cu titlu gratuit.
Fac excepţie de la această categorie sponsorizările în scop umanitar.
b) Operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe
cea primită, efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Din această categorie fac parte:
- contractele de vânzare-cumpărare în care preţul plătit de debitor
depăşeşte în mod vădit valoarea bunului cumpărat;
- contractele care au ca obiect prestarea unor servicii (mandat, transport,
consultanţă, comision etc), în care prestaţia debitorului este vădit superioară din
punct de vedere valoric faţă de prestaţia celorlalte părţi etc.
Acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia
tuturor pârtilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori
sau de a le leza m orice alt fel drepturile.
Acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei
datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare
deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea s-o obţină în caz de
faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer.
Constituirea ori perfectarea unei garanţii reale (de exemplu, o ipotecă)
pentru o creanţă care era chirografară (adică, fără o garanţie specială) în cele
120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

25
f) Plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare
deschiderii procedurii, dacă scadente lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară
deschiderii procedurii.
Potrivit art. 80 alin (1) din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau
după caz, lichidatorul poate introduce acţiuni pentru anularea constituirilor ori
a . transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi pentru restituirea de către
aceştia a bunurilor şi a valorii altor prestaţii executate.
Spre deosebire-de vechea reglementare (Legea nr, 64/1995, republicată)
Legea nr. 85/2006aduce un element nou în aceeaşi materie; textul lit. g) din alin
(1) al art. 80 care reglementează posibilitatea introducerii acţiunii pentru
anularea actelor de transfer sau a obligaţiilor asumate pe o perioadă de 2 ani
anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de
insolvenţă ori de a frauda o persoană fizică sau juridică fapt de care, era debitor,
la data efectuării transferului unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate,
inclusiv ducerea la îndeplinirea unui acord de compensare bilaterală (netting)
realizate în baza unui contract financiar calificat, sau faţă de care a devenit
ulterior debitor în sensul acestei legi.48 Totodată o altă importantă inovaţie a
actualei reglementări o reprezintă consacrarea dreptului comitetului creditorilor
de a introduce acţiunile în anulare la judecătorul-sindic fără a-i cere în prealabil
autorizaţia, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu o face.
Legea 85/2006 prevede în art. 80 alin. (2) că pot fi anulate şi unele
operaţiuni comerciale încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu
persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul şi prestaţiile recuperate, dacă
sunt în dauna creditorilor.
Prin excepţie. nu pot fi anulate actele juridice privind transferul cu
caracter patrimonial făcute de debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii
sale curente (art. 82 din lege).
Dacă societatea are în obiectul principal de activitate comercializarea de
produse industriale, activitate pe care o face în mod curent, nu pot fi anulate
actele juridice privind această activitate.
Situaţia unor acte juridice cu executare succesivă
Administratorul judiciar sau lichidatorul poate să menţină sau să denunţe
otice contract, alte contracte pe termen lung sau închirierile neexpirate, atâta
timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori în mod substanţial
de către părţile implicate. Dacă un contract este denunţat, cocontractantul are
dreptul la despăgubiri printr-o acţiune îndreptată împotriva debitorului.

26
Potrivit art. 86 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, contractele de muncă sau
de închiriere vor putea fi denunţe numai cu respectarea termenelor legale de
preaviz. Pe parcursul perioadei de observaţie, cu acordul cocontractanţilor,
administratorul judiciar va putea menţine contractele de credit sau va putea să le
modifice clauzele astfel încât acestea să asigure echivalente viitoarelor prestaţii.
Modificările sunt supuse aprobării comitetului creditorilor, care va
verifica dacă ele sunt atât în folosul averii debitorului, cât şi în cel al averii
creditorilor.
Dacă, într-un contract, debitorul trebuie să facă plăţi periodice,
menţinerea lui nu îl va obliga pe administratorul judiciar sau lichidator să facă
plăţi restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru aceste
plăţi se pot formula cereri împotriva debitorului în cadrul procedurii.
In cazul în care .se vinde către debitor un bun mobil fără ca preţul să fi
fost achitat, dacă bunul nu se află încă la dispoziţia debitorului, vânzătorul îşi
poate lua înapoi bunul.
Dacă bunul este livrat la cererea administratorului judiciar sau
lichidatorului, preţul datorat în baza contractului, va fi plătit din averea
debitorului (art-87).
Planul de reorganizare
. Propunerea şi conţinutul planului
Planul va prevedea fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului,
fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două
variante de reorganizare.
Potrivit art. 94 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare
poate fi propus de următoarele categorii de persoane în condiţiile de mai jos:
• debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor în
termen de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia
formulării intenţiei de reorganizare, dacă procedura a fost declanşată de acesta
sau a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori o dată cu
formularea cererii sale introductive sau ulterior, până la afişarea tabelului
definitiv al creanţelor, dacă şi-a prezentat intenţia de reorganizare;
• administratorul judiciar, de la data desemnării sale şi până la împlinirea
unui termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv al creanţelor, cu
condiţia să îşi fi manifestat această intenţie până la votarea raportului privind
existenţa unei posibilităţi reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului
sau motivele care nu permit reorganizarea şi în acest caz propunerea de intrare
în faliment a debitorului [art. 59 alin (2) din lege];

27
• unul sau mai mulţi creditori care şi-au anunţat această intenţie până la
votarea raportului, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a
creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de zile de la
data afişării tabelului definitiv al creanţelor.
Nerespectarea termenului atrage decăderea părţilor din dreptul de a
depune un plan de reorganizare si, ca urmare, trecerea, din dispoziţia
judecătorului-sindic, la procedura falimentului.
Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu
posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare
disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului.
Totodată, planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu
programul de plată a creanţelor (datoriilor). Executarea planului de reorganizare
nu va putea depăşi 3 ani socotiţi de la data confirmării lut Planul de reorganizare
trebuie să cuprindă şi menţiunile prevăzute la art. 95 alin. (5) din lege.
Planul de reorganizare, va fi depus (în copie) la grefa tribunalului, la
oficiul registrului comerţului sau, după caz, registrul societăţilor agricole, fiind
comunicat debitorului prin administratorul special,, administratorului judiciar şi
comitetului creditorilor [art. 98 alin (1)].
.Admiterea şi publicarea planului
In termen de 20 de zile de la înregistrarea planului la tribunal,
judecătorul-sindic va convoca o şedinţă ia care vor fi citaţi cei care au propus
planul şi persoanele menţionate mai sus şi în care planul va fi admis sau respins,
după audierea persoanelor citate, putând cere părerea unui expert practician în
insolvenţă, care să confirme posibilitatea de realizare a planului înainte de
admiterea lui.
Dacă sunt admise mai multe planuri în intervale de timp relativ scurte,
judecătorul-sindic le va supune împreună la vot în adunarea generală a
creditorilor.
După admiterea planului, judecătorul-sindic va dispune administratului
judiciar în termen de 5 zile de la, admitere publicarea unui anunţ referitor la
propunerea planului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea celui
care la propus, a datei când se va vota cu privire la plan, că este admisibilă
votarea prin corespondent precum şi a datei de confirmare a planului, care nu va
depăşi 15 zile de la data expirării votului asupra planului.
. Acceptarea (votarea) planului

28
Potrivit art. 99 alin. (1), după admiterea planului, judecătorul-sindic va
dispune convocarea adunării generale a creditorilor, într-un termen cuprins între
20 şi 25 de zile, dar nu mai devreme de afişarea tabelului definitiv al creanţelor.
Votarea planului se face potrivit următoarelor reguli:
− fiecare creanţă beneficiază de un drept de vot;
− votează separat următoarele categorii de creanţe: creditorii cu creanţe
garantate;
creditorii bugetari; creditorii chirografari stabiliţi conform art. 96 alin (1),
respectiv acele creanţe chirografare care aparţin furnizorilor fără de care
activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi; ceilalţi
creditori chirografari
Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe, dacă în categoria
respectivă o majoritate absolută din valoarea creanţelor, din acea categorie
acceptă planul [art. 100 alin. (4)].
Legiuitorul prevede şi situaţia categoriilor de creanţe care direct sau
indirect, controlează, sunt controlate sau se află sub control comun cu debitorul,
îa sensul legislaţiei pieţei de capital şi care pot participa la şedinţă, dar pot vota
cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi
în cazul falimentului.
Confirmarea planului
Planul va fi confirmat de către judecătorul-sindic dacă cel puţin jumătate
plus una dintre categoriile de creditori menţionaţi mai sus (care votează separat)
acceptă planul cu condiţia ca cel puţin una din categoriile defavorizate să
accepte planul.
Potrivit art. 101 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 numai un singur plan de
reorganizare va fi confirmat.
Prin confirmarea unui plan de reorganizare este înlăturată propunerea,
admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan.
In cazul în care nici un plan nu este confirmat şi a expirat termenul pentru
propunerea unui plan, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii
falimentului [art. 102 alin (3)].
Votarea şi confirmarea planului produc următoarele efecte:
− activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător;
− creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt
modificate aşa cum este prevăzut în plan;

29
− în cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului sau a unei
executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivaşi
irevocabilă împotrivadebitorului.
Reorganizarea
Aplicarea planului de reorganizare presupune continuarea activităţii
debitorului şi implementarea măsurilor stabilite prin plan.
Debitorul trebuie să îndeplinească de îndată schimbările de structură
prevăzute în plan.
Debitorul îşi va conduce activitatea şi averea sub supravegherea
administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat până când
judecătorul-sindic va dispune, motivat fie încheierea procedurii insolvenţei şi
narea măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea comercială, fie
încetarea reorganizării şi trecerea la faliment Pe parcursul reorganizării,
conform art. 103 alin (2) din lege, debitorul va fi condus de administratorul
special, sub supravegherea administratorului judiciar.
Acţionarii şi asociaţii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni
în conducerea activităţii ori în administrarea averii debitorului, cu excepţiile
prevăzute de lege sau în planul de reorganizare.
Dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii
aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau
oricare dintre creditori, precum şi administratorul special pot cere oricând
judecătorului-sindic să aprobe începerea procedurii falimentului.
De subliniat faptul că, potrivit dispoziţiilor legale (art. 38 din lege)
furnizorii de servicii -electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice etc. -
nu au dreptul pe timpul continuării activităţii debitorului în perioada de
reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar vn astfel de
serviciu către debitor sau către averea debitorului.
Cu toate acestea, la cererea creditorului furnizor, judecătorul-sindic poate
să dispună conform art. 104 din lege ca debitorul să depună o cauţiune la bancă
ce nu va depăşi 30% din costul serviciilor prestate debitorului şi neachitate
ulterior deschiderii procedurii.
Trimestrial, debitorul, prin administratorul special, sau după caz,
administratorul judiciar trebuie să prezinte comitetului creditorilor rapoarte
privind situaţia financiară a debitorului, rapoarte care se înregistrează la grefa
instanţei (tribunalului), notificându-se tuturor creditorilor depunerea rapoartelor,
pentru a fi consultate.

30
In cazul nerespectării planului de către debitor sau dacă se constată
pierderi în averea debitorului pe parcursul desfăşurării activităţi, oricare dintre
creditori poate solicita judecătorului sindic să aprobe intrarea în faliment a
debitorului.
Cererea de intrare în faliment nu suspendă continuarea activităţii
debitorului, până când judecătorul-sindic nu hotărăşte asupra ei prin încheiere.
.-Falimentul
.Cazurile de aplicare a procedurii falimentului
Potrivit art. 107 alin. (1), intrarea în faliment are loc în următoarele
cazuri:
− debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată;
− debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau la cererea
creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvenţă,
iar contestaţia a fost respinsă de judecătorul-sindic;
− nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu au propus un plan de
reorganizare ori nici un plan dintre cele propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
− debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan
de reorganizare, ori planul propus nu a fost acceptat şi confirmat şi nici o altă
persoană îndreptăţită nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre
planurile propuse nu a fost acceptat sau confirmat;
− nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate în
condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului
în decursul reorganizării aduce pierderi averii sale;
− a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune
intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile stabilite de art. 54 alin (5) sau
art.60 alin (3) din lege.
Judecătorul-sindic pronunţă o hotărâre prin care se decide intrarea în
faliment.
Prin aceeaşi hotărâre, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii
debitoare dispunând:
- ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
- desemnarea unui lichidator provizoriu, stabilirea atribuţiilor şi a
remuneraţiei acestuia în cazul procedurii generale;
- confirmarea în calitate de lichidator al administratorului judiciar
desemnat conform art. 19 alin(2) sau art.34 în cazul procedurii simplificate;

31
- termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale,
de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către
lichidator;
- întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator
în termen de maximum 10 zile de la intrarea în faliment, de la intrarea în
faliment în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele şi
adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu
indicarea celor născute după deschiderea procedurii;
- notificarea intrării în faliment.
In cazul intrării în faliment în procedura generală (art. 108), lichidatorul
va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de
debitor/administratorul judiciar, debitorului şi Oficiului registrului comerţului
sau, după caz, registrului societăţilor agricole, unde debitorul este înmatriculat,
pentru efectuarea menţiunii.
Notificarea trebuie să cuprindă toate menţiunile prevăzute în art. 108
alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
In cazul intrării în faliment prin procedura simplificată (art. 109),
lichidatorul va emite o notificare privind intrarea în procedura falimentului şi, în
cazul debitorului persoană juridică, ridicarea dreptului de administrare şi
dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor notificat, debitorului şi Oficiului
registrului comerţului, sau după caz registrului societăţilor agricole sau
registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru
eliberarea menţiunii. Totodată vor fi supuse verificării toate creanţele asupra
averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii
procedurii.
In cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare:
− titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, conform
prezentării lor în planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul
reorganizării;
− garanţiile constituite pentru creanţele înscrise în plan îşi produc în
continuare efectele (art.111).
− sumele încasate de creditori în procedura planului nu se restituie (art.
112 alin. 1).
− actele cu titlu gratuit din perioada executării planului sunt considerate
nule (art. 112 alin. 2).

32
− celelalte acte ale debitorului situate în perioada cuprinsă între
confirmarea planului şi intrarea în faliment sunt prezumate ca fiind în frauda
creditorilor şi vor fi anulate (art. 112 alin. ).
Sunt exceptate următoarele situaţii:
a) cocontractantul face dovada bunei sale credinţe;
b)actele se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 49 alin. (1) şi (2);
c)actele sunt permise de plan.
.Efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului
Potrivit dispoziţiilor legale (art. 113, 114, 115), înaintea efectuării
lichidării propriu-zise este necesară luarea unor măsuri premergătoare: sigilarea
bunurilor debitorului, inventarierea şi preluarea lor de către lichidator în depozit
judiciar.
Prezenta debitorului, prin administratorul special nu este obligatorie.
In aplicarea procedurii de lichidare, se vor urmări două principii:
• rapiditatea operaţiunilor;
• lichidarea bunurilor cât mai avantajos, pentru a fi satisfăcute creanţele
creditorilor.
Lichidarea bunurilor va fi efectuată de lichidator, sub controlul
judecătorului-sindic.
Bunurile vor putea fi vândute:
− în bloc, ca un ansamblu în stare de funcţionare pe baza unui raport
întocmit de lichidator şi prezentat comitetului creditorilor;
− individual.
Bunurile se vând în bloc prin negociere directă, prin licitaţie publică sau
combinaţia celor două metode. în cazul bunurilor imobile vânzarea se face prin
negociere directă în urma propunerii lichidatorului aprobată de adunarea
generală a creditorilor.
Valorile mobiliare vor fi vândute în condiţiile Legii nr. 297/2004 privind
piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.
Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare.
Sumele rezultate din vânzări vor fi depuse la o unitate a unei societăţi
bancare, în contul averii debitorului, pentru a fi distribuite creditorilor, iar
recipisele vor fi predate judecătorului-sindic. în cazul vânzării activelor prin
licitaţie publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar
constituie titlu de proprietate şi va fi înscris, în cazul imobilelor, în registrele de
publicitate imobiliară.

33
Creditorii care beneficiază de ipoteci sau de alte garanţii reale vor fi
satisfăcuţi din sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor afectate de
garanţii.
Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării
Potrivit art. 122 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul va prezenta
comitetului creditorilor, un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din
încasarea de creanţe şi un plan de distribuire între creditori, la fiecare 3 luni,
calculate de la date începerii lichidării. Pentru motive temeinice, judecătorul-
sindic poate prelungi sau poate scurta cu cel mult o lună termenul de prezentare
a raportului şi a planului de distribuire.
Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul
va notifica aceasta fiecărui creditor.
Raportul şi planul de distribuire vor fi afişate în copie la uşa tribunalului.
Conform art.122 alin (3) din lege, comitetul creditorilor sau orice creditor
poate formula contestaşi la raport şi la plan în termen de 15 zile de la
afişare. Contestabile vor fi soluţionate de judecătorul-sindic printr-o sentinţă,
după ce a ţinut o şedinţă în termen de 20 de zile de la afişare, cu lichidatorul,
debitorul şi cu creditorii.
Creanţele vor fi plătite in cazul falimentului in următoarea ordine:
1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv cele
pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi
plata remuneraţiilor persoanelor angajate pentru realizarea procedurii
insolvenţei;
2. creanţe izvorând din raporturi de muncă;
3. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente,
acordate de instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele
ce rezultă din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii;
4. creanţele bugetare;
5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în
baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor
sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenta;
6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru
întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
7. creanţe reprezentând credite bancare cu cheltuielile şi dobânzile
aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări,
precum şi din chirii;
8. alte creanţe chirografare;

34
9. creanţele subordonate, în ordinea de preferinţă prevăzută de lege (art.
123 pct. 9): creanţeleacordate persoanei juridice debitoare de către un asociat
sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile
de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz de către un membru al
grupului de interes economic; creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit,
.Inchiderea procedurii
Potrivit art. 129 alin (1) din lege, lichidatorul este obligat după ce
bunurile din averea debitorului au fost lichidate, să supună judecătorului-sindic
un raport final însoţit de situaţiile financiare finale. Aceste documente vor fi
comunicate în copie creditorilor şi debitorului şi se vor afişa la uşa tribunalului.
în termen de 30 de zile de la afişarea raportului final, judecătorul-sindic va
convoca adunarea creditorilor. Orice obiecţie privitoare la raportul final se va
formula cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării.
Judecătorul-sindic va soluţiona toate obiecţiunile creditorilor la raportul
final printr-o închidere, fie că îl va aproba, fie că va dispune, dacă este cazul
modificarea acestuia.
Lichidarea va fi considerată închisă când judecătorul-sindic aprobă
raportul final şi când toate fondurile au fost distribuite creditorilor52, iar cele
rămase au fost depuse la bancă. Procedura insolvenţei se poate închide în orice
stadiu al procesului, dacă debitorul a achitat în întregime creanţele creditorilor.
Regula instituită prin Legea privind procedura insolvenţei este aceea
conform căreia închiderea procedurii este urmată de radierea din registrul
corespunzător şi deci, încetarea existenţei sau a calităţii debitorului. Excepţiile
sunt numai cele prevăzute de art. 132 alin.(l) şi de art. 134.
Prima situaţie de închidere a procedurii este reglementată la art. 131,
identic cu art. 130 din Legea nr. 64/1995. Cauza închiderii este absenţa sau
insuficienţa bunurilor şi absente fondurilor necesare continuării procedurii după
deschidere. Textul nu reglementează posibilitatea continuării procedurii pentru
încasarea creanţelor debitorului, nici posibilitatea anulării unor acte ale
debitorului pare să transfere active în averea debitorului.
Procedura de reorganizare privind continuarea activităţii sau lichidare pe
bază de plan va fi închisă, prin sentinţă, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor
de plată asumate în planul confirmat. în situaţia în care procedura începe ca
reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă conform dispoziţia
prevăzute de lege pentru închiderea procedurii falimentului.

35
Procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a
aprobat raportul final după distribuirea tuturor fondurilor sau bunurilor din
averea debitorului sau când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.
O altă situaţie privind închiderea procedurii este cea prevăzută la art. 133
din lege, respectiv după ce creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile
făcute.
Inchiderea procedurii este urmată şi de radiere şi în acest caz^dar textul
distinge două ipoteze:
în prima ipoteză nu au fost lichidate toate bunurile din averea debitorului,
iar în cea de-a doua ipoteză se lichidează tot activul debitorului.
In prima ipoteză, dacă toţi asociaţii sau acţionarii ori debitorul persoană
fizică solicită închiderea, deşi nu toate bunurile au fost lichidate, judecătorul-
sindic, primind notificarea lichidatorului trimisă administratorului special
despre stingerea datoriilor, dispune ca bunurile rămase să treacă în
coproprietatea indiviză pe cote pârti a asociaţilor ori acţionarilor sau a persoanei
fizice.
Cotele de proprietate vor fi egale cu cotele de participare la capitalul
social.
In cea de a doua ipoteză, lipsind cererea asociaţilor/acţionarilor etc, se
lichidează tot activul averii debitorului, iar sumele reziduale sunt puse la
dispoziţia asociaţilor/acţionarilor sau a persoanei fizice într-un cont bancar.
Pentru toate situaţiile de închidere a procedurii prezentate judecătorul-
sindic se pronunţă printr-o sentinţă închizând procedura, iar în cazul persoanelor
juridice dispunând şi radierea acestora din registrul în care au fost înmatriculate.
Inchiderea procedurii nu este urmată de radiere în cazul succesului
planului [art. 132 alin.(l)] şi în cazul în care în procedura deschisă la cererea
debitorului nu s-a înregistrat nici o creanţă (art.134).
Judecătorul-sindic va notifica sentinţa de închidere a procedurii, direcţiei
teritoriale a finanţelor publice, Oficiului registrului comerţului şi, după caz,
registrului societăţilor agricole,pentru efectuarea menţiunii.
Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul /
lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice
îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui,
creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.
Dacă procedura de faliment este închisă debitorul persoană fizică va fi
descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment cu condiţia

36
de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri
frauduloase.
Confirmarea unui plan de reorganizare descarcă debitorul de diferenţa
dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea
prevăzută în plan.
De remarcat că, descărcarea de obligaţii a debitorului nu atrage
descărcarea de obligaţii a fidejusorului sau a codebitorului principal.

37