Sunteți pe pagina 1din 20

CUPRINS :

1. Noţiuni introductive despre procedura insolvenţă…………………………2

2. Caracterele juridice ale procedurii de insolvență…………………………..3

3. Condiţii generale privind aplicarea procedurii de insolvenţă………………9

4. Organele competente pentru aplicarea procedurii de insolvenţă………….10

5. Aspecte procedurale privind deschiderea procedurii de insolvenţă………14

6. Bibliografie……………………………………………………………………16

7. Studiu de caz – Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și a


falimentului a debitoarei S.C.” VIVEDA DAN” S.R.L……………………..17

1
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE PROCEDURA DE
INSOLVENŢĂ

Noţiunea de insolvenţă implică o situaţie patrimonială dificilă sau de criză a unui comerciant,
determinând imposibilitatea îndeplinirii de către acesta la termen şi în bune condiţii a obligaţiilor de
plată asumate.

Conform Legii 85 /2006 privind Procedura de insolvenţă , insolvenţa este „ acea stare a
patrimoniului debitorului , caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor
exigibile cu sumele de bani disponibile” –Art1 alin (2) din Lege.

Afacerea , ca activitate , se defineşte prin risc. Riscul, adica şansa de câstig sau posibilitatea
de pierdere , este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă , funcţională , atribut care
justifică libera concurenţă. In această accepţiune, riscul defineşte :
- fapta de comerţ, care are această natură juridică intrucât este facută ȋn vederea obţinerii de
profit ; fapta de comert este o afacere, intrucât are la bază ideea de risc , adică posibilitatea de
câştig sau pierdere ; motivul determinant al incheierii actului de comert este acela al obţinerii de
profit . 1

Autorul apreciază că “speculatiunea este caracterul esential al unei intreprinderi si al


tuturor faptelor de comert, ȋn general”;
- ȋntreprinderea, care este un complex de acte, fapte sau operaţiuni comerciale , organizate
de ȋntreprinzător ȋn vederea obtinerii de profit , pe risc economic propriu ; simplificat spus,
ȋntreprinderea este o afacere pentru că presupune un risc;
- calitatea de comerciant , care se dobândeste ȋn momentul ȋn care persoana ȋn cauză ȋncepe
să desfaşoare ȋn mod obişnuit operaţiuni de comerţ, ȋn nume propriu şi pe risc economic propriu;
o persoană devine ȋntreprinzător (comerciant) ȋn momentul ȋn care ȋsi asumă un risc ;
- societatea comercială, care se constituie ȋn vederea obţinerii de beneficii de către asociaţi
sau a ȋmpartirii pierderilor ce ar putea rezulta; societatea comercială este o forma de organizare a
unei ȋntreprinderi , deci a unui risc;
- concurenţa comercială , care este un joc al oportunităţilor de afaceri , ȋn care hazardul este
mai mult sau mai puţin prezent ; concurenţii câştigă sau pierd ȋn defavoarea , respectiv ,
beneficiul celor cu care concurează ; concurenţa loială este cazul unic ȋn care concurentul are un
adevărat „ drept de a-l prejudicia ” pe celălalt concurent ;
- insolvenţa , care este eşecul sau chiar catastrofa ȋntreprinzătorului , starea , de cele mai

1
Eftimie Antonescu, Codul comercial adnotat, vol. I, ed. Tiparul romanesc, Bucuresti, p.186

2
multe ori iremediabilă , pe care ȋntreprinzătorul ar fi trebuit , dar nu a putut , să o evite ;
procedura insolvenţei este modul ȋn care legea şi tribunalele organizează eşecul ȋn afaceri.

2. CARACTERELE JURIDICE ALE PROCEDURII DE INSOLVENŢĂ


Una dintre cele mai vechi activităţi umane o reprezintă comerţul, el prinzând contur o dată cu
apariţia ideii de proprietate2, când omul a conştientizat că anumite bunuri sunt ale sale şi că
acestea se delimitează de cele care aparţin altor persoane.
Deşi iniţial comerţul a fost practicat sub forma schimbului (troc) doar pentru satisfacerea
necesităţilor existenţiale de zi cu zi ale oamenilor, odată cu apariţia banilor trocul a fost înlocuit
cu vânzarea-cumpărarea, comerţul devenind o profesie practicată de un anumit grup specializat
în această activitate, care nu mai urmărea realizarea propriilor trebuinţe, ci satisfacerea nevoilor
altora şi obţinerea de profit3.

Profitul fiind determinat de caracterul speculativ al comerţului, realizarea lui presupune un


anumit risc, asumat de comercianţi, fără ca prin aceasta activitatea comercială să se transforme
într-un joc al hazardului, în care aleatoriul să domine. Totuşi, este posibil ca un comerciant, în
decursul activităţii sale, ca o consecinţă a unor afaceri nereuşite, să ajungă în situaţia de a nu mai
putea face faţă datoriilor sale4.

Angrenarea unui comerciant în relaţii complexe şi continue cu diverşi furnizori (creditori), pe


de o parte, şi cu clienţii (debitori) pe de altă parte, implică funcţionarea mecanismului de încasări
şi plăţi dintre aceştia. Dacă mecanismul se întrerupe, se blochează din cauza lipsei lichidităţilor
la o verigă din acest circuit, activitatea mai multor comercianţi, legaţi prin succesiunea
operaţiilor lor, este ameninţată5.

Activitatea comercială se fundamentează atât pe promovarea creditului, cât şi pe securitatea


şi celeritatea operaţiilor comerciale, acestea reprezentând funcţii vitale ale mediului economic
care sunt grav afectate de declanşarea insolvenţei comerciale.

Insolvenţa comercială, definită ca fiind incapacitatea unui debitor de a face faţă datoriilor
sale exigibile cu sumele de bani disponibile, produce în mediul economic aceleaşi efecte
devastatoare pe care o maladie gravă le induce unui organism uman. Maladiile nu trebuie lăsate
să prolifereze, şi aşa cum prevenirea şi tratarea răului pe care ele îl reprezintă pentru om
constituie o preocupare a societăţii, tot astfel prevenirea şi remedierea efectelor insolvenţei
comerciale constituie, în ţările civilizate, un domeniu prioritar de acţiune6.

2
St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007, pag. 9;
3
S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, pag. 7;
4
I. Schiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2001, pag. V-
VI;
5
R. Bufan, Drept falimentar român, Ed. Mirton, Timişoara, 1998, pag. 1;
6
Ibidem, pag. VI;
3
Buna funcţionare a economiei de piaţă liberă presupune, printre altele, şi existenţa unui
cadru legal aplicabil comercianţilor aflaţi în dificultăţi financiare, mecanismul continuu al
încasărilor şi plăţilor în activitatea comercială trebuind a fi menţinut în funcţiune. Acest lucru se
realizează uneori cu preţul eliminării din circuitul economic a celor care, cel mai adesea din
cauza acumulării de pierderi, nu mai pot face faţă datoriilor exigibile angajate, adică nu mai pot
continua plăţile.

Într-o economie aşezată pe principiile pieţei, eliminarea comercianţilor care nu mai pot face
faţă obligaţiilor scadente asumate are loc printr-o procedură denumită generic „faliment”,
organizată şi condusă după reguli juridice stricte7.

De regulă, actele normative nu definesc instituţiile juridice pe care le reglementează, această


sarcină revenind literaturii de specialitate.

Cu toate că Legea nr. 85/2006, în conformitate cu tehnica legislativă modernă, cuprinde în


partea sa introductivă (art. 3) o serie de definiţii ale conceptelor pe care le utilizează (35 de
termeni şi expresii au primit o explicaţie din partea legiuitorului), în mod voit sau nu s-a omis
definirea procedurii de insolvenţă.

In doctrina recentă, aceasta a fost definită ca reprezentând un ansamblu de norme juridice,


prin care se urmăreşte obţinerea fondurilor băneşti pentru plata datoriilor debitorului aflat în
insolvenţă faţă de creditorii săi, în condiţiile stabilite diferenţiat pe categorii de debitori, prin
reorganizare judiciară bazată pe plan de reorganizare sau prin faliment8.

Din definiţia citată se poate deduce cu uşurinţă care sunt caracteristicile procedurii de
insolvenţă, ele fiind recunoscute ca atare de majoritatea doctrinarilor români9.

Apreciem că, în actuala reglementare, procedura insolvenţei are următoarele caractere: este o
procedură judiciară, colectivă şi concursuală, unitară şi generală, egalitară, precum şi de remediu
sau, după caz, de executare silită10.

1. Caracterul judiciar
7
R. Bufan, Reorganizarea judiciară şi falimentul, op. cit., pag. 13;
8
St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 620;
9
M. N. Costin, A. Miff, Falimentul. Evoluţie şi actualitate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000,
pag. 36-40; St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621;
S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag.
247-248; Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, C. Rotaru, Legea
falimentului – doctrină, jurisprudenţă şi legislaţie,
St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621 ; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., pag. 248;
10
B.
Nasz, Principiile procedurii insolvenţei, în R.D.C. nr. 10/2008, pag. 53-84;
4
Acest caracter al procedurii de insolvenţă este dat de faptul că întreaga procedură se
desfăşoară sub controlul direct sau indirect al instanţei judecătoreşti, prin judecătorul-sindic
desemnat să gestioneze respectivul dosar de insolvenţă.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, „toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia
recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are
sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul
societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, şi sunt exercitate de un judecător-
sindic”. De asemenea, legiuitorul a stabilit principalele atribuţii ale judecătorului-sindic şi căile
de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor acestuia, care sunt tot de competenţa organelor
judecătoreşti.

Este adevărat că noua Lege a insolvenţei a mărit responsabilităţile administratorului judiciar


şi ale lichidatorului, precum şi prerogativele creditorilor prin creşterea rolului adunării
creditorilor şi a comitetului acestora, însă, în opinia noastră, acest lucru nu alterează caracterul
judiciar al procedurii în condiţiile în care toate actele şi operaţiunile pe care le implică procedura
de insolvenţă sunt reglementate de lege şi au rămas în continuare sub supravegherea şi controlul
de legalitate al organului judiciar competent. De altfel, alineatul 1 al art. 5 statuează fără echivoc
că „organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic,
administratorul judiciar şi lichidatorul”.

2. Caracterul colectiv şi concursual

Unii autori privesc cei doi termeni ca fiind sinonimi, vorbind astfel de caracterul colectiv (concursual)
al procedurii11. Din punctul nostru de vedere, deşi cele două noţiuni sunt strâns legate una de alta, totuşi
nu putem să punem semnul de egalitate între ele, pentru că fiecare noţiune desemnează o anumită
trăsătură specifică distinctă a procedurii de insolvenţă.

Astfel, caracterul colectiv constă în faptul că, în urma deschiderii procedurii, fie la iniţiativa
debitorului, fie la solicitarea creditorilor, fie la cererea oricărei alte persoane sau instituţii
prevăzute expres de lege (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Banca Naţională a României,
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor), orice urmărire silită individuală încetează, ea
nemaiputând continua. Altfel spus, procedura insolvenţei este colectivă pentru că îi obligă pe toţi
creditorii debitorului faţă de care s-a dispus deschiderea acestei proceduri să se reunească într-o
singură procedură comună.

În termenul stabilit de judecătorul-sindic şi fixat prin sentinţa de deschidere a procedurii, care


nu poate fi mai mare decât 60 de zile de la pronunţare (art. 62 alin. 1 lit. b), toţi creditorii ale
căror creanţe sunt anterioare datei deschiderii procedurii trebuie să depună cererea de admitere a

11
St. D. Cărpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print, Bucureşti, 1998,
pag. 19; Ibidem, Drept comercial român, op.cit., pag. 621;S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica,
op. cit., pag. 247; I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenţei.Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2006, pag. 85;
5
creanţelor, sub sancţiunea decăderii din dreptul de valorificare a creanţei pe calea procedurii
insolvenţei, excepţie făcând doar salariaţii ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul
judiciar din oficiu conform evidenţelor contabile ale debitorului (art. 64 alin. 1).

Legea nr. 85/2006 impune o serie întreagă de modalităţi de publicitate pentru a face cunoscut
tuturor creditorilor debitorului insolvent faptul deschiderii procedurii faţă de acesta, pentru a le
da astfel posibilitatea de a-şi declara creanţele deţinute şi a participa împreună la procedură.
Acesta este sensul avut în vedere de legiuitor atunci când prin pct. 3 al art. 3 a statuat că
„procedura colectivă este procedura în care creditorii recunoscuţi participă împreună la
urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de prezenta lege”.

Cu alte cuvinte, procedura insolvenţei asigură o reparare echitabilă şi justă a prejudiciilor


suferite de creditori prin intrarea debitorului lor sub incidenţa Legii nr. 85/2006, în sensul că
sumele realizate în cadrul procedurii de executare colectivă vor fi repartizate către creditori
proporţional cu ponderea pe care o are creanţa deţinută în totalul masei credale. Procedura este
concursuală pentru că interesul individual al fiecărui creditor intră în concurenţă cu interesele
celorlalţi.

3. Caracterul unitar şi general

Ȋn ceea ce priveşte acest caracter al procedurii de insolvenţă, unii autori apreciază că cele
două noţiuni desemnează aceeaşi caracteristică distinctă a procedurii – urmărirea tuturor
bunurilor aflate în patrimoniul debitorului falit, atât cele existente la data declanşării
falimentului, cât şi cele ieşite în mod fraudulos şi readuse în patrimoniul său12.

În opinia noastră, procedura insolvenţei se aplică „averii debitorului”, punctul 2 al art. 3


definind această noţiune ca „reprezentând totalitatea bunurilor şi drepturilor sale
patrimoniale – inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face
obiectul executării silite, în condiţiile reglementate de Codul de procedură civilă”.

Caracterul unitar al procedurii de insolvenţă se păstrează şi în ipoteza în care un debitor este


supus, succesiv, atât procedurii de reorganizare judiciară, cât şi procedurii de faliment, fie în
procedura simplificată, fie în cea generală, pentru că împotriva aceluiaşi subiect nu pot fi
deschise concomitent două sau mai multe proceduri, ci doar una singură.

Este adevărat că Legea insolvenţei înglobează practic patru componente concretizate în cele
două regimuri juridice amintite – regimul general şi regimul simplificat – şi cele două proceduri
prin care se obiectivează acestea – procedura falimentului şi procedura reorganizării judiciare,
însă, acest lucru nu afectează caracterul unitar al procedurii de insolvenţă, trăsătura fiind
conferită de concepţia care se află la baza legiferării şi finalitatea pentru care a fost ea creată13.

12
Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, op. cit., pag. 9;
13
A. Miff, Noua procedură a insolvenţei – actualitate, tradiţie şi perspective, în R.R.D.A. nr.
1/2007, pag. 57;
6
4. Caracterul egalitar

Acest caracter al procedurii de insolvenţă decurge din caracterul colectiv şi concursual,


întrucât toţi creditorii interesaţi participă la procedura reglementată de Legea nr. 85/2006
constituidu-se în masa credală, urmând ca ei să fie satisfăcuţi deodată şi proporţional cu mărimea
creanţelor deţinute, în ordinea de prioritate stabilită de lege, indiferent de natura creanţelor şi de
interesul public sau privat reprezentat de creditori14. Altfel spus, această procedură reprezintă o
apărare comună a intereselor şi drepturilor creditorilor prin intermediul căreia se realizează
acoperirea tuturor creanţelor direct proporţional cu ponderea pe care fiecare creanţă o are asupra
patrimoniului debitorului15.

În acest sens, potrivit pct. 23 al art. 3, „prin procedura falimentului se înţelege


procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în
vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea
debitorului din registrul în care este înmatriculat”.

5. Caracterul de remediu sau de executare silită

Procedura insolvenţei are un caracter de remediu sau, după caz, de executare silită (chiar
dacă este o procedură execuţională colectivă), în sensul că Legea nr. 85/2006 pune la îndemâna
creditorilor un instrument eficace pentru a-şi putea recupera creanţele deţinute faţă de debitorul
aflat în stare de insolvenţă, fie prin procedura reorganizării judiciare, fie prin procedura
falimentului, adică executarea silită a bunurilor ce compun averea falitului prin intermediul forţei
coercitive a statului.

Procedura reorganizării judiciare are caracter de remediu deoarece urmăreşte plata pasivului
debitorului prin reorganizarea acestuia. Cu alte cuvinte, în faza de redresare judiciară procedura
este astfel organizată încât să confere comerciantului debitor posibilitatea restructurării activităţii
sale în scopul creşterii performanţelor economice şi, în special, a celor financiare ale afacerii. De
aceea, în această etapă se consideră că procedura are un caracter de sprijin, de remediu, oferind
termene de respiro, posibilitatea denunţării unor contracte dezavantajoase etc.16.

Un alt autor a arătat că din formularea dată de legiuitor prin art. 2 din Legea nr. 64/1995 (în
forma iniţială) obiectului legii se poate desprinde dublul scop al acestei proceduri – redresarea
debitorului şi plata datoriilor sale către creditori sau lichidarea averii debitorului 17. Dublul scop al
procedurii reflectă nu numai două alternative, ci şi ordinea obişnuită a opţiunii, în sensul că
numai dacă nu este posibilă redresarea se va proceda la lichidare18.

14
A. Avram , Procedura insolvenţei. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag. 11;
15
I. Turcu , Tratat de insolvenţă, op. cit., pag. 4;
16
Ibidem , Drept falimentar român, op. cit., pag. 29;
17
I. Turcu , Reorganizarea şi lichidarea judiciară, op. cit., pag. 78;
7
În actuala reglementare, însă, credem noi, este evident că scopul principal al procedurii
insolvenţei îl reprezintă protecţia creditului şi apărarea intereselor creditorilor, pe bună dreptate
doctrina afirmând că, în concepţia noii legi, între menţinerea debitorului în circuitul comercial şi
plata creanţelor, primordială este aceasta din urmă, scopul legii reprezentând acoperirea pasivului
debitorului aflat în stare de insolvenţă, iar nu salvarea acestuia19.

3. CONDIŢII GENERALE PRIVIND APLICAREA PROCEDURII DE


INSOLVENŢĂ

18
Ibidem , op. cit., pag. 82;
St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M. A. Hotca, Noua lege a insolvenţei – Legea nr. 85/2006.
19

Comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, 2006, pag. 25;


8
Procedura se aplica societăţilor comerciale, societăţilor cooperative, organizaţiilor
cooperatiste,societăţilor agricole, grupurilor de interes economic şi oricărei alte persoane juridice
de drept privat care desfaşoară activitati economice, comercianţi care sunt in categoria
debitorilor aflaţi ȋn stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă.
Există si comercianti, ce fac parte din categoriile de mai sus, exceptaţi de la această
procedură şi anume cei care indeplinesc una din urmatoarele condiţii:
- comercianti nu detin nici un bun in patrimoniul lor;
- actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;
- administratorul nu poate fi găsit;
- sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comertului;
- debitori care nu au prezentat urmatoarele documente:
- o listă completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care
debitorul işi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de
publicitate;
- o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub
condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se
suma, cauza si drepturile de preferinţă;
- o listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare ȋn perioada de observaţie;
- o declaraţie prin care debitorul işi arată intenţia de intrare ȋn procedura simplificată sau de
reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, ȋn tot sau ȋn
parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale.
Toate cheltuielile aferente acestei proceduri vor fi suportate din averea debitorului .

4. ORGANELE COMPETENTE PENTRU APLICAREA PROCEDURII


DE INSOLVENŢĂ

9
Potrivit art.5 din Legea nr.64/199520, organele care aplică procedura de insolvenţă sunt:

instanţele judecătoreşti;
judecătorul sindic;
adunarea creditorilor;
comitetul creditorilor;
administratorul;
lichidatorul.

Instanţele judecătoreşti ȋn procedura insolvenţei

Toate procedurile privind insolvenţa societăţilor comerciale sunt de competenţa tribunalului ȋn a


cărui raza teritorială işi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta ȋn registrul comerţului,
respectiv in registrul societăţilor agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor, si sunt
exercitate de un judecator-sindic. Singura exceptie o reprezint hotărarile pronuntate de
judecatorul-sindic in cadrul procedurii de insolvenţă, care sunt de competenta Curtii de apel.

Ȋn conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art 11 alin 1, din Legea nr 85 / 2006, principalele


atribuţii ale judecătorului-sindic , sunt:

- pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii şi, după caz, de intrare ȋn faliment
atât prin procedura generală, cât şi prin procedura simplificată;

- judecarea contestaţiei debitorului impotriva cererii introductive a creditorilor pentru inceperea


procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii;

- desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii in insolvenţă


care au depus oferta de servicii ȋn acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar
provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori,
după caz, inlocuirea sa de către adunarea creditorilor, stabilirea remuneraţiei ȋn conformitate cu
criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician in insolvenţă, precum şi a
atribuţiilor acestuia pentru aceasta perioadă. Ȋn vederea desemnării provizorii a administratorului
judiciar, judecătorul-sindic va ţine cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de
cererile ȋn acest sens depuse de creditori şi, după caz, de debitor, dacă cererea introductivă ȋi
aparţine;
- confirmarea, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de
adunarea creditorilor, confirmarea onorariului negociat cu adunarea creditorilor;
- ȋnlocuirea, pentru motive temeinice, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a
lichidatorului;
20
Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului a fost republicată în M.Of.
nr.1066/17.11.2004.

10
- judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;
- judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au
contribuit la ajungerea debitorului in insolvenţă, potrivit art. 138, sesizarea organelor de cercetare
penală in legatură cu savârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 143-147;
- judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor
acte frauduloase si a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii
procedurii;
- judecarea contestatiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricarei persoane
interesate impotriva masurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator;
- admiterea si confirmarea planului de reorganizare sau , dupa caz , de lichidare , dupa votarea
lui d e către creditori ;

- soluţionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de ȋntrerupere a


procedurii de reorganizare judiciară şi de intrare in faliment;

- soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale


lichidatorului;
- judecarea acţiunii in anularea hotărarii adunării creditorilor;
- pronunţarea hotărârii de ȋnchidere a procedurii.

Atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii


administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara
aferente procedurii insolventei. Atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori
lichidatorului sau, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si
administraaverea.

Administratorul judiciar

Administratorul judiciar este persoana fizica sau juridica, practician in insolventa, autorizat
inconditiile legii, desemnat sa exercite atributiile prevazute la art. 20 in perioada de observatie si
pe durata procedurii de reorganizare.

Principalele atributii ale administratorului judiciar sunt:

- examinarea situaţiei economice a debitorului şi a documentelor depuse conform prevederilor


art. 28 si 35 şi ȋntocmirea unui raport prin care să propună fie intrarea ȋn procedura
simplificată,fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale si supunerea
acelui raportjudecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 30
de zile dela desemnarea administratorului judiciar;

11
- examinarea activitatii debitorului si intocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor si
imprejurarilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor carora le-ar
fi imputabilă, şi asupra existenţei premiselor angajării raspunderii acestora, in conditiile art.138,
precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori a
motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic, ȋntr-un
termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 60 de zile de la desemnarea
administratorului judiciar;

- ȋntocmirea actelor prevazute la art. 28 alin. (1), ȋn cazul ȋn care debitorul nu şi-a ȋndeplinit
obligaţia respectivă ȋnăuntrul termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea
informaţiilor cuprinse ȋn actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor;

- elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, ȋn funcţie de cuprinsul raportului


prevăzut la lit. a) şi ȋn condiţiile şi termenele prevăzute la art. 94;
- supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
- conducerea integrală, respectiv ȋn parte, a activităţii debitorului, ȋn acest ultim caz cu
respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuţiile sale şi la
condiţiile de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului;
- convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor sau ale
actionarilor, asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica;
- introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase ȋncheiate de debitor ȋn dauna
drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni
comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a
prejudicia drepturile creditorilor;
- sesizarea de urgenţă a judecătorului-sindic ȋn cazul ȋn care constată că nu există bunuri in
averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;
- menţinerea sau denunţarea unor contracte incheiate de debitor;
- verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum şi
intocmirea tabelelor creanţelor;
- ȋncasarea creanţelor; urmărirea incasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului
sau la sumele de bani transferate de către debitor inainte de deschiderea procedurii;
formularea şi susţinerea acţiunilor in pretenţii pentru ȋncasarea creanţelor debitorului, pentru
aceasta putând angaja avocaţi;
- cu conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic, incheierea de tranzactii, descărcarea de
datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;
- sesizarea judecătorului-sindic ȋn legătura cu orice problemă care ar cere o soluţionare de
către acesta.

Lichidatorul
Lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician ȋn insolvenţă, autorizat in condiţiile
legii,desemnată să conducă activitatea debitorului si să exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 ȋn

12
cadrul procedurii falimentului, atât in procedura generală, cât şi ȋn cea simplificată.
Lichidatorul este desemnat de către judecătorul-sindic.

Principalele atribuţii ale lichidatorului sunt:

- examinarea activitatii debitorului asupra caruia se initiaza procedura simplificata in raport cu


situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus
la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila şi a existenţei premiselor
angajării răspunderii acestora ȋn condiţiile art. 138, şi supunerea acelui raport judecătorului-
sindic ȋntr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea
lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese ȋntocmit anterior de administratorul
judiciar;
- conducerea activităţii debitorului;
- introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase ȋncheiate de debitor ȋn dauna
drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni
comerciale ȋncheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a
prejudicia drepturile creditorilor;
- aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru
conservarea lor;
- menţinerea sau denunţarea unor contracte incheiate de debitor;
- verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum
şi ȋntocmirea tabelelor creanţelor;
- urmărirea incasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de
sume de bani efectuat de acesta ȋnaintea deschiderii procedurii, incasarea creanţelor;
formularea şi susţinerea acţiunilor ȋn pretenţii pentru ȋncasarea creanţelor debitorului, pentru
aceasta putând angaja avocati;
- primirea plătilor pe seama debitorului şi consemnarea lor ȋn contul averii debitorului;
- vânzarea bunurilor din averea debitorului, ȋn conformitate cu prevederile prezentei legi;
- ȋncheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii
reale sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic;
- sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o solutionare de către acesta

5. ASPECTE PROCEDURALE PRIVIND DESCHIDEREA


PROCEDURII DE INSOLVENŢĂ

13
Procedura insolvenţei poate fi deschisă atât de creditor, cât si de debitor, precum si de orice
alte persoane sau institutii prevăzute expres de lege.

Prin noua lege, s-a modificat termenul de comunicare a cererii si anume, judecătorul-sindic are
obligaţia de a comunica debitorului cererea, ȋn copie, ȋn termen de 48 ore de la data inregistrării,
iar debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă ȋn termen de
10 zile de la primirea copiei.

Un aspect nou şi interesant este faptul că la cererea debitorului, judecătorul-sindic ȋi poate


obliga pe creditorii care au introdus cererea, să consemneze, ȋn termen de 15 zile , la o bancă, o
cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă
cererea lor va fi admisă . Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi
pagubele suferite de debitor. Dacă cauţiunea nu este consemnată ȋn termen, cererea introductivă
va fi respinsă .

Datorită noii legi, dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este ȋn stare de insolvenţă , ȋi
va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie ȋn care un
plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către
creditori tinând ȋmpreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă
aceştia ȋşi exprimă intenţia de a depune un plan. De asemenea, dacă judecătorul-sindic stabileşte
că debitorul nu este ȋn stare de insolvenţă, respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca
lipsita de orice efect chiar de la ȋnregistrarea ei. Din paragraful de mai sus se ȋnţelege foarte uşor
faptul că totul este lăsat la latitudinea judecătorului, chiar dacă debitorul a plătit datoria şi nu se
mai află ȋn stare de insolvenţă, şi de aceea nu este suficient ca debitorul a plătit debitul, ci va
trebui să demonstreze cu multe probe faptul că nu se află ȋn stare de insolvenţă, atlfel va risca ca
judecătorul să considere că se află ȋn stare de insolvenţă şi să pronunţe sentinţa de deschidere a
procedurii.

Dacă debitorul nu contestă, că ar fi in stare de insolvenţă şi işi exprimă intenţia de a-şi


reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentinţă de deschidere a procedurii generale.
Prin sentinţa de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar
sau lichidatorului, după caz, adică: dacă prin sentinţă s-a pronunţat deschiderea procedurii
generale, atunci judecătorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar ȋn cazul deschiderii
procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu.

De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau


extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. De asemenea
prin sentinţa de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune comunicarea acesteia către
instanţele judecătoreşti ȋn a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul
comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, orice furnizor de servicii -
electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele de asemenea nu are dreptul, ȋn

14
perioada de observaţie şi ȋn perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să ȋntrerupă
temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, ȋn cazul ȋn care acesta
are calitatea de consumator

BIBLIOGRAFIE:

15
1. Eftimie Antonescu, Codul comercial adnotat, vol. I, Ed. Tiparul românesc, Bucuresti,
2. I. Turcu , Reorganizarea şi lichidarea judiciară,
3. Ibidem , Drept commercial roman

4. St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M. A. Hotca, Noua lege a insolvenţei – Legea nr. 85/2006. Ed.
Hamangiu, 2006,

5. St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007,
6. S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, pag. 7;
7. I. Schiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2001, pag. V-
VI;
8. R. Bufan, Drept falimentar român, Ed. Mirton, Timişoara, 1998, pag. 1;
9. R. Bufan, Reorganizarea judiciară şi falimentul, op. cit., pag. 13;
10.St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 620;
11.M. N. Costin, A. Miff, Falimentul. Evoluţie şi actualitate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000,
pag. 36-40; St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621;

12.S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag.
247-248;

13.Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, C. Rotaru, Legea


falimentului – doctrină, jurisprudenţă şi legislaţie,

14.St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621 ; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., pag. 248;
B. Nasz, Principiile procedurii insolvenţei, în R.D.C. nr. 10/2008, pag. 53-84;
15. St. D. Cărpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print, Bucureşti,

16.I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenţei.Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag.
85;St. D. Cărpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print, Bucureşti,
1998, pag. 19; Ibidem, Drept comercial român, op.cit., pag. 621;S. Angheni, M. Volonciu, C.
Stoica, op. cit., pag. 247; I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenţei.Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2006, pag. 85;

STUDIU DE CAZ
DESCHIDEREA PROCEDURII REORGANIZĂRII
JUDICIARE ŞI A FALIMENTULUI DEBITOAREI
S.C. “VIVEDA DAN” S.R.L.

16
Dosar nr. 1195/LJ/2004

TRIBUNALUL GALAŢI
SECŢIA COMERCIALĂ , MARITIMĂ ŞI FLUVIALĂ ŞI DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV – FISCAL
SENTINŢA COMERCIALĂ N. 492
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 07.09.2006
JUDECĂTOR SINDIC
GREFIER

Pentru astăzi fiind amânată soluţionarea cererii formulate de creditoarea Consiliului


Local al Municipiului Galaţi , ȋmpotriva debitoarei S.C. “VIVEDA DAN” S.R.L. Galaţi
ȋn temeiul Legii nr. 85/2006 .
Dezbaterile au avut loc ȋn şedinţa publică din data de 31.08.2006 şi au fost consemnate
ȋn ȋncheierea de şedinţă din aceeaşi ,care fac parte integrantă din prezenta , când
judecătorul sindic având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la data de
07.09.2006.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de ȋnchidere a procedurii de faliment a debitoarei S.C. “VIVEDA DAN


“S.R.L..Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele :
Prin sentinţa comercială nr. 70/17.02.2005 Tribunalului Galaţi s-a deschis procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului debitoarei S.C.”VIVEDA DAN” S.R.L.,iar prin
ȋncheierea de şedinţă din 07.09.2005 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului , fiind
numit lichidator judiciar Drăgan Silviu .
Din raportul din 07.04.2006 al lichidatorului judiciar , rezultă că deşi fostul
administrator şi-a luat angajamentul de a preda documentele contabile , acesta nu a dat
curs invitaţiilor , astfel că s-a formulat şi plângere penală ȋmpotriva acestuia pentru
bancrută frauduloasă , nu au fost identificate bunuri .
Ȋn raportul final din 12.05.2006 , se arată că ȋn balanţa de verificare a banlunii
februarie 2005 rezultă ca mijloace fixe ȋn valoare de 38.673 ron , stoc de mărfuri ȋn
valoare de 17.282,32 ron , clienţi neȋncasaţi ȋn sumă de 85.161,74 ron , sold ȋn bancă de
3.827,26 ron , avansuri spre decontare ȋn sumă de 41.100 ron. Astfel , fostul administrator
se face vinovat de starea de insolvenţă a societăţii , fiind aplicabile prevederrile art.
135lit. c şi d din Legea nr.64/1995.

17
Creditoarea AVAS Bucureşti a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale
ȋmpotriva fostului administrator Avădanei Daniel ȋntrucât nu a ţinut contabilitatea
conform legii , nu a prezentat actele contabile , registrele contabile , bilanţul contabil
,listele privind creditorii a folosit bunurile ȋn interes propriu şi a deturnat o parte din
active , fapt ce atrag răspunderea fostului administrator şi pentru cea mai uşoară culpă ,
conform art.137 lit.d,e şi f din Legea nr.64/1995.

De asemenea , prin neplata la termen a contribuţiei la Fondul Naţional de Asigurări de


Sănătate şi folosirea sumelor de bani pentru susţinerea activităţii curente , fostul
administrator se face vinovat şi de folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura
persoanei juridice fonduri .
Aceleaşi susţineri le-a indicat şi creditoarea Consiliului Local al Municipiului Galaţi
,cât şi creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Galaţi , ca urmare a neţinerii
contabilităţii .
Prin ȋntâmpinarea depusă , pârâtul Avădanei Daniel a solicitat respingerea cererii de
antrenare de răspundere patrimonială ca nefondată , avându-se ȋn vedere că judecătorul
sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei să fie suportat de persoanele care au
contribuit la ajungerea ȋn stare de insolvenţă .
Cu privire la afirmaţia că s-a ţinut o contabilitate fictivă , sau a făcut să dispară unele
documente , a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a fostului administrator
,ȋntrucât există contract ȋncheiat cu o firmă de specialitate şi autorizată ȋn a ţine
contabilitatea .De asemenea , acuzaţia de deturnare sau ascundere a activului persoanei
juridice este deosebit de gravă şi nedovedită .
Poate fi obligat doar la plata pasivului societăţii , care reprezintă suma creanţelor
ȋnscrise ȋn tabelul definitiv , ȋn sumă de 43.600 ron.
Analizând şi coroborând actele dosarului constată următoarele :
Ȋn cauză sunt ȋntrunite toate condiţiile pentru ȋnchiderea procedurii falimentului
debitoarei S.C. VIVEDA DAN S.R.L. Galaţi, prev.de art. 131din Legea 85/2006.
Astfel , după cum s-a arătat mai sus şi cum s-a reţinut din toată activitatea societăţii
debitoare , nu au fost depistate bunurile pentru acoperirea creanţelor creditorilor şi a
cheltuielilor ocazionate cu desfăşurarea procedurii , aceasta neavând nici conturi deschise
la unităţi bancare .
Faţă de toate aceste considerente , văzând şi punctul de vedere exprimat de creditori,
urmează ca , ȋn baza art.130 Legea 85/2006, să aprobe raportul final depus de lichidatorul
judiciar .
Ȋn consecinţă ȋn baza art.131din Legea 85/2006, va dispune ȋnchiderea procedurii
falimentului debitoarei S.C. “ VIVEDA DAN “ S.R.L.Galaţi , se va dispune radierea
acesteia de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi .
Cu privire la cercetările de antrenarea răspunderii patrimonială formulate de
creditoarele AVAS Bucureşti , Administraţia Finanţelor Publice Galaţi şi Consiliul Local
al Municipiului Galaţi faţă de administratorul societăţii , va constata că fostul

18
administrator nu a ţinut contabilitatea conform legii , iar prin atitudinea acestuia de a
administra ȋn mod defectuos societatea a dus la imposibilitatea de a achita datoriile
bugetare către stat , folosind mijloace ruinătoare , ȋn scopul ȋntârzierii şi ȋncetării de plăţi .
Susţinerea pârâtului că ar fi angajat o firmă specializată ȋn a ţine contabilitatea nu poate
fi reţinută , ȋntrucât au fost doar simple afirmaţii neprobate ȋn niciun fel ,măcar prin
indicarea firmei respective .
De asemenea , este de reţinut şi atitudinea fostului administrator care nu a cooperat ȋn
niciun fel cu lichidatorul judiciar de a pune la dispoziţie documentele contabile ,de a
indica activele societăţii ȋn vederea valorificării acestora şi ȋndestulării creditorilor , care
sunt astfel prejudiciaţi .
Răspunderea administratorului unei societăţi va fi apreciată ȋn abstracto , indiferent de
gradul şi forma culpei , conform art .1540 Cod Civil şi va aprecia că ȋn speţă sunt
ȋntrunite toate condiţiile unei răspunderi patrimoniale , respectiv prejudiciu , vinovăţie ,
legătură de cauzalitate şi fapta ilicită.
Ȋn consecinţă , va admite cererea de antrenare răspundere patrimonială şi va dispune
antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator Avădanei Daniel până la
concurenţa sumei de 40.000lei, reprezentând parte din pasiv , fiind ȋntrunite prev. de
art.138 lit d şi e din legea insolvenţei 85/2006.
Va dispune instituirea măsurilor asiguratorii asupra averii fostului administrator
Avădanei Daniel .
Ȋn temeiul art. 136 din Legea 85/2006, va descărca pe judecătorul sindic , lichidatorul
judiciar şi toate persoanele care i-au asistat de toate ȋn datoririle şi responsabilităţile cu
privire la procedură .
Ȋn temeiul art .135din Legea 85/2006, va dispune notificarea prezentei sentinţe
debitorului , creditorului ,Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi , Oficiul
Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru efectuarea de menţiuni
,precum şi publicarea prin buletinul procedurilor de insolvenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE


ȊN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Aprobă raportul final depus de administratorul judiciar Drăgan Silviu al debitoarei S.C.
“VIVEDA DAN “S.R.L.Galaţi .
Dispune ȋnchiderea procedurii reorganizării şi falimentului debitoarei S.C.” VIVEDA
DAN “S.R.L.Galaţi şi radierea societăţi debitoare din evidenţele Oficiului Registrului
Comerţului Galaţi de pe lângă Tribunalul Galaţi .

19
Admite cererea de antrenare răspundere patrimonială şi dispune antrenarea răspunderii
patrimoniale a fostului administrator Avădanei Daniel până la concurenţa sumei de
40.000lei .
Dispune instituirea măsurilor asiguratorii asupra averii fostului administrator Avădanei
Daniel .
Dispune descărcarea judecătorului sindic ,lichidatorului judiciar şi a tuturor
persoanelor care i-au asistat de toate ȋndatoririle şi responsabilităţile cu privire la
procedură.
Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului , creditorului , Direcţiei Generale a
Finanţelor Publice Galaţi ,Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi
pentru efectuarea de menţiuni , precum şi publicarea prin buletinul procedurilor de
insolvenţă .
Definitivă.
Cu recurs ȋn termen de 10 zile de la comunicare .
Pronunţată ȋn şedinţa publică din 07.09.2006.

Judecător sindic, Grefier

20