IX. Norme conflictuale in domeniul falimentului international 1.

Sediul reglementarii In materia falimentului international legiuitorul roman a a adoptat un act normativ cu aceasta destinatie - Legea nr.637/ 7.12.2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei. Potrivit art.1 din lege, aceasta cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat in materia insolventei, norme de procedura in litigii din aceeasi materie, norme privind conditiile in care autoritatile romane competente solicita si acorda asistenta cu privire la procedurile de insolventa dechise pe teritoriul Romaniei sau al unui stat strain. Normele subsantiale privind procedura insolventei se afla in Legea nr.85/2006 si nu vom proceda la analiza acestora, avand in vedere ca aceasta institutie juridica este analizata in cadrul disciplinei dreptului comercial1. Necesitatea normelor de drept international privat in domeniul insolventei s-a impus deoarece procedura falimentului, ca institutie juridica, este circumscrisa normelor procedurale ale forului, cu caracter imperativ, ceea ce excude aplicabilitatea normelor straine; numai ca exceptie, legiuitorul roman, in consens cu conceptiile actuale, a permis pentru situatia raporturilor juridice cu element de extraneitate privind insolventa, aplicarea altor legi. Prin OUG nr.119/21.12.2006 s-a abrogat titlul III din Legea nr. 637/2002 privind raporturile cu statele member ale UE, ca urmare aderarii Romaniei la UE de la data de 1.01.2007, fiind aplicabil potrivit art. 249 din Tratatul pentru instituirea Comunitatii Europene, Regulamentul Consiliului (CE) nr.1346/2000 privind procedurile de insolventa, actul normativ comunitar direct aplicabil intre toate statele membre, nefiind necesara o norma de transpunere a acestuia in dreptul intern, context in care normele interne, adoptate anterior pentru armonizare, se impune a fi abrogate pentru a nu se crea o practica judecatoreasca neunitara in privinta interpretarii si aplicarii normelor comunitare. 2.Reglementari internationale Pe plan international, statele au depus eforturi intense menite a asigura in materia falimentului, norme uniforme, ceea ce s-a concretizat in conventii, tratate, lgi-model s.a., dintre care amintim2: -proiectul de tratat realizat la cea de-a V-a conferinta de drept international privat de la Haga din 1894, prin care se consacra principiul universalitatii falimentului, indiferent daca procedura se aplica unui comerciant sau necomerciant, iar in ce priveste recunoasterea efectele extrateritoriale ale falimentului era necesar exequatorul. Proiectul nu s-a finalizat prin adoptarea unui tratat. -tratatele privind dreptul international privat, incheiate la Montevideo in 1889 si 1940, intre mai multe state latino-americane, prevedeau posibilitatea adminsitrarii procedurii de catre instanta de la sediul debitorului, iar in caz de sedii multiple, de oricare din instantele unde debitorul detinea bunuri. In 1928, la Havana, 15 state latino-americane reiau normele de insolventa din aceste tratate. -conventia nr.4 privind procedura falimentului, incheiata in anul 1933 intre statele nord europene.
3.Reglementarea insolventei in Uniunea Europeana 3.1.Izvoare si scop La nivel comunitar, prin Regulamnetul Consiliului (CE) nr.1346/2000 au fost legiferate procedurile de insolventa.
1

a se vedea in acest sens, Gheorghe Gheorghiu "Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului" Editura Lumina Lex, 1999, Ion Turcu 2 a se vedea pe larg, Diana Ungureanu "Falimentul international" Editura Lumina Lex, 2004

In preambul regulamentului sunt indicate motivele si scopurile urmarite, aratandu-se ca buna functionare a pietei comunitare impune ca procedurile de insolventa transfrontaliere sa functioneze eficient si efectiv pentru atingerea obiectivului cooperarii judiciare, in conditiile in care activitatile intreprinderilor au tot mai des efecte ce depasesc hotarele unui stat si pentru a se evita ca partile sa fie tentate sa transfere bunurile sau procedurile judiciare dintr-un stat membru n altul, n ncercarea de a obtine o situatie juridica mai favorabila. n conformitate cu principiul proportionalitatii, regulamentul se limiteaza la dispozitiile care reglementeaza competenta de a deschide proceduri de insolventa si de a pronunta hotarri care deriva direct din procedurile de insolventa, precum si recunoasterea acestor hotarri si dreptul aplicabil. Regulamentul permite deschiderea procedurii principale de insolventa n statul membru n care se afla centrul intereselor principale ale debitorului. Aceste proceduri au o ntindere universala si includ toate bunurile debitorului. Pentru a proteja interesele diferite, regulamentul permite deschiderea de proceduri secundare paralele cu procedura principala. Proceduri secundare pot fi deschise n statul membru n care debitorul are un sediu, iar efectele procedurilor secundare se limiteaza la bunurile situate n statul respectiv. 3.2.Domeniul de aplicare al regulamentului Potrivit art.1, regulamentul se aplica procedurilor colective ce iau nastere n contextul insolventei debitorului care atrage desistarea partiala sau totala a acestuia si desemnarea unui lichidator. Regulamentul nu se aplica procedurilor de insolventa referitoare la societatile de asigurare, institutiile de credit, societatile de investitii care furnizeaza servicii ce implica detinerea de fonduri sau valori mobiliare ale tertilor si la organismele de plasament colectiv. 3.3.Definirea principalelor notiuni n sensul regulamentului: (a) procedura de insolventa reprezinta procedurile colective prevazute n art. 1 alin. (1) si enumerate n anexa A; (b) lichidator reprezinta orice persoana sau organ care are functia de a administra sau lichida bunurile de care debitorul a fost desistat sau de a supraveghea administrarea afacerilor sale, persoane si organe enumerate n anexa C; (c) procedura de lichidare reprezinta procedura de insolventa n sensul prevazut la lit. (a) n care se realizeaza lichidarea bunurilor debitorului, inclusiv atunci cnd procedura este nchisa printr-un concordat ori alta masura care pune capat starii de insolventa sau din cauza insuficientei activului, proceduri enumerate n anexa B; (d) instanta reprezinta organul judiciar sau orice alta autoritate competenta dintr-un stat membru abilitata sa deschida o procedura de insolventa sau sa pronunte hotarri n cursul acestei proceduri; (e) hotarre n legatura cu deschiderea unei proceduri de insolventa sau numirea unui lichidator, reprezinta hotarrea oricarei instante competente sa deschida o astfel de procedura sau sa desemneze un lichidator; (f) momentul deschiderii procedurii reprezinta momentul de la care hotarrea de deschidere a procedurii si produce efectele, indiferent daca este o hotarre definitiva sau nu; (g) statul membru n care sunt situate bunurile reprezinta: n cazul bunurilor corporale, statul membru pe teritoriul caruia este situat bunul; n cazul bunurilor si drepturilor pe care proprietarul sau titularul trebuie sa le nscrie ntr-un registru public, statul membru sub a carui autoritate este tinut registrul; n cazul creantelor, statul membru pe al carui teritoriu si are centrul intereselor tertul debitor, asa cum este determinat n art. 3 alin. (1); (h) sediu reprezinta un loc de derulare de operatiuni, unde debitorul exercita n mod netranzitoriu o activitate economica cu mijloace umane si bunuri. 3.4.Competenta internationala Competenta instantelor este stabilita in art.3 din regulament astfel: 1.Instantele din statul membru pe teritoriul caruia se afla centrul intereselor principale ale unui debitor. n cazul unei societati sau persoane juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, pna la proba contrarie, locul unde se afla sediul social. 2.Daca centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul unui stat membru, instantele unui alt stat membru sunt competente sa deschida o procedura de insolventa mpotriva acestui debitor numai daca acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urma stat membru. Efectele acestei proceduri se limiteaza la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru.

3.Daca s-a deschis o procedura de insolventa n temeiul alin. (1), orice procedura de insolventa deschisa ulterior n temeiul alin. (2) este o procedura secundara. Aceasta din urma trebuie sa fie o procedura de lichidare. 4.Procedura teritoriala de insolventa mentionata n alin. (2) poate fi deschisa naintea deschiderii procedurii principale de insolventa , n temeiul alin. (1), daca: (a) o procedura de insolventa nu poate fi deschisa n temeiul alin. (1) datorita conditiilor stabilite prin legea statului membru pe al carui teritoriu se afla centrul intereselor principale ale debitorului sau (b) daca deschiderea procedurii teritoriale de insolventa este ceruta de un creditor care si are domiciliul, resedinta obisnuita sau sediul social n statul membru pe al carui teritoriu se afla sediul respectiv, sau a carui creanta a luat nastere din exploatarea acelui sediu. 3.5.Legea aplicabila Conform art. 4 alin.1 din regulament, in lipsa unei dispozitii contrare din regulament, legea aplicabila procedurii de insolventa si efectelor acesteia este legea statului membru pe al carui teritoriu este deschisa procedura, denumit n continuare stat de deschidere. Aceasta lege determina conditiile pentru deschiderea, desfasurarea si nchiderea procedurii de insolventa si in mod n special: (a) debitorii care pot face obiectul procedurii de insolventa n raport cu calitatea acestora; (b) bunurile care formeaza obiectul desistarii si regimul aplicabil bunurilor dobndite de debitor ulterior deschiderii procedurii de insolventa; (c) atributiile debitorului si ale lichidatorului; (d) conditiile de opozabilitate a compensarii; (e) efectele procedurii de insolventa asupra contractelor n derulare la care debitorul este parte; (f) efectele procedurii de insolventa asupra actiunilor individuale intentate de creditori, cu exceptia proceselor n curs de solutionare; (g) creantele care urmeaza sa fie nregistrate la pasivul debitorului si regimul creantelor nascute dupa deschiderea procedurii de insolventa; (h) normele care reglementeaza nregistrarea, verificarea si admiterea creantelor; (i) normele care reglementeaza distribuirea ncasarilor rezultate din vnzarea bunurilor, rangul creantelor si drepturile creditorilor care au obtinut o satisfacere partiala dupa deschiderea procedurii insolventei n temeiul unui drept real sau ca efect al unei compensari; (j) conditiile si efectele nchiderii procedurii de insolventa, n special prin concordat; (k) drepturile creditorilor dupa nchiderea procedurii de insolventa; (l) cui i revine sarcina costurilor si cheltuielilor procedurii de insolventa; (m) normele referitoare la nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile adunarii creditorilor. 3.6. Reglementarea drepturilor si obligatiilor a)Privitor la drepturile reale, potrivit art.5, deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza drepturile reale ale tertilor sau ale unui creditor asupra bunurilor corporale sau necorporale, mobile ori imobile - att bunuri individual determinate, ct si constituite n universalitati a caror alcatuire se poate modifica apartinnd debitorului si care se afla pe teritoriul unui alt stat membru la data deschiderii procedurii. Aceste drepturi includ n special: -dreptul de a executa sau de a solicita executarea bunurilor si de a fi ndestulat din sumele de bani obtinute printr-o asemenea executare ori din fructele bunurilor respective, n special n temeiul unui gaj sau ipoteci; -dreptul exclusiv de realizare a unei creante, n special ca urmare a gajarii sau cesionarii creantei cu titlu de garantie; -dreptul de a revendica bunurile si/sau de a cere restituirea acestora din mna oricui le-ar detine sau le-ar folosi mpotriva vointei partii ndreptatite; -dreptul real de a culege fructele unui bun. Este asimilat dreptului real dreptul nscris ntr-un registru public si opozabil tertilor, n virtutea caruia poate fi dobndit un drept real. Existenta drepturilor nu mpiedica intentarea actiunii de constatare a nulitatii, actiunii n anulare sau n inopozabilitate mentionate n art. 4 alin. (2) lit. (m). b) Privitor la compensare, potrivit art.6, deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza dreptul unui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, daca o astfel de operatiune este permisa de legea aplicabila creantei debitorului insolvent. Aceasta nu va mpiedica

intentarea actiunii de constatare a nulitatii, actiunii n anulare sau inopozabilitate mentionate n art. 4 alin. (2) lit. (m). c) Privitor la rezervarea dreptului de proprietate, art.7 arata ca deschiderea procedurii de insolventa mpotriva cumparatorului unui bun nu afecteaza drepturile vnzatorului bunului respectiv ntemeiate pe o rezerva a dreptului de proprietate daca la data deschiderii procedurii bunul se afla pe teritoriul altui stat membru dect cel n care s-a deschis procedura. Deschiderea unei proceduri de insolventa mpotriva vnzatorului unui bun, ulterior predarii bunului, nu constituie o cauza de rezolutiune a vnzarii si nu mpiedica cumparatorul sa dobndeasca dreptul de proprietate daca la data deschiderii procedurii bunul vndut se afla pe teritoriul altui stat membru dect cel n care s-a deschis procedura. Aceasta nu mpiedica intentarea actiunii de constatare a nulitatii, actiunii n anulare sau n inopozabilitate mentionate n art. 4 alin. (2) lit. (m). d) Privitor la contractele avnd ca obiect bunuri imobile, efectele procedurii de insolventa asupra unui contract care confera dreptul de a dobndi sau de a folosi un bun imobil sunt reglementate exclusiv de legea statului membru pe teritoriul caruia se afla imobilul (art.8). e) Privitor la sistemele de plata si pietele financiare, efectele procedurii de insolventa asupra drepturilor si obligatiilor participantilor la un sistem de plata sau decontare ori la o piata financiara sunt reglementate exclusiv de legea statului membru aplicabila acelui sistem sau acelei piete. Aceasta nu mpiedica intentarea unei actiuni de constatare a nulitatii, actiuni n anulare sau n inopozabilitate a platilor sau tranzactiilor n temeiul legii aplicabile sistemului de plata sau pietei financiare respective (art.9). f) Privitor la contractele de munca, efectele procedurii de insolventa asupra unui contract de munca si asupra unui raport de munca sunt reglementate exclusiv de legea statului membru aplicabila contractului de munca (art.10). g)Privitor la efectele asupra drepturilor supuse nscrierii, efectele procedurii de insolvenia asupra drepturilor debitorului cu privire la un bun imobil, o nava sau o aeronava, supuse nscrierii ntr-un registru public, sunt reglementate de legea statului membru sub autoritatea caruia este tinut registrul (art.11). h) Privitor la brevetele, marcile comunitare sau orice alt drept similar prevazut de legislatia comunitara, potrivit art.12, poate fi inclus numai n procedurile prevazute n art. 3 alin. (1). i) Privitor la actele prejudiciabile, potrivit art.13, nu se aplic dispozitiile art. 4 alin. (2) lit. (m) daca persoana care a beneficiat de un act prejudiciabil pentru adunarea creditorilor face dovada ca respectivul act este supus legii altui stat membru dect cea a statului de deschidere a procedurii si aceasta lege nu permite n cazul respectiv, sub nici o forma, atacarea actului respectiv. j) Privitor la protectia tertilor dobnditori, conform art.14, daca dupa deschiderea procedurii de insolventa, debitorul dispune cu titlu oneros de un bun imobil sau de o nava sau o aeronava supuse nscrierii ntr-un registru public sau de valori mobiliare a caror existenta presupune nscrierea ntr-un registru prevazut de lege, valabilitatea acestui act este reglementata de legea statului pe teritoriul caruia se afla bunul imobil sau sub a carui autoritate este tinut registrul. k) Privitor la efectele procedurii de insolventa asupra proceselor n curs de solutionare al carui obiect l reprezinta un bun sau un drept de care debitorul este desistat, sunt reglementate exclusiv de legea statului membru n care acel proces este n curs de solutionare (art.15). 3.7.Recunoasterea procedurii de insolventa Principiu in materie este cuprins in art. 16, potrivit caruia orice hotarre de deschidere a unei proceduri de insolventa pronuntata de o instanta a unui stat membru competenta n temeiul art. 3 este recunoscuta n toate celelalte state membre de ndata ce si produce efectele n statul de deschidere. Aceasta norma se aplica si n cazul n care debitorul, avnd n vedere calitatea sa, nu poate fi supus unei proceduri de insolventa n alte state membre. Recunoasterea procedurii mentionate n art. 3 alin. (1) nu mpiedica deschiderea procedurii mentionate n art. 3 alin. (2) de catre o instanta dintr-un alt stat membru. Aceasta din urma constituie o procedura secundara de insolventa. Efectele recunoasterii sunt stabilite in art.17 din regulament: 1. Hotarrea de deschidere a procedurii mentionate n art. 3 alin. (1) produce, fara ndeplinirea vreunei formalitati suplimentare, n orice alt stat membru, efectele pe care i le atribuie legea statului de deschidere, cu exceptia cazului unei dispozitii contrare n prezentul regulament si att timp ct nu este deschisa n celalalt stat membru nici o procedura de tipul celei mentionate n art. 3 alin. (2). 2. Efectele procedurii prevazute n art. 3 alin. (2) nu pot fi contestate n alte state membre. Orice limitare a drepturilor creditorilor, n special o suspendare a platii sau remiterea de datorie, poate fi opusa

n ceea ce priveste bunurile aflate pe teritoriul unui alt stat membru numai daca respectivii creditori si-au exprimat acordul. In art. 18-26 sunt precizate urmatoarele efecte: a)Atributiile lichidatorului sunt stabilite in art18: - Lichidatorul poate exercita pe teritoriul unui alt stat membru toate atributiile conferite de legea statului de deschidere, att timp ct nici o alta procedura de insolventa nu a fost deschisa ori nici o masura de conservare contrara nu a fost adoptata, ca urmare a unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolventa n statul respectiv. n special, acesta poate sa deplaseze bunurile debitorului n afara teritoriului statului membru pe care acestea se afla, sub rezerva art. 5 si 7. -Lichidatorul poate solicita n orice alt stat membru, pe cale judiciara sau extrajudiciara, ca un bun mobil sa fie transferat de pe teritoriul statului n care s-a deschis procedura pe teritoriul celuilalt stat membru ulterior deschiderii procedurii de insolventa. Acesta poate, de asemenea, sa exercite orice actiune revocatorie care este n interesul creditorilor. n exercitarea atributiilor sale, lichidatorul este obligat sa respecte legea statului membru pe al carui teritoriu intentioneaza sa actioneze, n special cu privire la procedurile de valorificare a bunurilor. Aceste atributii nu pot include folosirea de mijloace de constrngere sau dreptul de a solutiona o actiune judecatoreasca sau un diferend. b)Restituirea si imputatia sunt stabilite in art.20: 1. Un creditor care, dupa deschiderea procedurii prevazute n art. 3 alin. (1), obtine prin orice mijloace, n special pe cale executorie, satisfacerea totala sau partiala a creantei sale asupra bunurilor debitorului situate pe teritoriul unui alt stat membru trebuie sa restituie lichidatorului ceea ce a obtinut, sub rezerva art. 5 si 7. 2. n scopul de a asigura un tratament egal al creditorilor, creditorul care a obtinut n cursul unei proceduri de insolventa un dividend asupra creantei sale va participa la distribuirile efectuate n cadrul altei proceduri numai daca creditorii de acelasi rang sau din aceeasi categorie au obtinut un dividend echivalent n aceste din urma proceduri. c)Publicitatea este reglementa astfel in art.21-22: -Lichidatorul poate cere ca esentialul cuprinsului hotarrii de deschidere a procedurii de insolventa si, daca este cazul, pe cea de desemnare a sa sa fie publicate n orice alt stat membru n conformitate cu procedurile de publicitate prevazute n statul respectiv. Prin aceasta masura de publicitate se va indica printre altele lichidatorul desemnat si se va preciza daca norma de competenta aplicata este cea prevazuta n art. 3 alin. (1) sau art. 3 alin. (2). - n orice caz, orice stat membru pe al carui teritoriu debitorul are un sediu poate pretinde obligativitatea publicitatii. n astfel de cazuri, lichidatorul sau orice autoritate abilitata n acest sens n statul membru n care s-a deschis procedura mentionata n art. 3 alin. (1) trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a asigura publicitatea. -Lichidatorul poate solicita ca hotarrea de deschidere a procedurii prevazuta n art. 3 alin. (1) sa fie nscrisa n cartea funciara, registrul comertului si n orice alt registru public tinut n celelalte state membre. n orice caz, orice stat membru poate pretinde obligativitatea nscrierii. n astfel de cazuri, lichidatorul sau orice autoritate abilitata n acest sens n statul membru n care s-a deschis procedura prevazuta n art. 3 alin. (1) trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a asigura nscrierea. Costurile publicitatii si nscrierii prevazute n art. 21 si art. 22 se considera costuri si cheltuieli de procedura. d) Executarea unei obligatii n favoarea debitorului este reglementata in art.24; 1. Persoana care executa, ntr-un stat membru, o obligatie n beneficiul debitorului supus unei proceduri de insolventa deschisa ntr-un alt stat membru, n loc sa o fi executat n beneficiul lichidatorului acelei proceduri, este considerata liberata daca nu a avut cunostinta despre deschiderea procedurii. 2. Persoana care a executat aceasta obligatie nainte de realizarea publicitatii prevazute n art. 21 este prezumata, pna la proba contrarie, ca nu a avut cunostinta despre deschiderea procedurii de insolventa; persoana care a executat obligatia dupa realizarea publicitatii este prezumata, pna la proba contrarie, ca a avut cunostinta despre deschiderea procedurii. 3.8.Recunoasterea si caracterul executoriu al altor hotarri Pe langa hotararea de deschidere a procedurii de insolventa, potrivit art.25 sunt recunoscute si au caracter executoriu si urmatoarele hotarari: 1. HotArrile cu privire la desfasurarea si nchiderea unei proceduri de insolventa pronuntate de o instanta a carei hotarre de deschidere este recunoscuta n temeiul art.16, precum si un concordat

aprobat de o atare instanta sunt, de asemenea, recunoscute fara ndeplinirea nici unei alte formalitati. Aceste hotarri sunt executate n conformitate cu art. 3151 (cu exceptia art. 34 alin. (2) din Conventia de la Bruxelles privind competenta si executarea hotarrilor n materie civila si comerciala, modificata prin conventiile de aderare la aceasta conventie). Primul paragraf se aplica si hotarrilor care decurg n mod direct din procedura de insolventa si care au o strnsa legatura cu aceasta, chiar daca au fost pronuntate de o alta instanta. Primul paragraf se aplica si hotarrilor referitoare la masurile de conservare adoptate ulterior cererii de deschidere a procedurii de insolventa. 2. Recunoasterea si executarea altor hotarri dect cele mentionate n alin. (1) sunt reglementate de conventia mentionata n alin. (1), cu conditia ca aceasta conventie sa fie aplicabila. 3. Statele membre nu au obligatia de a recunoaste sau executa o hotarre din cele mentionate n alin. (1), care ar putea conduce la o limitare a libertatii individuale sau a secretului corespondentei. 3.9.Ordinea publica Potrivit art.26, orice stat membru poate refuza recunoasterea unei proceduri de insolventa deschisa n alt stat membru sau executarea unei hotarri pronuntate n cadrul unei astfel de proceduri, daca recunoasterea sau executarea ar contraveni n mod evident ordinii publice din statul respectiv, n special principiilor sale fundamentale sau drepturilor si liberatailor individuale garantate prin Constitutie. 3.10. Reglementarea procedurii secundare de insolventa Capitolul III din regulament priveste aceasta procedura. a)Deschiderea procedurii Potrivit art.27, deschiderea procedurii mentionate n art. 3 alin. (1) de catre o instanta dintr-un stat membru si care este recunoscuta n alt stat membru (procedura principala) permite deschiderea n cel deal doilea stat, de catre o instanta competenta, n temeiul art. 3 alin. (2), a unei proceduri secundare de insolventa, fara ca insolventa debitorului sa fie examinata n cel de-al doilea stat. Aceasta procedura trebuie sa fie una din procedurile mentionate n anexa B. Efectele ei se limiteaza la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru. b)Legea aplicabila procedurii secundare este cea a statului membru pe teritoriul caruia se deschide procedura secundara (art.28). c)Dreptul de a solicita deschiderea procedurii secundare revine potrivit art.29, lichidatorului desemnat n cadrul procedurii principale sau oricarei alte persoane sau autoritate abilitata sa solicite deschiderea unei proceduri de insolventa n virtutea legii statului membru pe al carui teritoriu este solicitata deschiderea procedurii secundare. d) Privitor la plata n avans a costurilor si cheltuielilor pentru deschiderea unei proceduri, instanta sesizata cu o asemenea cerere poate impune ca solicitantul sa plateasca un avans din costuri sau sa depuna o garantie corespunzatoare (art.30). e) Obligatia de cooperare si informare este reglementata in art.31, stabilindu-se: 1. Sub rezerva normelor care limiteaza comunicarea de informatii, lichidatorul din cadrul procedurii principale si lichidatorii din cadrul procedurilor secundare au obligatia de informare reciproca. Ei sunt obligati sa comunice imediat orice informatie care poate fi utila n cazul celorlalte proceduri, n special asupra stadiului depunerii cererilor de admitere a creantelor si verificarii acestora, precum si asupra tuturor masurilor menite sa duca la ncheierea procedurilor. 2. Sub rezerva normelor aplicabile fiecarei proceduri, lichidatorul din cadrul procedurii principale si lichidatorii din cadrul procedurilor secundare au obligatia de cooperare reciproca. 3. Lichidatorul din cadrul unei proceduri secundare este obligat sa permita, n timp util, lichidatorului din cadrul procedurii principale sa si prezinte propunerile referitoare la lichidarea sau utilizarea bunurilor din procedura secundara. f) Exercitarea drepturilor creditorilor, se face conform art.32 astfel: 1. Orice creditor poate sa-si nregistreze cererea de admitere a creantei sale n cadrul procedurii principale si al oricarei proceduri secundare. 2. Lichidatorii din cadrul procedurii principale si din procedurile secundare vor nregistra n cadrul altor proceduri cererile de admitere a creantelor care fusesera deja nregistrate n cadrul procedurii pentru care au fost desemnati, cu conditia ca prin aceasta sa fie servite interesele creditorilor din cadrul acestor din urma proceduri, sub rezerva dreptului creditorilor de a se opune acestui lucru sau de a retrage nregistrarea cererilor de admitere a creantelor, n cazul n care legea aplicabila prevede aceasta posibilitate. 3. Lichidatorul din procedura principala sau din cea secundara este abilitat sa participe, cu acelasi titlu ca orice alt creditor, la o alta procedura, n special lund parte la adunarea creditorilor.

g)Suspendarea lichidarii, potrivit art.33, se dispune de instanta care a deschis procedura secundara, n tot sau n parte a operatiunilor, la cererea lichidatorului din cadrul procedurii principale, sub rezerva posibilitatii de a solicita lichidatorului din procedura principala sa ia toate masurile corespunzatoare pentru a apara interesele creditorilor din procedura secundara si ale anumitor grupuri de creditori. Cererea lichidatorului din procedura principala poate fi respinsa numai daca este n mod clar lipsita de interes pentru creditorii din procedura principala. Suspendarea lichidarii poate fi dispusa pentru o perioada maxima de trei luni, cu posibilitatea de prelungire sau rennoire pentru perioade cu aceeasi durata. Instanta dispune ncetarea suspendarii operatiunilor de lichidare la cererea lichidatorului din procedura principala, din oficiu, la cererea unui creditor sau la cererea lichidatorului din procedura secundara daca se considera ca masura nu mai este justificata, n special, de interesele creditorilor din procedura principala sau din procedura secundara. h)Masurile de ncheiere a procedurii secundare de insolventa survin in situatiile prevazute de art.34: -daca legea aplicabila procedurii secundare permite ca aceasta procedura sa fie nchisa, fara lichidare, n baza unui plan de reorganizare, concordat sau a unei alte masuri similare, lichidatorul din procedura principala este mputernicit sa propuna chiar el o astfel de masura. nchiderea procedurii secundare printr-una din masurile mentionate nu dobndeste caracter definitiv fara acordul lichidatorului din procedura principala sau, n lipsa acordului sau, n masura n care nu sunt afectate interesele financiare ale creditorilor din procedura principala. -orice limitare a drepturilor creditorilor, precum moratoriul sau remiterea de datorie, decurgnd din adoptarea uneia dintre masurile mentionate n alin. (1) si propuse n procedura secundara, si produce efectele asupra bunurilor debitorului care nu sunt incluse n aceasta procedura numai cu acordul tuturor creditorilor interesati. -in timpul suspendarii operatiunilor de lichidare, dispusa n conformitate cu art. 33, numai lichidatorul din procedura principala sau debitorul, cu acordul primului, poate propune n procedura secundara masurile prevazute n alin. (1) al acestui articol; nici o alta propunere pentru adoptarea unei astfel de masuri nu se poate supune la vot sau aproba. -surplusul de bunuri din procedura secundara, dupa satisfacerea tuturor creantelor admise n cadrul acestei proceduri, va fi transferat de catre lichidatorul desemnat din aceasta procedura catre lichidatorul din procedura principala(art.35). -daca procedura principala se deschide dupa deschiderea procedurii secundare, ntr-un alt stat membru, procedurii deschise initial i se aplica art.31-35, daca stadiul acestei proceduri permite acest lucru (art.36). -daca instanta dintr-un stat membru competenta n temeiul art. 3 alin. (1) desemneaza un lichidator provizoriu pentru a asigura conservarea bunurilor debitorului, acest lichidator provizoriu este mputernicit sa solicite adoptarea oricaror masuri de protejare si conservare a bunurilor debitorului aflate pe teritoriul unui alt stat membru, prevazute de legea statului respectiv, pe perioada cuprinsa ntre data introducerii cererii de deschidere a unei proceduri de insolventa si data pronuntarii hotarrii de deschidere a procedurii (art.38). 3.11.Informarea creditorilor si inregistrarea cererilor de admitere a creantelor Capitolul IV din regulament trateaza aceasta problema astfel: a) prin art.39 se instituie un drept de nregistrare a cererilor de admitere a creantelor apartinand oricarui creditor care si are resedinta obisnuita, domiciliul sau sediul social ntr-un stat membru altul dect statul de deschidere, inclusiv autoritatile fiscale si organismele de asigurari sociale ale statelor membre, au dreptul sa-si nregistreze, n scris, cererile de admitere a creantelor n cadrul procedurii de insolventa. b) prin art.40 se instituie obligatia de informare a creditorilor. In acest sens, se prevad urmatoarele: 1. De ndata ce s-a deschis o procedura de insolventa ntr-un stat membru, instanta competenta din acel stat sau lichidatorul desemnat de aceasta i va informa imediat pe creditorii cunoscuti care au resedinta obisnuita, domiciliul sau sediul social n celelalte state membre. 2. Informarea realizata prin transmiterea unei notificari individuale, include n special termenele limita, sanctiunile prevazute n legatura cu aceste termene limita, organul sau autoritatea abilitata sa nregistreze cererile de admitere a creantelor si celelalte masuri prevazute. Notificarea indica si eventuala

obligatie a creditorilor cu creante garantate sau privilegiati de a nregistra cererea de admitere a propriilor creante. c)continutul cererii de admitere a creantei este prevazut in art.41, stabilindu-se obligatia creditorului de a trimite copii ale documentelor justificative, daca acestea exista, si de a indica natura creantei, data nasterii si valoarea acesteia, precum si existenta unui privilegiu, unei garantii reale sau unei rezerve a dreptului de proprietate care poarta asupra acelei creante, inclusiv o enumerare a bunurilor care constituie garantia invocata. d) Aceste inscrisuri, potrivit art.42, se realizeaza n limba oficiala sau ntr-una din limbile oficiale ale statului de deschidere. n acest sens, se va utiliza un formular avnd titlul Invitatie de nregistrare a cererii de admitere a creantei. Termenul limita, n toate limbile oficiale ale institutiilor Uniunii Europene. Orice creditor care si are resedinta obisnuita, domiciliul sau sediul social ntr-un stat membru diferit de statul de deschidere si poate nregistra cererea de admitere a creantei n limba oficiala sau ntruna din limbile oficiale ale statului respectiv. n acest caz nsa, cererea de admitere a creantei sale trebuie sa poarte titlul Cerere de admitere a creantei, n limba oficiala sau ntr-una din limbile oficiale ale statului de deschidere. n plus, creditorului i se poate solicita sa asigure traducerea n limba oficiala sau ntr-una din limbile oficiale ale statului de deschidere. Dupa intrarea n vigoare a regulamentului, acesta nlocuieste orice alte conventii ncheiate ntre doua sau mai multe state membre; de asemenea, inceteaza Conventia europeana privind anumite aspecte internationale n materie de faliment, semnata la Istambul la 5 iunie 1990. Regulamentul a intrat n vigoare la 31 mai 2002. In final s-a prevazut ca regulamentul este obligatoriu n toate elementele sale si se aplica direct n toate statele membre n conformitate cu Tratatul de instituire a Comunitatii Europene.

4. Sfera de aplicare a legii romane de drept international privat Art. 2 stabileste sfera de aplicare a legii in urmatoarele situatii: -in cazul in care este solicitata asistenta in Romaia de catre o instanta straina sau de catre un reprezentant strain, in legatura cu o procedura straina de insolventa; -in cazul in care este solicitata asistenta intr-un stat strain in legatura cu o procedura care se desfasoara potrivit Legii nr.85/2006 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; -in cazul desfasurarii concomitente a unei proceduri romane de insolventa si a unei proceduri straine de insolventa referitoare la acelasi debitor; -in cazul in care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat strain sunt interesate sa solicite deschidera in Romania a procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006 sau sa participe in cadrul unei proceduri deschise. Sunt excluse de la dispozitiile legii bancile, cooperativele sau alte institutii de credit, societatile si agentiile de asigurare, cele de servicii de investitii financiare , organismele de plasament colectiv in valori mobiliare, societatile de administrae investitii, societati de bursa, case de compensatii, societati de brokeraj, traderi. 3. Competenta tribunalelor romane Atributiile privind recunoasterea procedurilor straine si cooperarea cu instantele straine sunt de competenta tribunalului, prin judecatorul-sindic, precum si a reprezentantului roman, potrivit art.5 din lege, fiind competent: -tribunalul sau tribunalele in circumscriptia carora se afla bunuri imobile apartinand debitorului, atunci cand in obiectul cererii se regasesc bunuri imobile in mod exclusiv sau alaturi de alte bunuri; -tribunalul in circuscriptia caruia se pastreaza registrul in care este inscrisa nava sau aeronava care face obiectul cererii; -tribunalul in circuscriptia caruia se afla sediul societatii comerciale romane la care debitorul detine valori mobiliare care fac obiectul cererii;

-Tribunalul Bucuresti in cazul in care obiectul cererii il constituie drepturi de proprietate intelectuala protejate in Romania, titluri de stat, bonuri de tezaur, obligatiuni de stat si unicipale apartinand debitorului; -in cazul in care obiectul cererii il constituie drepturi de creanta ale debitorului asupra unei persoane sau autoritati publice, tribunalul in circumscriptia caruia se afla domiciliul sau resedinta, respectiv sediul persoanei sau autoritatii publice respective. Recunoasterea unei proceduri straine, executarea unei hotarari adoptate in cadrul unei asemenea proceduri ori incuviintarea oricarei masuri prevazute de aceasta lege se poate refuza, in conditiile art 7, daca hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate sau hotararea incalca dispozitiile de ordine publica din DIP, cum ar fi incalcarea dispozitiilor de competenta exclusiva de judecata a instantelor romanesti. 4 Competenta reprezentantului roman Pentru situatia deschiderii procedurii de insolventa in Romania, reprezentantul roman -persoana fizica sau juridica desemnat ca administrator sau lichidator, este abilitat - potrivit art.6 din lege - sa actioneze intr-un stat strain, ca reprezentant al procedurii deschise in Romania, in conditiile stabilite de legea straina aplicabila. In acest sens, art.26-28 prevad cooperarea cu instantele straine pentru comunicarea de informatii, coordonarea administrarii si supravegherii bunurilor si activitatilor debitorului, coordonarea procedurilor concomitente s.a. 5. Accesul reprezentantilor si creditorilor straini la instantele romanesti Potrivit art.10 din lege, reprezentantul strain - persoana fizica sau juridica autorizata in cadrul unei proceduri straine sa administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor si a activului debitorului sau sa actioneze ca reprezentant al unei proceduri straine - are dreptul sa se adreseze direct instantelor romanesti, avand calitate procesuala activa pentru a introduce o cerere de deschidere a procedurii sau de a participa in cadrul unei proceduri deja deschise impotriva debitorului, in baza Legii nr.64/1995, numai din momentul recunoasterii procedurii straine pe care o reprezinta (art.11 si 12); totusi actiunea sa nu va conduce la extinderea competentei instantelor romanesti asupra acestui reprezentant, a bunurilor si activitatilor externe ale debitorului decat pentru solutionarea capetelor actiunii formulate, fara a viza alte scopuri (art.13) Creditorii straini se bucura de aceleasi drepturi referitoare la deschiderea si participarea in cadrul procedurii deschise, precum si tratarea createlor lor, potrivit Legii nr. 85/2006, ca si creditorii romani, (art.14), citarea lor, comunicarea si notificarea oricarui act de procedura care ei facandu-se in cinditiile Legii nr. 85/2006 (art/15). 6. Recunoasterea procedurii straine si masuri cu executare vremelnica Reprezentantul strain este abilitat, potrivit art.16, sa formuleze in fata instantei romanesti competente o cerere de recunoastere a procedurii straine in care el a fost desemnat. Cererea sa va fi insotita de copia certificata a hotararii de deschidere a procedurii straine si de desemnare a reprezentantului strain, o adevereinta emisa de instanta straina prin care se certifica existenta unei proceduri straine si desemnarea reprezentantului strain, ori in lipsa acestor acte, o alta dovada in acest sens; de asemenea, o declaratie areprezentantului strain de pricizare procedurilor straine privind pe debitor. Daca instanta va consider necesar, aceste documente vor trebui traduse. Instanta va putea considera ca procedura straina este una de insolventa si ca reprezentantul strain ete autorizat, daca hotararea straina sau adeverinta indica aceasta; de asemenea, va putea considera ca documentele furnizare sunt veridice, chiar nelegalizate (art.17) Instanta va recunoaste procedura straina in conditiile art.18 din lege:

-a. procedura straina reprezinta acea procedura prev. de art.3 lit.a), adica este o procedura colectiva, judiciara sau administrativa, care se desfasoara in conformitate cu legislatia in mterie de insolventa a unui stat strain, inclusiv procedura provizori in care bunurile si activitatea debitorului sunt supiuse controlului sau supravegherii unei instante straine, in scopul reorganizarii sau lichidarii activitatii debitorului; -b. reprezentantul strain care solicita recunoasterea este acea persoana sau autoritate autorizata in cadrul procedurii starine; -c. cererea de recunaostere indeplineste conditiile prevazute de art.16; -d. cererea de recunstere a fost formulata in fata instantei competente prevazute la art.5; -e. exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea. Instanta se prounta cu celeritate dupa citarea partilor, printr-o hotarare definitiva care poate fi atacata cu recurs. Procdura straina va fi recunoscuta ca procedura straina principala, daca aceasta se desfasoara intr-un stat strain in care debitorul isi are stabilit centrul principalelor sale interese sau ca procedura straina secundara, atunci cand debitorul are un punct de lucru in statul respectiv. Potrivit art.18 alin.5 din lege, hotararea de recunostere a procedurii straine se bucura de autoritate relativa a lucrului judecat; instanta o va putea retracta sau modifica in masura in care se dovedeste, ulterior pronuntarii sale, ca temeiurile si conditiile recunoasterii lipseau, in tot sau in parte, ori ca au incetat sa existe. Reprezentantul strain este obligat sa sesizeze instanta romana de orice modificare importanta survenita in derularea procedurii straine sau in statutul sau. Reprezentantul strain va putea solicita instantei romane pe parcursul solutionarii cererii de recunoastere, potrivit art.20, masuri cu executare vremelnica, cum ar fi: -suspendarea actelor, a operatiunilor si a oricaror alte masuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului; -insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanta cu administrarea, conservarea ori valorificarea tuturor sau a unor bunuri ale debitorului situate in Romania, care prin natura lor sau din alre cauze sunt perisabile, supuse deteriorarii ori periclitate in orice alt mod; -orice alta masura prevazuta la art.22 alin.1 lit,c,d si g Efectele recunoasterii procedurii straine principale (art.21): -impiedeca pornirea de cereri si actiuni judiciare sau extrajudiciare, cu caracter individual vizand bunuri, drepturi sau obligatii ale debitorului, precum si orice alte acte , operatiuni si masuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului, iar daca acestea au fost porniete, ele se suspenda de drept. Suspendatea insa se poate ridica la solicitarea unui creditor cu o creanta garantata in conditiile Legii nr. 85/2006; -este suspendat exercitiul dreptului de a instraina, greva sau dispune in orice alt mod de bunurile debitorului, orice act fiind nul; -impiedeca curgerea termenului de prescriptie a cererilor si actiunilor cu caracter individual prevazute la alin.1, iar daca au fost incepute este o cauza de intrerupere a prescriptiei. -Instanta mai poate incuviinta orice masura cu executare vremelnica pentru a proteja bunurile debitorului sau interesele creditorilor, precum: suspendarea actiunilor individuale, a masurilor de executare, a exercitiului dreptului de instrainare, grevare sau dispozitie asupra bunurilor debitorului, daca asemenea masuri nu au intervenit enterior, administrarea de probe referitoare la bunuri, acte juridice, drepturi sau obligatii ale debitorului, asigurarea dovezilor s.a. Potrivit art.23, masurile indicate mai sus se vor lua daca interesele creditorilor, debitorului si a altor persoane interesate sunt protejate corespunzator.

-de la data recunoasterii procedurii straine, reeprezentantul strain are calitatea procesuala pentru a formula actiuni in anularea actelor juridice incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor sai, cu care este imputernicit administratorul sau lichidatorul judiciar, sau de a interveni in cadrul oricarei cereri, in conditiile Legii nr.64/1995. Daca este o procedura straina secundara, instanta se va asigura ca cererile de anulare privesc bunuri care potrivit legii romane sunt susceptibile a fi administrate in procedura straina secundara (art.24). 7. Proceduri concomitente In cazul in care o procedura straina si procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006 se desfasoara concomitent cu privire la acelasi debitor, instanta romana va intreprinde masurile de cooperare prev. de art.26-28 si potrivit art.30, va proceda astfel: A.atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine este formula ulterior deschiderii procedurii prev. de Legea nr. 85/2006: a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art.20 sau 22 va trebui sa fie compatibila cu prevedereile procedurii prev. de Legea nr.64/1995; b) art.21 nu se aplica in masura in care procedura straina este recunoscuta ca procedura straina principala; B.atunci cand cererea de recunoaster a procedurii straine este admisa ori numai formulata anterior deschiderii procedurii prev. de Legea nr. 85/2006: a) orice masura cu executare vremelnica, incuviintata in temeiul art.20 sau 22, va fi reexaminata de instanta care va dispune modificarea sau incetarea aceteia, daca este incompatibila cu dispozitiile procedurii prev. de Legea nr. 85/2006; b) in masura in care procedura straina este recunsocuta ca procedura straina principala, se va dispune, in conformtate cu prevederile art.21 alin.1 si 3, daca aceste masuri sunt incompatibile cu derularea procedurii prev. de Legea nr. 85/2006; C.atunci cand va decide asupra incuviintatrii, respectiv a modificarii sau prelungirii duratei masurilor cu executre vremelnica, incuvintate reprezentantului unei proceduri straine secundare, instanta se va asigura ca, potrivit legii romane, aceste masuri poarta numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate in cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informatii necesare in acea procedura. Daca exista mai multe proceduri straine vizand acelasi debitor, instanta va intreprinde masurile de cooperare si va proceda potrivit art.31, astfel: a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art.20 si 22 reprezentantului unei proceduri straine secundare ulterior recunoasterii unei proceduri straine principale trebuie sa fie compatibila cu derularea procedurii straine principale; b) b)atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine secundare este admisa ori numai formulata anterior recunoasterii procedurii straine principale, orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art.20 sau 22 va fi reexaminata de instanta care va dispune modificarea sau incetarea acesteia, in masura in care este incompatibila cu derularea procedurii straine principale; c) in masura in care mai multe proceduri straine secundare sunt recunoscute succesiv, instanta va incuviinta, va modifica ori va dispune incetarea masurilor cu executare vremelnica intr-o maniera care sa inlesneasca coordonarea procedurilor respective. Daca a fort recunoscuta o procedura strina principala, aceasta constituie, pana la proba contrarie, o prezumtie a starii de insolventa a debitorului, in temeiul careia se poate deschide procedura prev.de Legea nr. 85/2006, nu insa si intr-o procedura strainasecundara (art.32) Art.33 relementeaza ordinea de plata in procedurile concomitente. Creditorul care a primit o plata partiala pentru creanta sa, in cadrul unei procduri de insolventa desfasurata in conformitate cu dispozitiile legislatiei unui stat strain, nu va putea primi plati suplimentare in

contul aceleiasi creante, in cadrul procedurii deschise potrivit Legii nr.64/1995, cu privire la acelasi debitor, in masura in care partea proportionala pe care a primi-o in aceasta procedura crditorii din aceeasi clasa cu creditorul respectiv este mai mica decat plata creditorului primita in procedura straina. Aceasta prevedere nu afecteza drepturile creditorilor titulari de creante garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de orice fel.