1.

Element de extraneitate = împrejurare de fapt care determină legătura cu un sistem de drept;

împrejurare de fapt în legătură cu un raport juridic, datorită căreia, acest raport juridic are legătură
cu mai multe sisteme de drept sau legi aparținând unor țări diferite. Este acea parte componentă a
raportului juridic DIP care se află în străinătate sau sub incidența unei legi străine.
În speță suntem în prezența raporturilor juridice de drept privat, în special de drept civil, în
special legate de obligații necontractuale. Prin urmare, având în cadrul raportului un element de
extraneitate (sediul pârâtului) suntem în prezența unui raport juridic de Drept Internațional Privat.
Faptele voluntare pot fi grupate în 2 categorii:
- Fapte juridice licite – gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză și răspundere
precontractuală
- Faptele juridice ilicite – delictele civile, adică faptele cauzatoare de prejudiciu (răspunderea
pentur produse defectuoase, concurența neloială și practicile anticoncurențiale, daunele aduse
mediului, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, acțiunile sindicale)
Această divizare este regăsită atât în doctrină cât și în Codul Civil, prin divizarea în cadrul
Capitolului VI a Cărții V, în Secțiunea 1 și Secțiunea 2
Consider că suntem în prezența unui fapt juridic licit sub aspectul răspunderii precontractuale
manifestată prin ruperea negocierilor și neîncheierea unui contract.
2. Conform art. 459 alin. (1), instanțele de judecată ale RM sunt competente să soluționeze
litigiile civile dintre o parte a RM și o parte străină sau numai dintre străini. Aceasta este regula
generală.
De asemenea, nu atestăm în cazul art. 460 CPC vreo situație care să dea drept de competență
alternativă. Totodată și în cazul art. 461 CPC nu atestăm raportarea situației noastre la un caz de
competență excepțională. Astfel, vor fi aplicate regulile generale prevăzute de art. 459 alin. (1).
3. Conform art. 2576, legea aplicabilă raporturilor de drept privat cu element de extraneitate se
determină în următoarea succesiune:
1. Conform tratatelor internaționale la care republica Moldova este parte
2. A Cărții V din Codul Civil al Republicii Moldova
3. A altor legi din Republica Moldova
4. În baza uzanțelor internaționale recunoscute de Republica Moldova.
Prin urmare, urmează să analizăm mai întâi primul pinct din aceast mecanism. Astfel
descoperim un act internațional care prevede soluția în speța noastră, și anume - CONVENŢIE Nr.
262 din 22-01-1993 CU PRIVIRE LA ASISTENŢA JURIDICĂ ŞI RAPORTURILE JURIDICE ÎN
MATERIE CIVILĂ, FAMILIALĂ ŞI PENALĂ* Publicat : 01-01-1999 în Tratate Internationale Nr.
16 art. 262.
Rezolvarea este la art. 42 alin. (1) care prevede că obligaţia de reparare a prejudiciului, în afară
de acţiunile ce reies din contracte şi alte acţiuni legale, se determină de legislaţia Părţii Contractante,
pe teritoriul căreia s-a produs acţiunea sau o altă circumstanţă care a servit drept temei pentru
cererea de reparare a prejudiciului.
Astfel, atestăm o diferență față de regula generală prevăzută la art. 2633 Cod Civil al RM și
anume că în relațiile dintre RM și Rusia se aplică această convenție, iar în materia obligațiilor
necontractuale se aplică regula lex loci comissioinis.
 4. Legea aplicabilă răspunderii precontractuale care decurg din înțelegerile la care se ajunge
înainte de a semna contractual este regelmentat de art. 2641 CC. În acest mod sunt oferite doua
soluții conflictuale:
 art. 2641 alin. (1)- norma principal:
 (1) Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din înțelegerile la care se ajunge
înainte de semnarea unui contract, indiferent dacă respectivul contract a fost efectiv semnat sau nu,
este legea aplicabilă contractului în cauză sau legea care ar fi fost aplicabilă contractului dacă
acesta ar fi fost încheiat.
 art. 2641 alin. (2) –trei norme conflictuale alternative:
    (2) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin. (1), atunci legea aplicabilă este:
    a) legea statului în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce stat are loc faptul cauzator
de prejudicii și indiferent de statul sau statele în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului
fapt; sau
    b) în cazul în care părțile își au reședința obișnuită în același stat în momentul producerii
faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivului stat; sau
    c) în cazul în care reiese clar, din toate circumstanțele referitoare la caz, că obligația
necontractuală rezultată din înțelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract are în
mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel prevăzut la lit. a) și b), se aplică legea
acelui alt stat.
În conformitate cu art 2577 alin. (1)    la determinarea legii aplicabile raporturilor de drept
privat cu element de extraneitate se ia în considerare calificarea noțiunilor juridice efectuată
conform legii Republicii Moldova, dacă legea sau tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte nu prevăd altfel.
Potrivit art. 42 din Convenţie nr. 262 din 22-01-1993 cu privire la asistenţa juridică şi
raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală*
1) Obligaţia de reparare a prejudiciului, în afară de acţiunile ce reies din contracte şi alte acţiuni
legale, se determină de legislaţia Părţii Contractante, pe teritoriul căreia s-a produs acţiunea sau o
altă circumstanţă care a servit drept temei pentru cererea de reparare a prejudiciului. 
2) Dacă cel care a cauzat prejudiciul şi persoana vătămată sunt cetăţeni ai aceleiaşi Părţi
Contractante, se aplică legislaţia acestei Părţi Contractante. 
3) În cauzele, menţionate în punctele 1) şi 2) ale prezentului articol, este competentă instanţa de
judecată a acelei Părţi Contractante, pe teritoriul căreia s-a produs acţiunea sau altă circumstanţă
care a servit drept temei pentru cererea de reparare a prejudiciului. Partea vătămată poate înainta
acţiunea şi în instanţa acelei Părţi Contractante, pe teritoriul căreia pîrîtul îşi are domiciliul.
În asemenea mod, potrivit prevederilor tratatului se declara competenta legea FR.
5. - Criteriul subiectiv – când părțile influențează în mod direct stabilirea legii aplicabile
raportului juridic (fie stabilesc legea aplicabilă, fie aleg legea forului)
- criteriul obiectiv – cel dictat de lege în mod imperativ în cazul în care părțile nu au indicat
sistemul de drept aplicabil raportului dintre ei, sau nu există o materializarea de voință în acest sens.
 Reieșind din condițiile speței mecanismul determinării legii aplicabile condițiilor de formă ale
actelor juridice , după criteriul subiectiv sunt:
În subsidiar , dacă părțile nu au ales sistemul de drept aplicabil prin localizarea
subiectivă , adică a aplicării principiului lex voluntatis, se va aplica mecanismul determinării legii
aplicabile condițiilor de formă ale actelor juridice , după criteriul obiectiv:
6. Calificarea obligațiilor necontractuale formulată în art.2652 CC are o importanță deosebită la
stabilirea legii aplicabile fondului litigiului,deoarece această normă ne explică ce semnifică
prejudiciu,prin urmare aceasta este orice consecință a unei fapte ilicite,a îmbogățirii
nejustificate,gestiunii de afaceri sau a răspunderii precontractuale.Prin intermediul cunoașterii
definției putem stabili infracțiunea care a fost săvârțită de către o parte sau altă și putem identifica
legislația cărei țări dintre cele implicate este competentă de a soluționa litigiul.
Oportunitatea calificari obligatiilor necontractuale formulate in art. 2652 C.C pentru stabilirea
legii aplicabile raportuli juridic dintre victimă si făptuitor rezidă din posibilitatea aplicări acesteia in
mod special prejudiciilor care este posibil să se producă în viitor.
Deasemenea oportunitatea calificări rezidă si din faptul că art. 2652 se referă la ori ce consecințe
a unei fapte licite sau ilicite care au cauzat un fapt cauzator de prejudicii sau ar trebui să cauzeze
prejudiciul în viitor.
In speța raportată prejudiciu reprezintă consecinta a unei fapte ilicite/ licite ca împogătirea
nejustificată, a negotorum gestiom (gestiunea de afacere) sau a culpa in contrahendo (răspundere
precontrectuală).
7.Principiul lex voluntatis este definit ca normă conflictuală fundamentală potrivit căreia
condiţiile de fond şi efectele juridice ale contractului comercial internaţional sunt guvernate de legea
desemnată în acest scop de către părţile contractante.Potrivit art 2643 CC,părțile au posibilitatea de a
alege,de comun acord,legea care să reglementeze obligațiile necontractuale născute între ele,în cazul
în care părțile implicate desfășoară o activitate comercială,la fel precum este în speța noastră,printr-
un acord liber negociat anterior producerii faptului cauzator de prejudicii.Iar în acest caz părțile vor
putea decide între ele dacă rezolvarea litigiului este de competența instanțelor din Federația Rusă
sau din Republica Moldova.
Libertatea de a alegere reprezinta o solutie conflictuala de exceptie in materia obligatiilor
necontractuale in comparativ cu obligatiile contractuale in care lex voluntatis reprezintă regula, prin
intermediul lex voluntatis aplicabil obligatiilor neco părtile pot alegea legea care va reglementa
obligatiile necontractuale printr-un acord încheiat ulterior produceri faptului cauzat de prejudicii
sau printr-un acord liber negociat de părti anterior faptului cauzat de prejudicii.
În continuare este mentionabil ca libertatea de alegere a legii aplicabile obligatiilor
necontractuale nu este nelimitata, art. 2643 impune la rândul său 2 limite ale libertăti de alegere si
anume :
Cazurile in care alegerea nu poate aduce atingere unor drepturi sau reglementari legale
indiferent de natura juridica a faptelor de la care se referă:
  Imposibilitatea acordului de vointa a partilor de a duce atingere drepturilor tertilor in sensul
ca acordul partilor nu pot alege o lege care sa oblige tertul la executarea unor obligati din care reiesa
cheltuieli mai mari.
 In cazul in care părtile au ales prin vointa lor legea sistemului de drept al unei tari care va fi
aplicabila obligatiilor necontractuale, dar toate elementele relevante pentru faptul juridic respectiv se
localizeaza in sfera altui sistem de drept, alegerea părtilor nu poate fi validata deoarece respectivul
fapt va fi supus dispozitiilor imperative de la care nu se poate deroga prin acord. Prin aceasta
limitare se ocroteste ordinea publica a sistemului de drept cu care fapta juridica prezinta o legatura
obiectiva, per a contrario celelate dispozitive ale legii alese fiind aplicabile.
 In cazul in care toate elementele relevante pentru situatia respectiva in momentul in care are
loc faptul cauzator de prejudiciu seafla in unul sau mai multe state, alegerea de catre parti a unei legi
aplicabile alta decit cea a instantei competente nu poate aduce atingere dispozitivelor imperative ale
dreptului international de la care nu se poate deroga prin acord.
Faptele juridice pentru care libertatea de alegere este exclusă:
 In cazul in care situatia se refera la concurenta neloiala si practicarea anticoncurentiala
precum si pentru faptele de incalcare a drepturilor de proprietate intelectuală.
8. Art. 2651 CC alin (2) conține normele care pot fi exceptate de la Domeniul legii aplicabile
obligațiilor necontractuale specifice speței și anume:
a) obligațiile necontractuale rezultate din relațiile de rudenie sau din relații care sînt considerate,
în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile, inclusiv obligațiile de
întreținere;
b) obligațiile necontractuale care decurg din regimurile matrimoniale, din regimurile
patrimoniale ale relațiilor care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca
avînd efecte comparabile cu căsătoria, precum și obligațiile necontractuale care decurg din
testamente și succesiune;
c) obligațiile necontractuale rezultate din cambii, cecuri și bilete la ordin, precum și alte
instrumente negociabile, în măsura în care obligațiile care rezultă din astfel de instrumente
negociabile decurg din caracterul lor negociabil;
d) obligațiile necontractuale care derivă din dreptul societăților comerciale și al altor organisme,
constituite sau nu ca persoane juridice, cu privire la aspecte precum constituirea, prin înregistrare
sau în alt mod, personalitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăților comerciale și a
altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, răspunderea personală a asociaților și a
membrilor acestora pentru obligațiile societății comerciale sau organismului, precum și răspunderea
personală a cenzorilor față de o societate comercială sau față de membrii acesteia în efectuarea
controalelor legale ale documentelor contabile;
e) obligațiile necontractuale care decurg din relațiile dintre fondatorii, membrii consiliului de
administrație și beneficiarii unei fiducii create în mod voluntar;
f) obligațiile necontractuale care decurg din producerea daunelor nucleare;
 g) obligațiile necontractuale care decurg din atingeri aduse vieții private și drepturilor referitoare
la personalitate, inclusiv din defăimare
Potrivit art. 2651 CC. al RM domeniile care exclud aplicarea obligatiilor necontractuale sunt:
Potrivit alin. (1) art. 2651 materia fiscală, vamală sau administrativă sau în ceea ce privește
răspunderea statului privind acțiuni sau inacțiuni efectuate în exercitarea autorității statului.
 Deasemenea potrivit art 2651 alin (2) sînt excluse din domeniul de aplicare al prezentului
capitol următoarele aspecte privind :
 obligațiile necontractuale rezultate din relațiile de rudenie sau din relații care sînt
considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile, inclusiv
obligațiile de întreținere;
 obligațiile necontractuale care decurg din regimurile matrimoniale, din regimurile
patrimoniale ale relațiilor care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca
avînd efecte comparabile cu căsătoria, precum și obligațiile necontractuale care decurg din
testamente și succesiune;
 obligațiile necontractuale rezultate din cambii, cecuri și bilete la ordin, precum și alte
instrumente negociabile, în măsura în care obligațiile care rezultă din astfel de instrumente
negociabile decurg din caracterul lor negociabil;
 obligațiile necontractuale care derivă din dreptul societăților comerciale și al altor
organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, cu privire la aspecte precum constituirea, prin
înregistrare sau în alt mod, personalitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăților
comerciale și a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, răspunderea personală a
asociaților și a membrilor acestora pentru obligațiile societății comerciale sau organismului, precum
și răspunderea personală a cenzorilor față de o societate comercială sau față de membrii acesteia în
efectuarea controalelor legale ale documentelor contabile;
 obligațiile necontractuale care decurg din relațiile dintre fondatorii, membrii consiliului de
administrație și beneficiarii unei fiducii create în mod voluntar;
 obligațiile necontractuale care decurg din producerea daunelor nucleare;
 obligațiile necontractuale care decurg din atingeri aduse vieții private și drepturilor
referitoare la personalitate, inclusiv din defăimare.
In cazul nostru materiile prevăzute care pot fi exceptate de Domeniul legii aplicabile obligațiilor
necontractuale sunt:
9. Art. 458 CPC RM prevede  legea aplicabilă, regimul probelor în procesele civile cu element
de extraneitate iar art. 2651 alin (3) CC prevede faptul că capitolul VI al Codului Civil (Obligații
necontractuale) nu se aplică în materie probatorie și procedurală, fără a adduce atingere art. 2649 și
2650 CC RM.
Interdependența de la art. 458 CPC și 2651 alin (3) CC al RM constă în faptul că capitolul VI al
CC nu se vor aplica materia probatorie și procedurală prevăzută de art. 458 CC al RM, ci se vor
aplica art. 2649 și 2650 CC al RM.
Art. 458 CC al RM prevede faptul că:
 1.) În procesele civile cu element de extraneitate, instanţele judecătoreşti ale Republicii
Moldova aplică legislaţia procedurală a ţării dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.
            (2) Obiectul şi temeiul acţiunii civile în procesele cu element de extraneitate sînt determinate
de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios. După aceeaşi lege se determină şi
calitatea procesuală a părţilor.
            (3) Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare a înscrisului
care îl constată sînt cele prevăzute de legea locului unde a fost încheiat actul juridic sau de legea
aleasă de părţi dacă ele au dreptul să o aleagă.
            (4) Proba faptelor se face potrivit legii locului unde s-au produs. Cu toate acestea, este
posibilă şi aplicarea legii Republicii Moldova dacă ea admite şi alte mijloace probatoare decît cele
specificate la alin.(3).
            (5) Dovada stării civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civilă sînt reglementate de
legea locului unde s-a încheiat înscrisul invocat.
            (6) Administrarea probelor de judecată se face în conformitate cu legea Republicii Moldova.
Deci, în concluzie afirm că prevederile de la art. 458 CPC RM exced domeniul de aplicare de la
capitolul VI CC (obligații necontractuale), însă fără a adduce atingere art. 2649 și 2650.
Potrivit art. 2651 alin. (3) CC al RM, prezentul capitol (obligațiile necontractuale) nu se aplică
în materie probatorie și procedurală, fără a aduce atingere art. 2649 și 2650.
Astfel, capitolul privind obligațiile necontractuale sectiunea 5-a se referă la domeniul de
aplicare a obligațiilor contractuale precum si cele care exced din domeniul de aplicare conform
prezentului capitol, iar alin (3) al acestui articol face distincție dintre normele juridice ce țin de
procedură și cele care țin de dreptul material.
În continuare, legătura propriu zisă dintre art. 458 CPC RM și art. 2651 alin (3) CC RM se
referă la regimul probatoriu, deoarece aceste acte beneficiază de un regim favorabil de probațiune
existând posibilitatea de a fi dovedite prin orice mijloc de probă recunoscut din una dintre legi
precum: legea instantei competente adică lex fori care este cea a RMD, unde la art. 458 CC
stipulează că se va aplica legislația procedurală a RM in procesele civile cu elemnt de extranietate
sau conform legii locului unde s-a produs.