Test 1

Subiectul 1. Revocarea contractului de donație. Punctaj maxim

1.1. Condițiile de revocare a donației pentru ingratitudine 3 puncte
Potrivit art. 835 cc Donatia poate fi revocata daca donatarul a atentat la
viata donatorului sau a unei rude apropiate a acestuia, daca se face vinovat
de o alta fapta ilicita fata de donator sau fata de o ruda apropiata a acestuia,
situatii care atesta o ingratitudine grava, sau daca refuza fara motive
intemeiate sa acorde donatorului intretinerea datorata.
Revocarea donatiei pentru atentat la viata donatorului sau rudelor lui
apropiate se poate produce atunci cind a existat o incercare a donatarului
de a suprima fizic pe donator sau pe cineva din rudele sale
apropiate(membrii familiei acestuia,precum si rudele de pina la gradul 4
inclusiv).Atentatul la viata persoanelor nominalizate reprezinta o abatere
grava de la datoria de recunostinta.Din acest considerent este indiferent
daca a existat doar o tentativa de omor sau fapta s-a consumat,precum si nu
este necesara o condamnare penala a donatarului pentru fapta savirsita.Este
suficient ca instanta de judecata sa determine intentia donatarului de a
ucide.Pentru atentatul la viata din imprudenta considaram ca donatorul nu
va putea cere revocarea donatiei.
Revocarea donatiei pentru ingratitudine:Comiterea de catre donatar a
altor fapte ilicite fata de donator sau rudele apropiate ale acestuia,care
atesta o ingratitudine grava.Aici se incadreaza orice fapta ilicita,manifestata
in forma de agresiuni la sanatatea sau la integritatea
corporala,injurii,insulte,jigniri facute la adresa donatorului sau a rudelor
sale mentionate si care da dovada de o ingratitudine grava.Aprecierea
acestora va fi facuta de catre instanta de judecata deoarece nu mentioneaza
exhaustiv faptele ilicite care denota o ingratitudine grava.
Refuzul nemotivat al donatarului de a oferi donatorului intretinerea
datorata:Obligatia de recunostinta a donatarului de a oferi donatorului
intretineri(alimente,haine) in limita valorii bunurilor donate,atunci cind
donatorul este lipsit de mijloace pentru propria intretinere.Refuzul de a
oferi intretinere se va considera ca o ingratitudine atunci cind donatorul a
avut nevoie de intretinere si a cerut-o de la donatar,insa acesta,desi a avut
posibilitatea,a refuzat sa o ofere fara o temeinica justificare.
1.2 Modul de revocare a donației pentru ingratitudine 5 puncte
Termenul pentru revocarea donatiei pe motiv de ingratitudine este de un
an,din momentul cind donatorul a aflat despre comiterea faptei ilicite care
reprezinta temei de revocare.Scurgerea termenului il priveaza pe donator
sau alta persoana indreptatita sa ceara revocarea donatiei.Se prezuma ca
donatarul a fost iertat daca inauntrul termenului de un an,revocarea donatiei
pentru ingratitudine nu a fost ceruta.Daca bunul nu exista in natura sau a
fost instrainat,donatarul va putea fi obligat la achitarea valorii lui conform
normelor care reglementeaza imbogatirea fara justa cauza.In cazurile cind
donatarul a comis in mod succesiv mai multe fapte ilicite pentru care se
poate cere revocarea donatiei,calcularea termenului se va face din
momentul cind donatorul a aflat despre ultima din ele.Mostenitorii
donatorului devin titularii dreptului la actiune in revocare doar atunci cind
donatorul a decedat fara a inainta actiune pina la expirarea termenului de un
an din momentul aflarii despre fapta ilicita comisa de donatar sau atunci
cind actiunea a fost inaintata de donator,insa acesta a decedat inainte de
terminarea procesului.
1.3Consecințele revocării 7 puncte
 In relatiile dintre partile contractului de donatiei,revocarea pentru
ingratitudine produce un efect retroactiv.Donatia se considera a nu fi existat
si din acest considerent donatarul este obligat sa restituie bunul
donat.Deoarece revocarea donatiei pentru ingratitudine reprezinta o
sanctiune personala impotriva donatarului,aceasta (revocarea) nu va
produce efecte asupra drepturilor tertilor.

Subiectul 2.Compunerea completului de judecată. Recuzarea judecătorului. Punctaj maxim

2.1. Descrieţi cerinţele de ordin calitativ şi cantitativ pentru formarea completului de 3 puncte
judecată.
2.2. Determinaţi etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei 5 puncte
cauze civile.
Articolul 53. Procedura de soluţionare a cererii
de recuzare
(1) Propunerea de recuzare se examinează de instanţa sesizată cu acţiunea. Instanţa
audiază persoana a cărei recuzare se solicită, dacă aceasta doreşte să dea explicaţii, şi ascultă
opinia participanţilor la proces. Nu se admite interogarea ca mijloc de dovadă a motivelor de
recuzare, nici efectuarea unor acte de procedură.
(2) Recuzarea judecătorului se hotărăşte, în lipsa acestuia, de un alt judecător sau de un alt
complet de judecată, de regulă în aceeaşi zi, iar dacă problema aceasta este examinată de
instanţa ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă, în cel mult 10
zile. Judecătorii care au făcut parte din completul de judecată şi cărora nu le-au fost înaintate
recuzări pot fi incluşi în noul complet pentru soluţionarea recuzării.
(3) Dacă, din motivul recuzării, în instanţa sesizată cu pricină nu se poate constitui
complet de judecată şi dacă recuzarea îi priveşte pe toţi judecătorii ei, cererea de recuzare se
va judeca de instanţa ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă.
(4) Recuzarea expertului, specialistului, interpretului şi grefierului se examinează de
instanţa care judecă pricina.
(5) Instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată,
care nu se supune nici unei căi de atac decît o dată cu fondul hotărîrii sau al deciziei.

2.3. Argumentaţi daca în situaţiile enunţate sunt temeiuri legale de recuzare a 7 puncte
judecătorului :
a) În cadrul examinării cererii de apel unul din membrii completului de judecată a participat
ca avocat al actualului intervenient accesoriu într-un proces penal anterior;
Articolul 50. Temeiurile de recuzare a judecătorului
(1) Judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă:
a) la judecarea anterioară a pricinii a participat în calitate de martor, expert, specialist,
interpret, reprezentant, grefier, executor judecătoresc, arbitru sau mediator;- Nu
b) În timpul celebrării unei aniversări – la masa de sărbătoare - un judecător şi-a exprimat
public speranţa că partajul averii dintre fratele său şi ex-soţia acestuia „se va soluţiona
pozitiv.” d) şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă
c) Judecătorul fără a motiva în vre-un fel a amânat de 7 ori şedinţa de judecată din cauza
absenţei reclamantului persoană juridică. e) are un interes personal, direct sau indirect, în
soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi
nepărtinirea lui;
Test 2
Subiectul 1. Contractul de asigurare Punctaj maxim
1.1. În ce formă trebuia încheiat contractul de asigurare? Care sunt 3 puncte
consecinţele juridice ale nerespectării formei? Ce acte servesc ca
dovadă a încheierii contractului de asigurare?
Modul de încheiere şi forma contractului de asigurare
Pentru încheierea contractului de asigurare solicitantul trebuie să facă o
ofertă de contract, prezentând asigurătorului cerere scrisă în care indică
interesul propriu sau cel a beneficiarului asigurării (art.1308(1)). în cazul în
care ambele părţi sunt prezente, propunerea de încheiere a contractului
poate fi făcută şi verbal. Deşi legea prevede că iniţiativa încheierii
contractului de asigurare aparţine asiguratului, nu se exclude posibilitatea
încheierii contractului în urma propunerii făcute de asigurător. Contractul
de asigurare se încheie în scris. El nu poate fi dovedit prin martori chiar
dacă există început de dovadă scrisă. Forma scrisă este cerută de lege,
indiferent de valoarea contractului, numai pentru probarea acestuia. De
aceea, consimţământul părţilor poate fi dovedit nu numai cu înscrisul
constatator al contractului, ci şi cu alte înscrisuri, cum ar fi cererea de plată
a primei, cu înscrisul prin care se constată primirea acestei plăţi sau cu
orice alt înscris din care reiese voinţa asigurătorului de a încheia contractul,
numit document de asigurare (poliţă sau certificat de asigurare). Rezultă că
contractul de asigurare poate fi probat printr-un document unic semnat de
ambele părţi (contract) sau prin schimb de documente care atestă
manifestarea voinţei în vederea încheierii contractului. Asigurătorul este
obligat să remită asiguratului un exemplar, semnat de el, al poliţei de
asigurare. în poliţa de asigurare se indică: numele sau denumirea,
domiciliul sau sediul părţilor contractante; obiectul asigurării: bun,
persoană sau răspundere civilă; riscurile ce se asigură; începutul şi durata
asigurării; sumele asigurate; primele de asigurare, locul şi termenele de
plată; alte date, conform legii sau acordului dintre părţi (art.1309). Poliţa de
asigurare este un document unilateral semnat de asigurător, care conţine
promisiunea acestuia de a plăti o anumită indemnizaţie la producerea
evenimentului în cadrul perioadei stabilite. Poliţa de asigurare nu este
contract de asigurare, ci numai un document care atestă încheierea
contractului. Din punct de vedere al conţinutului, poliţa de asigurare trebuie
să corespundă destinaţiei - să probeze încheierea contractului de asigurare.
De aceea poliţa de asigurare trebuie să conţină toate clauzele obligatorii pe
care le conţine contractul de asigurare. Poliţa de asigurare nu este valoare
mobiliară (valoarea mobiliară este un titlu financiar care confirmă
drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu
altă persoană). Spre deosebire de valoarea mobiliară, care oferă
deţinătorului dreptul de a cere executarea creanţei ce se conţine în ea, poliţa
nu oferă asemenea posibilităţi deţinătorului. Exercitarea dreptului de a cere
plata indemnizaţiei menţionate în poliţă depinde de un şir de împrejurări
(achitarea la timp a primelor, executarea tuturor obligaţiilor contractuale de
către asigurat). Poliţa de asigurare este un accesoriu al dreptului
asiguratului de a cere plata despăgubirii. Poliţa urmăreşte soarta juridică a
creanţei şi nu invers. De aceea dreptul asupra poliţei de asigurare apare
odată cu apariţia raportului de asigurare şi încetează odată cu încetarea
acestuia. Din conţinutul art.1312 rezultă că poliţele de asigurare pot fi
emise noiriinative, la ordin ori la purtător. Transmiterea poliţei de asigurare
către alte oersoane se face potrivit regulilor stabilite pentru transmiterea
valorilor mobiliare. Poliţa nominativă poate fi transmisă unei terţe
persoane, respectând regulile cesiunii de creanţă. Poliţa la ordin se
transmite prin înscrierea pe verso a numelui sau denumirii noului proprietar
de către asigurat, iar cea la purtător prin simpla înmânare. In cazul
transmiterii poliţei de asigurare unei terţe persoane, asigurătorul, la
prezentarea ei, poate opune posesorului ei toate excepţiile pe care le putea
opune asiguratului iniţial (art.1312). în cazul în care asigurătorul este
informat de către posesorul poliţei despre cesiunea drepturilor care rezultă
din asigurare, primul este obligat imediat să comunice posesorului
excepţiile pe care le putea opune asiguratului iniţial; în caz contrar,
asigurătorul nu va putea opune aceste excepţii noului posesor al poliţei.
Ţinând cont de faptul că poliţa de asigurare este un document unilateral
semnat de către asigurător, legea conţine reguli de soluţionare a
divergenţelor apărute între conţinutul acesteia şi conţinutul copiilor de pe
propunerile scrise depuse de asigurat pe care asigurătorul este obligat să le
remită asiguratului. în cazul apariţiei divergenţelor între conţinutul poliţei
de asigurare şi cel al propunerii, se acordă prioritate ultimei dacă
asigurătorul, la momentul primirii propunerii şi remiterii poliţei de
asigurare, nu indică asiguratului, printr-un document scris aparte, că între
aceste documente există divergenţe. în acest ultim caz conţinutul poliţei de
asigurare va avea prioritate faţă de cel al propunerii asiguratului (art.1310).

1.2 Stabiliţi coraportul dintre dauna cauzată şi despăgubirea de asigurare. 5 puncte

Raportaţi acest fapt la sistemul de acoperire în asigurări.
1.3 La data de 20.05.2004 Chircu a încheiat contract de asigurare benevolă 7 puncte
a animalelor domestice pe un termen de 1 an. După expirarea a 15 zile de la
intrarea în vigoare a contractului de asigurare, bovina a pierit ca urmare a
unei afecţiuni. Întocmind actele necesare pentru obţinerea despăgubirii de
asigurare, Chircu a cerut plata ei în mărime deplină, însă a primit refuz de
la asigurător.
Articolul 1313. Termenul de acţiune al contractului de
asigurare
(1) Asigurarea începe din momentul achitării primei de asigurare sau a
primei tranşe a acesteia şi încetează la ora 24 a ultimei zile din termenul
convenit pentru asigurare dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Soluţionaţi litigiu în esenţă, argumentând răspunsul.

Subiectul 2.Părţile în procesul civil. Condiţiile necesare pentru a fi parte la Punctaj

proces. maxim
2.1. Definiţi noţiunea de parte în procesul civil. Descrieţi condiţiile pentru a fi 3 puncte
parte la proces. Partile in PC sunt participantii la proces care au interes material si
procesual fiind prezumati la momentul intentarii procesuui ca sub ai raportului
material litigios.Trasaturile partilor:
1-sint prezumate ca subiecte ale raportului materila litigios
2-au interes juridic atit material cit si procesual.
3-duc procesul din nume propriu.
4-suporta cheltuiele de judecata.
Pt a fi parte in proces trebuie sa fie intrunite urm 2 conditii:1-capacitate procesuala-
care se manifesta sub forma capacitatii procesuale de folosinta si capacitatii
procesuale de exercitiu.Capac proc de folosinta e aptitudinea de a avea dr si oblig
procesuale civile,si este recunoscuta tuturor PF din momentul nasterii si PJ din
mometul constituirii. Capac de exercitiu e o conditie pt a participa personal la proces
si reprez aptitudinea de a exercita in volum deplin,personal drepturile si oblig
procedurale in judecata. PJ dobindesc cap jur de exerc concomitent cu capac de
folosinta.2-calitatea procesuala-ceea ce presupune existenta unuie prezumtii ca
reclamantul ar fi titular al dr subiectiv incalcat,iar piritul ar fi titularul obligatiei
executarea careia este ceruta de reclamant.Faptul daca partile in realitate sunt titulari
ai dr si oblig se va stabili de inst de jud in cadrul dezbaterilor judiciare.

2.2. Comparaţi poziţia procesuală a reclamantului în raport cu poziţia 5 puncte

procesuală a celorlalţi participanţi la proces (intervenienţi, petiţionar, procuror
şi autorităţile publice, când acestea intentează procesul în interesul altei
persoane).
Reclamantul este presupusul subiect al raportului material litigios,dreptul sau
interesul legitim al caruia se sustine ca este incalcat sau contestat si prin urmare se
solicita apararea sau recunoasterea lui in instanta de judecata.Reclamantul participa
ca parte activa in proces,pt ca la solicitarea lui procesul civil fost intentat in vederea
apararii drepturilor sau intereselor sale legitime.Procurorul nu este subiect al
raporturului material litigios.El inainteaza actiune in nume propriu,dar in inetresele
reclamantului.Prin urmare procurorul are doar un interes procesual neavind interes
material in proces.procurorul care a inaintata o actiune are dreoturi si obligatii
procesuale de reclamant.Procurorul spre deosebire de reclamant nu poate inceheia
tranzactia de impacare,impotriva lui nu poate fi inaintata o actiune reconventionala,el
este scutit de palata taxei de stat,renuntarea procurorului la actiune nu influenteaza
dreptul reclamantului de a solicita examinarea cauzei.Autoritatile publice nu sint
participnate la raportul material litigios,de aceea ele nu pot dispune de dr
materila,fapt ce determina lipsa interesului juridic material si existenta numai a celui
procesual.Ele sunt inzestrate numai cu acele drepturi procesulae care sint necesare pt
apararea drepturilor si intereslor altei persoane,savirsind numai acele actiuni
procesuale care sint indreptatespre desfasurarea si finisare procesului ij beneficiul
partii a caror drepturi sint aparate,dar fara de a dispune de obiectul litigiului.Pozitia
autoritatilor publice se aseamana in mare parte cu cea a procurorului,cu anumite
deosebiri si anume:procurorul e in dr sa se adreseze in instnata in paracrea dr altei
persoane pe orice categorie de cauze,la solicitarea partii interesate,fie din proprie
initiativa.Autoritatile publice pot participa doar pe un cerc limitat de cauze care sunt
expres prevazute de lege.

2.3. Determinaţi argumentat părţile în următoarele pricini civile: 7 puncte

a) repararea prejudiciului material cauzat de către Timcenco (13 ani) şi Dodon (16
ani) prin deteriorarea bunurilor ce aparţin lui Carpov şi Petrenco cu drept de
proprietate comună. 1)QQQInsituatia dataCarpov si Petrenco vor avea calitate de
reclamanti,mai precis de coreclamanti deoarece solutionarea litigiului atinge
dreoturile sau obligatiile ambilor,iar aceste drepturi si obligatii apara se modifica si
se sting intro legatura indisolubila intre ele.Iar Timceno in virtsa de 13 ani nu poate
fi subiect al DPC deoarece nu dispune de capacitatea de exercitiu procesuala,si
respectin el nu va putea avea calitatea de pirit,dar in proces vot fi atrasi
reprezentantii lui legali-parinti,infietori,tutori,curatori,administratia institutiilor de
educarema institutiilor curative sau de protectie sociala.Insa Dodon in virsta de 16
ani va fi atras in instanta ca pirit deoarece el dispne de capacitate de exercitiu
procesuala restrinsa,drepturile lui vor fi aparate in instanta de
parinti,infietori,curatori,instnata fiind obligata sa-l introduca in asa pricina si pe
Dodon de 16 ani.
b) restabilirea la locul de muncă a salariatului Triboi (16 ani), concediat prin ordinul
d-lui Vataman – directorul filialei Hâncești a SRL „Alfa” (Republica Moldova).
2)In situatia data Triboi de 16 ani va avea calitatea de reclamant deoarece face
oarte din categoria PF cu capacitate deplina de exercitiu procesuala in raporturi
specifice, si anume raport de munca,iar directorul Vataman va avea calitatea de
pirit.

c) acţiunea dnei Marin (17 ani) privind încasarea pensiei de întreţinere pentru copilul
minor (3 luni) de la tatăl legitim al acestuia – Ion Vîntu limitat în capacitatea de
exerciţiu prin hotărâre judecătorească din cauza abuzului de băuturi alcoolice.
Articolul 58. Capacitatea de exerciţiu al drepturilor
procedurale civile
(1) Capacitatea de a-şi exercita în volum deplin, personal sau printr-un
reprezentant drepturile şi obligaţiile procedurale în judecată (capacitatea de
exerciţiu al drepturilor procedurale civile) o au persoanele fizice de la vîrsta de 18
ani, precum şi persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege, entităţile care
nu au personalitate juridică, dar dispun de organe de conducere proprii.
(2) Actele de procedură efectuate de minorii cu vîrste cuprinse între 14 şi 18 ani
sau de adulţii cu capacitatea de exerciţiu limitată sînt lovite de nulitate relativă.

Test 3
Subiectul 1. Contractul de credit bancar. Punctaj maxim
1.1. Daţi noţiunea contractului de credit bancar. 3 puncte
Prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună
la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar
debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobânda şi
alte sume aferente prevăzute de contract (art.1236). Creditul bancar
este un contract consensual, sinalagmatic şi cu titlu oneros. El se
deosebeşte de contractul de împrumut după mai multe criterii, şi
anume: este cu titlu oneros, are ca obiect mijloace băneşti. în afară de
aceasta, banca împrumută banii deponenţilor sau cei împrumutaţi de
la alte bănci, iar împrumutătorul împrumută banii săi proprii.
1.2 Caracterizaţi elementele contractului de credit bancar. 5 puncte
Părţile contractului sunt banca şi debitorul. în scopul creditării unor
proiecte care necesită cheltuieli mari, băncile îşi pot asocia resursele
creditoare şi acorda credite de consorţiu. în asemenea caz persoana care
doreşte să obţină un credit mare determină independent banca care îşi
asumă responsabilitatea pentru organizarea consorţiului bancar şi exercită
funcţiile de conducere în afacerea de credit (banca coordonatoare). Banca
coordonatoare efectuează analiza eficienţei acordării creditului de
consorţiu şi selectează celelalte bănci participante. Pentru prestarea
serviciilor de organizare a consorţiului bancar, banca coordonatoare
încasează o remuneraţie deosebită. Creditul de consorţiu se perfectează
printr-un acord de credit între banca coordonatoare şi băncile participante
la creditul de consorţiu şi contract de credit încheiat între client şi fiecare
bancă participantă. Obiectul contractului îl constituie mijloacele băneşti
acordate debitorului. Potrivit regulii generale, creditele se acordă în
valută naţională. Băncile pot acorda credite în valută străină, în condiţiile
şi pentru scopurile stabilite de lege. Se interzice acordarea creditelor în
valută străină persoanelor fizice ce nu practică activitate de întreprinzător.
Forma. Contractul de credit se încheie în formă scrisă (art. 1236(2)).
Temei pentru încheierea contractului constituie decizia comitetului de
credit împuternicit să decidă asupra acordării creditului. Pentru acordarea
creditelor „mari" se cere aprobarea preliminară a membrilor consiliului
de administraţie. Creditul mare constituie datoria netă a unei persoane sau
a unui grup de persoane acţionând în comun (expuse aceluiaşi risc datorită
faptului că una din ele o controlează pe alta), alcătuind 10% şi mai mult
din capitalul normativ total al băncii. Preţul - constituie dobânda pe care
clientul o plăteşte băncii pentru mijloacele băneşti acordate. Dobânda
pentru fiecare tip de credit este stabilită de comitetul de credit sau de
organul de administrare al băncii. în afară de dobândă, părţile pot conveni
asupra unui comision pentru serviciile prestate în legătură cu utilizarea
creditului. Părţile contractului pot stabili o dobândă fixă sau flotantă. în
acest ultim caz dobânda poate fi modificată prin acordul părţilor. Dobânda
poate fi modificată unilateral de către bancă, în cazurile prevăzute de
contract, în funcţie de rata de refinanţare a BNM, de rata inflaţiei şi de
evoluţia pieţei. Banca trebuie să anunţe în scris clientul despre modificarea
ratei dobânzii cu cel puţin 10 zile înainte de modificare (art.1237
1.3 Banca A a acordat SC B un credit în mărime de 600 000 lei pe termen 7 puncte
de 3 ani pentru construcţia unei case de locuit. Potrivit contractului,
dobânda urma să fie plătită lunar, începând cu luna a şasea.
Dat fiind faptul că B nu a plătit dobânda timp de 8 luni, banca a solicitat
rambursarea imediată a creditului, plata dobânzii restante şi a penalităţii de
întârziere în mărime de 0,2% pentru fiecare zi întârziere.
Articolul 1242. Rezilierea contractului
d) debitorul nu a executat obligaţia de restituire a cel puţin 2 tranşe ale
creditului, atunci cînd contractul prevede restituirea creditului în rate; (5)
Rezilierea pentru motivul indicat la alin.(1) lit.d) produce efecte doar
atunci cînd creditorul a acordat debitorului un termen de 15 zile pentru
plata sumei restante, iar plata nu a fost făcută.
Soluţionaţi speţa. Argumentaţi răspunsul

Subiectul 2. Coparticiparea procesuală civilă. Punctaj

maxim
2.1. Definiţi coparticiparea procesuală. Descrieţi temeiurile coparticipării procesuale. 3 puncte
Coparticiparea procesuala reprezinta o situautie incare in process participa mai
multi reclamanti sau mai multi piriti interesele carora nu se exclude
reciproc.Temeiurile coparticiparii procesuale sint: a) obiectul litigiului îl constituie
drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi; b) drepturile şi
obligaţiile reclamanţilor şi pîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de
drept; c) drepturile şi obligaţiile ce formează obiectul litigiului sînt de aceeaşi
natură.

2.2. Analizaţi comparativ felurile coparticipării procesuale obligatorie şi facultativă. 5 puncte

Dupa criteriul material juridic coparticiparea poate fi:1.obligatorie2.facultativa.
Coparticiparea obligatorie nu depinde de instanta de judecata,de reclamant sau de
pirit ci este determinate de prvederile legii si de caracterul raportului material
litigious cu mai multi subiecti.
Coparticiparea este obligatorie atunci cind solutionarea litigiului atinge drepturile
sau obligatiilor mai multor persoane iar aceste drepturi si obligatii apar,se modifica
si se sting intr-o legatura indisolubila intre ele.Desi nu este pevazut expres de CPC
efectul juridical al coparticiparii obligatorii consta in faptul ca la constatarea
acesteia instanta este obligate sa atraga toate persoanele necesare in calitate de
copiriti sau sa le instiinteze ca pot participa in process in calitate de
coreclamanti.Pentru judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa judecătorească
este în drept să admită examinarea concomitentă a mai multor pretenţii înaintate de
mai mulţi reclamanţi către acelaşi pîrît ori de un reclamant către mai mulţi pîrîţi, ori
de mai mulţi reclamanţi împotriva mai multor pîrîţi (inclusiv în cazul cînd fiecare
pretenţie poate fi examinată şi executată de sine stătător), cînd ele se află în
conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile
înaintate sau probele comune şi cînd există posibilitatea examinării lor în aceeaşi
procedură şi de aceeaşi instanţă.

2.3. Argumentaţi dacă instanţa de judecată a procedat corect în cazurile: 7 puncte

a) În urma comiterii unei infracţiuni de către Ionescu a decedat Popescu la
întreţinerea căruia se aflau 3 copii din căsătorii diferite şi mama de 76 ani.
Mamele celor trei copii s-au adresat în judecată pentru repararea
prejudiciilor materiale şi morale. Instanţa a atras din oficiu în proces şi pe
mama defunctului.
Articolul 62. Coparticiparea procesuală obligatorie
1) Coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea pricinii
implică soluţionarea chestiunii cu privire la drepturile sau obligaţiile mai multor
reclamanţi şi/sau pîrîţi atunci cînd:
a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai
multor reclamanţi sau pîrîţi;
b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pîrîţilor decurg din aceleaşi
temeiuri de fapt sau de drept.
(2) Ca urmare a constatării temeiurilor coparticipării procesuale obligatorii,
instanţa judecătorească va înştiinţa, din oficiu sau la cererea participanţilor la
proces, pe toţi coreclamanţii şi copîrîţii despre posibilitatea de a interveni în
proces. Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea participantului
la proces privind înştiinţarea coparticipantului poate fi atacată cu recurs.
b) acţiunea dnei Vântu, invalid de gradul I, privind atribuirea rezervei
succesorale (cotei obligatorii) de la succesorii testamentari Anton şi Albu;
Instanţa a permis participarea la şedinţa a unui singur pârât; Articolul
62. Coparticiparea procesuală obligatorie
1) Coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea pricinii
implică soluţionarea chestiunii cu privire la drepturile sau obligaţiile mai multor
reclamanţi şi/sau pîrîţi atunci cînd:
a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai
multor reclamanţi sau pîrîţi;
b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pîrîţilor decurg din aceleaşi
temeiuri de fapt sau de drept.
(2) Ca urmare a constatării temeiurilor coparticipării procesuale obligatorii,
instanţa judecătorească va înştiinţa, din oficiu sau la cererea participanţilor la
proces, pe toţi coreclamanţii şi copîrîţii despre posibilitatea de a interveni în
proces. Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea participantului
la proces privind înştiinţarea coparticipantului poate fi atacată cu recurs.
c) Marin Barbu a contestat în judecată ordinul de concediere din funcţia de şef
de Direcţie a Ministerului Educaţiei indicând în calitate de copârâţi Ministerul
Educaţiei, Şeful secţiei juridice şi Şeful secţiei resurse umane. Instanţa a dispus
audierea funcţionarilor menţionaţi din Minister ca martori.
Test 4
Subiectul 1. Deschiderea succesiunii. P
1.1. Stabiliţi locul deschiderii succesiunii
Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea (art.1443).
Domiciliul persoanei se stabileşte potrivit art.30-31CC. Dovada ultimului domiciliu al defunctului
se poate face prin orice mijloace de probă. Practic, dovada ultimului domiciliu se face cu
menţiunile din buletinul de identitate sau actul de deces al persoanei în situaţia în care ultimul
domiciliu al defunctului nu este cunoscut, locul deschiderii succesiunii este locul unde se află
bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii
succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile, iar în
lipsa bunurilor imobile - locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile. Locul
deschiderii succesiunii prezintă importanţă pentru determinarea organelor competente teritorial să
rezolve diferite probleme privind moştenirea. Procedura succesorală este de competenţa notarului
de la locul deschiderii succesiunii. Ca urmare, declaraţia de acceptare sau renunţare la succesiune
se depune la acest notar. Notarul de la locul deschiderii succesiunii ia măsuri pentru paza averii
succesorale şi eliberează certificat de moştenitor.

1.2 Caracterizaţi data deschiderii succesiunii. Stabiliţi importanţa ei

Data (momentul) deschiderii succesiunii. Potrivit art.1440, momentul deschiderii succesiunii se
consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii lui. Moştenitorii (legali sau testamentari) trebuie
să dovedească moartea, precum şi data sau momentul morţii celui ce a lăsat moştenirea. Data
morţii persoanei se probează prin act de deces, întocmit în temeiul certificatului medical
constatator al decesului, eliberat de o unitate sanitară, sau hotărârii judecătoreşti privind
declararea morţii persoanei. In ambele cazuri, deci atât în cazul morţii fizic constatate, cât şi în
cazul declarării judecătoreşti a morţii, momentul decesului poate fi dovedit prin orice mijloace de
probă. Stabilirea exactă a momentului (datei) deschiderii succesiunii prezintă importanţă din
următoarele motive: în funcţie de acest moment se determină cercul moştenitorilor legali şi
testamentari; la această dată se determină componenţa şi valoarea patrimoniului succesoral; de la
această dată începe a curge termenul de 6 luni pentru opţiunea succesorală; până la această dată
produce efecte acceptarea şi renunţarea la succesiune; in cazul unui conflict în timp a unor legi, în
funcţie de această dată se determină legea aplicabilă. Astfel, determinarea cercului de moştenitori,
chemaţi să culeagă moştenirea, se va efectua conform normelor existente la data deschiderii
succesiunii. Actele ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar fi acceptarea sau renunţarea la
succesiune ori partajul averii succesorale, vor fi guvernate de legea în vigoare la data săvârşirii
lor.
1.3 Stabiliţi corelaţia dintre:
a) locul deschiderii succesiunii – locul decesului celui ce a lăsat moştenirea;
Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea
(art.1443).
b) momentul deschiderii succesiunii – data deschiderii succesiunii;
Data (momentul) deschiderii succesiunii. Potrivit art.1440, momentul deschiderii succesiunii
se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămânerii definitive
a hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii lui.
c) data deschiderii succesiunii – procedura succesorală;
d) locul deschiderii succesiunii – procedura succesorală.
Subiectul 2. Participarea intervenienţilor principali în cadrul procesului civil. Pun
ma
2.1. Descrieţi esenţa instituţiei intervenţiei principale în procesul civil. Descrieţi temeiurile şi procedura
intervenirii în proces. pu

2.2. Analizaţi particularităţile în poziţia procesuală a intervenienţilor principali în raport cu coreclamantul şi cu

intervenientul accesoriu. pu
2.3. Argumentaţi soluţia în fiecare din următoarele situaţii:
a) SRL X a înaintat către Donciu acţiunea privind încasarea datoriei pentru energie electrică. Andronic a pu
solicitat examinarea în cadrul acestui proces a acţiunii sale către Donciu privind repararea prejudiciului cauzat
sănătăţii;
b) Oprea a înaintat acţiunea către Guzun privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unei case de
locuit. Guzun a solicitat atragerea în proces a lui Topală pe motiv că ultimul a participat financiar la construcţia
casei în litigiu– i-a dat bani cu titlu de împrumut – şi ca efect a hotărârii judecătoreşti drepturile lui Topală pot fi
afectate;
c) La examinarea în instanţa de recurs a pricinii civile Miron către Timciuc privind partajul averii Fusu a solicitat
recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unui set de mobilă, inclus de părţi în lista bunurilor partajate.

Test 5
Subiectul 1. Principiile şi modalităţile reparării prejudiciului patrimonial.
1.1. Enumeraţi principiile care guvernează repararea prejudiciului.
La repararea prejudiciilor civile se ţine cont de anumite principii, care vin să asigure îndeplinirea funcţiei
reparatorii a răspunderii civile. Acestea sînt:
- Principiul reparării prompte a prejudiciului. Repararea promptă a prejudiciului conduce la realizarea
răspunderii civile, deoarece se evită astfel producerea de noi urmări dăunătoare, în lanţ, asupra
patrimoniului persoanei lezate, în intervalul cuprins între data cauzării prejudiciului iniţial, cu toate că
valoarea despăgubirilor se determină la data pronunţării hotărîrii, iar despăgubirile se pot modifica
dacă, ulterior, în legătură cu acelaşi fapt ilicit s-au produs alte prejudicii.
- Principiul reparării integrale a prejudiciului. Repararea integrală a prejudiciului înseamnă înlăturarea
tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, patrimoniale sau nepatrimoniale, în
scopul restabilirii situaţiei anterioare producerii acestuia. Acest principiu rezultă legislativ din textul
art. 998, 1073, 1084 CCR, care, instituind obligaţia generală de reparare a prejudiciului, evocă ideea
reparării lui în totalitate. La fel, art. 14 alin. (1) CCRM prevede expres că persoana lezată într-un drept
al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat.
- Principiul reparării în natură a prejudiciului. Repararea prejudiciului poate fi făcută în natură sau
prin echivalent, precum şi prin utilizarea concomitentă a acestor modalităţi. Repararea în natură a
prejudiciului presupune alegerea mijloacelor celor mai adecvate formei şi gravităţii acestuia.
- Principiul repararii prejudiciului prin echivalent bănesc. În ipoteza în care repararea în natură a
prejudiciului nu este posibilă ori dacă victima nu este interesată să fie astfel acordată de persoana
răspunzătoare, repararea acelui prejudiciu se va face prin echivalent bănesc, adică prin plata unei
despăgubiri, destinată să înlocuiască valoarea economică pierdută sau neobţinută. Stabilirea
despăgubirilor se face şi este recomandabil să se facă, în primul rând, prin acordul părţilor.

1.2 Caracterizaţi modalităţile reparării prejudiciului patrimonial.

În literatura de specialitate se poartă în special discuţii referitoare la faptul că în aceste articole se evită
noţiunea de ilegal, vină, dar pe noi ne preocupă modalitatea de reparare, fiindcă, în opinia noastră, acesta este
o problemă acută în practica judiciară. Şi legislaţia Republicii Moldova conţine reglementări concrete la acest
compartiment. Astfel, art. 14 alin. (1) CCRM prevede că persoana lezată într-un drept poate cere repararea
integrală a prejudiciului. La fel, art. 1398 CCRM stipulează, în alin. (1), că cel care acţionează faţă de altul în
mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi
prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune.
 Din prevederile legale reiese că consecinţele dăunătoare ale neexecutării obligaţiei de către debitor sunt
compuse din două părţi: prejudiciul efectiv şi venitul ratat.
Prejudiciul efectiv cuprinde cheltuielile pe care creditorul le-a efectuat sau urmează să le efectueze pentru
restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea patrimoniului său. Prejudiciul trebuie să fie cert. Este
cert prejudiciul care s-a produs în totalitate până la data când se cere repararea lui.
Venitul ratat conform art. 610, alin. (2) CC. Se consideră venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui
comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale.
Articolul 611 CC prevede că la determiharda întinderii prejudiciului se ţine cont de interesul pe care creditorul
îl avea în executarea corespunzătoare a obligaţiei. Determinante pentru această estimare sunt locul şi timpul
prevăzute pentru executarea obligaţiilor contractuale. Prevederile menţionate au o importanţă deosebită în
condiţiile actuale, când preţurile sunt nestabile, iar rata inflaţiei creşte permanent.

1.3 Stabiliţi coraportul dintre despăgubire şi plăţile primite pe linia asigurărilor sociale de stat.
Problema descifrării acestui raport se pune numai în situaţia în care este vorba de repararea componentei
patrimoniale a unui prejudiciu corporal cauzat victimei imediate sau a unui prejudiciu patrimonial suferit de
victima prin ricoşeu, constând în lipsirea acesteia de întreţinerea pe care victima imediată i-o presta sau i-ar fi
prestat-o, dacă nu intervenea faptul juridic care i-a cauzat decesul şi pentru care pârâtul este chemat de lege să
răspundă.
Este de reţinut că ajutorul social şi pensia de asigurări sociale au caracter de despăgubire, adică au valoare
de reparaţie. Astfel, în ipoteza în care victima imediată căreia i s-a cauzat un prejudiciu corporal economic, care
constă în lipsirea de câştigul din muncă pe care îl obţinea sau l-ar fi putut obţine, dacă nu şi-ar fi pierdut total sau
parţial capacitatea de muncă, beneficiază de pensie de invaliditate sau de ajutor social în cadrul sistemului de
asigurări sociale, are dreptul să pretindă de la persoana răspunzătoare plata unei despăgubiri numai în limita unei
eventuale diferenţe dintre suma pe care o primeşte efectiv cu titlu de pensie sau ajutor social şi valoarea integrală
a prejudiciul cauzat; subliniem că prejudiciul constă în diminuarea sau pierderea câştigului realizat din muncă.
Sumele care se primesc de către victima prejudiciată cu titlu de pensie sau ajutor social au caracter de
despăgubiri, cu efectul imputării acelor sume asupra valorii prejudiciului patrimonial.

Subiectul 2.Participarea intervenienţilor accesorii la procesul civil.

2.1. Definiţi noţiunea de intervenient accesoriu. Descrieţi temeiurile şi procedura intervenirii /
atragerii acestuia în proces.
Intervenientii accesorii sint participantii la proces care intervin sau se atrag in proces de partea
reclamantului sa a piritului pentru a-si apara interesele proprii, fara a avea pretentii proprii asupra
obiectului litigiului.
Particularitati:
- IA nu sint subiecti ai raportului material litigios. In acelasi timp exista un raport adiacent intre
IA si partea in favoarea careia intervine
- Nu exista raporturi materiale intre IA si partea adversa
- IA nu are pretentii proprii asupra obiectului litigiului
- Au interes material si procesual in solutionarea cauzei
- Intervin in proces din partea reclamantului sau piritului
- Intervin in proces din propria initiativa sau se atrag la initiativa partilor sau din oficiu de
instanta de judecata
Persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane poate interveni în el alături de reclamant
sau de pîrît pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în orice instanţă dacă hotărîrea pronunţată ar putea
să influenţeze drepturile sau obligaţiile lui faţă de una din părţi. Pentru a interveni în proces,
intervenientul depune o cerere în care demonstrează interesul intervenţiei, menţionînd cărei părţi se va
alătura. Copia de pe cerere se înmînează ambelor părţi. Intervenientul accesoriu poate fi introdus în
proces şi la cererea uneia dintre părţi sau din oficiul instanţei. Părţile sînt în drept să contesteze
introducerea în proces a intervenientului accesoriu. Încheierea judecătorească privind respingerea
cererii de introducere în proces a intervenientului accesoriu poate fi atacată cu recurs de acesta sau de
către participanţii la proces. Intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii
căreia i se alătură, cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, de a majora sau
reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte acţiunea
sau de a încheia tranzacţie, de a înainta acţiune reconvenţională sau de a cere executarea silită a
hotărîrii, încheierii sau deciziei judecătoreşti.

2.2. Comparaţi efectele neatragerii sau neintervenirii intervenientului accesoriu în proces.

Dacă, în urma pronunţării hotărîrii, partea în proces obţine un drept faţă de intervenientul accesoriu sau
acesta poate înainta pretenţii împotriva ei, partea interesată este obligată să-l înştiinţeze despre
pornirea procesului şi să prezinte în judecată un demers, solicitînd introducerea lui în proces. În acest
scop, partea interesată depune în judecată o cerere, copia de pe care o expediază intervenientului
accesoriu, precum şi explicaţia dreptului acestuia de a interveni în proces în timp de 15 zile. În caz de
examinare a pricinii fără ca partea interesată să atragă în proces intervenientul accesoriu, faptele şi
raporturile juridice stabilite prin hotărîre judecătorească irevocabilă nu au efecte juridice la examinarea
acţiunii de regres depuse împotriva intervenientului. Neintervenirea în proces fără motive întemeiate a
intervenientului accesoriu, înştiinţat în modul stabilit la alin.(1), îl decade din dreptul de a dovedi că
litigiul a fost soluţionat greşit din cauza incorectitudinii în proces a părţii la care urma să se alăture în
măsura în care nu dovedeşte că explicaţiile, acţiunile şi mijloacele de apărare ale părţii au fost greşite
din intenţie sau din culpă gravă.
2.3. Argumentaţi poziţia procesuală a persoanelor interesate (reclamant, pârât, copârât,
intervenient, reprezentant, etc.) în următoarele pricini civile:
a) acţiunea dlui Popescu către dl Chiriac cu privire la declararea nulităţii contractului de schimb a
apartamentului şi evacuare din apartament. Dl Chiriac a primit apartamentul de la dl Ciorbă în baza
contractului de schimb. În apartament mai locuiesc soţia şi feciorul dlui Chiriac.
Popescu – reclamant
Chiriac și Ciorbă – copârâți
Soția lui Ciorbă – intervenient accesoriu

b) acţiunea dlui Grecu către dl Ursachi (salariatul SA „Apă-canal”) care a instalat greşit contorul de apă
caldă în apartamentul reclamantului. În urma acestui fapt apartamentul a fost inundat, cauzându-i-se un
prejudiciu material considerabil.
Grecu – reclamant
SA „Apă Canal” – pârât
Ursachi – intervenient accesoriu

c) Mihailova a înaintat către Mihailov A. acţiunea privind încasarea pensiei de întreţinere pentru
copilul minor. S-a constatat că Mihailov A. plăteşte deja pensie de întreţinere altor doi copii minor ai
dnei Slutu.
Mihailova – reclamant
Mihailov – pârât
Doi copii ai dnei Slutu – intervenienți principali
Slutu – reprezentant legal al celor doi copii
Test 6
Subiectul 1. Moştenirea legală.
1.1. Principiile moştenirii legale.
Moștenire legală – presupune lăsarea bunurilor lui decujus, fără dispune prin testament,care la rîndul lor sunt
împărţite în baza legii moştenitorilor într-o anumită ordine succesorală.
Principiile generale ale devoluţiunii legale sunt următoarele:
Principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între moştenitorii din clase
diferite. Codul civil a împărţit rudele defunctului în trei clase de moştenitori, chemându-le la moştenire în
ordinea acestora. Astfel, dacă există moştenitori în clasa întâi care nu au renunţat la moştenire şi care nu sunt
nedemni, aceştia înlătură de la succesiune pe moştenitorii din clasele subsecvente. Moştenitorii din clasa a
doua vin la succesiune doar dacă nu există moştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt renunţători sau
nedemni, cei din clasa a treia doar dacă nu sunt moştenitori din primele două clase (art. 1501 Cod civil).
Principiul proximităţii gradului de rudenie. Principiul priorităţii clasei de moştenitori este completat
de principiul proximităţii gradului de rudenie, conform căruia, în cadrul aceleiaşi clase, rudele în grad mai
apropiat cu defunctul înlătură rudele în grad mai îndepărtat.
Principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între moştenitorii de acelaşi grad.În cazul în care
la moştenire vin mai mulţi moştenitori din aceeaşi clasă şi, respectiv, acelaşi grad de rudenie cu defunctul,
moştenirea se împarte pe capete, adică în atâtea părţi egale câţi moştenitori sunt.

1.2 Caracterizaţi clasele de moştenitori legali.

Ordinea de preferință este stabilită de Codul Civil, la art. 1500, prin care se instituie 3 clase de moștenitori
legali.
În cazul succesiunii legale, moștenitori cu drept de cotă egală sînt:
a) Clasa I
- descendenții (adică fiii și fiicele celui ce a lăsat moștenirea, la fel și cei născuți vii după decesul lui, precum
și cei înfiați).
-soțul supraviețuitor
-ascendenții privilegiați (părinții, înfietorii) celui ce a lăsat moștenirea;
Copiii celui ce a lăsat moştenirea fac parte din clasa I de moştenitori. Copii pot fi din aceeaşi căsătorie, din
căsătorii diferite sau din afara căsătoriei, cu singur; condiţie ca filiaţia să fie stabilită potrivit legii. Fac parte
din această clasă şi copii adoptaţi, deoarece adoptatul şi descendenţii săi, dobândesc, prin efectul adopţiei
aceleaşi drepturi pe care le are copilul din căsătorie faţă de părinţii săi.
Fiii şi fiicele vitrege vor fi moştenitori legali după decesul mamei sau tatălui vitreg numai în cazul adoptării lor
în ordinea prevăzută de lege.
La clasa I se atribuie părinţii - tatăl şi mama - defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie.
Soţul supravieţuitor, deşi nu este rudă cu cel ce a lăsat moştenire, se atribuie la clasa I de moştenitori legali.
Unica condiţie este ca la momentul deschideri succesiunii acesta să se afle în căsătorie înregistrată la organele
de stare civilă. Căsătoria declarată nulă nu produce efecte succesorale Potrivit art. 1503 Cod civil, soţul
supravieţuitor pierde dreptul la succesiune daci au existat motive pentru declararea nulităţii căsătoriei.
Unul din soţi poate fi privat de dreptul la succesiune legală, prin hotărâre judecătorească, dacă se confirmă că
de fapt căsătoria cu cel ce a lăsat moştenirea ; încetat cu 3 ani înainte de deschiderea succesiunii şi soţii au
locuit separat (art1502 Cod civil).
b) Clasa II
- colateralii privilegiați (frații și surorile, indiferent daca au avut ambii parinti comuni sau numai unul;
indiferent daca sunt rude de singe sau au aparut prin infiere; culeg mostenirea in nume propriu; descendentii
pot mosteni prin reprezentare pina la gradul IV de rudenie inclusiv).
- ascendenții ordinari (bunicii, atît din partea tatălui cît și din partea mamei) a celui ce a lăsat moștenirea, ei
culeg mostenirea in ordinea proximitatii(apropierii) gradului de rudenie;
c) Clasa III
- colateralii ordinari (unchii și mătușile) a celui ce a lăsat moștenirea, culeg mostenirea in nume propriu,
descendentii pot mosteni prin reprezentare. Culeg mostenirea indiferent de faptul daca ei si ascendentii celuia
care a lasat mostenirea au avut ambii parinti comuni sau numai un parinte comu, sint rude de singe sau rudenia
 a aparut prin infiere.
În cazul în care nu există moștenitori succesibili în nici una din cele III clase, și nu există nici soț
supraviețuitor, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale prin testament, moștenirea e vacantă și
se cuvine statului.

1.3. Efectele reprezentării succesorale. Limitele reprezentării succesorale. Delimitaţi reprezentarea

succesorală de transmisia succesorală.
Efectele reprezentării succesorale
Reprezentarea succesorală produce efecte constând în plasarea reprezentantului în locul reprezentatului şi
împărţirea succesiunii pe tulpini. În cazul în care sunt întrunite condiţiile cerute de lege, reprezentarea operează
de drept.
A. Plasarea reprezentantului în locul reprezentatului. Reprezentarea are drept efect punerea reprezentanţilor în
locul şi în dreptul reprezentatului,culegînd partea de moştenire ce i-ar fi revenit predecedatului.Reprezentantul
moşteneşte pentru sine, dar dobândeşte drepturile şi obligaţiile care ar fi revenit reprezentatului dacă acesta ar fi
fost în viaţă la data deschiderii moştenirii.
B. Împărţirea moştenirii pe tulpini. Deşi legislaţia civilă a R. Moldova nu prevede expres, în cazurile în care
reprezentarea este admisă, partajul se face pe tulpini. Aceasta înseamnă că moştenirea se va împărţi în atâtea
părţi câţi copii (descendenţi de rangul întâi) sau fraţi şi surori a avut defunctul, care vin la moştenire sau care,
fiind predecedaţi, sunt reprezentaţi de descendenţii lor, iar nu pe capete, indiferent dacă moştenitorii care culeg
succesiunea sunt în grade diferite sau egale de rudenie cu defunctul.
C. Reprezentarea operează de drept. Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine,
orice succesibil fiind liber să accepte sau nu o moştenire, după cum crede de cuviinţă. Odată însă acceptată
moştenirea, reprezentarea succesorală operează de drept, adică în temeiul legii, fără a fi necesară vreo
manifestare de voinţă din partea reprezentantului.
Delimitare
Potrivit art. 1523 CC, dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi până la acceptarea
moştenirii, dreptul de a primi cota succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală).
- Succesorul moştenitorului decedat trebuie să întreprindă acţiuni pentru acceptarea succesiunii, în partea
rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de trei luni, termenul de
acceptare a succesiunii se prelungeşte până la trei luni.
Transmisia succesorală operează atât în cazul succesiunii legale, cât şi in cazul celei testamentare.
Dacă moştenitorul decedat a lăsat testament, de transmisie vor beneficia moştenitorii testamentari. În
celelalte cazuri, dreptul de a accepta cota moştenitorului decedat aparţine moştenitorilor legali ai acestuia.
- Nu poate fi transmis prin transmisie succesorală dreptul moştenitorului rezervatar decedat asupra rezervei
succesorale, care nu a reuşit să fie acceptată, or, rezerva succesorală reprezintă un drept intuitu personae,
care încetează o dată cu decesul titularului său.
- Potrivit art. 1524, alin. 2 CC, refuzul de a accepta moştenirea prin transmisie succesorală are drept efect
trecerea cotei respective la persoanele chemate să accepte moştenirea de rând cu moştenitorul decedat.
Reprezentarea succesorală este instituţia care permite anumitor moştenitori legali să urce în locul şi gradul
unui ascendent decedat anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege în locul acestuia partea de moştenire ci i
s-ar fi cuvenit, dacă ar fi fost în viaţă.
- Potrivit art. 1504 CC, dacă moştenitorul moare înaintea celui care a lăsat moştenirea, succesorii prevăzuţi
în art. 1500, alin. 3 CC culeg, prin intermediul instituţiei reprezentării, partea de moştenire care i s-ar fi
cuvenit moştenitorului decedat.
- Reprezentarea are drept efect punerea reprezentanţilor în locul şi dreptul reprezentatului.

Subiectul 2. Participarea procurorului la judecarea cauzelor civile.

2.1. Deduceţi forma şi temeiurile de participare a procurorului în procesul civil.
Art. 71, 72.
Procurorul care a înaintat o acțiune are drepturile și obligațiile procedurale de reclamant, cu excepția dreptului
de a încheia tranzacție și a obligației de a achita cheltuielile de judecată.
Forma – în calitate de participant la proces, având drepturile și obligațiile reclamantului
Temeiurile – cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din
cauză de sănătate, vârstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate.
Nu e necesară cererea în cazurile prevăzute de art. 71 alin. (3) (lipsește de facto reclamantul; sunt apărate
interesele statului).

2.2. Argumentaţi de ce procurorul nu valorifică integral drepturile procesuale ale reclamantului.

Comparaţi poziţia procesuală a procurorului cu cea a reprezentantului reclamantului.
Nu valorifică integral deoarece anumite aspecte ale procesului țin nemijlocit de interesele reclamantului,
respectiv contează expresia exclusivă a voinței reclamantului și nu a procurorului.
Totodată, această măsură intervine pentru a evita eventuale abuzuri din partea procurorului în detrimentul
intereselor reclamantului.
Asemănarea principală - apără interesele reclamantului
Deosebiri sunt multe-multe :)

2.3. Calificaţi argumentat acţiunile procesuale ale instanţei:

a) instanţa din oficiu a atras procurorul în procesul privind internarea în staţionarul de psihiatrie a cet. Hâncu;
greșit – participă doar dacă singur a pornit procesul în condițiile legii
b) instanţa a primit spre examinare acţiunea reconvenţională înaintată de procuror în interesele pensionarului;
greșit – participă doar dacă singur a pornit procesul în condițiile legii
c) procurorul care a pornit procesul în interesul cet. Velicescu a iniţiat negocierea unei tranzacţii de împăcare
cu reprezentantul pârâtului Hîncu. greșit – procurorul nu are dreptul de a încheia tranzacții

Test 7
Subiectul 1. Obligaţii ce se nasc din îmbogăţirea fără justă cauză.
1.1. Daţi noţiunea obligaţiilor ce se nasc din îmbogăţirea fără justă cauză. Enumeraţi condiţiile necesare
pentru naşterea raportului obligaţional respectiv.
Îmbogăţirea fără justă cauză – reprezintă faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei
persoane, prin micşorarea patrimoniului altei persoane. Din acest fapt juridic, ia naştere un raport obligaţional,
în cadrul căruia, cel care şi-a mărit patrimoniul va trebui să restituie celui însărăcit, valoarea îmbogăţirii sale.
Creditorul este cel însărăcit, iar debitorul este cel îmbogăţit. Dacă debitorul, nu-şi îndeplineşte obligaţiunile de
restituire, creditorul poate înainta o acţiune în justiţie, prin care să pretindă restituirea, acţiunea numindu-se
„actio in rem verso”.
Pentru ca îmbogăţirea fără justă cauză să dea naştere raportului obligaţional de restituire, trebuie îndeplinite
următoarele condiţii:
Condiţii materiale
1. Să existe o îmbogăţire a debitorului (ea poate avea loc fie prin dobîndirea unui bun, efectuarea unor lucrări
sau prin evitarea unor cheltuieli). Exemplu: prestarea unei munci neremunerate.
2. Să existe o însărăcire a creditorului, care poate consta în:
- Ieşirea din patrimoniu a unui bun;
- Prestarea unor servicii neremunerate;
- Efectuarea unor cheltuieli, etc.
3. Între îmbogăţirea debitorului şi însărăcirea creditorului să existe o legătură directă, nu este neapărat să fie o
legătură de cauzalitate.
Condiţii juridice
1. Îmbogăţirea şi însărăcirea să fie lipsite de un temei care să le justifice, adică să nu existe, fie un act juridic,
fie o hotărîre judecătorească sau o dispoziţie legală care ar justifica îmbogăţirea;
2. Îmbogăţitul să fie de bună-credinţă. Dacă îmbogăţitul este de rea-credinţă, el va răspunde din punct de
vedere delictual.
3. Însărăcitul să nu aibă la dispoziţie un alt mijloc juridic de realizare a dreptului său de creanţă împotriva
 îmbogăţitului.
1.2. Caracterizaţi obligaţiile acceptantului.
- Obligatia restituirii cheltuielilor prevazute de lege.În cazul imposibilităţii de a restitui în natură bunul
obţinut fără justă cauză, acceptantul urmează să restituie prestatorului bunul la preţul din momentul
dobândirii, precum şi să-i repare prejudiciile cauzate prin diminuarea ulterioară a preţului bunului, dacă
nu a restituit preţul imediat după ce a aflat lipsa justei cauze pentru prestaţia acceptată.
- Obligatia de a proba faptul utilizarii bunului de catre aceptant.
- Acceptantul poartă răspundere faţă de prestator pentru toate lipsurile sau deteriorările bunurilor obţinute
fără justă cauză, inclusiv pentru cele accidentale, care au survenit după ce acceptantul a aflat sau trebuia
să afle despre lipsă justei cauze pentru prestaţia acceptată.
- Pe lingă restituirea prestaţiei, potrivit art. 1395 CC, acccptantul este obligat sa transmită sau sa
compenseze prestatorului toate fructele pe care le-a obţinut sau trebuia să le obţină din momentul in
care a aflat sau trebuiau sa afle despre lipsa temeiului prestaţiei acceptate. Ca şi prestaţia, fructele
trebuie restituite în natură şi doar în caz de imposibilitate se va compensa valoarea lor. Dacă obiectul
prestaţiei constituie o sumă de bani, acccptantul va datora o dobândă.
1.3. Determinaţi însemnătatea normelor cu privire la îmbogăţirea fără justă cauză şi locul lor în raport
cu alte instituţii civile (răspunderea contractuală, răspunderea delictuală, gestiunea de afaceri)
Imbogăţirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit, care conform prevederilor ea generează drepturi şi
obligaţii pentru participanţii la raporturi juridice civile, potrivit cărui orice persoană care şi-a majorat patrimoniul
său prin reducerea corelativă a patrimoniului altei persoane fără a fi îndreptăţită de un temei juridic este obligată
să restituie ceea ce nu-i aparţine. Tradiţional, aceste raporturi sunt denumite îmbogăţire fără justă cauza.
Răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă contractuală, elementele care le condiţionează sunt
aceleaşi: existenţa unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligaţie,aducându-se, prin aceasta, o atingere
unui drept subiectiv; săvârşirea cu vinovăţie a acesteifapte, ca element subiectiv al răspunderii; existenţa unui
prejudiciu patrimonial; un raport decauzalitate între faptă şi prejudiciu; capacitatea juridică a celui chemat să
răspundă.
Gestiunea de afaceri este faptul juridic licit care constă în aceea că o persoanănumită gerant, fără a fi primit o
împutenicire, încheie din proprie iniţiativă, aceste juridice sausăvârşeşte actel materiale necesare sau utile, iar în
favoarea sau interesul altei persoane,numită gerat.

Subiectul 2. Reprezentarea judiciară în procesul civil. Temeiurile şi felurile reprezentării. Împuternicirile

reprezentantului în judecată.
2.1. Descrieți esenţa reprezentării judiciare în procesul civil.
Reprezentarea judiciara este o institutie procesuala civila in cadrul careia o persoana numita reprezentant in
baza imputernicirilor acordate efectueaza in judecata actele de procedura in numele si in interesele unei alte
persoane care se numeste reprezentat.
Particularitati:
- Reprezentantul actioneaza in numele si interesele reprezentantului
- Reprezentantul efectueaza actele de procedura in limitele imputernicirilor acordate.
Reprezentarea judiciara implica realizarea de catre reprezentant a drepturilor procedural in numele si
interesul altui participant la process. Atunci cind se mentioneaza ca reprezentantul actioneaza in numele
reprezentatului se are in vedere ca primul actioneaza in process din insarcinarea si il angajeaza intr-un raport
juridic cu prezenta sau fara ca el sa fie prezent. Substituirea reprezentatului cu reprezentantul nu este un scop
in sine, respective este posibila participarea concomitenta a acestora in process, in astfel de cazuri
reprezentatul pastrindu-si dreptul de a indeplini personal actele procedural, necatind la faptul ca concomitant
partcipa reprezentantul sau. Expresia in interesul reprezentatului sugereaza ideea ca efectele actului efectuat
de reprezentant se vor produce in persoana celui reprezentat si el va fi cel care va suporta consecintele
juridice ale acelui act.

2.2. Comparaţi felurile reprezentării judiciare, în funcţie de temeiurile juridice ale acesteia şi
împuternicirile reprezentantului.
In functie de temeiul aparitie reprezentarea poate fi:
Legala - Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor care nu au capacitate deplină de exerciţiu şi
ale celor limitate în capacitatea de exerciţiu sînt apărate în instanţă de către părinţi, înfietori, tutori sau curatori,
de alte persoane cărora acest drept le este acordat prin lege. Reprezentarea în proces a persoanei declarate
dispărută fără urmă în modul stabilit de lege se face de administratorul fiduciar sau de tutorele numit în
conformitate cu legea. Reprezentarea în proces a moştenitorilor persoanei decedate sau declarate decedată în
modul stabilit de lege, dacă succesiunea nu a fost încă acceptată de nimeni, se face de către custodele
sau tutorele numit în conformitate cu legea. Reprezentantul legal îndeplineşte în numele celui reprezentat toate
actele procedurale pe care acesta din urmă are dreptul să le exercite, cu excepţiile stabilite de
lege.Reprezentantul legal poate încredinţa unui avocat reprezentarea în instanţă judecătorească. Reprezentantul
legal poate fi chemat personal, după caz, în judecată pentru a da explicaţii referitor la actele pe care le-a încheiat
ori săvîrşit în această calitate. Reprezentantul legal depune în judecată actele ce atestă statutul şi împuternicirile
sale.
Statutara - Procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare,
care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de
constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau de către avocaţi. Conducătorul
organizaţiei îşi confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui
de serviciu ori, după caz, prin actele de constituire. În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice,
interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii.
Împuternicirile persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit
de lege. Procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei
alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii.
Contractuala -În proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal sau prin avocat. Participarea
personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat.Împuternicirile date
avocatului se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat şi certificat de avocat.
Din oficiu - Instanţa judecătorească solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică
Garantată de Stat desemnarea unui avocat pentru parte sau intervenient: a) în cazul în care partea sau
intervenientul sînt lipsiţi sau limitaţi în capacitatea de exerciţiu şi nu au reprezentanţi legali sau dacă domiciliul
pîrîtului nu este cunoscut; b) dacă instanţa constată un conflict de interese între reprezentant şi reprezentatul
lipsit ori limitat în capacitatea de exerciţiu; c) în condiţiile art.304 şi 316; d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele
reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată,
de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora
sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a
încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca
hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta
un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie
menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în
mandatul eliberat avocatului.

2.3 Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa de judecată în fiecare din cazurile enunţate:
a) instanţa a constatat un conflict de interese între reprezentant şi reprezentat limitat în capacitatea de exerciţiu; -
Instanţa judecătorească solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică
Garantată de Stat desemnarea unui avocat pentru parte
b) în lipsa reclamantului, reprezentantul său a renunţat la o parte din pretenţiile din acţiune ca fiind neîntemeiate;
- nu trebuie sa admita renuntarea partiala deorece in acest sens urmeaza ca reprezentantul sa aiba
imputerniciri exprese in acest sens
c) în şedinţa de judecată s-a constatat că reprezentantul legal al minorului-reclamant activează în calitate de
judecător. – poate aparea in calitate de reprezentant lega
Test 8
Subiectul 1. Deschiderea succesiunii.
1.1. Stabiliţi locul deschiderii succesiunii.
Locul deschiderii succesiunii prezintă importanţă pentru determinarea organelor competente din punct de
vedere teritorial să rezolve diferite probleme privind moştenirea. Astfel, procedura succesorală este de
competenţa notarului de la locul deschiderii succesiunii.
- Ultimul domiciliu al celui ce a lasat mostenirea(domiciliu este considerat locul unde pers fizica isi are
locuinta statornica sau principala.)
Potrivit art. 1443 CC, locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea.
Regula ultimului domiciliu se impune şi din considerente de ordin practic, deoarece la ultimul domiciliu se
află, de obicei, înscrisurile defunctului şi tot acolo se pot culege informaţiile despre moştenitorii defunctului şi
despre masa succesorală.
-Locul unde se afla bunurile sucesorale(daca nu este cunoscut ultimul domiciliul).
Daca bunurile succesorale se afla in diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi considerat locul unde
se afla partea cea mai valoroasa a bunurilor imobile. Daca nu exista bunuri imobile, se considera locul unde se
afla partea principala ca valoare a bunurilor mobile.

1.2. Caracterizaţi data deschiderii succesiunii. Stabiliţi importanţa ei.

Potrivit art. 1440 Cod civil, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a
lăsat moştenirea sau data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii lui.
Moştenitorii (legali sau testamentari) trebuie să facă dovada morţii celui ce lasă moştenirea, cât şi a datei sau
momentuluila care aceasta a survenit. Data morţii persoanei se probează prin act de deces, întocmit în temeiul
certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate sanitară, sau hotărârii judecătoreşti privind
declararea morţii persoanei (art. 54 al Legii privind actele de stare civilă din 26.04.2001). În ambele cazuri,
deci atât în cazul morţii fizice constatate, cât şi în cazul declarării judecătoreşti a morţii, momentul decesului
poate fi dovedit prin orice mijloace de probă.
Stabilirea exactă a momentului (datei) deschiderii succesiunii prezintă importanţă dinurmătoarele motive:
- în funcţie de acest moment se determină persoanele chemate la moştenire –în temeiul legii sau al
testamentului, după caz -, capacitatea succesorală a acestora, precum şi drepturile ce li se cuvin asupra
moştenirii;
- la această dată se determină componenţa şi valoarea patrimoniului succesoral;
- de la această dată începe a curge termenul de 6 luni pentru opţiunea succesorală;
- în cazul în care există mai mulţi succesori, aceasta este data de la care se naşte starea de indiviziune între
aceştia şi în raport cu care se va produce efectul declarativ al partajului la ieşirea din indiviziune;
- în cazul unui conflict în timp a unor legi, în funcţie de această dată se determină legea aplicabilă.
Astfel, determinarea cercului de moştenitori, chemaţi să culeagă moştenirea, se va efectua conform
normelor existente la data deschiderii succesiunii. Actele ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar fi
acceptarea sau renunţarea la succesiune ori partajul averii succesorale, vor fi guvernate de legea în vigoare la
data săvârşirii lor.
1.3. Stabiliţi corelaţia dintre:
a) locul deschiderii succesiunii – locul decesului celui ce a lăsat moştenirea;
Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea (art. 1443 Cod civil).
Domiciliul persoanei se stabileşte potrivit art. 30-31 Cod civil. Dovada ultimului domiciliu al defunctului se
poate face prin orice mijloace de probă.
Locul deschiderii soccesiunii de regula este locul ultimului domiciliu a defunctului, in foarte multe cazuri mai
ales cu oamenii aflati in etate si cu cei ce susera de anumite boli incurabile, ultimul domiciliu este si locul
decesului celui ce a lasat mostenirea.
b) momentul deschiderii succesiunii – data deschiderii succesiunii;
Potrivit art. 1440 Cod civil, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a
lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui.
Momentul deschiderii succesiunii este concomitent cu încetarea din viaţă a celui care lasă moştenirea.
Momentul morţii se stabileşte după ziua (calendaristică), ora, şi minuta survenirii ei. Conform parerilor
 diferitor specialisti in domeniu aceste 2 notiuni(moment si data deschiderii succesiunii) nu exista deosebiri
esentiale.
c) data deschiderii succesiunii – procedura succesorală;
Potrivit art. 1440 Cod civil, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a
lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui. Astfel,
momentul deschiderii succesiunii are importanţă, întrucât doar din acest moment este posibila deschiderea
procedurii succesorale.
d) locul deschiderii succesiunii – procedura succesorală.
Locul deschiderii succesiunii prezintă importanţă pentru determinarea organelor competente teritorial să
rezolve diferite probleme privind moştenirea. Procedura succesorală este de competenţa notarului de la locul
deschiderii succesiunii (alin. 3, art. 35 al Legii cu privire la notariat din 08.11.2002). Ca urmare, declaraţia de
acceptare sau renunţare la succesiune se depune la acest notar. Notarul de la locul deschiderii succesiunii ia
măsuri pentru paza averii succesorale şi eliberează certificat de moştenitor.

Subiectul 2. Competenţa jurisdicţională teritorială a instanţelor judecătoreşti

2.1. Definiţi noţiunea de competenţă jurisdicţională teritorială. Expuneţi felurile acesteia.
Competenta jurisdictionala delimiteaza competenta solutionarii cauzelor civile intre instantele de judecata.
Competenta jurisdictionala teritoriala delimiteaza competenta intre instantele judecatoresti de acelasi grad dupa
dislocatia teritoriala.
Competenta jurisdictionala teritoriala poate fi de mai multe feluri:
Generala – regula generala de determinare a competentei teritoriale generale este prevazuta in art 38 CPC
conform careia Acţiunea se intentează în instanţa de la domiciliul sau de la locul de aflare a pîrîtului. Acţiunea
împotriva unei organizaţii se intentează în instanţa de la sediul ei sau al organului ei de administraţie.
Alternativa – in astfel de cazuri legea investeste mai multe instante de judecata cu aptitudinea de a judeca o
cauza concreta, iar alegerea uneia sau alteia este pusa pe seama reclamantului. Astfel de cauze sint prevazute de
art 39 CPC.
Exceptionala – care este atribuita expres de lege unei anumite instante de judecata in exclusivitate. Este
prevazuta de art. 40 CPC
Competenta in mai multe pricini civile – care este determinata dupa instanta care examineaza o alta cauza.
Este prevazuta la art 42 CPC.

2.2. Determinaţi criteriile după care se determină competenţa jurisdicţională teritorială generală,
alternativă şi excepţională .
Competenta jurisdictionala teritoriala poate fi de mai multe feluri:
Generala – regula generala de determinare a competentei teritoriale generale este prevazuta in art 38 CPC
conform careia Acţiunea se intentează în instanţa de la domiciliul sau de la locul de aflare a pîrîtului. Acţiunea
împotriva unei organizaţii se intentează în instanţa de la sediul ei sau al organului ei de administraţie. Este
numita generala seoarece se aplica in toate cazurile cu exceptia celor pentru care legea prevede expres altfel.
Conform art. 30 CC domiciliul persoanei fizice este locul unde isi are locuinta statornica sau principal. Resedinta
persoanei fizice este locul unde isi are locuinta temporara sau secundara.
Alternativa – in astfel de cazuri legea investeste mai multe instante de judecata cu aptitudinea de a judeca o
cauza concreta, iar alegerea uneia sau alteia este pusa pe seama reclamantului. Astfel de cauze sint prevazute de
art 39 CPC. Alegerea instantei se face la libera vointa a reclamantului. O instanta de judecata nu este in drept sa
restitui cererea invocind faptul ca pricina data poate fi judecata si de catre o alta instanta. Totodata din momentul
in care reclamantul a ales una dintre instantele competente si a depus actiunea nu mai poate solicita ulterior
transmiterea cauzei spre examinare unei alte instante, deoarece dreptul de a alege instanta competenta inceteaza
din momentul depunerii actiunii. Alternativa acordata reclamantului consta in faptul ca pe linga posibilitatea de a
se adresa in instanta de judecata conform regulii generale, adica in a carei jurisdictie isi afla domiciliul sau sediul
piritului, reclamantului i se mai acorda posibilitatea de a se adresa si la instanta de la locul aflarii bunurilor
piritului, locul ultimului domiciliu a piritului, domiciliul reclamantului, locul cauzarii prejudiciului, locul
executarii sau incheierii contractului.
Exceptionala – care este atribuita expres de lege unei anumite instante de judecata in exclusivitate. Este
prevazuta de art. 40 CPC. In astfel de cazuri nu functioneaza competent genereala si nici cea alternative.
Normele de procedura care reglementeaza competent exclusive sint imperative, neadmitindu-se nici o derogare
de la ele.
Criterii: locul aflarii bunului imobil, locul instalarii utilajului, locul visteriei statului, locul aflarii averii
succesorale sau a partii ei preponderente, locul sediului carausului caruia i-a fost inaintata pretentia, locul
sediului societatii in cazul actionarilor.
2.3. Calificaţi argumentat felul de competenţă jurisdicţională teritorială în următoarele categorii de
pricini civile şi indicaţi instanţa (instanţele) competentă să le examineze:
a) cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare de la Compania de asigurări pentru producerea riscului
asigurat – năruirea casei de locuit din str. Munceşti, 11 (sect. Botanica), care aparţine dlui Văleanu, domiciliat în
mun. Chişinău, sect. Ciocana – competenta alternativa Acţiunile în materie de asigurare se pot depune în
instanţa de la domiciliul asiguratului, de la locul aflării bunurilor sau de la locul accidentului.
b) în acţiunea dlui Boroi, cu domiciliul în or. Bălţi, către uzina de tractoare „X” S.A., cu sediul în Chişinău, sect.
Centru, privind repararea prejudiciului cauzat sănătăţii printr-un accident de muncă produs în or. Nisporeni -
competenta generala de la sediul Piritul.
c) în acţiunea dlui Cecan A., locuitor al sectorului Ciocana, municipiul Chişinău, către dna Cecan E. cu
domiciliul în or. Briceni cu privire la contestarea înregistrării paternităţii feciorului acesteia. – competenta
generala la domiciliul piritei.

Test 9
Subiectul 1. Contractul de asigurare.
1.1. Identificaţi condiţiile de formă care trebuie respectate de către părţi la încheierea unui contract de
asigurare.
Conditii de forma:
1. Contractul de asigurare se încheie în scris.
În contractul de asigurare se va indica:
a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
b) obiectul asigurării: bun, persoană şi răspundere civilă;
c) riscurile ce se asigură;
d) începutul şi durata asigurării;
e) sumele asigurate;
f) primele de asigurare, locul şi termenele de plată;
g) alte date, conform legii sau contractului.
Polita de asigurare(certificat) este documentul eliberat de asigurator care confirma(dovada scrisa) incheierea
contractului intre asigurator si asigurat, la fel care stabileste identitatea asiguratului pentru receptionarea
despagubirilor de asigurare in legatura cu survenirea cazului asigurat.

1.2. Descrieţi drepturile şi obligaţiile părţilor în cadrul contractului de asigurare.

Avand un caracter sinalagmatic , contractul de asigurare presupune existenta unor drepturi si obligatii
specifice fiecarei parti contractante fata de cealalta.
- Drepturile si obligatiile partilor pana la producerea evenimentului asigurat sunt dupa cum urmeaza :
- Drepturile asiguratului se concentreaza in:
1.dreptul de a efectua modificari la contractul de asigurare(schimbarea modalitatii de plata a primelor de
exemplu, trecerea de la plati trimesriale la plati semestriale, modificarea beneficiarilor, adaugarea sau
scoaterea unor clauze optionale la contractul de baza, ect.)
2.dreptul de a se incheia asigurari suplimentare (pentru majorarea sumelor asigurate initiale)
3.dreptul de a se rascumpara polita inainte de scadenta si de a incasa valoarea de rascumparare
corespunzatoare (optiune valabila la asigurarile de viata)
- Obligatiile asiguratului. Asiguratul este obligat in acest interval de timp sa achite primele, sa utilizeze sis a
intretina in bune conditii bunul asigurat sis a comunice imprejurarile care duc la agravarea riscului.
1. să informeze asigurătorul, la încheierea contractului, despre toate circumstanţele esenţiale referitoare la
 mărimea riscului ce se asigură;
2. să informeze asigurătorul despre alte contracte de asigurare încheiate la obiectul respectiv;
3. să plătească la timp primele de asigurare;
4. să întreprindă acţiuni dependente de el pentru a evita producerea cazului asigurat sau pentru a limita
pagubele cauzate de producerea lui;
5. să informeze asigurătorul de producerea evenimentului asigurat îndată ce a aflat despre aceasta.
- Drepturile asiguratorului se concretizeaza in:
1.dreptul de regres ARC fata de persoana asigurata in cazul in cazul actiunilor intentionate ale acesteia
indreptate spre facilitarea cazului asigurat.
2.dreptul de a verifica existenta bunului asigurat, precum si a modului in care acesta este intretinut
3.dreptul de a aplica sanctiuni legate in situatia in care asiguratul nu respecta obligatiile privind folosirea si
intretinerea obiectelor aflate in asigurare
4.dreptul de a solicita asiguratului ca, in situatii mai speciale, sa accepte anumite modificari la contract (de
exemplu, shimbarea unei polite de tip vechi cu una de tip nou), asiguratul avand, insa, libertatea de a accepta
sau nu propunerea facuta
- Obligatiile asiguratorului :
1. să aducă la cunoştinţa asiguratului, într-o formă adecvată, condiţiile asigurării;
2. să efectueze plata, la apariţia dreptului asiguratului sau al beneficiarului asigurării de a încasa suma
asigurată sau despăgubirea de asigurare, în termenul stabilit în condiţiile de asigurare;
3. să compenseze asiguratului cheltuielile aferente evitării producerii cazului asigurat sau limitării oportune a
prejudiciilor pasibile de despăgubire;
4. să păstreze confidenţa informaţiei despre asigurat şi a persoanelor asigurate, de care a luat cunoştinţă în
procesul asigurării.

1.3. Determinați particularitățile contractului de asigurare.

Particularitati:
- Contractul de asigurare este un contract civil.
- Contractul poate fi de persoane si de daune.
- Asigurare benevola si obligatorie
- Exista asa forme de asigurare ca: coasigurarea, asigurarea dubla, reasigurarea.
- Incetarea contractului este posibila prin 4 modalitati: 1. La expirarea termenului sau de actiune. 2. La
indeplinirea de catre asigurator a obligatiilor contractuale. 3. La lichidarea asiguratului sau
asiguratorului persoana juridica sau decesul asiguratului persoana fizica. 4. In cazul rezilierii
contractului de catre parti.

Subiectul 2.Temeiurile şi procedura strămutării pricinii de la instanţa sesizată la o altă instanţă.

2.1. Explicaţi regula imutabilităţii competenţei jurisdicţionale, enunţind excepţiile de la această regulă.
Nimeni nu poate fi lipsit fără consimţămîntul său de dreptul judecării procesului în instanţă şi de judecătorii în a
căror competenţă pricina este dată prin lege, cu excepţiile expres stabilite de CPC.Instanţa ierarhic superioară nu
este în drept să strămute din oficiu o pricină la o altă instanţă ori să o preia pentru judecare în procedura sa.
Totodata, cauza primita spre examinare in conformitate cu normele de competenta va continua sa fie examinata
in fond de aceeasi instanta, chiar daca ulterior ea devine de compententa altei instante. Aici se impune
mentiunea ca la momentul pornirii procesului, competenta jurisdictionala nu s-a incalcat or judecatorul a pornit
corect procesul. Chiar daca nu s-a incalcat competenta jurisdictionala teritoriala, oricum se pot produce situatii
care fiind expres prevazute de lege pot fi invocate de catre participanti sau pot fi aplicate din oficiu pentru a
stramuta examinarea unei cauze de la o instanta la alta.

2.2. Deduceţi temeiurile şi procedura strămutării pricinii de la o instanţă la alta

Pricina pe care instanţa a reţinut-o spre judecare, cu respectarea normelor de competenţă, se soluţionează de
aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competenţa unei alte instanţe.
(2) Instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă:
 a) pîrîtul al cărui domiciliu sau loc de aflare nu era cunoscut cere strămutarea pricinii la instanţa de la
domiciliul sau locul de aflare al său;
b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de
competenţă jurisdicţională;
c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive
întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea
participanţilor la proces;
g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.
(3) Strămutarea pricinii de la o instanţă la alta din motivele specificate la alin.(2) lit.a), b) şi c) se face în
temeiul unei încheieri motivate a instanţei în care este intentat procesul. Încheierea de strămutare a pricinii poate
fi atacată cu recurs.
(4) Strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin.(2) lit.d), e), f) şi g) se efectuează de către instanţa ierarhic
superioară, a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs.
(41) Instanţa este obligată să remită instanţei competente dosarul în termen de 5 zile de la data la care
încheierea de strămutare a pricinii devine irevocabilă.

(5) Actele procedurale îndeplinite de instanţa care a intentat procesul anterior strămutării pricinii au efect
juridic în măsura în care noua instanţă consideră că nu este necesară modificarea lor.

2.3. Identificaţi argumentat cazurile de strămutare a pricinii la o altă instanţă şi determinaţi argumentat
în fiecare dintre ele instanţa competentă să dispună strămutarea pricinii:
a) pîrîtul solicită strămutarea pricinii la instanţa de la noul său domiciliu; VA AVEA LOC STRAMUTAREA
PRICINII NUMAI IN CAZUL IN CARE pîrîtul al cărui domiciliu sau loc de aflare nu era cunoscut cere
strămutarea pricinii SE VA FACE DE INSTANTA CARE A INTENTAT PROCESUL
b) pe parcursul procesului s-a constatat că pricina a fost reţinută cu încălcarea normelor de competenţă generală;
NU ESTE TEMEI DE STRAMUTARE A PRICINII
c) din cauza unui incendiu Curtea de Apel Bălți nu poate funcţiona. VA AVEA LOC STRAMUTAREA PRIN
INCHEIERE DE STRAMUTARE A CURTII SUPREME DE JUSTITIE

Test 10
Subiectul 1. Contractele bancare.
1.1. Definiți contractele bancare (de credit bancar, de cont bancar, de depozit bancar).
Prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o
sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobînda şi alte sume
aferente prevăzute de contract.
Cont bancar - cont analitic deschis de bancă pe numele titularului de cont, prin care se efectuează operaţiuni
de încasări şi/sau plăţi ale mijloacelor băneşti. Relaţiile directe dintre bancă şi client se reflectă în conturile
bancare deschise pentru a duce evidenţa raporturilor dintre bancă şi fiecare client al ei.
Prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie financiară (bancă), licenţiată conform legii,
primeşte de la clientul său (deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului o sumă de bani pe care se obligă
să o restituie deponentului după un anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la vedere).

1.2. Elementele contractului de credit bancar.

Definiţia contractului de credit bancar conţinută în art. 1236 (1) C. Civ. nu cuprinde unele servicii bancare,
care sînt şi ele calificate ca modalităţi de creditare, astfel ca creditarea prin transferul unei creanţe (scontul
cambiei), „creditele prin semnătură”(avalul şi accepterea cambiei, garanţia bancară) etc.
 O noţiune mai largă a creditului o găsim în Legea instituţiilor financiare. Potrivit definiţiei cuprinse în art.3
al acestei legi, prin credit se înţelege orice angajament de a acorda bani ca împrumut, cu condiţia rambursării
lor, plăţii dobînzii şi altor plăţi aferente; orice prelungire a termenului de rambursare a datoriei; orice garanţie
emisă, precum şi orice angajament de a achiziţiona o creanţă, sau alte drepturi de a efectua o plată.
1. Subiectii:
- Creditor- Banca (persoana juridica)
- Debitor- persoana fizica sau juridica
2. Obiectul – serviciul financiar de acordare a unei sume de bani debitorului. Obiectul contractului îl
constituie serviciul bancar de punere la dispoziţia debitorului a unei sume de bani în condiţiile prevăzute de
contract.
3. Forma – scrisa(art.1236 alin.2).
Conform art. 1236 (2) CC, contractul de credit bancar se încheie în formă scrisă. Legea instituţiilor
financiare în art. 32 (1) prevede că toate operaţiunile de credit şi garanţie ale băncilor trebuie consemnate in
documente contractuale din care să rezulte clar termenele stabilite şi toate condiţiile tranzacţiilor respective.
Forma scrisă a contractului este cerută ca condiţie ad probationem şi nu ad validatem. Nerespectarea formei
scrise atrage efectele prevăzute de art. 211 CC. în practică, la încheierea acestor contracte se utilizează
formulare tipizate alcătuite de bancă. Ca şi celelalte contracte bancare, contractul de credit ban¬car este un
contract de adeziune.
4. Termenul:
- Determinat
- Nederminat
5. Pretul:
- Dobinda: Fixa sau Flotanta (art.1237).
- Comisionul, in afara de dobinda partile pot conveni asupra unui comision pentru serviciile prestate in
legatura cu utilizarea creditului.

1.3. Determinați criteriile de delimitare a contractelor bancare unul față de altul.

In cadrul contractelor bancare se pune accent atât pe legislația civila cu privire la reglementarea acestor contracte
cit si la alte acte normative in deosebi normele speciale cu privire la relațiile bancare care sunt elaborate de către
BNM in conformitate cu legile interne cit si externe cit si legea instituțiilor financiare care monitorizează si
dirijează activitatea tuturor instituțiilor financiare. In cadrul contractelor bancare banca are calitatea de subiect
special deoarece ea desfășoară activitatea de baza prin prestarea serviciilor de diferit gen si incluzând in sine in
activitatea sa nomenclatorul mai multor contracte.
Parcicularitati:

Depozit bancar Cont curent bancar Credit bancar

Caracterele juridice
- Real - Sinalagmatic - Sinalagmatic
- Consensual - Consensual - Consensual
- Unelateral - Cu executare succesiva - Intuitu personae
- Oneros - Oneros - Oneros
- Contract compelex - Accesoriu - Adeziune cit si negocialbil
- Contract compelx
Elementele Contractelor

1 Subiect: Banca si Deponet 1 Canca si Client 1 Creditor(banca) si Debitor

2 Obiect: receptionarea 2 primirea si inregistrarea sumelor 2 serviciul financiar de acordare a
sumelor de bani care apoi a fi banesti, executarea ordinelor unei sume de bani debitorului.
restituite la un anumit termen. clientului, precum si achitarea
remuneratiei.
 3 Forma: scrisa 3 scrisa 3 scrisa
4 Termen: 4 determinat/nedeterminat 4 determinat/nedeterminat
determinat/nedeterminat
5 Pret: dobinda 5 remuneratie/dobinda 5 dobinda/ comision

Subiectul 2. Premisele dreptului la acţiune civilă.

2.1. Enumeraţi premisele dreptului la intentarea acţiunii.
Premise:
- Capacitatea de folosinta
- Competenta generala a instantelor de judecata
- Dreptul Procurorului, AOC prevazut de lege art. 71-73 CPC
- Nu trebuie sa existe o hotarire irevocabila intr-o cauza civila identica
- Inexistenta unei incheieri judecatoresti irevocabile prin care s-a admis renuntarea reclamantului la actiune
sau a fost incuviintata tranzactia intr-o cauza identica
- Inexistenta unei hotariri arbitrale intr-o cauza civila identica

2.2. Comparaţi particularităţile premiselor dreptului la intentarea acţiunii în raport cu condiţiile de

exercitare a dreptului la acţiune.
Premisele dreptului la actiune sint fapte juridice cu caracter procesual existenta sau inexistenta carora determina
aparitia dreptului persoanei interesate de a inainta o actiune civila intr-o cauza concreta.
Premisele si conditiile de exercitiu ale actiunii civile supraenuntate poarta caracter general,fiind aplicabile in
toate cazurile si formele procedural de manifestare a actiuni civile,inclusiv in cazul actiunii in procedura
contenciosului adm,indiferent de natura litigiului material.Lipsa unei premise sau conditii constituie temei de
refuz la primirea cererii de chemare in judecata sau restituirea cesteia.In caz de absenta a unei premise de
intentare a actiunii,instanta refuza in primirea cererii sau inceteaza procesul pornit dind o incheiere motivate in
acest sens si avind efect imposibilitatea de a se mai putea face o noua chemare in judecata intre aceleasi parti,cu
privire la acelasi obiect si cu aceleasi temeiuri.In caz de absenta a unei conditii de intentare a actiunii,instanta
restituie cererea de chemare in judecata,fie nu da curs cererii,fie scoate cererea de pe rol adoptind o incheiere
motivate in acest sens insa,pastrindu-se posibilitatea de a se mai adresa in instant cu aceeasi cerere dupa
inlaturarea obstacolelor si intrunirea conditiilor necesare.

2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare dacă se va
constata următoarele:
a) există o încheiere judecătorească cu privire la un litigiu între aceleaşi părţi prin care s-a dispus încetarea
procesului în legătură cu renunţarea reclamantului la acţiune – refuza de a primi cererea 169 alin1 lit b
b) instanţa de judecată sesizată nu este competentă să judece pricina; - restituie cererea 170 alin 1 lit b
d) parţile au încheiat un acord de împacare la mediator prin care au soluţionat litigiul dedus judecăţii. primește
cererea

Test 11
Subiectul 1. Noţiuni generale privind contractul de locaţiune.
1.1. Definiţi contractul de locaţiune şi descrieţi caracterele juridice ale acestuia.
Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat
individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească
chirie.
Din natura şi esenţa contractului reiese că acesta are caracter:
1. sinalagmatic (bilateralobligaţional), adică părţile posedă drepturi şi obligaţii reciproce, este
2. cu titlu oneros ceea ce presupune obţinerea de către părţi a unui profit (locatarul foloseşte bunul
obţinîndun avantaj, iar locatorul îşi primeşte chiria)
 3. consensual, adică acest contract devine valabil şi intră în vigoare din momentul exprimării în formă
scrisăa acordului părţilor (semnarea contractului).
4. Este un contract numit si reglementat.
5. Este un contract de executare succesiva.

1.2. Descrieţi elementele contractului de locaţiune. Cum credeţi, neînregistrarea în termen a

contractului de locaţiune în registrul bunurilor imobile are ca efect:
 nulitatea contractului;
 imposibilitatea probării lui cu martori;
 inopozabilitatea faţă de terţi.
Argumentaţi poziţia
1
Părţile acestui contract sunt locatorul – persoana care deţine bunul şi îl dă î folosinţă şi locatarul - este
acelcare ia bunul în folosinţă temporară.
Obiectul contractului de locaţiune îl constituie bunurile mobile sau imobile determinate individual,
neconsumabile. Obiectul dat de locator în chirie trebuie sa fie liber de orice viciu material sau juridic. Bunul
este considerat liber de orice viciu material cind are caracteristicile convenite cu celea care sauînţeles părţile şi
poate fi folosit conform destinatiei stabilite in contract.
Contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în formă scrisă.
La închirierea unui bunimobil pe un termen ce depaseste 3 ani contractul trebuie înscris în registrul bunurilor
imobile (Cadastru). Nerespectarea acestei reguli are ca efect nulitatea contractului.Contrcatul de locaţiune
poate fi încheiat pentru un anumit termen sau fără acest termen.
2
Conform art. 876 alin. 2 Contractul de locaţiune a unui bun imobil pe un termen ce depăşeşte 3 ani trebuie
înscris în registrul bunurilor imobile. Nerespectarea acestei reguli are ca efect inopozabilitatea contractului
faţă de terţ.

1.3. Formulaţi particularităţile şi locul contractului de locaţiune în sistemul contractelor civile,

delimitându-l de alte contracte civile asemănătoare.
Particularităţile contractului de locatiune:
Astfel în calitate de obiecte ale locaţiunii pot fi numai bunurile determinate individual. Obiectul trebuie să fie
neconsumabil ceea ce ar permite restituirea la expirarea termenului locaţiunii a aceluiaşi bun închiriat (utilag
mecanic, imobilul etc).
Bunurile pot fi date atît în folosinţă temporară fără posesie (folosirea instrumentelor muzicale, inventarului din
sălile de sport, cărţile din bibliotecile care acordă serviciul cu plată), precum şi în folosinţă cu posesiune
temporară, adică bunul poate fi folosit numai atunci cînd beneficarul îl deţine efectiv asumîndu-şi deplin
responsabilitatea pentru integritatea acestuia. (spaţiu locativ, utilaj, automobil).
Delimitarea de alte contr:
Contractul de locaţiune se diferenţiază de contractul de vânzare-cumpărare, deoarece lucrul vândut devine
proprietatea cumpărătorului, în timp ce locatorul rămâne proprietarul lucrului închiriat asupra căruia locatarul
dobândeşte doar un drept vremelnic de folosinţă.
În contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul are o obligaţie de „a da”, adică de a transmite dreptul de
proprietate, cât şi obligaţia de predare a bunului, cu caracter instantaneu. În contractul de locaţiune, locatorul este
ţinut doar de o obligaţie de „a face”, cu caracter succesiv, pe durata contractului, constând în predarea şi
menţinerea bunului închiriat în bună stare, în vederea utilizării lui potrivit destinaţiei.

Contractul de leasing este o operaţiune comercială sui generis, clădită pe mai multe contracte, cu o finalitate
comună, între care şi locaţiunea, în timp ce contractul de locaţiune are o fizionomie simplă. În cazul locaţiunii,
locatorul asigură locatarului numai folosinţa bunului în schimbul chiriei.
Cauza contractului de leasing o constituie finanţarea comercială, din care considerent acesta este inclus în
categoria contractelor de finanţare comercială. Cauza contractului de locaţiune, indiferent de forma acestuia, este
aceea de asigurare temporară a folosinţei unui bun în schimbul unui preţ denumit chirie, fără nicio tangenţă cu
opera- ţiunile financiare. Preţul contractului de leasing este redevenţa, care include nu numai chiria, precum în
cazul locaţiunii, dar şi ratele de amortizare a bunului dat în folosinţă.

Subiectul 2. Condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune civilă.

2.1. Enumeraţi condiţiile de exercitare a dreptului la intentarea acţiunii
- Capacitatea de exercitiu
- Competenta jurisdictionala
- Respectarea procedurii prealabile imputernicirile reprezentantilor
- Acordul sotiei prevazut de CF
- Cererea persoanei (la procuror)
- Inexistenta unei cauze civile identice in procedura instantei de judecata
- Cererea de chemare in judecata
- Taxa de stat

2.2. Comparaţi particularităţile condiţiilor de exercitare a dreptului la acţiune în raport cu premisele

dreptului la intentarea acţiunii.
Premisele dreptului la actiune sint fapte juridice cu caracter procesual existenta sau inexistenta carora determina
aparitia dreptului persoanei interesate de a inainta o actiune civila intr-o cauza concreta.
Premisele si conditiile de exercitiu ale actiunii civile supraenuntate poarta caracter general,fiind aplicabile in
toate cazurile si formele procedural de manifestare a actiuni civile,inclusiv in cazul actiunii in procedura
contenciosului adm,indiferent de natura litigiului material.Lipsa unei premise sau conditii constituie temei de
refuz la primirea cererii de chemare in judecata sau restituirea cesteia.In caz de absenta a unei premise de
intentare a actiunii,instanta refuza in primirea cererii sau inceteaza procesul pornit dind o incheiere motivate in
acest sens si avind efect imposibilitatea de a se mai putea face o noua chemare in judecata intre aceleasi parti,cu
privire la acelasi obiect si cu aceleasi temeiuri.In caz de absenta a unei conditii de intentare a actiunii,instanta
restituie cererea de chemare in judecata,fie nu da curs cererii,fie scoate cererea de pe rol adoptind o incheiere
motivate in acest sens insa,pastrindu-se posibilitatea de a se mai adresa in instant cu aceeasi cerere dupa
inlaturarea obstacolelor si intrunirea conditiilor necesare.

2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare dacă se va
constata următoarele:
a) în cerere nu sunt clar determinate pretenţiile reclamantului; primește
b) la cerere nu sunt anexate probele în confirmarea pretenţiilor reclamantului; nu dă curs
c) există o hotărâre judecătorească nedefinitivă cu privire la litigiul între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi
având aceleaşi temeiuri. refuză – explică dreptul de atac cu apel
 Test 12
Subiectul 1. Conţinutul contractului de împrumut.
1.1. Enumeraţi drepturile şi obligaţiile părţilor în cadrul contractului de împrumut.
Imprumutatorul Imprumutatul
Drepturile Drepturile
a-si asuma obligatia de a da cu imprumut. A restitui imprumutul inainte de termen, in cazul
contractului cu titlu gratuit.
A stabili plata unei dobinzi. A cere repararea prejudiciului cauzat prin
neexecutarea obligatiilor de a da cu imprumut.
A revoca promisiunea de imprumut, in cazul
prevazut de lege.
A cere restituirea imediata a imprumutului si a
adobinzii aferente, daca imprumutatul nu plateste
dobinda in termen.
A cere restituirea imediata a intregului imprumut
si a dobinzii aferente, in cazul in care nu a fost
restituita cel putin o rata, stabilita in contractul de
imprumut cu restituirea in rate.
A cere restituirea imediata a imprumutului si a
dobinzii aferente, in cazul in care imprumutatul
nu-si respecta obligatiile privind garantarea
restituirii bunului.
Obligatiile Obligatiile
A transmite in proprietatea imprumutatului bani A achita dobinda
sau alte bunuri fungibile.
A expedia cererea de restituire, daca contractul nu A restitui banii in suma sau bunuri de genul, calitatea
prevede nici un termen de preaviz. si cantitatea celor primite, in termenul si in modul
stabilit de contract sau de lege.
A plati valoarea bunului calculata in functie de locul
si timpul executarii obligatiei, in cazul in care nu-l
poate restitui.

1.2. Stabiliţi particularităţile împrumutului oferit de lombard, asociaţiile de economii şi împrumuturi şi

organizaţiile de microfinanţare.
Lombard(amanet):
- Lombardurile sînt instituţii creditare, care oferă populaţiei posibilitatea de a-şi păstra obiectele de uz
personal şi casnic, precum şi de a primi împrumuturi cu amanetarea acestor obiecte.
- Lombardul este autorizat să practice acordarea împrumuturilor cu amanetarea obiectelor menţionate.
- Lombardul acordă împrumuturi băneşti pe un termen stabilit prin înţelegerea părţilor.
- Lombardul este în drept să stabilească un nivel mai înalt al împrumutului, eliberat pe un bilet de
amanet.Numărul împrumuturilor, acordate unei persoane pe bilete de amanet separate, nu se limitează.
- La acordarea împrumutului lombardul eliberează bilete nominative de amanet.
- După expirarea termenului prevăzut în contract, lombardul este în drept să-şi satisfacă creanţele din
valoarea bunurilor depuse în păstrare sau ca amanet în modul stabilit în contract, dacă legea nu
prevede altceva. Din suma încasată de la vînzarea obiectelor se achită plata pentru păstrare,
împrumuturile acordate şi dobînzile pentru ele şi cheltuielile de vînzare, iar soldul sumei lombardul îl
restituie posesorului chitanţei nominative de depozit sau al biletului nominativ de amanet, la
prezentarea lor.
 Asociaţiile de economii şi împrumuturi:
- asociaţie de economii şi împrumut - organizaţie necomercială cu statut juridic special, constituită
benevol de persoane fizice şi juridice, asociate pe principii comune, care acceptă de la membrii săi
depuneri de economii, le acordă acestora împrumuturi, precum şi alte servicii financiare, în
conformitate cu categoria licenţei pe care o deţine;
- Serviciile acordate de asociaţie constau in acordarea de imprumuturi si acordarea de servicii aferente
imprumuturilor.
- Asociaţia poate investi mijloacele sale băneşti, neutilizate la acordarea împrumuturilor, în conformitate
cu politica de investiţii aprobată de consiliu.
- Asociatia are dreptul sa ia împrumuturi de la asociaţia centrală al cărei membru este, precum şi de la alţi
creditori, cu excepţia persoanelor fizice;
- În cazul în care membrul nu restituie la scadenţă împrumutul acordat de asociaţie, nu plăteşte dobînda şi
alte sume aferente împrumutului în conformitate cu contractul de împrumut, pierderile cauzate
asociaţiei sînt acoperite succesiv:
a) din contul gajului şi al altor forme de garanţii pentru împrumutul acordat membrului, conform legislaţiei şi
contractului de împrumut;
b) din contul dobînzilor la depunerile de economii;
c) din contul depunerilor de economii;
d) din alt patrimoniu al membrului, în temeiul hotărîrii arbitrajului sau a judecăţii.
- În cazul în care asociaţia a acordat un împrumut cu încălcarea prevederilor prezentei legi şi a normelor
de prudenţă financiară, debitorul, împreună cu administratorii care, ştiind de faptul încălcării, au adoptat
decizia de acordare a împrumutului respectiv, poartă răspundere solidară în faţa asociaţiei pentru soldul
nerambursat la scadenţă al împrumutului şi/sau neplata dobînzii aferente, cu excepţia administratorilor
care au votat împotrivă şi opinia lor a fost consemnată separat în procesul-verbal al şedinţei respective.

Organizaţiile de microfinanţare:
- organizaţie de microfinanţare - persoană juridică a cărei activitate de bază o constituie activitatea de
microfinanţare;
- Asupra organizaţiilor de microfinanţare nu se extinde acţiunea actelor normative ce
reglementează activitatea instituţiilor financiare, a fondurilor de investiţii şi a asociaţiilor de
economii şi împrumut ale cetăţenilor.
- Activitatea de microfinanţare este o activitate economică permanentă a organizaţiei de microfinanţare,
ce constă în prestarea următoarelor servicii de microfinanţare:
a) acordarea şi gestionarea împrumuturilor;
b) acordarea de garanţii la împrumuturi şi la credite bancare;
c) efectuarea investiţiilor, a participaţiunilor.
- În scopul prestării serviciilor de microfinanţare, organizaţia de microfinanţare este în drept
să primească mijloace băneşti sub formă de investiţii, împrumuturi (credite), donaţii (granturi) şi
sponsorizări de la persoane fizice şi/sau juridice din Republica Moldova şi din străinătate.
- Organizaţia de microfinanţare este obligată să constituie provizioane destinate acoperirii eventualelor
pierderi legate de nerestituirea împrumuturilor şi a dobînzii aferente.
- Organizaţia de microfinanţare nu este în drept să acorde împrumuturi în scopul procurării valorilor
mobiliare emise de ea însăşi.
1.3. Proiectaţi eventualele dificultăţi ce pot apărea la aplicarea normei legale care stabileşte relaţia
dintre mărimea dobânzii în contractul de împrumut şi rata de refinanţare a BNM. Propuneţi varianta
optimă a normei care reglementează mărimea dobânzii şi argumentaţi
Potrivit art. 869 alin.(1) din Codul civil, în baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei
dobânzi, care trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei, iar
conform alin.(2) înţelegerea asupra dobânzii prin care se încalcă dispoziţia alin.(1) este nulă.
Plenul CSJ a adoptat, la 24 decembrie 2010, hotărârea cu privire la unele chestiuni referitoare la aplicarea de
către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la soluţionarea litigiilor legate de contractele de împrumut.
Astfel, în hotărârea explicativă CSJ a specificat că, caracterul rezonabil al dobânzii se determină în fiecare
caz aparte, inclusiv este necesar să se ţină cont de clauzele contractuale, de tipul contractului, de faptul dacă a
fost stipulată vreo garanţie a debitorului, de termenul contractului, de condiţiile de creditare ale băncii. Este
rezonabilă, de asemenea, acea dobândă, care este mai aproape de mărimea ratei de refinanţare a BNM.
Astfel, cuantumul dobînzii de întîrziere ce decurge din contractul de împrumut încheiat între persoane fizice
urmează a se determina ţinîndu-se cont de stipulările art.619 alin.(1) Cod civil, potrivit cărora dobînda de
întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 Cod civil dacă legea sau contractul nu prevede
altfel. Se va ţine cont că dobînda de întîrziere în mărime de 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 Cod civil
se va aplica în privinţa persoanelor fizice care, la încheierea contractului de împrumut, deţineau calitatea de
consumator.
Pentru contractele de împrumut încheiate între persoane juridice, între persoane fizice sau între persoane
fizice şi juridice care nu deţin calitatea de consumator, mărimea dobînzii se va calcula potrivit ratei indicate în
art.619 alin.(2) Cod civil, conform căruia dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 Cod civil
dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
În concluzie, menţionăm că nu este obligatorie aplicarea în contractele de împrumut a unei dobânzi ce
depăşeşte cu 2% rara de refinanţare, părţile având libertate contractuală în acest sens, singura restricţie se referă
la obligativitatea existenţei unei relaţii rezonabile între rata de refinanţare a BNM şi dobânda contractuală.

Subiectul 2. Modalităţile de apărare a pîrîtului împotriva acţiunii civile

2.1. Expuneţi drepturile şi obligaţiile pîrîtului în cadrul soluţionarii pricini civile

Participanţii la proces sînt în drept să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să facă extrase şi copii de pe ele, să
solicite recuzări, să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanţi la proces,
martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanţei explicaţii orale şi
scrise, să expună argumente şi considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze
obiecţii împotriva demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi, să atace actele judiciare şi
să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă. Pîrîtul este în drept să
recunoască acţiunea. Părţile pot înceta procesul prin tranzacţie. Părţile sînt obligate să se folosească cu bună-
credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă
prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. În caz de înaintare cu rea-credinţă a
unor cereri vădit neîntemeiate de contestare a unui înscris sau a semnăturii de pe înscris, de formulare a unei
cereri de amînare a procesului sau de strămutare a pricinii, de obţinere de către reclamantul căruia i s-a respins
acţiunea a unor măsuri de asigurare prin care pîrîtul a fost păgubit, dacă prin aceste acţiuni s-a cauzat amînarea
(suspendarea) judecării pricinii sau tergiversarea executării actului judiciar, partea vinovată poate fi obligată de
instanţă, la cererea părţii interesate, la plata unei despăgubiri.

2.2. Comparaţi particularităţile acţiunii reconvenţionale ca modalitate de apărare a pârâtului împotriva

acţiunii în raport cu referinţa pârâtului. Evidenţiaţi condiţiile de primire a acţiunii reconvenţionale.
Judecătorul primeşte acţiunea reconvenţională dacă:
a) aceasta urmăreşte compensarea pretenţiei iniţiale;
b) admiterea ei exclude, total sau parţial, admiterea acţiunii iniţiale;
c) ea şi acţiunea iniţială sînt în conexiune, iar judecarea lor simultană ar duce la soluţionarea rapidă şi justă a
litigiilor;
d) acţiunea este înaintată în cadrul aceluiaşi litigiu între aceleaşi părţi.
(2) Dacă, în cazurile menţionate la alin.(1) lit.a) şi c), se constată că numai acţiunea principală poate
fi judecată, instanţa o judecă separat.

Actiunea reconventionala Referinta

Articolul 172.Intentarea acţiunii
reconvenţionale
(1) Pînă la stabilirea termenului de judecare
a pricinii în şedinţă de judecată, pîrîtul este în
drept să intenteze împotriva reclamantului o
Articolul 186. Prezentarea de către pîrît a
probelor şi referinţei
(1) În cadrul pregătirii pricinii pentru
dezbateri judiciare, judecătorul propune
pîrîtului să prezinte în judecată în termen
 acţiune reconvenţională pentru a fi judecată
odată cu acţiunea iniţială. Acţiunea
reconvenţională poate fi intentată şi pînă la
finalizarea examinării pricinii în fond în cazul
în care pîrîtul demonstrează că a fost în
imposibilitatea de a o intenta pînă la stabilirea
termenului de judecare a pricinii în şedinţă de
judecată.
(2) Intentarea acţiunii reconvenţionale se
face conform regulilor generale de intentare a
acţiunii.
probele necesare.
(2) Depunerea referinţei este obligatorie. În
cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de
instanţă, pricina poate fi examinată în baza
materialelor anexate la dosar.
(3) În referinţă se indică instanţa la care se
depune, numele sau denumirea reclamantului
şi revendicările lui, răspunsul la pretenţiile de
fapt ale acţiunii şi probele aduse împotriva
fiecărei revendicări, alte date importante pentru
soluţionarea pricinii, precum şi demersurile
pîrîtului. În cazul mai multor pîrîţi, se poate
depune o singură referinţă ori atîtea referinţe
cîţi pîrîţi sînt sau cîte grupuri de pîrîţi există.
La referinţă se anexează atîtea copii de pe
referinţe cîţi reclamanţi şi intervenienţi există
în proces. Pentru instanţa judecătorească se
anexează acelaşi număr de copii certificate de
pe înscrisuri şi de pe alte documente pe care se
întemeiază referinţa.
(4) Judecătorul explică pîrîtului că
neprezentarea în termen a probelor şi a
referinţei nu împiedică soluţionarea pricinii în
baza materialelor din dosar.

2.3. Argumetaţi dacă în situaţiile prezentate sînt întrunite condiţiile de primire spre examinare a acţiunii
reconvenţionale:
a) la examinarea pricinii cu privire la desfacerea căsătoriei pîrîul solicită partajul averii; nu poate fi inaintata
actiune reconventionala
b) în cadrul examinării unei pricini privind partajul averii succesorale testamentare pîrîtul cere declararea
nulităţii testamentului; - Sint intrunite deoarece admiterea ei exclude, total sau parţial, admiterea acţiunii
iniţiale;
c) în cadrul unei pricini cu privire la repararea prejudiciului material cauzat prin vătămarea sănătăţii, pîrîtul
solicită încasarea de la reclamant a unei sume de bani datorate în baza unui contract de împrumut. – nu sint
intrunite

Test 13
Subiectul 1. Revocarea, rezoluţiunea şi nulitatea contractului de donaţie.
1.1 Enumeraţi condiţiile şi relataţi despre modul de revocare a donaţiei pentru ingratitudine.
Condiţii necesare pentru valabilitatea contractului:
1. Capacitatea de exerciţiu necesară;
2. Consimţămîntul să nu fie viciat;
3. Obiectul contractului să fie determinat, licit, posibil;
4. Cauza licită şi morală;
5. Bunul
a) să existe sau să poată exista;
b) să fie determinat sau determinabil;
c) să fie în circuitul civil.
 Donaţia poate fi revocată dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului sau a unei rude apropiate a acestuia,
dacă se face vinovat de o altă faptă ilicită faţă de donator sau faţă de o rudă apropiată a acestuia, situaţii care
atestă o ingratitudine gravă, sau dacă refuză fără motive întemeiate să acorde donatorului întreţinerea datorată.
Dacă donaţia este revocată, se poate cere restituirea bunului donat.
Revocarea donaţiei poate fi făcută doar în decursul unui an din momentul în care cel îndreptăţit să revoce a
luat cunoştinţă de motivul de revocare.
Acţiunea de revocare a donaţiei nu poate fi înaintată contra moştenitorilor donatarului, nici de moştenitorii
donatorului împotriva donatarului, cu excepţia cazului cînd donatorul a decedat pînă la expirarea termenului
de un an din momentul în care cel îndreptăţit să revoce a luat cunoştinţă de motivul de revocare.

1.3. Revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinii. Consecinţele juridice ale revocării.
Sarcina este o obligaţie impusă donatarului care este ţinut să o execute dupa ce acceptă donaţia,
asemenea unui debitor în contractele sinalagmatice. În caz contrar, donatarul poate solicita în instanţă
revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii.
Sarcina trebuie să fie posibilă, licită şi morală şi poate să fie prevăzută în favoarea donatorului, a unei
terţe persoane sau a donatarului însuşi, dacă donatorul are vreun interes, cel puţin moral, în exercitarea
sarcinii.
Donaţia cu sarcini este, numai în limita sarcinii, un contract sinalagmatic cu titlu oneros, de aceea în
cazul neexecutării intervin efectele specifice acestui tip de contract:
- donatorul poate solicita instanţei obligarea donatarului la îndeplinirea sarcinii şi plata de daune-interese;
- donatarul nu se poate elibera de sarcină şi să abandoneze bunurile dăruite fără acordul donatorului,
adică fără un nou contract;
- revocarea sau rezoluţiunea donaţiei este judiciară, instanţa apreciază gravitatea nerespectării obligaţiei
de către donatar şi poate acorda şi un termen de graţie. În caz de admitere a acţiunii, revocarea produce
efecte retroactiv.
Atât donatorul cât şi succesorii săi în drepturi pot introduce acţiunea în executarea sarcinii sau în revocarea
donaţiei pe motiv de neexecutare.
Părţile pot stipula în contract un pact comisoriu expres prevăzând revocarea de drept în cazul neexecutării
sarcinii. În acest caz intervenţia instanţei judecătoreşti nu mai este absolut necesară pentru revocarea
contractului.
Donatarul va fi, deci, obligat sa restituie bunul donat, dar va putea păstra fructele culese pana la data
introducerii acţiunii în revocare.

1.3. Analizaţi posibilitatea rezoluţiunii contractului în cazul stării de nevoie şi argumentaţi necesitatea
acesteia. Expuneţi-vă părerea referitor la posibilitatea legală de a declara nul contractul de donaţie
încheiat în cazul maladiilor prezumate a fi letale.
Art. 836 Rezolutiunea contr de donat in cazul starii de nevoie:
(1) Daca donatorul, dupa executarea donatiei, nu mai este in stare sa-si asigure o intretinere corespunzatoare
si sa-si indeplineasca obligatiile legale de intretinere fata de terti, poate cere de la donatar restituirea
bunurilor donate pe care acesta le mai poseda.
(2) Cererea de restituire este inadmisibila cind donatorul si-a provocat intentionat sau prin culpa grava
starea de nevoie.
Datorită faptului că rezoluţiunea în condiţiile Art. 836 este cerută după ce contractul de donaţie a fost executat
şi donatarul a devenit titularul dreptului primit, prin derogare de la prevederile Art. 738(efectele rezolutiunii),
legea limitează efectele rezoluţiunii doar la restituirea bunurilor donate pe care donatarul le mai posedă. Dacă
bunurile nu mai există în natură sau au fost înstrăinate, rezoluţiunea contractului de donaţie este inadmisibilă,
donatorul nefiind în drept să ceară despăgubiri.
Rezoluţiunea pentru temeiurile prevăzute nu are efect asupra drepturilor terţilor referitor la bunul donat,
indiferent de faptul dacă dreptul a trecut la terţ cu titlu gratuit sau oneros. În cazurile cînd bunul este în posesia
donatarului, însă este grevat de drepturi ale terţilor, donatorul va accepta restituirea bunului grevat de drepturi,
fără a putea cere despăgubiri.
Starea de nevoie în care a ajuns donatorul după executarea contractului de donaţie trebuie să nu fie
condiţionată de comportamenul vinovat al lui. Dacă donatorul şi-a provocat intenţionat sau prin culpă gravă
starea de nevoie, rezoluţiunea contractului de donaţie pentru temeiurile invocate la Alin.1 este inadmisibilă.
Art.833 Donatia in cazul maladiilor prezumate a fi letale.
Contractul de donatie incheiat in timpul unei maladii prezumate a fi letale pentru donator, urmata de
insanatosirea acestuia, poate fi declarat nul la cererea donatorului.
Instituind norma comentată, legiuitorul fixează prezumţia că încheierea contractului de donaţie în timpul unei
maladii considerate a fi letale este dictată de conştientizarea de către donator a inevitabilităţii decesului său. În
cazul în care donatorul, contrar prezumţiei letalităţii, se însănătoşeşte, legea îi oferă posibilitatea de a cere
declararea nulităţii contractului de donaţie.
Prin maladii prezumate letale urmează de înţeles acele procese patologice (boala), indiferent de natura lor,
care afectează organismul uman şi duc în mod inevitabil la decesul celui bolnav. Prezumţia letalităţii maladiei
trebuie să fie fundamentată din punct de vedere medical şi nu doar bănuită de donator sau alte persoane.
Pentru a putea cere nulitatea contractului de donaţie încheiate în timpul unei maladii prezumate letale,
însănătoşirea donatorului trebuie să fie de aşa natură, încît să înlăture pericolul decesului care se prezuma.
Însănătoşirea parţială, care doar îdepărtează survenirea decesului pe o perioadă scurtă de timp nu-i oferă dreptul
donatorului de a cere nulitatea contractului.

Subiectul 2. Măsurile de asigurare a acţiunii şi procedura de asigurare.

2.1. Expuneţi noţiunea de asigurare a acţiunii. Descrieţi măsurile de asigurare a acţiunii.
Asigurarea actiunii reprezinta acel act de procedura a instantei de judecata efectuat intr-un proces civil deja
pornit masurilor prevazute de lege, neaplicarea carora va duce la imposibilitatea sau dificultatea executarii
hotaririi judecatoresti.
În vederea asigurării acţiunii, judecătorul sau instanţa este în drept:
a) să pună sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani ale pîrîtului, inclusiv pe cele care se află la alte
persoane;
b) să interzică pîrîtului săvîrşirea unor anumite acte;
c) să interzică altor persoane săvîrşirea unor anumite acte în privinţa obiectului în litigiu, inclusiv
transmiterea de bunuri către pîrît sau îndeplinirea unor alte obligaţii faţă de el;
d) să suspende vînzarea bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acţiuni de ridicare a sechestrului de pe ele
(radierea din actul de inventar);
e) să suspende urmărirea, întemeiată pe un document executoriu, contestat de către debitor pe cale judiciară.
Judecătorul sau instanţa poate aplica, după caz, şi alte măsuri de asigurare a acţiunii care să corespundă
scopurilor specificate la art.174. Pot fi admise concomitent mai multe măsuri de asigurare a acţiunii dacă
valoarea bunurilor sechestrate nu depăşeşte valoarea acţiunii.
În cazul încălcării interdicţiilor specificate la alin.(1) lit. b) şi c), vinovaţilor se aplică o amendă de la 10 la 20 de
unităţi convenţionale. Pe lîngă aceasta, reclamantul poate cere vinovaţilor reparaţia prejudiciilor cauzate prin
neexecutarea încheierii judecătoreşti de asigurare a acţiunii.
Aplicarea sechestrului pe bunurile organizaţiei sau ale persoanei fizice cu statut de întreprinzător, în
cazul asigurării acţiunii, se efectuează în următoarea ordine:
a) în primul rînd, pe bunurile care nu participă nemijlocit în producţie: valori mobiliare, mijloace băneşti (în
monedă naţională şi în valută străină, inclusiv în numerar), autoturisme, obiecte de design din oficii şi alte
bunuri;
b) în al doilea rînd, pe produsele finite (mărfuri), precum şi pe alte bunuri materiale care nu participă
nemijlocit în procesul de producţie şi care nu sînt destinate utilizării nemijlocite în producţie;
c) în al treilea rînd, pe bunurile imobiliare, precum şi pe materia primă, materiale, maşini, unelte, utilaje,
instalaţii, echipamente şi alte mijloace fixe, destinate utilizării nemijlocite în producţie;
d) în al patrulea rînd, pe bunurile predate unor alte persoane.
(2) Sechestrarea bunurilor se efectuează în limita valorii revendicărilor din acţiune.
(3) În dependenţă de măsura asiguratorie întreprinsă, judecătorul sau instanţa înştiinţează, după caz, organul
care înregistrează bunul sau dreptul asupra lui.

2.2. Comparaţi particularităţile procedurii de anulare, substituire şi contestare a măsurilor de asigurare a

acţiunii.
Articolul 179. Substituirea unei forme de asigurare a acţiunii printr-o altă formă
(1) La cererea participanţilor la proces, se admite substituirea unei forme de asigurare a acţiunii printr-o altă
formă.
(2) Substituirea unei forme de asigurare a acţiunii printr-o altă formă se soluţionează în şedinţă de judecată.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu
împiedică examinarea problemei.
(3) În cazul asigurării acţiunii prin care se cere plata unei sume, pîrîtul este în drept ca, în locul măsurilor de
asigurare luate, să depună pe contul de depozit al instanţei suma cerută de reclamant.
Articolul 180. Anularea măsurilor de asigurare a acţiunii
(1) Măsura anterioară de asigurare a acţiunii poate fi anulată din oficiu sau la cererea pîrîtului de către
judecătorul sau instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de judecătorul sau instanţa în a căror procedură
se află pricina.
(2) Anularea măsurii anterioare de asigurare a acţiunii se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la
proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor repetată însă nu împiedică examinarea
problemei.
(3) În cazul respingerii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare a acţiunii se menţin pînă cînd hotărîrea
judecătorească devine definitivă. În cazul admiterii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare îşi păstrează efectul
pînă la executarea hotărîrii judecătoreşti.
(4) Despre anularea măsurilor de asigurare a acţiunii, judecătorul sau instanţa înştiinţează, după caz, organul
care înregistrează bunul sau dreptul asupra lui.
Articolul 181. Atacarea încheierii de asigurare a acţiunii
(1) Încheierile de asigurare a acţiunii pot fi atacate cu recurs.
(2) Dacă încheierea de asigurare a acţiunii a fost emisă fără ştirea recurentului, termenul de depunere a
recursului se calculează din ziua în care persoana interesată a aflat despre pronunţarea încheierii.
(3) Depunerea recursului împotriva încheierii de asigurare a acţiunii nu suspendă executarea încheierii.
Recursul împotriva încheierii de anulare a măsurilor de asigurare a acţiunii sau de substituire a unei forme de
asigurare cu o alta suspendă executarea încheierii.
Articolul 182. Reparaţia prejudiciului cauzat pîrîtului prin asigurarea acţiunii
(1) Acceptînd asigurarea acţiunii, judecătorul sau instanţa poate cere reclamantului o cauţiune a prejudiciilor
care ar putea fi cauzate pîrîtului.
(2) Dacă hotărîrea de respingere a acţiunii reclamantului a devenit irevocabilă, pîrîtul este în drept să intenteze
împotriva lui acţiune în reparaţie a prejudiciului cauzat prin măsurile de asigurare a acţiunii, luate la cererea
acestuia, indiferent de vinovăţia reclamantului.

2.3. Argumentaţi acţiunile instanţei de judecată în fiecare din următoarele cazuri:

a) cererea de asigurare a acţiunii a fost soluţionată de judecător, în ziua depunerii ei, fără a-l înştiinţa pe pîrît şi
pe ceilalţi participanţi la proces; CORECT - Cererea de asigurare a acţiunii se soluţionează de judecător sau de
instanţa care examinează pricina chiar în ziua depunerii ei, fără a-l înştiinţa pe pîrît şi pe ceilalţi participanţi la
proces. Privitor la asigurarea acţiunii, judecătorul sau instanţa pronunţă o încheiere.
b) instanţa a dispus, în vederea asigurării acţiunii, suspendarea ordinului de concediere a reclamantului în cauza
privind restabilirea acestuia la locul de muncă; INCORECT
c) instanţa a dispus, în cadrul procedurii de constatare a faptului acceptării unei succesiuni şi a locului ei de
deschidere, la solicitarea petiţionarului, punerea sechestrului pe bunurile care fac parte din masa succesorală. –
INCORECT deoarece neaplicarea masurilor de asigurare nu ar duce la crearea dificultatilor judecarii sau ar
face imposibila executarea hotaririi judecatoresti.
 Test 14
Subiectul 1. Varietăţi ale contractului de vânzare-cumpărare.
1.1. Definiţi vânzarea de probă sau la vedere şi descrieţi caracterele juridice ale acestora.
Expresia vânzarea sau, respectiv, cumpărarea de probă este suficient de clară şi precisă, fiind un termen
utilizat frecvent în limbajul curent. Dacă „cumpărarea... la vedere” beneficiază de o reglementarea specială,
diferită de vânzarea „comună”, înseamnă că are anumite particularităţi, care în mod normal are trebui să poată
fi deduse chiar din titlu. Dacă specificul acestei modalităţi a vânzării constă în faptul că se face „la vedere”, ar
rezulta oare că vânzările obişnuite se fac nu la vedere, pe ascuns, cu ochii închişi etc.? Mai mult, din punct de
vedere semantic, „a proba” nu este cel sinonim cu „a vedea”, mult mai potrivit fiind verbul „a încerca”. Chiar
dacă acest aspect pare neimportant şi insignifiant, totuşi, în practică ar putea da naştere anumitor dificultăţi.
- Caracterul sinalagmatic al contractului de vînzare-cumpărare denotă faptul că, odată fiind încheiat, acesta dă
naştere la obligaţii reciproce şi interdependente pentru ambele părţi contractante, fiecare obligaţie a uneia
din părţi avîndu-şi cauza juridică în obligaţia respectivă a celeilalte părţi;
- Caracterul onerospresupune că fiecare parte urmăreşte să obţină în urma încheierii contractului un interes
patrimonial (folos, echivalent) în schimbul prestaţiei la care se obligă, cauza juridică a obligaţiei fiecărei
părţi contractante incluzînd ca element esenţial contraprestaţia la care se obligă cealaltă parte;
- Contractul de vînzare-cumpărare este consensual, deoarece se consideră valabil încheiat din momentul în
care părţile au realizat un acord în privinţa tuturor condiţiilor esenţiale ale contractului;
- Caracterul comutativ al contractului presupune faptul că existenţa certă şi întinderea determinată a
drepturilor şi obligaţiilor reciproce sînt cunoscute de către părţi de la încheierea contractului şi nu depind de
faptul dacă s-a produs sau nu un eveniment;
- Caracterul translativ de proprietate presupune faptul că odată fiind realizat acordul de voinţă al părţilor
contractante şi, potrivit regulii generale, predarea bunului, are loc transferul dreptului de proprietate de la
vînzător la cumpărător;

1.2 Analizaţi specificul vânzării cu pact de răscumpărare.

Dupa prevederile articolului 786 Cod civil, prin contractul de vanzare-cumparare cu pact de rascumparare
intelegem acel contract unde vanzatorul isi rezerva dreptul de rascumparare a bunului vandut in termenul,
conditiile si la pretul convenit de catre parti la incheierea contractului. Astfel, vanzatorul transmite cu toate
efectele transmisiunii dreptul de proprietate asupra bunului catre cumparator, dar prin dispozitiile contractuale
isi rezerva, prin comun acord dintre parti, dreptul de a cere pe durata unei anumite perioade de timp
rascumpararea bunului vandut. inauntru acestui termen, la prima cerere a vanzatorului, desi cumparatorul este
proprietarul bunului, totusi restituie bunul cumparat fostului vanzator.
Răscumpărarea se efectuează la preţul de vînzare. Revînzătorul este în drept să ceară compensarea
cheltuielilor aferente bunului cumpărat pînă la răscumpărare, în cuantum egal cu creşterea valorii bunului
datorită acestor cheltuieli. Dacă bunul pe care trebuie să îl restituie a fost dotat cu un accesoriu, cumpărătorul
îl poate reţine dacă nu dăunează bunului.
La momentul respectiv, cumparatorul -actualul proprietar al bunului apare in calitatea de vanzator, si
invers - vanzatorul apare in calitatea de cumparator al bunului. Pentru perioada termenului de rascumparare
dreptul de proprietate dobandit de catre cumparator este grevat cu pactul de inalienabilitate.
Odata ce termenul inauntru caruia vanzatorul are dreptul de a cere rascumpararea a expirat, dreptul
cumparatorului este liber de aceasta grevare, iar eventuala vanzarecumparare intre aceste persoane dupa
expirarea termenului in cauza se va considera o noua vanzarecumparare, care se va incheia in alte conditii
decat cele prevazute in pactul de rascumparare.
Răscumpărarea poate fi exercitată doar în termenul stipulat în contract, care nu poate fi mai mare de 10 ani
pentru terenuri şi de 5 ani pentru alte bunuri. Aceste termene nu pot fi prelungite.

1.3. Expuneţi-vă asupra problemelor ce pot apărea la aplicarea în practică a contractului de vânzare-
cumpărare cu pact de răscumpărare (în special privind obligaţia cumpărătorului de a înlătura
drepturile terţilor asupra bunului, răscumpărarea bunurilor imobile, etc.).
Vânzarea cu pact de răscumpărare este o varietate a contractului de vânzare – cumpărare supusă unei
condiţii rezolutorii exprese, care constă in dreptul ce şi-l rezervă cumpărătorul de-a relua lucrul vândut,
restituind preţul şi cheltuielile suportate de cumpărător într-un anumit termen.
Vânzătorul poate cere răscumpărarea de la cumpărătorul iniţial, cât şi de la oricare alt cumpărător mai
departe. Urmează de menţionat că este indiferent, dacă în contractul de vânzare a terţului achizitor fusese sau nu
prevăzută clauza de răscumpărare în folosul vânzătorului primitiv, cu excepţia vânzării unui imobil, deoarece
cumpărătorul de bună-credinţă, ce n-a cunoscut pactul de răscumpărare din contractul iniţial, este protejat de
dispoziţia art. 331.
Pornind de la faptul, că efectuarea înscrierii provizorii nu presupune şi dobândirea, constituirea sau
stingerea dreptului, prin urmare pentru dobândirea, constituirea sau stingerea dreptului este necesară justificarea
înscrierii. Astfel, pentru exemplu dreptul de proprietate asupra bunului imobil dobândit în temeiul contractului
de vânzare-cumpărare cu pact de răscumpărare apare la cumpărător din momentul efectuării înscrisului
(înscrierii provizorii) în registrul bunurilor imobile. În cazul existenţei unei hotărâri irevocabile a instanţei de
judecată, care presupune constituirea dreptului, acecst drept apare nun din momentul operării înscrisului
(înscrierii provizorii) în registrul bunurilor imobile, ci din momentul întrării în vigoare a hotărârii instanţei de
judecată. Lipsa unei cereri de atac a hotărârii instanţei de judecată sau emiterea unei hotărâri definitive în
privinţa unei hotărâri atacate constituie justificare a înscrierii provizorii şi are drept efect, respectiv dobândirea,
constituirea sau stingerea dreptului.
Prin drept real dobândit sub condiţie suspensivă trebuie de înţeles acel drept care, deşi este dobândit de
către titular, dar pe durata anumitei perioade de timp, acest drept nu poate fi exercitat. Exemplu ar putea servi
dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare cu pact de
răscumpărare. Condiţia suspensivă va afecta dreptul de proprietate pe durata termenului de răscumpărare. La
expirarea perioadei de timp pe durata căruia vînzătorul îşi poate exercita dreptul de răscumpărare, registratorul
va efectua înscrierea corespunzătoare privind intabularea dreptului.

Subiectul 2. Obiectul probaţiunii şi determinarea lui în pricinile concrete

2.1. Definiţi obiectului probaţiunii. Descrieţi categoriile de fapte juridice care pot constitui obiectul
probaţiunii.
Obiectul probatiunii reprezinta totalitatea circumstantelor care au importanta pt solutionarea justa a pricinii si
care trebuie sa fie dovedite de participantii la proces.
Categoriile de fapte care pot constitui obiectul probatiunii:
1.circumstantele de fapt cu caracter material juridic- acestea sunt acele imprejurari de care depinde conform legii
materiale aparitia, modificare sau stingerea RJ.
2. circumstantele de fapt cu caracter procesual juridic- acele imprejurari ce se refera la dr la inaintarea actiunii si
desfasurarea normala a procesului civil.
3. faptele probatorii- care fiind stabiite sunt utilizate pt constatarea existentei sau inexistentei circums cu
caracter material juridic.
4. faptele de verificare.

2.2. Identificaţi modul de determinare a obiectului probaţiunii în pricinile civile concrete şi rolul instanţei
de judecată şi a participanţilor la proces la determinarea obiectului probaţiunii.
Determinarea corecta a obiectului probatiunii inseamna predarea directiei corecte a procesului de colectare si
adminstare a probelor. Deosebim 2 surse de informare a obiectului probatunii: 1temeiul actiunii si obiectiilor
inaintate; 2 ipoteza si dispozitia normei de dr material aplicabila in cauza respectiva. Fiecare parte trebuie sa
dovedeasca circumstantele pe care le invoca drept temei al pretentiilor si obiectiilor sale daca legea nu dispune
altfel. Prin urmare initial, determinarea obiectului este facuta de parti(reclamntul in cerea de chemare in judecata,
iar piritul in referinta), insa rolu decisiv il are inst. Obiectul probatiunii se determina definitiv de catre inst de
judecata, pornind de la pretentiile si obiectiile partilor si ale altor participanti la proces, precum si de la N de dr
material si procedural ce urmeaza a fi alicate. Stabilirea incorecta a obiectului probatiunii poate sa duca la
emiterea unei hotarii neinteeiate. Netemeinicia hotaririi este un temei pt casarea acesteia.

2.3. Argumentaţi obiectul probaţiunii în următoarele pricini civile:

a) dezminţirea informaţiei ce lezează onoarea şi demnitatea; - mijlocul de informare in masa prin care s-a
raspindit acesta informatie unui cerc numeros de persoane
b) repararea prejudiciului cauzat prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale; - urmeaza a se
demonstra existenta contractului si a clauzelor pe care le cuprinde, a se demonstra ca debitorul a executat
necorespunzator obligatia, ca prin aceasta i s-a cauzat un prejudiciu, cuantumul prejudiciului
c) restabilirea la locul de muncă a salariatului concediat ilegal. – probează faptul angajării la locul de muncă
și al concedierii.

T 15
Subiectul 1. Contractul de vânzare-cumpărare.
1.1. Identificaţi subiecţii cărora legislaţia nu le permite (să fie - vânzător sau cumpărător) să fie parte la
contractul de vânzare-cumpărare (incapacităţi speciale).
Parte a contractului de vînzare-cumpărare poate fi orice persoană juridică sau orice persoană fizică care a tins
majoratul(vîrsta de 18 ani) și nu a fost lipsită sau restrînsă, în ordine legală, în capacitate de exercițiu.
Persoanele fizice declarate incapabile potrivit art. 24 CC, sau limitate în capacitatea de exercițiu art.25 CC pot
încheia contr. De v-c numai prin intermediul reprezentantului legal sau cu încuviințarea acestuia. Aceste pers.
Pot încheia de sine stătător doar contr. De v-c de o valoare mică și care se execută la momentul încheierii lor
art. 21-22 CC. Potrivit regulii generale, vînzător în contr. de v-c poate fi pers fizică/juridică care deține dr. de
proprietate asupra bunului sau au dr.real care i-ar permite de a contracta în vederea înstrăinării bunului, ex- dr
de gestiune economică, titulari ai căruia sunt, deobicei, instituțiile de stat și cele municipale.
De menționat că în materia dată legea stabilește și anumite interdicții în ceea ce privește vînzarea, cumpărarea,
sub condiția nulității contr. Astfel, potrivit art. 801 CC, judecătorii, avocații, notarii, procurorii și executorii
judecătorești nu pot dobîndi dr. litigiuase sub sancțiunea nulității absolute. Tot astfel tutorele și curatorul, soțul
și rudele acestora de pînă la gradul IV inclusiv nu au dr. să încheie convenții cu persoana pusă sub
tutelă/curatela (art.43 CC).
1.2. Determinaţi obligaţiile vânzătorului.
Efectele contr. De v-c se prezintă prin 2 categorii de obligații – oblig vînzătorului și oblig.Cumpărătorului. Dat
fiind faptul că v-c este un contr. sinalagmatic (bilateral), obligațiile contractuale ale părților se află într-un
raport de interdependență, fiecare din acestea avîndu-și cauza juridică în cealaltă.
Prin contr. de v-c vînzătorul se obligă să-i predea cumpărătorului un bun în proprietate. Dacă de jure efectul
contr de v-c presupune întîi de toate transferul dr.de proprietate asupra bunului vîndut, atunci de facto efectul
principal al vînzării este predarea materială a bunului către cumpărător. Astfel, obligația de bază a vînzătorului,
care poate fi dedusă chiar din definiția legală a contr. de v-c, este de a preda bunul vîndut în proprietatea
cumpărătorului(art.753 alin. 1 CC). respectiva obligație include un șir de condiții, după cum urmează:
- Predarea în termen a bunului în proprietate împreună cu documentele de însoțire ale acestuia.
- Asigurarea dobîndirii dr. de proprietate asupra bunului
- Respectarea condițiilor cu privire la cantitatea bunului
- Respectarea condițiilor cu privire la calitatea bunului
- Respectarea condițiilor cu privire la asortiment, completivitate, garnitură sau ambalaj.
În ce priveşte momentul predării mărfii, articolul 757 a) face o distincţie, după cum momentul predării este o
dată fixă sau o perioadă de timp. În conformitate cu prevederile art. 575 (2) al CC, dacă în contr. de v-c este
stabilită data la care trebuie livrată marfa, cumpărătorul nu poate cere livrarea mărfii înainte de termen. Potrivit
aceluiaş articol, vânzătorul poate livra marfa înainte de termen, dacă cumpărătorul nu are nici un motiv
temeinic pentru a refuza executarea. Totuşi, dacă cumpărătorul respinge executarea anticipată, este obligat să-l
informeze imediat în acest sens pe vânzător şi să ia toate măsurile necesare pentru a evita prejudicierea lui.
De regulă, termenul de livrare a mărfii se stipulează în contract. Părţile pot stabili o dată fixă sau pot fi utilizate
următoarele modalităţi de stabilire a termenelor de livrare: „livrarea prin promptă expediţie”, ceea ce înseamnă
expedierea mărfii în primele 15 zile de la data încheierii contractului; „livrarea mărfii îndată ce este gata sau
îndată ce este posibil” – un astfel de termen se poate referi la o marfă, care urmează să fie fabricată fără, însă a
se depăşi termenul de 45 zile de la data încheierii contractului; „livrarea la începutul lunii” – se înţelege prima
decadă din luna respectivă; „livrarea mărfii la mijlocul lunii” sau „livrarea la sfârşitul lunii”, se înţelege, că
termenul este în decada a doua, respectiv a treia; „livrarea mărfii în termenul de ....... sau de la ....... „ părţile
stabilind un termen sau mai multe, după cum marfa se livrează odată sau de mai multe ori.
Dacă în contractul de vânzare nu este indicată data livrării şi nici nu poate fi dedusă din contract, precum şi în
cazul când nu a fost stabilită o perioadă de livrare a mărfii şi nici nu poate fi determinată prin referire la
contract, vânzătorul trebuie să predea bunul într-un termen rezonabil, calculat de la data încheierii contractului.
În conformitate cu prevederile art. 575 a CC, dacă în contr. de v-c părţile nu au stabilit termenul de livrare a
mărfii, cumpărătorul are dreptul să pretindă oricând livrarea, iar vânzătorul trebuie să execute obligaţia de
livrare în termen de 7 zile din momentul cererii cumpărătorului.

1.3. Postu i-a vândut lui Efros un televizor color de fabricaţie moldovenească la preţul de 700 lei. Televizorul
era în stare bună de funcţionare, însă nu era nou, având o vechime de 4 ani. Peste jumătate de an, soţia lui Postu
s-a adresat în judecată solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare, invocând pe de o parte
neseriozitatea preţului, iar pe de altă parte – faptul că televizorul reprezenta proprietatea s-a exclusivă încă
dinaintea căsătoriei. Efros a obiectat, susţinând că nu avea de unde cunoaşte acest fapt la momentul încheierii
contractului. Care sunt cerinţele legale referitor la preţul contractului de vânzare-cumpărare? Poate oare servi
drept temei de declarare a nulităţii contractului motivul invocat de reclamant referitor la „neseriozitatea”
preţului?
Oferiţi soluţia legală. Argumentaţi răspunsul.
Cerinţele legale referitor la preţul contractului de vânzare-cumpărare:Preţul bunului trebuie să fie exprimat în
bani.Dacă în contractul de vînzare-cumpărare încheiat între comercianţi preţul bunului nu este determinat în
mod expres sau implicit printr-o dispoziţie care permite să fie determinat, se va considera, în lipsa unor
prevederi contrare, că părţile s-au referit tacit la preţul practicat în mod obişnuit în momentul încheierii
contractului în ramura comercială respectivă pentru aceleaşi bunuri vîndute în împrejurări comparabile. În cazul
în care nu există contracte similare, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit în
mod tacit la un preţ practicat la data predării bunurilor.Dacă preţul bunului se determină în funcţie de greutatea
lui, greutatea netă este aceea care, în caz de îndoială, determină preţul.
Se consideră îndeplinită condiția cu privire la determinarea prețului atunci cînd părțile contractante au convenit
asupra cuantumului acestuia în mod expres sau implicit printr-o dispoziție care permite să fie determinat.
Cît privește ”neseriozitatea prețului” legiuitorul nu specifică/caracterizează acest termen în legislație.
Însă la rezolvarea speție se atestă condiția încălcării termenului de răspundere a vînzătorului pentru viciile
bunului. Astfel, conform art. 783 CC- dacă în contract nu este stabilit un termen, pretenţiile pot fi înaintate în
cel mult 6 luni din ziua predării bunului. Astfel, acest termen este încălcat și soția lui Postu nu are dreptul de a
înainta careva pretenții în privința bunului vîndut.
La vînzarea bunului, vînzătorul era obligat să predea bunul fără vicii de natură juridică, adică să fie liber de
drepturile unui terț asupra lui. Adică Postu trebuia să informeze sau să ceară acordul de la soția sa pentru
vînzarea televizorului,adică a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul bunului.Legea stabilește că cumpărătorul
poate beneficia numai atunci de drepturile care rezultă din viciul pe care nu l-a cunoscut în urma unei culpe
grave cînd vînzătorul a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei
caracteristici. Așadar, Efros cumpărînd bunul, de care nu știa că este viciat are toate drepturile asupra acestuia.
În practică, deobicei cumpărătorul se asigură că bunul cumpărat nu are vicii, că nu există și nu va apărea în
viitor o persoană terță care va avea drepturi asupra bunului vîndut.
În cazul din speță Efros nu cunoștea despre drepturile pe care le avea soția lui Postu asupra televizorului. Mai
mult ca atît, din cauza că a expirat termenul de răspundere și termenul în care au putut fi înaintate pretenții.
Așadar soția lui Postu nu are dreptul de a solicita anularea contr. de v-c.

Subiectul 2. Repartizarea sarcinii de probaţiune între părţi.Rolul prezumţiilor în repartizarea sarcinii de

probaţiune
2.1. Descrieţi rolul instanţei de judecată în activitatea de probaţiune şi reclamarea probelor necesare
soluţionării pricinii
In reclamarea sarcinilor necesare instanta de judecata are un rol diriguitor. Ea determina obiectul
probatiunei,ordona la solicitarea partilor prezentarea probelor, pune in discuite circumstantele de fapt si de
drept relevante pt cauza examinata si propune partilor sa prezinte probe suplimentare.
Exista exceptii cind instanta de judecata are un rol active.Rolul active al instantei presupune prezentarea
probelor la solicitarea din oficiu a instantei de judecataConform CPC ca exemple de cazuri in care instanta are
rol activ este faptul ca instanta poate reclama din oficiu alte documente admise de lege ,decit cele care se
anexeaza la cererea de adoptie,inclusiv si cazierul judiciar.Un alt exemplu referitoe la rolul active al instantei
esta cazul in care exista date suficiente prin care se canstata tulburari psihice,judecatorul in pregatirea pricinei
pt dezbateri judiciare,ordona efectuarea unei expertiza psihiatrice.

2.2. Deduceţi regula generală de repartizare a sarcinii de probaţiune între părţi şi rolul prezumţiilor
probante. Evidenţiaţi excepţiile de la regula generală.
Sarcina probatiunei reprezinta obligatia partii de a dovedi anumite circumstante de fapt.Repartizarea sarcinii
probatiunei indica pe seama cui este pusa aceasta sarcina.
Potrivit regulii generale fiecare parte tre sa dovedeasca circumstantele pe care le invoca drept temei al
obiectiilor si pretentiilor sale daca legea nu dispune altfel.Astfel daca una dintre parti face o anumita afirmatie
cu privire la o circumstanta de fapt,care-I justifica pretentia sau obiectia,atunci aceasta esto obligate sa
devodeasca existenta circumstantei de fapt invocate,in caz contrar faptul se va considera ca nedovedit si nu va
putea fi pus la baza hoatrirei.
Astfel probatiunea reprezinta un drept si concomitant o obligatie procesuala a participantilor la
process.Indeplinirea sau neindeplinirea a obligatiei de probatiune se apreciaza de cater instanta de judecata
reiesind din suficienta probelor.
Prezumtia prezinta eliberarea partii in favoarea careia ea este prevazuta de obligatia de a dovedi anumite
circumstante de fapt pe care le invoca.Astfel in cazul prezumtiilor o anumita circumstanta de fapt est invocate e
una dintre parti dar dovedirea ei este pe seama celeilate parti.Prezumtiile pot fi contestate conform regulilor
generale de probatie,ceea c ear inseman ca partea in defavoarea careia se instituie prezumtia poate adduce probe
cre,administrate fiind conform legii,vor dovedi vice-versa.Mai mult decit atit instanta are dreptul din oficiu sa
verifice veridicitatea faptelor prezuamte.
Ca ex.de prezumtii pot fi prevederile CF care prevede ca copilul nascut din parinti casatoriti sau in timp de 300
zile din momentul desfacerii casatoeiei are ca tata pe sotul sau fostul sot al mamei.
Un alt ex,este conform CC care prevede ca posesorul este prezumat proprietar al bunului daca nu este dovedit
ca a inceput sa posede pt altul.

2.3. Argumentaţi circumstanţele ce formează obiectul probaţiunii şi indicaţi partea obligată să le

dovedească, în următoarele pricini civile:
a) restabilirea la locul de muncă a salariatului disponibilizat ilegal;
slariatul trebuie sa demonstreze existenta raportului de munca si faptul ca a fost concediat, angajatorul urmeaza
a demonstra ca concedierea salariatului a fost una legala
b) anularea actului administrativ cu caracter individual, emis de o autoritate publică;
autoritaea publica trebuie sa demonstreze ca actul emis corespunde pe deplin legislatiei in vigoare, persoana
trebuie sa demonstreze emiterea actului
c) dezminţirea informaţiei ce lezează onoarea şi demnitatea.
reclamantul demonstreaza ca o astfel de informatie a fost raspindita, iar piritul trebuie sa demonstreze ca
aceasta informatie corespunde realitatii.

T 16
Subiectul 1. Contractul de leasing
1.1. Definiţi contratul de leasing şi descrieţi caracterele juridice ale acestuia.
contract de leasing – contract în a cărui bază o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să îi
asigure posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, contra unei plăţi periodice (rată de leasing), achiziţionat
sau produs de locator, iar la expirarea contractului să respecte dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra
bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale.(art.3 Lege cu privire
la leasing)
contractul de leasing- o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să asigure posesiunea şi
folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice (rate de leasing).(art
923 CC)
Din definiţia dată contractului de leasing se desprind şi caracterele juridice ale acestuia. Astfel, contractul de
leasing este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, consensual, cu executaresuccesivă.
-Contractul de leasing este consensual, pentru că simpla manifestare de voinţă a părţilor contractante este
suficientă pentru încheierea valabilă a convenţiei.
-Contractul de leasing este un contract sinalagmatic, întrucât dă naştere la obligaţii reciproce între cele două
părţi contractante: locatarul este obligat să asigure posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, iar locatorul
se obligă să achite plățile periodice. Obligația fiecărei părți este corelativă obligației celeilalte.
-Caracterul oneros al contractului de leasing constă în aceea că ambele părţi contractante urmăresc un interes
patrimonial.
-Pentru că părţile cunosc încă din momentul încheierii contractului întinderea prestaţiilor la care s-au obligat,
contractul de leasing este un contract comutativ.
-Contractul de leasing este un contract cu executare succesivă, deoarece prestaţiile părţilor se execută pe o
anumită perioadă, în timp: transmiterea folosinţei şi plata ratelor de leasing la scadenţele convenite.
Executarea contractului este continuă, fiind determinată de întinderea acestuia în timp.

1.2. Caracterizaţi elementele contractului de leasing.

Subiecte ale raporturilor de leasing sînt:
a) locatorul, persoană fizică sau juridică ce practică activitate de întreprinzător şi transmite, în condiţiile
contractului de leasing, locatarului, la solicitarea acestuia, pentru o anumită perioadă, dreptul de posesiune şi de
folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este, cu sau fără transmiterea dreptului de proprietate asupra
bunului la expirarea contractului;
b) locatarul, persoană fizică sau juridică ce primeşte, în condiţiile contractului de leasing, în posesiune şi
folosinţă bunul specificat în contract pentru o anumită perioadă în schimbul achitării ratelor de leasing.
În calitate de subiect al operațiunii de leasing poate figura și vînzătorul bunului. Vînzătorul (furnizorul)este o
persoană fizică sau juridică ce vinde locatorului, în condiţiile contractului de vînzare-cumpărare încheiat cu
locatorul sau ale contractului complex încheiat cu locatorul şi cu locatarul, bunul solicitat de locatar.
Obiect al leasingului pot fi orice bunuri mobile sau imobile, cu excepţia:
a) bunurilor scoase din circuitul civil sau a căror circulaţie este limitată prin lege;
b) terenurilor agricole;
c) bunurilor consumptibile;
d) obiectelor proprietăţii intelectuale care nu pot fi cesionate.
Prețul contr. de leasing se numește rată de leasing-plata periodică efectuată de locatar către locator, care
reprezintă:
a) cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobînda de leasing, în cazul leasinguluifinanciar;
b) cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare şi unbeneficiu stabilit de părţile
contractante, în cazul leasingului operaţional.
În contr. este necesar să fie specificat periodicitatea achității chiriei – lunar, semestrial sau anual și datele
concrete de plată a chiriei.
Termenul contractului se stabilește prin acordul părților contractante. Legea privind leasing stipulează -
Contractul de leasing nu se poate încheia pe un termen mai mic de un an de la dataintrării lui în vigoare (data
semnării sau o altă dată stabilită în contr.).
Forma necesară – în scris.

1.3. Stabiliţi particularităţile juridico-civile (natura lui juridică) ale contractului de leasing, evidenţiind
principalele deosebiri şi asemănări ale contractului dat cu alte contracte civile asemănătoare
Întrunind trăsături specifice diferitelor contr. leasingul își păstrează individualitatea comportînd propriile
particularități. Contr. de leasing diferă de contr de locațiune prin aceea că contr. de leasing poate generale
raporturi juridice bilaterale și tripartite (cînd apare a treilea subiect- vînzătoru/furnizorul). Leasingul prevede
posibilitatea ca locatarul să cumpere bunul după expirarea contractului.
Forma clasică a contr de leasing se aseamana cu contr. de credit bancar, deoarece persistă elementul de
creditare ce ține de poziția finanțatorului operațiunii de leasing. Aspectul economic al contr. deleasing îl
apropie de contr. de creditare. În acest sens atît leasingul, cît și creditul bancar presupun un împrumut pe termen
determinat cu achitarea de către debitor a dobînzii. În cazul creditului bancar clientul primește o sumă de bani
de la instituția financiară, pecînd la contr. de leasing locatorul nu acordă surse financiare locatarului, ci
finansează cumpărarea unui bun, pe care ulterior îl transmite locatarului în posesiune și folosință temporară.
Instituția financiară poate solicita un contr. de gaj în privința bunului procurat pt transmiterea ulterioară în
leasing.
În cazul contr. de comision dr de proprietate asupra obiectului contr. apare la comitent, pecîndîn contr. de
leasing dr. de proprietate asupra bunului rămîne la locator. În baza contr. de comision comisionarul se obligă să
încheie acte juridice cu terții pe contul comitentului, pecînd locatorul procură obiectul leasingului din sursele
instituțiilor financiare primite în nume propriu. Locatarul recepționează în nume propriu bunul cumpărat pt
leasing, pecînd în contr. de comision această f-ie este exercitată de comisionar.

Subiectul 2. Degrevarea de probaţiune.

2.1. Descrieţi temeiurile degrevării de probaţiune într-un proces civil.
Art. 123 CPC
Nu se cer a fi dovedite:
- Faptele pe care instanța le-a declarat unanim cunoscute (faptele de notorietate publică)
- Faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă
- Faptele stabilite într-o sentință pronunțată de instanța judecătorească într-o cauză penală
- Faptele prezumate (prezumarea poate fi contestată de persoanele interesate)
- Faptele invocate de una din părți nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.

2.2. Comparaţi efectele temeiurilor de degrevare de probaţiunile şi efectele prezumţiilor probante.

Temeiurile de degrevare au caracter absolut, incontestabil.
Prezumțiile probante pot fi contestate. Totodata, acestea operează doar în favoarea uneia dintre părți.

2.3. Argumentaţi care circumstanţe vor trebui dovedite în funcţie de următoarele situaţii:
a) pârâtul nu a negat în mod expres faptul încheierii contractului de împrumut în mărime de 20000 lei, care nu a
fost perfectat în formă scrisă; nu trebuie dovedită încheierea contractului
b) reclamantul a pierdut originalul contractului de vânzare-cumpărare a unui încăperi la demisol, iar copiile
contractului prezentate de părţi nu sunt identice; ; trebuie probate clauzele din original
c) reclamantul nu recunoaşte valabilitatea înregistrării video făcută de camera de înregistrare dintr-un
magazin. . – pârâtul trebuie să dovedească autenticitatea înregistrării

T17
Subiectul 1. Contractul de transport de mărfuri
1.1. Definiţi contractul de transport de mărfuri şi descrieţi caracterele juridice ale acestuia.
Prin contractul de transport de mărfuri, o parte (cărăuşul, transportor) se obligă faţă de cealaltă parte (client)
să transporte marfa cuvenită, încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească
remuneraţia convenită.
Contractul de transport de bunuri este supus regulilor generale relative la contractul de transport şi regulilor
speciale prevăzute de Codul civil pentru această varietate a contractului de transport. De altfel, dintre toate
varietăţile transportului, contractul de transport de bunuri beneficiază de cea mai detaliată reglementare.
Caracterele juridice
Contractul de transport este un contract sinalagmatic, cu titlul oneros și consensual.
Prin caracterul sinalagmatic se subînțelege că contr. de transport de mărfuri impune obligații reciproce pentru
părțile interesate chiar de la data încheierii lui. Contr. de transport de mărfuri presupune drepturi și obligații
reciproce, stabilite de normele CC și de actele normative speciale. Obligațiilor unei părți le corespund drepturile
părții contractuale opuse, și invers. Drepturile și obligațiile părților în acest contract pot fi grupate în trei
categorii: drepturile și oblig. părților în punctul de expediție, de transportare și de recepționare. Drepturile și
obligațiile părților depind de tipul de transport, complexitatea transportării, volumul încărcăturii transportate și
de alte circumstanțe.
Este cu titlu oneros, deoarece părțile urmăresc dobîndirea unui folos/avantaj patrimonial, fiecare parte
urmărește să obțină un echivalent, o contraprestație în schimbul obligației asumate.
Este un contr. consensual, deoarece se încheie valabil prin simplul consimțămînt al părților. Consensualitatea
contr. de transport de mărfuri rezultă din definiția lui.
1.2. Caracterizaţi elementele contractului de transport de mărfuri.
Ca și orice contr. civil contr. de transport are următoarele elemente: subiecții, obiectul, prețul, forma și
termenul.
Subiectul
În calitate de subiecți ai contr. participă cărăușul(transportatorul) și clientul. Clientul poate fi orice subiect de
drept care dispune de dr. de ptoprietate asupra încărcăturii. Se numește cărăuș persoana care își ia însărcinarea
ca într-un modoarecare se transporte sau să facă a se transporta o marfă oarecare. Cărăușul tre să fie înregistrat
într-o formă organizatorico juridică prevăzută de legislația cu privire la antreprenoriat. Cărăușul tre să dispună
de o licență corespunzătoare, în unele cazuri în transportul aerian acesta tre sa dispună și de alte autorizații.
Contract. De transport se încheie între expeditor și cărăuș, al treilea subiect de drept implicat indirect în contr.
intervenit între expeditor și cărăuș este beneficiarul/destinatarul. Destinatarul, deși nu a luat parte la contr. între
expeditor și cărăușdobîndește un dr din acest contr. destinatarul este pers fizică/juridică împuternicită cu
recepționarea mărfurilo, bagajelor.
Obiectul
Obiectul contr. dat este constituitdin 2 părți componente care corespund obligațiilor principale ale părților –
prestarea serviciilor de deplasare în spațiu a încărcăturii și achitarea plății cuvenite. Serviciile dedeplasare nu
includ numai transportarea propriu-zisă a încărcăturii călătoriilor și bagajelor ci și alte operațiuni accesorii
transportului (încărcarea și descărcarea mărfii, cîntărirea, păstrarea ei în timpul transportării).
Forma
Contr. de transport se încheie de regulă în formă scrisă prin întocmirea doc respectiv de transport. În art. 994
CC se menționează că contr. de transport de mărfuri se constată printr-o scrisoare de trăsură. În contr. de
transport maritim forma acestuia se manifestă prin doc care nu au o denumire specială, cum ar fi – cearter,
conosament sau prin alte acte. În contr. de transport feroviar doc de transport sunt numite – scrisoare de trăsură,
foaie de expediție, recipisă de bagaje.
Importanța formei scrise a contr. se manifestă prin faptul că această formă servește drept dovadă pînă la proba
contrară, a încheierii și a cuprinsului contr. de transport, precum și a preluării încărcăturii de cărăuș art.1000CC.
Termenul
Termenul contr depinde de transport, de viteză, de distanță la care încărcătura și bagajele urmează a fi
deplasate. Legislația în vigoare admite posibilitatea încheierii unui contr de transport de încărcături pe termen
lung art 37 Cod Transport feroviar.
Termenele de transport și termenele contr pot fi stabilite delege sau de contr. Regula generală constă în faptul
că aceste termene sunt stabilite de coduri, legi ș.a. acte normative pt fiecare tip de transport separat.
Prețul
În contr. de transport prețul acestuia are o denumire legală specială – taxă de transport, care în baza art 985 CC
se stabilește prin acordul părților dacă legea nu prevede altfel. În contr de transport maritim de mărfuri taxa de
transport se numește navlu. Taxa de transport se stabilește de organele de stat competente în cazul transport
regulate. Astfel tarifele în transportul de mărfuri pecale ferată sunt reglementate de Ministerul Transportului și
Comunicațiilor.
În contr. de transport maritim de mărfuri cuantumul de transport se determină prin acordul părților, luînd în
considerație: distanța, viteza, felul mărfii, greutatea, capacitatea, parcursul.

1.3. Formulaţi drepturile şi obligaţiile părţilor în cursul deplasării încărcăturii.

Clientul, pe parcursul deplasării încărcăturii este în așteptarea mărfii nu are nici o obligație. Clientul poate fi
obligat să pună la dispoziția cărăușului unul sau mai mulți însoțitori în cazul transportării unor mărfuri care
necesită îngrijire specială în timpul transportării (ex. transportarea lucrurilor fragile, scumpe, animalelor vii).
Această prevedere îl eliberează pe cărăuș de obligația de a asigura paza încărcăturii în timpul transportării.
Clinetul, în calitate de persoană împuternicită să dispună de încărcătură, își poate exercita dreptul de modificare
sau reziliere a contr. atît timp cît cărăușul nu i-a înmînat destinatarului cel de-al doilea exemplar al scrisorii de
trăsură. CC prevede regulile și condițiile unei eventuale modificări a contractului în timpul deplasării
încărcăturii.
Obligațiile cărăușului:
- Să transporte încărcătura la locul de destinație
- Să transporte încărcătura la timpul/ în termenele legale sau stabilite în contract, iar în lipsa unor astfel de
termene , într-un termen rezonabil
- Să transporte marfa pe calea mea mai scurtă și cea mai rezonabilă
- Să transporte bunurile în siguranță
- În caz de pericol/ situații complicate/dificultăți trebuie să ia măsurile necesare care ar corespunde în măsura
cea mai mareintereselor clientului sau destinatarului.
Drepturile cărăușului:
- Dr de retenție asupra bagajului și încărcăturii pînă la acitarea taxei de transport
- Dr la compensarea cheltuielilor prilejuite de cererea și îndeplinirea indicaților clientului, dacă nu este
obligat, în baza contr. sau a legii, să suporte aceste cheltuieli.
- În cazul în care cărăușul a plătit despăgubiri care rezultă din contr. de transport, are dr de a se adresa în
ordine de regres față de persoanele din vina cărora au survenit aceste cheltuieli.

Subiectul 2. Temeiurile şi procedura efectuării expertizei.

2.1. Caracterizaţi raportul de expertiză drept mijloc de probă. Expuneţi temeiurile pentru efectuarea
expertizei colegiale, complexe, suplimentare şi repetate.
Expertiza judiciara este cercetarea si aprecierea de catre experti pe baza cunostintelor special a obiectelor
prezentate de catre instanta cu scopul aflarii informatiei importante pentru cauza, efectuata intr-o anumita
ordine stabilita de legea procesuala.
Pentru elucidarea unor aspecte din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii, meşteşugurilor artizanale şi din alte
domenii, apărute în proces, care cer cunoştinţe speciale, judecătorul sau instanţa dispune efectuarea unei
expertize, la cererea părţii sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu.
Asupra efectuării expertizei, judecătorul sau instanţa se pronunţă printr-o încheiere, care nu poate fi atacată cu
recurs.
Expertiza complexă, care se efectuează de mai mulţi experţi, se ordonă în cazul cînd la constatarea
circumstanţelor importante pentru soluţionarea pricinii sînt necesare date din diferite domenii ştiinţifice sau
date din diferite ramuri ale aceluiaşi domeniu. În baza datelor obţinute din investigaţii, experţii elaborează un
raport general de expertiză. Experţii care nu au participat la elaborarea raportului general de expertiză ori nu
sînt de acord cu el semnează numai pentru partea din raport care conţine rezultatele cercetării lor.
Colegialăeste expertiza în cadrul căreia se efectuează investigaţii complicate de către mai mulţi experţi de
aceeaşi specialitate. Experţii evaluează colegial rezultatele investigaţiilor, elaborează, dacă ajung la o concluzie
unanimă, un singur raport de expertiză. În cazul în care unul sau mai mulţi experţi fac opinie separată referitor
la obiectul investigaţiei, depun separat opinia lor. Încheierea judecătorească privind efectuarea colegială a
expertizei este obligatorie pentru conducătorul instituţiei de expertiză judiciară. În baza materialelor prezentate,
conducătorul instituţiei poate organiza independent efectuarea expertizei colegiale şi participa la ea.
În cazul cînd raportul de expertiză nu este suficient de clar sau este incomplet ori cînd apar noi probleme
referitor la circumstanţele examinate ulterior, instanţa judecătorească poate dispune efectuarea de către acelaşi
expert sau de un altul a unei expertize suplimentare.
În cazul cînd nu este de acord cu raportul de expertiză din motivul neîntemeierii sau veridicităţii lui îndoielnice,
cînd concluziile mai multor experţi sînt contradictorii ori cînd, la efectuarea expertizei, normele procedurale
sînt încălcate, instanţa judecătorească poate dispune efectuarea unei expertize repetate. Expertiza repetată se
încredinţează unei comisii de experţi. Experţii care au efectuat expertiza anterioară pot oferi comisiei
explicaţii, dar nu au dreptul să participe la efectuarea investigaţiilor. În încheierea judecătorească privind
efectuarea expertizei repetate trebuie să se indice motivul respingerii raportului de expertiză anterior. În cazul
ordonării unei expertize suplimentare ori repetate, expertului (experţilor) i se prezintă numaidecît raportul
elaborat anterior.
2.2. Determinați forța probantă a raportului de expertiză. Evidenţiaţi distincţia dintre raport de
expertiză, consultaţia specialistului şi concluzia autorităţilor publice.
Raportul de expertiza se prezinta in scris ,si trebuie sa cuprinda descrierea amanuntita a investigatiilor,si
concluziile pe marginea lor,raspunsul la intrebarile instantei.Raportul se examineaza in sedinta de judecata si
este evaluat in ansamblu cu celelate probe.Raportul de expertiza nu este obligatoriu si se apreciaza dupa intima
convingere a instantei de judecata,raportul de expertiza nu are pt instanta o forta probanta prestabilita fara
aprecierea lui.Daca raportul este respins ,respingerea trebuie sa fie motivata.
Consultatia data de specialist se consemneaza in procesul-verbal al sedintei de judecata. Se atentioneaza
instantele de judecata ca specialistul nu este somat de raspundere penala. Specialistul isi expune opinia. La
cercetarea înscrisurilor sau a probelor materiale, la audierea şi vizionarea înregistrărilor audio-video,etc instanţa
judecătorească, printr-o încheiere, poate atrage, din oficiu sau la cererea oricărui participant la proces,
specialişti în domeniul respectiv pentru consultaţii,. Persoana citată în calitate de specialist este obligată să se
prezinte în instanţă, să răspundă la întrebări, să-i acorde asistenţă tehnică, după caz. Specialistul dă în judecată
explicaţii scrise sau orale, în funcţie de cunoştinţele profesionale şi de genul activităţii sale, fără a efectua
investigatii speciale. Consultaţia şi explicaţia orală a specialistului se consemnează în procesul-verbal al
şedinţei de judecată, iar cele scrise se anexeaza la dosar.
Autoritățile publice competente, din proprie inițiativă, la cererea participanților la proces sau din oficiul
instanței, pot interveni în proces până la pronunțarea hotărârii în primă instanță, precum și în instanța de apel,
pentru a depune concluzii conform funcției, în vederea apărării drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale
altor persoane, a intereselor statului și ale societății.

2.3. Apreciaţi legalitatea acţiunilor judecătorului în următoarele cazuri, argumentaţi răspunsul:

a) judecătorul a ordonat efectuarea din oficiu a expertizei în procesul de spitalizare în staţionarul de psihiatrie;
LEGAL
b) instanţa a refuzat admiterea cererii reclamantului de efectuare a expertizei, pe motiv ca la dosar este anexat
actul centrului de expertize întocmit înainte de intentarea procesului pe care l-a cercetat în şedinţa de judecată;
ILEGAL
c) instanţa nu a permis pârâtului să pună întrebări expertului în cadrul prezentării raportului de expertiza
efectuat la cererea reclamantului, explicându-i dreptul de a cere o expertiza suplimentară. ILEGAL

T 18
Subiectul 1. Contractul de locaţiune
1.1. Descrieţi condiţiile de formă care urmează a fi respectate la încheierea contractului de locaţiune.
Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat
individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească
chirie.
Contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris. Din aceste considerente se poate
deduce, că pentru bunurile imobile forma contractului poate fi şi verbală, dar părţile pot conveni şi altfel.
Alte criterii faţă de forma contractului de locaţiune sun stipulate în lege pentru cazul cînd obiectul contractului
este un bun imobil, care se dă în chirie pe un termen ce depăşeşte 3 ani, în acest caz se cere înscrierea
contractului în Registrul bunurilor imobile. Nerespectarea acestei reguli are ca efect inopozabilitatea
contractului faţă de terţ. Prin urmare, acest contract are valoare juridică numai pentru părţile contractului şi nu
poate fi invocat faţă de alte persoane.
Forma contr. de locațiune este clauză esențială conform art 211 CC, dacă părțile, încheind un contract de
locațiune a unui imobil, nu vor respecta forma scrisă, atunci ele vor fi lipsite de posibilitatea dovedirii faptului
încheierii contr. prin proba cu martori.

1.2. Comparaţi obligaţiile locatorului cu obligaţiile sublocatarului, stabiliţi dacă este sau nu legătură
între obligaţiile acestora şi care ar fi efectele încălcării lor
Un avantaj esenţial al locatarului este dreptul lui legal de a transmite bunul închiriat în sublocaţiune sau să
cesioneze locaţiunea. Pentru realizarea acestul drept locatarul este obligat să respecte prevederile legale, şi
anume, să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia
intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i deceze locaţiunea. Din esenţa legii rezultă, că valabilitatea
subchiriei şi cesiunii locaţiunii depind de respectarea acestei obligaţiuni.
Protejarea intereselor locatarului se manifestă şi prin faptul că prevederile legale îl impun pe locator de a da
consimţământul la sublocaţiune sau la cedarea locaţiunii dacă există circumstanţe favorabile pentru locatar de
ordin obiectiv, şi anume, interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial unui terţ. Interesul
legitim se manifestă prin dobînda, profitul, posibilităţile sau imposibilitărţile de folosinţă al bunului, alt rezultat
pozitiv pe care îl dobîndeşte locatarul în contractul respectiv.
Normele cu privire la sublocaţiune nu admit posibilitatea schimbării subiecţilor contractului de locaţiune.
Locatatul în cazul sublocaţiunii rămîne responsabil faţă de locator. Prin urmare, locatarul are relaţii
contractuale cu două persoane – cu locatorul în contractul de locaţiue şi cu sublocatorul în contractul de
sublocaţiune. În ultimul caz locatarul activează faţă de sublocatar ca însuşi locatorul.Pentru nerespectarea
obligaţiilor contractuale în contract de sublocaţiune faţă de locatar răspunde sublocatarul, iar locatarul, la rîndul
său, răspunde în faţa locatarului şi pentru acţiune sale şi pentru acţiunile sublocatarului. Dar locatarul are
dreptul de regres faţă de sublocatar în mărimea răspunderii suportate de el faţă de locator.
O normă de ordin general în contractul de sublocaţiune în constituie faptul că termenul contractului de
sublocaţiune nu poate depăşi termenul contractului de locaţiune. Prin urmare drepturile sublocatarului asupra
folosinţei bunului închiriat sunt limitate doar de durata contractului de locaţiune, deoarece această regulă este
stabilită de lege.
Dacă obiectul locaţiunii este un alt bun decît un imobil de locuit părţile sunt în drept de a se abate de la regula
generală în ce priveşte eliberarea locatarului anterior de obligaţiile sale faţă de locator.
Sublocatarul nu are raporturi contractuale cu locatorul, deoarece ultimul se află în raporturi contractuale cu
locatarul care şi poartă răspundere în contractul de locaţiune.
În cazul în care locatorul cere locatarului reparaţia prejudiciului, sublocatarul este ţinut faţă de locator numai
pînă la concurenţa chiriei pentru sublocaţiune datorate locatarului. Sublocatarul nu poate opune plăţile făcute cu
anticipaţie. De rînd cu locatarul răspunderea o poartă şi sublocatarul, dar răspunderea acestuia este limitată doar
pînă la concurenţa chiriei pentru sublocaţiunei datorate locatarului şi numai în cazul cauzării unui prejudiciu.

1.3 A a transmis în locaţiune lui B 2 încăperi, contractul de locaţiune fiind semnat numai după expirarea a 6
luni de la transmiterea efectivă a încăperilor. Invocând faptul că raporturile contractuale au apărut numai după
semnarea contractului de locaţiune, B a refuzat să achite plata de chirie pentru perioada anterioară semnării
contractului. În procesul examinării litigiului în instanţa de judecată, B a declarat că contractul nu a fost semnat
la timp din motiv că A a predat încăperile neamenajate potrivit destinaţiei specificate în contract (încăperile
urmau a fi utilizate în calitate de magazin), astfel încât B a fost nevoit să amenajeze personal încăperile.
Totodată, B a confirmat faptul că a folosit o încăpere pentru depozitarea pieselor de schimb. Soluţionaţi
speţa.Argumentaţi răspunsul.
A-locator, B- locatar.
În speța dată obiectul contr. constituie o încăpere, adică un bun imobil, iar conform legii, contr. de locaţiune a
unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris. Reieșind din specificările din speță, conform cărora B a
recunoscut că a folosit o încăpere ca depozit, că a reutilat bunul, el nu neagă că a intrat în posesia încăperii, se
prezumă că părțile au contractat.
Prezența raporturilor contractuale între A și B pot fi deduse și din obligația pe care și-a asumat-o A – a transmis
încăperea lui B. deaceea se prezumă că A și B prin înțelegere se aflau în raporturi contractuale și în perioada de
6 luni înainte de semnarea contr.
B, specificînd că a amenajat personal încăperile și confirmînd că a folosit o încăpere ca depozit, a confirmat că
cunoștea despre starea în care erau încăperile, care urmau a fi utilizate în calitate de magazin. Altfel zis, el
cunoștea despre viciul bunului, că nu i s-a predat bunul în starea corespunzătoare, conform destinației. știind că
bunul este viciat, B nu a înaintat nici o acțiune în judecată în vederea reparării prejudiciului cauzat de viciile
bunului închiriat.
Conform art. 881 CC - Dacă, la momentul încheierii contractului de locaţiune, ştia despre viciul bunului şi nu a
formulat pretenţii în legătură cu acest fapt, locatarul nu va beneficia de drepturile prevăzute la art.879
(Reducerea chiriei din cauza viciului bunului închiriat- Dacă bunul este afectat de un viciu, locatarul este
eliberat de plata unei părţi din chirie proporţional diminuării folosinţei bunului.)
Astfel consider că A este în drept să solicite și va primi plata pentru chirie.

Subiectul 2.Depunerea și acceptarea cererii de chemare în judecată.

2.1. Indicați cerințele față de conținutul și forma cererii de chemare în judecată. Descrieți elementele de
conținut obligatorii ale cererii de chemare în judecată.
Conținutul cererii:
Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane ori are un interes pentru constatarea existenţei sau
inexistenţei unui drept trebuie să depună în instanţa competentă o cerere de chemare în judecată.
În cererea de chemare în judecată se indică:
a) instanţa căreia îi este adresată;
b) numele sau denumirea reclamantului, domiciliul ori sediul lui; dacă reclamantul este o persoană juridică,
datele bancare, codul fiscal, numele reprezentantului şi adresa lui, în cazul în care cererea se depune de
reprezentant;
b1) numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact ale reclamantului;
c) numele sau denumirea pîrîtului, domiciliul ori sediul lui;
c1) numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact ale pîrîtului, în cazul în care
reclamantul dispune de aceste date;
c2) numele, prenumele, adresa, numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact
ale reprezentantului reclamantului;
d) esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale
reclamantului, pretenţiile lui;
e) circumstanţele de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile şi probele de care acesta
dispune în momentul depunerii cererii;
f) pretenţiile reclamantului către pîrît;
g) valoarea acţiunii, dacă aceasta poate fi evaluată;
h) date despre respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară dacă pentru un
astfel de litigiu îndeplinirea procedurii este prevăzută de lege sau de contractul părţilor;
i) documentele anexate la cerere.
(3) Cererea de chemare în judecată poate cuprinde şi alte date, importante pentru soluţionarea pricinii, precum
şi demersurile reclamantului.
(4) Reclamantul poate formula în cererea de chemare în judecată mai multe pretenţii, conexe prin temeiurile
apariţiei sau prin probe.
(5) Cererea de chemare în judecată se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui împuternicit în modul
stabilit.
(6) Cererea de chemare în judecată sau cererea de exercitare a unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă
poartă o denumire incorectă.
(7) Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, care este asistat în judecată de un reprezentant,
trebuie să fie dactilografiată.
La cererea de chemare în judecată se anexează:
a) copiile de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri, certificate în modul stabilit, într-un număr
egal cu numărul de pîrîţi şi de intervenienţi, dacă ei nu dispun de aceste acte, plus un rînd de copii pentru
instanţă. Dacă înscrisurile sînt făcute într-o limbă străină, instanţa poate dispune prezentarea traducerii lor în
modul stabilit de lege;
b) dovada de plată a taxei de stat;
c) documentele care certifică circumstanţele pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile şi copiile de pe aceste
documente pentru pîrîţi şi intervenienţi, dacă aceştia nu dispun de ele;
d) documentele care confirmă respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului, dacă respectarea
acestei proceduri este prevăzută de lege sau de contractul părţilor;
e) documentul ce legalizează împuternicirile reprezentantului.
La cererea de chemare în judecată, reclamantul poate anexa şi alte documente şi demersuri.

Sunt obligatorii următoarele elemente a cererii:

-Datele de identitate ale pârâtului și reclamantului
-Pretențiile reclamantului către pârât și valoara acțiunii
-Temeiul acțiuniide fapt și de drept
-Semnătura
-Anexele care sunt obligatorii
*copiile documentelor de identitate ale pârâtului și reclamantului
*dovada achitării taxei de stat
*probele scrise care justifică teemiurile de fapt
*împuternicirile reprezenantului
*dovata respectării căii prealabile de soluționare a litigiului, dacă este prevăzut de lege.
*toate documentele se depun în număr egal cu numărul pârâților plus o copie pentru instanța.

2.2. Analizați comparativ sub aspectul efectelor juridice ce le produc, următoarele acțiuni procesuale:
refuzul în primirea cererii, restituirea cererii și încheierea de a nu da curs cererii de chemare în
judecată.
Refuzul în primirea cererii
În decursul a 5 zile de la data repartizării cererii de chemare în judecată, judecătorul dispune, printr-o încheiere
motivată, refuzul de primire a cererii şi remite reclamantului încheierea şi cererea cu toate documentele
anexate. Încheierea poate fi atacată cu recurs.
Refuzul judecătorului de a primi cererea de chemare în judecată exclude posibilitatea adresării repetate în
judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune împotriva aceluiaşi pîrît, cu acelaşi obiect şi
aceleaşi temeiuri.
Temeiurile:
a) cererea nu urmează a fi judecată în instanţă judecătorească în procedură civilă;
b) există o hotărîre judecătorească irevocabilă cu privire la un litigiu între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect
şi avînd aceleaşi temeiuri sau o încheiere judecătorească prin care se admite încetarea procesului în legătură cu
faptul că reclamantul a renunţat la acţiune sau că între părţi s-a încheiat o tranzacţie;
c) aceasta este depusă de un organ, organizaţie sau o persoană în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor
legitime ale unei alte persoane fără ca prezentul cod sau o altă lege să le delege dreptul adresării în judecată în
acest scop;
d) există o hotărîre a judecăţii arbitrale, obligatorie pentru părţi, cu privire la litigiul dintre aceleaşi părţi,
asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri, cu excepţia cazurilor în care judecata a respins cererea de
eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii judecăţii arbitrale sau a desfiinţat hotărîrea arbitrală;
e) reclamantului şi/sau pîrîtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 59
alin. (2). (adica asociațiile si societațile care nua u personalitate juridica dar care deispun de organe de
conducere)
Restituirea cererii
În decursul a 5 zile de la data repartizării cererii de chemare în judecată, judecătorul dispune, printr-o încheiere,
restituirea cererii şi remite reclamantului încheierea şi cererea cu toate documentele anexate.
Restituirea cererii de chemare în judecată nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi
reclamant, cu aceeaşi acţiune, împotriva aceluiaşi pîrît, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri dacă reclamantul a
lichidat încălcările.
Temeiuri:
a) reclamantul nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a pricinii pe calea extrajudiciară, prevăzută de
lege pentru categoria respectivă de pricini sau de contractul părţilor;
b) instanţa nu este competentă să judece pricina;
c) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă;
d) soţul a înaintat acţiunea de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei, în timpul sarcinii sau în primul
an de la naşterea copilului;
e) cererea nu este semnată ori este semnată de o persoană neîmputernicită de a o semna ori este semnată fără a
se indica funcţia semnatarului;
f) cererea a fost depusă în numele persoanei interesate de către o persoană neîmputernicită de a porni şi a
susţine procesul;
g) la aceeaşi instanţă sau la o alta, se află în judecată un litigiu între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi
avînd aceleaşi temeiuri;
i) reclamantul îşi retrage cererea înainte de emiterea încheierii privind intentarea procesului.
Încheierea de a nu da curs cererii.
Încheierea de a nu da curs:
Temeiurile:
După ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condiţiile art.166 şi 167 alin.(1) lit.a),
b), c) şi e) (adica copii de pe cerere de chemare pentru pârâți, dovada de plată a taxei de stat, documentele pe
care reclamanatul își întemeiază pretențiile, documentele ce legalizează împuternicirile reprezentantului),
judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii,
comunicînd persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare şi acordîndu-i un termen rezonabil pentru
lichidarea neajunsurilor.
Dacă persoana care a depus cererea îndeplineşte în termen toate cerinţele enumerate în încheierea judecătorului,
cererea se consideră depusă la data prezentării iniţiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă şi,
împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu
recurs.

2.3. Apreciați legalitatea acțiunilor instanței de judecată în următoarele cazuri:

a) instanța de judecată nu a dat curs cererii de chemare în judecată pe motiv că în cerere nu era indicat numărul
de telefon și adresa electronică a reclamantului;
Art. 171 prevede că dacă nu se respectă cerințele art. 166, adica forma și cuprinsul cererii, printre care este și
cerința de a indica telefonul și adresa electronica - cererii nu se dă curs cererii.

b) instanța de judecată a restituit cerea de chemare în judecată deoarece reclamantul doar a menționat că a
respectat procedura prealabilă prevăzută de lege, dar nu a anexat dovezi în acest sens;
art.167 prevede că la cerere se anexează și documentele care confirmă respectarea procedurii de soluționare
prealabilă a litigiului. Deci putem spune că o singură menționare despre această respectare nu este suficientu.
Deci instanța a procedat corect.
c) instanța de judecată a refuzat primirea cererii de chemare în judecată a lui V. Dogaru deoarece, anterior
aceeași cerere a fost depusă în interesul acestuia de către procuror și a fost refuzată primirea în temeiul art. 169
lit. c) CPC.
În cazul dat procurorul nu a fost în drept să apere drepturile lui Dogaru, deci adresarea procurorului repetată
ar fi imposibila. Iar însuși Dogare este în drept să depune deja personal o cerere. și în acest caz instanța nu
poate să refuze în primirea cererii.

T 19
Subiectul 1. Conţinutul contractului de antrepriză.
1.1. Descrieţi drepturile şi obligaţiile clientului.
După executarea lucrării, clientul este obligat să recepţioneze lucrarea în modul, locul şi termenul stabilit de
L/C (art. 957(1)). Dacă în C nu s-a stabilit termenul de recepţionare, lucrarea urmează a fi recepţionată de client
imediat după ce a fost înştiinţat de către antreprenor despre terminarea lucrării. Recepţionarea este o declaraţie
prin care clientul acceptă lucrarea, cu sau fără rezerve. La recepţionare participă ambele părţi contractante.
Dacă obiectul contractului de antrepriză este o construcţie, recepţionarea se face de către comisia de recepţie
potrivit Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiile. Dacă în procesul recepţionării se constată
vicii/ alte abateri de la condiţiile c-lui, acestea trebuie stipulate în actul de recepţionare semnat de ambele părţi/
întocmit unilateral. In acest act se stabileşte modul, condiţiile şi termenele înlăturare a viciilor şi abaterilor
constatate (art.958). Bineînţeles că, în acest caz, este vorba numai despre viciile vădite, care pot fi constatate
printr-o examinare exterioară a lucrării. In ce priveşte viciile ascunse, clientul îşi poate exercita.
D-le după recepţionare, chiar dacă a acceptat lucrarea fără rezerve. In cazul în care lucrarea primită are vicii,
clientul poate cere fie rezilierea c-lui şi repararea prejudiciului cauzat, fie remedierea viciului de către
antreprenor, fie să remedieze el însuşi viciul. Pt exercitarea D-lor sus-numite, clientul are D să reţină din
retribuţie o sumă suficientă pt a acoperi rezervele pe care le-a făcut la recepţionare privind viciile lucrării, până
vor fi făcute reparaţiile/ corecţiile necesare. Clientul nu-şi poate exercita acest D dacă antreprenorul acordă
suficiente garanţii executării obligaţiilor sale (art.966(2,3)). Dacă clientul pretinde remedierea viciului,
antreprenorul poate alege fie remedierea, fie executarea unei noi lucrări. In cazul în care alege prima
posibilitate, antreprenorul va suporta cheltuielile necesare remedierii, în special cheltuielile de transport, de
deplasare, de muncă, precum şi preţul materialelor. Dacă alege a doua posibilitate, antreprenoprul poate cere
clientului restituirea lucrării afectate de vicii. Antreprenorul poate refuza remedierea, plătind despăgubire, dacă
este posibilă doar cu cheltuieli disproporţionale (art.960).
Clientul are dreptul, după expirarea fără rezultat a termenului stabilit de el pt remediere, să remedieze el însuşi
viciul şi să ceară compensarea cheltuielilor necesare dacă antreprenorul nu refuză remedierea viciilor din cauza
cheltuielilor disproporţionale. Clientul care nu a cerut remedierea viciului după expirarea termenului stabilit în
acest scop de antreprenor şi nici nu a reziliat C poate doar reduce retribuţia cu o sumă corespunzătoare
diminuării valorii lucrării din cauza viciului (art.964). Acţiunea cu privire la viciile lucrării/ abaterile de la
condiţiile c-lui poate fi intentată în termen de 1 an din momentul recepţionării lucrării, iar cea care se referă la
construcţii - în termen de 5 ani.
După recepţionarea lucrării, clientul este obligat să plătească retribuţia convenită de părţi, dacă L/C nu prevăd
plata în rate/ în alt mod (art. 966(1)).
Obligaţia de a plăti retribuţia se păstrează, dacă posibilitatea terminării lucrării are loc din cauza materialului
necalitativ prezentat de client/ a indicaţiilor acestuia, cu condiţia că antreprenorul şi-a executat obligaţiile
informaţionale. Clientul este obligat să plătească integral retribuţia, chiar dacă antreprenorul a redus costul
lucrarii in raport cu cel stipulat în C, fără a reduce cantitatea şi calitatea lucrării. Acesta normă este dispozitivă,
astfel încât părţile pot stabili un alt mod de repartizare a economiei făcute de antreprenor (art.967). Clientul are
D să rezilieze oricând C până la realizarea completă lucrării, fiind obligat să plătească antreprenorului retribuţia
pt lucrările efectuate şi să repare prejudiciul cauzat prin reziliere (art.942).

1.2. Determinaţi conţinutul obligaţiilor informative ale antreprenorului, precum şi efectele nerespectării
acestora.
Antreprenorul este obligat să-l informeze pe client despre faptul că:
a) materialul prezentat de client este inutilizabil sau necalitativ;
b) viciile materialelor vor face ca produsul final să fie afectat de vicii;
c) respectarea indicaţiilor clientului ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării;
d) există alte circumstanţe care nu depind de antreprenor şi care ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării.
În cazul cînd antreprenorul nu execută obligaţia de a-l informa pe client, acesta din urmă are dreptul să ceară
repararea prejudiciului.
O particularite a contractului de antrepriză o constituie obligaţia informaţională a antreprenorului, care trebuie
să fie onorată de acesta la încheierea contractului sau, după situaţia reală, imediat după ce faptele respective au
devenit cunoscute antreprenorului. Această obligaţie rezulrtă din necesiatea evitării unei pagube de la bun
început, cînd încă există o asemea posibilitate.
După cum rezultă din lege obligaţiile informaţionale sunt legate de activitatea şi calităţile profesioaniste ale
antreprenorului, care ca specialist în domeniul respexctin este obligat să depisteze faptele şi circumstanţele
prevăzute de lege şi să-l informeze despre ele pe client.
Antreprentoul este autonom, sinestătător, independent în ceea ce priveşte organizarea şi gestionarea activităţii
sale. Clientul nu este în drept să intervină în orice formă sau mod în activitatea antreprenorului, însă ele este în
dreprt de a da careva indicaţii la modul de executare a lucrării, iar antreprenorul este obligat să respecte aceste
obligaţii. Dacă indicaţiile clientului ameninţă trîinicia sau utilitatea lucrării antreprenorul este ţinut să-şi
onoreze obligaţiile informaţionale.
La încheierea contractului sau pe parcursul executării antreprentorul poate depista şi alte circumstanţe existenţa
cărora nu este influienţată , nu depind de el, dar care ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării. Despre toate
aceste fapte antreprenorul este obligat să-l informeze pe client pentru a evita consecinţe negative de ordin
material.
Antreprenorul este obligat să-1 informeze pe client despre necesitatea depăşirii considerabile a devizului
(art.949). În cazul efectuării unei lucrări complicate, costisitoare, voluminoase şi de lungă durată antreprentorul
întocmeşte un document special care poartă denumirea de deviz.
Previzibilitatea necesitării depăşirii devizului ţine de competenţa antreprenorului ca specialist, profesionist în
domeniul respectiv. Aceste este obligat imediat după ce a depistat o asemenea necesitate să-l informeze pe
client despre acest fapt. Nerespectarea acestei obligaţii are efecte juridice. Astfel, în asemenea situaţii clientul,
în virtutea legii şi, la alegerea sa, are dreptul:
a) de a cere rezielierea contractului şi repararea prejudiciului cauzat sau;
b) eliberea lui de obligaţia acoperirii cheltuielilor ce depăşesc devizul convenit.
Dacă necesitatea depăşirii devizului a existat la încheierea contractului apoi acest fapt poate avea efecte doar
într-un singur caz: dacă în acel moment necesitatea depăşirii devizului era imprevizibilă. Prin urmare,
antreprenorul în orice moment pe parcursul executării contractului poate depista necesitatea depăşirii esenţiale
ale devizului, care a existat la încheierea contractului. Din momentul depistăii necesităţii depăşirii devizului el
este ţinut să-şi onoreze obligaţia informaţională despre acest fapt faţă de client. Şi numai în cazul respectarii
acestor prevederi legale antreprenorul are dreptul doar la cheltuielile suplimentare deja suportate. Clientul la
rîndul său, din momentul cănd a fost informat despre necesitatea depăşirii devizului la alegerea sa are două
posibilită legale:
- să accepte această depăşire şi să acopere cheltuielile legate de depăşirea esenţială sau;
- să ceară rezilierea contractului – în cazul cînd nu este de acord cu această depăşire.
Dacă clientul alege prima opţiune, antreprenorul va avea D numai la cheltuielile suplimentare suportate şi
numai dacă necesitatea depăşirii considerabile a devizului a fost imprevizibilă la momentul încheierii c-lui.

1.3. Stabiliţi corelaţia dintre:

riscul executării lucrării de către antreprenor – dreptul la remuneraţie;
Antreprenorul execută lucrarea pe risc propriu. Astfel, antreprenorul riscă să nu primească remuneraţie dacă
obiectul c-lui a pierit fortuit/ dacă terminarea lucrării devine imposibilă nu din vina părţilor. Riscul c-lui este
suportat, în toate cazurile, de antreprenor, deoarece el s-a obligat pe riscul său şi este debitorul obligaţiei
imposibil de executat.
Antreprenorul isi asuma obligatia sa efectueze o lucrare pe riscul sau, el poate pretinde remuneratia daca
rezultatul muncii sale va fi materializat si predat clientului ; antreprenorul isi executa lucrarea pt o remuneratie
obtinuta dupa efectuarea si predarea b-lui, daca L/C nu prevede altfel.
executarea lucrării din materialele antreprenorului – dreptul de proprietate asupra lucrării;
art 947 CC- Dacă efectuează lucrarea cu materialul său, antreprenorul trebuie să transfere în favoarea clientului
dreptul de proprietate asupra bunului.O regulă generală a contractului de antrepriză o constituie faptul, că
lucrarea este efectuată din materialele antreprenorului. Dacă executarea a avut după această regulă
antreprenorul trebuie să transfere în favoarea clientului dreptul de proprietate asupra bunului. Prin urmare, din
prevederile legale rezultă, că antreprenorul trebuie să transmită atît bunul, cît şi documentele cu privire la
materialele care au fost utilizate pentru efectuarea lucrării.
Dacă obiectul contractului după finisarea lucrării a fost înregistrat sau în alt mod legalizat după antreprenor,
apoi acesta este ţinut să transmită dreptul de proprietate în favoarea clientuluui. Este posibilă şi situaţia cînd
antreprenorul va fi obligat să respecte şi forma prevăzută de lege pentru transmiterea unui bun.
Antreprenorul este obligat să execute lucrarea cu materialele, mijloacele şi forţele sale. Potrivit art.938(1),
antreprenorul este obligat să furnizeze toate b-le necesare executării c-lui dacă nu a fost stipulat altfel. B-le
necesare pt executarea lucrării trebuie să fie de o calitate bună. Antreprenorul datorează pt bunuri aceleaşi
garanţii pe care le datorează vânzătorul, fiind responsabil pt viciile materiale şi juridice ale acestora. Astfel, în
cazul în care lucrarea nu s-a executat/ s-a executat necorespunzător, antreprenorul nu poate invoca viciile b-lor
pt a fi exonerat de răspundere.
riscul pierii fortuite a lucrării – întârzierea recepţionării lucrării de către client.
Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului pînă la recepţionarea lui îl suportă antreprenorul.
Acest risc trece la client o dată cu recepţionarea lucrării. În cazul în care clientul întîrzie să recepţioneze
lucrarea, riscul trece asupra lui de la data la care s-a pus în întîrziere.
Repartizarea riscvului este supusă unor reguli speciale. Norma generală constă în faptul că riscul contractului
este suportat de antreprenor, deoarece el şi-a asumat obligaţi de a efectua o lucrare pe riscul său (art. 946).
Acest risc să păstrează pănî la transmiterea obiecului contractului clientului. Legea expres stipulează că riscul
pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului pînă la recepţionarea lui îl suportă antreprenorul.
Această regulă se aplică şi în cazul întîrzierii recepţiponării din culpa antreprenorului.
Clientul poartă, de asemenea riscul pieirii fortuite a obiectului contractului din momentul recepţionării lui.
Clientul poartă acest risc şi în cazul în care el întărzie cu recepţionarea lucrării. În acest caz riscul trece asupra
clientului de la data în care el s-a pus în întîrziere, adică de la data cînd recepţionarea urma să aibă loc.
Riscul pieirii sau deteriorării obiectului contractului, decăt cel fortuit, îl suportă, după caz subiectul care este
vinovat de pieirea sau deteriorarea bunului.

Subiectul 2.Pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare.

2.1. Definiţi pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare drept fază a procesului civil. Indicați sarcinile
acesteia reieșind din prevederile legale.
Pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare este o fază de sine stătătoare a procesului civil, a cărei sarcini
constau în asigurarea unei judecăţi juste şi prompte a pricinii, şi este obligatorie pentru orice pricină civilă.
Sarcinile de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare
Judecătorul pregăteşte pricina pentru dezbateri judiciare, pentru a asigura judecarea ei justă şi promptă.
Pregătirea pentru dezbatere judiciară este obligatorie pentru orice pricină civilă şi are ca scop:
a) precizarea legii care urmează a fi aplicată şi determinarea raporturilor juridice dintre părţi;
b) constatarea circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii;
c) stabilirea componenţei participanţilor la proces şi implicarea în proces a altor persoane;
d) prezentarea de probe.

2.2. Determinați actele ce pot fi îndeplinite la faza pregătirii de către instanța de judecată și participanții
la proces.
Judecătorul, în faza de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare, îndeplineşte următoarele acte:
a) soluţionează problema intervenirii în proces a coreclamanţilor, copîrîţilor şi intervenienţilor;
b) expediază pîrîtului şi, după caz, intervenientului copiile de pe cererea de chemare în judecată şi de pe
înscrisurile anexate la ea întru confirmarea pretenţiilor reclamantului şi stabileşte data pînă la care pîrîtul şi,
după caz, intervenientul urmează să prezinte o referinţă scrisă privind acţiunea reclamantului şi toate probele
necesare;
c) remite reclamantului şi, după caz, intervenientului copiile de pe referinţă şi de pe înscrisurile anexate la ea şi
stabileşte data pînă la care urmează să fie prezentate toate probele suplimentare;
d) ia măsuri pentru concilierea părţilor;
e) explică părţilor dreptul de a recurge la judecată arbitrală pentru soluţionarea litigiului şi efectele unui astfel
de act;
f) soluţionează problema citării în şedinţă de judecată a martorilor sau îi interoghează la locul aflării lor,
conform art.136 alin.(1);
g) la cererea participanţilor la proces, reclamă organizaţiilor şi persoanelor fizice probele necesare;
h) la solicitarea părţilor sau în cazurile prevăzute de lege, dispune din oficiu efectuarea expertizei;
i) rezolvă problema introducerii în proces a specialistului sau interpretului;
j) în caz de urgenţă, la cererea părţilor, cercetează la faţa locului înscrisurile şi probele materiale, cu înştiinţarea
participanţilor la proces;
k) trimite delegaţii judecătoreşti;
l) soluţionează problema asigurării acţiunii;
m) efectuează alte acte procedurale.
În caz de necesitate, pentru clarificarea unor aspecte legate de pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare,
judecătorul poate decide convocarea părţilor în şedinţă.

2.3. Determinaţi argumentat obiectul acțiunii, obiectul probațiunii, mijloacele de probă și componența
participanților în următoarele acțiuni:
a) dezminţirea informaţiei ce lezează onoarea şi demnitatea;
obiectul acțiunii (ce vrei de la pârât?) - dezminţirea informaţiei ce lezează onoarea şi demnitatea
obiectul probațiunii – sunt circumstanțele de fapt care sunt temei al pretențiilor și obiecțiilor invocate de parte,
obiectul probației îl formează urm. elemente : circumstanțele material juridice, circ. procesual juridice, fapte
probatorii (alibi)
mijloacele de probă – probele sunt elemente de fapt colectate în modul prevăzut de lege car servește la
confirmarea sau infirmarea pretențiilor sau obiecțiilor.

b) declararea nulității absolute a actului juridic civil;

c) restabilirea la locul de muncă a salariatului concediat ilegal

T 20
Subiectul 1. Stingerea obligaţiei prin compensare
1.1. Definiţi noţiunea de compensare.
Compensarea legala este un mod de stingere a datoriilor reciproce pana la concurenta celei mai mici dintre ele,
operand chiar si in situatia in care partile nu o invoca in mod expres.
Compensarea este stingerea reciprocă a unei obligaţii şi a unei cresnţe opuse, certe, lhichide, de aceeaşi
natură şi exigibile.
Compensarea este o modalitate de stingere a obligaţiei, căreia în prezent i se acordă o importanţă deosebită:
utilizarea ei pe scară largă constiruie unul din mijloacele de reducere a masei băneşti necesare pentru circulaţie,
lichidarea neplăţilor pentru mărfurile transmise, lucrările executate şi serviciile prestate.

1.2. Analizaţi condiţiile în care operează compensarea. Determinaţi cazurile în care poate fi stinsă prin
compensare o obligaţie prescrisă extinctiv.
Compensarea ca modalitate de stingere a obligaţiei se caracterizează prin faptul că în caz de două creanţe
omogene scadente sau scadenţa simultană a cărora poate fi solicitată, ele se sting reciproc integral (cu condiţia
egalităţii sumei obligaţiei) sau parţial (dacă sumele obligaţiilor opuse sînt diverse). De exemplu, în cazurile în
care sînt prezente două contracte de împrumut, iar fiecare din părţi are calitatea de împrumutător într-un
contract şi de împrumutat în al doilea. Cu toate acestea nu există obstacole pentru a fi supuse compensării
obligaţiile, care iau naştere din două contracte diverse după natura lor (de exemplu, obligaţiile cumpărătorului ,
care nu a achitat integral mărfurile primite, se sting prin compensarea obligaţiilor din contractul de antrepriză,
în care vînzătorul are calitatea de client, iar cumpărătorul - de antreprenor). În toate aceste cazuri obligaţiile sînt
opuse, întrucît creditorul unei obligaţii este debitorul celeilalte.
Prin compensare poate fi stinsă o obligaţie incontestabilă, asigurată cu apărare juridică. Nu este admisă
compensarea creanţelor, faţă de care, în urma declaraţiei contragentului, va fi aplicat termenul de prescripţie (şi
el deja a expirat pînă la momentul compensării), obligaţia poate fi stinsă prin compensare, dacă debitorul
benevol a dat consimţămăntul pentru executarea ei. În caz contrar creditorul se va adresa în judecată cu
rugămintea de a fi restabilit, în ordinea respectivă, termenul de prescripţie. De asemenea nu se admite
compensarea creanţelor cu caracter personal şi compensarea altor creanţe indicate în lege sau în contract
(art.659).
Compensaţia nu este posibilă cînd obiectul obligaţiilor reciproce constă în bunuri certe sau bunuri de gen de
specie diferită. Sensul creanţeiconstă în faptul că respectiva compensare se aplică faţă de obligaţiile care pot fi
executate, în special, faţă de acelea pentru care a survenit termenul de executare şi nu contează dacă acest
termen a fost prevăzut în obligaţie sau a fost determinat de către creditor realizăndu-şi astfel dreptul său
(art.575)
Urmează a fi compensate obligaţiile care pot fi executate, în special acele pentru care încă nu a survenit
termenul de executare. Executarea înainte de termen a obligaţiilor prin compensare este posibilă în linii
generale doar dacă titularii lor consimt (creditorul poate cere executarea obligaţiei înainte de termen în cazul în
care debitorul se află în incapacitate de plată sau a redus garanţiile convenite anterior sau în genere nu le-a putut
prezenta, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege (art.576). De asemenea debitorul poate cere executarea
obligaţiei înainte de termen dacă creditorul nu are nici un motiv temeinic pentru a refuza executarea (art.575
al.(2)).
Creanţele declarate pentru compensare se consideră stinse nu din momentul compensării , ci din momentul cînd
ele sînt scadente.

1.3. „A”, directorul unei societăţi pe acţiuni, a încheiat din nume propriu cu o bancă un contract de credit pentru
construcţia locuinţei personale, în baza căruia „A” trebuia să restituie 900.000 lei în termen de trei ani. La
expirarea termenului creditului, văzând că „A” nu restituie creditul, banca a declarat societăţii pe acţiuni, la care
„A” era director, că banca stinge prin compensare datoria directorului de 900.000 lei cu mijloacele băneşti ale
societăţii pe acţiuni ţinute în acea bancă (care constituiau 190.000 lei).Analizaţi declaraţia de compensare
venită din partea băncii şi efectele ei.
Conform art. 68 CC Fondatorul (membrul) persoanei juridice nu răspunde pentru obligaţiile persoanei juridice,
iar persoana juridică nu răspunde pentru obligaţiile fondatorului (membrului). S.A. nu răspunde pentru
obligațiile fondatorului, atunci nu ar fi logic să răspundă pentru obligațiile administratorului/directorului
acesteia.
Consider că banca nu era în drept să stingă prin compensare datoria directorului cu mijloacele bănești ale S.A.
CC RM prevede că societatea nu poartă răspundere pt obligațiile personale ale administratorului ei. Astfel,
banca ilegal a utilizat banii de pe contul S.A. în vederea stingerii datoriei lui A. văzînd că A nu achită la timp
creditul, banca era în drept să urmărească bunurile gajate ale lui A.

Subiectul 2.Dezbaterile judiciare ca fază obligatorie în procesul civil.

2.1. Descrieți etapele procesuale a dezbaterilor judiciare și indicați sarcinile fiecărei dintre acestea.
Etapele procesuale ale DJ sunt următoarele:
a) deschiderea ședinței de judecată – la această fază are loc clarificarea drepturilor și obligațiilor
reprezentanșilor la process. Tot în cadrul acestei etape se soluționează, de regulă, cererile și demersurile
referitoare la procesul de colectare a probelor sau la necesitatea atragerii la judecarea cauzei a anumitor
participanți.
b) judecarea pricinii în fond – această etapă începe cu un raport asupra pricinii enunțat de către președintele
ședinței. Ulterior, se ascultă expicațiile părților. Reclamantul își poate susține pretențiile, își poate complete
temeiurile, iar pârâtul poate înainta acțiuni reconvenționale. În cadrul acestei etape se valorifică dreptul
participanților de a pune întrebări reciproce. Ulterior are loc cercetarea probelor în consecutivitatea stabilită de
instanță împreună cu părțile. Această etapă se finalizează atunci când părțile nu mai au cereri și demersuri și se
declară pregătite pentru susținerile orale.
c) susținerile orale și replica – susținerile orale sunt acele pledoarii expuse verbal de către participanți. ele
sunt urmate de replici, sau contraargumente, ultimul având dreptul a replica pârâtul și reprezentantul lui. În
cadrul acestei etape părțile nu pot face referire la probe ce nu au fost cercetate în cadrul dezbaterilor judiciare.
d) adoptarea și pronunțarea hotărârii – reprezintă ultima etapă a dezbaterilor judiciare, care se manifestă prin
adoptarea unei hotărâri de către judecător în mod secret, în camera de deliberare, și care este pronunțată în mod
public

2.3. Comparați acțiunile de amânare a procesului cu cea de întrerupere a ședinței de judecată,

argumentând asemănările și deosebirile dintre acestea.
Amânarea reprezintă acel incident procesual care, la apariția unor circumstanțe legale, împiedică desfășurarea
ședinței de judectă și condiționează examinarea pricinii la o altă data și oră. Întreruperea ședinței reprezintă acel
incident procesual care , condiționat de anumiți factori, determină sistarea examinării cauzei în mod
neântreruptși fixarea unei alte ore/date pentru continuarea examinării. Ambele sunt incidente procesuale ce au
ca efect afectarea continuității unui process civil. Totodată, în ambele cazuri instanța este obligate să stabilească
o nouă oră/data pentru a asigura continuitatea procesului civil.
Întreruperea se dispune protocolar, adica se înscrie în procesul-verbal și nu afectează integritatea acestui
act. Altfel spus, procesul-verbal întocmit în cadrul unei ședințe care a fost întreruptă nu se finalizează prin
semnarea acestuia de către judecător și grefier. Spre deosebire de întrerupere, în cazul amânării procesului se
emite o încheiere protocolară în care se specifică ora, data și locul reluării procesului. În cadrul amânării are
loc, la următoarea ședință, reluarea părții pregătitoare și începerea perfectării unui alt proces-verbal.
Amânarea unui proces se dispune printr-o încheiere de amânare, întocmită de către instanța de judecată, ce
nu poate fi atacată cu recurs. Întreruperea procesului civil se efectuează printr-o încheiere protocolară ce nu
afectează integritatea procesului-verbaal propriu-zis. Aceasta generează și alte deosebiri între cele două
incidente procedural, și anume că, în cazul amânării, întrucât urmează a fi pornit un nou process-verbal, după
încheierea ședinței de judecată și semnarea procesului-verbal de către judecător și grefier, părțile pot lua
cunoștință cu conținutul acestuia și să prezinte în scris observații asupra acestuia. În cazul întreruperii, însă,
întrucât nu este afectată integritatea procesului-verbal, părțile nu pot lua cunoștință despr econșinutul acestuia
Amânarea procesului se admite în cazul înaintării unei acțiuni reconvenționale în condițiile art.173 alin.(1)
lit.b) CPC, precum și în alte cazuri prevăzute de prezentul cod. În cazul întreruperii, aceasta este generate de
apariția unor incidente procesuale care fac imposibilă examinarea ședinței la moment.

2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de judecată, dacă în timpul dezbaterilor judiciare se
constată următoarele (indicați actul de dispoziție în fiecare caz):
a) reclamantul a renunțat parțial la acțiune – pricina se examinează în fond, iar în cazul renunțării parțiale,
instanța urmează să pronunțe o încheiere de încetare pentru pretențiile la care s-a renunțat expres și să facă o
mențiune în procesul-verbal referitor la pretențiile la care s-a renunțat.
b) reclamantul citat legal nu s-a prezentat la ședința de judecată – scoatere de pe rol/încheiere ce se supune
recursului – art.267, alin.(1), lit.g) CPC – să nu fie motivată absența, reclamantul să nu fi solicitat examinarea
în fond și pîrîtul să nu fi solicitat soluționarea pricinii în fond în lipsa reclamantului.
c) pârâtul a pierdut capacitatea de exercițiu – suspendarea obligatorie a procesului de către instanța de
judecată/încheiere ce poate fi atacată cu cu recurs separat – art.260, alin.(1), lit.b) CPC – procesul urmând
să fie suspendat până la numirea tutorelui sau curatorului persoanei incapabile sau lipsite de exercițiu.

T 21
Subiectul 1. Solidaritatea debitorilor
1.1. Definiţi noţiunea „obligaţii solidare” şi enumeraţi temeiurile de apariţie a obligaţiilor solidare.
Dacă doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încît fiecare este dator să efectueze întreaga
prestaţie, iar creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea, atunci debitorii sînt legaţi solidar. Deci
obligaţia este solidară în cazul în care o prestaţie este datorată de doi sau mai mulţi debitori iar creditorul are
dreptul să ceară oricărui codebitor executarea integrală a prestaţiei.
Caracterul solidar al obligaţiei vizează doar relaţiile dintre debitori. Numărul sau modul în care sînt întreptăţiţi
creditorii nu este relevant. Obligaţia va fi solidară indiferent de numărul creditorilor, adică pot să fie unul sau
mai mulţi creditori. De asemenea caracterul solidar al obligaţiei nu depinde de faptul dacă creanţele sînt
solidare sau pe cote părţi.
În toate cazurile în care o obligaţie are doi sau mai mulţi debitori se va prezuma că obligaţia este divizibilă între
aceştia şi fiecare dintre debitori va putea fi urmărit doar pentru o parte din obligaţie.
Creditorul care va pretinde că obligaţia este solidară va fi obligat să arate temeiul în virtutea căruia debitorii sînt
obligaţi solidar.
Obligaţiile solidare pot lua naştere în temeiul: a) actului juridic; b) lege; c) caracterul indivizibil al obligaţiei. În
literatură se menţionează că de fapt şi în cazul caracterului indivizibil al obligaţiei tot legea este temei al
solidarităţii.

1.2. Analizaţi raporturile dintre codebitori şi creditorul comun, precum şi dintre codebitori. Determinaţi
regimul excepţiilor ce le poate opune un codebitor solidar.
În cazul obligaţiilor solidare există un singur obiect. Toţi debitorii se obligă la aceeaşi prestaţie.Totuşi între
creditor şi debitori există mai multe legături de obligaţie distincte. Fiecare dintre debitor este unit cu creditorul
printr-o legătură obligaţională distinctă. De aceasta trebuie să se ţină cont la determinarea relaţiilor dintre
fiecare debitor şi creditor. Spre exemplu pentru a determina valabilitatea obligaţiei trebuie să se analizeze
acordul de voinţă separat pentru fiecare debitor. Obligaţia unuia dintre debitor ar putea fi anulabilă fără însă ca
aceasta să afecteze valabilitatea obligaţiilor celorlalţi debitori.
În cazul solidarităţii obligaţiilor creditorul are dreptul să ceară oricăruia dintre creditori să execute obligaţia fie
în totalitate fie în parte. Toţi debitorii solidari sînt debitori principali şi creditorul este în drept să-l urmărească
pe oricare dintre creditorul pe care l-a ales.
În conformitate cu art.534 fiecare dintre debitori poate opune creditorului excepţiile personale sau excepţiile
comune tuturor debitorilor. În cazul în care unul dintre debitori nu opune creditorului excepţiile comune şi
execută obligaţia acesta î-i lipseşte pe ceilalţi debitori de posibilitatea de a se libera de obligaţie prin opunerea
excepţiilor respective creditorului . Pentru a asigura dreptul debitorilor la excepţiile respective legiuitorul a
prevăzut că acestea vor putea fi opuse creditorului, care a executat obligaţia fără a invoca excepţiilecomune, în
cazul în care acesta va intenta o acţiune de regres.
În toate cazurile în care unul dintre debitorii solidari întreprinde acţiuni menite să stingă sau să diminueze
obligaţia solidară se va prezuma că el acţionează în numele tuturor debitorilor solidari şi deci de efectele acestor
acte profită şi debitorii solidari care nu au participat la încheierea actelor respective. Acest lucru este valabil şi
pentru actele care tind să conserve obligaţia şi urmăresc să prevină ca datoria să devină mai oneroasă. În schimb
în cazul actelor care urmăresc să facă datoria mai oneroasă se prezumă că fiecare dintre debitor acţionează în
nume propriu şi debitorul respectiv este obligat să demonstreze că a avut mandat să reprezinte şi ceilalţi debitori
solidari.
Excepțiile ce le poate opune un codebitor solidar creditorului
Debitorul solidar poate opune creditorului doar acele excepţii care îi sînt personale sau care sînt comune tuturor
debitorilor, adică acele excepţii care rezultă din raporturile juridice la care participă debitorul solidar respectiv
şi creditorul. Deci un debitor solidar nu va putea invoca acele excepţii care rezultă din raporturile juridice
existente între un alt debitor solidar şi creditorul la care nu este parte şi primul debitor solidar.
Trebuie de menţionat că există unele excepţii personale care folosesc indirect şi celorlalţi codebitori. Astfel
remiterea de datorie consimţitî între unul din debitorii solidari şi creditorul solidar, confuziunea, compensaţia
părţii unui dintre codebitorii solidari şi renunţarea la solidaritate făcută pentru unul dintre codebitorii solidari
profită şi celorlalţi prin faptul că datoria acestora se reduce în mărimea care revine debitorului căruia îi aparţine
dreptul de a invoca excepţia.

1.3. X a încheiat cu Y un contract de fidejusiune prin care a garantat executarea obligaţiei de restituire unei
sume de bani de către Z. Cu acordul lui Y, în baza unui contract dintre Z şi A, ultimul a preluat datoria lui Z cu
menţiunea că se preiau integral toate drepturile şi toate garanţiile. O copie a acestui contract a fost remisă şi lui
X. În legătură cu faptul că A nu şi-a executat obligaţia, Y i-a solicitat lui X s-o execute. Acesta a refuzat. Y a
depus o acţiune în instanţa de judecată prin care solicitat încasarea în mod solidar a datoriei de la X şi de la A.
Soluţionaţi speţa şi argumentaţi răspunsul.
Din speța dată reiese că Y este creditorul, X-fidejusorul, Z- debitorul principal, A-pers terță care a preluat
datoria lui Z, noul debitor.
S-ar primi că Z cedeazălui A datoria. La prima vedere s-ar considera că X, fiind investit de Y și avînd calitatea
de fidejusor se obligă faţă de Y să execute obligaţia debitorului. Însă, CC în art. 1167 alin. (3) stabilește că -
Fidejusiunea încetează în cazul remiterii datoriei garantate către o altă persoană dacă fidejusorul nu a acceptat
să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor. Așadar, dacă are loc preluarea datoriei de către o terţă
persoană, acesta se subrogă debitorului iniţial. Fidejusorului nu-i este indiferentă persoana debitorului, fiindcă
acordul său privind insituirea unei astfel de garanţii depinde în mare parte de încrederea investită în acel
debitor. Astfel, dacă fidejusorul n-a dat acordul să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor,
fidejusiunea încetează. În speță se menționează că o copie a contractului între Z și A a fost remisă lui X. Însă nu
este indicat dacă X a dat acordul. Iar în cazul în care fidejusorul nu acceptă executarea obligației de către noul
debitor, X nu mai este fidejusor și Y va cere executarea obligației de la A, nu și de la X. În cazul în care X
acceptă executarea obligației de către noul debitor, va răspunde împreună cu A în fața lui Y.

Subiectul 2.Efectele juridice ale neprezentării în şedinţa de judecată a participanților la proces.

2.1. Descrieţi efectele juridice ale neprezentării în şedinţă de judecată a participanților la proces, a
reprezentanților acestora şi a persoanelor care contribuie la înfăptuirea justiţiei.
Neprezentarea reclamantului poate genera trei efecte, și anume:
- amânarea procesului dacă există dovada înștiințării legale, reclamantul a comunicat instanței despre
absență și motive și instanța le-a calificat ca fiind justificate;
- scoaterea de pe rol a cererii dacă reclamantul, fiind înștiințat legal, nu a comunicat instanței despre absența
sa și motive, sau comunicându-le instanța le-a considerat nejustificate, el nu cere examinarea în lipsa sa, iar
pârâtul a consimțit la scoaterea de pe rol a cererii;
- examinarea cauzei în lipsa acestuia dacă reclamantul solicită acest lucru și ceilalți participanți sunt de
accord, sau reclamantul, fiind înștiințat legal, nu înștiințează despre absența sa și motivele absenței, dar pârâtul
cere examinarea în lipsă.
Neprezentarea pârâtului poate genera două efecte, și anume:
- amânarea procesului
- examinarea cauzei în lipsa acestuia
Neprezentarea reprezentatului părților nu împiedică examinarea pricinii. Totuși, în cazul în care reprezentantul
nu s-a prezentat, absența sa fiind motivate, iar participantul solicită acest lucre, instanța poate amâna o singură
data judecarea pricinii în cauza dată
Martorul, expertul, interpretul sau specialistul doar contribuie la înfăptuirea justiției astfel încât lipsa acestora
va determina amânarea procesului doar în cazul în care prezența lor este stringent necesară.

2.2. Comparaţi actele procesuale ale instanţei, ce urmează a fi adoptate, în caz de neprezentare în şedinţă
de judecată a reclamantului și a pârâtului.
În caz de neprezentare a reclamantului în instanță pot apărea 3 efecte, și anume: amânarea procesului, scoaterea
de pe rol a cererii sau examinarea cauzei în lipsa reclamantului.
În cazul amânării procesului ca urmare a neprezentării reclamantului instanța urmeză să adopte o încheiere de
amânare a procesului care nu poate fi supusă recursului. În cazul scoaterii de pe rol a cererii reclamantului ca
urmare a neprezentării în instanță, instanța urmează să termine procesul civil printr-o înceiere judecătorească
care se supune recursului. În această încheiere instanța trebuie să specifice modul de înlăturare a
circumstanțelor care au generat efectul negative de scoatere a cererii de pe rol. În cazul în care cauza urmează a
fi examinată în lipsa reclamantului atunci instanța specifică despre acest lucru în procesul-verbal.
În caz de neprezentare a pârâtului pot fi generate două efecte, fie amânarea procesului, fie examinarea cauzei în
lipsa acestuia.
În cazul amânării procesului instanța va întocmi o încheiere de amânare a procesului care nu poate fi supusă
recursului, pe când în cazul examinării în lipsa acestuia, despre aceasta urmează să se menționeze în procesul-
verbal al ședinței de judecată.
În cazul amânării ședinței instanța de judecată urmează să pronunțe o încheiere ce nu poate fi atacată cu recurs
și care trebuie să conțină așa specificații ca locul și data emiterii, denumirea emitentului, numele membrilor
completului de judecată și al grefierului, date despre participanții la process, obicectul litigiului sau pretenția
înaintată, problema asupra căreia se emite, motivele care au determinat concluziile instanței și legea
guvernantă, dispoziția instanței.
În cazul scoaterii cererii de pe rol instanța va emite o încheiere care, pe lângă mențiunile specificate mai sus,
trebuie să mai conțină date despre modul de înlăturare a circumstanței ce a determinat scoaterea cererii de pe
rol, precum și ordinea și termenul de atac al încheierii. Însă, spre deosebire de încheierea de amânare, în cea de
scoatere de pe rol nu urmează să se indice data când urmează a fi reluată ședința de judecată, întruct scoaterea
de pe rol, spre deosebire de amânare, generează terminarea procesului.

2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa în următoarele situaţii:

a) avocatul reclamantului nu s-a prezentat repetat în şedinţă, fără a aduce la cunoştinţa instanţei motivaţia,
iar reclamantul insistă la participarea anume a acestui avocat – conform art.206, alin.5) CPC neprezentarea în
ședința de judecată a reprezentantului nu va împiedica examinarea pricinii, decât doar în cazul în care solicită
amânarea participantul iar neprezentarea reprezentantului e motivată. În cazul dat, nefiind motivate absența
neprezentantului, atunci instanța va examina în lipsa.
b) intervenientul principal nu s-a prezentat repetat şi neîntemeiat în şedinţă de judecată – în cazul în care
intervenientul nu s-a prezentat repetat și neântemeiat, în acest caz cererea lui urmează a fis coasă de pe rol, dar
nu și cererea principal a reclamantului.
c) reclamantul nu s-a prezentat la şedinţa de judecată, solicitând examinarea în lipsa sa, pârâtul fiind prezent
a înaintat acţiune reconvenţională – amânarea procesului întrucât acțiunea reconvențională urmează a fi adusă
la cunoștința reclamantului pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialității.

T22
Subiectul 1.Noţiunea şi principiile executării obligaţiilor
1.1. Definiţi noţiunea de executare a obligaţiilor şi evidenţiaţi corelaţia dintre expresiile „chitanţă
liberatorie”, „plată”, „remitere de datorie”, „scadenţă”, „dare în plată”.
Executarea obligațiiloreste o modalitate de stingere a obligațiilor în care raporturile juridice dintre părți
încetează și dacă a fost efectuată într-un mod corespunzător.
În cazul mai multor contracte părțile convin asupra efectuării tutror plăților la data scadenței, ceea ce presupune
că debitorului îi este acordat un termen în care el își poate executa obligațiile.
Cel care plateste/ execută obligația are dreptul la o chitanta liberatorie, precum si, daca este cazul, la remiterea
inscrisului original al creantei. Această chitanță justifică procedură de plată a datoriilor de către debitor.
Prin remitere de datorie se subînțelege o actiune voluntara a unui creditor intreprinsa cu consimtamantul
debitorului prin care renunta partial sau total la dreptul sau de creanță impotriva debitorului.
Obligaţia se stinge şi în cazul în care creditorul acceptă o altă executare în locul celei datorate (darea în plată).

1.2. Analizaţi regulile privind locul, modul şi momentul executării obligaţiilor.

Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit.
Dacă locul executării nu este determinat sau nu rezultă din natura obligaţiei, executarea urmează a fi efectuată:
a) la domiciliul sau sediul creditorului la momentul naşterii obligaţiei - în cazul obligaţiei pecuniare;
b) la locul aflării bunului în momentul naşterii obligaţiei - în cazul obligaţiilor de predare a unui bun individual
determinat;
c) la locul unde debitorul îşi desfăşoară activitatea legată de obligaţie, iar în lipsa acestuia, la locul unde
debitorul îşi are domiciliul sau sediul - în cazul unor alte obligaţii.
Executarea obligaţiilor poate fi realizată prin 2 moduri principale:
a) Executarea în natură sau directă, care are loc de cele mai multe ori benevol, lucru care în doctrină se numeşte
plată. Dacă debitorul refuză executarea de bună voie a obligaţiilor, creditorul poate obţine executarea în natură
prin intermediul forţei de constrîngere a statului. Astfel că plata poate fi obţinută şi efectuată benevol sau prin
executare silită, cu concursul forţei de constrîngere a statului.
b) Executarea indirectă sau prin echivalent a obligaţiilor. Executarea indirectă a obligaţiilor se mai numeşte şi
executare prin echivalent, şi va interveni ori de cîte ori executarea în natură nu este posibilă, aici nefiind vorba
de imposibilitatea fortuită de neexecutare. În această situaţie, debitorul va fi obligat la executarea indirectă a
obligaţiilor, adică la plata daunelor interese.
În cazul în care momentul/termenul de executare a obligaţiei nu este determinat şi nici nu rezultă din natura
acesteia, creditorul are dreptul de a pretinde oricînd executarea ei, iar debitorul este îndreptăţit să o execute
oricînd. Dacă termenul de executare a obligaţiei este determinat, se consideră că creditorul nu poate cere
executarea înainte de termen. Debitorul însă poate executa obligaţia înainte de termen dacă creditorul nu are
nici un motiv temeinic pentru a refuza executarea. În cazul în care respinge executarea anticipată, creditorul
este obligat să-l informeze imediat în acest sens pe debitor şi să ia toate masurile necesare pentru a evita
prejudicierea lui.

1.3. Vasile Bălănescu i-a vândut lui Nicolae Macovei vila din Vadul-lui-Vodă contra sumei de 300000 lei.
Prețul urma să fie achitat în decurs de șase luni din momentul încheierii contractului. Peste o lună de zile,
Nicolae Macovei primește o somație de la executorul judecătoresc prin care este informat despre faptul că
Vasile Bălănescu datorează suma de 350000 lei lui Ion Ciobanu și din acest considerent i se solicită să nu
plătească suma datorată lui Vasile Bălănescu, ci să o consemneze pe contul executorului judecătoresc, pentru ca
ulterior să fie transferată creditorului Ion Ciobanu. În termen de 15 zile de la primirea somației, Nicolae
Macovei depune banii pe contul executorului judecătoresc și apoi înștiințează despre acest fapt vânzătorul. La
expirarea termenului de șase luni, Vasile Bălănescu se adresează în instanța de judecată cu acțiune prin care
pretinde încasarea prețului datorat și, în motivarea acțiunii, menționează că, potrivit contractului, Nicolae
Macovei trebuia să plătească prețul doar vânzătorului și nu unui terț. Consideră că prin încălcarea acestei
obligații, cumpărătorul se află în culpă și este dator să-i plătească prețul datorat.
Soluţionaţi cazul şi argumentaţi răspunsul.
În situația dată executorul judecătoresc trebuia să preea datoria de la Bălănescu, nu de la Macovei.
Art 572 CC - Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul
stabilit.
În cazul în care executarea a fost făcută faţă de o persoană neîmputernicită, obligaţia se consideră executată
dacă creditorul o confirmă sau profită în vreun fel de aceasta.
Deosebit de confirmare, plata mai poate fi considerată ca valabilă, în cazul cînd creditorul a profitat de ea, adică
a consumat sau s-a folosit de plata primită.De pildă, cînd debitorul în loc să-i plătească creditorului său, a plătit
creditorului acestuia. Plata profită adevăratului creditor în măsura în care determină stingerea obligaţiei
principale. Respectiv, cînd creditorul profită de plata făcută unui terţ numai în parte, plata va fi valabilă numai
pentru acestă parte.
Este un contract prin care sunt strict stipulate obligațiile părților. Macovei trebuia să plătească prețul lui
Bălănescu, ci nu unei persoane terțe. Bălănescu nu și-a exprimat acordul, nu a confirmat că este de-acord ca
Macovei să-i stingă obligația față de executorul judecătoresc.

Subiectul 2. Actele de dispoziţie ale părţilor în procesul civil

2.1.Definiţi şi descrieţi actele de dispoziţie a parţilor.
Prin acte de dispozitie sunt desemnate acele manifestari de vointa ale partilor din proces, cu privire la drepturile
subiective (pretentiile deduse judecatii) sau la mijloacele procesuale prin care se pot recunoaste sau realiza
aceste drepturi.Ele fac parte din conținutul principiului disponibilitatii.
Drept acte de dispoziție ale părților pot fi specificate:
- renunțarea la acțiune – reprezintă un act procesual de dispoziție, realizat de către reclamant, prin care
acesta urmărește scopul de a pune capăt procesului civil început
- tranzacția de împăcare – reprezintă contractual prin care părțile sting un process început, prin concensii
reciproce, constând în renunțări reciproce la pretenții ori în prestații noi săvârșite sau promise de către o parte
pentru ca cealaltă să renunțe la dreptul litigios.
2.2. Analizaţi rolul şi efectele actelor de dispoziţie ale parţilor în prima instanţă şi în procedura de
examinare a căilor de atac împotriva hotărârii.
În cadrul primei instanțe părțile pot efectua următoarele categorii de acte de dispoziție, și anume: renunțarea la
acțiune, încheierea tranzacției de împăcare, renunțarea la exercitarea căilor de atac(posibil).
Renunțarea la acțiune în cadrul primei instanțe va avea drept efect încetarea procesului civil.
Renunțarea la acțiune în apel va genera anularea hotărârii atacate și încetarea procesului de către instanța
ierarhic superioară. În cazul renunțării la acțiune în prima instanță, despre acest lucru se specifică fie în
procesul-verbal, fie părțile urmează să depună o cerere scrisă, care se anexează la dosar. În instanța de apel
renunțarea la acțiune se poate realiza doar prin depunerea unei cereri în formă scrisăInstanța va fi cea care va
admite sau respinge renunțarea la acțiune. Respingerea renunțării va avea drept efect, în ambele cazuri,
examinarea pricinii. Renunțarea la acțiune are rolul de a permite reclamantului să-și retragă oricând cererea,
rezultând din principiul disponibilității, fără a avea frică că ar putea fi sancționat de către instanța de judecată.
Tranzacția de împăcare, în instanța de fond, se consemnează în procesul-verbal și se semnează de părți, pe când
în cadrul apelului se depune sub formă de cerere. La fel, ca și în cazul renunțării la cerere. Tranzacția de
împăcare în fond va avea drept efect încetarea procesului prin încheiere. În cazul încheierii tranzacției în
instanța de apel, instanța de apel nu doar va înceta procesul, dar și va anula hotărârea pronunțată în prima
instanță fiindcă, în cazul în care ea ar rămâne în vigoare, ar fi în contradicție cu tranzacția de împăcare.
Încheierea tranzacției generează introducerea în încheierea de încetare a procesului condițiile tranzacției,
confirmate de către instanță. Rolul tranzacției de împăcare constă în împăcarea părților pe cale amiabilă în
instanța de judecată, ajungerea la un consesn asupra pretențiilor și reclamațiilor și încetarea procesului care are
un rol benefic atît asupra laturii economice a participanților, cât și asupra timpului lor.
În cadrul exercitării căilor de atac drept acte de dispoziție săvârșite de către părți mai pot fi și retragerea
apelului și solicitarea restituirii cererii de apel. Diferența dintre cele două constă în faptul că în cazul primului
act de dispoziție, retragerea apelului, aceasta se realizează după începerea dezbaterilor în fond, pe când cel de-al
doilea act se realizează până la începerea dezbaterii în fond. Retragerea apelului are drept efect încetarea
procedurii de apel în privința persoanei care a retras cererea de apel, dar nu se aplică și celorlalți apelanți.

2.3. Argumentaţi care trebuie să fie acţiunile corecte ale instanţei în fiecare din următoarele cazuri:
a) instanţa a admis cererea reclamantul de modificare concomitentă a temeiului şi a obiectului acţiunii –
instanța incorect a procedat în cazul dat întrucât, conform art.60 alin.(1) îi este permis reclamantului să
modifice doar obiectul sau temeiul acțiunii alternativ, însă nu cumulativ. Instanța urma să respingă aceea cerere
și să-i explice reclamantului că el poate modifica fie doar temeiul, fie doar obiectul acțiunii.
b) instanţa a admis renunţarea la acţiune, efectuată de avocatul reclamantului – instanța incorect a procedat în
cazul dat, întrucât doar reclamantul poate renunța nemijlocit la acțiune, și nu reprezentantul pârâtului deoarece,
conform art.81 CPC, împuternicirea de reprezentare nu acordă reprezentantului dreptul de a renunța total sau
parțial la acțiunile reclamantului.
c) judecătorul a admis recunoaşterea acţiunii de către pârât şi a emis o încheiere de încetare a procesului –
art.212 alin.(5) CPC – în cazul recunoașterii acțiunii de către pârât, instanța nu poate emite o încheiere de
încetare a procesului, ci să pronunțe o hotărâre de admitere a pretențiilor reclamantului, întrucât o încheiere de
încetare a procesului va genera alte efecte, decât cele necesare în situația de față.

T 23
Subiectul 1. Amanetul
1.1. Definiţi noţiunea „amanet” şi stabiliţi caracterele lui juridice.
Amanetul reprezintă un tip al gajului și anume – gajul bunului mobil cu deposedare. Amanetul se constituie
prin remiterea lucrului sau titlului către creditor sau, în cazul în care lucrul sau titlul se află la creditor, prin
menţinerea posesiunii creditorului, cu consimţământul debitorului gajist, în scopul garantării creanţei.
Lombardul este un împrumutător de bani. Lombardul împrumută bani contra constituirii unui amanet asupra
bunurilor personale ale unui debitor gajist, deci ale unui consumator, nu şi asupra bunurilor care fac obiectul
activităţii de antreprenoriat. Amanetarea bunurilor la lombard, ca de altfel amanetarea bunurilor de către alţi
creditori gajişti, este supusă prevederilor Codului civil şi Legii cu privire la gaj.

1.2. Analizaţi drepturile şi obligaţiile părţilor raportului de amanet.

Ca părți a raporturilor de amanet apare lombardul(creditorul gajist) și debitorul gajist.
Obligațiile lombardului:
- Lombardul este obligat ca, în momentul transferării posesiunii, sa asigure bunul amanetat pe propria
cheltuiala, în favoarea debitorului şi corespunzător valorii evaluate, care se determina în funcţie de preturile de
piaţă pentru categoriile şi calitatea obiectelor amanetate. Este nula clauza care exclude obligaţia de asigurare.
- Lombardul nu are dreptul sa folosească şi sa dispună de bunurile amanetate şi răspunde pentru pierderea sau
deteriorarea lor în măsura în care nu poate dovedi ca pierderea sau deteriorarea este urmare a unei situaţii de
forţă majora.
- Creditorul gajist trebuie să facă toate actele necesare conservării şi întreţinerii bunului pe care îl are în posesie.
- Creditorul gajist nu are dreptul să folosească obiectul amanetat, în măsura în care contractul nu prevede
altceva.
- În cazul în care amanetul se stinge, creditorul gajist trebuie să restituie debitorului obiectul amanetului.
- Creditorul gajist are dreptul să ia bunurile cu care a dotat obiectul amanetului, dacă acestea pot fi separate
fără a deteriora bunul.
Drepturile lombardului:
- În cazul în care creditul garantat prin amanetarea bunurilor la lombard nu va fi restituit în termen,
lombardul are dreptul, în baza unui act notarial cu caracter executoriu, sa vîndă, după expirarea termenului de
gratie de o luna, bunul amanetat conform regulilor de valorificare a patrimoniului amanetat. Creanţele
lombardului fata de debitor se sting şi atunci cînd cîştigul din vînzare nu acoperă datoria.
- Creditorul gajist are dreptul de a fi satisfăcut în mod prioritar din contul despăgubirii de asigurare pentru
pieirea, pierderea sau deteriorarea bunului gajat, indiferent de faptul în a cui favoare a fost asigurat bunul gajat,
dacă pieirea, pierderea sau deteriorarea nu se datorează culpei creditorului gajist sau dacă în contractul de gaj
nu este prevăzut altfel.
Obligațiile debitorului:
- Debitorul gajist este obligat să ramburseze creditorului cheltuielile necesare făcute de acesta pentru
conservarea şi întreţinerea bunului.
Drepturile debitorului:
- În cazul în care creditorul gajist nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător obligaţiile ce îi revin cu privire la
conservarea şi întreţinerea corespunzătoare a bunului amanetat, debitorul are dreptul la satisfacerea creanţei şi
restituirea acestui obiect sau poate să solicite predare bunului unui terţ pe cheltuiala creditorului gajist

1.3. Primus a împrumutat de la lombard 7.500 lei, cu condiţia plăţii unei dobânzi de 25% anual şi a penalităţilor
de întârziere de 0.25% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere. Drept garanţie Primus şi-a lăsat ceasul
de aur, evaluat la suma de 8.000 lei.
Înainte de scadenţă, banca „MoldBankPrim” a depus, prin executor judecătoresc, un titlu executoriu emis de
Judecătoria Centru mun. Chişinău, prin care îi permitea să intre în posesia ceasului de aur (bun gajat băncii în
temeiul unui contract de gaj înregistrat.
Soluţionaţi cazul şi argumentaţi răspunsul.
Din speța dată rezultă doua raporturi contractuale: Primus-Lombardul și Primus- Banca. în ambele raporturi
primus este debitorul care a depus în gaj ceasul de aur. În situația în care a fost emis un titlu executoriu, care
apropo se emite doar în baza unei hotărîri irevocabile, aceste se execută prioritar și în limitele stabilite de
legislație. Astfel, banca este în drept să se adreseze la lombard și să intre în posesia ceasului de aur care a fost
gajat băncii în temeiul unui contract de gaj înregistrat. La rîndul său, lombardul fiind deposedat de ceasul gajat
ei este în drept să se adreseze la Primus,în caz contrar - în instanța de judecată solicitînd un alt bun de aceeași
valoare care ar fi gajat sau să solicite încasarea datoriei de la Primus, luînd în considerație plata dobînzii și
penalitatea de întîrziere. Ca temei ar fi norma legală din art. 21 din legea cu privire la gaj - Amanetul subzistă
în cazul în care exercitarea posesiunii este împiedicată de un terţ, fără ca creditorul să fi consimţit. Astfel în
cazul în care intervine pers terță- banca și preia/ exercită posesia asupra bunului gajat-ceasul de aur fără
consimțămîntul lui Primus, amanetul continuă.

Subiectul 2. Temeiurile şi procedura suspendării procesului

2.1. Definiţi suspendarea procesului. Enumeraţi temeiurile de suspendare obligatorie şi facultativă a
procesului.
Suspendarea procesului reprezintă un incident procesual care face imposibilă examinarea temporară, sau pe o
perioadă mai îndelungată, care este determinabilă, dar nedeterminată, a pricinii puse pe rol în dezbaterile
judiciare. Există două tipuri de suspendări: obligatorie – care se dispune din oficiu de către instanța de judecată
printr-o încheiere susceptibilă de recurs, și facultativă – care poate opera atât din oficiu, cât și la cererea
participanților din proces.
Temeiurile suspendării obligatorii – art.260 CPC:
- decesul sau reorganizarea părții în process ori a intervenientului principal sacă raportul juridic litigious
permite succesiunea în drepturi
- pierderea capacității de exercițiu a părții în proces
- delegarea de către o instanță judecătorească străină de a efectua actele de procedură
- situațiile prevăzute de Legea insolvabilității
- ridicarea excepției d eneconstituționalitate
Temeiurile suspendării facultative sunt – art.261 CPC:
- pârâtul sau reclamantul se află într-o unitate activă a Forțelor Armate sau a altor trupe și formațiuni militare
a RM
- partea în process sau intervenientul principal se află într-o instituție curative-profilacticp, situație adeverită
de instituția respective
- pârâtul este căutat
- a dispus efectuarea unei expertize
- delegarea judiciară în interiorul țării
- încetarea împuternicirilor tutorelui sau curatorului
- pricina nu poate fi judecată înainte de soluționarea unei alte pricini conexe

2.2. Comparaţi temeiurile, procedura şi efectele juridice ale întreruperii şedinţei de judecată, amânării şi
suspendării procesului.
Temeiurile întreruperii (art.2041) – sunt acele incidente procesuale care fac imposibilă continuarea examinării
în aceeași zi a ședinței de judecată.
Temeiurile amânării (art.208) – în cazul înaintării unei acțiuni reconvenționale, dacă aceasta, fiid admisă,
exclude total sau parțial acțiunea inițială, precum și în alte cazuri prevăzute de lege expres.
Temeiurile suspendării (art.260, art.261) – în dependență dacă este o suspendare obligatorie sau facultativă.
Întreruperea ședinței se dispune printr-o încheiere protocolară ce nu afectează integritatea procesului-verbal, el
nefiind semnat de către președinte și grefier. Amânarea se dispune încheiere ce nu poate fi atacată cu recurs, iar
la următoarea ședință urmează a fi întocmit un nou proces-verbal. Atât în cazul întreruperii, cât și în cazul
amânării instanța este obligată să fixeze o dată pentru continuitatea procesului civil. Suspendarea procesului se
dispune printr-o încheiere ce poate fi atacată cu recurs, iar în cazul suspendării procesului, întrucât nu se poate
stabili cu certitudine data când vor fi înlăturate circumstanțele ce au dus la suspendarea procesului, instanța
urmează să nu specifice data fixă a reluării procesului.
În cazul întreruperii și suspendării procesului, spre deosebire de amânare, părțile nu vor putea lua
cunoștință despre conținutul procesului-verbal, întrucât ședința de judecată nu se consideră terminată.
Referitor la efecte, toate trei incidente procedurale afectează continuitatea procesului, determinând reluarea
lui după un anumit termen.

2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanţa în următoarele situaţii:

a) a fost ridicată excepţia de ilegalitate – art.13 legea contenciosului administrativ, are loc suspendarea cauzei
pentru ca instanța de contencios administrativ să se expună asupra excepției de ilegalitate în 10 zile.
b) este necesar de a atrage în proces intervenientul accesoriu – amânarea procesului, art.69 CPC
c) s-a stabilit că pârâtul a fost încadrat în serviciu militar în termen – (a fost sau este) dacă este încadrat în
serviciul militar în termen, atunci instanța va dispune amânarea procesului, și nu suspendarea fiindcă nu este un
temei de suspendare a procesului, printr-o încheiere care nu poate fi atacată cu recurs și va numi o nouă dată
pentru examinarea cauzei civile.

T 24
Subiectul 1. Răspunderea civilă contractuală
1.1. Definiţi noţiunea „răspunderea civilă contractuală” şi identificaţi specificul faptei ilicite în cadrul ei.
Răspunderea civilă contractuală este obligația debitorului, care izvorăște dintr-un contract, de a repara
prejudiciul cauzat creditorului prin faptul neexecutării, executării necorespunzătoare sau tardive a prestației
datorate.
răspunderea civilă contractuală apare în cazul apariției unui prejudiciu cauzat de:
- Neexecutarea obligațiilor față de creditor.
- Executarea necorespunzătoare
- Executarea tardivă.
Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. În cazul
în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel
dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă. Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere
sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligaţiei nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în
natură, cu excepţia cazurilor cînd, datorită unor circumstanţe obiective, creditorul pierde interesul pentru
executare.
Neexecutarea obligației poate fi totală și parțială, care se disting după obiectul obligației.Executarea
necorespunzătoare constă în executarea cu nerespectarea condițiilor de calitate stabilite de clauzele contractuale
sau standardele uzuale.

1.2. Analizaţi condiţiile de angajare a răspunderii contractuale.

Condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale nu este numai acțiunea sau inacțiunea debitorului dar cea
că prin fapta ilicită a fost încălcat un drept subiectiv al creditorului, fiindu-i cauzat un prejudiciu. Este de
menționat faptul că în majoritatea cazurilor de angajare a răspunderii civile contractuale, fapta ilicită, care a
provocat neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației de către debitor, se prezumă, și creditorul
nu trebuie să prezinte careva probe. Și numai în cazul în care debitorul apelează la unele circumstanțe care l-au
împiedicat să execute obligația, sau în lipsa vinovăției lui, aprecierea faptei, ca fiind ilicită, dobîndește o
importanță juridică, și debitorul urmează să prezinte probele necesare.
Prejudiciul constă în consecințele dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării de
către debitor a dreptului de creanță aparținînd creditorului său contractual, prin neexecutarea lato sensu a
prestației sau prestăților la care s-a îndatorat.
Repararea prejudiciului cauzat este o metodă generală a răspunderii civile. Alte metode ale răspunderii civile se
aplică doar în cazurile expres prevăzute de lege sau contract și sunt denumite metode speciale.
Așadar, pentru angajarea răspunderii contractuale prejudiciul patrimonial tre să fie real, adică să fie asigurată
existența lui, să poată fi stabilită întinderea lui.
Principiul angajării răspunderii civile care prevede repararea integrală a prejudiciului presupune că repararea
are ca scop restabilirea situației existente în cazul în care împrejurarea cauzatoare de prejudiciu nu survinea.
Astfel, debitorul tre să repare prejudiciul efectiv cauzat și venitul ratat.

1.3. Magazinul „Apă pură” a comandat unei companii germane un număr impunător de filtre de apă.
Concomitent, pentru a-şi asigura succesul în vânzarea acestei mărfi, magazinul a comandat unei tipografii să-i
tipărească buclete publicitare despre performanţele filtrelor de apă. Conform contractului, bucletele trebuiau să
fie transmise magazinului cu o lună înainte de primirea filtrelor, însă din motive tehnice tipografia a executat
comanda abia peste patru luni. Pe parcursul a trei luni, magazinul a comercializat filtrele fără aceste buclete
publicitare, bucurându-se de succese remarcabile. Datorită acestui fapt, a ajuns la concluzia că filtrele se vând
bine şi fără materialul publicitar şi, în legătură cu acest fapt, a refuzat să primească şi să achite materialul
publicitar comandat.
Stabiliţi temeinicia refuzului din partea magazinului de a recepţiona şi a achita materialul publicitar
comandat. Determinaţi importanţă motivului nelivrării în termen a materialului publicitar şi dacă tipografia va
obţine preţul materialului publicitar. Soluţionaţi litigiul şi argumentaţi răspunsul.
Magazinul este în drept să refuze recepționarea și achitarea materialului publicitar comandat, deoarece
tipografia a încălcat termenul de executarea obligației, ceea ce a dus la pierderea interesului magazinului.
Debitorul (tipografia) practic nu a executat obligația contractuală. În contractul dat termenul era definitor,
magazinul urmărind scopul de comercializare a produsului cu utilizarea acestor buclete.Astfel termenul poate fi
definit în cazul dat o condiție esențiala/ primordială a contractului. Tipografia dispunea de un termen rezonabil
pentru a-și executa obligația.
Conform art. 602 alin. 3 CC- Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare
necorespunzătoare a obligaţiei nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia
cazurilor cînd, datorită unor circumstanţe obiective, creditorul pierde interesul pentru executare. Din cauza
executării obligației de către tipografie peste termenul stabilit în contract, magazinul și-a pierdul interesul, a
dispărut inițiativa comercială. Astfel, executarea tardivă este considerată în cazul dat ca neexecutare ceea ce
duce la rezilierea contractului.

Subiectul 2. Temeiurile şi procedura scoaterii cererii de pe rol. Efectele procesuale ale scoaterii cererii de
pe rol
2.1. Definiţi şi descrieţi temeiurile de scoatere a cererii de pe rol.
Scoaterea cererii de pe rol reprezintă o consecință procedurală ce are drept efect terminarea procesului fără
adoptarea unei hotărâri. Temeiurile scoaterii cererii de pe rol reprezintă acele situații care fac imposibilă
admiterea cererii și examinarea cauzei civile date.
Temeiurile scoaterii cererii de pe rol sunt prevăzute la art.267 CPC, și anume:
a) reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare
prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară;
b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă;
c) cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită;
d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de judecată la
aceeaşi instanţă sau la o alta;
e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la
examinarea pricinii în fond, pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;
f) părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat
examinarea pricinii în absenţa lor;
g) reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele
neprezentării sau motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat examinarea
pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond;
h) soţul a înaintat acţiune de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în
decursul unui an de la naşterea copilului, iar cererea nu a fost restituită reclamantului de către judecător;
i) persoana în ale cărei interese este pornit procesul, în conformitate cu art.7 alin.(2), art.72 alin.(2) şi art.73
alin.(3), nu susţine pretenţiile înaintate, nu solicită să intervină în proces în calitate de reclamant;
j) persoanele indicate la art.72 şi 73 au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a
plătit taxă de stat în termenul stabilit de instanţă;
k) instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de
instanţă;
l) la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor
judecătoreşti;
l1) părţile au solicitat examinarea pricinii de către judecata arbitrală, în condiţiile legii;
m) în alte cazuri prevăzute de lege.

2.2. Analizaţi comparativ procedura şi efectele procesuale ale scoaterii cererii de pe rol şi încetării
procesului.
Scoaterea cererii de pe rol și încetarea procesului sunt 2 consecințe procedurale ce semnifică finalizarea unui
proces civil fără adoptarea unei hotărâri în fond. În ambele cazuri instanța de judecată se expune prin adoptarea
unei închieri care poate fi supusă căii de atac recursului
Încetarea procesului civil are loc atât în cazul când instanța constată lipsa dreptului la intentarea acțiunii civile,
cât și în cazul în care reclamantul sau părțile decid încetarea procesului civil prin exercitarea unor acte de
dispoziție, cum ar fi renunțarea reclamantului la acțiune. În cazul scoaterii cererii de pe rol, această acțiune
procesuală este realizată doar de către instanța de judecată atunci când nu are loc respectarea condițiilor de
intentare a procesului, nu este onorată obligația achitării taxei de stat, părțile nu se prezintă la proces. Scoaterea
de pe rol nu depinde de anumite acte de dispoziție exercitate de părți, ci de neântrunirea anumitor circumstanțe
cerute de lege.
Temeiurile pentru încetarea procesului și scoaterea de pe rol a cererii sunt diferite, prevăzute la art.265 și,
respectiv, art.267 CPC RM. Diferența dintre ele constă în faptul că temeiurile de încetare au un caracter absolut
și procesul nu mai poate fi judecat din nou dacă se referă la aceiași participanți, același obiect, aceleași
temeiuri, pe când temeiurile de scoatere a cererii de pe rol pot fi îndepărtate.
Scoaterea cererii de pe rol are drept efecte terminarea procesului. Totuși, scoaterea cererii de pe rol implică
posibilitatea ca, după înlăturarea circumstanțelor care au dus la scoaterea cererii de pe rol, persoana interesată
să se poată adresa din nou instanței cu o nouă cerere, potrivit principiilor generale. Încetarea însă, reprezintă
acea acțiune procesuală de terminare a procesului civil care are drept efect imposibilitatea adresării în judecată
a acelorași părți, cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri. Aceasta fiind posibil datorită specificului
temeiurilor de încetare a procesului civil.

2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa în faza dezbaterilor judiciare în următoarele situaţii:
a) s-a constatat că cererea a fost depusă de minorul Andreev A. (13 ani) contra lui Ciubotaru F. privind
repararea prejudiciului cauzat prin repararea necorespunzătoare a încălţămintei lui Andreev A – scoaterea de
pe rol a cererii în baza art. 267 lit.m) CPC + art.58 alin.(6) CPC – interesele minorilor de până la 14 ani
urmează a fi apărate în instanța de judecată de către reprezentanții lui legali.
b) s-a constatat că cererea privind ridicarea sechestrului pus pe un automobil a fost depusă la instanţă de la
domiciliul pârâtului – dacă ar fi să ne conform art.40 alin.(1) CPC, atunci instanța competentă ar fi cea de la
locul aflării bunurilor, întrucât în norma dată nu este, din păcate, specificat ce fel de bunuri sunt. În acest caz
instanța va trebui să scoată cererea de pe rol fiindcă s-a încălcat competența excepțională.
 Personal, consider că acel alineat se referă la bunuri imobile, reieșind din enumerarea bunurilor din
dispoziția dată, și consider că în cazul dat instanța nu va fi obligată să efectueze nimic.
c) în timpul examinării cauzei intentate la cererea Procurorului A. în interesele minorului Dediu T. (13 ani),
procurorul a renunţat la acţiune – art.72 alin.(2) CPC – instanța va anunța reclamantul, în cazul nostru
reprezentantul legal referitor la posibilitatea participării acestuia și examinării în fond. În cazul în care
reprezentantul elgal al minorului refuză să intervină, instanța urmează să scoată cererea de pe rol.

Test nr 25
Subiectul 1. Gajul
1.1. Definiţi noţiunea de gaj convenţional şi gaj legal. Stabiliţi caracterele juridice ale
contractului de gaj.

Gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea
creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în
gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.
În funcție de temeiul constituirii, gajul poate fi legal sau convențional. Legea dispune că gajul poate
fi constituit în virtutea legii sau a contractelor.
Gajul convențional este atunci cînd părțile înseși convin asupra necesității constituirii gajului.
Gajul este legal atunci cînd legea obligă anumite persoane să constituie un gaj, în vederea garantării
executării unei obligații.
Legea specifică creanțele din care poate naște gajul legal:
a) Creanțele statului, pentru sumele datorate conform legii fiscale;
b) Creanțele persoanelor care au participat la construcția imobileleor;
c) Creanțele care rezultă dintr-o hotărăre judecătorească.
Caracterele juridice ale contractului de gaj:
- Primul caracter al gajul se deduce din art. 454 alin. 1 C.civ., conform căruia gajul este undrept
real.
- Gajul este un drept accesoriu, scopul lui este de a garanta executarea obligaţiilor. . Din
caracterul accesoriu al gajului rezultă că el depinde de un raport obligaţional, fiindcondiţionat în
timp de durata lui, adică există atîta timp cît există obligaţia pe care o garantează.
- Indivizibilitatea gajului - presupune că el subzistă integral asupra tuturor bunurilor gajate,
asuprafiecăruia dintre ele şi asupra tuturor părţilor lor, chiar dacă bunul sau obligaţia sunt
divizibile. Scopul indivizibilităţii gajului este de a proteja interesele creditorului gajist. Gajul
există atîtatimp cît nu se execută integral obligaţia principală.
- Caracterul specializat al gajului presupune că bunul gajat trebuie identificat. Identificarea se
realizează prin descrierea trăsăturilor individuale sau de gen ale bunuluigajat.
1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de gaj.

Pentru constituirea gajului este necesar ca, pe lîngă condițiile generale de validitate a oricărui
act juridic, să mai fie respectate anumite reguli speciale care se referă la: subiecții raportului de
gaj, la obiectul gajului, la creanța garantată prin gaj și la formalitățile ce trebuie îndeplinite
pentru constituirea gajului.
1. Contractul de gaj se încheie între părțile contractante care se numesc creditor gajist și
debitor gajist. Creditorul gajist este persoana obligațiile față de care sunt garantate prin
gaj. Debitorul gajist este proprietarul sau un alt posesor și uzufructuar legal al bunurilor
depuse în gaj, care are dreptul de a înstrăina aceste bunuri. Fiind un act juridic de
dispoziție, contractul de gaj poate fi încheiat numai de o persoană cu capacitate de
exercițiu deplină.
2. Obiect al gajului poate fi orice bun, corporal sau incorporal, mobil sau imobil,
 consumptibil sau neconsumptibil, determinat individual sau generic. Nu pot constitui
obiect al gajului bunurile retrase din circuitul civil, bunurile inalienabile sau
insesizabile.
3. În ceea ce privește creanța garantată prin gaj, legea dispune că gajul poate garanta una
sau mai multe creanțe legale, existente sau viitoare, pure și simple sau afectate de
modalități. Legea stabilește anumite reguli în ceea ce privește creanța garantată prin
gaj: ea trebuie să fie determinată sau determinabilă, ea trebuie să fie exprimată într-o
sumă bănească, gajul garantează creanța în volum existent la momentul satisfacerii; o
creanță poate fi garantată cu mai multe bunuri și de mai multe persoane; cu acordul
creditorului creditorului gajist și al debitorului gajist, în locul creanței pentru care este
constituit gajul poate fi pusăo altă creanță, cu condiția ca înlocuirea creanței garantate
să nu afecteze drepturile creditorilor gajiști.
4. Cît privește formalitățile necesare constituirii gajului, urmează a fi respectate o serie de
reguli, pentru a asigura opozabilitatea gajului față de terți, posibilitatea de probă sau
chiar însăși validitatea contractului. Forma contractului de gaj este determinată de tipul
și obiectul gajului. Pentru constituirea amanetului nu se cere ca contractul de gaj să
îmbrace forma scrisă, pe cînd contractul de gaj fără deposedare se încheie în formă
scrisă. Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică.

1.3. X a încheiat cu Y un contract prin care i-a transmis în folosinţă utilaj tipografic de
300000 de lei pe un termen de trei ani. În legătură ca faptul că nu avea alte bunuri libere de
gaj, Y a garantat cu acest utilaj un credit faţă de bancă care urma să fie restituit până la
expirarea contractului de locaţiune. La scadenţă, obligaţia garantată nu a fost executată şi
banca l-a somat pe X să-i transmită în posesie utilajul grevat. X a răspuns că nu poate
satisface cererea deoarece bunurile aparţin lui Y. Banca a depus o cerere de chemare în
judecată a lui X şi Y. Y, la rândul său, a depus o cerere privind nulitatea contractului.
Banca s-a opus afirmând că ea nu a ştiut despre faptul că bunurile nu aparţin lui X şi în
măsura în care Y nu ar fi putut revendica bunurile înstrăinate cu atât mai mult nu poate
cere anularea gajului.
Soluţionaţi speţa. Argumentați răspunsul.

Conform arrt. 469, la încheierea contractului de gaj, debitorul gajist este obligat să notifice în
scris creditorul gajist cu privire la drepturile terţilor asupra obiectului gajului cunoscute de el la
momentul constituirii gajului. Neexecutarea acestei obligaţii acordă creditorului gajist dreptul de
a cere executarea anticipată a obligaţiei garantate prin gaj sau modificarea condiţiilor
contractului de gaj.
Articolul 487, prevede - Creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj dacă debitorul gajist
nu a executat conform contractului sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori
o parte a acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi contract.
În aceste circumstanțe, Y va fi obligat să repare prejudiciul cauzat băncii.
Cer scuze, dar ceva nu-mi iese, mai completati voi.

Subiectul 2. Temeiurile şi procedura de încetare a procesului. Efectele

procesuale ale încetării procesului.
2.1. Definiţi şi descrieţi temeiurile de încetare a procesului.
Definiție.Încetarea procesului și scoaterea cererii de pe rol sunt două consecințe
procedurale ce semnifică finalizarea unui proces civil fără adoptarea hot. în
fond. Aceasta semnifică faptul că pretențiile reclamantului nu au fost
soluționate.
CPC prevede în art 265, două grupuri de temeiuri ce stau la baza încetării:
1) Premizele de exercitare a dr. la acțiuneîn sens procesual( cazuri când
acest drept lipsește) - a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură
 civilă;
b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe
aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre judecătorească rămasă irevocabilă
sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunţarea
reclamantului la acţiune sau cu confirmarea tranzacţiei dintre părţi;e)
într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe
aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre arbitrală care a devenit obligatorie
pentru părţi, cu excepţia cazului în care instanţa refuză eliberarea titlului
executoriu sau desfiinţează hotărîrea arbitrală;g) reclamantului şi/sau
pîrîtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă, cu excepţia cazurilor
prevăzute la art. 59 alin. (2);
h) cererea de chemare în judecată este depusă de un organ, o organizaţie
sau o persoană în vederea apărării drepturilor, libertăţilor sau intereselor
legitime ale unei alte persoane fără ca prezentul cod sau o altă lege să le
confere acest drept.
2) Evenimente sau acte de dispoziție ale părților.(c) reclamantul a renunţat la
acţiune, renunţul fiind admis de instanţă; d) părţile au încheiat o tranzacţie,
confirmată de instanţă; f) partea în proces persoană fizică decedează şi raportul
juridic litigios nu admite succesiunea în drepturi; )

2.2. Analizaţi comparativ procedura şi efectele procesuale ale scoaterii cererii

de pe rol şi încetării procesului.
Încetarea – 265, 266 CPC. Scoaterea – 267, 268. Ambele se diferențiază prin
temeiuri, procedura, și efecte.
Deosebiri:
- Sunt instituții diferite, respectiv au temeiuri diferite. – temeiurile
încetarii în intemul anterior. Temeiurile scoaterii – art 267 (a)
reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin
contractul părţilor, de soluţionare prealabilă a pricinii pe cale
extrajudiciară;b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă;c)
cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană
neîmputernicită;d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect
şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de judecată la aceeaşi instanţă sau
la o alta;e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi
soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la examinarea pricinii în fond, pîrîtul
a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;f) părţile
citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi
nici nu au solicitat examinarea pricinii în absenţa lor;g) reclamantul citat
legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei
motivele neprezentării sau motivele sînt considerate de instanţă ca fiind
neîntemeiate, sau nu a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa, iar
pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond;etc. – uite restul în cod).
- În cazul încetării – nu se admite o nouă adresare în judecată a aceleiași
părți,cu privire la același obiect, și pe aceleași temeiuri; în cazul scoaterii
– se permite adresarea unei cereri noi, numai după înlăturarea
circumstanțelor ce au dus la scoaterea cererii de pe rol.
- În încheierea emisă în cazul scoaterii cererii de pe rol, instanța indică
modul de înlăturare a circumstanțelor specificate la art 267(temeiurile
scoaterii). În cazul încetării nu se aspecifică în încehiere acest lucru,
deoarece nu există posibilitatea de a înlătura circumstanțele printr-o nouă
adresare. Art. 268(1)
Asemănări:
 - Scoaterea cererii de pe rol la fel ca și încetarea procesului se dispune
printr-o încheiere, ambele încheieri se supun recursului. Art 266(1),
286(1)
- Ambele sunt cazuri de terminare a procesului fără emiterea hotărârii.
2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa în următoarele situaţii:
a) în cauza privind încasarea prejudiciilor pentru lezarea onoarei şi demnităţii
pârâtul a recunoscut acţiunea;Instanța va emite o încheiere de admitere a
pretențiilor reclamantului., conform art 212 alin 5) – în cazul recunoașterii
de către pârât a acțiunii și admiterii ei de instanță , se pronunță o
hotărârede admitere a pretențiilor reclamantului
b) părţile în procesul de divorţ nu s-au prezentat repetat; conform art. 206 alin
4) – neprezentarea repetată a reclamantului și pârâtului duce la scoaterea
cererii de pe rol. Respectiv instanța va emite o încheiere de scoatere a
cererii de pe rol.
c) s-a constatat că, potrivit clauzelor contractuale, cauza urma să fie
examinată de Arbitrajul Ad-hoc de pe lângă Uniunea Transportatorilor și
Drumarilor din RM.- conform art 267 lit, l’ instanțavaemite o
încheiereprivindscoatereacererii de perol, deoarecepărțile au
solicitatexaminareapricinii de cătrejudecataarbitrală, încondițiilelegii.

Testul 26
Subiectul 1. Răspunderea civilă delictuală
1.1. Definiţi noţiunea „răspundere civilă delictuală” şi identificaţi specificul faptei
ilicite în cadrul ei.
Răspunderea civilă, în general, este o formă a răspunderii juridice care constă într-un
raport de obligații și în temeiul căreia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul
cauzat altuia prin fapta sa ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care
este răspunzătoare. Răspunderea civilă delictuală este obligația unei persoane de a
repara prejudiciul cauzat prin fapte ilicite.
Răspunderea delictuală este o sancțiune civilă, cu caracter reparator, fără a fi în
același timp o pedeapsă. Spre deosebire de pedeapsă, răspunderea civilă
delictuală,privită ca o sancțiune civilă, se aplică nu în considerarea persoanei care a
săvîrșit fapta ilicită, ci în considerarea patrimoniului său.
Fapta ilicită care dă naștere raportului juridic de răspundere civilă delictuală poartă
denumirea de delict. Componența delictului civil constituie o totalitate de trăsături și
elemente esențiale formulate de legiuitor ca necesare și suficiente pentru angajarea
răspunderii civile. Răspunderea civilă delcituală se angajează indiferent de faptul
dacă culpa are forma unui dol, unei imprudențe, neglijențe sau chiar în forma cea
mai ușoară, iar în unele cazuri chiar și în lipsa culpei.

1.2. Analizaţi condiţiile de angajare a răspunderii delictuale.

Condițiile răspunderii delictuale reies din conținutul art.n 1398 CC și sunt
următoarele: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilictă și
prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecința negativă cu caracter patrimonial sau
nepatrimonial ale faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării dreptulurilor subiective
patrimoniale și nepatrimoniale ale persoanei. În obligațiile delcituale se aplică reguli
generale cu privire la prejudiciul patrimonial, care poate apărea sub forma
prejudiciul efectiv și a venitului ratat.
Fapta ilicită este de asemenea, o condiție care duce la angajarea răspunderii
delictuale. Pot fi considerate ilicite actele care contravin legii, altor acte normative și
regulilor de conduită. Este considerată ilicită fapta prin care, încălcîndu-se normele
dreptului obiectiv, se cauzează un prejudiciu dreptului subiectiv ce aparține unei
persoane sau anumitor interese ale acesteia. Prin urmare, fapta ilicită, încălcînd
normele dreptului obiectiv, încalcă totodată un drept subiectiv. Ea poate fi
manifestată prin acțiune sau inacțiune.
Raportul de cauzalitate este o categorie filosofică, care reflectă legăturile ce există
în natură și societate, și în care una poate fi apreciată ca cauză, iar alta ca rezultat.
Prejudiciul cauzat trebuie să fie o consecință a faptei ilicite, și invers, se poate
deduce, că dacă nu ar fi fost acțiunile ilicite, nu ar fi avut loc și cauzarea
prejudiciului. Prin urmare, raportul de cuzalitate dintre aceste două fapte este o
condiție obiectivă care duce la răspunderea civilă civilă delictuală. În practică se
repară numai prejudiciul care este consecința directă a faptei ilicite.
Vinovăția constituie atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săîrșirii
faptei ilicite sau la momentul imediat anterior săvîrșirii acesteia față de faptă și
urmările acesteia. Pentru antrenarea răspunderii delictuale, forma și gravitatea
vinovăției autorului prejudiciului nu are importanță dat fiind faptul aplicării
principiului reparării integrale a prejudiciului.
1.3. X este un cioban care paște oile ce aparțin lui Y. În legătură cu faptul că la un
anumit moment a mers la stâna aflată în apropiere pentru a lua un medicament
pe care trebuia să-l administreze periodic, oile rămase fără supraveghere au intrat
într-un lan de porumb care aparținea lui Z cauzând un prejudiciu considerabil. În
scopul reparării prejudiciului, Z a intentat o acțiune față de X și Y prin care cerea
să fie încasată suma despăgubirilor în mod solidar. Instanța de judecată a
satisfăcut acțiunea. X și Y au depus apel prin care solicitau să fie respinse
pretențiile lui Z, deoarece ei nu au comis nici un act ilicit și nu pot fi ținuți
responsabili pentru comportamentul animalelor. X a menționat de asemenea și
faptul că a fost nevoit să lase fără supraveghere animalele pentru a putea
administra medicamentul fără de care ar putea avea grave probleme de sănătate.
Soluționați speța. Argumentați răspunsul.

Pentru ca o persoană să răspundă delictual, trebuie întrunite cele 4 condiții: prejudiciul cauzat,
fapta prejudiciabilă, legătura de cauzalitate, vinovăția.
În această situație, stabilind prezența tuturor acestor elemente, vom face trimitere la prevederile
art. 1411, - Proprietarul unui animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul
serviciului răspunde de prejudiciul cauzat de acesta, fie că se afla în paza sa, fie că a scăpat de
sub pază.Persoana care, în baza contractului încheiat cu posesorul animalului, şi-a asumat
obligaţia de a supraveghea animalul răspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă nu
demonstrează nevinovăţia sa.
În situația prezentată în speță, nu există liberării de răspundere din considerent că argumentul
precum că ciobanul trebuia să primească un mediament (care era administrat periodic) nu este
relevant. Ciobanul cunoștea despre faptul că suferă de careva afecțiuni, putea să prevadă faptul
că va fi nevoit să primească medicamentul și sa-l ieie de la bun început cu el. astfel fapta dată a
fost săvîrșită din imprudență.

Subiectul 2. Cerinţele care se înaintează faţă de hotărârea primei

instanţe
2.1. Determinaţi cerinţele care se înaintează faţă de hotărârea primei
instanţe şi importanţa acestora.
Hotărârea primei instanțe reprezintă actul prin care se soluționează fondul
oricărei cauze civile.
Hotărâreajudecătoreascăreprezintăgarantulsecuritățiiraporturilorjuridice,
adicăprinsoluționareaunui conflict se varealizaapărareadreptului.
Față de formaacestui document suntînaintateanumitecerințe: art 241 CPC
- Hotîrireajudecătoreascăconstă din parteaintroductivăşiparteadispozitivă.
Încazurileprevăzute la art. 236 alin. (5), hotărîreajudecătoreascăconstă din
parteaintroductivă, parteadescriptivă, motivareşidispozitiv.
Față de conținutsuntînaintateexigențemaimari.Astfel, o hotararetrebuiesă
fie:
1) LEGALĂ- aceasta se referă la legalitateamaterială, darșiprocesuală.
Material – aplicarealegiimateriale just și uniform,
inclusivprininterpretarecorectăsauaplicareaprinanalogie. Procesual
– a) să fie emisă de o instanțăinvestită de lege; b) pronunțată de un
completcorectinvestit, să nu existetemeiuri de recuzare;
c)adoptatăîn secret, pronunțatăîn public; d)
comunicatăparticipanților.
2) ÎNTEMEIATĂ – se referă la circumstanțele de faptși la procesul de
probație: a) să se clarificecorectșicompletcircumstanțele de fapt; b)
să se verificedacăele au fostsau nu probate; c) să se
formulezeconcluziicorectecaurmare a
aprecieriiprobelorraportatelacircumstanțele de fapt; d) temeinicia e
fundamentatăpe intima convingere a judecatorului, care se
bazeazăpeprincipiulnemijlociriișiformeazăindependențaluideciziona
lă.
3) CERTĂ – certitudinea se referă la conținutuldispozițiilorinst de
judecată, cu referire la soluțiapricinii, a. î. să fie lipsite de
ambiguitate, confuzii.
4) DEPLINĂ – se referă la conținutuldispozitivuluiacesteia, derivat
din pretențiile formulate de reclamant. Art. 240 alin 3 nu
permiteinstanțasădepășeascălimitelepretențieireclamantului.
5) NECONDIȚIONATĂ- presupunesoluțiice nu depind de
carevaacțiuni/inacțiuni, cevor fi întreprinseînviitorsau nu
conținsoluții alternative.

2.2. Evidenţiaţi criteriile de delimitare dintre ilegalitatea şi netemeinicia

hotărârii, precum şi importanţa acestei delimitări.
Uite în itemul anterior găsește condițiile la TEMEINICIE și
LEGALITATE. +
-Legalitatea și temeinicia se verifică exclusiv dreptul inst. ierarhic
superioare.
-Legalitatea se reflectă și în hotărârea simplă deoarece se scriu articole din
legile materiale și procesuale relevante. Temeinicia se reflectă în partea
motivantă a hotărârii, similar legalității.
-Legalitatea este reperul de bază al principiului legalității
2.3. Argumentaţi modul de înlăturare a următoarelor neajunsuri ale
hotărârii:
a) concluziile instanţei, expuse în hotărâre sunt în contradicţie cu
împrejurările reale ale pricinii; - astfel este afectată temeinicia, deoarece se
prevede: pentru ca o hotarare sa fie întemeiată, trebuie să se formuleze
concluzii corecte ca urmare a aprecierii probelor raportate la circumstanțele
de fapt. Hotararea este deîntemeiată. Neajunsul resprectiva fi înlăturat prin
atacarea hotararii la o instanța ierarhic superioara.-
b) în hotărâre lipseşte concluzia instanţei referitor la una din pretenţiile
reclamantului – în acest caz este afectată deplinătatea hotărârii, ceea ce
semnifică faptul că hot. Nu are caracter complet al dispozitivului, și nu este
derivat din pretențiile formulate de reclamant. Legislația prevede că în
cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei pretenți a reclamantului,
se emite o hotărâre suplimentară.- 250 CPC
c) în hotărâre instanţa a soluţionat dreptul coreclamantului care a refuzat să
intervină în proces. – Legalitatea a fost afectată. Vor fi ilegale hotărârile
care deși au respectat condițiile, totuși s-a pronunțat asupra drepturilor unei
persoane neantrenate în examinarea cauzei.
.
Testul 27
Subiectul 1. Fidejusiunea
1.1. Definiţi noţiunea contractului de fidejusiune şi stabiliţi caracterele lui juridice.
Fidejusiunea este contractul prin care o parte (fidejusor) se obligă față de cealaltă parte
(creditor) să execute integral sau parțial, gratuit sau oneros obligația debitorului.
Fidejusiunea poate fi de trei feluri: convențională, legală, judecatorească.
Caracterele juridice ale fidejusiunii:
- Fidejusiunea este accesorie față de obligația principală atît cît privește cauzele de
validitate cît și de stingere;
- Fidejusiunea nu poate trece ca întindere datoria debitorului și nu poate fi făcută mai
oneroasă;
- Forma este o condiție de valabilitate, dar viciul de formă poate fi înlăturat de fidejusor
prin executare.
- Contractul este gratuit, în măsură în care nu s-a convenit caracterul oneros.

1.2 Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de fidejusiune.

Fidejusiunea se supune regulilor de validitate a oricărui act juridic, precum și unor reguli
speciale.
a) Capacitatea de a contracta. Sunt capabile de a lua parte la raporturile juridice, în
calitate de fidejusori persoanele fizice cu capacitate de exercițiu deplină și
persoanele juridice legal constituite. Cerința specială față de persoana fidejusorului
este ca acesta să domicilieze în Republica Moldova, să dispună de bunuri suficiente
pentru a garanta obligația.
b) Consimțămîntul – voința persoanelor contractatnte trebuie să fie exprimată cu
intenția de a produce efecte juridice, și nu trebuie să fie viciată. Din caracterul
solemn al contractului reiese că consimțămîntul trebuie să fie manifestat expres.
c) Din caracterul solemn al contractului reiese că consimțămîntul trebuie să fie
manifestat expres.
d) Obiectul contractului de fidejusiune este prestația promisă de fidejusor creditorului,
în cazul în care debitorul principal nu-și execută obligația, prestație care, potrivit
principiului accesorialității, urmează soarta obligației principale. Obiectul trebuie să
fie determinat sau determinabil, să fie în circuitul civil, să fie licit și moral. Pot fi
garantate obligațiile prezente, obligațiile viitoare, precum și obligațiile afectate de
modalități.
e) Cauza fidejusiunii este obiectivul urmărit la încheierea actului juridic civil, acel
interes pe care părțile caută sa-l satisfacă. Cauza trebuie să existe, să fie reală, licită
și morală.
f) Legea cere forma scrisă pentru contractul de fedejusiune, ca o condiție de
valabilitate a lui.
1.3. X a încheiat cu Y un contract prin care a garantat achitarea de către Z a unei datorii
în mărime de 30000 de lei. În legătură cu faptul că Z nu a executat obligaţia, Y a intentat
o acţiune faţă de X care a fost satisfăcută de către instanţa de judecată. După executarea
obligaţiei, X i-a cerut lui Z să-i restituie sumele achitate lui Y. Z a respins cererea
invocând faptul că X nu este în drept să ceară restituirea sumelor plătite, deoarece nu le-
a introdus în proces şi, plus la toate, X a omis să opună lui Y creanţa in suma de 30000
de lei rezultată din faptul că Yi-a cauzat leziuni corporale şi o creanţă proprie rezultată
dintr-un contract de împrumut între X şi Y. X s-a adresat în judecată menţionând în
cerere că neintroducerea în proces a lui Z nu poate servi drept temei pentru excluderea
dreptului de regres, iar creanţa rezultată din cauzarea leziunilor corporale nu a ridicat-o
din cauza faptului că este una personală şi, pe lângă toate, Z a renunţat în mod expres la
aceasta. Iar cât priveşte faptul că nu a invocat o creanţa proprie faţă de Y, aceasta nu
poate fi invocata de către Z, deoarece nu vizează nici relaţiile sale cu Y şi nici relaţiile
sale cu X. Soluţionaţi speţa. Argumentați răspunsul.

Y- creditor
X- Fidejusor
Z- debitor

Declarațiile debitorului Z sunt nefondate și lipsite de fundament legal.

Conform art. 1162., dacă se intentează o acţiune împotriva fidejusorului, acesta este obligat să-l
introducă în cauză pe debitor. În caz contrar, debitorul are dreptul să ridice în acţiunea de regres
a fidejusorului toate excepţiile pe care le-ar fi putut opune creditorului.
În situația noastră debitorul, bazîndu-se pe aceste prevederi constată lipsa dreptului fidejusorului
de a cere restituirea sumei achitate, ceea ce constituie o constatare eronată. Conform Art.1163.
”Fidejusorul care a executat obligaţia principală are drept de regres contra debitorului în
mărimea sumelor pe care le-a plătit, inclusiv datoria principală, dobînda aferentă, precum şi toate
cheltuielile pe care le-a suportat în legătură cu fidejusiunea.”
Mai mult ca atît, faptul impunerii fidejusorului de către debitor a procedeului de compensare a
obligației garantate contravine prevederilor Art. 658 - Fidejusorul poate opune compensarea a
ceea ce creditorul datorează debitorului, dar debitorul nu poate opune creditorului
compensarea datoriei acestuia faţă de fidejusor.
În ceea ce privește creanța rezultată din cauzarea leziunilor corporale, conform art. 659 - Nu este
admisă compensarea creanţelor: privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea
sănătăţii …

Din cele menționate anterior putem deduce ideea că dreptul fidejusorului de a iniția acțiunea de
regres față de debitor nu se va stinge, respectiv nici obligația debitorului față de debitor de a-i
satiface creanța rezultată din contractul de fidejusiune.

Subiectul 2. Rectificarea hotărârii de judecată de către instanţa care a pronunţat-o Punctaj

maxim
2.1. Descrieţi metodele de corectare a deficienţelor hotărârii judecătoreşti de instanţa care 3 puncte
a pronunţat-o.
Art 249 CPC - După pronunţarea hotărîrii, instanţa care a adoptat-o nu este în drept să o
anuleze nici să o modifice. Instanţa judecătorească poate, din oficiu sau la cererea
participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărîre privitor la nume,
calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării
unor astfel de greşeli se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se
comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică
examinarea corectării greşelilor.
Însă, instanța are câteva prerogative de rectificare a hotărârii pe care a pronunțat-o.
Excepțiile ce permit rectificarea se axează pe niște cerințe mai puțin esențiale decât soluția
dată de fondul cauzei.
Astfel instanțelor le este permis să emită:
1) hotarari suplimentare (250);- temeiurile – la 2.2 vezi.
2) Încheieri de corectare a erorilor din hotărâre (249) -
3) Încheieri de explicare a hotărârilor judecătorești (251) – Dacă sînt necesare
explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau
dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea
participanţilor la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicaţii asupra
dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul
hotărîrii.Explicarea hotărârii este admisibilă dacă nu a fost executată şi nu a expirat
termenul de executare silită.Explicarea hotărârii se face în şedinţă de judecată.
2.2. Deduceţi temeiurile şi procedura emiterii hotărârii suplimentare de primă instanţă.
Art 249 CPC
Procedura: Hotărârile suplimentare se emit din oficiu sau la cererea participanților al
proces, în termenul în care e posibilă executarea silită. Instanța emite, după examinare în
şedinţă de judecată, hotărîrea suplimentară. Însă procedural, se înștiințează părțile.
Neprezentarea părților nu împiedică examinarea problemei. Daca instanța admite cererea,
va emite o hotărâre suplimentară pasibilă de atac în ordine generală. Dacă instanța respinge
cererea, va emite o încheiere susceptibilă de recurs.

Temeiurile: Hotărârile suplimentare se emit dacă:

a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au
prezentat probe şi au dat explicaţii; În pofida prevederilor legale, toate capetele de cerere
indiferent daca au fost susținute sau nu trebuie reflectate în hotarare. Disponibilitatea nu e
doar libertate, dar și responsabilitatea întreprinderii unor acțiuni nu doar procesuale.
Pretenția ce nu a fost susținută prin explicații și probe în mod evident se respinge. Însă
evitarea fixării acestei prevederi în dispozitiv va permite un abuz de drept din partea
aceluiași reclamant, împotriva aceluiași pârât, cu aceeași pretenție și același temei. În
consecință se va submina puterea lucrului judecat.
b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce
urmează a fi remise sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească, sau de la care
trebuie să se abțină;
c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se
pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau
reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.

2.3. Argumentaţi modul de înlăturare a următoarelor neajunsuri a hotărârii:

a) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în privinţa căreia participanţii la proces nu
au prezentat probe suficiente; - în cazul în care, a fost prevăzută această pretenție în cererea
de chemare în judecată , se emite hotărâre suplimentară. Respectiv,în pofida prevederilor
legale, toate capetele de cerere indiferent daca au fost susținute sau nu trebuie reflectate în
hotărâre.Pretenția ce nu a fost susținută prin explicații și probe în mod evident se respinge.
Însă evitarea fixării acestei prevederi în dispozitiv va permite un abuz de drept din partea
aceluiași reclamant, împotriva aceluiași pârât, cu aceeași pretenție și același temei. În
consecință se va submina puterea lucrului judecat
b) instanţa nu a rezolvat problema repartizării cheltuielilor de judecată;- În cazul în care
aceasta nu a fost solicitată în cerea inițială atunci nu se va emite o hotărâre suplimentară.
c) la adoptarea hotărârii a fost enumerate incomplet bunurile care urmează a fi partajate
intre foştii soţi – se emite o hotărâre suplimentare conform art. 250 b) rezolvînd problema
dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau
acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească;

5 puncte
7 puncte
Testul 28
Subiectul 1. Rezoluţiunea, rezilierea şi revocarea contractului
1.1. Definiţi noţiunile „reziliere”, „rezoluţiune” şi „revocare” a contractului.
Rezoluţiunea poate fi cerută la un act juridic (contract sinalagmatic cu executare imediată) încheiat
valabil în cazul cînd una din părţi nu-şi respectă culpabil obligaţia într-un contract sinalagmatic cu
executare imediată şi constă în desfiinţarea retroactivă, cu repunerea părţilor în situaţia existentă
anterior încheierii lui. Rezilierea poate fi cerută la un contract sinalagmatic cu executare succesivă
în timp (locaţia) ca rezultat al neexecutării culpabile a obligaţiei de către una din părţi, producînd
efecte numai pentru viitor. Diferenţa dintre rezoluţiune şi reziliere constă în faptul că prima are
efect retroactiv, iar cea de a doua nu desfiinţează efectele ce s-au produs anterior ei, adică produce
efecte numai pentru viitor.
Rezoluţiuneaşireziliereaconstauînîncetarea, înainte de executaredeplină, aefectelorjuridice a unui
contract valabilîncheiat, de regulăpemotiv de neexecutare a obligaţiilor.
Revocarea constă în retractarea voinţei unei părţi la act juridic valabil încheiat. Ea produce efecte
în cazurile expres permise de lege. • în cazul actelor juridice unilaterale (procură, testament),
revocarea este un principiu şi autorul actului are o discreţie în a revoca actul. Totuşi, revocarea
ofertei de a contracta comportă limitări pentru a proteja destinatarul ofertei; • în cazul contractelor
(contractul de consumator, donaţia), un temei legal întemeiat se aplică. În cazul donaţiei, revocarea
se va constata de către instanţa de judecată.
1.2 Analizaţi condiţiile rezoluţiunii contractului pentru cauză de neexecutare esenţială şi pentru
cauză de neexecutare în termenul adiţional acordat.
O parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi.
Pentru determinarea neexecutării esenţiale, în special se iau în considerare următoarele
circumstanţe:
- neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta se aştepta de la executarea
contractului, cu excepţia cazului cînd debitorul demonstrează că nu a prevăzut şi nu putea să
prevadă în mod rezonabil rezultatul scontat;
- executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului;
- neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă;
- neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executarea în viitor a
contractului.
Dacă părţile nu s-au înţeles în privinţa unui termen de rezoluţiune a contractului, celui îndreptăţit i
se poate stabili de către cealaltă parte un termen rezonabil pentru rezoluţiune. Dacă nu exercită
acest drept pînă la expirarea termenului, creditorul poate rezolvi contractul numai la expirarea fără
rezultat a unui termen de graţie rezonabil, stabilit de el, sau după o somaţie rămasă fără efect.
Rezoluțiunea pentru cauză de neexecutare în termenul adițional acordat:
Dacă una din părţi nu execută sau execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă decurgînd
dintr-un contract sinalagmatic, cealaltă parte poate, după expirarea fără rezultat a unui termen
rezonabil pe care l-a stabilit pentru prestaţie sau remediere, să rezoluţioneze contractul dacă
debitorul trebuia să-şi dea seama, în baza termenului de graţie, de iminenţa rezoluţiunii. În cazul în
care nu a fost stabilit un termen sau termenul este necorespunzător de scurt, se consideră ca stabilit
un termen rezonabil.
Dacă în raport cu felul neexecutării obligaţiei nu se poate stabili un termen, se face o somaţie.
Dacă neexecutarea obligaţiei se limitează la o parte din prestaţie, creditorul poate rezolvi contractul
integral doar în cazul în care nu are nici un interes în executarea parţială a prestaţiei.
(4) Creditorul este îndreptăţit să rezoluţioneze contractul chiar şi înainte de scadenţă dacă este
evident că premisele dreptului de rezoluţiune se vor realiza.
Articolul 710. Neobligativitatea stabilirii unui termen de graţie
(1) Prin derogare de la art.709, nu este necesară stabilirea unui termen de graţie sau somare
dacă:
a) debitorul a respins în mod cert şi definitiv executarea;
b) încălcarea obligaţiei constă în faptul că prestaţia nu a avut loc într-un anumit termen stabilit
prin contract şi creditorul a legat prin contract interesul său pentru prestaţie de executarea ei în
termen;
c) datorită unor împrejurări speciale, luîndu-se în considerare interesele ambelor părţi, rezilierea
imediată este justificată;
d) termenul prevăzut la art.617 alin.(4) a expirat fără ca obligaţia să fie executată.
(2) Dacă nu este necesară somarea sau dacă este evidentă inutilitatea prelungirii termenului de
executare, creditorul poate rezolvi contractul imediat.
1.3. Firma „A” a trimis companiei de audit „B” o scrisoare care conținea propunerea ca „B” să
efectueze auditul raportului financiar anual al firmei „A”.
Ca răspuns la această propunere, B i-a trimis lui A o scrisoare care conținea condițiile sale
generale privind prestarea serviciilor de audit, indicând prețul pentru aceste servicii în sumă de
12000 de lei.
Primind scrisoarea lui B, A i-a trimis lui B o altă scrisoare în care indica data la care auditorii
lui B trebuiau să se prezinte la sediul lui A pentru a începe lucrul.
La data stipulată, auditorii s-au prezentat la sediul lui A, unde le-a fost înmânată o scrisoare
semnată de A în care acesta comunica că acesta a găsit o altă companie de audit care oferea
același servicii la un preț de numai 9000 lei și că refuză serviciile lui B.
Ca urmare, B a declarat contractul cu A rezolvit și a cerut restituirea cheltuielilor legate de
detașarea auditorilor săi pentru efectuarea serviciilor la sediul lui A. Ca răspuns, A i-a declarat
că nu a încheiat nici un contract cu B și a refuzat să-i plătească careva sume de bani. Soluționat
cazul. Argumentați răspunsul.

În acazul dat, contractul dintre firma A și compania de audit B a fost încheiat în momentul în
care, părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale.(art. 679)
Articolul 747. Rezilierea contractului
(1) Rezilierea operează numai pentru viitor. Pot fi reziliate contractele cu executare succesivă.
Astfel contractul de prestări servicii este unul cu executare succesivă, iar efectele acestuia
operează numai pentru viitor.
Contractele cu executare succesivă în timp pot fi reziliate de orice parte pentru motive
întemeiate, fără respectarea unui termen de graţie sau de somaţie. Există motiv întemeiat
atunci cînd, luîndu-se în considerare toate împrejurările cazului şi interesele ambelor părţi, nu
se poate pretinde nici uneia dintre ele continuarea raporturilor contractuale pînă la expirarea
termenului de graţie sau de somaţie.
Subiectul 2. Efectele juridice ale hotărârii rămase definitive, irevocabile. Punctaj
maxim
2.1. Descrieţi esenţa şi indicaţi momentul devenirii hotărârilor judecătoreşti definitive şi
irevocabile.
De la pronunțare:
Definitive – hot. Curții de Apel ca inst de fond;
- Deciziile CA ca instanța de apel, cu excepția deciziei de admitere a apelului,
casarea hotararii, și trimiterea la rejudecare.
Irevocabile – decciziile CSJ
După expirarea termenului de atac:
Definitive și irevocabile pot deveni hotararile daca au expira 30 zile de la data pronunțării
dispozitivului, și nu s-a depus apel.
Deciziile curții e apel devin irevocabile peste 2 luni(termen de recurs).
Prin exercitarea căii de atac:
Hot. nedefinitive vor deveni definitive în forma în care au fost pronunțate în prima instanța
sau cu un alt conținut, dupa cum a decis CA.
Hot. va deveni irevocabilă, fie prin casarea deciziei CA de CSJ, și menținerea hotărârii;
menținerea deciziei CA cu referire la hotărâre(menținere, modificare, hot. nouă); sau prin
casarea hot. judecătoriei și deciziei CA cu pronunțarea unei noi hot. de CSJ.
În funcție de exercitarea caii de atac hot. devine definitivă. Daca CA s-a pronunțat asupra
apelului, fara sa trimită cauza la rejudecare.
Dacă CA sau CSJ a decis examinarea unui apel tardiv cu repunerea în termen, efectele
hotărârii definitive și irevocabile devin iluzorii..
Dacă o decizie definitivă a CA e contestată cu recurs, ea va deveni irevocabilă din
momentul pronunțării încheierii de inadmisibilitate a recursului sau din momentul
pronunțării deciziei în privința recursului cu excepția cazurilor de trimitere la rejudecare.
2.2. Deduceţi efectele juridice ale hotărârii rămase definitive şi ale hotărârii judecătoreşti
irevocabile.
Efectele juridice:
Hotărâri definitive:
1) Sunt obligatorii – art 16 CPC – neexecutarea atrage raspunderea.
2) Sunt executorii – art 255 CPC – hot se execută în modul stabilit de lege, după ce
rămâne definitivă, cu excepția cazurilor de executare imediat după pronunțare.
Hotărârile irevocabile:
1) Sunt obligatorii și executorii la fel ca cele definitive +
2) Exclusivitate – aceeași pretenție, același obiect, aceleași temeiuri nu mai pot fi
judecate încă o dată.
3) Prejudicialitate – faptele, r. j. constate printr-o hot judecătorească irevocabilă nu
necesită a fi dovedite și nu pot fi contestate într-un proces ulterior, dacă participă
aceleași persoane – 123 (2). Hot jud. poate devenit irevoc. Prin reatacare, în acest
caz ea fiind perfectată doar în formă simplă, fără partea descriptivă și motivantă. În
acest caz e dificil sau imposibil de verificat faptele și circumst. Constatate la o
judecare anterioară. În consecință, efectul prejudicial este periclitat.
4) Incontestabilitate – deducem acest efect din imposibilitate contestării cu recurs a
unei hot irevocabile(art. 433 d) și posibilitatea solicitării revizuirii hotărârilor și
deciziilor irevocabile – art 446.
!!! concluzie – aceste ultime 3 efecte consolidează securitatea raporturilor juridice, a. î. un
proces civil ce începe, derulează, finalizează nu mai poate fi redeschis indiferent de
părerea participanților față de soluție. (Puterea lucrului judecat)

2.3. Determinaţi argumentat caracterul (nedefinitiv, definitiv sau irevocabil) al hotărârilor

menţionate. Indicaţi efectele juridice ale acestora:
a) hotărârea judecătoriei, care fiind contestată cu apel, a fost menţinută de instanţă de apel;
- hot devine definitivă – în funcție de exercitarea căii de atac , hot devine definitivă, dacă
CA s-a pronunțat în privința apelului, fără să trimită cauza la rejudecare.
b) hotărârea judecătoriei, la expirarea a 20 zile de la comunicarea acesteia pârâtului;- hot
nedefinitivă,(a primei instanțe) devine definitivă și irevocabilă dacă au trecut 30 zile din
momentul pronunțării dispozitivului, și nu s-a depus apel. În cazul dat hotărârea este
nedefinitivă, deoarece termenul nu a expirat.
c) hotărârea judecătoriei, cerere de apel contra căreia, a fost restituită din cauza neachitării
taxei de stat.??? Nedefinitivă?
Testul 29
Subiectul 1. Contractul de ipotecă
1.1. Definiţi noţiunea contractului de ipotecă şi stabiliţi caracterele lui juridice.
Ipoteca este o garanţie reală, servind la garantarea obligaţiilor unui debitor faţă de creditorul său,
printr-un bun imobil din propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest scop
(ipoteca nu presupune deposedarea debitorului de imobil). Sintetic, ipoteca este o garanţie reală,
imobiliară, constînd dintr-un drept real accesoriu asupra unui imobil al debitorului.
Conform legii cu privire la ipotecă, aceasta este un drept real, în al cărui temei, creditorul este în
drept să ceară satisfacerea creanţelor sale, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul,
din valoarea bunurilor imobile depuse în ipotecă, în cazul în care debitorul omite să execute
obligaţiile garantate cu ipotecă.

Caracterele juridice ale contractului de ipotecă:

a) Este un drept real accesoriu – Acest drept acordă titularului său posibilitatea de urmărire a
bunului în mâinile oricui s-ar afla şi atribuie un drept de preferinţă pentru satisfacerea creanţei
sale înaintea celorlalţi creditori. Ca drept accesoriu, ipoteca însoţeşte obligaţia pe care o are
debitorul faţă de creditor, a cărei soartă o împărtăşeşte integral. Ea nu este un drept real
dezmembrat. Proprietarul continuă să deţină toate atributele şi avantajele proprietăţii.
b) Este o garanţie imobiliară – se referă strict la bunurile imobile.
c) Este supusă principiului specializării – determinarea prin contractul de ipoteca a caracterului
cert al valorii creanţei garantate.
d) Este indivizibilă – ipoteca va continua să existe asupra întregului imobil, în situaţia în care s-a
plătit numai o parte din datorie sau dacă, în caz de partaj al unui imobil ipotecat, imobilul trece în
lotul unui copărtaş (acesta va trebui să suporte urmărirea pentru întreaga datorie deoarece garanţia
este încorporată în imobil).
1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de ipotecă.
Condiţiile ipotecii
- Ipoteca nu va putea fi constituită decît prin act autentic.
- Inscripţiile ipotecare se fac la judecătoria în a cărei rază teritorială sunt situate imobilele
ipotecate.
- Pot fi ipotecate numai imobilele (care se afla in circuitul civil) împreună cu accesoriile lor
care sunt imobile prin destinaţie, precum si uzufructul asupra unor imobile.
- Ipoteca trebuie sa fie specializata sub un dublu aspect:
– să fie determinată cu privire la imobilul afectat.
– să fie determinată în ceea ce priveşte valoarea creanţei.
Condiţii privind persoana constituentului:
- cel ce o constituie trebuie sa aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
- cel ce o constituie trebuie sa aibă calitatea de proprietar actual al imobilului ce se
ipotechează.
Bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei ipoteci. Iar, dacă dreptul de
proprietate al constituentului este sub condiţie suspensivă sau rezolutorie, aceeaşi condiţie va
afecta şi ipoteca. De asemenea, nu se pot ipoteca bunurile altuia, indiferent daca acestea aparţin
persoanelor fizice sau juridice, decît cu consimţămîntul lor expres.
Condiţii de formă. Contractul de ipotecă este un contract solemn, ipoteca trebuind sa fie încheiată
prin înscris autentic.
Condiţii de publicitate
- acestea nu ţin de caracterul solemn al contractului de ipotecă, ci numai de asigurarea
opozabilităţii şi a rangului de preferinţă ale ipotecii.
- publicitatea constă în înscrierea ipotecii în registrul cadastral din raza teritoriala a căruia se
află situat imobilul.
1.3. X a încheiat cu Y un contract de ipotecă a unei case de locuit care se afla în folosinţa lui Z,
dar despre acest fapt X nu l-a informat pe Y. Peste un an după încheierea contractului de
ipotecă, Y a aflat despre contractul de locaţiune şi a cerut lui X rezilierea acestuia, în caz
contrar va uza de dreptul de a cere executarea înainte de termen a obligaţiei garantate. Y, de
asemenea, l-a somat pe Z să nu achite chiria datorată lui X, deoarece el are dreptul de urmărire
a acestuia în legătură cu faptul că imobilul este ipotecat şi acest drept se extinde şi asupra
fructelor.
Soluţionaţi speţa. Argumentaţi răspunsul.

Conform art. 469. La încheierea contractului de ipotecă, debitorul ipotecar este obligat să
notifice în scris creditorul ipotecar cu privire la drepturile terţilor asupra obiectului ipotecii
cunoscute de el la momentul constituirii ipotecii. Neexecutarea acestei obligaţii acordă
creditorului ipotecar dreptul de a cere executarea anticipată a obligaţiei garantate prin ipotecă sau
modificarea condiţiilor contractului de ipotecă.
Astfel X este îndreptățit să beneficieze de dreptul de a cere executarea îmainte de termen a
obligației garantate.
Cît priveste cea dea doua pretenție, în partea ce ține de dreptul creditorului gajist de a beneficia
de fucte, conform legii cu privire la ipoteca, „Debitorul ipotecar culege fructele bunului imobil
ipotecat pînă la iniţierea executării dreptului de ipotecă.”
Astfel, X va avea dreptul de a primi plata pentru locațiune.

Subiectul 2. Încheierile primei instanţe de judecată. Felurile Punctaj maxim

încheierilor.
2.1. Definiţi şi evidenţiaţi felurile încheierilor judecătoreşti emise de prima
instanţă.
Definiția: Art. 269 (1) – încheierile judecătorești reprezintă actele de
dispoziție ce se emit în legătură cu orice problemă procesuală prin care nu
se soluționează fondul cauzei.
Felurile: Multitudinea încheierilor judecătorești este determinată de diferite
incidente procesuale care se produc și trebuie soluționate de judecător sau
de inst. de judecată, înainte și în timpul procesului și după pronunțarea
hotărârii.
A)Din punct de vedere a formei de întocmire, încheierile se divizează în:
1) Ca document separat (270 CPC) – care cuprinde anumite exigențe
de conținut. De regulă, ele se emit în urma deliberării în secret.
2) Protocolare – încheierile scrise care nu respectă exigențele de
conținut. Se emit spontan pentru chestiuni mai puțin importanțe și
se consemnează în procesul – verbal.
B) După maniera de contestare:
1) Încheieri care nu se supun niciunei căi de atac( soluționarea
conflictelor de competența/ accelerarea procesului/ anularea ordonanței
judecătorești/ refuz în primirea ordonanței)
2) Încheieri care se contestă cu recurs separat( dacă legea
prevede/daca încheierea face imposib desfășurarea procesului)
3) Încheieri care se contestă odată cu fondul
 4) alte maniere ( încheierea de asig a probelor/ de scoatere de pe rol/
de aplicare a amenzii judiciare)
C) 1) fără retragerea în camera de deliberare
2) cu retragerea în camera de deliberare
D) După conținut:
1) pentru bunul mers al procesului
2) impediment legal în desfășurare
3) de finalizare
4)la realizarea hot. jud.
5) admiterea/ respingerea recursului sau anularea ordonanței.

2.2. Comparați deosebirile și asemănările dintre hotărârile și încheierile

judecătoreşti.
-Hotărârile judecătorești soluționează fondul cauzei, prin ea se admit se
resping integral sau parțiar pretențiile înaintate. Încheierile judecătorești
sunt instrumentul prin intermediul căruia, se soluționează orice alt aspect
procedural cu excepția fondului.
- Încheierii i se dă citire imediat după enunț( art. 269 (3)).
- Cuprinsul hotărârii (art. 241) diferă de cel al încheierii (art. 270).
Încheierea nu conține cele 4 părți – partea introductivă, partea descriptivă,
motivare și dispozitiv.
-Poate fi emisă o încheiere de corectare și explicare a hotărârii.
- Încheierea nu beneficiază de acele efecte de care beneficiază hotărârea –
exclusivitate, prejudicialitate, incontestabilitate.
- Prin încheiere, în mod paradoxal se poate casa o hotărâre irevocabilă,
dacă a fost admisă cererea de revizuire(ar.t 453 (1)) sau ordonanță
judecătorească ( art. 353).

2.3. Determinați argumentat actul de dispoziţie a primei instanţe ce

urmează a fi pronunţat în următoarele cazuri:
a) instanţa a admis renunţarea reclamantului la acţiune - Instanța în acest
caz va emite o încheiere de încetare, deoarece conform art. 265 lit. c acesta
constituie un temei de încetare a procesului.
b) reclamantul nu a corectat în termen de 7 zile (stabilit de instanţă) erorile
comise în cererea de chemare în judecată - ??? ( nu sunt sigură- precis nu e
corect) art. 171 alin. 1 – judecătorul emite în cel mult 5 zile de la
repartizare cererii o încheiere dea nu i se da curs cererii, și acordându-i
persoanei un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.
c) instanţa a admis cererea reclamantului de repartizare a cheltuielilor de
judecată după ce a fost emisă hotărârea – în acest caz instanța va emite o
hotărâre suplimentară, deoarece conform art. 250 alin 1 lit. c) instanța care
a pronunțat hotărârea poate din oficiu sau la cererea participanților să emită
o hotarare suplimentara daca nu a rezolvat problema repartizării între părți
a cheltuielilor de judecată, sau a omis să se pronunțe asupra cererilor
martorilor, experților, sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de
judecată a căror compensare li se cuvine.
Testul 30
Subiectul 1. Dreptul de proprietare comună în devălmăşie
1.1. Definiţi noţiunea „drept de proprietate comună pe cote-părţi” şi „drept de proprietate
comună în devălmăşie”. Explicaţi conceptul de „cotă-parte ideală”.

Am putea defini dreptul de proprietate comună pe cote părți, ca drept de proprietate care
aparține la două sau mai multe persoane, exprimat în cote ideale (o jumătate, o treime, o
pătrime) asupra unui bun nefracționat în materialitatea sa.
O a doua formă a dreptului de proprietate comună este dreptul de proprietate comună în
devălmășie. Avînd în vedere prevederile legislației în vigoare, am putea defini dreptul de
proprietate în devălmășie ca drept ce aparține concomitent a două sau mai multe persoane
asupra unui bun pe care îl deține în proprietate, acesta rămînînd nefracționat în materialitatea
sa, nefiind determinată nici cota-parte ideală din dreptul de proprietate. Se afirmă că
proprietatea în devălmășie ca formă a proprietății comune se istinge prin faptul că aparține
nefracționat tuturor titularilor devălmași și are ca obiect bunuri comune nefracționate în
materialitatea lor. În cazul acestei forme de proprietate comună, titularii nu au determinată nici
o cotă-parte ideală, matematică în dreptul de proprietate comună, titularii nu au determinată
nici o cotă-parte ideală, matematică în dreptul de proprietate.
Ținînd cont de faptul că cota parte este acea cotă ce îi revine fiecărui proprietar din proprietate
comună în diviziune, prin care se stabilește cota acestuia în totalul obligațiilor de plată a
întreținerii și reparației bunurilor comune în alte cheltuieli comune, precum și cota voturilor la
adunarea generală a membrilor asociației de coprorpeiatri în condominiu, cota –parte
idealăeste una abstractă, matematică din dreptul de proprietate, care se exprima sub formă de
fracție nominală, fracție zecimală sau în procente.

1.2. Analizaţi temeiurile de apariţie a proprietăţii comună în devălmăşie şi modul de

exercitare a atributelor dreptului de proprietate.
Potrivit art. 344 alin 2, proprietatea comună, inclusiv cea în devălmășie, poate să apară în
temeiul legii saual unui act juridic. Prin urmare, numai în baza acestor prevederi legale se
poate spune că părțile, încheind o convenție, decid ca bunurile dobîndite să le aparțină cu drept
de proprietate comună în devălmășie. Practica din domeniu nu cunoaște însă astfel de
convenții încheiate între persoanele fizice care nu au calitatea de soț, nu sunt cunoscute nici
cazuri de încheiere a unor astfel de convenții cu participarea subiectelor colective de drept civil
(persoane juridice). Important este ca, în cazul dobîndirii dreptului de proprietate comună în
devălmășie prin act juridic, în act să fie indicat expres că proprietatea este în devălmășie. În
caz contrar, este aplicabilă regula din art. 345 alin 2, conform căreia, dacă bunul este comun,
proprietatea pe cote-părți se prezumă pănî la proba contrară.
În concluzie, avîndu-se în vedere că, în cazul proprietății comune în devălmășie, nu este
cunoscută nici măcar cota ideală din dreptul de proprietate, se poate spune că ea poate apărea
între persoane forte apropriate, acestea fiind în primul rînd soți. La fel, este posibil ca
proprietatea comună în devălmășie să aparțină și membrilor gospodăriei țărănești ( defermier).

Obiectul dreptului de reprezentare al proprietarilor devălmași îl constitutie atributele de

folosință, posesiune și dispoziție. Atributul de folosință, care intră în conținutul juridic al
dreptului de proprietate comună în devălmășie, dă titularilor unui astfel de drept posibilitatea
de a utiliza bunul în interes propriu, dobîndint în proprietate fructele bunului. Atributul de
folosință poate fi exercitat de orice proprietar devălmaș dacă exercitarea nu limitează dreptul
celorlalți coproprietari devălmași. Această regulă, stipualtă expres la art. 367 CC, poartă un
caracter dispozitiv, dînd coproprietarilor devălmași posibilitatea de a stabili și un alt mod de
folosire a bunului comun. De exemplu, prin încheierea unui act juridic. Coproprietarii
devălmași pot stabili prin încheierea unui act juridic, coproprietarii devălmași pot stabili că
folosința bunului comun să fie exercitată în exclusivitate de un singur coproprietar devălmaș.
1.3. Maria și Ion au fost căsătoriți mai bine de 20 ani. În 2008 aceștia au divorțat, iar ca
urmare a divorțului, prin hotărâre judecătoreasca, fiecare s-a ales cu câte ½ cotă-parte din
apartamentul în care locuiau. Relațiile ostile care existau între ei nu permiteau ca aceștia
să locuiască sub același acoperiș. Prin urmare, Ion i-a propus Mariei să-și vândă cota sa
parte și el să devină proprietar unic al apartamentului. Maria a refuzat categoric vinderea
cotei sale părți, motivînd că ea niciodată nu va părăsi apartamentul pentru care a muncit o
viață.
Determinaţi cu ce soluție poate veni instanța de judecată, dacă ambii coproprietari doresc
să-și păstreze bunul.

Deoarece regimului juridic al proprietății comune în devălmășie i se atribuie normele jurdice cu

privire la proprietatea comună pe cote-părți, aplicabil în această situație este art. 361 CC, care
prevede : Împărţirea bunului proprietate comună pe cote-părţi se face în natură, proporţional
cotei-părţi a fiecărui coproprietar.
(2) Dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este partajabil în natură,
împărţirea se face prin:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui ori a mai multor
coproprietari, la cererea lor;
b) vînzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie şi
distribuirea preţului către coproprietari proporţional cotei-părţi a fiecăruia dintre ei.
În situația relatată în speță, consider că instanța ar mai putea precede la o altă soluționare: dacă
bunul imobil ar permite efectuarea unei operațiuni de delimitare în natură, apartamentul să fie
împărțit în două părți (cu înscrierea în registrul bunurilor imobile).
Dacă această procedură ar fi imposibil de înfăptuit, instanța ar putea dispune ca bunul imobil să-
i fie tranmis unui singur proprietar, iar celuilalt să-i fie transmisă sulta, prin metoda tragerii la
sorți.

Subiectul 2. Noţiunea şi esenţa procedurii contenciosului administrativ. Punctaj maxim

2.1. Definiți procedura contenciosului administrativ. Stabiliți obiectul acțiunii în contencios
administrativ.
Noțiune - Legea contenciosului administrativ – art. 1 - Contenciosul administrativ ca instituţie
juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice,
apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea
ordinii de drept. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege,
de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a
unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea
actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Obiect – Lege – art 3 - Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele
administrative, cu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege
al unei persoane, inclusiv al unui terţ, emise de:
a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul prezentei legi;
b) subdiviziunile autorităţilor publice;
c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b).
(2) Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea în termenul legal a
unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

2.2. Comparaţi particularităţile procedurii contenciosului administrativ în raport cu procedura în

acţiune civilă.
1) Obiectul. a contencios administrativ există obiect special, și anume se contestă actele
administrativecu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege
al unei persoane, precum și refuzul de a soluționa în termenul legal a unei cereri referitoare la un
drept recunoscut de lege.
2) Subiecții. În cazul contenciosului avem un subiect specific care este o autoritate publică, la
acțiunea civilă nu este așa.
3) Poziția subiecților. În cazul contenciosului este prezentă poziția de subordonare
4) Sarcina probațiunii. În cazul acțiunii civile îi revine reclamantului. În cazul contenciosului – la
aurtoritatea publică – care este pârâtul, ea trebuie să demonstreze.
5) Intentarea. În cazul contenciosului – există procedură prealabilă. Art. 14 legea contenciosului -
Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act
administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de
zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu
dispune altfel. În cazul acțiunii civile – nu se cere.
6) Taxa. În cazul acțiunii civile este prevăzută taxă. Contencios – nu.
7) Subiecții cu drept de sesizare. La contencios sunt specificați expres.

2.3. Argumentaţi modalitatea de contestare a următoarelor acte administrative:

a) hotărârea cu caracter normativ a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare; - este exceptat de la
adresearea în instanța de contencios administrativconform anexei legii contenciosului administrativ,
pct. 22.
b) hotărârea Parlamentului cu privire la destituirea din funcţie a guvernatorului BNM; - act exceptat
– art 4 Lege- Nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ: actele exclusiv politice ale
Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, precum şi actele administrative cu
caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în
exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea,
numirea şi destituirea din funcţiile publice cu responsabilităţi de protecţie a intereselor generale ale
statului sau ale instituţiilor publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic
sau public deosebit, conform listei prezentate în anexă, parte integrantă a prezentei legi; + pct 13
anexă la lege.
c) decizia şefului Inspectoratului fiscal mun. Chişinău privind aplicarea amenzii. – conform hot
plenului csj, pct 14 – pot fi contestate în instanța de contenc adm-iv, actele de sancționare
economicăși fiscală, întocmite de organele abilitate.

Testul 27
Subiectul 1. Regimul juridic al bunurilor domeniului public
1.1. Definiţi noţiunea „bun al domeniului public” şi delimitaţi bunurile care fac parte din
domeniul public de interes naţional şi cel de interes local.
domeniul public – totalitateabunurilor care, prinnaturalorsauprindeclaraţialegii, sînt de uzsau
de interes public şi care aparţinîn mod exclusivşiperpetuustatului, raionului,
unităţiiteritorialeautonomeGăgăuzia, oraşului, municipiului, satului, comunei, fiindinalienabile,
insesizabileşiimprescriptibile, circuitullor civil fiindlimitat;
Sunt bunuri de uz public bunurile de folosinţă generală, adică acele bunuri care pot fi folosite în
acelaşi timp de toţi membrii societăţii (drumurile şi parcurile publice ş.a.). Bunurile de interes public
sunt bunurile destinate funcţionării serviciilor publice (instalaţii, echipamente ş.a.) sau cele care, prin
importanţa social - economică, valoarea culturală sau istorică (colecţiile de artă, muzeele ş. a.) fac
parte din avuţia naţională şi servesc intereselor generale ale societăţii sau ale colectivităţilor locale.
Codul civil dispune că bunurile domeniului public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile.
Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobîndit de terți prin
uzucapiune.
Delimitare:
domeniul public al statului – include totalitatea bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia
legii, sînt de uz sau de interes public naţional şi care aparţin în mod exclusiv şi perpetuu statului,
fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile;
domeniul public local – include totalitatea bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii,
sînt de uz sau de interes public local şi care aparţin în mod exclusiv şi perpetuu raionului, unităţii
teritoriale autonome Găgăuzia, oraşului, municipiului, satului, comunei, fiind inalienabile,
insesizabile şi imprescriptibile
1.2. Determinaţi modul de transmitere a bunurilor din domeniul public în cel privat.
Această procedură este prevăzută în mod expres în Legea privind administrarea şi deetatizarea
proprietăţii publice. Deetatizare a proprietăţii publice reprezintă activitatea care include transmiterea
patrimoniului public în proprietate privată (privatizare), precum şi transmiterea în concesiune,
administrare fiduciară, transmiterea întreprinderilor de stat în proprietatea unităţilor administrativ-
teritoriale, alte activităţi orientate spre diminuarea participării statului la administrarea proprietăţii.
Privatizarea se efectuează prin următoarele modalităţi:
a) vînzare la Bursa de Valori;
b) vînzare la licitaţie cu strigare;
c) vînzare prin concurs comercial sau investiţional, inclusiv în bază de proiecte individuale.
În unele cazuri, privatizarea se efectuează şi prin:
a) vînzare la licitaţie cu reducere;
b) vînzare la licitaţie fără anunţarea preţului iniţial;
b1) vînzare de acţiuni în condiţiile ofertei publice;
c) transmitere de acţiuni cu titlu gratuit;
d) transmitere de acţiuni întru onorarea datoriilor certe ale statului;
e) schimb de bunuri, inclusiv acţiuni, pasibile de privatizare.
Întreprinderile de stat/municipale, societăţile comerciale cu capital public sau public-privat, alte
bunuri proprietate publică neincluse în lista bunurilor nepasibile de privatizare pot fi privatizate după
ce vor fi înscrise în lista bunurilor supuse privatizării, aprobată de Guvern sau de autoritatea
administraţiei publice locale. Excepţie de la această regulă fac terenurile aferente bunurilor supuse
privatizării şi bunurilor private, încăperile nelocuibile date în locaţiune

1.3. În 3 iulie 2006 primarul mun. Chişinău, în baza deciziei Consiliului municipal Chişinău, a
vândut către SRL CapitalMall un sector de teren de 2.8 hectare din sectorul Botanica, în scopul
construcţiei unui centru comercial de tip Mall. Totodată, atât decizia Consiliului municipal cât şi
contractul de vânzare-cumpărare dintre Primărie şi SRL prevedea că terenul este grevat de
servitute întrucât pe o porţiune a lui se află un drum. Trecerea proprietăţii a fost înregistrată în
registrul bunurilor imobile. După alegerea unui nou primar, noul primar a solicitat în instanţa de
judecată anularea contractului, pe motiv că terenul nu putea fi vândut SRL-ului.
Argumentaţi soluţia litigiului.

Instanța de judecată va respinge acțiunea înaintată de noul primar pe motivul lipsei temeiurilor
de drept pentru declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SRL
CapitalMall.

În concret, în cuprinsul art. 220-232 CC lipsesc reglementări privind nulitatea actului juridic pe
temeiul existenței în privința obiectului contractului a unui drept de servitute constituit în
favoarea unui terț. În aceeași ordine de idei, nici prevederile referitoare la servitute nu conțin
norme imperative care ar interzice înstrăinarea terenului aservit. Totodată, sunt stipulate
obligațiile proprietarului terenului aservit, în special obligația de a se abține de la orice act care
limitează ori împiedică exercițiul servituții (art. 434 alin. (4) CC). Reieșind din prevederile
speței, exercitarea dreptului de servitute nu a fost periclitat, respectiv actul juridic de înstrăinare
a terenului de către primărie nu poate fi privit ca un act care limitează sau împiedică exercițiul
servituții.
În eventualitatea în care folosința terenului de către SRL CapitalMall va fi incompatibilă cu
existența în privința terenului a unei servituți de trecere, poate fi propusă schimbarea ordinii de
exercitare a dreptului de servitute (art. 434 alin. (5) CC) sau poate fi inițiată procedura de
răscumpărare a dreptului de servitute (art. 442 CC).

În orice caz, contractul de vânzare-cumpărare a terenului este încheiat valabil și nu este pasibil
de declarare a nulității.

Subiectul 2. Esenţa şi particularităţile procedurii speciale. Participanţii Punctaj maxim

la proces în procedura specială.
2.1. Definiţi procedura specială şi indicați participanţii la proces în 3 puncte
procedura specială.
2.2. Comparaţi particularităţile procedurii speciale în raport cu procedurile 5 puncte
contencioase (în acţiune civilă, în contenciosul administrativ).
2.3. Argumentaţi acţiunile judecătorului în următoarele situaţii: 7 puncte
a) la examinarea pricinii în procedură specială s-a constatat existenţa unui
litigiu de drept;
b) în cadrul procedurii de constatare a faptului acceptării unei succesiuni şi
a locului ei de deschidere, petiţionarul solicită, în vederea asigurării
acţiunii, punerea sechestrului pe bunurile care fac parte din masa
succesorală;
c) petiţionarul şi persoana interesată în pricina privind constatarea unui fapt
solicită încuviinţarea unei tranzacţii de împăcare.
Testul 28
Subiectul 1. Dreptul de uzufruct
1.1 Definiţi noţiunea „drept de uzufruct” şi descrieţi caracterele sale juridice.
Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată
sau determinabilă bunul unei persoane (nudul proprietar) și de a culege fructele bunului,
întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanța. Uzufructuarul are dreptul
de a poseda bunul, nu și de a-l înstrăina.
Caracterele jurdice:
- Uzufructul este un drept real, deoarece presupune o legătură directă între titularul său și
bun, motiv pentru care legiuitorul l-a inclus în titlul IV „Alte drepturi reale”.
- Uzufructul este un drept temporar prin esența sa. Uzufructul constituit în favoarea unei
persoane fizice poate dura cel mult pînă la decesul acestuia, iar cel constituit în favoarea
unei persoane juridice va dura pînă la lichidarea ei, dar nu mai mult de 30 de ani
- Uzufructul este un bun inalienabil sau un drept cu caracter intuitu personae, incesibil.
Dreptul de uzufruct nu poate fi cesionat terțelor persoane ori înstrăinat în alt mod, nici gajat
sau ipotecat.
- Uzufructul se poate constitui asupra bunurilor neconsumptibile. Legiuitorul admite cu titlu
de excepție, ca uzufructul să se extindă și asupra unor bunuri consumptibile care sunt părți
componente ale unui patrimoniu dat în uzufruct.

1.2 Analizaţi deosebirile dintre dreptul de uzufruct şi dreptul de locaţiune.

1. Dreptul de uzufruct este un drept real

Dreptul de locațiune este un drept de creanță
2. Uzufructuarul preia bunul în starea în care se află avînd îndatorirea de a-i conserva
substanța, de a efectua reparații de întreținere a bunului, de a secomporta față de el întocmai
ca un proprietar
Locatarul preia bunul de la locator în stare corespunzătoare, conform destinației convenite
prin contract, cel din urmă avînd obligația să mențină bunul în această stare pe durata
locațiunii și să repare prejudiciul cauzat locatarului de viciile bunului închiriat
3. Uzufructuarul poate trage orice foloase din bunul primit dacă actul de constituire nu
prevede altfel
Locatarul însă nu are dreptul să schimbe forma bunului, nici să-l folosească în alt scop decît
la destinație
4. Uzufructuarul poate să închirieze și să arendeze bunl care face obiectul uzufructului dacă,
prin actul de constituire nu este interzis
Locatarul poate da bunul închiriat în sublocațiune doar cu consimțămîntul locatorului
5. Uzufructuarul poate renunța la dreptul său stingînd prin aceasta uzufructul
Locatarul nu poate renunța la dreptul său, avînd posibilitatea de a rezilia contractul în
modul stabilit la art. 905 și 907
6. Uzufrctul se stinge la moartea sau la lichidarea uzufructuarului
Drepturile și obligațiile locatarului trec prin succesiune

1.3 Un lot de pământ ce aparține cu drept de uzufruct lui Popescu și cu drept de nudă-
proprietate lui Stăvila a fost vândut de nud-proprietar, cu acordul uzufructuarului,
cetățeanului Blându. După înstrăinarea bunului, între uzufructuar și nudul-proprietar s-a
iscat un conflict referitor la suma de bani, rezultată din contractul de vânzare-cumpărare.
Astfel, uzufructuarul susține că dat fiind faptul că bunul îi aparținea cu drept de uzufruct
până la decesul său, întreagă sumă de bani i se cuvine lui. Nudul proprietar, la rândul său,
este de părerea că suma de bani trebuie împărțită, astfel încât fiecare dintre ei să primească o
porțiune, din suma totală, corespunzătoare valorii comparative a uzufructului cu nuda
proprietate. Uzufructuarul, nefiind de acord cu modalitatea de împărțire a sumei propuse de
nudul-proprietar, s-a adresat cu o acțiune în instanța de judecată.
Soluţionaţi litigiul şi argumentaţi răspunsul.
Ținînd cont de caracterul ianlienabil al dreptului de uzufruct, rezultate din art. 398 alin1 ,
„Uzufructul nu poate trece de la uzufructuar la o altă persoană prin acte juridice sau prin
succesiune”, putem conchide că în urma contractului de vînzare-cumpărare, uzufructuarului nu i
s-ar conveni suma de bani ce reprezintă plata pentru teren. Conform, art. 416, uzufructuarul are
drept de dispoziție asupra bunului.
Ceea ce i s-ar cuveni uzufructuarului ar fi întoarcerea unor plăți dacă acestea au fost făcute în
avans pentru desfășurarea dreptului de uzufruct, fie o despăgubire proporțională, însă nici
decum achitarea integrală a sumei plătite ca urmare a contractului de înzare cumpărare.

Subiectul 2. Procedura de constatare a faptelor care au valoare Punctaj maxim

juridică.
2.1. Descrieţi participanţii la proces, precum şi condiţiile de constatare a 3 puncte
faptelor cu valoare juridică.
2.2. Comparaţi procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică 5 puncte
cu acţiunile civile de constatare a dreptului litigios.
2.3. Determinaţi argumentat acţiunile judecătorului în următoarele situaţii: 7 puncte
a) la examinarea cererii privind constatarea faptului de rudenie s-a stabilit
că petiţionarul nu s-a adresat anterior la organul de stare civilă pentru a
confirma faptul respectiv;
b) la examinarea cererii privind constatarea faptului înregistrării decesului
s-a constatat că în actul de stare civilă pentru anul respectiv lipseşte
înscrierea corespunzătoare;
c) petiţionarul a solicitat constatarea faptului că acesta este un posesor de
bună-credinţă al unui automobil.
Testul 29
Subiectul 1. Dreptul de superficie
1.1. Definiţi noţiunea „drept de superficie” şi delimitaţi-l de celelalte drepturi reale.
Superficia este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării și exploatării
unei construcții, deasupra și sub acest teren, sau a exploatării unei construcții existente..
Delimitarea acestuia de alte drepturi reale:
- Este un drept anlineabil și perpetuu (uzufructul, uzul și abitația – inalienabil
- Este un drept doar imobiliar, alături de servitute- uzufructul, uzul și abitația – atît mobiliar cît
și imobiliar
- Dreptul de superficie poate fi transmis prin succesiune atît în cazul persoanelor fizice cît și în
cazul perdsoanelor juridice, drepturl de uzufruct este un drept viager.
- Dreptul de uzufruct poate fi constituit și prin hotărîre judecătorească
1.2. Analizaţi drepturile şi obligaţiile superficiarului.
Drepturi:
- De posesiune prin înregistrarea lui în Registru bunurilor imobile;
- De a folosi terenul pentru a edifica o construcție sau a o exploata pe cea existentă;
- De a înstrăina dreptul de superficie;
- De a transmite dreptul de superficie prin succesiune;
- De a da, parțial sau integral, construcția în locațiune;
- De a cere recalcurarea redevenței;
- De a edifica o nouă construcție în locul celei pierite sau demolate;
- De a accepta prelungirea dreptului de superficie;
- De a primi despăgubiri în caz de stingere a dreptului de superficie;
- De retenție a construcțuiei în cazul în care nu a fost despăgubit.
Obligații:
- Să plătească redevența
- Să edifice construcția
- Să întrețină construcția și să suporte toate cheltuielile aferente întreținerii;
- Să predea construcția proprietarului terenului în starea în care era la momentul stingerii
dreptului său
- Să conserve construcția și să înlăture orice pericol care i-ar afecta durabilitatea.

1.3. Primăria or. Orhei a transmis în locațiune pe 5 ani un sector de teren de 1.75 hectare către
Andrei Popovici, cu drept de construcție. Andrei a înregistrat în Registrul bunurilor imobile
ținut de Oficiul Cadastral Teritorial dreptul asupra terenului și asupra construcției. La expirarea
contractului de locațiune, Primăria a refuzat prelungirea acestuia și i-a cerut lui Andrei
eliberarea terenului și, respectiv demolarea casei.
Deoarece Andrei a refuzat, Primăria s-a adresat cu o plângere penală la procuratură pe faptul
însușirii ilegale de către Andrei a proprietății unității administrativ-teritoriale.
Argumentați soluția litigiului.

Pornind de la dispozițiileart. 317 și 329, titularul dreptului de proprietate asupra terenului este și
proprietar al tuturor lucrurilor încorporate pe suprafață și subfață. Cel care, cu acordul
proprietarului, ridică pe terenul acestuia o construcție nu dobîndește un drept de proprietate.
Respectiv, Andrei nu avea drept de proprietate nici asupra sectorului de detern nici asupra
construcției. Însă, proprietarul terenului, în acest caz primăria orașului Orhei nu poate impune
demolarea casei, mai mult ca atît, conform art. 451 CC, Proprietarul terenului trebuie să
plătească superficiarului o despăgubire corespunzătoare pentru construcţie. Despăgubirea nu este
corespunzătoare dacă nu acoperă cel puţin două treimi din valoarea de piaţă a construcţiei.

Subiectul 2. Esenţa şi particularităţile procedurii în ordonanţă Punctaj maxim

(procedura simplificată). Pretenţiile în al căror temei se eliberează
ordonanţa judecătorească.
2.1. Definiţi procedura în ordonanţă (procedura simplificată) şi enunţaţi 3 puncte
categoriile de pretenţii în al căror temei se eliberează ordonanţă
judecătorească.
2.2. Analizaţi particularităţile procedurii în ordonanţă în raport cu 5 puncte
procedura în acţiuni civile.
2.3 Indicaţi argumentat acţiunile judecătorului, dacă, la primirea cererii de 7 puncte
eliberare a ordonanţei judecătoreşti, se constată următoarele situaţii:
a) se cere încasarea pensiei de întreţinere pentru un copil major inapt de
muncă;
b) documentele care confirmă cererea creditorului sunt întocmite în formă
simplă scrisă;
c) la cererea de eliberare a ordonanţei nu este anexat documentul care
confirmă împuternicirile reprezentantului creditorului.

Testul 30
Subiectul 1. Posesiunea mijlocită şi posesiunea nemijlocită
1.1 Definiţi noţiunile „posesiunea mijlocită” şi „posesiunea nemijlocită”
Posesia poate fi nemijlocită şi mijlocită. Posesia este nemijlocită atunci când posesorul stăpâneşte
direct bunul, adică o asemenea stăpânire este făcută pentru el însuşi, prin putere proprie. Şi invers,
posesia este mijlocită atunci când posesorul stăpâneşte bunul în baza unui act juridic (spre
exemplu în baza contractului de locaţiune ori contractului de arendă).
În conformitate cu prevederile art. 304 alin 1 posesorul poate stăpîni bunul direct, prin putere
proprie, fie indirect, prin intermediul unei alte persoane. Stăpînirea directă a unui bun este o
posesiune nemijlocită, iar stăpînirea prin intermediul unui terț este o posesiune mijlocită. Deși
pare o construcțiesimplă, între posesiunea mijlocită și cea mijlocită există o legătură complexă.
În mare parte, art. 303-314 sunt dedicate posesiunii nemijlocite, posesorului mijlocit rezervîndu-i-
se posibilitatea dea apela la protecția posesiunii în cazul în care posesorul nemijlocit nu face acest
lucru..
1.2 Determinaţi şi analizaţi natura şi conţinutul raportului dintre posesorul mijlocit şi
posesorul nemijlocit în privinţa bunului posedat.
Suntem în prezența posesiunii nemijlocitecît și a posesiunii mijlocite în cazul în careîntre
posesorul nemijlocit și cel mijlocit există un raport juridic. Acest lucru îl deducem din conțintului
art 304 – dacă persoana posedă un bunîn calitate de uzufructuar, creditor gajist, arendaș, chiriaș,
depozitar sau în temeiul unui alt raport jurdic similar în care este în drept sau obligată față de o
altă persoană să posede temporar un anumit bun, atunci ultima de asemenea este posesor. În
conformitate cu aceastănormă legală, uzufructuarul, creditorul gajist, arendașul, chiriașul,
depozitarul, precum și alte persoane care dețin bunul în baza unui raport juridic sunt considerați
posesori nemijlociți.
Rezultă deci că în cazul unui uzurapot nu poate exista decît un posesor nemijlocit. De asemenea,
posesiunea este nemijlocită atunci cînd proprietarul deține el însuși bunul.
Codul civil al RM, nu recunoaște calitatea de posesor unor persoane care stăpînesc de fapt bunul.
Astfel, art. 303 alin (2) prevede că nu este posesor cel care, deși exercită stăpînirea de fapt a
bunului, o face în folosul unei alte persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de
această persoană. Ste posesor doar persoana care l-a învestit cu împuterniciri. Prin urmare, nu
toate persoanele care stăpînesc un bun sunt considerate posesori ai acestuia. De exemplu, nu este
posesor al strungului muncitorul care lucrează la el.
1.3 Determinaţi care dintre persoanele enumerate în continuare sunt considerate posesori în
sensul reglementărilor Codului civil în vigoare și dacă ele pot înainta acțiuni posesorii în
apărarea posesiunii.
a) A.V. este angajată în calitate de croitoreasă în cadrul unui atelier și deține stăpînirea asupra
mașinii de cusut la care lucrează. – nu este posesor
art. 303 - Nu este posesor cel care, deşi exercită stăpînirea de fapt a bunului, o face în folosul unei
alte persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de această persoană. Este
posesor doar persoana care l-a învestit cu împuterniciri.

b) A.L. este angajat în calitate de hamal la un depozit de materiale de construcție și deține

stăpânirea asupra bunurilor din depozit. -
art. 303 - Nu este posesor cel care, deşi exercită stăpînirea de fapt a bunului, o face în folosul unei
alte persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de această persoană. Este
posesor doar persoana care l-a învestit cu împuterniciri.
c) Călătorul care se urcă într-un maxi-taxi și are atingerea fizică cu mijlocul de transport. - nu
d) A.N. și-a procurat un set de veselă pe care o folosește zilnic acasă.– da
art. 303 - Posesiunea se dobîndeşte prin exercitarea voită a stăpînirii de fapt a bunului.
E - .R. a luat cu împrumut câteva cărți de la bibliotecă pentru a le citi acasă. – da
Art. 304 - Dacă persoana posedă un bun în calitate de uzufructuar, creditor gajist, arendaş, chiriaş,
depozitar sau în temeiul unui alt raport juridic similar în care este în drept sau obligată faţă de o
altă persoană să posede temporar un anumit bun, atunci ultima de asemenea este posesor
f) B.I. a sustras dintr-un centru comercial un album foto, în care și-a pus pozele de familie. –
nu

Argumentaţi răspunsul.

Subiectul 2.Importanţa căilor de atac şi clasificarea lor. Reguli comune privind Punctaj
folosirea căilor de atac. maxim
2.1. Descrieţi regulile comune privind folosirea căilor de atac. 3 puncte
2.2. Evidenţiaţi distincţia dintre căi de atac suspensive şi nesuspensive de executare, 5 puncte
devolutive şi nedevolutive.
2.3. Argumentaţi modalitatea corectării greşelilor din hotărârea primei instanţe de 7 puncte
judecată în următoarele situaţii:
a) În cazul acţiunii de declarare a nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare
a unui imobil instanţa nu a indicat în hotărâre efectele restitutio in integrum;
b) În cauza privind desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copilului şi partajul
averii, instanţa nu s-a pronunţat asupra stabilirii domiciliului copilului;
c) La examinarea acţiunii privind încasarea sumei restante în baza contractului de
împrumut, instanţa a indicat în dispozitivul hotărârii „se obligă pârâtul la plata sumei
restante în termen de cel mult 5 zile de la data angajării la un loc de muncă”.