TEST 1

Subiectul 1. Condițiile speciale necesare pentru angajarea răspiunderii pentru prejudiciul cauzat
de minori și persoane in prevința cărora s-a instituit măsuri de ocrotire judiciară

1.1. Identificați categoriile răspunderile civile delictuale în cazul prejudiciului cauzat de un minor
Există 2 categorii de răspundere civilă delictuală în funcție de vârsta minorului:
 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de  un minor care nu a împlinit 14 ani
 (1) Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii
lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.
    (2) Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul cînd se afla sub supravegherea unei
instituţii de învăţămînt, de educaţie sau instituţii curative ori a unei persoane obligate să-l supravegheze în
bază de contract, acestea răspund pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din
vina lor. 
    (3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţămînt, de educaţie, a instituţiilor
curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată cu atingerea majoratului acestuia
sau o dată cu dobîndirea unor bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani
 (1) Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale. 
    (2) În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea
prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori)
sau curator dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. 
    (3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între
14 şi 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum şi în cazul cînd,
înainte de a fi atins majoratul, acesta dobîndeşte bunuri sau venituri suficiente pentru repararea
prejudiciului.
Altă clasificare:
Răspunderea părintelui pentru faptele minorului
Răspunderea tutorelui pentru faptele minorului
Răspunderea instituției de învățământ pentru faptele minorului
Răspunderea instituției de educaţie pentru faptele minorului
Răspunderea instituției curative pentru faptele minorului
Unei persoane obligate să-l supravegheze pe minor în bază de contract pentru faptele minorului
1.2.Analizați condițiile angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitatea
de exercițiu
 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
    (1) Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau
instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.
    (2) Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a repara prejudiciul cauzat de o persoană declarată incapabilă
nu încetează în cazul cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu.
    (3) Dacă tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu CC pentru prejudiciul cauzat vieţii şi
sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar autorul prejudiciului
dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate
şi a autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau
parţială a prejudiciului din contul autorului. 
Condiții:
Vinovăția tutorelui sau a instituției respective
Vinovăția constă în neexecutarea sau executrarea necorespunzătoare a obligațiilor de supraveghere
Se aseamnănă cu condițiile răspunderii pentru faptele minorilor
1.3. Alexandru (în vârstă de 13 ani), fiind elev în clasa a 8-a la liceul Petru Zadnipru, la recreația dintre
lecția III și IV, coborând scările de la etajul II spre etajul I, l-a împins pe colegul său, Boris, care a
căzut jos și și-a fracturat mâna stângă, totodată lovindu-se la cap. Drept consecință, Boris a fost internat
în spital, unde s-a aflat două luni de zile, perioadă în care a suportat 3 intervenții chirurgicale la mână și
s-a tratat de comoție cerebrală. Părinții lui Boris au depus cerere de chemare în judecată către părinții
lui Alexandru și administrația liceului Petru Zadniipru, solicitând repararea prejudiciului material și a
celui moral cauzat minorului Boris, precum și prejudiciul moral cauzat părinților acestuia.
Față de cine trebuie formulate pretențiile în situația din speță? Sunt oare în drept părinții lui Boris să
solicite separat în aceeași cerere de chemare în judecată repararea prejudiciului moral cauzat copilului
lor minor și a prejudiciului moral cauzat părinților. Ce hotărâre va pronunța instanța de judecată.
a) După regula generală trebuie formulate pretențiile instituției de învățământ. Însă ar fi mai logic
atragerea atât a insituției cât și a părinților în proces. Depinde de cine era obligat să supravegheze
minorii/minorul. Totuși deducem că copiii se aflau în cadrul instituției în timpul pauzei.
b) La sigur sunt în drept să solicite separat prejudiciul moral, deoarece spre deosebire de prejudiciul
material acest prejudiciu este unul distinct. Reparaţia prejudiciului moral
    (1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce
atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie,
instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent
bănesc.
    (2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.
    (3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care
prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a
arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de
sancţiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri
prevăzute de lege.
c) În funcție de circumstanțe se va analiza cine era persoana care trebuia să supravegheze minorul. În
speță nu se menționează dăcă ambii colegi se aflau în supravegherea instituției de învățământ. Nici nu se
specifică dacă ei erau în cadrul instituției. Se scrie doar etajul 1 și 2. În asemenea caz în cazul în care se
va răspunde instituția de învățămâânt dacă nu-și va demonstra lipsa vinovăției și dacă aceasta era
responsabilă de supravegherea minorilor.

Subiectul 2. Izvoarele dreptului procesual civil

2.1 Identificaţi categoriile izvoarelor dreptului procesual civil.
. 1.Conventiile, tratatele si alte acorduri internationale la care MD este parte.
2. Hot. CtEDO
3. Legile constitutionale
4. Hot. Curtii Constitutionale
5. Legile organice
1. Tratatele internationale
RM este parte a mai multor conventii multilaterale internationale in problemele ce tin de dreptul
proceusal civil:
a) Conventia privind procedura civila , 1 martie 1954
b) Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, 4 nov. 1950
c) Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, 10 iun. 1958
d) Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International, 21 apr.1961
e) Aranjamentul relativ la aplicarea Conventiei europene de arbitraj comercial international , 17 dec. 1962
f) Conventia cu privire la asistenta juridica si raporturile juridice in materie civila, familiala si penala,
incheiata intre statele membre ale CSI, 22 ian. 1993
Art.8 al Constitutiei declara ca RM se obliga sa respecte Carta ONU si tratatele la care este parte,
sa-si bazeze relatiile sale cu alte state e principiile si normele unanim recunoscute ale dreptului
international.
Asadar, concomitent cu legislatia procedurala civila interna, tratatele si conventiile internationale
la care RM este parte urmeaza sa fie apreciate in calitate de izvoare ale dreptului procesual civil din MD.
Recunoasterea si aplicarea actelor internationale la nivel de fiecare stat, alaturi de legislatia interna, este o
tentinda generala si comuna legislatiilor contemporane.
2. Hotararile CtEDO.
Protectia internationala a drepturilor si libertatilor fundamentale poate fi asigurata numai in conditiile
asigurarii caracterului obligatoriu al hot. CtEDO.
In conformitate cu art. 36 al CEDO, Inaltele Parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotaririle
definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti.
Hot CtEDO sunt in primul rind obligatorii pentru aplicare, in in al doilea rind urmeaza a fi aplicate de
instantele de judecata in calitate de izvor de drept deoarece prin continutul acestora ele depasesc cadrul
invididual al unei probleme ridicate in fata curtii.
Printre cele mai importante de hot. CtEDO sunt Clionov c. MD, Cauza Eugenia si Doina Duca c MD,,
Cauza Melnic c. MD
Aceste hotariri de mai sus nu sunt o lista exhaustiva, dar pot fi aplicate in vederea reglementarii actiunilor
si actelor procedurale.
3. Constitutia RM si Hot. CC.
Articolul 115
Instanţele judecătoreşti
(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii.
(2) Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate.
(3) Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.
(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sînt stabilite prin
lege organică.
Constitutia proclama principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, competenta instantelor
judecatoresti, tuilizarea cailor de atac, declara caraterul public al dezbaterilor judiciare, obligativitatea
hot. judecatoresti, accesul liber la justitie, neretroactvitatea legii si altor acte normative, limba de
procedura s.a.
Hotararile CC.
Principalele atributii ale CC care au incidenta, inclusiv asupra activitatii instantelor judecatoresti sunt:
a) exercitarea la sesizarea controlului constitutionalitatii legilor si hot. Parlamentului, decretelor
Presedintelui, a hot. si ordonantelor Guvernului, precum si a tratatelor internationale la care RM este parte
b) interpretarea Constitutiei
c) pronuntarea asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei
Deci, in masura in are CC va interpreta normele constitutionale ce au incidenta asupra procesului civil,
aceste hot. vor constitui izvor de drept al dr. procesual civil
4. Legile organice.
De ex. Codul de procedura civila, Codul de executare, Legea contenciosului administrativ, Lg. privind
organizarea judecatoreasca, Lg. privind CSJ, Lg. cu privire la statutul judecatorului, Lg. cu privire la
CSM

2.2. Argumentaţi atribuirea hotărârilor şi deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului la

izvoarele de drept procesual civil al Republicii.
Orice hotarare CtEDO depaseste cu mult cadrul individual al cauzei si nu poate fi interpretata exclusiv
prin prisma cauzei solutionate. Actele jurisdictionale ale CtEDO sunt, pe linga acte de constatare si
sanctionare a incalcarii, si acte prin care Curtea isi realizeaza functiile sale de baza, inclusiv interpretarea
si aplicarea corecta a prevererilor CEDO. In rezultat, orice hotarare CtEDO reprezinta un izvor inedit
jurisprudential in ceea ce priveste modul de incalcare a drepturilor fundamentale. Aceasta presupune ca la
solutionarea cauzelor civile, instantele nu sunt tinute de cazuistica hotararii CtEDO, dar urmeaza sa aplice
orice hotarare in masura in care aceasta determina un anumit mod de interpretare a Conventiei sau
aplicare a acestiea.
Hot. CtEDO urmeaza a fi aplicate de catre instantele noastre de judecata si sub un alt aspect, cel care tine
de adoptarea hotararilor-pilot, in cazul existentei unei probleme de sistem sau a unei deficiente de
structura in cadrul sistemului de drept al statului. Daca Curtea va depista o serie de incalcari care au
acelasi izvor, natura, aceasta poate adopta o hotarare-pilor care are un caracter genral, se refera la indicare
erorilor de sistem si prescrierea unor masuri necesare a fi adoptate de cartre stat. Aceasta inseamna ca
hot-pilor depasesc cu mult cadrul cazuistic.
Un exemplu e hot. OLARU si altii c. Moldovei, unde s-a constata o deficienta generala legata de
neexecturea hot. jud., cind statul era permanent sanctionat. S-a prescris un remediu national eficient
pentru ca pesoanele care se confrunta cu problema neexecutarii sau executarii tardive a hot. jude, sa aiba
posibilitatea repararii acestiea.
Hot CtEDO sunt in primul rind obligatorii pentru aplicare, in in al doilea rind urmeaza a fi aplicate de
instantele de judecata in calitate de izvor de drept deoarece prin continutul acestora ele depasesc cadrul
invididual al unei probleme ridicate in fata curtii.

2.3. Demonstraţi interferenţa izvoarelor dreptului procesual civil în funcţie de ierarhia acestora şi
de acţiunea lor în timp.
A. Existenta coliziunii intre normele procedurale interne si cele internationale.
In cazul coliziunii dintre normele procedurale interne si normele procedurale din tratatele int. se vor
aplica prevederile tratatului international. Aceata regula se va aplica doar in cazul in care tratatul int. este
de aplicare directa. Daca tratatul presupune adoptarea unei legi interne, instanta nu va putea aplica regula
respectiva.
B. Existena unei coliziuni intre normele constitutionale si normele prevazute in legile organice.
In cazul depistarii unei coliziuni dintre Constitutie si CPC sau alte legi organice prioritate vor avea
normele constitutionale.
C. Existenta unei coliziuni intre normele juridico-civile prevazute in doua legi organice
In caz de coliziune dintre normele CPC si alte legi organice sau intre normele prevazute in oricare alte
legi organice se vor aplica prevederile legii mai noi. In cazul coliziunii intre o lege organica generala si
speciala, urmeaza a fi aplicate prevederile legii speciale. Aceasta reiese din art. 6 alin.3 al Legii privind
actele legislative.
Legislaţia procedurală civilă
(2) În caz de coliziune între normele prezentului cod şi prevederile Constituţiei Republicii Moldova, se
aplică prevederile Constituţiei, iar în caz de discordanţă între normele prezentului cod şi cele ale unei alte
legi organice, se aplică reglementările legii adoptate ulterior.
(3) Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte norme decît
cele prevăzute de legislaţia procedurală civilă a Republicii Moldova, se aplică normele tratatului
internaţional dacă din acesta nu rezultă că pentru aplicarea lor este necesară adoptarea unei legi naţionale.
(4) Legislaţia procedurală civilă stabileşte modalitatea de judecare a pricinilor în acţiuni civile ce rezultă
din raporturi juridice civile, familiale, de muncă, locative, funciare, ecologice şi din alte raporturi juridice,
a pricinilor cu procedură specială şi cu procedură în ordonanţă (simplificată), precum şi a celor care apar
în legătură cu executarea actelor instanţei judecătoreşti şi actelor altor autorităţi.

TEST 2
Subiect 1. Noțiunea și trăsăturile izvorului de pericol sporit. Posesorul izvorului de pericol sporit

1.1.Definiți noțiunea de izvor de pericol sporit și stabiliți semnele distinctive ale acestuia:

Izvorul de pericol sporit poate fi determinat atât prin noţiunea de obiect, cât şi de activitate numai
cu condiţia că aceste două să fie strâns legate între ele. Pentru aceasta este nevoie de a stabili ce se
subînţelege prin noţiunile de activitate şi obiect.

În procesul formulării instituţiei reparării prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit,

legiuitorul utilizează trei categorii diferite, dar interdependente:

a) pericolul sporit pentru lumea înconjurătoare;

b) activitatea persoanelor legată de acest pericol;

c) izvorul de pericol sporit.

În Codul civil nu se menţionează că activitatea este un izvor de pericol sporit, ci că aceasta este
legată de un pericol sporit. A avea legătură cu pericolul sporit şi a fi izvor de pericol sporit nu înseamnă
unul şi acelaşi lucru. Pericolul este o categorie obiectivă, care nu depinde de aprecierea şi reprezentarea
noastră subiectivă. Formarea pericolului este o acumulare a condiţiilor obiective necesare pentru trecerea
de la posibilitate la realitate. Formarea pericolului şi a posibilităţii realizării lui are loc într-un anumit loc
şi timp determinat. Aceasta îşi lasă amprenta asupra stabilirii raportului cauzal dintre componentele ce
formează pericolul şi faptul realizării lui. Putem să examinăm etapele de formare a pericolului şi de
realizare a acestuia în raport cu automobilul, cel mai răspândit izvor de pericol sporit. În condiţii
obişnuite, automobilul şi pietonul se află la o anumită distanţă unul de celălalt, fiecare deplasându- se în
direcţia sa. Ce se întâmplă însă atunci când automobilul şi pietonul se apropie într-o măsură oarecare? În
majoritatea cazurilor se creează o situaţie de avarie. Aceasta este prima etapă de dezvoltare a legăturii
examinate.

Situaţia de avarie, ca şi orice pericol, este forma de exprimare a legăturilor obiective în timp şi
spaţiu. Automobilul şi pietonul se apropie şi la un anumit interval de timp, într-un anumit „loc” în spaţiu,
se poziţionează astfel încât sunt lipsiţi de posibilitatea de a-şi schimba direcţia la discreţia lor. Altfel spus,
la un moment dat automobilul şi pietonul se transformă în corpuri fizice, mişcarea cărora se supune
legilor mecanicii. Astfel, creându-se situaţie de avarie, consecinţele negative pot apărea ca urmare a
acţiunilor pietonului sau ale şoferului automobilului.

1.2. Analizați cercul persoanelor responsabile de repararea prejudiciului cauzat de un izvor de pericol
sporit

Legislaţia civilă reglementează într-o manieră deosebită răspunderea civilă pentru prejudiciul
cauzat de un izvor de pericol sporit. Această răspundere se angajează şi pentru fapta nevinovată. Din
prevederile CC RM reiese că persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru
lumea înconjurătoare se angajează să răspundă civil şi în cazurile când sunt vinovate, şi în cazurile când
prejudiciul s-a cauzat fără vinovăţia lor. Se exclude răspunderea civilă delictuală doar în cazuri de forţă
majoră, din intenţia victimei şi în cazul când posesorul demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit
din posesiunea lui.

În CC RM sunt specificate persoanele pe seama cărora se pune obligaţia de reparare a

prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit, şi anume:

a) persoana care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate sau în alt temei
legal sau

b) persoana care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.

Dacă în primul caz este clar cine este responsabilul (posesorul în baza dreptului de proprietate sau
în baza altui temei legal), nu putem spune acelaşi lucru în al doilea caz. Neclaritatea constă în faptul că
legiuitorul nu stabileşte care persoană este responsabilă: cea care şi-a asumat paza juridică sau materială?
Or, acestea sunt două noţiuni diferite.

Criteriul în funcţie de care se analizează existenţa pazei juridice este acela al autorităţii asupra
lucrului, care permite paznicului juridic să exercite în mod independent şi în interes propriu puterea,
folosinţa, controlul şi supravegherea. Prin urmare, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de
pericol sporit se angajează numai în privinţa paznicului juridic, iar nu şi a paznicului material, paza
materială limitându-se la contactul direct, material şi nemijlocit cu lucrul.

Pentru identificarea concretă a titularului pazei juridice ni se par utile următoarele precizări:
proprietarul este prezumat, până la proba contrarie, că este titularul pazei juridice la data cauzării
prejudiciului. Neuzul ori abandonarea nu sunt considerate ca probe contrarii în acest sens. O prezumţie de
pază juridică funcţionează şi în cazul titularilor unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate:
uzufruct, uz, abitaţie, superficie. Paza juridică mai poate rezulta şi dintr-un contract care transmite puterea
independentă de direcţie, control şi supraveghere asupra lucrului. Avem în vedere, de pildă, contractul de
locaţiune sau contractul de comodat, unde paznic juridic devine detentorul precar.

Paza juridică poate însă aparţine şi unui posesor de bună-credinţă sau de rea-credinţă. Este posibil
ca paza juridică şi cea materială să fie întrunite de aceeaşi persoană, după cum este posibil să aparţină
unor persoane diferite, cum este cazul în care proprietarul unui autoturism îl încredinţează pentru
exploatare unui şofer.

Din cele menţionate putem concluziona că dacă legiuitorul s-a referit în CC RM la paza juridică,
n-a făcut altceva decât să se repete, deoarece noţiunea de pază juridică se referă de fapt şi la posesori,
indiferent de temeiul în baza căruia au dobândit această calitate. Dacă se referă, însă, la paza materială,
trebuie de menţionat că cel care şi-a asumat-o nu va putea fi tras la răspundere decât dacă va fi vinovat de
survenirea prejudiciului, iar în caz de nevinovăţie oricum va trebui să răspundă paznicul juridic.

După cum putem observa, mai clar şi mai simplu ar fi să operăm cu conceptul „posesorul
izvorului de pericol sporit". Autor al prejudiciului şi debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului
cauzat de un izvor de pericol sporit este posesorul izvorului de pericol sporit. Noţiunea de posesor al
izvorului de pericol sporit nu a fost definită legal, de aceea în literatura de specialitate a primit o
interpretare diferită.

Potrivit unei opinii, posesor este nu doar persoana care deţine izvorul de pericol sporit în posesie,
ci şi persoana care îl posedă în activitatea de producţie. Potrivit unei alte opinii, posesor este persoana
care în momentul cauzării prejudiciului desfăşura în nume propriu activitate de folosire a izvorului de
pericol sporit şi deci care avea posibilitatea şi era obligată să-l supravegheze.

După cum putem observa, noţiunea de „posesor” este mai largă decât cea de „proprietar”. Nu se
consideră posesor al izvorului de pericol sporit persoana care efectuează exploatarea acestuia în virtutea
raporturilor de muncă cu posesorul.

Posesorul legal al izvorului de pericol sporit se schimbă numai atunci când transmiterea izvorului
se perfectează juridic. În cazul în care transmiterea izvorului de pericol sporit a fost perfectată juridic, dar
de fapt acest izvor nu s-a transmis dobânditorului, se consideră că posesor este proprietarul izvorului
respectiv. Această situaţie corespunde prevederilor legale, potrivit cărora răspunderea se angajează pentru
prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit în procesul exploatării acestuia. Persoana care de fapt nu a
dobândit posesia izvorului de pericol sporit nu îl poate exploata şi nu poate fi obligată să repare
prejudiciul cauzat de acesta. Unii autori consideră că, în situaţia în care a avut loc transmiterea izvorului
de pericol sporit fără a fi perfectată juridic o astfel de transmitere, trebuie trase la răspundere ambele
persoane: posesorul de drept şi posesorul de fapt. Ambele persoane vor răspunde în mod solidar.

Nu credem însă că este justificată şi fundamentată ideea angajării răspunderii solidare a acestor
persoane. Potrivit CC RM, răspunderea solidară se angajează atunci când prejudiciul a fost cauzat în
comun de mai multe persoane. Nu credem că în acest caz prejudiciul este rezultatul indivizibil al faptei
posesorului de drept şi de fapt. Considerăm că în cazul în care posesorul legal a transmis izvorul de
pericol sporit altei persoane fără a perfecta juridic această transmitere, va fi angajată răspunderea
posesorului legal.

1.3.Deminan V., la data de 01.11.2011, aproximativ la orele 12:15, aflându-se la volanul microbusului
de model Mercedes Benz cu n/î AN AK 722, care se afla pe ruta Anenii Noi – Șerpeni și în care erau
22 de pasageri, deplasându-se din direcția or. Anenii Noi spre sat Bulboaca, înn apropiere de calea
ferată, neluând în considerare că era instalat reglementar indicatorul de avertizare și ignorând pct 61
al Regulamentului circulației rutiere, care prevede că în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată,
conducătorul de vehicul trebuie să reducă viteza și să se asigure că nu se apropie nici un tren, cât și a
prevederilor pct. 24.1 din același Regulament a efectuat traversarea la semnalul roșu al semaforului și
alarma sonoră, peste linia de cale ferată, lla km 1518 intervalul Socoleni – Bulboaca, în rezultatul
căruia microbusul a fost lovit pe partea stângă de trenul 4302, condus de mecanicul Boboc E., care se
mișca din partea stației Socoleni spre stația Bulboaca,. Drept urmare a accidentului rutier a survenit
decesul a 8 persoane.

Soluționați speța:
Victimele pot acționa atât posesorul microbusului cât și a trenului, deși vinovat este clar șoferul
microbusului.
(4) Posesorii izvoarelor de pericol sporit răspund solidar pentru prejudiciul cauzat unui terţ prin
interacţiunea acestor izvoare (coliziunea mijloacelor de transport etc.).
Constatăm faptul că șoferul a săvârșit o infracțiune, acesta deja este răspunzător civil față de părțile
prejudiciate. Acesta poate fi culpabil atât pentru mijlocul de pericol sporti cât și pentru alte forme de
răspundere delictuală: ( pentru persoanele care au fost vătămate), pentru persoanele decetate:

 Răspunderea în caz de deces al persoanei vătămate

    (1) În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări
a sănătăţii, dreptul la despăgubire îl au: 
    a) persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului acestuia,
aveau dreptul la întreţinere;
    b) copilul persoanei născut după decesul ei;
    c) unul dintre părinţii, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă este apt pentru
muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi
care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din
cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;
    d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru muncă pe parcursul a 5
ani de la decesul lui.
    (2) Dreptul la despăgubire se recunoaşte:
    a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
    b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor
efectuate la secţia fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de
ani;
    c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit vîrsta de 60 ani – pe viaţă;
    d) persoanelor cu dizabilităţi;
    e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului, ce îngrijeşte de copiii, fraţii
şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea
stării sănătăţii, confirmată prin aviz de organele medicale abilitate.

Dacă se va solicita răspundere din partea posesorului trenului, acesta va avea drept de regres
împotriva posesorului micorbusului.

Dacă șoferul este angajat al unei companii, atunci va răspunde compania pentru acesta în cazul
litigiului sau în cazul în care este înaintat un drept de regres împotriva acesteia.

Ulterior urmează să răspundă șoferul față de companie:

 Răspunderea comitentului pentru fapta  prepusului

    (1) Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile care i s-au
încredinţat. 
    (2) Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate exonera dacă va dovedi
că s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.

Subiectul 2. Recuzarea judecătorului în cauzele civile

2.1. Identificați temeiurile obiective și cele subiective de recuzare a judecătorului.
Rejudecarea reprezintă un mijloc prin care un participant la process poate cere ca judecătorul
incompatibil să nu participe la judecarea cauzei.
Temeiurile de recuzare a judecătorului
    (1) Judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă:
    a) la judecarea anterioară a pricinii a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret,
reprezentant, grefier, executor judecătoresc, arbitru sau mediator;
    b) se află în raporturi de rudenie pînă la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate pînă la al treilea grad
inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora;
    b1) o rudă a sa pînă la al patrulea grad inclusiv sau un afin pînă la al treilea grad inclusiv a participat, ca
judecător, la judecarea aceleiaşi pricini;
    b2) este rudă pînă la al patrulea grad inclusiv sau afin pînă la al treilea grad inclusiv cu un alt membru
al completului de judecată;
    c) este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părţi; 
    d) şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă;
    e) are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun
la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui;
2.2. Determinați etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei cauze civile.
Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată se face oral sau în scris pentru fiecare în parte,
trebuie să fie motivată şi prezentată pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond. Cererea de recuzare şi
cererea de abţinere de la judecată pot fi înaintate mai tîrziu doar dacă autorul lor a aflat de existenţa
temeiului recuzării sau abţinerii după ce a început judecarea pricinii în fond. 
Dacă temeiurile recuzării i-au devenit cunoscute după ce a început judecarea pricinii în fond, instanţa este
obligată să le comunice în şedinţă de judecată pentru soluţionarea recuzării. În proces nu se admite
înaintarea repetată a recuzării aceluiaşi judecător şi pentru aceleaşi motive dacă anterior recuzarea lui a
fost respinsă. De asemenea, nu se admite: recuzarea judecătorului din suspiciune în imparţialitatea lui
dacă nu sînt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea judecătorului
căruia i s-a încredinţat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea
judecătorilor care nu sînt implicaţi în examinarea pricinii.     
Procedura de soluţionare a cererii de recuzare 
Propunerea de recuzare se examinează de instanţa sesizată cu acţiunea. Instanţa audiază persoana a cărei
recuzare se solicită, dacă aceasta doreşte să dea explicaţii, şi ascultă opinia participanţilor la proces. Nu se
admite interogarea ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare, nici efectuarea unor acte de procedură.
Propunerea de recuzare se examinează în modul în care se examinează cererea de chemare în judecată.
Recuzarea judecătorului se hotărăşte, în lipsa acestuia, de un alt judecător sau de un alt complet de
judecată, de regulă în aceeaşi zi, iar dacă problema aceasta este examinată de instanţa ierarhic superioară
spre care se îndreaptă calea de atac respectivă, în cel mult 10 zile. Judecătorii care au făcut parte din
completul de judecată şi cărora nu le-au fost înaintate recuzări pot fi incluşi în noul complet pentru
soluţionarea recuzării. Cererea de recuzare se soluționează în cel mult 5 zile din momentul depunerii.
Dacă, din motivul recuzării, în instanţa sesizată cu pricină nu se poate constitui complet de judecată şi
dacă recuzarea îi priveşte pe toţi judecătorii ei, cererea de recuzare se va judeca de instanţa ierarhic
superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă.
Recuzarea expertului, specialistului, interpretului şi grefierului se examinează de instanţa care judecă
pricina.
Instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune
nici unei căi de atac decît o dată cu fondul hotărîrii sau al deciziei.
    Efectele admiterii cererii de recuzare 
Dacă cererea de recuzare a fost admisă de instanţa sesizată, pricina se examinează de un alt judecător sau
de un alt complet de judecători al acestei instanţe. În cazul neadmiterii cererii, pricina se examinează de
judecătorii desemnaţi.
Dacă instanţa superioară învestită cu dreptul de a examina cereri de recuzare în cazurile prevăzute de
art.53 alin.(3) găseşte că cererea de recuzare este întemeiată, va dispune trimiterea pricinii la o instanţă de
acelaşi grad, iar în cazul imposibilităţii o va expedia spre examinare instanţei ierarhic superioare spre care
se îndreaptă calea de atac respectivă.
În cazul respingerii cererii, pricina se va restitui spre judecare instanţei iniţiale.
În încheierea prin care s-a admis recuzarea se precizează în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul
recuzat urmează să fie menţinute.
2.3. Argumentați dacă în situațiile enunțate se manifestă temeiuri legate de recuzare a
judecătorului:
a) Judecătorul nou-numit în funcție nu este apt din punct de vedere profesional să soluționeze o cauză
civilă complexă.
Nu este temei de recuzare.
b) Judecătorul este rudă de gradul I cu expertul care a dat concluzii în judecată.
Este temei de recuzare.
c) Judecătorul a fost profesorul reprezentantului pârâtului.
S-ar putea să existe temei de recuzare, depinde de argumentarea părții care invocă.

TEST 3
Subiect 1: Delimitarea răspunderii civile delictuale de răspunderea civilă contractuală

1.1. Definiți noțiunile răspundere juridico civilă, răspundere civilă contractuală, răspundere
delictuală:

Răsp juridico civilă - acel raport juridic de obligaţii în care o persoană, numită răspunzătoare, este
îndatorată să repare prejudiciul injust suferit de către o altă persoană. Este forma de răspundere juridică
fundamentată pe obligația celui ce a păgubit pe altul de a repara prejudiciul produs. Are două forme:
răspundere civilă delictuală și răspundere civilă contractuală.

Răsp contractuală: Răspunderea civilă contractuală este obligația unei persoane de a repara prejudiciul
cauzat unei alte persoane prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor
născute dintr-un contract valabil încheiat.

Răsp delictuală: în sensul că răspunderea delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, astfel
că dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, în măsura în care
s-a produs un fapt ilicit culpabil, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului.

1.2. Diferențe dintre răspunderea juridică contractuală și delictuală:

În plan teoretic s-a stabilit că deosebirile dintre răspunderea delictuală și cea contractuală sunt:

1. Obligația încălcată în cazul răspunderii delictuale este una legală cu caracter general, care revine
tuturor și anume: a nu leza drepturile altora prin fapte ilicite; în cazul răspunderii contractuale,
este încălcată o obligație concretă.
 2. În cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul este cauzat de o persoană care are o obligație
pasivă, ce aparține tuturor de a se abține de la acte ilicite.
3. Acțiunea pentru aplicarea răspunderii poate fi invocată în unele cazuri nu numai de către pătimași
în cazul răspunderii delictuale, iar în cazul răspunderii contractuale răspunderea poate fi invocată
doar de către contractanțo.
4. Capacitatea de a răspunde în materie contractuală poate fi aplicată și în cazul existenței
discernământului; în materie contractuală se aplică doarîn cazul existenței capacității depline ede
exercițiu.
5. Cu titlu de regulă generală răspunderea delictuală se aplică pentru daune previzibile cât și
imprevizibile; în materie contractuală se răspunde doar pentru daune previzibile .În cazul
răspunderii delictuale culpa autorului trebuie dovedită; în cazul răsp contractuale culpa debitorului
se prezumă.
La fel le diferențiem prin intermediul:

-izvorul obligației – la una e contractul, la alta e delictul(fapta prejudiciabilă)

- cu privire la domeniul de aplicare: raspunderea delictuala intevine in toate situatiile cand un
prejudiciu este cauzat unei persoane prin incalcarea unei obligatii legale cu caracter general, care incumba
tuturor, in timp ce raspunderea contractuala intevine numai atunci cand creditorul contractual sufera o
paguba ca urmare a neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitorul sau.
- modul de reparare a prejudiciului În materie delictuala, daca prejudiciul este cauzat de doua sau mai
multe persoane, acestea sunt obligate la reparatie in mod solidar ,dimpotriva in materie contractuala
solidaritatea nu se prezuma ci trebuie stipulata expres pentru a opera, raspunderea fiind divizibila in
functie de numarul debitorilor;

 Răspunderea solidară 
    Dacă pentru acelaşi prejudiciu sînt răspunzătoare mai multe persoane, ele răspund solidar

- intinderea reparatiei: in cazul raspunderii civile delictuale, intinderea reparatiei se stabileste

in functie de cuantumul prejudiciilor directe, previzibile si imprevizibile; in cazul raspunderii
contractuale, prejudiciile imprevizibile nu pot face obiectul reparatiei decat daca debitorul se face vinovat
de dol in neexecutarea obligatiilor contractuale;
 - proba culpei: in cazul majoritatii cazurilor de raspundere civila delictuale, victima trebuie sa faca
dovada culpei autorului, chiar daca aceasta dovada se face prin intermediul prezumtiilor simple legate de
celelalte elemente dovedite ale raspunderii; dimpotriva, in cazul obligatiilor de rezultat de sorginte
contractuala, culpa autorului prejudiciului este prezumata relativ ca urmare a neajungerii la rezultatul
scontat prin contract.

Sarcina probaţiunii
    Cel prejudiciat trebuie să aducă proba viciului, prejudiciului şi a legăturii cauzale dintre ele.

- Termenul de prescripție: termenul de înaintare a pretențiilor în cazul răspunderii delictuale este mereu
de 3 ani(cu excepția termenului de raparare a prejudiciului cau. În cadrul înaintării pretențiilor cu privire
la neexecutarea unui contract pot exista și alte termene speciale.    
RĂSPUNDERE DELICTUALĂ: (1) Acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie în termen de 3 ani
începînd cu momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa
prejudiciului şi persoana obligată să-l repare.

RĂSPUNDERE CONTRACTUALĂ

Termenele speciale de prescripţie extinctivă 

    Se prescriu în termen de 6 luni acţiunile privind:
    a) încasarea penalităţii;
    b) viciile ascunse ale bunului vîndut;
    c) viciile lucrărilor executate în baza contractului de deservire curentă a persoanelor;
    d) litigiile ce izvorăsc din contractul de transport.
    e) repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor
sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti.

Prescripţia în cazul viciilor construcţiei

În contractul pentru executarea de lucrări, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei se prescrie în termen
de 5 ani. 
   În contractul de vînzare-cumpărare, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei nu se prescrie înainte de
trecerea a 5 ani de la executarea lucrării de construcţie.
   Pentru viciile materiilor prime sau ale materiilor livrate, destinate realizării unei construcţii, care au
cauzat viciul acesteia, dreptul se prescrie în termen de 5 ani.

1.3. Estimați coraportul dintre răspunderea juridico civilă și alte forme de răspundere:

. Răspunderea penală
Se caracterizează prin fapte ilicite care constituie infracţiuni, prezentînd un anumit grad de pericol social.
Acţiunea penala se efectuează din oficiu şi nu poate să se oprească prin împăcarea părţilor, ceea ce
înseamnă că persoana nu se eschivează de la răspundere prin simpla împăcare cu cealaltă parte.
Răspunderea penală se întemeiază totdeauna pe vinovăţia autorului faptei ilicite, ceea ce înseamnă ca are
un caracter subiectiv. Principalul element de tragere la răspundere penală este vinovăţia.
 Răspunderea administrativă
Răspunderea administrativă este angajată pentru savîrşirea faptelor ilicite prevăzute de lege drept
contravenţii. Subiectul răspunderii administrative este, persoana fizică dar şi persoană juridică. Pentru
aceeaşi contravenţie legea nu admite aplicarea cumulativă a 2 sancţiuni administrative, de exemplu
avertisment şi amendă. Se admite aplicarea cumulativă a amenzii cu confiscarea, atunci când legea
prevede măsura suplimentara a confiscării.
 Răspunderea materială a angajaţilor
În dreptul muncii, răspunderea angajaţilor poate fi răspundere materială atunci când angajatul, din vina şi
în legătură cu munca sa, cauzează pagube unităţii la care este angajat, şi răspundere disciplinară atunci
cînd angajatul, prin fapta sa ilicita contravine normelor de disciplina muncii în unitate, savîrşind abateri
disciplinare.
Răspunderea disciplinară
Aceasta intervine între angajat şi angajator atunci când angajatul încalcă în mod culpabil obligaţiile sale
de serviciu, fapta sa constituind abatere disciplinara.
Răspunderea disciplinara intervine în legătură cu executarea contractului de munca. Pentru antrenarea
răspunderii disciplinare nu este necesară producerea unui prejudiciu material ca rezultat direct sau indirect
al abaterii disciplinare savîrşite de angajat, ci este suficient ca abaterea să se fi produs ca faptă concretă ce
constă în încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de muncă sau a normelor de comportare. Reabilitarea
disciplinară poate interveni în cazul în care cel ce a săvîrşit abaterea dă dovezi temeinice de îndreptare şi
nu a săvîrşit altă abatere într-un anume interval de timp.

Subiectul 2. Inadmisibilitatea participării judecătorului la examinarea aceleiași cauze civile

2.1Identificați cazurile cînd judecătorului îi este interzis să participe la examinarea repetată a
aceleiași cauze civile.
Inadmisibilitatea participării repetate a
judecătorului la judecarea aceleiaşi pricini
(1) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în primă instanţă nu mai poate participa la
judecarea acesteia în instanţă de apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.
(2) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanţă de apel nu mai poate participa la
judecarea ei în primă instanţă, repetat, în instanţă de apel şi nici în instanţă de recurs.
(3) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanţă de recurs nu mai poate participa la
judecarea ei în primă instanţă şi nici în instanţă de apel sau în cea de recurs.
(4) Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de refuz de primire a cererii de
chemare în judecată de restituire a cererii de chemare în judecată, de scoatere a cererii de pe rol sau de
încetare a procesului .

2.2 Deduceți dacă judecătorul poate să participe la examinarea repetată a aceleiași cauze civile.
Ne referim la excepțiile privind Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de refuz
de primire a cererii de chemare în judecată, de restituire a cererii de chemare în judecată, de scoatere a
cererii de pe rol sau de încetare a procesului .

Cazurile de scoatere a cererii de pe rol sunt:

Temeiurile scoaterii cererii de pe rol
Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:
a) reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare
prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară;
b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă;
c) cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită;
d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de judecată
la aceeaşi instanţă sau la o alta;
e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la
examinarea pricinii în fond, pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;
f) părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat
examinarea pricinii în absenţa lor;
g) reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele
neprezentării sau motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat
examinarea pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond;
h) soţul a înaintat acţiune de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în
decursul unui an de la naşterea copilului, iar cererea nu a fost restituită reclamantului de către judecător;
i) persoana în ale cărei interese este pornit procesul, nu susţine pretenţiile înaintate, nu solicită să
intervină în proces în calitate de reclamant;
j) persoanele care au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a plătit taxă de stat în
termenul stabilit de instanţă;
k) instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de
instanţă;
l) la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa
instanţelor judecătoreşti;
l1) părţile au solicitat examinarea pricinii de către judecata arbitrală, în condiţiile legii;
m) în alte cazuri prevăzute de lege.

Încetarea procesului este:

a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă;
b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre
judecătorească rămasă irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunţarea
reclamantului la acţiune sau cu confirmarea tranzacţiei dintre părţi;

2.3Argumentați dacă judecătorul poate sau nu participa la judecarea aceleiași cauze civile.
a)judecătorul carea a scos cererea de pe rol a repus-o din cauza prezentării dovezilor privind motivele
întemeiate a neprezentării reclamantului în judecată. - Scoaterea de pe rol este una din excepții. Deci
judecătorul va putea examina
b)judecătorul membru al Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de
Justiție a participat la examinarea aceleiași cauze în judecătoria Bălți.- Nu de oarece, Judecătorul care a
luat parte la judecarea pricinii în primă instanţă nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanţă de
apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.
c)judecătorul care s-a expus asupra admisibilității recursului împotriva deciziei instanței de apel participă
la examinarea recursului în fond. – Va putea

TESTUL 4

SUBIECTUL 1. Tipurile Contractului De Autor

1.1.Stabiliți noțiunea și caracterele juridice ale contractelor de autor

 Contractul de autor este un contract de drept civil care reglementeaza conditiile de folosire a operei
autorului de alte persoane.
Caractere:

1. Translativ de drepturi patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor.

2. Comutativ.
3. Numit.
4. Consensual.
5. Bilateral.
6. Oneros.
7. Solemn(forma scrisă obligatorie).
Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei (dreptul
concret care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a dreptului,
cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei, condiţiile
şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale.

1.2.Identificați în aspect comparativ contractul de licență exclusivă și neexclusivă:

Licenţa exclusivă - prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de această
licenţă numai licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să permită
sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane. 
Licenţă neexclusivă - licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica opera ca şi
persoanele care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită sau să
interzică valorificarea operei de către alte persoane. 

   Transmiterea drepturilor patrimoniale prin contracte de autor

Autorii sau alţi titulari ai dreptului de autor pot transmite prin contract de cesiune, dacă prezenta lege nu
prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor. În urma unei
asemenea cesiuni, titular de drepturi devine cesionarul. 
În cazul în care prezenta lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive pot fi transmise, de
asemenea, prin acordarea de licenţe exclusive sau neexclusive. Dacă în contractul de licenţă nu se
stipulează expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră neexclusivă.
Licenţa exclusivă prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de această
licenţă numai licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să permită
sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane. 
În cazul unei licenţe neexclusive, licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica opera
ca şi persoanele care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită sau
să interzică valorificarea operei de către alte persoane. 
   Condiţiile şi forma contractului de autor 
 Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei
(dreptul concret care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a
dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei,
condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale.
Contractul de autor privind valorificarea operelor în ziare şi în alte publicaţii periodice poate fi încheiat şi
în formă verbală.
În cazul în care în contractul de autor lipseşte clauza privind teritoriul pe care se exercită dreptul, dreptul
transmis prin acest contract se exercită numai în limitele teritoriului Republicii Moldova.
   În cazul în care în contractul de autor care prevede acordarea unei licenţe nu este indicat termenul său
de valabilitate, contractul de autor se consideră încheiat pe un termen de 3 ani de la data încheierii, dacă
se referă la valorificarea unei opere fără modificări, şi pe un termen de 5 ani, dacă se referă la
valorificarea unei opere adaptate sau altfel modificate ori traduse.
Clauzele contractului de autor care contravin prevederilor prezentei legi se consideră nule şi în locul
acestora se aplică condiţiile prevăzute de prezenta lege.
   Orice clauze ale contractului de autor care îl limitează pe autor de a crea în viitor opere pe o anumită
temă sau într-un anumit domeniu se consideră nule.
   În contractul de autor, remuneraţia de autor se stabileşte în cote procentuale din venitul obţinut ca
urmare a valorificării în modul corespunzător a operei sau sub forma unei taxe forfetare, sau în
conformitate cu tarifele remuneraţiei aprobate de organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor
patrimoniale, sau în oricare alt mod. 
Guvernul aprobă tarifele minime ale remuneraţiei de autor în procente sau sub formă de taxe forfetare.

1.3.În baza contracctului încheiat cu redacția revistei – Limba româna, Corbu a tradus în limba
română operele lui Pușkin. Până la editarea în revistă, o parte din traducere a fost publicată în revistă
fără acordul lui Corbu. Publicația din revistă nu conținea numele traducătorului. Redacția revistei a
refuzat plata onorariului de autor.

Soluționați speța.

Deci, traducerilor se protejează prin intermediul dreptului de autor, cu condiția ca aceasta să

constituie rezultatul creației intelectuale.

Legea privind dreptul de autor:

Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea, se protejează prin dreptul de autor
operele derivate şi integrante la baza cărora stau una ori mai multe opere şi/sau oricare alte materiale
preexistente, şi anume:
    a) traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale operelor
literare, artistice sau ştiinţifice, cu condiţia că constituie rezultate ale creaţiei intelectuale;

Deci urmează să se aprecieze instanța dacă în urma acestui contract a fost obținut rezultatul ccreației
intelectuale.

Indiferent de faptul dacă a fost publicat numele traducătorului sau nu, Corbu este întitulat la
onorariul de autor și la publicarea traducerii sale doar conform consimțământului său conform legii
privind privind dreptul de autor:

Dreptul de autor asupra operelor derivate

                            
   Traducătorii şi alţi autori ai operelor derivate beneficiază de dreptul de autor asupra traducerilor,
adaptărilor, aranjărilor sau asupra altor transformări ale operei realizate de ei. 
   Traducerea sau altă operă derivată poate fi realizată doar cu consimţămîntul autorului operei originale.
Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu va prejudicia drepturile
autorului a cărui operă originală a fost tradusă, adaptată, aranjată sau transformată în alt mod. 
  Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu constituie un
impediment pentru alte persoane de a efectua, cu consimţămîntul autorului operei originale,
traducerea sau transformarea aceleiaşi opere.

Subiectul 2. Părţile în procesul civil

2.1. Caracterizaţi noţiunea de parte în procesul civil.
Părţile în procesul civil sunt persoanele (fizice şi/sau juridice) participante la proces, litigiul cărora cu
privire la dreptul subiectiv sau interesul ocrotit prin lege instanţa de judecată trebuie să-l examineze şi să-l
soluţioneze.
În cazurile prevăzute de lege pot fi parte în proces entităţile (asociaţiile şi societăţile) care nu au
personalitate juridică, dar care dispun de organe de conducere proprii.
Parte în procesul civil poate fi RM, reprezentată de Guvern şi de organele împuternicite să exercite o
parte din funcţiile Guvernului, precum şi unităţile administrativ – teritoriale reprezentate prin
împuterniciţii lor în modul prevăzut de lege.

2.2. Determinaţi condiţiile necesare pentru a fi parte într-un proces civil

Pentru ca un subiect de drept să dobîndească calitatea de parte în proces trebuie să îndeplinească
cumulativ mai multe condiţii:
1. să aibă calitate procesuală (activă sau pasivă);
2. să aibă interes (folosul practic imediat pe care îl are o parte în vederea justificării procesului);
3. să dispună de capacitate procesuală (capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu).
2.3. Identificaţi părţile în următoarele pricini civile privind:
a) contestarea de către Bobu a testamentului prin care toată averea a fost testată lui Hîncu (vârsta lui
Hîncu este 3 zile la data înregistrării cererii de chemare în judecătă);
b) Roibu, șofer angajat al companiei de TAXI Rapid, este vinovat în producerea accidentului în urma
căruia a suferit pasagerul taxiului, Iurcu. Iurcu solicită repararea prejudicului material și moral;
c) repararea prejudiciului material cauzat de către Voicu (13 ani) prin deteriorarea bunurilor ce aparţin lui
Calamfir şi Petreanu cu drept de proprietate comună.

A) Bobu reclamant si Hincu reprezentat de parinti parat daca este adresata nemijlocit minorului
judecatorul va respinge actiunea
b)Iurcu reclamant compania in care este angajat taxiul parat
c)Calafmir si Petrescu coreclamanti si Iurcu reprezentat de reprezentantii legali parat.
 TESTUL 5
Subiectul 1. Importanţa juridică a datei şi locului deschiderii moştenirii
1.1. Determinați locul si ata deschiderii succesiunii
Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea. Regula
ultimului domililiu al testatorului se impune din considerente de ordin practic, intrucit la ultimul
domiciliu se afla inscrisurile defunctului, si tot acolo se pot culege informatiile despre mostenitorii
defunctului si despre masa succesorala. De regula domiciliul persoanei este indicat in actul de
identitate, iar in caz ca domiciliul real nu corespunde cu cel trecut in actele de identitate, cel interesat
poate face dovada domiciliului defunctului prin orice mijloc de proba.
Dacă ultimul domiciliu nu este cunoscut, locul deschiderii succesiunii va fi locul unde se află bunurile
succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi
considerat locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri
imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.
Asa a fost până la modificări, iar acum este:
Art. 2166 CC
Locul deschiderii moștenirii este locul unde cel care a lăsat mostenirea își avea reședința obișnuită în
momentul decesului, iar dacă această reședință oișnuită nu este cunoscută, locul de aflare a bunurilor
sau a părții principale a acestora ca valoare.

Data deschiderii succesiunii se considera cea a decesului persoanei care a lasat mostenirea sau data
raminerii definitive a hot.judecat. privind declararea mortii acesteia. Mostenitorii legali sau
testamentari vor trebui sa divedeasca moartea,precum si data acesteia. Data mortii se probeaza prin
actul de deces intocmit in temeiul certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate
sanitara, sau hot. judecat. privind declararea mortii persoanei.
Data deschiderii succesiunii prezinta importanta intrucit:
- in raport cu momentul deschiderii succesiunii se determina persoanele care au vocatie succesorala
- in dependenta de aceasta,se determina componenta patrimoniului succesoral
- din acest moment se calculeaza termenul de 6 luni pentru acceptarea mostenirii
- acceptarea sau renuntarea la mostenire produce efecte din momentul deschiderii succesiunii
- din acest moment incepe curgerea termenului de prescriptie pentru declararea nulitatii testamentului
- dupa momentul deschiderii succesiunii se va determina legea aplicabila.
Asa a fost
Acum este :
Art. 2165 CC momentul deschiderii moștenirii
Moștenirea se deschide la la momentul decesului celui care a lăsat moștenirea, fie că este fizic
constatat, fie că este declarant prin hot. Jud. Definitiv.

1.2. Analizati efectele juridice survenite in urma deschiderii succesiunii

Din acest moment începe scurgerea termenului de prescripţie pentru declararea nulităţii testamentului;
După momentul deschiderii succesiunii se va determina legea aplicabilă în cazul unui conflict de legi
în timp, fiind aplicabilă legea in vigoare la momentul deschiderii succesiunii.
Deschiderea succesiunii prezintă interes sub aspectul momentului şi locului producerii. Astfel,
momentul deschiderii succesiunii are importanţă, întrucât: în raport cu momentul deschiderii
succesiunii se determină persoanele care au vocaţie succesorală (în temeiul legii sau testamentului),
 Pornind de la acest moment se determină componenţa şi valoarea patrimoniului succesoral; Din acest
moment se calculează termenul de 6 luni, necesar pun acceptarea moştenirii; Acceptarea sau
renunţarea la moştenire produce efecte din montul deschiderii succesiunii; Din acest moment începe
scurgerea termenului de prescripţie pentru declararea nulităţii testamentului; După momentul
deschiderii succesiunii se va determina legea aplicabilă în cazul unui conflict de legi în timp, fiind
aplicabilă legea in vigoare la momentul deschiderii succesiunii.
1.3. Ciobanu Ion a locuit in mun. Chisinau incepand cu anul 2005. La data e 15 martie 2010 a plecat
in ospetie la fiica sa Ciobanu Iulia, care locuia in mun Balti, iar la 17 martie 2010 Ciobanu Ion a
deceda. Patrimoniul succesoral constitie: un apartament cu 2 camere in Balti in valore e 50000 lei,
un apartament in mun Chisina in valoare de 250 000 lei si o vila in mun Hincesti in valoare de 80
000 lei. Fiica defunctului, Ciobanu Iulia, s-a adresat cu cerere e aceptare a mostenirii la un notar din
mun Balti, care, insa a refuza sa primeasca cererea motivand ca nu e competenta sa deschiderea
dosarului succesral, exicandu-I ca mostenitorul urmeaza sa se areseze oricarui notar din Chisinau,
deoarece defunctul nu a avut viza de resedinta in mun Balti si nu poate fi considerat drept ultim
domiciliu al acestuia.

Stabiliti pornind de la conditiile spetei locul deschiderii mostenirii si locul deschiderii dosarului
succesoral. Sunt legale actiunile notarului?

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea. Regula
ultimului domililiu al testatorului se impune din considerente de ordin practic, intrucit la ultimul
domiciliu se afla inscrisurile defunctului, si tot acolo se pot culege informatiile despre mostenitorii
defunctului si despre masa succesorala.

locul deschiderii dosarului succesoral Notaru După obţinerea confirmării de înregistrare din
Registrul dosarelor succesorale şi al testamentelor, deschiderea procedurii succesorale se transcrie în
Registrul de evidenţă a dosarelor succesorale şi în Opisul alfabetic al acestora.
    Numărul dosarului succesoral va include numărul unic din Registrul dosarelor succesorale şi al
testamentelor, numărul de ordine din Registrul de evidenţă a dosarelor succesorale ţinut de notar şi
anul deschiderii procedurii.
    În cazul în care pe unul şi acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea mai mulţi notari, competenţa de
îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar sesizat, care a iniţiat deschiderea
procedurii succesorale.
       La dosarul succesoral se anexează cererile şi declaraţiile moştenitorilor, creditorilor, legatarilor,
ale executorilor testamentari etc.; copia actului de stare civilă ce confirmă faptul decesului persoanei
care a lăsat moştenirea; actele ce confirmă temeiul chemării la succesiune (copiile certificatelor de
naştere, căsătorie şi alte acte prevăzute de lege care confirmă chemarea la succesiune, originalul
testamentului - în cazul succesiunii testamentare); actele de proprietate care confirmă dreptul de
proprietate asupra bunurilor incluse în masa succesorală; în cazul bunurilor supuse înregistrării, se
prezintă extrasele din registrele  de înregistrare a acestor bunuri; actele de evaluare a bunurilor
moştenite; actele de inventariere a bunurilor succesorale, de numire a custodelui; alte acte prezentate
de către moştenitori sau eliberate de către notar în legătură cu procedura succesorală deschisă.

Subiectul 2. Coparticiparea procesuală civilă.

2.1 Determinaţi temeiurile coparticipării procesuale
 Coparticiparea procesuală – situaţia în care concomitent de partea reclamantului si/sau de partea pîrîtului
participă mai multe persoane, drepturile şi obligaţiile cărora exclud reciproc.
Instituţia coparticipării procesuale nu schimbă numărul părţilor. Chiar dacă o acţiune poate fi înaintată în
comun de mai mulţi reclamanţi sau împotrivă de mai mulţi pîrîţi, în cadrul procesului rămîn a fi doar două
părţi cu interese contradictorii. Coparticipanţii, în funcţie de partea cui participă în proces, se numesc
coreclamanţi sau copîrîţi.
Scopul coparticipării procesuale este de a nu admite ca drepturile altor persoane să fie afectate prin
soluţionarea cauzei de a optimiza examinarea şi soluţionarea justă a anumitor cauze civile. Coparticiparea
procesuală contribuie la concentrarea în cadrul aceluiaşi proces a întregului material probant, fapt care
exclude emiterea de hotărîri contradictorii în cazul unor cauze similare după obiect şi temei.
2.2 Analizaţi comparativ felurile coparticipării procesuale obligatorie şi facultativă.
Coparticiparea obligatorie care are loc indiferent de dispoziţia părţilor şi instanţei de judecată, ea fiind
prescrisă în mod obligatoriu de lege şi determinată de natura raportului material litigios.
Coparticiparea obligatorie se produce în cazurile cînd are loc examinarea litigiilor ce rezultă din
raporturile de proprietate comună, relaţiile de moştenire (ex. împărţirea masei succesorale) litigii locative
(ex. anularea bonului de repartiţie a spaţiului locativ în cazul în care există mai mulţi chiriaşi majori)
apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale (acţiunile se vor înainta împotriva autorului şi
publicaţiei) anularea măsurilor de asigurare a acţiunii (anularea sechestrului pus asupra casei care aparţine
cu drept de proprietate comună mai multor persoane). Coparticiparea procesuală obligatorie .
Coparticiparea facultativă care poate avea loc la dispoziţia instanţei de judecată.
Coparticiparea facultativă are loc în situaţiile cînd participarea la judecarea cauzei a unuia sau mai mulţi
coparticipanţi poate avea loc, adică în mod normal pretenţiile pot fi examinate şi separat, dar persoanele
interesate colicită examinarea în comun a pretenţiilor înaintate. Coparticiparea procesuală obligatorie
facultativă .
2.3 Argumentaţi dacă instanţa de judecată a procedat corect în următoarele cazuri:
a) între Rusu în calitate de vînzător și Popov în calitate de cumpărător a fost încheiat un contract
de vînzare-cumpărare a unui apartament. Moraru a înaintat în instanță o acțiune împotriva lui
Popov solicitînd constatarea nulității contractului sus menționat. De asemenea, Moraru a solicitat
atragerea în proces a lui Rusu în calitate de intervenient accesoriu. Instanța a respins cererea de
introducere în proces a lui Rusu în calitate de intervenient accesoriu și dispus atragerea lui Rusu în
calitate de copîrît.
b) Marinescu și Popescu salariați ai companiei ”Milenium” au fost concediați pe motiv că nu
corespund funcțiilor deținute. Popescu a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL
”Milenium” prin care a solicitat restabilirea la locul de muncă. Instanța l-a înștiițat din oficiu pe
Marinescu despre posibilitatea de a interveni în calitate de coreclamant în procesul pornit de
Popescu.
a)  Coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea pricinii implică soluţionarea chestiunii cu
privire la drepturile sau obligaţiile mai multor reclamanţi şi/sau pîrîţi atunci cînd:
    a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi;
    b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept.
b) Coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea pricinii implică soluţionarea chestiunii cu
privire la drepturile sau obligaţiile mai multor reclamanţi şi/sau pîrîţi atunci cînd:
    a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi;
    b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept.
 Testul nr.6

1. Acceptarea si renuntarea la succesiune

1.1. Identificati termenul si modalitatile de acceptare a succesiunii

Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral, deoarece produce efecte juridice prin manifestarea de
voinţă doar a succesorului. În situaţiile în care există mai mulţi moştenitori, aceştia nu pot accepta
succesiunea în mod colectiv, fiecare urmând a se pronunţa individual.

Potrivit CC, moştenirea poate fi acceptată fie:

1- pe calea depunerii la notarul de la locul deschiderii succesiunii a unei declaraţii de acceptare,
2- prin acceptarea de facto, intrând în posesia patrimoniului succesoral. Intrarea în posesia patrimoniului
succesoral presupune întreprinderea acţiunilor de administrare, asigurare şi utilizare a patrimoniului
succesoral, achitarea impozitelor şi altor plăţi, încasarea chiriei de la locatari, efectuarea 42 reparaţiilor
etc. Acţiunile respective urmează a fi întreprinse de moştenitor sau de reprezentanţii săi în termen de 6
luni din momentul deschiderii succesiunii. Dacă a intrat în posesia unei părţi din patrimoniu, succesorul
se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi indiferent din ce ar consta Potrivit CC,
moştenitorul care a intrat în posesia patrimoniului succesoral nu poate dispune de el până la expirarea
termenului de opţiune succesorală şi până la primirea certificatului de moştenitor. Pentru obţinerea
certificatului de moştenitor, succesorii care au acceptat succesiunea prin intrare în posesie urmează să
prezinte notarului de la locul deschiderii succesiunii probe care să ateste acest fapt, iar în cazul în care
acesta refuză, acceptarea defacto a succesiunii se constată pe cale judiciară, în procedura specială.

Indiferent pe ce cale, conform CC, succesiunea trebuie acceptată în termen de 6 luni din momentul
deschiderii ei. Termeni speciali de acceptare a succesiunii sunt prevăzuţi pentru persoanele care sunt
chemate la succesiune în cazul neacceptării ei de către ceilalţi moştenitori. Dacă dreptul de a accepta
succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă
din termenul de 6 luni, iar dacă această parte este mai mică de 3 luni - termenul se prelungeşte până la 3
luni. Succesibilul, care timp de 6 luni, a neglijat să ia o hotărâre cu privire la acceptare este considerat
definitiv şi irevocabil ca fiind străin de moştenirea ce îi fusese atribuită în virtutea vocaţiei sale legale,
întocmai ca şi cum ar fi renunţat. Termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de instanţa de
judecată cu cel mult 6 luni, dacă se constată că acest termen a fost omis din motive întemeiate. Pot
constitui motive întemeiate boala moştenitorului, îngrijirea unui membru bolnav al familiei, confirmată
prin concluzia medicului, aflarea în rândurile armatei, ascunderea faptului deschiderii succesiunii de către
alţi moştenitori (pct. 56 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 03.10.2005).

1.2. Stabiliti si caracterizati conditiile de renuntare la succesiune

Renunţarea la moştenire se admite în termen de 6 luni de la data deschiderii moştenirii. Dreptul de a
renunţa la moştenire aparţine tuturor moştenitorilor, indiferent că sunt moştenitori legali, inclusiv
rezervatari, sau testamentari. Moştenitorul legal poate renunţa în folosul moştenitorilor legali din clasa
respectivă sau a moştenitorilor testamentari pe cînd moştenitorii testamentari şi rezervatari pot renunţa
fără a indica în a cui beneficiu renunţă În cazul în care moştenitorii testamentari şi rezervatari au renunţat
la moştenire prin indicarea persoanei în favoarea căreia se renunţă, actul de renunţare va fi lovit de
nulitate absolută. Nu se admite renunţarea la moştenire în beneficiul unei persoane private de dreptul la
moştenire sau declarată moştenitor nedemn, inclusiv dezmoştenit prin dispoziţie testamentară
Moştenitorul care a acceptat moştenirea prin intrarea în posesiunea bunurilor succesorale, potrivit Cod
civil, poate renunţa la moştenire, iar cel ce a acceptat moştenirea prin depunerea unei cereri la notar nu
poate renunţa la moştenire Dacă moştenitorul este declarat incapabil, cu capacitate de exerciţiu restrînsă
sau limitată în capacitate de exerciţiu, renunţarea la moştenire a reprezentantului legal, tutorelui,
curatorului se confirmă prin hotărîre judecătorească definitivă În această situaţie acţiunea poate fi
înaintată de către reprezentantul legal, tutore sau curator sau autoritatea tutelară. Reieşind din caracterul
indivizibil al moştenirii, moştenitorul nu poate accepta sau renunţa numai la o parte de moştenire sub
condiţie sau pe un termen anumit. Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire se consideră că a
renunţat la toată moştenirea. Însă, în cazul în care moştenitorul este chemat la moştenire în virtutea mai
multor drepturi, atunci el poate, spre exemplu, renunţa la moştenirea testamentară şi accepta moştenirea
legală. Renunţarea la moştenire se face printr-o declaraţie scrisă care se depune la notar . Moştenitorul
care a renunţat la moştenire se consideră că nu a fost niciodată moştenitor, vocaţia sa succesorală fiind
retroactiv desfiinţată. Declaraţia de renunţare la moştenire este ireversibilă. Prin urmare, moştenitorul care
a renunţat la moştenire nu poate reveni asupra renunţării. 60. Acceptarea şi renunţarea la moştenire pot fi
contestate de către ceilalţi moştenitori legali sau testamentari, precum şi de persoane interesate, cum ar fi
creditorii celui ce a lăsat moştenirea, în termen de 3 luni de la data cînd au aflat despre faptul că pentru
aceasta există motive întemeiate
1.3. Dupa decesul cet Botnari Eugenia survenit la data de 14.03.2019, cu ultimul domiciliu in
Ialoveni, la notarul din Ialoveni, in termenul de optiune succesorala s-au adresat:
-sora defunctei, cu cerere de acceptare a succesiunii
-sotul defunctei, cu cerere de acceptare a succesiunii
- fiul defunctei, cu cerere de renuntare la succesiune in favoarea sotului defunctei
-fiica defunctei, cu cerere de renuntare la succesiune in favoarea surorii defunctei

Notarul a autentificat declaratiile solicitate. In termenul de optiune succesorala, fiul s-a adresat la
notar inca o data, cu slicitarea de revocare a declaratiei de renunt la succesiue in favoarea sotului
defunctei, justificand actiunile ca in termenul de optiune succesorala are dreptul sa opteze de cat
ori doreste la averea ramasa si isi poate oricand schimba decizia luata anterior.

Analizati actiunile notarului. In favoarea cui pot renunta mostenitorii legali/testamentari? Sunt
revocabile declaratiile de acceptare/renunt la succesiune?
-----
Renunţarea la succesiune se admite cu indicarea persoanei în favoarea că- reia se renunţă. Aceasta din
urmă trebuie să fie unul din moştenitorii legali sau testamentari. Nu se admite renunţarea în folosul unui
moştenitor nedemn sau dezmoştenit prin testament. Deoarece rezerva succesorală reprezintă un drept
personal, nu se admite renunţarea la rezerva succesorală în folosul altui moştenitor.
O dată renunţând la succesiune, moştenitorul nu mai poate reveni asupra opţiunii succesorale
Renunţarea la succesiune se admite cu indicarea persoanei în favoarea că- reia se renunţă. Aceasta din
urmă trebuie să fie unul din moştenitorii legali sau testamentari. Nu se admite renunţarea în folosul unui
moştenitor nedemn sau dezmoştenit prin testament. Deoarece rezerva succesorală reprezintă un drept
personal, nu se admite renunţarea la rezerva succesorală în folosul altui moştenitor.
Potrivit principiului priorităţii clasei de moştenitori, moştenitorii din clasele inferioare vor
veni la moştenire numai în cazul inexistenţei, renunţării, declarării nedemnităţii sau
dezmoştenirii succesorilor din clasele superioare, în ordinea stabilită de Cod civil.
sot 2/3
 Sora 1/3
Notarul emite 2 certificate de mostenitor sot 2/3 si sora 1/3
Moştenitorii legali
(1) În cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală sînt:
a) de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după
decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui
ce a lăsat moştenirea;
b) de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii, atît din
partea tatălui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;
c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea.

Subiectul 2. Participarea intervenienţilor principali în cadrul procesului civil

2.1 Descrieti temeiurile si procedura interventiei principale in porces.

Intervenientul principal este participantul la proces care intervine intr-un proces intentat, formulind pretentii
proprii asupra obiectului litigiului prin inaintarea actiunii. Orice persoană interesată poate interveni
într-un proces ce se desfăşoară între alte persoane. Intervenţia este în interesul propriu cînd
intervenientul invocă un drept al său asupra obiectului litigiului sau un drept legat de acesta. Dacă se
constată că există persoane care pot să îşi declare propriile pretenţii asupra obiectului litigiului între
părţile iniţiale, instanţa este obligată să înştiinţeze persoanele în cauză despre procesul pornit şi să le
explice dreptul lor de a interveni în proces prin înaintarea unei acţiuni. Intervenientul principal poate
interveni în proces pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în primă instanţă, înaintînd acţiunea către
una sau către ambele părţi în modul prevăzut de prezentul cod. Intervenientul principal are drepturi şi
obligaţii de reclamant. Dupa depunerea cererii de interventie in proces, instanta verifica daca
pretentiile intervenientului se raporta la obiectul litigiului, daca nu corespund- incheiere prin care
refuza examinarea actiunii intervenientului principal concomitent cu actiunea initiala a reclamantului.
Daca acest termen nu este respectat, persoana are dreptul sa inainteze o actiune civila aparte, conform
regulilor generale sau dupa caz sa solicite revizuirea hotaririi pronuntate.

2.2 Analizati particularitatile pozitiei procesuale a intervenientilor principali in raport cu

coreclamantul si cu intervenientul accesoriu.

1) Intervenientii principali inainteaza pretentii proprii asupra obiectului litigiului (intervenientii accesorii
participa la proces alaturi de reclamant sau pirit);

2) Intervin in proces din proprie initiativa (principiul disponibilitatii, are dreptul sa decida de sine statator
daca intervine sau nu in proces);

3) Inainteaza pretentii proprii asupra intregului obiect al litigiului sau doar asupra unei parti a acestuia; (spre
deosebire de intervenientii accesorii);

4) intervin intr-un proces deja intentat;

5) Inainteaza actiunea impotriva ambelor parti sau doar impotriva reclamantului;

6)Spre deosebire de coreclamanti, intervenientul principal are interese contrare cu cele ale reclamantului;

7) Au drepturi si obligatii de reclamant;

2.3 Argumentati solutia instantei in fiecare din situatiile:

a) SRL X a inaintat catre Dragomir actiunea privind incasarea datoriei pentru energie electrica.
Argatu a solicitat admiterea sa ca intervenient principal in cadrul acestui proces, inaintind catre
Dragomir o actiune privind repararea prejudiciului cauzat sanatatii.-incheiere de refuz a
examinarii actiunii intervenientului pentru ca nu are legatura cu actiunea initiala, ii explica sa se
adreseze in ordine generala.

b) La examinarea in instanta de apel a cauzei civile Miron catre Timciuc privind partajul averii, Fusu
a solicitat recunoasterea dreptului de proprietate asupra unui set de mobila, inclus de parti in
lista bunurilor partajate.-Fusu putea sa fie admisa in proces in calitate de intervenient doar la prima
instanta, acest lucru nu este posibil in apel. I se explica dreptul de a inainta o actiune aparte sau de a
solicita revizuirea hotaririi.

Testul 7

Subiectul I : Continutul contractului de franciză

1. Definiți „contractul de franchising” și identificați particularitățile obiectului acestuia. Prin

contract de franciză, care este unul cu executare succesivă în timp, o parte (franchiser) şi cealaltă
parte (franchisee) întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de
bunuri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare din ele, a unor prestaţii specifice.

Obiectul franchisingului îl constituie producerea şi/sau comercializarea de produse (mărfuri), prestarea

de servicii, efectuate de franchisee conform standardelor şi cerinţelor privind calitatea stabilite de
franchiser.

2. Analizați drepturile și obligațiile de care beneficiază părțile la încheierea unui contract de

franciză.

Obligaţiile franchiserului
    (1) Franchiserul este obligat să pună la dispoziţia franchiseeului o totalitate de bunuri
incorporale, de drepturi, mărci de producţie, de modele, aranjamente, decoraţii, de concepte asupra
aprovizionării, desfacerii şi organizării, precum şi alte date sau cunoştinţe utile promovării
vînzărilor.
    (2) Franchiserul este obligat, în plus, să protejeze programul comun de prestare a franchisei
împotriva intervenţiilor unor terţi, să-l perfecţioneze pe parcurs şi să sprijine franchiseeul în
activitatea acestuia prin îndrumare, informare şi perfecţionare profesională. 
    Obligaţiile franchiseeului
    Franchiseeul este obligat să plătească o sumă de bani a cărei mărime se calculează, în principiu,
ca o fracţiune din volumul de vînzări care să corespundă cu contribuţia programului de prestare a
franchisei la volumul de vînzări. El mai este obligat să utilizeze programul de prestare a franchisei
în mod activ şi cu diligenţa unui bun întreprinzător, precum şi să procure bunuri şi servicii prin
franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă are
legătură nemijlocită cu scopul contractului.
    Obligaţia de informare şi confidenţialitate
    La încheierea contractului, părţile au obligaţia de a se informa în mod deschis şi complet despre
 circumstanţele care vizează franchisingul şi de a pune la dispoziţia celeilalte părţi informaţia
necesară în conformitate cu principiul bunei-credinţe. Părţile sînt obligate să păstreze secretul
asupra datelor confidenţiale, inclusiv în cazul în care contractul nu se mai încheie.

1.3Întreprinderea română ”Alimentcom” SRL (franchiser) a încheiat un contract de franchising cu

întreprinderea autohtonă ”Alimentara” SRL care deține o rețea de restaurante, prin care franchiserul i-
a acrodat franchiseeului dreptul de a produce și a comercializa anumite produse alimentare, de a presta
anumite servicii și de a beneficia de un sistem de afaceri și de management, care cuprinde marca,
renumele, know-how și asistența franchiserului. Contractul a fost încheiat în formă scrisă și înregistrat
la AGEPI. SNC ”Aliment-Prim”, activând în baza contractului de licență încheiat anterior cu titularul
mărcii ”Alimentcom” SRL, s-a adresat în instanța de judecată cu o acțiune privind declararea nulității
contractului de franchising din motiv că el deține dreptul de utilizare a mărcii de producție în calitate de
licențiat. Mai invocă că licențiarul (titularul mărcii înregistrate) nu are dreptul de utilizare a mărcii, deci
nu este în drept să transmită dreptul de utilizare a acesteia altei persoane.

In cazul dat depinde de tipul licentei care a fost acordata la SNC daca este exclusiva sau neexclusiva daca
este exclusiva cei din urma nu vor avea dreptul de a utiliza marca daca este neexclusiva vor avea dreptul.

Subiectul 2. Participarea intervenienţilor accesorii la procesul civil

2.1. Descrieţi temeiurile şi procedura intervenirii/atragerii în proces a intervenientului accesoriu
Conform regulii generale,chestiunea cu privire la intervenirea in proces a intervenientilor accesorii se
solutioneaza la faza pregatirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Intervenientul accesoriu nu formulează pretenții proprii asupra obiectului litigiului, ci valorifică doar
interese procesuale întru-cît se alătură uneia dintre părți pentru a-și apăra propriile drepturi și obligații cu
titlu de viitor.
Intervenientul accesoriu potrivit prevederilor CPC poate să fie antrenat în cadrul unui proces deja pornit,
numai în prima instanță:
- la cererea proprie;
- la solicitarea oricărui participant;
- din oficiul instanței
Procedura atragerii de către persoana interesată a intervenientului accesoriu în proces este descrisă în
CPC astfel, dacă, în urma pronunţării hotărîrii, partea în proces obţine un drept faţă de intervenientul
accesoriu sau acesta poate înainta pretenţii împotriva ei, partea interesată este obligată să-l înştiinţeze
despre pornirea procesului şi să prezinte în judecată un demers, solicitînd introducerea lui în proces. În
acest scop, partea interesată depune în judecată o cerere, copia de pe care o expediază intervenientului
accesoriu, precum şi explicaţia dreptului acestuia de a interveni în proces în timp de 15 zile.
Intervenientul accesoriu poate interveni in proces din propria initiativa .Pentru a interveni inproces
intervenientul depune ocerere in care demonstreaza intereseul interventiei,mentionind carei parti i se va
alatura. Cerera de intervenire in proces poate fi depusa doar in prima instanta,pinala inchiderea
dezbaterilor judiciare. Incheierea judecatoreasca privind respingerea cererii de introducere in proces a
intervenientului accesoriu poate fi atacata odata cu atacarea fondului cauzei de catre participantii la
proces.
Drepturile și obligațiile intervenientului accesoriu sunt similare drepturilor și obligațiilor părților alături
de care participă cu excepțiile prevăzute de CPC și anume dreptul de a modifica temeiul şi obiectul
acţiunii, de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a
recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie, de a înainta acţiune reconvenţională sau de a cere
executarea silită a hotărîrii, încheierii sau deciziei judecătoreşti. Consecințele neatragerii intervenientului
accesoriu în proces sunt stabilite de CPC.

2.2. Comparaţi efectele neatragerii sau neintervenirii intervenientului accesoriu în proces

Neatragerea intervenientului accesoriu nu este un impediment pentru inaintarea actiunii de regres.
(Neatragerea)Potrivit prevederilor CPC, în caz de examinare a pricinii fără ca partea interesată să atragă
în proces intervenientul accesoriu, faptele şi raporturile juridice stabilite prin hotărîre judecătorească
irevocabilă nu au efecte juridice la examinarea acţiunii de regres depuse împotriva intervenientului.
Neatragerea in proces a intervenientului accesoriu reprezinta incalcarea esentiala a normelor dedrept
procedural, respectiv trebuie sa atraga casarea hotaririi numai in cazurile iin care drepturile acestei
persoane sunt lezate direct prin hotarire.
Neintervenirea în proces fără motive întemeiate a intervenientului accesoriu, îl decade din dreptul de a
dovedi că litigiul a fost soluţionat greşit din cauza incorectitudinii în proces a părţii la care urma să se
alăture în măsura în care nu dovedeşte că explicaţiile, acţiunile şi mijloacele de apărare ale părţii au fost
greşite din intenţie sau din culpă gravă.

2.3. Argumentaţi care va fi poziția procesuală a fiecărei persoane în următoarele situații:

a) acţiunea dlui Popescu către dl Chiriac cu privire la declararea nulităţii contractului de schimb a
apartamentului şi evacuare din apartament. Dl Chiriac a primit apartamentul de la dl Ciorbă în baza
contractului de schimb. În apartament mai locuiesc soţia şi feciorul dlui Chiriac.
În cazul prevăzut la lit. a) domnul Ciorbă cu domnul Chiriac vor fi copîrîți, iar soția și feciorul Dl. Chiriac
vor fi intervenienți accesorii din partea pîrîtului, ținînd cont de faptul că drepturile și obligațiile acestora
sunt lezate prin o eventuală hotărîre a instanței de judecată. Iar cu referire la dl Ciorbă acesta va fi copîrît
ținînd cont de faptul că obiectul litigiului este contractul semnat între acesta și dl Chiriac.
b) Oprea a înaintat către Guzun acţiunea privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unei case
de locuit. Guzun a solicitat atragerea în proces a lui Topală pe motiv că ultimul a participat financiar la
construcţia casei în litigiu – i-a dat bani cu titlu de împrumut – şi ca efect a hotărârii judecătoreşti
drepturile lui Topală pot fi afectate.
Testul 8

Subiectul 1. Suma aigurată şi despăgubirea de asigurare

1.1 Definiti notiunile suma asigurata si desagubire de asigurare

suma asigurata - Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii
evenimentului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare . Operația financiară ce decurge dintr-un contract
de asigurare sau dintr-o obligație prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei
sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi în
urma unor întâmplări independente de voința lui.
desagubire de asigurare - În asigurarea de bunuri şi de răspundere civilă, suma pe care asigurătorul o datorează
asiguratului în vederea compensării pagubei produse de evenimentul asigurat reprezintă despăgubirea de asigurare.
suma de bani pe care asigurătorul, în temeiul contractului de asigurare, o achită asiguratului
(beneficiarului), la survenirea cazului asigurat
1.2. Analizati particularitatile refuzului asiguratorului de a plati suma sau despagubire de
asigurare
LEGE Nr. 407 din 21.12.2006 cu privire la asigurări 
Articolul 17. Refuzul de a plăti despăgubirea de asigurare

(1) Asigurătorul este în drept să refuze deplin sau parţial asiguratului despăgubirea de asigurare în
asigurările de bunuri în cazul:
a) producerii de pagube ca urmare a unor acţiuni intenţionate ale asiguratului sau ale beneficiarului,
orientate spre provocarea sau facilitarea producerii evenimentului asigurat, cu excepţia acţiunilor de
îndeplinire a datoriei civice sau de apărare a vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii;
    b) producerii de pagube ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise de asigurat sau beneficiar,
legate direct de producerea evenimentului asigurat;
    c) comunicării intenţionate de informaţii false către asigurător sau necomunicării datelor, cunoscute de
asigurat, ce vizează interesele de asigurare dacă circumstanţele tăinuite se află în raport de cauzalitate cu
producerea evenimentului asigurat;
    d) unor alte evenimente prevăzute de legislaţie.
    (2) Asigurătorul nu este în drept să nu plătească despăgubirea de asigurare în cadrul asigurării de
răspundere civilă. În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul are dreptul, în cazurile prevăzute la alin.
(1),  la acţiune de regres faţă de persoana răspunzătoare de cauzarea prejudiciului.
    (3) În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat, în limitele despăgubirii de asigurare
plătite, în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra persoanelor care poartă
răspundere de producerea pagubei. Asigurătorul poate renunţa total sau parţial la exercitarea dreptului de
subrogare împotriva persoanei care poartă răspundere de producerea pagubei, dacă ea însăşi a suferit
grav, sau împotriva moştenitorilor ei, dacă persoana a decedat ca urmare a  producerii riscului asigurat,
sau în alte situaţii în care împrejurările justifică renunţarea.
1.3. Taltu si-a asigurat pe o suma de 1 000 000 le fabrica sa de caramida care ii apartinea cu titlu de
proprietate. In urma unui incendiu, fabricii asigurate i s-a produs un prejudiicu de 800 000 lei.
Potrivit concluziei unui specialist independent (concluzia a fost inclusa in polita de asigurare)
valoarea fabricii la momentul incheierii contractului de asigurare constituia 2 000 000 lei.
Estimati suma despagubirilor de asigurare. Se va schimba hot instantei de judecata, daca in polita
de asigurare se va stabili ca despagubirile de asigurare se supune orice prejudiciu in limitele sumei
cu care a fost asigurata?

   Conform Articolul 7.  Prima de asigurare, din Legea cu privire la asigurari (5) prevede ca În cazul
asigurărilor benevole (facultative), primele şi tarifele de asigurare sînt calculate de asigurător. Mărimea
concretă a tarifului de asigurare se stabileşte în contractul de asigurare prin acordul comun al părţilor.
 Articolul 15. Clauzele contractuale specifice asigurării
                            de bunuri
    (1) Asigurarea de bunuri se poate efectua numai în beneficiul proprietarului de bunuri dacă legea sau
contractul nu prevede altfel.
    (2) Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunurilor asigurate din momentul încheierii
contractului de asigurare. În caz contrar, contractul este nul, în virtutea legii, în partea, din suma
asigurată, care depăşeşte valoarea reală a bunurilor la momentul încheierii contractului.
    (5) Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului şi asiguratului şi nu
poate depăşi valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului
real suportat.
    (6) În cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare şi în contractul de asigurare, la producerea riscului
asiguratul este obligat să ia, pe seama asigurătorului şi în limitele sumei la care s-a făcut asigurarea, în
funcţie de împrejurări, măsuri de limitare a pagubelor.
    (7) În cazul în care s-a încheiat contract de asigurare pentru o sumă asigurată inferioară valorii
bunului supus asigurării, despăgubirea cuvenită se reduce proporţional raportului dintre suma
prevăzută în contract şi valoarea bunului dacă prin contract nu s-a convenit altfel.
Hotarirea instantei ed judecata nu se va aschimba, deoarece in orice caz se aplica prevederile legii cu
privire la asigurare care stiouleaza ca in acest caz despăgubirea cuvenită se reduce proporţional
raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului dacă prin contract nu s-a convenit
altfel.

Subiectul 2. Temeiurile şi felurile reprezentării judiciare în procesul civil

2.1. Descrieți esența reprezentării judicare în procesul civil.

Reprezentarea judiciară reprezintă situația în care o persoană denimită reprezentant îndeplinește acte
procedurale în numele și în interesul altei persoane care participă în procesul civil. Reprezentantul
exprimă voința reprezentatului, iar acționarea celui dintâi subânțelege suportarea consecințelor juridice
ale actelor procesuale realizate doar de către reprezentat. Trăsături:

a) Reprezentantul acționează în numele și în interesul altei persoane.

b) Reprezentantul poate acționa în fața instanței de judecată doar în limitele împuternicirilor transmise lui
de către reprezentat, în caz contrar acțiunile sale nu vor produce efecte juridice.

c) Întrucât reprezentantul acționează în numele și în interesul reprezentatului, efectele material-juridice și

procesual-juridice ale acțiunilor sale, vor fi suportate doar de către reprezentat.

2.2. Comparați felurile reprezentării judiciare în funcție de temeiurile juridice ale acesteia.

Deosebim următoarele categorii ale reprezentării judiciare: reprezentarea legală, reprezentarea

convențională, reprezentarea din oficiu, reprezentarea statutară.

a) Reprezentarea legală

Reprezentatul nu are dreptul să-și aleagă și desemneze un reprezentant întrucât acesta este desemnat de
către lege. Necesită reprezentanți legali:

- persoanele care nu au capacitate deplină de expercițiu și cele limitate în capacitatea de exercițiu.

Drepturile lor sunt apărate în instanță de către părinți, înfietori, tutori sau curatori, de alte persoane cărora
acest drept le este acordat le lege. Persoane limitate sunt cele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani și
persoanele limitate în capacitatea de exercițiu printr-o hotărâre judecătorească. Persoanele lipsite de
capacitate de exercițiu sunt minorii sub 14 ani și persoanele declarate incapabile prin hotărâre
judecătorească.
- persoanele declarate dispărute fără urmă conform legii. Reprezentarea în proces a persoanei declarate
dispărută fără veste în modul stabilit de lege se face de administratorul fiduciar sau de tutorele numit în
conformitate cu legea.

- moștenitorii persoanelor decedate sau delcarate decedate în modul stabilit de lege, dacă succesiunea nu a
fost încă acceptată de nimeni. Reprezentarea în proces a moştenitorilor persoanei decedate sau declarate
decedată în modul stabilit de lege, dacă succesiunea nu a fost încă acceptată de nimeni, se face de către
custodele sau tutorele numit în conformitate cu legea.

Reprezentantul legal îndeplineşte în numele celui reprezentat toate actele procedurale pe care acesta din
urmă are dreptul să le exercite, cu excepţiile stabilite de lege. Reprezentantul legal poate încredinţa unui
avocat reprezentarea în instanţă judecătorească. Reprezentantul legal poate fi chemat personal, după caz,
în judecată pentru a da explicaţii referitor la actele pe care le-a încheiat ori săvîrşit în această calitate.

b) Reprezentarea conențională

Are la bază un acord, o înțelegere a reprezentantului și reprezentatului referitor la faptul reprezentării. Are
o natură voluntară. Pot fi: avocații și avocații stagiari, angajații PJ, copoarticipanții împuterniciți conform
art. CPC (Coparticipanţii pot încredinţa reprezentarea lor în proces unuia sau mai multor coparticipanţi.
Coparticipantul reprezentant confirmă împuternicirile speciale prevăzute la art. 81 printr-o procură
autentificată notarial, iar împuternicirile generale – prin cereri scrise semnate de coparticipantul sau
coparticipanţii reprezentaţi, cu excepția reprezentanţilor autorităţilor publice.)

c) Reprezentarea din oficiu

Reprezentare judiciară prevăzută pentru acele situații stipulate de lege în care persoana reprezentată nu se
poate apăra personal din cauza limitării sau lipsei capacității de exercițiu și lipsei, în anumite situații, a
unui reprezentant legal, în scopul apărării intereselor persoanei interesate ăn cazurile când acestea sunt
opuse intereselor reprezentantului legal al persoanei, în anumite condiții stipulate de lege când interesele
persoanei cer prezența unui avocat. Ex: dacă instanța constată un conflict de interese între reprezentant și
reprezentatul lipsit ori limitat în capacitatea de exercițiu.

d) Reprezentarea statutară.

Reprezentarea produsă în virtutea prevederilor actelor de constituire ale PJ, a prevederilor legii sau a altor
acte normative realizată de către organele lor de administrare.

2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de judecată în fiecare din cazurile enunțate:

a) instanța a constatat că intervenientul accesoriu este limitat în capacitatea de exercițiu și nu are

reprezentant legal.

Instanța va solicita oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat
desemnarea unui avocat pentru intervenient.

b) în lipsa reclamantului, reprezentantul său a renunțat la o parte din pretențiile din acțiune ca fiind
neîntemeiate.

Dacă în mandatul eliberat avocatului (în cazul PF) sau în procură (în cazul PJ) este prevăzut expres
dreptul avocatului/reprezentantului PJ să renunțe parțial sau total la pretențiile din acțiune atunci instanța
va considera legale acțiunile avocatului. În lipsa unor prevederi în mandat sau procură, aceste acțiuni nu
vor fi posibile.

c) în ședința de judecată s-a constat că reprezentantul legal al minorului – reclamant activează în calitate
de judecator.

În CPC nu există nicio interdicție referitor la reprezentantul legal care activează ca judecător.

Testul 9

Subiectul 1 : Regimul juridic al riscului si cazului asigurat.

1. Definiți „riscul asigurat” și „cazul asigurat”, stabilind coraportul dintre aceste două elemente
constitutive ale raporturilor de asigurare

Riscul asigurat şi cazul asigurat

Riscul asigurat este un eveniment viitor, posibil, dar incert la care sînt expuse viaţa, sănătatea sau
patrimoniul unei persoane.Cazul asigurat este evenimentul pentru înlăturarea consecinţelor căruia s-a
făcut asigurarea şi la producerea căruia apare obligaţia asigurătorului să plătească suma asigurată ori
despăgubirea.

Spre deosebire de risc care este un eveniment ce se poate ivi, cazul asigurat este un eveniment care s-a
produs. Odată cu producerea cazului asigurat se naşte obligaţia asigurătorului de a plăti suma asigurată
sau despăgubirea de asigurare, cu excepţia cazurilor în care asigurătorul poate refuza plata, potrivit legii.

2. Analizați importanța interesului asigurat sub aspectul obligativității asiguratului de a plăti

prima de asigurare.

Asigurat este persoana care a încheiat contract de asigurare şi/sau care este titularul interesului asigurat.
Dacă riscul asigurat priveşte persoana sau patrimoniul unei alte persoane decît aceea a contractantului, se
numeşte asigurat titularul interesului asigurat, iar persoana care încheie contractul şi se obligă să plătească
primele de asigurare se numeşte contractant.

Poliţa de asigurare este un document unilateral semnat de asigurător care conţine promisiunea acestuia de
a plăti o anumită indemnizaţie la producerea evenimentului în cadrul perioadei stabilite. Poliţa de
asigurare nu este contract de asigurare, ci numai un document care atestă încheierea contractului. Din
punct de vedere a conţinutului poliţa de asigurare trebuie să corespundă destinaţie – să probeze încheierea
contractului de asigurare. De aceea poliţa de asigurare trebuie să conţină toate clauzele obligatorii pe care
le conţine contractul de asigurare.

Asigurătorul este obligat să remită asiguratului poliţă de asigurare pentru fiecare contract de asigurare.
Poliţa de asigurare la purtător de asemenea nu este valoare mobiliară. Deţinătorul acestei poliţe pentru a
primi indemnizaţia de asigurare v-a trebui să prezinte nu numai poliţa de asigurare, ci va trebui să probeze
că au fost achitate integral primele de asigurare, că s-a produs cazul asigurat şi că acesta şi-a executat alte
obligaţii prevăzute în contract în legătură cu producerea acestuia (informarea la timp a asigurătorului,
luarea măsurilor necesare pentru limitarea oportună a daunelor etc.).

1.3 Surugiu și-a asigurat autovehiculul la o companie de asigurări. Peste 3 luni autovehiculul a fost
furat și, în legătură cu aceasta, asiguratorul i-a plătit lui Surugiu despăgubirea de asigurare. După
câteva zile, organele de poliție au găsit automobilul furat și l-au restituit proprietarului.
Asiguratorul a solicitat de la Surugiu restituirea despăgubirii plătite anterior acestuia. Surugiu a
refuzat, motivând că automobilul dat deja este proprietatea asiguratorului care poate să-l vândă și
să-și recupereze banii.

Argumentați dacă Surugiu are dreptate? Soluționați litigiul.

. Preluarea de către asigurător a drepturilor  asiguratului

 (1) Asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare preia, în limitele acestei sume, dreptul la creanţă
pe care asiguratul sau o altă persoană care a încasat despăgubirea de asigurare îl deţine în raport cu terţul
responsabil de producerea pagubei dacă legea sau contractul nu prevede altfel.etc

Subiectul 2. Împuternicirile reprezentantului în judecată

2.1. Identificați felurile împuternicirilor avocaților în cauzele civile.
În literatura de specialitate sunt menționate mai multe criterii de clasificare a felurilor reprezentării
judiciare. Un criteriu de clasificarea a reprezentării judiciare este în dependență de temeiul apariției
reprezentării procesuale. Potrivit acestui criteriu reprezentarea judiciară se împarte în: 1) reprezentarea
legală; 2) reprezentarea contractuală; 3) reprezentarea din oficiu; 4) reprezentarea statutară.
In acest context avocatii pot reprezenta obligatoriu din oficiu conform CPC si respectiv contractual.
2.2 Deduceți modul de perfectare documentară a împuternicirilor fiecărei categorii de reprezentanți în
cauzele civile
Împuternicirile reprezentantului în judecată sunt formulate și certificate în mod diferit în dependență de
felul reprezentării judiciare.
Reprezentanții legali pentru atestarea calității și a împuternicirilor, depun în judecată următoarele acte:
părinții prezintă actele sale de identitate și certificatele de naștere ale copiilor; înfietorii adăugător actelor
de identitate și certificatelor de naștere ale copiilor pot prezenta adăugător hotărîrea judecătorească de
încuviințare a adopției; tutorii sau curatorii prezintă actul administrativ eliberat de autoritatea tutelară
privind numirea tutorelui sau a curatorului și după caz hotărîrea judecătorească de lipsire sau limitare în
capacitate de exercițiu; administratorii fiduciari prezintă hotărîrea judecătorească de declarare a dispariției
fără urmă a persoanei și contractul de administrare fiduciară; custodele prezintă actul notarial de numire a
custodelui.
Împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se confirmă prin mandat. Formularul mandatului
este un document de strictă evidență, care confirmă împuternicirile avocatului și avocatului stagiar în
instanță.
Conținutul, forma și modul de utilizare a mandatului este aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 158/2013
cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului
stagiar.40 Conducătorul organizației își confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată
ce atestă funcția sau calitatea lui de serviciu (de exemplu: extrasul din registrul persoanelor juridice) ori,
după caz, prin actele de constituire. În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot
fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnați în 40 Hotărîrea Guvernului nr.
158 din 28.02.2013 cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și
al avocatului stagiar. Angajații persoanelor juridice își confirmă împuternicirile prin procura eliberată în
numele persoanei juridice contrasemnate de administratorul ei sau a unei alte persoane împuternicite și
sigilată cu ștampila acestei organizații.
2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de judecată în fiecare din următoarele situații:
a) avocatul a retras cererea de apel depusa în numele pîrîtului fără a avea indicat expres acest drept în
mandatul avocaţial;
b) reprezentantul legal al pârâtului-minor a depus acțiune reconvențională;
c) unul din salariații care au contestat ordinul comun de concediere a renunțat la acțiunile tuturor
coreclamanților.
a) Împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele
reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în
judecată,
b) Judecatorul primeste cerea reconventionala
c) respinge cererea de renuntare fiindca nu ii permite legea

Testul 10

Delimitarea creditului bancar de imprumutul ordinar

1.1. Stabiliti afinitatile dintre contractul de credit bancar si contractul de imprumut
Contractul de credit bancar derivă din contractul de împrumut. Datorită acestui fapt o mare
parte din autori califică contractul de credit bancar ca o specie a contractului de împrumut. Însă, după cum
s-a remarcat în doctrină, satisfacerea necesităţilor întreprinzătorilor profesionişti în fonduri băneşti este
imposibilă în cadrul contractului de împrumut, care are caracter real şi nu poate oferi împrumutatului
certitudinea în ce priveşte primirea banilor în momentul oportun, întrucît împrumutătorul nu poate fi
obligat de a acorda împrumutul. De aceea, piaţa financiară are nevoie de un contract cu caracter
consensual, care generează obligaţii din momentul încheierii lui. Acest fapt a determinat apariţia unui
contract autonom, care este contractul de credit bancar.

În literatura de specialitate s-au conturat diferite construcţii juridice menite să perfecteze raporturile în
domeniul creditării bancare.

Pînă la intrarea în vigoare a noului Cod civil al Republicii Moldova raporturile în domeniul creditului
bancar erau reglementate de prevederile Codului civil precedent în materie de împrumut. În noul Cod
civil există o secţiune aparte consacrată contractului de credit bancar. Însă, caracterul înrudit al
contractului în cauză cu contractul de împrumut, a determinat legislatorul să dispună că normele ce
reglementează contractul de împrumut se aplică raporturilor de credit bancar în măsura în care aceste
raporturi nu sînt reglementate de prevederile secţiunii respective a Codului civil, şi dacă aceste norme nu
contravin esenţei creditului bancar .

Există însă deosebiri importante între contractul de împrumut şi contractul de credit bancar, de care
trebuie de ţinut cont în mod necesar la aplicarea cu titlu subsidiar a nomelor ce reglementează contractul
de împrumut.
Aceste deosebiri constau în următoarele:
- contractul de credit bancar este consensual, iar contractul de împrumut este real;
- contractul de credit bancar este sinalagmatic, iar contractul de împrumut este unilateral;
- subiect al contractului de credit bancar în mod obligator este banca, în timp ce în contractul de împrumut
subiecţi pot fi orice persoane;
- obiect al creditului bancar sînt bani, iar obiect al împrumutului pot fi atît bani cît şi alte bunuri fungibile;
- contractul de credit bancar este cu titlu oneros, pe cînd contractul de împrumut se prezumă gratuit

1.2. Analizati, in plan comparativ, regimul juridic al dobanzii in cadrul contractului de credit
bancar si cel de imprumut
Dobînda este una din componentele remuneraţiei băncii pentru creditul acordat. Unitatea de calcul a
dobînzii la credit este dobînda anuală, adică dobînda aferentă sumei creditului pe care trebuie s-o
plătească debitorul pentru utilizarea acestei sume în decurs de un an. În practică dobînda se calculează
pentru fiecare zi de utilizare a creditului, împărţindu-se suma dobînzii anuale la numărul de zile ale
anului. Părţile pot conveni asupra modalităţii de plată a dobînzii. Astfel, în contract poate fi stipulată plata
dobînzii lunar, trimestrial, odată cu rambursaea sumei creditului sau în alte termene. Părţile pot prevedea
de asemenea posibilitatea capitalizării dobînzii, adică adăugării sumei acesteia la suma creditului, dobînda
calculîndu-se în continuare la suma creditului majorată cu suma dobînzii capitalizate. Particularitatea
dobînzii pentru creditul în cont curent constă în aceea că debitorul plăteşte dobînda numai asupra sumei
creditului efectiv utilizată şi nu asupra limitei de credit valabile pe durata întregii perioade pentru care a
fost acordat creditul .
În cazul în care părţile omit să stabilească în contract prevederi referitor la dobîndă (situaţie puţin
probabilă în practică), creditorul poate pretinde plata dobînzii legale, adică a unei dobînzi egale cu rata de
refinanţare a Băncii Naţionale. În acest caz nu se vor aplica cu titlu subsidiar dispoziţiile referitoare la
contractul de împrumut, care se prezumă a fi gratuit, deoarece acest lucru ar contraveni esenţei
contractului de credit bancar. Părţile contractului sînt libere să stabilească rata dobînzii aferente creditului.
În funcţie de modul de stabilire a ratei dobînzii, aceasta poate fi fixă sau flotantă. Dobînda este fixă atunci
cînd părţile stabilesc rata ei la momentul încheierii contractului şi convin ca această rată să rămîmă
neschimbată pe tot termenul creditului.
Dobînda este flotantă (variabilă, fluctuantă), atunci cînd părţile, la încheierea contractului, convin că, în
funcţie de anumiţi factori (modificarea substanţială a ratei de refinanţare a Băncii Naţionale, a ratei
inflaţiei, evoluţia pieţei monetare etc.), părţile pot renegocia rata dobînzii. Renegocierea dobînzii poate
avea loc pe diferite căi: - prin manifestarea expresă a voinţei de către ambele părţi. În acest caz părţile, în
urma negocierilor, vor încheiea un act adiţional la contract, în care va fi stipulată rata nouă a dobînzii; -
prin manifestarea expresă a voinţei băncii, notificată debitorului care acceptă tacit rata nouă a dobînzii. În
asemenea caz, în funcţie de factorii menţionaţi, banca va stabili o nouă rată a dobînzii, pe care o va aduce
la cunoştinţă debitorului. Dacă pe parcursul unui anumit termen convenit (de exemplu, 10 zile de la data
luării de cunoştinţă) debitorul nu îşi exprimă dezacordul cu noua rată a dobînzii, se consideră că el a
acceptat-o. Legea dispune că creditorul nu poate modifica în mod unilateral mărimea dobînzii decît în
cazurile prevăzute de lege sau de contract . Această regulă are ca scop protejarea intereselor debitorului
care este, de obicei, partea mai slabă a contractului. Întrucît contractul de credit bancar, după cum s-a
menţionat mai sus, este un contract de adeziune, băncile tind să insereze în formularele tipizate propuse
clienţilor clauza privind dreptul băncii de a modifica în mod unilateral rata dobînzii. Legea stabileşte că în
cazul în care contractul prevede acest drept al băncii, modificarea se va face în funcţie de anumiţi factori
exteriori, de natură obiectivă, independenţi de voinţa băncii: modificarea ratei de refinanţare a Băncii
Naţionale, ratei inflaţiei, evoluţia pieţei, ţinîndu-se cont de regulile echităţii. În cazul în care creditorul are
dreptul să modifice unilateral mărimea dobînzii, el este obligat să anunţe în scris pe debitor despre aceasta
cu cel puţin 10 zile înainte de modificare. Dovada informării debitorului incumbă băncii. În cazul
modificării ratei dobînzii, dobînda nouă se va aplica la soldul creditului existent la data modificării Dacă
debitorul nu este de acord cu noua rată a dobînzii stabilită de creditor, el este îndreptăţit să rezilieze
contractul, anunţîndu-l pe creditor în termen de 7 zile de la primirea notificării despre modificarea
dobînzii .
Cînd împrumutul de consumaţie e cu titlu oneros, acesta ia forma împrumutului cu dobîndă. În acest caz,
împrumutătorul pretinde pe lîngă restituirea lucrului şi o altă prestaţie care constă, de regulă,  într-o sumă
de bani numită dobîndă.
De asemenea, dobînda poate consta şi în alte prestaţii, în schimbul folosirii capitalului.
În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle într-o
relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. Nerespectarea acestei condiţii asupra
dobînzii este nulă. Se plăteşte dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii
contractului şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel. În cazul în care
împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a
împrumutului şi a dobînzii aferente.
În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru
întreaga sumă datorată o dobîndă în mărimea prevăzută de CC dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5%
peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba
unui prejudiciu mai redus.
În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii dacă
legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
În cazul în care creditorul poate cere în alt temei juridic dobînzi mai mari, ele vor trebui plătite. Nu se
exclude invocarea dreptului privind repararea unui alt prejudiciu. Dobînzile de întîrziere nu se aplică la
dobînzi.
Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu restituie în modul
stabilit nici cel puţin o rată, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a
dobînzii aferente.
1.3. SA Dezvoltare a primit de la Moldbank un credit in marme de 2mln lei pe termen de 1 an
pentru constructia casei de locuit. Plata dobanzii trebuia sa se faca lunar incepand cu luna a sasea a
termenului contractului. SA nu a platit dobanda pentru expirarea a 8 luni, invocand lipsa
mijloacelor pe cont. Banca a cerut rezilierea anticipate a contractului si incasarea dobanzii.

Subiectul 2. Competenţa jurisdicţională a instanţelor judecătoreşti

2.1.Identificați felurile competenței jurisdicționale a instanțelor judecătorești pe cauze civile.

Competența jurisdicțională – delimitează competența unei instanțe de judecată de o altă instanță de

judecată. Codul de procedură nu definește noțiunea, dar prin competență jurisdicțională am putea înțelege
– totalitatea normelor procesuale ce stabilesc regulile de delimitare a competenței instanței de judecată de
a soluționa cauzele civile în raport cu alte instanțe de judecată. În funcție de obiectul și natura cauzei, dar
și gradul de jurisdicție al instanței și teritoriul în raza căruia activează totalitatea regulilor de competență
pot fi divizate în următoarele categorii:

1. competență jurisdicțională funcțională- totalitatea regulilor ce delimitează competența instanțelor după

funcția acestora în cadrul sistemului judecătoresc ( instanță de fond, apel, recurs)

2. competența jurisdicțională materială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de

judecată de a judeca în fond cauzele civile în funcție de obiectul și/sau natura juridică a litigiilor înaintate
spre examinare
3. competența jurisdicțională teritorială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de
judecată de același grad de a examina și soluționa aceiași categorie de cauze civile în fond. Distingem
Competența jurisdicțională teritorială: generală, alternativă, excepțională, după legătura dintre cauze.

2.2Deduceți consecințele încălcării normelor de competență jurisdicțională.

Reglementările legale privind regulile de competență au un caracter imperativ, încălcarea lor afectează
legalitatea actelor de procedură civilă.

În funcție de momentul în care a fost depistată încălcarea regulilor, sancțiunea procesuală aplicabilă
diferă.

a. la momentul primirii cererii de chemare în judecată – instanța e obligată să verifice condițiile de fond și
formă, inclusiv verificarea competenței generale și jurisdicționale a instanței de judecatăă. Dacă constată
că nu e cometentă ea nu este în drept de a intenta procesul civil și acesta este temei de restituire a cererii
de chemare în judecată. Restituirea nu decade reclamantul din dreptul de a se adrresa repetat cu aceași
acțiune, cu condiția că va fi la instanța competentă.

b. depistat după intentarea procesului civil – instanța nu finalizează procesul civil și nu are drpetul de a
scoate cererea de pe rol. Soluția este strămutarea priciniila instanța competentă. La strămutare, dezbaterile
judiciare se vor relua de la început.

c. dacă se depistează la când cauza se află la instanța superioară în cadrul examiării decereii de apel sau
recurs – este temei de casare a hotărârii. Deci se va admite apelul și se va casa hotărârea primei instanțe.
La fel și în cazul recursului va avea loc casarea deciziei instanței de apel, hotărârea instanței de fond și
trimiterea cauei srpe judecare în instanța de fond competentă.

2.3Argumentați instanța competentă să examineze următoarele cauze civile.

a)cererea dlui Mindrescu V.de reparare a prejudiciului cauzat prin aplicarea ilegală a arestului
preventiv.- Acţiunile ce ţin de restabilirea în dreptul la muncă, la pensie, la locuinţă, de revendicare a
bunurilor sau a valorii lor, de reparare a prejudiciului cauzat prin condamnare ilegală, tragere ilegală la
răspundere penală, prin aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma
impunerii angajamentului scris de a nu părăsi localitatea ori prin aplicarea ilegală a sancţiunii
administrative a arestului pot fi intentate şi în instanţa de la domiciliul reclamantului.

b)cererea dei Creciun Alexandra,invalid de gradul II de partaj a averii succesorale(o casă

amplasată în s.Budești și 2 loturi de teren agricol-unul în r.Strășeni, altul în r.Căușeni) împotriva
fraților săi-moștenitorii testamentari, Ion Ionescu,domiciliat sect.Ciocana,mun.Chișinău și Vasile
Ionescu,care domicilizează în Padova,Italia. - ) Locul bunului imobil. Acţiunile cu privire la dreptul
asupra terenurilor, subsolurilor, fîşiilor forestiere, plantaţiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra
unor case, încăperi, construcţii, altor obiective fixate de pămînt, precum şi acţiunile în ridicare a
sechestrului de pe bunuri, se intentează în instanţa de la locul aflării acestor bunuri.

c)cererea dei Barbulescu Angela de constatare apaternității dlui Maniu Oleg în privința copilului
minor(15 ani). - Acţiunea pentru plata pensiei de întreţinere şi acţiunea pentru constatarea paternităţii
pot fi intentate şi în instanţa de la domiciliul reclamantului. Cade sub competența la alegerea
reclamantului. Deci reclamantul decide fie depune la instanța de la domiciliul reclamantului, fie la cel al
părătului. Doamna Barbulescu poate depune la instanța ei sau a soțului.
 Testul 11

Subiectul 1. Regimul juridic al depozitului bancar la termen si la vedere.

1. Definiti notiunea de “depozit bancar”, stabilind coraportul dintre aceasta si depozitul de drept
comun.

Prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie financiară (bancă), licenţiată conform legii,
primeşte de la clientul său (deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului o sumă de bani pe care se
obligă să o restituie deponentului după un anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la
vedere). Prin contract de depozit o parte (depozitar) se obligă să păstreze bunul mobil, predat de cealaltă
parte (deponent), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.

2. Identificati si analizati similitudinile si deosebirile dintre depozitul bancar la termen si

depozitul bancar la vedere.

Depozit la vedere reprezintă un cont slab remunerat sau neremunerat, destinat să primească sume de la titulr in
vederea utilizarii pe termen scurt, soldul contului este creditor si poate fi retras in orce moment, fara
preaviz. In lipsa unei scadente definite, durata constituirii contului la vedere depinde de nevoile si bunul
plac al titularului.

Depozitele la termen reprezinta o suma depusă de titular si blocată la dispozitia bancii pina la o anumită scadenta
stabilita prin contract, la momentul constituirii depozitului. Spre deosebire de depozitul la vedere,
depozitul la terme este remunerat la un nivel mai ridicat, care urmeaza sa compenseze imobilizarea
fondurilor depuse. Nivelul dobinzii se stabileste intre deponent si bancher in functie de puterea de
negociere a fiecarui tinind cont de marimei sumei depuse si de scadenta. De regula, nivelul ratei dobinzii
este apropiat de cel al ratei dobinzii pe piata monetare pentru o perioada asemanatoare. Retragerea
exceptionala inainte de scadenta se sanctioneaza printr-o pierdere de dobinda.

3. Apreciati importanta si oportunitatea reglementarii juridice a contractului de inchiriere a casei

de valori (safeu).

Safeurile (caseta de valori) bancare reprezintă o opțiune comodă pentru păstrarea temporară sau de lungă durată a
obiectelor valoroase sau a mijloacelor bănești. Fie că plecați în vacanță sau într-o călătorie de afaceri, ori
veți sta departe de casă o perioadă mai lungă – puteți apela la acest serviciu oferit de băncile din țară.
Costul acestui serviciu depinde de mai mulți factori. În primul rând depinde de mărimea casetei pe care
urmează să fie utilizată de către clienți. Dimensiunile casetelor variază la fiecare bancă, dar prețul se
încadrează în intervalul 60 – 500 lei pe lună. De asemenea prețul poate varia în funcție de perioadă mai
îndelungată. Un alt moment important este plata de garanție (gaj) pentru cheia pe care o primește clientul
băncii. Această plata se efectuează în momentul semnării contractului și se restituie atunci când se
restituie cheia. De asemenea un lucru care nu trebuie neglijat – penalitățile pentru neachitarea la timp a
plăților lunare sau pentru nerestituirea cheii la timp. Penalitățile pot fi în mărime de 0,5-1% din plata
lunară pentru fiecare zi de întârziere. Este o modalitate sigura de a proteja bunurile care este destul de
aplicabila la moment. Când se prezintă la Bancă, Locatarul este obligat să ateste dreptul de folosinţă
asupra safeului individual, prin prezentarea actului de identitate valabil şi să anunţe numărul safeului
repartizat conform Contractului de locaţiune. Pentru eventuale necesităţi legate de bunurile din safeu,
Locatarului i se acordă o masă plasată direct în Tezaurul cu safeuri individuale. Locatarul este în drept să
se afle în Tezaur nu mai mult de cinci minute. În cazul în care Locatarul are nevoie de mai mult timp,
acestuia i se acordă o cabină în altă încăpere a Băncii aflată sub supravegherea gardianului. Persoana
responsabilă a Tezaurului nu este în drept să asiste la introducerea, examinarea sau scoaterea bunurilor
din safeu de către Locatar, ea trebuie să se afle în această perioadă de timp în încăperea de la intrarea în
Tezaur. Locatarul are dreptul să depună bunurile în safeul individual conform unei note inventar, 
completată în două exemplare, dintre care unul se înmânează Locatarului, cel de-al doilea se păstrează în
dosarul personal al acestuia. În baza notei inventar pot fi depuse în safeu numai mijloacele băneşti în
monedă naţională sau în valută străină cu care  operează Banca, contra comisionului stabilit în tarifele
Băncii. Anterior trecerii în nota de inventar mijloacele băneşti se verifică dacă nu sunt false. În cazul
ridicării sau completării mijloacelor băneşti depuse în safeu, se completează o nouă notă inventar, iar pe
cea veche Locatarul face menţiunea „Anulată”. Nu se întocmesc note inventar în cazul când Locatarul nu
doreşte să declare suma mijloacelor băneşti depuse în safeul individual. Persoana responsabilă urmăreşte
respectarea termenului de păstrare al valorilor în safeul individual. În cazul în care Locatarul nu se
prezintă pentru reînnoirea contractului timp de 6 luni de la data expirării termenului de păstrare, Banca
informează în scris Locatarul despre o eventuală deschidere forţată a acestuia în caz de neprezentare. În
înştiinţare se indică data probabilă de deschidere a safeului individual în lipsa Locatarului. În caz de
prorogare a termenului de păstrare a valorilor, se va anexa o completare la Contractul de locaţiune în care
se va indica perioada şi se vor efectua plăţile pentru termenul nou de păstrare a bunurilor. După expirarea
termenului de acţiune a Contractului sau în urma rezilierii anticipate a acestuia şi predarea ambelor chei
de către Locatar, Banca restituie acestuia suma de asigurare.

Subiectul 2. Temeiurile şi procedura strămutării cauzei civile de la instanţa sesizată la o altă

instanţă
2.1 Explicati regula imutabilitatii competentei jurisdictionale si exceptiile de la aceasta regula.
Nimeni nu poate fi lipsit, fără consimţămîntul său, de dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanţă
sau de judecătorii în a căror competenţă pricina respectivă este dată prin lege, cu excepţia cazurilor expres
stabilite de prezentul cod. Instanţa ierarhic superioară nu are dreptul să strămute, din oficiu, o pricină de
la instanţa ierarhic inferioară la alta ori să o preia pentru judecare, cu excepţia cazului în care completul
de judecată în instanţa respectivă nu poate fi legal constituit.
Exceptiile : a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea pricinii la instanţa de la
domiciliul său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de
competenţă jurisdicţională;
c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive
întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea
participanţilor la proces;
g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.
2.2 Deduceti temeiurile si procedura stramutarii cauzelor civile de la o instanta la alta.
Temeiurile:
a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea pricinii la instanţa de la domiciliul său
atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de
competenţă jurisdicţională;
c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive
întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea
participanţilor la proces;
g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.
Strămutarea pricinii de la o instanţă la alta din motivele specificate la alin.(2) lit.a), b) şi c) se face în
temeiul unei încheieri motivate a instanţei în care este intentat procesul. Încheierea de strămutare a
pricinii poate fi atacată cu recurs.
Procedura: Strămutarea pricinii în cazurile prevăzute de CPC se efectuează de către instanţa ierarhic
superioară, a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs.
Instanţa este obligată să remită instanţei competente dosarul în termen de 5 zile de la data la care
încheierea de strămutare a pricinii devine irevocabilă. Actele procedurale îndeplinite de instanţa care a
intentat procesul anterior strămutării pricinii au efect juridic în măsura în care noua instanţă consideră că
nu este necesară modificarea lor.

2.3 Argumentati daca in urmatoarele situatii se poate produce stramutarea cauzei civile:
a) piritul care a fost actionat in judecata la judecatoria Ungheni- instanta domiciliului reclamantului intr-
un proces de desfacere a casatoriei-solicita stramutarea cauzei la judecatoria de la domiciliul sau- mun.
Chisinau, deoarece copilul minor (10 ani) se afla in grija sa.
- Se poate produce stramutarea cauzei civile. Competenţa teritorială generală: Reclamantul poate intenta
acţiunea în oricare din sediile instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pîrîtului. + exceptie e
atunci cind minorul se afla la ingrijirea reclamantului, inaplicabila in cazul nostru.
b) pe parcursul procesului piritul a semnalat ca pricina a fost retinuta cu incalcarea normelor de
competenta generala.
- Nu este temei de stramutare, judecatorul este obligat sa inceteze procesul; daca s-a incalcat competenta
generala conditionala- instanta scoate cererea de pe rol, daca părţile au încheiat un contract prin care
litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la examinarea pricinii în fond, pîrîtul a ridicat
obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată- instanta scoate cererea de pe rol.
c) din cauza unui incendiu Curtea de Apel Balti nu poate functiona deja de 3 luni.
- Temei de stramutare.

Testul nr.12

Subiectu 1. Noţiunea contractului de societate civilă. Delimitarea de alte contracte

Subiectul 1. Notiunea contractului de societate civila. Delimitarea de alte contracte.

1.1 Delimitati raporturile de societate civila de alte raporturi juridico-civile de asociere

Incheind un contract de societate civila, partile nu constituie o persoana juridica. Daca partile urmaresc
constituirea unei societati comerciale sau a unei organizatii necomerciale, acest contract nu va mai fi de
societate civila. Contractul de societate civila este marcat de un puternic caracter personal. Increderea
reciproca a asociatilor are un rol determinant la incheierea si realizarea contractului. Asociatul nu poate
ceda drepturile ce decurg din contractul de societate civila unui tert fara incuviintarea celorlalti asociati.
Scopul contractului putind fi patrimonial (obtinerea unor beneficii patrimoniale sau realizarea unor
economii, adica evitarea unor pierderi patrimoniale) si nepatrimonial (ex. constructia unei cantine sociale,
a unei case de plasament, s.a). Asociatii urmeaza sa imparteasca intre ei toate beneficiile si pierderile.

1.2 Identificati si caracterizati elementele calificative ale raporturilor de societate civila

Partile contractante se numesc asociati sau participanti, ele imbina concomitent calitatea de creditor si debitor, in
calitate de asociat poate participa orice persoana care este inzestrata cu capacitatea de a incheia acte de
dispozitie. Minorii si persoanele incapabile nu pot fi parte contractanta nici cu autorizarea reprezentantilor
lor legali. Organizatiile necomerciale pornind de la capacitatea lor speciala pot incheia contracte de
societate civila in cazul in care acesta corespunde scopurilor lor statutare.
Obiect al contractului de societate civila reprezinta conduita asociatilor, adica totalitatea actiunilor desfasurate in
comun, indreptate spre atingerea scopului determinat in contract. Scopul asocierii, pornind de la notiunea
contractului poate fi economic (patrimoniale sau lucrative) sau de alta natura, in orice caz sa fie licit si in
interesul comun al asociatilor.
Contributiile fiecare asociat este dator sa verse contributiile ce pot consta din bunuri, inclusiv drepturi
patrimoniale. Partenerii pot sa-si aduca aportul si prin munca, prestarea de servicii.
Forma contractului poate fi scrisa sau orala.
Termenul contractului este determinat de catre parti in contract si este intr-o legatura directa cu scopul asocierii.
Expirarea termenului contractului reprezinta temei de dizolvare a acesteia. Daca partile nu au stabilit un
termen, acesta se considera incheiat pe o perioada nedeterminata.

1.3 A si B au incheiat un contract de societate civila, avind ca obiect constructia si exploatarea unei
case de locuit pe terenul care apartinea lui A. Potrivit contractului, B urma sa acopere toate
cheltuielile legate de constructia casei, urmind sa imparta cu A, in cote egale, beneficiul obtinut din
inchirierea casei. Dupa expirarea a 5 ani, participantii s-au certat, astfel ca A i-a interzis lui B sa
foloseasca terenul si casa. B l-a actionat in judecata pe A, cerind restituirea a 80% din costul casei,
anexind facturile care confirmau ca 60% din cheltuielile de constructie a casei au fost suportate de
el. Totodata, prin munca sa personal, B a contribuit in mare masura la constructia casei.
Solutionati.
Articolul 1352. Rezilierea contractului de societate civilă. Dacă în contract nu este prevăzută o durată
determinată a societăţii civile, fiecare asociat poate rezilia contractul cu un preaviz de 3 luni. Retragerea
unui asociat are drept consecinţă dizolvarea societăţii. Asociatul care a reziliat contractul are dreptul la
valoarea în bani a cotei sale părţi. Pentru aceasta se iau în considerare şi actele în curs de executare la
momentul retragerii. Prin urmare, contractul de societate civila urmeaza a fi reziliat, si patrimoniul
acesteia v-a fi divizat conform cotelor-parti. Va primi valoarea cotei sale parti la momentul actual.
A fost pana la modificări
Acum este:
Art. 1940 Rezoluțiunea contractului de SC.
1) Dacă în contract nu este prevăzută o durată determinată a societăţii civile, fiecare asociat poate rezolvi
contractul cu un preaviz de 3 luni. Rezoluțiunea nu poate avea loc în momentul sau în împrejurările în
care s-ar produce un prejudiciu societăţii civile.
    (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care s-a prevăzut că societatea civilă va dura pe durata
vieții unui asociat, precum și în cazul în care asociații continuă în mod tacit societatea civilă după
expirarea duratei determinate.
    (3) Dacă în contract este stabilit un termen, rezoluțiunea înainte de termen este admisibilă doar pentru
un motiv întemeiat. Constituie motiv întemeiat, în special, neexecutarea de către un alt asociat, cu intenție
sau din culpă gravă, a unei obligații esențiale rezultate din contractul de societate civilă, precum și aflarea
unui alt asociat în imposibilitate de a continua executarea acelor obligații.
    (4) Retragerea unui asociat are drept consecinţă dizolvarea societăţii. Contractul poate prevedea ca
retragerea să nu ducă la dizolvarea societăţii, ci doar la eliminarea celui care a rezolvit contractul. În acest
caz, cota-parte în capitalul social a celui care a rezolvit majorează corespunzător cotele asociaţilor rămaşi.
    (5) Asociatul care a rezolvit contractul are dreptul la valoarea în bani a cotei sale părţi. Pentru aceasta
se iau în considerare şi actele în curs de executare la momentul retragerii.
    (6) Dacă, la momentul retragerii, valoarea patrimoniului societăţii civile este insuficientă pentru
acoperirea datoriilor comune, cel care se retrage este obligat să plătească celorlalţi asociaţi o sumă
proporţională cotei sale părţi din patrimoniu pentru acoperirea deficitului.
    (7) Clauza care limitează sau elimină dreptul de retragere este nulă.

Subiectul 2. Premisele dreptului la acţiune civilă

2.1 Enumeraţi premisele dreptului la intentarea acţiunii. Si definitia

Acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de apărare a drepturilor încălcate sau a intereselor
ocrotite de lege, prin intermediul căruia se iniţiază activitatea instanţei de judecată cu privire la
examinarea şi soluţionarea litigiului.
Premisele dreptului la intentarea acţiunii sunt:
competenţa generală a instanţelor judecătoreşti;
absenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile sau a unei încheieri judecătoreşti irevocabile pe acelaşi
litigiu;
absenţa unei hotărâri a judecăţii arbitrale pe acelaşi litigiu;
 capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile.
2.2 Comparaţi particularităţile premiselor dreptului la intentarea acţiunii în raport cu condiţiile de
exercitare a dreptului la acţiune.
Comparînd particularităţile premiselor dreptului la intentarea acţiunii în raport cu condiţiile de exercitare
a dreptului la acţiune menţionăm că, premisele în esenţa lor au un caracter obiectiv şi nu sunt legate de
acţiunile subiectului care doreşte să intenteze o acţiune civilă, or existenţa premiselor este asigurată prin
lege şi lipsa acestora îl limitează în dreptul la intentarea acţiunii. Pe de altă parte condiţiile de exercitare a
dreptului la acţiune capătă o tentă subiectivă şi stabilesc nişte reguli pe care persoana trebuie să le ia în
considerare în cazdrul exercitării dreptului său la acţiune.
Condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune sunt:
respectarea regulilor de competenţă jurisdicţională;
capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale;
respectarea formei şi conţinutului cererii de chemare în judecată;
dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;
formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerinţelor legale.

2.3 Argumentaţi cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare dacă va constata
că:
a) reclamantul care s-a adresat în judecată, a renunțat anterior la aceiași acțiune, iar încheierea de încetare
a procesului nu a fost contestată;
b) instanţa de judecată sesizată nu este competentă să judece pricina;
c) reclamantul nu s-a adresat la mediator până la adresarea cererii în instanţa de judecată.
judecătorul refuză să primească cererea de chemare în judecată
judecătorul restituie cererea de chemare în judecată
judecătorul va confirma tranzacţia de împăcare în temeiul CPC, după care va dispune încetarea
procesului în temeiul CPC, prin emiterea unei încheieri ce poate fi atacată cu recurs.

Nr. 13

Subiectul 1. Regimul juridic al cesiunii locatiunii si sublocatiunii

1. Precizati definitia si caracterele juridice ale “contractului de sublocatiune”.

Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat
individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească
chirie. Locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea numai cu
consimţămîntul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să
indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i
cedeze locaţiunea.
Caracterele juridice: sinalagmatic- da nastere la drepturi si obligatii corelative, cu titlu oneros-are un continut
pecuniar, comutativ- existenta si intinderea obligatiilor nu depinde de intimplare si nu exista sanse de
pierdere sau cistig pentru parti, consensual- acordul reciproc de vointa a partilor, translativ de folosinta-
se transmite doar dreptul de folosinta si posesiune a bunului, nu si de proprietate, cu executare succesiva
in timp- executarea pe mai multe parti esalonate de timp.

2. Stabiliti natura juridica a interesului legitim nominalizat in CC al RM.

Protejarea intereselor locatarului se manifestă şi prin faptul că prevederile legale îl impun pe locator de a da
consimţământul la sublocaţiune sau la cedarea locaţiunii dacă există circumstanţe favorabile pentru
locatar de ordin obiectiv, şi anume, interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial unui
terţ. Interesul legitim se manifestă prin dobînda, profitul, posibilităţile sau imposibilitărţile de folosinţă al
bunului, alt rezultat pozitiv pe care îl dobîndeşte locatarul în contractul respectiv. Interesul legitim de a
ada bunul în subchrie sau cesienea locaţiunii nu poate fi realizat dacă există prevederile legale şi anume,
persoana terţului constituie un piediment, spaţiul închiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte
motine temeinice, nu i se poate impune locatorului să permită subînchirierea sau cesiunea locaţiunii

3. S.A “Agroconstructor” a transmis in locatiune unei organizatii de constructie un excavator pe

termen de 5 ani. Cu acordul locatorului, locatarul a transmis excavatorul in sublocatiune unui SRL
pe termen de 3 ani. Peste 6 luni, partile contractante au decis sa inceteze contractul de locatiune.
Respectiv, au cerut restituirea excavatorului de la sublocatar. Sublocatarul a refuzat sa restituie
obiectul respectiv, invocind contractul de sublocatiune incheiat, a carui termen nu a expirat.
Solutionati.

 Locaţiunea încetează: a) la expirarea termenului contractului; b) în cazul pieirii bunului închiriat; c) în alte cazuri
prevăzute de lege sau de contract. La lit. c atribuim urmatoarele cazuri: Articolul 906. Rezilierea
contractului din iniţiativa locatorului Locatorul este în drept să ceară rezilierea contractului dacă locatarul:
a) nu foloseşte bunul închiriat la destinaţie sau în conformitate cu prevederile contractului;b) admite
intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului ori creează un pericol real pentru o asemenea
înrăutăţire; c) nu plăteşte chiria pe parcursul a 3 luni după expirarea termenului de plată dacă în contract
nu este prevăzut altfel; d) încheie un contract de sublocaţiune fără acordul locatorului; -nu indeplineste
obligatiile contractuale de restabilire integrala si de reparare a bunurilor inchiriate, - foloseste nerational
bunurile inchiriate sau prin mijloace care duc la degradarea pamintului si a altor resurse naturale, - nu ia
masuri de reproducere a resurselor naturale care au proprietatea de a se restabili; - nu a folosit timp de un
an terenul destinat productiei agricole si timp de doi ani terenul destinat productiei neagricole. In acelasi
timp. Locatarul este în drept să ceară rezilierea contractului în cazul în care: a) şi-a pierdut capacitatea de
muncă şi nu poate folosi bunul închiriat; b) este privat de libertate şi nu-şi poate executa obligaţiile
contractuale; -locatorul nu-si indeplineste obligatiile contractuale privind restabilirea integrala si
repararea bunurilor inchiriate; - bunurile inchiriate, in virtutea unor circumstante pentru care locatarul nu
poarta raspundere, devin inutilizabile; - locatorul nu a transmis bunurile la timp locatarului. Totodata, in
contract pot fi prevazute si alte temeiuri de reziliere a contractului.

In aceasta ordine de idei, analizind continutul spetei nu putem retine existenta si ulterioara aplicare a vre-o unui
dintre temeiurile legale de reziliere a contractului de locatiune dintre locator si locatar cu ulterioara
reziliere si a contractului de sublocatiune. Prin urmare, suntem de parerea ca sublocatorul va avea cistig
de cauza.

Subiectul 2. Condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune civilă

2.1. Definiți și enumerați condițiile de exercitare a dreptului la acțiune civilă
Dreptul la actiune in sens procesual semnifica dreptul la intentarea actiunii, pe cind in sens material
semnifica dreptul la admiterea ei.
Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune sunt:
Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune civila sunt:
respectarea regulilor de competență jurisdicțională;
capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale;
respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată;
dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;
formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale

2.2. Comparaţi particularităţile condițiilor dreptului la intentarea acţiunii în raport cu pemisele exercitării
dreptului la acţiune
Premisele şi condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile supraenunţate poartă caracter general, fiind
aplicabile în toate cazurile şi formele procesuale de manifestare a acţiunii civile, inclusiv în cazul acţiunii
în procedura contenciosului administrativ, indiferent de natura litigiului material. Legislaţia procesual
civilă mai prevede şi unele condiţii speciale, care necesită a fi întrunite doar în anumite cazuri în
dependenţă de natura litigiului iscat. De exemplu, respectarea regulilor cu privire la soluţionarea
prealabilă a cauzei pe cale extrajudiciară, procedură stabilă de lege pentru cauzele de categoria respectivă
sau respectarea unei astfel de reguli.
Prezenţa sau absenţa dreptului la intentarea acţiunii, adică a laturii procesual-juridice se verifică la
momentul primirii cererii de chemare în judecată de către instanţă. Lipsa unei posesiuni sau condiţii
constituie temei de refuz în refuz în primirea cererii de chemare în judecată sau restituirea acestiua.
În caz de absenţă a unei premise de intentare a acţiunii, instanţa refuză în primirea cererii sau încetarea
procesului, dînd o încheiere motivată în acest sens şi avînd ca efect imposibilitatea de a se mai putea face
o nouă cerere de chemare în judecată între aceleaşi părţi, cu privire la aceleaşi obiect şi avînd aceleaşi
temeiuri.
În caz de absenţă a unei condiţii de intentare a acţiunii, instanţa restituie cererea de chemare în judecată,
fie nu dă curs cererii,fie scoate cererea de pe rol, adoptînd o încheiere motivată în acest sens, însă,
păstrîndu-se posibilitatea de a se mai adresa instanţei cu aceeaşi după înlăturarea obstacolelor şi întrunirea
condiţiilor necesare.
Efectele nerespectării:

Premisele Conditiile

Pînă la intentare Refuz Restituirea

După intentare Încetarea Scoaterea de pe rol

La apel Casare/Încetare Casare/Încetare

 La recurs Casare/Încetare Casare/Încetare

2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare dacă va constata
că :
soţul a înaintat o acţiune de desfacere a căsătoriei, cu consimţământul soţiei, în timpul sarcinii acesteia;
cererea a fost semnată și depusă în numele persoanei fizice de reprezentantul său împuternicit prin
procură notarială; acţiunea este intentată împotriva unui pârât – persoană juridică – lichidată deja.

Nr.14

Subiectul 1. Regimul juridic al rentei in favoarea unui tert

1. Identificati drepturile tertei persoane in cadrul raportului de renta.

Renta poate fi constituită în favoarea unui terţ. calitatea de credirentier o are partea faţă de care debirentierul se
obligă a asigura întreţinerea terţului.

Constituirea rentei în favoarea unui terţ presupune cazul când debirentierul se obligă faţă de credirentier de a
asigura plata rentei şi faţă de o terţă persoană. În cazul respectiv, debirentierul are către terţa persoană
întreţinută aceleaşi obligaţii cum şi faţă de credirentier. Mai mult decât atât, chiar şi în cazul în care
credirentierul a decedat, debirentierul rămâne obligat a achita terţei persoane plata rentei în mărimea
cuvenită acesteia în baza contractului. Totodată, terţa persoană nu deţine toate drepturile pe care le are în
acest contract credirentierul. Astfel, terţa persoană nu poate cere modificarea cuantumului sau formei
rentei, nu poate cere rezilierea contractului etc. Singura posibilitate pe care o are terţa persoană este
dreptul de a cere executarea obligaţiei de plată a redevenţei de către debirentier. Calitatea de terţă
persoană o poate avea atât rudele credirentierului cât şi persoanele cec nu stau în legătură de rudenie cu
acesta.

Contractul de rentă poate fi contestat de terţul care are dreptul de a fi întreţinut de cel obligat la plata rentei dacă
acesta, din cauza rentei, nu-şi poate îndeplini obligaţiile faţă de terţ.

2. Reliefati prevederile legale pertinente din CC care prevad plata unei rente fara a fi vorba despre un
contract de renta preexistent.

Instrainarea bunului cu conditia intretinerii pe viata

3. Decideti daca este oare dator tertul beneficiar sa garanteze debirentierul de evictiune si de viciile
bunului transmis?
Subiectul 1. Regimul juridic al rentei in favoarea unui tert

1.1 Identificati drepturile tertei persoane in cadrul raportului de renta.

Articolul 847. Renta poate fi constituită în favoarea unui terţ. calitatea de credirentier o are partea faţă de care debirentierul
se obligă a asigura întreţinerea terţului.
Constituirea rentei în favoarea unui terţ presupune cazul când debirentierul se obligă faţă de credirentier de a asigura plata
rentei şi faţă de o terţă persoană. În cazul respectiv, debirentierul are către terţa persoană întreţinută aceleaşi
obligaţii cum şi faţă de credirentier. Mai mult decât atât, chiar şi în cazul în care credirentierul a decedat,
debirentierul rămâne obligat a achita terţei persoane plata rentei în mărimea cuvenită acesteia în baza contractului.
Totodată, terţa persoană nu deţine toate drepturile pe care le are în acest contract credirentierul. Astfel, terţa
persoană nu poate cere modificarea cuantumului sau formei rentei, nu poate cere rezilierea contractului etc. Singura
posibilitate pe care o are terţa persoană este dreptul de a cere executarea obligaţiei de plată a redevenţei de către
debirentier. Calitatea de terţă persoană o poate avea atât rudele credirentierului cât şi persoanele cec nu stau în
legătură de rudenie cu acesta.
Articolul 855. Contractul de rentă poate fi contestat de terţul care are dreptul de a fi întreţinut de cel obligat la plata rentei
dacă acesta, din cauza rentei, nu-şi poate îndeplini obligaţiile faţă de terţ.

1.2 Reliefati prevederile legale pertinente din CC care prevad plata unei rente fara a fi vorba
despre un contract de renta preexistent.
Instrainarea bunului cu conditia intretinerii pe viata
Executarea contractului de renta, potrivit ali(2) art.1222 CC poate fi în bani sau în natură, pe cînd executarea
contractului de întreținere pe viață are loc, de regulă, în natură și doar cu excepție în caz de
neexecutare a obligațiilor contractuale de către debitor , executarea contractului poate fi schimbată pe
plăți periodice în bani la cererea beneficiarului d3e întreținere.

Dacă proprietarul unui teren, cu ocazia ridicării unei construcţii, a construit dincolo de limita terenului său, fără a
i se putea imputa premeditarea sau culpa gravă, vecinul trebuie să tolereze încălcarea hotarului dacă nu a
obiectat pînă sau imediat după depăşirea limitei.
(2) Vecinul prejudiciat prin situaţia prevăzută la alin.(1) trebuie despăgubit cu o rentă în bani, plătită anual, cu
anticipaţie.
(3) Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să-i achite preţul porţiunii de teren pe care s-
a construit în schimbul transmiterii proprietăţii asupra acesteia.

1.3 Decideti daca este oare dator tertul beneficiar sa garanteze debirentierul de evictiune si de
viciile bunului transmis?Există 2 situații este credirentierul sa garanteze debirentierul de evictiune si
de viciile bunului transmis deoarece mai ales în contractile cu titlul oneros obligația de bază constă
în a trasmite obiectul contractului debirentieruli. Din prevederileart.721 contractul in folos unui terț
avem 3 părți Promitentul, stipulantul și terțul9 beneficiarul)
Subiectul 2. Acțiunea reconvențională
2.1. Descrieti condițiile de exercitare a actiunii reconventionale
A. daca aceasta urmareste compensarea pretentiei initiale
B. admiterea ei exclude total sau partial admiterea actiunii initiale
C. ea si actiunea initiala sint in conexiune iar judecarea lor simultana ar duce la solutionarea rapida si
justa a litigiilor

2.2. identificati procedura de exercitare a actiunii reconventionale comparativ cu procedura depunerii

referintei de catre pirit.
Pînă la începerea dezbaterilor judiciare, pîrîtul are dreptul să intenteze împotriva reclamantului o acţiune
reconvenţională pentru a fi judecată odată cu acţiunea iniţială. Intentarea acţiunii reconvenţionale se face
conform regulilor generale de intentare a acţiunii

 În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul stabileşte data pînă la care pîrîtul
urmează să prezinte în judecată referinţa şi toate probele necesare.
   Depunerea referinţei este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanţă, pricina este
examinată în baza materialelor anexate la dosar.
    În referinţă se indică instanţa la care se depune, numele sau denumirea reclamantului şi revendicările
lui, răspunsul la pretenţiile de fapt ale acţiunii şi probele aduse împotriva fiecărei revendicări, alte date
importante pentru soluţionarea pricinii, precum şi demersurile pîrîtului. În cazul mai multor pîrîţi, se
poate depune o singură referinţă ori atîtea referinţe cîţi pîrîţi sînt sau cîte grupuri de pîrîţi există. La
referinţă se anexează atîtea copii de pe referinţe cîţi reclamanţi şi intervenienţi există în proces. Pentru
instanţa judecătorească se anexează acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisuri şi de pe alte
documente pe care se întemeiază referinţa.
    Judecătorul explică pîrîtului că neprezentarea în termen a probelor şi a referinţei nu împiedică
soluţionarea pricinii în baza materialelor din dosar.

2.3 Argumentaţi dacă există în situaţiile prezentate condiţia primirii spre examinare a acţiunii
reconvenţionale:
a) la examinarea cauzei cu privire la desfacerea căsătoriei pîrîul solicită partajul averii;
b) în cadrul examinării unei cauze privind partajul averii succesorale testamentare pârâtul cere declararea
nulităţii testamentului;
c) în cadrul unei pricini cu privire la repararea prejudiciului material cauzat prin vătămarea sănătăţii,
pîrîtul solicită încasarea de la reclamant a unei sume de bani datorate în baza unui contract de împrumut
a. da
b. nu
c. nu

Nr.15
Sub. 1. Drepturile si obligatiile administratorului fiduciar.
 1. Descrieti obiectul, subiectii si conditiile de remuneratie specifice contractului de administrare
fiduciara.

 Obiectul administrării fiduciare Poate fi dat în administrare fiduciară orice bun, inclusiv o universalitate de
bunuri, atît existente la momentul încheierii contractului, cît şi dobîndite în viitor, inclusiv bunurile
dobîndite de administratorul fiduciar în exercitarea contractului. Patrimoniul dat în administrare fiduciară
include şi bunurile care, în calitate de echivalent sau în urma unor acte juridice, iau locul bunurilor
originale. Mijloacele băneşti nu pot fi date separat în administrare fiduciară, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege. Bunurile date în administrare fiduciară se separă de alte bunuri ale fondatorului
administrării, precum şi de bunurile administratorului fiduciar. Pot fi transmise in administrare fiduciara
si obiectele proprietatii intelectuale in special cele ce individualizeaza marfurile, serviciile si persoana
juridica.

Subiectii: fondator al administrării, fiduciant (beneficiarul administrarii) si administrator fiduciar, fiduciar.

Conditiile de remuneratie:. Administratorul fiduciar nu primeşte remuneraţie pentru activitatea sa dacă părţile nu
au convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din lege. Dacă este prevăzută, remuneraţia poate fi
exprimată fie în procente faţă de venitul (profitul) obţinut din administrarea fiduciară a bunurilor, fie într-
o sumă fixă de bani, fie în formă de procurare a unei părţi a bunurilor administrate de fiduciar în
conformitate cu contractul de administrare fiduciară. Cheltuielile de administrare fiduciară le suportă
fondatorul administrării dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Fructele bunurilor revin fondatorului
administrării.

2. Caracterizati drepturile si obligatiile administratorului fiduciar.

Administratorul fiduciar este persoana care, infaptuind administrarea fiduciara, asigura conservarea, pastrarea
patrimoniului transmis lui si obtinerea beneficiului.

Administratorul fiduciar este obligat să administreze în nume propriu proprietatea încredinţată, dar pe riscul şi pe
contul fiduciantului. În raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are prerogativele unui proprietar.
Dacă nu manifestă faţă de interesele fiduciantului diligenţa de care dă dovadă în afacerile proprii,
fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel. Administratorul fiduciar este obligat să facă
public faptul separării bunurilor luate în administrare fiduciară de bunurile sale şi să menţină această
publicitate. El răspunde faţă de fondatorul administrării pentru dezavantajele, pierderile şi prejudiciile
care rezultă din confuziunea celor două patrimonii. Administratorul fiduciar poate dispune de un imobil
doar în cazurile prevăzute de lege sau de contractul de administrare fiduciară. Drepturile obţinute de
administratorul fiduciar ca rezultat al activităţii de administrare fiduciară se includ în componenţa
patrimoniului primit în administrare dacă în contract nu este prevăzută obligaţia de a le preda
fiduciantului sau beneficiarului. Obligaţiile rezultate din activitatea fiduciarului se execută din contul
bunurilor care se află în administrare fiduciară.

3. Formulati temeiurile si limitele raspunderii administratorului fiduciar atit in raport cu

fondatorul administrarii, cit si in raport cu tertii. Analizati prevederile CC la acest subiect.

Fiduciarul este obligat sa repare prejudiciul cauzat, daca nu manifesta fata de interesele fondatorului diligenta de
care da dovada in afacerile proprii.

Administratorul fiduciar este răspunzător, în raporturile cu terţii, pentru toate actele încheiate în limitele
împuternicirilor conferite de contractul de administrare fiduciară. Prin urmare acesta raspunde personal
 pentru obligatiile asumate fata de terte persoane, in limita imputernicirilor conferite de contract. In cazul
in care el si-a asumat obligatii cu depasirea imputernicirilor, el va raspunde cu propriul patrimoniu.

Răspunderea se limitează la bunurile pe care le-a primit în administrare fiduciară. După încetarea administrării
fiduciare şi transmiterea către fiduciant a bunurilor, acestea pot fi urmărite în continuare pentru pretenţiile
născute în legătură cu administrarea fiduciară.

Bunurile date în administrare fiduciară nu pot fi urmărite pentru satisfacerea pretenţiilor înaintate faţă de
administratorul fiduciar personal.

Fiduciarul este obligat sa faca public faptul separarii bunurilor luate in administrare fiduciara de bunurile sale si
sa mentina aceasta publicitate. Publicitatea este pentru terti, ca acestia sa cunoasca in privinta caror bunuri
fiduciarul actioneaza si in limita caror active el isi poate onora obligatiile. Acesta raspunde pentru
dezavantajele, pierderile si prejudiciile care rezulta din confuziunea celor doua patrimonii.

Subiectul 2. Măsurile şi procedura de asigurare a acţiunii cvile

2.1. Expuneţi noţiunea de asigurare a acţiunii civile. Descrieţi măsurile de asigurare a acţiunii.
Asigurarea acţiunii civile este o instituţie a procesului civil, constînd dintr-o totalitate de măsuri dispuse
de către judecător sau instanţa de judecată la solicitarea părţii interesate, menite să garanteze executarea
efectivă a unei hotărîri judecătoreşti definitive.
Măsurile de asigurarea a acțiunii sunt prevăzute neexhaustiv de lege. Acestea sunt prevăzute atît în
Codul de procedură civilă cît și în legile speciale. Potrivit CPC, în vederea asigurării acțiunii,
judecătorul sau instanța este în drept:
- să pună sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani ale pîrîtului, inclusiv pe cele care se află la alte
persoane;
- să interzică pîrîtului săvîrșirea unor anumite acte;
- să interzică altor persoane săvîrșirea unor anumite acte în privința obiectului în litigiu, inclusiv
transmiterea de bunuri către pîrît sau îndeplinirea unor alte obligații față de el;
- să suspende vînzarea bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acțiuni de ridicare a sechestrului de
pe ele (radierea din actul de iventar);
- să suspende urmărirea, întemeiată pe un document executoriu, contestat de debitor pe cale judiciară.
2.2. Comparaţi particularităţile procedurii de anulare, substituire şi contestare a măsurilor de
asigurare a acţiunii.
- Potrivit art. 179 CPC la cererea participanţilor la proces, se admite substituirea unei forme de asigurare
a acţiunii printr-o altă formă. Substituirea unei forme de asigurare a acţiunii printr-o altă formă se
soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de
judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei. În cazul asigurării acţiunii prin
care se cere plata unei sume, pîrîtul este în drept ca, în locul măsurilor de asigurare luate, să depună pe
contul de depozit al instanţei suma cerută de reclamant.
- Potrivit art. 180 CPC, Măsura anterioară de asigurare a acţiunii poate fi anulată din oficiu sau la
cererea pîrîtului de către judecătorul sau instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de judecătorul
sau instanţa în a căror procedură se află pricina. Anularea măsurii anterioare de asigurare a acţiunii se
soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor repetată însă nu împiedică examinarea problemei. În cazul respingerii acţiunii,
măsurile anterioare de asigurare a acţiunii se menţin pînă cînd hotărîrea judecătorească devine definitivă.
În cazul admiterii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare îşi păstrează efectul pînă la executarea
 hotărîrii judecătoreşti. Despre anularea măsurilor de asigurare a acţiunii, judecătorul sau instanţa
înştiinţează, după caz, organul care înregistrează bunul sau dreptul asupra lui.
- Potrivit art. 181 CPC Încheierile de asigurare a acţiunii pot fi atacate cu recurs. Dacă încheierea de
asigurare a acţiunii a fost emisă fără ştirea recurentului, termenul de depunere a recursului se calculează
din ziua în care persoana interesată a aflat despre pronunţarea încheierii. Depunerea recursului împotriva
încheierii de asigurare a acţiunii nu suspendă executarea încheierii. Recursul împotriva încheierii de
anulare a măsurilor de asigurare a acţiunii sau de substituire a unei forme de asigurare cu o alta suspendă
executarea încheierii.
2.3. Argumentaţi acţiunile instanţei de judecată în fiecare din următoarele cazuri:
a) cererea de asigurare a acţiunii a fost soluţionată de judecător, în ziua depunerii ei, fără a-l
înştiinţa pe pârât şi pe ceilalţi participanţi la proces;
b) instanţa a dispus, în vederea asigurării acţiunii, suspendarea ordinului de concediere a
reclamantului în cauza privind restabilirea acestuia la locul de muncă;
c) instanţa a dispus ex oficio anularea parțială a măsurii de asigurare a acțiunii, întrucât
executorul judecătoresc a aplicat un sechestru care depășea valoarea acțiunii

Răspuns:
instanța a procedat corect
instanța nu a procedat corect or, suspendarea ordinului de concediere a reclamantului în cauza privind
restabilirea acestuia la locul de muncă nu își regăsește scopul în condițiile prevăzute în CPC, și nu ar
împiedica la executarea hotărîrii instanței de judecată în eventualitatea în care va decide restabilirea
acestuia la locul de muncă;

Nr.16
Sub. 1 Regimul juridic aplicabil contractului de imprumut cu si fara dobinda.

1. Identificati categoriile raporturilor de imprumut prin prisma subiectilor intre care se stabilesc.

Contracte cu titlu oneros si gratuit.

Cu titlu oneros:

● imprumutatul persoana fizica (cetateni ai RM si strainii, apatrizii),

● imprumutatul persoana juridica (inregistrata in RM si care nu este in proces de insolvabilitate),

● imprumutatorul persoana fizica (cu capacitate de exercitiu),

● imprumutatorul persoana juridica (cu capacitate de exercitiu speciala, amanet/lombard,

organizatiile de microfinantare, asociatiile de economie si imprumut, asiguratorii).
Cu titlu gratuit:

● imprumutatul pf/pj.

● Imprumutatorul de regula este pf (ruda, prieten, etc. cu imprumutatul, se argumenteaza prin

ceea ca organizatiile cu capacitate de exercitiu speciala nu se ocupa cu binefacerea si nu au
interes sa acorde imprumuturi cu titlu gratuit, totusi acest lucru este posibil si permis de lege).

2. Enumerati si detaliati factorii in functie de care se apreciaza caracterul rezonabil al ratei

dobinzii in cadrul contractului de imprumut

Dobinda trebuie sa se afle intr-o relatie rezonabile cu rata de baza a BNM.

Recomandarea nr. 13 din 2012 a CSJ spune:

Rata dobînzii la împrumuturile acordate de către asociaţie trebuie să fie stabilită la un nivel suficient pentru a
acoperi cheltuielile privind dobînzile la mijloacele financiare atrase, cheltuielile suportate şi
constituirea şi/sau menţinerea rezervei instituţionale la nivelul minim stabilit la art.33 din Legea
nr.139 din 21.06.2007.

Prin urmare, instanţa de judecată va considera rezonabilă rata dobânzii calculată conform sumei următoarelor
componente:

1) costul creditorului atragerii mijloacelor financiare. De exemplu, în 11 octombrie 2012, rata de referinţă
interbancară (CHIBOR) publicată de Banca Naţională a Moldovei era de 11.38%;

2) profitul creditorului de aproximativ jumătate din costul indicat la componenta nr. 1);

3) cheltuielile suportate de creditor şi costurile aferente menţinerii rezervei instituţionale, de aproximativ 4-

5%.

În raport cu dobânzile pe împrumuturile acordate de alţi agenţi economici participanţi la piaţa financiară
non-bancară, este justificată aplicarea aceleiaşi formule de calcul. Totodată, se atenţionează instanţele de
judecată că în cazul împrumuturilor acordate de asociaţiile de economii şi împrumut a cetăţenilor ori alţi
agenţi economici ai pieţei financiare non-bancară, este inechitabilă, şi duce la o îmbogăţire fără justă
cauză a debitorului, anularea integrală a clauzei privind dobânda pe temeiul Codului civil şi stabilirea
dobânzii prevăzute. Echitabilă şi justă va fi reducerea dobânzii până la o rată rezonabilă

3. Cojocaru a imprumutat lui Grecu suma de 1000 Euro pe un termen de 6 luni. Grecu a eliberat o
recipisa, prin care atesta imprumutul si obligatia lui de a achita o dobinda de 10% lunar. La
expirarea termenului, Grecu a restituit doar imprumutul, refuzind sa achite dobinda din
considerentul ca aceasta este exagerat de mare. Cojocaru s-a adresat in instanta de judecata,
solicitind incasarea dobinzii contractuale si a dobinzii de intirziere pentru suma restanta. Care
sunt exigentele legale referitor la dobinda in contractul de imprumut? Care sunt efectele
incalcarii prevederilor legale referitor la marimea dobinzii? Solutionati litigiul.

Exigentele legale referitor la dobinda din imprumut: - să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a
Băncii Naţionale a Moldovei. (la data de azi, conform siteului bnm.md rata generala de dobinda e
9%.)
Efectele incalcarii prevederilor legale referitor la marimea dobinzii: Înţelegerea asupra dobînzii prin care se
încalcă dispoziţia articolului CC este nulă.

Solutia: Grecu va fi obligat la achitarea dobinzii de 10% lunar pentru cele 6 luni, daca interpretam ca 10% nu
depaseste cu mult rata rezonabila a BNM de 9% la ziua de azi; in caz contrar…. Daca se stabileste ca
10% nu este intr-o relatie rezonabila cu rata de baza a BNM, intelegearea asupra dobinzii ar fi nula. In
final, consider ca mai just ar fi prima situatie, Grecu achita dobinda contractuala. Dobînzile de
întîrziere nu se aplică la dobînzi

Subiectul 2. Obiectul probaţiunii şi determinarea lui în cauzele civile

1. Definiți obiectul probaţiunii și indicați elementele acestuia ?(nu stiu sigur daca anume
elementele sunt fapte, insa altceva nu am gasit)
Obiectul probațiunii reprezintă ansamblul circumstanțelor de fapt pe care se întemeiază pretențiile și
obiecțiile părților, precum și alte circumstanțe importante pentru justa soluționare a cauzei.
Constatarea obiectului probatiunii permite de a solutiona just pricina civila si in esenta de a realiza in
fiecare caz concret sarcinile unui proces echitabil.
Tinind cont de faptul ca obiectul probatiunii trebuie analizat impreuna cu conceptele esentiale ale actiunii
civile: pretentiile reclamantului si obiectiile piritului , consideramca reprezinta atit faptelematerial –
juridice cit si cele procesuale, spre exemplu si obiectiile piritului pot fi materiale cit si procesuale. Astfel
obiectul probatiunii e unansamblu defapte si circumstante defapt ce ar putea constiu insasi elementele.
Respectiv
I ) dupa natura juridica avem citeva categorii de fapte :
1.fapte juridice cu caracter material-juridic
2.fapte probatorii
3.fapte juridice cu caracter procesual
4.fapte ce favorizeazaaprecierea corecta a probelor
5.fapte constatarea caroraasigura infaptuirea sarcinilor preventive sieducative ale justitiei
II) In functie de vointa subiectilorraportului juridic avem fapte ce formeaza obiectul probatiei
1.actiuni
2.evenimente
Si se face o sub clasificare dupacriteriul corespunderii actiunilor cu ordinea juridica in societate :
a)fapte licite
b)fapte ilicite
III) Dupa modalitatea de exteriorizare a faptelor stabilim :1)faptele materiale 2)faptele psihologice
IV)Dupa caracterul lor : fapte pozitive, fapte negative
V)Dupamodalitatea de influenta a faptelor asupra drepturilor si obligatiilor partilor sunt :
1.fapte generatoare de drepturi si obligatii
2.fapte care inceteaza drepturile si obligatiile
3.fapte car modifica drepturile si obligatiile
4.fapte care impiedica aparitia drepturilor si a obligatiilor

2. Determinați coraportul dintre obiectul probațiunii și mijloacele de probă

Stabilirea corecta a obiectului probatiunii in pricinile civile este un procedeu complex cu importanta
practica deosebita pentru solutionarea justa a pricinii. Pertinenta probei este legatura obiectiva, bazata pe
procedee logice inductive intre faptele importante pentru solutionarea justa a pricinii si continutul
probelor. Determinarea gresita a obiectului probatiunii va conduce la stabilirea eronata a pertinentei
probelor, avind ca efect examinarea probelor impertinente sau necercetarea probelor necesare. Pentru a
garanta legatura contiutului probei cu obiectul probatiunii CPC prevede reguli de prezentare si reclamare
a probelor. Despre importanta determinarii corecte a obiectului probatiunii putem vorbi si prin prisma
delegatiilor judecatoresti, dar si a asigurarii probelor .
Obiectul probatiunii are o pondere majora si in aprecierea corecta a probelor, deoarece probele se
apreciaza, in primul rind, privitor la pertinenta lor, adica prin prisma legaturii lor cu gfaptele importante
pentru solutionarea pricinii.

Mijlocul de proba este forma probei si modalitatea legala de dovedirea unui fapt important pentru
solutionarea justa a cauzei. Pentru a generaliza specificul mijloacelor de proba, remarcam urmatoarele :
-mijlocul de proba trebuie sa fie prevazut expres de legislatie.Daca proba are o alta forma procesuala, nu
poate fi admisa. Astfel potrivit CPC, mijloacele de proba sunt: explicatiile partilor si ale altor persoane
interesate in solutionarea pricinii, depozitiile martorilor,inscrisurile,probele materiale, inregistrarile audio-
video si concluziile expertilor
- mjlocul de proba , trebuie sa fie obtiut in modlegal
-trebuie sa fie prezentat instantei de catre persoanele abilitate de legislatie cu acest drept
-mijloacele de proba au evoluat si evolueaza in timp

3. Deduceți argumentat obiectul probaţiunii în cauzele civile cu privire la :

a) dezminţirea informaţiei care în viziunea reclamantului îi ce lezează onoarea şi
demnitatea ;
1) răspîndirea unor informații care au fost cunoscute de public; 2) Trăsătura informațiilor de a nu
corespunde realității și de a leza onoarea și demnitatea; 3) Faptul răspîndirii acestora de către pîrît.
b) repararea prejudiciului cauzat prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor
contractuale;
1) existența și valabilitatea contractului; 2) executarea necorespunzătoare; 3) suferirea unui
prejudiciu și întinderea acestuia

c) solicitarea rezervei succesorale (cota obligatorie) de la unicul succesor testamentar.

Nr.17
Subiectu 1. Condițiile de valabilitate ale contractului de leasing

1. Identificați elementele căror tipuri de contracte civile se regăsesc în construcția juridico-civilă a

contractului de leasing.
Prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să asigure
posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice
(rate de leasing)- CC. În construcția juridică a contractului de leasing se găsesc elementele următoarelor
contracte: V-C, împrumut, locațiune. CC prevede expres că contractului de leasing i se aplică, în mod
corespunzător, dispoziţiile privind contractul de locaţiune în măsura în care prezentul capitol sau legea cu
privire la leasing nu prevede altfel.

2. Caracterizați dreptul de răscumpărare, în calitate de element inerent al contractului de leasing.

În CC este prevăzut că la expirarea contractului de leasing, locatorul va respecta dreptul de opţiune al
locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

Legea cu privire la leasing din 2005 că contractul de leasing trebuie să conţină clauze privind: dreptul de
opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze
raporturile contractuale. Cee ace presupune că în cazul expirării contractului de leasing financiar
locatarul poate cumpăra bunul la valoarea lui reziduală convenită de părţi, iar în cazul leasingului
operational bunul poate fi cumpărat de locatar la preţul convenit de părţi. Dacă nu şi-a exercitat dreptul de
opţiune asupra achiziţionării bunului sau prelungirii contractului, locatarul este obligat să înceteze imediat
folosinţa şi exploatarea bunului primit în leasing, să asigure păstrarea şi integritatea lui şi să îl transmită,
în cel mult 3 zile calendaristice, locatorului sau, la indicaţia acestuia, unei alte persoane în starea
corespunzătoare clauzelor contractuale, luîndu-se în considerare uzura normală. Dreptul de rascumparere
este un drept al persoanei si nu o obligatie, conditiile rascumpararii trebuie sa fie prevăzute în contractul
de leasing.

3. SRL PrimeLeasing a încheiat cu ÎI ”Arcadie Lisnic” un contract de leasing, prin care primul se obliga
să cumpere de la AO Trust utilaj (bunul şi vânzătorul a fost ales de locatar) şi să-l transmită în posesie
şi folosinţă lui ÎI ”Arcadie Lisnic” pe termen de 4 ani. Transportarea şi montarea utilajului a fost
efectuată de vânzător. În procesul exploatării utilajului s-au constatat defecte de producţie ce
excludeau folosirea în continuare a bunului. Drept urmare, locatarul a solicitat de la vânzător
schimbarea bunului, dar a primit refuz (vânzătorul a argumentat refuzul său prin faptul că nu mai
produce asemenea utilaj). Locatarul s-a adresat către locator, solicitând rezilierea contractului.
Locatorul a fost de acord să rezilieze contractul numai dacă locatarul îi va plăti costul bunului şi îi va
repara dauna cauzată. Nefiind de acord cu aceasta, locatarul s-a adresat în judecată cu cerere de
reziliere a contractului. Recomandaţi soluţii pentru acest litigiu
Vînzătorul bunului este obligat direct faţă de locatar pentru garanţiile legale sau convenţionale inerente
unui contract de vînzare-cumpărare. Vînzătorul nu răspunde însă în faţa locatorului şi a locatarului pentru
acelaşi prejudiciu.

Locatorul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de către vînzător, cu excepţia cazului cînd
vînzătorul a fost ales de către locator, dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Locatarul urmează să intenteze acțiune în instanță împotriva vînzătorului, deoarece față de locator el nu
poate avea pretenții, datorită faptul că singur a ales vînzătorul.

(3) Locatarul are dreptul să rezilieze contractul şi să ceară repararea prejudiciilor dacă:

b) bunul nu corespunde calităţii, ansamblului de piese şi de accesorii, altor condiţii de furnizare

(transmitere) ori clauzelor contractuale. Acest caz se referă la situația cînd locatorul era responsabil de
calitatea bunului, însă în speță furnizorul este responsabil.

Subiectul 2. Degrevarea de probațiune și prezumțiile probante.

2.1 Descrieţi temeiurile degrevării de probaţiune într-un proces civil.
CPC prevede temeiurile degrevării de probaţiune:
-  împrejurările (faptele) pe care instanţa le-a declarat unanim cunoscute nu au nevoie de a fi dovedite.
Ex: calamităţile naturale;
-  faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată într-o pricină civilă, nu trebuie
dovedite din nou la judecarea altor pricini civile, la care participă aceleaşi persoane;
-  sentinţa pronunţată într-o cauză penală, rămasă irevocabilă este obligatorie pentru instanţa chemată să
se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa
numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză;
- faptele constate printr-un act al autorităţii publice nu au până la judecată putere pentru instanţă şi pot fi
contestate în condiţiile legii;
-  faptele invocate de una din părţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat;
-  faptele care, conform legii, sunt prezumate ca stabilite nu trebuie dovedite de persoana în a cărei
favoare se prezumă. Această prezumţie poate fi contestată, conform regulilor generale de probaţiune, de
persoana interesată, dacă legea nu dispune altfel.
2.2. Comparaţi efectele temeiurilor de degrevare de probaţiunile şi efectele prezumţiilor probante.
Prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt
necunoscut. Prezumţia reprezintă eliberarea părţii, în favoarea căreia ea este prevăzută, de obligaţia de a
dovedi anumite circumstanţe de fapt pe care le invocă.
Prezumţiile sunt elemente ale sistemului probator şi nu probe. Prin prezumţii nu se poate stabili direct
faptul care a adus la naşterea litigiului, ci un alt fapt vecin şi conex cu acesta, din a cărei existenţă se va
trage concluzia cu privire la existenţa sau inexistenţa faptului ce trebuie dovedit şi care este necunoscut.
Prezumţiile sunt rezultatul a două raţionamente:
- din cunoaşterea probelor directe judecătorul induce printr-un raţionament existenţa în trecut a unui
fapt vecin şi conex cu faptul generator de drepturi;
- din cunoaşterea faptului vecin şi conex, deduce existenţa faptului generator de drepturi datorită
legăturii de conexitate dintre aceste două fapte.
Astfel, efectele temeiurilor de degrevare de probaţiune şi efectele prezumţiilor probante sunt că partea
care se opune acestor fapte va fi ţinută să demonstreze contrariul.
2.3 Argumentaţi care circumstanţe vor trebui dovedite în funcţie de următoarele situaţii:
a) pârâtul nu a negat în mod expres faptul încheierii contractului de împrumut în mărime de
20.000 (douăzeci mii) lei, care nu a fost perfectat în formă scrisă;
b) pârâtul se eschivează de a se prezenta la expertiza genetică în cauza cu privire la stabilirea
paternităţii;
c) reclamantul pretinde repararea prejudiciilor cauzate prin executarea tardivă a contractului de
transport feroviar a mărfurilor în pofida calamităților naturale care au împiedicat exercitarea
corespunzătoare a obligațiilor.
În cazul dat, reclamantul nu mai urmează să dovedească odată în plus încheierea contractului. b) trebuie
demonstrat
c)Nu trebuie demonstrat

Testul nr.18

Subiectul I. Condițiile de revocare, rezoluțiune și nulitate ale contractului de donație.

1.1. Stabiliti coraportul dintre revocarea donației în cazul neîndeplinirii sarcinii convenite în
contractul de donație condiționată și revocarea donației pentru ingratitudine.
În baza unui contract de donaţie condiţionată donatarul se obligă să execute o sarcină sau să contribuie la
realizarea unui scop stabilite de către donator. Încheind contractul de donaţie condiţionată, donatarul este
ţinut să realizeze sarcina/scopul determinat. Sarcina impusă de donator nu poate fi imposibilă, ilicită şi
amorală. În caz contrar, contractul de donaţie condiţionată va fi lovit de nulitate absolută în condiţiile. Pot
fi condiţionate de îndeplinirea sarcinilor atît contractele reale de donaţie, cît şi contractele care conţin
promisiunea de a dona în viitor. În limita sarcinii/scopului impus prin contractul de donaţie, donaţia
condiţionată este un contract sinalagmatic. Respectiv, contractului de donaţie condiţionată i se aplică în
mod corespunzător prevederile comune cu privire la contractele sinalagmatice, prevăzute în
СС.Instituirea sarcinii în favoarea donatarului nu afectează caracterul gratuit al contractului de donaţie,
însă spre deosebire de donaţiile simple, donaţia condiţionată de o sarcină în favoarea donatarului poate fi
revocată pentru neexecutare.

Fiind un contract sinalagmatic, donatarul nu poate renunţa la îndeplinirea obligaţiilor stipulate decît sub
sancţiunea reparării prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului. În conformitate cu normele
generale, dacă donatarul nu execută sarcina, donatorul este în drept fie de a cere executarea sarcinii fie de
a revoca donaţia (de a cere rezoluţiunea contractului).

Fiind un contract unilateral (cu excepţia donaţiilor condiţionate), contractul de donaţie pur gratuită nu
generează obligaţii în sarcina donatarului, ci numai o îndatorire legală, numită „de recunoştinţă”. Mărind
patrimoniul donatarului din contul patrimoniului său cu titlu gratuit, donatorul este în drept să aştepte din
partea donatartului dacă nu o recunoştinţă, atunci cel puţin loialitate, manifestată prin abţinerea de la
săvîrşirea unor fapte necorespunzătoare faţă de donator. Revocarea pentru ingratitudine este recunoscută
ca o restituire a darului cu caracter de sancţiune civilă şi nu o rezoluţiune a contractului, ca în cazul
revocării donaţiei condiţionate.

În relaţiile dintre părţile contractului de donaţie revocarea pentru ingratitudine produce un efect retroactiv.
Donaţia se consideră a nu fi existat şi din acest considerent donatarul este obligat să restituie bunul donat.

1.2. Analizați mecanismul și efectele juridice ale refuzului de a îndeplini promisiunea de donație și
rezoluțiunea contractului de donație în cazul străii de nevoie.

Donatorul este îndreptăţit să refuze executarea contractului de donaţie, fără a fi obligat la plata
despăgubirilor, în cazurile cînd îndeplinirea promisiunii va pune în pericol propria întreţinere
corespunzătoare a donatorului sau/şi cînd aceasta ar periclita executarea obligaţiilor legale ale
donatorului de întreţinere a altor persoane. Evident că obligaţiile donatorului care fac imposibilă
respectarea promisiunii de a dona fără a periclita propria întreţinere corespunzătoare sau întreţinerea altor
persoane să nu existe la momentul încheierii contractului de donaţie, ci să apară după încheierea lui.
Aceste obligaţii trebuie să înrăutăţească starea patrimonială a donatorului în aşa măsură, încît executarea
contractului de donaţie să creeze pericolul survenirii consecinţelor date. Înrăutăţirea stării patrimoniale
poate avea loc în rezultatul reducerii veniturilor, creşterii costului vieţii, înrăutăţirea stării sănătăţii,
falimentul întreprinzătorului individual, modificarea statutului stării civile (căsătorie, divorţ), naşterea
obligaţiei de repararea a prejudiciului cauzat, a obligaţiei de plată a pensiei alimentare, altor obligaţii de
întreţinere, etc.

Determinînd dacă executarea contractului de donaţie poate să pericliteze propria întreţinere

corespunzătoare a donatorului, urmează să se ţină cont de împrejurările concrete ale cazului precum şi de
faptul că nivelul vieţii acestuia nu trebuie să se înrăutăţească după îndeplinirea promisiunii de a dona.
Referindu-se la „obligaţiile legale de întreţinere a altor persoane”, legiuitorul a avut în vedere doar
obligaţiile de întreţinere, instituite prin lege (obligaţia de întreţinere a copiilor de către părinţi, a buneilor
de către nepoţi, a părinţilor de către copii, pensia alimentară în privinţa oricăror aceştia, prevăzute de
Codul familiei).

Renunţarea donatorului la executarea contractului este posibilă doar pînă la transmiterea bunului. După
transmiterea bunului contractul de donaţie poate fi rezolvit în conformitate cu prevederile CC.

Contractului de donaţie i se aplică în egală măsură cu alte contracte dispoziţiile legale cu privire la
obligaţii, cu excepţiile expres prevăzute de lege. În cazul renunţării donatorului de îndeplinire a
promisiunii de a dona pentru alte motive decît cele indicate la alin.2, donatarul va putea cere despăgubiri
în baza normelor generale cu privire la răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor.

Datorită faptului că rezoluţiunea este cerută după ce contractul de donaţie a fost executat şi donatarul a
devenit titularul dreptului primit, legea limitează efectele rezoluţiunii doar la restituirea bunurilor donate
pe care donatarul le mai posedă. Dacă bunurile nu mai există în natură sau au fost înstrăinate, rezoluţiunea
contractului de donaţie este inadmisibilă, donatorul nefiind în drept să ceară despăgubiri. Rezoluţiunea
pentru temeiurile prevăzute nu are efect asupra drepturilor terţilor referitor la bunul donat, indiferent de
faptul dacă dreptul a trecut la terţ cu titlu gratuit sau oneros. În cazurile cînd bunul este în posesia
donatarului, însă este grevat de drepturi ale terţilor, donatorul va accepta restituirea bunului grevat de
drepturi, fără a putea cere despăgubiri.

Starea de nevoie în care a ajuns donatorul după executarea contractului de donaţie trebuie să nu fie
condiţionată de comportamenul vinovat al lui. Dacă donatorul şi-a provocat intenţionat sau prin culpă
gravă starea de nevoie, rezoluţiunea contractului de donaţie este inadmisibilă.

1.3. Exprimați-vă părerea referitor la oportunitatea și posibilitatea legală de a declara nul

contractul de donație încheiat în cazul maladiilor prezumate a fi letale.

Prin norma dată, legiuitorul fixează prezumţia că încheierea contractului de donaţie în timpul unei maladii
considerate a fi letale este dictată de conştientizarea de către donator a inevitabilităţii decesului său. În
cazul în care donatorul, contrar prezumţiei letalităţii, se însănătoşeşte, legea îi oferă posibilitatea de a cere
declararea nulităţii contractului de donaţie.

Prin maladii prezumate letale urmează de înţeles acele procese patologice (boala), indiferent de natura
lor, care afectează organismul uman şi duc în mod inevitabil la decesul celui bolnav. Prezumţia letalităţii
maladiei trebuie să fie fundamentată din punct de vedere medical şi nu doar bănuită de donator sau alte
persoane.

Pentru a putea cere nulitatea contractului de donaţie încheiate în timpul unei maladii prezumate letale,
însănătoşirea donatorului trebuie să fie de aşa natură, încît să înlăture pericolul decesului care se prezuma.
Însănătoşirea parţială, care doar îdepărtează survenirea decesului pe o perioadă scurtă de timp nu-i oferă
dreptul donatorului de a cere nulitatea contractului.

Donatorul va putea cere nulitatea contractului de donaţie în decursul termenilor generali de prescripţie.
Alte persoane interesate nu vor putea cere declararea nulităţii contractului în baza art.833. Dacă pînă la
pronunţarea hotărîrii judecătoreşti donatorul decedează, contractul nu va fi declarat nul.

Subiectul 2. Temeiurile şi procedura efectuării expertizei în cauzele civile

2.1. Expuneți temeiurile pentru efectuarea expertizei.

Expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea circumstanţelor ce
pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sînt necesare cunoştinţe specializate în domeniul
ştiinţei, tehnicii, artei, meşteşugului sau în alte domenii. Posedarea unor asemenea cunoştinţe specializate
de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea
dispunerii expertizei. Dispunerea expertizei se face, la cererea părţilor, de către organul de urmărire
penală sau de către instanţa de judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală.
   Părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sînt în drept să înainteze cerere despre efectuarea
expertizei pentru constatarea circumstanţelor care, în opinia lor, vor putea fi utilizate în apărarea
intereselor lor. Raportul expertului care a efectuat expertiza la cererea părţilor se prezintă organului de
urmărire penală, se anexează la materialele cauzei penale şi urmează a fi apreciată o dată cu alte probe.
   În calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă cunoştinţele necesare pentru a prezenta
concluzii care se referă la circumstanţele apărute în legătură cu cauza penală şi care pot avea importanţă
probatorie pentru cauza penală.
   Fiecare dintre părţi are dreptul să recomande un expert pentru a participa cu drepturi depline la
efectuarea expertizei.
Considerînd că este necesară efectuarea expertizei, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, iar
instanţa de judecată, prin încheiere, dispune efectuarea expertizei. În ordonanţă sau în încheiere se indică:
cine a iniţiat numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune expertiza; obiectele, documentele şi
alte materiale prezentate expertului cu menţiunea cînd şi în ce împrejurări au fost descoperite şi ridicate;
întrebările formulate expertului; denumirea instituţiei de expertiză, numele şi prenumele persoanei căreia i
se pune în sarcină efectuarea expertizei.
    Cererea de solicitare a efectuării expertizei se formulează în scris, cu indicarea faptelor şi
împrejurărilor supuse constatării şi a obiectelor, materialelor care trebuie investigate de expert.

2.2. Determinați procedura desemnării expertizei judiciare.

Acţiuni premergătoare expertizei

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul în care dispune efectuarea expertizei, citează
părţile şi expertul desemnat pentru a li se aduce la cunoştinţă obiectul expertizei şi întrebările la care
expertul trebuie să dea răspunsuri, pentru a li se explica dreptul de a face observaţii cu privire la aceste
întrebări şi de a cere modificarea sau completarea lor. Totodată, părţilor li se explică dreptul lor de a cere
numirea a cîte un expert recomandat de fiecare dintre ele pentru a participa la efectuarea expertizei. În
acest caz, se întocmeşte un proces-verbal.

Procedura de efectuare a expertizei

Expertiza se efectuează de către persoanele desemnate conform art.149. Efectuarea expertizei poate fi
încredinţată mai multor experţi.

Expertiza se efectuează în localul instanţei judecătoreşti sau în altă parte, în dependenţă de caracterul
cercetării sau de circumstanţele care fac dificilă ori chiar imposibilă aducerea obiectului cercetării în faţa
instanţei. Părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să asiste la efectuarea expertizei, cu excepţia
cazurilor cînd prezenţa lor nu este obligatorie sau ar putea împiedica lucrul experţilor.

Pentru efectuarea expertizei la faţa locului, este obligatorie citarea părţilor şi altor participanţi la proces
interesaţi, aceştia fiind obligaţi să dea expertului orice explicaţie în legătură cu obiectul expertizei.

Raportul de expertiză
Raportul de expertiză se elaborează în scris.

Raportul de expertiză se depune în instanţă judecătorească cu cel puţin 5 zile înainte de data şedinţei de
judecată.

Raportul de expertiză va cuprinde descrierea amplă a investigaţiilor şi concluziile pe marginea lor,

răspunsul la întrebările instanţei judecătoreşti. În cazul în care constată, pe parcursul efectuării expertizei,
existenţa unor circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii referitor la care nu i s-au pus întrebări,
expertul este în drept să includă în raport deducţiile sale asupra lor.

Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.

Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză şi împotriva
altor probleme ce ţin de acesta.

Raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa judecătorească şi se apreciază conform art.130.
Respingerea lui însă trebuie să fie motivată.

2.3. Argumentați dacă instanța a procedat corect sau nu:

a) judecătorul a ordonat efectuarea din oficiu a expertizei în procesul de spitalizare în staționarul

de psihiatrie – posibil că da

b) instanța a refuzat admiterea cererii reclamantului de efectuare a expertizei, pe motiv că la dosar

este anexat actul Centrului Național de Expertiză Judiciară întocmit înainte de intentarea
procesului pe care l-a cercetat în ședință de judecată.

Nu a procedat corect. Părţile aleg, de comun acord, expertul sau instituţia de expertiză care urmează să fie
desemnată de instanţă să efectueze expertiza. În lipsa acordului părţilor, instanţa desemnează expertul sau
instituţia care urmează să efectueze expertiza.

c) instanța nu i-a permis pîrîtului să pună întrebări în cadrul prezentării raportului de expertiză
efectuat la cererea reclamantului, explicîndu-i dreptul de a cere o expertiză suplimentară.

Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.

Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză şi împotriva
altor probleme ce ţin de acesta.

Testul 19.
Subiectul I. Particularitățile contractului de vînzare-cumpărare a bunurilo pentru consum în
raport cu alte varietăți ale contractului de vînzare-cumpărare.
1.1. Definiți contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum.

Definiție: contract care se încheie în baza ofertei publice a bunurilor, astfel încît se consideră încheiat din
momentul alegerii mărfii de către cumpărător în magazinele cu autoservire sau din momentul alegerii și
transimiterii acesteia de către vânzător la cererea cumpărătorului. Dacă un consumator cumpără de la un
întreprinzător un bun mobil (cumpărarea de bunuri pentru consum) şi, în termen de 6 luni de la transferul
riscului, constată un viciu al bunului, se prezumă că bunul a fost viciat în momentul transferării riscului,
cu excepţia cazului în care prezumţia nu este compatibilă cu felul bunului sau al viciului.

1.2. Identificați și detaliați statutul juridic al consumatorului în cadrul contractului de vînzare-

cumpărare a bunurilor pentru consum, făcând apel la prevederi legale pertinente.

Consumatorul - orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă,
procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau
profesională.
Calitate specială reiese din drepturile speciale atribuite:

Orice consumator are dreptul la:

a) protecţia drepturilor sale de către stat;
b) protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze
viaţa, sănătatea, ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime;
c) remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea
corespunzătoare a preţului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul
necorespunzător;
d) informaţii complete, corecte şi precise privind produsele, serviciile achiziţionate;
e) instruire în domeniul drepturilor sale;
f) organizare în asociaţii obşteşti pentru protecţia consumatorilor;
g) adresare în autorităţile publice şi reprezentarea în ele a intereselor sale;
h) sesizarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi autorităţilor publice asupra încălcării
drepturilor şi intereselor sale legitime, în calitate de consumator, şi la înaintarea de propuneri referitoare
la îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor.

Consumatorul, la încheierea contractelor, are următoarele drepturi:

a) de a lua liber decizii la achiziţionarea produsului, serviciului, fără a i se impune în contracte
clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte, de natură a influenţa
opţiunea acestuia;
b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind
caracteristicile principale şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţului sau tarifului, precum şi
stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobînzilor;
c) de a lua cunoştinţă, în prealabil, de textul contractului pe care intenţionează să îl încheie;
d) de a fi exonerat de plata pentru produsele, serviciile care nu au fost solicitate;
e) de a fi despăgubit pentru daunele cauzate de produsele, serviciile care nu corespund cerinţelor
prescrise sau declarate ori clauzelor contractuale;
f) de a i se asigura deservirea tehnică necesară şi piese de schimb pe toată durata de funcţionare a
produsului, stabilită în documentele normative sau declarată de către producător ori convenită de părţi;
g) de a plăti pentru produsele, serviciile de care beneficiază sume stabilite cu exactitate, în prealabil;
majorarea preţului iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului.
Înlocuirea produsului de calitate corespunzătoare
(1) Consumatorul este în drept să ceară vînzătorului, în termen de 14 zile, înlocuirea unui produs
nealimentar de calitate corespunzătoare cu un produs similar celui procurat dacă acest produs nu-i
convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă nu-l poate utiliza conform destinaţiei din
alte cauze, cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculului corespunzător.
 (2) Dacă produsul necesar pentru înlocuire lipseşte, consumatorul are dreptul să rezilieze contractul,
iar vînzătorul este obligat să-i restituie contravaloarea produsului.
(3) Cererea consumatorului de a i se înlocui produsul sau de a i se restitui contravaloarea lui
urmează să fie executată dacă produsul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există
probe că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.
(4) Lista produselor nealimentare de calitate corespunzătoare ce nu pot fi înlocuite cu un produs
similar este prezentată în anexa la prezenta lege.

Repararea prejudiciului
(1) Consumatorul este în drept să pretindă repararea prejudiciului cauzat de produsele, serviciile
necorespunzătoare indiferent de faptul dacă s-a aflat sau nu în relaţii contractuale cu vînzătorul,
prestatorul.
(2) Prejudiciul se repară de către vînzător, prestator şi în cazul în care livrarea produsului, prestarea
serviciului se fac în mod gratuit sau la preţ redus ori dacă produsul a fost comercializat ca piese de schimb
sau distribuit sub altă formă.
(3) Prejudiciul (inclusiv moral) se repară de către vînzător, prestator dacă a fost cauzat pe parcursul:
a) termenului de valabilitate – la produsele pentru care se stabileşte acest termen;
b) duratei de funcţionare – la produsele de folosinţă îndelungată;
c) a 2 ani – la produsele pentru care nu este prevăzută stabilirea termenului de valabilitate sau
duratei de funcţionare.
(4) Prejudiciul moral cauzat consumatorului de către producător, vînzător, prestator prin încălcarea
drepturilor lui prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative, se repară în mărimea stabilită
de instanţa judecătorească.
(5) Prejudiciul moral se repară indiferent de repararea prejudiciului material cauzat consumatorului.
(6) Pentru repararea prejudiciului cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă dovada
prejudiciului.

Certificatul de garanţie cuprinde menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului
şi atestă în mod clar că aceste drepturi nu sînt afectate prin garanţia oferită.
Certificatul de garanţie precizează conţinutul garanţiei şi elementele esenţiale necesare pentru a face
reclamaţii în temeiul garanţiei, în special:
a) elementele de identificare a produsului;
b) termenul de garanţie;
c) domeniul teritorial al garanţiei;
d) modalităţile de asigurare a garanţiei – reparare, înlocuire, restituire a contravalorii, condiţiile şi
termenul de realizare a acestora;
e) denumirea şi adresa garantului (ale producătorului, vînzătorului şi ale întreprinderii specializate
în deservire tehnică).
Certificatul de garanţie se redactează în termeni simpli şi uşor de înţeles, în limba de stat.
Certificatul de garanţie se oferă pe suport de hîrtie sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi
accesibil consumatorului.

1.3. Evidențiați specificul și particularitățile contractului de vînzare cumpărare a bunurilor pentru

consum în raport cu alte varietăți ale contractului de vânzare-cumărare.

Particularități:
 1. particularităţi referitoare la subiecţi. În calitate de vînzător se prezintă neapărat antreprenorul
(“persoana fizică sau juridică care practică activitate de antreprenoriat”). În calitate de cumpărător în
contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum poate apărea orice subiect de drept civil care
procură bunul pentru satisfacerea necesităţilor personale.

2. caracter de adeziune şi nu presupune realizarea unui acord la cererea uneia dintre părţi. În codiţiile
economiei de piaţă vînzătorul este liber în privinţa stabilirii preţului la bunul comercializat. Aceasta însă
nu înseamnă că, în scopul de a proteja consumatorul, statul nu poate stabili limetele preţului la unele
bunuri pentru consum ce au o importanţă strategică.

3. încheierea contractului are loc în baza ofertei publice. Art.805 CC prevede că expunerea bunului cu
etichete în vitrină, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunului, descrierea lui în cataloage şi alte
propuneri, adreste unui cerc nedeterminat de personae, se consideră ofertă publică pentru încheierea unui
contract de bunuri pentru consum.

4. prevederi speciale în ceea ce priveşte garanţia caracteristicilor bunului vîndut art. 804 CC. garanţia
trebuie să fie formulată într-un limbaj clar şi exact, în sensul că aceasta trebuie să fie accesibilă chiar şi
unui consumator neiniţiat. În garanţie trebuie înserate drepturile legale ale consumatorului . Garanţia
trebuie să mai conţină referinţă şi la faptul, că existenţa acesteia nu limitează drepturile consumatorului.
Faptul înserării în textul declaraţiei de garanţie a unor drepturi legale ale consumatorului nu-i creează
obstacole acestuia în vederea realizării drepturilor, de care dispune un cumpărător în contractul de vînzare
– cumpărare. La fel, garanţia trebuie să conţină toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de
ea, inclusiv reţelele de comercializare cu amănuntul, centrele de deservire, programul lor de muncă şi
telefoanele de contact, caracteristicile tehnice sau de fabricare a bunului comercializat, etc.

5. reguli speciale în ceea ce priveşte preschimbarea bunurilor pentru consum.

Cumpărătorul are dreptul ca, în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului nealimentar, dacă
vînzătorul nu a stabilit un termen mai mare, să preschimbe bunul la locul cumpărării lui sau în alt loc,
stabilit de vînzător, cu un bun similar de o altă mărime, formă, gabarit, model, culoare sau completare
etc., cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculării.
Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, cumpărătorul are dreptul să restituie bunul cumpărat, iar
vînzătorul este obligat să-i restituie suma plătită.
Cererea cumpărătorului de a preschimba bunul sau de a-l restitui urmează să fie executată dacă bunul nu
este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost cumpărat de la vînzătorul
respectiv.

6. Preţul, alte clauze esenţiale ale contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se stabilesc
în mod egal pentru toţi cumpărătorii.
În condiţiile economiei de piaţă vînzătorul este liber în privinţa stabilirii preţului la bunul, comercializat
de el. Aceasta, însă, nu înseamnă, că în scopul de a proteja consumatorul, statul nu poate stabili limitele
preţului la unele bunuri pentru consum de importanţă strategică.

Subiectul 2. Condițiile de formă și conținut ale cererii de chemare în judecată

2.1 Descrieți elementele de conținut obligatorii ale cererii de chemare în judecată.

Trebuie să corespundă unor rigori de formă și conținut. În formă scrisă, dacă e asistat de un reprezentant
este obligatoriu să fie dactilografiată. Conținutul cererii are următoarea componență:
1. elemente esențiale – sunt obligatorii, fără de care cererea nu poate fi pusă pe rolul instanței de judecată.
Dacă lipsește măcar un element esențial nu se va da curs cererii.

Esențiale sunt:

a. Date de identificare a părților și a reprezentantului reclamantului, dacă există - p.f nume,

domiciliu/ p.j denumire, sediu, date bancare, cod fiscal. La reprezentant- nume prenume,
adresa, telefon, fax, poșta electronică.
b. Pretențiile reclamantului, valoarea acțiunii- esența îmcălcării sau a pericolului de încălcare a
drepturilor și libertăților sau a intereselor legitime ale reclamantului, pretențiile. Pretenția va
putea fi modificată ulterior ( cu condiția să nu depășească limitele acțiunii civile inițiale),
inclusiv valoarea acțiunii, sau reclamantul poate chiar renunța la ele parțial sau integral.
Instanța va adopta hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.
c. Circumstanțele de fapt și de drept pe care își întemeiază acțiunea.
d. Indicarea probelor de care reclamantul dispune la momentul depunerii cererii. Face referrință
la toate probele, cu excepția concluziei expertului. Se anexează înscrisurile etc.
e. Date despre respectarea ordinii prealabile – prevăzută de lege sau de părți. Clauza de arbitraj
NU constituie ordine prealabilă, precum și nici formula de soluționare pe cale amiabilă.
f. Semnătura
g. Anexele obligatorii

2. elementele neesențiale- facultative. Le include reclamantul doar dacă el consideră necesar, lipsa lor
nefiind un impediment de respingere a cererii.

a. Denumirea cererii
b. Instanța cărei se adresează justițiabilul
c. Număr de telefon, poșta electronică, alte date de contact ale părților
d. Data scrisă în cererea de chemare în judecată. Contează data depunerii cererii și înregistrării
e. Alte date sau demersuri – ex: cereri de scutire integrală/parțială de taxa de stat; cereri privind
asigurarea probelor; privind asigurarea acțiunii civile; reclamarea de probe.

2.2 Deduceți necesitatea anexelor la cererea de chemare în judecată.

Legea prevede un șir de anexe OBLIGATORII, în lipsa cărora judecătorul va trebui să nu dea curs cererii.

1. Dovada în original a achitării taxei de stat – excepție dacă beneficiază de scutire. Dacă solicită în
cerere scutirea de taxă, va trebui să anexeze dovezi. Situația materială dificilă a reclamantului
persoană fizică poate fi demonstrată prin avizul Comisiei pentru protecție socială; certificatul
pentru protecție socială; existența la întreținere a copiilor minori, etc. Persoana juridică va proba
lipsa mijloacelor financiare prin probe pertinente (ex. Informația de la inspectoratul fiscal)
 2. Acte, certificate care atestă calitatea de conducător a persoanei juridice, de reprezentant legal sau
împuternicirile reprezentantului contractual, precum și cererea în original a persoanei fizice
adresate procurorului. –
● Conducătorii persoanelor juridice ăși vor putea semna singuri cererile, dar vor confirma
funcția prin acte cprespunzptoare. Dacă persoana a fost numită în funcție printr-un act
publicat în Monitorul Oficial, e suficient doar referința la el.
● Reprezentanții legali nu au nevoie de împuterniciri, dar se certifică ( exemplu: Părinții –
actele de indetitate a lor și a copiilor, hot. Judec. De încuviințare a adopției; Turorii- hot.
Judec. De lipsire a persoanei de capacitate de exercișiu și actul autorității tutelare prin care
a fost desemnat; Administratorii fiduaciari a bunurilor persoanelor declarate absente – hot.
Judect de declarare a absenței și contractul de administrare fiduaciară.
● Reprezentanții contractuali – (avocat/avocat-stagiar/ salarial al p.j) prin procură sau
mandat. Mandatul avocatului conține obligatoriu semnătura clientului+numele și
prenumele lui
● Procuror în interesul unei persoane fizice – se semnează cererea de procuror și se indică
calitatea procesuală. Se va anexa cererea persoanei fizice prin care se solicită adresarea în
judecată, excepție în cazul persoanei incapabile.
● Procuror în interesul statului – doar cererea scrisă și semnată de procuror.

3. Înscrisurile care confirmă pretențiile reclamantului – dacă le deține la data adresării. Inclusiv dacă
se conțin înregistrări audio sau video. Copiile se autentifică, cu excepția actelor de identitate a
căror valabilitate poate fi verificată de instanță în ședință.
4. Copiile cererii de chemare în judecată și a celorlalte anexe – egalcu numărul părților, plus 1 pentru
instanță
5. Copia actului de identitate al reclamantului

2.3Argumentați dacă instanța de judecată a procedat sau nu corect în următoarele cazuri.

a)judecătorul nu a dat curs cererii de chemare în judecată pe motiv că în cerere pretențiile

reclamantului erau confuze. - Circumstanțele de fapt întruchipează temeiul acțiunii civile, adcă
justificarea pe care partea o invocă pentru a convinge instanța că pretențiile sale trebuie admise. (nu sunt
sigură, dar din cele de mai sus, reiese că instanța avea dreptul să restituie cererea)

b)Judecătorul nu a dat curs cererii de chemare în judecată deoarece reclamantul doar a menționat
căf a respectat procedura prealabilă prevăzută de lege, dar nu a anexat dovezi în acest sens.-

Testul 20.
Subiectul I. Condițiile esențiale ale contractului de antrepriză

1.1. Stabiliti condițiile esențiale ale contractului de antrepriză.

1. Antreprenorul efectuează o lucrare la comanda clientului pentru satisfacerea cerințelor individuale ale
acestuia;
2. Antreprenorul efectuează o anumită lucrare, din care poate rezulta producerea sau transformarea unui
bun ori obținerea unui alt rezultat prin efectuarea lucrării;
3. Bunul produs de antreprenor îi aprține acestuia cu titlu de proprietate pînă la preluarea acestui bun de
către client;
4. Antreprenoul este independent în alegerea moduui de excutare a lucrării;
5. Antreprenorul își asumă obligația să efectueze o lucrare pe riscul său, adică el poate pretinde
remunerație, dacă rezultatul muncii sale va fi materializat și predat clientului;
6. Antreprenorul execută lucrarea pentru remunerație obținută după predarea lucrării.

1.2. Clasificați termenii aplicați în cadrul contractului de antrepriză, precum și evidențiați

importanța acestora.
Trei categorii de termene:

1. termenul general de excutare – perioadă în care lucrarea trebuie finalizată integral, iar rezultatul –
predat clientului;
2. termenul de executare a unor lucrări, care poate fi prezentat și sub forma unui program de executare a
unor lucrări
3. termenul final la care lucrarea trebuie sa fie gata și predată clientului.

Necesitatea stabilirii termenului executării contractului are o importanţă deosebită în cazurile cînd
volumul lucrărilor este impunător şi lucrările vor fi efectuate pe o perioadă de lungă durată. Stabilirea
termenelor asigură efectuare ritmică a lucrărilor, asigură posibilitatea clientului de a controla cursul
lucrărilor, pentru ca lucrările să fie efectuate la timp, calitativ.

1.3. Încheind contractul de antrepriză, Drosu s-a obligat față de Ceban, în schimbul unei remunerații de
5000 lei, să execute cu materiale sale lucrări de reparația a casei, în termen de 2 luni. Efectuînd o parte
din lucrări, Drosu a fost internat în spital în rezultatul unui accident. Ceban, dorind să finiseze reparația în
termen, a contractat cu un alt antreprenor. Ultimul a finalizat lucrările, utilizînd materialele lui Drosu.
Dup expirarea a 3 luni, Drosu i-a solicitat lui Ceban plat a 75 % din lucrările efectuate și restituirea a 800
lei – costul materialelor utilizate de al 2-lea antreprenor. Ceban a refuzat să plătească sumele sus-numite.

Soluționați litigiul.

Riscul contractului, în virtutea legii, este suportat de antreprenor, deoarece el benevol şi-a asumat această
răspundere semnănd contractul. Acest risc se manifestă prin consecinţele negative de ordin material pe
care le suportă antreprenorul în toate cazurile pînă la momentul transmiterii lucrării clientului.

În contractul de antrepriză este stipulată o regulă generală prin care antreprenorul poartă riscul
imposibilităţii terminării lucrării. Acest risc se manifestă prin faptul că antreprenorul nu are dreptul să
ceară plata retribuţiei dacă terminarea lucrării devine imposibilă din motive independente de voinţa
părţilor. Prin urmare, principalul moment îl constituie faptul, că imposibilitatea terminării lucrării poate fi
de ordin obiectiv, care rezultă din motive ce nu depind de voinţa sau dorinţa părţilor. Bunăoară,
imposibilitatea se poate datora cazului fortuit, forţei majore sau altor circumstanţe care nu depind de părţi.

Subiectul 2. Cheltuielile de judecată în cauzele civile

2.1. Identificați categoriile cheltuielilor de judecată în cauzele civile.
 Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. Taxa de
stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanţa judecătorească în beneficiul
statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau
cărora li se eliberează copii de pe documente din dosar.
Din cheltuielile de judecare a pricinii fac parte:
a) sumele plătite martorilor, interpreţilor, experţilor şi specialiştilor;
b) cheltuielile de efectuare a cercetărilor la faţa locului;
c) cheltuielile de înştiinţare şi chemare a părţilor în judecată;
d) cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi participanţi la proces în
legătură cu prezentarea lor în instanţă;
e) cheltuielile suportate de cetăţenii străini şi de apatrizi în legătură cu plata interpretului dacă
tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel;
f) cheltuielile de căutare a pîrîtului;
g) cheltuielile de efectuare a expertizei;
h) cheltuielile de executare a actelor judiciare;
i) cheltuielile de asistenţă juridică;
j) cheltuielile de declarare a insolvabilităţii;
k) compensaţiile pentru timpul de muncă pierdut;
l) alte cheltuieli necesare, suportate de instanţă şi de participanţii la proces.
2.2. Determinați temeiurile și procedura de scutire, amînare, eșalonare a taxei de stat.
Pînă la etapa dezbaterilor judiciare, judecătorul sau instanţa judecătorească soluţionează cererile
părţilor privind amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat ţinînd cont de situaţia lor materială. Dacă
reclamantul nu a plătit în termen taxa de stat, instanţa scoate cererea de pe rol. Persoanele juridice
declarate în stare de insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a
creanţelor debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a
tranzacţiilor încheiate şi a actelor de transfer de proprietate, precum şi la atacarea hotărîrilor judecătoreşti
adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai tîrziu de 6
luni din data adoptării de către instanţa de judecată a hotărîrii.
În funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică
este scutită de către judecător (de către instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei
părţi a ei. CPC si Legea cu privire la taxa de stat prevede expres o lista de situatii cind recamantul e scutit
de taxa de stat (de ex.litigii de munca, contencios administrativ, incasarea pensiei de intretinere).
2.3. Distribuiţi cheltuielile de judecată la examinarea şi soluţionarea cauzei civile:
a) Bordeniuc a înaintat acţiune către Tartan privind încasarea a 45.000 (patruzeci şi cinci mii)
lei. Tartan a înaintat către Bordeniuc acţiune reconvenţională privind încasarea a 80.000 (optzeci
mii) lei. Prin hotărârea judecătoriei, acţiunea lui Bordeniuc a fost satisfăcută parţial, dispunându-
se încasarea de la Tartan a 30000 (treizeci mii) lei. Acţiunea reconvenţională a fost respinsă.
b) În procesul de desfacere a căsătoriei a doua, la cererea reclamantei instanţa odată cu
divorţul a dispus încasarea pensiei de întreţinere pentru soţia inaptă de muncă în mărime de 2.000
(două mii) lei lunar.
a)  Instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părţii care a
avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i
se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului - proporţional
părţii respinse din pretenţiile reclamantului.
b) se vor incasa cheltuielile de judecata care trebuie suportate de pirit, precum si se va incas taxa de
stat pt actiunea de divort (40 de lei). Pentru stabilirea intretinerii taxa nu se percepe.
Testul 21.
Subiectul 1. Apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale

1.1 Definiți onoarea, demnitatea și reputația profesională.

Onoarea este, pe de o parte, aprecierea socială a personalităţii şi a meritelor sale, iar, pe de altă parte,
reflectă tendinţa omului de a-şi păstra reputaţia. Onoarea reprezintă o categorie ce reflectă demnitatea
individului în conştiinţa altor oameni, aprecierea sa publică sau, altfel spus, onoarea este reputaţia
pozitivă a omului. Onoarea este în primul rând aprecierea societăţii dată personalităţii, deci depinde foarte
mult de principiile morale impregnate în conştiinţa comunităţii sociale.

Noţiunea de “demnitate” include în sine conştientizarea de către persoană a valorii sale abstracte şi
concret-sociale, precum şi a valorii (importanţei) grupurilor sociale din care face parte.

Prin noţiunea de “reputaţie profesională”definim “reflectarea calităţilor profesionale ale persoanei în
conştiinţa socială, însoţită de aprecierea pozitivă a societăţii.

1.2 Analizați mecanismul de apărare a onoarei și demnității și mijloace de restabilire a onoarei și

demnității.

Dreptul la respectul onoarei, demnităţii

  
    (1) Orice persoană are dreptul la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale lezate prin
răspîndirea relatărilor false cu privire la fapte, a judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient
sau prin injurie.
    (2) Persoana lezată prin răspîndirea unor relatări cu privire la fapte poate fi restabilită în drepturi dacă
informaţia cumulează următoarele condiţii:
    a) este falsă;
    b) este defăimătoare;
    c) permite identificarea persoanei vizate de informaţie.
    (3) Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (2) poate solicita rectificarea sau
dezminţirea informaţiei, precum şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat.
    (4) Persoana lezată prin răspîndirea unor judecăţi de valoare poate fi restabilită în drepturi dacă
judecăţile de valoare cumulează următoarele condiţii:
    a) nu se bazează pe un substrat factologic suficient;
    b) au un caracter defăimător;
    c) permit identificarea persoanei vizate de informaţie.
    (5) Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (4) poate solicita rectificarea sau
dezminţirea informaţiei, sau publicarea unei replici, precum şi repararea prejudiciului moral şi material
cauzat.
    (6) Se consideră injurie exprimarea care cumulează următoarele condiţii:
    a) exprimarea intenţionată verbală, scrisă sau nonverbală nu corespunde normelor de conduită general
acceptate într-o societate democratică;
    b) permite identificarea persoanei vizate.
    (7) Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (6) poate solicita exprimarea scuzelor şi
repararea prejudiciului moral şi material cauzat.
    (8) Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru stilul umoristic şi satiric dacă prin folosirea acestuia nu
se induce în eroare publicul în privinţa faptelor.
Subiectul 2. Pregătirea cauzei civile pentru dezbateri judiciare
2.1. Definiți sarcinile pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Pregătirea pentru dezbatere judiciară este obligatorie pentru orice pricină civilă şi are ca scop:

a) precizarea legii care urmează a fi aplicată şi determinarea raporturilor juridice dintre părţi;

b) constatarea circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii;

c) stabilirea componenţei participanţilor la proces şi implicarea în proces a altor persoane;

d) prezentarea de probe;

e) evaluarea oportunităţilor de soluţionare a litigiului prin mediere.

2.2. Identificați acțiunile procedurale care trebuie efectuate de către judecător ex-officio și care le
efectuează la cererea participanților la proces în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.

Ex-officio:

1.emiterea încheierii de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare, fără înștiințarea participanților la
proces;

2. expedierea către pârât/intervenient a copiilor de pe cererea de chemare în judecată și stabilirea date

pină la care aceștia pot prezenta referința și toate probele ecesare;

3. remiterea referinței către reclamant/intervenient și stabilirea datei pină la care se pot prezenta probele
suplimentare;

4. soluționarea problemei intervenirii în proces a coreclamantilor, copiritilor și intervenientilor;

5. rezolvarea problemei introducerii în proces a specialistului sau interpretului;

6. luarea măsurilor pentru concilierea părților și explicarea dreptului de a se adresa instanței arbitrale;

7. separarea pretențiilor

8. fixarea termenului ședinței de judecată.

La cerere:

1. soluționarea cererii de asigurare a acțiunii;

2. soluționarea cererii de asigurare a probelor (audierea martorilor la locul aflării, cercetarea probelor
materiale și a inscrisurilor la fața locului, cu înstiințarea părților);

3. reclamarea probelor;

4. dispunerea efectuării expertizei;

5. trimiterea delegațiilor judecatorești – temei de suspendare a procesului în cazul delegațiilor către state
străine;
6. stabilirea unui alt termen pentru sedinta.

2.3.Argumentați dacă judecătorul poate efectua actele procesuale în faza pregătirii pricinii pentru
dezbateri judiciare:

a) adoptarea încheierii de a nu da curs cererii, motivată prin neachitarea de către reclamant a taxei de stat
– nu poate fi realizată, încheierea dată poate fi emisă la faza intentării procesului.

b) adoptarea unei încheieri de amânare în legatură cu neprezentarea pîrîtului, despre citarea legală a
căruia nu se știe nimic – de regulă, la aceasta fază, nu sunt prezente părțile. În caz de necesitate, pentru
clarificarea unor aspecte legate de pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul poate decide
convocarea părţilor în şedinţă

c) adoptarea încheierii privind încuviințarea tranzacției de împăcare – poate fi realizată cu înștiințarea

pîrîtului sau eventual a altor subiecti despre concilierea dată.

Testul 22.

Subiectu 1. Oferta de a contracta

1.1 Definiți noțiunea ”oferta de a contracta” și ”chemare la ofertă”.

Art. 681 CC ofertă de a contracta este propunerea, adresată unei sau mai multor persoane, care conţine
toate elementele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin
acceptarea ofertei.
Chemarea la oferta reprezintă propunerea adresată unor persoane nedeterminate, cu conditia de baza ca
această propunere să nu conțină nici o manifestare de voință expresă de a f legat prin acceptare.
1.2Analizați condițiile de validitate de fond și de formă ale ofertei.
Conditii de formă-nici o conditie de formă nu se cere pentru valabilitatea ofertei.
Conditii de fond: fermă, univocă, serioasă și completă.
(a) Propunerea este fermă în cazul în care este neîndoielnică şi prin acceptarea ei contractul se va
considera încheiat. Nu va fi fermă spre exemplu propunerea de a vinde un lucru în cazul în care
vînzătorul şi-a rezervat dreptul de a modifica preţul acestuia.
(b) Propunerea este univocă în cazul în care nu este susceptibilă de mai multe interpretări. Spre
exemplu este echivocă expunerea mărfii în vitrină fără indicarea preţului, deoarece marfa respectivă ar
putea fi un element de decor al vitrinei.
(c) Propunerea de a încheia un contract nu este serioasă în cazul în care a fost făcută în glumă, din
curiozitatea sau în alt scop fără intenţia de a fi legat prin acceptarea propunerii. Spre exemplu nu va fi
considerată ofertă propunerea unei peroane de a vinde la un preţ derizoriu un cal de curse care nu a ocupat
locul preconizat, făcută imediat după încheierea cursei.
(d) Oferta este completă în cazul în care conţine toate elementele necesare pentru încheierea
contratului şi simpla acceptare a ofertei va duce la apariţia contractului.
1.3.Andreea a postat un anunţ pe un site de Internet că vinde bicicleta sa cu 1.000 lei. Tudor i-a scris că
el acceptă vânzarea-cumpărarea. Ei s-au înţeles că predarea şi plata banilor să se facă în următoarea
zi. Seara însă Ana i-a propus Andreei un preţ de 1.100 lei, iar acesta a acceptat. Ana şi Andreea s-au
întâlnit a doua zi, preţul fiind plătit şi bicicleta predată. Tudor le-a acţionat în judecată pe Ana şi
Andreea, cerând anularea contractului dintre ele şi recunoaşterea valabilităţii contractului său şi a
faptului că este proprietar al bicicletei.
Răspundeți la întrebările:
1) Cine este proprietar al bicicletei?
2) Faţă de cine poate înainta pretenţii Tudor?
3) Este nul contractul de vânzare-cumpărare?
Proprietarul bicicletei a fost initial Andreea, iar după predarea bicicletei lui Ana, ultima a devenit
proprietar, deoarece dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predării bunului
mobil dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Tudor poate înainta pretenții față de Andreea iar dacă se demonstrează că Ana este de rea- credință (în
sens că a știut despre faptul că Andreea are contract încheiat, obiectul căruia este bicicleta în cauza)
atunci și față de Ana, deoarece art.703 CC prevede că contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a
contracta date unei alte persoane este opozabil beneficiarului promisiunii fără a-l priva pe acesta de
dreptul de a cere promitentului şi terţului de rea-credinţă care a contractat cu ultimul repararea
prejudiciilor suferite. Tudor poate cere reparara prejudiciului.
Contractul de V-C nu este nul, deoarece în primul rind nu este temei de nulitate, iar în al doilea rind între
Tudor și Andreea există relații contractuale, respectiv va fi valabilă răspunderea contractuală, în acest
sens Andree ava trebui să repare prejudiciul care l-a cauzat lui Tudor prin neexecutarea contractului.
Prevederi relevane speței:
Constituie acceptare declaraţia destinatarului ofertei sau o altă acţiune care atestă consimţirea ofertei.
Acceptarea produce efecte din momentul în care este recepţionată de ofertant.
Contractul se consideră încheiat în momentul primirii acceptului de către ofertant.

Subiectul 2. Părțile componente ale dezbaterilor judiciare în procesul civil

2.1. Definiți faza dezbaterilor judiciare, inclusiv fiecare parte componentă a acesteia.

Este o fază complexă, prin care se formează convingerea judecătorului asupra raportului juridic între părţi
în temeiul probelor ce se administrează şi constă, la rândul ei, din mai multe părţi:

a.  Partea pregătitoare a dezbaterilor judiciare – judecătorul deschide şedinţa, verifică prezenţa

participanţilor la proces,  explică drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces etc.

b.  Judecarea pricinii în fond – participanţii dau explicaţii, are loc cercetarea tuturor probelor pe care le-au
prezentat participanţii la proces.

c.  Susţinerile orale reprezintă discursurile de final ale părţilor şi ale celorlalţi participanţi la proces.

d.  Adoptarea şi pronunţarea hotărârii – judecătorii intră în camera de deliberare şi peste un timp revin în

sala de şedinţe pentru a aduce la cunoştinţa participanţilor ceea ce au decis.

2.2 Determinaţi sarcinile fiecărei părți componente a dezbaterilor judiciare

Dezbaterile judiciare constituie o faza de sine-statatoare si obligatorie a procesului civil. Aceasta faza
este cea mai dinamica etapa a procesului civil atit dupa actele de procedura realizate de instanta de
judecata, cit si reiesind din actiunile intreprinse de parti si alti participanti. Anume in cadrul dezbaterilor
judiciare se realizeaza pe deplin principiile fundamentale ale procesului civil. Din punct de vedere practic,
anume in cadrul dezbaterilor judiciare are loc examinarea fondului cauzei. Reiesind din cele mentionate
mai sus pot fi identificate urmatoarele sarcini ale dezbaterilor judiciare:

- Examinare cauzei civile in fond prin elucidarea circumstantelor importante pentru solutionarea cauzei
civile
- Administrarea materialului probator,in vederea dovedirii circumstantelor importante pentru solutionarea
cauzei

- Aprecierea si aplicarea cadrului normativ-legal in vederea solutionarii cauzei deduse judecatii.

Dat fiind faptul ca dezbaterile judiciare constituie una dintre cele mai complexe si voluminoase faze ale
procesului civil,in cadrul acestora pot fi identificate mai multe sub-faze:

• Etapa pregatitoare a dezbaterilor

• Judecarea pricinii in fond

• Sustinerile orale si replicile

• Adoptarea si pronuntarea hotaririi

2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa de fond în următoarele situaţii:

a) în replică pârâtul a declarat că recunoaște o parte din pretențiile din acțiune;

b) după desemnarea expertizei judiciare părțile au convenit să se împace, prezentând instanței

textul tranzacției;

c) nici o parte la proces nu s-a prezentat în ședință de judecată, dar ambele au solicitat examinarea
cauzei în absență;

a ) Pârâtul poate recunoaşte acţiunea depusă de reclamant dacă este de acord cu cele invocate de acesta.

De exemplu:Vasile a depus o cerere de chemare în judecată împotriva fiului său solicitând încasarea
pensiei de întreţinere. El susţine că are nevoie de sprijin material, iar fiul său fiind acţionar la Banca X va
putea să-i achite lunar un ajutor material în valoare de 500 lei. Ion, deşi iniţial, nu dorea să îşi ajute tatăl,
pe parcursul procesului s-a răzgândit şi a declarat că recunoaşte acţiunea tatălui său, adică este de acord
că trebuie să-şi ajute tatăl şi să-i achite lunar sumele cerute de acesta.

Judecătorul a emis o hotărâre prin care a admis acţiunea lui Vasile.

Recunoaşterea acţiunii de către pârât se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi se

semnează de pârât.

Dacă recunoaşterea acţiunii de către pârât este exprimată în cerere scrisă, adresată instanţei, aceasta se
anexează la dosar, fapt menţionat în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

În cazul recunoaşterii acţiunii de către pârât şi admiterii ei de către instanţă, se pronunţă o hotărâre de

admitere a pretenţiilor reclamantului, adică o hotărâre prin care reclamantul va câştiga procesul.

·  să încheie tranzacţie de împăcare

Condiţiile încheierii tranzacţiei sunt ca la fel ca şi pentru reclamant

b) Înainte de a admite renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de către pîrît, înainte de
a confirma tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească explică reclamantului, pîrîtului sau părţilor efectele
acestor acte de procedură.
  În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune sau confirmării tranzacţiei, instanţa judecătorească
 pronunţă o încheiere prin care dispune încetarea procesului. Încheierea trebuie să conţină condiţiile
tranzacţiei, confirmate de instanţă. În cazul recunoaşterii acţiunii de către pîrît şi admiterii ei de către
instanţă, se pronunţă o hotărîre de admitere a pretenţiilor reclamantului.
 Dacă respinge renunţarea reclamantului la acţiune ori recunoaşterea acţiunii de către pîrît sau dacă nu
confirmă tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească pronunţă în acest sens o încheiere motivată şi
examinează pricina în fond.

c) Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei de
pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi,
instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii.
Dacă reclamantul şi pîrîtul nu s-au prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici una din părţi
nu a cerut examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amînă procesul. Neprezentarea repetată aduce la
scoaterea cererii de pe rol.

Testul 23.

Sub.1 Rezolutiunea si revocarea contractului

1.1. Definiti notiunile “rezoluţiune” si “revocare” a contractului.
Rezilierea constituie o tehnica juridica de stingere a obigatiilor contractuale neexecutate, la initiativa uneia dintre
parți, întemeiată pe un drept legal sau conventional, iar în cazul în care prestațiile primite nu prezinta
interes pentru partea care provoacă rezoluțiunea , sitngerea obligațiilor va fi urmată de restituție bilaterală
a prestațiilor executate anterior. Rezilierea operează numai pentru viitor. Pot fi reziliate contractele cu
executare succesivă. Rezilierea se aplică în cazul neexecutării unor contracte cu execuție succesivă.
Ceea ce este nou în cod:
  Articolul 915. Rezoluțiunea pentru neexecutare
    Rezoluțiunea pentru neexecutare are loc cînd se întemeiază pe dispozițiile art. 916, 917, 918
sau 919, precum și cînd se întemeiază pe un alt caz de neexecutare a obligației contractuale
pentru care legea sau contractul acordă creditorului dreptul la rezoluțiune.
    Articolul 916. Rezoluțiunea pentru neexecutare esențială
    (1) Creditorul are dreptul la rezoluțiune dacă neexecutarea de către debitor a obligației
contractuale este esențială.
    (2) Neexecutarea obligației contractuale este esențială în unul dintre următoarele cazuri:
    a) ea privează în mod substanțial creditorul de ceea ce se putea aștepta în baza contractului, în
raport cu întregul raport contractual sau tranșa supusă rezoluțiunii, cu excepția cazului în care
la momentul încheierii contractului debitorul nu a prevăzut și nici nu putea să prevadă în mod
rezonabil acel rezultat;
    b) executarea întocmai a obligației ține de esența contractului;
    c) ea este intenționată sau din culpă gravă;
    d) dă creditorului motiv să creadă că nu poate conta pe executarea din partea debitorului în
viitor.
    Articolul 917. Rezoluțiunea după acordarea termenului suplimentar pentru executare
    (1) Creditorul are dreptul la rezoluțiune în caz de neexecutare a obligației contractuale dacă i-a
acordat debitorului, prin notificare, un termen suplimentar rezonabil pentru executare, iar
debitorul nu a executat în acest termen.
    (2) Dacă termenul acordat este nerezonabil de scurt sau nu s-a fixat niciun termen, creditorul
poate rezolvi doar după expirarea unui termen rezonabil din data cînd notificarea produce
efecte.
     (3) Dreptul la rezoluțiune pe temeiul dispozițiilor prezentului articol nu apare dacă
neexecutarea este minoră.
    Articolul 918. Rezoluțiunea pentru neexecutare anticipată
    Creditorul are dreptul la rezoluțiune înainte de scadența obligației contractuale dacă debitorul
a declarat că nu va executa obligația sau pe altă cale este clar că nu o va executa, cu condiția, în
toate cazurile, că neexecutarea ar fi fost esențială.
    Articolul 919. Rezoluțiunea pentru lipsa asigurărilor adecvate ale executării
    Creditorul care crede în mod rezonabil că va avea loc o neexecutare esențială a obligației
contractuale are dreptul la rezoluțiune dacă cere de la debitor, prin notificare, asigurări adecvate
ale executării corespunzătoare și asemenea asigurări nu îi sînt oferite într-un termen rezonabil.
Revocarea contractului este un drept al partii indreptațite de lege (de regula, consumatorul) de a face să
înceteze raportul contractual fără nici o justificare și fără nici un fel de răspundere a consumatorului
pentru această încetare. Acest drept este unul temporar si are scopul de a acorda consumatorului timp ca
sa reflecteze asupra deciziei sale de a încheia contract.
1.2. Analizati cauzele (temeiurile) rezolutiunii contractului pentru neexecutare
a)neexecutare totala a contractului, indreptateste, de regula, rezolutiunea imediata si nu este necesar a cauta cea
mai importanta prestatie din contract pentru a carei executare creditorul a incheiat contractul si nici a
cerceta in ce masura aceasta prestatie importanta a fost incalcă
b)executarea necorespunzatoare. Sensul criteriului examinat este ca nu conteaza atit marimea neexecutarii, cit
importanta pe care creditorul a atribuit-o partii neexecutate din prestatie. O incalcare a cerintelor calitative
este esentiala atunci cind viciul impiedica in mod considrabil folosința bunului ori rezultatul lucrării sau
cind bunul ori lucrarea sunt ireparabile. Faptul daca un viciu care poate fi inlaturat este essential tine in
masură mare si de elemental temporal. Daca incalcarea termenului de predare a bunului sau lucrarii este
essentială, am avea argumente sa spunem ca un viciu essential reparabil este o nexecutare esentiala a
contractului. Daca nu suntem intr-o astfel de situatie si daca viciul nu este inlaturat in termenul stability,
el poate deveni o neexecutare esentiala a contractului.
c)intirzierea in executare exista daca, pina la declararea rezolutiunii de catre creditor, debitorul executa obligatia
depa scadenta ei. De regula o astfel de evolutie trebuie examinata prin prisma urmatorului criteriu legal, si
anume a constata ca timpul era un factor essential al prestatiei. Daca insa nu este urmata de executare
propriu-zisa, intirzierea constituie o neexecutare totala (sau partial daca s-a intirziat in raport cu o parte
din prestatie) si se va aplica principiul analizat mai sus.
1.3.La 4 februarie 2020 Ana Bâtcă a încheiat cu SRL “Chisinau Residence” un contract privind investirea în
construcţia imobilului prin care SRL s-a obligat să construiască şi să transmită în proprietate Anei un
apartament cu 3 camere cu suprafaţa de 120 m.p. la preţul de 80 000 euro. Imobilul urma să fie dat în
exploatare la 1 aprilie 2023. Conform anexei la contract, Ana urma să achite prețul în rate trimestriale
egale până la 1 septembrie 2023.
Vizitând șantierul la 10 martie 2021 Ana a observat că lucrările s-au stopat. Administrația SRL a spus că are
dificultăți financiare provizorii. La 1 aprilie 2021 Ana a declarat administrației SRL că nu va plăti
niciun ban până când lucrările nu vor începe și nu vor reveni în grafic. La 15 mai 2021 SRL a transmis
Anei o notificare de rezoluțiune a contractului, menționând că, conform clauzei 3.2.2 din contract, dacă
investitorul întârzie plata unei rate mai mult de 30 de zile, SRL are dreptul la rezoluțiunea contractului.
SRL de asemenea a solicitat plata sumei de 1.240 lei cu titlu de penalități pentru întârziere în plata
ratelor.
Ana s-a adresat cu acțiune în instanța de judecată cerând să se constate că notificarea de rezoluțiune este abuzivă
și nu a produs efecte juridice, contractul continuă să existe, iar SRL este obligat să reia construcția
conform graficului.
 1.3. Cum trebuie să fie soluționat cazul? Argumentați răspunsul.
CC prevede că partea obligată să presteze prima poate refuza executarea obligaţiei dacă, după încheierea
contractului, apar indicii că dreptul său la contraprestaţie este periclitat de imposibilitatea executării
obligaţiei de către cealaltă parte. Executarea obligaţiei nu poate fi refuzată dacă a fost executată
contraprestaţia sau au fost prezentate garanţii privind executarea obligaţiei. SRL nu a oferit garanții
privind executarea contractului.
Dacă o parte pretinde a rezolvi contractul în împrejurări în care ea nu are dreptul că o efectueze, comportamentul
ei constituie o neexecutare din intenție, iar rezoluțiunea este declarată cu rea-credință, adică nu pentru a se
apăra contra lezării intereselor sale de către cealaltă pate parte contractantă prin neexecutarea obligațiilor,
ci pentru a se elibera de executarea propriilor obligații, Dată fiin împrejurarea că nu este întemeiată,
pretinsa rezoluțiune nu va produce efecte unei rezoluțiuni. Prin urmare creditorul va putea rezolvi
contractul el însuși. Creditorul putea să acorde termen suplimentar pentru executarea contractului.
Declarația SRL-ului va fi declarată abuzivă.

Subiectul 2. Efectele juridice ale neprezentării în şedinţa de judecată a participanților la procesul

civil
2.1 Descrieti necesitatea examinarii cauzelor civile cu implicarea nemijlocita a participantilor la
proces.

Dreptul la aparare, accesul liber la justitie, contradictorialitatea si disponibilitatea partilor.

Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încît părţile şi ceilalţi participanţi la proces
să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi
mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi independent de instanţă, de alte organe şi persoane, de a-şi
expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu pricina dată judecăţii şi de
a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei.

Disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanţilor la proces, în primul rînd a părţilor, de

a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a
dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare.

2.2 Comparati consecintele procesuale in caz de neprezentare in sedinta de judecata a

reclamantului cu cele ale absentei piritului.

Citarea subiectilor implicati in examinarea cauzei civile este obligatia instantei de judecata, in cazul in
care au fost citati legal acestia au obligatia corelativa de a comunica si prezenta dovezi instantei daca nu
pot participa la sedinta.

Absenta reclamantulu citat legal in sedinta de judecata poate conditiona trei efecte procedurale:

-aminarea procesului, daca acesta a comunicat instantei motivele neprezentarii sale si instanta le-a
considerat intemeiate .

-scoaterea cererii de pe rol, daca acesta nu a comunicat instantei motivele neprezentarii sale ori instanta
le-a considerat neintemeiate, ori nu a solicitat examinarea in lipsa sa, iar piritul consimte la scoaterea de
pe rol .
-examinarea in lipsa reclamantului, daca acesta nu a comunicat instantei motivele neprezentarii sale ori
instanta le-a considerat neintemeiate, iar piritul cere solutionarea pricinii in fond sau daca reclamantul a
solicitat examinarea in lipsa sa si participantii la proces sunt de acord .

Absenta piritului citat legal poate cauza doua consecinte procesuale:

-aminarea procesului, daca acesta a comunicat instantei de judecata motivele absentei sale in sedinta si
instanta le-a considerat justificate.

-examinarea cauzei in lipsa piritului, daca acesta nu a comunicat instantei motivele absentei sale ori daca
instanta le-a considerat neintemeiate si/sau daca piritul nu a cerut examinarea pricinii in lipsa sa.

2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta in urmatoarele situatii:

a) avocatul reclamantului nu s-a prezentat repetat in sedinta, fara a aduce la cunostinta instantei
motivele iar reclamantul insista la participarea anume a acestui avocat.

Neprezentarea în şedinţă de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la proces nu împiedică
examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amîna o singură
dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia. În cazul neprezentării
nemotivate în şedinţă de judecată a avocatului sau a unui alt reprezentant, nerespectării îndatoririlor lor
legale, dacă în acest mod s-a amînat judecarea pricinii, instanţa poate obliga vinovatul, la cererea părţii
interesate, să repare prejudiciul cauzat prin amînarea procesului.

b) intervenientul principal nu s-a prezentat repetat si neintemeiat in sedinta de judecata.

Neintervenirea în proces fără motive întemeiate a intervenientului accesoriu, înştiinţat în modul stabilit, îl
decade din dreptul de a dovedi că litigiul a fost soluţionat greşit din cauza incorectitudinii în proces a
părţii la care urma să se alăture în măsura în care nu dovedeşte că explicaţiile, acţiunile şi mijloacele de
apărare ale părţii au fost greşite din intenţie sau din culpă gravă.

c) reclamantul nu s-a prezentat la sedinta de judecata, solicitind examinarea in lipsa sa, iar piritul
fiind prezent a inaintat actiune reconventionala.

Instanta urmeaza sa admita in procedura actiunea reconventionala si sa notifice despre acest fapt
reclamantul care a solicitat examinarea in lipsa sa.

Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei de
pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi,
instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii.

Testul nr.24

Subiectu 1. Antecontractul

1.1 Definiţi noţiunea „antecontract”.

Antecontractul este contractul prin care o parte (promitent) se obligă faţă de cealaltă parte (beneficiar) să
încheie în viitor un alt contract (contract definitiv) la cererea beneficiarului. Această obligaţie poate fi
asumată şi de către ambele părţi.

Antecontractul trebuie să prevadă clauzele esenţiale ale contractului definitiv şi să fie încheiat în forma
cerută de lege pentru contractul definitiv, sub aceeaşi sancţiune.

1.2 Determinaţi condiţiile de fond şi de formă ale antreprenoriatului şi stabiliţi mijloace juridice.

Codul civil al Republicii Moldova prevede posibilitatea părţilor de a se angaja prin promisiunea
de a contracta, care reprezintă o formă juridică a antecontractului, nespecificând în fond caracterul
promisiunii ca una de nuanţă unilaterală sau bilaterală. Legea civilă se pronunţă expres doar la capitolul
formei actului juridic în forma promisiunii de a contracta,,Promisiunea de a încheia un act juridic nu
trebuie să îmbrace forma cerută pentru acel act”. Esenţa acestei reglementări rezultă din faptul că
promisiunea de a încheia un act juridic nu se supune regimului juridic privind forma actului juridic civil,
cu excepţia cazurilor când legea prevede pentru promisiunea de a contracta îmbrăcarea anumitei forme
necesare pentru valabilitatea juridică a construcţiei date. Însă, ţinănd cont de faptul că antecontractul este
în esenţă un contract civil, el se supune plenar regulilor de fond ale contractelor, ceea ce înseamnă că el
cade sub incidenţa normelor dreptului contractual, stabilite de legislaţia civilă. Promisiunea de a încheia
un act juridic, spre deosebire de promisiunea de a contracta fie unilaterală, fie bilaterală, nu reprezintă în
toate cazurile un antecontract, din simplul motiv, că nu fiecare act juridic este un contract, de aceea există
o diferită reglementare în privinţa formei promisiunii de a încheia un act juridic şi promisiunii de a
contracta.

Prin urmare, antecontractul poate fi încheiat în forma unui contract unic, la fel şi prin intermediul
ofertei şi acceptării. Antecontractul urmează să conţină condiţiile esen- ţiale pentru a fi marcată
valabilitatea lui juridică. La fel, nu poate fi exclus faptul posibilităţii pluralităţii de subiecţi pe ambele
extreme ale contractului, precum şi angajarea răspunderii pe cote-părţi solidară sau subsidiară. În aceeaşi
ordine de idei, faţă de antecontract urmează a fi aplicate normele legistaţiei civile privind cesiunea,
delegaţia, stingerea obligaţiilor, la fel şi nulitatea actelor juridice civile. Logic şi întemeiat juridic în
continuarea descrierii regimului juridic al antecontractului reprezintă aplicarea faţă de părţile
antecontractului a tuturor măsurilor de asigurare, de executare a obligaţiilor civile prevăzute de Codul
civil. În situaţiile practice de încheiere a contractelor, părţile indică în antecontracte condiţii de aplicare a
măsurilor de asigurare ca penalităţile şi arvuna. La fel, sunt prevăzute şi condiţii de efectuare a achitărilor
legate de încheierea contractelor în viitor, plăţi în formă de acont, avans pentru contractele de bază.
Efectele juridice ale nerespectării promisiunii bilaterale de a contracta sunt expuse în CC RM, şi
anume, ,,contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a contracta date unei alte persoane este
opozabilă beneficiarului promisiunii, fără a-l priva pe acesta de dreptul de a cere promitentului şi terţului
de rea-credinţă care a contractat cu ultimul repararea prejudiciilor suferite”. Această normă din Codul
civil stabileşte expres opozabilitatea promisiunii de a contracta beneficiarului promisiunii, fapt ce
înseamnă că ultimul poate beneficia, în temei legal, de toate efectele juridice ale promisiunii, fiind
beneficiar direct al acestora, iar afectarea opozabilităţii reprezintă un temei de despăgubire din partea
promitentului şi terţului de rea-credinţă. Promisiunea de a contracta este obligatorie şi executorie în
aceeaşi măsură, atât pentru promitent, cât şi pentru beneficiarul promisiunii, deoarece din partea ambilor
persistă dorinţa de a contracta în viitor, iar neexecutarea antecontractului, duce, după cum am menţionat,
la cauzarea prejudiciilor materiale.
Subiectul 2. Actele de dispoziţie ale părţilor în procesul civil

2.1.Definiţi şi descrieţi actele de dispoziţie a parţilor.

Astfel,  CPC recunoaşte reclamantului dreptul de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, să mărească
sau să micşoreze cuantumul pretenţiilor sau să renunţe la acţiune. Pârâtul are dreptul să recunoască
acţiunea şi părţile pot înceta procesul printr-o tranzacţie.

Schimbarea temeiului acţiunii presupune schimbarea circumstanțelor de fapt sau de drept prin trecerea
de la ipoteza unei norme juridice la ipoteza altei norme juridice. Ea poate să se producă prin
completarea temeiului iniţial al acţiunii cu noile circumstanţe apărute în timpul judecării cauzei. De ex:
temeiul acţiunii de reparare a daunei poate fi modificat prin stabilirea faptului că dauna a fost pricinuită 
de mijlocul de pericol sporit, ceea ce va duce la aplicarea unei alte norme de drept sau altă situaţie când
pretenţiile sunt îndreptate împotriva mai multor  pîrîţi.

Schimbarea obiectului acţiunii cel mai frecvent are loc prin trecerea de la dispoziţia unei norme de drept
la dispoziţia unei alte norme de drept sau prin alegerea unui alt mijloc de apărare judecătorească a
dreptului subiectiv. În ambele cazuri este vorba despre schimbarea pretenţiilor de drept material faţă de
pârât. Nu se admite schimbarea concomitentă a temeiului şi obiectului acţiunii.

Ex: pretenţia cumpărătorului faţă de vânzător despre înlocuirea bunului care nu corespunde calităţii cu
un alt bun poate fi schimbată prin cererea de a fi restituiţi banii echivalenţi costului acestui obiect. În
acest caz unele şi aceleaşi împrejurări în una şi aceeaşi relaţie socială pot duce la aplicarea diferitor
norme de drept.

Renunţarea la acţiune este un act de dispoziție unilateral al reclamantului care are drept scop încetarea
procesului și presupune dezicerea reclamantului de la pretenţiile înaintate faţă de pârât expuse în
cererea de chemare în judecată. Motivele renunțării pot fi diverse: nejustificarea pretențiilor sau
imposibilitatea de a le proba, precum și onorarea benevolă a obligațiilor de către pârât. Renunţarea
poate fi: totală sau parţială.

Renunţarea la acţiune poate avea loc în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel
ori de recurs, fie oral în şedinţă, fapt ce se va indica în procesul  verbal, fie prin cerere scrisă ce se va
anexa la dosar, făcându-se menţiunea respectivă în procesul  verbal.

Recunoaşterea acţiunii presupune acceptarea de către pârât a pretenţiilor bazate pe împrejurările de fapt

şi de drept ale reclamantului formulate în cererea de chemare în judecată. În acest fel, pârâtul renunță la
apărarea intereselor sale, ceea ce, de regulă, condiționează admiterea acțiunii. Recunoaşterea, la fel
poate fi:

▪ Totală;
▪ Parţial.
Tranzacţia reprezintă un contract prin care părţile încetează  un proces început sau preîntâmpină un
proces ce se poate naşte, prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în
prestaţii noi săvârşite ori promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul
litigios. Motivele încheierii unei tranzacții de împăcare pot fi diverse: de regulă, dificultatea probării și
nedorința de a fi implicat într-un proces îndelungat. Tranzacția de împăcare poate fi încheiată pe tot
parcursul procesului.
Condiţiile tranzacţiei de împăcare a părţilor se consemnează în procesul  verbal al şedinţei de judecată
şi se semnează de ambele părţi, iar dacă este prezentată printr-o cerere scrisă, se anexează la dosar,
făcându-se despre aceasta o menţiune în procesul – verbal al şedinţei.

2.2. Analizaţi rolul şi efectele actelor de dispoziţie ale parţilor în prima instanţă şi în procedura de
examinare a căilor de atac împotriva hotărârii.

Referindu-ne la rolul actelor de dispoziție ale părților în prima instanță și în procedura de examinare a
căilor de atac împotriva hotărîriii, menționăm că, majoritatea actelor de dispoziție ale părților pot fi
înaintate doar în cadrul judecării cauzei de către prima instanță.

În acest sens, menționăm că, schimbarea obiectului sau a temeiului acțiunii îl are reclamantul doar în
cadrul primei instanțe, or în cadrul judecării apelului, recursului, nu mai este posibilă înaintatea unui
asemenea act de dispoziție.

În apel nu se poate schimba calitatea procedurală a părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii şi nici nu pot fi
înaintate noi pretenţii

Totodată, referindu-ne la recunoaşterea acţiunii de către pîrît, renunțarea la acțiune și tranzacția,

menționăm că aceastea pot fi efectuate în orice instanță fie ea prima, de apel sau de recurs.

Rolul acestora este de a permite părților de a utiliza alte mijloace de rezolvare a litigiilor pe care le au
între ei. Referindu-ne la efectele pe care le au aceste acte de dispoziție, menționăm că în cazul majorării
sau micșorării cuantumului pretențiilor efectul în sine îl reprezintă însăși majorarea sau micșorarea. În
ceea ce ține de renunțarea la acțiune a reclamantului, recunoașterea acțiunii de către pîrît (recunoașterea
totală), și încheierea tranzacției de împcare, efectul unei astfel de acțiuni este încetarea procesului dintre
părți. Un caz aparte îl reprezintă recunoașterea parțială a acțiunii.

2.3. Argumentaţi care trebuie să fie acţiunile corecte ale instanţei în fiecare din următoarele
cazuri:

a) instanţa a admis cererea reclamantul de modificare concomitentă a temeiului şi a obiectului acţiunii;

b) instanţa a admis renunţarea la acţiune, efectuată de avocatul reclamantului

c) judecătorul a admis recunoaşterea acţiunii de către pârât şi a emis o încheiere de încetare a

procesului.

Răspuns:

Lit a)- Nu se admite schimbarea concomitentă a temeiului și obiectului acțiunii;

Lit. b)- renunţarea la acţiune, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi se

semnează de reclamant, pîrît sau de ambele părţi. Preşedintele şedinţei trebuie să ia măsuri
pentru ca părţile să soluţioneze pe cale amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase. În acest
 scop, instanţa poate acorda părţilor, la cerere, un termen de conciliere şi poate cere prezentarea
lor personală în judecată chiar dacă sînt reprezentate în proces. Dacă renunţarea reclamantului
la acţiune este exprimată în cerere scrisă, adresată instanţei, ea se anexează la dosar, fapt
menţionat în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Înainte de a admite renunţarea
reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de către pîrît, înainte de a confirma tranzacţia
părţilor, instanţa judecătorească explică reclamantului, pîrîtului sau părţilor efectele acestor acte
de procedură. În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune instanţa judecătorească
pronunţă o încheiere prin care dispune încetarea procesului. Încheierea trebuie să conţină
condiţiile tranzacţiei, confirmate de instanţă.

Lit. c) - În cazul recunoaşterii acţiunii de către pîrît şi admiterii ei de către instanţă, seea
pronunţă o hotărîre de admitere a pretenţiilor reclamantului.

TESTUL NR. 25.

Subiectul 1 Neexecutarea cu justificare a obligaţiilor contractuale.
1.1. Situatia in care o parte contractanta nu executa obligatiile ce reese din prevederile contractuale.
Neexecutarea trebuie inteleasa in sens larg ca neexecutare totala sau partiala..

Ceea ce este nou în cod

Articolul 904. Justificarea datorită unui impediment

    (1) Neexecutarea obligației debitorului este justificată dacă ea se datorează unui
impediment în afara controlului debitorului și dacă debitorului nu i se putea cere în mod
rezonabil să evite sau să depășească impedimentul ori consecințele acestuia.
    (2) În cazul în care obligația a apărut dintr-un contract sau alt act juridic, neexecutarea
nu este justificată dacă debitorul ar fi putut în mod rezonabil să ia în considerare
impedimentul la data încheierii.
    (3) În cazul în care impedimentul justificator este doar temporar, justificarea produce
efecte pe durata existenței impedimentului. Totuși, dacă întîrzierea capătă trăsăturile
neexecutării esențiale, creditorul poate să recurgă la mijloacele juridice de apărare
întemeiate pe o asemenea neexecutare.
    (4) În cazul în care impedimentul justificator este permanent, obligația se stinge.
Obligația corelativă de asemenea se stinge. În cazul obligațiilor contractuale, efectele
restitutive ale acestei stingeri sînt reglementate prin dispozițiile art. 926-932, care se aplică
în mod corespunzător.
    (5) Debitorul are obligația de a asigura ca creditorul să primească o notificare despre
impediment și efectele lui asupra capacității de a executa, într-un termen rezonabil după ce
debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască aceste circumstanțe. Creditorul are dreptul la
despăgubiri pentru orice prejudiciu rezultat din neprimirea respectivei notificări.
    (6) Impedimentul justificator nu exonerează debitorul de plata despăgubirilor dacă
impedimentul a apărut după neexecutarea obligației, cu excepția cazului cînd creditorul nu
ar fi putut, oricum, din cauza impedimentului, să beneficieze de executarea obligației.
 1.2 În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru
prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.
Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.
Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligaţiei
nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia cazurilor cînd, datorită unor
circumstanţe obiective, creditorul pierde interesul pentru executare. 
   Dreptul creditorului de a cere despăgubiri în locul prestaţiei se exercită în condiţiile suplimentare.
Creditorul poate cere despăgubiri pentru întîrzierea executării obligaţiei doar în condiţiile suplimentare
privind întîrzierea. În cazul unui contract sinalagmatic, creditorul poate cere despăgubiri pentru
neexecutarea obligaţiei debitorului doar după rezoluţiune.

Subiectul 2. Temeiurile şi procedura scoaterii cererii de pe rol în procesul civil

2.1 Definiti scoaterea cererii de pe rol si descrieti efectele acestei actiuni procesuale
(1) În cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul se termină printr-o încheiere judecătorească în care
instanţa indică modul de înlăturare a circumstanţelor specificate în CPC.
(2) Încheierea judecătorească privind scoaterea cererii de pe rol se supune recursului.
(3) După înlăturarea circumstanţelor care duc la scoaterea cererii de pe rol, persoana interesată poate
adresa instanţei o nouă cerere, conform dispoziţiilor generale.
(4) La cererea reclamantului sau a pîrîtului, instanţa poate anula încheierea privind scoaterea cererii de
pe rol, dacă aceştia depun probe care să confirme imposibilitatea prezentării lor în şedinţă de judecată şi a
înştiinţării instanţei. Cererea se depune în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(5) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de anulare a încheierii privind scoaterea cererii de
pe rol poate fi atacată cu recurs.
2.2. Clasificati temeiurile scoaterii cererii de pe rol in procesul civil
Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:
a) reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare
prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară, inclusiv prin mediere;
b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă, cu excepţia cazului în care cererea se referă la
contestarea hotărîrii privind declararea incapacităţii;
Declarată neconstituțională în măsura în care în orice situație se interzice depunerea cererii de chemare în
judecată de o persoană incapabilă prin HCC33 din 17.11.16, MO30-39/03.02.17 art.7; în vigoare
17.11.16]
c) cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită;
d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de
judecată la aceeaşi instanţă sau la o alta;
e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la
examinarea pricinii în fond pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;
f) părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat
examinarea pricinii în absenţa lor;
g) reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele
neprezentării sau motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat examinarea
pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond;
 h) soţul a înaintat acţiune de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în
decursul unui an de la naşterea copilului, iar cererea nu a fost restituită reclamantului de către judecător;
i) persoana în ale cărei interese este pornit procesul, nu susţine pretenţiile înaintate, nu solicită să
intervină în proces în calitate de reclamant;
j) persoanele care au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a plătit taxă de stat
în termenul stabilit de instanţă;
k) instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de
instanţă;
l) la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa
instanţelor judecătoreşti;
l1) părţile au solicitat examinarea pricinii de către judecata arbitrală, în condiţiile legii;
m) în alte cazuri prevăzute de lege.
2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa în următoarele situaţii:
a) deși reclamantul a depus cerere de examinare în lipsă, pârâtul consideră necesar audierea
acestuia, în caz contrar solicită scoaterea cererii acestuia de pe rol;
b) reclamantul nu s-a prezentat la pronunțarea hotărârii, iar pârâtul solicită scoaterea de pe rol a
cererii de chemare în judecată;
c) după intentarea cauzei civile reclamantul și pârâtul au semnat au semnat un compromis,
indicând instituția de arbitraj la care se vor adresa și au anunțat instanța de judecată despre acest
fapt.
a) respingerea cererii pîrîtului de scoatere a cererii de pe rol în caz de neprezentare a reclamantului.
Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei de
pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi,
instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii.
b) Legea nu obligă părțile să fie prezente la pronunțarea hotărîrii, astfel participanţii care nu au fost
prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile.
c) Încheiere de scoatere a cererii de pe rol

TESTUL NR. 26.

Subiect 1 Răspunderea contractuală
1.1. Definiti notiunea de neexecutare a obligatiilor contractuale

Situatia in care o parte contractanta nu executa obligatiile ce reese din prevederile contractuale
Neexecutarea trebuie inteleasa in sens larg ca neexecutare totala sau partiala..

1.2. Analizati drepturile pe care le detine o parte contractanta in caz de neexecutare a

obligatiilor de catre cealalta parte.

În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul
cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.
    (2) Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau
 tardivă.
    (3) Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a
obligaţiei nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia cazurilor cînd, datorită
unor circumstanţe obiective, creditorul pierde interesul pentru executare. 
    (4) Dreptul creditorului de a cere despăgubiri în locul prestaţiei se exercită în condiţiile suplimentare
.Creditorul poate cere despăgubiri pentru întîrzierea executării obligaţiei doar în condiţiile suplimentare
privind întîrzierea. În cazul unui contract sinalagmatic, creditorul poate cere despăgubiri pentru
neexecutarea obligaţiei debitorului doar după rezoluţiune. BC MaximCredit SA a acordat un credit în
sumă de 1 milion de lei lui Andrei Lutenco. La expirarea termenului creditului, Andrei nu a achitat
datoria.
BC MaximCredit SA a înaintat acțiune în judecată față de Andrei, cerând restituirea creditului și dobândă
de întârziere în sumă de 25.125 lei .
Andrei Lutenco a obiectat față de capătul de cerere privind încasarea silită a dobânzii de întârzierii pe
motiv că contractul de credit nu prevede o asemenea plată din partea sa.
Cum trebuie să fie soluționat cazul? Argumentați răspunsul
Conform CC În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor
pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.
respective instant va oblige pe pirit sa achide dobinda plus despagubiri din cauza neexecutarii
obligațiilor ontractuale.

Subiectul 2. Temeiurile şi procedura de încetare a procesului civil

2.1 Definiți încetarea procesului şi descrieţi efectele acestei acțiuni procesuale

Încetarea procesului se înţelege terminarea lui fără adoptarea unei hotărîri privind fondul cauzei şi fără
posibilitatea de a înainta o nouă cerere de chemare în judecată între aceleaşi părţi, cu privire la
acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri. Efecte : Pronunţînd încheierea de încetare a procesului,
instanţa judecătorească menţionează că nu se admite o nouă adresare în judecată a aceleiaşi părţi
cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.

2.2 Deduceți temeiurile încetării procesului civil.

Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care:

    a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă;
    b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o
hotărîre judecătorească rămasă irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu
renunţarea reclamantului la acţiune sau cu confirmarea tranzacţiei dintre părţi;
    c) reclamantul a renunţat la acţiune, renunţul fiind admis de instanţă;
    c1) reclamantul şi-a retras acţiunea civilă la faza judecării cauzei în procesul penal, dacă
retragerea a fost acceptată de instanţă;
   părţile au încheiat o tranzacţie, confirmată de instanţă;
   într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o
hotărîre arbitrală care a devenit obligatorie pentru părţi, cu excepţia cazului în care instanţa refuză
eliberarea titlului executoriu sau desfiinţează hotărîrea arbitrală;
partea în proces persoană fizică decedează şi raportul juridic litigios nu admite succesiunea în
drepturi;
reclamantului şi/sau pîrîtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă    h) cererea de chemare în
 judecată este depusă de un organ, o organizaţie sau o persoană în vederea apărării drepturilor,
libertăţilor sau intereselor legitime ale unei alte persoane fără ca prezentul cod sau o altă lege să le
confere acest drept.

2.3 Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa în următoarele situaţii:

a) petiționarul și persoana interesată au încheiat o tranzacție de împăcare la examinarea cererii de

încuviințare a adopției, solicitând instanței de judecată încetarea procesului;

b) pârâtul a achitat datoria reclamantului în întregime până la prima ședință de judecată;

c) în procesul de încasare a pensiei de întrețiere pentru copilul minor pârâtul a decedat

a) In cazul dat nu este un proces contencios ci este o procedura speciala unde nu exista parat si reclamant
ci doar petitionar si persoana interesata in cazurile de adoptie instanta este oligata sa examineze
cazul in procedura speciala si nu este posibil tranzactia iindca nu este litigiu

b)  Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului printr-o încheiere, 

c)  Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului printr-o încheiere, partea în proces persoană

fizică decedează şi raportul juridic litigios nu admite succesiunea în drepturi;

TESTUL NR. 27.

Subiectul 1. Clauza penală

1.1 Definiti notiunea de clauza penala delimitati de amenda si arvuna 
Dispoziţii generale cu privire la clauza penală
    (1) Clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat
prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă
de bani sau un alt bun.
Dispoziţii generale cu privire la arvună
    (1) Arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a
confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată
avans.
1.2.Analizați regimul juridic al clauzei penale
Obiectul obligației a cărei neexecutare atrage aplicarea clauzei penale poate consta în orice obligație de a
da, de a face sau de a nu face ceva. Nu este neapărat ca obiectul clauzei penale să constea într-o sumă de
bani, deși, în practică, de regulă, debitorul va datora o sumă de bani ca echivalent al încălcării executării
unei obligații.
Clauza penală evaluează suma despăgubirilor (care sunt bănești prin natura lor). Clauza penală poate fi
prevăzută atât pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației, cât și pu orice altă încălcare a
obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Părțile pot limita aplicarea clauzei penale
fie numai pu neexecutarea stricto sensu a obligațiilor, fie pu executarea necorespunzătoare sau cu
întârziere.
Clauza penală se stipulează nu numai în cazul unor obligații contractuale, dar și în privința obligțaiilor
care au un alt izvor.
 Sume prevăzut prin clauza penale are ca scop să compenseze prejudiciul suferit de creditor prin
neexecutrea obligațiilor contractuale de către debitor.
Pu aplicarea clauzei penale se cer întrunite aceleași condiții ca și în cazul răspinderii civile contractuale,
cu deosebirea că reclamarea clauzei penale presupune neexecutarea unei obligații principale și că
existența și întinerea prejudiciului nu necesită a fi dovedite. Creditorul trebuie să dovedească numai
existența obligțaiei contractuale și faptul că aceasta nu a fost executată. Doar dacp creditorul ar pretinde
despăgubiri în completare, până la acoperirea integrală a prejudiciului, el va trebui să dovedească toate
elementele răspunderii contractuale (începând cu întinderea prejudiciului pe care îl cere reparat).
Clauza penală este un mijloc de garantare a executării obligațiilor, care îndeamnă debitorulm sub
sancțiunea sumelor stipulate ca clauză penală, la executarea reală a contractului. Spre deosebire de alte
mijloace de farantare a obligațiilor, ea nu conferă creditorului nici un drept special asupra patrimoniului
debitorului, acesta fiind un simplu creditor chirografar care va veni în concurs cu toți ceilalți creditori ai
debitorului.
Clauza penală poate fi stabilită în sumă fixă (când prevede o anumită sumă de bani) sau în cote
procentuale (din valoarea totală a obligației sau doar a părții neexecutate).
Clauza penală evaluează convențional despăgubirile datorate creditorului pu neexecutarea obligației, de
aceea, părțile sunt libere să stabilească, prin acordul lor de voință, clauza penală într-o mărime mai mare
decât prejudiciul cauzat. Chiar dacă mărimea prejudiciului va fu mai mic decât clauza penală, în caz de
neexecutaren a obligației, debitorul este obligat să achite clauza penală în mărimea stabilită. Așadar,
clauza penală este o prevedere contractuală, care se impune debitorului la fel ca și celelalte.
Condițiile pu ca debitorul să achite clauza penală:
1.neexecutarea să fie din vina lui;
2.neexecutarea să-i fie imputabilă.
Dacă va dovedi cauza străină, va fi exonerat de plata clauzei penale (de ex., forța majoră, întârzierea
creditorului etc.).
Caracterele juridice ale clauzei penale:
1.este o clauză contractuală- cuprinsă în contractul dintre părți sau separat de acesta, într-o convenție
ulterioară;
2.este accesorie- se aplică în cazul în care nu se va executa o obligație contractuală, fiind accesorie față de
contractul din care izvorăște obligația. Prin clauzaa penală se poate garanta doar o creanță valabilă. Va
urma soarta juridică a contractului în care se conține. Nulitatea, cesiunea sau stingerea contractului va
avea aceleași consecințe și asupra clauzei penale, dar viceversa nu e posibil. Nulitatea clauzei penale nu
va atrage nulitatea contractului în care se conține (cu excepția încetării contractului prin rezoluțiune sau
reziliere- deși obligațiile contractuale neexecutate se sting conform CC, debitorul păstrează răspunderea
pu neexecutarea culpabilă și va fi ținut să plătească penalitățile declanșate de neexecutarea produsă)s;
3.are un caracter solemn- se încheie în scris (ad validatem), chiar dacă contractul garantat poate fi valabil
și în formă verbală. Dacă legea prevede că contractul trebuie să fie în formă autentică, aceeași cerință va
fi și pentru clauza penală. Nerespectarea formei scruse atrage nulitatea clauzei penale. Scopul: captarea
voinței clar exprimate a debitorului de a-și asuma plata penalității, care uneori poate fi mai ridicată decât
prejudiciul real, iar forma scrisă oferă certitudine pu a cunoaște care este mprimea concreăt a penalității.
1.3?

Subiectul 2. Efectele juridice ale hotărârii rămase definitive, irevocabile în procesul civil

2.1. Definiți hotărârea definitivă și hotărârea irevocabilă

 Rămîn definitive hotărîrile judecătoreşti emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea
pricinii în apel.
 Rămîn irevocabile hotărîrile judecătoreşti:
    a) emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au
exercitat calea de atac corespunzătoare;
    b) emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă participanţii interesaţi nu au
exercitat calea de atac corespunzătoare;
    c) emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului.
2.2 Comparați efectele juridice ale hotărârii rămase definitive cu cele a hotărârii irevocabile
 După ce hotărîrea rămîne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în
drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici
să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea judecătorească irevocabilă.
    (4) Hotărîrea judecătorească irevocabilă este obligatorie pentru persoana în al cărei interes a fost pornit
procesul de către organele şi persoanele specificate .
Dup ace o hotarire judecatoreasca ramane definitive si irevocabila acesta capata calitatera de puterea
lucrului judecat, ceea ce inseamna faptul ca acesta are urmatoarele efecte juridice: exclusivitatea,
prejudiciabilitatea, obligativitatea, executorialitatea.etc
2.3Argumentați caracterul (nedefinitiv, definitiv sau irevocabil) al hotărârilor menţionate:
a) Decizia Curţii de Apel privind respingerea apelului împotriva Hotărârii Judecătoriei
mun.Chișinău;
b) Hotărârea emisă de Judecătoria Comrat privind încasarea pensiei de întreținere, până la
expirarea termenului de atac;
c) Hotărârea judecătoriei Bălți casată de către Curtea de Apel Bălți și cu trimiterea cauzei la
rejudecare în altă judecătorie după competență
a) Rămîn definitive hotărîrile judecătoreşti emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea
pricinii în apel.
b)Nedifinitiva deaorece nedifinitive sunt hotaririle pronuntate confrm legii care pot fi susceptibile de atac
cu apel. Etc.
c) Definitiva si irevocabila

TESTUL NR. 28.

Subiectul 1. Fidejusiunea
1.1. Definiţi noţiunea contractului de fidejusiune şi stabiliţi caracterele lui juridice.

Prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să
execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului.
Caracterele juridice
§ este un contract solemn, forma scrisă fiind indicată pentru a se putea face proba
contractului.
§ este o garanţie expresă, în sensul că obligaţia asumată de către fidejusor faţă de creditor
trebuie să fie certă;
§ este un contract esenţialmente unilateral, dînd naştere la obligaţii numai în sarcina
fidejusorului. Raporturile care se pot naşte între fidejusor şi debitorul a cărui obligaţie este
 garantată nu rezultă din contractul de fidejusiune;
§ este un contract cu titlu gratuit deoarece fidejusorul nu urmăreşte să obţină un echivalent
al obligaţiei sale de la creditorul cu care contractează;
§ este un contract cu titlu oneros, fidejusorul urmărind o contraprestaţie;
§ este un contract accesoriu însoţind şi garantînd obligaţia principală a debitorului faţă de
creditor.
1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de fidejusiune.

Contractul de fidejusiune este bilateral şi este încheiat între creditorul obligaţiei principale
şi fidejusor. De regulă, debitorul obligaţiei de bază este cel ce se adresează fidejusorului
pentru ca acesta să-i ofere o garanţie, în acest sens, încheindu-se între ei un acord privind
prestarea serviciilor de fidejusiune. În mod practic pot fi întîlnite contracte semnate de trei
părţi: fidejusor, creditor şi debitor. Acestea nu contravin legislaţiei, nu ştirbesc caracterul
relaţiilor de fidejusiune şi vor fi calificate drept contracte complexe, cu elemente ale
contractului de fidejusiune şi a celui de prestare a serviciilor de fidejusiune. Contractul de
fidejusiune poate fi încheiat anterior sau odată cu încheierea contractului de bază, fie
ulterior, de pildă la cererea creditorului care, reieşind din circumstanţele concrete consideră
în mod rezonabil că va exista o neexecutare esenţială din partea debitorului şi insistă asupra
prestării unei garanţii suficiente.
Prin fidejusiune nu se poate garanta decît o obligaţie valabilă.
Orice obligaţie este susceptibilă de a fi garantată prin fidejusiune, deoarece legea nu
stabileşte excepţii în această privinţă.
Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în mod obligatoriu în formă scrisă. Forma
scrisă simplă este de ajuns pentru ca contractul să fie valabil, chiar dacă obligaţia garantată
prin fidejusiune necesită o formă mai strictă, cum este forma autentică. Forma este o
condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege (art. 208
alin. 2). Forma scrisă ad validitatem exprimă faptul că condiţia de formă, în cazul dat este
cerută de lege pentru valabilitatea contractului, dar nu pentru dovada acestui contract. În
baza art. 211, nici fidejusorul, nici creditorul obligaţiei de bază nu vor putea aduce proba cu
martori pentru a dovedi faptul încheierii contractului de fidejusiune. Doar prin excepţie,
nerespectarea formei simple scrise poate lăsa contractul valabil: atunci cînd fidejusorul
execută obligaţia asumată. Deoarece în contractul de fidejusiune se obligă doar fidejusorul,
părţile pot semna şi un singur înscris. Contractul poate fi încheiat şi printr-un schimb de
scrisori, telegrame, telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat.
Important este ca părţile să poată stabili cu certitudine că înscrisul e semnat de persoana
respectivă. În aceste situaţii dovada faptului încheierii contractului va fi înştiinţarea scrisă,
trimisă de către creditor fidejusorului privind acceptarea fidejusiunii (garanţiei). Dacă
creditorul nu a făcut un astfel de înscris, apariţia raportului de fidejusiune poate fi probată
prin înserarea în contractul de bază a clauzei cu privire la obligaţia fidejusorului. Dacă o
astfel de referinţă lipseşte, se consideră că contractul de fidejusiune n-a fost încheiat. Prin
înţelegerea părţilor, contractul de fidejusiune poate fi autentificat notarial sau poate conţine
rechizite adăugătoare.

1.3.X și Y au încheiat un contract de fidejusiune prin care X a garantat rambursarea de către Z a unei
datorii în mărime de 500 000 lei. În legătură cu faptul că Z nu și-a onorat obligația, Y i-a solicitat lui X să
achite datoria. X a refuzat, invocând faptul că Y i-a permis lui Z să înstrăineze liber de gaj un automobil,
în valoare de 250 000 lei, care a fost grevat cu gaj în scopul garantării aceleiași obligații. Y a înaintat o
 acțiune în instanță, în care a menționat că obiecțiile lui X sunt nefondate, în special din cauza faptului că
contractul de gaj a fost încheiat după încheierea contractului de fidejusiune.
Soluționați speța.
Z- debitor
X- fidejusor
Y- creditor
Prioritate are contractul de fidejusiune, de vreme ce a fost încheiat mai înainte.

Subiectul 2. Încheierile judecătorești ale instanţei de fond în procesul civil

2.1. Definiți încheierile judecătorești în comparație cu hotărârile și deciziile judecătoresti.

Încheieri judecătorești – dispozițiile primei instanțe prin care care pricina civilă nu se soluționează în
fond, dar se decide asupra oricărei probleme care poate apărea pe parcursul procesului.
Hotătrîrea judecătorească – act judecătoresc de dispoziție prin care se soluționează fondul oricărei cauze
civile.
Decizie - act judecătoresc prin care pricina se soluționează în apel și recurs.
2.2. Clasificați încheierile judecătorești în funcție de 3 criterii la alegere.
1. După conținut:
a) încheieri referiotare la bunul mers al procesului (încheiere privind acceptarea cererii de chemare în
judecată, privind preegătirea pricinii pentru dezbateri)
b) încheieri care constituie un impediment legal în desfășurarea procesului (încheieri privind refuzul de a
primi cerea de chemare în judecată, restituirea cererii, de încatare a procesului)
c) încheieri de finalizare a procesului – se emit în temeiul manifestării de voință a părților
d) încheieri de realizare a dreptului – de explicare a hot. judecătorești, corectarea greșelilor din hot.
2. După posibilitatea de contestare:
a) încheieri recurabile – să fie prevăzut recursul prin lege ori încheieri pronunțată să împiedice
desfășurarea procesului.
b) încheieri ce se atacă cu fondul – toate celelate încheieri pentru care legea nu prevede cale separată de
atac sau imposibilitatea atacării.
c) încheieri ce nu se supun nici unei căi de atac – ele devin imediat irevocabile (anularea ordonanței).
3. După forma actului de procedură
a) forma scrisă
b) forma protocolară – nu se redactează ca act separat în cadrul ședinței de judecată.
2.3. Argumentați actul de dispoziție a primei instanțe ce urmează a fi pronunțat în cazurile:
a) reclamantul nu a corectat în termen de 7 zile (termen stabilit de instanță) erorile comise în cererea de
chemare în judecată - încheiere de restituire, se atacă cu recurs.
b) în pricina privind încasarea prejudiciului pentru lezarea onoarei și demnității pîrîtul a recunoscut
acțiunea - hotărîre de admitere a pretențiilor reclamantului.
c) după pronunțarea hotărîrii reclamantul a solicitat încasarea cheltuielilor de judecată asupra cărora
instanța a omis să se expună - hotărîre suplimentară.

TESTUL NR. 29.

Subiectul I Contractul de Ipotecă

1.1. Definiţi noţiunea contractului de ipotecă şi stabiliţi caracterele lui juridice.
Ipoteca este o garanţie reală, servind la garantarea obligaţiilor unui debitor faţă de creditorul său, printr-un
bun imobil din propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest scop (ipoteca nu
presupune deposedarea debitorului de imobil). Sintetic, ipoteca este o garanţie reală, imobiliară, constînd
dintr-un drept real accesoriu asupra unui imobil al debitorului.
Conform legii cu privire la ipotecă, aceasta este un drept real, în al cărui temei, creditorul este în drept să
ceară satisfacerea creanţelor sale, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea
bunurilor imobile depuse în ipotecă, în cazul în care debitorul omite să execute obligaţiile garantate cu
ipotecă.

Caracterele juridice ale contractului de ipotecă:

a) Este un drept real accesoriu – Acest drept acordă titularului său posibilitatea de urmărire a bunului în
mâinile oricui s-ar afla şi atribuie un drept de preferinţă pentru satisfacerea creanţei sale înaintea celorlalţi
creditori. Ca drept accesoriu, ipoteca însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul faţă de creditor, a cărei
soartă o împărtăşeşte integral. Ea nu este un drept real dezmembrat. Proprietarul continuă să deţină toate
atributele şi avantajele proprietăţii.
b) Este o garanţie imobiliară – se referă strict la bunurile imobile.
c) Este supusă principiului specializării – determinarea prin contractul de ipoteca a caracterului cert al
valorii creanţei garantate.
d) Este indivizibilă – ipoteca va continua să existe asupra întregului imobil, în situaţia în care s-a plătit
numai o parte din datorie sau dacă, în caz de partaj al unui imobil ipotecat, imobilul trece în lotul unui
copărtaş (acesta va trebui să suporte urmărirea pentru întreaga datorie deoarece garanţia este încorporată
în imobil).
1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de ipotecă.
Condiţiile ipotecii
- Ipoteca nu va putea fi constituită decît prin act autentic.
- Inscripţiile ipotecare se fac la judecătoria în a cărei rază teritorială sunt situate imobilele ipotecate.
- Pot fi ipotecate numai imobilele (care se afla in circuitul civil) împreună cu accesoriile lor care sunt
imobile prin destinaţie, precum si uzufructul asupra unor imobile.
- Ipoteca trebuie sa fie specializata sub un dublu aspect:
– să fie determinată cu privire la imobilul afectat.
– să fie determinată în ceea ce priveşte valoarea creanţei.
Condiţii privind persoana constituentului:
- cel ce o constituie trebuie sa aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
- cel ce o constituie trebuie sa aibă calitatea de proprietar actual al imobilului ce se ipotechează.
Bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei ipoteci. Iar, dacă dreptul de proprietate al
constituentului este sub condiţie suspensivă sau rezolutorie, aceeaşi condiţie va afecta şi ipoteca. De
asemenea, nu se pot ipoteca bunurile altuia, indiferent daca acestea aparţin persoanelor fizice sau juridice,
decît cu consimţămîntul lor expres.
Condiţii de formă. Contractul de ipotecă este un contract solemn, ipoteca trebuind sa fie încheiată prin
înscris autentic.
 Condiţii de publicitate
- acestea nu ţin de caracterul solemn al contractului de ipotecă, ci numai de asigurarea opozabilităţii şi
a rangului de preferinţă ale ipotecii.
publicitatea constă în înscrierea ipotecii în registrul cadastral din raza teritoriala a căruia se află situat
imobilul.

1.3.La 1 iunie 2012 BC MoldBank S.A. a acordat un credit bancar în sumă de 2.000.000 lei lui Andrei
Carauș pentru un termen de 5 ani. Creditul a fost garantat cu o ipotecă asupra terenului moștenit de
Andrei în 2007, ce avea o valoare de piață de 400.000 lei.
Întrucât Andrei avea mai multe restanțe la credit, la 4 aprilie 2016 banca a luat decizia de a
rezilia contractul de credit bancar și a executa silit ipoteca. În cadrul evaluării prețului de piață
evaluatorul imobiliar angajat de bancă a constatat că în 1 decembrie 2015 Andrei a construit o casă pe
teren, care însă nu a fost dată în exploatare. La data evaluării prețul de piață al casei constituie
1.000.000 lei.
Banca s-a adresat la instanța de judecată pentru leiberarea ordonanței judecătorești de intrare
în posesie a terenului ipotecat împreună cu casa și alte accesorii ridicate pe teren. Instanța de judecată
a admis parțial cererea în privința terenului dar a refuzat transmiterea în posesie către creditorul
ipotecar al casei, invocând faptul că casa nu face obiectul dreptului de ipotecă executat.
Apreciați soluția instanței de judecată. Explicați în ce condiții casa ar putea fi obiect al dreptului
de ipotecă al BC MoldBnak S.A.
Răspuns:
Dacă este să analizăm Legea cu privire la Ipotecă:
- Terenuri
    (1) Exceptînd situaţia în care contractul de ipotecă prevede altfel, în cazul instituirii ipotecii asupra
terenului, aceasta se extinde şi asupra construcţiilor capitale existente şi viitoare, precum şi asupra
construcţiilor nefinalizate amplasate pe acesta, care îi aparţin debitorului ipotecar cu drept de
proprietate privată.
Dacă este să analizăm atât principiul superficio solo cedit, cât și preverea citată instanța nu a procedat
corect, dat fiind faptul că aceasta deține un drept de ipotecă asupra terenului.
Vedem că casa este un bun viitor care se admite a fi urmărit la fel de către creditorul ipotecar deoarece
este parte a terenului.
Terenul poate scădea în valoare, fie poate crește. Este un mecanism de împărțire a riscului. Acest lucru nu
ar trebui să priveze creditorul de dreptul său de ipotecă.
Condiții când casa e obiect al dreptului de ipotecă:
- contractul de ipotecă să nu prevadă altfel
- casa trebuie să fie o construcție capitală existentă sau viitoare fie o construcţiie nefinalizată și
amplasată pe teren
- casa să-i aparțină debitorului ipotecar cu drept de proprietate private

Subiectul 2. Particularitățile procedurii contenciosului administrativ

2.1 Identificati esenta procedurii contenciosului administrativ.

In conformitate cu art. 54 din Constitutia RM,  Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate
publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este
îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. In
baza acestei prevederi a fost adoptata legea contenciosului administrativ. Astfel, contenciosul
administrativ urmareste concomitent doua sarcini: 1) sarcina cu caracter public de asigurare a
exercitarii controlului din parte puterii judecatoresti asupra activitatii puterii executive, ce rezulta
din principiul separatiei si colaborarii puterilor in stat, 2) sarcina cu caracter privat de aparare
judiciara a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor impotriva abuzurilor comise de
autoritatile publice,ce rezulta din principiul accesului liber la justitie. In cadrul procedurii
contenciosului administrativ instantele judecatoresti nu examineaza un litigiu de drept privat, ci un
litigiu de contencios administrativ, definit legal ca un litigiu generat fie de un act administrativ, fie
de nesolutionarea in termenul legal a unei cereri privind recunoasterea unui drept recunoscut de
lege, in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica sau un functionar al acestei
autoritati. Prin urmare, obiect al actiunii in procedura contenciosului administrativ il constituie: a)
actul administrativ, b) contractul administrativ, c) nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.

2.2 Deduceti particularitatile de examinare a cauzelor in ordinea procedurii contenciosului

administrativ.

1) subiectii cu drept de sesizare a instantei de contencios administrativ: a) persoana, inclusiv funcţionarul

public, militarul, persoana cu statut militar, care se consideră vătămată într-un drept al său,
recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri - în condiţiile art.14 al prezentei legi; b)
Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, preşedintele raionului şi
primarul - în condiţiile Legii privind administraţia publică locală;  c) procurorul care, în condiţiile
articolului 5 din Codul de procedură civilă, atacă actele emise de autorităţile publice; d) avocatul
parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept al său, atacă actele administrative -
în condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari; d1) Comisia Naţională de Integritate – în
condiţiile Legii cu privire la Comisia Naţională de Integritate; e) instanţele de drept comun, în
cazul ridicării excepţiei de ilegalitate - în condiţiile art.13 al prezentei legi; f) alte persoane, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

2) Cererea prealabila, persona care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege printr-un
act administrativ, va solicita, printr-o cerere prealabila, autoritatii publice emitente, in termen de
30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia, in cazul in care
legea nu dispune altfel. In cazul in care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea
prealabila poate fi adresata, la alegerea petitionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic
superior, daca legislatia nu prevede altfel. In cazul in care persoana nu este multumita de
raspunsul primit la cererea prealabila sau nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut de lege,
aceasta este in drept sa sesizeze instanta de contencios administrativ.

3) Competenta jurisdictionala a instantelor judecatoresti, cu referire la competenta jurisdictionala

materiala se aplica prevederile CPC. Adica judecatoriile examineaza si solutioneaza in fond toate
pricinile civile, daca legea nu prevede altfel.
4) Taxa de stat, reclamantii in actiunile nascute din raporturi de contencios administrativ sunt scutiti de
plata taxei de stat.

5) Termenele de adresare in instanta, cererea prin care se solicita anularea unui act administrativ sau
recunoasterea dreptului pretins poate fi inaintata in termen de 30 de zile, in cazul in care legea nu
dispune altfel. Termenul curge de la: -data primirii raspunsului pentru cererea prealabila sau data
expirarii termenului prevazut de lege pentru solutionarea acesteia; - data comunicarii refuzului de
solutionare a unei cereri prin care se solicita recunoasterea dreptului pretins sau data expirarii
termenului prevazut de lege pentru solutionarea unei astfel de cereri; -data comunicarii actului
administrativ.

6) Componenta participantilor la proces, daca se solicita repararea prejudiciului cauzat, in calitate de

copirit alaturi de autoritatea publica se poate chema si functionarul public. Pe de alta parte este
petitionarul.

7) Asigurarea actiunii, in calitate de masura speciala de asigurare a actiunii, in cadrul procedurii

contenciosului administrativ instanta poate dispune suspendarea executarii actului administrativ,
instanta poate dispune suspendarea executarii actului administrativ.

8) Repartizarea sarcinii de probatiune, sarcina de probatiune a legalitatii actului administrativ contestat

este pusa pe seama piritului. Ce tine de repararea prejudiciului- fiecare parte trebuie sa dovedeasca
circumstantele pe care le invoca drept temei al pretentiilor si obiectiilor sale.

9) Imputernicirile instantei, - respinge actiunea ca fiind nefondata sau depusa cu incalcarea termenului de
prescriptie; - admite actiunea si anuleaza, in tot sau in parte actul administrativ sau obliga piritul
sa emita actul administrativ cerut de reclamant ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau alt
inscris, ori sa inlature incalcarile pe care le-a comis, precum si dispune incasarea din contul
reclamantului a despagubirilor pentru intirzierea executarii hotaririi; - admite actiunea si constata
circumstantele care justifica suspendarea activitatii consiliului local sau a consiliului raional, dupa
caz.

10) Executarea hotaririi, hotaririle judecatoresti irevocabile adoptate in ordinea procedurii contenciosului
administrativ constituie titluri executorii. Instanta care a adoptat hotarirea in fond, in termen de 3
zile de la data la care hotarirea a devenit irevocabila, trimite o copie a hotaririi piritului pentru
executare. Hotarirea se executa in termenul stabilit in dispozitivul ei, iar in cazul in care termenul
nu este stipulat- in cel mult 30 de zile de la data la care hotarirea devine irevocabila.

2.3 Argumentati modalitatea de contestare a urmatoarelor acte administrative:

a) hotarirea cu caracter normativ a Comisiei Nationale a Pietei Financiare.- contencios

administrativ. (act administrativ cu caracter normativ supus contestarii in contencios
administrativ)

b) hotarirea Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chisinau, Directia Administrare Fiscala

Ciocana, mun. Chisinau cu privire la obligarea Cooperativei de Constructie a Locuintelor
nr. 162 de plata a sumei de 12,064,96 lei.-in ordine civila (act administrativ-jurisdictional de
sanctionare contraventionala)(da nu sunt sigur.)

c) decizia consiliului municipal Balti privind instituirea taxei de salubritate.-in ordine civila (act de
gestiune emis de autoritatea publica in calitate de persoana juridica in legatura cu administrarea si
 folosirea bunurilor ce apartin domeniului sau privat, nu poate fi atacat in instantele de contencios
administrativ.)

TESTUL NR. 30.

Subiect 1. Răspunderea civilă delictuală

1.1. Definiți noțiunea – Răspunderea civilă delictuală. Delimitați-o de răspunderea civilă contractuală.
Răspunderea civilă, în general, este o formă a răspunderii juridice care constă într-un
raport de obligații și în temeiul căreia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul
cauzat altuia prin fapta sa ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este
răspunzătoare. Răspunderea civilă delictuală este obligația unei persoane de a repara
prejudiciul cauzat prin fapte ilicite.
Răspunderea delictuală este o sancțiune civilă, cu caracter reparator, fără a fi în același
timp o pedeapsă. Spre deosebire de pedeapsă, răspunderea civilă delictuală,privită ca o
sancțiune civilă, se aplică nu în considerarea persoanei care a săvîrșit fapta ilicită, ci în
considerarea patrimoniului său.
Fapta ilicită care dă naștere raportului juridic de răspundere civilă delictuală poartă
denumirea de delict. Componența delictului civil constituie o totalitate de trăsături și
elemente esențiale formulate de legiuitor ca necesare și suficiente pentru angajarea
răspunderii civile. Răspunderea civilă delcituală se angajează indiferent de faptul dacă
culpa are forma unui dol, unei imprudențe, neglijențe sau chiar în forma cea mai ușoară,
iar în unele cazuri chiar și în lipsa culpei.

Condițiile răspunderii delictuale reies din conținutul art.n 1398 CC și sunt următoarele:
prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilictă și prejudiciu, vinovăția
autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecința negativă cu caracter patrimonial sau
nepatrimonial ale faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării dreptulurilor subiective
patrimoniale și nepatrimoniale ale persoanei. În obligațiile delcituale se aplică reguli
generale cu privire la prejudiciul patrimonial, care poate apărea sub forma prejudiciul
efectiv și a venitului ratat.
Fapta ilicită este de asemenea, o condiție care duce la angajarea răspunderii delictuale.
Pot fi considerate ilicite actele care contravin legii, altor acte normative și regulilor de
conduită. Este considerată ilicită fapta prin care, încălcîndu-se normele dreptului obiectiv,
se cauzează un prejudiciu dreptului subiectiv ce aparține unei persoane sau anumitor
interese ale acesteia. Prin urmare, fapta ilicită, încălcînd normele dreptului obiectiv,
încalcă totodată un drept subiectiv. Ea poate fi manifestată prin acțiune sau inacțiune.
Raportul de cauzalitate este o categorie filosofică, care reflectă legăturile ce există în
natură și societate, și în care una poate fi apreciată ca cauză, iar alta ca rezultat.
Prejudiciul cauzat trebuie să fie o consecință a faptei ilicite, și invers, se poate deduce, că
dacă nu ar fi fost acțiunile ilicite, nu ar fi avut loc și cauzarea prejudiciului. Prin urmare,
raportul de cuzalitate dintre aceste două fapte este o condiție obiectivă care duce la
răspunderea civilă civilă delictuală. În practică se repară numai prejudiciul care este
consecința directă a faptei ilicite.
Vinovăția constituie atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săîrșirii
 faptei ilicite sau la momentul imediat anterior săvîrșirii acesteia față de faptă și urmările
acesteia. Pentru antrenarea răspunderii delictuale, forma și gravitatea vinovăției autorului
prejudiciului nu are importanță dat fiind faptul aplicării principiului reparării integrale a
prejudiciului.
1.2.Analizaţi condiţiile de angajare a răspunderii delictuale.
Condițiile răspunderii delictuale reies din conținutul CC și sunt următoarele: prejudiciul, fapta ilicită,
raportul de cauzalitate între fapta ilictă și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecința negativă cu caracter patrimonial sau nepatrimonial ale
faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării dreptulurilor subiective patrimoniale și nepatrimoniale ale
persoanei. În obligațiile delcituale se aplică reguli generale cu privire la prejudiciul patrimonial, care
poate apărea sub forma prejudiciul efectiv și a venitului ratat.
Fapta ilicită este de asemenea, o condiție care duce la angajarea răspunderii delictuale. Pot fi considerate
ilicite actele care contravin legii, altor acte normative și regulilor de conduită. Este considerată ilicită
fapta prin care, încălcîndu-se normele dreptului obiectiv, se cauzează un prejudiciu dreptului subiectiv ce
aparține unei persoane sau anumitor interese ale acesteia. Prin urmare, fapta ilicită, încălcînd normele
dreptului obiectiv, încalcă totodată un drept subiectiv. Ea poate fi manifestată prin acțiune sau inacțiune.
Raportul de cauzalitate este o categorie filosofică, care reflectă legăturile ce există în natură și societate,
și în care una poate fi apreciată ca cauză, iar alta ca rezultat. Prejudiciul cauzat trebuie să fie o consecință
a faptei ilicite, și invers, se poate deduce, că dacă nu ar fi fost acțiunile ilicite, nu ar fi avut loc și cauzarea
prejudiciului. Prin urmare, raportul de cuzalitate dintre aceste două fapte este o condiție obiectivă care
duce la răspunderea civilă civilă delictuală. În practică se repară numai prejudiciul care este consecința
directă a faptei ilicite.
Vinovăția constituie atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săîrșirii faptei ilicite sau la
momentul imediat anterior săvîrșirii acesteia față de faptă și urmările acesteia. Pentru antrenarea
răspunderii delictuale, forma și gravitatea vinovăției autorului prejudiciului nu are importanță dat fiind
faptul aplicării principiului reparării integrale a prejudiciului.
1.3…….

Subiectul 2. Esenţa şi particularităţile procedurii speciale în procesul civil

2.1 Definiți procedura specială și indicați participanții la process în procedura special

Procedura speciala este ordinea de examinare in instanta de judecata a cererilor prin care nu se urmăreşte
soluţionarea unui litigiu între părţile conflictului, sau cu alte cuvinte complex de norme procedurale,
complementare sau derogatorii de la procedura de drept comun, după care se soluţionează numai anumite
pricini civile expres determinate prin lege.
Părțile în procedura speciala: petiționarul, persoane interesate, autorități publice.
2.2Comparați particularitățile procedurii special în raport cu procedurile contencioase (acțiune
civilă, contencios administrative)
Spre deosebire de acține civilă/contencios administrativ, procedura specială este caracterizată prin
următoarele particularități:
-obiectul examinării nu este litigiul de drept, adica nu sunt interese contrare si contradictorialitatea
procedurii
-nu există 2 părți contrare, ci doar petiționarul si alte persoane interesate
-in procedura speciala se poate de constata un fapt cu valoare juridică, recunoașterea existenței unui drept
fără de care acesta nu poate produce efecte, sau determinarea statutului juridic a persoanei.
-se aplică în baza temeiurilor expres prevăzute de lege.
-actul prin care se soluționează fondul este similar cu cel a acțiunii civile si cont. administrative-Hot. IJ.
2.3 Argumentaţi acţiunile instanței de judecată în următoarele situaţii:
a) la examinarea cauzei în procedură specială s-a constatat existenţa unui litigiu de drept;
b) în cadrul procedurii de constatare a faptului acceptării unei succesiuni şi a locului ei de
deschidere, petiţionarul solicită, în vederea asigurării acţiunii, punerea sechestrului pe bunurile
care fac parte din masa succesorală;
c) petiţionarul şi persoana interesată în pricina privind constatarea unui fapt solicită încuviinţarea
unei tranzacţii de împăcare.
Răspuns: a) Dacă, la depunerea cererii sau la examinarea pricinii în procedură specială, se constată un
litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa scoate cererea de pe rol printr-o
încheiere şi explică petiţionarului şi persoanelor interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în procedură
de acţiune civilă la instanţa competentă.
b)Instanța prin încheiere va respinge demersul, pt ca în procedura speciala se constata un fapt, acceptarea
succesiunii presupune confirmarea de instanta a intrarii in posesie a bunurilor, nu e sens sa pui sechestru
pe presupusele bunuri proprii.
c) instanţa judecătorească dispune încetarea procesului

Test 31

Subiectul 1. Condițiile speciale necesare pentru angajarea răspiunderii pentru prejudiciul cauzat
de minori și persoane incapabile
1.1. Identificați categoriile răspunderile civile delictuale în cazul prejudiciului cauzat de un minor
Există 2 categorii de răspundere civilă delictuală în funcție de vârsta minorului:
. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de 
                              un minor care nu a împlinit 14 ani
Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii lui
dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.
Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul cînd se afla sub supravegherea unei instituţii
de învăţămînt, de educaţie sau instituţii curative ori a unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de
contract, acestea răspund pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din vina lor. 
Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţămînt, de educaţie, a instituţiilor
curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată cu atingerea majoratului acestuia
sau o dată cu dobîndirea unor bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un 
                              minor între 14 şi 18 ani
 (1) Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale. 
    (2) În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea
prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori)
sau curator dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. 
    (3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între
14 şi 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum şi în cazul cînd,
înainte de a fi atins majoratul, acesta dobîndeşte bunuri sau venituri suficiente pentru repararea
prejudiciului.
Altă clasificare:
1. Răspunderea părintelui pentru faptele minorului
2. Răspunderea tutorelui pentru faptele minorului
3. Răspunderea instituției de învățământ pentru faptele minorului
4. Răspunderea instituției de educaţie pentru faptele minorului
5. Răspunderea instituției curative pentru faptele minorului
6. Unei persoane obligate să-l supravegheze pe minor în bază de contract pentru faptele minorului
1.2.Analizați condițiile angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de
capacitatea de exercițiu
  Articolul 1408. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o 
                              persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
    (1) Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau
instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.
    (2) Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a repara prejudiciul cauzat de o persoană declarată incapabilă
nu încetează în cazul cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu.
    (3) Dacă tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin.(1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi
sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar autorul prejudiciului
dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate
şi a autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau
parţială a prejudiciului din contul autorului. 
1. Condiții:
a. Vinovăția tutorelui sau a instituției respective
b. Vinovăția constă în neexecutarea sau executrarea necorespunzătoare a obligațiilor de
supraveghere
Se aseamnănă cu condițiile răspunderii pentru faptele minorilor

1.3……

Subiectul II. Procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică în procesul civil
2.1. Descrieți condițiile de constatare a faptelor cu valoare juridică.
Indiferent de natura faptului a cărui constatare se cere, trebuie respectate cumulativ următoarele condiţii
(art. 282 CPC):
a) faptul respectiv generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau
încetarea unor drepturi personale sau reale ale petiţionarului;
b) petiţionarul nu are o altă posibilitate de a obţine sau de a restabili actele care ar certifica faptul juridic a
cărui constatare se solicită. Aceasta poate fi rezultatul lipsei ordinii de înregistrare a faptului sau a
nerespectării regulilor de înregistrare a faptului. Prin imposibilitatea de a primi documentul se înţelege şi
cazul în care documentul care confirmă faptul în realitate există, însă în conţinutul lui au fost admise
defecte sau inexactităţi, care nu pot fi corectate şi, implicit, documentul este lipsit de putere probantă. Prin
imposibilitatea de a reconstitui documentul pierdut se înţelege că organul corespunzător este lipsit de
posibilitatea de a elibera duplicatul documentului necesar în legătură cu pierderea sau nimicirea.
c) constatarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor
judecătoreşti.
Petiţionarul trebuie să argumenteze în cererea privind constatarea faptului cu valoare juridică întrunirea
condiţiilor sus-menţionate, cu anexarea probelor corespunzătoare. În cazul în care faptul a cărui
constatare se solicită nu are valoare juridică potrivit legislaţiei aplicabile, instanţa refuză să primească
cererea (art. 169 alin. (1) lit. a) CPC) sau, după caz, încetează procesul (art. 265 lit. a) CPC). Dacă
petiţionarul nu prezintă probe care ar confirma imposibilitatea de a obţine sau de a restabili actele care ar
certifica faptul respectiv (nu respectă procedura de soluţionare a pricinii pe care extrajudiciară), instanţa
restituie cererea (art. 170 alin. (1) lit. a) CPC) sau, după caz, scoate cererea de pe rol (art. 267 lit. a) CPC).
În cazul în care la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de
competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa scoate cererea de pe rol şi explică petiţionarului şi
persoanelor interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în procedură de acţiune civilă la instanţa
competentă.
2.2. Comparați procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică cu acțiunile civile de
constatre a dreptului litigios.
În procedura specială, obiectul activității judecătorești este apărarea intereselor ocrotite de lege pe cale a
confirmării existenței sau inexistenței faptelor juridice sau a altor situații de drept, de care depinde
apariția, modificarea sau stingerea drepturilor subiective or patrimoniale ale cetățeenilor/organizațiilor. În
procedura contencioasă, se apără drepturi subiective încălcate sau contestate.
Scopul procedurii speciale – confirmarea circumstanțelor care au valoare juridică, a drepturilor
incontestabile.
Trăsături specifice:
1. lipsa litigiului de drept material
2. procedura data se înaintează de petiționar
3. legea stabilește cercul de persoane care se pot adresa în instanță cu o cerere de inaintare a procesului
(art.286, 294, 302, 309)
4. pentru fiecare categorie de pricini este stabilită o competența jurisdicțională
5. nu se aplică unele instituții procesuale, precum: tranzacția, asigurarea acțiunii, recunoașterea acțiunii,
etc.
2.3. Argumentați acțiunile instanței în situațiile:
a) la examinarea cererii privind constarea faptului de rudenie s-a stabilit că petiționarul nu s-a
adresat anterior la organul de stare civilă pentru a clarifica faptul respectiv;
Instanța va restitui cererea pe motivul nerespectării căii prealabile de soluționare a litigiului ar.170 alin.1
lit.a. sau după caz, va scoate cerea de pe rol (art.267 lit.a)
b) la examinarea cererii privind constatarea faptului înregistrării decesului s-a constatat că în
registrul de stare civilă pentru anul respectiv lipsește înscrierea corespunzătoare
Instanța va examina pricina dată în ordinea procedurii speciale, cu condiția prezentării probelor care
confirmă imposibilitatea restabilirii înscrierii date în actul privind starea civilă.
c) petiționarul a solicitat constatarea faptului că acesta este un posesor de bună-credință al unui
automobil.
Acest litigiu nu intră in sfera examinării în procedură specială, astfel încît instanța va refuza primirea
cererii (art.169 alin.1 lit.a) sau, după caz, va înceta procesul (art.265 lit.a).
 Testul 32
Subiectul 1 
1.1 Atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de titulari diferiţi şi asupra unor drepturi
diferite. Prin aceasta se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate, în sensul că dispoziţia rămâne
întotdeauna proprietarului, iar celelalte două atribute – posesia şi folosinţa – sunt exercitate de alte
persoane, în condiţii legale.
1.2 Ca drept real cu totul deplin, dreptul de proprietate este singurul drept subiectiv care conferă
titularului său cele trei atribute, care intră în conţinutul său: posesia folosinţa şi dispoziţia.
Posesia – este acel atribut al dreptului de proprietate care conferă titularului său posibilitatea de a
stăpâni faptic bunul asupra căruia are dreptul de proprietate. Este actul de stăpânire materială, potrivit
nevoilor şi dorinţelor sale, care îl îndeplineşte el însuşi sau fie încheind acte juridice cu alţii. Posesia este
forma de exteriorizare materială a dreptului de proprietate şi prin ea se mijloceşte utilizarea economică a
bunului. “Nici un semn nu este mai vizibil decât posesia” , care este elementul exterior desprins din
realitatea faptică, constând în posibilitatea proprietarului de a stăpâni bunul ce-i aparţine, toţi ceilalţi fiind
prin aceasta avizaţi că este titularul dreptului de proprietate.
Folosinţa – este dreptul de a trage din lucru toate foloasele pe care este susceptibil să le procure,
fără distincţiune, fiind vorba de fructele propriu-zise, care se reproduc periodic, cât şi de cele civile şi
industriale. Folosinţa priveşte deci fructele şi veniturile pe care le obţine prin exercitarea acestui atribut.
În principiu, dreptul de a culege fructele aparţine proprietarului în temeiul C.civil. Potrivit textului
fructele s-ar cuveni în virtutea dreptului de accesiune, exprimare considerată inexactă în literatura de
specialitate, deoarece culegerea fructelor trebuie privită ca efect al însuşi dreptului de
proprietate, fructus fiind unul din atributele acestui drept.
Dispoziţia – este prerogativa proprietarului de a dispune cu privire la fiinţa juridică sau materială a
bunurilor din proprietate. Dreptul de dispoziţie al proprietarului este cel mai caracteristic dintre cele trei
atribute şi se poate realiza prin înstrăinarea către altul, sau consumare, transformare sau chiar de
distrugere cu consecinţa încetării calităţii de titular al dreptului de proprietate asupra acelui bun, fie sub
aspect juridic (înstrăinare), fie sub aspect material (consumare, degradare, abandonare).
Subiectul II: Esenţa şi particularităţile procedurii în ordonanţă (procedura simplificată)
2.1 Definiti procedura in ordonanta si enumerati categoriile de pretentii in al caror temei se
elibereaza ordonanta judecatoreasca.
Procedura in ordonanta-este o procedura simplificata, in care instanta care emite ordonanta examineaza
obiectiile debitorului fara citarea partilor, fara a incheia proces-verbal si se limiteaza la admisibilitatea
obiectiilor din punct de vedere al temeiniciei si veridicitatii.
Temei pentru emiterea ordonantei judecatoresti constituie doar pretentiile exhaustiv enumerate de art. 345
CPC. Se emite ordonanta judecatoreasca in cazul in care pretentia:
- Deriva dintr-un act juridic autentificat notarial;
- Rezulta dintr-un act juridic incheiat printr-un inscris simplu, iar legea nu dispune altfel;
- Este intemeiata pe protestul cambiei in neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat
notarial;
- Tine de incasarea pensiei de intretinere a copilului minor care nu necesita stabilirea paternitatii,
contestarea paternitatii(maternitatii) sau atragerea in proces a unor alte persoane interesate;
- Urmareste perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplatite salariatului;
- Este inaintata de organul de politie, de Serviciul Fiscal de Stat sau de executorul judecatoresc privind
incasarea cheltuielilor aferente cautarii piritului sau debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la
debitor in temeiul unei hotariri judecatoresti, precum si a cheltuielilor de pastrare a bunurilor sechestrate
de la debitor si abunurilor debitorului evacuat din locuinta;
- Rezulta din procurarea in credit sau acordarea in leasing a unor bunuri;
- Rezulta din nerestituirea cartilor imprumutate la biblioteca;
- Decurge din neonorarea de catre agentul economic a datoriei fata de Fondul Social;
- Rezulta din restantele de impozit sau din asigurarea sociala de stat;
- Urmareste exercitarea dreptului de gaj;
- Rezulta din neachitarea de catre persoanele fizice si juridice a primelor de asigurare obligatorie de
asistenta medicala;
- Rezulta din prevederile art.99 alin.(4) din Codul de executare;
- Rezulta din facturi care au scadenta la data depunerii lor;
- Se refera la intoarcerea executarii conf art. 158 alin(2 din Codul de executare;
- Este inaintata de institutia penitenciara privind incasarea cheltuielilor de escorta a detinutilor in sedintele
de judecata in cauze civile.
2.2 Deduceti particularitatile procedurii in ordonanta(procedurii simplificate)
1. constituie o procedura simplificata de examinare a pricinilor civile;
2. Principiile fundamentatale ale dreptului procesual civil se realizeaza in cadrul procedurii in ordonanta
in mod particular;
3. reprezinta o procedura alternativa(benevola), deoarece alegerea procedurii in ordonanta sau in actiune
civila este un drept exclusiv al creditorului care solicita apararea dreptului sau interesului sau legitim;
4. calitatea procesuala a partilor procedurii in ordonanta este: creditor si debitor;
5. procedura de solutionare a cererii este in mod direct si strict reglementata de legea procesuala civila;
6. temeiurile pentru eliberarea ordonantei judecatoresti sunt reglementate in mod expres la art.345 CPC,
nefiind admisa aplicarea acestui fel de procedura pentru orice tip de pretentii;
7. ordonanta judecatoreasca este un document executoriu prin sine insasi, nefiind necesara eliberarea
titlului executoriu pentru punerea acesteia in executare silita;
8. procedurii in ordonanta ii este caracteristic faptul lipsei litigiului de drept, motiv pentru care aceasta
este considerata a fi un fel al procedurii civile neconticioase.
2.3 Argumentati actiunile judecatorului la primirea cererii de eliberare a ordonantei judecatoresti
in urmatoarele situatii:
a) se cere incasarea pensiei de intretinere pennttru un copil major inapt de munca;
Desi Codul Familiei stipuleaza obligatia parintilor de a intretine copii minori si copii majori inapti de
munca, dar conform art. 345 temei pentru cererea in ordonanta reprezinta doar incasarea pensiei de
intretinere a copilului MINOR. Judecatorul va refuza sa primeasca cererea conf. Art. 348 alin(2) lit.a).
b) lipsesc documentele care justifica cererea creditorului intemeiata pe neexecutare unui contract de
leasing;
Judecatorul nu da curs cererii, prin incheiere stabileste termen de lichidare a neajunsurilor din cerere
conform art 349. Art.347 mentioneaza ca in cerere se indica documentele ce confirma temeinicia
pretentiei.
c) lipsesc imputernicirile reprezentantului creditorului.
Judecatorul nu da curs cererii, prin incheiere stabileste termen de lichidare a neajunsurilor din cerere
conform art 349. Art.347 mentioneaza ca daca cererea se depune de catre reprezentant, la cerere se
anexeaza documentul care atesta imputernicirile acestuia, autentificat in modul stabilit de lege.
 Testul 33

Subiectul 1. Dreptul de uzufruct

1.1Definiți noțiunea ,,drept de uzufruct,,descriind caracterele sale juridice.
Dreptul de uzufruct este definit de Iustinian ca dreptul de a folosi și culege fructele unor lucruri străine,
păstrând neatinsă substanța lor. Potrivit CC Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi
pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege
fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are
dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.

Caracterele juridice sunt:

1. Un drept real – o legătură directă dintre titular și bun.
2. Un drept temporar prin esența sa – constitui în favoarea unei persoane și poate dura doar până la
decesul acestuia, sau lichidarea persoanei juridice, dar nu mai mult de 30 ani. Actul juridic prin
care se Orice act juridic prin care se constituie un uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză de
moarte sau lichidare este lovit de nulitate absolută.
3. Drept inalienabil – cu caracter intuitu personae. Nu poate fi cesionat, înstrăinat sau gajat. Acest
lucru nu împiedică uzufructuarul să folosească bunul care face obictul uzufructului inclusiv prin
transmitere în locațiune sau arendă.
4. Se poate constitui asupra bunurilor neconsumptibile – cu titlu de excepție se poate constitui și
asupra bunurilor consumptibile, care sunt părți componente ale unui patrimoniu dat în uzufruct.

1.2 Analizați deosebirile dintre dreptul de uzufruct,uz,abitație și dreptul de locațiune

 Uzufruct /Uz/Abitație
Uzufructuarul ia bunul în starea în care se
află, având obligația de a efectua reparații de
întreținere a bunului și conserva substanța
Nudul proprietar nu are nici o obligație activă
față de uzufructuar
Poate trage orice foloase din bun, dacă
contractul nu prevede altfel
Uzufructuarul poate să închirieze bunul și să
arendeze, dacă prin act de constituire nu e
interzis
Uzufructuarul poate renunța la dreptul său,
stingând uzufructul
Cu titlu gratuit, decât dacă stabilit altfel de
părți
Se stinge prin moartea uzufructuarului
Locațiune
Locatarul preia bunul în starea în
corespunzătoare , conform destinației convenite
în contract și obligat să mențină în acea stare
Proprietarul poate impune obligații pozitive prin
contract
Nu are dreptul să schimbe forma bunului, nici să
îl folosească contrar destinației
Poate da în sublocațiune doar cu acordul
locatorului
Locatorul nu poate renunța, poate rezilia
contractul
Doar cu titlu oneros
Se transmit prin succesiune drepturile și
obligațiile

1.3....

Subiectul 2. Aplicarea măsurilor de protecție în cazul violenței domestice în procesul civil

2.1. Eumerați măsurile de protecție în cazurile violenței în familie.
Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie se depune de către victimă personal sau prin
reprezentant. În caz de imposibilitate a depunerii cererii de către victimă din cauză de sănătate, vîrstă, alte
motive întemeiate, la solicitarea ei, cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie poate fi depusă în
interesele victimei de către organul de poliţie, organul de asistenţă socială sau de către procuror. Cererea
pentru eliberarea ordonanţei de protecţie în interesele copilului sau ale persoanei incapabile poate fi
depusă de autoritatea tutelară locală sau de procuror şi în lipsa solicitării din partea victimei sau a
reprezentantului ei legal.
Instanţa de judecată emite, în 24 de ore de la primirea cererii privind aplicarea măsurilor de protecţie, o
încheiere prin care admite sau respinge cererea.
(2) În cazul admiterii cererii, instanţa emite o ordonanţă de protecţie prin care aplică agresorului una
sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, fără a
decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei,
excluzînd şi orice contact vizual cu ea sau cu copiii acesteia”;
c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima
sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii al copiilor,
alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
e) obligarea, pînă la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun
cu victima;
 f) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere, dacă o asemenea
acţiune este determinată de instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau pentru
dispariţia ei;
g) limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune;
h) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;
i) interzicerea de a păstra şi purta armă.
(3) Măsurile de protecţie se aplică pe un termen de pînă la 3 luni.
(4) Instanţa remite de îndată ordonanţa de protecţie poliţiei spre executare imediată.
(5) Ordonanţa privind măsurile de protecţie prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f) se remite spre executare
imediată executorului judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a
executorilor judecătoreşti, se află domiciliul agresorului.
2.2. Deduceți particularitățile aplicării măsurilor de protecție în cazul violenței în procesul civil.
Caracter temporar-3 luni cu posibiliatea prelungirii
Examinare in 24 de ore de la primire
Subiectul care depune cererea-victima, reprezentantul ei, organul de plitie, de asistenta sociala, sau
procurorul.
Denumirea specifica a actului prin care se dispune-ordonanta de protective
La examinare participa cel care a depus precum si se informeaza organul de politie despre procedura
intentata.
Aplicarea măsurilor temporare prevăzute de CPC, (enumerate la 1.1)
Contestarea ordonantei cu recurs
Procedura data nu tine de actiune civila, respective prin actul final emis de instanta nu se solutioneaza
fondul cauzei.
CPC nu specifica nimic referitor la conditiile ce trebuie sa intruneasca depunerea cererii de eliberare a
ordonantei de protective (exigentile prevazute de 166-167 CPC) ci doar că în cererea privind aplicarea
măsurilor de protecţie se indică circumstanţele actului de violenţă, intensitatea, durata, consecinţele
suportate şi alte circumstanţe care indică necesitatea aplicării măsurilor de protecţie.
2.3. Argumentați acţiunile judecătorului în următoarele cazuri:
a) bunica a depus în instanța de judecată cerere de protecție împotriva nepotului major dependent
de droguri, dar și-a retras-o peste cîteva ore.
b) agresorul (tatăl a doi copii minori) a cerut revocarea măsurilor de protecție înaintea expirării
temenului de 3 luni;
c) avocatul agresorului a contestat încheierea de admitere a cererii de aplicare a măsurilor de
protecție, deoarece a fost emisă doar în baza declaraţiei victimei fără a se administra careva probe.
a) dacă cererea a fost primită în procedură de judecător, urmează încheierea de încetare a procesului.
b)Respingerea acțiunii tatălui a 2 copii, pt că revocarea înainte de termen poate fi solicitată doar de
victimă.
c)Urmează de respins recursul în care se constată ordonanța, deoarece declaraţia independentă a victimei
este suficientă pentru emiterea ordonanţei de protecţie în caz de pericol iminent de comitere a violenţei
fizice.
 Testul 34
Subiectu 1. Acțiunea în revendircare
1.1. Definiți noțiunea ”acțiunea în revendicare”, descriind caracterele juridice.
Deci, acţiunea în revendicare este acţiunea, prin care o persoană cere în justiţie să i se recunoască dreptul
de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată. Acţiunea proprietarului neposesor către
posesorul neproprietar (acţiunea în revendicare) este îndreptată spre restabilirea dreptului de posesie ce-i
aparţine proprietarului şi de care acesta a fost lipsit.
Caractere juridice:
a) Actiune reala
b) Actiune petitotie
c) Actiune prescriptibila

1.2. Evidențiați diferențele dintre dobînditorul de bună-credință și de rea-credință

Posesia creează o prezumţie de proprietate în favoarea posesorului. Potrivit prevederilor
C.civil: “posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a
început a poseda pentru altul”. Realitatea că, de cele mai multe ori, posesia ca stare de fapt este exercitată
de însuşi titularul dreptului de proprietate este recunoscută de legiuitor prin instituirea prezumţiei relative
de proprietate în favoarea posesorului. Aceasta înseamnă că posesorul bunului are o situaţie privilegiată în
caz de litigiu, pentru că nu trebuie să aibă iniţiativa probatorie, sarcina probei revine celui care doreşte să
răstoarne prezumţia creată. Poziţia posesorului este mai confortabilă în proces, el are la început rolul de a
nega, un rol pasiv, care se schimbă dacă se face proba contrarie.
Prezumţia de proprietate are un caracter absolut atunci când posesia exercitată este de bună-credinţă şi
priveşte bunuri mobile, în conformitate cu C.civil. În materie de mobile, posesia este fundamentală,
posesorul actual îşi va păstra bunul fiindcă posesia sa valorează titlu de proprietate. Pornind de la
distincţia dintre posesia bunurilor imobile şi a celor mobile, pentru acestea din urmă posesorul actual are
o prezumţie de proprietate absolută, iuris et de iure, care în opinia autorilor vechi nu admite proba
contrară. Elementul timp prezintă importanţă dar nu şi durata lui, fiind suficient ca posesia să fie de
actualitate. Raţionamentul logic care a dus la adoptarea regulii instituite de C.civil constă în
consideraţiunea că natura lucrurilor mobiliare implică transmisiunea lor fără a se controla caracterul şi
legitimarea acestei transmisiuni prin alt semn exterior sau de publicitate, decât acela care se manifestă
prin însuşi faptul posesiunii lucrului. Nu există pentru mobile un alt mijloc de publicitate mai bun decât
realitatea, aceasta din urmă constând în stăpânirea efectivă a bunului.
Dovedirea relei-credinţe a posesorului face ca prezumţia de proprietate, care operează în favoarea sa, să
înceteze. Şi posesia de rea-credinţă poate să producă efecte favorabile posesorului, în sensul că poate
dobândi dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin prescripţia de 30 de ani. În privinţa bunurilor
care fac parte din proprietatea publică, nu operează prezumţia de proprietate împotriva statului sau a
unităţii administrativ-teritoriale.
Posesorul de bună-credinţă al unui bun frugifer dobândeşte proprietatea bunului pe care îl
posedă. Fructele sunt produsele periodice ale unui bun, prin a căror obţinere şi percepere nu se alterează
sau consumă substanţa bunului respectiv. Fructele pot fi: naturale, industriale, civile. Sunt fructe ale
bunurilor: recoltele, chiriile, dobânzile, sporul animalelor, redevenţele pentru concesionări, dobânzile,
depunerile CEC. Spre deosebire de fructe, productelesunt produse ale bunului, cele care nu au caracter
periodic, iar culegerea lor reduce valoarea economică, reduce însăşi substanţa bunului. Exemplu de
producte: tăierea lemnelor din pădure, piatra dintr-o carieră. Productele se cuvin întotdeaua proprietarului,
ndiferent că posesorul este de bună-sau de rea-credinţă.Fructele naturale sunt acelea pe care lucrurile le
produc în mod spontan şi fără nici un efort din partea omului, cum sunt roadele livezilor, ierburile,
recoltele naturale etc .Fructele industriale sunt acelea care impun un efort din partea omului aplicat asupra
elementului natural, având la origine activitatea umană asupra elementelor naturii, cum ar fi: obţinerea
cerealelor din cultivarea pământului, prepararea vinului din struguri etc .Fructele civile sunt veniturile
echivalate  băneşte pe care le produce un bun, cum sunt dobânzile pentru sumele depuse la CEC şi la
bănci, chiria pentru un imobil, redevenţa pentru o concesionare .
1.3……
Subiectul 2. Dreptul de a declara apel şi elementele apelului în procesul civil
2.1. Definiți apelul drept cale de atac în procesul civil.
Noțiune: mijloc juridic procesual prin intermediu căruia se poate solicita verificarea legalității și
temeinicii hotărârii judecătorești și, în final, remedierea erorilor comise. Apelul este o cale ordinară de
atac și poate fi exercitată de oricare dintre părțile la proces și pentru orice temeiuri. Instanța superioară
rejudecă fondul cauzei. Apelul este o cale ordinară de atac, devolutivă și suspensivă de executare în
privința hotărârilor nedefinitive. Apelul este mijlocul procesual prin care persoana nemulțumită de
hotărârea primei instanțe solicită curții de apel, în condițiile prevăzute de lege, modificarea sau casarea
(totală sau parțială) a acesteia.
2.2. Deduceți elementele apelului (subiecții, obiectul, temeiurile și termenul declarării)
Obiectul: Hotărîrile susceptibile de apel pot fi atacate, pînă a rămîne definitive, în instanţă de apel care, în
baza materialelor din dosar şi a celor prezentate suplimentar, verifică corectitudinea constatării
circumstanţelor de fapt ale pricinii, a aplicării şi interpretării normelor de drept material, precum şi
respectarea normelor de drept procedural, la judecarea pricinii în primă instanţă. Pot fi atacate cu apel
hotărîrile pronunţate în primă instanţă de judecătorii pot fi atacate cu apel la curţile de apel de drept
comun. Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel. Hotărîrile
pronunţate în primă instanţă după reexaminarea pricinii pot fi atacate cu apel după reguli generale.
Subiecții: Sunt în drept să declare apel: părţile şi alţi participanţi la proces, reprezentantul în interesul
apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege, martorul, expertul, specialistul şi interpretul,
reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine. Persoana interesată care
a renunţat expres la apel în privinţa unei hotărîri nu mai are dreptul să declare apel. Renunţarea la apel se
face prin depunerea unei cereri în prima instanţă pînă la expirarea termenului de depunere a apelului.
Coparticipanţii (coreclamanţii, copîrîţii) şi intervenienţii care participă în proces din partea apelantului se
pot alătura la apel, dacă pretenţiile lor coincid cu pretenţiile apelantului, prezentînd o cerere scrisă. Pentru
cererea de alăturare la apel nu se plăteşte taxă de stat. În cazul în care pretenţiile apelantului nu coincid cu
pretenţiile alăturatului, acesta din urmă este în drept să depună apel după regulile generale, plătind taxă de
stat. Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost
restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la apel produce efecte
juridice în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi persoana alăturată a plătit taxă de
stat.
Temeiurile apelului: deși CPC nu prevede expres temeiurile de apel, toate cererile de apel trebuie
motivate. În caz contrar, cererii de apel nu i se dă curs.
Termenul: Instanţa de judecată va întocmi hotărîrea integrală dacă  participanţii la proces, în termen de 30
de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, depun cerere de apel. Termenul de declarare a apelului
este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de
apel se întrerupe prin decesul participantului la proces care avea interes să facă apel sau prin decesul
mandatarului căruia i se comunicase hotărîrea. În astfel de cazuri, se face o nouă comunicare la locul
deschiderii succesiunii, iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării hotărîrii.
Pentru moştenitorii incapabili şi pentru cei limitaţi în capacitatea de exerciţiu sau pentru cei dispăruţi fără
veste termenul curge din ziua în care se numeşte tutorele sau curatorul.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de apel în următoarele situații?
a) Cererea de apel a fost înregistrată direct la instanța de apel, contrar regulilor de depunere prevăzute
de CPC.
Instanţa de apel dispune printr-o încheiere, fără înştiinţarea participanţilor la proces, să nu se dea
curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
b) Cererea de apel a fost depusă în ziua 29-a din ziua primirii hotărârii motivate.
Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii,
dacă legea nu prevede altfel. Dacă pronunțarea dispozitivului hotărârii a coincis cu primirea
hotărârii motivate atunci apelantul a depus apelul în termen. Astfel, potrivit CPC, preşedintele
primei instanţe, după ce primeşte cererea de apel, înscrisurile şi alte probe alăturate care nu au fost
prezentate în primă instanţă, dispune înregistrarea imediată a cererii de apel. Dacă se va constata
că apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau
instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen, atunci instanța va dispune printr-o
încheiere restituirea cererii de apel
c) În cererea de apel nu este indicat nici un temei de casare a hotărârii prevăzut de CPC.
CPC în art. 365 prevede că în cuprinsul cererii de apel trebuie să se indice motivele de fapt şi de
drept pe care se întemeiază apelul. Dacă cererea de apel nu întrunește aceste condiții, instanța de
apel dispune printr-o încheiere fără înştiinţarea participanţilor la proces, să nu se dea curs cererii,
acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor
 Testul 35
Subiectu 1.
Subiectu 1. proprietate comună

1.1 Definiți noțiunea ”drept de proprietate comună pe cote-părți” și ”drept de proprietate comună în
devălmășie, explicînd conceptul de ”cotă-parte ideală”.

În cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele
să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmăşie.
Dreptul de proprietate comună pe cote – părţi. Dreptul de proprietate comună pe cote - părţi, este acel
drept de proprietate care aparţine la două sau mai multe persoane, exprimat în cote ideale, (o jumătate, o
treime, o pătrime etc.) asupra unui bun nefracţionat în materialitatea sa.
Cota-parte ideala este fractiune a dreptului de proprietate comuna asupra unui bun sau asupra unei mase
de bunuri.
1.2 Analizați
În cazul proprietăţii comune în devălmăşie coproprietarii, pot prin acord comun, să decidă ca asupra bunurilor
lor, să se aplice regimul proprietăţii comune pe cote – părţi. O asemenea înţelegere poate fi făcută în
orice formă, fie scris fie verbal. Dacă vor exista divergenţe referitor la atribuirea bunurilor din
proprietatea comună în devălmăşie regimul juridic al proprietăţii comune pe cote-părţi, atunci litigiul
se va soluţiona de către instanţa judecătorească. În ceea ce priveşte exercitarea dreptului de posesie,
folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor aflate în proprietatea comună în devălmăşie cât şi împărţirea şi
încetarea acesteia, vor fi aplicabile regulile de la proprietatea comună pe cote-părţi, ţinându-se cot de
reglementările speciale referitoare la proprietatea comună în devălmăşie cuprinse .
În ceea ce priveşte temeiurile de dobândire a dreptului de proprietate comună în devălmăşie, apoi
aceasta poate apărea atât în baza legi, lucru cel mai des întâlnit, spre exemplu proprietatea soţilor, cât şi în
baza actului juridic civil. Deci, devălmăşia poate rezulta din lege şi din convenţia părţilor. Apariţia
proprietăţii devălmaşe în baza actului civil, pentru prima dată a fost expres prevăzută în art. 344 alin.2.
Astfel, bazându-ne pe prevederile legale şi pe principiul că este permis tot ce nu este interzis am putea
conchide că părţile încheind un act juridic civil pot decide ca bunurile dobândite să le aparţină cu drept
de proprietate comună în devălmăşie. Deşi Codul Civil admite posibilitatea apariţiei proprietăţii comune
în devălmăşie în baza unui act juridic civil, totuşi trebuie să afirmăm, că având în vedere faptul că în cazul
proprietăţii comune în devălmăşie nu este cunoscută nici măcar cota ideală din dreptul de proprietate, ea
poate apărea între persoane foarte apropiate.
Obiectul dreptului de reprezentare al proprietarilor devălmaşi îl constituie atributele de folosinţă,
posesie şi dispoziţie. Atributul folosinţei, care întră în conţinutul juridic al dreptului de proprietate
comună în devălmăşie, dă posibilitatea titularilor dreptului de proprietate comună în devălmăşie să
utilizeze bunul în propriul lor interes, dobândind în proprietate fructele pe are le pot obţine de la acest
bun. Exercitarea atributului de folosinţă poate fi făcută de oricare din proprietarii devălmaşi, cu condiţia
ca o asemenea exercitare să nu limiteze dreptul celorlalţi coproprietari devălmaşi. Regula dată, stipulată
expres, poartă un caracter dispozitiv, dând posibilitate coproprietarilor devălmaşi să stabilească şi un alt
mod de folosire a bunului comun. Spre exemplu aceştia prin încheierea unui act juridic pot stabili că
folosinţa bunului comun să fie exercitate în exclusivitate de un singur coproprietar devălmaş.
Folosinţa ca atribut al dreptului de proprietate prezintă o importanţă deosebită, prin intermediul său
asigurându-se însuşi procesul de utilizare a însuşirilor bunului pentru satisfacerea nevoilor de ordin
patrimonial ale proprietarilor devălmaşi. Anume din aceste considerente, legiuitorul a stipulat că folosinţa
bunului comun trebuie să se facă potrivit destinaţiei acestuia.
Dacă ca rezultat al exercitării atributului de folosinţă, bunului comun i-au fost produse degradări sau i-
a fost schimbată destinaţia, apoi fiecare din titularii dreptului de proprietate comună în devălmăşie este în
drept să ceară repararea daunelor cauzate.

Subiectul 2. Procedura de judecare a apelului în procesul civil

2.1.Stabiliți limitele de judecare a apelului în procesul civil.
. Limitele judecării apelului
    (1) Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea
şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în
primă instanţă.
    (2) În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în
hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru
soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către
participanţii la proces.
    (3) În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanţa de apel se
pronunţă în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanţă. 
    (4) Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanţe, ci
este obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei. 
    (5) Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
    (6) Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decît aceea din hotărîrea
atacată cu apel, cu excepţia cazurilor cînd consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la
proces. 
2.1 Identificați particularitățile examinării apelului în procesul civil.
Astfel, similar procedurii în faţa primeiinstanţe, instanţa de apel va înştiinţa părţile cu referire la data şi
ora judecării apelului, intimatul va fi în drept să înainteze referinţă privitor la solicitarea apelantului,
părţile îşi vor putea expune poziţiile, chiar şi vor putea încheia tranzacţie de împăcare.
Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii
-Cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă,
- Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi
temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în
primă instanţă.
În cazul în care apelul nu este motivat ori motivaţia nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanţa de
apel se pronunţă în fond, numai în temeiul  celor invocate în primă instanţă.
Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanţe, ci este
obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei.
Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decît aceea din hotărîrea
atacată cu apel, cu excepţia cazurilor cînd consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la
proces.
2.3 Argumentați acțiunile instanței de apel dacă:
a) apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen;
b) după primirea pe rol a cererii de apel s-a depistat că aceasta a fost depusă de o persoană care nu
a fost implicată în examinarea cauzei civile în fond, dar a fost afectată în drepturi prin hotărârea
primei instanțe;
c) în ședința de judecare a apelului nu s-a prezentat nici apelantul, nici reprezentantul acestuia și
nici nu au cerut examinarea în lipsă
a) Rămîn irevocabile hotărîrile judecătoreşti:
    a) emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au
exercitat calea de atac corespunzătoare;  (3) După ce hotărîrea rămîne irevocabilă, părţile şi ceilalţi
participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în
judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice
stabilite în hotărîrea judecătorească irevocabilă.
    (4) Hotărîrea judecătorească irevocabilă este obligatorie pentru persoana în al cărei interes a fost pornit
procesul de către organele şi persoanele specificate .).
b) Articolul 386. Temeiurile casării sau modificării hotărîrii de către instanţa de apel
    (1) Hotărîrea primei instanţe se casează sau se modifică de instanţa de apel dacă:  normele de drept
material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronatÎncălcarea sau aplicarea
eronată a normelor de drept procedural
    (1) Hotărîrea primei instanţe urmează a fi casată, independent de argumentele cererii de apel, dacă:    
b) pricina a fost judecată de instanţă în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul,
data şi ora şedinţei de judecată;
C) Efectul neprezentării în şedinţă de judecată a participantului la proces
    (1) Neprezentarea în şedinţă de judecată a apelantului sau intimatului, a reprezentanţilor acestora,
precum şi a unui alt participant la proces, citaţi legal despre locul, data şi ora şedinţei, nu împiedică
judecarea apelului. Instanţa însă este în drept să amîne şedinţa dacă va constata că neprezentarea este
motivată.
    (2) În cazul în care constată că participantului la proces nu i s-a remis cererea de apel, probele noi,
referinţele, instanţa de apel dispune amînarea procesului pentru remitere.
 Test 36.
Subiectul 1.Dreptul de servitute
1.1. Definiți noțiunea ,,dreptul de servitute,, stabilind caracterele sale juridice.
Servitute este sarcina care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui
alt proprietar (terenul dominant) Servitutea presupune existența a două imobile, aparținând diferitor
proprietari, unul dintre care dominant și altul aservit Terenul dominant se numește astfel pentru că
proprietarul lui dispune de anumite prerogative în privința terenului aservit, al cărui proprietar trebuie să
le tolereze. Servitutea este un drept pentru proprietarul de teren dominant și o sarcină (limitare) a
dreptului proprietarului terenului aservit.
Caractere juridice:
a. Un drept asupra proprietății unei alte persoane – dreptul de servitute aparține proprietarului de
teren dominant asupra terenului aservit, care aparține unui alt proprietar. Ca excepție proprietarul
poate institui servitute asupra unei părți a propriului teren, însă servitutea poate fi exercitată numai
după înstrăinarea acelei părți.
b. Drept real – este un drept asupra unui lucru.. Este un drept opozabil tuturor subiectelor de drept,
inclusiv proprietarului de teren aservit, dacă a fost înregistrat în modul stabilit.
c. Drept i mobiliar – se poate constitui doar asupra bunurilor imobile. Terenurile pot sau pot să nu fie
ocupate cu construcții
d. Drept perpetuu – caracterul perpetuu este diferit de perpetuitatea dreptului de proprietate. Dacă
dreptul de proprietate este perpetuu în sensul că durează atâta timp cât există lucrul ce constituie
obiectul său, dreptul de servitute este perpetuu în sensul că durează atâta timp cât există nu doar
terenul dominant dar și cel aservit, și numai în măsura în care nu intervine o altă cauză de stingere
a servituții.
e. Este un accesoriu – servitutea este un accesoriu al terenului dominant, al cărui utilizate o sporește.
Apare ca o prelungire a dreptului de proprietate asupra terenului dominant și îi urmează soarta, din
care cauză nu poate fi un drept de sine stătător, nu poate fi înstrăinat sau cesionat, ipotecat.
f. Un drept indivizibil – în cazul în care unul din terenuri se află în prorpietate comună, pentru
constituirea dreptului de servitute este necesar acordul tuturor coproprietarilor.

1.2. Determinați condițiile de dobîndire prin uzucapiune a dreptului de servitute.

Servituțile pot fi constituite prin destinaţia stabilită de proprietar, prin acte juridice ori prin uzucapiune.
 Articolul 433. Dobîndirea servituţilor prin uzucapiune
    (1) Servituţile continue şi aparente, precum şi cele neaparente şi pozitive, se pot dobîndi prin
uzucapiune, în condiţiile legii.
    (2) Actele materiale corespunzătoare unor servituţi necontinue sînt prezumate a fi exercitate cu simpla
îngăduinţă a proprietarului terenului aservit. Proprietarul terenului dominant va putea prescrie dovedind
contrariul.
    (3) Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune.
Deci prin uzucapiune pot fi dobândite servituțiele :
● Continue și aparente – apeductele, gazoductele ampasate la suprafața solului, precum și cele de
scurgere a apelor, de oarece au semne exterioare, iar pentru exercitarea lor nu e nevoie de fapta
actuală a aomului
● Neaparente și pozitive – apedcutele și gazoductele îngropate în pământ, a căror trecere peste
terenul agricol nu are semne exterioare.

Nu poate fi dobândit asupra neaparente și negative- este neaparentă acea care nu este vizibilă și nu are
semne exterioare și ( exemplu, a nu zidi mai sus de o înălțime, de existența ei se poate lua cunoștință doar
din actele de constituire și registrul bunurilor imobile). Este negativă servitutea care impune
proprietarului terenuluia servit anumite restricții în exercițiul dreptului său de proprietate.
Termenul uzucapiunii dreptului de servitute este același de 15 ani, ca și cel al uzucapiunii dreptului de
proprietate asupra imobilelor. În lipsa unor reglementări legale cu privire la nregistrarea dobândirii
dreptului de servitute prin uzucapiune, ar fi utile reglementări exprese privind adoptarea unei hotărâri
judidicare de recunoaștere a acestui fapt.
1.3.............  

Subiectul 2. Împuternicirile instanţei de apel în procesul civil

2.1. Descrieți împuternicirile instanței de apel.
Articolul 385. Împuternicirile instanţei de apel
(1) Instanţa de apel, după ce judecă apelul, este în drept:
a) să respingă apelul şi să menţină hotărîrea primei instanţe;
b) să admită apelul şi să modifice hotărîrea primei instanţe;
c) să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre;
d) să admită apelul, să caseze integral hotărîrea primei instanţe şi să trimită pricina spre rejudecare în
primă instanţă doar în cazul în care s-au încălcat temeiurile prevăzute la art. 388 alin.(1) lit. d) şi i). La
solicitarea participanţilor la proces, instanţa de apel poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă
în cazul prevăzut la art. 388 alin. (1) lit. b);
e) să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea
procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art. 265 şi 267.
(2) În cazul în care pricina este trimisă spre rejudecare, cu acordul tuturor participanţilor la proces,
instanţa de apel indică actele procesuale rămase valabile, celelalte fiind desfiinţate de drept.
2.2. Comparați modificarea hotărîrii și casarea parțială a acesteia de către instanța de apel.
Se caseaza în următoarele cazuri:
  (1) Hotărîrea primei instanţe se casează sau se modifică de instanţa de apel dacă:
    a) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin;
    b) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă le consideră constatate,
nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente;
    c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sînt în contradicţie cu circumstanţele pricinii;
    d) normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat.
    (2) O hotărîre legală în fond nu poate fi casată numai din motive formale.
Modificarea hotaririi presupune aprobarea anumitor schimbari în hotarirea instantei de fond fara ca acest
lucru sa afecteze radical dispozitivul sau sa schimbe solutia primei instante. Casarea presupune
schimbarea solutiei cu pronuntarea unei noi solutii sau trimitere la rejuecare.
2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa de apel, dacă la examinarea apelului s-a
constatat că:
a) cauza a fost examinată de prima instanţă cu încălcarea regulilor cu privire la limba de
procedură;
b) instanţa de fond a soluționat cauza fără să audieze explicațiile pârâtului;
c) instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acțiunii reconvenționale.

a) urmează să admită apelul şi să caseze integral hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre
b) urmează să să admită apelul şi să modifice hotărîrea primei instanţe
c) urmează să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă
hotărîre
 Test 37
Subiectul 1. Dreptul de superficie
1.1Definiți noțiunea ,,drept de superficie,,. Delimitîndu-l de celelalte drepturi reale.
Potrivit Codului civil: Superficie este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării
şi exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente.
Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
Regula, terenul e bunul principal, construcșia e bun accesoriu.
Dreptul de superficie se distinge prin prisma caracterelor juridice:
1. Un drept real – este prezent un dualism de drepturi, dreptul la suprafață și dreptul asupra construcției
2. Este un drept imobiliar
3. Este un drept alienabil și ereditar – poate fi transmis prin acte juridice între vii, cât și pentru cauză de
moarte Este un drept ce poate fi transmis prin vânzare cumpărare, donație, etc. Poate fi ipotecat.Poate fi
grevat cu dreptul de uzufruct, uz sau abitațiie. Poate fi tranmsis prin succesiune atât persoanelor fizice câ
și juridice
4. Este un drept temporar, dar de lungă durată – pe o perioadă stabilită de părți. Dreptul de superficie se
constituie pentru un termen de 99 de ani dacă nu a fost stabilit un alt termen.
5. Are un conținut variabil, în funcție de forma sa deplină sau incipientă – dacă se constituie asupra unui
teren fără construcție, dreptul de superficie e în fomra incipientă și constă doar în folosire suprafeței.
După finisarea construcției devine un drept deplin.

1.2Analizați drepturile și obligațiile superficiarului.

Potrivit Cod civil superficiarul are dreptul:
1. De a folosi terenul – asupra căruia se instituie dreptul de superficie. Dacă în actul de constituire nu
e prevăzut altfel, dreptul de superficie se exercită numai asupra suprafeţei sau subfeței pe care
urmează să fie ridicată construcția sau care este ocupată de construcție, precum și a supra
suprafeței neconstruite, necesare, potrivit naturii sau destinației construcției, exploatării ei
normale. Dacă pentru pentru exploatare normală a construcției e nevoie de a utiliza o porțiune de
 teren, iar prin actul de constituire nu s-a convenit, superficiarul are dreptul de servitute asupra
acestei porțiuni.
2. De a edifica o construcție – poate cere autorizația în nume propriu de a edifica o construcție sau
alte acțiuni necesare. Poate ridica orice timp de construcție
3. De a exploata construcția pe care a ridicat-o – în funcție de tipul construcției. Chiar dacă formal,
nu este proprietrul construcției, superficiarul exercită putere asupra ei ca un adevărat proprietar.
Potrivit 443 alin (4), superficiarul are față de construcție aceleași prerogative ca și proprietarul.
4. De a înstrăina dreptul de superficie - - prin acte între vii. Superficiarul poate cesiona dreptul prin
vânzare, schimb, donație, transmitere cu titlu de capital social al unei societăți comericale, grevare
cu ipotecă.
5. De a tranmite dreptul de superficie prin succesiune – trece la moștenitori, dacă e persoană juridică
trece la succesori dacă are loc reorganizare
6. De a da parțial sau integral construcția în locațiune – pentru o perioadă ce nu depășește termenul
dreptului de superficie. La stingerea dreptului de superficie, proprietarul terenului se subrogă
superficiarului în contractele de locaţiune şi arendă în curs de executare.
7. De a cere reclacularea redevenței atunci când condiţiile economice fac ca neajustarea să fie
inechitabilă. Măsura ajustării se va aprecia ţinîndu-se seama de schimbarea condiţiilor economice
şi de principiul echităţii.
8. De a edifica o altă construcție în locul celei pierite sau demolate -  Dreptul de superficie nu se
stinge prin demolarea sau pieirea construcţiei.
9. De a accepta prelungirea dreptului de superficie – este un drept forțat deoarece CC prevede:
Proprietarul terenului se poate elibera de plata despăgubirii dacă prelungeşte dreptul
superficiarului, înaintea expirării acestui drept, pe durata previzibilă de exploatare a construcţiei.
În cazul în care refuză prelungirea, superficiarul pierde dreptul la despăgubire.
10. La despăgubire în caz de stingere a dreptului indiferent de temeiul stingerii, superficiarul are
dreptul de a fi despăgubit. Echivalentul a 2/3 din valoarea pe piață a contrucției.
11. De retenție a construcției în cazul în care nu a fost despăgubit

Obligațiie sunt:
1. Să plătească redevența în modul și termenul stabilit
2. Să edifice cosntrucția în termenul stabilit. În caz contrat, dacă superficiarul nu a ridicat construcţia
în termenul specificat în actul juridic privind instituirea superficiei sau dacă încalcă obligaţia
privind conservarea construcţiei, proprietarul terenului are dreptul să ceară stingerea dreptului de
superficie
3. Să întrețină construcția și să suporte toate cheltuielile aferente întreținerii – ca un veritabil
proprietar, cheltuieli legate de reparații capitale sau curente, de reparație a prejudiciilor aduse
terților pentru năruirea construcției etc.
4. Să predea construcția proprietarului deteren în starea în care era la stingerea dreptului său – fără a
avea dreptul de a ridica părți din construcție.
5. Să conserve osntrucția și să înlăture orice pericol care i-ar afecta durabilitatea. Are toate obligațiile
pe care le are un proprietar de imobil.

1.3........

Subiectul 2. Temeiurile casării sau modificării hotărârii de către instanța de apel în procesul civil
2.1 Enumerati incalcarile de ordin procedural care duc la ex oficio la casarea hotaririlor de cartre
instanta de apel
- netemeinicia hotaririi
-aplicarea eronata a normelor de drept material
- aplicarea eronata sau incalcarea esentiala a normelor de drept procedural
2.2 Stabiliti feluirile aplicarii eronate a normelor de drept care duc la casarea hotaririi
-neaplicarea legii potrivire
-aplicarea legii nepotrivite
-interpretarea eronata a legii
-aplicarea eronata a nalogiei legii sau a analogiei dreptului
2.3 Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa de apel, dacă la examinarea apelului s-a
constatat că:
a) prima instanţă a încălcat procedura de audiere a martorului-minor;
b) prima instanţă nu a indicat în hotărâre legea materială aplicată;
c) indicând suma ce urmează a fi încasată de la pârât, prima instanţă a comis o greşeală de calcul
evidentă.
a) casarea hotaririi
b) emite o hotarire de concretizare
c) emite o hotarire de corectare a erorilor

TEST 38:
Subiect 1: incetare ale dreptului de proprietate
1.1 Identificați modurile de incetare ale dreptului de proprietate.
Modurile de incetare se clasifică în următoarele grupe:
1. încetarea benevolă a dreptului de proprietate – are loc în urma acțiunilor: consumarea/distrugerea
bunului, încheierea actului translativ de proprietate, renunțarea la dreptul de proprietate.
2. încetarea dreptului de proprietate ca razultat al acțiunilor unor fapte obiective – pieirea fortuită a
bunului, pierderea bunului.
3. incetarea dreptului de proprietate contrar voinței proprietarului - urmărirea bunurilor în legătură cu
obligaţiile proprietarului, înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în
proprietate, răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu ele,
rechiziţia, confiscarea, privatizarea, exproprierea.
2.2 modul de împărţire a bunului
1. Rechiziția – bunurile proprietarului sunt retrase pentru a fi folosite în interesul societății în cazuri
excepționale. Scopul – garantarea secutrității cetatenilor, salvarea bunurilor sau distrugerea bunurilor în
caz de epidemii sau epizotii. Bunurile sunt folosite o perioada de către stat, iar după incetarea situației
excepționale, proprietarul poate solicita restituirea lor daca s-au păstrat în natură și mai pot fi folosite
conform destinației. Preţul bunului sau preţul folosirii lui, în cazul în care s-a păstrat în natură şi a fost
restituit proprietarului, se stabileşte prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre
judecătorească.

2. Confiscarea – trecerea fără plată către stat a unui bun ca sancțiune pentru fapte ilicite, în temiul unei
hotărîri a instanței sau a unei alte autorități publice. Bunurile dobîndite licit nu pot fi confiscate, iar
caracterul licit se prezumă. Se confiscă doar bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni și
contravenții. În cazurile prevăzute de lege, bunurile proprietarului pot fi confiscate printr-un act
administrativ. Actul administrativ cu privire la confiscare poate fi atacat în instanţă de judecată. Art.106
alin.2 CP determină obiectele supuse confiscării: Sînt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv
valorile valutare):
a) utilizate sau destinate pentru săvîrşirea unei infracţiuni;
b) rezultate din infracţiuni, precum şi orice venituri din valorificarea acestor bunuri;
c) date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor; 
e) deţinute contrar dispoziţiilor legale;
f) convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din veniturile de
la aceste bunuri;
g) care constituie obiectul infracţiunilor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.

3. Înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietat

Dacă, în temeiurile prevăzute de lege, persoana a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui bun care,
conform legii, nu poate să-i aparţină cu drept de proprietate, proprietarul este obligat să înstrăineze bunul
timp de un an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
Dacă proprietarul nu înstrăinează bunul în termenul stabilit, instanţa de judecată, la cererea
autorităţii administraţiei publice locale, poate dispune, după caz, înstrăinarea bunului şi remiterea sumei
obţinute către fostul proprietar, cu reţinerea cheltuielilor de înstrăinare, sau transmiterea bunului în
proprietate statului şi despăgubirea proprietarului în cuantumul stabilit de instanţa de judecată.
Exemplu: armele de vînătoare care se află în circuitul civil cu respectarea cerințelor prevăzute de
lege.
Subiectul 2. Temeiurile de declarare a recursului împotriva actelor de dispoziţie ale curţilor de apel
în procesul civil
2.1 Deduceti categoriile de temeiuri pentru declararea recursului impotriva actelor de dispozitie ale
curtilor de apel.
1) Aplicarea eronata a normelor de drept material: nu a aplicat legea care trebuia sa fie aplicata, a aplicat
o lege care nu trebuia sa fie aplicata, a interpretat in mod eronat legea, a aplicat in mod eronat analogia
legii sau analogia dreptului.
2) Incalcari esentiale ale normelor de drept procedural care neconditionat duc la casarea deciziei instantei
de apel: pricina a fost judecata de un judecator care nu avea dreptul sa participe la judecarea ei, pricina a
fost judecata in absenta unui participant la proces caruia nu i s-a comunicat locul, data si ora sedintei de
judecata, in judecarea pricinii au fost incalcate regulile privind limba de desfasurare a procesului, instanta
a solutionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate in proces, in dosar lipseste
procesul verbal al sedintei, hotarirea a fost pronuntata cu incalcarea competentei jurisdictionale.
3) Incalcari esentiale ale normelor de drept procedural care au dus sau au putut duce la solutionarea
eronata a pricinii sau care au dus la incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
4) Aprecierea arbitrara a probelor de catre instanta de apel.
2.2 Comparati temeiurile recursului impotriva actelor de dispozitie ale curtilor de apel si temeiurile
apelului impotriva hotaririlor judecatoriilor.
Codul de procedura civila nu prevede o lista a temeiurilor pentru care poate fi declarat apelul. In timp ce
avem o lista expresa a temeiurilor pentru recurs. Totodata, cererea de apel trebuie sa contina motivele de
fapt si de drept pe care aceasta se intemeiaza. In cazul in care cererea de apel nu contine motive de fapt si
de drept, acesteia nu i se da curs, iar apelantului I se acorda un termen pentru inlaturarea neajunsurilor.
Dar, in mod logic, temeiurile de recurs pot fi considerate si temeiuri de apel.
2.3 Argumentati cum trebuie sa porcedeze instanta de recurs daca la examinarea recursului s-a
constatat urmatoarele:
a) instantele de fond si de apel nu au elucidat pe deplin circumstantele importante pentru
solutionarea pricinii, -să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina
spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către
instanţa de recurs (la recurs nu se pot administra noi dovezi).
b) la solutionarea pricinii prima instanta a incalcat normele de competenta jurisdictionala
teritoriala, să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe,
trimiţînd pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea
eronată a normelor de drept procedural specificate .
c) la inaintarea actiunii in instanta de fond reclamantul nu a respectat procedura prealabila de
solutionare a pricinii pe cale extrajudiciara. să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi
hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există
temeiurile prevăzute .
 TEST 39:
Subiectul I. Accesiunea ca mod de dobîndire a dreptului de proprietate
1.1. Definiți noțiunea de accesiune imobiliară și accesiune mobiliară și varietățile acestora.
Accesiune imobiliară naturală – accesiunea pământurilor depuse sau create de ape, care se refără la
aluviuni, avulsiuni, insule și albii părăsite.
Aluviuni – creșteri de pămînt succesive și nesimțite la malurile apelor curgătoare. Aceste adausuri revin
proprietarului riveran.
Avulsiuni – rupere unei bucăți de proprietate și alipirea ei la o altă proprietate riverană.Proprietate se
păstrează în favoarea celui de la care a a vut loc dezlibirea respectivei proprietăți cu condiți ca în decurs
de un an să-și revendice proprietatea.
Insule și albii părăsite – proprietarul terneului înconjurat de rîuri, heleștee, izuri, canale nu devine
proprietar al terneurilor apărute prin scăderea teporară a apelor. Proprietarul acestor ape nu dobindeste un
drept asupra terenului acoperit ca urmare a revărsărilor sporadice.
Dacă o apă curgătoare, formînd un braț nou, înconjoară terenul unui proprietar riveraan, acesta ramîne
proprietarul insulei create astfel.
Accesiune imobiliară artificială – construcțiile și lucrările subterane sau de la suprafața terenului sunt
prezumate a fi făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa și îi apartin pînă la proba contrară.
Trei situații:
1. lucrări făcute de proprietarul terneului cu materiale straine – devine prin accesiune proprietarul
lucrărilor date. Proprietrul materialelor nu va putea să le revedice chiar dacă le-a făcut cu rea credință,
însă va fi obligat proprietarul de teren o despăgubire egală cu valoarea materialelor.
2. efectuarea lucrărilor cu materiale proprii pe teren străin – proprietarul fondului devine prprietarul
construcțiilor realizate de terta persoană. La fel, proprietarul fondului dispune de dreptul de a păstra
constucția sau de a cere demolarea acesteia pe cheltuiala terțului, dacă era de rea-credință. Dacă
păstrează construcția, atunci proprietraul fondului va plăti, la alegere, valoarea materialelor si costul
muncii sau suma egală cu cresterea valoarii terenului.
3. construcția este făcută pe 2 terenuri aparțănînd unor proprietari diferiți - în cazul în care construcţia
este ridicată în parte pe terenul constructorului şi în parte pe un teren învecinat, proprietarul vecin poate
dobîndi proprietatea asupra întregii construcţii, plătind constructorului o despăgubire, numai dacă cel
puţin 1/2 din suprafaţa construită se află pe terenul său. În acest caz, el va dobîndi şi un drept de
superficie asupra terenului aferent pe toată durata de existenţă a construcţiei. Despăgubirea trebuie să
acopere valoarea materialelor şi costul muncii, precum şi contravaloarea folosinţei terenului aferent.
Constructorul de rea-credinţă nu poate pretinde la o despăgubire mai mare de o treime din suma calculată,
dacă nu va dovedi că persoana îndreptăţită poartă ea însăşi o parte din vinovăţie.

Accesiune mobiliară
Adjuncțiune – unirea a 2 bunuri ce apartin la 2 proprietari diferiti, care desi formînd un tot unitar, pot fi
utilizate și separat. O altă situație este cind bunurile unite nu pot fi separate fără a fi deteriorate sau să
neceite chelttuieli excesive separarea. Dacă două bunuri care aparţin diferiţilor proprietari s-au unit încît
nu se mai pot separa fără a fi deteriorate sau fără muncă sau cheltuieli excesive, noul bun aparţine
proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului, prin muncă sau prin valoarea bunului
iniţial, fiind obligat să plătească celuilalt proprietar preţul bunului unit cu bunul principal.

Specificațiune - dacă contractul nu prevede altfel, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din
prelucrarea materiei aparţine proprietarului ei, care este obligat să plătească valoarea manoperei. Se
consideră de asemenea prelucrare scrierea, desenarea, pictarea, imprimarea, gravarea sau o altă
transformare a suprafeţei. Excepție: lucrătorul devine proprietarul bunului, dacă valoarea manoperei este
supereioară valorii materiei.

Confuziune – amestecul a 2 sau mai multe materii care apartin unor proprietari diferiti.
În cazul în care un bun s-a format prin amestecarea mai multor materii (confuziunea) ce aparţin diferiţilor
proprietari şi nici una nu poate fi considerată ca materie principală, proprietarul care nu a ştiut despre
confuziune poate cere separarea materiilor dacă este posibil. Dacă materiile amestecate nu pot fi separate
fără pagubă, bunul format aparţine proprietarilor materiilor proporţional cantităţii, calităţii şi valorii
materiei fiecăruia.

1.2. Determinați și analizați conținutul accesiunii imobiliare artificiale.

Am analizat anterior cazurile.

1.3.........

Subiectul 2. Procedura examinării admisibilităţii recursului împotriva actelor de dispoziţie ale

curţilor de apel în procesul civil
2.1. Deduceți temeiurile inadmisibilității recursului împoriva actelor de dispoziție ale curților de
apel în procesul civil.
Temeiurile inadmisibilităţii recursului
Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care:
a) recursul nu se încadrează
Recurentul trebuie să indice ce fel de încălcări s-au comis, circumstanțele concrete, critica adusă asupra
părții de motivare a deciziei instanței de apel.
b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare
c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;
Sînt în drept să declare recurs:
părţile şi alţi participanţi la proces;
martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de
judecată ce li se cuvine.
d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. Astfel se asigură autoritatea lucrului judecat
și se evită pronuntarea unr decizii contradictorii ale instanței de recurs.

2.2. Comparați încheierea de inadmisibilitate și decizia de respingere a recursului împotriva actelor

de dispoziție ale curților de apel.
Încheierea de inadmisibilitate trebuie motivată. Ea nu trebuie să conțină nici o referire asupra fondului
recursului și legalității deciziei instanței de apel. Aceasta se plasează pe pagina web a CSJ la data emiterii
și se trensmite tuturor partiipanților la proces și reprezentanților acestora. Încheiere prin care se decide
inadmisibilitaea se adoptă cu votul unanim al celor 3 judecători.
În cazul decizie de respingere a recursului, vorbim despre faptul că recursul inițial a fost admis și s-a
trecut la faza examinării fondului, adică temeinicia și legalitatea deciziei instanței de apel. Judecînd
recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza
referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Instanţa de
recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Instanţa de recurs va
controla decizia instanţei de apel din oficiu din punctul de vedere al respectării normelor de drept
 procedural, indiferent de invocarea acestor temeiuri în cererea de recurs. Aceasta decizie devine
irevocabilă de la momentul pronunțării.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de recurs în situațiile:
a) s-a constatat că prin cerere de recurs s-a solicitat casarea deciziei Curții de Apel Chișinău, prin
care cauza a fost remisă instanței de fond pentru rejudecare
Recursul va fi declarat inadmisibil pe motiv că decizia curtii de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare
nu este susceptibilă de recurs.
b) la depunerea cererii de recurs recurentul a solicitat scutirea de achitarea taxei de stat
În cazul în care la cererea de recurs nu este anexată dovada de plată a taxei de stat şi recurentul a solicitat
scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat (cu prezentarea documentelor justificative), demersul
respectiv va fi examinat de către completul din trei judecători, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac,
înainte de a trece la examinarea admisibilităţii recursului. Dacă demersul privind scutirea, amînarea sau
eşalonarea plăţii taxei de stat a fost respins, se dispune, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, de a nu
da curs cererii, acordîndu-i-se recurentului un termen rezonabil pentru achitarea taxei de stat. Dacă
recurentul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, recursul se consideră depus la
data prezentării iniţiale. În caz contrar, cererea de recurs se restituie recurentului. Restituirea cererii de
recurs nu împiedică declararea repetată a recursului după lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte
reguli stabilite de lege pentru declararea lui.
c) recursul este declarat pe motiv de apreciere incorectă a probelor de către instanța de apel
Recursul poate fi declarat, iar decizia instanței de apel urmează a fi casată dacă se constată că au fost
incălcate regulile de apreciere a probelor.

TEST 40:
Subiectu 1. Dreptul de proprietate comună în devălmășie

1.1. Definiți noțiunea ”drept de proprietate comună pe cote-părți” și ”drept de

proprietate comună în devălmășie, explicînd conceptul de ”cotă-parte ideală”.
În cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele
să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmăşie.
Dreptul de proprietate comună pe cote – părţi. Dreptul de proprietate comună pe cote - părţi, este acel
drept de proprietate care aparţine la două sau mai multe persoane, exprimat în cote ideale, (o jumătate, o
treime, o pătrime etc.) asupra unui bun nefracţionat în materialitatea sa.
Cota-parte ideala este fractiune a dreptului de proprietate comuna asupra unui bun sau asupra unei mase
de bunuri.
 1.2. Analizați temeiurile de apariție a proprietății commune în devălmășie și modul de
exercitare a atributelor dreptului de proprietate.
În cazul proprietăţii comune în devălmăşie coproprietarii, pot prin acord comun, să decidă ca asupra
bunurilor lor, să se aplice regimul proprietăţii comune pe cote – părţi. O asemenea înţelegere poate fi
făcută în orice formă, fie scris fie verbal. Dacă vor exista divergenţe referitor la atribuirea bunurilor din
proprietatea comună în devălmăşie regimul juridic al proprietăţii comune pe cote-părţi, atunci litigiul se
va soluţiona de către instanţa judecătorească. În ceea ce priveşte exercitarea dreptului de posesie,
folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor aflate în proprietatea comună în devălmăşie cât şi împărţirea şi
încetarea acesteia, vor fi aplicabile regulile de la proprietatea comună pe cote-părţi, ţinându-se cot de
reglementările speciale referitoare la proprietatea comună în devălmăşie cuprinse .
În ceea ce priveşte temeiurile de dobândire a dreptului de proprietate comună în devălmăşie, apoi
aceasta poate apărea atât în baza legi, lucru cel mai des întâlnit, spre exemplu proprietatea soţilor, cât şi în
baza actului juridic civil. Deci, devălmăşia poate rezulta din lege şi din convenţia părţilor. Apariţia
proprietăţii devălmaşe în baza actului civil, pentru prima dată a fost expres prevăzută . Astfel, bazându-ne
pe prevederile legale şi pe principiul că este permis tot ce nu este interzis am putea conchide că părţile
încheind un act juridic civil pot decide ca bunurile dobândite să le aparţină cu drept de proprietate
comună în devălmăşie. Deşi Codul Civil admite posibilitatea apariţiei proprietăţii comune în devălmăşie
în baza unui act juridic civil, totuşi trebuie să afirmăm, că având în vedere faptul că în cazul proprietăţii
comune în devălmăşie nu este cunoscută nici măcar cota ideală din dreptul de proprietate, ea poate apărea
între persoane foarte apropiate.
Obiectul dreptului de reprezentare al proprietarilor devălmaşi îl constituie atributele de folosinţă,
posesie şi dispoziţie. Atributul folosinţei, care întră în conţinutul juridic al dreptului de proprietate
comună în devălmăşie, dă posibilitatea titularilor dreptului de proprietate comună în devălmăşie să
utilizeze bunul în propriul lor interes, dobândind în proprietate fructele pe are le pot obţine de la acest
bun. Exercitarea atributului de folosinţă poate fi făcută de oricare din proprietarii devălmaşi, cu condiţia
ca o asemenea exercitare să nu limiteze dreptul celorlalţi coproprietari devălmaşi. Regula dată, stipulată
expres în art. 367, poartă un caracter dispozitiv, dând posibilitate coproprietarilor devălmaşi să stabilească
şi un alt mod de folosire a bunului comun. Spre exemplu aceştia prin încheierea unui act juridic pot stabili
că folosinţa bunului comun să fie exercitate în exclusivitate de un singur coproprietar devălmaş.
Folosinţa ca atribut al dreptului de proprietate prezintă o importanţă deosebită, prin intermediul său
asigurându-se însuşi procesul de utilizare a însuşirilor bunului pentru satisfacerea nevoilor de ordin
patrimonial ale proprietarilor devălmaşi. Anume din aceste considerente, legiuitorul a stipulat că folosinţa
bunului comun trebuie să se facă potrivit destinaţiei acestuia.
Dacă ca rezultat al exercitării atributului de folosinţă, bunului comun i-au fost produse degradări sau i-
a fost schimbată destinaţia, apoi fiecare din titularii dreptului de proprietate comună în devălmăşie este în
drept să ceară repararea daunelor cauzate.
1.3…….

Subiectul 2. Procedura de judecare a recursului împotriva actelor de dispoziţie ale curţilor de apel
în procesul civil
2.1 Descrieți procedura judecare a recursului împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel.
Recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Completul din 5 judecători decide
asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu
privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs. În baza recursului declarat, instnața
verifică în limítele invócate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii
atacte, fărăr a administra noi dovezi. Nu pot fi anéxate la cererea de recurs dovezi adiționale. Pot însă fi
anéxate referințe sua înscrisuri noi care confirmă încălcările normelor de drept procesuaș sau existența
temeiurilor de încetare a procesului sau scoatere de pe rol, cu condiția că au fost în imposibilítate de a le
demonstra în instanța de apel.
Instanța e obligată să se prnunțe asupra tuturor motivelor invócate în recurs și va verifica decizia instnaței
de apel din ofciu din punct de vedere a respectării normelor de drept.
Până la pronunțare recurentul are dreptul de a retrage recursul. Acesta va fi temei de încetare a recursului.
Completul din 5 judecători decide asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a
reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de
recurs. Urmează însp a se respecta condițiile:
● Completul de 5 judecători decide prin emiterea unei încheieri nemotivate

● Dacă se decide invitarea, toți participanții la proces trebuie să fie înștiințați în baza principiului
contradictorialității. Neprezentarea, nu împiedică examinarea
● Dacă se va examina recursul cu înștiințarea participanților în proces, se vor aplica dispozițiiile de
procedură pricvind judecarea pricinilor civile în instanțșa de apel. Aceleași etape: partea
pregătitoare, examinarea recursului în fond, susșinerire orale și replicile, deliberarea și
pronunțarea deciziei.

2.2 Comparați limitele judecării recursului în raport cu limitele judecării apelului.

Limitele judecării recursului Limitele judecării apelului

În limítele invócate în recur și în baza
referinței depuse de intimat
Se verifică doar legalitatea hot, fără
adminitsrarea de noi probe. Excepție: anéxate
referințe sua înscrisuri noi care confirmă
încălcările normelor de drept procesuaș sau
existența temeiurilor de încetare a procesului
sau scoatere de pe rol, cu condiția că au fost
în imposibilítate de a le demonstra în instanța
de apel.
Instanța obligată să se pronunțe asupra
tuturor motivelor invócate în recurs Și va
verifica din oficiu din punct dde vedere a
respectării noormelor de drept
Fără înștiințarae părtților. Excepția din
itemul anterior.
Are efect devolutiv, se extnde asupra tuturor
aspectelor de drept și fapt ale cauzei.
Restricții de la regulă:
1. În virtutea principiului
disponibilității, instanșa verifică
doar în limita argumentelor
invócate în cererea de apel.
2. Instanșa obligată să se pronunțe
supra tuturor motivelor
indicate în apel.
3. Dacă motivarea apelului nu
conține divezi noi sau
argumente noi, instanța se
pronunță numai în temeiul
celor invocate în prim instanță.
Ea fiind obligată să verifice
leggalitatea hotărârii în întregul
ei, nefiind legată de motívele
apelului.
4. Efectul devolutiv se refrânge
doar asupra a ceea ce s-a
judecat în prim instanță. Un
potefectua controlul asuptra
 unor pretenții ce un au format
obiectul examinării în primă
instanță. Poate solicita
administrare de noi probe.
5. Instnațna de apel verifică
circumsntanțele și raporturile
juridice stabilite în prima
instanță precum și cele
nestabilite dar carea u
importanță pentru soluționarea
cauzei. Părțile pot administra
noi probe, cu condiția că pot
demonstra că au fost în
imposibilitatae dea le presenta
în intsnșa de fond. (ex. instanța
a deciz că sunt nepertinente)
Părțile vor indica obligatoriu
necesitatea invocării noilor
probe și motivele ce au
împiedicat adminitsrarea lor în
prima instanță.
6. Apelantului nu i se poate crea
în prorpia cale de atac o situație
mai rea, cu excepția când
consimte.

2.3Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de recurs în următoarele situații.

a) recurentul a invocat ca temei de recurs evaluarea eronată a prejudiciului cauzat anexând la
cerere de recurs raportul de expertiză merceologică privind valoarea bunului în litigiul, ce nu a
putut fi prezentat în instanța de fond și apel. -Este temei de recurs.
b) recurentul a solicitat trimiterea cauzei la judecare în instanța de fond pe motiv că aceasta nu a
calculat corect mărimea taxei de stat ce urmează a fi încasată de la acesta, greșeală ce nu poate fi
corectată de instanța de recurs.- Instanța poate să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei
de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimițând pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în
care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural 432 alin 3 lit f, d (d)
instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; f) hotărîrea a
fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.) La solicitarea participanţilor la proces, instanţa
de recurs poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art. 432 alin. (3) lit. b)
pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora
şedinţei de judecată. Rezultă că recurentul nu are temei de a solicita trimiterea cauzei la judecare în fond.
c ) recurentul a solicitat verificarea legalitatea și temeinicia deciziei contestate, prin interpelarea
informației de la OCT mun. Chișinău și confruntarea acesteia cu materialele cauzei.
 Test 41
Subiect 1. Dolul – viciu de consimțământ
1.1. Definiți dolul ca viciu de consimțământ.
Dolul (viclenia) este un viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin
mijloace viclene pentru a o determina să încheie un act juridic. În esneșă, dolul este o eroare provocată.
Dolul este o eroare determinată prin circumstanțe foruite, este opera de voință a unei persoane, de regulă
parte a AJ civil, care utilizează mijloace viclene, ori de înșelăciune, pentru a sili cealaltă parte să încheie
un AJ civil.
1.2Analizați dolul ca viciu de consimțământ.
Dolul, în contextul CC, se aplică doar atunci când acesta nu cade sun incidența normei penale. Dolul
presupune existența a două elemente: unul obiectiv (material) și celălalt subiectiv. Elementul obiectiv
constă în utilizarea de mijloace viclene, acțiuni sau inacțiuni, prin care persoana este indusă în eroare, ex
acte de viclenie, de prezentare falsă a realității. AJ civil poate fi declarat nul chiar și atunci când autorul
dolului estima că actul este avantajos pentru cealaltă parte. Inacțiunea (reticență) se manifestă prin
neaducerea la cunoștință celeilalte părți a AJ civil a unor împrejurări determinate pe care ea trebuia să le
cunoască. Elementul subiectiv constă în intenția de a induce în eroare, intenția uneia dintre părți și în
intenția persoanei terțe care nu este parte la AJ.
Pentru ca dolul să fie considerat viciu de consimțământ trebuie să se respecte următoarele condiții:
a) Comportamentul dolosiv sau viclean trebuie să fie determinant la încheierea AJ
Carcaterul determinant sau nedeterminant al dolului îl constată instanța judecătorească, ținând cont de
experineța victimei, de pregătirea ei intelectuală, de starea ei de sănătate, precum și de alți factori.
b) Dolul trebuie să emane de la cealaltă parte
Regula generală prevede că dolul afectează nulitatea AJ dacă provine de la o persoană care este parte a
AJ. Totodată, art. 228 alin. 3 prevede excepția: în cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic
poate fi anulat numai dacă se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol.
c) Dolul trebuie să fie anterior încheierii AJ
d) Dolul trebuie să fie dovedit de partea care îl invocă.
Dolul nu se prezumă ci trebuie dovedit de cel care îl invocă.
Vasile l-a indus în eroare pe Victor fapt ce l-a determinat să cumpere de la Andrei un set de lingure și
furculițe. Victor a depistat că lingurile și furculițele nu sunt din argint și a cerut de la Andrei restituirea
banilor. Ultimul a refuzat, iar Victor s-a adresat în judecată.
1) Care temei de nulitate a invocat Victor
Care va fi hotărârea instanței de judecată? Argumentați răspunsul.
1) Victor a invocat drept temei de nulitate dolul.
2) Victor va trebui să dovedească prezența dolului. Menționăm că în acest caz dolul este comis de un terț.
Astfel, dacă Victor va putea demonstra că Andrei cunoștea sau trebuia să cunoască despre dol, atunci
instanța de judecată va declara drept nulă vânzarea-cumpărarea furculițelor și lingurelor. Totodată, trebuie
să se stabilească dacă sunt respectate celelate condiții cu privire la existența dolului (cele 4 menționate
mai sus).
Subiectul 2. Temeiurile casării sau modificării deciziei instanței de apel în urma examinării
recursului în procesul civil
2.1. Descrieţi felurile de încălcări ale normelor de drept procesual ce duc la casarea sau modificarea
deciziei instanței de apel (3 puncte);

E important de menționat ca încălcarea normelor de drept procesual deschid calea recursului numai în
cazul în care aceste încălcări sunt esențiale. Pentru a le determina care sunt esențiale, și de a nu permite o
interpretare eronată a acestui calificativ, legiuitorul a prevăzut expres în lege aceste încălcăria)pricina a
fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;
b) pricina a fost judecată  în absenţa unui  participant la proces căruia nu i  s-a comunicat locul, data şi ora
şedinţei de judecată;
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşu-rare a procesului;
d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces;
 e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată;
 f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
este posibil ca în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa
judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului aceste incalcari au ca consecinta fie casarea fi modificarea deciziei
instantei de apel.
2.2. Determinați cazurile în care instanța de recurs poate casa decizia instanței de apel, chiar și în
lipsa unor încălcări de drept procesual expres prevăzute de lege (5 puncte);
Aplicarea eronată a normelor de drept material constituie un motiv de a casa decizia instanței de apel.
Astfel se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care
instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia
să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia
dreptului.
2.3. Argumentați care din încălcările indicate mai jos pot fi aplicate de instanța de recurs pentru a
casa decizia/hotărârea instanțelor ierarhic inferioare (7 puncte):
a) concluziile instanței de judecată nu corespund circumstanțelor de fapt constatate în cadrul
dezbaterilor judiciare;
Această regulă o constituie situaţiile în care decizia instanţei de apel se bazează pe aprecierea arbitrară a
probelor ,adică cînd se încalcă flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în CPC, de exemplu dacă:
instanţa a aplicat eronat regulile cu privire la repartizarea sarcinii de probaţie între părţi sau degrevarea de
probaţiune; concluziile instanţei se bazează pe probe inadmisibile;
b) instanța de judecată eronat a calificat părțile raportului juridic litigios;
Aceasta constituie o incalcare esenţială ale normelor de drept procedural care au dus sau au putut duce la
soluţionarea eronată a pricinii sau care au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului . Pentru casarea deciziei instanţei de apel, recurentul trebuie să demonstreze în fiecare caz concret
că aceste încălcări (i) au dus sau au putut duce la soluţionarea eronată a pricinii sau (ii) au avut drept efect
încălcarea drepturilor procedurale garantate de Constituţia Republicii Moldova, CEDO sau alte acte
internaţionale. Apreciind în temeinicia argumentelor invocate de recurent şi obiecţiilor înaintate de
intimat, instanţa de recurs va decide casarea sau menţinerea deciziei instanţei de apel.
c) instanța de judecată a soluționat drepturile unor persoane neantrenate în proces.
Acest temei poate fi aplicat pentru casarea decizia/hotărârea instanțelor ierarhic inferioare întrucît este
prevăzut expres de legea procesual civilă drept o încălcare esențială.a CPC .
Test 42:

Subiectul I Noțiunea și elementele constitutive ale persoanei juridice

1.1. Definiți noțiunea legală și doctrinară a persoanei juridice.
Noțiunea legală: Persoana juridică este organizația care are un patrimoniu distinct și răspunde pentru
obligațiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobândească și să exercite în nume propriu drepturi
patrimoniale și personale nepatrimoniuale, să-și asume obligații, poate fi reclamant și pârât în instanța de
judecată.
Mențiune: Definiția legală este incompletă și imprecisă, legiutiroul moldav a menționat unele elemente
care nu sunt necesare și, invers, nu a consemnat unele fără de care persoana juridică nu poate exista.
Noțiunea doctrinară: Persoana juridică este organizația înzestrată cu patrimoniu propriu, destinat
realizării scopului propus prin actul de constituire, căreia I se recunoaște, în condițiile legii, capacitatea
juridică.
1.2. Analizați elementele constitutive ale persoanei juridice.
Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt: organizare, patrimoniu și scop.
a) Organizare proprie: structurarea colectivului de oameniastfel încât aceștia să se manifeste în
raporturile juridice ca unul singur. O persoană juridică există numai dacă are o structură proprie, care
presupune existența a cel puțin două organe obligatorii: organul supreme (principal) și organul executiv.
PJ mai complexe pot avea mai multe organe obligatorii. Compania unei singure persoane de asemenea are
o structură organizatorică proprie, unicul asociat cumulează atât atribuțiile organului supreme și a
organului executiv. Una și aceeași persoană, în calitate de fondator, decide, apoi în calitate de director se
subordonează propriei decizii. Legiuitorul permite societății cu o singură persoană să existe și să
funcționeze după acekeași reguli. Structura PJ constă din organe obligatorii (indicate de lege) și
neobligatorii (facultative).
b) Patrimoniu propriu: totalitatea de drepturi și obligații cu caracter economic. Patrimoniu cuprinde o
latură activă (drepturile) și o latură pasivă (obligațiile). Sensul economic al acestei noțiuni include numai
latura activă, adică totalitatea de drepturi deținute de societate. La noțiunea de PJ utilizată de legiuitor
sensul de patrimoniu este incorect, or PJ nu poate să răspundă cu totalitatea de drepturi și obligații pentru
obligațiile sale. În realitae, PJ răspunde pentru obligațiile sale cu toate drepturile (bunurile) pe care le
deține. Aici se includ și bunurile trasnmise cu titlu de aport la capitalul social. Autonomia patrimonioului
PJ determină anumite consecințe juridice: bunurile aduse de membur ca aport, cotizație, contribuție,
cuprinse în activul social, formează gajul general al creditorilor PJ, obligațiile PJ față de terți nu se pot
compensa cu obligațiile terților față de membri ș.a.
c) Scopul propriu: legiutorului moldav i-a scăpta din definiția legală anume acest element, adică, scopul
fondatorilor la constituirea PJ. Această lacună este suplinită unde este indicat că PJ pot avea scop lucrativ
sau nelucrativ. Scopul este o componentă a voinței și exprimă interesul fiecărui membru al PJ la
realizarea scopului ideal sau material. Scopul PJ se manifestă prin activitatea desfășurată de aceasta. Dacă
e scop lucrativ, membrii au interes de a dobândi drepturi patrimoniale și de a patricipa la împărțirea
beneficiilor. În cazul PJ cu scop nelucrativ, nu există această posibilitate legală.
1.3...........

Subiectul 2. Împuternicirile instanţei de recurs actelor de dispoziţie ale curţilor de apel în procesul
civil
2.1. Indicați acțiunile ce pot fi întreprinse de instanța de recurs la etapa depunerii cererii de recurs.
Recursul se depune de părţile şi alţi participanţi la proces; martorul, expertul, specialistul, interpretul şi
reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine cu respectarea
condiţiilor prevăzute de CPC. Cererea de recurs se înregistrează la grefa Curţii Supreme de Justiţie. Dacă
cererea de recurs nu corespunde prevederilor (cuprinsul cererii de recurs), instanţa, printr-o încheiere
semnată de preşedintele sau vicepreşedintele colegiului respectiv, o restituie în termen de 5 zile.
Încheierea este nesusceptibilă de atac. În cazul în care se solicită scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii
taxei de stat (cu prezentarea documentelor justificative), cererea de recurs nu se restituie, completul din
trei judecători urmînd să se pronunţe, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, asupra demersului înaintat.
Dacă demersul privind scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat a fost respins, se dispune,
printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, de a nu da curs cererii, acordîndu-i-se recurentului un termen
rezonabil pentru achitarea taxei de stat. Dacă recurentul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea
judecătorească, recursul se consideră depus la data prezentării iniţiale. În caz contrar, cererea de recurs se
restituie recurentului. În cazul în care se solicită suspendarea executării hotărîrii atacate cu recurs, cererea
de recurs nu se restituie, completul din trei judecători urmînd să se pronunţe asupra demersului înaintat,
printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, în cel mult 10 zile de la depunerea cererii însoţite de confirmarea
eliberată de executorul judecătoresc privind depunerea cauţiunii. Încheierea de suspendare se transmite
imediat recurentului. Restituirea cererii de recurs nu împiedică declararea repetată a recursului după
lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli stabilite de lege pentru declararea lui. Dacă cererea
de recurs corespunde prevederilor art. 437 (cuprinsul cererii de recurs), grefa Curţii Supreme de Justiţie
înregistrează intentarea procedurii de recurs.
2.2. Deduceți împuternicirile instanței de recurs împotriva actelor de dispoziție a curților de apel
după examinarea acestuia.
Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept
    a) să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi
încheierile atacate cu recurs;
    b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei
instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre;
    c) să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în
instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs;
    c1) să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe,
trimiţînd pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea
eronată a normelor de drept procedural specificate (instanţa a soluţionat problema drepturilor unor
persoane care nu au fost implicate în process) şi f) (hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei
jurisdicţionale). La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de recurs poate trimite pricina spre
rejudecare în prima instanţă în cazul .    d) să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi
hotărîrea primei instanţe.   
e) să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe;
    f) să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe;
    g) să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel, cu pronunţarea unei încheieri de restituire a
cererii de apel dacă există temeiurile prevăzute . (restituirea cererii de apel).
Hotărîrea sau decizia casată nu are nici o putere legală. Actele de asigurare sau de executare făcute în
temeiul unei astfel de hotărîri sau decizii îşi pierd puterea legală dacă instanţa de recurs nu dispune altfel. 
În cazul în care pricina este trimisă spre rejudecare, cu acordul tuturor participanţilor la proces, instanţa
de recurs indică actele procesuale rămase valabile, celelalte fiind desfiinţate de drept.
În urma examinării recursului, instanţa de recurs emite o decizie care rămîne irevocabilă din momentul
emiterii. Decizia se consideră a fi emisă din momentul plasării acesteia pe pagina web a Curţii Supreme
de Justiţie.
Copia deciziei instanţei de recurs se remite părţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.
2.3. Argumentați cum trebuie să soluționeze instanța de recurs dacă la examinarea recursului s-a
constatat că:
a) Deși instanța de fond și cea de apel au admis acțiunea reclamantului, reprezentantul
reclamantului nu a avut împuternicirea de a depune o acțiunea în instanța de judecată, ci doar
dreptul să semneze cererea de chemare în judecată.
b) Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de apel depuse de intervenientul accesoriu, deși
ultimul a fost reprezentat de avocatul pârâtului intimat a cărui apel a fost respins.
c) Instanța de fond și cea de apel greșit au admis și administrat în calitate de probe dispozițiile
martorilor, deoarece reieșind din circumstanțele cauzei, acestea se încadreaza în prevederile art. 11
Cod Civil (imposibilitatea administrării probei cu martori).
Instanța de recurs se expune doar referitor la circumstanțele de drept, nu și la cele de fapt.

TEST 43

Subiectul 1. Eroarea – viciu de consimțământ

1.1. Definiți eroarea ca viciu de consimțământ.
Eroarea este falsa reprezentare a unei situații, o părere greșită despre unele împrejurări legate de
încheierea convenției. Nu orice eroare duce la nulitatea AJ civil, doar eroarea considerabilă afectează
valabilitatea consimțământului. Eroarea este considerabilă dacă la încheiere a existat o falsă reprezentare
referitor la:
    a) natura actului juridic;
    b) calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic;
    c) părţile actului juridic (partenerul sau beneficiarul), în cazul în care identitatea acestora este motivul
determinant al încheierii actului juridic.
1.2. Analizați eroarea ca viciu de consimțământ.
În continuare vom analiza situațiile caând eroarea duce la nulitatea AJ civil:
a) Eroarea asupra naturii AJ civil. O parte crede că încheie un anumit AJ, iar cealaltă parte crede că
încheie un altul. Ex: Vânzătorul cree că încheie un contract de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață,
iar cumpărătorul crede că încheie un contract de vânzare-cumpărare. În acest caz manifestarea de voință
este necorespunzătoare realității și de aceea un astfel de act va fi lovit de nulitate relativă.
b) Eroarea asupra calităților substanțiale ale obiectului AJ civil. Obiectul AJ civil reprezintă conduita
subiectelor RJ civil și el poate fi divers. De cele mai deseori, elementele prestației vor fi privite ca fiind
substanțiale sau nesubstanțiale, după intenția părților. Ex: o persoană, în loc de un portret autentic,
precum și-a dorit, cumpărăr din eroare o copie. Nu va fi viciu de consimțământ atunci când persoana a
crezut că portertul este pictat pe pânză, pe când el este pictat pe lemn.
c) Eroarea asupra persoanei. CC prevede expres că doar în cazul în care identitatea acestora este motivul
determinant al încheierii actului juridic. Identitatea părților are imporatnță pentru încheierea actelor
intuito personae precum și pentru valabilitatea căsătoriei. Ex: este nulă căsătoria când se demonstrează că
actul de căsătorie nu a fost semnat de mireasă, ci de sora ei care seamănă cu ea.
Eroarea de fapt – o falsă reprezentare a realității faptelor, adică se referă la natura actului, la calitățile
substanțiale ale obiectului AJ, precum și la părțile actului.
Eroarea de drept – o falsă reprezentare a existenței sau a conținutului unui act normativ. Nimeni nu poate
invoca necunoașterea legii. Deci, eroarea de drept nu este temei de anulare a AJ.
Dovada erorii ca viciu de cosimțământ este datoria celui care o invocă, AJ poate fi declarat nul, fiind
prezentă nulitatea relativă.
1.3. A (vânzător) și B (cumpărător) au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil. La
momentul încheierii contractului cumpărătorul considera că plata impozitului pe bunurile imobiliare
este de 0,05% din costul bunului. După 30 zile de la încheierea contractului, B a procurat ziarul
Timpul și a aflat că impozitul pe bunurile imobile, potrivit Codul Fiscal, este nu de 0,05%, ci de
0,3%. B s-a adresat către A cu cerințe de a anula contractul de vânzare-cumpărare pe motivul că s-a
aflat în eroare la momentul încheierii contractului despre mărimea impozitelor ce urmează să fie
achitate de proprietarul imobilului. A a respins cerința lui B, ultimul adresându-se în judecată.
Ce hotărâre trebuie să adopte instanța de judecată. Argumentați răspunsul.
În această situație suntem în prezența unei erori de drept. Totodată, necunoașterea legii nu este temei de
anulare a AJ. Or, legea prevede expres situațiile când eroarea este temei de anulare a AJ. Prin urmare,
instanța de judecată va constata că nu există niciun temei legal de anulare a contractului de vânzare-
cumpărare a imobilului și acesta va continua să producă efecte juridice între părți.

Subiectul 2. Revizuirea hotărârilor, încheierilor şi deciziilor irevocabile în procesul civil

2.1.stabiliti obiectul revizuirii si instantele competente sa examineze cererea de revizuire a
hotaririlor irevocabile.
a. obiectul revizuirii.  Pot fi supuse revizuirii hotărîrile, încheierile, ordonanţele, şi deciziile
irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti, în condiţiile prezentului capitol
b. Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se
soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului.
    (2) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menţinută,
modificată sau casată, emiţîndu-se o nouă hotărîre, se soluţionează de instanţa care a menţinut, a
modificat hotărîrea sau a emis o nouă hotărîre.
    (3) Cererea de revizuire declarată în temeiurile prevăzute se examinează în toate cazurile de Curtea
Supremă de Justiţie.
    (4) Cererile de revizuire împotriva deciziilor curţilor de apel în privinţa cărora Curtea Supremă de
Justiţie s-a pronunţat printr-o decizie asupra inadmisibilităţii se examinează de Curtea Supremă de
Justiţie.
2.2. evidentiati particularitatile cai de atac = revizuirea hotaririlor irevocabile
1. Sînt în drept să depună cerere de revizuire:
    a) părţile şi alţi participanţi la proces;
    b) persoanele care nu au participat la proces, dar care sînt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea
sau decizia judecătorească;
    c) Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute
2.  Instanţele competente să examineze 
                           cererea de revizuire
    (1) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se
soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului.
3. Nu se impune taxa de stat
4. termenul de depunere este de 3 luni de la data devenii hotaririi irevocabile
5. cererea se depune in scris si se examineaza in sedinta publica
Argumentați instanţa competentă să judece cererea de revizuire a hotărîrilor irevocabile în următoarele
situaţii:
a) hotărârea pronunţată de Judecătoria mun. Chișinău a fost modificată de Curtea de Apel Chişinău, iar
cererea de recurs contra deciziei Curţii de Apel a fost declarată inadmisibilă prin Încheierea Colegiului
Civil, Comercial și de Contencios Administrativ a Curții Supreme de Justiţie;
b) decizia Curții de Apel Chișinău de casare a hotărârii Judecătoriei mun. Chișinău și restituire a
pricinii spre rejudecare în instanța de fond;
c) încheierea Curții de Apel Chişinău de restituire a cererii de apel depus împotriva hotărârii
Judecătoriei mun. Chișinău.
. a. CSJ
b. curtea de apel c. curtea de apel

2.3…….
 Test 44
Subiectul 1. Calculul termenelor de prescripţie
1.1. Definiţi noţiunea „începerea curgerii prescripţiei extinctive” şi explicaţi regula generală privind
începerea curgerii prescripţiei extinctive.

Termenul de prescripţie extinctiv este intervalul de timp, stipulat de lege, înăuntrul căruia trebuie
exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită sub sancţiunea pierderii acestor drepturi
de către titularul lor.
Începerea curgerii prescripției extinctive reprezintă data la care persoana poate introduce o
acțiune în instanță în apărarea dreptului încălcat.
Potrivit Codul civil, prescripţia începe să curgă din ziua în care apare dreptul la acţiune, când
persoana a aflat ori trebuia să afle că i-а fost încălcat un drept subiectiv civil. Această regulă îşi găseşte
justificarea în faptul că, ducând la stingerea dreptului la acţiune în sens material, prescripţia nu poate să
producă efecte înainte de naşterea acestui drept. Atâta timp cât dreptul la acţiune nu s-a născut, nu se
poate spune că titularul dreptului la acţiune este neglijent.
Prin urmare, dată a naşterii dreptului la acţiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat,
contestat ori la care trebuie exercitat.
Totodată conform CC RM termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea
intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.
1.2. Analizaţi regulile speciale privind începutul curgerii termenelor prescripţiei extinctivă.

1- Prima regulă specială privind începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă se referă la
raporturile obligaţionale contractuale .
Începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă în cazul raporturilor contractuale
depinde de 2 factori:
1) prestaţia ce trebuie executată de către debitor constă într-o acţiune (obligaţia de a face sau obligaţia
de a da) sau dintr-o inacţiune (obligaţia de a nu face);

În cazul obligaţiei de a da sau de a face, adică în cazul în care obligaţia constă într-o acţiune, termenul
de prescripţie începe să curgă din momentul când obligaţia a devenit exigibilă
2) obligaţia este afectată de modalităţi.

2- Cea de-a doua regulă specială privind începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă se referă,
de asemenea, la raporturile contractuale, dar la care nu este stipulat termenul executării obligaţiei sau în
care executarea poate fi cerută oricând. Art. 272 alin. (3) prevede că “în raporturile juridice în care nu este
stipulat termenul executării obligaţiei sau în care executarea poate fi cerută oricând, termenul de
prescripţie extinctivă începe să curgă de la data când debitorul trebuie să execute obligaţia”. - 7 zile de la
 cererea creditorului
3- A 3-a regulă specială se referă la raporturile delictuale (curge de la data când păgubitul a cunoscut sau
trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea);
4- A 4-a regulă specială se referă la acţiunile privind nulitatea actului juridic (2 situaţii – temei de nulitate
serveşte violenţa şi toate celelalte cazuri de nulitate relativă) – termenul curge de când violenţa a încetat şi
la data la care cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze
actele a cunoscut temeiul anulării;
5- Cea de-a cincea regulă specială se referă la obligaţiile regresive şi este prevăzută la art. 272 alin. (6),
conform căruia, în cazul obligaţiilor regresive, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la
data când trebuia executată obligaţia principală. Prin regres se înţelege mijlocul juridic prin care cel
obligat pentru altul sau alături de altul poate pretinde acestuia restituirea datoriei sau acea parte din
datorie pe care a plătit-o în locul lui. Dreptul de a înainta acţiunea în regres are codebitorul solidar care a
executat obligaţia integral.
6- A 6-a regulă specială se referă la acţiunile privind viciile ascunse - 4 situaţii: bunul înstrăinat (6 luni);
lucrările executate, cu excepţia lucrărilor de construcţie; lucrările de construcţie (3 ani); lucrările curente
(o lună sau 3 luni).
7- Şi, în sfârşit, ultima regulă specială prevăzută la art. 272 se referă la prestaţiile succesive. Conform alin.
(9), în cazul prestaţiilor succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă la data la care fiecare
prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, la data ultimei prestaţii neexecutate.

1.3……….

Subiectul 2. Temeiurile revizuirii hotărârilor, încheierilor şi deciziilor irevocabile în procesul

civil
2.1 Indicati temeiurile de revizuire car pot fi invocate de Agemtul guvernator
 Temeiurile declarării revizuirii 
    Revizuirea se declară în cazul în care:
g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de
reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
    h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii
Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care
poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată
naţională.
2.2 Deduceti temeiurile de revizuire a hotaririlor irevocabile
1. Constatarea prin sentinţă penală irevocabilă a comiterii unei infracţiuni în legătură cu pricina care se
judecă .
Sub incidenţa CPC cad cazurile când un judecător, gretierul, martorul, expertul, traducătorul sau unul
dintre participanţii la proces (părţile, intervenienţii, reprezentanţii, procurorul şi alte persoane care, în
conformitate cu CPC, sunt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în apărarea drepturilor,
libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin în proces pentru a depune
concluzii In apărarea drepturilor unor alte persoane pre. cum şi persoanele interesate In pricinile cu
procedură specială), care au luat parte la judecarea unei pricini civile au fost condamnaţi printr-o
sentinţă penală irevocabilă pentru infracţiune … legătură cu judecarea pricinii civile, anterior
examinate.
2. Descoperirea unor circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut H
cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla
circumstanţele şi faptele esentiale … timpuljudecării anterioare a pricinii .

Considerăm oportun pentru început a defini circumstanţele nou-descoperite, prin care vom înţelege:
totalitatea faptelor juridice (ca obiect al probaţiei) care duc la apariţia, modificarea sau stingerea
drepturilor şi obligaţiilor civile; care au importanţă esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile,
adică care trebuie să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanţei de judecată; care nu au
fost cunoscute şi nici nu puteau fi cunoscute revizuentului anterior, dar care existau la momentul
examinării şi soluţionării pricinii civile; care să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine
irevocabilă; şi dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi
faptele esenţiale in timpul judecăriî anterioare a pricinii.
3. Instanţa a. emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate m process.
Potrivit sarcinilor fundamentale ale procesului civil, prevăzute la art 4 CPC, instanţa de judecată
urmează să soluţioneze corect cauza civilă ceea ce se poate realiza doar prin examinarea cauzei cu
atragerea tuturor persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime ar putea fi afectate prin hotărârea
judecătorească. Acest temei de declarare a revizuirii are drept scop desfiinţarea unei hotărâri
judecătoreşti, în cazul în care după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă se constată faptul că
instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.
4. S-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept
temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere .

în redacţia Legii Republicii Moldova nr. 155 din 05.07.12, temeiul de declarare a revizuirii a fost
restransa“), din conţinutul acestor situaţii de drept fiind excluse circumstanţeie ce vizează: anularea sau
modificarea hotărărilor ori deciziilor altor autorităţi nejudecătoreşti care au servit drept temei pentru
emiterea hotărârii sau-deciziei a căror revizuire se cere.

În legătură cu revizuirea hotărârilor judecătoreşti conform CPC. legiuitorul nu înaintează careva

condiţii speciale. Însă, acest temei vizează trei ipoteze: situaţia când s-a anulat ori s-a modificat 1)
hotărârea, 2) sentinţa sau 3) decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea
hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere.
5. a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi la judecarea
cauzei a fost ridicată excepţia de neconsti tuţionalitate, iar instanţa de judecată sau Curtea Supremă de
Justiţie a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale sau din hotărîrea Curţii
Constituţionale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituţie sau de tratatele
internaţionale în domeniul drepturilor omului;
6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de
reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
7. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii
Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care
poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată
naţională.
2.3.Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de revizuire, dacă s-a constatat că:
a) cererea de revizuire a fost declarată deoarece pârâtul a descoperit originalele unor documente care
nu au fost admistrate în copii la soluţionarea cauzei, cauză din care instanța le-a descalificat;
b) în cadrul examinării cererii de revizuire s-a stabilit că martorul care a depus depoziții în cadrul
 acțiunii privind lezarea onoarei și demnității a fost recunoscut în calitate de învinuit în baza Cod Penal
RM pentru darea declarațiilor false în acțiunea civilă, prin ordonanța procurorului;
c)instanța de judecată s-a pronunțat în privința drepturilor unei persoane care nu a fost citată legal la
ședința de judecată.

În cazul prevăzut la lit. a)-

În cazul prevăzut la lit. b)- dacă martorul care a luat parte la judecarea unei pricini civile a fost
condamnat printr-o sentință penală irevocabilă pu infracțiunile în legătură cu judecare pricinii civile,
anterior examinate- pu ca revizuirea să fie admisă se cere dovada preexistentă, adică să nu fie făcută în
cursul judecării cererii de revizuire. Se cere dovedirea acestei situații prin sentință penală irevocabilă.
Prealabil trebuie să existe un proces penal prin care s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni legate de
pricina a cărei hotărâre se cere a fi retractată. Sentința penală irevocabilă este o condiție obligatorie.
Faptul recunoașterii în calitate de învinuit- ordonanța de punere sub învinuire- nu poate fi primită ca
probă!

În cazul prevăzut la lit. c)- cauza civilă se soluționează corec prin examinarea ei cu atraerea tuturor
personelor ale căror drepturi sau interese legitime ar putea fi afectate prin hotărârea judecătorească.
Temeiul în cauză are ca scop desființarea unei hotărâri judecătorești, în cazul în care după ce hotărârea
judecătorească devine irevocabilă se constată faptul că instanța a emis o hotărâre cu privire la
drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Hotărârea judecătorească nu se poate
răsfrânge asupra persoanelor neimplicate în proces. Instanța trebuie să constate dacă persoana care nu a
fost implicată în proces este subiect al raportului material litigios- se prezintă probe doveditoare a
acestui fapt. Dacă se constată acest fapt- intanța urmează să constate dacă prin hotărârea supusă
revizuirii persoanei neimplicate în proces i-au fost încălcate aceste drepturi.

Test 45

Subiect 1 Efectele nulității actului juridic

1.1Definiti „nulitatea absoluta” si “nulitatea relativa” a actului juridic civil
Nulitatea absolută este o sancţiune a actului juridic civil care poate fi invocată de orice persoană
interesată şi care constă în faptul că acţiunile săvârşite cu scopul de a da naştere, a modifica sau a
stinge un raport juridic civil nu produce efecte juridice.
Referindu-se la nulitatea absolută, Codul civil cuprinde o reglementare din care se poate deduce că
nulitatea absolută survine doar în cazurile prevăzute de el. Concluzia dată se desprinde din art. 216 alin.
(1), conform căruia “actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod”.
Nulitatea relativă este o sancţiune aplicată unui act juridic întocmit cu nerespectarea unei norme
juridice care ocroteşte un interes particular, individual, stabilită în favoarea unei anumite persoane.
Nulitatea relativă nu poate fi propusă decât de către persoanele arătate limitativ de lege.
Referindu-se la nulitatea relativă, legiuitorul, dispune că actul juridic poate fi declarat nul, în temeiurile
prevăzute de Codul civil, de către instanţa judecătorească sau prin acordul părţilor.

1.2 Analizati in plan comparat caracterele juridice ale nulitatii absolute si ale nulitatii relative

NULITATEA ABSOLUTA NULITATEA RELATIVA

Nulitatea absolută poate fi invocată de orice
persoană interesată, legiuitorul stipulând în acest
sens că nulitatea absolută poate fi invocată de orice
persoană care are un interes născut şi actual . De
exemplu, pot cere nulitatea actului juridic fictiv sau
simulat atât părţile, cât şi orice persoană care are un
interes la momentul invocării nulităţii absolute
Nulitatea relativă poate fi invocată doar de către
un cerc restrâns de persoane (spre deosebire de cea
absolută, care poate fi invocată de orice persoană
interesată), numărul acestora fiind expres şi
exhaustiv determinat de lege. Astfel, nulitatea
relativă poate fi invocată doar de persoana în al
cărei interes este stabilită sau de succesorii ei, de
reprezentantul legal sau de creditorii chirografari ai
părţii ocrotite pe calea acţiunii oblice. Instanţa de
judecată nu poate să o invoce din oficiu

Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin
confirmare. Acest caracter al nulităţii absolute este
prevăzut expres , conform căruia nulitatea absolută
nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părţi
a actului lovit de nulitate. Ca excepţie, nulitatea
absolută poate fi acoperită totuşi printr-o
confirmare. De cele mai dese ori aceasta se referă
la nulitatea căsătoriei.
Nulitatea relativă poate fi acoperită prin
confirmarea actului. În acest sens prevede că
nulitatea relativă poate fi acoperită prin voinţa
expresă sau tacită a persoanei în al cărei interes este
stabilită nulitatea. Confirmarea actului are un efect
retroactiv, ceea ce însemnă că ea, pe de o parte,
stinge nulitatea din trecut, iar pe de alta, face ca
actul juridic lovit de nulitate relativă să fie valabil
chiar din momentul încheierii şi nu din momentul
confirmării.

Nulitatea absolută poate fi invocată oricând,
indiferent de timpul care s-a scurs de la încheierea
actului juridic. Astfel, Codul civil prevede, că
acţiunea în contestare a nulităţii absolute este
imprescriptibilă.
Nulitatea relativă poate fi invocată doar înăuntrul
termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie
general este stipulat şi este de 3 ani, sunt indicate
termenele de prescripţie speciale aferente nulităţii
actului juridic civil, îndeosebi nulităţii relative, care
este de 6 luni.

În conformitate cu prevederile CC, este nul actul juridic care contravine legii, ordinii publice şi
bunelor moravuri.
Actul juridic este fictiv atunci când este încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice (art. 221
alin. (1)). Un asemenea act este fictiv întrucât îi lipseşte un element esenţial, şi anume intenţia părţilor de
a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii civile
Este nul şi actul juridic simulat, încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act
Sunt nule actele juridice încheiate de către persoane fără capacitate de exerciţiu
Este lovit de nulitate absolută şi actul juridic încheiat de către un minor în vârstă de la 7 la 14
ani. minorul în vârstă de la 7 la 14 ani poate să încheie de sine stătător următoarele 3 categorii de
acte juridice:
▪ acte juridice curente de mică valoare, care se execută la momentul încheierii lor;
▪ acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificarea notarială sau
înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;
▪ acte juridice de conservare.

1.3………

Subiectul 2. Procedura de recunoaştere şi de încuviinţare a executării silite a hotărârilor

judecătoreşti străine
2.1 Descrieti principiul exequatur-ului hotaririlor judecatoresti straine.

Procedura exequatorului este procedura judiciara prin care instanta competenta a RM recunoaste efectele
hotaririi straine pe teritoriul RM si incuviinteaza ca aceasta sa fie executata
Principiul exequatur-ului hotărârii judecătorești străine reprezintă procedura judiciară în cadrul căreia, în
urma controlului exercitat asupra hotărârii judecătoreşti străine de instanţele statului pe teritoriul căreia se
cere executarea, hotărârea judecătorească străină este declarată executorie. Acest principiu consacră
faptul, că hotărârile judecătorești străine nu se execută din oficiu, ci trebuiesc trecute prin procedura de
recunoaștere de către instanța judecătorească a statului, pe teritoriul căruia se cere executarea aceteia.
2.2 Analizati particularitatile procedurii de recunoastere si executare a hotaririlor judecatoresti
straine in Republica Moldova
Procedura recunoasterii si executarii hotaririlor judecatoresti este reglementata diferit inlegislatiile
statelor astfel ca acestea pot fi grupate in 3 categorii, in functie de modalitatea de abordare a modalitatii
de recunoastere si executare a hotaririlor straine:
- sistemul inregistrarii hotaririi, anumepru ca o hotarire straina sa poata fi executata peteritoriul statului,
aceasta urmeaza sa fie inregistrata intr-un registru special tinut deoanumita instanta judecatoreasca
nationala.
-sistemul procesului simplificatde recunoastere si executare a hotaririi- transformarea hotaririi straine in
hotarire nationala, astfel ca hotarireastraina serveste drept temei de intentare a unei actiuni in instantele
judecatoresti nationale
-sistemul exequaturului conform caruia pentru ca hotarirea straina sa poata fi executata pe teritoriul
statului respectiv,aceasta urmeaza a fi supusa unui control din partea instantelor judecatoresti nationale.
Procedura de recunoastere si executare a hotaririlor judecatoresti straine e reglementata de prevederile
CPC
Conform prevederilor CPC competenta sa dispuna recunoasterea sisa incuviinteze executarea hot jud
straine este instanta judecatoreasca in a carei circumscriptie eurmeaza sa se efectueze executarea .In cazul
in care debitorul nu are domiciliul sau sediu in RM ori cind domiciliul nu este cunoscut, hotarirea se pune
in executare la locul de aflare a bunurilor acestuia.Insa daca debitorul nu a avut nici domiciliu sau sediu in
RM si nicinu are bunuri dar nici nua avut pe terit RM judecatoia sesizata nu va putea primi cererea de
recunoastere si executare a hot jud straine. Pentru a obtine recunoasterea siexecutarea hot jud straine,
persoana interesata trebuie sa depuna o cerere in instanta de judecata competenta.
Potrivit CPC cererea de recunoastere a hot jud straine se examinează în şedinţă de judecată, cu înştiinţarea
legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive neîntemeiate a
debitorului citat legal nu împiedică examinarea cererii. Totodata conform prevederilor CPC . Instanţa
judecătorească care examinează cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine informează în
mod obligatoriu şi neîntîrziat despre acest fapt Ministerul Justiţiei şi, după caz, Banca Naţională a
Moldovei, în cazul în care este vizată o instituţie financiară licenţiată de aceasta, cu remiterea cererii şi a
documentelor aferente. Prezenţa reprezentantului Ministerului Justiţiei şi, după caz, al Băncii Naţionale a
Moldovei la şedinţa de judecată în cadrul căreia se examinează cererea de recunoaştere a hotărîrii
judecătoreşti străine este obligatorie. Lipsa reprezentantului Ministerului Justiţiei şi, după caz, al Băncii
Naţionale a Moldovei, legal citaţi, nu împiedică examinarea cauzei.
Instanta judecatoreasca poate refuza recunoasterea si executarea hot jud in temeiurile prevazute .
Motivele de refuz sunt prevazute de CPC si in conventiile si tratatele privind acordarea asistentei juridice
la care RM este parte.In functia de natural or ,motivele de refuz in recunoasterea si executarea hot jud
straine pot fi grupate in 2 categorii :
1)motive care trebuie invocate si dovedite de catre partea impotriva careia hotarirea este invocate si
anume :  a) hotărîrea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit
irevocabilă sau nu este executorie;
    b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces,
nefiind înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii;
d) există o hotărîre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul
dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei
judecătoreşti a Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire
la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine;
f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărîrii spre executare silită şi cererea creditorului
de repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
    g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate;
2)Motive care pot fi constatate de catre inst dejudecata din oficiu .
c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova;
e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova ori
poate să contravină ordinii ei publice;
 h) prin hotărîre judecătorească este dispusă transmiterea acţiunilor băncii licenţiate în Republica
Moldova. În acest caz, recunoaşterea executării silite a hotărîrii judecătoreşti străine este admisă numai cu
condiţia prezentării permisiunii Băncii Naţionale pentru deţinerea cotei substanţiale în capitalul social al
băncii sau a avizului Băncii Naţionale privind posibilitatea deţinerii acţiunilor fără permisiune prealabilă.
De asemena în conformitate cu Hotărîrea judecătorească străină care nu este susceptibilă de executare
silită se recunoaşte fără procedură ulterioară dacă persoana interesată nu a înaintat obiecţii referitor la
recunoaştere.
2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta la examinarea cererii de recunoastere a
hotaririi straine in urmatoarele situatii :
a)s-a constatat ca pricina civila pe marginea careia a fost emisa o hotarire in strainatate putea fi
examinata si de instantele judecatoresti din RM
CPC prevede, că se refuză încuviințarea executării silite a hotărârii judecătorești străine, dacă examinarea
pricinii este de competența exclusivă a intanțelor judecătorești din RM. În situația descrisă este utilizat
cuvântul „putea fi examinată”, ce poate fi interpretat în sensul competenței alternative, aplicât normele
conflictuale ale dreptului internațional privat. Deci, dacă competența este exclusivă, atunci recunoașterea
hotărârii judecătorești străine se refuză, iar dacă este competență alternativă, atunci recunoașterea se
admite.
b)in procedura instantei judecatoresti a RM se afla in judecata o pricina in litigiul dintre aceleasi
parti, cu privire la acelasi obiect si avind aceleasi temeiuri la data sesizarii instantei straine
CPC prevede această situație, și în asemenea caz încuviințarea executării hot. Jud. străine se refuză.
c)partea impotriva careia este emisa hotarirea nu a participat la proces, fiind instiintata legal
despre locul, data si ora examinarii pricinii.
CPC prevede refuzul de a executa hotărârea, dacă aceasta este un produs al unei fraude comise în
procedura din străinătate. În situația descrisă pârâtul a fost citat legal, dar acesta nu s-a prezentat, deci
examinarea cauzei a avut în absența lui în mod legal, deci instanțele judecătorești din RM urmează să
încuviințeze executarea hot. Jud. străine.

Test 46
Subiectul 1. Întreruperea termenelor de prescripție extinctivă
1.1. Definiți noțiunea ”întreruperea termenelor de prescripție extinctivă”.
Întreruperea termenului de prescripţie, înseamnă că timpul care s-a scurs pînă la împrejurarea, ce aservit
temei de întrerupere, nu se ia în considerare. După întrerupere termenul de prescripţie începe să curgă din
nou pentru un termen deplin, prevăzut de lege pentru categoria dată de pretenţii. Timpul scurs pînă la
întrerupere nu se ia în calcul. Timpul scurs pînă la suspendare, dimpotrivă se ia în calcul, după suspendare
el continuîndu-şi cursul mai departe.
1.2. Analizați temeiurile de întrerupere a termenelor de prescripție extinctivă.
Împrejurările indicate în CC RM de întrerupere a termenului de prescripţie (spre deosebire de cele ce
suspendă), poartă în caracter subiectiv, adică se manifestă în dependenţă de voinţa persoanelor, şi de
aceea sunt acţiuni, dar nu evenimente. La ele se referă: a) înaintarea acţiunii; b) recunoaşterea datoriei.
Pentru întreruperea termenului de prescripţie este necasar ca acţiunea să fie înaintată în instanţa de
judecată, judecat arbitrală, a arbitrilor aleşi, sau alt organ jurisdicţional, în modul stabilit de lege. În
conformitate cu CC RM, curgerea termenului de prescripţie se întrrupe, în special, prin înaintarea
acţiuniiîn modul stabilit, adică cu aplicarea regulilor de competenţă generală şi jurisdicţională, de formă şi
conţinut al cererii, de achitare a taxei de stat, cît şi a altor cerinţe, prevăzute de actele normative,
încălcarea cărora poate duce la refuz în primirea cererii şi restituirea acesteia reclamantului. Curgerea
termenului de prescripţie se întrerupe cu condiţia depunerii acţiunii în modul stabilit. Dacă acţiunea a fost
depusă în modul necorespunzător, de exemplu cu încălcarea regulilor de competenţă, prescripţia nu se
întrerupe. Nu se întrerupe prescripţia ţi în cazul cînd reclamantul a refuzat de la acţiune.
Un alt temei de întrerupere a termenului de prescripţie este recunoaştera de către persoana obligată a
pretenţiilor persoanei împuternicite – recunoaşterea datoriei sau obligaţiei. Recunoaşterea obligaţiei,
înclusiv şi a datoriei, întrerupe prescripţia în raporturile, atît cu participarea persoanelor fizice, cît şi a
persoanelor juridice. Aceasta decurge din legislaţia în vigoare, care prevede că băncile de stat şi cele
comerciale, persoanele juridice, independent de forma de proprietate, dar şi cetăţenii, pot să acored unul
altuia împrumuturi ( cu sau fără dobîndă). În cazul întreruperii termenului de prescripţie în legătură
cu efectuarea de către persoana obligată a acţiunilor, din care rezultă că recunoaşte acţiunea instanţa de
judecată şi persoana cointeresată trebuie în fiecare caz să stabilească, cînd concret au fost săvîşite aceste
acţiuni. Această împrejurare este foarte importantă, deoarece întreruperea poate opera doar înăuntrul
termenului de prescripţie, dar şi nu după expirarea lui. Săvîrşirea de către debitor sau altă persoană
 obligată a acţiunilor prin care se recunoaşte pretenţia după expirarea termenului de prescripţie, nu este
temei pentru întrerupere. Astfel, din data săvîrşirii acţiunilor de către persoana din care rezultă
recunoaşterea acţiunii, depinde hotărîrea întrebării despre faptul dacă a expirat sau nu termenul de
precripţie. În cazurile în care, acţiunile de recunoaştere a datoriei au fost făcute după expirarea termenului
de prescripţie, astfel de acţiuni deja nu întrerup prescripţia. Ceea ce nu curge, nu poate fi întrerupt.
Legislaţia civilă deosebeşte aşa-numita datorie de bază şi cerunţe suplimentare.Neexecutarea cerinţelor
suplimentare reprezintă prin sine datoria suplimentară, nu de bază. Recunoaştera de către debitor a
datoriei de bază, inclusiv şi a formei de plată, singură prin sine nu poate servi drept dovadă a recunoaşterii
de către debitor şi a datoriei suplimnetare ( penalităţi, dobînzi), cît şi a pretenţiilor de reparare a daunelor
şi respectiv, nu poate fi considerată ca întrerupere a curgerii termenului de prescripţie în ceea ce priveşte
pretenţiile suplimentare şi cele de raprare a daunelor. CC RM indică asupra consecinţelor întreruperii :
Dupa intreruperea cursului prescriptiei extinctive, incepe sa curga un nou termen. Timpul scurs
pina la intreruperea cursului prescriptiei extinctive nu se include in noul termen de prescriptie
extinctiva.
1.3. V. a împrumutat pe data de 30 aprilie 2012 de la prietenul sau U. 50 000 de lei pe un termen
de trei luni. Pentru confirmarea acestui fapt, el a eliberat o recipisă. La data stabilită, V. nu a
restituit banii, iar pe data de 25 septembrie 2012 a plecat în Italia la muncă, de unde pe data de
17 noiembrie 2013 i-a trimis lui U. un mesaj electronic prin care îi promitea, că în timpul cel
mai apropiat, o să-i trimită banii, dar nu şi-a ţinut promisiunea. V. a revenit în tară pe data de
22 octombrie 2015 şi a refuzat să achite datoria pe motiv că nu are bani, deoarece toţi banii i-au
fost furaţi în avion. Pe data de 15 noiembrie 2016 U. a înaintat o acţiune în instanţă, care a
refuzat în primirea cererii, deoarece a expirat termenul de prescripţie extinctivă.
Este corectă încheierea instanţei de judecată? Argumentaţi răspunsul

Soluție greșită a instanței. Deoarece termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii
dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre
încălcarea dreptului. În cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o
condiţie suspensivă, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori
a realizării condiţiei. În speță dreptul a fost afectat de termen, creanța a devenit exigibilă la data de 30
iulie 2016, de aici incepe sa curgă termenul de prescriptie. Ulterior prin email debitorul a recunoscut
datoria, respectiv s-a interupt termenul și a început să curgă un nou termen de la data trimiterii emailului,
din aceasta dată timp de 3 ani creditorul re dreptul să-și valorifice creanța. Soluție-instanța greșit a respins
acțiunea deparece aceasta se încadra perfect în termen.

Subiectul 2. Procedura examinării contestațiilor contra hotărârilor arbitrale

2.1. Descrieți procedura contestării hotărârilor arbitrale în instanța de judecată.
Hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi contestată în instanța care ar fi
fost competentă să examineze cauza civilă în lipsa clauzei de arbitraj, de către părţile în arbitraj, înaintînd
o cerere de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se examinează în
şedinţă de judecată în cel mult o lună de la data intrării ei în judecată, potrivit regulilor stabilite de CPC.
În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, la solicitarea ambelor părţi în arbitraj, judecătorul
poate cere arbitrajului, potrivit regulilor stabilite de CPC pentru reclamarea probelor, materialele
dosarului, hotărîrea arbitrală, care se contestă, în original.
Părţile în arbitraj sînt înştiinţate legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă
nu împiedică dezbaterea pricinii.
În timpul dezbaterii pricinii, judecata constată, în urma cercetării probelor prezentate de părţi în
argumentarea pretenţiilor şi obiecţiilor lor, existenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea hotărîrii
arbitrale.
2.2. Deduceți temeiurile pentru desființarea hotărârilor arbitrale.
 Temeiurile pentru desfiinţarea hotărîrii arbitrale

    (1) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează numai în cazurile prevăzute de prezentul articol.
    (2) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează în cazul cînd partea care cere desfiinţarea hotărîrii prezintă în
judecată probe despre faptul că:
    a) litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale;
    b) convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii;
    c) hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi data pronunţării ori nu este semnată
de arbitri;
    d) dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate;
    e) arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu convenţia arbitrală;
    f) partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau despre dezbaterile
arbitrale, inclusiv despre locul, data şi ora şedinţei arbitrale sau, din alte motive întemeiate, nu s-a putut
prezenta în faţa arbitrajului pentru a da explicaţii;
    g) arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care nu se
înscrie în condiţiile convenţiei, ori hotărîrea arbitrală conţine dispoziţii în probleme ce depăşesc limitele
convenţiei arbitrale. Dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de
dispoziţiile care nu decurg din convenţie, instanţa judecătorească poate desfiinţa numai acea parte a
hotărîrii arbitrale în care se conţin dispoziţii ce nu se înscriu în convenţia arbitrală;
    h) hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau bunele
moravuri.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța în următoarele situații:
a) Instanța de arbitraj a aplicat o lege neconstituțională.
Un temei de desființare este atunci când hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei
Republicii Moldova. În acest context, aplicarea unei legi neconstituționale duce la desființarea hotărârii
arbitrale.
b) Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că compromisul nu a fost încheiat în formă scrisă.
Compromis - înţelegere între părţi ca un litigiu izvorît cu certitudine între ele să fie soluţionat prin
arbitraj, indicîndu-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi instituţia de arbitraj. Astfel, potrivit
temeiului prevăzut de CPC când arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de
convenţia arbitrală ori care nu se înscrie în condiţiile convenţiei, instanța de judecată va desființa
hotărârea de arbitraj.
c) La etapa examinării cererii de desființare a hotărârii arbitrale, s-a constatat că litigiul examinat
în arbitraj se referă la apărarea onoarei și demnității persoanei.
Nu toate litigiile pot fi delegate soluționării către organul arbitral. Conform legislației, părțile pot delega
competența de a judeca litigiile ce izvorăsc între acestea, cu excepția pretențiilor care țin de:

dreptul familiei; contractele de locațiune (chirie) a încăperilor de locuit, inclusiv litigiile cu privire la
încheierea, validitatea, încetarea și calificarea unor astfel de contracte; drepturile patrimoniale cu privire
la locuințe; împotriva unei autorități publice;
insolvabilitate; înstrăinarea bunurilor din domeniului public; viață și sănătate; drepturile nepatrimoniale
ale proprietății intelectuale; alte litigii în privința cărora legea deleagă competența exclusivă a instanțelor
 judecătorești. Onoarea și demnitatea persoanei nu se include în această listă, respectiv instanța de judecată
va purcede la analiza existenței temeiurilor de desființare sau nu a hotărârii arbitrale.

Test 47
Subiectul 1. Suspendarea termenelor de prescripţie extinctivă
1.1. Definiţi „suspendarea termenelor prescripţiei extinctive”.
Suspendarea prescripției extinctive- este întreruperea curgerii termenului de prescripție atunci cînd există
împrejurări, care împiedică persoana la timp să înainteze acţiunea în apărarea dreptului său încălcat.
Aceste circumstanțe trebuie să aibă caracter obiectiv, adică să se manifeste independent de voinţa
persoanelor cointeresate. Dacă împrejurările apărute se recunosc de către lege întemeiate, curgerea
termenului de prescripţie se suspendă pe toată perioada acţiunii lor
1.2. Analizaţi temeiurile de suspendare a termenelor de prescripţie extinctiva

Potrivit CC curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:

a) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră;
Este nevoie ca în situaţia de forţă majoră să fi fost “cel împotriva căruia prescripţia curge”, adică titular al
dreptului la acţiune (şi nu cel în favoarea căruia curge prescripţia), care a fost împiedicat să facă actele de
întrerupere a prescripţiei, adică să formuleze cererea de chemare în judecată. Prin cauză de forţă majoră
trebuie înţeleasă acea situaţie pe care partea nu o poate prevedea şi înlătura , chiar dacă ar fi luat toate
măsurile de prevenire
Forța majoră trebuie să fie cantatată corespunzăto de către Camera de industrie și Comerț a RM.
b) executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);
În dreptul civil sub moratoriu se subînţelege suspendarea executării obligaţiei, care se stabileşte pe o
perioadă determinată sau pînă la finisarea cărorva evenimente excepţionale ( război, calamitate naturală).
Moratoriul duce la imposibilitatea pentru creditori de a-şi realiza drepturile sale pe calea înaintării acţiunii
despre executarea forţată. Timpul pentru care se declară suspendarea executării obligaţiei nu se include în
termenul de prescripţie. Temei pentru declararea de către Guvern a moratoriului este survenirea căruiva
eveniment excepţional în viaţa ţării. Moratoriul ca suspendare a executării obligaţiilor se întîlneşte foarte
rar.
c) creditorul sau debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de război;
De reţinut că simpla participare la forţele armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului
military) nu este cauză de suspendare a prescripţiei extinctive, condiţia impusă de lege este aceea ca
forţele armate ale ţării să fie puse pe picior de război. De reţinut că pentru a produce suspendarea
prescripţiei, potrivit CC RM”, este nevoie ca într-o asemenea situaţie (participarea în forţele armate care
sînt puse pe picior de război), trebuie să fie “creditorul” sau “debitorul”. Suspendarea va avea loc şi în
ipoteza în care, atît creditorul, cît şi debitorul, în acelaşi timp, fac parte din forţele armate ale ţării puse pe
picior de război.
d) creditorul este incapabil sau este limitat în capacitatea de exerciţiu şi nu are un reprezentant legal, cu
excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală;
Capacitatea de exerciţiu procesuală – posibilitatea ca prin acţiunile proprii de a realiza drepturile într-un
process concret (de a înainta acţiunea, de a rechema cererea, a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, a
mări sau micşora cuantumul pretenţiilor, de a încheia tranzacţia de împăcare, ş.a.), de a împuternici
ducerea dosarului reprezentantului. Creditorii minori în vîrstă dintre 16 la 18 ani posedă capacitatea
deplină de exerciţiu procesuală din momentul încheierii căsătoriei sau emancipării, cît şi în cazul, cînd ei
se ocupă de activitatea de întreprinzător sau sunt membri ai cooperativelor Posedă capacitate de exerciţiu
 procesuală parţială cetăţenii în vîrsta dintre 16 la 18 ani, cît şi minorii limitaţi în capacitatea de exerciţiu.
După regula generală interesele lor sînt apărate în instanţa de judecată de către reprezentanţii lor legali
(părinţii, adoptatorii, tutorele). Dar instanţa este obligată în aşa cazuri să invite la process şi nemijlocit
minorii sau persoanele limitate în capacitatea de exerciţiu. Cu toate acestea persoanele între 14 şi 18 ani
personal îşi apără interesele în cazurile prevăzute de lege. Este vorba de raporturile ce se nasc din relaţii
civile, de muncă, de familie sau alte relaţii, cît şi din actele juridice, legate de dispunerea de veniturile
primite sau accumulate ca rezultat al activităţii de antreprenoriat. Atragerea părinţilor, tutorilor,
adoptatorilor, la participare în aşa cazuri, în scopul acordării de către aceştia de ajutor, depinde de
discreaţia instanţei. În cazul în care creditorul posedă capacitate de exerciţiu procesuală curgerea
termenului de prescripţie nu se suspendă.
e) este suspendat actul normativ care reglementează raportul juridic litigios;
Suspendarea acţiunii actului normative, care reglementează raportul litigios, înseamnă imposibilitatea
temporară de aplicare a normelor acestuia, condiţionată de împrejurările obiective. Suspendarea aplicării
actului normative duce la nefucnţionarea reală a normelor incluse în el. Prin actul normative, care
suspendă acţiunea actului juridic normative, ce reglementează raportul litigious, se stabilesc limitele
suspendării, care de asemenea pot fi exprimate în timp, spaţiu, obiect de reglementare şi cercul de subiecţi
asupra cărora actul juridic suspendat nu se va aplica.
f) activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi este
suspendată.
Acesta este un temei nou pentru suspendarea prescripţiei, necunoscut anterior de legislaţia civilă. Cu toate
acesta este cert, că dacă prin hotărîrea organului competent este suspendată activitatea organelor judiciare
în competenţa cărora intră soluţionarea litigiului dintre părţi, atunci drept ieşire din situaţia dată ne poate
servi prevederea CPC RM, care prevede dreptul instanţei de a transmite dosarul spre examinarea altei
instanţe în cazul, în care ca rezultat al împrejurărilor excepţionale instanţa de judecată, în competenţa
căreia se referă dosarul, nu poate funcţiona timp îndelungat.
Totodată CC prevede suspendarea termenului de prescriptive în cadrul raporturilor familiale:
Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:
a) pentru cererile dintre soţi - pe durata căsătoriei;
b) pentru cererile dintre părinţi şi copii – pînă la atingerea majoratului de către copii;
c) pentru cererile dintre tutori sau curatori şi persoanele aflate sub tutela sau curatela lor – pe durata
tutelei sau curatelei.
1.3. Pe data de 11 ianuarie 2009 Eugen i-a împrumutat vecinului său Petru 3000 de lei şi s-au înţeles
că pe data de 11 ianuarie 2011 împrumutul va fi restituit. La 12 decembrie 2011 Petru este înrolat
în rândurile forţei armate şi se eliberează la 12 decembrie 2013.Revenind din rindurile armatei,
Eugen a cerut restituirea imprumutului, la ce Petru invoca faptul ca nu are sursele necesare. La 22
februarie 2014 Eugen a inaintat o cerere de chemare in judecata prin care a cerut de la Petru
restituirea sumei imprumutate .
Stabiliti daca Eugen a omis termenul de prescriptie. Argumentati raspunsul.
Da , Eugen a omis termenul de prescriptie , pentru ca termenul deprescriptie este de 3 ani
Care ar fi consecintele daca din luna iunie 2003 si pina la 31 ianuarie 2003 fortele armate ar fi fost
puse pe picior de razboi ? Argumentati raspunsul.
Referitor la a doua întrebare creditorul sau debitorul face parte din rindul fortelor armate puse pe picior
de razboi. Situaţia de război – un regim juridic deosebit în ţară sau în unele sectoare ale acesteia, care se
stabileşte, de obicei, prin hotîrîrea organului superior al statului în situaţii excepţionale (război, calamitate
naturală, altele). Legea limitează suspendarea curgerii termenului de prescripţie doar la situarea
creditorului sau debitorului în rîndul forţelor armate puse pe picior de război. De reţinut că simpla
participare la forţele armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului militar) nu este
cauză de suspendare a prescripţiei extinctive, condiţia impusă de lege este aceea ca forţele armate ale ţării
să fie puse pe picior de război.
Respectiv termenul se suspenda dacă circumstanțele au apărut sau au continuat în ultimele 6 luni ale
termenului de prescripţie extinctivă, în cazul nostru termenul de prescripție s-ar suspenda.

Subiectul II Procedura examinării contestațiilor contra hotărârilor arbitrale.

2.1. Descrieți procedura contestării hotărârilor arbitrale în instanța de judecată.
Hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi contestată în instanța care ar fi
fost competentă să examineze cauza civilă în lipsa clauzei de arbitraj, de către părţile în arbitraj, înaintînd
o cerere de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se examinează în
şedinţă de judecată în cel mult o lună de la data intrării ei în judecată, potrivit regulilor stabilite de CPC.
În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, la solicitarea ambelor părţi în arbitraj, judecătorul
poate cere arbitrajului, potrivit regulilor stabilite de CPC pentru reclamarea probelor, materialele
dosarului, hotărîrea arbitrală, care se contestă, în original.
Părţile în arbitraj sînt înştiinţate legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă
nu împiedică dezbaterea pricinii.
În timpul dezbaterii pricinii, judecata constată, în urma cercetării probelor prezentate de părţi în
argumentarea pretenţiilor şi obiecţiilor lor, existenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea hotărîrii
arbitrale, prevăzute de art.480.
2.2. Deduceți temeiurile pentru desființarea hotărârilor arbitrale.
. Temeiurile pentru desfiinţarea hotărîrii arbitrale

    (1) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează numai în cazurile prevăzute de prezentul articol.
    (2) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează în cazul cînd partea care cere desfiinţarea hotărîrii prezintă în
judecată probe despre faptul că:
    a) litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale;
    b) convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii;
    c) hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi data pronunţării ori nu este semnată
de arbitri;
    d) dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate;
    e) arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu convenţia arbitrală;
    f) partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau despre dezbaterile
arbitrale, inclusiv despre locul, data şi ora şedinţei arbitrale sau, din alte motive întemeiate, nu s-a putut
prezenta în faţa arbitrajului pentru a da explicaţii;
    g) arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care nu se
înscrie în condiţiile convenţiei, ori hotărîrea arbitrală conţine dispoziţii în probleme ce depăşesc limitele
convenţiei arbitrale. Dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de
dispoziţiile care nu decurg din convenţie, instanţa judecătorească poate desfiinţa numai acea parte a
hotărîrii arbitrale în care se conţin dispoziţii ce nu se înscriu în convenţia arbitrală;
    h) hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau bunele
moravuri.
2.3.Argumentați cum trebuie să procedeze instanța în următoarele situații:
 Test 48
Subiectul 1 Forma actului juridic civil
1.1 Definiti notiunea „forma a actului juridic civil” si definiti notiunea „conditii de forma”
Forma actului juridic civil este modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă cu intenţia de a crea,
modifica sau stinge un raport juridic civil.
Codiţiile de formă a actului juridic civil – conditiile cerute de lege pentru validitatea sau opozabilitatea
actului juridic civil.
Actul juridic poate fi incheiat verbal, în scris sau in formă autentică. Forma este o condiţie de valabilitate a
actului juridic numai in cazurile expres prevazute de lege.
Codul civil în vigoare conţine o prevedere, conform căreia “forma este o condiţie de valabilitate a actului
juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege. Prin urmare, valabilitatea actului juridic civil depinde
şi de respectarea formei, însă atunci când acest lucru este expres prevăzut în lege.
forma actului juridic nu se consideră o condiţie de valabilitate, ci doar o probă a existenţei lui sau un
factor care determină opozabilitatea lui faţă de terţi. După cum se expune în literatura de specialitate, prin
condiţii de formă se subînţeleg 3 feluri de forme ale actului juridic:
a) forma cerută pentru valabilitatea actului juridic (forma cerută ad validitatem);
b) forma cerută pentru probarea actului (forma cerută pentru ad probationem);
c) forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi.

1.2 Analizati forma scrisa a actului juridic civil.

Actul juridic încheiat în scris reprezintă o manifestare de voinţă înscrisă într-un document semnat de
părţile (partea) contractante (contractantă). Codul civil se referă la forma scrisă a actului juridic civil .
Forma scrisă poate fi de două feluri: simplă scrisă şi autentică.
Forma simplă scrisă. Enumerarea cazurilor când actul juridic trebuie încheiat în formă simplă scrisă ..
Astfel, urmează a fi încheiate în formă simplă scrisă următoarele acte juridice:
▪ dintre persoanele juridice, cu excepţia celor în care momentul încheierii coincide cu momentul
executării;
▪ dintre persoanele juridice şi persoanele fizice, cu excepţia celor în care momentul încheierii
coincide cu momentul executării;
▪ dintre persoanele fizice, dacă valoarea actului depăşeşte 1000 de lei (cu excepţia celor în care
momentul încheierii coincide cu momentul executării), iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de
valoarea obiectului.
Legiuitorul a prevăzut forma scrisă a actului juridic civil în funcţie de subiectele care încheie actul juridic.
Toate actele juridice încheiate între persoane juridice şi între persoane juridice şi cele fizice trebuie
încheiate în scris. Excepţie fac actele notariale şi actele juridice în care momentul încheierii coincide cu
momentul executării.
 Pentru a fi valabil, actul juridic cu formă scrisă trebuie semnat în mod obligatoriu. Actul juridic
încheiat de o persoană juridică trebuie semnat de către împuternicit, de regulă conducătorul ei.
În cazul persoanei fizice care încheie un act juridic, există situaţii în care nu poate semna cu propria
mână (defect fizic, boală etc.). Pe baza unei împuterniciri date de persoana care nu poate semna, actul
juridic poate fi semnat de o altă persoană. Semnătura ei însă trebuie certificată de notar sau de o altă
persoană împuternicită prin lege, arătându-se cauza în a cărei virtute cel care încheie actul juridic nu poate
semna cu propria mână.
Pe lângă aceste condiţii, în cazul întocmirii testamentului de către o persoană care nu poate semna cu
propria mână, este necesar să fie prezenţi doi martori, care de asemenea semnează în testament
În ultimul timp, tot mai dese sunt cazurile când, la semnarea actului juridic, se utilizează mijloace
tehnice, cum ar fi aplicarea semnăturii electronice. Nerespectarea formei scrise a actului juridic civil va
afecta valabilitatea actului juridic doar în cazul în care acest efect este prevăzut expres de lege sau de
acordul părţilor
Forma autentică se deosebeşte de forma simplă scrisă prin faptul că semnăturile părţilor actului
juridic sunt certificate de notar.
Autentificarea notarială a actului juridic se face în conformitate cu prevederile Legii 1453/2002. Ea
facilitează dovada dreptului născut din actul juridic, precum şi a conţinutului acestui act juridic. Se
prezumă că datele incluse într-un act autentic sunt corecte şi nu trebuie dovedite. Cel care consideră
neconforme realităţii clauzele unui act autentic trebuie să dovedească neconformitatea.
Dacă nerespectarea formei scrise nu are întotdeauna ca efect nulitatea actului juridic, nerespectarea
formei autentice duce, în conformitate Codul civil, la nulitatea actului juridic în toate cazurile. Hotărârea
judecătorească poate substitui, în cazurile stabilite la, forma autentică a actului juridic

1.3…..

Subiectul II Procedura examinării contestațiilor contra hotărârilor arbitrale.

2.1. Descrieți procedura contestării hotărârilor arbitrale în instanța de judecată.
Hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi contestată în instanța care ar fi
fost competentă să examineze cauza civilă în lipsa clauzei de arbitraj, de către părţile în arbitraj,
înaintînd o cerere de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se
examinează în şedinţă de judecată în cel mult o lună de la data intrării ei în judecată, potrivit regulilor
stabilite de CPC.
În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, la solicitarea ambelor părţi în arbitraj, judecătorul
poate cere arbitrajului, potrivit regulilor stabilite de CPC pentru reclamarea probelor, materialele
dosarului, hotărîrea arbitrală, care se contestă, în original.
Părţile în arbitraj sînt înştiinţate legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor
însă nu împiedică dezbaterea pricinii.
În timpul dezbaterii pricinii, judecata constată, în urma cercetării probelor prezentate de părţi în
argumentarea pretenţiilor şi obiecţiilor lor, existenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea hotărîrii
arbitrale.
2.2. Deduceți temeiurile pentru desființarea hotărârilor arbitrale.
Temeiurile pentru desfiinţarea hotărîrii     arbitrale
    (1) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează numai în cazurile prevăzute de prezentul articol.
    (2) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează în cazul cînd partea care cere desfiinţarea hotărîrii prezintă în
judecată probe despre faptul că:
    a) litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale;
     b) convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii;
    c) hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi data pronunţării ori nu este
semnată de arbitri;
    d) dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate;
    e) arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu convenţia arbitrală;
    f) partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau despre dezbaterile
arbitrale, inclusiv despre locul, data şi ora şedinţei arbitrale sau, din alte motive întemeiate, nu s-a putut
prezenta în faţa arbitrajului pentru a da explicaţii;
    g) arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care nu se
înscrie în condiţiile convenţiei, ori hotărîrea arbitrală conţine dispoziţii în probleme ce depăşesc limitele
convenţiei arbitrale. Dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de
dispoziţiile care nu decurg din convenţie, instanţa judecătorească poate desfiinţa numai acea parte a
hotărîrii arbitrale în care se conţin dispoziţii ce nu se înscriu în convenţia arbitrală;
    h) hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau bunele
moravuri.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța în următoarele situații:

a) Instanța de arbitraj a aplicat o lege neconstituțională.

Un temei de desființare este atunci când hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei
Republicii Moldova. În acest context, aplicarea unei legi neconstituționale duce la desființarea
hotărârii arbitrale.

b) Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că compromisul nu a fost încheiat în formă scrisă.

Compromis - înţelegere între părţi ca un litigiu izvorît cu certitudine între ele să fie soluţionat prin arbitraj,
indicîndu-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi instituţia de arbitraj. Astfel, potrivit
temeiului prevăzut de CPC când arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de
convenţia arbitrală ori care nu se înscrie în condiţiile convenţiei, instanța de judecată va desființa
hotărârea de arbitraj.

c) La etapa examinării cererii de desființare a hotărârii arbitrale, s-a constatat că litigiul examinat în arbitraj
se referă la apărarea onoarei și demnității persoanei.

Nu toate litigiile pot fi delegate soluționării către organul arbitral. Conform legislației, părțile pot delega
competența de a judeca litigiile ce izvorăsc între acestea, cu excepția pretențiilor care țin de:

dreptul familiei; contractele de locațiune (chirie) a încăperilor de locuit, inclusiv litigiile cu privire la
încheierea, validitatea, încetarea și calificarea unor astfel de contracte; drepturile patrimoniale cu
privire la locuințe; împotriva unei autorități publice;

insolvabilitate; înstrăinarea bunurilor din domeniului public; viață și sănătate; drepturile nepatrimoniale ale
proprietății intelectuale; alte litigii în privința cărora legea deleagă competența exclusivă a instanțelor
judecătorești. Onoarea și demnitatea persoanei nu se include în această listă, respectiv instanța de
judecată va purcede la analiza existenței temeiurilor de desființare sau nu a hotărârii arbitrale.
 Testul nr.49
Subiectul 1 Capacitatea de exercitiu deplină

1.1 Definiti legal si doctrinal capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

Definiţia legală a capacităţii de exerciţiu este expusă în articolul 19, care prevede: “Capacitate de
exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobândi prin faptă proprie şi de a exercita drepturi civile, de
a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa”
Definiţiile doctrinale ale capacităţii de exerciţiu se bazează pe această definiţie legală, conţinând în
esenţă aceleaşi elemente, indiferent de formula lor.
Esenţialul şi specificul capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice constă în faptul că dobândirea de
drepturi civile şi asumarea de obligaţii civile se realizează prin încheierea de acte juridice civile de către
subiectul de drept civil singur, personal, fără nici o intervenţie din partea altei persoane. Această
posibilitate de participare la circuitul civil pe care o au persoanele fizice majore cu discernământ nu se
referă la situaţia minorilor cu vârstă între 14 şi 18 ani şi nici a minorilor cu vârstă între 7 şi 14 ani,
aceştia având capacitate de exerciţiu restrânsă.
În concluzie se poate spune că prin capacitate de exerciţiu a persoanei fizice se înţelege acea parte a
capacităţii de drept civil a omului care constă în aptitudinea de a dobândi şi a exercita drepturi civile
şi de a asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile.

1.2 Determinati continutul capacitatii de exercitiu depline a persoanei fizice

Capacitatea de exerciţiu deplină este aptitudinea persoanei fizice de a-şi dobândi prin acţiunile
sale orice drept personal nepatrimonial ori patrimonial şi de a-şi asuma orice obligaţie, adică de a-şi
realiza capacitatea de folosinţă care îi aparţine în tot întregul.
Codul civil prevede că au capacitate de exerciţiu deplină persoanele:
− majore (care au împlinit vârsta de 18 ani);
− care s-au căsătorit până la atingerea vârstei de 18 ani;
− emancipate.
După regula generală, capacitatea de exerciţiu deplină apare odată cu împlinirea unei anumite vârste,
stabilite expres de lege. Conform Codul civil, capacitatea de exerciţiu deplină ia naştere în momentul
majoratului, adică al împlinirii vârstei de 18 ani.. Legislaţia naţională recunoaşte capacitatea de
exerciţiu deplină şi persoanelor care s-au căsătorit înainte de a împlini vârsta de 18 ani. Astfel, Codul
civil prevede că minorul dobândeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu.
Necesitatea recunoaşterii capacităţii depline de exerciţiu persoanelor care s-au căsătorit înainte de
împlinirea vârstei de 18 ani este dictată şi de principiul egalităţii în drepturi a soţilor în relaţiile de
familie. Cel care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie, iar, ulterior, până a împlini
vârsta de 18 ani, desface căsătoria îşi păstrează capacitatea de exerciţiu deplină. Acest lucru se desprinde
din Codul civil, care dispune că desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a
minorului. Dacă însă căsătoria a fost declarată nulă, instanţa judecătorească îl poate lipsi pe soţul minor
de capacitatea de exerciţiu deplină. Pentru ca minorul să poată fi emancipat, trebuie întrunite
următoarele condiţii:
▪ minorul să aibă cel puţin 16 ani;
▪ minorul să fie angajat în câmpul muncii;
 ▪ să practice activitate de întreprinzător cu acordul persoanelor enunţate în Codul civil.
Emanciparea minorului poate fi efectuată prin hotărâre a autorităţii tutelare sau prin hotărâre a
instanţei judecătoreşti. Asupra emancipării va decide autoritatea tutelară dacă îşi vor da acordul ambii
părinţi. Dacă unul dintre părinţi nu este de acord cu emanciparea copilului minor, emanciparea se va face
prin hotărâre judecătorească.
Persoana fizică având capacitate de exerciţiu deplină poate săvârşi orice acţiune ce nu contravine legii

1.3.......

Subiectul 2. Implicarea instanței de judecată în procedura executării civile silite

2.1 Enumerați cazurile cînd instanța de judecată urmează să se implice în procedura executării
silite.
În cazul în care instanţa judecătorească stabileşte modul şi termenul de executare a hotărîrii, dispune
executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o menţiune în
acest sens.
(1) În funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa emitentă, la cererea
participanţilor la proces sau la propunerea executorului judecătoresc, amînă ori eşalonează executarea
hotărîrii, de asemenea schimbă modul sau ordinea de executare a acesteia.
(2) Cererile menţionate se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică
locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea.
(3) Încheierea judecătorească privind amînarea sau eşalonarea executării hotărîrii, schimbarea
modului şi ordinii de executare a ei se supune recursului.
(4) Executarea tranzacţiei aprobate de instanţa judecătorească poate fi amînată sau poate fi schimbat
modul de executare, conform prevederilor prezentului articol.
 (1) Instanţa judecătorească poate asigura executarea hotărîrii pentru care nu s-a dispus executarea
imediată la pronunţarea ei, potrivit prevederilor .
    (2) Instanţa judecătorească poate lua măsuri de asigurare a hotărîrii pînă la eliberarea titlului
executoriu.
2.2. Deduceți procedura examinării contestațiilor actelor de executare întocmite de executorul
judecătoresc
Codul de executare prevede că:
1) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc pot fi contestate de către părţi şi de alţi
participanţi la procesul de executare, precum şi de terţii care consideră că prin actele de executare le-a
fost încălcat un drept recunoscut de lege. Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu
pot fi contestate dacă din momentul săvîrşirii lor au trecut mai mult de 6 luni.
(2) Cererea privind contestarea actelor de executare se înaintează în instanţa de judecată în a cărei rază
teritorială se află biroul executorului judecătoresc sau, în cazul municipiului Chişinău, în instanţa de
judecată în a cărei circumscripţie camera teritorială a executorilor judecătoreşti a stabilit competenţa
teritorială a executorului judecătoresc.
(3) Cererea prevăzută la alin. (2) nu se supune taxei de stat.
(1) Actul de executare întocmit de executorul judecătoresc poate fi contestat de participanţii la
procesul de executare în termen de 15 zile de la data săvîrşirii lui ori a refuzului de a săvîrşi anumite
acte, dacă legea nu prevede altfel. Terţii care nu au participat la procesul de executare pot contesta actele
de executare, întocmite de executorul judecătoresc, în termen de 15 zile de la data la care au aflat ori
trebuie să afle despre aceste acte.
(2) Persoana poate fi repusă în termenul de contestare în condiţiile Codului de procedură civilă.
Persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au
trecut mai mult de 6 luni.
La admiterea acţiunii privind declararea nulităţii unui document executoriu, în al cărui temei
perceperea se efectuează incontestabil, în dispozitivul hotărîrii se indică documentul care nu se pune în
executare, numărul şi data eliberării lui, precum şi suma a cărei decontare nu se admite.
(1) Reclamaţiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul
judecătoresc se înaintează împotriva creditorului sau debitorului. Cererea se judecă în condiţiile Codului
de procedură civilă şi se examinează în instanţă de judecată (inclusiv în cea ierarhic superioară) în cel
mult 30 de zile. Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea explicaţii referitor la actele contestate.
(2) În cazul contestării actului întocmit de executorul judecătoresc, sarcina probaţiunii este pusă în
seama reclamantului.
(3) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, legale în fond, nu pot fi anulate pe
motive formale.
(4) Hotărîrea instanţei de fond poate fi atacată cu recurs.
(5) În cazul respingerii cererii, reclamantul poate fi obligat, la cererea intimatului sau a executorului
judecătoresc, la repararea prejudiciului cauzat prin întîrzierea executării.
(6) Hotărîrea judecătorească prin care s-a constatat refuzul neîntemeiat al executorului judecătoresc de
a întocmi/efectua un anumit act şi prin care s-a dispus obligarea acestuia la îndeplinirea actului respectiv
se execută de către executorul judecătoresc în termenul stabilit de instanţa de judecată.
(7) În cazul neexecutării în termen a hotărîrii judecătoreşti indicate la alin. (6), executorul
judecătoresc poate fi sancţionat de instanţa de judecată cu amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale
pentru fiecare zi de întîrziere (o unitate convenţională este egală cu 20 de lei). Încheierea instanţei de
judecată privind aplicarea sancţiunii poate fi atacată cu recurs.
2.3. Argumentaţi soluţia în fiecare din următoarele situaţii:
a) Vasilache Grigore, în calitate de debitor, a depus în instanţa de judecată o contestaţie împotriva
procesului – verbal de sechestrare şi ridicare a bunurilor, întocmit de către executorul judecătoresc,
invocînd ca temei lipsa în actul contestat a evaluării bunurilor sechestrate.
b) Ungureanu Denis (debitorul procedurii de executare) s-a adresat în instanţa de judecată cu o cerere
privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc. În calitate de pîrît,
reclamantul a indicat pe executorul judecătoresc, contestînd actul de sechestrare a bunurilor

a) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, legale în fond, nu pot fi anulate pe motive
formale. Valoarea bunurilor estimată de executor judecătoresc e o condiție obligatorie prevăzută de CE
ce trebuie inclusă în procesel verbal.
b) Reclamaţiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc
se înaintează împotriva creditorului sau debitorului. Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea
explicaţii referitor la actele contestate.

Testul nr.50
Subiectu 1. Consimțămîntul – condiție de valabilitate a actului juridic civil
1.1 Definiți consimțământul ca condiție de valabilitate a actului juridic civil și descrieți principiile
ce stau la baza formării lui.
Aşa cum rezultă din însăşi definiţia actului juridic civil, voinţa juridică reprezintă un element
fundamental al acestuia. Voinţa este un fenomen complex atît din punct de vedere psihologic, cît şi din
punct de vedere juridic. Sub aspect juridic, voinţa este complexă deoarece reuneşte în structura sa două
elemente: consimţămîntul şi cauza (scopul).
Prin consimţămînt se înţelege exteriorizarea hotărîrii de a încheia un act juridic civil. Consimţămîntul
este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic civil. Trebuie subliniat că
termenul „consimţămînt” este folosit în două sensuri diferite. Într-un  prim sens, prin consimţămînt se
înţelege manifestarea unilaterală de voinţă, adică voinţa exteriorizată a autorului actului juridic unilateral
sau a uneia dintre părţile actului juridic bilateral ori multilateral.
Într-un al doilea sens, care este mai apropiat de semnificaţia etimologică a cuvîntului (cum sentire), prin
consimţămînt se desemnează acordul de voinţă al părţilor în actele juridice bilaterale sau multilaterale
(concursus voluntatum).
Cerinţele valabilităţii consimţămîntului
Pentru a fi valabil, consimţămîntul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe (condiţii), cumulativ:
♣    să provină de la o persoană cu discernămînt;
♣    să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
♣    să fie exteriorizat;
♣    să nu fie alterat de vreun viciu de consimţămînt.
Principiile voinţei juridice
Codul civil consacră implicit, dar neîndoielnic, două principii care cîrmuiesc voinţa juridică:
♣    principiul libertăţii actelor juridice civile (numit şi principiul autonomiei de voinţă);
♣    principiul voinţei reale (numit şi principiul voinţei interne).
Principiul autonomiei de voinţă. Potrivit acestui principiu, persoanele sînt libere să încheie orice gen de
act juridic, indiferent de faptul dacă acesta are sau nu o reglementare expresă, ceea ce reiese şi din
conţinutul art. 8 al Co¬dului civil. Ele sînt libere, de asemenea, să modifice condiţiile actului juridic,
desigur în conformitate cu art. 220, care sancţionează cu nulitate absolută ac¬tul juridic ce contravine
legii, ordinii publice şi bunelor moravuri. Acest prin¬cipiu denotă şi faptul că persoanele sînt în drept să
nu încheie acte juridice. Din acest principiu se desprind două consecinţe importante. În primul rînd,
subiectele de drept sînt libere să încheie nu numai acte juridice numite, ci şi acte juridice nenumite. În al
doilea rînd, cînd legea nu prevede în mod expres altfel, părţile sînt libere să aleagă forma pe care o vor
da actului juridic.
Tot din dispoziţiile legale menţionate mai sus rezultă şi limitele principiului libertăţii actelor juridice.
Aceste limite sînt trasate de normele imperative (inclusiv normele care reglementează ordinea publică),
precum şi de morală. Sancţiunea ce intervine în cazul în care actul juridic este încheiat cu depăşirea
acestor limite constă în nulitatea absolută sau relativă a actului respectiv.
Principiul voinţei reale. S-a subliniat deja faptul că, pentru a fi producă¬toare de efecte juridice, voinţa
persoanei trebuie exteriorizată. Se presupune deci că voinţa internă urmează a fi exteriorizată. Se mai
presupune că ceea ce este exteriorizat corespunde voinţei interne. Principiul voinţei reale este cel de al
doilea principiu care guvernează formarea voinţei juridice, aceasta din urmă cuprinzînd un element
intern (psihologic) şi un element extern (social). Dacă există concordanţă între aceste două elemente,
deci cînd există identitate între voinţa internă şi voinţa exteriorizată, nu se ridică nici o problemă de
determinare a principiului aplicabil, deoarece există, practic, o singură voinţă. Se pot ivi însă situaţii în
care între cele două elemente să nu existe concordanţă, punîndu-se astfel problema stabilirii elementului
căruia urmează să i se dea prioritate. Soluţionarea acestei probleme depinde de concepţia cu privire la
raportul dintre voinţa internă (reală) şi voinţa declarată (exteriorizată).
1.2 Determinați și analizați condițiile de valabilitate a consimțământului.
Condiţiile de valabilitate a actului juridic civil. în art. 206 alin. (2) sînt enumerate trei condiţii de
valabilitate a actului juridic civil:
♣    obiectul trebuie să fie licit;
♣    obiectul trebuie să se afle în circuit civil;
♣    obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa.
La aceste trei condiţii, doctrina adaugă două condiţii: obiectul trebuie să fie posibil şi obiectul trebuie să
existe la momentul încheierii actului juridic civil.
Subiectul 2. Părțile componente ale dezbaterilor judiciare în procesul civil
2.1. Definiți faza dezbaterilor judiciare, inclusiv fiecare parte componentă a acesteia.
Este o fază complexă, prin care se formează convingerea judecătorului asupra raportului juridic între
părţi în temeiul probelor ce se administrează şi constă, la rândul ei, din mai multe părţi:
a.  Partea pregătitoare a dezbaterilor judiciare – judecătorul deschide şedinţa, verifică prezenţa
participanţilor la proces,  explică drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces etc.
b.  Judecarea pricinii în fond – participanţii dau explicaţii, are loc cercetarea tuturor probelor pe care le-
au prezentat participanţii la proces.
c.  Susţinerile orale reprezintă discursurile de final ale părţilor şi ale celorlalţi participanţi la proces.
d.  Adoptarea şi pronunţarea hotărârii – judecătorii intră în camera de deliberare şi peste un timp revin în
sala de şedinţe pentru a aduce la cunoştinţa participanţilor ceea ce au decis.
2.2 Determinaţi sarcinile fiecărei părți componente a dezbaterilor judiciare
Dezbaterile judiciare constituie o faza de sine-statatoare si obligatorie a procesului civil. Aceasta faza
este cea mai dinamica etapa a procesului civil atit dupa actele de procedura realizate de instanta de
judecata, cit si reiesind din actiunile intreprinse de parti si alti participanti. Anume in cadrul dezbaterilor
judiciare se realizeaza pe deplin principiile fundamentale ale procesului civil. Din punct de vedere
practic, anume in cadrul dezbaterilor judiciare are loc examinarea fondului cauzei. Reiesind din cele
mentionate mai sus pot fi identificate urmatoarele sarcini ale dezbaterilor judiciare:
- Examinare cauzei civile in fond prin elucidarea circumstantelor importante pentru solutionarea cauzei
civile
- Administrarea materialului probator,in vederea dovedirii circumstantelor importante pentru
solutionarea cauzei
- Aprecierea si aplicarea cadrului normativ-legal in vederea solutionarii cauzei deduse judecatii.
Dat fiind faptul ca dezbaterile judiciare constituie una dintre cele mai complexe si voluminoase faze ale
procesului civil,in cadrul acestora pot fi identificate mai multe sub-faze:
• Etapa pregatitoare a dezbaterilor
• Judecarea pricinii in fond
• Sustinerile orale si replicile
• Adoptarea si pronuntarea hotaririi
2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa de fond în următoarele situaţii:
a) în replică pârâtul a declarat că recunoaște o parte din pretențiile din acțiune;
b) după desemnarea expertizei judiciare părțile au convenit să se împace, prezentând instanței
textul tranzacției;
c) nici o parte la proces nu s-a prezentat în ședință de judecată, dar ambele au solicitat examinarea
cauzei în absență;
a ) Pârâtul poate recunoaşte acţiunea depusă de reclamant dacă este de acord cu cele invocate de acesta.
De exemplu:Vasile a depus o cerere de chemare în judecată împotriva fiului său solicitând încasarea
pensiei de întreţinere. El susţine că are nevoie de sprijin material, iar fiul său fiind acţionar la Banca X
va putea să-i achite lunar un ajutor material în valoare de 500 lei. Ion, deşi iniţial, nu dorea să îşi ajute
tatăl, pe parcursul procesului s-a răzgândit şi a declarat că recunoaşte acţiunea tatălui său, adică este de
acord că trebuie să-şi ajute tatăl şi să-i achite lunar sumele cerute de acesta.
Judecătorul a emis o hotărâre prin care a admis acţiunea lui Vasile.
Recunoaşterea acţiunii de către pârât se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi se
semnează de pârât.
Dacă recunoaşterea acţiunii de către pârât este exprimată în cerere scrisă, adresată instanţei, aceasta se
anexează la dosar, fapt menţionat în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
În cazul recunoaşterii acţiunii de către pârât şi admiterii ei de către instanţă, se pronunţă o hotărâre de
admitere a pretenţiilor reclamantului, adică o hotărâre prin care reclamantul va câştiga procesul.
·  să încheie tranzacţie de împăcare
Condiţiile încheierii tranzacţiei sunt ca la fel ca şi pentru reclamant

b) Înainte de a admite renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de către pîrît, înainte de
a confirma tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească explică reclamantului, pîrîtului sau părţilor
efectele acestor acte de procedură.
  În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune sau confirmării tranzacţiei, instanţa judecătorească
pronunţă o încheiere prin care dispune încetarea procesului. Încheierea trebuie să conţină condiţiile
tranzacţiei, confirmate de instanţă. În cazul recunoaşterii acţiunii de către pîrît şi admiterii ei de către
instanţă, se pronunţă o hotărîre de admitere a pretenţiilor reclamantului.
 Dacă respinge renunţarea reclamantului la acţiune ori recunoaşterea acţiunii de către pîrît sau dacă nu
confirmă tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească pronunţă în acest sens o încheiere motivată şi
examinează pricina în fond.

c) Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei
de pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte
părţi, instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii.
Dacă reclamantul şi pîrîtul nu s-au prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici una din
părţi nu a cerut examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amînă procesul. Neprezentarea repetată aduce
la scoaterea cererii de pe rol.