Sunteți pe pagina 1din 1

.

Urmărirea penală care reprezintă cea dintîi fază a procesului penal, esența căreia
constă din activitatea ce este desfăşurată de organul de urmărire penală în cadrul căreia
urmează a fi efectuate un șir de acțiuni de urmărire penală, urmare la ce se stabilește
existența unei infracţiunii, identificarea persoanei ce a săvîrșit fapta infracțională,
importanța expunerii acelor elemente definitorii cu privire la activitatea de urmărire
penală a fost mai mult ca necesară în contextul în care în literatura de specialitate există
diferite păreri legate de aspectele fenomenelor analizate care într-o oarecare măsură se
diferențiază între ele, iar noi am efectuat o analiză în cadrul căreia am expus propriile
păreri.
2. Necesitatea de a expune în cadrul capitolului respectiv a acelor principii care
stau la baza tuturor acelor activități care luate în ansamblu constituie esența procesului
penal a fost una destul de mare, deoarece principiile de bază care au drept scop de a ghida
organul de urmărire penală în cadrul procesului de desfășurare nemijlocită a urmăririi
penale reprezintă o entitate juridică care nu poate fi neglijată.
3. Faptul că am redat în cadrul celui de-al doilea subcapitol cele mai importante și
totodată relevante trăsături caracteristice care ar scoate în evidență amploarea noțiunii de
urmăririe penală reprezintă un obiectiv realizat, deasemenea considerăm că acele
aspectele fundamentale ale urmăririi penale reprezintă niște elemente de bază care vin în
a determina și totodată a accentua necesitatea punerii în discuție a diferitor idei din
mediul academic și de a se aduce careva îmbunătățiri și posibile dezvoltări a noțiunilor
nominalizate și într-un final de ajunge spre a fi realizate scopurile de perfecționare și
adaptare la necesitățile contemporane a noțiunilor și caracteristicilor care au fost indicate.

S-ar putea să vă placă și