Testare la disciplina Drept penal european

Student: Daniel BĂLAN, gr. 2, programul de master Drept penal

Profesor: Gheorghe RENIȚĂ

Sarcina 1.
1. Definiți dreptul penal european și estimați coraportul acestuia cu dreptul penal
național

Pe lîngă dreptul penal național (intern) există și drept penal extranațional care implică
două sau mai multe state și care poate fi denumit un drept penal internațional în sens larg. (e
necesar de a face diferența între dreptul penal internațional –vizează instituțiile reglementate
prin convenții internaționale între state (extrădare, comisii rogatorii etc), iar dreptul
internațional penal vizează infracțiunile internaționale (faptele, crime și delicte) – genocid,
infracțiuni de război etc.
Doctrina definește prin drept penal internațional – ramura de drept criminal (unde se
include și procedura penală, nu doar drept penal) care reglementează ansamblul problemelor
de ordin penal ce se ridică pe plan internațional.
Dreptul penal european este un drept convențional, or, el este bazat pe convenții pe care
au cazut de acord să le respecte statele părți.
Dreptul penal european este explicat ca un domeniu de drept pe mai multe niveluri, în
care Uniunea Europeană are o influență normativă asupra dreptului penal de fond, a
procedurii penale și asupra cooperării dintre statele membre. Această carte își propune să
analizeze contururile sistemului emergent de justiție penală din Uniunea Europeană și să
prezinte o imagine coerentă a legislației adoptate și a jurisprudenței la nivelul Uniunii
Europene și a influenței acesteia asupra dreptului penal național și a procedurii penale, cu o
atenție specifică pentru poziția acuzatului.
Dreptul Penal al UE este relativ tînăr, în continuă evoluţie şi care a luat un asalt la finele
anilor 90 cu adoptarea Programului Tampere. Acest Program a determinat elementele care
trebuie să compună Dreptul Penal al UE, atît în planul de cooperare, cît şi planul dezvoltării
dispoziţiilor penale.
Dreptul Penal al UE rămîne pentru moment limitat la competeţele atribuit de Tratatul
privind Funcţionarea UE. Dreptul Penal al UE se axează pe cooperarea interguvernamentală
(al treilea pilon) şi avansează datorită jurisprudenţei Curţii de Justiţie a UE, care afirmă în
marile sale decizii (Pupino, decizia-cadru) dreptul UE nu este de o competenţă comunitară,
dar este în interesele integrării europene şi poate avea un efect direct în privinţa dreptului
penal naţional.
Dat fiind faptul că criminalitatea evoluează Mai precis, această criminalitate este din ce în
ce mai dăunătoare, agenţii de diverse naţionalităţi acţionează în diverse state şi se vorbeşte
din ce în ce mai mult de criminalitatea organizată mai ales de traficul de droguri,terorismul,de
pe urma cărora au de suferit şi minorii.Crima,devenind internaţională, regională, europeană s-
ar conveni ca şi dreptul penal să devină european. Astfel Tratatul Uniunii Europene conţine
un titlu întreg, 6, care tratează cooperarea în materie penală.
Prin urmare stabilim că Dreptul penal al Uniunii Europene are menirea de a apăra
ordinea juridică a UE, facilitând colaborarea statelor în lupta criminalităţii ce afectează
interesele Uniunii Europene şi a cetăţenilor acesteia.
Dreptul penal al Uniunii Europene este diferit de dreptul penal al statelor membre care
este specific pentru fiecare stat în parte.
Deci prin definiţie: dreptul penal european include ansamblul normelor penale
(substanţiale, procedurale, penitenciare) comune mai multor state europene in vederea luptei
impotriva criminalităţii şi in special contra criminalităţii transnaţionale organizate. Privind
conceptual dreptului penal european se ridică unele intrebări cum ar fi:
- obstacol prevedea probleme suveranităţii: exercitare justiţiei penale este un atribut al
suveranităţii (ca de altfel şi politica externă sau baterea monedei). Din aceste considerente dr.
european dă prioritate unor valori ca: statul de drept, democraţia sau drepturile omului.
- obstacol constă in particularităţile naţionale in dreptul penal intern, una dintre acestea
fiind deosebirea dintre cele 2 sisteme de drept existente in Europa: romano-germanic şi
common law. Cu toate acestea, treptat se trece şi la unele asemănări, de ex. in 1986 Anglia
creează un minister public, iar unele legislaţii europene au inclus probaţia. Trebuie de
subliniat la fel şi rolul crescind al dreptului scris in ţările de common law. La fel există
distincţia dintre sistemul procedural continental (inchizitorial) şi sistemul procedural englez
(acuzatorial).

Sarcina 2.
În sistemul penitenciar leton, toți deținuții de sex masculin condamnați pentru comiterea
unor infracțiuni grave și foarte grave trebuiau plasați în penitenciare de tip închis cu un regim
de securitate maximă și nu aveau dreptul să le părăsească până când nu erau mutați într-un
penitenciar de tip semi-închis – transfer pentru care puteau deveni eligibili doar după
executarea a jumătate din pedeapsa impusă. Spre deosebire de aceștia, deținutele de sex
feminin care au fost condamnate pentru comiterea acelorași infracțiuni erau plasate în
penitenciare de tip semi-închis, chiar de la începutul executării pedepsei lor.
Y (o persoană de sex masculin) a fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare pentru
comiterea unui omor. În timp ce se afla într-un penitenciar de tip închis, cu un nivel de
securitate medie, tatăl său a decedat, iar acesta a cerut permisiunea să participe la funeralii.
Cererea sa a fost respinsă, de vreme ce doar deținuții care își executau pedeapsa într-un
penitenciar de tip semi-închis, cu un regim de securitate medie sau redusă, erau eligibili
pentru o asemenea permisie.

1) Ce ar putea invoca Y în fața Curții Europene?

2) A fost sau nu încălcat vreun principiu în această speță? Argumentați răspunsul.
1. Cetățeanul Y, ar putea invoca încălcarea principiului egalității prevăzut de art. 8 și 14
din CEDO Și a Articolului 18 TFUE: În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a
aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare
exercitată pe motiv de cetățenie, naționalitate, sex.

Astfel cet.Y ar putea putea invoca încălcarea articolului 14 (interzicerea discriminării)

coroborat cu articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția
europeană a drepturilor omului, având în vedere că bărbații și femeile care au comis o
infracțiune gravă și au primit aceeași pedeapsă au fost tratați diferit. Fapt din care rezultă că
reclamantului i s-a interzis pendinte participarea la înmormântare, în timp ce o femeie ar fi
avut o astfel de posibilitate. Nu a existat nicio evaluare individuală a proporționalității unei
astfel de interdicții și a suferit un prejudiciu moral.
Conform jurisprudenţei constante a C.E.D.O., o diferenţă de tratament prezintă natură
discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă, respectiv dacă nu
urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între
mijloacele folosite şi scopul urmărit. Iar, pentru a exista discriminare trebuie ca diferenţa de
tratament să fie lipsită de o justificare rezonabilă şi obiectivă.
2.Consider că în această speță nu a fost încălcat nici un drept deoarece această diferențiere
sau discriminare este una pozitiv ă. Măsurile care vizează un anumit grup și care
urmăresc eliminarea și prevenirea discriminării sau compensarea dezavantajelor rezultate din
atitudini, comportamente și structuri existente poartă denumirea de discriminare pozitivă.
Există tendința de abandonare a sintagmei discriminare pozitivă în favoarea celor de măsuri
specifice sau de tratament preferențial deoarece, spre deosebire de discriminarea pozitivă,
care presupune acordarea unei preferințe automate și absolute membrilor grupului minoritar,
celelalte forme de discriminare, vizează asigurarea egalității depline și efective, permițând ca
aprecierea să se facă în concret, de la caz la caz.

Sarcina 3.
Primul set de proceduri: În august 2008, constatând că faptele comise nu erau suficient de
grave pentru a constitui o infracțiune, procuratura a încetat procesul penal care a fost pornit
împotriva lui X pentru refuzul de a recolta mostre biologice în scopul stabilirii nivelului de
alcoolemie în sânge. În schimb, i-a fost impusă o amendă administrativă (echivalentul a 250
de euro). X nu a contestat această decizie în termenul limită de 15 zile (prevăzut de legislația
națională) și a plătit amenda.
Cel de-al doilea set de proceduri: În ianuarie 2009, constatând că circumstanțele și
pericolul pentru societate al faptelor lui X făceau inadecvată aplicarea unei simple sancțiuni
administrative, procurorul ierarhic superior a anulat ordonanța de încetare a urmăririi penale
și amenda administrativă aplicată în primul set de proceduri. Ulterior, o instanță de judecată i-
a aplicat lui X pedeapsa închisorii de un an cu suspendare. În acest context, instanța a
menționat ordonanța de încetare a urmăririi penale nu echivala cu o hotărâre judecătorească
de condamnare sau de achitare. X nu a întreprins nicio acțiune atunci când i s-a oferit
rambursarea amenzii plătite.
Nefiind de acord cu hotărârea instanței de judecată, X s-a adresat Curții Europene.

1) Despre ce principiu este vorba în speță? Este un principiu absolut sau relativ?
1) Consider că v răspunsul orba de principiul non bis este A fost sau nu încălcat vreun
principiu în această speță? Argumentați.
A fost încălcat principiul universal valabil non bis in idem, care este un principiu absolut.
2) Astfel fiind încălcat principiul non bis in idem ce rezultă din articolul 4 din Protocolul nr 7
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din următoarele considerente:
Cele două seturi de proceduri vizează o singură infracțiune pedepsită de aceeași prevedere
legală; ele urmăreau același scop general, erau urmărite de aceeași autoritate de anchetă și
probele erau aceleași. Ele s-au desfășurat una după alta și nu au fost efectuate simultan
vreodată. Mai mult, cele două sancțiuni nu au fost combinate: fie una, fie alta trebuiau
aplicate în funcție de caracterizarea faptelor ca infracțiune de către autoritățile de anchetă.
Având în vedere ancheta condusă de procuror, competențele conferite în baza dreptului
național și faptul că reclamantului i-a fost impusă o sancțiune disuasivă și punitivă, ordonanța
în discuție a condus, cu adevărat, la o „condamnare”, în sensul direct al termenului.
Protecția împotriva duplicării procedurilor penale este una dintre garanțiile specifice asociate
cu garanția generală a unui proces echitabil în cadrul procedurilor penale. Articolul 4 din
Protocolul nr 7 la Convenție consacră un drept fundamental care garantează că nimeni nu
poate fi judecat sau condamnat în cadrul unei proceduri penale pentru o infracțiune pentru
care a fost deja condamnat definitiv sau achitat. Aspectul repetitiv al procesului sau pedepsei
este esențial pentru problema juridică abordată de articolul 4 din Protocolul nr. 7.
Formularea primulului paragraf al articolului 4 din Protocolul nr 7 stabilește cele trei
componente ale principiului ne bis in idem: cele două seturi de proceduri trebuie să fie de
natură „penală“ (1); acestea trebuie să se refere la aceleași fapte (2); și trebuie să existe
dublarea procedurilor (3). Se va evalua fiecare dintre aceste componente, în parte.
Noțiunea de „acuzație penală“ în sensul articolului 6 § 1 este una autonomă. Jurisprudența
CtEDO constantă stabilește trei criterii, cunoscute sub numele de „criterii Engel“, care
urmează să fie luate în considerare pentru a verifica dacă a existat sau nu o „acuzație penală“.
Primul criteriu este încadrarea juridică a infracțiunii în temeiul legislației naționale, al doilea
este însăși natura infracțiunii, iar al treilea este gradul de severitate al sancțiunii pe care
persoana în cauză riscă să o suporte. Al doilea și al treilea criteriu sunt alternative și nu
neapărat cumulative. Acest lucru nu exclude o abordare cumulativă, în cazul în care analiza
separată a fiecărui criteriu nu permite să se ajungă la o concluzie clară cu privire la existența
unei acuzații penale.
Este important de notat că, deși faptele de care era acuzat reclamantul nu au fost considerate a
constitui o infracțiune prin ordonanța din august 2008, cu toate acestea, ele intră în domeniul
de aplicare al unei dispoziții de drept penal. Faptul că faptele penale de care reclamantul a
fost acuzat au fost inițial considerate ca fiind vădit nesemnificative din cauza interferenței lor
minime cu una dintre valorile protejate de dreptul penal și a conținutului lor specific în sine,
nu exclude clasificarea lor ca „penale“ în sensul autonom al termenului din cadrul
Convenției, deoarece nu există nimic în Convenţie care să sugereze că natura penală a unei
infracțiuni, în sensul „criteriilor Engel“ impune în mod necesar un anumit grad de gravitate.
Mai mult decât atât, în al doilea set de proceduri, aceleași acte au fost găsite a fi infracțiune.
Rezultă că dispoziția legală pe baza cărora parchetul a urmărit și pedepsit reclamantul prin
ordonanța din august 2008 a fost de natură penală.