Cuprins

Introducere...................................................................................................................2
Stabilirea Relațiilor Diplomatice și a Misiunilor Diplomatice permanente................3
Concluzii referitoare la rolul ambasadelor și consulatelor..........................................8
Bibliografie................................................................................................................10

1
Introducere

În prezentul stadiu de dezvoltare al umanității, lumea este divizată în unități, numite state. În
interiorul unui stat prevalează domnia legii, iar aceia care o încalcă sunt pedepsiți. Dar în afara
teritoriului statului nu există o astfel de lege, și alegerea între anarhie internațională rămâne la
latitudinea statelor individuale. În ce privește statele membre ale comunităților internaționale, ele
se pot comporta în mod responsabil sau iresponsabil, pașnic sau agresiv; chiar o atitudine
negativă, izolaționistă poate fi utilă sau dăunătoare, pentru că fiecare stat este membru al unei
comunități și nu numai acțiunile sale, dar chiar și inacțiunile pot afecta comunitatea privită ca un
întreg.

Principalul obiectiv al oricărui stat în relațiile sale cu alte state este să conducă și să
influențeze aceste relații pentru avantajul propriu maxim; dar în același timp, chiar dacă numai în
propriul interes , are responsabilitatea formulării politicii sale față de alte state și a conducerii
relațiilor cu acestea în interesele lumii, acesta ajutând la prevenirea războaielor și a pierderii
prosperității. Formularea politicii externe este unul din aspectele politicii naționale și este sarcina
politicianului, în timp ce conducerea relațiilor internaționale și analizarea diverselor priorități ale
politicii externe este sarcina diplomatului.1

Strădania diplomaţilor este de a se convinge zilnic şi a cunoaşte, pe baza unor documentări

atente, care sunt interesele reciproce ale statului lor şi ale statului de reşedinţă pentru a acţiona
conform cu aceste interese; ei trebuie să informeze statul acreditant despre constatările lor şi să
facă propuneri corespunzătoare: o informare pertinentă a unui diplomat credibil poate schimba
soarta lumii, creând o nouă istorie. Relaţiile diplomatice alcătuiesc o categorie specială de
raporturi între state; ele sunt de o calitate superioară şi de o importanţă deosebită. Relaţiile
diplomatice sunt acele raporturi interstatale care au o notă distinctă, dată de subiecţii, obiectul şi
finalitatea pe care acestea o urmăresc. Existenţa de relaţii diplomatice constituie o stare normală a
raporturilor dintre două state: ele presupun, de regulă, existenţa unei stări de pace şi reprezintă,
prin definiţie, instrumente de pace între statele respective – deci, implică chiar un minimum de
relaţii de înţelegere şi de colaborare.2

1 Introducere în Dreptul și Practica Diplomației, R.G. Feltham, ALL, 1997, pag 1

2 https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/dreptul-diplomatic/
2
 Diplomaţia este unul dintre cele mai importante mijloace de realizare a politicii externe a
statelor. Charles Calvo scrie: „Diplomația este știința relațiilor care există între diferitele state, așa
cum ele rezultă din diferitele lor interese reciproce, din principiile dreptului internațional și ale
tratatelor si convențiilor”, iar „Dicționarul de drept internațional public” o definește ca „totalitatea
metodelor, mijloacelor si activităților operative pașnice desfășurate în mod oficial de state în
vederea realizării obiectivelor și sarcinilor acestora, în domeniul relațiilor internaționale”.

În general, din definițiile date diplomației rezultă că ea este o activitate desfășurată de

anumite organe ale statelor (interne şi externe) în domeniul relaţiilor internaționale, cu scopul
stabilirii şi întreţinerii de relaţii oficiale între ele şi cu alte subiecte ale dreptului internaţional,
pentru realizarea obiectivelor politicii lor externe.

Stabilirea Relațiilor Diplomatice și a Misiunilor Diplomatice permanente

Raţiunile pentru care lumea modernă apelează la instituirea reprezentanţelor diplomatice

sunt multiple. În primul rând nici şeful statului şi nici ministrul de externe, organele în genere
abilitate cu realizarea politicii externe a unui stat, nu au cum să gestioneze singuri întreaga
activitate pe care o implică viaţa internaţională. Chiar şi în condiţiile de astăzi, când participarea
şefilor de stat şi de guverne sau a miniştrilor de externe la congrese şi reuniuni internaţionale este
tot mai frecventă, întâlnirile din cadrul unor astfel de reuniuni, precum şi contactele directe între
conducerile de stat nu pot asigura decât o abordare limitată a problematicii de interes pentru un
stat şi sub nici o formă nu pot substitui activitatea permanentă, aplicată şi specializată pe care o
solicită dezvoltarea tot mai puternică şi pe tot mai multe planuri a relaţiilor dintre state.

Relațiile diplomatice între state pot fi stabilite prin contacte de prietenie de orice formă între
guvernele lor, dar relațiile diplomatice permanente sunt considerate a exista doar odată cu
stabilirea reciprocă a misiunilor diplomatice. Acestea sunt stabilite prin acord reciproc și pe baza
unei înțelegeri comune privind funcțiunile pe care le va prelua misiunea. Aceste funcții au devenit
general acceptate în secolele trecute, și au fost definite în 1961 în Convenția asupra Relațiilor
Diplomatice de la Viena ca având la bază :

a) Reprezentarea statului acreditant în statul acreditar;

b) Protejarea statului acreditar a intereselor statului acreditant și a cetățenilor săi, în
cadrul limitelor permise de dreptul internațional;
c) Negocierile cu guvernul statului acreditar;
3
 d) Informarea, prin toate căile legale, asupra condițiilor și evenimentelor din statul
acreditar și raportarea acestora către guvernul statului acreditant;
e) Promovarea relațiilor de prietenie între statul acreditant și statul acreditar și
dezvoltării relațiilor economice, culturale și științifice.

Separat de funcțiile lor diplomatice, membrii personalului diplomatic al misiunii pot de

asemenea să acționeze având o însărcinare consulară.3

Misiunilor diplomatice li se atribuie următoarele ranguri: rangul I – ambasadei, conduse de

un ambasador extraordinar si plenipotenţiar, sau reprezentantei permanente, conduse de un
reprezentant permanent; rangul II – misiunii conduse de un trimis; rangul III – misiunii conduse
de un însărcinat cu afaceri en titre (permanent).

Oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase:

• clasa I – consulatului general;

• clasa II – consulatului;

• clasa III – viceconsulatului;

• clasa IV – agenţiei consulare.

La momentul actual cele mai răspândite instituţii ale serviciului diplomatic sunt misiunile
diplomatice si oficiile consulare cu caracter permanent.

Misiunile diplomatice joacă un rol instrumental, în sensul că ajută la atingerea obiectivelor

de politică externă şi oferă modalităţile de stabilire şi de ducere a relaţiilor dintre state. 4

Un prim criteriu de clasificare îl constituie durata misiunii diplomatice şi în baza acesteia

avem misiuni diplomatice permanente, cărora nu li se fixează existenţa în timp şi sunt proiectate
să gestioneze întregul ansamblu de relaţii diplomatice dintre două state şi misiuni temporare, care
îşi desfăşoară activitatea un timp limitat şi potrivit cu sarcini punctuale pentru rezolvarea cărora au
fost trimise.5

Deosebit de importantă este clasificarea misiunilor diplomatice care are la bază nu numai
criteriul evolutiv, ci şi distincţia care se face între diplomaţia bilaterală şi cea multilaterală. în
funcţie de criteriul rangului misiunii diplomatice, al nivelului de reprezentare şi cel al calităţii pe
care-l are subiectul de drept internaţional al cărui organ este respectiva misiune, se cuprind:
3 Introducere în Dreptul și Practica Diplomației, R.G. Feltham, ALL, 1997, pag 3-4
4 https://radjcarbune.wordpress.com/2012/02/10/serviciului-diplomatic-continut-si-elemente-abordare-teoretica/
5 Drept Internațional Public, D. Paraschiv, R. Paraschiv, G. Paraschiv, Pro Universitaria, pag. 150
4
 Ambasada constituie misiunea diplomatică cea mai importantă, având rangul cel mai înalt şi
- în acelaşi timp - fiind cel mai des folosită şi ţinând spre exclusivitate.

Ambasada constituie organul de reprezentare diplomatică prin excelenţă; misiunile

diplomatice cu rang inferior celui de ambasadă apar în zilele noastre drept cazuri izolate (98% din
reprezentanţele diplomatice sunt ambasade). Şeful titular al acestei misiuni diplomatice are titlul
de ambasador şi face parte din prima clasă în ierarhia diplomatică. În mod excepţional, ambasada
poate fi condusă de un însărcinat cu afaceri ad interim (imediat după stabilirea relaţiilor
diplomatice sau a reluării lor) sau permanent.

Toate ambasadele din lume au rol foarte important în buna relaționare dintre state si
locuitorii acestora. Aceste ambasade sunt de fapt reprezentările diplomatice pe lângă guvernul unei
țări străine. Indiferent de țara în care sunt amplasate ambasadele sau de țara de origine, aceste
ambasade sunt conduse de un ambasador numit de către președintele țării care o reprezintă.

Aceste ambasade trebuie să servească interesele țării reprezentate, precum și interesele

cetățenilor care trăiesc în țara gazdă. Sarcinile unor ambasade se referă la analizarea politicilor
interne și externe, dar și a situației economice și sociale, precum și a dezvoltării societății
respective. Un alt rol important al ambasadelor pe plan extern este servirea cetățenilor străini cu
vize pentru țara respectivă. De cele mai multe ori, aceste ambasade sunt responsabile de
prezentarea și promovarea obiectivelor de politică externă ale țării reprezentate. Pentru realizarea
acestor scopuri se dezvolta relații și contacte între ambasadele și țările gazde.6

Pentru a-și îndeplini misiunea în condițiile corespunzătoare, agenții diplomatici se bucură de

anumite drepturi și privilegii, în țara de reședință, care formează așa-numita ”imunitate
diplomatică”. În schimb, personalul diplomatic are îndatorirea de a nu se amesteca în treburile
interne 7 ale statului acreditar și de a respecta legile și regulamentele acestui stat. 8

Conform prevederilor art. 3 din Convenția de la Viena din 1961 privind Relațiile
Diplomatice, ,,nici o dispoziție a prezentei Convenții nu poate fi interpretată ca interzicând
misiunii diplomatice exercitarea funcțiilor consulare."

Zona sa de competență teritorială nu coincide, întotdeauna cu întregul teritoriu al statului

acreditar, aceasta datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înființate, cu acordul
autorităților competente, consulate generale, consulate, viceconsulate sau agenții consulare. De

6 http://madalinbeleiu.blogspot.md/2015/06/rolul-ambasadelor-in-lume.html
7 Convenția de la Havana din 1928, cu privire la funcționarii diplomatici
8 Art. 41 din Convenția de la Viena din 1961, cu privire la Relațiile Diplomatice
5
asemenea, este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să funcționeze unul sau mai multe
consulate onorifice ale statului acreditant.

Diplomaților încadrați la secția consulara le revine, în aceasta situație, sarcina de a îndeplini

două mari categorii de funcții, respectiv:

a) ale misiunii diplomatice - de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și conaționalilor

săi, de promovare a relațiilor prietenești și de cooperare între statul trimițător și statul de reședință
și de informare prin mijloace licite cu privire la evoluția vieții politice, economice, comerciale,
culturale si științifice din statul acreditar;

b) funcții specifice - privind reprezentarea, protecția și asistenta acordată conaționalilor aflați

pe teritoriul statului de reședință și în unele domenii cu caracter civil sau comercial.

Funcții consulare specifice (art. 5 din Convenția de la Viena din 1963 privind Relațiile
Consulare):

1) Ocrotirea in statul de reședință a intereselor statului trimițător și ale cetățenilor săi,

persoane fizice sau juridice, în limitele admise de dreptul internațional.

Pentru îndeplinirea funcției, Convenția de la Viena din 1963 prevede la art. 36 următoarele
drepturi ale funcționarilor consulari : - de a comunica în mod liber cu conaționalii lor; - de a fi
avertizați de autoritățile competente ale statului de reședința când în circumscripția consulară a
fost arestat un cetățean al statului trimițător; - de a vizita pe cetățeanul statului trimițător dacă este
încarcerat sau deținut preventiv, ori în executarea unei hotărâri judecătorești, și de a lua măsuri
pentru apărarea lui. Pentru acordarea protecției consulare trebuie respectate o serie de reguli, între
care: persoana fizică sau juridică să aibă cetățenia, respectiv naționalitatea statului trimițător,
această legătură trebuind să fie dovedită; infracțiunea trebuie să se bazeze pe încălcarea normelor
de drept internațional de către statul de reședință; intervenția se face la organul la care consulul are
acces potrivit statului de reședință; trebuie respectate cu strictețe principiile fundamentale ale
dreptului internațional pentru a nu se interpreta de către statul acreditar ca un amestec în treburile
sale interne.

2) Favorizarea dezvoltării relațiilor comerciale, economice și științifice între statele în cauză

și promovarea în orice alt mod a relațiilor amicale între ele.

3) Eliberarea unor categorii de pașapoarte și alte documente de călătorie conaționalilor,

precum și acordarea de vize la cerere.

6
 4) Acordarea de asistență cetățenilor statului trimițător.

Asistența consulară constă într-o activitate complexă care urmărește să înlesnească șederea
conaționalilor în statul acreditar. În acest scop se stabilesc contacte multiple între consul și
conaționalii săi, cărora acesta le dă diferite sfaturi, ajutoare materiale, asistență în fața organelor
administrative sau judiciare ale țării de reședință.

5) Funcții notariale și de ofițer de stare civilă.

Consulii pot întocmi variate acte notariale: autentificarea de acte și documente cuprinzând
declarații, precum și dispoziții testamentare, certificarea unui fapt constatat personal, legalizare de
sigilii, semnături, traduceri, eliberarea de extrase și copii simple, eliberarea de documente privind
mărfurile ș.a. Consulilor le revine, de asemenea, responsabilitatea întocmirii și eliberării unor acte
de stare civilă care își vor produce efectul pe teritoriul statului acreditant, cum ar fi, de exemplu,
certificatul de căsătorie, naștere și deces.

6) Funcții în materie succesorala.

Convențiile consulare prevăd, în general, obligația autorităților statului acreditar de a anunța

oficiul consular despre decesul unui conațional și despre masa succesorală a defunctului. De
asemenea, autoritățile sunt obligate să informeze despre măsurile de conservare luate în legătură
cu bunurile mobile și imobile care au aparținut defunctului.

7) Apărarea intereselor minorilor și incapabililor, cetățeni ai statului trimițător.

Funcția are în vedere, în principal, situația în care se cere instituirea unei tutele sau curatele.

8) Funcția de reprezentare.

Consulii au dreptul de a reprezenta ex officio pe cetățenii statului trimițător în justiție sau în

fața altor autorități ale statului acreditar.

Deci, putem concluziona că Consulatul este reprezentanță diplomatică permanentă a unui

stat în alt stat, condusă de un consul. Misiunea diplomatică, condusă de Consulul Onorific al unei
țări este aceea de a oferi consultanță cetățenilor care vor avea nevoie de servicii consulare sau de
alte informații de profil. De asemenea, Consulatul unei țări vor sprijini accesul pe piața celuilalt
stat a companiilor care doresc să facă afaceri în respectiva țară. În același timp, Consulatul
răspunde la întrebări legate de relațiile cu entitățile locale, asociații sau instituții. Ambasada este
reprezentanţă diplomatică pe lângă guvernul unei ţări străine, condusă de un ambasador. Este
ansamblul agenţilor diplomatici; Ambasadorul este numit de Preşedintele țării şi îl reprezintă pe
7
acesta. Ambasada serveşte ca intermediar între doua tari. Sarcinile sale se referă la analizarea
politicii interne şi externe, a situaţiei economice şi sociale, precum şi a dezvoltării societăţii în țara
respectivă, şi transmiterea rezultatelor acestei analize în țara de care aparține prin intermediul unor
rapoarte corespunzătoare. În acelaşi timp, ambasada este responsabilă pentru prezentarea şi
promovarea obiectivelor de politică externă ale țării de care aparține în statul în care se află. În
acest scop, diplomaţii şi diferitele secţiuni ale Ambasadei dezvoltă contacte strânse cu
oficialităţile, precum şi cu reprezentanţii statului respectiv din domeniul politic, economic, cultural
şi al mass-media. Consulatul este inferior Ambasadei. Ambasada se ocupa de relații interstatale,
consulatul se ocupa de problemele cetățenilor țării de care aparține pe teritoriul altei țări și
eliberarea vizelor pentru cetățeni străini ș.a.

Concluzii referitoare la rolul ambasadelor și consulatelor

Funcția misiunii diplomatice de a reprezenta statul acreditant este una dintre cele mai vechi -
prin ea misiunile permanente afirmându-se în modul cel mai pregnant, chiar din momentul
apariției lor ca organe ale relațiilor externe ale statelor; ea este considerată în doctrină ca fiind
funcția principală, fundamentală a misiunii diplomatice. Sarcina primordială a fiecărui membru al
corpului diplomatic a fost și va continua să fie aceea de a prezenta interesele statului sau. Deci,
primul și cel mai elementar moment în manifestarea misiunii diplomatice este declinarea
identității, adică în numele cui își desfășoară ea activitatea.

Șeful misiunii diplomatice reprezintă statul în totalitatea relațiilor sale internaționale, nu

numai față de statul în care a fost acreditat, ci și fata de alte state. El reprezintă juridicește statul de
care aparține (,,este purtătorul de cuvânt al șefului statului sau și al ministerului de externe, în ce
privește comunicările pe care le are de făcut statului în care este acreditat; el primește, de
asemenea, comunicările de la acesta pentru a le aduce la cunoștința statului său"), el este
mandatarul; el este imaginea puterii statale, a demnității sale, a independenței sale.9

Cadrul juridic al serviciului diplomatic îl constituie Constituţia Republicii Moldova,

prezenta lege, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, inclusiv Convenţia de
la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, întocmită la 18 aprilie 1961, şi Convenţia de la Viena
cu privire la relaţiile consulare, întocmită la 24 aprilie 1963, precum şi alte acte normative.
9 http://graduo.ro/referate/stiinte-politice/functiile-si-activitatea-misiunilor-diplomatice-studiu-de-caz-republica-
moldova-si-romania-389978
8
 In conformitate cu prevederile legislației noastre, șeful misiunii diplomatice este
reprezentant unic al Republicii Moldova în statul în care este acreditat, având în competența
generală de reprezentare; în statul în care acreditat, seful misiunii diplomatice reprezintă statul
moldovenesc față de orice alt cetățean moldovean trimis în misiune permanentă sau temporară sau
aflat în orice alta calitate în acel stat. Asemenea prevedere dă expresie unei concepții și practici
generale a statelor.

În condiţiile actuale dreptul diplomatic este chemat să joace un rol de prim ordin, să devină
un instrument eficient pentru integrarea Republicii Moldova în structurile europene şi
internaţionale. Pentru Republica Moldova, stat aflat în perioada de tranziţie, care de abia îşi
determină locul său în societatea internaţională, este extrem de important să utilizeze toate
posibilităţile dreptului internaţional, în general şi ale dreptului diplomatic, în special, pentru
rezolvarea cu succes a multiplelor probleme de ordin politic, economic şi social.10

Se poate afirma, şi pe bună dreptate, că regulile ce guvernează relaţiile diplomatice dintre

state sunt prin esenţă mult mai rigide decât alte reguli ale dreptului internaţional care cunosc o
schimbare mult mai rapidă şi de fond şi de formă. Totuşi, acest caracter rigid, după părerea noastră
trebuie într-o mai mare măsură flexibilizat în faţa noilor probleme apărute mai ales în ultimele
decenii: apariţia pericolului nuclear, globalizarea, interdependenţă accentuată între state.

Dacă în trecut, deciziile care se luau la nivel politic nu aveau de cele mai multe ori
consecinţe negative faţă de cei care le luau, chiar dacă acestea se dovedeau dezastroase pentru
masa populaţiei, în acest moment politicul este direct responsabil în faţa socialului şi legat de
acesta a economicului.

Importanţa misiunilor diplomatice a crescut indiferent dacă sediul lor se află într-un stat mic
sau puternic, aceasta pentru că apariţia unui conflict oriunde în lume poate duce la o destabilizare
generală a situaţiei pe tot mapamondul, conflictul ne mai putând fi izolat. Este caracteristică şi o
creştere a importanţei dar şi a numărului misiunilor diplomatice a statelor în cadrul unor
organizaţii internaţionale.

Faptul că forţa de muncă are la dispoziţie o piaţă care depăşeşte frontierele propriilor state,
face ca mai mulţi cetăţeni ai unui stat să ajungă pe teritoriul altor state, fapt ce duce la creşterea
importanţei legăturii acestora cu misiunile diplomatice ale statului al căror cetăţeni sunt, pentru
protejarea intereselor lor. Chiar şi turismul internaţional a devenit mult mai intens decât în trecut
aducând şi el o participare crescută la afluxul de resortisanţi străini pe teritoriul unui stat.

10 https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/dreptul-diplomatic/
9
 Pe lângă acţiunile principale ale misiunilor diplomatice, care au şi trebuie să aibă un impact
direct asupra cetăţenilor statului lor care se află în statul acreditar, îşi păstrează importanţa şi alte
activităţi cum este cel de negociere între state, activităţi care, deşi de multe ori au un caracter
secret pentru publicul larg, sunt foarte importante pentru ocolirea situaţiilor de criză care pot
apărea sau care există în acel moment.

Bibliografie

1. Constituţia Republicii Moldova

2. Convenția de la Viena din 1961, cu privire la Relațiile Diplomatice
3. Convenția de la Havana din 1928, cu privire la Funcționarii Diplomatici
4. Convenția de la Viena din 1963 privind Relațiile Consulare
5. Legea nr. 761 din 27.12.2001, cu privire la serviciul diplomatic
6. Legea nr. 1133 din 04.08.1992, cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale
Republicii Moldova în alte state
7. Legea nr. 1134 din 04.08.1992, cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale
statelor străine în Republica Moldova
8. Introducere în Dreptul și Practica Diplomației, R.G. Feltham, ALL, 1997
9. Drept Internațional Public, D. Paraschiv, R. Paraschiv, G. Paraschiv, Pro
Universitaria
10. https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/dreptul-diplomatic/
11. https://radjcarbune.wordpress.com/2012/02/10/serviciului-diplomatic-continut-si-
elemente-abordare-teoretica/
12. http://madalinbeleiu.blogspot.md/2015/06/rolul-ambasadelor-in-lume.html
13. http://graduo.ro/referate/stiinte-politice/functiile-si-activitatea-misiunilor-
diplomatice-studiu-de-caz-republica-moldova-si-romania-389978

10